Con/Cu Cioran (2011/2018). Luis Cruz-Villalobos

CON/CU

CIORAN POESÍA/POEZIE

Luis Cruz-Villalobos CASTELLANO/ROMÂNĂ

H E B E L

2

Luis Cruz-Villalobos CON/CU CIORAN POESÍA/POEZIE KULT/HEBEL

3

4

CON/CU

CIORAN POESÍA/POEZIE

Luis Cruz-Villalobos CASTELLANO/ROMÂNĂ

Traducción/Traducere

Carmen Bulzan

5

CON /CU CIORAN | POESÍA/POEZIE © Luis Cruz-Villalobos, 2011.

Poemario original perteneciente a la obra: Poesía Toda 1991-2011. © Luis Cruz-Villalobos, 2012.

Registro de Propiedad Intelectual N° 213.820, Santiago de Chile.

Traducción al rumano: Carmen Bulzan, 2017.

Coedición versión digital bilingüe (castellano/rumano): © HEBEL Ediciones, Santiago de Chile Colección Book Antiqua | Poesía © Editura KULT, Buscarest, Rumania ISBN: 978-606-94578-3-2 Fotografía de portada: © John Foley.

Fotografía del autor en contraportada: © Sofía Cruz-Villalobos.

Qué es HEBEL. Es un sello editorial sin fines de lucro. Término hebreo que denota lo efímero, lo vano, lo pasajero, soplo leve que parte veloz. Así, este sello quiere ser un gesto de frágil permanencia de las palabras, en ediciones siempre preliminares, que se lanzan por el espacio y tiempo para hacer bien o simplemente para inquietar la vida, que siempre está en permanente devenir, en especial la de este "humus que mira el cielo".

Ce este HEBEL. Este o marcă editorială fără scop lucrativ. Termen din ebraică ce semnifică efemer, în van, trecător, adiere care trece repede. Așa, această marcă vrea să fie un gest de fragilă permanență a cuvintelor, în ediții mereu preliminare care se lansează în spațiu și timp pentru a face bine sau simplu pentru a neliniști viața, care mereu este în permanentă devenire, în special acest "humus care privește cerul".

6

En memoria de E. M. Cioran y a Cristián Warnken

În memoria lui E. M. Cioran și Cristián Warnken

7

8

PRÓLOGO ROBADO A CIORAN PROLOG FURAT DE LA CIORAN

9

SER LIRICO ¿Por qué no podemos permanecer encerrados en nosotros mismos? ¿Por qué buscamos la expresión y la forma intentando vaciarnos de todo contenido, aspirando a organizar un proceso caótico y rebelde? ¿No sería más fecundo abandonarnos a nuestra fluidez interior, sin ningún afán de objetivación, limitándonos a gozar de todas nuestras agitaciones íntimas? Experiencias múltiples y diferenciadas se fusionarían así para engendrar una efervescencia extraordinaria-mente fecunda, semejante a un seísmo o a un paroxismo musical. Hallarse repleto de uno mismo, no en el sentido del orgullo sino de la riqueza interior, estar obsesionado por una infinitud íntima y una tensión extrema: en eso consiste vivir intensamente, hasta sentirse morir de vivir. Tan raro es ese sentimiento, y tan extraño, que deberíamos vivirlo gritando. Yo siento que debería morir de vivir y me pregunto si tiene sentido buscarle una explicación a este sentimiento.Cuando el pasado del alma palpita en nosotros con una tensión infinita, cuando una presencia total actualiza experiencias soterradas y un ritmo pierde su equilibrio y su uniformidad, entonces la muerte nos arranca de las cimas de la vida, sin que experimentemos ante ella ese terror que nos acompaña cuando nos obsesiona dolorosa-mente. Sentimiento análogo al que experimentan los amantes cuando, en el súmmun de su dicha, surge ante ellos, fugitiva pero intensamente, la imagen de la muerte, o cuando, en los momentos de incertidumbre, emerge, en un amor naciente, el presentimiento del final o del abandono.

Demasiado raras son las personas que pueden soportar tales experiencias hasta el fin. Siempre es peligroso refrenar una energía explosiva, pues puede llegar el momento en que deje de poseerse la fuerza para dominarla. El desmoronamiento será originado entonces por una plétora. Existen estado y obsesiones con los que no se puede vivir. La salvación, ¿no podría consistir en confesarlos? Conservadas en la conciencia, la experiencia terrible y la obsesión terrorífica por la muerte conducen a la devastación. Hablando de la muerte salvamos algo de nosotros mismos, y sin embargo algo se extingue en el ser.

10

A FI LIRIC

De ce nu putem rămâne închişi în noi înşine? De ce umblăm după expresie şi după formă, încercând să ne golim de conţinuturi şi să sistematizăm un proces haotic şi rebel? N-ar fi mai fecundă o abandonare în fluiditatea noastră interioară, fără gândul unei obiectivări, sorbind doar cu o voluptate intimă toate fierberile şi agitaţiile lăuntrice? În acest caz am trăi cu o intensitate infinit bogată întreagă acea creştere interioară pe care experienţele spirituale o dilată până la plenitudine. Trăiri multiple şi diferenţiate se contopesc şi se dezvoltă într-o efervescenţă din cele mai fecunde. O senzaţie de actualitate, de prezenţă complexă a conţinuturilor sufleteşti se naşte ca un rezultat al acestei creşteri, asemănătoare unei înălţări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuţi, nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simţi cum mori din cauza vieţii. Este atît de rar acest sentiment şi atât de ciudat, încât ar trebui să-l trăim cu strigăte. Simt cum ar trebui să mor din cauza vieţii şi mă întreb dacă are vreun sens căutarea unei explicaţii. Când tot ce ai tu ca trecut sufletesc palpită în tine într-un moment de nemărginită încordare, când o prezenţă totală actualizează experienţe închise şi când un ritm îşi pierde echilibrul şi uniformitatea, atunci din culmile vieţii eşti prins în moarte fără a avea acea groază în faţa ei care însoţeşte obsesia chinuitoare a morţii. Este un sentiment analog cu acela pe care-l au amanţii când, în culmea fericirii, le apare trecător, dar intens, imaginea morţii, sau cu momentele de nesiguranţă când într-o iubire născândă apare presentimentul unui sfârşit sau al unei părăsiri.

Sunt prea puţini aceia care pot suporta astfel de experienţe până la sfârşit. Există totdeauna o primejdie serioasă în menţinerea unor conţinuturi care se cer obiectivate, în închiderea unei energii cu tendinţă de explozie, deoarece poţi atinge un moment când nu mai poţi stăpâni o energie debordantă. Şi atunci prăbuşirea rezultă dintr-un preaplin. Sunt trăiri şi obsesii cu care nu se poate vieţui. Nu este atunci o salvare în a le mărturisi? Experienţa teribilă şi obsesia îngrozitoare a morţii, atunci când sunt păstrate în conştiinţă, devin ruinătoare.

11

El lirismo representa una fuerza de dispersión de la subjetividad, pues indica en el individuo una efervescencia incoercible que aspira sin cesar a la expresión. Esa necesidad de exteriorización es tanto más urgente cuanto más interior, profundo y concentrado es el lirismo. ¿Por qué el hombre se vuelve lírico durante el sufrimiento y el amor?

Porque esos dos estados, a pesar de que son diferentes por su naturaleza y su orientación, surgen de las profundidades del ser, del centro sustancial de la subjetividad, en cierto sentido. Nos volvemos líricos cuando la vida en nuestro interior palpita con un ritmo esencial.

Lo que de único y específico poseemos se realiza de una manera tan expresiva que lo individual se eleva a nivel de lo universal. Las experiencias subjetivas más profundas son así mismo las más universales, por la simple razón de que alcanzan el fondo original de la vida. La verdadera interiorización conduce a una universalidad inaccesible para aquellos seres que no sobrepasan lo inesencial y que consideran el lirismo como un fenómeno interior, como el producto de una inconsistencia espiritual, cuando, en realidad, los recursos líricos de la subjetividad son la prueba de una gran profundidad interior.

Algunas personas son líricas únicamente en los momentos decisivos de su existencia; otras sólo en el instante de la agonía, cuando todo el pasado se actualiza y se precipita sobre ellos como un torrente.

Pero en la mayoría de los casos la explosión lírica surge tras experiencias esenciales, cuando la agitación del fondo íntimo del ser alcanza su paroxismo. De esa manera, seres propensos a la objetividad y a la impersonalidad, ajenos tanto a sí mismos como a las realidades profundas, cuando se hallan presos del amor, experimentan un sentimiento que moviliza todas sus facultades personales. El hecho de que casi todo el mundo escriba poesía cuando está enamorado prueba bien que el pensamiento conceptual no basta para expresar la infinitud interior; sólo una materia fluida e irracional es capaz de ofrecer al lirismo una objetivación apropiada. Ignorando tanto lo que ocultamos en nosotros mismos como lo que oculta el mundo, somos súbitamente víctimas de la experiencia del sufrimiento y transportados a una región extraordinariamente compleja, de una vertiginosa subjetividad.

12

Vorbind despre moarte, ai salvat ceva din tine, dar în acelaşi timp a murit ceva din propria fiinţă, deoarece conţinuturile obiectivate îşi pierd actualitatea din conştiinţă. Din acest motiv, lirismul reprezintă o pornire de risipire a subiectivităţii; căci el indică o efervescenţă a vieţii în individ care nu poate fi stăpînită, ci pretinde necontenit expresie. A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuţi. Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai intensă cu cât lirismul este mai interior, mai profund şi mai concentrat. Pentru ce e liric omul în suferinţă şi în iubire?

Pentru că aceste stări, deşi diferite ca natură şi orientare, răsar din fondul cel mai adînc şi mai intim al fiinţei noastre, din centrul substanţial al subiectivităţii, care este un fel de zonă de proiecţie şi radiere. Devii liric atunci când viaţa din tine palpită într-un ritm esenţial şi când trăirea este atât de puternică, încât sintetizează în ea întreg sensul personalităţii noastre. Ceea ce este unic şi specific în noi se realizează într-o formă atât de expresivă, încît individualul se ridică în planul universalului.

Experienţele subiective cele mai adânci sunt şi cele mai universale, fiindcă în ele se ajunge pînă la fondul originar al vieţii. Adevărata interiorizare duce la o universalitate inaccesibilă acelora care rămân într-o zonă periferică. Interpretarea vulgară a universalităţii vede în aceasta mai mult o formă de complexitate în întindere decît o cuprindere calitativă, bogată.

De aceea, ea vede lirismul ca un fenomen periferic şi inferior, produs al unei inconsistenţe spirituale, în loc să observe că resursele lirice ale subiectivităţii indică o prospeţime şi o adîncime lăuntrică dintre cele mai remarcabile.

Sunt oameni care devin lirici numai în momentele capitale ale vieţii lor; unii numai în agonie, cînd se actualizează întregul lor trecut şi-i năpădeşte ca un torent. Cei mai mulţi însă devin în urma unor experienţe esenţiale, cînd agitaţia fondului intim al fiinţei lor atinge paroxismul. Astfel, oameni înclinaţi înspre obiectivitate şi impersonalitate, străini de ei înşişi şi străini de realităţi profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toţi oamenii fac poezie atunci când iubesc dovedeşte că mijloacele gândirii conceptuale sunt prea sărace pentru a exprima o infinitate internă şi că lirismul interior îşi găseşte un mod adecvat de obiectivare numai cu un material fluid şi iraţional.

13

El lirismo del sufrimiento lleva a cabo una purificación interior en la cual las llagas no son ya simples manifestaciones externas sin implicaciones profundas, sino que forman parte de la sustancia misma del ser. Existe un canto de la sangre, de la carne y de los nervios. De ahí que casi todas las enfermedades tengan propiedades líricas. Sólo quienes perseveran en una insensibilidad escandalosa permanecen indiferentes frente a la enfermedad, la cual produce siempre un ahondamiento íntimo.

Sólo se vuelve uno realmente lírico tras un profundo trastorno orgánico. El lirismo accidental procede de causas exteriores y desaparece con ellos. Sin una pizca de locura el lirismo es imposible.

Resulta significativo que las psicosis se caractericen en su comienzo por una fase lírica en la que las barreras y los obstáculos se vienen abajo para dar paso a una ebriedad interior de una pasmosa fecundidad. Así se explica la productividad poética de las psicosis nacientes. ¿Sería la locura un paroxismo del lirismo? Pero limitémonos a escribir el elogio del segundo para evitar escribir de nuevo el de la primera. El estado lírico trasciende las formas y los sistemas: una fluidez, un flujo internos mezclan, en un mismo movimiento, como en una convergencia ideal, todos los elementos de la vida del espíritu para crear un ritmo intenso y perfecto. Comparado con el refinamiento de una cultura anquilosada que, prisionera de los límites y de las formas, disfraza todas las cosas, el lirismo es una expresión bárbara: su verdadero valor consiste, precisamente, en no ser más que sangre, sinceridad y llamas.

E. M. Cioran, 1933.

14

Nu se petrece un caz analog cu experienţa suferinţei? N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine şi ce ascunde lumea, trăiai periferic şi mulţumit, când cea mai serioasă experienţă după experienţa morţii (ca presentiment al muririi), experienţa suferinţei, pune stăpânire pe tine şi te transportă într-o regiune de existenţă infinit complicată, în care subiectivitatea ta te frământă ca într-un vârtej. A fi liric din suferinţă însemnează a realiza acea ardere şi purificare interioară în care rănile încetează de a mai fi numai manifestări exterioare, fără complicaţii adânci, ci participă la sâmburele fiinţei noastre. Lirismul suferinţei este un cântec al sângelui, al cărnii şi al nervilor. Suferinţa adevărată izvorăşte din boală. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuţi lirice. Numai aceia care vegetează într-o insensibilitate scandaloasă rămîn impersonali în cazul bolii, care întotdeauna realizează o adâncire personală.

Nu devii liric decît în urma unei afectări organice şi totale.

Lirismul accidental îşi are sursa în determinante exterioare care, dispărând, implicit dispare şi corespondentul interior. Nu există lirism autentic fără un grăunte de nebunie interioară. Este caracteristic faptul că începutul psihozelor se caracterizează printr-o fază lirică, în care toate barierele şi limitele obişnuite dispar pentru a face loc unei beţii interioare dintre cele mai fecunde. Astfel se explică productivitatea poetică din fazele prime ale psihozelor. Nebunia ar putea fi un paroxism al lirismului. De aceea ne mulţumim a scrie elogiul lirismului pentru a nu scrie elogiul nebuniei. Starea lirică este o stare dincolo de forme şi sisteme. O fluiditate, o curgere interioară contopeşte într-un singur elan, ca într-o convergenţă ideală, toate elementele vieţii lăuntrice şi creează un ritm intens şi plin. Faţă de rafinamentul unei culturi anchilozate în forme şi cadre, care maschează totul, lirismul este o expresie barbară. Aici stă de fapt valoarea lui, de a fi barbar, adică de a fi numai sânge, sinceritate şi flăcări.

E. M. Cioran, 1933.

15

16

OBERTURAS FRANCESAS UVERTURI FRANCEZE En memoria de Glenn Gould ÃŽn memoria lui Glenn Gould

17

1 Cuando el corazón camina Ya cansado a pesar De los pocos pasos Y de las cortas horas de vida El hombre se pregunta por el sentido Y el significado de este andar tenue y lábil Y también se pregunta si vale o no la pena Toda esta trama relatada a tantas voces El hombre en medio de la noche Sale a caminar Por las penumbras y lleva consigo Un corazón abierto al que le caen Las arduas lluvias de una tormenta invisible Y se pregunta por los amigos que se fueron Y que nunca volvieron a llamar Aunque se sabe amigo que se fue Y nunca volvió a llamar fría y eternamente En la noche solo cuando sólo se escuchan Las voces en perfecta armonía y fuga Del lejano y legendario Glenn Que en su castillo infantil y volátil Dejó sones perfectos Y se marchó a la nada Después de haber partido Ya mucho antes al todo del sonido Cómo caminas en esta clara noche Llena de almendras y pasas que se mastican Cómo caminas en medio De la fría lluvia que imaginas Y a pesar de todo sonríes Como quien ha encontrado

18

1 Când inima călătorește Deja obosită în ciuda Puținilor pași Și scurtelor ore ale vieții Omul se întreabă despre sensul Și semnificația acestui mers palid și labil Și de asemenea se întreabă dacă merită sau nu Tot acest complot relatat de atâtea voci Omul la jumătatea nopții Iese să se plimbe Printre penumbre și poartă cu sine O inimă deschisă la ce îi aduc Ploile devastatoare ale unei furtuni invizibile Și se întreabă de prietenii care au fost Și care niciodată nu se vor întoarce să-l cheme Deși se știe prietenul care a fost Niciodată nu se va întoarce să cheme rece și etern În noapte doar atunci când singur se ascultă Vocile în perfecta armonie și fuga Îndepărtatului și legendarului Glenn Care în castelul său infantil și volatil A lăsat sunete perfecte Și a plecat spre nimicul După ce va fi plecat Deja mult timp înainte la totul sunetului Cum mergi în acest clar de noapte Cu migdale și stafide de mestecat Cum mergi în atmosfera Ploii reci pe care ți-o imaginezi Și în ciuda a toate surâzi Ca și cum ai întâlni

19

Una fuente de agua pura Que brota entre helechos y líquenes Ay mi Dios de tantos años y de tantas noches O días que se acumulan en la sombra Cuándo vendrás a aclararme Las dudas y las calamidades Que les ocurren a mis hermanos Y que perturban nuestras danzas Y nuestros sueños que ya se han vuelto nubes En estas horas de los eones Donde ya no se puede Hablar de nada más sólido que un soplo.

20

Un izvor de apă pură Care apare printre ferigi și licheni Vai Doamne al meu de atâția ani și atâtea nopți Sau zile care se adună în umbră Când vei veni să-mi clarifici Îndoielile și calamitățile Care li se întâmplă fraților mei Și care strică dansurile noastre Și visele noastre care deja s-au întors nori În aceste ore ale eonilor Unde deja nu se poate Vorbi de nimic altceva mai consistent decât o adiere.

21

2 Llorar Qué más humano Y divino Parir Noche y luna De sed Pedir Muerte y vida Y darlas Maldecir Y correr veloz Y alto Surcar Como una luz El vacío Dañar La memoria azul Con la pena Teñir Todo el espacio Con hiel Manchar Con la duda honda La clara risa Cantar Una canción pedida Y saber callar.

22

2 Să plângi Cât de uman Și divin Să naști Noaptea și luna De sete Să ceri Moarte și viață Și să le dai Să blestemi Și să alergi repede Și la înălțime Să brăzdezi Ca lumina Neantul Să strici Memoria albastră Cu amărăciune Să colorezi Tot spațiul Cu gheață Să întuneci Cu îndoiala adâncă Luminosul surâs Să cânți Un cântec pierdut Și să știi să taci.

23

3 Yo no conocía estas armonías Que me recuerdan días alegres Yo no conocía estos pasos Que me hablan de la vida Yo no conocía estas danzas Que me dicen que hay más Yo no conocía estos candelabros Que portan luces que vuelan Yo no conocía estas pinceladas Que saben crear nuevos paisajes.

24

3 Eu nu am cunoscut aceste armonii Care îmi amintesc de zile vesele Eu nu am cunoscut acești pași Care îmi vorbesc despre viață Eu nu am cunoscut aceste dansuri Care îmi spun că mai sunt și altele Eu nu am cunoscut aceste candelabre Care poartă lumini ce zboară Eu nu am cunoscut aceste pensule Care știu să creeze peisaje noi.

25

4 Correr A una batalla que se sabe perdida Y olvidar que hay muerte Pues se sueña Con una inmortalidad Que sólo es dulce mañana Correr Entre los panes y los peces Caminar descalzo Entre la dicha y la penumbra Pero haciendo el quite A la miseria.

26

4 Să alergi La o bătălie care se știe pierdută Și să uiți că există moarte Apoi să visezi O nemurire Care este doar dulcele mâine Să alergi Printre pâini și pești Să mergi desculț Printre beatitudine și penumbră Dar făcând curat Mizeriei.

27

5 Ay mujer!

No te duermas ahora y nunca por siempre Dame un beso que dure Lo que ha durado el vacĂ­o del espacio Dame un abrazo que cobije el corazĂłn que se deshoja Como una mariposa Dame de ti Pues tanto me falta Para ser.

28

5 Ah femeie!

Nu adormi acum și nicicând pentru totdeauna Dă-mi un sărut care să dureze Așa cum a durat neantul spațiului Dă-mi o îmbrățișare care să adăpostească Inima care se desfrunzește Ca un fluture Dă-mi-te Căci atât îmi lipsești Pentru a fi.

29

6 Cuentan que salió a tejer una historia Con las de muchos y muchas Cuentan que era un rufián Un trovador de segunda Que inventaba relatos de guerras Que no existieron jamás donde triunfó Y que olvidaba las que si se lucharon Con estrepitosas derrotas Un gandul y un truhán Que se burlaba de la muerte Y se reía de la vida Un despreciable hermano Del camino y de la noche Que sonreía incluso de cara A la enfermedad y a la locura.

30

6 Ei spun că a mers să țese o istorie Cu mulți și multe Ei spun că era un bătăuș Un trubadur de mâna a doua Care inventa povestiri de război Care nu ar fi existat niciodată unde a triumfat Și că îi uita pe cei care se luptaseră Cu înfrângeri zgomotoase Un derbedeu și un trufaș Care se amuza de moarte Și râdea de viață Un frate josnic Al drumului și al nopții Care râdea chiar în față Bolii și nebuniei.

31

7 Tenue Clara la noche vertiginosa Y amable Miel pido Para mi pan y mi té Y mi sien Cantar Feliz y radiante un silencio Al oído de Dios Pedir paz Aquí y ahora y siempre Para todos Rogar Por el amor nuestro De cada día Mentir Que la vida siempre No muere.

32

7 Palidă Clară noaptea vertiginoasă Și amabilă Cer miere Pentru pâinea mea și ceaiul meu Și ființa mea Să cânți Fericit și radios o tăcere La urechea lui Dumnezeu Să ceri pace Aici și acum și mereu Pentru toți Să te rogi Pentru iubirea noastră De fiecare zi Să minți Că niciodată viața Nu moare.

33

8 Con paso firme en medio de la misma noche En la que comencĂŠ estas oberturas En medio de la misma lluvia y penumbra Que saben a calma y desgarro Pensando que la fuerza que impulsa mis ansias Es honda y robusta sin par Y que en medio de todas las horas y gotas De este instante que parte sin retorno Puedo desangrarme en canto y poesĂ­a Para no ser olvidado aun sin nada ser.

21-05-11

34

8 Cu pasul ferm în timpul aceleeași nopți În care au început aceste uverturi În timpul acelorași ploi și penumbre Care știu să calmeze și să rupă Gândind că forța care dă impuls angoaselor mele Este adâncă și robustă fără pereche Și că în mediul tututor orelor și picăturilor Acestei clipe care pleacă fără a se mai întoarce Pot să sângerez în cânt și poezie Ca să nu uit chiar dacă sunt nimic.

21-05-11

35

NO SÉ Contra los iluministas de siempre

Me permito En medio de los siglos No saber Agnóstico Relativa y subjetivamente Ignorante Abierto Al camino tenue Que descubro No sé Y eso ya es Bastante Dicha bella De vivir el medio segundo De la vida Y del amor Tampoco tengo Palabras Vacío y luz He logrado atisbos Vacío y luz Un abrazo Dice más que mil Imágenes

36

NU ȘTIU Împotriva iluminiștilor dintotdeauna

Îmi permit În decursul secolelor Să nu știu Agnostic Relativ și subiectiv Ignorant Deschis Drumului fragil Pe care îl descopăr Nu știu Și asta e deja Suficient Frumoasă zicala Să trăiești în planul secund Al vieții Și pentru amor Nu am deloc Cuvinte Neant și lumină Am reușit crâmpeie De neant și lumină O îmbrățișare Spune mai mult decât o mie De imagini

37

Me declaro Afectivo y relacional Concientemente El hidrógeno Me resulta un misterio Qué esperar del resto La poesía Es el lenguaje pleno De la agnosis No sé Más que el relámpago Y el beso.

30-6-11

38

Mă declar Afectiv și relațional În mod conștient Hidrogenul Îmi rezultă un mister Ce să aștept de la restul Poezia Este limbajul plin Al agnosticului Nu știu Mai mult decât fulgerul Și sărutul.

30-6-11

39

HAIKUS NUEVOS

Una flor En medio de la urbe Frágil y viva El gorrión Mira el sol de reojo Y parte Funerales Flores y más flores Ocultan la muerte Santiago Bajo su nube parda Palpita Una paloma Sobre el alero de Mi vida Cantan!

Los colibríes también Cantan!

Queltehues Anuncian las lluvias Que se van Es moda Por estos años Morir

40

HAIKU-URI NOI

O floare În mediul urban Fragilă și vie Vrabia Privește soarele cu neîncredere Și pleacă Funeralii Flori și mai multe flori Ascund moartea Santiago Sub norul său întunecat Palpită O porumbiță La streașina Vieții mele Cântați! Și păsările colibri de asemenea Să cânte!

Păsările Anunță ploile Care se duc Este moda În acești ani Să mori

41

Amigos Dónde se fueron Tan lejos Amada mía La belleza se ha concentrado En tu vida Los sepultureros Se fuman unos cigarros A la espera La vida Es un collar con cuentas De segundos Polifonía De queltehues que llaman Al sol La vida Dura exactamente 500 Milisegundos La muerte Dura exactamente 499 Milisegundos La eternidad Duda exactamente 500 Milisegundos El rencor La vergüenza y la culpa son A veces eternas

42

Prieteni Unde s-au dus Atât de departe Iubita mea Frumusețea s-a concentrat În viața ta Cioclii fumează câteva țigări În așteptare Viața Este un colier cu conturi De secunde Polifonia Păsărilor care cheamă Soarele Viața Durează fix 500 de Milisecunde Moartea Durează fix 499 de Milisecunde Eternitatea Durează exact 500 de Milisecunde Ranchiuna Rușinea și vinovăția sunt Adesea eterne

43

El miedo La rabia y la tristeza Suelen sedimentar La felicidad Dura exactamente 500 Milisegundos La felicidad Puede repetirse una vez Tras otra El sufrimiento Dura exactamente 500 Milisegundos El sufrimiento Puede repetirse una vez Tras otra El amor No dura exactamente 500 Milisegundos El amor Simple y llanamente Es.

10,11-8-11

44

Frica Furia și tristețea De obicei sedimentează Fericirea Durează exact 500 de Milisecunde Fericirea Poate să se repete o dată După alta Suferința Durează exact 500 de Milisecunde Suferința Se poate repeta o dată După alta Iubirea Nu durează fix 500 de Milisecunde Iubirea Simplă și pur și simplu Este

10,11-8-11

45

EN LA CASA SOLA

En el silencio de la casa sola El poeta se propone escribir Más allá de la muerte Y más allá de la vida Es decir Se propone describir El instante del presente continuo El estado puro del ahora Que se prolonga medio segundo Y nada más Todo el resto es especulación Sueños sobre lo muerto O sobre lo que no se sabe Si efectivamente nacerá Pasado y futuro Dos caras de la misma moneda De la ilusión y el apego.

13-8-11

46

ÎN CASA ÎNSINGURATĂ

În liniștea casei însingurate Poetul își propune să scrie Dincolo de moarte Și dincolo de viață Adică Își propune să descrie Clipa prezentului continuu Starea pură de acum Care se prelungește o jumătate de secundă Și nimic mai mult Restul este speculație Vise despre moarte Sau despre ceea ce nu se știe Dacă se va naște sigur Trecut și viiitor Două fețe ale aceleeași monede A iluziei și a viciului.

13-8-11

47

PRELUDIO Y FUGA

Me hundo de muerte En preludio Me hundo de pena En preludio Y todo se vuelve Oscuro Triste Al recordar Tu mirada pura Tu llanto puro Y yo Y ella Junto a ti Viendo Como te apagabas Lentamente Y el preludio Era preludio de muerte De ausencia y de abismo

***

Y la fuga Diรกfana Danzarina No llegรณ

48

PRELUDIU ȘI FUGĂ

Mă cufund în moarte În preludiu Mă cufund în păcat În preludiu Și totul se întoarce Întunecat Trist În amintire Privirea ta pură Bocetul tău pur Și eu Și ea Împreună cu tine Văzând Cum te stingi Lent Și preludiul Era preludiu de moarte De lipsă și de abis

***

Și fuga Diafană Dansatoare Nu a ajuns

49

Se escuchรณ Tal vez Pero como risa y canto hueco Sin forma ni sentido El preludio quedรณ clavado En el pecho La fuga se fue Con su danza Con su candor El preludio sigue resonando Casi infinito Como la muerte Como el adiรณs Que se anhelan Breves.

19-8-11

50

S-a ascultat Poate Dar ca râsul și cântecul gol Fără formă și nici simțământ Preludiul a rămas pironit În piept Fuga s-a dus Cu dansul său Cu candoarea sa Preludiul continuă să rezoneze Aproape infinit Ca moartea Ca despărțirile Care se doresc Scurte.

19-8-11

51

52

CONTRAPUNTO DE HERMOSURA Y DESASTRE CONTRAPUNCT DE FRUMUSEȚE ȘI DEZASTRU

53

1.1 Te veo al realizar los quehaceres del hogar Y digo quiĂŠn soy yo Para ver tanta hermosura contenida Tan brevemente en ti Completa

1.2 Mi pecho se hunde amargo Al ver a lo lejos el desastre La matanza La culpa

54

1.1 Te văd realizând treburile căminului Și spun cine sunt eu Pentru ca să vezi atâta frumusețe cuprinsă Atât de scurt în tine Completă

1.2 Pieptul meu se coboară amar Ca să vadă de departe dezastrul Masacrul Vina.

55

2.1 Una folie de Mariais resuena Con su belleza propia Y no cabe ya nota para enriquecer Aquellas armonĂ­as Que me hablan claro del instante profundo Oh Carpe Diem

2.2 Memento Mori Deviene en lacra sobre mi sien Noche de todos Espanto ante el fin Ante la bruma de existir sin esencia clara

56

2.1 O nebunie a lui Mariais răsună Cu frumusețea sa proprie Și nu mai e loc de vreo notă ca să îmbogățească Acele armonii Ce îmi vorbesc limpede despre clipa profundă O Carpe Diem

2.2 Memento Mori Devine flagel în pieptul meu Noapte a toate Înspăimântare în fața sfârșitului În fața brumei de a exista fără esență clară.

57

3.1 La tibieza de un invierno Que ya parte antes de tiempo Y nos deslumbra con el florecer De sus ciruelos que cantan Como un aguacero invisible

3.2 Pero las aves mueren veloces Solas Magras Y nadie las verá más Mueren absurdamente Tal como un destello Como un salpicar de vida Que se enciende y se apaga Como luz navideña Vacía Inocua Tenue y fugaz

58

3.1 Nepăsarea unei ierni Care deja parte în fața timpului Ne uluiește cu îmbobocirea Prunilor săi ce cântă Ca o ploaie torențială invizibilă

3.2 Dar păsările mor repede Singure Slabe Și nimeni ne le va mai vedea Mor absurd Ca o scânteiere Ca un strop de viață Care se aprinde și se stinge Ca lumina crăciunului Goală Singură Palidă și trecătoare

59

4.1 Y tus ojos perfectos Con su brillo de miel pura Tu piel clara Tersa y mía Ante el espectáculo de vida hermosa que eres Oh Hada Sólo callar Sólo silencio puede ser tu oda

4.2 Pero la muerte O la vida insufrible de tantos y tantas Una vida que huele a desastre y nausea Una vida que no tiene nombre ni destino Que así como aparece se va sin nada Y qué hablar o pensar del averno De ese antro imaginado para todos los enemigos del cielo

60

4.1 Și ochii tăi perfecți Cu strălucirea lor de miere pură Pielea ta luminoasă Netedă și a mea În fața spectacolului de viață frumoasă care ești O Zână Doar taci Doar liniștea poate fi oda ta.

4.2 Dar moartea Sau viața insuportabilă de atâtea și atâtea O viață care miroase a dezastru și greață O viață care nu are nume nici destin Că așa cum apare se duce fără nimic Și care vorbește sau gândește despre infern Despre această cavernă imaginată pentru toți dușmanii cerului.

61

5 El collar nuevo de piedra fรณsil Que pende de tu cuello Es un sencillo emblema de tu belleza Que me despierta Que me aleja por unos segundos Por un presente del desastre y de la miseria Que como dijo Van Gogh antes de morir No acabarรก nunca -por ahora.

31-8-11

62

5 Colierul nou de piatră fosilă Ce atârnă la gâtul tău Este o liniștită emblema a frumuseții tale Care mă trezește Ce mă îndepărtează pentru câteva secunde Dintr-un prezent al dezastrului și al mizeriei Care cum spune Van Gogh înainte de a muri Nu se va sfârși niciodată -acum.

31-8-11

63

LÁGRIMAS

Una lágrima Del tamaño del sol Nos cubre Una lágrima Es cada quarks mínimo Que nos compone Una lágrima Fue el océano de donde Brotó la tierra Una lágrima Hidrató la vida Primigenia Una lágrima Nos une a todos Los vivientes Una lágrima Refleja el cielo Que es otra Una lágrima Nos recibirá cuando Nos lloren.

31-8-11

64

LACRIMI

O lacrimă De mărimea soarelui Ne acoperă O lacrimă Este fiecare quarț minim Care ne compune O lacrimă A fost oceanul de unde A lăstărit pământul O lacrimă A hidratat viața Prima dată O lacrimă Ne unește pe toți Trăitorii O lacrimă Reflectează cerul Care e o alta O lacrimă Ne va primi când Ne vor plânge.

31-8-11

65

TU MIQVÉ*

Señor Vengo de las mazmorras del tiempo Y de la noche Vengo cargado de cansancio Y de miseria Entro a tu casa con el peso De la sangre y de la pena de toda la historia Traigo pueblos y etnias arrasadas Traigo masacre y dolores hondos Traigo verdugos y víctimas Traigo jueces y victimarios Traigo lascivia y rencores Traigo siglos de saqueos y de civilizaciones Que niegan el pan y el agua Junto con cariños y cantares Vengo a Ti A tu dulce casa Con los puños apretados Con la calma reacia Y no tengo nada que decir Pues tu silencio a sido magro Y tu voz dispersa y confusa Por eso vengo Uno Completo Multiversal Representando a las razas Al humus de toda la tierra Humus que mira el cielo Esperando su abrazo que se tarda Señor Vengo ante Ti A tu casa 66

MIKVEH-UL TĂU Doamne Vin din negurile vremilor Și din noapte Vin încărcat de oboseală Și de mizerie Intru în casa ta cu greutatea Sângelui și cu păcatul întregii istorii Aduc popoare și etnii șterse Aduc masacre și dureri adânci Aduc călăi și victime Aduc judecători și victime Aduc pofte și ranchiuni Aduc secole de jefuiri și civilizații Care neagă pâinea și apa Împreună cu tandrețile și cântările Vin la Tine La dulcea ta casă Cu pumnii strânși Cu calma reticență Și nu am nimic de spus Căci tăcerea ta a fost slabă Și vocea ta dispersă și confuză De aceea vin Unul Complet Multiversal Reprezentant al raselor Al țărânei din întreg pământul Țărână care privește cerul Sperând ca îmbrățișarea sa să întârzie Doamne Vin în fața Ta La casa ta 67

Y desnudo como multitud Entro silenciosamente dolido y esperanzado A tu miqvé Para que en él me limpies Me sanes y liberes De los siglos y milenios grises y amargos De tu ausencia.

3-9-11

___________ * Mikveh: piscina de dos por dos metros, aproximadamente, por uno de hondo, que se ocupaba en la antigüedad para la práctica de la limpieza ritual personal.

68

Și gol ca multitudine Între liniștita întristare și sperând La mikveh-ul tău Pentru ca în el să mă cureți Să mă faci bine și să mă eliberezi De secolele și mileniile gri și amare Ale absenței tale.

3-9-11

___________ * Mikveh: un bazin folosită în Antichitate, de aproximativ doi pe doi metri, de un metru adâncime care folosea la curățenia ritualică personală.

69

LOS CIRUELOS HAN FLORECIDO

1 Los caballos blancos del inviernos huelen a Ciruelos que inundan las calles y que Han dejado que el cálido y suave sol otoñal Florecido como jardín dorado los fecunde 2 Los amables transeúntes de mi vida como Ciruelos que recién comienzan a cantar Han dejado su aroma sobre mi alma y han Florecido como una melodía casi eterna 3 Los perdidos roces y contactos de antaño son Ciruelos que crecieron en mis sueños y Han dejado como acuarela de oriente lejano Florecido de luces parte de mis pensamientos 4 Los segundos raudos y efímeros riegan Ciruelos de vanidad que siempre Han sido semejantes a la vida del hombre que Florecido no dura más que un breve palpitar.

6-9-11

70

AU ÎNFLORIT PRUNII

1 Caii albi ai iernilor miros a Pruni ce inundă străzile și care Au lăsat ca suavul și caldul soare de toamnă Înflorit ca grădina aurită să îi fecunde

2 Amabilii trecători prin viața mea Ca prunii care acum încep să cânte Au lăsat aroma lor peste sufletul meu Și au înflorit ca o melodie aproape eternă

3 Pierdutele cârje și contacte de odinioară sunt Pruni care au crescut în visele mele și Au rămas ca acuarela din orientul îndepărtat Înflorită de lumini parte din gândurile mele

4 Secundele rapide și efemere stropesc Prunii cu vanitate că mereu Au fost asemănători vieții omului a cărei Înflorire nu durează mai mult decât un scurt pâlpâit.

6-9-11

71

HAIKUS DE PASO

Llueven PĂŠtalos de ciruelo En flor Un ave Martillea su trino En un alero Ancianos Juntos y alegres Se van Recolecto Aromas condensados De eucaliptos Escribo Algunos haikus De paso.

14-9-11

72

HAIKU-URI LA PAS

Plouă Petalele prunilor În floare O pasăre Își cântă trilul Sub o streașină Bătrâni Împreună și veseli Se duc Recoltez Arome condensate De eucalipt Scriu Câteva haiku-uri La pas.

14-9-11

73

TRISTE ADAGIO En memoria de Jacqueline du Pré

Quiero tornar la más sublime melodía En dulce y nostálgico poema Quiero cantar en silencio En honor a los caídos En especial a ti Joven doncella Que fuiste muriendo Lentamente Como nadie lo merece Fuiste cayendo Al abismo doloroso De la fragilidad Ay Dama del cello Leve Alegre Pasión madura Sobre esas cuerdas Que profundamente Hacías clamar al cielo Ay Señora melodiosa Qué triste fue tu pasar Tu detenerte Qué triste la caída de tu arco Que feroz El paso del mal Por tu centro Por tu alma musical Y yo no sé

74

TRIST ADAGIO În memoria Jacquelinei du Pré

Vreau să se întoarcă cea mai sublimă melodie În dulcea și nostalgica poemă Vreau să cânt în liniște În cinstea căzuților În special a ta Tânără fecioară Care ai murit Încet Cum nimeni nu o merită Ai căzut În abisul dureros Al fragilității Ah Femeia cerului Poartă Veselă Pasiunea matură Peste aceste corzi Care profund Vociferează la cer Ah Doamnă melodioasă Ce tristă a fost trecerea ta Oprirea ta Ce tristă căderea arcului tău Ce feroce Trecerea răului Prin mijlocul tău Prin sufletul tău muzical Și eu nu știu

75

Como en toda tragedia No sé qué decir Sólo un grito Ahogado Pobre Se posa en mi voz Pero escampa Únicamente hecho poema Adagio en tu memoria.

15-9-11

76

Ca în toată tragedia Nu știu ce să spun Doar un țipăt Înăbușit Sărman Iese din vocea mea Dar se răspândește Singular făcut poem Adagio în memoria ta.

15-9-11

77

ACTA DE PARTO Aclaración Me declaro plagiador Simplemente reproductor en versos De la voz previa que en mí resuena Eso es la poesía Algo que llega y que las redes de la palabra En claras ocasiones logran atrapar Como errática mariposa.

1 He nacido a un mundo amplio Complejo Lleno de insinuaciones Lleno de puertas y ventanas Desde donde hacer preguntas.

2 Palabras como Justicia Hoy me parecen lejanas y extrañas Pues el león al quebrarle el cuello a la gacela Con sus férrea mordedura Atiende a su más diáfana y codificada ley Escrita en su centro.

78

CERTIFICATUL DE NAȘTERE

Clarificare Me declar plagiator Un simplu reproducător în versuri Al vocii ce în mine răsună în prealabil Asta e poezia Ceva ce ajunge să se împlinească Și pe care rețelele cuvântului în ocazii clare o prinde Ca fluturele imprevizibil.

1 M-am născut într-o lume amplă Completă Plină de insinuări Plină de porți și ferestre De pe unde se fac întrebările.

2 Cuvintele ca Justiția Azi îmi par depărtate și străine Căci leul prinzând gâtul gazelei Cu ferocea sa mușcătură Participă la cea mai diafană și codificată lege a sa Scrisă în centrul său.

79

3 Yo soy el padre de Nietzsche y Cioran Reverendo Ministro del dios que se oximoronizó a sí mismo ¿Criador de cuervos?

Que Cristo viva etéreo y volátil No tan atrapado en el sagrario Crea corazones altos que no saben de encierros.

4 La vida se abre de par en par cada mañana Y yo la oigo y la miro pasar sin entender su ritmo Ni su casuística Pues con un segundo me alcanza para dos vidas.

5 No todos los poetas son pensadores hondos Sí todos intuitivos y desenfrenados Urgentes de paz e incluso de luz Aunque sea opaca o de neón Pero a mí Que he probado la sangre del dragón cual Sigfrido Me ha correspondido interpretar el canto de las aves Que deambulan por los abismos.

80

3 Eu sunt tatăl lui Nietzsche și Cioran Reverendul Ministrul domnului care s-a combinat pe sine însuși Creator de corbi?

Ce Hrist trăiește eteric și volatil Nu atât de prins în sacralitate Creează inimi care nu știu de limite.

4 Viața se deschide larg în fiecare dimineață Și eu o aud și o privesc cum trece fără a-i înțelege ritmul Nici cazuistica sa Căci o secundă îmi ajunge pentru două vieți.

5 Nu toți poeții sunt gânditori profunzi Dar toți intuitivi și nestăpâniți Iubitori de pace și chiar de lumină Chiar dacă poate fi opacă sau neon Dar mie Care am probat sângele dragonului vreun Sigfrid Mi-a corespuns să interpretez cântecul păsărilor Care cutreieră prin abisuri.

81

6 Tantos y tantas que han sido paridos y paridas Y que a los años descubren que ha sido en vano.

7 La vida es extraña Dios –por más que miles de páginas delgadas Intenten decir lo contrario– Es silenciosa la verdad Difusa Y la muerte llega veloz Sin aceptar excusas ni cuentos.

8 Yo escribo en libros que me donaron los muertos Y trato de dejar en ellos algo que acerque su memoria O al menos la proclama Memento mori.

9 Una mañana clara Silenciosa y tibia Sentado en un sillón blando y acogedor No bastan para creer que todo esto vale la pena Para todos y todas Hoy y siempre.

19-9-11

82

6 Atâția și atâtea care au fost născuți și născute Și care prin ani descoperă că a fost în van.

7 Viața este ciudată Dumnezeu –mai mult de mii de pagini subțiri Încearcă să spună contrariul– Este liniștit adevărul Difuz Și moartea vine repede Fără să accepte scuze nici povești.

8 Eu scriu în cărți pe care mi le-au donat morții Și încerc să las în ele ceva care să se apropie de memoria ta Sau cel puțin să-ți proclame Memento mori.

9 O dimineață limpede Liniștită și caldă Așezat într-un fotoliu moale și confortabil Nu sunt suficiente pentru a crede că toate acestea merită efortul Pentru toți și toate Azi și mereu.

19-9-11

83

POEMAS BREVES A CIORAN Obviamente al encantador prosista maldito

1 Cioran Léase en rumano Lloran –con acentuación española añado con sarcasmo–.

2 Cuando leí mi primer libro de Cioran –Ese Maldito Yo– Su último escrito Queriendo destacar algunos pensamientos Y no contando con lápiz Sino sólo con mi tasa de café Fui dejando un rastro con mi dedo al margen De cada párrafo brillante Luego me di cuenta que el café en el papel Al secarse queda del color de la sangre –aquí una muestra

–.

3 La sangre debía ser del color del café Cómo no Si es el color del humus Que es de donde viene nuestro nombre.

84

POEME SCURTE LUI CIORAN Evident încântătorului prozator blestemat

1 Cioran Să se citească în română Plâng –cu accent spaniol adaug cu sarcasm–.

2 Când am citit prima mea carte scrisă de Cioran –Acest Blestemat Eu– ultima scriere Dorind să desprind câteva gânduri Și nu însemnându-le cu creionul Ci doar cu ceașca de cafea Am făcut un traseu cu degetul pe marginea Fiecărui paragraf genial Mai apoi am observat că pe hârtie cafeaua Când s-a uscat avea culoarea sângelui –aici o mostră

–.

3 Sângele ar trebui să fie de culoarea cafelei Cum să nu Dacă este culoarea humusului Care este de unde vine numele nostru.

85

4 Hijo Mejor duerme Y no sigas viendo Las masacres de la historia.

5 Los/muchos cristianos tienen un solo defecto Deberían ser buenos budistas.

6 El amor es Miope Alucinógeno Clarividente.

7 Ayer me vine a casa Con Ese Maldito Yo de Cioran Y con la Genealogía de la Moral de Nietzsche Bajo el brazo Qué podría esperar Sino la genealogía de la moral De ese maldito yo O su deconstrucción.

86

4 Fiule Mai bine dormi Și nu ține să vezi Masacrele istoriei.

5 Cei mai mulți creștini au un singur defect Ar trebui să fie buni budiști.

6 Amorul este Miop Halucinogen Clarvăzător.

7 Ieri am venit acasă Cu Acest Blestemat Eu a lui Cioran Și cu Genealogia Moralei a lui Nietzsche Sub braț Ce pot să sper Decât genealogia moralei Acestui blestemat eu Sau deconstrucția sa.

87

8 Sólo pido al Cielo Que ponga en la cuenta del Crucificado Todas mis contradicciones.

9 Música Música Qué alto vuelas Que ni el poema logra rozarte –como dijo Heidegger Después de oír una obra para piano Eso no se puede hacer con la filosofía –.

10 El sí-mismo es un tipo de música Nada más y nada menos.

11 Cioran Clavaste tus garras En mi espalda cual pantera Ahora estoy envenenado De un estupor y de una llaga Que sabía propia por tantos años.

88

8 Cer Cerului doar Să pună în socoteala Crucificatului Toate contradicțiile mele.

9 Muzica Muzica Ce înalt zbor Pe care nici poemul nu reușește să-l atingă –cum spune Heidegger După ce se ascultă o operă pentru pian Asta nu se poate face cu filosofia–.

10 Sinele însuși este un tip de muzică Nimic mai mult și nimic mai puțin.

11 Cioran Ți-ai înfipt ghearele tale În spatele meu ca pantera Acum sunt otrăvit De o stupoare și de o rană Pe care o credeam a mea de atâția ani.

89

12 Hay música tan sublime y excelsa Desconcertante y perturbadora Que casi bordea un minueto de Bach.

13 Son los últimos días del invierno Y se apresura el calor sofocante de la belleza Que se olvida que es sólo vanidad.

14 Cioran Ya no está Por fin descubrió el misterio O al revés.

15 Ser nihilista y cristiano ¡Qué locura!

Dije ¿qué aventura?

O ¿qué hermosura? ¡No! Sólo ¡qué locura!

Aventurera y hermosa Eso sí.

90

12 Există muzică atât de sublimă și celestă Deconcertantă și perturbatoare Că aproape bordează un menuet de Bach.

13 Sunt ultímele zile ale iernii Și țâșnește căldura sufocantă a frumuseții Care se uită că este doar vanitate.

14 Cioran Nu mai este În sfârșit a descoperit misterul Sau dimpotrivă.

15 Să fii nihilist și creștin Ce nebunie!

Spune ce aventură?

Sau ce frumusețe?

Nu! Doar ce nebunie!

Aventuroasă și frumoasă Asta da.

91

16 El ser humano El universo y sus alrededores Son vanidad Vacuidad Nada Robusto devenir Aglomeración de quarks Momentánea Fugaz Existencia Sin esencia fija y real Sólo Dios es –esencialmente-no-existencial–.

17 A Bach se le murieron siete hijos/as Costoso el precio de la plenitud en las artes impalpables.

18 Es extraño Aunque no demasiado Pero tanto Cioran como Nietzsche Me inspiran una tenue ternura Paterna.

92

16 Ființa umană Universul și împrejurimile sale Sunt vanitate Vacuitate Nimic Robustă devenire Aglomerație de quarți Instantanee Trecătoare Existență Fără esență fixă și reală Doar Dumnezeu este –în mod esențial non-existențial–.

17 Lui Bach i-au murit șapte fii/fiice Costisitor prețul plenitudinii în artele impalpabile.

18 Este ciudat Deși nu exagerat Dar atât Cioran cât și Nietzsche Îmi inspiră o sensibilitate moale Paternă.

93

19 Cioran Qué prosa más poética la tuya Pues no sería justo decir Qué poesía más prosaica.

20 El invierno se va Y tú llegas a mi casa Qué paradoja Oh desconocido amigo.

21 Cómo llevaste las palabras A juego tan macabro y bello Cómo llevaste las palabras A danza tan diáfana y caótica ¡Oh Cioran!

Que doloroso placer me genera Oír tu placentero y dolido canto.

22 Tu contradicción Tu ironía Tu dispersión ¿Por qué me huelen tan fuerte y claro a vida?

94

19 Cioran Ce proză mai poetică decât a ta Căci nu ar fi drept să spui Ce poezie mai prozaica

20 Iarna se duce Și tu ajungi la mine acasa Ce paradox Ah prieten necunoscut

21 Cum conduci cuvintele În jocul atât de macabru și frumos Cum porți cuvintele În dansul atât de diafan și haotic Ah Cioran!

Ce dureroasă plăcere îmi provoacă Să ascult cântecul tău plăcut și dureros.

22 Contradicția ta Ironia ta Dispersia ta De ce îmi marchează atât de puternic și clar viața?

95

23 Somos hermanos en este precipicio En esta nostalgia Hermanos de sangre De piel y de llaga Hermanos de vida y de muerte Poetas Paroxismos musicales y silenciosos Noche Lluvia Soledad Hermanos en la desesperaciĂłn del abrazo consolador Infinito y eterno.

24 Te comprendo en cada una de tus palabras Que son un condensado azul y rojo De algĂşn (sin)sentido Te comprendo Soy un maldito bienaventurado.

19,20,21,22-9-11

96

23 Suntem frați în această prăpastie În această nostalgie Frați de sânge De piele și de stigmat Frați de viață și de moarte Poeți Paroxisme muzicale și liniștite Noapte Ploaie Singurătate Frați în disperarea Îmbrățișării consolatoare Infinită și eternă.

24 Te înțeleg în fiecare dintre cuvintele tale Care sunt un condensat senin și roșu Al vreunui (fără) sens Te înțeleg Sunt un blestemat binecuvântat.

19,20,21,22-9-11

97

MAÑANA FRÍA

Una mañana fría Donde escribo bajo las sombras Una lágrima oculta Que quiere cantar su luz Un pesar remoto Ya de tantos años y siglos Una penumbra gris Que me lleva a antiguos abismos Un triste comienzo Bajo la respiración del invierno Una mañana fría Cuando me he descubierto solo Un día más de mares Lejanos y soñados e imposibles Un soñar y un oír Que ya se cansa de postergaciones.

22-9-11

98

DIMINEAȚĂ RECE

O dimineață rece Unde scriu sub umbre O lacrimă întunecată Care vrea să cânte lumina sa Un regret îndepărtat Deja de atâția ani și secole O penumbra gri Care mă duce la vechi abisuri Un trist început Sub respirația iernii O dimineață rece Când m-am descoperit singur O zi în plus a mărilor Depărtate și visate e imposibilă Un vis și o ascultare Deja obosită de amânări.

22-9-11

99

PRELUDIO UNO DEL CLAVE

Me sumerjo en la-muerte-del-otro En la muerte vista allí Justo allí frente a mis ojos Y detrás El Preludio Uno del Clave Agudo Puro Hondo Como el dolor que se repite Como la destrucción Como la pena que viene y va Y no se detiene Ay mi amado Ver tu muerte no se olvida Hasta puedo nuevamente respirarla Y casi morir contigo Otra vez Y otra.

22-9-11

100

PRELUDIUL UNU AL CIFRULUI

Mă scufund în moartea-celuilalt În moartea văzută acolo Fix acolo în fața ochilor mei Și dincolo Preludiul Unu al Cifrului Pătrunzător Pur Adânc Ca durerea care se repetă Ca destructurarea Ca amărăciunea care vine și pleacă Și nu se oprește Ah iubitul meu Să vezi moartea nu se uită Până pot din nou s-o respir Și aproape că mor cu tine Încă o dată Și altădată.

22-9-11

101

PREAMBULOS DE PRIMAVERA

Preámbulos Ahora que las flores del invierno Ya se fueron y los frutos quieren cantar

Preámbulos Justo en el borde de la alegría En su filo entre la cima y el abismo

Preámbulo Del clímax de la vida antes del feroz descenso Decadencia cálida o muerte estival

Preámbulos De los días claros de este ciclo infinito Que me cansa como la pena

Preámbulos De brotes y vuelos de agua y paisaje De luz y retoños

Preámbulo De una primavera que no llega Y que sólo se va.

23-9-11

102

DESCHIDERI DE PRMĂVARĂ

Deschideri Acum când florile iernii Au plecat deja și fructele vor să cânte Deschideri Exact în marginea bucuriei Pe firul dintre culme și abis Deschiderea Punctului culminant al vieții înaintea căderii feroce Decadență caldă sau moarte estivală Deschideri Ale zilelor senine ale acestui ciclu infinit Care mă obosește ca durerea Deschideri De muguri și zboruri de apă și peisaje De lumină și lăstari Deschiderea Unei primăveri care nu ajunge Și care singură se duce.

23-9-11

103

PIANO OTOÑAL

1 Una melodía que –como ya lo he dicho– Me trae justo al instante del escampe de la vida Y me deja en un dolor y en un silencio final.

2 Te escucho Glenn Detrás del piano Entre éxtasis Que sólo Cioran Podría describir Y comprender Oh querido Glenn Qué locura tuya La de vivir en la música Qué locura más espléndida.

3 En la fuga me lanzo Y ya no vuelvo Así es la melancolía Existencia y dicha de sumergirse En los sonidos del instante.

104

PIANO TOMNATEC

1 O melodie care – cum deja am spus-o – Mă prinde în clipa de suspendare a vieții Și mă lasă într-o durere și într-o liniște finală.

2 Te ascult Glenn Dincolo de pian Între extaze Pe care doar Cioran Le putea descoperi Și înțelege O dragă Glenn Nebunia ta Aceea de a trăi în muzică Ce nebunie mai splendidă.

3 În fugă mă lansez Și nu mă întorc Așa este melancolia Existența și beatitudinea de a te cufunda În sunetele clipei.

105

4 A mi mujer

También el piano Me trae tu aroma Amada Tu insostenible despliegue de belleza plena Justo en esos días Esos días en que las invenciones y sinfonías Se posaron en tus manos y en tu corazón Días de alto espesor de pena Ante la caída continua de nuestro último fruto Ay mujer Toca esa leve sinfonía otra vez Y déjame llorar contigo En cada una de sus notas.

5 A J. S. Bach, otra vez

El ser se conmueve Ante tu perfecta creación Oh hermano Recuerdo las crónicas de tu Ana Magdalena Que me mostraron tu rostro y luchas Tu profundidad y arrebatos Hermano claro Sufridamente diáfano Como no callar Y luego caer en el paroxismo de tus danzas.

24-9-11

106

4 Soției mele

La fel ca pianul Mă atrage aroma ta Iubită Expunerea ta trecătoare de frumusețe completă Exact în aceste zile Aceste zile în care invențiile și simfoniile S-au odihnit în mâinile tale și în inima ta Zile de înaltă consistență de vină În fața căderii continue a ultimului nostru fruct Ah femeie Atinge această zveltă simfonie din nou Și lasă-mă să plâng cu tine În fiecare din notele sale.

5 Lui J. S. Bach, din nou

Ființa se înfioară În fața perfectei tale creații Ah frate Îmi amintesc de cronicile Anei Magdalenei a ta Care mi-au arătat chipul tău și luptele tale Profunzimea ta și izbucnirile tale Frate sigur Diafană suferință Ca netăcerea Și apoi căderea în paroxismul dansurilor tale.

24-9-11

107

FRASES COMBUSTIBLES

Quemar todos los poemas Y por fin ver la poesĂ­a Quemar toda la poesĂ­a Y fin ver la vida Quemar toda la vida Y por fin ver a Dios Quemar toda divinidad Y por fin ver la nada Quemar toda la nada Y por fin ver.

29-9-11

108

EXPRESII COMBUSTIBIL

Să arzi toate poemele Și în sfârșit să vezi poezia Să arzi toată poezia Și la sfârșit să vezi viața Să arzi întrega viață Și în sfârșit să-l vezi pe Dumnezeu Să arzi toată divinitatea Și la sfârșit să vezi nimicul Să arzi tot nimicul Și în sfârșit să vezi.

29-9-11

109

NOMINACIONES A los antiguos de hoy

Mañana Cantigas de Alfonso X Automóviles Silencio Rítmica soledad Instante Tamboril medieval Salud Café Dicha frágil Sueños Coros antifonales Amor Luz Fragancia del bosque Preguntas Antiguas voces Dicha/llanto Escampe Retorno al silencio.

30-9-11

110

NOMINALIZĂRI Anticilor de azi

Mâine Cântările lui Alfonso X Automobile Liniște Ritmica singurătate Clipă Tobă medievală Sănătate Cafea Fericire fragilă Vise Coruri antifonice Amor Lumină Mireasma pădurii Întrebări Antice voci Beatitudine / bocet Suspendare Întoarcerea la liniște.

30-9-11

111

TORDO

Tu ser es una forma de no-ser Inconciencia volรกtil Impermanencia oscura Como todo lo que me rodea Salvo los hombres y mujeres Condenados a una ilusiรณn desgarradora De mantenciรณn.

4-10-11

112

STURZ

Ființa ta este o formă de neființă Inconștiență volatilă Nepermanență obscură Ca tot ce mă înconjoară Salvez bărbați și femei Condamnate la o iluzie ce produce suferință De conservare.

4-10-11

113

VARIOS

1 Estamos condenados a conseguir O crear significados Que pueden variar en grados de divinidad Idiotez o belleza.

2 No todos los amigos han muerto Allá lejos aún queda uno Sencillo y claro Lo cual también me entristece.

3 No sé qué me pasa Señor Pues de pronto todo se vuelve pena Aunque la primavera Sea más clara que nunca Y sus aromas más frescos que siempre.

4 Lo escribí en un margen Todo significado es arbitrario No hay significados absolutos La realidad es polisémica.

114

DIVERSE

1 Suntem condamnați să obținem Sau să creăm semnificații Care pot varia în grade de divinitate Prostie sau frumusețe.

2 Nu toți prietenii au murit Acolo departe mai rămâne unul Liniștit și senin Care la fel mă întristează.

3 Nu știu ce mi se întâmplă Doamne Căci deodată totul se întoarce pedeapsă Deși primăvară Fie ea mai senină ca niciodată Și miresmele ei mai răcoritoare decât totdeauna.

4 Am scris-o într-o margine Orice semnificație este arbitrară Nu există semnificații absolute Realitatea este polisemică.

115

5 Estoy triste En medio de la felicidad Verdadera.

4-10-11

116

5 Sunt trist În mijlocul fericirii Adevărate.

4-10-11

117

OTROS VARIOS

1 La poesía en ocasiones se acaba Y ya no hay lugar para ella Se esconde Se cobija en algún rincón del alma Y ahí se duerme como un niño de la calle bajo un puente La poesía sin embargo Respira Sueña Aguardando el momento de la luz.

2 Por qué me anulas Me desbaratas Me vacías de valor Por qué me maldices sin saberlo Y arrojas al abismo Estos silencios hechos palabras Que tanto me importan Por qué me dices que mi amor es mustio Que riega ningún árbol Que salva ningún alma Por qué me dejas solo Abandonado a la lejanía que yo mismo busco Para encontrarme sin ti Pero triste Amargo

118

ALTE DIVERSE

1 Poezia în unele ocazii se sfârșește Și nu e loc pentru ea Se ascunde Se retrage în vreun colț al sufletului Și aici doarme ca un copil al străzii sub un pod Poezia fără îndoială Respiră Visează Așteaptă momentul luminii.

2 De ce mă anulezi Mă descumpănești Mă golești de valoare De ce mă denigrezi fără să o știi Și arunci în abis Aceste tăceri făcute cuvinte Care atât de mult mă interesează De ce îmi spui că iubirea mea e tristă Că nu udă niciun copac Că nu salvează niciun suflet De ce mă lași singur Abandonat în depărtarea pe care eu însumi o caut Pentru ca să mă întâlnesc fără tine Dar trist Amar

119

Difuso Al viento Como estas hojas secas De este otoĂąo que se fue.

3 Amigo Cioran ÂżSabes?

Somos escasos los que descubrimos la insustancialidad de todo Y sin embargo seguimos Desesperadamente aferrados A la esperanza de una luz perpetua.

4 La espera me desespera.

4-10-11

120

Difuz În vânt Ca aceste frunze uscate Ale acestei toamne care pleacă.

3 Prietene Cioran Știi?

Suntem aleși cei care descoperim Insubstanțialitatea totului Și fără îndoială căutăm Cu disperare ancorați În speranța unei lumini perpetue.

4 Speranța mă disperă.

4-10-11

121

POEMA ÓNTICO PRELIMINAR

Cuál fue la idea de Heidegger Al sustancializar El predicamento básico De ser Sólo los entes son El Ser no es Ser es predicado De los entes que son los sujetos E incluso más Los entes son simple condensación momentánea De un devenir Son también predicado de nada Y Dios Dios está más allá y más acá de ser y de nada Trasciende inmanentemente estas trivialidades De la existencia Como única esencia o sujeto Inaprensible.

4-10-11

122

POEM ONTIC PRELIMINAR

Care a fost ideea lui Heidegger La substanțializarea Predicatului bazic Al ființei Doar cele ce sunt sunt Ființa nu este A fi este predicatul Celor ce sunt care sunt subiectele Și cuprinde mai mult Cele ce sunt sunt simplu condensarea de moment Ale unui viitor Sunt de asemenea predicatul nimicului Și Dumnezeu Dumnezeu este dincolo și dincoace de a fi și de nimic Trecând imanent dincolo de aceste trivialități Ale existenței Ca unică esență sau subiect Imposibil de înțeles.

4-10-11

123

ABSTRACCIÓN

La casa de la abstracción es grande Amplia Allí se puede vivir en paz Pero suele tornarse casa de orates E incluso templo de Moloc.

4-10-11

124

ABSTRACȚIE

Casa abstracției este mare Spațioasă Acolo se poate trăi în pace Dar de obicei te întorci la casa de nebuni Și inclusiv la templul lui Moloc.

4-10-11

125

DOS POEMAS

1 Sensible estupidez la mía De dejarme atrapar Y atormentar por las hojas de otoño.

2 El aire invisible Así como materia oscura Todo lo sostiene Lo construye y origina.

4-10-11

126

DOUĂ POEME

1 Sensibilă stupiditatea mea Să mă las atras Și să mă îndurerez de frunzele toamnei.

2 Aerul invizibil La fel ca materia obscură Susține totul Îl construiește și îl creează.

4-10-11

127

SUB-JECTUM

¿Qué subyace? ¿O qué/quién es el sujeto?

La invisible materia y energía oscura Condensación y devenir incógnito Lo demás es condensación y devenir Parcialmente conocido Que se sostiene siempre en lo-otro-desconocido.

4-10-11

128

SUB-JECTUM

Ce e sub?

Sau ce/cine este subiectul?

Invizibila materie și enegia ascunsă Condensarea și devenirea necunoscută Celălalt este condensare și devenire parțial cunoscut Care se susține mereu în celălalt-necunoscut.

4-10-11

129

PENSAR

ÂżQuĂŠ es pensar?

Es una forma de perpetuar De aprehender los milisegundos.

4-10-11

130

A GÂNDI

Ce este a gândi?

Este o formă de a perpetua Înțelegerea milisecundelor.

4-10-11

131

AMARTE

Yo pienso tu bien Yo siento tu bien Yo busco tu bien Pero en ocasiones Me inhibo Me escondo Me repliego Y mi amor hacia ti Que no cambia Se queda Sin expresiรณn.

4-10-11

132

A TE IUBI

Gândesc binele tău Simt binele tău Caut binele tău Dar ocazional Mă inhib Mă ascund Mă repliez Și iubirea mea față de tine Care nu se schimbă Rămâne Fără expresie.

4-10-11

133

MAÑANA NUEVA

Mañana nueva de queltehues que se alejan Nubes amigas Aire fresco matutino Mañana nueva Vida sencilla que retoma su paso.

5-10-11

134

DIMINEAȚĂ NOUĂ

Nouă dimineața păsărilor care se îndepărtează Nori prieteni Aer proaspăt matinal Dimineață nouă Viață simplă care își privește din nou pasul său.

5-10-11

135

DERROCHE

Mira todo este derroche De colores y de vida Mira esta cascada Este abanico que se abre Mira y detente Con el asombro encendido y en paz.

7-10-11

136

EXTRAVAGANȚĂ

Privește această extravaganță De culori și de viață Privește această cascadă Acest evantai care se deschide Privește și relaxează-te Cu uimirea aprinsă și în pace.

7-10-11

137

SER EL NO-DIOS Poemas basados en un texto de Karl Barth que comenta la Carta de Romanos

Uno se pierde entregándose primero a sí mismo y luego al no-dios. Primero se oye ¡Seréis Dioses!, y luego se pierde el sentido de la eternidad. Primero se inocula la vanagloria en los hombres, y luego se desconocen las distancias respecto de Dios. El nervio de la relación con Dios fuera de Cristo y sin Cristo es la insumisión de los esclavos. Porque pensamos de nosotros lo que sólo es lícito pensar de Dios. Somos para nosotros mismos lo que Dios debería ser para nosotros, Dios no es para nosotros más que lo que nosotros somos para nosotros mismos. La secreta identificación con Dios trae consigo el manifiesto aislamiento respecto de él. El dios con minúscula lleva a prescindir del Dios con mayúscula. El hombre ha capturado y encastillado la verdad, es decir, la santidad de Dios; la ha acompasado a sus propias medidas, y, con ello, la ha desprovisto de su seriedad y alcance; la ha hecho vulgar, inocua e inútil; la ha convertido en falsedad.

Karl Barth (2002) Carta a los Romanos (1:8b)

138

A FI NON-DUMNEZEU Poeme bazate pe un text de Karl Barth care comentează Scrisoarea către Romani

Unul se pierde dându-se în primul rând sieși și apoi nondumnezeului. Mai întâi se aude Veți fi Dumnezei!, și apoi se pierde sensul eternității. Prima dată se inoculează slava deșartă în oameni, și apoi se ignoră distanțele față de Dumnezeu. Nervul relației cu Dumnezeu înafara Hristului și fără Hrist este nesupunerea sclavilor. Pentru că gândim despre noi ceea ce este legal să gândim doar despre Dumnezeu. Suntem pentru noi înșine ceea ce Dumnezeu ar trebui să fie pentru noi, Dumnezeu nu este pentru noi mai mult decât suntem noi pentru noi înșine. Secreta identificare cu Dumnezeu atrage după sine manifestul izolării referitoare la el; dumnezeu cu minusculă poartă renunțarea la Dumnezeul cu majusculă. Omul a capturat și a încarcerat adevărul, adică, sfințenia lui Dumnezeu; l-a ritmat propriilor măsuri, și, așa cu el, l-a lipsit de seriozitatea sa și de orizont; l-a făcut vulgar, nesigur și inutil; l-a convertit în falsitate.

Karl Barth Scrisoare către Romani (1:8b)

139

1.

Uno se pierde entregándose primero a sí mismo y luego al no-dios.

Uno se pierde Se va Se extravía Y ya no sabe dónde va Se difumina por el cosmos Nocturno Doliente Pues al entregarnos Al desgarrador aprecio infinito De sí mismo Como el centro de todo Como el primero y el último Justo allí En ese instante y espacio Allí está la macabra conversión Sujeción sumisa Al no-dios Muy oculto Demoníaco Que se viste de muchos trajes Y máscaras.

2.

Primero se oye ¡Seréis Dioses!, y luego se pierde el sentido de la eternidad.

Se oye como susurro Como canto de serpiente Como voz de incubo sutil Se oye Pero potente Avasallador

140

1.

Unul se pierde dându-se în primul rând sieși și apoi nondumnezeului.

Unul se pierde Pleacă Se rătăcește Și deja nu știe unde merge Dispare în cosmosul Nocturn Dureros Căci dându-ni-se Sfâșierea a apărut infinitul Sinelui însuși Ca centrul totului Ca primul și ultimul Exact acolo În această clipă și spațiu Acolo se afla macabra conversie Subiect supus Non-dumnezeului Foarte ascuns Demonic Care se îmbracă în multe haine Și măști.

2.

Mai întâi se aude Veți fi Dumnezei!, și apoi se pierde sensul eternității.

Se aude ca șoapta Ca și cântecul șarpelui Ca vocea de coșmar subtil Se aude Dar puternică Copleșitoare 141

Ensordecedoramente Se oye Como cautivante anuncio Sí Como el anuncio que esperaba Aquel rincón más oscuro Más dudoso del pecho y la sien Seréis Dioses Omniscientes Omnipotentes Eternos e infinitos Sí Lo seréis Confiad en mí Que soy el más sabio Entre las bestias del campo Y el humano Humus que mira al cielo Y anhela lo eterno Allí Crédulo como idiota Confía en la maldición Se fía del homicida Se deja caer en los brazos del traidor Y pierde Todo el sentido De esa eternidad Que había sido puesta como llamado Como promesa Como don En el corazón de su corazón.

142

Asurzitoare Se aude Ca anunțul captivant Da Ca anunțul care aștepta Acel colț mai întunecat Mai îndoielnic al pieptului și al sânului Veți fi Dumnezei Atoateștiutori Atotputernici Eterni și infiniți Da Veți fi Aveți încredere în mine Care sunt cel mai înțelept Printre animalele câmpului Și umanul Humus care privește cerul Și tânjește după eternitate Acolo Idiot naiv Are încredere în blestem Se bazează pe criminal Se lasă căzut în brațele trădătorului Și pierde Tot sensul Acestei eternități Care fusese pusă ca și chemare Ca promisiune Ca dar În inima inimii sale.

143

3.

Primero se inocula la vanagloria en los hombres, y luego se desconocen las distancias respecto de Dios.

Como aguja De contaminada jeringa Que pasó por los brazos de cientos Que clamaban por una ilusa alegría Así Tan simple Breve Aguda Instantáneamente Se incorpora Al centro de la vida La vana-gloria Ese oxímoron Esa blancura negra Esa luminosa oscuridad Esa vida muerta Esa tierna podredumbre Y luego Como un salto absurdo Se olvida Como en pleno éxtasis alucinatorio Necio y pueril Se sueña Que no hay distancia Entre el sustento del Ser Y sus frágiles manifestaciones Entre la gloria y lo vano Y todo se confunde Se funde imaginariamente En una profanación En una violación aterradora.

144

3.

Prima dată se inoculează slava deșartă în oameni, și apoi se ignoră distanțele față de Dumnezeu.

Ca acul Contaminatei seringi Care a trecut prin brațele a sute de oameni Care strigau cu o bucurie înșelătoare Așa Atât de simplă Scurtă Acută Instantanee Se unește În centrul vieții Slava deșartă Acest oximoron Această albeață neagră Această luminoasă întunecime Această viață moartă Acest moale putregai Și apoi Ca un salt absurd Se uită Ca în plinul extaz halucinant Prostesc și copilăresc Se visează Că nu se află distanță Între esența ființei Și fragilele sale manifestări Între slavă și deșărtăciune Și totul se confundă Se topește imaginativ Într-o profanare Într-o violare terifiantă.

145

4.

El nervio de la relación con Dios fuera de Cristo y sin Cristo es la insumisión de los esclavos. Porque pensamos de nosotros lo que sólo es lícito pensar de Dios. ¡Ay Mísero de mí Infeliz!

Se escucha desde las mazmorras de la historia De esas que se llevan dentro Mazmorras de prisioneros rebeldes Que se ponen a dar coses contra el aguijón Porque fuera de Cristo Separado del amor-santo hecho carne Nada Sólo la insumisión de los esclavos Que no logran jamás conseguir su libertad (que ya fue pagada y garantizada por los siglos) Y en su vana-gloriosa miseria Los esclavos alucinan ser reyes Emperadores supremos Dueños de sus vidas completas Y cuentan monedas de lata Y beben agua de charco como vinos deleitosos Y se visten con sus harapos Como si fuese armiño y púrpura ¡Ay Mísero de mí Infeliz!

146

4.

Nervul relației cu Dumnezeu înafara Hristului și fără Hrist este nesupunerea sclavilor. Pentru că gândim despre noi ceea ce este legal să gândim doar despre Dumnezeu.

Vai Mizerabilul de mine Nefericit!

Se aude din temnițele istoriei Din acelea care se poartă pe dinlăuntru Temnițe de prizonieri rebeli Care dau lovituri cu acul Pentru că înafara Hristului Separat de amorul sfânt făcut carne Nimic Doar nesupunerea sclavilor Care nu vor ajunge niciodată să dobândească libertatea (care le-a fost plătită Și garantată de secole) Și în deșarta glorioasă mizerie Sclavii își imaginează că sunt regi Împărați supremi Stăpâni ai vieților lor complete Și plătesc cu monede de tablă Și beau apă stătută ca vin plăcut Și se văd cu tunicile lor scurte Ca și cum ar fi din aur și purpură Vai Mizerabilul de mine Nefericit!

147

Pero el llamarse dios No es resulta un elogio No resulta un emblema Sino una mancha feroz Un estigma sin vida Un tatuaje inaudito Que deja a su poseedor En medio de la noche más larga Fría Amarga.

5.

Somos para nosotros mismos lo que Dios debería ser para nosotros, Dios no es para nosotros más que lo que nosotros somos para nosotros mismos. La secreta identificación con Dios trae consigo el manifiesto aislamiento respecto de él. El dios con minúscula lleva a prescindir del Dios con mayúscula.

Infierno grande Amplio Del intercambio absurdo De la sustitución perversa Llevarnos en nuestros hombros Ir a pedir a nuestra propia puerta Mendicidad extrema y necia Y el Ser se hace un pequeño ser Uno más entre los seres Un ente diminuto Sustituible en nuestro pecho Que clama silenciosamente Por un abismo más hondo Por un fondo más genuino Absoluto Y digno de ese nombre

148

Dar el numindu-se dumnezeu Nu este un compliment Nu este o emblema Ci o pată feroce Un stigmat fără viață Un tatuaj uimitor Care lasă pe posesorul său În mijlocul nopții celei mai lungi Friguroasă Amară.

5.

Suntem pentru noi înșine ceea ce Dumnezeu ar trebui să fie pentru noi, Dumnezeu nu este pentru noi mai mult decât noi suntem pentru noi înșine. Secreta identificare cu Dumnezeu aduce cu ea manifestul izolării referitor la el; dumnezeu cu minusculă poartă renunțarea la Dumnezeul cu majusculă.

Mare infern Larg Al schimbului absurd Al substituirii perverse Purtăm pe umerii noștri Mergem să cerem la propia noastră poartă Mizeria extremă și prostească Și Ființa se face o mică ființă Încă una printre ființe Un corp minuscul Substituibil în pieptul nostru Care strigă încet Dintr-un abis mai adânc Dintr-un fond mai genuin Absolut Și demn de acest nume 149

Pero los intercambios nutren E instalan al humus en la noche más sórdida.

6.

El hombre ha capturado y encastillado la verdad, es decir, la santidad de Dios; la ha acompasado a sus propias medidas, y, con ello, la ha desprovisto de su seriedad y alcance; la ha hecho vulgar, inocua e inútil; la ha convertido en falsedad.

Atrapar el viento El Ruaj de Dios Corretearlo y enjaularlo Y creerse bendito poseedor Estandarte Guardián y rey de la Verdad Pero ella escapa Cae como agua Entre los puños cerrados Del opresor cognoscitivo Que sueña con poseer La diferencia Lo inarticulado Lo eterno e infinito Que se sueña no-gusano No exigua chispa Y así Lleno de la hübris Más repulsiva y sutil Pecado superlativo del espíritu Alucina guardar en su cofre Bajo las llaves doradas de su poder El saber profundo La verdad sacrosanta Hecha a su propia escala A su mendiga y miserable medida Pero la réplica que él ha dominado

150

Dar schimburile hrănesc Și așează humusul în noaptea cea mai sordidă.

6.

Omul a capturat și a încarcerat adevărul, adică, sfințenia lui Dumnezeu; l-a ritmat propriilor măsuri, și, așa cu el, l-a lipsit de seriozitatea sa și de orizont; l-a făcut vulgar, nesigur și inutil; l-a convertit în falsitate.

Să prinzi vântul Mersul lui Dumnezeu Alergându-l și închizându-l Și să te crezi posesor binecuvântat Drapel Gardian și rege al Adevărului Dar el evadează Cade ca apa Printre pumnii închiși Ai opresorului cunoscător Care visează că posedă Diferența Nearticulatul Eternitatea și infinitul Care se visează non-vierme Un scapără scânteie Și așa Plin de orgoliu Mai repulsiv și subtil Păcat superlativ al spiritului Visează să păstreze în pieptul său Sub cheile aurite ale puterii sale Cunoașterea profundă Adevărata sacrosantă Făcută propriei escale Cerșetoarei și mizerabilei măsuri Dar replica pe care el a dominat-o 151

Es simple plagio reptil Inocuo Desprovisto del poder de lo alto Despojado de la pobreza sublime Que el Dios-con-nosotros El Logos-hecho-carne Vino a cantar En cambio Con el hombre La verdad-falsa Envilecedora del mundo Ha quedado como báculo en su mano En su empuñadura de acero Y con él ha quebrado espaldas y cráneos Brazos de niños y hombros de madres Ha despojado a pueblos completos Del pan y de la carne Y ha desolado la tierra por siglos Ay de nosotros Que despojamos a la Verdad De su humildad honda Y partimos con la mutilada réplica de ella Transformada en ídolo En demonio macabro Tornando en estepa la historia Volviéndola un paisaje de ruinas Bajo el dominio del no-dios.

09-2010 - 12-2011.

152

Este simplă reptilă plagiată Inofensivă Lipsită de puterea de sus Dezbrăcată de sărăcia sublimă Pe care Dumnezeu-cu-noi Verbul-încarnat Vine să cânte La schimb Cu omul Adevărul-fals Depreciatul lumii A rămas cu parul în mâna sa Cu mânerul său de oțel Și cu el a fracturat spinări și cranii Brațe de copii și umeri de mame A dezbrăcat popoare complete De pâine și carne Și a pustiit pământul secole Vai de noi Care separăm Adevărul De smerenia sa profundă Și plecăm cu replica mutilată a lui Transformată în idol În demon macabru Răsucind istoria în stepă Întorcând-o un peisaj de ruine Sub stăpânirea lui non-dumnezeu.

09-2010 - 12-2011.

153

154

UN EPÍLOGO ROBADO A CIORAN UN EPILOG FURAT DE LA CIORAN

155

GENEALOGÍA DEL FANATISMO

En sí misma, toda idea es neutra o debería serlo; pero el hombre la anima, proyecta en ella sus llamas y sus demencias; impura, transformada en creencia, se inserta en el tiempo, adopta figura de suceso: el paso de la lógica a la epilepsia se ha consumado... Así nacen las ideologías, las doctrinas y las farsas sangrientas.

Idólatras por instinto, convertimos en incondicionados los objetos de nuestros sueños y de nuestros intereses. La historia no es más que un desfile de falsos Absolutos, una sucesión de templos elevados a pretextos, un envilecimiento del espíritu ante lo Improbable. Incluso cuando se aleja de la religión el hombre permanece sujeto a ella; agotándose en forjar simulacros de dioses, los adopta después febrilmente: su necesidad de ficción, de mitología, triunfa sobre la evidencia y el ridículo. Su capacidad de adorar es responsable de todos sus crímenes: el que ama indebidamente a un dios obliga a los otros a amarlo, en espera de exterminarlos si rehúsan.

No hay intolerancia, intransigencia ideológica o proselitismo que no revelen el fondo bestial del entusiasmo. Que pierda el hombre su facultad de indiferencia: se convierte en asesino virtual; que transforme su idea en dios: las consecuencias son incalculables. No se mata más que en nombre de un dios o de sus sucedáneos: los excesos suscitados por la diosa Razón, por la idea de nación, de clase o de raza son parientes de los de la Inquisición o la reforma. Las épocas de fervor sobresalen en hazañas sanguinarias: Santa Teresa no podía por menos de ser contemporánea de los autos de fe y Lutero de la matanza de los campesinos. En las crisis místicas, los gemidos de las víctimas son paralelos a los gemidos del éxtasis... Patíbulos, calabozos y mazmorras no prosperan más que a la sombra de una fe, de esa necesidad de creer que ha infestado el espíritu para siempre. El diablo palidece junto a quien dispone de una verdad, de su verdad. Somos injustos con los Nerones o los Tiberios: ellos no inventaron el concepto de herético: no fueron sino soñadores degenerados que se divertían con las matanzas.

Los verdaderos criminales son los que establecen una ortodoxia sobre el plano religioso o político, los que distinguen entre el fiel y el cismático.

156

GENEALOGIA FANATISMULUI

În sine, orice idee este neutră, sau ar trebui să fie; dar omul o însufleţeşte, proiectându-şi în ea flacăra şi nebunia; impură, preschimbată în credinţă, ea se inserează în timp, capătă chip de eveniment. Are loc astfel trecerea de la logică la epilepsie. Aşa se nasc ideologiile, doctrinele, şi farsele însângerate.

Idolatri din instinct, convertim în absolut obiectele viselor şi intereselor noastre. Istoria nu este decât o defilare de false Absoluturi, o succesiune de temple înălţate unor pretexte, o înjosire a spiritului în faţa Improbabilului. Chiar când se îndepărtează de religie, omul îi rămâne aservit, străduindu-se din răsputeri să făurească simulacre de zei, el îi adoptă apoi cu febrilitate nevoia lui de ficţiune, de mitologie triumfă împotriva evidenţei şi a ridicolului. Puterea sa de a adora este răspunzătoare de toate crimele sale, cel care iubeşte peste măsură un zeu îi constrânge şi pe ceilalţi să-l iubească şi îi extermină dacă refuză. Orice intoleranţă, orice intransigenţă ideologică sau prozelitism dezvăluie fondul bestial al entuziasmului. Când omul îşi pierde facultatea de a fi indiferent, el devine un asasin virtual; iar dacă îşi transformă ideea în zeu, consecinţele sunt incalculabile. Nu ucidem decât în numele unui zeu sau al simulacrelor sale; excesele suscitate de zeiţa Raţiune, de ideea de naţiune, de clasă sau de rasă se înrudesc cu cele ale Inchiziţiei sau ale Reformei. Epocile de fervoare sunt pline de fapte sângeroase: sfînta Tereza nu putea fi decât contemporană cu autodafeurile, iar Luther cu masacrarea ţăranilor. În crizele mistice, gemetele victimelor sunt paralele cu gemetele extazului... Spânzurători, temniţe, ocne nu prosperă decât la umbra unei credinţe - a nevoii de a crede care a infestat pentru totdeauna spiritul. Diavolul pare cu totul șters pe lângă cel care dispune de un adevăr, de adevărul lui. Suntem nedrepţi faţă de oameni ca Nero, ca Tiberiu. Ei nu au inventat conceptul de eretic, nu au fost decât nişte visători degeneraţi care se desfătau privind masacrele. Adevăraţii criminali sunt cei care stabilesc o ortodoxie în planul religios sau politic, cei care disting între credincios şi schismatic.

157

En cuanto nos rehusamos a admitir el carácter intercambiable de las ideas, la sangre corre... Bajo las resoluciones firmes se yergue un puñal; lo ojos llameantes presagian el crimen. Jamás el espíritu dubitativo, aquejado del hamletismo, fue pernicioso: el principio del mal reside en la tensión de la voluntad, en la ineptitud para el quietismo, en la megalomanía prometeica de una raza que revienta de ideal, que estalla bajo sus convicciones y la cual, por haberse complacido en despreciar la duda y la pereza -vicios más nobles que todas sus virtudes-, se ha internado en una vía de perdición, en la historia, en esa mezcla indecente de banalidad y apocalipsis... Las certezas abundan en ella: suprimidlas y suprimiréis sobre todo sus consecuencias: reconstituiréis el paraíso. ¿Qué es la Caída sino la búsqueda de una verdad y la certeza de haberla encontrado, la pasión por un dogma, el establecimiento de un dogma? De ello resulta el fanatismo -tara capital que da al hombre el gusto por la eficacia, por la profecía y el terror-, lepra lírica que contamina las almas, las somete, las tritura o las exalta...

E. M. Cioran, 1949.

158

Când refuzi să admiţi că ideile pot fi schimbate între ele, sângele curge... Sub hotărârile ferme se înalţă un pumnal, ochii înflăcăraţi prevestesc crima. Niciodată spiritul şovăitor, atins de hamletism, nu a fost primejdios; principiul răului rezidă în tensiunea voinţei, în inaptitudinea pentru pacea desăvârşită, în megalomania prometeiană a unei rase îmbuibate de ideal care explodează sub presiunea convingerilor şi care, pentru că a batjocorit îndoiala şi lenea - vicii mai nobile decât toate virtuţile sale, a apucat-o pe calea pierzării, a istoriei, amestec indecent de banalitate şi apocalipsă. Certitudinile sunt aici nenumărate. Înlăturaţi-le, înlăturaţi mai ales consecinţele lor. Veţi reconstitui astfel paradisul. Ce altceva este Căderea, decât urmărirea unui adevăr şi siguranţa de a-l fi găsit, pasiunea pentru o dogmă, statornicirea într-o dogmă? De aici rezultă fanatismul - tară capitală, care îi dă omului gustul eficacităţii, al profeţiei, al terorii - lepră lirică prin care molipseşte sufletele, le supune, le sfărâmă sau le exaltă...

E. M. Cioran, 1949.

159

160

ÍNDICE / CUPRINS

PRÓLOGO / PROLOG

|

8

OBERTURAS… / UVERTURI...

|

17

NO SÉ / NU ȘTIU

|

36/ 37

HAIKUS NUEVOS / HAIKU-URI NOI

|

40/41

EN LA CASA SOLA / ÎN CASA ÎNSINGURATĂ

|

46/47

PRELUDIO Y FUGA / PRELUDIU ȘI FUGĂ

|

48/49

CONTRAPUNTO… / CONTRAPUNCT…

|

53

LÁGRIMAS / LACRIMI

|

64/65

TU MIQVÉ / MIKVEH-UL TĂU

|

66/67

LOS CIRUELOS… / AU ÎNFLORIT PRUNII

|

70/71

HAIKUS DE PASO / HAIKU-URI LA PAS

|

72/73

TRISTE ADAGIO / TRIST ADAGIO

|

74/75

ACTA DE PARTO / CERTIFICATUL DE NAȘTERE

|

77/78

POEMAS BREVES… / POEME SCURTE…

|

84/85

MAÑANA FRÍA / DIMINEAȚĂ RECE

|

98/99

PRELUDIO UNO… / PRELUDIUL UNU…

|

100/101

PREAMBULOS… / DESCHIDERI…

|

102/103

PIANO OTOÑAL / PIANO TOMNATEC

|

104/105

FRASES… / EXPRESII...

|

108/109

NOMINACIONES / NOMINALIZĂRI

|

110/111

TORDO / STURZ

|

112/113

VARIOS / DIVERSE

|

114/115

OTROS VARIOS / ALTE DIVERSE

|

118/119

POEMA ÓNTICO… / POEM ONTIC…

|

122/123

161

ABSTRACCIÓN / ABSTRACȚIE

|

124/125

DOS POEMAS / DOUĂ POEME

|

126/127

SUB-JECTUM / SUB-JECTUM

|

128/129

PENSAR / A GÂNDI

|

130/131

AMARTE / A TE IUBI

|

132/133

MAÑANA NUEVA / DIMINEAȚĂ NOUĂ

|

134/135

DERROCHE / EXTRAVAGANȚĂ

|

136/137

SER EL NO-DIOS/ A FI NON-DUMNEZEU

|

138/139

EPÍLOGO / EPILOG

|

155

162

163

164

165

Luis Cruz-Villalobos (Santiago de Chile, 1976). Poeta y editor. Es ministro presbiteriano, psicólogo clínico y candidato PhD (VU Amsterdam). Cuenta con una amplia producción poética, con más de cincuenta obras publicadas, dentro de las cuales se destacan: Poesía Teológica / Theological Poetry (2014/2015), prologada por el reconocido filósofo norteamericano John D. Caputo, y Como Abrazo Exacto (2015), antología seleccionada y prologada por el destacado poeta Alfredo Pérez Alencart, de la Universidad de Salamanca.

Luis Cruz-Villalobos (Santiago de Chile, 1976). Poet și editor. Este ministru presbiterian, psiholog clinic și candidad PhD (VU Amsterdam). Are o amplă producție poetică. Cu mai mult de cincizeci de opere publicate, printre care se remarcă: Poezia Teologică / Theological Poetry (2014/2015), cu un prolog scris de recunoscutul filosof nordamerican John D. Caputo și Ca Îmbrățișarea Exactă (2015), antologie selectată și prologată de proeminentul 166 poet Alfredo Pérez Alencart de la Universitatea din Salamanca.