Camera Obscura nr14

Martie 2010

“fotografie comercială” nr. 014

Echipa Coordonator : Sebastian Vaida sebastianvaida@cameraobscura.ro

Redactor : Marius Ioan Groza mariusioangroza@cameraobscura.ro

Copertă de Steve Jones

…şi pentru că fotografia comercială nu a apărut pur şi simplu, azi şi din nimic, ci este rezultatul a zeci şi sute de ani de încercări şi tatonări, vă invităm, într-o primă etapă, la un periplu prin istoria fotografiei publicitare.

După care, călătoria ia un aspect vizual, prin portofoliile atent selecţionate a 11 fotografi profesionişti din domeniu. Aceştia vă vor purta prin lumea comercialului, pentru a vă arăta imagistic cât este de interesantă şi greu de imortalizat, astfel încât o imagine cu un mesaj relativ simplu de genul “cumpără!” sau “gândeşte-te!”, să devină o fotografie reuşită care să reziste testului acid al timpului. Şi pentru că orice călătorie presupune descifrarea unor sensuri şi înţelesuri, pentru că tuturor ne plac şi cuvintele şi mai ales pentru că dorim să auzim ceea ce ne interesează direct de la sursă, am intervievat 4 dintre fotografii acestei ediţii. Şi i-am rugat să ne prezinte propria viziune asupra fotografiei în general şi fotografiei comerciale, în particular. Şi nu în ultimul rând, pentru că istoria ne învaţă în primul rând că trebuie înţeleasă, am încheiat prezentarea cu unul din cele mai extinse şi impresionante proiecte de fotografie comercială şi publicitară – colecţia de fotografii Shipler.

Vă invităm deci în această călătorie în timp şi spaţiu, în care am făcut “click” în diverse momente şi domenii, pentru a realiza un decupaj a ceea ce înseamnă fotografia comercială şi publicitară. Cu alte cuvinte, am pus o ramă în jurul lumii, aşa cum o vedem noi. Şi cum îi şade bine oricărui călător, purcedeţi la drum, înarmaţi cu curiozitate, răbdare şi o minte deschisă spre nou, fără să uitaţi să lăsaţi impresiile care v-au rămas în urma acestei experienţe.

Echipa Camera Obscura www.cameraobscura.ro

www.cameraobscura.ro

Fotografi Lou Manna

Colin Cooke Bill Brady Paul Hartley DragoĹ&#x; Borcanea Clark James Mishler Fabian Gabor Melinda Nagy Interviu cu Attila Soos Interviu cu Steve Jones Interviu cu Giuseppe Parisi Interviu cu Melinda Nagy ColecĹŁia de fotografii Shipler

9 27 42 59 75 92 110 124 136 147 150 154 159

Fotografie Comercială şi Publicitară

Istoria mondială a fotografiei, istoria şi dezvoltarea fotografiei comerciale şi publicitare

Încă de la apariţie, publicitatea s-a ocupat de teme precum clienţi, grup ţintă, produse, campanii, design, crearea unei identităţi, concepte şi alte subiecte similare.

Fotografia publicitară a devenit astfel cea mai simplă şi precisă modalitate de a arăta lumii rezultatele, adică de a le arăta grupului ţintă. Aşadar, ce anume este reclamă şi ce nu este în fotografie? Din moment ce tot ceea ce fotografiem este cu scopul de a arăta “lumii”. Din nou, conceptul central este grupul ţintă. Asta deoarece în fotografia publicitară, acest grup este unul restrâns, comparativ cu “lumea”. Este un grup specific, ales cu atenţie cu mult înainte de a se realiza reclama. Ca şi fotografi, procedăm oarecum similar, deşi nu la fel de în adâncime. Ne selectăm grupul ţintă, căruia dorim să arătăm fotografiile. La fel ca şi în lumea publicităţii, decidem cui dorim să ne adresăm cu imaginile realizate, decidem care este mesajul pe care dorim să îl trimitem, care este atitudinea sau ideea pe care dorim să o schimbăm.

O posibilă diferenţă ţine de aspectul temporal. În publicitate, ideea unui proiect este întotdeauna clară încă de la început. De fapt, acel proiect este realizat cu un singur scop – de a transmite un mesaj unui grup, de a vinde sau de a crea o atitudine. În fotografie, adesea facem asta după ce începem un proiect foto. Cu alte cuvinte, realizăm fotografiile şi doar după aceea începem să ne întrebăm ce anume să facem cu ele şi cui ar trebui să se adreseze. Şi orice fotograf ar putea învăţa câte ceva din fotografia publicitară. Şi anume, să aibă o ţintă clară, să cunoască scopul fotografiilor dinainte să declanşeze aparatul. Lucruri care se văd în munca şi proiectele multor fotografi profesionişti.

Pe de altă parte, asta este valabil doar pentru anumite tipuri de fotografie, inclusiv cea comercială. Pentru că există atât de multe domenii şi momente în fotografie în care facem poze din motive total diferite, cel mai adesea personale. Sau, de ce nu, doar pentru distracţie. Şi plăcerea de a fotografia.

Şi, din moment ce această ediţie pe “fotografia comercială” nu poate fi completă fără o scurtă incursiune în istoria fotografiei publicitare, am rugat-o pe Patricia Johnston, profesor de istoria artei la Colegiul de stat Salem din SUA să ne dea acordul să folosim articolul ei pe tema “Istoriei mondiale a fotografiei, istoria şi dezvoltarea publicităţii şi fotografiei comerciale”. Considerăm că o mai bună înţelegere a istoriei fotografiei publicitare şi comerciale poate duce la o mai bună înţelegere a acestui tip de fotografie şi, în cele din urmă, la realizarea unor fotografii mai bune.

Patricia Johnston este profesor de istoria artei la Colegiul de stat Salem din SUA, autoare a cărţii premiate Fantezii reale: fotografia publicitară a lui Edward Radi

Steichen şi editor cărţii Privind în sus şi privind în jos: reprezentarea conflictului social în cultura vizuală americană. Şi-a luat doctoratul al Universitatea din Boston şi a coordonat mai multe proiecte sponsorizate de Fundaţia Naţională pentru Umanitate şi Centrul Charles Warren din cadrul Universităţii Harvard.

“Nu încape îndoială că în societăţile capitaliste moderne, camera de fotografiat s-a dovedit a fi un instrument de neînlocuit pentru producătorii de bunuri de consum, pentru cei implicaţi în domeniul relaţiilor publice şi pentru cei care vând idei şi servicii. Fotografiile au reuşit să transforme “realităţile” inventate, astfel încât să nu pară deloc frauduloase şi au permis privitorilor să-şi suspende neîncrederea, în timp ce au rămas conştienţi de faptul că scenele care li s-au prezentat au fost născocite.” (Naomi Rosenblum, Istoria mondială a fotografiei, 1989)

În timpul secolului XIX, fotografia a fost folosită doar rar pentru a face reclamă la produse sau servicii. Doar câteva imagini au apărut ca şi reclame sau, din 1890, în cataloage şi periodice de dimensiuni mici, cu rol informativ. La începutul secolului XX au început să apară articole dedicate fotografiei publicitare în jurnale de fotografie, stabilindu-se astfel o tendinţă pentru întregul secol. Consilierii din domeniu au recomandat ca ilustraţiile fotografice să prezinte subiecte de interes pentru oameni, în imagini uşor de înţeles, însă interpretate într-un stil personal expresiv. Însă industria publicitară nu s-a grăbit să adopte această perspectivă.

La început, deoarece nu au reuşit să vadă calităţile interpretative ale fotografiilor, cei care lucrau în publicitate au folosit imaginile exclusiv în campaniile publicitare care adoptau strategia directivă a beneficiilor produselor. În momentul în care psihologi din publicitate precum Walter Dill Scott, la începutul secolului XX, au demonstrat că grupurile ţintă sunt deschise la sugestii, s-a schimbat orientarea spre o strategie publicitară nouă, sugestivă, adesea numită “publicitate de atmosferă”. Directorii artistici au început să utilizeze diverse ilustraţii desenate şi pictate, pentru această “publicitate de atmosferă”. Şi pe măsură ce această strategie a devenit dominantă în jurul primului război mondial, unii publicitari au început să recunoască utilitatea subiectivităţii stilului fotografiei pictorialiste, caracterizată prin lucrări artistice. Unul din pionieri a fost Lejaren à Hiller, al cărui stil de ilustrare fotografică a ficţiunii, prezent mai ales în revistele adresate femeilor, a ajutat mult la integrarea esteticii pictorialiste în publicitate. Soft focus-ul, iluminarea dramatică, retuşurile puternice, combinarea print-urilor şi utilizarea unor recuzite complexe, toate făceau parte din expresia vizuală a strategiei sugestive.

Doar în jurul anului 1890 au început să apară ilustraţii “halftone” de calitate.

“Halftone” reprezintă o “metodă de reproducere a unei ilustraţii sau fotografii prin umbre şi nuanţe de gri cu ajutorul unor puncte albe şi negre” (IQads). Iar fotografiile au început să fie folosite doar din când în când în imageria publicitară, asta cel puţin până în 1920. Au existat unele momente, precum proiectele lui Hiller, sau “senzaţia” creată în 1897 de « fotografia combinată » (colaj foto), care a inventat o scenă în care preşedintele McKinley şi Regina Victoria serveau împreună ceaiul (scenă vie şi

3 decenii mai târziu, în cartea lui Frank Presbrey, Istoria şi dezvoltarea publicităţii, publicată în 1929). Însă fotografia publicitară şi-a intrat cu adevărat în drepturi doar în anii ’20 (1920), ca urmare a dezvoltării industriei publicitare, datorate economiei în creştere şi distribuţiei la nivel naţional a bunurilor de larg consum. În 1920, mai puţin de 15% din reclamele ilustrate circulate în reviste foloseau fotografii; în 1930, cifra a crescut la aproape 80%.

Industria publicitară a devenit puternic profesionalizată după primul război mondial. Astfel că industria a început să angajeze specialişti din toate domeniile (copywriteri, directori artistici, psihologi, contabili, etc.). Noii directori artistici au iniţiat organizaţii profesionale aproape instantaneu. Nu a trecut mult până când organizaţii precum Clubul Directorilor Artistici din New York, fondat în 1920, au început să sponsorizeze expoziţii, premieri şi publicaţii, stabilind un exemplu pentru alte cluburi internaţionale.

Incredibila piaţă a fotografiei publicitare a început să ofere oportunităţi pentru fotografi cu abordări şi tendinţe estetice foarte diverse. În mod particular, a început să înflorească fotografia publicitară modernă, ca şi simbol a modernităţii autoconştiente a acelor timpuri. Şcoli de fotografie precum Clarence H. White au format fotografi comerciali pentru a imprima noua viziune. White a fost unul din fotografii pictorialişti de succes, asociat cu Secesiunea fotografică a lui Alfred Stieglitz. A început să predea fotografia în 1907 şi în 1914 şi-a deschis propria şcoală, cu un curriculum care punea accentul pe principii de design şi încuraja implicarea prin muncă în artele aplicate. White şi-a bazat filosofia şcolii, principiul “fuziunii frumuseţii cu utilitatea”, pe filosofia lui Arthur Wesley Dow, care promova un ideal democratic al aprecierii artei şi aplicarea principiilor de artă la design-ul comercial şi industrial. Unii dintre studenţii lui White, precum Anton Bruehl, Margaret Bourke‐ White, Paul Outerbridge, Ralph Steiner, şi Margaret Watkins (1884–1969), au devenit fotografii comerciali marcanţi din New York. Aceştia practicau toţi un stil modernist bazat pe closeup-uri, compoziţii geometrice, contrast tonal şi focus clar, principii care au dominat fotografia publicitară în următoarele două decenii.

În 1923, Edward Steichen a primit două contracte de fotografie comercială – unul de a realiza fotografii de portret cu modele şi celebrităţi pentru Publicaţiile Condé Nast, şi altul de a realiza fotografii pentru agenţia de publicitate J. Walter Thompson. La fel ca şi Hiller şi White, Steichen a fost un fotograf pictorialist, care a trecut ulterior la fotografia comercială. Steichen a fost de departe cel mai dominant şi mai bine plătit fotograf comercial al anilor ’20 în New York. Timp de aproape 20 de ani, Steichen a lucrat îndeaproape cu directorii artistici, adesea oferind interpretări fotografice şi sugestii. Munca lui Steichen a convins directorii artistici să privească dincolo de abordările convenţionale ale fotografiei (pictorialismul pentru sugestionare şi romantism; fotografia clasică pentru informare şi justificare).

Steichen a dezvoltat un stil fotografic simplu şi persuasiv, care propunea idealuri, aspiraţii şi fantezii evidente, însă le făcea pe toate să pară realizabile, de atins.

Moderniştii europeni din domeniul fotografic publicitar au văzut o strânsă legătură între fotografia de calitate şi cea aplicată; astfel că şi-au propus să ofere un design de calitate tuturor claselor sociale; şi au privit fotografia modernă ca şi o modalitate de a obţine schimbări sociale. Deşi mişcările europene au apărut în anii 1910-1920, estetica modernă a avut cel mai mare impact asupra lumii comerciale în 1931, în urma expoziţiei Fotografia publicitară din străinătate, ţinută în New York, care a prezentat 200 de lucrări din 8 ţări europene.

Anii ’30 au fost, de asemenea, caracterizaţi de o a doua tendinţă divergentă în fotografia publicitară, tendinţă îndreptată spre fotografii ale “vieţii reale”. Criza economică a declanşat nevoia de “sinceritate” şi “realism” în imageria publicitară, însă în realitate a dus la vignetări exagerate şi dramatizate, însoţite de titluri hiperbolice. Această decadă a văzut totodată şi multe progrese în fotografia color.

Deşi imprimantele erau capabile să listeze 3-4 culori încă din 1900, a fost o reală provocare pentru fotografi să ofere negativele necesare separării, pentru plăcile individuale de printare. În 1931, Nicholas Muray, Anton Bruehl and Fernand Bourges în 1932, au reuşit să realizeze reclame color, printr-o serie de procese complexe şi costisitoare. Iar atunci când materialele comerciale au ajuns pe piaţă (în special în 1935, Kodachrome), fotografii au reuşit să realizeze negative şi imprimări suficient de uşor pentru a le permite răspândirea şi utilizarea culorii în fotografia publicitară.

După al doilea război mondial, a apărut o creştere imensă în lichidităţile alocate publicităţii; drept urmare, a crescut şi structura instituţională a acesteia, apărând noi agenţii şi publicaţii. Sclipirea şi eleganţa care adesea caracterizau imaginile de dinaintea războiului şi prezentau femei, au fost înlocuite cu decupări reprezentări ale familiilor din clasa de mijloc şi roluri de gen convenţionale. Şi deşi veterani precum Victor Keppler au continuat să înflorească o vreme, au apărut noi feţe şi stiluri precum Onofrio Paccione, Bert Stern şi Henry Wolf.

Probabil cei mai cunoscuţi fotografi comerciali postbelici au fost Irving Penn şi Richard Avedon, ambii făcându-şi un renume în fotografia publicitară şi a modei, la fel ca şi Steichen. Ambii şi-au început cariera în anii ’40 şi şi-au continuat-o şi în secolul XXI. Ambii au continuat explorarea modernismului fotografic, însă totodată şi-au dezvoltat şi un stil personal aparte. Stilul lui Penn este caracterizat de simplitate.

Fundaluri simple din hârtie sau medii minimaliste au înlocuit scenele baroce ale anilor ’30. Într-o anumită măsură, munca lui Avedon a influenţat foarte mult ceea ce a urmat. Imaginile sale au exprimat o modernitate accentuată, semnalizând faptul că lumea avea să se schimbe radical. Munca sa mai târzie a simplificat fundalurile, a izolat figurile şi a scrutat trăsăturile. La fel ca şi în cazul lui Steichen şi Penn, şi proiectele personale şi comerciale ale lui Avadon s-au suprapus semnificativ.

Fotografia comercială a anilor ’60 a fost probabil mai puţin unificată stilistic decât în alte decenii. Aceasta a variat de la lucrările lui William Klein (din Bazarul Harper), care a utilizat modele asemănătoare manechinelor şi le-a contrapus unor modele simple din arhitectură pentru a construi mediul; la James Moore (tot de

la Harper), care a adus fotografiei de modele o estetică a fotografiei de stradă; la Jeanloup Sieff, care s-a specializat într-o prezentare mai naturală a vieţii în natură şi afecţiunii familiale; şi Diane Arbus, a cărei muncă artistică şi comercială s-a jucat cu ciudăţenii stângace. Probabil cel mai bine exprimă spiritul publicitar al acelor vremuri fotograful japonez Hiro, prin culorile intense, geometria formală elegantă şi balansul subtil. Publicitatea în anii ’60 a pus un accent mai mare pe internaţionalism, pe suprapunerea stilurilor personale şi comerciale şi o mai mare colaborare cu directorii artistici. Industria nu a putut ignora schimbările în valorile sociale, iar noile reprezentări ale rolurilor de gen şi-au luat locul în paralel cu cele tradiţionale.

O nouă tendinţă în anii ’70 şi ’80 în fotografia publicitară a reflectat romantismul începutului de secol XX, în special prin lucrările realizate de Deborah Turbeville (b. 1938) şi Sarah Moon. Stilul lor eteric adesea a relevat atitudini contemporane vis a vis de tema sexualităţii. În anii ’80 şi ’90, Herb Ritts a realizat imagini narative extrem de dramatice pentru creatori precum Donna Karan, Calvin Klein şi Giorgio Armani. Şi la fel ca şi predecesorii săi, şi-a dezvoltat un stil personal distinct, prin fotografiile de portret, modă şi publicitare.

La începutul secolului XXI, publicitatea a provocat noi controverse bazate pe conţinut. Dacă fotografia publicitară e la mijlocul secolului XX a fost adesea criticată pentru că promova viziuni prea tradiţionale şi aspiraţii materiale nerealiste, critica publicităţii actuale s-a centrat pe imaginile care promovează (prea mult) uzul de medicamente, tutun, trupurile şi constituţiile anorexice sau alte stiluri de viaţă nesănătoase. De exemplu, creatorul de îmbrăcăminte Benetton, în timpul asocierii sale cu Oliviero Toscani (1984–2000), a folosit victime ale ale SIDA, prizonieri şi refugiaţi ca şi modele ale reclamelor pe care le prezenta. Întrebarea e dacă aceste imagini au fost realizate pentru a trezi interesul social sau pur şi simplu pentru a şoca? Revista Adbusters, fondată în 1989, este o publicaţie dedicată susţinerii unor astfel de critici în lumea publicităţii.

Fotografia comercială a deţinut un loc semnificativ (deşi adesea nerecunoscut) în istoria fotografiei. Industria publicităţii s-a întors spre fotografie în momentul în care a descoperit puterea fotografiilor de a transforma bucuriile şi beneficiile consumerismului. Agenţiile de publicitate, clienţii şi editorii revistelor au căutat cu nerăbdare lucrările lui Steichen, Penn, Avedon şi a multor alţi fotografi deoarece au recunoscut modernismul şi viziunile personale distincte ale acestora ca şi instrumente foarte eficiente de vânzare. Şi în prezent, fotografia rămâne mediul publicitar dominant; iar cercetările ştiinţifice moderne au ajutat mult la dezvoltarea unei înţelegeri mai complexe a diversităţii din fotografia modernă.

Bibliografie şi informaţii suplimentare privind fotografia publicitară •

Dyer, G., Advertising as Communication (1982).

•

Sobieszek, R. A., The Art of Persuasion: A History of Advertising Photography (1988).

•

Harrison, M., Appearances: Fashion Photography since 1945 (1991).

•

Bogart, M. H., Artists, Advertising, and the Borders of Art (1995).

•

Yochelson, B., Pictorialism into Modernism: The Clarence H. White School of Photography (1996).

•

Johnston, P., Real Fantasies: Edward Steichen’s Advertising Photography (1997).

•

Brown, E., ‘Rationalizing Consumption: Lejaren à Hiller and the Origins of American Advertising Photography’, Enterprise and Society, 1 (Dec. 2000).

•

Salvemini, L. P., Benetton‐Toscani: storia di un avventura 1984–2000 (2002).

© Lou Manna www.loumanna.com

Lou Manna este un fotograf ale cărui lucrări au apărut în campanii publicitare naţionale, reviste de impact şi peste 40 de cărţi.

Bison Burger

Š Lou Mana Pesto Crostini

A câştigat premiul “fotograful vizionar Olympus” şi, după mai bine de 15 ani în care a fotografiat pentru revista New York Times, şi-a deschis un studio pe Fifth Avenue, în New York, unde realizează fotografii pentru o gamă variată de firme, agenţii de publicitate şi clienţii din PR.

Candied Peels

Š Lou Mana Salmon

“Lou aduce naturaleţe atât în stilul pe care-l are, cât şi în culoare şi compoziţie.

Este cunoscut în special pentru abilităţile sale prin care face mâncărurile să strălucească, cu ajutorul tehnicilor sale meticuloase de iluminare, reuşind să-l convingă pe maestrul bucătar Eric Ripert să spună că fotografiile sale “sunt delicioase şi îţi lasă gura apă”.

Rainbow Cookie

Š Lou Mana

Radish Heads

“Recent, Lou a prezentat multe din secretele sale în cartea sa “Fotografia digitală a gastronomiei”, singura carte din acest domeniu dedicată exclusiv tehnologiei digitale. În prezent, lucrează la o continuare a acestei cărţi.”

Star Anise

Š Lou Mana Chocolate Cookies

Lou este totodată şi profesor la Şcoala de Arte Vizuale din New York, consultant pentru Programul de Studii Gastronomice la Universitatea din New York şi un trainer internaţional, organizator a multor workshopuri pe fotografie.

Frozen Zogurt

Š Lou Mana Chocolate Cream Brulee

Š Lou Mana Flying Cannoli

Š Lou Mana Heirloom Tomato

Š Lou Mana Sorbet

Š Lou Mana Pink Strawberries

Š Lou Mana Apple

Chocolate Dessert

Asian Drink

Mojito

Ceviche

Š Lou Mana Onion Salad

© Colin Cooke

www.cookestudio.com

“Numele meu este Colin Cooke. Sunt un fotograf gastronomic stabilit în New York.

M-am născut în Canada şi am crescut în nordul Californiei. Cariera mea fotografică a început în momentul în care am devenit fotograful albumului de liceu, în ultimul an de studiu.

Dorind să continui pe fotografie, am obţinut o diplomă la Institutul Brooke de fotografie din Santa Barbara, California. ”

Chestnut Potato Soup

“M-am mutat direct în New York după ce am terminat studiile pentru a-mi îmbunătăţi deprinderile fotografice şi pentru a obţine experienţă practică. Am lucrat pentru câţiva fotografi renumiţi ca şi asistent fotografic şi coordonator de studio. Experienţa a fost de neegalat şi m-a ajutat să mă decid în a mă concentra pe fotografia gastronomică, şi totodată am învăţat cum anume să conduc o afacere în domeniu. “

Bacon Egg Popover Breakfast

“IÎmi place fotografia la fel de mult ca şi la început şi nu-mi pot imagina o altă ocupaţie. În continuare sunt un fotograf gastronomic. De exemplu, putem lua orice fel de aliment, chiar şi un măr. Aş putea petrece zile în şir fotografiind un măr pe o ramură, o plăcintă de mere, suc de mere, felii de mere, sos, prăjituri, compot, toate legate de măr. Asta deoarece variantele în fotografia gastronomică sunt nesfârşite şi infinite în timp. Pot fi frumoase din multiple unghiuri şi lumini.”

Asparagus Risotto in Brooklyn

“Am avansat de la fotografii statice la video, la mişcare şi am descoperit că pot explora mâncarea şi din altă perspectivă: mâncarea ca şi imagine în mişcare – spune o poveste, ajut-o să danseze, fă o furculiţă să se învârtă în pastele aburinde cu un sos roşu, şi ridică-le din cadru.

Incredibil!”

Lamb Shank

“Tehnologia schimbă totul. Fă o călătorie cu autobusul sau metroul şi vei vedea că toată lumea fie ascultă sau vizionează ceva pe telefonul mobil. Jocurile video, ipod-uri, etc, toate au înlocuit variantele printate ca şi mediu de informare şi distracţie. “

Pork Chops

“Reclamele printate sunt acum realizate pentru site-uri web şi telefoane celulare, mai degrabă decât pentru reviste şi ziare. Orcine aflat la locul unui eveniment major poate fotografia acel eveniment cu un telefon mobil, pentru a trimite imaginea unei agenţii, care primeşte totul gratis. “

Stuffed Pork

“Agenţiile de fotografie microstock sunt asaltate de amatori care folosesc camere digitale şi soft-uri de retuşare, scăzând totodată din preţurile cerute de profesionişti. Toată lumea încearcă să facă bani în noua afacere media, inclusiv fotografii! “

Rack of Lamb

“Ca şi aspect pozitiv, tehnologia a revoluţionat fotografia. Photoshop-ul şi alte tehnologii digitale de retuşare sunt incredibile, şi permit fotografilor posibilitatea de a crea produse mai bune într-o perioadă mult mai scurtă de timp. Drept urmare, cel mai mult iubesc să creez imagini şi să mă provoc în a realiza fotografii cu adevărat uimitoare şi frumoase. .“

Osso Bucco

Sliced Lamb Chops

Shrimp and Watercress Salad

Š Colin Cooke Octopussy

The Holocaust

Wet Vodka Martini

Cherries Jubilee

Boy washing Apple

Raspberries and Cream

Spoon breaking thru Chocolate pie

Chicken Pot Pie Lunch

Baked Pear & Oatmeal Breakfast

© Bill Brady www.billbradyphotography.com

“Pasiunea mea pentru fotografie a început la o vârstă foarte timpurie. Ca şi copil, ceva din domeniu mi-a vorbit. Amintiri din revista Life şi incredibilele lor eseuri fotografice au creat un efect profund şi de impact.

Fotografia a devenit pasiunea mea, a mers spre obsesie şi în cele din urmă s-a transformat într-o carieră. .”

Steak on grill

© Bill Brady Ribs closeup

“Am studiat în New York, la Şcoala germană de fotografie. A fost un punct de pornire excelent, însă nu a reuşit să substituie experienţa practică. Am fotografiat oameni, arhitectură, peisaje, scene nocturne. Tot ceea ce m-a captivat şi m-a făcut să (mă) gândesc.

Am urmat lumina. .”

Porkchop

“După ani de zile în care mi-am perfecţionat stilul şi, cu puţin noroc, fotografia gastronomică m-a ales. A apărut o oportunitate care mi-a schimbat viaţa. Am fost angajat să fotografiez mâncăruri pentru o agenţie publicitară, care aveau un client major pe acest domeniu. Şi deşi mi-a lipsit experienţa practică în acest domeniu, m-am ridicat la nivelul aşteptărilor şi am terminat provocarea.

Evident, am fost în culmea fericirii. Şi nici o altă categorie nu m-a mai încâtat la fel de mult. Iar de-a lungul timpului, a ieşit la iveală stilul meu propriu, care actualmente este unul unic şi clar definit. ”

Tuna App

Š Bill Brady Pulled Pork

Š Bill Brady Frozen Chicken

Š Bill Brady Frozen Mixed Veg

Š Bill Brady Glazed Donuts

“Am fost norocos că mi-am început educaţia ca şi fotograf pe vremea în care apunea filmul. Deoarece am avut un imens avantaj atunci când am înţeles regulile fotografiei aplicate prin principiile tradiţionale.

Există ceva aparte în expunerea corectă a unui film, developarea şi printarea lui. Cunoştinţele şi experienţa într-o fotografie în forma ei pură, precum şi abilitatea de a traduce această deprindere pentru a se adapta tehnologiilor prezente, îmi oferă o perspectivă completă.

Pentru că în ziua de azi, prea mulţi fotografi se bazează prea mult pe programe de prelucrare şi retuşare gen Photoshop, şi le folosesc ca şi pe o cârjă, pentru a masca uneori fotografii slabe. Arta rămâne însă în a crea o fotografie reuşită fără postprocesare. ”

Creamsicle Sundae

“Misiunea artistului constă în echilibrul între lumină, compoziţie şi subiect, care sunt esenţiale pentru orice fotografie reuşită. O fotografie gastronomică trebuie, de asemenea, să conţină în plus acel ceva. Trebuie să motiveze un răspuns emoţional şi nevoia privitorului spre o acţiune specifică. .”

Borscht

“Fotografiile gastronomice reuşite evocă astfel de reacţii. Eu îi spun factorul “oau”.

Este ceea ce convinge privitorul să cumpere fantezia. Deşi ştim că privitorul nu poate gusta, mirosi sau simţi conţinutul, impactul vizual este atât de puternic încât fotografia rezistă de una singură şi compensează chiar şi absenţa inputului senzorial. ”

Fireside

“Misiunea mea constă în a crea o astfel de realitate. Să îmi aduc privitorii în lumea mea şi să-i fac să dorească. Scopul meu constă în a crea această dorinţă cu nimic altceva decât stimuli vizuali. Asta este ceea ce intenţionez să ating de fiecare dată prin fotografiile mele.

Aşa că poftiţi la masă!”

Uptowb Orange

Heineken Light

Budweiser

Coke Test v1

Coke Test v2

Drink Test

Drink Test Glass Only

Š Bill Brady Mens Journal Whiskey

Š Paul Hartley www.hartleystudios.com

Paul Hartley, fotograf englez, născut în Manchester, în 1954, şi-a luat diploma în artă fotografică în 1976 şi de atunci, de mai bine de 30 de ani, lucrează în domeniul fotografiei comerciale şi publicitare, mai ales de tip natură statică.

“Lucrez actualmente în domeniul de nişă al fotografiei de bijuterii şi ceasuri. La fel ca şi multe alte lucruri în viaţă, nici asta n-a fost planificat, ci pur şi simplu am luat-o în direcţia asta şi acum îmi place să fotografiez subiecte considerate a fi o provocare atât de mare.

Complicată fotografia asta de bijuterii....”

“Acum lucrez în mod direct pentru bijutieri şi agenţii de publicitate, majoritatea din UK, deşi am clienţi şi din restul Europei, Orientul Mijlociu sau Maroc. Am avut un studio mare în centrul Londrei, iar acum l-am micşorat într-un studio mai mic, pe malul Tamisei, l-am echipat cu computere Macintosh şi sisteme de backup Phase One, precum şi cu o gamă largă de camere (Horseman, Rollei, Mamiya, Cambo & Canon). ”

Š Paul Hartley

© Dragoş Borcanea www.dragosborcanea.com

“M-am născut în Măcin, judeţul Tulcea, un oraş mic de pe malul Dunării. M-am apucat de fotografie în 2005, moment în care mi-am cumpărat prima cameră foto digitală, un Sony V3. Echipamentul pe care îl am momentan constă într-o cameră foto Canon 5D Mark II, bliţuri Elinchrom şi mai multe obiective. Am terminat Politehnica la Facultatea de Transporturi, specializare Autovehicule Rutiere.“

“Fotografia auto m-a pasionat din totdeauna. Am avut o atracţie deosebită pentru maşini şi motocliclete, mai precis orice vehicul cu motor. Am invatat singur tot ce stiu si nu am absolvit nici o scoala sau cursuri in domeniul. Mai nou am inceput sa imi indrept interesul si in domeniul filmului si al efectelor vizuale. “

Š Dragos Borcanea

© Clark James Mishler

www.mishlerphotos.com

De formare designer grafic, Clark Mishler a început să fotografieze în 1970, când şi-a început studiile la Colegiul de artă şi design din Los Angeles. În 1977, Mishler a fost angajat ca şi editor de aspect pentru revista National Geographic în Washington D.C., după care a revenit în Alaska în 1979.

AT&T Corporate Photography

În ultimii 25 de ani, fotografia editoriala a lui Mishler a fost publicată în numeroase publicaţii regionale, naţionale şi internaţionale.

Cartea lui Mishler apărută în 2007, ANCHORAGE, VIAŢA LA MARGINEA FRONTIEREI, a primit locul întâi la capitolul neficţiune din partea Asociaţiei Publiciştilor Independenţi.

AT&T Corporate Photography

Mishler locuieşte în prezet în Anchorage, împreună cu soţia sa, Mitzi, şi este membru al Societăţii americane a fotografilor media şi a Asociaţiei naţionale a fotografilor de presă.

AT&T Corporate Photography

AT&T Corporate Photography

Š Clark James Mishler AT&T Corporate Photography

AT&T Corporate Photography

Loggers, Prince of Wales Island, Alaska

Loggers, Prince of Wales Island, Alaska

Loggers, Prince of Wales Island, Alaska

Rim Architects, Anchorage, Alaska

Rim Architects, Anchorage, Alaska

Rim Architects, Anchorage, Alaska

Rim Architects, Anchorage, Alaska

Valley Hospital, Palmer, Alaska

Valley Hospital, Palmer, Alaska

Valley Hospital, Palmer, Alaska

Š Clark James Mishler Twins on scale, Alaska Regional Hospital

© Fabian Gabor

www.fabiangabor.com

“În 2008 lucram ca şi grafician la o firmă, unde colegul meu era pasionat de fotografie, iar când am văzut lucrările lui, m-am simţit motivat să încep şi eu să fotografiez. Am împrumutat aparatul tatălui meu, un Canon PowerShot A75. După câteva luni, s-a defectat aparatul, şi am luat un Fuji S5800 cu care am început să realizez şi portrete, după ce am citit multe tutoriale. În octombrie 2008, am simţit deja nevoia unui aparat mai performant şi am cumpărat primul meu aparat DSLR, un Canon EOS 1000D, cu care fotografiez chiar şi în ziua de azi. ”

Badau Rudolf

“M-am înscris la un curs de fotografie în cadrul Şcoalii de Arte din Târgu Mureş, unde am învăţat foarte multe de la colegii mei, mai ales de la Báthori Zsigmond şi Sergiu Cioban. În 2009, m-am hotărât să mă însciu la o facultate de artă fotografică, şi am ales Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca. În mare parte fotografiez oameni, în diferite stiluri: portret, glamour, nud artistic şi fotojurnalism. ”

Badau Rudolf

“Am început să realizez fotografii comerciale, pentru a acoperi cheltuielile, pentru a achiziţiona diferite echipamente: bliţuri, obiective. De obicei fotografiez modele, sau fete care doresc să înceapă o carieră în modeling şi au nevoie de un portfoliu. ”

“Prima mea comandă serioasă a fost de la firma Yonder, o firmă olandeză, cu o filiala în Cluj Napoca, care m-au contactat în decembrie 2009 pentru a realiza portrete cu angajaţii lor.

Pe viitor, intenţionez să lucrez cu modele şi firme care apreciază lucrările mele, să devin mai creativ şi să ajung un fotograf respectat. “

Noi Trăim Bine

Kovรกcs Hunor

Kovรกcs Hunor

Daczรณ Judit & Csiki Alessio Zoltรกn

Roxana Lucaciu

Š Fabian Gabor

Roxana Lucaciu

© Melinda Nagy www.fotolia.com/p/188674

“Dupa terminarea facultăţii de filologie, mi-am cumpărat primul aparat foto şi pasiunea pentru fotografie a devenit mai puternică decât pasiunea mea pentru litere. Cu toate ca este deja un clişeu, cred că o fotografie bună face cât o mie de cuvinte. În fotografie pot să arăt lumea aşa cum o văd eu. ”

Bamboo Bulb

“Nu sunt specializată pe o anumită categorie de fotografie, îmi place să observ lumea care mă înconjoară, sa experimentez cu aparatul foto, să descopăr perspective şi teme noi, şi să încerc mai multe domenii ale fotografiei, motiv pentru care m-am implicat şi în fotografia de presa şi sport, ca şi colaborator NewsIn, precum şi în fotografia de stock.“

Clean Energy

Burning Fat

Falling Broccoli

Pomegranate

School Starts

Seashell

Woman With Laptop

Girl On A Plane

Dog walking

Š Melinda Nagy Duckling

stil? Fotografia de modele, sau comercială?

Interviu cu Attila Soos

CO – Attila, spune-ne te rog câte ceva despre tine ca şi fotograf. De exemplu, de când fotografiezi?

AS – Din clasa a V-a. Părinţii mei au fost în vizită în fosta URSS şi m-au întrebat ce vreau să-mi aducă. Le-am răspuns că vreau un aparat foto, cu obiectiv metalic, argintiu. Aşa că am primit un Cmena 8.

Am avut un prieten de familie care era un fotograf foarte bun. Prin anii ’70 - ’80, fotografia, developa diapozitive, filme, le prelucra, atât alb negru cât şi color. Şi copiind ceea ce făcea acest domn, “nenea Miki”, cu aparatul foto, făceam şi eu, ducând mâna la ochi, ca şi cum aş fi fotografiat. Ani de zile mai târziu, când am primit aparatul, am început să fac fotografii. Spun adesea, în glumă, că am involuat, pentru că acum îmi trebuie un aparat foto ca să realizez ceea ce făceam atunci cu mâna dusă la ochi şi, desigur, cu imaginaţie.

AS – Nu, nu aş putea spune asta. Mie îmi place pur şi simplu să fotografiez. Şi asta cred că răstoarnă puţin obiceiurile. De obicei, fotografii sunt specializaţi pe o temă anume. De genul – “mie nu îmi place tipul ăsta de fotografie, îmi place doar un anume stil...”. Sigur că am şi eu preferinţele mele în fotografie, însă atunci când am de fotografiat, fotografiez. Nu tema îmi place, ci să fac poze. Întotdeauna asta este o provocare.

CO – Pasiunea pentru fotografie are vreo legătură cu cineva din familie?

Părinţii, de exemplu, s-au ocupat şi ei de fotografie?

AS – Nu, chiar deloc. N-am avut nici o influenţă din partea părinţilor.

M-a pasionat fotografia şi am învăţat autodidact. Mi-aduc aminte de un moment, mult timp după ce m-am apucat de fotografiat, în care am descoperit că numele de fată al bunicii mele era Képíró, care înseamnă “scriitor de imagini”. De aici şi denumirea asociaţiei care am înfiinţat-o – ERKE. Existau şi pe vremuri aceşti “scriitori de imagini”, care realizau tablourile mari, cu reclame pentru firme, regi, bătălii. Similar fotoreporterilor de război. De exemplu, Robert Kapa.

Ideea e că am găsit o legătură între numele bunicii mele şi ceea ce mi-am propus eu să realizez, legătură care mi-a plăcut. Întotdeauna am avut probleme cu găsirea unui corespondent pentru “fotograf” în limba maghiară. Şi în plus, după ce am văzut mulţi aşa zişi “fotografi artişti”, am preferat să mă numesc altfel. Aşa că, atunci când am aflat de denumirea Képíró, am decis că aşa vreau să mă denumesc – “scriitor de imagini”.

CO – Crezi că ai un stil anume în fotografie? Adică, îţi place un anumit

CO – Adică?...

AS – De exemplu, experienţa mea la revista Elit. Nu a fost simplu de la început. Am învăţat pe parcurs. Am început cu o fotografie, o primă “temă”, după care am primit alta, şi tot aşa. După care am primit sarcina să fac coperta. Şi, treptat, am devenit tot mai mulţumit de rezultatele obţinute. Am avut de realizat şi fotografii de gastronomie de al căror rezultat am fost mulţumit, fără a mă compara, desigur, cu fotografi care

de 30 de ani tot asta fac. Însă am fost mulţumit de ceea ce a ieşit.

N-am avut niciodată un sprijin în ceea ce priveşte fotografia. Părinţii nu m-au putut ajuta în privinţa asta, nu cunoşteam pe nimeni, nici în Cluj şi nici în Budapesta, aşa că a trebuit să mă descurc singur şi să dovedesc că pot. Din acest motiv, fotografia a fost întotdeauna o provocare pentru mine. Întotdeauna a trebuit să dovedesc ceea ce ştiu şi pot face, “să pun ceva pe masă”.

să realizez fotografii reuşite.

CO – Ai învăţat fotografia la o facultate sau de unul singur, prin practică?

AS – De unul singur. Deşi m-am gândit şi la a urma o facultate la Budapesta, am preferat să învăţ singur. M-am interesat să văd cine predă, ce anume predă, dacă am sau nu nevoie de acele informaţii, dacă rămân cu ceva de pe urma acelor cursuri. Pentru că nu am nevoie de hârtii care să ateste că ştiu sau nu să fac fotografii. Iar când am văzut ce anume se predă acolo şi că de acolo ies “artişti” fotografi, am decis că nu am nevoie de aşa ceva. Am fost întotdeauna un autodidact, care preferă lucrurile clare şi practice, fără prea multe poveşti. Am păţit odată o situaţie hilară cu un “artist” fotograf, care mi-a închiriat studio-ul foto pentru un proiect, însă clientul nu a fost mulţumit de ce a rezultat. După care că m-a rugat să-l ajut cu luminile şi să vină să înveţe de la mine. Aşa că i-am răspuns că eu nu pot să-l ajut, pentru că el e “aproape artist”. Adică mai erau câteva luni şi termina facultatea, primea diplomă şi era “artist fotograf”. Iar eu n-aveam nici o diplomă.

“Tu vrei să înveţi de la mine? Voi ce învăţaţi la facultate ?” l-am întrebat mirat. Ceea ce m-a convins de tot că nu am nevoie de nici o facultate ca

CO – Deci asta te-a convins ?

AS – Da, m-a convins de tot! Adică, să nu mă înţeleagă lumea greşit. Se învaţă şi lucruri interesante şi (poate chiar) utile. Dar meseria de fotograf, sau cum anume să realizezi un portret, o fotografie comercială sau un album de nuntă, nu se învaţă acolo. Arta este importantă, chiar necesară.

Dar nu suficientă pentru meseria asta.

la studio şi mi-au arătat la ce s-au gândit ei – o combinaţie bazată pe doi concurenţi, ca şi imagine. Cu alte cuvinte, le-am răspuns, « nu v-aţi gândit ! » Le-am propus să încerce o abordare diferită, să nu încerce să copieze ceea ce fac alţii, pentru că nu se apropie de ei. Să încerce să meargă pe un segment clar ca şi public ţintă, să fie unul specific, clar definit. Şi în funcţie de asta aleg ca şi imagine pe cineva cu care publicul ţintă să se poată identifica.

CO – Spuneai că ai lucrat în Budapesta, Ungaria şi în New York, SUA şi în România. Sunt diferenţe mari în ceea ce priveşte felul în care este privită fotografia în general, şi fotografia comercială, în particular?

AS – Da. De exemplu, în Bucureşti am întâlnit fotografi chiar buni, care au ajuns la un nivel înalt în ceea ce priveşte rezultatele pe care le obţin.

Ca şi comparaţie, în Ungaria lucrurile sunt mai centralizate. Adică totul în domeniul fotografiei se întâmplă în jurul Budapestei, unde sunt fotografi cu vederi mai largi, care au fost mult şi prin alte ţări, unde au văzut viziuni şi abordări diferite. În România, fotografi întâlneşti în toată ţara. Însă puţini în afara Bucureştiului sunt buni. Ce se observă în România, mai ales în afara Bucureştiului, este o lipsă mare de cultură vizuală.

CO – Lipsa de cultură de care vorbeşti, se observă şi la clienţi ? Atunci când vine un client şi îţi cere să realizezi un proiect foto...

AS – Da, categoric! De exemplu, am avut un client care, deşi există de mai bine de 10 ani pe piaţa din România, dorind să-şi refacă imaginea, a apelat la o combinaţie a imaginii altor doi concurenţi. M-au vizitat

CO – Faci de multe ori genul ăsta de consiliere?

AS – Da, mi s-a întâmplat des să-mi consiliez clienţii, chiar şi dincolo de fotografie, dar tot legat de imagine. Asta pentru că m-a pasionat, în paralel cu fotografia, şi psihologia reclamei. Spre deosebire de producţia de masă, pe bandă rulantă, în fotografie rezultatul nu e clar de la început.

Clientul semnează un contract, dar nu e sigur 100% ce va rezulta. Mie îmi place să lucrez în felul următor. Clientul îmi dă o descriere scurtă a ceea ce ar dori, şi care îmi dă libertate să fotografiez şi să fiu creativ.

După care revin cu un rezultat intermediar şi, dacă este mulţumit, stăm la o cafea şi decidem să continuăm colaborarea, discutăm de contract şi alte detalii.

niciodată fotografii cu produse pe care le comercializau ei – porţelan.

Evident, directorul respectiv a rămas foarte mirat, mai ales că el vroia să vadă un portofoliu. L-am întrebat dacă chiar doreşte să vadă un portofoliu cu modele, fără vreo legătură cu produsele lor. Aşa că i-am propus directorului să îmi dea câteva din produsele pe care le comercializează, urmând să le fotografiez şi să revin cu o câteva fotografii din care să aleagă. Dacă urma să fie mulţumit, bine, dacă nu, la fel.

Nu îi costa nimic !

CO – A acceptat?

CO – Deci preferi să faci tu prima dată un pas şi să îi oferi clientului ceva?

AS – Corect! La fel a fost şi în cazul unui client din Budapesta, Herend.

Herend (http://www.herend.com) este al doilea manufacturier din Ungaria, după Meissen. Am ajuns la ei şi mi-au spus ce anume doresc de la mine şi m-au întrebat care este costul pentru ceea ce doresc ei.

I-am răspuns directorului cu care m-am întâlnit că eu n-am mai realizat

AS – Da, a spus că îi place abordarea asta. Că i se pare foarte corect, mai ales că în ziua de azi nu prea lucrează nimeni “gratis”. I-am răspuns că nu e vorba de gratis sau contra cost, ci că aşa mi se pare mie corect.

CO – La fel ca şi în cazul unui interviu de lucru, cu perioadă de probă.

Dacă te descurci, eşti angajat, dacă nu, mergem mai departe.

AS – Exact ! După care mi-a dat un vas extraordinar de « interesant », pe care să-l fotografiez.

se şi pricepea la fotografie sau imagine.

CO – Pe care tu să-l prezinţi atractiv...

AS – Am mers cu directorul respectiv în Viena, de dimineaţa până seara, şi am căutat o locaţie pentru a fotografia vasul respectiv. Am căutat o locaţie de interior. O zi întreagă mi s-a spus cum anume să arate fotografiile cu porţelan. Că albul să fie alb, nu gri şi nu altă nuanţă. Alb, alb. Că auriul de pe vas să fie auriu şi nu galben sau altceva. Şi, în plus, aveau mai multe culori pictate pe porţelanul lor, culori care nu existau. Nu aveau nici un cod. Pentru că le produceau ei în ateliere, din combinarea multor alte culori şi nuanţe. Iar vasul era plin de flori şi fluturi cu culorile curcubeului, personalizate de ei.

Am aşteptat mai bine de două zile până să mă apuc de fotografiat. În cele din urmă, am făcut fotografia respectivă aproape în alb-negru, pe diapozitiv mare. Vasul pe care l-am fotografiat era atât de încărcat cu informaţie, încât am simţit nevoia să simplific lucrurile. Şi în viziunea mea totul a arătat aşa. Simplu şi aproape în alb-negru. Drept urmare, aşa am prezentat directorului lucrurile şi fotografia finală.

CO – Şi?... Reacţii?...

AS – Pe scurt, i-a plăcut! Prima dată când s-a uitat la fotografie, a rămas foarte mirat şi mi-a zis că nimic din ce mi-a povestit o zi întreagă nu am făcut. Dar, îi place foarte mult. Nu s-a gândit că se poate fotografia şi aşa. Şi îi place! Drept urmare, am plecat direct la departamentul de marketing şi le-a zis domnişoarelor de acolo că, începând cu acea zi, eu voi face fotografiile pentru Herend şi că nimeni nu are voie să îmi dea instrucţiuni. Deci am primit libertate să fac fotografiile aşa cum am dorit eu. Orice el fotografiază, noi cumpărăm şi plătim. Iar fotografia cu vasul au trimis-o chiar în acel moment pentru a fi pusă ca şi imagine reprezentativă pentru Expoziţia internaţională care urma la Frankfurt. Şi timp de 1 an şi jumătate, am colaborat cu ei. Desigur, aşa ceva se întâmplă mai rar, dar se întâmplă. Nu toţi clienţii gândesc la fel de deschis. Probabil tipul respectiv a gândit aşa şi pentru că a trăit şi în alte ţări, unde a avut ocazia să vadă şi alte perspective şi mentalităţi. A înţeles că simplul fapt că era proprietarul sau directorul şi pentru că el plătea, nu înseamnă că

CO – Ai făcut şi compromisuri?

AS – Desigur. Ca şi toată lumea. Au fost şi momente în care am făcut compromisuri, însă de ceva vreme am decis şi am început să nu le mai fac. Am fost nu de mult la un târg de fotografie de nuntă, unde am fost întrebat de mai multe persoane dacă nu mă interesează să fac fotografii

de eveniment (e.g. nunţi). O domnişoară m-a întrebat ce anume conţine pachetul pe care îl ofer ca şi fotograf. I-am răspuns că nu am nici un pachet, şi că îi ofer 10 fotografii listate la dimensiuni mari şi un CD cu restul fotografiilor realizate. Dar că nu fac 700 sau 1000 de fotografii, nici nu merg la tot evenimentul (la biserică, la chef, unde toată lumea s-a îmbătat). Nu fac aşa ceva şi asta este decizia mea. Prefer câteva fotografii foarte bune, pe care să le ţină minte toată viaţa, decât sute sau mii de fotografii pe care să nu le privească niciodată. Altfel, prefer să nu mă implic. Poate că nici nu o să am solicitări, dar nu e nici o problemă.

Prefer aşa. Pentru că, la majoritatea clienţilor, va conta preţul întâi şi pe urmă calitatea. Pentru cine doreşte fotografii la kilogram, mii şi mii de fotografii, se găsesc destui “fotografi”. Cu alte cuvinte, rezultă un “rebut vizual”, pentru că, de cele mai multe ori, aceste fotografii se şterg.

şi al unor hârtii, am scos o fotografie chiar mai bună decât cea iniţială, realizată în studio, cu lumini profesionale.

CO – Legat de fotografia comercială, crezi că este un tip aparte de fotografie? În sensul că ai nevoie de un echipament mai special, lentile aparte, un spaţiu, lumini, etc.?

AS – Pe mine nu mă împiedică lipsa unui studio. Mi se pare chiar o provocare. De exemplu, şi pentru Heren, vasul de care vorbeam înainte, l-am folografiat la ţară, unde am mers acele câteva zile de după ce am primit comanda. Nu aveam atunci lumini, pentru că nu de mult le vândusem. M-am tot gândit cum anume să procedez şi mi-am dat seama că se poate rezolva problema. Pentru că aşa mare softbox cum aveam eu nu are nimeni. Era o zi înnorată afară, deci numai bună pentru fotografie.

Am pus vasul pe o hârtie albă şi îmi place cum a ieşit rezultatul. La fel s-a întâmplat cu o fotografie pentru o bancă. Am primit printr-o agenţie de publicitate, un produs pe care să-l fotografiez pentru respecitva bancă. Şi când să-l fotografiez, am constatat că a fost tăiat curentul în studio.

Aşa că a trebuit să improvizez. Cu atât mai mult cu cât cei de la agenţia de publicitate se pricepeau la tehnica fotografică şi la echipamentul de studio. Chiar au admirat una din fotografiile de probă realizate cu acelaşi produs şi m-au rugat să aplic acelaşi procedeu de iluminare, în care să se vadă softbox-ul din studio.

CO – Şi cum aţi procedat?

AS – Am ieşit afară, m-am urcat pe un garaj, şi cu ajutorul unor blende

CO – Am înţeles ideea cu blendele şi hârtiile. Cum aţi scos reflexia softboxului în produs?

AS – Am găsit o placă mare, albă, din Plexiglas, pe post de softbox. Cei de la agenţie au fost încântaţi de rezultat, şi au afirmat că arată chiar mai bine şi că luminile sunt chiar mai bune decât iniţial. Aşa că le-am răspuns că e normal, că doar fotografia iniţială a fost doar de test.

CO – Probleme pot să apară, deci...

AS – Da, categoric. Depinde cât de repede şi cât de creativ le rezolvi.

Pentru că în fotografia comercială contează aproape întotdeauna doar rezultatul. Nu te întreabă nimeni cum anume ai obţinut acel rezultat, atâta timp cât corespunde sau depăşeşte aşteptările.

acela de fotografii. Şi mi-au dat cinci parfumuri pe care să le fotografiez, însă pe format mare. Aparatul care-l aveam eu era pe film mic, iar ei vroiau fotografii pe diapozitiv, format mare, 6x6. Aşa că am început să mă întreb de unde aş putea face rost de un asemenea aparat. Şi mergând cu autobusul spre casă, cu produsele de fotografiat, mi-am adus aminte de un bătrân care avea un magazin cu foto micuţ, la marginea Budapestei. Şi mi-am adus aminte că avea în vitrină aparate vechi, de decor. Şi printre aparatele alea avea unul vechi, din lemn, învelit cu piele. Era un aparat vechi, cu burduf, format mare 6x9, de pe vremea războiului, folosit de fotoreporteri. Când i-am zis bătrânului că am nevoie de aparat, cu împrumut, sigur că a râs. Dar mi l-a împrumutat. După ce am făcut rost de aparat, am mers acasă şi am amenajat decorul pentru parfumuri în bucătărie. Am folosit pentru iluminare lămpi cu halogen, hârtie albă pentru a face lumina mai soft şi am obţinut şi o serie de efecte în sticlă.

Am lipit în spatele sticlei de parfum, lipită cu gumă de mestecat, cartea mea de vizită. Atât am aranjat-o până a ieşit un S stilizat, care încheia denumirea parfumului – Intuition. Am dus filmul la developat şi le-am livrat fotografiile. A fost un contract interesant şi recompensa pe măsură.

Am fost plătit, în ’98, echivalentul a 100 euro pe fiecare fotografie.

CO – Nu-i rău! Şi te-ai şi distrat găsind soluţii creative. Concluzia e că poţi obţine rezultate bune cu aproape orice echipament. Desigur, cu imaginaţie şi hotărâre.

CO – Corect! Cu atât mai mult cu cât există o serie de mituri legat de fotografia comercială. Unul din aceste mituri e că ai nevoie de un echipament foto foarte scump sau foarte special ca să poţi realiza fotografii reuşite. Ne poţi da un contraexemplu? Şi anume că te poţi descurca şi fără echipament scump.

AS – Da, desigur. Vă pot da exemplul unei colaborări cu Estee Lauder (www.esteelauder.com), pentru care realizam, până la un punct, diverse reportaje. Până în momentul în care au văzut câteva fotografii de produse realizate de mine, care le-au plăcut şi m-au rugat să fac şi pentru ei genul

AS – Motivele de genul că nu am aparate, sau nu am declanşator sau lumini, toate astea sunt scuze ieftine. De fapt, eşti leneş. Evident că e mai simplu cu echipamentul potrivit, însă de multe ori lipsa echipamentului sau sărăcia, te poate face creativ.

CO – Digital versus film. Evident, digitalul are avantajele sale. Pe de altă parte, are şi un mare dezavantaj. Şi anume că lumea nu se mai gândeşte atât de mult la fotografia finală ca şi când lucra pe film.

AS – Când lucrezi pe film, la fiecare declanşare, simţi o înţepătură. În buzunar. Te pişcă ceva. Şi când declanşezi de foarte multe ori, fără să te gândeşti înainte la ce vrei să obţii, te înţeapă tot mai tare. Şi rişti să mişti aparatul. Dacă te gândeşti înainte, înveţi. Iar dintr-un film de 36 de poziţii poţi învăţa mai mult decât din mii de fotografii cu aparatul digital.

Desigur, pot exista şi excepţii.

CO – Cum ai ajuns să lucrezi pentru Elite? Te-au contactat ei sau i-ai căutat tu ?

pentru a cumpăra filmul, a-l developa... Însă s-au ocupat ei de aspectele astea. Domnişoara care mi-a spus de prezentarea de modă mi-a spus să merg la o asistentă de-a lor care îmi va da bani pentru acel eveniment.

AS – Eu i-am căutat. E o poveste interesantă. În timpul stagiului militar, am lucrat ca asistent al unui fotograf într-un spital. Sarcina mea era să fotografiez diverse momente, operaţii, din spital. Îl ajutam pe un doctor de acolo, care publica în diverse reviste. O altă provocare şi fotografia în spital, pentru că trebuia să se vadă toate detaliile, sângele care reflectă lumina. Şi lucrând în acel spital, am avut timp suficient ca să mă gândesc şi la alte tipuri de fotografie. Aşa că am început să caut alte colaborări.

M-am gândit că mi-ar place să fiu fotograf la o revistă, să realizez fotografii pentru copertă. Asta ar fi fost chiar o realizare!

CO – Şi cum ai procedat?

AS – Am început prin a mă orienta spre revistele mai renumite. M-am dus într-o zi la un stand de ziare şi reviste şi m-am uitat puţin prin revista Elite. Nu am cumpărat-o, pentru că nu aveam bani suficienţi, ci doar m-am uitat prin ea, direct la stand. Am copiat adresa şi numărul de telefon şi m-am dus direct la ei la sediu. I-am sunat şi aproape au râs de mine când au auzit ce doresc. M-am ambiţionat şi am mers şi personal, cu un portofoliu, cu fotografii cu modele. Mă rog, nişte tipe pe care le fotografiasem pentru portofoliu. Când am ajuns, m-au întrebat de ce nu i-am sunat înainte. Le-am zis că am sunat şi am vorbit cu cineva care mi-a spus să vin şi să-i caut. M-au rugat să iau loc şi au chemat-o pe o domnişoară, să se uite la fotografiile mele. După ce s-a uitat, mi-a zis că e ok, să merg acasă, că mă vor suna ei. Cunoşteam textul cu « te sunăm noi », aşa că, după o săptămână, am mers iar la ei. Am bătut la uşă şi am întrebat « M-aţi căutat ? Am avut un apel şi nu ştiam dacă nu cumva e de la voi ?! »

Mi-au răspuns că nu m-au căutat, dar dacă tot am venit pe acolo, ar fi o sarcină pentru mine. A doua zi urma să fie o prezentare de modă şi m-au întrebat dacă nu m-ar interesa să merg să o fotografiez. Evident că le-am răspuns că mă intersează.

Pe vremea aceea câştigam aproximativ 3500 de forinţi lunar, pentru slujba de la spital. Drept urmare, m-am şi gândit cum anume voi proceda

Şi am primit de la ei, doar pe o semnătură, 20000 de forinţi bani gheaţă. Adică aproape de şase ori cât câştigam eu într-o lună. M-am simţit milionar.

Am plecat direct la un magazin cu articole foto să-mi iau film. Miam luat mai multe filme, de 400, de 800. Am făcut rost de un blitz vechi, manual şi am plecat la prezentare. Am făcut mai multe fotografii şi am simţit că ceva nu e ok. Şi cum prezentarea ţinea câteva ore bune, am avut timp să dau o fugă la un magazin foto din apropiere, unde se developau filme rapid. L-am developat pe cel de 400 şi am văzut că nu erau ok fotografiile. Aşa că am revenit la prezentare, am pus filmul de 800 şi fotografiile au ieşit foarte bine. Le-am dus fotografiile, le-au plăcut şi mi-au şi pus numele pe ele. Şi începând cu acel moment, m-au tot chemat, tot la 2 săptămâni. Şi după o vreme, mi-au propus să facem un fel de convenţie de colaborare, ca şi student. Am primit lunar 8000 de forinţi plus cheltuieli. După aproximativ 8 luni m-au angajat, cu salar şi

beneficii. Şi tot la jumătate de an, fără să le spun eu ceva, au tot crescut salariul, au apărut şi alte beneficii şî mi-au plătit şi o parte din studio. Şi acolo am învăţat ce anume înseamnă fotografii de calitate. Am învăţat foarte mult de la alţi colegi fotografi, care lucrau pe aparate foto foarte mari de gen Mamiya. La fel am procedat şi cu Playboy. Tot eu i-am contactat.

CO – Deci se poate!

AS – Sigur că se poate! Trebuie doar să ştii ce vrei şi să îţi placă ceea ce faci. Adică fotografia !

CO – Pentru că mulţi fotografi tineri se tem să aibă iniţiativă. Şi preferă să tot amâne. Se gândesc, probabil, cum să abordeze ei o revistă de renume, cum să meargă la ei...

zi. Dacă atunci îmi venea o idee, atunci o realizam. Făceam fotografiile, developam filmul, măream fotografiile şi pe când răsărea soarele, le aveam gata.

CO – Câte cadre tragi până eşti mulţumit?

AS – Acuma folosesc un aparat digital, deci diferă de fotografia pe film.

Depinde mult de temă. Dacă e ideea mea şi ştiu ce vreau să obţin, poate fi suficientă şi o poză. Dacă însă fotografiez ceva din domeniul sportului, lucrurile se schimbă, pentru că nu ai şanse să îţi iasă fotografia dorită din prima. Sau dintr-o singură declanşare. Atunci când pot controla eu situaţia şi condiţiile, pot face o singură fotografie. Pentru că gândesc totul înainte de a declanşa (compoziţie, încadrare, lumini).

CO – Cât de mult contează modelul în fotografia comercială, de fashion?

AS – Cu autobusul! De fapt, totul ţine de felul în care priveşti lucrurile. E un banc drăguţ pe tema asta. Cu un iepuraş care are nevoie de o scară. Şi se gândeşte el cine i-ar putea da o scară şi îi vine în minte ursul. Se porneşte spre urs şi, cum merge el prin pădure, începe să se gândească la faptul că ursul e foarte zgârcit şi că poate nu-i dă scara. Mai merge el ce mai merge şi iar se gândeşte că ce zgârcit e ursul şi că sigur n-o să-i dea scara. Şi când în sfârşit ajunge la uşa ursului, sună şi când îi deschide ursul îi zice: “Ştii ceva ursule? Nici nu mai am nevoie de scara ta!”

Cam aşa gândesc şi unii fotografi. Că nu au nici o şansă şi nici măcar nu (mai) încearcă. E mai simplu aşa, să nu încerci nimic, să stai cuminte în banca ta.

AS – Contează foarte mult! De exemplu în New York am întâlnit un model profesionist pe lângă care ai fi trecut fără să o observi. De obicei lucram 3-4 ore la o şedinţă foto cu modele. În cazul ei însă în 1 oră şi jumătate am terminat. Şi asta cu tot cu makeup. Dar ăsta nu a fost meritul meu, ci clar al modelului.

CO – Să mergem mai departe. Cam cât timp îţi ia de la idee până la rezultatul final ?

CO – Am văzut foarte mulţi fotografi care, din păcate, se preocupă mai mult de partea tehnică decât de persoana fotografiată.

AS – Depinde mult de cerinţă. De cele mai multe ori, dacă îmi vine o idee, o pun în practică. Nu-mi place să amân. Dacă amân ideile atunci când îmi vin, nu le mai fac. Fiecare idee are valoare atâta timp cât o aplici şi o realizezi. Restul nu contează.

De asta mi-a plăcut când am lucrat şi am locuit în Budapesta în studio.

Dacă la ora 2 dimineaţa îmi venea o idee, o puteam pune în practică.

Eram chiar în studio şi toate îmi erau la îndemână. Nu amânam pe a doua

AS – E greşit. Părerea mea e că aparatul poate să fie în mâna ta, dar vei face fotografii bune doar atunci când nu te vei mai preocupa de el (de aparat), şi va deveni o prelungire a mâinii tale. Iar partea tehnică să devină ceva natural, ca să nu-ţi mai ia din concentrare. Lucrurile devin ok când aspectele tehnice nu te mai deranjează.

CO – E importantă relaţia cu modelul sau cu persoana fotografiată?

AS – E foarte importantă. Contează mai mult ca orice stabilirea unei relaţii. Modelele cu care am lucrat s-au simţit toate foarte bine şi am dezvoltat o încredere reciprocă.

CO – Contează mai mult aspectele tehnice sau experienţa?

AS – Personal, nu mă interesează la partea tehnică decât 3-4 aspecte, pe care le rezolv repede: apertura, white balance, timpul şi iso. Cam atât.

CO – Cât la sută e Photoshop în fotografia finală?

AS – Nu pot să evit Photoshop, pentru că în ziua de azi Photoshop este laboratorul foto, echivalentul camerei întunecate. Ceea ce foloseam mai demult, pe film, folosesc şi acum pe digital. De exemplu, dacă acum folosesc în Photoshop un filtru soft, îl folosesc la fel cum făceam şi când lucram pe film şi puneam pe obiectivul de Mamiya un ciorap. Modificări foarte mari nu fac. Doar o cosmetizare minimă, dacă se cere.

CO – Cu alte cuvinte, îmbunătăţeşti fotografia fără a o schimba.

AS – Corect! Modificările pe care le fac nu schimbă fotografia şi nu o fac nenaturală.

CO – În încheiere, dacă ar fi să dai un sfat unui fotograf aflat la început.

Sau unui fotograf care începe pe fotografia comercială.

AS – Unui fotograf în general? Sau unui fotograf care se apucă de fotografia comercială?...

CO – Primii paşi.

AS – Primul pas ar fi să se urce pe autobus şi să meargă spre agenţia cu care vrea să colaboreze. Cel mai important lucru e să faci. Pentru că nimeni nu va face fotografii în locul tău şi nici nu va merge în locul tău să se angajeze. Şi vei păţi ca şi iepuraşul.

De asta am înfiinţat şi asociaţia Erke (www.erke.ro). Nu vreau să supăr pe nimeni, dar am văzut mulţi profesori, fotografi “artişti” la diverse facultăţi, care vorbesc despre fotografie, însă nu ştiu să facă fotografie.

Una e să vorbeşti despre fotografie, alta e să faci asta.

CO – Cu atât mai mult într-un domeniu în care vizualul este tot. Dacă nu văd, e mai greu de crezut.

AS – O altă problemă e că toată lumea vorbeşte despre fotografii.

Fotografiile nu sunt de discutat, ci de făcut. Ideea e să fii mai bun ca alţii nu prin comentarii, ci prin ceea ce faci. Şi în momentul în care poţi face ceva mai bine ca alţii, poţi să începi să dai sfaturi. Vorba proverbului: “cu cât înveţi mai multe, cu atât îţi dai seama că, de fapt, ştii mai puţine”. Şi dacă mergi pe ideea asta în viaţă, ai toate şansele să progresezi.

CO – Ţi s-a întâmplat să-ţi scrie un fotograf, să te întrebe ceva anume?

AS – Da, des. Şi le-am răspuns întotdeauna. Pentru că nu am nici un secret.

CO – Ţin minte că spuneai mai demult că, dacă vine cineva interesat de fotografie să-l înveţi, îi spui cam tot ce vrea să ştie în cazul în care nu vrea să înveţe mai mult şi îi spui câte puţin în cazul în care vezi că e serios interesat de fotografie.

AS – Da, pentru că tot mai multă lume vrea să vadă rezultate repede. Pe loc. Primeşte aparatul şi deja se consideră fotograf.

CO – Chiar aşa, când te poţi numi fotograf? E clar că simplul fapt de a avea un aparat foto nu înseamnă că eşti fotograf. În cel mai bun caz, eşti posesorul unui aparat foto. La fel ca şi cum, dacă am maşină, nu înseamnă că sunt şi şofer, sau şofer bun.

AS – Cuvântul cheie cred că este experienţa. Personal, nu mă cred fotograf. Sau fotograf bun, şi asta nu din modestie. Însă ştiu unde mă situez, comparativ şi cu ce realizează alţii. Şi sunt foarte mulţi fotografi buni. Sigur că vor fi şi fotografi mai puţin buni ca şi mine. Depinde cu cine te compari.

CO – Contează şi talentul? Putem vorbi de aşa ceva în fotografie? Poţi face fotografie fără talent?

AS – Poţi învăţa tehnica. Poţi face o fotografie corectă dpdv tehnic. Pentru a realiza însă fotografii bune, trebuie să ai şi simţ pentru fotografie. Acel “ceva”.

Era mai demult un fotograf care spunea, la începutul carierei sale în fotografie că, pentru a avea succes, trebuie să ai 50% talent, 30% ambiţie şi 20% noroc. Undeva la jumătatea carierei sale în fotografie, lucrurile s-au mai schimbat puţin - 40% talent, 40% ambiţie şi 20% noroc. Iar spre sfârşitul carierei, procentele s-au schimbat din nou – ca să ai succes, ai nevoie de 20% noroc şi 80%... şansă.

CO – Ce ne poţi spune, în încheiere, despre Level 6? www.level6.ro AS – Scopurile studio-ului sunt mai multe. În primul rând, pentru profesionalism. Se poate fotografia şi în bucătărie, însă când este posibil, e recomandat un studio. Spaţiul care l-am ales pentru Level 6 este mare, se pot realiza şi două şedinţe foto deodată. Deci unul din scopuri a fost business, ca şi idee de afacere, iar altul pentru a oferi un spaţiu pentru Asociaţia Erke. Aici au loc întâlnirile şi tot aici au fotografii interesaţi posibilitatea de a vedea cum arată un studio, de a-l închiria, de a vedea echipament foto, lumini de studio profesionist. Echipamentul este destul de scump pentru a investi de la început, aşa că o alternativă avantajoasă poate fi şi închirierea, atunci când este nevoie.

Interviu cu Steve Jones (www.urbanomoda.com)

CO - Bună Steve. Te rog povesteşte-ne câte ceva despre tine, ca şi fotograf SJ - Bună Camera Obscura, Am terminat studiile universtiare câţiva ani în urmă, în domeniul media şi fotografie, îmi plac toate aspectele fotografiei, de la commercial la modele şi fotografia subacvatică!

CO – Mulţumim şi “lumină bună”.

AS – Merci. Succes şi vouă pe mai departe!

CO - Cum ai început să te ocupi de fotografie?

SJ - Am început să fac fotografii când mi-am cumpărat primul aparat foto pe film, un Olimpus SLR şi filme Chinon CO - Ce reprezintă fotografia comercială pentru tine? Cum o percepi?

SJ - Fotografia comercială reprezintă mai degrabă un stil de viaţă pentru mine. Consider că are scopuri diverse însă pentru mine naturaleţea sa este cea care mă motivează.

într-o anumită măsură. Însă o mare parte din modă şi couture se bazează predominant pe artă şi consider că nu ar trebui limitată la un singur stil sau la o singură denumire. Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit legat de fotografie este faptul că oricine care este implicat serios în fotografie (îşi) va exprima atâtea perspective; doar şi acest fapt e suficient pentru a transforma fotografia în ceea ce este azi. Şansa de a crea şi oferi argumente constructive în privinţa fotografiei ca şi artă sau altceva!

Personal, consider că fotografia este artă şi exprimare şi uneori istoria emoţiilor oamenilor.

CO - De ce fotografia comercială?

SJ - Fotografia comercială presupune întotdeauna de adâncime, aşa că este întotdeauna loc pentru provocări şi diversitate. Pentru că aduce creativitate şi noi faţete ale lumii. Artele vizuale combinate cu inspiraţia din domeniul comercial pot reprezenta o experienţă incredibilă.

CO - Crezi că fotografia comercială s-a schimbat de la începuturi? Dacă da, de ce?

SJ - Consider că schimbarea este şi va fi întotdeauna importantă, pe măsură ce tehnologia avansează; simt că partea cu adevărat artistică a fotografiei ne scapă unora, ceea ce nu pot spune că este în totalitate ceva rău, pentru că îmi place şi faptul că producătorii de echipamente foto pentru profesionişti şi semiprofesionişti încă ne fac viaţa interesantă.

CO - Este acest gen de fotografie mai dificilă ca şi alte tipuri? De exemplu, fotografia de peisaj?

SJ - Fotografia comercială ca şi fotografia de peisaj, sunt la fel de dificile.

De altfel, toate tipurile de fotografie sunt dificile pentru că fotografiile cu adevărat bune provin din ceea ce-mi place să numesc “procesul gândirii” CO - Este fotografia comercială mai costisitoare?

SJ - Echipamentul de studio şi pentru şedinţele de modă poate fi costisitor, însă poate fi la fel şi în cazul fotografiei comerciale sau de peisaj

CO - Putem să vorbim încă despre fotografia comercială în general sau e cazul să folosim denumiri specifice (ex. Fotografie de modele, băuturi & mâncăruri, automobile, bijuterii, produse, etc.)? În acest sens, eşti un fotograf commercial sau un fotograf de modele, de modă?

CO - Dar în ceea ce priveşte recompensele? Este fotografia comercială mai bine recompensată? În ce sens?

SJ - Cred ca fotografia comercială poate fi combinată cu cea de modă

SJ - Recompensa apare atunci când te aştepţi la foarte puţin însă esţi

răsplătit cu fotografii incredibile. Mă simt excelent atunci când lumina este de partea mea, iar simţurile şi starea de bine se combină pentru a obţine o fotografie reuşita. Recompensa financiară nu este la fel de importantă pentru mine precum este automotivarea şi o fotografie reuşită.

CO - Din moment ce vorbim de fotografia comercială, trebuie să menţii un echilibru între propriile idei şi viziune şi cerinţele clienţilor? Cum soluţionezi astfel de probleme?

SJ - Cea mai simplă modalitate de a soluţiona cererea unui client este să te asiguri că înţelegi compoziţia şi procesul gândirii. Şi să nu uităm aspectele legate de iluminare, desigur. De îndată ce ai deprins elementele de bază în compoziţie, precum şi emoţiile care îţi descriu fotografiile, cu siguranţă te vei ridica la nivelul aşteptărilor clienţilor.

CO - Când ai ştiut că acest tip de fotografie este cel pe care doreşti să-l urmezi? Şi care a fost motivul din spatele acestei decizii?

CO - “A lumina” sau “a nu lumina”? (asta este întrebarea). Poţi realiza fotografii comerciale fără lumini artificiale? Ce preferi?

SJ - Dacă e să fiu foarte sincer, am început ca şi fotograf de automotive, fotografiind Ferrari, însă cineva m-a convins că sunt mai bun în a fotografia oameni. Şi avea dreptate, pentru că sunt dependent acum de fotografia cu oameni şi stilul lor de viaţă.

SJ - Iubesc lumina naturală! Am realizat fotografii cu lumini normale de tip spot care i-au convins pe alţii că sunt flash-uri Bowen sau echipament de studio. Când de fapt totul ţine de testarea şi depăşirea ideilor.

CO - Când încetezi să mai cauţi clienţi şi încep ei să te caute pe tine?

Există un aşa zis prag?

CO - Ce altceva crezi că ar mai fi important pe subiectul acesta şi nu am atins?...

SJ - Anul 2009 a fost pentru mine unul de dezvoltare de reţele sociale pe fotografie şi mai puţin de fotografiere, deşi am realizat şi câteva fotografii reuşite anul trecut. Tocmai ce au început să mă caute clienţii, aşa că nu pot spune că sunt foarte căutat. ÎNCĂ

SJ - Compoziţia şi partea emoţională a creativităţii, însă le-aţi acoperit destul de bine.

CO - De ce anume e nevoie ca să fii un bun fotograf?

SJ - Procesul gândirii! Dorinţa şi ambiţia de a te depăşi!

CO - De ce anume e nevoie pentru a fi un bun fotograf commercial?

SJ - Trebuie să fii un bun fotograf. Şi să ai o minte creativă!

CO - Care a fost prima ta întâlnire cu fotografia?

CO - În încheiere, ce sugestii aid a unui fotograf care acum porneşte în acest domeniu (fotografia în general, fotografia comercială în particular)?

SJ - Nu vă lăsaţi influenţaţi de comentariile oamenilor, decât dacă sunt cu adevărat constructive şi denotă experienţă şi expertiză. Încercaţi să pătrundeţi ideea principală în fotografie, analizaţi munca altora, pentru că Internetul oferă toate mijloacele; însă staţi deoparte de cărţile de fotografie şi creaţi-vă propiile vise.

Nu preţul camerei este cel care contează, ci “procesul gândirii” şi uneori sticla lentilelor. Lentilele rapide pot fi importante, uneori! (în fotografia de evenimente, de fashion, modele – n.r.)

Interviu cu Giuseppe Parisi (www.g2-studio.com)

GP - Tatăl meu a fost dintotdeauna pasionat de fotografie, şi ne făcea mie şi fraţilor mei fotografii încă de mici. Avea (şi mai are) un Canon T70 pe film, cu 3 lentile: 50mm, 135mm şi 70-300mm. Ţin minte că-l rugam pe tatăl meu să mă lase să arunc din când în când câte o privire prin vizorul aparatului, ca să văd cum arată lucrurile. Aparatele de fotografiat m-au fascinat încă din tinereţe şi mă asiguram că am la mine aparatul foto primit de la tatăl meu, un Lomo pe film, de fiecare dată când aveam ocazia să merg în vreo excursie. Oricum, doar în 2004 am început să privesc fotografia cu ochi serioşi, întâi ca şi un hobby, ulterior ca şi un job, după care am primit tot de la tatăl meu o cameră digitală compactă, de ziua mea. Tatăl meu nu a învăţat nici până azi cum să folosească acea cameră, aşa că mi-a dat-o mie. Din acel moment, am început să studiez fotografia, învăţând regulile de compoziţie, încercând să înţeleg lumina şi cum să o captez aşa cum doream eu. Şi cel mai important lucru a fost că m-am folosit de deprinderile mele avansate de utilizare a computerelor, pentru a avea libertate completă în manipularea imaginilor.

CO - Ai spune că eşti un fotograf comercial? Sau, pur şi simplu, fotograf?

GP - Aş prefera să mă consider un artist vizual şi nu doar un fotograf sau

un fotograf comercial, care mi se pare că sună limitativ. Deşi fotografia reprezintă principalul meu domeniu de activitate, adesea mă inspiră să depăşesc limitele imaginaţiei atunci când fotografiez. Adesea mă trezesc că manipulez sau pictez peste fotografiile mele, care sunt precum o pânză albă, însă detaliată, pe care încerc să creez ceea ce-mi dictează imaginaţia. Tehnicile de pictură digitală sunt esenţiale în munca mea, în special în lucrările necomerciale. Întotdeauna încerc să fotografiez şi să pictez digital ceea ce-mi face plăcere: fotografia trebuie să distreze fotografii pentru a scoate ce-i mai bun din ei.

ochiul camerei. Sarcina fotografului este de a reuşi să găsească magia şi frumuseţea ascunse în lucrurile simple din viaţa de zi cu zi. Asta este ceea ce uimeşte privitorii: faptul de a şti că fac parte din ceea ce privesc.

CO - Ce reprezintă, după părerea ta, o fotografie reuşită?

CO - Ce calităţi crezi că aparţin unui bun fotograf?

GP - Cred că un bun fotograf este cel care poate spune o poveste cu o singură imagine simplă, folosind o compoziţie minimală şi eficientă, care vorbeşte mai mult decât 1000 cuvinte. Cunoaşterea regulilor de bază în compoziţie şi iluminare sunt fundamentale, fie că urmezi sau încalci regulile. Acest fapt duce la creaţii care folosesc un limbaj vizual internaţional, oferind fotografiei puterea de a transmite mesaje şi emoţii simple şi clare. Chiar mai mult, ceea ce face diferenţa în ceea ce priveşte calitatea, este abilitatea fotografului de a vedea realitatea prin

GP - Ceea ce face ca o fotografie să fie reuşită nu ţine de respectarea unor reguli precum claritatea fotografiei (focus) sau lipsa zgomotului sau granulaţiei; ci emoţiile şi sentimentele pe care le trezeşte acea fotografie în inima şi mintea privitorului. Din păcate, fotografia comercială nu urmează regulile fotografiei „artistice”, iar standardele acesteia pretind lipsa zgomotului şi o iluminare uniformă pentru a-i oferi valoare comercială.

Ceea ce e important de ştiut e faptul că, atunci când o fotografie nu corespunde cerinţelor pentru vânzarea comercială ale unei agenţii şi este respinsă, nu înseamnă că fotografia nu este bună. Fotografia comercială are propriile sale reguli, care merg dincolo de scopul unei judecăţi de valoare (artistică) a fotografiilor.

CO - Consideri fotografia comercială mai dificilă decât alte tipuri de fotografie?

GP - Nu consider termenul „comercial” ca şi o categorie, ci ca şi un adjectiv care defineşte direcţiile în care vei depune efort, pentru a-ţi face fotografiile cât mai vandabile şi eligibile pentru a fi selectate de

agenţiile comerciale. Cred că orice poate fi vândut în ziua de azi şi toate categoriile fotografiei (peisaje, portrete, mâncăruri, arhitectură, etc.) pot fi comerciale. Astfel, fotografia comercială nu este mai dificilă decât alte tipuri de fotografie, însă dificulatatea constă în a încerca în mod constant să găseşti concepte şi idei originale, pe care să le prezinţi în fotografiile tale. Prioritatea mea constă în a şoca (în sensul pozitiv) şi capta privirea audienţei, pentru a-mi considera proiectele suficient de succes din punct de vedere comercial.

CO - Cum ţi-ai descrie fotografiile? Cum le-ar descrie alţii?

GP - Le-aş descrie pur şi simplu ca şi o oglindire a cine sunt. Fotografiile mele reflectă toată pasiunea mea pentru natură, gătit, desen, pictură, culturism, muzică şi culturi din alte ţări. În ceea ce priveşte felul în care alţii privesc lucrările mele, pot spune că postarea lor pe o comunitate fotografică pe Internet, mă ajută să înţeleg cum anume reacţionează oamenii la acestea, fapt care mă ajută să progresez şi să-mi îmbunătăţesc tehnica şi stilul. Primesc multe felicitări pentru stilul meu versatil şi pentru abilitatea de a combina fotografia cu pictura (digitală).

CO - Cum îţi alegi subiectele/temele?

GP - Întotdeauna încerc să-mi numesc sentimentele şi să le ofer o identitate vizuală cu ajutorul corpului, atunci când este posibil, pentru a transmite un mesaj. Fotografiile mele conceptuale provin din emoţiile şi experienţele mele de viaţă, pe care simt nevoia să le exprim prin artă. Astfel, toate temerile, îndoielile, durerile şi problemele pe care le descriu cântăresc mai puţin în inima mea. Latura cathartică pe care o are fotografia pentru mine reprezintă acea scânteie care mă inspiră să realizez noi şi noi creaţii.

CO - Ce anume îţi face cel mai mult plăcere în fotografie?

GP - Cea mai mare plăcere este atunci când obţin ceva special, magic şi unic dintr-o situaţie simplă şi banală. Scopul meu este să obţin un oarecare echilibru între forme şi spaţii în lucrările mele, şi echilibrul potrivit într Conceptul fotografiei şi Estetica sa. Oricum, punctul culminant este atunci când reuşesc să schimb realitatea cu manipulările pe care le realizez, mai ales atunci când oamenii nu pot observa intervenţia mea asupra imaginii.

CO - Proiecte viitoare la care lucrezi?...

GP - Am mai multe proiecte la care lucrez însă care nu au fost încă finalizate. Probabil voi publica o carte de gătit, despre gastronomia italiană şi americană. Voi aduna meniurile mele preferate pe care le-am gătit, fotografiat şi colecţionat în ultimii doi ani. Pe lângă asta, aş vrea să ilustrez prin imagini manipulate digital Odiseea lui Homer şi Divina Comedie a lui Dante Alighieri. Acestea sunt două capodopere literare care mi-au plăcut şi mi-au rămas dragi încă din primele zile de şcoală.

CO - Ce sfat(uri) ai da unui fotograf aflat la început? Dar unui fotograf care se lansează în domeniul fotografiei comerciale?

GP - Sfatul meu pentru un fotograf aflat la început este să înveţe Fotografia ca şi obiect de studiu (în şcoală), încercând să nu se axeze doar pe simţul estetic sau Ego-ul artistic. Este foarte important să înveţe să folosească soft-uri de retuşare digitală şi să îşi creeze un portofoliu care să atingă standardele fotografiei comerciale. Oricum, să încerce să obţină

maximum prin fotografie şi nu ulterior, reparând greşelile pe computer.

Echipamentul foto nu te face un bun fotograf, însă este recomandat să înceapă să strângă bani cât mai repede şi să-i investească în echipament Interviu cu Melinda Nagy doar după o perioadă mai lungă de practică şi pregătire cu echipament de nivel amator. Fotografia reprezintă o activitate costisitoare, care însă CO - De când te ocupi de fotografie? îţi poate oferi multe satisfacţii în schimb.

MN - În 2004 am primit un aparat micuţ compact şi am început să mă joc

Camera Obscura - Îţi mulţumim Giuseppe. Succes pe mai departe cu el şi să îl car după mine tot timpul oriunde mergeam, am simţit nevoia să învăţ şi să experimentez cât mai mult cu aparatul foto şi lumina, între atât la fotografie cât şi la proiectele pe care ţi le-ai propus. timp fără să observ fotografia a devenit o parte esenţială a vieţii mele.

CO - De ce fotografie comercială ?

MN - Din întâmplare, căutând ceva pe net, am dat peste nişte site-uri de microstock photography, care spre deosebire de agenţiile tradiţionale vând poze la un preţ mult mai mic pentru un număr mult mai mare de clienţi şi dispun de o bază de date extrem de bogată, deoarece contribuitor poate fi oricine a cărui fotografii corespund unor criterii de calitate. Este un sistem online foarte eficient şi rapid, care leagă fotografi şi clienţi din toată lumea, şi care cred eu este o concurenţă serioasă pentru agenţiile cu tradiţie şi o modalitate simplă de a-şi vinde pozele.

CO - Diferă fotografia comercială de alte tipuri de fotografie? În ce sens?

MN - În timp ce fotografia artistică îşi găseşte rolul în sine, ca de altfel arta, fotografia comercială serveşte alte scopuri. Arta fotografică este angajată în ilustrarea unor concepte în scopul vânzării unor produse.

Asta nu înseamnă că fotografia comercială nu poate fi şi artistică, sau că limitele dintre aceste două tipuri de fotografie ar fi chiar atât de rigide, dar cred că cele două diferă prin modul în care sunt utilizate.

MN - Fotografiile în general trebuie să ilustreze clar o idee, un concept, un stil de viaţă pentru ca ele să fie folosite în reclame sau ca şi ilustraţii pentru articole într-un ziar, de aceea încerc să abordez teme şi concepte căutate pe piaţă, cum ar fi internetul, probleme de mediu, probleme curente, ca gripa porcină de exemplu, sau fotografii legate de diferite sărbători, Crăciunul, Anul Nou, Valentine’s Day, Halloween etc. De multe ori leg fotografia de stock şi cu alte activităţi, un concert, un meci de fotbal, o plimbare prin oraş, o excursie poate fi un prilej bun pentru a face şi fotografii care ulterior pot fi vândute.

CO - Ca şi categorie specifică, ai abordat fotografia de “stock”. Ne poţi detalia puţin, de ce ai abordat această categorie şi ce anume înseamnă “Stock Photography”?

MN - O definiţie foarte scurtă ar fi ‘tot ce se vinde’. Deoarece clienţii acestor agenţii provin din diferite domenii de la agenţii publicitare şi designeri până la edituri sau firme mici cu buget restrâns, şi fotografiile oferite acoperă o gamă variată de teme şi categorii de la fotografia de produs, fotografia de modă sau glamour, până la peisaje, portrete, nud, abstract sau fotografie de presă.

CO - Cum îţi alegi temele pe care le fotografiezi?

CO - În medie, cât timp lucrezi, de la idee la rezultatul final, pe o fotografie de “stock”?

MN - Depinde de fiecare fotografie în parte. Dacă trebuie să caut o locaţie specială, sau un model anume, desigur durează mai mult, şi pe urmă urmează partea de procesare, care la fel poate dura câteva secunde, de la ajustarea contrastului şi crop, sau mai multe ore, în cazul în care aplic diferite efecte sau fac montaje din mai multe poze.

CO - Care ar fi avantajele în fotografia de “stock”? Dar dezavantajele?

MN - Cum am amintit şi mai devreme, una dintre avantaje ar fi faptul că siteurile de microstock concentrează oferta şi cererea de imagini din întreaga lume, deci este o modalitate simplă şi comodă să găseşti clienţi pentru pozele tale. Desigur, dacă cererea este mare, şi pozele încărcate sunt variate, iar în mulţimea de imagini supravieţuiesc numai cele mai originale şi interesante. Deasemenea, cu toate că dreptul de autor rămâne în proprietatea fotografului, odată cumpărate imaginile îşi pierd identitatea circulând pe internet, şi devine imposibil să le urmăreşti traseul şi să ştii cine şi în ce fel le foloseşte.

CO - Cum ţi-ai descrie fotografiile? Cum crezi că le-ar descrie cei care îţi cumpără fotografiile?

CO - Ce caracteristici trebuie să aibă o fotografie de “stock” pentru a fi acceptată şi descărcată cât mai des?

MN - Ca să fie acceptată în baza de date trebuie să respecte nişte criterii generale de estetică, să fie clară, fără aberaţii cromatice, cu o compoziţie bine gândită, fără granulaţie etc. Pentru ca să fie descărcată cât mai des şi după luni sau ani după acceptarea ei pe site, trebuie să aibă un plus faţă de alte fotografii asemănătoare, adică să fie originală.

MN - La început am încercat să imit fotografiile care aveau cele mai mari vânzări, şi am învăţat multe despre fotografia de stock făcând acest lucru, mai ales faptul că pe termen lung imitaţia nu va funcţiona, după un timp în motoarele de căutare vor apărea numai pozele bine gândite şi cu un gram de originalitate. De aceea încerc să încarc poze mai puţine şi mai inspirate, sau să descopăr teme noi, pentru care oferta existentă nu este foarte mare. Desigur în portofoliu rămân şi fotografiile mai vechi, pe care acum nu le-aş mai recunoaşte, că cine ştie când şi cine le cumpără, dar cele care rămân pe prima pagină sunt poze cu o idee clară şi gândite. Nu ştiu cine îmi cumpără pozele, dar cred că sunt unii care se întorc la portofoliul meu, pentru că ştiu că pot găsi o serie de fotografii diferite legate de aceeaşi temă.

CO - Ce sfat/sfaturi ai da unui fotograf care doreşte să abordeze acest tip de fotografie?

MN - Să încarce fotografii de calitate şi să aibă multă răbdare. Pentru a-şi construi un portofoliu bogat şi variat îşi trebuie mult timp, dar până la urmă va merita efortul.

Colecţia de Fotografie Shipler

Unul din cele mai mari proiecte fotografice comerciale ale secolului XX, conţine o colecţie de 10000 de fotografii, prezentate online (http:// history.utah.gov/research_and_collections/photos/shipler.html) de către Divizia Bibliotecii Statului Utah, SUA, dintr-o colecţie de peste 100000 de fotografii. Colecţia acoperă un interval de timp cuprins între 1903 şi 1980, iar fotografiile prezentate online prezintă mai ales primele decenii ale secolului. Colecţia reprezintă munca fotografilor comerciali James William Shipler, a fiului său Harry, şi a nepotului George William. Familia Shipler deţinea o afacere cu fotografia, însă şi pasiunea de a fotografia ceea ce i-a interesat, incluzând sporturi, călătorii sau activităţi recreative precum pescuitul, cursele de maşini sau mersul cu bicicleta.

Subiectele prezentate în această colecţie includ teme precum: agricultura, ansambluri rezidenţiale, arhitectura, firme şi întreprinderi, oraşe şi localităţi, clădiri comerciale, industria construcţiilor, moartea, grupuri etnice, calamităţi, mine şi resurse minerale, parcuri naţionale, parade, parcuri, instituţii şcolare, sindicate, transporturi, toate dintrun areal foarte vast precum Colorado, Idaho, Nevada, Ogden (Utah), Salt Lake City (Utah), Utah şi Wyoming. Colecţia de negative realizată de familia Shipler oferă o istorie vizuală comprehensivă a clădirilor, oamenilor şi evenimentelor din zona vestică intermontană. Fotografiile realizate de Shipler sunt realizate pe format mare, pe negative pe sticlă, sunt printre cele mai de calitate negative din toată lumea şi prezintă un interval de timp care a dispărut pentru totdeauna.

Această colecţie prezintă schimbarea într-o manieră foarte fină şi precisă. Familia Shipler a fost implicată în această afacere timp de aproape 100 ani, şi a avut clienţi numeroşi şi în mod repetat. Au fost chemaţi şi rechemaţi pentru a fotografia aceleaşi afaceri şi acelaşi areal, documentând astfel schimbările. Aceste fotografii aduc un plus de cunoaştere istoriei, înregistrând detalii mărunte, adesea neobservate.

Documentează o societate în schimbare – care a făcut trecerea de la transportul cu ajutorul cailor la automobile şi avioane, de la mediul rural la cel urban, de la ferme la industrie, de la locuinţe în care locuiau famili

i întregi la case şi apartamente enorme, de la micile magazine de la colţ de stradă la mall-uri. Şi pentru că au inclus în aproape toate fotografiile lor oamenii, i-au arătat şi pe cei care au trăit toate aceste schimbări: tinerii băieţi din sindicate, muncitorii din construcţii care au ridicat construcţiile din Utah, minerii şi femeile care au lucrat la fabricile de dulciuri.

Vă invităm în continuare să priviţi o selecţie de aproximativ 100 fotografii (mai puţin de 1%) din impresionanta colecţie Shipler care, alături de alte colecţii similare, au pus bazele fotografiei comerciale aşa cum o vedem şi o experienţiem în prezent.

Agriculture

Agriculture

Agriculture

Agriculture

Apartment Houses

Apartment Houses

Apartment Houses

Apartment Houses

Apartment Houses

Arhitecture, Domestic

Arhitecture, Domestic

Arhitecture, Domestic

Arhitecture, Domestic

Arhitecture, Domestic

Business enterprises

Construction Industry

Construction Industry

Construction Industry

Death

Floods

Floods

Mines and mineral resources

Mines and mineral resources

Mines and mineral resources

Mines and mineral resources

Mines and mineral resources

Parades

Parades

Parades

Parades

Parks

Parks

Parks

Parks

School buildings

School buildings

School buildings

School buildings

School buildings

Sports

Sports

ŠThe Shipler Commercial Photographers Collection

Sports

Sports

Sports

Transportation

ŠThe Shipler Commercial Photographers Collection

Cities And Towns

Cel mai Praktik curs foto ...va urma