Hasta marearme de su aroma a paraíso. Breve antología multilingüe (2019). Luis Cruz-Villalobos

Luis Cruz-Villalobos

asta marearme de su aroma a paraíso breve antología multilingüe Castellano / English / Italiano / 핚국어 / Português / български / Română / Français / Deutsch

HEBEL

2

Luis Cruz-Villalobos HASTA MAREARME DE SU AROMA A PARAÍSO BREVE ANTOLOGÍA MULTILINGÜE POESÍA HEBEL

3

4

Luis Cruz-Villalobos

asta marearme de su aroma a paraíso breve antología multilingüe TRADUCCIONES: English / Inglés: Melanie Hyo-In Han Italiano: Stefania di Leo 핚국어 / Koreano: Melanie Hyo-In Han

Português: Maria do Sameiro Barroso български / Búlgaro: Violeta Boncheva Română / Rumano: Carmen Bulzan Français / Francés: Emmanuel Rousell Deutsch / Alemán: Riley Davis

HEBEL ediciones Arte-Sana | Poesía 5

HASTA MAREARME DE SU AROMA A PARAÍSO. BREVE ANTOLOGÍA MULTILINGÜE © Luis Cruz-Villalobos, 2018. © HEBEL Ediciones Colección Arte-Sana | Poesía Santiago de Chile, 2018. www.issuu.com/hebel.ediciones Selección de poemas pertenecientes a las obras: POESÍA TODA 1991-2011 © Luis Cruz Villalobos, 2012.

Registro de Propiedad Intelectual N° 213.820.

POEMAS DEL 12 AL 14 © Luis Cruz-Villalobos, 2015.

Registro de Propiedad Intelectual N° 250.199.

TEORÍA DE LA INFELICIDAD © Luis Cruz-Villalobos, 2017.

Registro de Propiedad Intelectual N° 285.192.

ISBN: 978-956-393-231-7 Los cinco poemas aparecieron originalmente en un post de la revista de cine y crítica literaria Cine y Literatura (https://www.cineyliteratura.cl/marearmearoma-paraiso-cinco-poemas-luis-cruz-villalobos/) Qué es HEBEL. Es un sello editorial sin fines de lucro. Término hebreo que denota lo efímero, lo vano, lo pasajero, soplo leve que parte veloz. Así, este sello quiere ser un gesto de frágil permanencia de las palabras, en ediciones siempre preliminares, que se lanzan por el espacio y tiempo para hacer bien o simplemente para inquietar la vida, que siempre está en permanente devenir, en especial la de este "humus que mira el cielo".

6

HASTA MAREARME DE SU AROMA A PARAร SO Cinco poemas de Luis Cruz-Villalobos

Castellano Versiรณn originial

7

Escogidos por el propio autor a lo largo de su quehacer creativo, los siguientes versos son los más queridos y logrados en la visión propia de un escritor chileno que combina su agudo oficio poético -de honda sensibilidad e introspección verbal-, con su consulta de psicólogo clínico y con una labor religiosa como ministro del credo presbiteriano. www.cineyliteratura.cl

8

EL CIELO Y LA TIERRA I Camino sobre los techos Contemplo en el cielo un suceso Respiro el aire y la vida Busco en ellos un todo Entran palomas y truenos junto con nubes perdidas La soledad también penetra y se forma un mundo y se forma un nuevo planeta denso en población flotante Las aves vuelan siempre y se posan en el hombro de Dios y le preguntan por la vida Él les contesta y se trasforman en estrellas También a éstas las respiro y son parte de mi aire Las nubes me bañan por completo y me remecen sin paz cuando pienso sólo en el mar

9

II Camino sobre los techos Contemplo en el suelo un suceso Respiro la tierra y la muerte Busco en ellos un todo Entran serpientes y rocas junto con hienas perdidas La soledad también penetra y se forma un mundo y se forma un nuevo planeta denso en población terrestre Las serpientes reptan siempre y se posan a los pies de Satanás y le preguntan sobre la muerte Él les contesta y se transforman en agujeros negros También a estos los respiro y son parte de mi aire Las hienas me muerden por completo y me remecen sin paz cuando pienso sólo en el mar.

Del libro: Versos Perdidos (1995)

10

DE DÓNDE VIENEN LOS POETAS De dónde vienen los poetas Esos energúmenos alados Que saben respirar muy hondo De dónde vienen sino De las mazmorras de las flores Y de los laberintos del sol Vienen de aldeas perdidas Llenas de embriagantes danzas Y ágiles y rítmicos licores Vienen de los desiertos solitarios De los bosques espesos de aromas Y de los prados húmedos y tiernos Vienen de la perfumada caída Del tibio remontar del ave Y del repicar de las olas claras Vienen del sur y también del este Vienen de la noche como del ocaso Vienen de la duna y del lago verde De dónde vienen los poetas Esos que no supieron jamás El nombre de las cosas De dónde vienen sino del nicho De la podredumbre y derrota del mal Del desmoronamiento de lo obvio

11

Vienen corriendo y rodando De lo más alto de los abismos Y de las fosas que se abrieron Vienen de las lágrimas que azules Se tornaron olas infinitas En la dura historia de los hombres Vienen de la paz y de la guerra De saberse atados a un sino Que sólo les permitía cantar Vienen malhumorados y rudos Como rosas rojas y aromáticas Que afilaron sus espinas más nuevas Vienen del hambre y la sed de vida Vienen de la urgencia por el salto Y el desespero por la miel del día Vienen de allá lejos muy lejos Tan lejos que no alcanzo a saber De dónde vienen los poetas.

Del libro: De Dónde Vienen los Poetas (2015)

12

HAIKUS ANTE LA TUMBA DE MI HIJO 1 No sé el lugar exacto Donde está tu tumba Pero siempre llego con exactitud

2 Ay hijo mío Cuánto tiempo llevas durmiendo Bajo este prado

3 A lo lejos se escuchan motores Cómo no respetan esos oscuros artefactos El silencio de la muerte

4 Este es el sitio más solitario de la tierra Y justo aquí vengo a encontrarme Con tu recuerdo

5 Déjame traerte un remolino de colores Que se pose como flor sobre tu lápida Para ver si sonríes

6 No sé por qué lloro y quién lo sabe en realidad Pues la razón no llora Solo llora la dulce intuición

13

7 Ay Maximiliano se tarda nuestro encuentro allí En ese sitio donde apacentas Al león junto al cordero y el áspid

8 Los niños se mueren Desde antaño que suelen hacerlo Y desde antaño que nadie entiende el porqué

9 Hay razones Para morir Que yo he olvidado

10 Ante tu lápida gris y fría Como el corazón del soberbio Siento tu palpitar tibio y luminoso

11 Bajo la tierra todos nos hacemos uno Somos uno en el Sheol Así como seremos sólo uno al renacer del humus

12 Hijo tú que no me escuchas No me respondas Lo que no te pregunto

14

13 Dios dale saludos a aquel Que aguarda la resurrección En tu regazo

14 Yo tenía cuatro hijos Y uno partió lejos muy lejos Al centro de todos los átomos

15 Te amo hijo Aunque esto que digo Nada signifique ahora

16 Puse un remolino de colores sobre tu tumba No sé si tengas tiempo para mirarlo Mientras sueñas en el Amor

17 El mundo siguió y nada se detuvo Cuando te marchaste Sólo tu imagen quedó tatuada en mi retina

18 Hijo delgadito príncipe Risueño ángel no me dejes solo En medio de la noche

15

19 Duermes bajo un castaño hijo tenue Y ya eres parte de ese árbol con quien compartes tu materia Que ya es de todos

20 Cerca de tu lecho resuena una fuente Agua que brota y cae y vuelve a saltar Como tú y como todos algún día

21 Me despido por ahora pequeño Dejo los restos de tu partitura bajo el prado Pero tu sinfonía seguirá sonando.

Del libro: Breve-mente (2011)

16

DIOS ATEO En memoria de A. Schopenhauer

Un día Nublado y frío Dios se hizo ateo No creyó más Se negó a confiar En la vida de ultratumba En la esperanza eterna En el amor universal Dios-sin-Dios Caminaba cabizbajo Por las calles de la urbe Parecía un mortal cualquiera Y comenzó a amargarse Su corazón se tornó hiel Y dejó de hablar Dejó de sonreírles a los niños Allí quedó Un día cualquiera Ya después de varios años Sentado en un parque Mirando sus zapatos Rumiando soledades Con su abrigo negro Sus manos en los bolsillos En silencio Y llegó el guarda parques Pensando que era un mendigo Y usted Qué hace aquí Le dice inquisidoramente

17

Dios lentamente Levanta la vista Lo mira desde lo hondo Es exactamente Lo que me he estado preguntado Ya por varios meses Responde Dios-sin-Dios Casi muerto de pena.

Del libro: Dios Mendigo. TeografĂ­as (2012)

18

SABIAS BURRADAS EN EL FONDO 8 Haré otra confesión de oficio Soy ya por más de 16 años Psicólogo clínico de profesión Es una hermosa y sacrosanta labor Que duele Uno es testigo de cómo la vida definitivamente se transforma en derrumbe Uno llega a conocer las mil y una teorías del desastre Del así-no-se-hace Del siempre-me-lo-advirtió-mi-mamá Del sólo-quiero-morir Del no-entiendo-nada-de-lo-que-me-pasa En fin Debo confesar que me canso Que a veces necesito pararme frente a un gran jazmín florecido Y respirar muy Pero muy hondo Hasta marearme de su aroma a paraíso.

Del libro: Teoría de la Infelicidad (2017)

19

20

UNTIL I GET DIZZY FROM ITS AROMA TO PARADISE Five Poems by Luis Cruz-Villalobos

English / Inglés Melanie Hyo-In Han

21

Chosen by the author himself throughout his creative works, the following verses are the most loved and considered the most successful in the vision of a Chilean writer who combines his sharp poetic office – of deep sensibility and verbal introspection – with his consultation of clinical psychology and religious work as a minister of the Presbyterian creed. www.cineyliteratura.cl

22

THE SKY AND THE EARTH I I walk on the roofs I contemplate an event in the sky I breathe in air and life I look in them for a whole Doves and thunder enter Together with lost clouds Loneliness also penetrates And forms a world And forms a new planet Dense in floating population The birds always fly And perch on the shoulder of God And they ask Him for life He answers them And they are transformed into stars I also breathe them And they are a part of my air The clouds bathe me completely And rock me without peace When I think only of the sea

23

II I walk on the roofs I contemplate an event in the sky I breathe in earth and death I look in them for a whole Serpents and rocks enter Together with lost hyenas Loneliness also penetrates And forms a world And forms a new planet Dense in terrestrial population The serpents always creep And perch at the feet of Satan And they ask Him about death He answers them And transforms them into black holes I also breathe them And they are a part of my air The hyenas bite me completely And rock me without peace When I think only of the sea

From: Lost Verses (1995)

24

FROM WHERE COME THE POETS From where come the poets Those winged fanatics Who know how to breathe very deeply From where do they come but Of the dungeons of the flowers And of the labyrinths of the sun They come from lost villages Full of intoxicating dances And agile and rhythmic liquors They come from the solitary deserts From the thick forests of aromas And the wet and tender meadows They come from the perfumed fall From the lukewarm trace of the bird And of the chimes of the clear waves They come from the south and also from the east They come from the night as from the sunset They come from the dune and the green lake From where come the poets Those who never knew The names of things From where do they come but the niche Of the rot and defeat of the evil Of the crumbling of the obvious

25

They come running and rolling From the highest of the abysses And the pits that were opened They come from the very blue tears They became infinite waves In the hard story of men They come from peace and from war To be known and tied but That only allowed them to sing They come grumpy and rude Like red and aromatic roses That sharpened their newest thorns They come from the hunger and the thirst for life They come from the urgency of the jump And from the despair for the honey of the day They come from far, far away So far that I fail to know From where come the poets.

From: From Where Come the Poets (2015)

26

HAIKUS BEFORE THE TOMB OF MY SON 1 I know not the exact place Where your tomb is But I always arrive with accuracy

2 Oh, my son, How long have you been sleeping Under this meadow

3 In the distance you hear engines How they do not respect those dark artifacts The silence of death

4 This is the loneliest site on Earth And right here I come to find myself With your memory

5 Let me bring to you a swirl of colors That pose like a flower on your tombstone To see if you smile

6 I do not know why I cry and who knows in reality Since the reason of not crying Only cries sweet intuition

27

7 Oh, Maximiliano, our meeting there becomes late In that site where you graze With the Lion and the Lamb and the asp

8 The children die Since yesteryear that usually do And from yesteryear nobody understands why

9 There are reasons To die That I have forgotten

10 Before your gray and cold tombstone As the heart of the superb I feel your warm and bright heartbeat

11 Under the earth we all become one We are one in Sheol As we will be only one at the rebirth of the Humus

12.

Son, you do not listen to me You do not answer What I do not ask you

28

13 God greets those Who await the resurrection In your lap

14 I had four sons And one went far, far away To the center of all the atoms

15 I love you, son Although what I say Means nothing now

16 I put a swirl of colors on your tomb I don’t know if you have time to look at it While you dream of Love

17 The world went on and nothing stopped When you left Only your image remained tattooed on my retina

18 Son, skinny prince Smiling angel, do not leave me alone In the middle of the night

29

19 You sleep under a dim chestnut, son And you are already part of that tree with whom You share your matter that is already all

20 Near your bed resonates a fountain Of water that flows and falls and returns to jump As you and all some day

21 I say goodbye for a short while I leave the remains of your score under the meadow But your symphony will continue to sound.

From: Brief-mind(edly) (2011)

30

ATHEIST GOD In memory of A. Schopenhauer

One day Dreary and cold God became an atheist He no longer believed He refused to trust In the afterlife In eternal hope In universal love God-without-God Walked crestfallen Through the streets of the city Seeming just like any mortal And began to become bitter His heart became gall And he stopped talking Stopped smiling at the children There He stayed On whatever day After several years Sitting in the park Looking his shoes Ruminating in solitude With his black coat His hands in his pockets In silence And the guard came by Thinking he was a beggar And you What do you do here He asks inquisitorially

31

God slowly Raises his view Looks at him from the depths That is exactly What I have been wondering For several months already Responds God-without-God Almost dying of sorrow.

From: Pauper God. Theography (2012)

32

WISE NONSENSE IN THE BACKGROUND 8 I will make another confession of trade I am already for more than 16 years A clinical psychologist by profession It is a beautiful and sacrosanct work That hurts One is to witness how life definitely transforms itself into destruction One comes to know the thousand and one theories Of disaster Of the so-do-not-do-it Of the always-warned-by-my-mom Of the I-only-want-to-die Of the I-don’t-understand-what-happens One right after the other I must confess that I get tired That sometimes I need to stand in front of a great blooming jasmine And breathe deeply But very deeply Until I get dizzy from its aroma to paradise.

From: Theory of Unhappiness (2017)

33

34

FINO A CONFONDERMI DEL SUO AROMA DI PARADISO Cinque poesie di Luis Cruz-Villalobos

Italiano Stefania di Leo

35

Scelto dall'autore stesso per tutta la sua opera creativa, i seguenti versi sono i piĂš amati e realizzati nella visione di uno scrittore cileno che combina il suo acuto ufficio poetico -di profonda sensibilitĂ e introspezione verbale- con la sua consulenza da psicologo lavoro clinico e religioso come ministro del credo presbiteriano. www.cineyliteratura.cl

36

CIELO E TERRA I Strada sopra i tetti Contemplo nel cielo un fatto Respiro l'aria e la vita Cerco in essi un tutto Entrano colombe e tuoni insieme a nuvole perse Anche la solitudine penetra ed un mondo si forma si forma un nuovo pianeta denso di popolazione fluttuante Gli uccelli volano sempre e riposano sulla spalla di Dio e chiedono della vita Lui risponde loro e diventano stelle Respiro anche questi fanno parte della mia aria Le nuvole mi bagnano completamente e mi scuotono senza pace quando penso solo al mare

37

II Strada sopra i tetti Contemplo un fatto sul suolo Respiro terra e morte Cerco un tutto Entrano serpenti e rocce insieme alle iene perdute Anche la solitudine penetra e si forma un mondo si forma un nuovo pianeta denso di popolazione terrestre I serpenti strisciano per sempre e si posano ai piedi di Satana e gli chiedono della morte Lui risponde e si trasformano in buchi neri Anche a questi respiro e fanno parte della mia aria Le iene mi mordono completamente e mi scuotono senza pace quando penso da solo nel mare

Dal Libro: Versi Perduti (1995)

38

DA DOVE VENGONO I POETI Da dove vengono i poeti?

Quegi energumeni alati Sanno come respirare profondamente Da dove vengono Dai germogli dei fiori E dai labirinti del sole Provengono da villaggi sperduti Pieno di danze inebrianti E da liquori agili e ritmati Vengono dai deserti solitari Delle fitte foreste di aromi E da prati umidi e teneri Vengono dalla caduta profumata Dal caldo volo di un passero E il suono delle onde chiare Vengono dal sud e anche dall'est Vengono dalla notte e dal tramonto Vengono dalla duna e dal lago verde Da dove vengono i poeti?

Quelli che non hanno mai saputo Il nome delle cose Da dove vengono ma la nicchia Di putrefazione e sconfitta del male Dal crollo dell'ovvio

39

Arrivano correndo e rotolando Dal piĂš alto degli abissi E dai buchi che si aprirono Vengono dalle lacrime che blu Divennero onde infinite Nella dura storia degli uomini Vengono dalla pace e dalla guerra Per conoscersi legati ad un destino Che permetteva solo di cantare Vengono di mal umore e scortesi Come rose rosse e aromatiche Hanno affilato le loro piĂš nuove spine Vengono dalla fame e dalla sete di vita Vengono dall'urgenza per il salto E la disperazione per il miele del giorno Vengono da molto lontano Ma fin ora non lo so Da dove vengono i poeti?

Dal libro: Da Dove Vengono I Poeti (2015)

40

HAIKUS SULLA TOMBA DI MIO FIGLIO 1 Non conosco il posto esatto Dov'è la tua tomba Ma arrivo sempre con precisione

2 Oh mio figlio Da quanto tempo stai dormendo Sotto questo prato

3 In lontananza s’ odono i motori senza rispettare quegli oscuri artefatti Il silenzio della morte

4 Questo è il posto più solitario sulla terra E proprio qui vengo a trovarmi Con la tua memoria

5 Lascia che ti porti un turbinio di colori Porsi come un fiore sulla tua lapide Per vedere se sorridi

6 Non so perché piango e so bene che la ragione non piange Solo piange la dolce intuizione

41

7 Ay Maximiliano como tarda incontrarti lì In quel posto dove pascoli Accanto al leone all'agnello e all'asino

8 I bambini muoiono Fin dall'antichità di solito lo fanno E da sempre nessuno capisce il perché

9 Ci sono ragioni Per morire Che io ho dimenticato

10 Davanti alla tua lapide grigia e fredda Come il cuore del superbo Sento il tuo palpito caldo e luminoso

11 Sotto la terra diventiamo tutt’ uno Siamo uno nello Sheol Proprio come saremo solo uno quando l'humus rinasce

12 Figlio tu che non mi ascolti Non rispondermi Quello che non ti chiedo

42

13 Dio dà i saluti a chi attende la risurrezione nel tuo grembo

14 Ho avuto quattro figli Uno è andato lontano Al centro di tutti gli atomi

15 Ti amo figlio Anche se ciò che dico Non significa niente ora

16 Metto un vortice di colori sulla tua tomba Non so se hai tempo per guardarlo Mentre sogni nell'Amore

17 Il mondo andò avanti e niente si fermò Quando te ne sei andato Solo la tua immagine è stata tatuata sulla mia retina

18 Figlio magro principe Angelo che ride, non lasciarmi solo Nel cuore della notte

43

19 Dormi sotto un castagno dormi E già fai parte di quell'albero con cui condividi la materia Che già è di tutti

20 Vicino al tuo letto risuona una fontana L'acqua che germoglia, cade e salta di nuovo Come te e come tutti un giorno

21 Dico addio per ora piccolo Lascio i resti della tua partitura sotto il prato Ma la tua sinfonia continuerà a suonare.

Dal libro: Breve-mente (2011)

44

DIO ATEO In memoria di A. Schopenhauer

Un giorno Nuvoloso e freddo Dio divenne un ateo Non ci credeva più Si è rifiutato di fidarsi Nell'aldilà Nella speranza eterna Nell'amore universale Dio-senza-Dio Ha camminato a testa bassa Per le strade della città Sembrava un qualsiasi mortale E cominciò a diventare amaro Il suo cuore si è trasformato in fiele E ha smesso di parlare Smise di sorridere ai bambini Lì è rimasto Ogni giorno Già dopo diversi anni Seduto in un parco Guardando le sue scarpe Ruminando la solitudine Con il suo cappotto nero Le sue mani in tasca Silenziosamente Ed arrivò il guardiano del parco Pensando che fosse un mendicante E tu Cosa fai qui?

Dice in modo inquisitore

45

Dio lentamente Guarda in alto Lo guarda dal profondo Ăˆ esattamente Quello che mi stavo chiedendo GiĂ da diversi mesi Rispondi a Dio senza Dio Quasi morto di dolore.

Dal libro: Dio Mendicante. Teografie (2012)

46

CONOSCEVI LE STUPIDATE DEL FONDO 8 Farò un'altra confessione d’ uffizio Sono già da più di 16 anni Psicologo clinico di professione È un lavoro bello e sacrosanto Che fa male Si testimonia come la vita si trasformi definitivamente in collasso Si conoscono le mille teorie del disastro Del così-non- si -fa Del sempre-mia-madre- mi ha avvertito Del solo-voglio-morire Del non so-nulla-di-cosa-mi- capita In breve Devo confessare che mi stanco A volte ho bisogno di stare di fronte a un grande gelsomino in fiore E respirare molto Ma molto profondamente Fino ad ubbriacarmi del suo aroma di paradiso.

Dal libro: Teoria dell’ Infelicità (2017)

47

48

낙원 행 아로마로 어지러워질 때 까지 루이스 크루즈-비야로보스의 다섯 편의 시

핚국어 / Coreano 멜라니 효 핚 / Melanie Hyo-In Han

49

그의 창조적인 작업 젂반의 걸쳐 저자 자싞이 선택핚 다음 구젃든은 깊은 감수성과 얶어 적 내성을 겸비핚 날카로운 시적 사무와 그의 심리학자 자묷과 장로교 싞조의 장관으로서 임상 및 종교 활동을 결합핚 칠레 시인의 비젂에서 가장 사랑 받고 성취 된 것입니다. www.cineyliteratura.cl

50

하늘과 땅

I 지붕 위 도로를 걸으며 나는 하늘에서 일어나는 사건을 지켜 본다 공기와 삶을 호흡하며 나는 그든에서 젂체를 찾는다 잃어버린 구름과 함께 비둘기와 천둥이 옦다 외로움 또핚 찔러 오르며 세상을 맊든고 떠다니는 생명찿가 가득핚 새로운 행성을 맊듞다 새든은 항상 날아옧라 하나님의 어깨 위에 앇아 생명을 달라 핚다 그는 새든을 답하고 새든은 별든로 바뀐다 나 또핚 그든을 숨쉬며 그든은 나의 공기가 된다 내가 바다맊 생각핛때에 구름든은 나를 완젂히 휘감고 나를 평앆 없이 흔듞다

51

II 지붕 위 도로를 걸으며 나는 하늘에서 일어나는 사건을 지켜 본다 땅과 죽음을 호흡하며 나는 그든에서 젂체를 찾는다 잃어버린 하이에나와 함께 뱀과 돌이 옦다 외로움 또핚 찔러 오르며 세상을 맊든고 기어가는 생명찿가 가득핚 새로운 행성을 맊듞다 뱀든은 항상 기어다니며 사탄의 발 가에 앇아 죽을에 대해 문는다 그는 뱀든을 답하고 뱀든은 검은 구멍든로 바뀐다 나 또핚 그든을 숨쉬며 그든은 나의 공기가 된다 내가 바다맊 생각핛때에 하이에나든은 나를 완젂히 깨묹고 나를 평앆 없이 흔듞다

잃어버린 구젃든 (1995) 에서

52

시인은 어느 곳에서 오는가 시인은 어느 곳에서 오는가 깊게 호흡하는 법을 아는 날개 달린 미치광이든 그든은 어느 곳에서 오는가 꽃으로 맊듞 감옥든과 태양의 미궁든에서 옦다 독서 춤이 가득하고 민첩하며 리드미컬 핚 주류의 잃어버린 마을 출싞이다 독방 사막 출싞과 두꺼운 아로마의 숲과 습하고 부드러운 초원 출싞이다 그든은 넘어지는 향수에서 옦다 미지근핚 새의 흔적과 맑을 파도의 종소리에서 옦다 그든은 남쪽과 동쪽에서 옦다 일몰과 같은 밤에서 부터 옦다 모래 얶덕과 녹색 호수에서 옦다 시인은 어느 곳에서 오는가 사묹든의 이름을 젂혀 모르는 분든

53

틈새가 아니면 어디에서 오는가 썩음과 악의 패나 명백핚 것의 붕괴로써부터 오는가 그든은 달리며 굴르며 옦다 가장 큰 무덤에서 부터와 열린 구덩이에서 부터 옦다 그든은 아주 파란 눈묹에서 옦다 인갂의 어려운 역사 속에서 끝없는 파도가 된다 운명에 묶여있는 자싞을 아는 노래맊 허용하는 평화와 젂쟁에서 옦다 붉고 아로마틱핚 장미가 가시를 날카롭게 하는 것처럼 그든은 심술 궃고 무례하게 옦다 그든은 굶주림과 갈증에서 옦다 하루의 꿀의 젃망과 뛰어내릴 긴박감에서 옦다 그든은 아주, 아주 먼 곳에서 옦다 지금까지도 나는 앉지 못핚다 시인은 어느 곳에서 오는가?

시인은 어느 곳에서 오는가 (2015) 에서

54

내 아들의 무덤 앞에서의 하이쿠들 1 나는 무덤이 있는 곳의 정확핚 장소를 모르지맊 항상 정확함을 가지고 도착핚다.

2 오, 내 아든아 이 풀밭 밑에서 얼마나 오래 자고 있는가

3 멀리서 엔짂 소리가 든린다 죽음의 침묵 어찌 그 어두운 유묹을 존중하지 안을까?

4 이곳은 지구상 가장 외로운 곳이다 그리고 바로 여기에서 너의 기억으로 나는 나를 찾으러 옦다

5 너가 미소 지는지 보기 위해서 나는 너의 비석에 꽃처럼 될 색깔의 소용돌이를 가져다 주리라

55

6 나는 왖 울고, 누가 짂짜 이유를 아는 지 울지 안는 이유부터 달콤핚 직감 맊 울부 짖는다

7 아, 맥시밀리아노, 우리의 맊남이 사자와 어린 양이 누워 방목하는 그 곳에서 오래 갂다

8 아이든은 사망핚다 고대부터 그든은 견뎌왔다 그리고 오래 젂부터 아무도 이유를 이해하지 못핚다

9 내가 잊어 버렸었지맊 죽음은 이유가 있다

10 회색 및 차가운 비석 탁월함의 마음처럼 나는 너의 따뜻하고 빛나는 심장 고동을 느낀다

11 지구 아래에서 우리 모두는 하나가된다 부식질이 다시 태어 났을 때 우리가 단 하나가되는 것처럼 우리는 셰옧에서 하나다

56

12 내 말을 듟지 못하는 나의 아든아 내가 너에게 문지 안는 것을 나에게 대답하지 마라.

13 무릎 위에서 부활을 기다리는 그든에게 하나님께서는 인사를 핚싞다

14 나에게는 네명의 아이든이 있었다 그 중 핚 아이는 모듞 원자의 중심으로 멀리 떠나갔다.

15 내 아든아, 사랑핚다 이 말은 하지맊 지금은 아무것도 의미하지 안는다

16 너가 사랑의 꿈을 꾸는 동앆 볼 시갂이 있는지 모르겠지맊 나는 너의 무덤에 색깔의 소용돌이를 두었다

17 네가 떠났을 때 세상은 계속되고 아무것도 멈추지 안았다 너의 이미지맊 내 망막에 묷싞됬다

57

18 아든아, 나의 마른 왕자야, 미소 짓는 천사야, 핚밤중에 나를 혼자 내버려 두지 마라

19 밤나무 밑에 잠듞 아든아, 너는 이미 나무와 주제를 공유하는 그 나무의 일부다 그게 다가 되었다

20 너나 우리 모두 같이 흐르고 떨어지고 뛰는 묹은 분수처럼 너의 곁에 울린다

21 나는 이제 잠시의 작별 인사를핚다 나는 너의 유적을 초원 아래에 두고 가지맊 너의 교향곡은 계속해서 울려 퍼짂다.

짦은 시갂 (2011) 에서

58

무신론자 신 쇼펜하워를 기억하며

어느 날 어느 흐리고 추운 날 싞은 무싞론자가 되었다 그는 싞뢰를 거부하며 내세를 영원핚 희망을 보편적인 사랑을 더 이상 믿지 안았다 싞 – 싞 아닌 – 싞은 머리를 숙이고 도시를 통해 걸어갔다 그는 아무 어떤 필사자처럼 보이며 쓰게 되었다 그는 마음이 썩어 없어져버리고 말하는 것을 멈추고 아이든에게 미소 짓기를 멈추며 그냥 거기에 그는 머묹었다 어느 날 이미 몇년이 지난 어느 날 그는 공원에 앇아 조용히 그의 검은 외투 주머니에 손을 넣고 싞발을 보며 고독함을 외쳤다

59

그 곳에 도착핚 공원 레인저는 그가 거지라 생각했다 거기 너 너 여기서 뭐하는 가야? 그는 탐심스럽게 묹었다 천천이 싞은 그의 견해를 높여 깊은 곳에서 그를 바라본다 그것이 내가 이미 몇달동앆 긍금해 핚것이다 싞- 싞 아닌 – 싞이 거의 슬픔으로 죽어가며 대답했다

거지 하나님 (2012) 에서

60

배경의 현명한 넌센스 나는 직업적 고백을 다시 핛거다 나는 이미 16년 이상 직업상 임상 심리학자다 아프지맊 아름답고 싞성핚 일이다 인생이 어떻게 스스로를 붕괴로 바꾸는지 목격하는 나다 재앙의 그렇게-하지-마라의 항상-엄마가-핚-경고의 죽기맊-원하는-나의 결국 아무것도-모르는-나의 천 핚가지의 이론을 앉게된다 피곢하다는 것을 고백해야핚다 가끔 큰 재스민 꽃 나무 앞에 서서 낙원 행 아로마로 어지러워질 때 까지 깊고 아주 깊은 숨을 쉰다.

불행의 이론 (2017) 에서

61

62

ATÉ FICAR ENJOADO COM O SEU AROMA A PARAÍSO Cinco poemas de Luis Cruz-Villalobos

Português Maria do Sameiro Barroso

63

Escolhido pelo próprio autor em todo o seu trabalho criativo, os versos seguintes são os mais amados e alcançados na visão de um escritor chileno que combina seu escritório poético agudo de profunda sensibilidade e introspecção verbal-, com sua consulta como psicólogo clínico e com trabalhos religiosos como ministro do credo presbiteriano. www.cineyliteratura.cl

64

O CÉU E A TERRA I Caminho sobre os telhados Contemplo um acontecimento no céu Respiro o ar e a vida Neles procuro um todo Entram pombas e trovões juntamente com nuvens perdidas Também entra a solidão e forma-se um mundo e forma-se um novo planeta com densa população flutuante As aves voam sempre e pousam no ombro de Deus e perguntam-lhe pela vida Ele responde-lhes e transformam-se em estrelas Também eu as respiro e fazem parte do meu ar As nuvens banham-me por completo e sacodem-me sem parar quando só penso no mar

65

II Caminho sobre os telhados Contemplo um acontecimento no chão Respiro a terra e a morte Neles procuro um todo Entram serpentes e rochas juntamente com hienas perdidas Também entra a solidão e forma-se um mundo e forma-se um novo planeta com densa população terrestre As serpentes rastejam como sempre e param aos pés de Satanás e perguntam-lhe sobre a morte Ele responde-lhes e transformam-se em buracos negros Também os respiro e fazem parte do meu ar As hienas mordem-me completamente e sacodem-me sem parar quando só penso no mar.

Do livro: Versos Perdidos (1995)

66

DE ÓNDE VÊM OS POETAS? De onde vêm os poetas?

Esses energumenos alados Que sabem respirar bem fundo De onde vêm Senão das masmorras das flores E dos labirintos do sol Vêm das aldeias perdidas Repletas de danças embriagantes E licores ágeis e rítmicos Vêm dos desertos solitários Dos bosques densos de perfumes E dos prados húmidos e ternos Vêm da queda perfumada Do suave afugentar das aves E do marulhar das ondas claras Vêm do Sul e também do Este Vêm da noite como do pôr do sol Vêm da duna e do lago verde De onde vêm os poetas Esses que nunca souberam O nome das coisas De onde vêm senão do nicho Da podridão e da derrota do mal Do desmoronamento do óbvio

67

Vêm correndo e rolando Do mais alto dos abismos E das fossas que se abriram Vêm das lágrimas azuis Que se tornaram ondas infinitas Na dura história dos homens Vêm da paz e da guerra De se saberem amarrados a um destino Que só lhes permitia cantar Vêm mal-humorados e rudes Como rosas vermelhas e perfumadas Que afiaram os seus espinhos mais novos Vêm da fome eda sede de vida Vêm da urgência para o despenhadeiro E o desespero pelo mel do dia Vêm de longe muito longe Tão longe que não chego a saber De onde vêm os poetas.

Do livro: De onde vêm os poetas (2015)

68

HAIKUS DIANTE DO TÚMULO DO MEU FILHO 1 Não sei o lugar exacto Do seu túmulo Mas chego sempre com precisão

2 Ai meu filho Há quanto dormes Sob este prado

3 Ao longe ouvem-se motores Como não respeitam esses artefatos obscuros O silêncio da morte

4 Este é o lugar mais solitário da terra E é exactamente aqui que me venho encontrar Com sua memória

5 Deixe-me trazer-te um redemoinho de cores Para pousar como uma flor na sua lápide Para ver se sorris

6 Não sei porque choro nem quem realmente sabe Pois a razão não chora Só chora a doce intuição

69

7 Ai Maximiliano tarde nosso encontro aí Nesse lugar onde apascentas O leão ao lado do cordeiro e a víbora

8 Crianças morrem Costumam morrer desde os tempos antigos E desde tempos antigos ningúem sabe porquê

9 Há razões Para morrer Que esqueci

10 Diante da sua lápide cinzenta e fria Como o coração do soberbo Eu sinto a tua pulsação tépida e luminosa

11 Sob a terra todos nós nos tornamos um Nós somos um no Sheol Assim como seremos apenas um no renascer do húmus

12 Filho tu que não me escutas Não me respondes Ao que não te pergunto

70

13 Deus saúda aquele Que aguarda a ressurreição No teu colo

14 Tinha quatro filhos E um partiu para muito longe Para o centro de todos os átomos

15 Amo-te filho Embora isto que digo Nada signifique agora

16 Coloquei um redemoinho de cores em teu túmulo Não sei se terás tempo para o ver Enquanto sonhas com o amor

17 O mundo continuou e nada parou Quando partiste Só a tua imagem ficou tatuada na minha retina

18 Filho delgadito príncipe Anjo risonho não me deixe só No meio da noite

71

19 Dorme sob o ténue filho de um castanheiro E já fazes parte dessa árvore com quem compartilhas a matéria Que já é de todos

20 Perto da tua cama ouve-se uma fonte Água que brota e cai e volta a saltar Como tu e todos um dia

21 Despeço-me por agora pequeno Deixo os restos de tua partitura debaixo do prado Mas a tua sinfonia continuará a soar.

Do livro: Breve-mente (2011)

72

DEUS ATEU À memória de A. Schopenhauer

Um dia Nublado e frio Deus tornou-se ateu Deixou de acreditar Recusou-se a confiar Na vida após a morte Na esprança eterna No amor universal Deus-sem-Deus Caminhava cabisbaixo Pelas ruas da cidade Parecia um qualquer mortal E começou a ficar amargo O seu coração se transformou em fel E deixou de falar Deixou de sorrir as crianças Ali ficou Um dia qualquer Já depois de vários anos Sentado em um parque Olhando para os sapatos Ruminando solidões Com o seu casaco preto As mãos nos bolsos Em silêncio E o guarda florestal chegou Pensando que ele era um mendigo E você Que faz aqui Ele diz inquisitorialmente

73

Deus lentamente Levanta a vista Olha-o até ao fundo É exatamente O que me perguntava Já há vários meses Responde Deus sem Deus Quase morto de tristeza.

Do livro: Deus mendigo. Teografias (2012)

74

ASNEIRAS SÁBIAS NO FUNDO 8 Farei outra confissão de ofício Sou já há mais de 16 anos Psicólogo clínico de profissão É um trabalho bonito e sacrossanto O que dói É por um lado o testemunh o de como a vida definitivamente se transforma em colapso Por outro conhece-se as mil e uma teorias do desastre Do assim-não-se-faz Do sempre-m-aviso-aminha-mãe Do só quero morrer Do não-entendo-nada-do-que-me-acontece Enfim Devo confessar que me canso Que às vezes preciso ficar em frente de um grande jasmineiro em flor E respirar muito Mas muito fundo Até ficar enjoado com o seu aroma a paraíso.

Do livro: Teoria da Infelicidade (2017)

75

76

ДОКАТО НЕ СЕ ЗАМАЯ ОТ НЕГОВИЯ АРОМАТ НА РАЙ ПЕТ СТИХОТВОРЕНИЯ ОТ ЛУИС КРУС-ВИЛАЛОБОС

български / Búlgaro Виолета Бончева / Violeta Boncheva

77

Избран от самия автор през цялото му творчество, следните стихове са най-обичани и постигнати във визията на чилийски писател, който комбинира острите си слухове -дълбока чувствителност и словесна интроспекция- с консултацията с психолог клинична и религиозна работа като министър на презвитерийското вероизповедание. www.cineyliteratura.cl

78

НЕБЕТО И ЗЕМЯТА I Вървя върху покривите наблюдавам небето което се случва дишам въздуха и живота търся в тях всичко Влизат гълъби и гръмотевици заедно с облаци изгубени самотата също се промъква и се образува един свят плаващ Птиците летят винаги и кацат на рамото на Бог и го разпитват за живота Той им отговаря и се трансформира в звезди които също вдишвам защото са част от моя въздух Облаците ме обливат изцяло и ме люлеят неспокойно когато мисля само за морето

79

II Вървя върху покривите и съзерцавам това което се случва на земята и смъртта Търся в тях всичко Влизат змии и отломъци заедно с хиени изгубени самотата също прониква и се образува един свят и се оформя една нова планета гъсто населена със земни хора Змиите се влачат винаги и застават в нозете на Сатана и го разпитват за смъртта Той им отговаря и се трансформира разговорът в едни черни дупки Също така вдишвам и тях и се превръщат вече в част от моя въздух Хиените ме захапват целия и ме залюляват без да спират когато мисля само за морето.

От книгата „Изгубени стихове“ (1995)

80

ОТ КЪДЕ ИДВАТ ПОЕТИТЕ От къде идват поетите онези обладани и окрилени които знаят да дишат много дълбоко От къде идват ако не от подземната тъмница на цветята и от слънчевите лабиринти Идват от изгубените села изпълнени с опияняващи танци и от подвижни и ритмични питиета идват от самотните пустини от горите с гъст аромат и от тревите влажни и нежни идват от парфюмения листопад на равнодушието плашейки птицата изпод пронизаните бистри вълни Идват от юг идват от изток идват от нощта също както и от запад идват от дюната и от нещо зелено От къде идват поетите онези които никога не узнаха имената на нещата от къде идват ако не от нишата на духовната поквара и разгрома на злото от сриването на очевидното Идват тичайки и обикаляйки най-високото място на пропастите и от ямите които се отвориха 81

идват от сълзите които сини се превръщат във вълни безкрайни В суровата история на мъжете идват от мира и от войната от мъдростта събрана в едно само да им позволяваха да пеят Идват с лошо настроение и недодялани като рози червени и ароматни изостряйки бодлите си подновени Идват от глада и от жаждата на живота идват по спешност със скок и с отчаянието меда на деня Идват от толкова далеч толкова далеч че не успявам да разбера от къде идват поетите

От книгата „От къде идват поетите“ (2015)

82

ХАЙКУ СРЕЩУ ГРОБА НА СИНА МИ 1 Не знам точното място където е гроба ти но винаги пристигам навреме

2 Ах, сине мой колко време вече си заспал под тревата

3 Далеч се чуват моторите като че ли зачитат тези тъмни мини тишината на смъртта

4 Това е най-самотното място на света И точно тук идвам за да срещна спомена за теб

5 Нека да ти донеса една вихрушка от цветове за да кацне като цвете върху твоята каменна плоча за да видя дали ще се усмихнеш

6 Не знам защо плача и кой знае за това реално Истината не плаче плаче само сладката интуиция

83

7 Ах, Максимилиано, закъснява срещата ни там до мястото, където храниш лъва заедно с агнето и пепелянката

8 Децата си умират от едно време така както са свикнали да го правят от тогава И от едно време – никой не разбира защо

9 Има причини за смъртта които забравих

10 Срещу твоя паметник сив и студен като сърце на някакъв високомерен усещам хладно твоето докосване и сияйно

11 Под земята всички сме едно цяло Ние сме едно в Shoel Тъй както ще бъдем само едно в прераждането от хумуса

12 Сине, ти, който не ме чуваш не ми отговаряй за това което не те питам

84

13 Боже, дай здраве на онзи който очаква Възкресението в твоя скут

14 Аз имах четири деца и едното замина далеч много далече в центъра на всичките атоми

15 Обичам те, сине Въпреки, че това, което казвам нищо няма да означава

16 Поставих вихрушка от цветове върху гроба ти. Не знам дали имаш време да видиш, докато спиш в Любовта

17 Светът продължи и нищо не спря когато си отиде Само образът ти остана татуиран върху ретината ми

18 Чедо, слабичък принце Усмихнат ангел Не ме оставяй сам със страха на нощта

85

19 Спиш под кестен, нежен сине мой и сега си част от това дърво с което споделяш една материя която вече е за всички

20 Близо до твоето легло звъни фонтан вода, която извира и пада, после се връща, за да скочи като теб като всички някой ден

21 Тръгвам си за сега, малък мой оставям остатъка от твоята партитура под тревата, но твоята симфония ще продължи да звучи.

От книгата „Кратка памет“ (2011)

86

БОГ АТЕИСТ в памет на А. Шопенхауер Един ден облачен и студен Бог стана атеист Не повярва повече отказа се да вярва в живота задгробен на вечната надежда на универсалната любов Безбожният Бог вървеше с наведена глава по улиците на големия модерен град Приличаше на кой да е смъртен и започна да усеща горчивина Сърцето му се вледени и престана да говори Спря да се усмихва на децата Остана там и все едно кой ден след няколко години вече седнал в един парк гледайки обувките си с черното си палто с ръце в джобовете и в тишина Пристигна тогава пазачът на парковете и си помисли че е просяк Вие какво правите тук – попита с инквизиторски глас и бавно Бог вдигна поглед оглеждайки го от долу нагоре Това е точно което се питам

87

вече месеци наред – Бог отговори така почти мъртъв с тъга

От книгата“Бог просяк. Теография“ (2012)

88

МЪДРИ ГЛУПОСТИ НА ДЪНОТО Ще направя друга изповед в молитвата си Вече съм на повече от 16 години клиничен психолог по професия Това е една прекрасна и свята работа която боли Едно е свидетел на който животът се трансформира определено в пропаст Един идва да научи 1001 теории за нещастието: от „така“ – не се прави от „винаги“ – предупреди ме майка ми от „само“ – иска да умра от „не разбирам“ – нищо „Нищо“ – това е което ми се случва Накрая Трябва да призная че се уморявам така че понякога ми се иска да застана срещу голям разцъфнал жасмин и да дишам много ама много дълбоко докато ми се завие свят от неговия аромат на рай.

От книгата „Теория на нещастието“ (2017)

89

90

PÂNĂ CE AMEȚESC DE AROMA SA DE PARADIS Cinci poezii de Luis Cruz-Villalobos

Română / Rumano Carmen Bulzan

91

Alese de autor însuși din întreaga sa creație, următoarele versuri sunt cele mai iubite și considerate cele mai reușite din viziunea unui scriitor chilian care combină pana sa poetică ascuțită –de profundă sensibilitate și de introspecție verbală- cu consultarea sa de psiholog clinic și cu misiunea sa religioasă în calitate de ministru al crezului presbiterian. www.cineyliteratura.cl

92

CERUL ȘI PĂMÂNTUL

I Merg pe tavane Contemplu pe cer o întâmplare Respir aerul și viața Caut în ele un tot Intră porumbei și tunete împreună cu norii pierduți Singurătatea la fel pătrunde și se formează o lume și se formează o nouă planetă densă în populația plutitoare Păsările zboară mereu și se așează pe umărul lui Dumnezeu și îl întreabă despre viață El le răspunde și ele se tranformă în stele Pe acestea de asemenea le respir și fac parte din aerul meu Norii mă scaldă peste tot și nu mă lasă în pace când doar la mare mă gândesc

93

II

Merg pe tavane Contemplu pe cer o întâmplare Respir pământul și moartea Caut în ele un tot Intră șerpi și roci împreună cu hiene pierdute

Singurătatea de asemenea pătrunde și se formează o lume și se formează o nouă planetă densă în populația terestră Șerpii provoacă mereu și se așează la picioarele Satanei și îl întreabă despre moarte El le răspunde și ei se transformă în ace negre Și pe acestea le respir și fac parte din aerul meu Hienele mă omoară în totalitate și nu mă lasă în pace când doar la mare mă gândesc.

Din cartea: Versuri Pierdute (1995)

94

DE UNDE VIN POEȚII

De unde vin poeții Acești agresori cu aripi Care știu să respire foarte adânc De unde vin dacă nu Din temnițele florilor Și din labirinturile soarelui Vin din sate pierdute Pline de amețitoare dansuri Și agile și ritmice licori Vin din deșerturile solitare Din pădurile dense de arome Și din pajiștile umede și blânde Vin din parfumata cădere A planării indiferente a păsării Și din răsunetul repetitiv al valurilor limpezi Vin din sud și de asemenea din est Vin din noapte ca și din amurg Vin din dună și din lacul verde De unde vin poeții Aceștia care nu ar ști niciodată Numele lucrurilor De unde vin dacă nu din nișa Putregaiului şi înfrângerea răului Din prăbușirea evidentului

95

Vin alergând și furând De dincolo de abisuri Și din mormintele care s-au deschis Vin din lacrimile care albastre S-au întors valuri infinite În istoria dură a oamenilor Vin din pace și din război Din a se ști legați de un sine Care le-a permis doar să cânte Vin nepoliticoși și nerăbdători Ca trandafirii roșii și parfumați Care și-au ascuțit spinii cei mai noi Vin din foame și sete de viață Vin din graba pentru saltul Și disperarea pentru mierea zilei Vin de acolo departe foarte departe Atât de departe că nu ajung să știu De unde vin poeții

Din cartea: De unde vin Poeții (2015)

96

HAIKU-URI ÎN FAȚA MOMÂNTULUI FIULUI MEU

1 Nu știu locul exact Unde se află mormântul tău Dar mereu ajung cu exactitate

2 Vai fiul meu Cât timp vei ajunge să dormi Sub această pajiște

3 În depărtare se aud motoare Cum nu respectă aceste întunecoase artefacte Tăcerea morții

4 Acesta e locul cel mai solitar de pe pământ Și chiar aici vin să mă întâlnesc Cu amintirea ta

5 Lasă-mă să-ți aduc un vârtej de culori Pe care îl pun ca floare pe piatra ta de mormânt Ca să văd dacă zâmbești

6 Nu știu de ce plâng și cine o ști în realitate Căci rațiunea nu plânge Plânge doar dulcea intuiție

97

7 Vai Maximiliano întârzie întâlnirea noastră acolo În acel loc unde se duc la pășune Leul împreună cu mielul și vipera

8 Copiii mor Demult e obiceiul să se întâmple asta Și demult nimeni nu înțelege de ce-ul

9 Sunt rațiuni Pentru a muri Pe care eu le-am uitat

10 În fața pietrei tale funerare gri și rece Ca inima superbului Simt palpitatul tău delicat și luminos

11 Sub pământ toți ne facem unul Suntem unul în locuința morților Așa cum suntem doar unul la renașterea humusului

12 Fiule tu cel ce nu mă asculți Nu îmi răspunzi La ceea ce nu te întreb

98

13 Dumnezeu îl salută pe acela Ce așteaptă învierea În pieptul tău

14 Am avut patru copii Și unul a plecat departe foarte departe În centrul tuturor atomilor

15 Te iubesc fiule Deși ceea ce spun Nimic nu înseamnă acum

16 Am pus un vârtej de culori pe mormântul tău Nu știu dacă ai timp să îl privești În timp ce visezi în Iubire

17 Lumea a urmat şi nimic nu s-a oprit Când tu ai plecat Doar imaginea ta a rămas tatuată pe retina mea

18 Fiule slăbuț principe Surâzător înger nu mă lăsa singur În mijlocul nopții

99

19 Dormi sub un castan fiule palid Și deja ești parte din acest copac cu care împarți materia ta Care deja este totul

20 Aproape de patul tău răsună un izvor Apa care curge şi cade şi se întoarce pentru a sări Ca tine și ca toți într-o zi

21 Mă despart acum micuțule Las resturile partiturii tale sub pajiște Dar simfonia ta va continua să sune.

Din cartea: Scurtă-minte (2011)

100

DUMNEZEU ATEU În memoria lui A. Schopenhauer

Într-o zi Noroasă și rece Dumnezeu se făcu ateu Nu mai crezu Refuză să aibă încredere În viața de după moarte În speranța eternă În iubirea universală Dumnezeu-fără- Dumnezeu Mergea abătut Pe străzile din oraș Părea un muritor oarecare Și începu să se amărască Inima i se făcu de gheață Și nu mai vorbi Nu mai surâse copiilor Acolo rămase Într-o zi oarecare Deja după câțiva ani Sta așezat într-un parc Privindu-și pantofii Reflectând singurătăți Cu pardesiul său negru Cu mâinile sale în buzunare În tăcere Și ajunse paznicul parcurilor Gândind că era un cerșetor Și dumneavoastră Ce faceți aici Îi spune inchizitorial 101

Dumnezeu încet Ridicând privirea Îl privește din adânc Este fix Ceea ce eu mă întreb Deja de mai multe luni Răspunde Dumnezeu-fără-Dumnezeu Aproape mort de durere.

Din cartea: Dumnezeu Cerșetor. Teografii (2012)

102

ÎNȚELEPCIUNI STUPIDE ÎN FOND

8 Voi face o altă confesiune profesională Sunt deja de mai bine de 16 ani Psiholog clinic de profesie Este o frumoasă și sacrosantă muncă Ce doare Unul este martor de cum viața se trasformă definitiv în colaps Unul ajunge să cunoască o mie și una de teorii ale dezastrului Ale așa-nu-se-face Ale mereu-m-a-avertizat-mama-mea Ale vreau-doar- să-mor Ale nu-înțeleg-nimic-din-ce-mi-se-întâmplă În sfârșit Trebuie să mărturisesc că mă obosește Că uneori am nevoie să stau în fața unei mari iasomii înflorite Și să respir foarte Dar foarte adânc Până ce amețesc de aroma sa de paradis.

Din cartea: Teoria Nefericirii (2017)

103

104

JUSQU’À CE QUE JE DEVIENNE MALADE DE SON ARÔME AU PARADIS Cinq poèmes de Luis Cruz-Villalobos

Français / Francés Emmanuel Rousell

105

Choisis par l’auteur lui-même parmi son travail créatif, les vers suivants sont les plus aimés et sont considérés les plus réussi de la vision d’un écrivain chilien qui combine son office poétique aiguisé –de sensibilité profonde et d’introspection verbal– avec sa consultation en tant que psychologue clinique et son travail religieux en tant que ministre de la foi presbytérienne. www.cineyliteratura.cl

106

LE CIEL ET LA TERRE I Je marche sur les toits Je contemple un événement dans le ciel Je respire l’air et la vie Je cherche un tout Entre colombes et tonnerres Avec des nuages perdus La solitude pénètre également Et se forme un monde Et se forme une nouvelle planète Dense en population flottante Les oiseaux volent toujours Et se perchent sur l'épaule de Dieu Et lui demande pour la vie Il leur répond Et ils se transforment en étoiles Je les respire également Et ils font partis de mon air Les nuages me baignent complètement Et ils me secouent sans paix Quand je pense seulement à la mer

107

II Je marche sur les toits Je contemple un événement dans le ciel Je respire la terre et la mort Je cherche un tout Entre serpents et roches Avec des hyènes perdues La solitude pénètre également Et se forme un monde Et se forme une nouvelle planète Dense en population terrestre Les serpents volent toujours Et se perchent sur les pieds de Satan Et lui demande pour la mort Il leur répond Et ils se transforment en trous noirs Je les respire également Et ils font partis de mon air Les hyènes me mordent complètement Et ils me secouent sans paix Quand je pense seulement à la mer

Du livre: Des Vers Perdus (1995)

108

D’OÙ VIENNENT LES POÈTES D’où viennent les poètes Ces fanatiques ailés Qui savent respirer très profondément D’où viennent-ils mais Des donjons de fleurs Et des labyrinthes du soleil Ils viennent des villages perdus Remplis de danses enivrantes Et de liqueurs agiles et rythmées Ils viennent des déserts solitaires Des épaisses forêts d’arômes Et des prés humides et tendres Ils viennent de la chute parfumée De la trace tiède de l’oiseau Et du son des vagues claires Ils viennent du sud mais aussi de l’est Ils viennent de la nuit somme du coucher du soleil Ils viennent de la dune et du lac vert D’où viennent les poètes Ceux qui n’ont jamais su Le nom des choses D’où viennent-ils mais de la niche De la pourriture et défaite du mal De l’écroulement de l’évidence

109

Ils viennent en courant et en roulant Du plus haut des abysses Et des fosses qui ont été ouvertes Ils viennent des larmes bleues Ils sont devenus des vagues infinies Dans la dure histoire des hommes Ils viennent de la paix et de la guerre Pour être connus et liés mais Cela leur a seulement permit de chanter Ils viennent de mauvaise humeur et grossiers Comme des roses rouges et aromatiques Ils ont aiguisé leurs plus récentes épines Ils viennent de la faim et de la soif de vie Ils viennent de l’urgence du saut Et du désespoir pour le miel du jour Ils viennent de loin, très loin Tellement loin que je ne sais pas D’où viennent les poètes

Du livre : D’où Viennent les Poètes (2015)

110

HAÏKUS DEVANT LA TOMBE DE MON FILS 1 Je ne connais pas l’endroit exact Où est ta tombe Mais j’arrive toujours avec précision

2.

Oh mon fils Depuis combien de temps dors-tu Sous cette prairie

3 Au loin tu entends des moteurs Comme ils ne respectent pas ces sombres artéfacts Le silence de la mort

4 C’est l’endroit le plus solitaire au monde Et ici je viens pour me trouver Avec ton souvenir

5 Laisse-moi t’apporter un tourbillon de couleurs Qui se pose comme une fleur sur ta pierre tombale Pour voir si tu souris

6 Je ne sais pas pourquoi je pleure et qui sait vraiment Puisque la raison de ne pas pleurer Seule l’intuition douce pleure

111

7 Oh Maximiliano notre rendez-vous là-bas se fait tard Dans cet endroit où tu pais Au côté du lion, de l’agneau et de la vipère

8 Les enfants meurent Depuis l’antiquité Et depuis l’antiquité personne ne comprend pourquoi

9 Il y a des raisons Pour mourir Que j’ai oublié

10 Devant ta pierre tombale grise et froide Comme le cœur de la superbe Je sens ton chaud et lumineux battement de cœur

11 Sous la terre nous devenons un Nous sommes un dans le Shéol Tout comme nous ne serons qu’un à la renaissance de l’Humus

12 Mon fils, toi qui ne m’écoute pas Ne me réponds pas Ce que je ne te demande pas

112

13 Dieu salue ceux Qui attendent la résurrection Sur tes genoux

14 J’ai eu quatre fils Un est parti loin, très loin Au centre de tous les atomes

15 Je t’aime mon fils Même si ce que je dis Ne veut plus rien dire à présent

16 Je mets un tourbillon de couleurs sur ta tombe Je ne sais pas si tu as le temps de regarder Pendant que tu rêves d’Amour

17 Le monde a continué et rien ne s’est arrêté Quand tu es parti Seule ton image est restée tatouée sur ma rétine

18 Mon fils, mince prince Ange souriant ne me laisse pas seul Au milieu de la nuit

113

19 Tu dors sous un sombre châtaignier mon fils Tu fais déjà parti de cet arbre avec qui Tu partages ta matière qui est déjà tout

20 Près de ton lit une fontaine retentit L’eau qui coule et tombe et saute à nouveau Comme toi et tout le monde un jour

21 Je dis au revoir pour un court instant Je laisse les restes de ta partition sous la prairie Mais ta symphonie continuera à retentir

Du livre : Briève-ment (2011)

114

DIEU ATHÉE En mémoire de A. Schopenhauer

Un jour Nuageux et froid Dieu est devenu athée Il ne croyait plus Il a refusé de croire En la vie après la mort En l’espoir éternel En l’amour universel Dieu-sans-Dieu Il marchait découragé À travers les rues de la ville Ressemblant à n’importe quel mortel Et est devenu amer Son cœur s’est transformé en galle Et il a cessé de parler Cessé de sourire aux enfants Il est resté là Quel que soit le jour Après déjà plusieurs années Assis dans un parc Regardant ses souliers Ruminant en solitude Avec son manteau noir Les mains dans ses poches En silence Et le gardien du parc est arrivé Pensant qu’il était un mendiant Et vous Que faites-vous ici Dit-il d’un air interrogateur

115

Dieu lentement Lève les yeux Et le regarde profondément C’est exactement Ce que je me demande Depuis déjà plusieurs mois Répondit Dieu-sans-Dieu Presque mort de douleur.

Du livre: Dieu mendiant. Théographies (2012)

116

SAGE ABSURDITÉ EN ARRIÈRE-PLAN 8 Je vais faire un autre aveu de métier Je suis pour déjà depuis plus de 16 ans Psychologue clinique de profession C’est un travail magnifique et sacro-saint Qui fait mal On voit comment la vie tourne définitivement à l’effondrement On apprend les mille et une théories Du désastre Du donc-ne-le-fait-pas Du toujours-prévenu-par-ma-mère Du je-veux-juste-mourir Du je-ne-comprends-pas-ce-qui-se-passe Finalement Je dois avouer que je deviens fatigué Que parfois je dois me tenir devant un grand jasmin en fleurs Et respirer profondément Mais très profondément Jusqu’à ce que je devienne malade de son arôme au paradis.

Du livre: Théorie du malheur (2017)

117

118

BIS MIR SCHWINDLIG VON SEINEM AROMA INS PARADIES WIRD Fünf Gedichte von Luis Cruz-Villalobos

Deutsch / Alemán Riley Davis

119

Die folgenden Verse, die der Autor während seines Schaffens selbst ausgewählt hat, sind die beliebtesten und gelten als die erfolgreichsten in der Vision eines chilenischen Schriftstellers, der sein scharfes poetisches Amt –von der tiefen Sensibilität und der verbalen Introspektion– mit seiner Konsultation klinischer Psychologie und religiöser Arbeit als ein Pfarrer des presbyterianischen Glaubensbekenntnisses verbindet. www.cineyliteratura.cl

120

HIMMEL UND ERDE I Eine Straße über die Dächer Ich betrachte ein Ereignis am Himmel Ich atme die Luft und das Leben ein Ich suche nach einem Ganzen Tauben und Donner treten ein Zusammen mit verlorenen Wolken Einsamkeit dringt auch ein Und formt eine neue Welt Und formt einen neuen Planet Dicht in der schwimmenden Bevölkerung Die Vögeln fliegen immer Und sie ruhen auf Gottes Schulter Und sie fragen Ihn nach dem Leben Er antwortet ihnen Und sie werden zu Sternen Auch diese atme ich ein Und sie sind Teil meiner Luft Die Wolken baden mich vollständig Und sie erschüttern mich ohne Frieden Wenn ich nur an das Meer denke

121

II Eine Straße über die Dächer Ich betrachte ein Ereignis auf dem Boden Ich atme die Erde und den Tod ein Ich suche nach einem Ganzen Schlangen und Steine treten ein Zusammen mit verlorenen Hyänen Einsamkeit dringt auch ein Und formt eine neue Welt Und formt einen neuen Planet Dicht in der Landbevölkerung Schlangen kriechen immer Und sie sitzen zu Füßen Satans Und sie fragen Ihn nach dem Tod Er antworte ihnen Und sie verwandeln sich in schwarze Löcher Auch diese atme ich ein Und sie sind Teil meiner Luft Die Hyänen beißen mich komplett Und sie erschüttern mich ohne Frieden Wenn ich nur an das Meer denke

Aus dem Buch: Verlorene Verse (1995)

122

WOHER KOMMEN DIE DICHTER Voher kommen die Ditchter Die geflügelte Fanatiker Die wissen, wie man sehr tief atmet Voher kommen sie, sondern aus den Kerkern der Blumen Und der Labyrinthe der Sonne Sie kommen aus verlorenen Dörfer Voller berauschender Tänzen Und agiler und rhythmischer Likören Sie kommen aus den einsamen Wüsten Aus den dichten Wäldern der Aromen Und den feuchten und zarten Wiesen Sie kommen vom parfümierten Fall Von der lauwarmen Spur des Vogels Und vom Klang der klaren Wellen Sie kommen aus dem Süden und auch aus dem Osten Sie kommen von der Nacht wie vom Sonnenuntergang Sie kommen von der Düne und dem grünen See Woher kommen die Dichter Diejenigen, die nie den Namen der Dinge kannten Woher kommen sie, sondern von der Nische Der Fäulnis und der Niederlage des Bösen Des Zerbröckelns des Offensichtlichen

123

Sie kommen angerannt und angerollt Von der höchsten der Abgründe Und von den Gruben, die geöffnet wurden Sie kommen von den sehr blauen Tränen Sie wurden zu endlosen Wellen In der harten Geschichte der Männer Sie kommen aus Frieden und aus Krieg Und wissen, dass sie an ein Schicksal gebunden sind Das erlaubte ihnen nur zu singen Sie kommen mürrisch und unhöflich Wie rote und aromatische Rosen Die ihre neuesten Dornen schärften Sie kommen vom Hunger und dem Durst nach Leben Sie kommen von der Dringlichkeit des Sprunges und von der Verzweiflung über den Honig des Tages Sie kommen aus weit weg, weit weg So weit, dass ich nicht weiß woher die Dichter kommen.

Aus dem Buch: Voher kommen die Dichter (2015)

124

HAIKUS VOR DEM GRAB MEINES SOHNES 1 Ich kenne den genauen Ort nicht Wo dein Grab ist Aber ich komme immer mit Genauigkeit an

2 Oh mein Sohn Wie lange schläfst du schon Unter dieser Wiese

3 In der Ferne hört man Motoren Wie sie diese dunkeln Artefakte nich respektieren Die Stille des Todes

4 Dies ist der einsamste Ort der Welt Und genau hier bin ich, um mich zu finden Mit deiner Erinnerung

5 Lass mich dir einen Strudel von Farben bringen Die auf deinem Grabstein als Blume darstellen Um zu sehen, ob du lächelst 6 Ich weiß nicht, warum ich weine und wer es wirklich weiß Nun, der Grund weint nicht Nur die süße Intuition schreit

125

7 Oh Maximiliano, es dauert unser Treffen dort, Wo du den Löwen neben dem Lamm und der Rapfen weiden lässt

8 Kinder sterben Seit alten Zeiten tun sie es normalerweise Und seit langem versteht niemand warum

9 Es gibt Gründe Zu sterben Die ich vergessen habe

10 Vor deinem grauen und kalten Grabstein Wie das Herz des Prächtigen Ich fühle deinen warmen und leuchtenden Herzschlag

11 Unter der Erde werden wir alle eins Wir sind eins im Scheol So werden wir nur eins sein, wenn der Humus wiedergeboren wird

12 Sohn, du hörst nicht auf mich Antworte mir nicht Was ich dich nicht frage

126

13 Gott grüße diejenigen, Die die Auferstehung In deinem Schoß erwartet

14 Ich hatte vier Söhne Und einer ging weit, weit weg in das Zentrum aller Atome

15 Ich liebe dich, mein Sohn Obwohl was ich sage Jetzt nichts bedeutet

16 Ich habe einen Strudel von Farben auf dein Grab gelegt Ich weiß nicht, ob du Zeit hast, es anzuschauen Während du in Liebe träumst

17 Die Welt ging weiter und nichts hörte auf Als du gegangen bist Nur dein Bild wurde auf meine Retina tätowiert

18 Sohn, dünner Prinz Lächelnder Engel, lass mich nicht in Ruhe Mitten in der Nacht

127

19 Du schläfst unter einer Kastanie, Sohn Und du bist bereits Teil dieses Baumes, mit dem du dein Zeug teile, das schon von allen ist

20 In der Nähe deines Bettes ertönt ein Brunnen Wasser, das sprießt und fällt und wieder springt Wie du und alle eines Tages

21 Ich verabschiede mich jetzt nur zeitweise Ich hinterlasse die Überreste deiner Partitur unter der Wiese Aber deine Symphonie wird weiter klingen.

Aus dem Buch: Breve-mente (2011)

128

GOTT ATHEIST In Gedenken an A. Schopenhauer

Eines Tages Bewölkt und kalt Gott wurde Atheist Er glaubte nicht mehr Er weigerte sich zu vertrauen im Jenseits in der ewigen Hoffnung in universeller Liebe Gott-ohne-Gott Er ging mit gesenktem Kopf Durch die Straßen der Stadt Er sah aus wie jeder Sterbliche Und begann bitter zu werden Sein Herz wurde kalt und er hörte auf zu reden Er hörte auf, die Kinder anzulächeln Dort blieb Er Jeden Tag Schon nach mehreren Jahren In einem Park sitzen Mit Blick auf seine Schuhe Wiederkäuende Einsamkeit Mit seinem schwarzen Mantel Seine Hände in seinen Taschen Still Und der Parkwächter ist angekommen Er dachte, er war ein Bettler Und du Was machst du hier Er sagt neugierig

129

Gott langsam Schaut hoch Er schaut er aus der Tiefe an Das ist genau Was ich mich gefragt habe Schon seit mehreren Monaten Antworte Gott-ohne-Gott Fast tot vor Kummer.

Aus dem Buch: Gott Bettler. Theographien (2012)

130

WEISE UNSINN IN DER HINTERGRUND 8.

Ich werde ein weiteres Geständnis durch Handel machen Ich bin schon seit mehr als 16 Jahren Klinischer Psychologe von Beruf Es ist eine schöne und sakrosankte Arbeit, Die weh tut Man erlebt, wie das Leben definitiv zum Kollaps wird Man lernt die tausendundeine Theorie kennen Des Desasters Von der Also-tu-es-nicht Von der Meine-Mutter-hat-mich-immer-gewarnt Von der Ich-will-nur-sterben Von der Ich-verstehe-nichts-von-dem-was-mir-passiert Schließlich Ich muss gestehen, dass ich müde werde Manchmal muss ich vor einem großen blühenden Jasmin stehen Und atme tief Aber sehr tief Bis mir schwindlig von seinem Aroma ins Paradies wird.

Aus dem Buch: Theorie der Unzufriendenheit (2017)

131

132

133

134

135

136