ALMANAH UZPR Filiala Bacau 2018

VĂ UREAZĂ LA MULŢI ANI! * * * * * * * *

* * * *

* * * * * * * *

* * * *

Adrian GHEORGHIU Marius MANTA Daniela McALLISTER (Munteanu) Victor Eugen MIHAI Ștefan OLTEANU Silvia PĂTRĂȘCANU Ovidiu PAULIUC Răzvan PESA-MOZA Corneliu PINTER Dana POPA Leonard POPA Ștefan RADU Dan SION Elena ȚINTARU Eugen VERMAN

2018 1

* * * * * * * * * * * *

*

2

Barometrul Dacă

date. Am avut de toate, mari capacități industriale, agricultură și inventatori niciodată înțeleși. Nu mai avem nimic.

Poate doar oamenii și speranța ce se încăpățânează să nu moară. A, am mai avut și „alchimiști” care au scos bani din piatră seacă. Legal sau mai mult ilegal. Istoria îi consemnează.

I-am consemnat și noi, ziariștii. Zilnic.

Am scris despre mulți oameni și acțiunile lor. Adevăruri care împreună redau istoria recentă a Bacăului.

A Bacăului în democrație. Pentru că memoria colectivă bombardată zilnic de informații contradictorii se poate bloca, cuvântul scris rămâne reper peste timp pentru noi și faptele noastre. Tocmai de aceea cred că presa nu este numai un barometru economic; presa este memoria colectivă. Cea care răspunde mereu la simplele întrebări: ”cine, ce, unde, când, cum și de ce”.

Nu neapărat în această ordine.

ar fi să căutăm un instrument care să ne arate creșterea și descreșterea unui oraș/ județ din punct de vedere economic ne-am gândi mai întâi la statistici.

Cifrele seci, calculele complicate și rotunjirea după virgulă ar da un rezultat cinic, matematic, nepersonal.

Real, cu siguranță, dar atât de cenușiu!

Dacă am lăsa deoparte nevoia de exactitate numerică, dacă am înțelege că oamenii sunt aceia care determină acțiunile și nu acțiunile pe noi, atunci vom descoperi că cel mai bun barometru pentru viața oricărei entitați (localități), fie ea oraș, municipiu sau vreo comună îndepărtată este la îndemâna oricui. Simplitatea este rețeta geniului, cu o singură condiție: respectarea unei cutume ”cine, ce, unde, când, cum și de ce”. Nu neapărat în acestă ordine, dar obligatoriu la subiect. Întrebări lămuritoare ar mai fi, însă, esența este aceeași. Bacăul este o zonă atipică pentru țara asta. Aici s-au găsit, în timp, soluții năstrușnice în alcătuirea de răspunsuri la întrebările

Roxana NEAGU

3

MEMBRII UZPR Filiala Bacău ADOCHIȚEI, Liliana: profesoară, instructor sportiv arte marțiale (centură neagră 2 DAN), ziarist profesionist; n. 24 august 1967, Bacău; Absolventă a Facultății de Istorie/ Universitatea București (1996), Doctor în Istorie și Diplomă curs post-universitar Management competitiv, Open University Marea Britanie (centrul de educație deschisă la distanță) participant la simpozioane naționale și internaționale (Conferința Internațională Info-Impact 2016; Seminarul internațional ”The impact of educational partnership in the context of european cultural diversity”; workshopul internațional ”Management of Erasmus+ Projects”; simpozionul internațional ”Aplicarea metodelor didactice”; simpozionul național ”Solomon Marcus”, simpozionul național ”Vasile Pârvan”); fondatorul și președintele Asociației Sport Club ”Dinamic” Bacău. fondatorul și președintele Asociației ”Respect” Bacău, Desemnată de două ori (2012 – 2013) ”Voluntar al anului” ; 2012

– Diploma ”Gala sportului băcăuan”; 2012 –2013, Diploma “Voluntarul anului”; 2006 – Membru al primei echipe de alpinism feminine a României, care a urcat pe Aconcagua; 2005 – Premiul pentru cel mai bun reportaj de televiziune; 2005 Premiul pentru cea mai bună cronică de presă; 2003 – Campioană naţională la karate; 2002 – Premiul pentru cel mai bun reportaj de televiziune; 2002 – Premiul pentru cea mai bună emisiune de televiziune; 2001-2002, Vicecampioană naţională la karate; 2000 – Locul I la Cupa Naţională de Karate “. Activitatea în presă: 1993-1997, redactor-șef Trustul TV Symbol Bacău; 1997-1999: redactor “Monitorul de Bacău”; 1999-2004: redactor “Deșteptarea”; 2004-2006: coordonator Alfa TV; 2007-2009: corespondent zonal “Libertatea”; 2008-2009: redactor-șef adjunct “Deșteptarea”; 2009-2011: redactor Adevărul. Din 2009, activitate didactică la Liceul Letea-Bacău, Școala Gimnazială “Domnița Maria”, Liceul Pedagogic Bacău, Școala “M. 4

Costin-Bacău”. Bibliografie: 2009, vol. “NICOLAE TITULESCU – JURISTUL ŞI DIPLOMATUL”, Editura Fundației Culturale Cancicov; 2012 –vol. “BĂCĂUANCE PE ACONCAGUA”, Editura Fundației Culturale Cancicov; 2013 – vol. „STAVILAR LA PORȚILE MOLDOVEI ÎN ANII 1916-1917”, Editura Rovimed Publisher;

istorie și Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; Licenţiată în istorie şi muzeologie; Expert bunuri cu valoare memorialistică din anul 2011; Membră al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România din 2016; Director al revistei „Sportul băcăuan” (2011-2014); Redactor la revista de cultură şi atitudine „Plumb”; Redactor/colaborator „Meridianul Iaşi-Bacău-Vaslui”.

Bibliografie: „Adevărata fericire/ True Happiness”; „Stejarul cu flori de cireş/The cherry blossom oak tree”; „Femeia bonsai”; „Cu Mercur în exil”- toate, volume de versuri.

BALTĂ, Gheorghe: Ziarist profesionist, publicist, născut la 22 iulie 1930 în comuna Hudești, județul Botoșani. După școala primară și Școala Normală din ȘendreniDorohoi, urmează cursurile Facultății de Pedagogie-Filologie, specializarea Limba română-Istorie și apoi cursurile Universității de Științe Politice și Administrative din București. La 1 octombrie 1953, devine redactor la Ziarul Scânteia (secția Știință, învățământ, cultură). După 1989, a colaborat la mai multe publicații culturale din țară. Bibliografie: „Mărturii peste timp” (culegere de reportaje și interviuri)-2001, „Glas de clopot” (reportaje documentare despre diferite ctitorii ecleziastice din Moldova)-2003, „D’ ale pescarilor” (culegere de povestiri)-2008.

BÎȘCĂ, Ioan: Ziarist profesionist (foto-reporter). Data nașterii, 11 decembrie 1959, Bacău. Absolvent AL Școlii Populare de Artă, secția pictură - grafică, 1982-1985, și secția Artă Fotografică, 1984-1986.

Din 1990, angajat ca fotoreporter la cotidianul „Deșteptarea”. Două expoziții personale de fotografie în 1992 și 1994, la Ateneu. 1994, 2 lucrări premiate la Expoziția Internațională, având ca temă Fotografia de Presă, de la Strasbourg.

1995, Licențiat în Drept, la Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.

1995, Expoziție de grafică-fotografie, împreună cu Victor Eugen Mihai, la Centrul George Apostu”. Participant cu lucrări la numeroase expoziții de grup ,monografii și albume foto.

2014, la Editura „Deșteptarea”, vede lumina tiparului albumul fotografic:

BĂBUȘANU, Mihaela: Muzeolog, poetă, ziaristă profesionistă. Născută la 12 martie 1976, în Băbuşa/ Băceşti jud. Vaslui; A absolvit Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, specializarea filologie5

Ioan Bîșcă „Clepsidra cu robinet Bacău, instantanee regizate”. .

BUZNEA, Mihai: Ziarist profesionist, publicist, născut la

de 23 decembrie 1989. Este primul redactor-șef al acestei publicații și cel dintâi director al Trustului de Presă Deșteptarea. După părăsirea redacției, va ocupa funcția de director la publicațiile Pur și simplu (1992) și Ziua (1993). De la 1 ianuarie 1994, devine jurnalist de televiziune, pe postul de corespondent zonal al TVR 1 Actualități. În 1999, se pensionează, dar colaborează ca profesor de jurnalism la o școală post-liceală din Bacău și ca redactorșef la periodicele Imparțial de Bacău și Pulsul afacerilor, apoi, la Ziarul de Bacău (din 2002, până la dispariția publicației). Colaborări la diverse publicații naționale și locale: Scânteia, Flacăra, Ateneu, Femeia, România pitorească, Sportul băcăuan...

Bibliografie: Anton Ciobanu-vocație și credință (2002), Mic tratat despre berbeci (2003), Efectele perverse (2006), Regalul cu litere (2007), Cocteil cu praf de pușcă (2008), Bolnav de undiță (2008), Întâlnire cu Tamina (2008), Instant story (2017).

19 ianuarie 1939, în orașul Galați.

Urmează cursurile elementare la Școala de Băieți nr.3 din localitatea natală. În 1953, se înscrie la o școală tehnico-profesională de cale ferată din Brașov. Ulterior, obține licența în jurnalism la Facultatea de Ziaristică din cadrul Universității București. În 1957, își începe activitatea de presă, fiind încadrat pe post de corector la Ziarul Flacăra Moineștiului din Regiunea Bacău. Din 1962, devine redactor al aceleiași publicații.

Din 1968, va activa, ca redactor, șef de secție, secretar de redacție, redactor-șef al Ziarului Steagul roșu din Bacău, fiind numit în această funcție în ziua de 22 decembrie 1989. După căderea regimului comunist, fondează împreună cu alți membri din colectivul redacțional cotidianul Deșteptarea, al cărui prim număr va apărea în dimineața zilei

CEPARIU, Cornel: Licenţiat, cu nota 10, al Facultăţii de istorie, Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi , în anul 1975; Absolvent, cu nota 9,90, al Cursurilor postuniversitare de jurnalism organizate de Universitatea Bucureşti; Absolvent, în anul 1994, al cursului organizat de Ageţia France Presse la Paris şi Bucureşti. În anul 1996 a urmat 6

un curs de jurnalism organizat de Consiliul Europei la Copenhaga, Danemarca. Absolvent al cursurilor de pregătire organizate, în anii 1997 şi 2007, de Agerpres cu

de Apărare. Absolvent unui curs MBA organizat de Universitatea ,, George Bacovia” Bacău. În anul 2008 a fost desemnat Redactorşef al Redacţiei de informaţii din România al AGERPRES după ce, în anul 1999, fusese numit consilier al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Presă . Din respectiva funcţie, pentru a asigura garantarea şi controlul neutralităţii informaţiilor furnizate a deschis traseul şi a participat, în calitatea specialist, la elaborarea proiectului de lege privind statul Agenţiei Naţionale Presă Agerpres, document aprobat de Parlamentul României în anul 2001, instituţie fundamentală a statului sub egida AGERPRES îşi desfăşoară şi în prezent activitatea.

Anterior desemnării în respectivele funcţii, şi ulterior, după 2011, şi-a desfăşurat actvitatea publicistică, mai întâi în calitatea de corespondent pentru judeţul Bacău , iar din 1995 în cea de corespondent special al AGERPRES. Din această postură din care a relatat evenimente din ţară şi peste hotare . În străinătate a urmărit prezentat, începând cu anul 1996 sesiunile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum şi diverse manifestări politice, economice şi sociale europene derulate la Bruxelles, Madrid, Strasbourg , Copenhaga, Paris,Praga, Budapesta, Moscova şi Chişinău. În capital Republicii Moldova a participat în anul 1990 ŞI 1991,

participarea corespondenţilor străini de presă la Bucureşti. Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, 1999, cu nota 10 pentru lucrarea ,,Comunicarea sistemului naţional de apărare cu terţi”, precum şi, anul 2001, al cursului ,, Probleme actuale ale siguranţei şi apărării naţionale , ambele derulate sub egida Ministerului Apărării Naţionale. În perioada desfăşurării acestor cursuri, precum şi ulterior, a susţinut comunicări la Sibiu, Alba Iulia, Cluj Napoca,Constanţa, Bacău, Iaşi, Amsterdam, Atena şi Chişinău, abordând tematici vizând ,,Parteneriatul pentru Pace”, ,,Factori de creare şi dezintegrarea statală” şi ,, NATO la început de mileniu.

Noul concept strategic”. Absolvent cursuri pregătire jurnalişti pentru relatări din teatrele de război 2002 organizat de Colegiul Naţional 7

CERGHICI

în calitate de consultant din partea AGERPRES, la în înfiinţarea Agenţiei de Presă ,,MOLDPRES”. Între anii 1995 şi 2012, a fost corespondent special al AGERPRES în ţară şi peste hotare, precum şi la alte evenimente organizate de Consiliul Europei. În anii studenţiei a fost printre iniţiatorii şi fondatorii ,, Opinia studenţească şi a colaborat început colaborarea cu Radio Iaşi şi Radio România Actualităţi, în calitatea dde reporter de teren şi , apoi, de realizator de emisiune. Între anii 1990 şi până în prezent a colaborat la Radio România Actualităţi şi Televiziunea Română, dar şi publicaţii centrale ,,România Liberă”, ,,Evenimentul Zilei”, ,,Curierul Naţional”, Revista ,,Ateneu”, ori locale, între care ,,Deşteptarea” , ,,Pur şi simplu”, ,,Monitorul de Vrancea” şi ,,Ceahlăul” din Piatra Neamţ. După anul 1995 a realizat emisiunile de tipul ,,talk – show” ,, Om , pur şi simplu”, ,,Stop cadru- dialogiri necesare” la posturile de televiziune ,,EuroTV” , Simbol” şi ,, Bacău TV”, precum şi reportaje de actualitate pentr TVR ŞI TVR Iaşi.

A publicat , în anul 1990 lucrarea,, Ialta – o înţelegere pe 50 de ani”, iar în pregătire are volumele ,,Geografie trăită” , ,,Istorie trăită” şi ,,AGERPRES – impactul cunoaşterii nemijlocite a oamenilor şi trăirii evenimentelor”. Din noiembrie 2017, este președintele UZPR, Filiala Bacău.

(Neagu),

Roxana:

Ziaristă profesionistă. S-a născut pe 23 septembrie 1975 în Onești, județul Bacău. A absolvit Liceul Teoretic „Gh. Vrănceanu”, în 1994, iar studiile universitare le-a urmat, între anii 1995 - 1999, la Universitatea Bacău, Facultatea de Științe, specializarea Marketing. Are și un master în „Managementul Marketingului”, la Universitatea „Gh.Asachi” Iași. În 2003, după trei ani în care a lucrat în sistemul bugetar ca economist, a ales presa. S-a angajat la cotidianul Deșteptarea, dar a colaborat și cu Radio 21 (în 2005) și săptămânalul Observator de Bacău (în 2006). Din iarna lui 2007, revine la Deșteptarea, unde lucrează și în prezent. A fost și reporter la TV Bacău, care făcea parte din același trust media, dar activitatea și responsabilitatea sa principală a fost cea de documentare, redactare, publicare materiale jurnalistice în cotidianul Deșteptarea, unde, din 2015, ocupă funcția de redactor șef adjunct. A intrat în Uniunea 8

Ziariștilor Profesioniști din România DĂNILĂ, Ioan: Filolog, istoric în primăvara lui 2017. literar, editor, ziarist profesionist.

Născut la 16 decembrie 1949, CHISCOP, Aurelian: Ziarist la Târgu-Neamț, județul Neamț. profesionist, filolog, om de afaceri. Școala Nr.1 și Nr.5, Liceul Teoretic Născut la 17 aprilie 1970, în Bacău. Ștefan cel Mare din orașul natal, apoi Institutul Pedagogic de 2 Ani din Suceava și Facultatea de Filologie-Istorie, de la Universitatea

Absolvent al Liceului Lucrețiu Pătrășcanu- Bacău și al Facultății de Filologie din cadrul Universității București. A fost redactor la cotidianul Deșteptarea și redactor-șef adjunct la Ziarul de Bacău, semnând articole din domeniul social-economic. Membru în colectivul de conducere al UZPR, Filiala Bacău.

din Craiova. Învățător,profesor de limba și literatura română, director al Casei Corpului Didactic Bacău și conferențiar universitar la Facultatea de Filologie din cadrul Universității V.Alecsandri Bacău. A debutat în publicistică în Revista Ramuri din Craiova, cu un interviu. A colaborat la toate publicațiile locale și la multe reviste literare din țară. În 2017, a devenit membru UZPR. Bibliografie: Limba română, curs universitar 20002001, Limba română contemporană, curs universitar, 2000, Algoritmii analizei gramaticale-2001, Fonetică și fonologie-2001, România corectă-2005, Limba română în graiul ceangăilor din Moldova-2005.

CRĂCIUN, Florin: S-a născut în 9 ianuarie 1967, la Comânești (jud.

Bacău). Ziarist profesionist, inginer.

Absolvent al Liceului G.Bacovia din Bacău și al Fac. Tehnice din cadrul Univ. V.Alecsandri-Bacău; A fost redactor la Monitorul de Bacău, Deșteptarea și, în prezent, la cotidianul regional Evenimentul Moldovei.

9

Cetățean de Onoare al comunei iar în anul 2014 obține Diploma Lipova, Bacău „Jurnalism de nota 10” la Gala „Oameni de nota 10” a companiei DONE, Petru: Ziarist profesionist. OMV Petrom, „pentru că a reușit, Născut la 30 noiembrie 1953, în prin puterea condeiului, să ajute și să Orbeni, județul Bacău. Absolvent al promoveze inițiativele de dezvoltare Facultății de Ziaristică din București, a comunităților”. Membru al UZPR promoția 1982. Redactor, secretar de din 1992. redacție (editor), redactor șef adjunct și director general la publicațiile ENACHE, Ioan: Ziarist profesionist, poet, critic literar, bibliotecar, editor. Născut la 1 ianuarie 1950, în comuna Păncești, județul Bacău.

Dublu licențiat (filozofie/ziaristică).

Studii: clase primare și elementare în localitatea natală, Liceul Pedagogic Bacău, Facultatea de Filozofie (Universitatea București), Facultatea de Ziaristică (Academia Stefan Gheorghiu Bucuresti). Redactor la ziarul județean Steagul roșu din Bacău, apoi cofondator și redactorSteagul Roșu, Deșteptarea, Ultima șef adjunct al ziarului Deșteptarea Oră, Monitorul de Bacău, Ziarul (1989-1991).

Redactor-șef al de Bacău. Realizatorul emisiunii aceluiași ziar (1991-1993) și director „Eurobusiness” la Euro Tv Bacău. al publicațiilor Deșteptarea (1993Colaborator, din 1971, între altele, 1995). Din 1995, este fondator și la publicațiile Bursa, Ziarul agricol, director al revistei de spiritualitate Top Business, Curentul, Amfiteatru, Credința ortodoxă. Din 2000 și până Ateneu, Business Mesager, Ferma, la pensionare (2015), bibliotecar Lumea Satului și la posturile de la Biblioteca Județeană C.Sturdza radio Radio Iași și Connect FM. În Bacău. A colaborat cu poezie la anul 1999 a fost distins cu premiul diverse reviste literare din țară (debut Agenției de presă Rompres – pentru în Revista Ateneu, în 1969). Diferite calitatea informației, în anul 2006 premii la concursurile naționale Banca Română pentru Dezvoltare- de poezie. Bibliografie: “Patimi Groupe Société Générale i-a acordat stângace” (versuri)-1993, „Viorel premiul „Ziaristul anului din presa Savin 60” (bio-bibliografie)- 2001, locală”, pentru jurnalism economic, „Întâmpinări” (cronici și recenzii 10

literare)-2002

de Artă „G. Apostu”. Între 2004-2009 îl găsim și ca redactor al Revistei „Plumb”, precum și consilier editorial al Editurii „Casa Scriitorilor”, Bacău.

Debutul publicistic a avut lor în cadrul suplimentului condus de criticul Constantin Călin – „Sinteze”, urmând ca încă din facultate să colaboreze cu Revista „Ateneu”; începând cu 2004 și până în present, este redactor al Revistei „Ateneu”. În 2016 va deveni membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Mai amintim că, îndrăgind șahul, din 2006 este legitimat în cadrul Federației Române de Șah, prima legitimare fiind la Clubul „Hidrocon” Bacău. Debutul în volum s-a petrecut în 2014, „Literaturbahn” (eseistică, critică literară) – Ed. „Timpul”, Iași, prefață Constantin Călin. Acestuia i-au urmat în 2015 „Tată și fiu. Momente” (poeme) – Ed. „Vicovia”, Bacău, prefață Iulian Bucur, dar și „Ucenic la iconari” (eseistică ortodoxă, critică literară) în 2017 la aceeași Editură „Vicovia”, prefață Daniela Șontică. A colaborat cu diverse instituții culturale, în special cu Teatrul „G. Bacovia”, Filarmonica „Mihail Jora”, Centrul Internațional „G. Apostu”, în scris la importante reviste de cultură, printre care „Ateneu”, „România eroică”, „Teatrul românesc”, „13 Plus”, „Vitraliu”, „Cronica”, „Viața băcăuană”, „Cartea”, „Plumb”, „Spații culturale”, „Glasul monahilor”, „Credința ortodoxă”,

MANTA, Marius: Profesor, critic literar, ziarist profesionist. Născut la 7 august 1975, în orașul Bacău.

Urmează în orașul natal cursurile Școlii Nr.18, urmând ca în anul 1990 să intre la secția de matematicăinformatică a Liceului „Gh. Vrânceanu”, Bacău. O va absolvi patru ani mai târziu, obținând un atestat de „operator calculator, ajutor analist programator”. Începând cu anul 1994 va urma cursurile Facultății de Litere

Bacău, până în 1998, când va obține licența în Limbă și literatura românăLimba și literatura engleză. Pentru o scurtă perioadă, va ocupa rolul de redactor în cadrul departamentului de cultură a cotidianului „Deșteptarea”; în toamna anului 1998 se va reîntoarce în cadrul Liceului „Gh. Vrânceanu” ca profesor suplinitor de limba și literatura română. În urma examenului de titularizare, începând cu anul 2000 și până în prezent, ocupă postul de profesor de limba și literatura română la Colegiul Național 11

„Crai nou” etc.

MUNTEANU (McAllister), Daniela: Ziaristă MIHAI, Victor Eugen: Ziarist Manuela profesionist, inginer, caricaturist. profesionistă, ingineră, om de S-a născut la 30 ianuarie 1968, la afaceri. Născută la 31 octombrie Onești, județul Bacău. A absolvit Facultatea de Inginerie (TCM) din cadrul Universității V.Alecsandri Bacău, dar imediat după absolvire a devenit journalist-tehnoredactor în redacția Deșteptarea (1990), apoi redactor-șef la saptamanalul Așa, TV Satba-Symbol…Este administratorul siteului sportiv “Sport 24 Bacău” și redactor al lunarului Sportul

băcăuan. A debutat cu caricatură în revista Urzica, în 1988. Laureat al mai multor concursuri internaționale (peste 50, record absolute în presa românească!) din: Argentina, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, Columbia, Coreea, Cipru, China, Cuba, Indonesia, Israel, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Rusia, Franta, Olsanda, Norvegia... Bibliografie: VEM (prefața Gheorghe Iorga)album de artă editat de Centtrul de Cultură “G.Apostu”-Bacău, 2016.

1963 în Bacău. Absolventă a Lic. G.Bacovia din orașul natal și a Facultății de Construcții din cadrul Politehnicii București. Ulterior, a absolvit și Facultatea de Psihologie București (2008). În 1992-1994, redactor la ziarul Ziua- Bacău, apoi, la Deșteptarea (1994-1996). Din 1993, corespondent zonal la PRO TV și reporter la diverse agenții de presă naționale. Între 2009-2014, Asistent profesor – la Hope Lodge School Hampshire Autistic Society - Școala pentru Copii cu Autism (Anglia). Din 2015, administrator la propria firmă.

OLTEANU, Ștefan: Ziarist profesionist, profesor. Născut la 23 august 1943, în orașul Berești/ județul Galați. A urmat cursurile primare și gimnaziale în orașul natal, iar cursurile liceale la Liceul Roșca Codreanu din Bârlad (1957-1961). În 12

1966, a absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității Al.I.Cuza Iași. După obținerea licenței, a devenit ziarist profesionist, fiind încadrat ca redactor la Secția CulturăÎnvățământ a cotidianului regional Steagul roșu, unde a lucrat 41 de ani (până în 2007, când s-a pensionat).

Laureat al mai multor concursuri de ziaristică naționale și internaționale, pentru reportaj și cronică sportivă.

Cofondator al ziarului Deșteptarea Bacău și al săptămânalelor Fair-Play și Moldova Sport (cu Leonard Popa).

A inițiat cursuri de pregătire pentru aspiranții la ziaristică la Palatul Copiilor din Bacău, C.N.Ferdinand I și C.N.Henri Coandă din Bacău.

Bibliografie: “Curs practic de ziaristică. Ghid de însușire rapidă a tehnicilor de redactare”, “Înălțătoarea slujbă de sfințire”, “Rețete pentru tratarea mentalităților”.

„Deșteptarea” din Bacău. În prezent, este redactor colaborator la același ziar.

A obținut premiul pentru cronică la concursul „Premiile presei băcăuane”, premiul Revistei

„Cronica” din Iași și al Societății Scriitorilor la Festivalul Național de Poezie „Grigore Hagiu” - Galați, premiul II la concursul „Cel mai frumos poem al meu” al Cenaclului „Nichita Stănescu” București și premiul Revistei „Transilvania” la Festivalul de poezie „Lucian Blaga”.

PAULIUC, Ovidiu: S-a născut în Membru în conducerea UZPR Filiala 26 iulie 1969, la Suceava. A fost Bacău. redactor la Monitorul de Bacău și Deșteptarea.

PESA-MOZA, Răzvan: Informatician IT, om de afaceri, editor, PĂTRĂȘCANU, Silvia: Ziaristă profesionistă, poetă. S-a născut pe 26 ianuarie 1957, în municipiul Bacău, județul Bacău. A urmat cursurile școlii generale, ale Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Bacău și ale Facultății de Psihologie „Petre Andrei” din Iași. A fost funcționar, apoi redactor, redactor șef adjunct și redactor coordonator la cotidianul 13

ziarist profesionist. Născut la Bacău, în 1981. Absolvent al C.N. Ferdinand I (profil matematică-fizică)-Bacău (1999) și al Facultății de MatematicăInformatică, Universitatea “V. Alecsandri” Bacău (2003). Deține un master în Managementul Afacerilor (Universitatea George BacoviaBacău). Între 2004-2006, a lucrat în cadrul Atlas Corporation (Anglia).

Deține: Certificat CCNA, Certificat CCENT, Certificat Comptia N+ , Wice levels RICOH SERVICE MASTER, RICOH CONNECTIVITY MASTER și RICOH SOLUTIONS MASTER. Locul 4 obținut la categoria Service Master la Ricoh Europe, Concursul WICE AWARD 2009 și totodată, diploma pentru “Cel mai bun inginer service” din cadrul SC ROEL srl.

Din 2012, este administratorul propriei firme “IT PRINT SERV SRL”, care are ca obiect principal tehnoredactarea și tipărirea de cărți și reviste. Colaborează la revista Sportul băcăuan din 2015. A editat Almanahul aceleiași reviste în 2017 și 2018. În 2017, firma pe care o conduce, locul al 2-lea, în Topul firmelor mici băcăuane întocmit de Camera de Comerț.

ziarului Deșteptarea, apoi, la Ziarul de Bacău, colaborând în calitate de comentator cu diverse cluburi sportive.

POPA, Dana: Ziaristă profesionistă.

Născută la 8 ianuarie 1987, în Podu Turcului, jud.Bacău. Absolventă a C.N. Vasile Alecsandri- Bacău și a Facultății de Filologie, Univ.V.AlecsandriBacău.

A fost redactor sportiv la cotidianul Deșteptarea, apoi- pentru o scurtă perioadă- directoarea TV Deșteptarea.

PINTER, Corneliu: Ziarist profesionist, inginer. Născut la 2 august 1966, în Bacău. A absolvit Liceul G.Bacovia- Bacău și Facultatea de Construcții, I.P. Gh.Asachi- Iași. A debutat la Radio Alfa, secția Sport, în 1990. În 1995, a devenit redactor al 14

POPA, Leonard: Ziarist profesionist, profesor. Născut la 30 iunie 1962, în orașul Comănești, județul Bacău. Absolvent al Liceulul „Lucrețiu Pătrășcanu” (1981)-Bacău. În 1982, devine student al Facultății de Filologie, specializarea Limba și Literatura Română, din cadrul Universității Al.I.Cuza Iași, pe care o absolvă în 1986. În timpul studenției, este redactor la revista Dialog și debutează cu versuri în revista Tribuna (Cluj Napoca), în 1985, fiind premiat la mai multe concursuri literare din țară. Între 1986-1989, este profesor la Școala Szentsimon din județul Harghita, după care abandonează învățământul și devine redactor, apoi redactor șef-secție sport, la cotidianul Deșteptarea, Bacău (1990-1995). În

lui 1997. În august 2011, fondează (împreună cu Adrian Amalanci și Mihaela Băbușanu) lunarul de cultură sportivă Sportul băcăuan, devenind redactorul-șef al publicației. A colaborat la diverse publicații din țară (Sportul românesc, Sportul sălăjean, România literară, Ateneu, Contemporanul...) și străinătate (Republica Moldova, Bulgaria, Cipru). Bibliografie: „După dispariția imaginației” (versuri)- 2011, „UnDoi” (interviuri cu personalități sportive)-2015. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din 1992.

Vice-președinte al UZPR Filiala Bacău.

RADU, Ștefan: Ziarist profesionist, inginer. Născut în comuna Păuneşti, judeţul Vrancea, în 1961, pe 5 iulie.

A absolvit clasele primare în satul natal, apoi s-a mutat cu familia în Oneşti (municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, la acea vreme). Aici a absolvit – şef de promoţie 1980 – Liceul Industrial nr. 1 (actualmente Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir”). Este perioada intensă a

această perioadă, împreună cu Ștefan Olteanu, fondează săptămânalul Moldova Sport. În anul următor, se transferă la cotidianul Informația de Bacău, devenind redactor-șef adjunct (redactor-șef Ioan Enache). În 1996, fondează săptămânalul sportiv Stadion, care ființează până în vara 15

formării sale, având profesori de o deosebită calitate. De exemplu, la literatura română a fost sub îndrumarea poetului Constantin Th. Ciobanu, remarcabil intelectual, iniţiatorul „Zilelor Culturii Călinesciene”.

După bacalaureat, a fost admis la Facultatea de Electrotehnică din Iaşi pe care a absolvit-o în 1986. Perioada studenţiei a însemnat descoperirea pasiunii pentru jurnalism, fiind – din 1981 – membru al redacţiei „Opinia studenţească”. A fost coleg cu „opinişti” deveniţi cunoscuţi după Revoluţia din ’89: Alina Mungiu, Cătălin Turliuc, Lucian Livescu, Vasile Lucian Arhire, Liviu Avram şi mulţi alţii. În acea perioadă, a lucrat alături de Liviu Antonesei, Emilian Marcu, Daniel Condurache, Luca Piţu, personalităţi validate de trecerea timpului. Între anii 1984 şi 1986, a fost redactor şef al Revistei „Opinia studenţească”, despărţindu-se de aceasta odată cu absolvirea facultăţii şi „repartizarea în câmpul muncii”, la Întreprinderea Metalurgică Bacău (1986). În ianuarie 1990, a renunţat la inginerie şi a optat pentru presă. Încă din decembrie 1989, a înfiinţat – împreună cu Ovidiu Bufnilă şi Val Mănescu – prima publicaţie independentă din Bacău – „Pur şi Simplu”. La sfârşitul lui ianuarie ’90 s-a alăturat echipei redacţionale a cotidianului „Deşteptarea”, iar din 1999 a devenit secretar general de redacţie al Revistei „Ateneu”. În cei peste 35 de ani de jurnalism,

a publicat reportaje, anchete, comentarii şi analize în „România liberă”, „Cronica”, „Dialog”, „Viaţa studenţească”, „Timpul”, Viitorul românesc”, Tinerama”, „Expres”, „Monitorul de Bacău”, „Ediţie specială”, „Ziarul de Bacău” şi în săptămânalul „Imparţial” pe care l-a fondat împreună cu Toni Iosub şi Dorin Ciulină. A realizat şi a colaborat la emisiuni radio şi TV la SATBA, Star B, EuroTV, Magic FM, Impuls TV ş.a. A rămas ataşat principiilor presei clasice, care se implică în realitatea socială, politică şi economică. De multe ori a afirmat că „nu există ziarist imparţial pentru că nu poţi fi imparţial între adevăr şi minciună, între loialitate şi mârşăvie, între prostie şi genialitate!” Crede cu tărie în şansa industriei media, însă uneori are senzaţia că „se scrie mult mai mult decât se citeşte”. Secretargeneral al UZPR Filiala Bacău.

SION,

Dan:

Sociolog,

ziarist

profesionist. Născut pe 17 aprilie 1970, la Piatra Neamț.

Jurnalist la „Deșteptarea”- Bacău 16

cultură generală Comănești (1971) și a Facultății de Jurnalism București (1982). Din septembrie 1988 și până în 22 decembrie 1989 a fost angajată ca redactor la ziarul săptămânal “Steagul roșu” din Bacău. La 22 decembrie 1989, colectivul redacțional din care făcea parte a decis schimbarea numelui acestui ziar din “Steagul roșu” în “Deșteptarea”, care a devenit cotidian. În cadrul redacției ziarului “Deșteptarea” a lucrat din 22 decembrie 1989 și până în septembrie 2004, când s-a transferat la alt cotidian băcăuan, Monitorul de Bacău. La Monitorul de Bacău și-a desfășurat activitatea jurnalistică din septembrie 2004 până în luna mai 2007, când revine la cotidianul “Deșteptarea”, de unde se va pensiona la 1 aprilie 2009. Nu și-a întrerupt activitatea jurnalistică odată cu pensionarea. A continuat să lucreze la cotidianul “Deșteptarea” ca redactor colaborator, în baza unui contract de cesiune pe drepturi de autor. A fost avansată la gradul de redactor principal și a ocupat funcția de șef secție “Social” în perioada 1993-2002. În anul 1999, pe când era șef de secție redacțională, a fost premiată la “Galele jurnalismului băcăuan” cu premiul pentru “Curaj civic în presa scrisă”. În anul 2002, la aceeași manifestare jurnalistică, a obținut premiul pentru “Cea mai bună anchetă”. În anul 2005, la același eveniment, i s-a acordat premiul pentru “Cel mai bun reportaj”.

din 1995. Licențiat în Sociologie la Universitatea de Vest- Timișoara (1998). Debut în presă: 1990, la Revista de muzică rock „Kromm”.

Activitatea în presă scrisă: 1990revista „Kromm”; 1994-’95 cotidianul „Ultima oră”; 1995- prezentcotidianul „Deșteptarea”. Colaborări: „Fotbal Plus”, „Gazeta Sporturilor”, „Sport XXI”, „Fiorentina.it” (Italia), „Planet Viola” (Italia). Emisiuni TV: „Dribling”- ALFA TV Bacău (2001-2003), „Moldova Sport”TV Bacău (2011-2012). Premii si distincții: Premiul pentru „Cronica sportivă (2000, Galele Jurnalismului Băcăuan), „Cea mai buna cronică a anului în presa scrisă băcăuană (2003, 2004, 2005, Gala Presei Băcăuane), „Reportajul anului” (2007, Gala Presei Băcăuane), Premio „Marco Briganti” (2007- Forli- Italia). ȚINTARU, profesionistă.

Elena: Născută

Ziaristă în 25

decembrie 1952, la Comânești, jud.

Bacău; absolventă a Liceului de 17

VERMAN, Eugen: Ziarist profesionist. Născut la 13 decembrie 1937, în orașul Piatra Neamț. Între anii 1944-1951, urmează cursurile Școlii elementare nr.2 din orașul natal, continuându-și studiile la Liceul Petru Rareș, pe care îl absolvă

este promovat ca redactor-șef al gazetei Oneștiul Nou. După doi ani, este transferat ca redactor șef de secție la cotidianul Steagul roșu din Bacău, unde va activa până în decembrie 1989 și în continuare, la noua publicație Deșteptarea, printre ai cărei membri fondatori se află și de unde se va pensiona la sfârșitul anului 1997. În aceeași perioadă, urmează cursurile Facultății de FilosofieSociologie București. A colaborat la numeroase publicații locale și din țară (Informația Bacăului, Ziarul de Bacău, Ateneu...). Bibliografie: Robu (proză scurtă)-1999, Destin (proză și memorialistică)-2001, Culai (proză)-2005, Liliacul Alb. Zborul numărul trei (publicistică)-2007, Miezul vieții.Oameni și destine (2009), Zăpezi murdare și alte povestiri (2015), Noi, cei de pe Lăpușneanu (2017). În anul 2005, obține Premiul de Excelență al Fundației Culturale Georgeta și Mircea Cancicov pentru volumul Culai (apărut în două ediții, revizuite și adăugite).

în 1954. În timpul stagiului militar, urmează cursurile Școlii de Aviație din Strejnicu, obținând brevetul de pilot pe aparatele clasice de zbor. La 1 martie 1960, debutează în gazetărie, devenind redactor al ziarului Flacăra din Piatra Neamț. În toamna aceluiași an, este trimis la cursurile Școlii de ziaristică din București, după absolvirea cărora

18

UMOR DE SEZON

Cei doi s-au gândit să mănânce rața la cuptor de Crăciun. Seara de Crăciun se apropia. Soțul: - Iubito, mai ai mult cu preparatul raței?

- Nu, iubire, tocmai îi smulg penele și urmează s-o tai...

- Sunt foarte îngrijorat. Nevastă-mea a plecat în oraș pe ninsoarea asta.

- Lasă, Nae, că o să găsească ea un magazin unde să intre să se ferească de ninsoare – zice prietenul - Păi d-aia sunt așa ingrijorat!

- Nu știu ce cadou să-i cumpăr iubitei mele de Crăciun...

- Eu zic să-i cumperi un ruj de buze că oricum ți-l iei înapoi...

Ionel stă supărat într-un colț și plânge: - Vreau bomboane, vreau ciocolatăăăă!

- Taci tu, Ionele, că, dacă ești cuminte, poate îți aduce Moș Crăciun dulciuri de toate felurile...

- Nu-mi mai aduce că l-am mâncat și p-ăla...

Un oltean își întreabă nevasta, ce cadou să-i cumpere de Crăciun. Ea îi răspunde că nu știe. Olteanul: - Bine, atunci îți fac cadou timp de gândire un an...

19

La pas, prin Bacăul bunicilor

20

Trăitorii acestor locuri, indiferent de origine și religie, nu și-au renegat istoria, tradițiile și menirea. Au călcat acest petec de pământ cu trudă, ridicându-și pe el sălaș, conștienți că valoarea pe care o lasă moștenire nu se măsoară în arginți. Călătorul de astăzi poate lua, ca reper al trecerii prin Bacău, cea mai veche construcție de patrimoniu din oraș.

Biserica Precista. Vorbim de fapt de un ansamblu medieval, care pe lângă biserică mai cuprinde fundațiile casei domnești și turnul-locuință.

Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei, a ales Bacăul drept centru administrativ de control și de organizare a Țării de Jos, făcându-l reședință pentru Alexandru Voievod, fiul care l-a însoțit în războaiele de la Vaslui (1475) și Războieni (1476). Zece sate din jur trebuiau să aprovizioneze cu cele necesare, nevoile acestei curți. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a fost construită aici, în stil „moldovenesc”, din piatră de carieră şi cărămidă, şi a fost sfinţită la 1 ianuarie 1491, (6979, pe stil vechi).

Bacăul de altădată, Cinematograful Tineretului 21

Avatarurile secolului XX În perioada interbelică, Bacăul era un oraș cosmopolit. Se vorbeau în prăvălii tot atâtea limbi ca și în port, pe Dunăre, la Galați. Legăturile negustorești erau strânse. De la plutașii care ne lăsau o parte din lemn la Letea, la negustorii greci, armeni, evrei. Afaceri, speranțe, neâmpliniri.

Loc de tranzit, loc de refugiu. Patimi și orgolii pentru oameni cu inițiative sau simpli trăitori, supuși vremurilor.

Tranziția după război a fost dură.

Bacăul număra atunci 35 000 de rezidenți. Schimbările aduse de noua ordine mondială, și mai și. Nimic nu avea să mai fie cum a fost. N-au venit americanii. Mahlaua calicilor, piața veche și tot ce însemna centrul unei comunități, aveau să dispară. Orașul, ridicat la rang de municipiu din 1929, și-a schimbat radical fața, asanat de buldozere, în mai puțin de un deceniu, în anii 70. C-a fost bine? C-a fost

rău? Evoluția cere schimbare. Bacăul bunicilor noștri începea de la TICTAC. Cartierul Orizont s-a ridicat pe teritoriul fostei comune Domnița Maria. În dreapta, până la Cascada, erau lanuri de porumb și grădini ce se întindeau până în Lunca Bistriței.

Stadionul din „groapă” are piatra de temelie pusă de pe la sfârșitul anilor 50. A fost odată ecou de urale: „Avem onoare! Avem valoare!” La competițiile importante era plin. Cât patriotism local! Recuperau oamenii orele învoite de la serviciu, de dragul unei echipe.

Strada Centrală pornea din dreptul clădirii Poștei de astăzi, monument de patrimoniu ridicat în 1932.

Ciupercuțele plângătoare s-au ivit mai târziu. Policlinica Veche și clinica nou construită de alături, ascund parcă în spate, umbra maiestuoasei clădirii. A găzduit pe rând, pompierii

* Bacăul de altădată, fosta Filarmonică, Cinema Forum

22

- cu Foișorul de Foc, cinematograful Forum, Filarmonica.

Doar vechea Maternitate, acum grădiniță, a scăpat de lama buldozerelor. Orașul se termina înainte de Pod la Paloșanu. Cartierele: Nord - cu Călugăreni și Aprodu Purice, Mioriței, Bistrița * Intersectie Strada Centrală cu Strada Mare Lac, Narcisa, Aviatori, nu construit pe locul fostului lor sediu. erau încă pe hartă.

Primar al orașului era Ștefan Fotescu.

De la planșetă… la cazma Funcția de Prim Secretar, numit De-a lungul timpului au existat mai de Partid, era echivalentă acelei de multe planuri de sistematizare. Din Prefect, de astăzi. Erau schimbați și 1965, începe să se demoleze pe ei, dar nu așa de des. Hotelul a fost porțiuni. Dinspre Policlinica Veche dat în folosință în cinstea sărbătoririi se înalță, din cărămidă, blocurile a 48 de ani de la „Marea Revoluție de astăzi… cu bulină roșie. Casa Socialistă Sovietică” din 1917. de Cultură exista doar în proiect.

Zonă de răscruce Se va ridica mai târziu, pe locul Dacă pășim înapoi în mijlocul acelor restaurantului Dunărea.

Pentru ani, vedem din centru, pe fosta stradă Hotelul Bistrița, constructorul Armenească un autobuz caradașcă folosește o structură din beton și care face legătura de la gară, cu cărămidă, pe model sovietic. Primele centrul orașului. Din sfert în sfert blocuri din Oraș sunt cele de pe Strada Războieni (1957), urmate de cele de pe Aleea Parcului, spre Teatrul de Vară. Hotelul Bistrița a fost inaugurat cu fast și panglică (de la ei s-a furat moda), pe data de 17 noiembrie 1965. Au fost prezenți oficiali locali… și ruși de la ARLUS (Asociația Română de Legătură cu Uniunea * Intrarea în Piaţa veche Sovietică). Hotelul s-a 23

de oră. Piatra cubică a fost aleasă de municipalitate ca material pentru pavaj, la străzile importante. Granitul, aproape cubic, bătut cu maiul din lemn pe postament de pietriș și pat de nisip, cernea noroiul de pe anvelopele puținelor „limuzine”, proprietate a instituțiilor de stat. Existau doar trei Taxiuri. Numărai pe degetele de la două mâini proprietarii particulari de mașini. Pe acest caroiaj alunecos, copitele cailor scoteau din potcoave scântei, hurducăind platformele înalte ale căruțelor, încărcate cu saci de cartofi, legume și zarzavat.

Orașul era alimentat de țărani și de la serele aflate în extindere, în cartierul Tache. Teleguțe asemănătoare mai vezi astăzi în piețele de la periferia Istambulului. În stânga, după statuia lui Vasile Roaită (mutat cu tot cu soclu în părculețul CFR de lângă gară), din spatele unei magnolii fără vârstă, apare casa ridicată drept locuință de familia Morțun, la 1850.

Este cea mai veche clădire rămasă în picioare, singura recondiționată dintre cele câteva, catalogate cu valoare istorică, care speră, ca și podul Prefecturii, la un viitor mai bun. Biblioteca Județeană, așa cum era cunoscută, a găzduit la 1865, sediul Primăriei acelor vremuri, apoi Isprăvnicia Ținutului Bacăului și Biblioteca Publică Comunală. În spate, „La pătrățel”, loc de furat șoapte și promisiuni de atingeri tandre, funcționa Uzina Electrică, care alimenta cu energie electrică

întreaga zonă. Alături, Imprimeria de Stat. Pe locul lor s-au ridicat blocurile din spatele Prefecturii.

Nou și vechi, deopotrivă Librăria Noastră și Anticariatul aveau să dispară după ridicarea impetuosului Hotel Decebal, dat în folosință spre uzul turiștilor în 1968. Nu puteai lua acolo cameră dacă aveai buletin de Bacău. Înălțat după un proiect american, stilul arhitectonic aduce cu cel al Hotelului Intercontinental din București. Ce-o fi fost în mintea americanului dar și a arhitectului nostru care l-a adaptat pentru băcăuani, că pentru cele două restaurante și trei terase, au uitat să prevadă în proiect și banalele... toalete.

Cînd să-l dea în folosință, s-au trezit că trebuie să avertizeze consumatorii, să-și țină bine brăcinarii. Au făcut un artificiu, românește, suspendînd WCurile la exteriorul salonului mare, cu acces alunecos pe scări, și din stradă. Și așa a rămas. După terasa de vară din spate, urma cinematograful „Flamura Roșie”, fost „Fantasio”. Și aici găseai bilete mai ieftine, la balcon. Pe colț, la intersecția cu Str. Războieni, era cabinetul unui medic stomatolog. Până la Cuptorul de Aur, pe dreapta, spre Pasajul Gușe, pe sub calea ferată de astăzi, erau case cu etaj. Balcoanele din fier forjat, situate central, nu aveau doar rol decorativ.

Seara, jupânițe îmbrăcate în rochii cu volănașe, stăteau la taifas spre promenada celor care-și prelungeau intenționat plimbările până spre gară.

24

* Blocul şi restaurantul Cascada parter, unde se puteau organiza parade de modă. Tot acolo, în vitrina de lângă intrarea principală din dreapta, seara puteai viziona din stradă, diaporame.

Imagini în succesiune pe fundal sonor. Clădirea a fost proiectată de arhitecta băcăuancă Rozela Burnea Georgescu, despre care s-a amintit prea puțin. Și-a pus semnătura și pe planurile altor mari edificii ridicate în zonă: sediul Procuraturii Bacău (1963), hotelul Venus din Slănic Moldova (1971), hanul turistic „Măgura” (1974), extinderea și reamenajarea de la Teatrul Bacovia (1979), Hotelul Moldova (1979), sala Ateneu din Bacău (1983). Au mai sărit peste garduri și altele: Junior, Select, 1977; Hotel Moldova, 1981; Cinema Central, 1982. Piața veche, cu grilaje

În chisele aveau dulceață sau șerbet de trandafiri, iar în carafe, „limonata” cu rondele de lămâie. Un bulgăr de floare mai zbura discret, cu dedicație de multe ori nimerită greșit, să le țină companie. Rondul plimbăreților continua, înapoi, spre Grădina Mică, situată unde este acum Starea Civilă.

Restaurantul Macul Roșu, cafeneaua lui Hamugea, Poșta Veche, plăcintăria, și celelalte mici prăvălii aveau să rămână amintiri. Au preluat din mers ștacheta, alte viziuni materializate. Magazinul universal Bacăul (Adal), 1959; Luceafărul, 1975. Aici mai trebuie adăugat.

Magazinul Luceafărul a spart tiparele, șabloanele. A fost primul complex comercial din județ care urma să aibă scări rulante și un spațiu generos la 25

din șipci din lemn încrucișate și tarabe din ciment, dispare și ea treptat, odată cu locuințele dărăpănate. Lucrările la noul complex comercial s-au finalizat în 1982. Din 1994, începe extinderea pieței pe care o vedem astăzi, prin mărirea spațiului și construirea de noi hale modulare, acoperite, dublândui-se suprafața inițială.

Unde era „buricul târgului?”

Punctul de întâlnire a celor două mari străzi ale orașului, Strada Centrală și Strada Mare era în dreptul vechii autogări din fața bisericii Sf. Neculai. Locul unde avea să se ridice Hotelul Moldova și ceasul floral.

Iată cum descria centrul vechi, în volumul „Arpegii la Siret” eseistul și romancierul băcăuan Paul Anghel, la începutul anilor 60: „Existau aici două artere foarte circulate, cu orar diferit: Centrul și Strada Mare. Strada Mare, din Piața Catedralei, până la fosta drogherie Florescu, la colț cu Lecca și Vasile Alecsandri, era marea arteră comercială a târgului, cu prăvălii sugrumate una într-alta și aspect de bazar. Se vindeau fierărie, coloniale, opinci de cauciuc, var nestins și stofe englezești, porțelan Rosenthal, olărie

neagră de Solonț, articole bisericești, necesaruri de baie. Țăranii, contrar programului comercial, animau ulița încă de cu noapte cu zdravene izbituri de pumni în obloane, prelungind tratativele în jurul unei coase sau al unui kil de cuie, până pe sub seară, dar respectând cuviincioși sâmbetele.

Spre seară, mișcarea înceta aici, transportându-se, în schimb, dincolo, pe cealaltă arteră, între fosta cofetărie Tudose și Prefectură (exista și o cafenea cu billiard), în centru adică, unde ruralul nu mai avea acces. Pe aici se mișcau liceele, fetele de la Menaj, subofițerii și trupa de 27 sau 61 , tinerele de la fabrica de casânci Gloria, sau de la croitorii, funcționarii necăsătoriți de la tribunal.” Bacăul de astăzi nu mai seamănă cu cel de ieri, și nu va semăna cu cel de mâine.

Doar oamenii care trăiesc și sfințesc aceste locuri, îl vor păstra veșnic viu, ca într-un glob de cristal, sub bagheta energizată de faptele și amintirile lor, moștenire pentru generațiilor viitoare. Nu-i așa, bunicule?

Ioan BÎȘCĂ

* Poşta veche

26

Tescani, ,, laboratorul” cu aură misterioasă... lui Edmund Fleg.

Atunci, mai nimeni nu era interesat să ştie unde se realizase această ,,chimie” de transpunerea muzicală a bogăţiei sufleteşti a miticului personaj, lucrare care, potrivit afirmaţii lui Enescu însuşi, i-a ,,ocupat gândirea” timp de 25 de ani şi pentru crearea căreia a ,,lucrat efectiv” , în ,,suferinţă şi bucurie” , dar ,,cu toată inima” alţi zece ani. A considerat Oedip ,,opera vieţii” sale.

Dacă se ştia despre faptul că Enescu cunoştea bine lucrările dramaturgiei antice greceşti, că muzica sa are caracteristici ,,ritm şi simetrie”, caracteristici întâlnite şi în Oedip, abia la multă vreme de la cele două premiere a fost identificat drept ,,catalizator” al creaţiei şi o locaţie : Tescani.

Un spaţiu nobil, înconjurat de o anumita aură misterioasă, dar si un aşezamînt cultural, care a căpătat aceasta dimensiune încă din vremea întemeietorilor săi, familia Rosetti-

Publicul care a asaltat, în seara zilei de13 martie 1936, impunătoarea şi somptuoasă Operă Garnier din Paris pentru a fi prezent, pe viu, la premiera mondială a operei Oedip, creaţie aparţinând lui George Enescu, nu cred să fi bănuit şi nici măcar să se fi întrebat, chiar după răsunătorul succes, despre locul unde a fost concepută lucrarea lirică, ce va deveni, potrivit criticii a timpului, una din ,,cele mai fertile” expresii muzicale a ,,gândirii” sufletului uman.

Cum, de altfel, nici publicul bucureştean ce a luat parte, mult mai târziu, la cea dintâi reprezentaţie în ţară a operei în România, în data de 22 septembrie 1958, cu prilejul primei ediţii a Festivalului internaţional ,,George Enescu”, nu a părut curios să afle ,,laboratorul” unde Enescu pusese în ,,amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle ,,Oedip în Colona” şi ,,Oedip Rege”, condensate întrun libret aparţinând

... unde ,,Orfeul Moldav”, G. Enescu, a creat opera Oedip 27

debutează în anul 1880, când boierul Dumitru Rosetti Tescanu, licenţiant în drept şi filosofie, talentat muzician şi instrumentist în tinereţe, carturar şi om politic, o personalitate în cultură prin scrierile sale în limba franceza şi în limba româna, dintre care volumele „La nuit, l’Aurore et le Jour ou L’Empire, la Dictature et la Nation”, „Etude critique sur la condition de la femme dans l’Inde antique” şi „Biografia lui Vasile Conta”, a ridicat, în mijlocul unui parc dendrologic de aproximativ 4 hectare străbătut de alei pietruite şi încadrat de o grădină de flori şi arbuşti tunşi, clădirea concepută în trei caturi cu un nivel, având o faţadă impunătoare spre este, iar spate un puternic zid de de piatră ce o apără de eventuale deplasări de sol.

Accesul în parc se face străbâtând o alee de tei plantaţi odată cu realizarea construcţiei, iar pe latura

Tescanu, întinsă pe opt generaţii, în două secole şi jumatate. În coasta unui deal situat la marginea nord-vestică a acestei comune băcăuane situate la 37 de km în vestul municipiului Bacău, într-o armonie perfecta cu natura, străjuit de păduri, o livadă de meri şi de apa Tazlăului Sărat , se ridica conacul vechii familii de boieri Rosetti Tescanu. O oază de umanitate şi cultură întro Moldova patriarhală, a cărui existenţă conduce pe urmele lui George Enescu la vârsta maturităţii creative, odată cu prezenţa sa, mai întâi ca invitat la serile muzicale organizate acolo, iar apoi ca soţ al Mariei, una din cele două fiice ale proprietarului conacului, considerată a fi fost printre cele mai frumoase femei ale vremii.

Edificiul, influenţat arhitectonic de principalele stiluiri şi curente curente ale vremii, are o istorie care 28

binecuvântat, puternic încărcat cu energii pozitive, favorabil activităţilor creatoare.

Mişcarea culturală care a gravitat în jurul moşiei de la Tescani a înflorit, însă, la începutul veacului al XXlea, iar alături de Mihail Jora, rudă a Marucăi şi Alfred Alexandrescu, George Enescu s-a situat între maeştrii seratelor artistice derulate în ambinaţa intimă şi creatoare a conacului. Din anul 1909, când a făcut cunoştinţă cu mirajul Tescaniului până la plecarea sa definitivă în străinătate, în 1946, George Enescu s-a inspirat câteva luni pe an din frumuseţea şi parfumul locului, beneficiind de liniştea zonei, de bunătatea şi simţul artistic al locuitorilor. Aici a compus opera Oedip, lucrare care l-a făcut celebru în lumea muzicală mondială şi pe care a dedicat-o la finalizarea sa Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care va deveni, în 1937, soţia lui George

exterioară de una ducând la ,,plopii fără soţ” din poezia eminesciană. Se spune că aleea cu plopi a parcului este cea care i-a inspirat lui Enescu finalul apoteotic al capodoperei sale “Oedip”.

Luând în considerare anumite caracteristici ale construcţiei, amplasarea acesteia precum şi gândirea spaţiului înconjurător, conacul familiei Rosetti Tescanu, a fost clasificat de către Vasile Parizescu, preşedintele Asociaţiei Colecţionarilor din România, în categoria „micilor palate”.

Locul a devenit foarte repede de la finalizarea construcţiei conacului, sub patronajul gazdei, punct de întâlnire a artiştilor, dar şi a membrilor mişcării unioniste, care au pus bazele procesului de unificare a României.

Specialiştii în câmpuri energetice susţin că Tescaniul este un loc

29

Enescu. ,,Umbre si lumini. Memoriile unei domniţe moldave”, un jurnal pe care nu a dorit să-l publice cât a fost în viaţă , până în anul 1968, dar pe care nepoata sa, Oana, ce locuieşte la Paris, a decis să îi accepte editarea , în anul 2000 la insistenţele prof. univ. dr Elena Bulai, fost director al Centrului de cultură de la Tescani, se constituie întrun document al unui timp trăit, aflat dincolo de orice informaţie istorică. Personajele reale deschise sunt o mixtura de pasiune fioroasă şi geometrie morală perfectă. Nici pe ea însăşi nu se menajează apărând în epăisoadele jurnalului superbă , dar şi otrăvitoare, abisală ori impresionabilă, caustică însă şi aristocrată ca o domniţă medievală. În fond, o carte din care aflăm foarte mult din culisele a ceea ce însemna să fii aristocrat în Moldova sfârşitului de secol XIX şi prima jumatate a celui următor. Născută la Tescani, trăind aici memente importante din vaţa sa alături de Enescu, conacul, oamenii ce l-au vizitat ori cei ai locului caracterizaţi, iar evenimentele timpului disecate în jurnal, fără prea multe scrupule, atestând la Maria o foarte ageră priză la realitatea morală a societăţii româneşti a epocii. Rândurile sale oferă, însă , şi o perpectivă neştiută privind viaţa muzicală , ori culturală , în general , a României timpului.

Dar, cea alintată de familie şi cunoscuţi cu numele de Maruca,

a trăit mai mult decat a scris.

Născută la Tescani, soţia lui Enescu, probabil cea mai frumoasa dintre doamnele aristocraţiei româneşti din prima jumătate a secolului trecut, confidentă a Reginei Maria, se mărita la 19 ani cu Mihail Cantacuzino fiul sefului conservatorilor, ,, nababul” Gheorghe Cantacuzino. Suferă, însă o mare deceptie, pentru ca îl surprinde în plin adulter cu sora ei, Nellie, dar căsătoria nu se va desface decât odata cu moartea întrun accident a soţului, în 1928. În 1907, îl cunoaşte pe tânărul de 26 de ani George Enescu de care se îndrăgosteşte. Îi va deveni soţie, însă, mai târziu, în 1939, dupa ce, între timp, avuse o aventură de demoniacul profesor Nae Ionescu. Va fi iubita lui vreme de cinci ani.

După căsătoria cu Enescu, Maruca nu e amfitrioana, ci mai degrabă muza perfectă. Lumea în care trăia era una de muzicieni.

Ionel Perlea, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Alfred Alexandrescu, Yehudi Menuhin, elevul cel mai celebru al lui Enescu, Herbert von Karajan, au fost oaspeţii soţilor conacului familial de la Tescani. În perioada lucrului la opera sa Oedip, George Enescu a terminat la Tescani şi o serie de lucrări simfonice ori camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Suita pentru orchestra nr. 2 în Do major, op. 20 (1915), Simfonia nr.

30

„să adăposteasca temporar sau periodic artişti şi intelectuali romani sau straini, [...] desemnati de un comitet consultativ.”. ,,Dorinţa mea fierbinte este ca, în acest loc de odihna, reculegere şi creaţiune, să nu aibă acces la ospitalitatea Aşezămintului alte persoane decât cele care au cele mai strânse afinităţi cu arta muzicala, plastică şi intelectualitatea creatoare”, se specifica în actul de donaţie semnat de Maria Cnatacuzino.

Gestul soţilor Enescu a salvat locul de la distrugere, dar nu l-au scutit de sinuozităţile specifice timpului, conacul fiind, pe rând, centru de colectare a laptelui, şcoală şi bibliotecă. Chiar dacă pianul la care interpreta Enescu a rămas intact, la fel ca şi vioara ,,Bernadel” primită de George Enescu drept premiu la terminarea studiilor la Conservatorului din Paris pe 24 iulie

3 î Do major, op. 21 (1918 – 1921), precum si Cvartetul de coarde îm Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr. 1 (1924), Sonata pentru pian si vioara nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926). Înainte de a părăsi definitiv România după turneul american din 1946 au făcut un ultim popas la Tescani, unde pe 14 iulie a respectivului an Enescu notează şi semnează pe o bucată de hârtie ,,Ultima dorinţă”, prin care cere să fie înmormântat la Tescani alături de soţia sa Maria.

Autoexilaţi în Franţa, soţii Enescu au decis, însă, în 27 august 1947, să doneze , ,, definitiv şi irevocabil”, conacul şi moşia de 33 de hectare statului roman, reprezentat prin Ministerul Artelor, în scopul „înfiinţării unui aşezămint cultural cuprinzind şi case de odihna“, care 31

1899, întro seară din toamna anului 1948 un ,, binevoitor” responsabil comunist a decis să ardă la ,,un foc de tabără”, toate cele mai bine de 12.000 de volume carte valoroasă.

Generalul Radu Rosetti menţiona că erau titluri pe care nu le găsea nici la Biblioteca Academiei Române.

Pe rafturile din ,,lemn de Tazlău” ale marii biblioteci se aflau şi cărţile provenite dintro donatie foarte mare făcută lui Dumitru Rosetti de Vasile Conta, pentru că propritarul conacului de la Tescani îi tradusese ,,Teoria ondulaţiei universale” în franceză.

Pe lângă volume de literatură ori filozofie erau şi cărţi de agronomie, ştiinţe juridice. „M-am rătăcit în biblioteca Rosetteştilor!”, exclama edificator George Enescu, uimit de numărul mare şi varitatea cărţilor din bibliotecă. În anii ‘70, autorităţile băcăuane sensibilizate de puternica mişcare culturală iniţiată după reapariţia revistei de cultură ,,Ateneu”” fondată de George Bacovia, apelând la diverse subterfugii au redat conacului şi parcului înconjurător destinaţia dorită de foştii proprietari, specificată în actul de donaţie.

A fost restaurată, mai întâi, Casa memorială, aflată întro stare de degradare avansată, aceasta primind destinaţia actuală, specificată, de altfel, în mod explicit în actul de donaţie şi în testamentul lui Enescu. Spaţiul interior a căpătat

desţinatiile hotărate de către Măruca Cantacuzino-Enescu.

Muzeograf era atunci Alexandru Popovici, detaşat de la Muzeul din Bacău să refacă atmosfera enesciană a Tescaniului. A fost ajutat de Romeo Draghici, cel care în calitate de secretar şi avocat al lui George Enescu lucrase la testamentul acestuia şi la actul de donaţie. Romeo Drăghici a distribuit şi la Tescani, o parte din obiectele ce rămăseseră de compozitor, alte bunuri ale acestuia fiind donate muzeelor Enescu din Bucureşti şi Sinaia. ,,Am primit ochelarii, bagheta de dirijor, un baston, chiar şi piese de mobilier original, Louis XV ce au aparţinut maestrului. Şi pianul este al lui, şi vioara. În cea mai mare parte mobilierul original a fost păstrat, de la cel aflat în camera folosită de Enescu, pâna la piesele din salon, dormitoare, sala de mese, holuri. Am mai găsit în sat cîteva lucruri de-ale lui Enescu”, indică Georgeta Popovici, soţia primului curator al Aşezământului de la Tescani.

Cu toate intenţiile bune anunţate, lucrurile nu au mers chiar ,,unse”.

Au existat şi momente tensionate.

Era de aşteptat ca o asemenea “vila”, amplasată întrun parc de aproape 5 ha să trezească dorinţe ascunse mai-marilor epocii. Întro sâmbătă a Paştelui, prin anul 1978, când se făcuseră multe la Tescani , dar mai erau încă de făcut lucruri, am primit o vizita lui Ilie Rădulescu, secretar 32

al PCR. Se uita de pe terasa din faţa a aşezămîntului, unde bate o lumină specială, pe care o înţeleg şi reproduc cel mai bine pictorii, cînd, deodată, ne-a zis scurt: “Opriţiva!». Am intuit că ar fi vrut să facă acolo un loc de recreere pentru alte persoane, nu intelectuali români şi străini, cum prevedea testamentul soţilor Enescu. Atunci, Aurel Ilie Calimandric, om politic comunist, dar care influenţat în bine de oamenii de cultură băcăuani, iniţiase proiectul refacerii aşezământului către destinaţia vizată de donatori, şi-a folosit relaţiile personale, şi după luni de zile de tergiversări şi tertipuri benefice continuării lucrărilor, am primit din nou dispoziţii să ne apucăm de treaba. S-a făcut muzeul, a venit cooperativa ,,Decorativa” şi a aşezat toate camerele, a pus mochetele, perdelele, s-au instalat vitrinele, am panotat pereţii, iar în 1980 am inaugurat muzeul din Casa memorială denumită iniţial ,, George Enescu”. Numele Rosetti Tescanu, nume de boieri nu trebuiau incluse”, îmi mărturisea în urmă cu vreo 20 ani custodele Alexandru Popovici. În cea mai mare parte mobilierul original a fost păstrat, de la cel aflat in camera folosita de Enescu, până la piesele din salon, dormitoare, sala de mese, holuri.

Este puţin straniu să regăseşti, chiar şi acum, în tăcere şi nemişcare, spaţiul unde celebra gazdă îşi primea colaboratorii ori prietenii, admiratori

care participau la audiţii muzicale intime, de multe ori la urechea auditoriului ajungând frazele unor piese cântate în premieră absolută de magicianul sunetelor care a fost Enescu.

Aici aveau loc serate muzicale, au fost pregătite primele numere ale revistei Muzica, s-au pus bazele Asociaţiei ,,Amicii Muzicei”. Din 1937, soţii Enescu au fost, timp de aproape un deceniu, ,,gazde absolute”, pînă la plecarea lor din ţară.

Sugestia acelor momente transpare şi în prezent, imaginând seri de vis, dintro fotografie expusă În marele hol ,,podit” cu mai multe covoare vechi, la reflexele arzătoare ale căminului şi în lumina dulce a lămpilor se amestecau tremeurul lumânărilor de pe un pian Backstein deschis. Doi oameni , unul la pian, altul în picioare având o vioară sub bărbie captează un auditoriu atent. Întreaga atmosferă creată de ambianţa actuală, de la mobilier la exponatele prezentate şi muzica în surdină ce se aude în toate încăperile, umplu ca un vers şi în prezent acest spaţiu şi toate inimile omeneşti care trecându-i pragul vibrează. Şi suntem magnetizaţi de ceea ce percepe la Tescani nu doar noi românii.

O întâmplare semnificativă, la care am fost martor, o atestă. O delegaţie de ziarişti reprezentând canale media cunoscute din Germania se afla în viză prin judeţ cu mai mulţi ani în 33

urmă. Publiciştii văzuseră obiective turistice, economice, stătuseră de vorbă cu autorităţi, dar nimic nu părea a-i ,, fluidiza” în atitudine. Mă gândeam că aşa sunt nemţii. Am ajuns, însă, şi la Tescani şi... minune. Odată intraţi ce în incinta aşezământului oaspeţii scorţoşi au început să dea semne de vivacitate, întreţinând comunicarea cu prof. univ. dr Elena Bulai , cea care la timpul acela era custodele Aşezământului. Mai mult, cel ce părea a fi şeful delegaţiei de jurnalişti, aproape mut pe parcursul şederii în judeţ, zărind pianul din camera în care se făceau audiţii muzicale, întreabă, s-a văzut clar, cu emoţie : ,,Pe această claviatură ţi-a destăinuit emoţiile muzicale chiar George Enescu ?”. La răspunsul afirmativ al gazdei, publicistul ce lucra la ,, Frakfurter Algemaine Zeitung”, aveam să aflăm, ulterior, după ce limba i s-a ,,dezlegat” odată cu întâlnirea cu aminitirea marelui compozitor român, spune ,,minunat”, se aşează pe scaunul din faţa pianului şi atingând clapele instrumentului cântă pentru audienţa surprinsă , chair şi colegii săi de delegaţie, o sonată de George Enescu. Aveam să revăd de-a lungul anilor emoţii ale oaspeţilor străini atunci când veneau la tescani , dar o o trasformare de atitudine şi exteriorizare mai puternică parcă nu am mai întâlnit.

Pe peretele din faţă, în sala mare unde se găsesc ochelarii maestrului, agenda sa de lucru din 1920, cărţi de

vizită, facsimile ale unor manustcrise de partituri ori din corespondenţa purtată de George Enescu, este expus şi un tablou realizat de un pictor italian, ce o reprezintă pe Nelly, sora soţiei a lui G.Enescu. O creaţie ce suprinde figura unei femei frumoase, dar a cărei viaţa a fost una plină de evenimente mai romantice, ba chiar gotice. ,,Neliniştile” par a se fi transmis şi după moartea sa în conacul de la Tescani. Se spunea despre respectiva tânără că s-a spânzurat fiindcă nu a fost lăsată să se căsătorească cu un soldat oarecare ce era cazat la conac, iar , ulterior a fost amanta primului soţ al Mariei, prinţul Mihai, fiul ,,nababului” Gheorghe Caatacuzino, liderul conservatorilor din perioada interbelică. În fiecare an pe data de 13 octombrie, spun localnicii, stafia fatei se arata sub diferite întruchipări la cei din conac.

Salonul familiei, in care sute de seri au rasunat acordurile muzicii celeste, se numeste sala “Oedip” pentru ca aici a fost desăvârşită celebra opera enesciană. Manuscrisul original al acestei capodopere se pastreaza la Muzeul “ George Enescu” din Bucureşti, dar sunt expuse fotocopii ale acestuia.Camera de zi folosita de Maruca, a cărei mama, Alice era născută Jora, se numeşte acum sala ,,Jora”. Încăperea care adăpostea biblioteca este azi panotată cu fotografii şi documente reprezentative pentru viaţa compozitorului.

Casa este înconjurată de un parc 34

secular a cărui ,,vedetă” este ,,Ulmul lui Enescu”, un arbore a cărui vârstă trece de 250 de ani, sub care nu de puţine ori, spun martorii, virtuosul român s-a aşezat să cânte pentru ţăranii veniţi să-l venereze. În imediata apropiere a casei se pastreaza intactă ,,merăria”, locul unde se depozitau fructele pentru iarna,0 transformată, după reabilitarea Aşezământului în sala de expoziţie.

In curtea conacului era un Mormant placat cu marmura de Ruschita ,foarte frumos ,Gol in care G. Enescu vroia sa fie ingropat ,atunci cand va parasi lumea celor vii.

Tot în curtea conacului a fost aşezat pe un soclu un monument reprezentându-l pe Enescu, realizat din marmură de Ruşchişţa, sub care, în consonanţă cu dorinţa testamentară a lui George Enescu a fost dispus un cavou în care urmau să fie aduse rămăşiţele pamânteşti ale compozitorului şi soţiei sale, înmormântaţi, în prezent în cimitirul parisian ‘’Pere Lachaise’’. Opoziţia fiicei lor, fundamentată şi de inconsecvenţa autorităţilor centrale privind soarta Aşezământului de-a lungul timpului, ce au produs ,, falii” în gestionarea locaţiei, a făcut ca, deocamdată, ultima dorinţă a soţilor să nu fie încă îndeplinită. În spatele monumentului a fost consolidată o mică înălţime pe care

se afla un foişor din lemn, loc unde Enescu obisnuia să se retragă pentru momentele în care dorea să fie singur cu gândurile sale învăluite de muzica sa ce deschidea şi mai deschide , spun specialiştii noi doi dimensiuni ale artei componistice şi interpretative.

Dar Aşezământul de cultură de la Tescani nu a fost reconectat la viaţa culturală, conform voinţei donatorilor, doar ca un muzeu, ci drept o casă a artiştilor şi a intelectualilor.

Conacul, cu parcul său, la care s-au adăugat, apoi, încă doua cabane, ajungîndu-se, în momentul de faţă, la 38 de camere, a fost tot timpul, inclusiv pe vremea lui Ceauşescu, nu doar un loc fermecător, ci şi unul de creaţie, rezultantele acesteia putând fi urmărite ,, la cald” fie în expoziţia permanentă deschisă în fosta urscătorie de mere, fie în seratele muzicale organizate. În 1980 au venit primii oaspeţi rezidenţi : 15 artişti participaţi cea dintâi tabără de artă plastică. De atunci, Tescaniul a devenit casa de creaţie Uniunile Artiştilor Plastici şi respectiv Compozitorilor. După inaugurarea artiştii din cele două organizaţii de creaţie le-au abandonat pe celelalte la care aveau acces, Bran şi Cumpatu, ,,fascinaţi fiind de ce au găsit la Tescani: parcul, Dealul Merilor , pădurea apa Tazlăului, dar mai ales de lumina specială care bântuie zona”, spune Gabriela Ilaş, deasemenea fost curator al Aşezământului.

35

De-a lungul a mai bine de 35 de ani au trăit, , clipe ,,de iluminare” la Tescani Horia Bernea, foarte legat de acest loc unde venea de 2-3 ori pe an, avea chiar un atelier al lui, Theodor Rusu, Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horia Pastina, Mihai Sârbulescu, Cristian Paraschiv, Ilie Boca, Sultana Maitec, Cristina Ciobanu, Tudor Marinescu, Ioana Panaitescu, Ileana Micodin, Sabina Negulescu, Florin Ciubotaru, Mihai Chiuaru, Ala Jalea Popa, Doru Ulian, Simona Runcan, Anamaria Smigelschi, Ileana Ploscaru-Panait, Dacian Andoni, Marcel Lupse, Vasile Crăiţa Mândră, Dan Hatmanu, Vlad Florescu, Vlad Micodin, Dan Palade, nume întipărite în ,,conştiinţa” plasticii româneşti.

Despre plasticienii ,,iluminaţi” de atmosfera acestui loc special în geografia spirituală a României ,, încrustează” mărturie, în ,, Jurnalul de la Tescani”, Andrei Pleşu, fostul ministru al Culturii, cel care fiind trimis acolo cu domiciliu forţat de către regimul comunist a lucrat în calitate de bibliotecar la Casa memoriala ,,George Enescu”. ,,De câţiva ani văd, în preajma Tescanilor, pictori lucrând în peisaj.

Unii, rapizi, întreprinzători, cu aerul de a exercita fără emoţie un meşteşug bine stăpânit. Alţii, cautand , privind îndelung, cu capul lasat într-o parte şi cu ochii strâmtaţi, pomul sau pajistea din faţă: puţin afectaţi, (...), capabili să identifice tabloul în imensitatea

oricărei privelişti. Alţii, concentraţi, asudaţi, absorbiţi într-o transă ritmică, lacomă să surprindă palpitul unui loc. Toţi din ce în ce mai intelectuali: singurii oameni ai spiritului care mai muncesc, azi, în natură şi care mai au simţul pur al imediatului. Miraculoşi în nevoia lor de a capta aerul unui loc. Aerul. O achiziţie fără corp, un abur, în care să se simtă mirosul lui Dumnezeu”, nota Andrei Pleşu în 1989.

Despre,,exilul” lui Andrei Pleşu la Tescani Georgeta Popovici povesteşte cu drag si nostalgie, reflecând, în mic atmosfera ce domnea la Tescani. ,,Pleşu a fost o binecuvîntare pentru Tescani. Eu lucram la Muzeul din Bacau si am auzit ca va fi transferat acolo. A fost detaşat la Tescani. A stat într-o încapere creata pentru Horia Bernea. Aici l-a prins Revolutia. Primea cîte un telefon de la prietenul lui, Dan Haulica, care-l sfatuia sa mearga pe dealuri. Mai pornea la plimbare si cu prietenul sau Teodor Enescu, care venea în cîte o scurta vacanta. Ideea era sa nu stea de vorba în spatii închise.

Pe sotul meu, directorul muzeului de atunci, l-a întrebat cineva la telefon: «E adevarat ca dl. Plesu lucreaza la voi, la Tescani?»; «Da, e adevarat, matura prin curte» - a raspuns el... A fost reprodus în ziarele momentului... Serile citeam aici Ilf si Petrov, Caragiale, Zoscenko. Se rîdea copios. Erau si seri de muzica.

Johnny Raducanu improviza la pian, 36

dl Plesu cînta...”

Basul David Ohanezian, oaspete şi el al Aşezământului de cultură, îmi mărturisea în urmă cu vreo două decenii la Tescani că Enescu a adus personajului mitic în opera sa ,,faţete interpretative mereu de descoperit, ce dovedesc genialitatea compozitorului”. ,,,L-am cântat pe Oedip de aproape o sută de ori, şi dacă l-aş cânta de 500 de ori tot aş avea ceva de descoperit ceva nou. Este opera operelor. O spun eu care am interpretat 41 de roluri din creaţia de operă a lumii”, preciza David Ohanezian, cel apreciat a fi fost cel mai valoros al miticului personaj.

La Tescani se mai desfăşoară Tabara de coregrafie ,,Terpsichore” destinată coregrafilor, bursele pentru scriitori ,,Pro Helvetia” ce asigura, de doua ori pe an, găzduirea câte unui scriitor român şi străin în acelasi loc, alte evenimente culturale, tabere internaţionale de filosofie, dar şi recitaluri private de interpretarea vocală, pian, vioară, violoncel, instrumente de suflat ori concerte camerale instrumentale pentru triouri, cvartete , cvintete .

Casa memorială ,, George Enescu” din incinta clădirii principale a devenit în anul 1990, Centrul de Cultură Tescani, iar din 1993 Centrul de Cultura “Rosetti Tescanu - George Enescu”. Începând cu anul 2006, este sub denumirea de ,,Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu George Enescu secţie a Muzeului Naţional ,,George 37

Enescu”. Şi în forma actuala, aşezământul de cultură nu este, în conconanţă cu voinţa donatorilor, doar un muzeu.

Cuprinde o sală de concerte de cameră “Oedip”, estrada în aer liber din parcul conacului pentru orchestre simfonice de 80 de instrumentişti, aici având loc anual festivalul ,,Enescu — Orfeul Moldav”, singurul important eveniment din România care include, în prezent, concerte simfonice în aer liber. De asemenea, dispune de o sală de conferinţe, de trei ateliere multifuncţionale, de o galerie de artă, biblioteca clasică şi biblioteca de specialitate pentru cercetare cuprinzând un fond documentar „Enescu” la dispoziţia specialiştilor din ţară şi din străinatate, săli de lectură ori audiţie, spaţii de cazare şi servirea mesei pentru creatorii care vin în zonă.

Desfăşurând, de-a lungul anilor programe în domeniul culturii, artei, ştiinţei, la nivel naţional şi internaţional Aşezământul de cultură de la Tescani face parte din Asociaţia Europeană ,,Les Rencontres” cu sediul la Paris, din Asociaţia internaţională ,,Res Artis” cu sediul la Amsterdam, dar şi din Reţeaua Europeană de reşedinţe pentru scriitori şi traducători cu sediul la Montpellier, care funcţionează sub egida Academiei Franceze.

Ca urmare, în momentul de faţă, locul nu şi-a pierdut destinaţia culturală prevăzută în actul de

donaţie. Găzduieşte, în continuare, evenimente. Dar apărut, totuşi, ca în momentul premierei Oedip nu pare a mai fi de inetres locul unde s-a născut capodopera. Un mare semn de întrebare privind viitorul său după ce finanţarea acestui lăcaş de cultură pare a secătui de la preluarea sa, în timpul când la conducerea Ministerului Culturii se afla Adrian Iorgulescu, ca secţie a Muzeul Naţional ,,George Enescu” . A debutat, astfel, odată cu pierderea personalităţii juridice şi subfinanţarea acestui prim centru de cultură atestat în România. Dacă conacul mai este încă primitor , parcul nu mai beneficiază de o întreţienere corespunzătoare . Mai mult s-a degradat foarte mult şi lucrarea artistică monumentală realizată în inox de către artistul plastic Constantin Lucaci, cel numit de colegi ,,părintele fântânilor cinetice”, artist ce s-a impus în ţară şi peste hotare s-a prin sculpturile în otel inoxidabil carora le-a dat de multe ori dimensiuni monumentale.

Parte din tuburile ce au o alcătuia au fost furate. De asemenea, lipsa de personal, doar un muzeograf, o contabilă şi un paznic, dar şi de pregătire de specialitate, şeful secţiei este un inginer mecanic, nu oferă o garanţie privind perpetuarea emulaţiei culturale a Aşezământului.

Salvarea vine deocamdată de la o serie de organizaţii neguvernamentale româneşti şi străine care iniţiază diverse programe. Dar numărul 38

acestora a scăzut dramatic în ultimii doi ani, aşa încât , o mărturiseşte sub anonimat un localnic, anul acesta ,,doar în lunile de vară va fi ceva mai multă animaţie”.

Autorităţile judeţene ar fi vrut în 2012, aprobând într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean preluarea Aşezământului de la Tescani. Consilierii au formulat atunci către Ministerului Culturii o cerere de preluare a secţiei din Tescani a Muzeului Naţional şi crearea unei entităţi cu personalitate juridică. ,,Complexul e unul dintre puţinele obiective culturale din judeţ care sunt preţuite şi în afara ţării, prin urmare e foarte important pentru promovarea Bacăului ca desţinatie turistică culturală”, motiva atunci acest demers Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean.

Opoziţia formulată printro scrisoare deschisă de către o serie de intelectuali români , dar şi o lipsă de interes manifestată de autorităţile centrale din domeniu pun în dificultate existenţa unui focar cultural cu rezonanţă.

Pentru a face faţă dificultăţilor financiare s-a luat decizia, încălcânduse, astfel, chair cerinţele donatorilor, ca în cele 35 de locuiri de cazare să fie găzduiţi nu doar artişti , ci public care ar dori să petreacă un week- end la Tescani, în cel mai vechi centru de cultura din ţară.

Locuitorii din Tescani sunt mândri de existenţa Aşezământului.

,,Sunt fericit că locuiesc în Tescani, sat cu oameni de o bunătate sufletească, mândri de existenţa casei memoriale, precum şi obiceiurile stravechi ce se ţin în pragul sărbătorilor. Invit oamenii de pe alte meleaguri să cunoască direct Tescaniul .Vor fi încântaţi”, spune Viorel Tănase , un tânăr al locului. Elena Filimon, de asemenea o localnică scoate în evidenţă trăirile celor ce trec pe la Tescani. ,,Dacă te plimbi pe aleea de tei sau cea de plopi simţi energia pozitivă ce se transmite, dar şi acodurile muzicale ale lui Enescu.

Cand eram adolescentă mă plimbam pe acele alei ale conacului, frumuseţi rămase neschimbate. Pe aleea cu plopi m-a plimbat prima dată cu soţul meu. Era cel mai romantic loc gândindu-mă că acolo, pe aceieşi alee şi-au purtat paşii George Enescu şi Maruca. Doamne ce mult îndrăgesc frumosul meu sat natal. Tescanii lui Enescu sunt şi Tescanii meii , câtă mândrie. O spun pe unde ajung”, indică femeia. Ştefan Marin şi el om al locului de peste 80 de ani este categoric ,,dacă m-aş întoarce in timp....tot aici aş alege să trăiesc, locul de care mă leagă nu doar amintiri minuntate, dar şi natura, oamenii, ambianţa, Enescu, Maruca, Jora, jocurile

populare din zonă”.

Gândurile acestor oameni în consonanţă cu rândurile notate pe o foiţă de hârtie la Tescani de către George Enescu, în data de 27 septembrie 1942. ,,(...) vreau ca ţara noastră, poporul niostru admirabil să iasă la lumină.

Asta simt eu. Asta trebuie să simtă toată lumea”, scria marele compozitor, cel care , impulsionat de aerul Tescanilor scria ,,vreau să stoar până la ultima suflare, sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt. Atât cât exist vreau să cânt”.

Cornel CEPARIU

39

Ultimul olar din Frumoasa Vasile Luca mărturisește: „Mi-a fost dragă meseria asta!” și se duce să închidă câinii, care-s mari și răi, apoi ne arată atelierul lui. „Lutul trebuie muncit, susține moș Vasile. Acum iau pământul mai de aproape, dar pe vremuri mă duceam la Dobreanu. Când ajung, săp cam un metru și jumătate-doi, până dau de strat, pun mâna și îl frământ să văd dacă-i bun, apoi îl aduc acasă. Îl înmoi cu apă, îl pun pe un oblon și îl bat, îl bat bine cu parul, apoi îl dau la morișcă și fac o grămadă. Pe urmă, iau strujnița și îl tai mărunțelmărunțel, iar seara îl ud iarăși.” Cu adevărat e muncit, gândesc eu, iar moș Vasile continuă: „A doua zi, îl frământ cu picioarele, îl frământ bine-bine; de trei ori trebuie călcat,

Privirea pătrunzătoare și vocea hotărâtă, cam repezită, nu se potrivesc cu trupul puțintel. E încă plin de viață și cu mintea limpede, forfotind de gânduri. Are 88 de ani. „Optzeci și opt?” întreb eu, lungind cuvintele, într-o mirare nepoliticoasă. „Da, sunt născut pe 15 decembrie 1929. Am un an din 15 zile!”, spune Vasile Luca, avertizându-ne că e un om glumeț, apoi ne deschide poarta. Ultimul olar din satul Frumoasa e bucuros să ne vorbească despre meseria lui. „Eu am învățat olăritul de la tata!

Nu se fac oale din tot lutul, trebuie să fie gras și lipicios, nu nisipos.

Dacă-i nisipos se sfărâmă”, spune nonagenarul. Ne roagă să așteptăm 40

nu o dată! Dacă-i gata, fac boțuri.

Fiecare boț îl iau, îl frământ cu mâna ca să nu aibă niciun cocoloș și îl pun pe roată. Oalele le așez pe scânduri la uscat și după aceea le dau cu litang, un fel de smalț, și le coc. Litangul trebuie dat la râșniță și amestecat cu apă până se face ca smântâna. Oalele negre nu se smălțuiesc.”

m-am pensionat, mi-am luat cai și am plecat iarăși cu oalele.” Deși sunt ieftine - una mică e doi lei, una mare, de două kilograme, cinci lei - nu prea se mai vând. Oare de ce? „Oamenii nu mai au nevoie de oale! Vite nu mai sunt, nici lapte nu mai este, iar cât este se ține în bidoane. Oala e pretențioasă, trebuie să o speli, să o opărești, să o usuci... La anii mei nu ar mai trebui să muncesc, dar îmi place”, mărturisește Vasile Luca. Și în timp ce merge pe cărare, în urma noastră, mai spune o dată, mai tare, mai hotărât, ca să fie sigur că a fost înțeles: „Mie mi-a fost dragă meseria asta!”

Silvia PĂTRĂȘCANU (publicat în cotidianul Deșteptarea)

„Ajungem până la Prut” Vasile Luca se oprește din povestit și cade pe gânduri. Pe vremuri călătorea mult, dar azi, bătrân fiind, își vinde oalele mai aproape. „Mergeam spre Iași, la Podu Iloaiei, Mircești, Hălăucești, spre Vaslui, la Tanacu...

Ați auzit de Tanacu? Ajungeam până la Prut. Din asta mi-am crescut copiii.” Se ducea cu oale și se întorcea cu grăunțe. „În ‘90, după Revoluție, se vindeau bine. Într-un rând, am intrat la Hanu Ancuței să mănânc, dar mi-au zis «Du-te, moșule, de aici, că nu-i pentru matale, e scumpete!» și-am plecat”, spune bătrânul, senin, fără amărăciune. Bunicul lui a fost olar, tatăl la fel, „era plină de olari Frumoasa, aveam Strada Olarilor, dar treptat au dispărut. Unii au murit pe front și au învățat femeile să facă oale, alții au renunțat. Doar eu am rămas. Mie mi-a fost dragă meseria asta. Eram olar, eram și angajat la ocolul silvic, iar acum, iaca, am o pensioară bunicică... În 1985 am venit la cooperativă, dar aici am avut o încadrare mai proastă. În 1990, 41

Izvoru Berheciului: “Poiana lui Iocan”, varianta locală La crâșmă, despre politică, bani și Brexit

Vasile Lascăr nu-i plânge pe englezi

E sărbătoare și oamenii din Izvoru Berheciului se tem să prășească buruienile sau să lege roșiile ca să nu-l mânie pe Dumnezeu. Și dacă e sărbătoare, unde să se strângă dacă nu la crâșmă? Vorbesc de-ale lor, cine a mai murit, cine a născut, despre bucurii și necazuri, despre vreme și politică. „Aici e Poiana lui Iocan?”, Îi întreb eu. “Ba nu, aici e poiana lui Bugan”, mă lămurește un tânăr rotofei, zâmbind cu gura până la urechi. Ce-i animă? “Avem și noi problemele noastre”, spune Vasile Triscariu. “Zis Buganu”, mă lămurește tot el, apoi: “Drumurile sunt proaste, terminate, `n Pădureni și `n toată comuna. Toba de la tractor e gata, s-a rupt!” La țară, n-au unde se distra, mai schimbă o vorbă aici, sub umbrar, cu o bere rece `n față, iar la prânz se `ntorc acasă. “Venim la magazin să cumpărăm o pâine, ne găsim aici, schimbăm o vorbă și ne despărțim. Aș juca un fotbal, dar n-am unde”, mărturisește Gabriel Dediu, care are 34 de ani și doi copii.

Să n-ai unde juca fotbal la țară? Mă lămurește Buganu: “Au făcut teren de lovit cu paleta. Pentru cine? Eu nu joc cu paleta! E tare tristă viața aici.” Nici nu au timp de distracții, dau cu cositoarea, strâng fânul, hrănesc animalele… Se uită, seara, la televizor dar nu le place ce văd.

“N-au făcut bine englezii că au ieșit din UE. E treaba lor, dar ne afectează și pe noi!” susține Triscariu, zis Buganu. “Ce ne pasă nouă, ia lasă-i `n pace, intervine Vasile Lascăr.

Cum ne afectează?” Celălalt: “Mă tem că-i dă afară pe români și sunt nevoiți să vină acasă. Eu am lucrat `n Italia `nainte de UE și era greu. Exact cum zic rasiștii acum, aut! Ei stau la hotel și boieresc, iar românii îi spală pe bătrâni.” Și ce dacă? “Nu e vina englezilor că românii sunt săraci.

Eu sunt nemulțumit de țara noastră, nu de-a lor, de cei care ne conduc, se fac multe hoții la noi. Nu-i plâng, eu, pe englezi”, intervine Lascăr, cu patimă. “Ai dreptate, spune tovarășul lui, îmbunat, și soarbe din pahar. Dar ei ne-au ajutat să intrăm în UE.” 42

n-am uitat, reacționează Lascăr, iritat. Cică acum mănânci bine, că se găsește. Mănânci pe dracuî, numai mortăciuni! Importăm toate porcăriile lor. ~nainte de î90 te duceai `n pădure, tăiai un vițel și aveai carne proaspătă, nu ticsită cu conservanți.”

După răbufnirea asta, Vasile Lascăr oftează și se `ndepărtează. Așa-i aici, la țară, “uneori mai bine, alteori mai greu”, `ncheie Gabriel Dediu, apoi `și ia copiii de mână și se pregătește de plecare. “Gata cu vorba, hai acasă, că ne-așteaptă mamă-ta cu masa!”

“Mănânci pe dracuî, numai mortăciuni!”

Discuția despre Brexit se încinge.

Fiecare are propria nemulțumire.

Unul își strică tractorul, altul s-a `ntors de la mină și `i `njură pe politicieni că n-au investit în Valea Jiului, iar Neculai Șendrea, “cel mai bun mecanic auto din zonă”, proaspăt sosit `n grupul de dezbatere, e supărat că românii vor pierde o piață. “Brexit-ul ne afectează foarte mult! {i pe circulația forței de muncă, și pe circulația mărfurilor.

Ați uitat cum era `nainte?”, `ntreabă {endrea. “N-am uitat, tocmai că

Silvia PĂTRĂȘCANU (publicat în cotidianul „Deșteptarea”)

43

Mama în Solonț, fiul crescut în SUA Elena îl așteaptă pe Charles: „Poate, totuși, va veni...” „A luat copii și din Moinești”

Podiș e un sătuc care face parte dintr-un sat mai mare: Solonț. Un cătun așezat pe deal.

Locuitorii din Podiș sunt norocoși, susține viceprimarul Lucian Rotaru: „Soarele aici iese prima dată, la ei, nu sunt inundați când plouă, au aer curat și pădurea aproape.”

Am venit în Podiș ca să o căutăm pe Elena, mama lui Charles. Cine e Charles? Un tânăr de 26 de ani, care trăiește în SUA, știind despre sine că e născut în România și dat spre înfiere. Își dorește cu ardoare să-și cunoască familia naturală, rămasă în țară. În dosarul de adopție erau puține date, de fapt mai nimic în afară de ziua și locul nașterii sale și numele mamei. Mai aflase că ea locuise, în tinerețe, în județul Buzău.

Descoperind pe facebook că asociația The never forgotten Romanian children (Copiii niciodată uitați ai României) îi ajută pe tinerii adoptați în străinătate să-și găsească familia, a lansat un apel. „Dintotdeauna miam dorit să îmi cunosc și familia biologică, însă puținele date pe care le dețin nu m-au convins să încep această căutare. Recent, cu ajutorul acestei pagini, sora mea s-a reunit cu familia ei biologică din Bacău. Din acel moment am început să sper că având ajutorul vostru poate voi reuși să îmi găsesc mama și restul familiei. Apelez la toți și vă rog să distribuiți această postare”, scria Charles. Despre mama lui Charles, asociația avea indicii că ar putea locui în Solonț, așa că ne-am dus să o căutăm în Solonț. Și am găsit-o. Înduioșată de amintirea băiețelului la care a renunțat, cu lacrimi în ochi, femeia a mărturisit că nu era căsătorită când l-a născut pe Charles.

Situația ingrată în care se afla, sărăcia, presiunile familiei au determinat-o să cedeze și să-și dea consimțământul. „Adopția a fost pusă la cale de mama mea și de Alexandra, o femeie din Buzău care umbla prin sate și căuta copii care puteau fi înfiați. A luat copii și din Moinești, și de la Căliman... Ea a convins-o pe mama. Mi-a dat 80 de milioane și am semnat.” Valentin, fiul Elenei, care a ascultat în tăcere până acum, intervine: „Nu știi cât ți-a dat, ai zis că era o sacoșă cu bani. I-ai numărat?” „Crezi că eu mai țin minte? Mi-a dat niște bani, erau mulți”, spune Elena. Aici, în Podiș, familia are trei căsuțe din paiantă. ”În prima locuiesc mama și tata, în cealaltă eu și fratele meu, Ionel, iar în a treia, sora mea și Gabriel, băiețelul ei”, ne explică Valentin, care a împlinit 19 ani. „Mai am o fată, Maricica, măritată în Onești, pe Gabi, plecată în Spania, și pe Neluțu, care e la casa lui, în Tg. Ocna”, povestește Elena.

Susține că Charles e cel mai mare dintre copii. „Tare aș vrea să vină acasă, să se întoarcă aici. Îmi pare rău, sper să mă ierte”, spune Elena. „Nu merită, intervine o vecină, cu patimă. Nu meriți! Nicio mamă, oricât de greu ar duce-o, nu trebuie să-și dea copiii!” Încremenită, Elena ascultă reproșul, apoi, încercând să nu plângă, repetă: „Mama mea a pus totul la cale.” Îi promit că numărul de telefon al lui Valentin va ajunge, prin intermediul asociației, la Charles. Femeia nu are putere să-i privească pe cei care s-au adunat în jurul ei. Se uită în zare și spune: „Poate, totuși, va veni...”

Silvia PĂTRĂȘCANU 44

DESTINE DE LÂNGĂ NOI

Minori întreținători de familie Copiii renunță la școală pentru a vinde flori

urzicile, se justifică Anca. Eu nu am timp să merg în pădure după ele. Eu doar le vând”. Nici ceilalți copii nu-și bat capul cu florile. “Părinții fac rost de ele, eu vin doar să le vând în Bacău.

Fac rost de bani. Noi suntem nouă frați în familie și ne descurcăm mai greu. Cu vânzarea florilor fac peste un million pe zi”, mărturisește și Paula. Micii comercianți spun că au undă verde de la părinți să-și cumpere doar mâncare din banii câștigați. Nu întâmplător, ei și-au ales ca loc de vânzare scările unei cofetării. Copiii însă recunosc că grosul banilor ajunge în familie. “Avem datorii și alte obligații”, spune ca un om matur Cătălin. Vânzătorii de flori și urzici recunosc faptul că au necazuri atât cu polițiștii comunitari care îi pun pe fugă și îi amenință cu confiscarea mărfii, cât și cu borfașii. “Chiar ieri a trecut pe aici un țigan uriaș care ne-a cerut banii. N-am vrut să-i dăm și a început să ne amenințe. Se lauda că ne bate, de ne zvântă. Am avut noroc de o doamnă care ne-a luat apărarea”, spune încă marcată, Paula. Ieri au trecut prin zonă și doi agenți ai Poliției Primăriei.

Copiii și-au strâns marfa rapid și s-au făcut că pleacă. Numai că, îndată ce polițiștii s-au îndepărtat, ei și-au etalat din nou vasele cu ghiocei. Nevoia i-a făcut șmecheri!

În fiecare dimineață, sunt la “serviciu”.

Cei patru copilași, îmbrăcați subțire și sărăcăcios, vineți de frig, stau ore în șir și zgribulesc, încercând să scape de buchetelele de ghiocei așezate frumos într-un lighean cu apă. Multe cucoane, atrase de frumusețea florilor, se opresc în dreptul comercianților de o șchioapă și se interesează de preț.

“Un leu buchetul”, le răspunde ferm Cătălin, un puști de 12 ani, din Bijghir.

“Măi copii, măi, îi ia la rost o doamnă plinuță. Dacă vreți să scăpați de marfă, mai lăsați și voi la preț!” Afaceriștii însă zâmbesc cu înțeles. Și-au făcut niște calcule și nu renunță la un leuț care poate să le intre în buzunar. Chiar dacă asta ar însemna să încremenească de frig. Au dat de gustul banului și altceva nu mai contează pentru ei.

Copiii muncesc să întrețină familia Cătălin, Anca, Simona și Paula sunt toți din Bijghir. La ora 9.00, în mod normal, ar trebui să fie la școală, dar copiii au o scuză. “M-am învoit pentru astăzi!”, spune ca un automat băiatul. Și fetele au adoptat aceeași tactică. Când le spun că sunt în fiecare dimineață la colțul străzii, copilele roșesc. Însă lasă de înțeles că părinții știu de chiul. “Mama îmi culege

Lili ADOCHIȚEI 45

DESTINE DE LÂNGĂ NOI

Dulceață de păpădie și panouri solare made in Brusturoasa Camelia și Ion Zamfir, doi ațărani” gospodari, cum își spun ei, sunt de loc din Galați. Destinul i-a purtat însă pe Valea Muntelui și s-au îndrăgostit de această zonă. Soții Zamfir nu numai că și-au cumpărat o casă în Brusturoasa, dar s-au implicat activ în realizarea unui proiect generos care vizează promovarea culturii și mai ales a tradițiilor locale.

“Noi am venit aici, în Brusturoasa, ca reprezentanți ai Asociației Prietenii Pământului, ne povestește Camelia Zamfir. Am fost primiți cu atâta căldură, încât nu mai putem să ne întoarcem acasă. De fapt, acum, acasă înseamnă Valea Muntelui, această zonă minunată unde ne-am cumparat o casă și de unde nu vrem să mai plecăm”. Fiind doi oameni activi, Camelia și Ion Zamfir au vrut să facă multe pentru comunitatea care i-a adoptat.

în condițiile cele mai bune, sub control sanitar-veterinar”, ne spune doamna Zamfir. Tot în centrul respectiv, autoritățile locale vor să înființeze și un atelier meșteșugăresc, urmărindu-se în special menținerea meseriilor aflate în prag de dispariție. Până una-alta, Camelia Zamfir se ocupă de o grupă de copii, care învață limba engleză.

Totodată, micuții sunt școliți să prepare tot felul de bunătăți autohtone (suc de fructe, dulceață de păpădie, clătite cu salcâm).

Localnicii învață să facă panouri solare Nici Ion Zamfir nu a stat degeaba în tot acest timp. Cum în zonă sărăcia este în floare, gălățeanul s-a gandit să-i învețe pe brustureni să profite mai mult de binefacerile naturii. El a construit un panou solar, capabil să asigure necesarul de apă caldă al unei gospodării pe timpul verii. “Tot vorbim de încălzire globală, măcar să profităm de acest lucru. Eu am făcut un prototip, însă am de gând să-i ajut pe toți localnicii interesați săși doteze gospodăria cu așa ceva”, ne spune Ion Zamfir. El a mai construit și un uscător solar de fructe, accesibil tuturor localnicilor. “Le suntem datori oamenilor de aici, că ne-au primit cu brațele deschise”, a fost motivația simplă și din suflet a celor doi țărani gospodari.

Dulcețurile și costumele populare sunt la putere Cum s-au început lucrările la “Centrul de Promovarea Culturii Locale și Tradițiilor de pe Valea Muntelui”, cei doi “venetici” și-au luat angajamentul că se vor ocupa îndeaproape de bunul mers al acestuia. “Aici va funcționa o bucătărie utilată cu tot ce trebuie, unde femeile din zonă vor prepara gemuri, dulcețuri și zacuscă tradițională. Vreau să le ajut pe doamnele de aici să poată să obțină venituri suplimentare, prin comercializarea produselor preparate

Lili ADOCHIȚEI 46

Copiii adoptați revin acasă

Costel-Charles își caută familia Adopțiile au fost un subiect sensibil în ultimele două decenii din cauza faptului că în anii 90, după Revoluție, legislația era amiguă, cu multe lacune. La fel ca în alte domenii, România a trecut de la o extremă la alta. Înduioșați de reportajele care prezentau „orfelinatele groazei” și încurajați de faptul că statul român nu pune prea multe condiții, străinii s-au grăbit să înfieze un copil dintre cei ocrotiți în centrele de plasament sau, uneori, să-l „cumpere” direct din familie. Mame foarte tinere și necăsătorite, femei chinuite de un soț violent și iresponsabil sau subjugate de sărăcie, care nu erau în stare să hrănească încă un copil, și-au dat acordul. Anii au trecut, iar copiii înfiați de străini au terminat studiile, au ajuns adulți și au început să-și caute familia biologică. Unii și-au regăsit părinții și frații, alții, nu. Nu încă.

blonzi și pistruiați, cu ochi luminoși și un zâmbet larg, de om cu suflet bun. Prima oară, Anthony, care și-a recuperat și numele de Cristi între timp, a venit în România cu mama și bunica din Canada, dar nu a reușit să-și întâlnească familia naturală. A doua oară a venit însoțit de fratele său și de un unchi. Abia atunci, cu sprijinul autorităților, și-a întâlnit mama, apoi a vizitat casa și sătucul în care s-a născut. Am fost prezentă la această întâlnire emoționantă, am scris despre ea și am rămas prietenă cu Anthony pe facebook. De atunci, tânărul ține legătura cu familia din Colonești, postează poze cu mama și surioarele lui, e mândru de ele și le vizitează în fiecare an.

Costel-Charles e pe urmele mamei...

Nu la fel de norocos a fost Costel Plăvan, născut în Comănești și Cristi-Anthony, o istorie numit Charles de familia din SUA. cu happy-end În dosarul de adopție sunt puține informații. Este menționat numele Între cei norocoși, care au avut mamei, Elena Plăvan, nu și al tatălui, și resursele financiare necesare, și faptul că a locuit în satul Buda, sprijinul familiei adoptive, se află județul Buzău, apoi în Râmnicu Sărat Anthony Laberge, din Canada, care și din nou în Buda. El și-a publicat și-a descoperit familia în Colonești: povestea pe o pagină de facebook mama și surorile mai mici, care îi destinată românilor înfiați și a solicitat seamănă incredibil de mult. Toți ajutorul celor care i-au cunoscut 47

părinții sau știu ceva despre locul în care trăiește, în prezent, mama sa. „Am crescut împreună cu sora mea, adoptată și ea din România.

Am fost adoptați în același timp, din două familii diferite. Întotdeauna mi-am dorit să îmi cunosc și familia biologică, însă puținele date pe care le dețin nu m-au convins să încep această căutare. Recent, cu ajutorul acestei pagini, sora mea s-a reunit cu familia ei biologică din Bacău.

Din acel moment am început să sper că având ajutorul vostru poate voi reuși să îmi găsesc mama și restul familiei”, mărturisește Costel.

de telefon al cabinetului. După un timp, a sunat și i s-a spus că fetița e bine, sănătoasă și va fi adusă acasă.

Zilele treceau și nu primea nicio veste, așa că a telefonat din nou la clinică. „A doua oară mi-au spus că fetița e plecată în America, declară mama. I-am avertizat că mă voi duce să reclam la Poliție, dar persoana mi-a spus «Du-te unde vrei!» Am făcut un șoc! La Poliție m-au luat la rost: «Câți bani ai luat? Așa sunteți voi, după ce vă vindeți copiii mai aveți și tupeu!» Apoi am auzit fel de fel de lucruri, ba că a murit, ba că a fost vândută pentru organe...” Nu a știut nimic sigur despre Corina până acum, când fiica ei, înfiată în SUA de aceeași familie care l-a înfiat pe Costel, a reușit să o găsească. „Mi-a spus că vine în Moinești să mă vadă după ce învață puțin românește”, spune Florentina, aproape plângând.

Dacă și Costel va reuși să-și găsească părinții, vor veni în țară amândoi, ca să afle care sunt originile lor și să înțeleagă mai bine cine sunt.

...o mamă speră să o revadă pe Corina Corina, sora adoptivă a lui Costel, a reușit să-și regăsească mama.

Femeia locuiește în Moinești și se numește Florentina. „I-am explicat că am fost dusă în eroare. Fetița era bolnavă și am fost în Buzău, la un cabinet privat, unde era cineva care s-a dat drept medic și care a consultat-o. Corina a făcut o criză chiar acolo și m-am speriat, iar în acest timp a dispărut certificatul ei de naștere. Medicul zicea că nu am avut niciun certificat, m-a prostit de la ochi, apoi a zis că fetița e în stare gravă, trebuie să rămână acolo pentru analize și m-a pus să iscălesc”, povestește Florentina. Femeia a plecat din Buzău având doar o hârtiuță pe care era scris numărul

Silvia PĂTRĂȘCANU (publicat în cotidianul Deșteptarea)

48

Șatra din mijlocul orașului Dacă treci pe strada Vasile Alecsandri, din centrul Bacăului, nu ai cum să nu observi casele dărăpănate de la numărul 51. Poarta de lemn, scorojită, e larg deschisă. Permanent. În curtea mare sunt, de fapt, trei clădiri, cu pereții netencuiți, cu acoperișuri din tablă ruginită, cu urme de igrasie pe pereții exteriori, cu bucăți de cărămidă căzute. În capăt, în două dintre aceste cocioabe, stau trei familii de romi. Cinci frați și mama. O cumnată și vreo 13 copii. Cel puțin așa mi se spune. Nu poți ști exact ce e acolo, câți sunt, cum dorm și cum se gospodăresc. Își spun țigani, fără pretenții. Trăiesc în lumea lor, într-o viață parcă ruptă de realitate. Chiar în mijlocul orașului.

dimineții. Am făcut cunoștință. Era proprietarul primului imobil din curte.

Om calm, respectuos, tată a doi băieți. „Stau claie peste grămadă cu toții acolo.

Nu știi câți sunt. Stau de peste 40 de ani în această curte și numai eu știu câte am văzut. Sunt și femei, și bărbați, copii, umblă noaptea, treaba lor ce fac. Or fi ei vecini cu mine, dar nu ne vorbim deloc”, mi-a mai spus omul. Între timp, din casa micuță spoită cu var bleu, una dintre acele cocioabe, a ieșit cu prichindel. Cu o pereche de adidași roșii în picioare, îmbrăcat în trening, a dispărut de după poarta ce dă în cartierul de blocuri dinspre parc. A revenit imediat, cu două cafele în pahare de plastic în mână. Mi-a zis timid că-i pentru bunica. Așa a trezit-o și eu pe... bunica. Femeia a ieșit din casă puțin buimacă de somn, iar apoi au apărut și fiii ei. Unul are vreo 36 de ani și un copil, al doilea e de 27 de ani. Mai aflu că în casa de alături mai stă și cumnata, care are vreo 8 copii. „Suntem sărmani.

Numai noi știm cum trăim. Eu am vândut toată viața sămânță, domniță, și din asta mi-am crescut copiii. Acum nu mai pot. S-au ridicat băieții și mă ajută ei. Am grijă de cei mici, iar ei muncesc prin străinătate”, mi-a spus bunica. „Eu muncesc afară. Am grijă să trimit bani la mama și la fată. Pe fată o am la școală. Învață bine, e pasionată de muzică și de pictură. O să facă facultatea la Paris. Acolo, o să o țină toți pe palme, că e talentată. Numai că în România e greu”, l-am auzit și pe unul dintre băieți. Încet-încet, au început să-și facă apariția și copiii, cumnata, celălalt frate. Toți

Vizită matinală I-am vizitat într-o dimineață. Să fi fost vreo 8 -8.30. Nimeni de pe acolo nu se trezise încă, deși toate ușile erau deschise, iar geamurile, la fel. M-au întâmpinat doi câini închiși în două cuști negre, amplasate la intrarea în curte, printre care mai mișunau încă vreo patru puiuți, de nici două luni. Pe sârma improvizată, legată de doi copaci, erau întinse la uscat rufe - cămăși bărbătești, tricouri de copii, o față de pernă, o cuvertură. Alături, o masă improvizată, iar lângă ea era aruncată o saltea murdară. Și un butoi mare albastru, gol.

Aveam să aflu că acela era folosit la cărat apa din parcul mare. „Dorm toți la ora asta. Nu-i găsiți prin curte. Doar dacă intrați în casă”, s-a auzit o voce de bărbat, în liniștea 49

suntem mulți. Așa că ne-am descurcat cum am putut și ne-am făcut buletine pe alte adrese, pe unde am apucat, dar de stat, stăm cu toții aici”, mi-a explicat cel cu fata talentată. În stilul lor inconfundabil, au început să se caine că le este greu, că n-au bani, că abia se descurcă. Mai aflu și că nu au apă, că li s-a pus sigiliu pe apometru, din cauza unei datorii de peste 10 milioane de lei vechi, dacă nu și mai mult. Așa că apă aduc, spun, din parc, în acel butoi mare, albastru. Se simt discriminați, amenință că își pot face ei propria lege, spun în gura mare că vor copii educați, deși știu că sunt în neregulă, se jură că sunt curați ca lacrima. Tipic lor. Lumea lor.

A țiganilor, așa cum își spun. Ai noștri sunt aici, pe Alecsandri 51. Și au viața lor, departe de lumea reală. Iar poarta lor e deschisă. Permanent!

cu ochii cârpiți de somn. „Nu vrem să facem probleme. Ne ducem și noi traiul cum putem. Eu am crescut aici de mic copil, mă știe toată lumea. Suntem sărmani, dar nu ne plângem. Vrem ca și copiii noștri să învețe carte, să fim ca românii, nu tratați ca țigani”, adaugă unul dintre ei.

O lume a lor... și a noastră Păreau incomodați de întrebări, duceau discuția numai în direcția ce le convenea lor. De la vecin știam că au vreo trei copii la școală, că unul a rămas repetent vreo doi ani, însă, de la ei am aflat că doar fata cea mare învață și, de anul acesta, mai intră încă doi, la pregătitoare. Niciunul nu are acte legale. Au recunoscut, mai cu jumătate de gură, că nu au buletine, că cel mare ar fi un fel de proprietar, deși casele sunt ale primăriei. „Ce să facem? Nu ne lasă să ne trecem toți pe același domiciliu, că

Roxana NEAGU-CERGHICI

50

Urșii de Valea Trotușului, spectacol de culoare şi ritm, în atenţia UNESCO Tradiţia spune în localităţile băcăuane de pe Valea Trotuşului, că dacă nu primeşti ceata de urşi în ziua de Ajun a Anului Nou ai să ai ghinion tot anul care urmează. Într-un spectacol de sunet, culoare şi mişcare, ursul şi ursarii dansează într-un ritm frenetic pe ulţile satelor şi oraşelor din zonă.

Obiceiul, mister al ritualuirilor venite din locul unde se naşte timpul, este unic în România. Rădăcinile sale spun cercetători în etnografie şi istoricii băcăuani se află, cel mai probabil, în cultul geto-dac al ursului şi puterii ce o insuflă acesta. Cetele au un număr vartiabil de de piei de urs, între şase şi 24, cărora li se alătură irozi, mascaţi şi toboşari. Spectacolul începe cu o chemare a ursului, continuând, în ritmul sacadat al tobelor, cu bătaia , moartea, reînviere animalului, apoi, hora ursului şi, în final, dansul irozilor. Pentru fiecare etapă toboşarii bat ritmul diferit, completând acustic atât desfăşurarea de culoare, dar incantaţiile dresorului.

Pregătirea unui viitor urs începe de la 6-7 ani, însă, doar tinerii care împlinesc 18 ani sunt acceptaţi în ceata mare să poarte blana ursului.

Includerea în jocul cetei îmbrăcate în blănuri de urs adult presupune un lung

antrenament, început cu aproximativ trei luni înainte de reprezentaţiile din Sărbătorile de Iarnă. În funcţie de experienţă, dar şi de numărul de piei de urs pe care le deţine, în unele cete chiar şapte asemenea blănuri, este desemnat ,,căpitanul cetei” sau ,,ursarul şef” cum mai este denumit.

Regizor al spectacolului, de el depinde sincronizarea tobelor în timpul jocului, pantomima irozilor şi, mai ales, coregrafia dansului ritualic al urşilor şi mascaţilor ce întregesc ceata. Tot el este cel ce desemnează purtătorii blănurilor, dar alege şi oamenii ce compun alaiul toboşari, mascaţi, irozi, precum şi ursarii ajutori. De asemenea, el dă tonul şi ritmul tobelor.

Cel mai reprezentativ asemenea spectacol, incluzând chiar şi câte 30 de cete de ursari se desfăşoară în ajun de Nou An în centrul oraşului Dărmăneşti, fieful acestui obicei.

Cetele de ursari reaiau, anual, cu doar câteva ore înainte pragului dintre ani, pe artera principală a localităţii, în faţa primarului, oficialităţilor locale şi a miilor de participanţi la sărbătoare.

Evenimentul reprezintă un ,,unicat în peisajul etno-folcloric românesc, atât prin dimensiuni, specific, cât şi prin varietatea programelor prezentate”, 51

au apărut în ceata de ursari şi femei, trebuie să fie un om puternic, căci pielea cântăreşte şi peste 50 de km. ,,Urşii”, cu boturile larg deschise, ce oferă imaginea unor dinţi fioroşi, vin mormăind, târându-se ori încercând să sperie lumea. Încă sunt stăpâniţi de ursari, cam trei pentru fiecare purtător de blană, care îi trag aprig de lanţ şi îi ameninţă cu bâtele. Ursarii sunt, în spectacol, personaje fără mască. Ţinând în mână bâte ţintate cu fier, îndeamnă urşii să dansesze întrun ritm din ce în ce mai alert, în concordanţă cu vibraţia tobelor.

Originalitatea cetei este dată de irozi, care vin în urma toboşarilor, aliniaţi pe două rânduri. Aceştia, băieţi şi fete, în general adolecenţi, sunt îmbrăcaţi strălucitor cu fuste lungi plisate, au barete cu fir aurit legate în diagonală peste iele ori bluzele de un alb imaculat, coifuri cu panglicuţe din hârtie colorată, un detaliu important fiind sabia.

Pe scenă, în faţa oficialităţilor , ,,urşii” se ridică în două picioare şi joacă în ritmul alert al tobei ajutorului de căpitan, etalându-şi forţa şi vitalitatea în toată splendoarea.

Purtătorul celui mai frumos exemplar de blană de urs, ridicat de ursari, îşi continuă dansul deasupra capetelor

a declarat pentru AGERPRES Florin Zăncescu, directorul Centrului Judeţean pentru Valorificarea Creaţiei Populare şi Patrimoniului Naţional. În perioada interbelică, povestesc bătrânii căpitani din Dărmăneşti, cetele plecau dimineaţa de la Palatul Ştirbei, după care erau primiţi de prinţesa Marina. Traseul actual al alaiului include artera principală localităţii ce porneşte din zona drumul naţional Oneşti -Comăneşti,are drept corolar centrul oraşului şi se ,,stinge” tot la o periferie a urbei, în zona fostei rafinării. În alai, mai întâi, vin cetele de urşi mici, pentru a încălzi publicul spectator, făcându- le loc, mai apoi, cetelor de urşi mari, ce pot avea în componeţă un număr total de până la 300 de participanţi. Fiecare ceată este deschisă de un grup de mascaţii ce joacă pe sunetele unei singure tobe. Ei încearcă să satirizeze şi ridiculizeze societatea prezentă, apelând la o coregrafie caraghioasă. Cu mare tamtam mascaţii poartă şi numele cetei.

Urşii din cete au blănuri frumoase, în cvasitotalitate din jupuirea unor exmplare ce au crescut în pădurile bogate în vânat din zonă. blănurile sunt împodobite cu şiraguri de canafi mari şi roşii. Cel ce joacă ursul, bărbaţi în special, dar în ultmii ani 52

ca ,,Jocul urşilor”, tradiţie specifică zonei de munte din judeţul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO. Cetele de călăreţi, capre, căiuţi, ori membri în ,,Ceata lui Jianu”, precum şi alte spectacole de teatru popular în care apar mascaţi, dansatori, urători stârnesc curiozitatea şi aplauzele a mai bine de 10.000 de turişti români, venind din străinătate ori locuitori din zonă ce urmăresc în satele de pe Valea Trotuşului derulările unor alaiuri colorate şi entuziaste pe artera principală satelor şoi oraşelor din zonă, precum şi în cursul spectacolelor ce se desfăşoară în perioada Sărbătorilor de Iarnă pe scenele în aer liber situate în centrul localităţilor.

celor prezenţi. O ceată poate interpreta până la 12 dansuri diferite. Jocul Ursului reprezintă o mare sărbătoare pentru oamenii de pe Valea Trotuşului. ,,Păstrătorii tradiţiilor populare de iarnă se prezentă, în ciuda înnoirilor şi tentaţiilor vremii, parcă mai autentici şi mai pregătiţi ca oricând. Iar acest fapt se reflectat şi în entuziamul spectatorilor, mulţumiţi că închei în acest fel tonic un an greu, cu speranţe pentru mai bine în cel viitor”, spune Petre Vase, coregraful ansamblului folcloric ,,Busuiocul” din Bacău , care a preluat în repertoriul său acest dans ancestral. În preajma finalului de an 2015, s-au aflat la Dărmăneşti specialişti care, după ce au urmări evoluţia celor 30 de cete de urşi şi au efectuat în ultimele luni cercetări în câteva localităţi din zona băcăuană a Văii Trotuşului, dscutând cu oamenii locului despre acest obicei tradiţional, urmează să decidă, dacă vor susţine

Cornel CEPARIU

53

Idilă cu natura, pe Valea Berheciului

V

alea Berheciului este de o frumusețe nesfârșită.

Atât de frumoasă, de te întrebi ce treburi urgente a avut Dumnezeu că n-a mai avut timp să lase și puțină bunăstare pe aici, după ce a creat cu atâta simț artistic aceste locuri. Fiindcă, fapt bine știut, Valea Berheciului, ca și întreaga zonă din stânga Siretului, este umbrită de sărăcie apăsătoare, chiar dacă oamenii sunt truditori și cu mult bun simț. Anul acesta sunt resemnați.

Seceta le-a uscat fântânile, grădinile, dar nu și sufletele. De luni de zile se uită mai mult spre cer, în speranța ploilor, decât la pământul crăpat, pe care totul s-a uscat și în care nici o brazdă n-o să se poată trage fără muncă grea. În zorii răcoroși ai unei zile trecute, am luat calea satului Obârșia, din comuna Izvorul Berheciului. Autobuzul care pleacă din autogară are treabă multă până ajunge undeva prin josul județului.

Noi coborâm însă după numai 29 de kilometri parcurși de la Bacău, pe o șosea șerpuind pe dealuri și printre păduri, dar și pe lângă altădată vestita livadă Godovana, care acum a dispărut cu totul, de parcă nici n-ar fi existat vreodată.

D

Satul

in drumul principal, spre stânga se desprinde la un moment dat un drum de țară, de-a lungul căruia se înșiră gospodarii ascunse în umbra pomilor fructiferi, printre dealuri acoperite de viță-de-vie. Localitatea e străveche, înca de când pe aici își făceau mendrele tătarii. Are numai vreo 60 de gospodării locuite, multe de batrâne vădane. De altfel, cel mai important eveniment social al comunității, slujba duminicală, mai adună la biserică doar câțiva bătrâni.

Tinerii au plecat in străinătate, școala s-a desființat, fiindcă nu mai sunt suficienți copii, iar cei care mai sunt merg la școala din Izvoru Berheciului. În sat se mai aude rar larma de copii, doar când e vacanță. La Obârșia locuieste și primarul comunei Izvoru Berheciului, de care aparține satul, într-o casă frumoasă, cu acoperiș albastru și prăvălie la parter.

L

Gospodarul

a Obârșia am poposit în gospodăria lui nenea Gica Saigiu. Cu adevărat oameni gospodari, tineri pensionari, nenea Gică și soția lui Ana, căreia toată lumea îi spune tanti Nuța, 54

dihori și cine știe ce alte vietăți sălbatice. Au fost și lupi până acum vreo 50 de ani, dar făceau prăpăd la stâne, iar oamenii le-au venit de hac. Acum, doar jderii mai dau iama prin poiete și lasă în urmă prăpăd de orătănii sugrumate.

muncesc din zori și până în noapte și nu concep ca viața ar putea fi altfel. Timp de televizor nu au și doar un radio aninat pe prispă îi ține la curent cu învârtelile lumii. Anul acesta, seceta le-a luat porumbul, cartofii s-au făcut cât nuca, varza e o caricatură, grădina de zarzavaturi arată ca în era postatomică. Doar ceva praz a mai rezistat. În zilele caniculare se uscase și iarba de pe pajiști, se crapă sub tălpi, de nu mai au vacile ce paște. În schimb, s-au făcut multe prune, care deja se transformă în țuica bună de pus în afinată. S-au făcut și struguri buni, din care nenea Gică face un vin senzațional, pus în siguranță, în răcoarea beciului. S-au făcut și niște roșii mari și zemoase, pe care nenea Gică le culege pe măsură ce se coc și le transformă într-un bulion ce va alinta bunătățurile gătite de tanti Nuța pe plita sau în rola cuptorului.

Concert de greieri

O

ameni credincioși, cei din Obârșia își asigură din timp hrana pentru posturile de pește an. Și dacă grădinile nu le oferă nimic anul acesta, se duc la oraș și cumpără ardei sau vinete, culeg hribi sau ghebe și pun totul la păstrare. Oamenii își produc în propriile gospodării hrana: brânza, lapte, carne, ouă, dar și băutura, până și la două tone de vin de gospodărie. Mai vând câte ceva și fac rost de bani pentru plata impozitelor, pentru lemne și alte nevoi. E sărăcie multă în estul județului, dar natura pare că vrea să ascundă, măcar să compenseze toate neajunsurile lumești. Mai ales toamna, când lumea satului dintre dealuri pare idilică, așa cum este ea ascunsă de vegetație, ziua înecată în liniște, seara animată de ample concerte de greieri.

Cu jderul în bătătură

S

atul Obârșia e înconjurat de culmi înalte, de pe care vezi toată zarea, iar măreția naturii îți taie respirația. Peste tot, un relief domol vălurit, acoperit de pâlcuri de pădure, parte a Colinelor Tutovei. Spre sud, se deschide Valea Berheciului, până unde vezi cu ochii.

Localnicii au dat nume pitorești împrejurimilor: Cocolia, Analoaga, Bulău, Pușchebea, Blănărița, Rediu lui Bârsan. Pădurile sunt pline de mistreți, căprioare, iepuri, vulpi,

Ovidiu PAULIUC

55

Pe drumul podgoriilor soare condensat în bobiţe de strugure, licori divine, legende, pasiune şi muncă Dincolo de adevărul pur geologic al bogăţiilor naturale, dincolo de fumuseţea peisagistică şi valoarea oamenilor, Vrancea tălmăceşte un cod genetic de virtuţi spirituale, reunind tot ce de fapt formează tezaurul originii comune a românilor : graiul, înţelepciunea creaţia locuitorilor din Moldova, Muntenia şi Trnasilvania , adică cele trei provincii româneşti unite tocmai prin arcul de piatră al Carpaţilor .

Este o realitate ce ţine nu numai de însemnele relifeuluii, ci de o întreagă configuraţie de gând , de spirit şi de faptă născută din veşnicia acestei zone româneşti pure, în ale cărei ecouri ne regăsim fiinţa istorică.

Există locuitori ai stepei, deşertului fluviilor, mării. Vrâncenilor le-a fost dat să aibă podgorii. Oameni echilibraţi şi statornici, dârji şi ospitalieri, moştenind virtuţile înaintaşilor ei au introdus cultura viţei de vie şi vinului în spiritualitatea zilei, motivele invocând rodul podgoriilor regâsindu-se în tot ceea ce ţine de cultura casnică şi poate, chiar mai mult... chiar în zugrăvirea interioară a biserilor locului.

Aşadar, despre Vrancea, nu se poate aminti fără a vorbi despre pământ ...soare...struguri... vin. Vinul care, în timp, a fost socotit ambrozie, băutura tinereţii fără bătrâneţe a zeilor şi , deopotrivă licoarea care i-a pierdut pe mulţi. Unii l-au ridicat în slăvi, dar destui l-au coborât şi sub ,, talpa iadului”. Nu odată , mulţi l-au anatemizat, în schimb poeţii, sculptorii, pictorii, slujitorii Eutherpei înscriindu-se în replică, durându-i temerare monumnete de artă, nemuritoare opere.

Chiar şi clericii, porniţi împotriva vinului, i-au admis prezenţa prin boable şi vrejii de viţă de vie înzidiţi în frescele bisercilor vrâncene. Mahomed al II lea , care se pare a cunoscut şi apreciat gustul rafinat al vinurilor vrâncene spunea referinduse la această licoare ,,îngăduit-am vinul celor

înţelepţi şi l-am interzis nerozilor”.

Strugurele - soare condensat în pământul Vrancei. Acest soare adunat întro bobiţă este un miracol. Are aromă, parfum,gust, culoare, zaharuri, vitamine, de unde şi numele de elixir al vieţii. Un pahar de vin este însoţitorul firesc al momentelor fundamentale ale existenţei vânceanului : naşterea, căsătoria şi moartea.

Prezenţă necesară şi la necaz şi la bucurie.

De la imaginea poem asupra viţei de vie, strugurelui, vinului la imaginea concretă şi, pe cât posibil, de sinteză a viticulturii vrâncene încerc să fac o translaţie scriind despre... drumul podgoriilor vrâncene, despre numele purtate de vinurile de marcă vrâncene, prin ce se detaşează ele, despre zonele de tradiţie ce au adus celebritatea cultivatorilor.

Pigmentat de legende spuse la un pahar conţinând vinuri de excepţie puse la învechit în beciuri seculare, dar şi cu istorii minunate despre această îndepletnicire a vrâncenilor, viticultura, drumurile podgoriilor vrâncene a devenit o atracţie turistică. Dar încă nu îndeajuns valorificată pentru numeroşii doritori să afle secretele producerii vinului, dar şi ale artei populare unice, ori imaginea peisajelor din locurile unde s-a născut Mioriţa, Vrâncioaia şi feciorii săi precursorii eroismul, puţin intuit de românii zilelor noastre, celor ce au luptat pentru fiinţa neamului românesc în aprigul august 1917, moment ce a condus la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

Pagini de glorie şi spiritualitate românească făurite pe... drumul podgoriilor vrâncene. Drum ce are ca prim şi ultim punct de reper podgoria Panciu.

Prima atestare documentară a podgoriei Panciu datează din secolul XVI, dar vechimea cultivării viţei de vie pe teritoriul actualei

56

podgorii o constituie fragmentul de vas carpic, descoperit în localitatea Pădureni, care are ca ornament o coardă de viţă de vie cu doi struguri stilizaţi. În cea de-a doua călătorie întreprinsă în Moldova, Goerg von Reichersterffer, emisar al lui Ferdinand de Habsburg pe lângă domnitorul Petru Rareş, acesta face referiri la plantaţiile mari de viţă de vie existente în zona, cunoscută atunci şi sub denumirea de podgoria Crucilor. O imagine asupra viticulturii din aceasta podgorie, la jumătatea secolului al XIX-lea, reiese şi din datele apărute în anul 1861 învolumul ,,Lucrări statistice în Moldova”. Aici se menţionează faptul că terenurile destinate viticulturii pe teritoriul actualei podgorii totalizau 2.870 hectare, respectiv 14 la sută din întreaga suprafaţă viticolă a Moldovei. Descrierea podgoriei este menţionată şi în alte documente străine, informaţiile fiind consemnate de călători care au apreciat calitatea superioară a vinurilor, dar şi parfumul special al strugurilor de masă de la Panciu.

Podgoria Panciu are o întindere de aproximativ 10.000 hectare. Vizaulizată din satelit ea apare sub forma unei fâşii cu o lăţime medie de nouă kilometri, cuprinsă între Valea Trotuşului la nord şi Valea Putnei la sud. Din punct de vedere climatic, Podgoria Panciu este situată în plină zona temperată, ceea ce face ca vinurile albe ori cele roşii să aibă o aromă specială, să fie echilibrate cum spun oenologii , specialiştii care se ocupă de acest domeniu. Aceştia mai spun că vinurile din Podgoria Panciu mai pot fi catalogate drept ,,vinuri având un caracter vioi” obţinut atât din soiuri de struguri autohtoni, precum Plăvaie, Galbenă, Băbească Neagră, Fetească Albă şi Fetească Neagră, dar şi din alte soiuri de struguri de vin aclimatizate, precum Fetească Regală, Rieslingul Italian, Aligoté, Sauvignon, Muscat Otonel, Pinot Noir şi Merlot, care au devenit la fel de renumite în podgorie. ,,Averea” sa, strugurii, este valorificată de mai multe societăţi comerciale de vinificaţie care respectă standardele de calitate în domeniul producerii vinului. Acestea au fost retehnologizate cu fonduri ale Uniunii Europene, vinurile fiind obţinute prin tehnici de ultimă generaţie, dar mare parte din cantităţile obţinute fiind ,,învechite” prin metodele tradiionale în beciuri şi hrube istorice. În podgoria Panciu vinurile roşii sunt încă în minoritate, deşi mai multe societăţi comerciale care au derulat proiecte de reconversie au plantat

soiuri de struguri roşii. Zona este profilată pe producerea vinurilor albe-seci care sunt folosite şi pentru a obţine vinul spumant, după cunoscuta metodă champanoise, ce îşi are sorgintea în Franţa. ,,Şampania” creată în Panciu acoperă cele mai pretenţioase gusturi şi aşteptări, producânduse vinuri spumante albe seci, demiseci ori demidulce, rose, dar şi şampanie roşie. ,,Şampania” albă este un ansamblu de minimum trei soiuri de vin diferite. Unul dominant, Sauvignon Blanc, care conferă fineţe şi vioiciune lichidului ,,creator” de euforie, o treime a acestuia este Pinot Gris, care îi dă putere şi gust profund, iar în completare, Fetească Albă, cea care oferă prospeţime şi fructozitate. ,,Şampania” roşie este tot un cupaj din trei vinuri, Pinot Noir, Merlot şi Fetească Neagră.

Toate sticlele conţinând asemenea vin spumant sunt ţinute, pentru învechire, culcate în unghi de aproximativ 60 de grade între şase şi 12 luni, perioadă în care sunt rotite în fiecare săptămână, în beciurile existente pe teritoriul Podgoriei Panciu.

Dintre acestea ,, Hrubele lui Ştefan Cel Mare” au cea mai mare notorietate, atât prin dimensiunile sale, cât şi prin calităţile vinului spumant produs pe prin fermentarea naturală, fiind clasificate drept monument istoric şi plasate sub protecţia UNESCO. Amplasate pe partea dreapta a văii pârâului Zăbrăuţ, în punctul numit Valea Cerbului, hrubele Panciu, ce includ de-a lungul unui culoare central ramificaţiile a 36 de galerii laterale ce totalizează mai bine de 3.000 de metri, sunt construite în pământ lutos (loess).

Istoricii datează ,,hrubele” în epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfant (1457-1504), dar un document care să menţioneaze utilizarea lor ca depozitar special de vinuri a fost dat pe 19 august 1700, actul menţionand modul de folosinţă şi proprietarii acestora, serdarul Ion Costin, fiul marelui logofat Miron Costin. Apoi, despre Hrubele de la Pnaciu se aşterne o lungă tăcere documentară. ,,Trezirea” se produce prin 1949 când păncenii serbau încă Târcolitul Viilor, un ceremonial magico-mitic de început de Februar, în calendarul popular 1 februarie este răscrucea dintre anii viticoli, ziua în care Anul Vechi Viticol moare şi renaşte Noul An Viticol. În acel an podgorenii din Panciu, suiţi în sănii ori căruţe, îmbrăcăţi în port popular şi cu frunţile împodobite prin coarde de viţă de vie, au

57

plecat în podgorie să dezgroape sticla cu vinul ultimei recolte, îngropată în toamna care tocmai trecuse. Apoi, în alai vesel, au mers pe un deal din preajmă, la o petrecerea pe care o organizau anual. Conform tradiţiei, au aprins un foc mare de tabără. Au ars coardele uscate de vie, au băut din vinul dezgropat de la butuc, au mâncat, au cântat şi au jucat. Numai că în acel an podgorenii au văzut cum, la câţiva zeci de metrii distanţă, din pământ ieşea fum şi, săpând în acel loc, au dat peste intrarea în hrubele “Ştefan cel Mare”, astupate de podgoreni cu sute de ani în urmă, probabil ca să nu dea turcii de ele. Spre surpriza lor au descoperit budane cu vin vechi.

Pe lângă hrubele ”Ştefan cel Mare”, în Panciu mai există alte două beciuri monumente istorice. Este vorba despre beciul ,,Marin Ştefan”, datat secolul XIX şi beciul ,,Vlădoianu”, tot din secolul XIX, dar legende locale vorbind despre faptul că în Panciu beciurile nedescoperite ar fi de dimensiunea oraşului. ,,Via are nevoie de piatră la o anumită adâncime pentru aplatizarea curbelor variaţiilor de temperatură de-a lungul a 24 de ore, de soare, atât de mult încât nu suportă nici măcar umbra unui stâlp, dar vinul nu suportă zgomotul. El are nevoie de linişte deplină. De când se ştie podgoreanul şi-a făcut crama , depozitul în adâncul din mijlocul podgoriei. Tocmai pentru că vinul nu prea suportă transportul oricum şi are nevoie de linişte.Vinul asociat cu decibeli ar mai merge la restaurant , când licoare ajunge în pahar . În rest , vibraţiile îl forţează lagăturile între elemente”, îmi justifica existenţa acestor labirinturi de beciuri şi hruce, Ion Puşcă, poate cel mai cunoscut oenolog vrâncean, cel care iniţiat şi consolidat marea producţie de vinuri spunate din Panciu. Dar, şi cel care îmi mărturisea faptul că ,, un pahar de vin nu-şi are rostul dacă nu este însoţit de o poveste, o istorioară spusă ori auzită la înlniri cu prieteneni, rude ori cunoscuţi”, reliefând astfel rolul social al licorii dionisiatice. În present, hrubele ,,Ştefan cel Mare”, aflate în administrarea unei firme de stat din anul 1949, producând, prin metoda clasica Champenoise, cel mai bun vin spumant, au devenit o adevărată atracţie turistică, punct de plecare pe ,,drumul podgoriilor vrâncene”, care continuă pe DJ 205 B, prin Ţifeşti, Boloteşti şi Jariştea spre o altă podgorie celebră întinsă majestuos pe dealurile Măgurei Odobeşti.

Podgoria Odobeşti se întinde pe raza

localităţilor Boloteşti, Jariştea şi Odobeşti, arealul viticol fiind de aproximativ 7.000 hectare.

Este una din cele mai renumite şi mai vechi podgorii româneşti. În studiile sale, Nicolae Iorga arata că, încă de pe vremea lui Petru Rareş şi, mai ales, în timpul lui Vasile Lupu, faima vinurilor de Odobeşti era definitiv stabilită, un însemnat comerţ fiind făcut de negustorii cazaclii, care duceau aceste vinuri spre târgurile din Podolia şi Rusia, aducând de acolo blănuri, piei şi alte produse. Încă în urmă cu urmă două secole, podgoreni celebrii în toată Europa de Est, locuitorii Odobeştiului au construit Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Cazaclii. Toamna, după ce mustul se limpezea, negustorii cazaclii din Odobeşti stabileau preţul vinului pentru întreaga ţară, chiar în faţa bisericii ori la târgul din centrul oraşului care avea loc în fiecare toamnă, de Ziua Crucii. Acum, an de an, autorităţile locale organizează de Ziua Crucii evenimente culturale sub egida ,,Toamnă odobeşteană”.

Primele menţiuni documentare despre podgoria Odobeşti datează din secolul al XVIIlea, Dimitrie Cantemir notând în ,,Descriptio Moldavie” că Odobeşti ocupă locul al treilea în podgoriile din Moldova, iar pe la 1750, italianul Ignacio Raicevici considera dealul Odobeştilor în fruntea podgoriilor Moldovei.

Despre bogăţia podgoriei scrie şi francezul Jean Louis Carra, secretar al domnitorului Grigore Ghica al Moldovei, care arată, întrun raport că impozitele pe vinuri constituiau 10 la sută din încasările totale ale Moldovei, din care trei sferturi proveneau de la Podgoria Odobeştilor. Până la invazia filoxerică, în podgoria Odobeşti se cultivau soiuri autohtone, baza fiind reprezentată de celebra Galbenă de Odobeşti şi de soiul autohton Plăvaia, alături de care se găseau, în proporţii mai mici, Poama Verde şi Parciu.

Având în vedere importanţa deosebită a zonei din punct de vedere viticol, la Odobeşti se înfiinţează, în anul 1936, Staţiunea de CercetareDezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie. În urma cercetărilor în ani instituţia ştiinţifică a creat soiuri noi de struguri, precum Şarba, din care se produce un vin semiaromat, omologat în 1972, şi Băbeasca Gri, omologat în 1975. Şarba, produs pentru prima dată la Odobeşti, este un vin cu însuşiri aromatice intense, oarecum bizare, sugerând mirosul de trandafiri

58

de dulceaţă.

De departe, cel mai faimos vin din podgorie este Galbena de Odobeşti, produs dintrun strugure românesc, care se cultivă doar aici. Este un soi viguros, lăstarii acestuia pot creşte, din primăvară până în toamnă, la 3-4 metri şi chiar mai mult. Coacerea strugurilor se desăvârşeşte în cursul lunii septembrie şi în prima parte a lunii octombrie. Strugurii sunt aripaţi, cilindro-conici cu boabe dese, rotunde care au mărime mijlocie spre mare, greutatea unui circhine ajungând până la 350 g. Culoarea boabelor este în general galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare. ,,Galbena de Odobeşti este una singură, cu însuşiri inconfundabile , ce ţin de condiţiile pedoclimatice concrete, de zonă. Întro picătură din acest vin sunt microelemente, metale, alimente, medicamente , cam tot tabelul lui Mendeleev şi în plus acel miracol, inefabil ca orice miracol, care potoleşte tristeţea şi aduce bucuria”, îmi spunea Grigore Varga, fostul director al Staţiunii de cercetare din Odobeşti .

Galbena de Odobeşti a fost cunoscută, însă, în Moldova şi sub mai multe sinonime între care Galbena de Căpătanu, Poamă Galbenă, Bucium de Poamă Galbenă. Cu secole în urmă, când Galbenă de Odobeşti ajunsese în Muntenia a primit numele de Galbenă Grasă. În Dobrogea, din cauza ocupaţiei turceşti, soiul Galbenă de Odobeşti a fost botezat cu numele de Sars Izum.

Galbenă de Odobeşti În Podgoria Odobeşti există o multitudine de producători de vinuri, mai mari ori mai mici, care obţin celebra Galbenă de Odobeşti, dar şi alte soiuri de vin consacrate, precum Şarba de Odobeşti ce stau la învechire pe lângă Beciul Domnesc şi Beciului Bahamat, datat secolul XIX. Legendele locului vorbeşte şi despre existenţa altor galerii subterane care s-ar ramifica în toate direcţiile, existenţa cărora fiind căutată de entuziaşti călători care fac prospecţiuni mai în fiecare vară.

Din Odobeşti ,,drumul podgoriilor vrâncene” trece pe la Beciul Domnesc, monument istoric din apropierea oraşului, înscris în Registrul Naţional al Patrimoniului Turistic şi pe lista de conservare UNESCO. Construit în vremea lui Ştefan cel Mare şi renovat în timpul domniei familiei Sturza, între anii 1834-1839, Beciul Domnesc, este o cramă

subterană de 62 metri lungime şi 13,4 metri adâncime, fiind singurul asemenea obiectiv realizat din piatră ponce.

Aflat, în prezent, în administrarea unei firme din Focşani / Vincons SA” el adăposteşte cea mai mare colecţie de vinuri vechi, fiind cea mai mare vinotecă profesionistă din România. ,,Drumul” podgoriilor vrâncene continuă, apoi, spre comuna Vârteşcoiu, unde se ajunge după ce călătorul trece podul peste râul Milcov din Moldova în Ţara Românească. Până la Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859, Milcovul era graniţa naturală dintre cele două provincii româneşti.

De o parte şi de alta a şoselei, cât vezi cu ochii mii de hectare de vie se întind de la poale până pe coamele dealurilor din zonă. Drumul şerpuieşte prin satul Beciul către Faraoane, pe lângă fosta moşie a lui Duiliu Zamfirescu, cel ce scris pe pridvorul conacului său cunoscutul roman „Viaţa la ţară”, inspirat, cel mai probabil, de vederea panoramică din zonă, care merge dincolo de Focşani, în timp ce în spatele conacului, la apus, dealurile Vrancei capătă culori fascinante, toamna.

De la Faroane, şoseaua, ca un râu cu multe meandre, se îndreaptă printre plantaţii de viţă de vie spre Cîrligele, iar în continuare intră întro altă celebră podgorie vrânceană, Coteşti.

Cu o istorie de peste 600 de ani, Coteşti, o podgorie în totalitate valahă se întinde pe o suprafaţă de peste 12.000 de hectare cuprinse în zona localităţilor Faraoane, Cîrligele, Budeşti, Coteşti, Urecheşti, Popeşti şi Tâmboieşti.

Centrul podgoriei, comuna Coteşti, este atestat documentar din 1471, localitatea căpătându-şi acest nume de la căpitanul Stan Cotea Odobescu, care a primit un domeniu în această zonă ca danie din partea domnitorului Ţării Româneşti. În satul Odobasca căpitanul a construit o biserică de lemn, care mai există şi astăzi, putând fi vizitată.

Despre podgoria Coteşti apar menţiuni şi în anul 1580, pe vremea domnitorului Mihnea Turcitul. În decursul timpului mai sunt emise acte de danie sau de vânzare a viilor. Din punct de vedere al creşterii viţei de vie, zona Coteşti cunoaşte o dezvoltare deosebită după anul 1900, când pe lângă soiurile de viţă tradiţionale, mai sunt aclimatizate şi soiuri de vie din Franţa şi Italia.

Cele mai renumite vinuri ale podgoriei

59

Coteşti, ce încadrează în toate cele patru mari categorii sec, demisec, demidulce, dulce, sunt Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagra, Babească Neagră, Ferâncuşa alături de vinurile din categoria Pinot, Merlot, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot şi Cabernet Sauvignon.

De un renume aparte se bucură, însă, vinurile din soiul Şarbă. Somelierii , degustătorii specializaţi, spun că este încântător la gust prin tonurile şi senzaţiile dulci, cu note uşor amărui.

Aceştia mai vorbes despre acest vin că este unul uşor şi are o aciditate echilibrată. că se poate consuma în mod optim la o temperatură de 10– 12°C împreună cu legume ori carne de pasăre, dar şi alături de o carne de porc fragedă.

La Coteşti pasiunea faţă de vie şi vin s-a concretizat, în Crama Valahia, prin realizarea unei colecţii muzeale particulare a uneltelor agricole tradiţionale pe care podgorenii le foloseau pentru producerea vinului. Aici se mai poate vedea linul ancestral în care bărbaţii zdrobeau strugurii chiuind şi invocându-l pe Bachus, dar şi teascurile în care se striveau sute de kilograme de struguri o singură dată.

Pe melagurile Vrancei, de-a lungul secolelor, cultivarea viţei de vie, rodul acesteia, strugurii ca şi produsul obţinut prin stoarecerea acestor fructe, vinul, au fost la fel de prezente în viaţa locuitorilor ca şi biserica.

Oameni cu suflet mare, podgorenii au ridicat în cinstea viei şi vinului biserici şi mănăstiri care astăzi stau pe drumul podgoriilor vrâncene, mărturie a avuţiei spirituale a zonei. Sunt locuri sfinte în care strugurele se regăseşte prezent în motivele religioase, întărind convingerea etnologilor că vinul face parte din tradiţia spirituală a Vrancei. Pentru creştinii din zonă strugurii şi vinul reprezintă puritatea şi viaţa, amintind de faptul că în Biblie vinul şi pâinea au fost oferite de Iisus Hristos apostolilor săi la Cina cea de Taină, dar şi faptul că aceste două alimente simbolizează sângele şi trupul Mântuitorului. Şi astăzi, creştinii beau vin atunci când se botează, când se cunună religios şi , chiar, atunci când se împărtăşesc.

De altfel, pe ,, drumul” podgoriilor vrâncene, sunt multiple semne că vinul se împleteşte cu tradiţia şi spiritualitatea vrânceană. Şi, iată, cum acest traseu turistic reprezintă atât o destinaţie pentru cei pasionaţi de istoria şi gustul suav al vinului cât şi pentru cei care îşi doresc să calce pragul unor mănăstiri şi biserici unice în

această parte a lumii prin numeroasele inscripţii în piatră ori în picturi şi fresce ce simbolizează preocuparea seculară a locuitorilor din Vrancea pentru cultivarea viţei de vie şi producerea vinului..

Unice prin simbolistica şi valorile depozitate sunt, pe drumul podgoriilor vrâncene, Schitul Dălhăuţi, Mănăstirea Vărzăreşti ori Mănăstirea Recea, toate monument istoric clasificate în patromoniul naţional. În comuna Jariştea, dacă vor păşi pragul Mănăstirii Buluc călătorii descoperă, prin frescele întipărite în ziduri, un colţ al Raiului în care este prezentă viţa de vie şi strugurii. La fel de aparte este şi Biserica ,,Înălţarea Domnului” din satul Scânteia, care a aparţinut unui schit construit în anul 1730 de familia Stamatineşti şi care atrage atenţia prin elementele arhitectonice cu elemente stilizate ale vecii preocupări vrâncene.

Despre Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul odobeştean Cazaclii cuvintele sunt de prisos, căci această biserică nu doar că a fost construită de negustorii de vinuri din zonă, ci este amplasată chiar în mijlocul viilor din zonă. Astăzi din faimoasa biserică se mai găsesc doar ruinele, iar în 2007 a fost transformată în monument istoric, în speranţa că va fi salvată de la năruirea completă. În schimb autortităţile locale organizează anul de Ziua Crucii, la fel cum se întâmpla în urmă cu două veacuri , un Târg în care viniviticultorii îşi prezintă produsele.

La mănăstirea Brazi din oraşul Panciu, se pot vedea, de asemnea, în decoraţiile interioare, elemente decorative în care sunt încorporate viţa de vie şi strugurii.

Două dimensiuni au contribuit la faima vinurilor vrâncene. Munca naturii, în ani ea ,, lucrând” pentru a da buchetul, parfumul, limpezimea, culoarea, tăria făcându-şi aliaţi soarele, pământul , aerul. Dar numai natura singură nu ar fi permis celebritatea fără munca vrânceanului. El a selectat viţa sălbatică, a înnobilat-o, a dus-o la perfecţiune. El i-a aflat locul cel mai potrivit al devenirii ei. Natura a fost doar scânteia. Desăvârşirea a fost dată de munca omului, facilitată, uneori, şi de întâmplare, dar de cele mai multe ori însă de efort tenace, de dăruire şi încredere în capacitatea lui de a crea asemenea miracole cum este strugurele bun , frumos, cum este vinul bun, curat, numit nu odată ambrozie şi nectar. ,,Fabricarea vinului este un termen inadecvat.

60

Panciu”. ,, Numai prin onorarea, la nivel calitativ înalt, de către fiecare zonă a mărcilor de vinuri promovate de fiecare podgorie se câştigă şi se apăra blazonul recunoaşterii, preţuirii strădaniilor.

Avem o datorie apărarea prestigiului câştigat de viticultura vrânceană. Pe merit, prin dăruire, muncă răbdătoare, cu mare dragoste pentru această meserie a înaintaşilor, cei de astăzi având mari răspunderi”, precizează şi Horia Furtună.

El mai spune că ,,orientările de durată în acest domeniu al vinificaţiei strugurilor ar trebuie să aibă drept obiectiv nu mărirea suprafeţelor, ci mărirea producţiei de struguri de vin prin modernizarea permanentă a podgoriilor”, dar şi ,,o amplificare calitativă a promovării valorii vinurilor vrâncene, printr-o mediatizarea activă şi inteligentă, prin deschideri de trasee care să permită cât mai multor turişti accesul şi dorinţa de merge pe drumul podgoriilor vrâncene, cu acces direct la valorile artistice, spirituale şi frumuseţile naturale din zonă”.

Cornel CEPARIU

Este vorba de crearea vinului. Dintr-un strugure cu metehne nu poate ieşi altceva decât un vin cu metehne. Cei mai renumiţi oenologi nu se pot lăuda că dintru strugure rău au făcut un vin bun. În schimb cei mai ageamii oenologi pot afirma că dintrun strugure bun au făcut un vin bun”, îmi spunea Horia Furtună , un cunoscut viticultor din zona Coteşti, cel care a ţinut să adauge cu mântrie ,,vinurile vrâncene se pot mândri cu orice vin.

Dovadă medaliile obţinute”.

Dar. îl completa un alt viticultor cunoscut din Vrancea, Ion Popescu ,, munca în podgorie nu-i o întrecere sportivă. Ai câştigat medalia olimpică, te retragi şi rămâi în istorie cu performanţa, cu recordul care şi-a adus laurii. În viticultură şi vinificaţie nicio medalie din lume nu te pune la adăpost. Nu te scuteşte ca, în fiecare an, să faci totul pentru a-ți onora aurul, argintul ori bronzul câştigat”.

Ce ar trebui făcut, de acum înainte, pentru a menţine stasul înregistrat de viticultorii vrânceni?

După spusele unuia dintre ei, Ioan Nica, ar fi ,,cultura şi stabilizarea solurilor în zone precis delimitate, testate de înaintaşi, astfel încât, atunci când zici Băbească, să ştii că asta înseamnă

61

2017- UN AN BUN SAU...

Bătrâni și copii defavorizați, lăsați fără sprijin Au fost tăiate subvențiille pentru ONG-uri!

jucării, calculatoare, jocuri și activități care le dezvoltă abilitățile. „Sperăm ca și cu sprijinul dumneavoastră să tragem un semnal de alarmă asupra impactului social negativ pe care reducerea acestor subvenții îl va avea asupra persoanelor vulnerabile din comunitatea noastră și din întreaga țară”, afirmă Ionuț Chiriță, în final.

Organizațiile și fundațiile care furnizează servicii sociale, medicale și educaționale pentru persoanele defavorizate cer sprijinul parlamentarilor, avertizându-i că „peste 5.000 de români, mai ales vârstnici dependenți și copii cu dizabilități, sunt privați de sprijin” din cauza deciziei Ministerului Muncii și Justiției Sociale de a reduce, din februarie 2017, subvențiile acordate în baza Legii 34. Scrisoarea adresată Parlamentului României este semnată de reprezentanții a cinci federații naționale. „În Bacău, reducerile bugetare îi vor afecta pe beneficiarii unor organizații cunoscute și apreciate, între care FSC, Asociația Betania, Centrul Daniel, Asociația Lumina”, arată Ionuț Chiriță, fundraising&pr în cadrul FSC Bacău. Impactul acestor tăieri, pentru beneficiarii FSC, va fi major: 250 de bătrâni bolnavi sau aflați în imposibilitatea de a se îngriji singuri (dintr-un număr total de 500) din Stănișești, Colonești, Răchitoasa, Vultureni, Corbasca, P. Turcului, Motoșeni, Glăvănești și Huruiești nu vor mai primi servicii de îngrijire la domiciliu; 22 de îngrijitoare și lucrători sociali din aceste comune își vor pierde locul de muncă; 50 de vârstnici nu vor mai beneficia de serviciile de kinetoterapie, recuperare și socializare oferite de Centrul „Dr. Ștefan Ciobanu”, activitatea fiind redusă la jumătate; 50 de copii din 80 nu vor mai beneficia de activitățile educative din cadrul „Clubului cu Lipici” Podu Turcului. Pentru acești copii, clubul reprezintă locul în care își pot face temele în bune condiții, participă gratuit la activități educative, au acces la

Angajații vor deveni asistați „Îngrijitoarele la domiciliu sunt femei din comunitățile respective, recrutate și formate profesional de către FSC, locul de muncă oferit de FSC pentru îngrijirea bătrânilor reprezintând una dintre puținele posibilități de angajare. Cele mai multe dintre ele întrețin, din salariul lor, întreaga familie. După disponibilizare, vor redeveni, probabil, asistate social susținute din venitul minim garantat” - Ionuț Chiriță, coordonator fundraising&pr FSC Bacău „Pe Bacău, din 773 de beneficiari au rămas 251” „Nu ne așteptam la așa ceva deoarece în ordinul din decembrie erau incluse toate proiectele care îndeplineau criteriile. În cel din februarie, pe Bacău s-a tăiat 70 la sută din ce se alocase în decembrie. Din 1,861 de milioane de lei, adică 413.000 de euro, au rămas 593.000 de lei, ceea ce înseamnă 131.000 de euro. Din 22 de proiecte vor mai fi susținute doar 9, iar din 773 de beneficiari, câți erau cuprinși în proiectele acceptate în ordinul din decembrie, au rămas 251. Ce să mai comentez? Fără cuvinte!” - Andre Muit, președintele Asociației „Betania”.

62

Vicepremierul Sevil Shhaideh a promis bani pentru rezerva de apă a Bacăului Sevil Shhaideh, vicepremierul României și Ministrul al Dezvoltării Regionale, s-a întâlnit cu primarii județului Bacău, marți, 28 februarie, la Centrul de Afaceri și Expoziții, temele principale fiind accesarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și a fondurilor europene. La dezbateri au fost prezenți senatorii Dragoș Benea, PSD, și Viorel Ilie, ALDE, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, și Adrian Gâdea, secretar de stat. „A fost discuție laborioasă și fructuoasă cu primarii județului Bacău, care au ridicat probleme cu caracter general, puține au avut specific local și foarte mulți au plecat mulțumiți. Nu au fost probleme la care să nu primească un răspuns detaliat”, a declarat Dragoș Benea, în conferința de presă organizată după întâlnirea cu edilii. Senatorul PSD a anunțat că vor urma alte două vizite importante, a Ministrului Transportului și Ministrului Sănătății, a celui din urmă fiind prilejuită de inaugurarea Secției de Radioterapie.

că s-a angajat, împreună cu directorii unităților de management, ca suma pe care România o va rambursa de la Comisia Europeană să fie de 5,2 miliarde de euro la sfârșitul anului 2017. O altă prioritate este reformarea administrației publice, aflându-se în dezbaterea ministerului Codul Administrativ, Legea 215, Statutul aleșilor locali și Statutului funcționarului public.

Bacăul va avea rezervă de apă Jurnaliștii au cerut informații cu privire la investițiile în autostrăzi și șoseaua de centură, însă vicepremierul a declarat că la aceste întrebări va răspunde Ministrul Transportului. Sevil Shhaideh a precizat că foarte multe dintre nevoile unităților administrativ-teritoriale (UAT) vor fi rezolvate prin PNDL. „Pentru municipiul Bacău avem o discuție aplicată pentru găsirea unei soluții legate de rezerva de apă” a declarat vicepremierul României, adăugând că problema e importantă și trebuie rezolvată anul acesta: „Am discutat cu domnul primar și cu proiectantul și am stabilit că dacă dânșii vor reuși să depună o documentație, un memoriu tehnic, ca să înțelegem și noi care e situația, toată valoarea de finanțare a obiectivului, în mod transparent, îl vom realiza prin PNDL.” Ulterior, banii vor fi recuperați din fonduri europene.

Prioritatea PNDL: Servicii de bază în mediul rural Sevil Shhaideh le-a explicat primarilor ce proiecte pot derula prin PNDL, etapa a II-a, și pe fonduri europene. „Prioritatea nr.

1 este asigurarea celor zece servicii de bază, mai ales în mediul rural, mă refer la apă, canalizare, drumuri, dispensare, școli, creșe, grădinițe, iluminat public. A doua prioritate o reprezintă fondurile europene și am comunicat tuturor că prin unirea celor două ministere, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Fondurilor Europene, vom asigura o corelare mai eficientă a tuturor surselor posibile de finanțare a obiectivelor de investiții, în special a celor din infrastructura locală”, a declarat Sevil Shhaideh. Ea a precizat

Blocurile cu bulină, în dezbatere publică A fost abordată și problema spațiilor comerciale care funcționau la parterul blocurilor cu bulină roșie și care au fost închise din cauza riscului seismic. „Pentru a nu duce situația în extreme care nu sunt de bun augur, pe site-ul ministerului există, în dezbatere, un proiect de ordonanță de urgență care reglementează noțiunile de aglomerări umane, astfel încât, acolo unde 63

sunt pânâ în 50 de persoane, să nu mai fie închise spațiile până la consolidare”, a afirmat vicepremierul. Ordonanța va rămâne în dezbatere publică încă două săptămâni, apoi va intra în ședință de Guvern.

poarte cu cifrele în față: „Regiunea de NordEst a primit cea mai mare alocare, peste 800 de milioane de euro, mai mult decât alte regiuni. A primit cea mai mare sumă și pe POR, și pe bugetul de stat”. În final s-a revenit la cea mai stringentă problemă a Bacăului, rezerva de apă, primarul Cosmin Necula declarându-se foarte mulțumit de promisiunea vicepremierului. Alte două vești bune, care vizează veniturile UAT-urilor, au fost anunțate de senatorul Viorel Ilie: o cotă din redevența plătită statului de către companiile petroliere vor intra în bugetul local, de asemenea, din 2018, suma totală colectată de primării va rămâne UAT-urilor.

Banii rămân în bugetele locale!

S-a mai discutat și despre statutul prefecților și subprefecților, care vor deveni funcții de demnitate publică, dar și despre banii alocați Moldovei, legat de afirmațiile că regiunea noastră a fost și este ocolită la finanțare, defavorizată, în raport cu regiunile din sud și vest. Sevil Shhaideh a contrazis zvonul, afirmând că trebuie ca discuția să se

Sorin Brașoveanu s-a întâlnit cu Carsten Rasmussen Reprezentanți ai Comisiei Europene, în Bacău

Sorin Brașoveanu, reprezentanți ai ADR NORD-EST, reprezentanți ai municipiilor și orașelor din județul Bacău, precum și angajații specializați în elaborarea proiectelor de dezvoltare urbană. Discuțiile au vizat identificarea de mecanisme și soluții care să faciliteze absorbția fondurilor europene în sesiunea 2014-2020. După întâlnirea din sala mică de ședințe a CJ a urmat o deplasare în județ, scopul fiind vizitarea unor obiective incluse în proiectele „Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău” (Celula II), „Modernizarea și amenajarea Parcului Băi din Municipiul Moinești”, „Modernizarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal de Urgență Moinești” și „Reabilitarea rețelelor de străzi urbane, trotuare și iluminat public în orașul Comănești”. În perioara 26-28 aprilie, reprezentanții CE se vor întâlni cu autoritățile județene și locale din Neamț, Vaslui și Iași.

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, s-a întâlnit, marți, 25 aprilie, cu Carsten Rasmussen, șeful Unității pentru România din cadrul Direcției Generale de Politică Regională și Urbană, aflat în fruntea unei delegații a Comisiei Europene. „Vizita în județul Bacău survine ca urmare a numeroaselor sesizări ale CJ Bacău și Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est privind anumite disfuncționalități în derularea unor proiecte și programe cu finanțare europeană, a explicat Sorin Brașoveanu. Delegația a dorit, astfel, să cunoască și să înțeleagă care sunt nevoile și oportunitățile de dezvoltare durabilă ale comunităților urbane din această regiune, care pot fi finanțate prin Fonduri Structurale și de Investiții Europene.” La întâlnire au participat, alături de președintele 64

Alinare pentru copiii cu boli incurabile Hospice-ul Asociației „Lumina” și-a deschis porțile

care se implică discret și dezinteresat în susținerea proiectelor sociale, dar și despre contribuția lui Sorin Brașoveanu, care a făcut din protecția socială cel mai bine dezvoltat domeniu la nivel național. Și ambasadorul Marii Britanii a apreciat implicarea companiilor, a autorităților și a echipei fundației, adăugând că e o mare bucurie să se afle în Bacău. „Marea Britanie are o experiență îndelungată în privința îngrijirilor paliative și această experiență a fost împărtășită aici, dar nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul total al CJ și al Primăriei, fără sponsorizarea excelentă și generoasă a Fundațiilor Velux și a companiei Dedeman”, a spus ambasadorul Paul Brummell. El i-a felicitat, iarăși, pe toți și le-a amintit: „Acești copii au nevoie de voi!”. A fost rândul lui Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, să le vorbească invitaților: „Acest eveniment care ne-a adunat astăzi are o conotație extrem de emoționantă. Din păcate, se nasc mulți copii care, în loc să se bucure de anii inocenței, trăiesc sub povara unor diagnostice care le răpesc copilăria și de câte ori apare câte o inițiativă ca cea de astăzi este important să răspundem cu ajutorul pe care îl putem oferi.”

Ziua de 9 iunie 2017 trebuie ținută minte, fiind cea în care a fost inaugurat primul centru din județ și din România destinat integral îngrijirii copiilor cu boli limitatoare de viață. Asociația „Lumina”, care alină suferința acestor copii de multă vreme, a constatat că lipsesc specialiștii, dar lipsește și un hospice pentru îngrijirea paliativă pediatrică. Nu s-a oprit, însă, la a constata, ci a făcut pasul următor, spre schimbarea situației: a avut curajul să pornească această investiție și, spre deosebire de alte structuri cu bune intenții, a finalizat-o. Vineri, la inaugurare, alături de Mihaela Dumitrache, director executiv, și de echipa Asociației „Lumina” au fost Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii, Adrian Bîrzu, vicepreședinte „Lumina”, Marius Marin, reprezentantul Fundațiilor Velux, senatorul Dragoș Benea, președinte al Consiliului Județean (CJ) în momentul aprobării cofinanțării investiției, Sorin Brașoveanu, actualul președinte al CJ Bacău, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, viceprimarul Constantin Scripăț, Dragoș Luchian, președintele PNL Bacău, Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman, Marius Savin, președintele CJAS Bacău, Mihaela Arim, director al DSP, mulți alți șefi de instituții, fundații și firme partenere.

Centrul va primi bolnavi din șase județe A fost tăiată panglica, apoi invitații, organizați în trei grupuri, fiecare însoțit de un ghid, au vizitat hospice-ul începând de la camera de triaj și saloanele de la parter până la sălile de training și ședințe aflate la etaj.

Hospice-ul pentru copiii cu boli incurabile va deservi județele Bacău, Neamț, Vaslui, Botoșani, Suceava și Iași. Clădirea, cu o suprafață de 860 mp/nivel, are opt saloane cu 14 paturi, săli de baie adaptate, cabinete medicale, cabinete de kinetoterapie și de consiliere psihologică, bucătărie, sală de mese, săli de conferințe, o capelă. Valoarea

„Un proiect al compasiunii” Prima parte a evenimentului a fost rezervată discursurilor, toți vorbitorii felicitând Asociația „Lumina” pentru efort. „Nu aș vrea să facem din lucruri normale lucruri spectaculoase”, a declarat Dragoș Benea, referindu-se la terenul oferit de CL Bacău și la cofinanțarea asigurată de CJ. El a vorbit despre meritele acelor companii 65

investiției este de 1,8 milioane de euro, din care 1,2 milioane reprezintă contribuția Fundațiilor Velux din Danemarca. CJ Bacău a participat cu un million de lei (circa 220.000 de euro), CL Bacău a oferit 3.000 mp, Dedeman - 120.000 euro, iar Cemacon SA - toată cărămida necesară. Inner Wheel Bacău, cu sprijinul financiar al companiei Tehnostamp Triulzi, a dotat camera senzorială din cadrul centrului, aceasta fiind a șaptea cameră cu acest specific înființată de Inner Wheel. Beneficiarii hospice-ului vor fi 28 de copii/lună în regim de internare, 100 de copii care vor frecventa centrul de zi și 300 de aparținători (părinți și frați ai bolnavilor) care vor primi servicii de consiliere. „«O șansă la demnitate» este un proiect foarte important pentru că se poate genera în

acest fel și o schimbare la nivel de politică publică astfel încât să putem înregistra corect toți copiii aflați în această situație și să putem dimensiona real nevoia de servicii din sfera îngrijirilor paliative.” Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău. „Ceea ce a făcut Consiliul Local, oferind terenul pentru construcția acestui centru, ce a făcut Consiliul Județean venind în sprijinul proiectului cu o sumă importantă de bani sunt lucruri normale și cred că trebuie să tindem mai mult spre această normalitate. Este bine ca și sectorul privat, firmele cu potențial să se implice în astfel de proiecte, mai ales că ele sunt pentru sănătatea și bucuria copiilor.”

Senatorul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău.

Valentin Vieru este primarul municipiului Moinești Conform rezultatului oficial, anunțat de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 2 Moinești, câștigătorul scrutinului din 11 iunie este Valentin Vieru (ALDE), care a obținut 5.957 de voturi (64,7 la sută), al doilea clasat fiind Paul Claudiu Cotîrleț (PSD), cu 2.658 voturi (28,5 la sută).

Următorii trei sunt Ștefan Cezar Vascan (PNL) - 520 de voturi, Mircea Ionel Găburici (PMP) - 77 de voturi și Pavel Căpraru (PNȚCD) - 53 de voturi „Am câștigat datorită unei bune organizări, a unei campanii elegante, fără excese, iar electoratul a înțeles că e vremea politicii bunului simț, a cuvântului dat și respectat și a respectului politicienilor față de cetățenii orașului. În final, acest vot masiv pentru ALDE confirmă buna administrare a orașului începută de fostul primar Viorel Ilie și continuată de actualul primar Valentin Vieru”, a declarat deputatul Constantin Avram, președintele organizației județene ALDE.

Peste nouă mii de moineșteni s-au prezentat la vot, duminică, 11 iunie, ziua în care au fost programate alegerile locale parțiale la nivel național. Viorel Ilie, liderul organizației municipale a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), a fost reales primar pe 5 iunie 2016, dar șase luni mai târziu, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, a câștigat funcția de senator, apoi a fost numit ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Atribuțiile sale au fost preluate de Valentin Vieru, viceprimar timp de două mandate (2008-2016). Interimatul lui Vieru a durat până pe 11 iunie 2017, când au avut loc noi alegeri locale. În cursa pentru funcția de primar al Moineștiului s-au înscris Ștefan Cezar Vascan - PNL, Paul Claudiu Cotîrleț - PSD, Mircea Ionel Găburici - PMP, Valentin Vieru ALDE și Pavel Căpraru - PNȚCD. Din cei 20.326 de moineșteni cu drept de vot, 9.450 s-au prezentat, duminică, la urne, prezența fiind de 46,49 la sută. Cei 9.450 care au votat au decis cine va fi primarul municipiului Moinești până în 2020.

66

Welcome to Bacău! Și șantier, și Aeroport în funcțiune

Terminalul nou al Aeroportului Internațional, la final

„Astăzi se împlinesc fix doi ani de când a fost dat ordinul pentru execuție al investției, 9 noeimbrie 2015, ordinul pentru proiectare fiind dat în august 2015, a declarat Dragoș Benea. Încep prin a felicita și a mulțumi, totodată, dirigintelui de șantier, echipei de aici și instituțiilor implicate în funcționarea sub sarcină pentru că, într-adevăr, erau două opțiuni: cea de a închide total aeroportul și a-l reporni în acest moment, iar în acești doi ani băcăuanii să fi mers în alt loc pentru a zbura în Europa și cea de a lucra sub sarcină. S-a optat pentru a doua variantă care, evident, a generat multe nemulțumiri, dar a menținut traficul în vigoare și la niște parametri destul de înalți. Aproximativ 400.000 de pasageri pe an e o cifră importantă pentru municipiul și județul Bacău.” Dragoș Benea le-a reamintit celor prezenți că această investiție putea să fie finalizată complet azi, dar Romatsa nu a prins în buget sumele necesare dotării noului turn de control nou „nici 2016, nici în 2017”.

Lucrurile s-au mișcat abia după vizita în Bacău a lui Răzvan Cuc, ministrul Transportului. O altă nemulțumire a senatorului Dragoș Benea vizează strada Aeroportului, a cărei modernizare a fost amânată mereu, timp șase ani: „Prima solicitare de extindere a străzii a fost făcută în 2009. În fiecare an, băcăuanii au fost păcăliți că e prinsă în buget și că se va face proiectarea. S-a demonstrat și se poate verifica oricând că această stradă nu a fost prinsă niciodată în buget, nici măcar pentru proiectare.”

În noiembrie 2017 s-au împlinit doi ani de la semnarea ordinului de execuție al investiției în modernizarea Aeroportului, proiect în valoare de 15 milioane de euro. Cu acest prilej, autoritățile au efectuat o vizită de lucru pentru a evalua stadiul lucrărilor și, mai ales, pentru a marca finalizarea noului terminal. Ziariștii au fost invitați să facă un tur al noului terminal, ghid fiindu-le Oana Chelaru, președinte și director al RA Aeroportul Bacău. Vizita a început de la „cele opt porți de check-in, care ne dorim să fie cât mai ocupate”, a precizat Oana Chelaru, s-a trecut prin spațiul de securitate, a urmat zona de plecări interne și externe - și serviciul de bagaje, dotat cu echipament de scanare 3 D cu cinci nivele de verificare, unul dintre cele mai performante și costisitoare. Sala de plecări permite accesul pasagerilor, simultan, la două curse externe și o cursă internă. Ultima zonă vizitată a fost cea de sosiri, unde pasagerilor li se spune „Welcome to Bacău”. „Prioritate maximă” pentru CJ Bacău „Vreau să menționez că finanțatorul proiectului este Consiliul Județean (CJ) și probabil că nu aș fi vorbit aici, în calitate de președinte al CJ, dacă nu era echipa veche, domnul Dragoș Benea și domnul Ionel Floroiu, care au început această investiție pe care șiau dorit-o toți băcăuanii. Eu și domnul primar Necula avem misiunea de a o finaliza”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ. El a mai precizat că niciodată nu au fost probleme cu plățile, modernizarea Aeroportului fiind prioritate maximă pentru CJ Bacău. „Am monitorizat îndeaproape stadiul efectuării acestor lucrări și din momentul preluării, anul trecut, când era 3040 la sută, am avut grijă să nu existe întârzieri.

Trebuie spus că activitatea de trafic nu s-a oprit niciodată, s-a lucrat sub sarcină, ceea ce nu este deloc ușor. Noua investiție respectă toate standardele legislației specifice, de asemenea au fost și sunt respectate condițiile privind privind siguranța cetățenilor”, a afirmat Sorin Brașoveanu.

Strada Aeroportului, gata în șase luni „Cred că am ajuns în starea de normalitate în care Consiliul Local și Consiliul Județean, primarul și președintele lucrează în interesul cetățenilor, nu pentru satisfacerea unei dorințe politice, așa cum, în urmă cu câțiva ani, un gând strâmb a blocat investiția în strada Aeroportului”, a declarat primarul Cosmin Necula. El a precizat că în iulie 2016 a început bugetarea străzii, s-a făcut documentația, iar în decembrie se vor finaliza exproprierile. Într-o variantă optimistă, lucrarea va dura șase luni. „Investiția este calculată la o dezvoltare și mai mare a traficului

67

Proiectul tehnic e finalizat și ne ocupăm de documentația de atribuire prin licitație”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău. „Băcăuanii se pot mândri cu acest obiectiv și le mulțumesc tuturor. Sigur, inima, sufletul și placa turnantă a acestei investiții e doamna Oana Chelaru, care a stat mereu pe drumuri între Bacău și București. A fost și la Bruxelles pentru această investiție deoarece Aeroportul are un trafic peste 200.000 de pasageri și a trebuit să modifice mereu documentația pentru ajutor de stat” a declarat senatorul Dragoș Benea, ex-președintele CJ Bacău. Investiția în terminalul de pasageri cuprinde un nou turn de control, un terminal intermodal pentru transport rutier, clădiri tehnice (garaj, uzină electrică, centrală), scări pasageri, un sistem de balizaj, o platformă de întoarcere, două căi de rulare, platforme și o parcare cu 258 de locuri.

de pasageri. Nu am vrut să facem doar o străduță pe care să o inaugurăm repede, am ales cea mai grea variantă, respectiv patru benzi plus bandă de urgență, ceea ce prezumă o schimbare foarte mare a infrastructurii de sub stradă, toate conductele și rețelele fiind mutate”, a explicat Cosmin Necula. Strada va completa investiția majoră de la Aeroport. Autoritățile și-au făcut o regulă din a vizita obiectivele cu o zi înainte de a fi date în folosință. „Nu se va întâmpla acest lucru vineri, nu vor fi procesați pasageri aici, dar doamna Oana Chelaru ne-a dat asigurări că miercuri, 15 noiembrie, când cursa de Bergamo va pleca de pe acest Aeroport, va fi dat în folosință noul terminal”, a declarat Dragoș Benea, în final. „Eu sper ca toți băcăuanii să se regăsească în această investiție, toți ne-am dorit-o, după cum se poate vedea ea prinde contur și nu ne rămâne decât să o accelerăm și să o finalizăm. Prioritatea rămâne acum pista, care este pe locul 2 în Master-Plan.

Consiliul Județean a primit 81 de milioane de euro pentru drumuri Miniștrii Marius Nica și Adrian Gâdea au semnat contractele de finanțare

„Sunt proiecte pentru 150 de kilometri de drum din cei 870, câți administrează CJ Bacău, unele scrise cu multă vreme în urmă, care vor fi finanțate pe PNDL 2 și vor fi scoase la licitație în anul viitor. În cei 12 ani cât am fost președinte al CJ Bacău, nu am avut o asemenea ocazie fericită și este meritul Guvernului, care a pus pe picioare PNDL 2 și a recuperat timpii pierduți în 2014, 2015 și 2016 pe fonduri europene”, a declarat Dragoș Benea. Sorin Brașoveanu a prezentat detaliile fiecărui proiect: valoarea investiției, lucrările care vor fi efectuate, numărul locuitorilor care vor beneficia de modernizarea drumurilor, durata lucrărilor. „Astăzi e o zi importantă pentru județul nostru, după o muncă de echipă care, iată, se concretizează prin semnarea a opt contracte, șapte pentru modernizarea drumurilor județene și unul pentru reparații capitale care vor fi efectuate la Centrul Școlar de Educație Inclusivă nr. 1.

Urmează o altă etapă în care ne vom continua munca pregătind documentațiile de atribuire”, a declarat Sorin Brașoveanu.

Gradul de absorbție, la nivel înalt După prezentarea obiectivelor pentru care au fost semnate contractele de finanțare, ministrul Marius Nica a felicitat echipa care a lucrat la aceste proiecte, apoi a adăugat: „Situația județului Bacău, în privința gradului de absorbție

Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, și Vasile Asandei, director general al ADR N-E, au fost prezenți, pe 23 noiembrie, în Bacău pentru a semna contractele de finanțare a opt proiecte depuse de Consiliul Județean (CJ) pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, și Programul Operațional Regional (POR).

Evenimentul a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx). Alături de invitați, la prezidiu au stat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, senatorul Dragoș Benea, deputații Ionel Floroiu, Costel Dunava și Claudiu Ilișanu, subprefectul Valentin Ivancea și Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău. Sala CAEx a fost arhiplină, la întâlnirea cu miniștrii participând primari de municipii, orașe și comune, consilieri județeni, consilieri locali, directori de instituții și servicii.

Vor fi asfaltați 150 km de drum Rolul de moderator a revenit senatorului Dragoș Benea, președinte al CJ Bacău în perioada inițierii unora dintre proiectele de infrastructură.

68

a fondurilor de coeziune, este la un nivel bun spre înalt”. El a dat drept exemplu Compania de Apă, care a recuperat întârzierea și va depune o cerere de finanțare săptămâna viitoare, și Aeroportul Bacău, care va primi fonduri pentru pistă. Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, a anunțat că din cele 172 de obiective pentru care județul Bacău a primit finanțare pe PNDL 2, pentru 155 au fost depuse deja documentațiile. O altă veste bună este că reprezentanții Guvenului vor reveni peste două săptămâni în Bacău ca să semneze contractele pentru „Rezerva de apă a municipiului Bacău” și reabilitarea Colegiului Național „Costache Negri”.

Obiectivele pentru care au fost semnate, joi,

contracte de finanțare sunt drumul interjudețean Bacău-Neamț (95 km în județul Bacău) în valoare de 40,8 milioane de euro, DJ 241 B FilipeniGlodișoarele (7,3 milioane de euro), DJ 123 Dărmănești-județul Harghita (3,34 milioane de euro), DJ 117 Berzunți-Poduri-Moinești (3,3 milioane de euro), DJ 252 C Tătărăști-Corbasca (13,5 milioane de euro), DJ 243 B Motoșeni - Stănișești (7,1 milioane de euro), DJ 252 A Horgești-Răcătăul de Jos (5,3 milioane de euro).

Pe scurt, vor fi modernizați 151 km de drum, în valoare de 81,12 milioane de euro. La acestea se adaugă reparațiile capitale la CSEI nr 1, în valoare de 4,1 milioane de lei.

Aleșii au aprobat cumpărarea Casei „Alecsandri” Pe 18 decembrie 2017, consilierii județeni au dezbătut, în ședință extraordinară, proiectul privind exercitarea dreptului de preempțiune pentru cumpărarea Casei memoriale „Vasile Alecsandri”, care este monument istoric.

Ultima zi pentru exercitarea acestui drept era 20 decembrie. Cum Ministerul Culturii a decis să nu cumpere clădirea, următoarea instituție care avea acest drept era Consiliul Județean (CJ) Bacău. Sorin Brașoveanu, președintele CJ, a prezentat date privind situația clădirii, importanța acesteia pentru patrimoniul cultural, suma cerută de cumpărător, apoi a propus ca Județul Bacău să-și exercite dreptul de a avea întâietate la cumpărare. Valoarea estimată de vânzător este 153.000 de euro. Vasile Cautiș și Dumitru Brăneanu și-au manifestat bucuria pentru faptul că, după șapte ani de discuții, Casa „Alecsandri” va fi salvată și l-au felicitat pentru perseverență pe prof. Ioan Dănilă, invitat la ședință. Dumitru Brăneanu a vorbit și despre personalitatea lui Vasile Alecsandri, despre meritele culturale, istorice, politice ale marelui cărturar. Cezar Olteanu, consilier PNL, a felicitat CJ Bacău pentru această inițiativă, iar Costică Marcu a adăugat că aceleași demersuri ar

trebui făcute și pentru salvarea Hotelului Central. El a vrut să știe cine a vândut Casa „Vasile Alecsandri”. A fost lămurit de prof. Ioan Dănilă că moștenitoarea directă, Florica Urziceanu, căreia i-a fost retrocedată proprietatea, a fost cea care a înstrăinat-o. De-a dreptul fericit, prof.

Ioan Dănilă a mărturisit că nu se aștepta la această reacție a aleșilor și le-a amintit că 2018 este Anul Marii Unirii, Anul European al Patrimoniului Cultural și Bicentenarul Vasile Alecsandri. În final, Carmen Dima, PSD, a precizat: „Să nu se sperie nimeni cu privire la suma care va fi cheltuită de la buget căci, de anul viitor, vor fi deschise liniile de finanțare destinate reabilitării clădirilor de patrimoniu.” Exercitarea dreptului de preempțiune, aprobată de aleși, reprezintă intenția de cumpărare a Casei „Vasile Alecsandri” (construcția C1 de 297 mp), nu și acordul cu privire la prețul cerut de vânzător.

Grupaj realizat de Silvia PĂTRĂȘCANU (note publicate în cotidianul „Deșteptarea” , în perioada ianuariedecembrie 2017)

69

2017 – ochiul furtunii economice pentru România Sincer când mi-am propus să realizez o retrospectivă economică României anului 2017 am realizat că, indiferent cum abordez subiectul, întreaga ţară este divizată între şocul dispariţiei Majestăţii sale Regele Mihai şi circoteca penibilă oferită de politrucii ajunşi vremelnic în Parlament.

Indiferent însă de aceste sentimente contradictorii nu poate fie neglijat faptul că, orice s-ar spune, economia României – n-aş putea spune prin ce minune a super performant în anul care se încheie.

Dovadă stau cifrele avansate nu de un guvern care şi-a pierdut integral credibilitatea ci cele anunţate de forurile internaţionale.

timp ce rolul formării brute de capital fix ar putea rămâne modest, dar în relativă creştere în raport cu precedenta evaluare. Unii membri ai Consiliului şi-au reiterat preocuparea legată de acest tipar de creştere şi au argumentat nevoia redresării investiţiilor, condiţionată însă de absorbţia fondurilor europene şi realizarea investiţiilor publice, de situaţia profiturilor companiilor, precum şi de calitatea infrastructurii şi disponibilitatea forţei de muncă calificate; deosebit de importantă este şi încrederea investitorilor, dependentă inclusiv de evoluţia fundamentelor şi de predictibilitatea cadrului legislativ”, arată BNR. Şi în semestrul II al acestui an, consiliul BNR susţine că expansiunea economică o va depăşi probabil că dinamică anuală pe cea din prima parte a anului, urmând ca ea să accelereze în trimestrul II, dar să încetinească în trimestrul IV.

România - cea mai tare din parcarea economiei mondiale Conform informaţiilor publicate în noiembrie de către institutul de statistică Eurostat, România a avut, în acest an, cea mai mare creştere economică dintre cele 28 de state din Uniunea Europeană în trimestrul III al acestui an: nici mai puţin şi nici mai puţin de 8,6%. Conform aceleiaşi surse România este urmată de Letonia (6,2%) şi Cehia şi Polonia (ambele cu 5%). Trebuie însă remarcat că scăderi ale PIB-ului nu s-au înregistrat în niciunul din statele membre, în trimestrul III, însă cele mai lente creşteri au avut loc în Danemarca (1,1%), Marea Britanie (1,5%) şi Belgia (1,7%). Datele avansate de organismele internaţionale au fost confirmate de către INS a cărui date relevă faptul că economia românească a accelerat în al treilea trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 8,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, date ce depăşesc sensibil prognozele analiştilor. În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din al treilea trimestru din acest an a fost de 2,6%, după +2% atât în al doilea, cât şi în primul trimestru al anului, arată seriile publicate de INS.

Tigrul jumulit al Europei Reversul acestei euforii este relevat de cei de la “The Economist” care deşi estimează o creştere a economiei româneşti cu 3,4% în 2017 (susţinut în special de consum) avertizează că statul are prea mulţi angajaţi, iar deficitul bugetar va depăşi plafonul de 3% din produsul intern brut (PIB). Mai mult, în cadrul publicaţiei speciale de final de an “The World în 2017”, The Economist estimează că România va încheia 2017 cu o rată a inflaţiei de 2,2%. În plus, România ar urma să ajungă la un nivel al PIB/locuitor de 10.335 dolari (la valoarea nominală) şi de 24.780 dolari, valoare ajustată la paritatea puterii de cumpărare. Scăderi explicitate de cei de la “The Economist” pe fond politic previzionând că “Guvernul interimar instalat după ce protestele au răsturnat în 2015 executivul rezultat după alegeri va fi înlocuit după alegerile de la finalul lui 2016, probabil de către o coaliţie largă, dar slabă, ce reflectă nemulţumirea faţă de politicieni larg răspândită în rândul electoratului.

Numărul de bugetari este excesiv, iar regresul privind reformele modeste realizate după criza financiară va majora deficitul bugetar, deşi creşterea corespunzătoare a consumului va permite economiei să crească, deocamdată, mai repede decât restul statelor din UE”.

Opinia optimistă referitoare la creşterea economiei României în 2017 este împărtăşită şi de către BNR care aprecia însă că această creştere avea să se tempereze pronunţat în 2018 şi să încetinească modest în 2019. Asta în condiţiile în care membrii Consiliului de Administraţie al BNR susţin că, probabil, consumul gospodăriilor populaţiei îşi va mări probabil mai mult contribuţia la creşterea economică din intervalul 2017-2018 în

Din păcate opinia celor de la “The Economist”

70

mult cu cât dobânzile depozitelor bancare au intrat pe un trend agresiv descendent dictat de politicile monetare impuse de BNR. În plus, programele de impulsionare a achiziţiilor locative bazate pe programele guvernamentale de tip “prima casă” pliate pe raporturi de referinţă favorabil monedelor exotice de tipul francului elveţian nu au făcut decât să direcţioneze piaţa imobiliară către un adevărat boom imobiliar. Astfel, conform datelor existente în bazele de date ale evaluatorilor si ale notarilor publici valoarea apartamentelor din România a crescut în trimestrul al treilea al anului față de trimestrul precedent cu 0,9%. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Brașov (3,2%), Constanța (2,4%), București (2,3%) și Cluj-Napoca (0,9%) și Timișoara (0,2%) iar cele mai importante scăderi s-au produs în Iași (-2%).

este fundamentată de faptul că economia României este mai curând racordată la ceea ce se întâmplă pe piaţa internă şi mai puţin decât cea internaţională.

Ditirambicile creşteri economice raportate în pas de parade de către executivul de la Bucureşti (ajutat şi de alte organisme internaţionale) au creat o falsă imagine care bulversează întreaga societate românească. Imprevizibilitatea sistemului fiscal suprapusă peste cea a sistemului juridic nu face decât să arunce în derizoriu tot ceea ce mai avem impresia că ştim despre viaţa noastră cotidiană. Preţurile care explodează aruncându-ne în aer portofelurile ne sunt prezentate, cu maximă nesimţire, ca fiind simple şi banale închipuiri că nu executivul este principalul motor al acestor creşteri ci că unicii vinovaţi nu sunt decât veroşii comercianţi şi multinaţionale care nu fac altceva decât să “sugă” sângele poporului (oare unde am mai auzit sintagma?). Drept dovadă, imediat după laudele apărute în presa internaţională premierul României Mihai Tudose ironiza opiniile conform cărora România “stă rău”, aducând drept contraargumente “ştirile false” difuzate de Washington Post şi AFP referitoare la creşterea economică şi la faptul că ţara noastră este “tigrul Europei”, afirmaţiile comisarului european Pierre Moscovici care notează că avem cea mai mare creştere după China, rectificarea bugetară pozitivă şi creşterea producţiei industriale. El califică drept “falsă problema” faptul că această creştere ar fi bazată pe consum, afirmând că tendinţa spre consum înseamnă modernitate. El precizează că au fost alocaţi mai mulţi bani pentru sănătate, educaţie, protecţie socială, infrastructură şi alte domenii prioritare ale guvernării “cu respectarea ţintei de 2,96% deficit bugetar”. “Stăm atât de rău încât INS arată că producţia industrială are o creştere record de 7.7% în primele nouă luni ale anului”, adăugă şeful Executivului pe Facebook. Tudose afirmă că acesta este adevărul care reiese din cifre, iar “cei care susţin că această creştere este bazată exclusiv pe consum prezintă o falsă problema (...) Scriind aceste rânduri mi-am dat seama că indiferent de cum a arătat anul 2017 acesta s-a caracterizat prin încercarea populaţiei de a-şi proteja economiile.

Or în acest punct de vedere mi s-a părut relevant de a evidenţia câteva dintre canalele favorite de populaţie pentru protecţia economiilor”.

În ceea ce priveşte Bucureştiul valoarea apartamentelor a crescut cel mai mult în perioada amintită în Sectorul 2 (7,9%), sectorul 1 (4,1%) și sectorul 6 (2.7%). Numai sectorul 3 a înregistrat scădere (de -0,9%) a prețurilor apartamentelor.

Trebuie însă subliniat că anul acesta a apărut un fenomen paradoxal: în trimestrul al treilea, cele mai scumpe apartamente din țară au fost cele din Cluj, pentru acestea evaluatorii stabilind o medie de 1.272 euro pe metru pătrat util (cumulat, apartamente vechi și noi). În top urmează București, cu 1.114 euro pe metru pătrat util și Timișoara, cu 1.050 de euro pe metru pătrat util. În București, cele mai scumpe apartamente au fost cele din Sectorul 1 – 1.417 euro pe metru pătrat util, Sectorul 2 – 1.189 de euro pe metru pătrat util și Sectorul 3 – 1.129 euro pe metru pătrat util. Cele mai ieftine apartamente au fost cele din Sectorul 5 – 986 euro pe metru pătrat util.

Prețurile vor continua să crească cel puţin un an de acum înainte Deși creșterea prețurilor la apartamente a mai încetinit în ultimul trimestru din an, prețurile vor continua totuși să crească cel puțin un an de acum înainte dacă nu se întâmplă ceva foarte rău în piață. Creșterea nu va fi însă spectaculoasă. Oricum, în cele mai multe zone din țară prețurile apartamentelor nu au ajuns încă la nivelul din 2007. O excepție o reprezintă Clujul, unde prețurile de acum sunt chiar mai mari decât cele dinainte de criză. Nici măcar Bucureștiul nu a ajuns per total la nivelul de preț din 2007, poate cu excepția sectorului 1

Imobiliarele la putere Având încă în memorie criza imobiliară din perioada 2007-2008, revenirea construcţiilor pe trend ascendent în ultimi doi ani a redeschis apetitul românilor pentru astfel de investiţii. Cu atât mai

Această anomalie se poate explica prin două elemente: capitală a devenit un oraş aglomerat, cu o forţă de muncă scumpă şi cu o infrastructură care-l

71

instrumentului de economisire la anumite date considerate de noi ca fiind elocvente precum şi variaţiile procentuale înregistrate de acestea în respectivele intervale de timp. Sau, mai simplu spus, de câţi lei am dispune în acest moment dacă am fi investit în respectivul instrument de măsură la un moment dat.

face dificil accesibil atât din exterior cât şi, mai ales, în interiorul său. Subdimensionarea infrastructurii rutiere începe să ridice probleme atât de serioase încât devine o problemă nu numai pentru populaţie cât şi pentru instituţiile public şi private. În contrapartidă, Clujul se află într-o poziţie favorizată atât de platforma industrială de la Jucu un adevărat Eldorado al investitorilor străini.

Investitori care au descoperit legături facile cu restul europei, o forţă de munca bine calificată precum şi relativ ieftină. În plus, Clujul dispune de un lobby internaţional “croşetat” pe marginea festivalurilor de tip “Untold” ceea ce în aduce în primul planul vieţii internaţionale. Asta a făcut ca multitudine de multinaţionale în special, mai ales, din domeniul IT au reuşit să cointereseze foarte muţi tineri dornici să se relocheze în acest oraş.

Costul acestui aflux a fost creşterea explozivă a preţurilor imobiliarelor de pe toate segmentele”, de la închirieri la locuinţe noi.

Pentru început trebuie precizat că datele disponibile se referă la ultimele existente – respective ce din 22.12.2017 – iar ca interval de referinţă a fost luată data de 11.04.2016. De asemenea, data de 26.09.2016 a fost introdusă ca nivele de referinţă ca fiind momentul unui punct de cotitură în ceea ce priveşte perioada studiată.

Mirajul economic numit BITCOIN

Dacă zona imobiliară a constituit unul dintre principalii piloni ai economisirii românilor (cei care nu au avut bani pentru astfel de investiţii) mulţi dintre aceştia s-au îndreptat către alte zone de profit. În dorinţa de a-şi proteja banii de eroziunea unei inflaţii care anul acesta a atins cote istorice, cei care au beneficiat de un plus de bani au optat pentru câteva canale clasice de economie, metode pe care vom încerca să le analizăm în cele ce urmează.

După cum se poate observa liderul incontestabil îl constituie moneda electronică BITCOIN (calculate în euro) care înregistra la data de 22.12.2017 incredibila valoare de 14.792 euro pentru fiecare unitate. Asta este echivalentă cu o creştere doar în 2017 de peste 1400%, un randament care a făcut să se vorbească masiv de aceste instrument de economisire pe pieţele internaţional. Trebuie însă menţionat că aceasta nu este accesibilă pentru orice fiind tranzacţionată în

Dacă nu avem bani pentru case, ce facem?

Pentru a simplifica lucrurile vă prezentăm, pentru început, evoluţia anuală a principalelor mijloacelor de economisire aflate la dispoziţia investitorilor români. Într-o traducere liberă, în tabelul următor veţi regăsi atât valoarea

72

ameninţate de actuala politică fiscală promovată din cancelariile de Bucureşti şi se grăbesc să părăsească corabia. Care va consecinţă pentru economia României? Vom vedea în următoarele clasamente şi indici economici.

condiţii speciale şi numai pe anumite pieţe şi chiar dacă în ultima perioadă devine instrument de plată pentru bunuri şi servicii mai este mult până când va fi acceptată ca monedă de schimb.

EURRON – scutul preferat al românilor în faţa furtunii economice Până la BITCOIN, românii sunt mult mai legaţi de paritatea EURORON, paritate care începe să dea fiori mai ales celor care au de plătit raţe în euro.

În plus, comentariile legate de posibilitatea unei bule a BITCOIN-ului este justificată şi de alura graficului evoluţiei acestuia în ultima perioadă, alură ce nu lasă loc de dubii legate de o corecţie iminentă a acestuia.

Bursa - o tristă amintire Până acum câţiva ani piaţa bursieră reprezenta o alternative de economisire care a permis chiar câştiguri substanţiale (în mod surprinzător chiar şi 217 a adus jucătorilor pe piaţa de capital un profit de aproximativ 6%). Politicile guvernamentale coroborate cu incompetenţa celor care au condus acest organism laud uş în desuetudine transformându-l într-un club în care câteva mii de indivizi se mai joacă de-a investitorii.

Evoluţia continuu ascendentă în formaţiunea PITCHFORK deocamdată nu prea dă speranţe într-o redresare a leului chiar dacă nu s-a reuşit depăşirea pragului de 4,66 lei/euro. Cert este că cei care la începutul anului au mizat pe euro au înregistrat un câştig de 2.6%, creştere care “bate” orice dobândă bancară. Din păcate, România îşi bazează în continuare creşterea economică pe consum iar cum majoritatea produsele provin din import nu este de mirare explozia preţurilor în galantare. Dacă la aceasta adăugăm şi suprafiscalitatea introdusă de actualul executiv în foame de banii necesari pentru acoperirea promisiunilor electorale totul devine o poveste extrem de tristă cu un final nefericit.

Aurul – o protecţie în derivă Prin tradiţie unii dintre românii consideră aurul ca fiind cea mai solidă investiţie şi cea mai puţin expusă riscurilor. Numai că anul acesta câştigul înregistrat pentru fiecare gram de aur a însemnat doar 6,8% ceea ce reprezintă totuşi de trei ori câştigul înregistrat pe euro. Numai că anul acesta a fost un an atipic pentru aur deoarece sub presiunile internaţional determinate de schimbările politice dintre marile puteri ale lumii a avut o mişcare ezitantă decuplandu-se astfel de evoluţia dolarului american. Asta face ca tendinţa de apreciere a acestuia să fie incertă şi să pună serioase semne de întrebare legate de capacitatea sa de protecţie în fata turbulentelor financiare.

O situaţia regretabilă deoarece piaţa de capital reprezintă, pe de parte, cea mai ieftină pârghie de împrumut pentru societăţile cotate iar pe de altă parte un magnet pentru potenţialii investitori externi. Dacă însă ne referim la faptul că rulajul zilnic al bursei româneşti este derizoriu comparativ cu cel al pieţei poloneze orice comentariu este de prisos. Îngrijorător este faptul că apariţia acelui DEATH CROSS pe graficul indicelui reprezentativ al BVB indică o accelerare a tendinţei corective a acestuia semn că din ce în ce mai mulţi investitori părăsesc ringul bursier. ŞI aici nu vorbim de “plevuşcă” ci de fondurile de investiţii care se vad

73

În loc de concluzie Anul 2017 s-a dovedit un an agitat pentru economia României şi chiar dacă datele statistice pe poziţionează în fruntea clasamentelor internaţional politicul are toate şansele ca să reîntoarcă România la nivelul anilor 1990. Existenţa acelui “stat paralel” decretat de actuala putere politică nu face decât să semene confuzie şi să adâncească şi mai mult crevasa dintre conducerea ţării şi populaţie. Dacă la aceasta adaugăm lipsa de predictibilitate financiară determinat de seturi de legi făcute pe genunchi, guvernanţi ar trebui să fie mult mai atenţi la faptul că deocamdată singura noastră ancoră o reprezintă apartenenţa la structurile NATO. O ancoră fragilă care poate fi uşor ruptă dacă investitorii se uită cu atenţie în jur şi constată că sunt cel puţin două state vecine care pot oferi atât condiţii geo strategice mai bune cât şi conidii investiţionale mai avantajoase: Republica Moldova şi Bulgaria.

Dănuț DUDU

CIFRELE ECONOMICE ALE JUDEȚULUI BACĂU ÎN 2017 *Număr agenți economici 37.288 agenti economici 1,95% din totalul agenților economici din România *Cifra de afaceri 19,3 Miliarde lei (4,4 Miliarde euro) 1,55% din cifra de afaceri a României *Număr angajați 77.102 angajați 1,91% din totalul de angajați din România *Profit 1,7 Miliarde lei (386,8 milioane euro) 1,93% din profitul net realizat în România *Top firme din Județul Bacău după cifra de afaceri 1.DEDEMAN SRL : 5,3 miliarde lei (1,2 miliarde euro) 2.COMFERT SRL : 496,6 milioane lei (112,9 miloane euro) 3.AGRICOLA INTERNAȚIONAL SA : 387 milioane lei (88 milioane euro) *Top firme din Județul Bacău după număr de angajați 1. DEDEMAN SRL : 8.421 angajați 2,AGRICOLA INTERNAȚIONAL SA : 1.812 angajați 3.AEROSTAR SA : 1.719 angajați *Top firme din Județul Bacău după profit 1.DEDEMAN SRL: 713,1 milioane lei (162,1 milioane euro) 2.AEROSTAR SA: 56,5 milioane lei (12,8 milioane euro) 3.CROCO SRL: 37,8 milioane lei (8,6 milioane euro)

74

Jurnalist băcăuan la Londra

VALORI ȘI … VALORI

D

estinul m-a purtat pentru câțiva ani buni în țara de pe malurile Tamisei.

Diferențele de cultură -și, chiar, simplul trai- au apărut la tot pasul.

Ca orice ziarist curios, am vrut să analizez domeniul în care am activat mare parte din viața mea: presa.Toți colegii din această breaslă știu că subiectul de pe prima pagină vinde ziarul. De aceea, aici găsiți titlurile și subiectele cele mai importante și șocante ale zilei. Spre surprinderea mea, nu am găsit accidente cu peste trei morți, viol cu moartea victimei și alte grozăvii. Am găsit un subiect, care pentru meleagurile noastre pare banal și chiar plictisitor. Pe prima pagină, trona poza unui cuplu tânăr, lângă un tomberon al cărui capac întredeschis lăsa să se vadă o pungă de gunoi. Titlul: Amendați cu 100 de lire pentru că tomberonul familiei nu avea capacul complet închis. Și au continuat să vină povești la fel de halucinante. O cunoștință a primit prin poștă o amendă de 60 de lire, pentru că a aruncat un muc de țigară pe stradă. În zadar a încercat să scape, invocând vântul puternic ce i-a smuls restul de țigară din mână. Răspunsul autorităților a fost rece și politicos. “Având în vedere că în Marea Britanie vântul bate mai tot timpul, vă recomandâm ca, pe viitor, să țineți țigara mai strâns între degete”. Nici nu mai trebuie

să menționez că infracțiunile legate de trafic sunt sancționate fără drept de apel, începând cu parcarea neregulamentară și terminând cu depășirea limitei de viteză sau neacordarea priorității la trecerea de pietoni. Pentru cineva care vine dintr-o țară unde mucurile de țigară și cojile de semințe sunt parte din peisaj, iar zona de colectare a gunoiului e ca un câmp după bombardament, astfel de știri par ceva de domeniul ridicolului. Dar, mai ales, m-au făcut să îmi schimb scala de valori. Meandrele vieții m-au adus înapoi pe plaiurile mioritice. Cu noua scală de valori învățată, încerc să-mi duc viața la aceleași standarde.

Dar mă simt ridicolă când merg cu un ambalaj gol în mână, kilometri întregi, până găsesc un coș de gunoi, în timp ce trotuarul e plin de hârtii.

Când locatarii leneși își lasă sacul cu resturi menajere în coșul de gunoi de la colțul străzii, iar punctele de colectare a gunoiului sunt periodic răscolite și jefuite de cei care caută prin tomberoane. Ca să nu mai menționez zonele de picnic, după o duminică la iarbă verde sau lacurile acoperite de bidoane de plastic…

Ce e de făcut? Mă întorc la scala de valori locală sau rămân în lumea ireală a curățeniei și civilizației ?

Dana MUNTEANU

75

A FOST POSIBIL ÎN ANUL 2017...

Preot și părinte pentru 30 de copii s-au oferit multe indicaţii şi sugestii cu privire la modul în care să se compartimenteze acest spaţiu. Ierarhul de la Roman, IPS Ioachim, a arătat cum să fie poziţionată fiecare sală. „Filantropia se poate face uşor, însă este mai greu să fii constant în actele de caritate. Tot ceea ce s-a ridicat aici se datorează oamenilor din parohie şi din alte părţi ale Bacăului. De asemenea, am avut alături Consiliul parohial şi Comitetul parohial.

Sm căutat să implic Biserica în sfera societăţii băcăuane. Am încheiat primul parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Bacău, care prevedea înmormântarea persoanelor fără adăpost sau fără identitate. Astfel, pentru aceşti oameni s-a oficiat slujba Înmormântării. IPS Ioachim a susţinut acest proiect, care a continuat în anii ce au urmat. Parohiile care au cimitire oficiază în fiecare an parastase pentru persoanele fără adăpost, neidentificate, sau uitate de familii”, a menţionat părintele paroh Gherasim. Tot în tinda Bisericii „Sfântul Gheorghe” sunt organizate cursuri gratuite pentru tinerii care urmează să susţină Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul.

„Să faci bine unui om care are nevoie, fără să îi ceri nimic și fără să aștepți nimic în schimb.

Să convingi și pe altul să ajute fără nicio miză concretă. Să te zbați pentru aproapele tău aflat în neputință, să fii curat la suflet, fără viclenie.

Să fii consecvent și constant cu tine în săvârșirea binelui, păstrând o oarece discreție; să întinzi o mână de ajutor și celui care ieri ți-a „tras” o palmă. Să-l îngădui pe cel de lângă tine așa cum este el...mă întreb oare ce și cum ar fi...în epoca postmodernității și a postumanismului...”.

Așa își începe cuvântul preotul Constantin Gherasim, cel căruia în urmă cu mai bine de un deceniu Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, îi încredinţa misiunea de a sluji Biserica. Iar în scurt timp a reușit ceea ce unii slujitori ai Domnului nu reușesc poate într-o viață întreagă.

A devenit parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Bacău, cel mai tânăr din întreaga Eparhie la acel moment, și a reușit să unească într-un mod fericit activitatea socială cu cea liturgică prin implicarea în numeroase proiecte în care scopul final a fost ajutoararea semenilor aflați în nevoi, în special copiii. Odată cu începutul slujirii la Biserica „Sfântul Gheorghe”, preotul Gherasim a avut în atenţie Aşezământul socialfilantropic „Samarineanul milostiv” al parohiei.

De asemenea, a activat şi în calitate de inspector al Sectorului mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Ioachim. „Împreună cu IPS Ioachim am început proiectul aşezământului social-filantropic. Aici, în fiecare zi, de luni până vineri, pe toată durata anului şcolar, vin să mănânce 30 de copii de la mai multe şcoli din zona Bacăului. Ei provin din familii numeroase şi defavorizate. Selecţia acestora s-a făcut în baza parteneriatelor pe care parohia noastră le are cu instituţiile de învăţământ băcăuane. Am găsit de cuviinţă să oferim acest ajutor copiilor, dar şi rechizite, jucării şi hăinuţe. Şcolarii ce primesc sprijin din partea noastră sunt învăţaţi, atunci când este cazul, cum să se comporte în viaţa de zi cu zi. Ne preocupă aceşti copii şi încercăm să ajutăm şi familiile din care fac parte. Principalul lucru pe care l-am cerut copiilor în schimbul hranei oferite a fost acela de a învăţa. Singura mea dorinţă pentru aceşti copii este aceea de a fi serioşi, pentru a depăşi poziţia socială în care se află”, a spus preotul paroh. Când s-a realizat proiectul aşezământului,

O masă caldă după ore În fiecare zi, pe la ora prânzului, curtea bisericii se umple cu glasuri de copii. Aceştia aleargă cu năsucurile în vânt, adulmecând aromele apetisante ce vin dinspre cantina Aşezământului şi încearcă să ghicească bunătăţile culinare cu care doamna Lenuţa, bucătăreasa, îi va răsfaţă. Sunt mulţi ani de când preotul Vasile Radu, parohul de-atunci al Bisericii „Sfântul Gheorghe”, a sădit sămânţa milosteniei, demarând acest program social pe care parohul Gherasim l-a dezvoltat. Astfel, numărul beneficiarilor a crescut la 30 copii care au parte de o masă caldă în timpul anului şcolar. „Avem elevi şi preşcolari din şase colegii şi şcoli băcăuane, selectaţi în urmă unor anchete sociale realizate împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, ne-a mărturisit pr. Constantin Gherasim. Toate cazurile sunt drame sociale la care nu putem şi nu trebuie să rămânem indiferenţi”.Pe lângă masa caldă oferită, beneficiarii Aşezământului socialfilantropic „Samarineanul milostiv” au parte şi de cadouri oferite de către oameni cu suflet mare, daruri cu care sunt luminate sărbătorile creştine de peste an.

Povești triste și copii digitalizați

76

contact cu oamenii, îi face pe tineri din ce în ce mai nerăbdători și mai agitați, sufletește în primul rând, tendința ori gândurile sumbre le învăluie ușor mințile și se refugiază în consum impresionant de cafea tutun și alte minunății și au impresia că știu tot ce trebuie, că sunt stabili emoțional, că ceea ce dețin (smartphone, internet etc) este controlat de ei. De fapt, văd cum se inoculează, cred subliminal, această falsă impresie încă de la copilașii de trei-patru ani, care primesc telefoane și se joacă fericiți că pot controla ”tot”. Părinții nu se mai impacientează văzându-i nervoși, pentru că sunt asemeni lor. Această impresie că suntem în regulă, că totul e bine, că facem doar ceea ce dorim și credem că este bun, nu pare a fi decât un pas înainte spre artificializare. Părinții Bisericii au avertizat dintotdeauna asupra pericolului împrăștierii minții, a risipirii și disipării omului, a imaginației care lucrează în realitate împotriva noastră și nu în favoarea noastră. Gândirea poporului nostru a avut la baza cultura cuvântului sfânt al Scripturii și al Sfinților Părinți, alături de cultura sfântă a icoanelor. Am fost și ai cuvântului și ai imaginii. Dar nu ai oricărui fel de cuvânt și nici ai oricărei fel de imagine. Neam „hrănit” cu Sfintele Scripturi, dar nu cum ne-a dus mintea, ci cum este Predania Bisericii, sub oblăduirea Sfintelor Icoane. Deci, vorba unui prieten, să așezăm o icoană (a patronului casei noastre, al parohiei ori a unui sfântul preferat) lângă televizor, lângă monitor sau pe smartphone, pe contul de facebook ori pe tweeter- la alegere, apoi să stăm de vorbă. Sa dialogăm”, își continuă confesiunea preotul Gherasim.

Recenta dramă unui bărbat l-a impresionat în mod deosebit pe preotul Gherasim.”După ce i-au murit ambii părinți, Cristi a rămas singur. Părea dezorientat, derutat. L-am îndemnat, l-am rugat să vină la biserică. I-am explicat că ar putea să se întrețină și să-și asigure cele necesare. Inițial, mi-a răspuns afirmativ. A venit câteva zile, a lucrat pe ici-acolo, apoi a dispărut. A revenit și, din nou, a plecat. A pendulat așa câteva săptămâni. L-am revăzut după câteva luni. Mi-a spus că a fost plecat la țară, la niște rude. După acest episod, a durat ceva vreme până să dăm ochii unul cu celălalt. De data asta, avea o barbă lungă, de pustnic, iar păru-i trecea de umeri, revărsat haotic peste haina ponosită. Căuta prin gunoaie. Am vrut să vorbesc puțin cu el, însă s-a depărtat cu pași mari în altă direcție. N-am apucat decât să-i simt privirea pierdută căutând nuștiuce sau nu înțeleg ce. Acum câteva zie am aflat că a fost găsit mort, în balcon. Venise cineva să-l viziteze. A murit așa cum a trăit. Singur”. Digitalizarea excesivă este, în opinia părintelul Gherasim, principala cauză care îi îndepărtează pe oameni pe zi ce trece de valorile morale și creștine.”Înainte, în necazuri, oamenii ațipeau în rugăciune privind la icoane. Acum adorm cu ochii la televizor.

Gălăgia, zbuciumul și tragediile din societate sunt alinate cu „balsamul” mediatic. Pseudoempatia, falsa compasiune devin normative pentru omul european. Am uitat că Hristos a murit pe cruce pentru noi. Am pierdut ori s-au rătăcit in labirintul de poliester al consumismului resorturile interioare care ne apropie de Cel care îi cheamă la El pe toți cei împovărați. Deh, ani de amnezie care își culeg roadele. Digitalizarea urbană, prin

77

Progresul nu ține cont de nimic

glazura de gheață depusă pe conștiința umană.

Aceasta se va trezi cutremurată și copleșită de mizeriile provocate de-a lungul acestei stări de fapt. Întoarcerea la iubirea propusă și promovată de Mântuitorul Hristos va deveni cel mai accesibil, mai frumos și mai simplu fapt în viața omului. În fond, Dumnezeu Cuvântul a sfidat și provocat lumea în permanență. Și o va face până la sfârșitul veacurilor”. Părintele-filantrop din Bacău oglindește printr-o pildă sociatatea în care trăim.„La pescuit, un copil prinde la un moment dat vreo nouă pești. La zece metri distanță, un altul reușește după multă strădanie și cu multă răbdare să captureze un singur pește. Când îl are în undiță pe cel de-al doilea, cel dintâi puști vine iute și aruncă bățul lângă mult mai modestul său coleg, foarte convins că acolo trebuie să fie și el. Ăsta este, după părerea mea, capitalismul postmodernist”.

„Moartea ar fi trebuit să fie cel mai consistent obstacol în calea progresului. Însă progresul nu ține cont de moartea omului. Adică nu ține cont de ceea ce este esențial. Progresul nu ține cont de nimic. Evoluția rapidă a acestuia denotă, după părerea mea, o scădere, o diminuare îngrijorătoare, a iubirii. Lipsa acestui sentiment dumnezeiesc a născut această prelungire artificială a omului, având drept consecință majoră moartea spirituală. Adică om fără mirare, fără entuziasm, fără zâmbet, fără întristare, hrănit artificial cu entertainment. Cred că a apărut homo divertismentus. La un moment dat, când mediul va amorți criptat în mesajul tâmpirii globale, Cineva va sparge sau va topi glazura de gheață depusă pe conștiința umană. Aceasta se va trezi cutremurată și copleșită de mizeriile provocate de-a lungul acestei stări de fapt. Întoarcerea la iubirea propusă și promovată de Mântuitorul Hristos va deveni cel mai accesibil, mai frumos și mai simplu fapt în viața omului. În fond, Dumnezeu Cuvântul a sfidat și provocat lumea în permanență. Și o va face până la sfârșitul veacurilor. Numai o conștiință acută a morții sau a ratării poate face omul mai milostiv și mai îngăduitor cu cei din jurul său. Altminteri e nebun, după vorba psalmistului. Realitatea efemerului de care mă izbesc zilnic ar trebui să mute centrul lumii din mine în cel de lângă mine: gol, flămând, însetat, bolnav. Conștiința e pragmatică, iar în fața avertismentelor se refugiază în divertisment a acestuia denotă, după părerea mea, o scăderea, o diminuare îngrijorătoare, a iubirii. La un moment dat, când mediul va amorți criptat în mesajul tâmpirii globale, Cineva va sparge sau va topi

Distincţii pentru activitatea misionară În luna septembrie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit părintelui Constantin Gherasim, care îndeplinea funcţia de inspector în activităţi cu tineretul şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”. În luna aprilie 2010, părintele Constantin a primit din partea Înaltpreasfinţitului Ioachim rangul de iconom stavrofor, iar în luna decembrie 2015, Cotidianul „Deşteptarea” din Bacău l-a premiat pentru activitatea social-filantropică desfăşurată în Aşezământul „Samarineanul milostiv” al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bacău.

Florin CRĂCIUN

78

Deasupra lor, doar cerul

Două femei-pilot de la Baza 95 Aeriană Bacău au intrat în istoria Aviației: una, ca prima femeie pilot de supersonic din România; a doua este prima femeie pilot din Armata României care a pilotat un avion cu reacţie, în simplă comandă, la zbor pe timp de noapte

comandă, la zbor pe timp de noapte.

Diana, zeița Aviației „Cine ar fi crezut că în fetiţa aceea aparent „fină”, „fragilă” şi „delicată” zace sau ia naştere un asemenea vulcan, cu flăcări şi explozii care vor atinge înălţimi neatinse încă de fiinţele prea trecătoare şi cine ar fi avut curajul să susţină că în fiinţa umană, fie ea şi femeie nu zac uriaşe forţe în faţa cărora nu poate sta nimic...”. Asta spun colegii ei despre locotenentul Diana Zamfir (25 de ani), pilot la Baza 95 Aeriană Bacău, cea care zilele trecute a devenit prima femeie din Forţele Aeriene care a zburat cu un avion cu reacţie în simplă comandă pe timp de noapte. Ea a decolat, a zburat și a aterizat cu un avion IAR-99 Șoim, pe timp de noapte, iar misiunea ei a durat aproximativ o oră.

Zborul a fost cu atât mai solicitant cu cât nu avea alte puncte de reper, ca pe timp de zi, decât indicatoarele de bord, lucru ce o face cu atât mai specială. Prin mâna instructorilor de zbor de la Baza 95 Aeriană Bacău au mai trecut și alte femei pilot care au zburat pe MiG 21 LanceR sau IAR-99 Șoim, însă

Amândouă sunt tinere, frumoase, iar ambiția de a reuși în viață le-a adus în înaltul cerului. Au ales o meserie destinată până nu demult bărbaților, însă acum nu regretă. Sub clopotul izolat și rece al supersonicelor pe care au ajuns să le strunească atunci când doar cerul devine singurul punct de sprijin în Univers, Diana și Simona simt că nu înălţimea la care ai ajuns contează, nici tipul de avion cu care ai zburat, ci ceea ce rămâne în sufletul tău din înălţimile pe care le-ai atins. În fond, asta înseamnă să muncești, să perseverezi, să crezi și în final să reușești!

Vorbim despre două femei-pilot de la Baza 95 Aeriană Bacău care au intrat în istoria Aviației: una, ca prima femeie pilot de supersonic din România, iar a doua este prima femeie pilot din Armata României care a pilotat un avion cu reacţie, în simplă 79

niciuna nu a avut misiune de noapte pe simplă comandă, pe un avion de luptă, ci au zburat pe aeronavă cu dublă comandă, fiind asistate de instructor pe avion școală. „Pentru mine, zborul înseamnă liniște. Acolo sus, atunci când ești doar tu și aeronava, nu prea mai ai timp de altceva. Fiecare misiune necesită maximă concentrare și trebuie să fii conectat în permanență la aparatură și la țintele pe care trebuie să le atingi. Când zbor pe simplă comandă liniștea aceea poate fi asociată cu relaxarea simțurilor, iar această stare mă ajută să duc cu succes misiunea la final. Nu îți mai spune nimeni în cască ce să faci, așa că trebuie să dai totul din tine ca zborul să fie unul reușit ”, mărturisește tânărul ofițer. Viața de aviator, mai ales cea de aviator militar, are și neajunsurile ei, despre care Diana povestește cam cu durere în suflet. „Am fost nevoită să las în urmă familia, iubitul și să fac ceea ce miam dorit. Cred din tot sufletul că în viață e bine să faci ce-ți place! Dedicându-mi aproape tot timpul zborului și pregătirii, îmi rămâne foarte puțin pentru a dezvolta relații personale”, mai spune locotenent Diana Zamfir.

devenea, pe 13 martie 2009, singura femeie pilot din România care a pilotat un avion supersonic. Sublocotenentul Simona Maierean a decolat de pe pistă cu o aeronavă de tip MIG – 21 Lancer cu dublă comandă, la momentul respectiv singura aeronavă capabilă să depăşească viteza sunetului aflată în dotarea armatei române. Zborul, care a ţinut aproximativ nouă minute, a fost un prim pas din pregătirea Simonei Maierean. Chiar dacă a scris istorie pentru aviaţia din România, Simona nu se consideră o persoană deosebită sau specială. Spune că nu a avut o pasiune pentru avioane când era mică şi nici rude sau prieteni de la care să prindă microbul zborului. „Când eram mică voiam în fiecare zi să mă fac altceva. Am început să mă gândesc mai serios la pilotaj abia prin clasa a IX-a, dar decizia finală am luat-o în ultimul an de liceu”, povesteşte pilotul.Tânăra spune că a ştiut de când a intrat la Academie că se va pregăti pentru a zbura pe avioane supersonice, dar nu şi-a imaginat că ea va fi prima femeie din ţară care va face acest lucru. Era obişnuită cu gândul că doar băieţii pot zbura pe acest tip de aparat. S-a pregătit însă cot la cot cu ei şi, în final, le-a demonstrat că şi o femeie poate pilota un avion supersonic. „Nu am fost niciodată menajată de colegi.

Dacă nu te diferenţiezi negativ faţă de ei, atunci nu au de ce să te privească altfel.

Oamenii obişnuiţi poate că mă privesc mai

Simona, pionier în istoria aviației supersonice feminine din România La doar 28 de ani, suceveanca Simona Maierean de la Baza Aeriană 95 din Bacău 80

ciudat, însă eu mă consider un om normal. În aer aeronava nu ştie dacă eşti femeie sau bărbat”, mai spune Simona. Și i-a fost destul de uşor să intre la Academia Forţelor Aeriene deoarece a terminat un liceu cu profil real, iar examenele de admitere s-au dat la matematică şi fizică. Rudele tinerei au aflat destul de târziu că vrea să se facă pilot şi, la început, nu au fost de acord. „Familia mea a aflat că vreau să devin pilot abia când trebuia să dau probele fizice. S-au opus la început, dar în final nu au mai avut ce face.

Am vrut să fac asta şi nu regret“, a spus Simona.

7 martie 2012 a fost ultimul zbor cu acest avion. A fost un sentiment ciudat pentru că pot să spun că iubesc acest avion, parcă s-a desprins ceva din mine, am şi plâns. Am cam 50 de ore de zbor cu MIG-21 Lancer.

Nu ştiu dacă o să mai am ocazia să zbor pe avion de luptă pentru că am luat decizia să mă mut pe aeronavă de transport. E puţin ciudată trecerea asta, pentru că eşti tot timpul în echipaj şi atunci trebuie să ştii să gestionezi acest lucru. Trebuie să comunici mai mult, să nu lucrezi în contratimp. Îmi doresc doar să zbor ”, mărturisește Simona Maierean.

Femeia care a scris istorie în aviaţia românească, fiind singura care a zburat cu avionul MIG 21 Lancer, a ales să îşi continue cariera pe avionul de transport Spartan şi asta pentru că MIG 21 Lancer are o viaţă din ce în ce mai scurtă, iar zborurile ar fi fost numărate pe degete. A plâns când s-a urcat pentru ultima dată în aparatul care i-a marcat cariera de pilot. Chiar ea mărturiseşte că “bătrânul” MIG 21 Lancer i-a lăsat un gol imens.“Nostalgia după MIG 21 Lancer o am oricum. E altceva. Dar trebuie să te adaptezi la situaţia actuală, nu ai de ales. Pe 13 martie 2009 a fost primul meu zbor cu MIG 21 Lancer, cu instructorul, iar pe 30 iulie 2009 am zburat singură. Pe

În acest moment în România sunt aproximativ 20 de femei care pilotează avioane militare.

Sublocotenentele Ştefănescu, Mîrza şi Tăbăcaru sunt singurele care se pregătesc pe avionul militar cu reacţie subsonic IAR – 99 Şoim, adică varianta modernizată a avionului IAR – 99 Standard.

Singurele baze aeriene care au astfel de aparate de zbor sunt în Bacău şi Boboc, în judeţul Buzău. Lt. Diana Zamfir și colega ei, lt. Daniela Tăbăcaru, sunt singurele femei pilot care activează în prezent la Baza 95 Aeriană Bacău.

Florin CRĂCIUN

81

Ursoaicele norocoase de la Mănăstirea Cașin Două ursoaice prinse în lațuri au fost salvate; una a sfășiat pădurarul care o elibera. Pentru că urșii aproape că le intră în case, localnicii sunt disperați și își pun singuri lațurile din gospodării n doar în acest an, silvicultorii băcăuani au salvat din lațuri aproape un sfert din numărul total de urși găsiți în ultimii zece ani în județele Bacău și Neamț

celor omorâți și apoi jupuiți pentru blană, despre care localnicii păstrază o tăcere complice, este mult mai mare. Din fericire, două ursoaice au avut o nouă șansă la viață după ce au fost eliberate din lațuri. Acțiunea de salvare s-a soldat însă și cu o victimă, unul dintre pădurarii care elibera ursoaica mai mică a fost atacat de aceasta și s-a ales cu piciorul rupt și sfâșiat. El a fost transportat la spital, unde medicii l-au internat și l-au spus unei intervenții chirurgicale. Acesta este primul caz din ultimii ani în care o operațiune de salvare a unui animal se

Ursuuuu, măăăă!- acesta a devenit salutul de bună dimineața al locuitorilor din Cașin și Mănăstirea Cașin, dar și din alte zone de munte din județul Bacău, unde

sălbăticiunile s-au înmulțit alarmant și nu se sfiesc să coboare până în sat ca să caute mâncare. Pentru că nu au primit sprijinul vânătorilor, ursul fiind un animal ocrotit de lege, disperați, oamenii își protejează viața și agoniseala punând lațuri la marginea gospodăriilor, pe potecile frecventate de fiarele pădurii. Câteodată, urșii prinși în capcanele morții ajung să fie salvați de silvicultori, însă se presupune că numărul

soldează cu o victimă.

Trei ore pentru salvarea ursoaicelor Vestea că doi urși sunt prinși în lațuri la Mănăstirea Cașin a ajuns la urechile polițiștilor din comună și a silvicultorilor.

Evenimentul nici nu putea trece neobservat deoarece ambii urși erau captivi la doar doi pași de sat, la mică distanță unul de altul, în 82

o femelă de 4-5 ani și cântărește peste o sută de kilograme. Pentru că a stat puțin nu s-a rănit grav. În timp ce se zbătea și-a rupt însă un canin, dar asta nu o va afecta prea mult”, spus inginerul Adrian Titianu, responsabil cu vânătoarea la Direcţia Silvică Bacău, cel care a și eliberat ursoaica. Odată prima operațiune finalizată, salvatorii au trecut la pacientul numărul doi, un ursuleț frumușel, tăcut și cu un superb guleraș de blană albă în jurul gâtului. Acesta era prins în laț la doar câțiva zeci de metri de primul urs, mult mai aproape de șosea. Aici, totul a părut o simplă formalitate pentru că ursulețul, care s-a dovediat a fi femelă, a fost cooperant, a adormit blajin de la prima injecție și s-a lăsat cărat ca un prunc de pădurari până la marginea pădurii. Nimeni nu și-ar fi închipuit că în scurt timp ursulețul micuț(cam 70 de kilograme!) și pufos se va transforma într-o fiară. Nici nu plecaseră bine salvatorii de pe deal că ursoaica s-a trezit și, furioasă, a atacat primul obstacol întâlnit în cale. Din nefericire, acesta s-a

curta unor gospodari, iar urletele de durere și furie ale ursoaicei mai mari spărgeau liniștea din zonă. Imediat a fost constituită și echipa de salvare, formată din mai mulţi pădurari, un medic veterinar, inspectori de la Garda de Mediu, poliţişti şi jandarmi.

Chiar și unii localnici au vrut să se alăture, însă au fost îndepărtați de forțele de ordine.

Ursoaica cea mare le-a dat și cele mai mari bătăi de cap salvatorilor. Era furioasă, urla continuu, iar în cele câteva ore în care a stat captivă rupsese gardul, făcuse o gaură de aproape o jumătate de metru în jurul ei și rosese copacul de care era țintuită. Mai mult decât atât, în momentul în care a fost lovită de prima săgeată cu tranchilizant, femela masivă s-a urcat în copac, unde a stat mai bine de o jumătate de oră, timp în care medicul veterinar i-a mai aplicat o doză de calmant. Până la urmă, după mai multe încercări, silvicultorii și pădurarii au reușit să o coboare și să îi taie cele trei șufe de oțel care îi legau aproape până la os capul, abdomenul și labele din față. „Este

83

urs-câte trei la Brusturoasa și Mănăstirea Cașin, ceea ce reprezintă aproape un sfert din numărul total de urși găsiți în ultimii zece ani în județele Bacău și Neamț. Potrivit statisticii Romsilva, în județul Bacău ar trăi circa 200-250 de exemplare de urs, în special in zonele de munte, iar ultimele 15 exemplare împușcate au fost în urmă cu doi ani, după care vânătoarea lor a fost interzisă, după eliminarea cotelor de intervenție.

Ministrul Mediului a decis la finalul lunii august ca 140 de urşi din România să fie prinşi şi împuşcaţi sau doar mutaţi în zone nepopulate. O problemă este că soluţia propusă de Ministerul Mediului nu ar aduce şi o rezolvare pe termen lung. Vânătorii au şi ei opţiunea lor. „Aceste derogări sunt date în mod numeric şi nu sunt date pe exemplar. În condiţiile astea, un fond de vânătoare, dacă are doi sau trei urşi de vânat, evident că vor încerca să obţină cât mai mulţi bani pe ei, vânând cei mai mari urşi din fondul respectiv şi nu acei urşi care vin în comunităţile umane”, spun specialiștii.

Conform statisticilor, acest moment avem în România peste 6.500 de exemplare, adică 40% din populaţia de urşi a întregii Europe.

După noi urmează Suedia şi Slovacia cu 2.300, respectiv o mie de exemplare. În ţări precum Germania, Austria şi Cehia nu există niciun urs în libertate. Activiştii de mediu propun şi ei soluţii pentru urşii care atacă tot mai des zonele locuite, printre care gestionarea deşeurilor în sate, limitarea lucrărilor în pădure, păstrarea unor zone de liniște. Potrivit experţilor cinegetici, în acest moment, în pădurile României ar exista aproximativ 3.000 de femele adulte, care ar urma să facă, în medie, câte doi pui.

dovedit a fi chiar pădurarul care o cărase la marginea pădurii și care o păzea ca să se asigure că va ajunge vie și nevătămată în desișuri. Într-un moment de neatenție al bărbatului, ursoaica încă năucă l-a apucat de picior și a început să îl sfâșie. După câteva clipe de luptă, pădurarul a reușit să se elibereze și a cerut ajutorul colegilor săi.

Aceștia l-au găsit plin de sânge, cu piciorul rupt și l-au transportat la spital. „Omul încearcă să-şi facă singur dreptate, când nu-i dai o soluţie” Autorităţile sunt depăşite de problema urşilor care atacă tot mai des în zone locuite.

Avem prea mulţi, subliniază specialiştii.

Sunt peste 6.500 de exemplare, adică 40% din populaţia de urşi a Europei! ONGurile propun ca animalele să fie mutate şi hrănite intensiv în habitatul lor. Ministerul Mediului, cel care ar trebuie să gestioneze situaţia, se ascunde în spatele unui ordin care lasă loc interpretărilor.„Omul încearcă să-şi facă singur dreptate, când nu-i dai o soluţie-spune inginerul Titianu. Anul acesta nu a fost fructificaţie deloc în pădure, ceea ce înseamnă că urşii mici, tineri, trebuie săşi caute mâncare şi atunci cel mai simplu este să coboare prin livezi şi automat apare şi interacţiunea cu omul. Partea proastă este că sunt tot mai dese incursiunile urşilor în sate, iar gradul de toleranţă al omului faţă de urşi devine din ce în ce mai mic, ceea ce va fi grav pentru specia urs, pentru că oamenii încearcă să scape de ei, drept urmare şi laţurile astea.

Nivelul optim al populației este de 4.000 de urși. Faptul că noi în momentul de față avem o populație care depășește cu 50% nivelul optim creează toate premisele ca să apară astfel de conflicte. Tot ceea ce este în plus trebuie, într-un fel sau altul, eliminat”.

Numai în acest an, silvicultorii băcăuani au eliberat din lațuri șase exemplare de

Florin CRĂCIUN

84

Descoperire de senzaţie: un manuscris ce conţine o capodoperă a eposului românesc este scos la lumină dintr-o colecţie particulară din Slănic Moldova

LEGENDA NEMIREI Textul pe care vi-l propunem spre lectură reprezintă o adevărată perlă a eposului românesc, a cărei vechime se pierde în negura timpurilor. O minunată legendă care până la această dată nu a mai văzut lumina tiparului.

Aşadar, vă facem părtaşi şi pe dumneavoastră, cititorii, la un eveniment editorial de excepţie, ce îmbogăţeşte cu încă o nestemată de nepreţuit vastul patrimoniu spiritual naţional. Legenda Nemirei este una dintre cele mai vechi - are o vârstă de peste opt veacuri - şi, poate, dintre cele mai frumoase pe care le-am moştenit.

Varianta pe care v-o înfăţişăm a fost culeasă, în urmă cu aproape cinci decenii de la bătrânii din aşezările Slănic-Sat şi Cerdac, de către pasionatul cercetător folclorist Romulus C. Busnea, de profesie medic (a trecut în lumea umbrelor acum 24 de ani). Cu toate că „de ţărână” era de pe plaiurile Buzăului, s-a legat cu întreaga fiinţă, cu toată capacitatea sa afectivă, de ţinuturile de basm străjuite de vârfurile semeţe ale Nemirei: Slănic Moldova.

Manuscrisele legendei de faţă, care timp de peste 30 de ani şi-au aşteptat ieşirea la lumină, dezvăluie o muncă titanică, de culegere, sistematizare, redactare şi interpretare a materialului oral obţinut de la locuitorii de pe Valea Slănicului. Medicul Romulus C. Busnea, doctor în ştiinţe medicale, a reprezentat un nume de referinţă în lumea specialiştilor în balneologie, fiind autorul a peste 50 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, dar şi al unor comunicări şi referate prezentate la reuniuni medicale internaţionale desfăşurate la Bucureşti, Karlovy-Vary, Dresda. In 1981 publică un amplu volum despre Slănic Moldova, care include coordonatele istorice, geografice, economice, factorii curativi şi de agrement ai staţiunii. Textul legendei de faţă, retranscris după manuscrisele în original, ne-a fost propus spre publicare de către fiul său, Romulus Dan Busnea, care este şi custodele unei arhive literare deosebit de valoroase şi demne de toată aprecierea.

Cu mai bine de un veac înaintea descălecării lui Bogdan vodă din Cuhea Maramureşului în Ţara de Sus a Moldovei, trăiau în linişte şi bună înţelegere, în Moldova de Jos, la poalele munţilor din care izvorăsc cristaline şi sprinţare apele Ciungetului, Dofteanei şi Slănicului, cneazul Farcaş şi neamurile lui. In strânsă convieţuire cu aceştia, trăiau sute de ţărani români, paşnici ca şi strămoşii lor, strânşi în buchete de sate înfloritoare, ocupându-se cu agricultura, creşterea vitelor şi stupăritul. Munţii semeţi, la adăpostul cărora trăiau toţi aceşti plăieşi harnici şi omenoşi au primit mai târziu numele de Munţii Nemirei, aşa cum sunt cunoscuţi până azi.

Pe brâiele muntelui vecin, care azi se numeşte Şandru, îşi aveau satele şi stânile familii de oieri moldoveni, urmaşi viguroşi şi harnici ai mândrilor geţi, stăpânitori de mii de ani ai acestor meleaguri.

Cneazul Farcaş se trăgea din stirpe sârbească şi rămăsese pe plaiurile Ciungetului şi Rugetului din timpul migraţiei slavilor şi trăind între români luase obiceiurile şi graiul lor care a rămas de-atunce (din timpurile acele) presărat cu multe cuvinte slavone.

Moldovenii îi spuneau Farcu Mare, fiind cel mai vârstnic dintre cei trei fraţi care îşi găsiseră sălaş fericit pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu şi de natură ale Ţării Moldovei. Farcu Mic, mezinul, era căsătorit chiar cu o moldoveancă plină de nuri şi nespus de harnică, ce se numea aşa ca trei sferturi dintre moldovence (precum se numesc), Maricica.

Moştenise cneazul Farcu Mare de la străbuni un castel modest, dar cu o curte foarte mare, cu acareturi numeroase şi beciuri adânci, pline cu provizii pentru zile grele. Curtea era înconjurată peste tot de ziduri groase, înalte, cu turnuri crenelate.

Era o adevărată cetate întărită, cum puţine mai erau, pentru a rezista la atacurile cetelor de barbari năvălitori care erau încă destul de dese în acele timpuri tulburi în care Ţara Moldovei nu avea încă un domn (un voevod) şi o oştire (armată) a ei. După cei cinci copii, toţi băieţi, sdraveni, chipeşi şi isteţi, i-a fost hărăzită cneazului, în sfârşit, şi o mândreţe de fată, aşa cum îşi dorise cu ardoare de atâta amar de vreme, care a primit numele mamei sale, Nemira, nume de origine slavonă. Dar marea bucurie a venirii pe lume a fetiţei cu părul precum frunzele toamnei şi ochii mari şi limpezi ca ai puiului de

Mihai BUZNEA

85

ciută a fost umbrit\ de moartea tragică a mamei sale în urma unei boli necruţătoare cauzată de această a şasea naştere, mai grea decât toate celelalte. Micuţa Nemira a trebuit să fie încredinţată spre creştere unei femei pline de viaţă, devotată familiei trup şi suflet, care fusese dădacă de nădejde şi pentru ceilalţi copii. Era o ţigancă deosebit de frumoasă şi bine făcută, cu păr negru, bogat, cârlionţat. Cu scânteieri argintii şi cu ochi verzi, cu care putea vrăji oamenii şi domestici animalele. Işi pierduse de timpuriu soţul şi copiii, ucişi de tătari. Ea scăpase vrăjind-o chiar pe căpetenia hoardei, care după câteva zile de prizonierat primise să fie lăsată liberă să plece unde va voi. O chema Cleja şi era de baştină dintr-un sat de pe valea Trotuşului, unde după ce rămăsese văduvă vindea pe la târguri sare strălucitoare ce se afla din belşug prin acele locuri, legume şi fructe îmbietoare cum numai pe acea vale se găseau. Cneaghina Farcului o remarcase la un astfel de târg şi rămăsese şi ea ca vrăjită de ânfăţişarea ei mândră, de ochii ei calzi care vorbeau de curăţenia ei sufletească şi de dorinţa de afecţiune. Nu stătu mult pe gânduri şi făgăduindu-i că o va ocroti ca pe o rudă apropiată, o aduse la castel pentru a-i fi de ajutor în creşterea copiilor. Îi arătase o dragoste şi o încredere atât de mari încât o boteză în credinţa ei şi-i dete numele de Nemira cu mult înainte de naşterea fetiţei care avea să poarte acelaşi nume. După moartea neaşteptată a bunei cneaghine, Cleja, sau Nemira ţiganca, aşa cum o numeau oamenii, nicidecum cu dispreţ, ci pentru a o deosebi de micuţa Nemira, îşi închină viaţa fericirii acesteia, pe care simţea că o iube[te ca pe ochii din cap, ca pe propria ei fetiţă pe care din nefericire, o pierduse. Când vorbea despre ea, ochii ei radiau străluciri de smarald. Pentru a căpăta însuşirile celei mai gingaşe şi agile vietăţi a pădurilor, Cleja se gândi, în dragostea ei nemărginită (neţărmurită), să o hrănească cu lapte de căprioară.

In acest gând (scop) se ducea zilnic, după asfinţitul soarelui, când căprioarele veneau să se adape la izvoarele Slănicului din apropierea castelului şi le mulgea cu grijă pe cele care aveau pui şi ugerul mai plin. Laptele strâns i-l dădea nefiert micuţei orfane căreia îi ţinea loc de mamă.

ai cneazului, nu se mai temea nici de lupi, nici de urşi, pe care îi vâna cu uşurinţă şi fără milă, ca duşmani înrăiţi ai gingaşelor ei surate, căprioarele.

La 16 ani, Nemira părea o zeiţă a pădurii, florilor şi izvoarelor curate, când apărea de sărbători cu coroniţa ei de sânziene şi garofiţe pe frunte, aşa cum erau Naiadele şi Driadele la vechii greci, socotite şi ca purtătoare ale tinereţii veşnic strălucitoare. De o neobişnuită frumuseţe, cu păr castaniu cu reflexe arămii, căzând în bucle invoalte pe umeri, cu ochii negri ca mura, vioi ca ai veveriţei, cu tenul alb şi curat ca al crinului, cu trup zvelt, dar de o vigoare rar întâlnită la vreo fecioară, aducea în zâmbetul ei murmurul şi fiorii primăverii în sufletele bunicilor şi al tatălui ei, cneazul. Fraţii ei, toţi mai mari ca dânsa, o priveau cu mare admiraţie şi mândrie, ca pe o minune vie, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre ei şi nici dintre verii ei cu care obişnuia să se întreacă, la sărbători, nu reuşeau să o depăşească nici la fugă, nici la sărituri, nici la căţărat pe pripoare.

Doar rareori, la o mare întrecere, la călărie sau trasul cu arcul, atunci când ea lua lucrurile mai în joacă şi nu-şi încorda voinţa ei obişnuită de-a învinge.

Vestea minunatelor (uimitoarelor) daruri cu care era înzestrată de natură şi a ambiţiei sale fără margini s-a răspândit (întins) până hăt, departe. Au început să sosească peţitori trimişi din cele patru zări ale Moldovei, dar cneazul, în înţelegere cu Nemira, le potolea zelul, spunându-le scurt şi cuprinzător că ginere nu-i va fi decât acela ce se va dovedi (învrednici) să o întreacă pe Nemira în patru din cele cinci probe de agerime şi vigoare ce vor avea loc, şi anume: fugă, sărituri, căţărat pe munţi, tragere cu arcul la ţintă şi călărie. In afară de aceasta, pentru a dovedi că se trage dintr-o familie înstărită, de neam bun, viitorul ginere trebuia să aducă drept dar de nuntă un săculeţ cu 5 ocale de aur sau un sac cu 20 ocale de argint. Timp de doi ani niciunul dintre tinerii arătoşi şi mândri de bogăţia familiilor lor nu au reuşit să o\ învingă pe ambiţioasa amazoană de la poalele Carpaţilor şi să se bucure cât de cât de preţuirea cneazului, deşi aur şi argint aveau mai mult decăt se cerea. Bătrânul bunic al Nemirei şi cneazul îşi râdeau în barbă, făcând haz de câte ori vedeau cum tinerii ce veniseră mândri şi plini de sine la întrecerea neobişnuită, cu fetişcana încrezută, cum gândeau ei, plecau înapoi umiliţi şi descumpăniţi.

Cu timpul, însă, cneazul începu a se îngrijora văzând că peţitorii se răresc tot mai mult şi Nemira rămânea dârză în hotărârea ei. Dar iată că într-o zi se prezentă, însoţit de o mică ceată de flăcăi vânjoşi, un tânăr chipeş, înalt tare şi voinic, cu plete castanii şi ochi albaştri ca azurul cerului, aruncând uneori sclipiri (străluciri) de oţel. Venea călărind agale pe un cal sur, cu hăţurile legate la chimir, preocupat să cânte cât mai cu suflet, la caval, un cântec de dor şi of, cum făcea adesea când se afla între mioarele lui.

Nemira a crescut de mică în plină natură, pe plaiuri şi în păduri, printre vietăţile ei. Căprioarele şi ciutele îmblânzite de Cleja primeau hrană din mânuţele ei, iar iarna Cleja le înhăma pe cele mai mari la o sanie de argint în care ea şi Nemira, ţinând hăţurile în mânuţele ei erau plimbate în sbor peste văi şi coline. Vara, agera copilă se juca luându-se la întrecere cu puii de căprioară la fugă, sărituri şi căţărat pe ţarcuri şi pripoare. De la 12 ani învăţase să călărească pe cai mici şi repezi de munte şi să tragă cu arcul ca o amazoană. Când se avânta mai departe de castel, însoţită de Cleja şi de câinii de vânătoare

86

Era Şandru, fiul unor oieri de frunte ce stăpâneau cele mai multe stâne de pe muntele vecin. Se vede treaba că nu degeaba se hrănise cu inimile şoimilor şi pajurelor care atacau mai mereu mieii şi galiţele din jurul casei şi pe care îi vâna cu măiestrie, cu arcul lui bine strunit, căci o întrecu cu uşurinţă pe Nemira la primele trei probe. La cea de a patra, tragerea cu arcul la ţintă, pentru ca să-i atragă mai mult atenţia Nemirei asupra sa trimise două din cele trei săgeţi la care avea dreptul, în ţinta Nemirei, drept în centrul ei, în inima ţintei cum s-ar spune, aşa ca şi cum ar fi vrut să-i săgeteze inima ambiţioasei fecioare, cu săgeţile dragostei. Şandru voinicul, cu toată seninătatea şi calmul lui, îşi cam tulburase (pierduse) capul şi pierdu proba. Urma a 5-a probă, călăria, pe care dacă nu o câştiga ar fi pierdut totul. Deşi era sigur pe sine, fu atent să nu fie atras în cursă şi urmări de la început până la mijlocul cursei, îndeaproape, roibul Nemirei. La întoarcere, călări aproape de frumoasa amazoană un timp, apoi pe neaşteptate o înşfăcă de cingătoarea-i argintată (de argint), o ridică în aer de pe calul ei şi o trase pe calul său, aşezând-o în faţa lui, lângă coama calului.

O strânse la piept atât de tare încât Nemira ţipă, aşa cum n-o făcuse de mult. O sărută apăsat, fără ca fata să se împotrivească. Era ameţită, nu-i mai păsa nici de întrecere, nici de familie, de nimic. Totul i se părea un vis neaşteptat de frumos. Amândoi pe acelaşi cal alb, păreau doi soli ai primăverii, ai tinereţii strălucitoare, uniţi deja într-un singur trup şi gând al dragostei triumfătoare. Aşa îşi făcură intrarea pe poarta cetăţii, primiţi de to+ţi cei prezenţi, în frunte cu familia cneazului, cu gurile căscate de emoţie, cu simţăminte amestecate de uimire şi vie admiraţie. Cneazul o îmbrăţişă cu lacrimi în ochi pe Nemira, simţind că într-un fel o pierduse, şi-i strânse voiniceşte mâna lui Şandru, ca unui vrednic cuceritor şi logodnic al fetei sale. Şandru plecă fără ifose, cântând cu foc şi dor din caval, tot aşa de senin precum venise, urmărit de ochii galeşi (învăpăiaţi) ai Nemirei, în care ardea pentru prima oară în viaţă flacăra vie a dragostei (nestinse). Nu mai rămânea decât ca Şandru să revină la castel cu darul de nuntă prevăzut în condi]iile stabilite de cneaz şi sfetnicii lui. Dar timpul trecea şi Şandru cu ai săi nu reuşeau să strângă aurul sau argintul cuvenit încheierii (împlinirii) căsătoriei. Părinţii lui erau gata să vândă trei sferturi din oile ce le aveau, dar Şandru nu se învoia nicium. Ii erau prea dragi şi sufletul nu-l lăsa să le înstrăineze. Cleja observa cum Nemira suferă în tăcere de dorul lui Şandru. Nimeni şi nimic nu-i mai intra în voie. Hotărâ s- o ajute să se întâlnească în secret cu Şandru, căci cneazul era un puritan şi nu trecea nicicum peste severele legi morale pe care le moştenise din străbuni. Trimise vorbă lui Şandru printr-un argat credincios, pe care-l vindecase cu descântece şi buruieni de leac

de o boală grea, să vină în poiana cea frumoasă, pe care el o ştia, la ceasul când luna plină se arăta în întregime ca o tingire (tigaie) uriaşă, deasupra culmilor din jur. Era o poiană întinsă, tivită de firul de cleştar al apei Slănicului, adăpostit\ de culmi domoale împădurite, plină de vrajă, mai ales când razele lunei o acopereau cu firele ei sclipitoare de borangic. Căprioarele îşi ţineau aici soborul de fiecare seară, când veneau în număr mare să se adape, iar puii lor îşi găsiseră un loc preferat de joacă (hârjoană). Cleja, în grija căreia se afla încă Nemira, meşteri o uşiţă tainică (dosită) în zidul gros ce împrejmuia cetatea, prin care se strecura cu grijă împreună cu Nemira şi înainte de a apărea luna, pe cărările cunoscute sburau aproape, ca două nimfe, spre vrăjita poiană a căprioarelor. Aice, nimeni şi nimic nu mai putea pune stavilă simţămintelor lor de dor şi dragoste ce-i mistuise de-o bună bucată de vreme. Visul lor de a fi împreună pentru a-şi mărturisi iubirea (unul-altuia) se împlinise. Işi jurară credinţă neţărmurită şi hotărâră să nu fie despărţiţi nici prin moarte. Seară de seară se întâlneau cu bucurie şi se despărţeau cu greu, cu aceeaşi dorinţă aprinsă de a se revedea cât mai curând. Nu trecu însă mult timp şi şeful străjerilor observă urmele unei spărturi în zid. El refăcu şi întări zidăria în acel loc şi dublă străjile aşa încât întâlnirile şi clipele de fericirie luară prea repede sfârşit. Cleja fu pentru puţin timp descumpănită, dar mintea ei iscoditoare se îndreptă spre bogatul unchi al Nemirei, cumnat al cneazului, ce se numea Ciunget, după numeleporeclă al bunicului său care-şi pierduse bra]ul stâng într-o luptă cu barbarii şi devenise ciung. Işi avea moşia pe plaiurile nespus de frumoase, smălţuite cu flori suave de romaniţă, sângele voinicului, micşunele de munte şi sânziene, ce se numesc azi plaiurile Ciungetului. Conacul era aşezat pe valea unui pârâu, numit azi, de asemene, Ciunget, lângă un izvor fermecat, cu un gust neobişnuit, care avea darul de a alina durerile şi arsurile de stomac ale bolnavilor chinuiţi de astfel de boli (izvorul Ciunget de azi). Moştenise unchiul Nemirei, de la bunicul său cel ciung, o argintărie de mare preţ aflată nu departe de conac, într-un loc mai dosnic, la adăpost, cunoscut şi azi sub numnele de Argintăria.

Era destinat să fie în parte dăruit ca zestre fetelor lui, dar cum Dofteana, buna şi vrednica soţie a lui Ciunget, nu-i dăruise încă o fată, argintăria rămăsese încă neatinsă. Cleja adulmecase bine împrejurarea prielnică, se grăbi să facă un drum la conac şi nu-i trebui mult spre a-l convinge pe unchiul Ciunget şi pe Dofteana, mătuşa de sânge a Nemirei. Şandru fu anunţat şi veni în taină să ridice atâta argint cât îi trebuia. Alese chiar el 100 de tacâmuri şi tot atâtea pocale pentru nuntaşii ce vor fi la masă. El se prezentă cu darul său, cneazului, care bătu palma cu căldură, ca semn de bună învoire. Întreaga familie a

87

cneazului se bucura fără reţinere, căci cu toţii erau oameni cinstiţi şi cu judecată sănătoasă şi îl preţuiau pe Şandru ca pe un tânăr nu numai deosebit de chipeş, dar şi iscusit în toate, cinstit şi modest. Un alt soţ mai potrivit pentru frumoasa Nemira, cea fără de teamă şi fără de prihană, nici că se putea. Pregătirile de nuntă începuseră cu zel mare şi voia bună a tuturor. Trebuia să fie nunta cea mai îmbelşugată şi mai veselă din câte fusese vreodată în familia cneazului. Primăvara era în toi, acoperind cu mantia ei înflorată şi cele mai înalte poiene ale munţilor.

Pâraiele murmurau din ce în ce mai vioi, cerbii îşi începuseră boncăluitul, iar gotcanii îşi puseseră superbele lor haine de nuntă. Şandru se reântorsese în satul său şi împreun\ cu ai săi începu să-şi mâie turmele spre păşunile grase de pe crestele munţilor, cântând fericit din caval, cu gândul la apropiata sărbătoare a nunţii sale. Dar marea fericire, ca toate trăirile neobişnuit de frumoase în lumea asta mereu neliniştită, nu dură mult. Nu trecu nici o săptămână şi marea năvălire a tătarilor, din 1240, care a pustiit multe din sălaşurile înfloritoare ale moldovenilor îşi aruncăhoardele de barbari şi prin părţile acestea mai retrase, cu oameni paşnici, harnici şi omenoşi.

Mulţi dintre ei îşi lăsară casele şi porniră în pribegie prin păduri şi locuri adăpostite (izolate). Neamurile cneazului şi toţi localnicii se refugiară în cetatea cneazului, la adăpostul zidurilor groase şi crenelate şi a turnurilor lor din care puteau săgeta cu uşurinţă pe duşman. Dobru, iscusitul conducător al oştenilor de sub ordinea cneazului, fu chemat să organizeze apărarea cetăţii. Tătarii, câtă frunză şi iarbă, ajunseră la cetate, o împresurară şi începură atacurile lor furioase, căţărându-se pe zeci de scări spre a putea trece înlăuntru, dar bravii apărători erau la datorie şi nu le lăsau nici o speranţă.

fi curmat firul vieţii. Cleja şi cneazul se speriară de moarte şi hotărâră să o scoată afară din cetate şi s-o ducă la loc sigur. Cetatea era împresurată şi încă păzită straşnic, încât nimeni nu putea ieşi fără a fi observat, căci până la pădure mai era o bună distanţă. Cleja îşi aminti de vrăjile pe care le făcea bunica ei când era la strâmtoare şi încercă să implore zânele pădurii şi ale florilor ocrotitoare ale Nemirei să o ajute, transformând-o pentru scurt timp în căprioară. Fu ascultată şi rugămintea i se împlini. Incepuse a ploua şi tătarii stăteau toropiţi în corturile lor. Nemira, sub înfăţişarea-i de căprioară, fu ajutată să iasă prin portiţa dosnică, prin care mai ieşise şi din câteva sărituri ajunse în pădure. Străjile nu se sinchisiră şi nici câinii lor nu se dezmeticiră.

Pe cărările obişnuite, Nemira căprioara se îndreptă spre poiana minunată, atât de îndrăgită, unde ajunse repede, aşteptând-o pe Cleja, înconjurată de surate de-ale ei, venite ca de obicei la adăpat cu puii lor.

Cleja ieşi şi ea după puţin timp, se strecură tiptil, fără a fi observată. Ploaia se înteţise. Un fulger hain străpunse întunericul cu lumina lui orbitoare şi ea fu observată de unul dintre străjeri, care slobozi spre ea o săgeată otrăvită, care o atinse în picior cu pu]in înainte de a ajunge în pădure. Ploaia cădea potop, încât nimeni nu o mai urmări. Incetîncet, cu dureri din ce în ce mai mari în picior şi cu sforţări supraomeneşti, ajunse la poiană. Mai avu timp să rostească, cu ultimele puteri, incantaţiile ei fierbinţi pentru ca Nemira să-şi recapete înfăţişarea omenească, şi-şi dete duhul în braţele ei. Otrava blestemată s-a dovedit mai tare decât voinţa ei de a supravieţui. Nemira simţea pentru prima oară în viaţa ei ce înseamn\ o inimă răvăşită de durere. Pierduse pe aceea care o iubise şi o crescuse ca o mamă bună şi care nu pregetase să-şi sacrifice viaţa pentru a o ocroti pe ea. În aceste zile nefericite, Şandru termină strămutarea stânelor pe păşunile înalte atât de dorite de oile şi mioarele de pretutindeni. Nu ştia încă nimica de urgia ce se abătuse asupra liniştitelor (domoalelor) plaiuri ale Ciungetului şi asupra satelor şi cetăţii stăpânite de cneazul Farcu. Coborând spre cetate, văzu de departe zidurile asaltate de tătarii ce se agitau printre miile de leşuri ale tovarăşilor lor de jafuri şi blestemăţii. Ingrozit mai întâi, neliniştit (tulburat) şi furios apoi, se reântoarse ca vântul la ciobanii din sălaşul lui de vară de pe crestele muntelui şi buciumă până ce toţi fraţii lui ciobani de pe muntele şi munceii învecinaţi se adunară cu sutele şi înarmaţi până-n dinţi se aruncară pe caii lor repezi de munte şi o porniră val-vârtej spre cetatea cneazului într-ajutor. Săgeţile, suliţele şi ghioagele ghintuite ale voinicilor oieri făcură rarişte printre duşmani, care când văzură secerişul ce începuse se retraseră, puţini câţi mai rămăseseră, spre şesurile şi pădurile de unde veniseră. Şandru intră în cetate în fruntea cetei sale de flăcăi vânjoşi

După un timp, un alt val de atacatori (tătari) începu a trage cu săgeţi muiate în păcură şi purtând foc cu ele, ca nişte făclii sburătoare. O parte din acareturi luară foc. Oamenii cneazului trebuiau să lupte şi cu focul dinlăuntru şi cu n\vălălitorii dinafară.

Căzuseră tătarii săgetaţi şi însuliţaţi cu sutele, dar şi rândurile apărătorilor începuseră a se rări. Căzuse ca un erou şi Farcu Mic, fratele mezin al cneazului, cel mai viteaz dintre toţi. Fusese ucis de o săgeată otrăvită şi uriaşul Dobru, căpitan de plai, căpetenia oştenilor de pe plaiurile învecinate cetăţii. După trei zile de luptă, aripa morţii lovise cu cruzime şi pe singurul fiu al Dofteanei şi Ciungetului, un tânăr înalt şi delicat, cu părul mărunt, moale şi mătăsos ca de puf, numit din această cauză Pufu. Nemira nu mai putea sta liniştită. Se avântă pe ziduri printre arcaşi şi săgeta cu furie pe asediatori. Nu greşea nici o ţintă. Nu-şi părăsi locul decât spre seară, când o săgeată vrăşmaşă îi şterse urechea făcând-o să sângereze puternic. Dacă ar fi fost otrăvită i-ar

88

cum nu se mai văzuse, unde fu primit cu aclamaţii şi lacrimi de bucurie. A doua zi după ce află tot ce se întâmplase şi după ce mai făcu o raită de curăţire prin împrejurimile cetăţii, Şandru lăsă jumătate din ceata sa în cetate şi cu cealaltă jumătate porni spre poiana viselor sale frumoase de primăvară. Soarta fu (însă) nespus de haină, aşa cum se-ntâmplă adeseori cu cei mai buni dintre cei buni, căci pe la mijlocul drumului Şandru şi ai săi se întâlniră pe neaşteptate cu un nou val de năvălitori tătari, de zece ori mai numeros. Uriaşii (voinicii) lui Şandru se luptară ca leii, căzură unul după altul copleşiţi de duşmani, din a căror hoardă nu mai rămase în picioare, până la sfârşit, niciunul. Şandru însuși, străpuns în spate de două săgeţi, porni mai departe, dus ca pe aripi nevăzute de dorul său nestins, cu capul plecat pe grumazul calului său credincios. Nemira îl văzu de departe şi alergă spre el (dânsul) cu inima strânsă, îl ajută să coboare de pe cal şi îl întinse pe iarbă. Ii scoase săgeţile şi îl obloji cum putu mai bine, dar din rănile adânci sângele se prelingea încă puţin câte puţin, fără oprire. Cu sărutări fierbinţi îi acoperi buzele lui uscate şi reci şi faţa-i palidă, încercând să-i dea din căldura sufletului ei, să-i aţâţe flacăra vieţii care abia mai pâlpâia. Zâmbetul lui senin şi ochii lui albaştri strălucind încă de fiorul dragostei, inima lui bună şi bravă se luptau în van spre a îndepărta voalul cel negru al morţii nemiloase ce se lăsa încetul cu încetul peste trupul său ca un brad doborât de furtună. După apusul soarelui, când luna plină, martoră a atâtor ceasuri de dragoste curată, se ivi de după coline, inima viteazului Şandru încetă să mai bată. Lacrimi amare, mari ca perlele cele mai de preţ, curgeau din frumoşii ochi ai Nemirei. Ajunse pe pământul vrăjit al poienei, ele se transformau în perle adevărate ce se rostogoleau în apa cristalină a pârâului Slănic. Valurile repezi şi înspumate ale Slănicului le-au purtat peste praguri de stânci şi grinduri, până în locurile încântătoare (fermecate) unde azi strălucesc „luminoase în rama lor de codru”. (Băile Slănic, numite pe drept cuvânt „Perla Moldovei” - n.a.). Pe locul unde s-a oprit fiecare perlă s-a iţit (a zbucnit) un izvor cu apă minerală.

(Ca un colier de perle se înşiră\ azi izvoarele miraculoase de pe valea Slănicului. O comoară cu adevărat nepreţuită şi fără de sfârşit, căci a vindecat şi va vindeca, atât cât va dăinui omul pe pământ, multe din suferinţele lui, cauzate sau nu de propriile lui slăbiciuni şi patimi neânfrânate la timp - n.a.).

străfulgerare, îi şopti că locul ei e lângă Şandru.

Se rugă fierbinte zânelor bune şi se gândi ca un vis la prietenele ei să o primească în această poiană spre a-şi dormi somnul de-apoi în linişte şi fericire veşnică. Se mai rugă zânei vânturilor şi ploilor să dea drumul în acea noapte unui vifor puternic şi rece care să îngheţe orice ceată şi val de tătari pe o întindere cât mai mare, salvându-i familia şi pe localnici. Apoi, cu gingăşie, se întinse lângă Şandru, aşternându-şi pleoapele peste ochii stinşi de lacrimi şi durere. Rugile ei fură ascultate şi chiar în acea noapte se stârni un astfel de vânt încât toţi tătarii fură îngheţaţi în slabele lor adăposturi. Ani mulţi nu mai îndrăzniră să se-abată prin aceste locuri şi aşa scăpară oamenii de cotropitori. De-atunci, vântul puternic şi rece care bate (suflă) toată iarna a fost numit Vântul Nemirei sau, simplu, Nemira. Din această cauză localnicii s-au ferit să le dea fetelor lor numele de Nemira. In schimb, cu numele de Şandru sunt numeroase familii de o parte şi de alta a munţilor Şandru şi, mai apoi, Nemira, în Moldova şi Ardeal. În ce priveşte Poiana Căprioarelor, fu îndeplinită (împlinită) şi acea dorinţă a Nemirei, ceşi doarme somnul de veci în linişte, sub coroanele cetinilor de brazi. Fiindcă a doua zi după ce vântul Nemirei a răzbunat pe toţi cei nevinovaţi, o linişte de mormânt s-a aşternut peste tot pe unde fusese răsuflare de tătari. Apoi timpul s-a înseninat.

Familia cneazului şi toţi localnicii s-au îndreptat către poiana căprioarelor, unde îi găsiră pe cei doi îndrăgostiţi eroi îngheţaţi, fără de-viaţă, iar lângă ei pe Cleja ţiganca. Fură daţi pământului cu mare jale.

Deasupra mormintelor lor, o căprioară, poate una dintre cele care i-a dăruit laptele ei copilei Nemira, s-a aşezat cu grijă, cu căpşoru-i gingaş plecat pe mormântul reavăn ce acoperea cu măreţia lui rece pe cei doi împreunaţi pentru vecie. Un căprior boncălui chemându-şi soaţa în desiş, dar căprioara nu mai auzea nimic din ce-i era obişnuit. Ea aştepta, şi a aşteptat cu nerăbdare trezirea Nemirei care să o mângâie cu căldură şi dragoste, cum făcuse de atâtea ori şi să o sărute pe botişorul ei fremătător. Visând la mângâierile Nemirei, nemişcată şi nedormită zile întregi, a trecut şi ea în lumea nefiinţelor, poate în cea a Paradisului, acolo unde toţi oamenii îşi iubesc semenii şi deopotrivă animalele şi florile şi tot ce a creat mai frumos natura-mamă şi veşnic (de-a pururi) ocrotitoare a tot ce e fiinţă trecătoare. dr. Romulus C. BUSNEA

Dar să revenim (ce se întâmpla în acest timp) la Nemira. Simţea cum durerea nu o mai leagă de viaţă. Cel care dintre atâţia tineri îi cucerise şi-i dăruise inima, nu mai era. Mama ei bună, pe care nici nu o apucase (cunoscuse), şi mama ei adoptivă şi tot atât de bună, o părăsiseră. Era secătuită de puteri şi inima îi suferea cumplit. Ceva, ca o

89

ÎNAPOI LA... CULTURĂ!!!

ANIVERSĂRI CULTURALE 2018 Ianuarie 1 ianuarie – Ziua Mondială a Păcii 1 ianuarie – 150 de ani de la naşterea lui Ioan Alexandru BRĂTESCU – VOINEŞTI (1 ian.

1868, Târgovişte – 14 dec. 1946, Bucureşti), avocat, judecător, prozator, om politic, membru al Academiei Române (din 1918); 1 ianuarie –150 de ani de la naşterea lui George MURNU (1 ian. 1868, Veria, Grecia – 17 nov. 1957, Bucureşti), scriitor, traducător, istoric, membru al Academiei Române (din 1923); 6 ianuarie – 25 de ani de la moartea lui Ştefan BACIU (29 oct. 1918, Braşov – 6 ian.

1993, Honolulu), critic de artă, diplomat, eseist, poet, memorialist, professor universitar, traducător, ziarist; 7 ianuarie – 25 de ani de la moartea lui Sile DINICU (10 dec. 1919, Bacău – 7 ian.

1993), compositor, dirijor, pianist ; 10 ianuarie – 525 de ani de la naşterea lui Nicolaus OLAHUS (10 ian. 1493, Sibiu – 15 ian.

1568, Pojon), umanist şi istoric de origine română, om politic, regent şi guvernator al Ungariei ; arhiepiscop romano-catolic şi cardinal (1562) ; 15 ianuarie – Ziua de naştere a poetului naţional Mihai EMINESCU (1850 – 1889) 20 ianuarie – 25 de ani de la moartea prozatoarei Alexandra INDRIEŞ , nume real Gloria Barna (13 martie 1936, Oradea – 21 ian. 1993, Timişoara), eseist, critic literar; 20 ianuarie – 75 de ani de la moartea lui Pericle PAPAHAGI (20 oct. 1872, Avdela, Grecia –

20 ian. 1943, Silistra), lingvist, filolog, profesor şi folklorist român de origine aromână; 20 ianuarie – 100 de ani de la naşterea lui Ion FRUNZETTI (20 ian. 1918, Bacău – 11 sep.

1985, Bucureşti), scriitor, poet, eseist, traducător, critic şi istoric de artă, profesor universitar ; 20 ianuarie – 200 de ani de la moartea lui Dimitrie ŢICHINDEAL (1775, Becichercu Mic – 20 ian. 1818, Timişoara), preot, pedagog, scriitor, cărturar, fabulist, traducător român ; 21 ianuarie – 100 de ani de la moartea lui Victor Mihaly de APŞA (19 mai 1841, Ieud – 21 ian. 1918, Oradea), preot, episcop, mitropolit al Bisericii Române unite cu Roma (1895 – 1918); membru de onoare al Academiei Române (din 1894); păstorirea sa a cuprins perioada frământată a mişcării memorandiste şi a înfiinţării episcopiei de Hajdudorog (1912); 23 ianuarie – 125 de ani de la naşterea lui Emil Aurel DANDEA (23 ian. 1893 – 18 aug. 1969, Bucureşti), avocat, om politic, primar al oraşului Târgu-Mureş (1922 – 1926) şi (1934 – 1937) ; 24 ianuarie – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE (1859) 26 ianuarie - Ziua Mondială a Vămilor 27 ianuarie – Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului 30 ianuarie – 50 de ani de la moartea lui Vasile CERGHIZAN (27 ian. 1885, Chirileu, Mureş – 30 ian. 1968, Braşov), om de cultură, preot, dr. în drept canonic, publicist, autor de manuale şcolare, delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia în fruntea delegaţiei din Coc

90

1 martie – Ziua Mondială a Apărării şi Protecţiei Civile 1 martie – Ziua Mărţişorului 1-3 martie – Ziua Mondială a Eficienţei Energetice 8 martie – Ziua Internaţională a Femeii

(azi Pădureni); Februarie 1 februarie – Ziua Intendenţei Militare 1 februarie – 150 de ani de la naşterea lui Ştefan LUCHIAN (1/13 feb. 1868, Ştefăneşti – 28 iun/11 iul. 1916, Bucureşti), pictor român, „poetul plastic al florilor”; 6 februarie – 25 de ani de la moartea lui Ion NEGOIŢESCU (10 aug. 1921, Cluj – 6 feb.

1993, Munchen), bibliotecar, poet, eseist, critic şi istoric literar român; 11 februarie – 100 de ani de la moartea scriitoarei Emilia MAIORESCU – HUMPEL (6 aug.

1838, Craiova – 11 feb. 1918, Viena); traducătoare, pedagogă; sora lui Titu Maiorescu; 13 februarie – 100 de ani de la naşterea actriţei Elena NEGREANU (13 feb. 1918, Iaşi – 26 ian. 2016), regizoare română, conferenţiar universitar la IATC; 15 februarie – 150 de ani de la naşterea lui Constantin RĂDULESCU – MOTRU (15 feb.

1868, Butoieşti, Mehedinţi – 6 mar. 1957, Bucureşti), filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru, academician, preşedinte al Academiei Române (1938 – 1941); 21 februarie – Ziua Internaţională a Limbii Materne 22 februarie – Ziua Mondială a Cercetăşiei 23 februarie – 575 de ani de la naşterea lui Matia (Matei) CORVIN (23 feb. 1443, Cluj – 6 apr. 1490, Viena), fiul lui Ioan de Hunedoara; rege al Ungariei (1458 – 1490); Biblioteca Corviniana(biblioteca sa), era cea mai mare colecţie europeană de cronici istorice şi lucrări ştiinţifice şi de filozofie din sec. al XV-lea (5000 de exemplare); 24 februarie – 50 de ani de la moartea lui Alexandru Duiliu ZAMFIRESCU (18 mar.

1892, Roma – 24 feb. 1968, Bucureşti), diplomat, prozator, traducător; fiul prozatorului Duiliu Zamfirescu; 28 februarie – Ziua Protecţiei Civile

11 martie – 25 de ani de la moartea lui Dan SIMIONESCU (10 dec. 1902, Câmpulung – 11 mar. 1993, Bucureşti), istoric literar şi bibliograf, membru de onoare al Academiei Române (din 1992); 15 martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor 18 martie – 25 de ani de la moartea lui Ionel JIANU, pseudonimul literar al lui Ionel Stark (23 oct. 1905, Bucureşti – 18 mar. 1993, Paris), eseist, critic şi istoric de artă, traducător; 20 martie – Ziua Mondială a Francofoniei 21 martie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale 21 martie – Ziua Mondială a Copiilor cu Sindromul Down 22 martie – Ziua Mondială a Apei 23 martie – Ziua Mondială a Meteorologiei 24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei 25 martie - Ziua Poliţiei Române 27 martie – Ziua Mondială a Teatrului 28 martie – 25 de ani de la moartea lui Victor FELEA (24 mai 1923, Muntele Băişorii, Cluj – 28 mar. 1993, Cluj- Napoca), poet, eseist, critic literar şi traducător; membru al Uniunii Sciitorilor Români (din 1949); 30 martie – 25 de ani de la moartea lui Edgar PAPU (26 sep. 1908, Bucureşti – 30 mar.

1993), filolog, profesor universitar, eseist şi critic literar; Aprilie 1 aprilie – Ziua Internaţională a Păsărilor 1 aprilie – Ziua Mondială a Cărţii pentru Copii 3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române 4 aprilie – Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Pericolului prezentat de Minele anti-personal şi a consecinţelor acestor mine 5 aprilie – 75 de ani de la moartea lui Tony

Martie 1 martie – Ziua Automobilistului Militar din Armata României

91

Conştientizare pentru Drepturi Egale ale persoanelor cu Deficienţe (Handicapate) 8 mai – Ziua Mondială a Crucii Roşii 9 mai – 100 de ani de la moartea lui George COŞBUC (20 sep. 1866, Hordou, BistriţaNăsăud – 9 mai 1918, Bucureşti), lingvist, poet, critic literar, traducător, jurnalist, învăţător, membru titular al Academiei Române (din 1916); 9 mai – Ziua Europei („Ziua Schuman”) 9 mai – Ziua Independenţei României (1877) 9 mai – Ziua Victoriei Asupra Fascismului (1944) 12 mai - Ziua Internaţională a Asistentelor Medicale (Nursey Day), aniversarea zilei de naştere a fondatoarei profesiei, Florence Nightingale, 12 mai 1820; 15 mai – Ziua Internaţională a Familiei 15 mai – Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă 15 mai – Ziua Naţională a Medicului Veterinar 15 mai – Ziua Internaţională a Latinităţii 15 mai – 25 de ani de la moartea lui Aurel MARTIN (15 mai 1926, Jibou – 15 mai 1993, Bucureşti), istoric şi critic literar, traducător; 15 mai – Ziua Poliţiei Militare Române 15 mai – Ziua Chimiştilor Militari 15 mai – Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului 17 mai – 50 de ani de la moartea lui Oscar LEMNARU, născut Oscar Holtzman (1 feb.

1907, Bucureşti – 17 mai 1968, Bucureşti), jurnalist, scriitor şi traducător; 17 mai – Ziua Mondială pentru o Societate Informaţională (Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor) 17 mai – Ziua Mondială a Hepatitei 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor 18 mai – Ziua Internaţională a Metrologiei 19 mai – Ziua Mondială pentru Diversitate Culturală, pentru Dialog şi Dezvoltare 20 mai – Ziua Internaţională a Bio-Diversităţii 21 mai – Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse (se organizează în a treia duminică din luna mai a fiecărui an, începând din 1983).

24 mai – Ziua Europeană a Parcurilor 25-31 mai – Săptămâna Solidarităţii cu Popoarele aflate sub Administrare Străină

BULANDRA (13 mar. 1881, Târgovişte – 5 apr. 1943, Bucureşti), actor român; 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii 8 aprilie – Ziua Mondială a Rromilor 10 aprilie – Ziua Deţinuţilor Lagărelor fasciste de concentrare 11 aprilie – Ziua Internaţională a Aviaţiei şi Cosmonauticii 13 aprilie – 25 de ani de la moartea lui Francisc MUNTEANU (9 apr. 1924, Veţel, Hunedoara – 13 apr. 1993, Bucureşti), scriitor, regizor şi scenarist de film; 13 aprilie – Ziua Internaţională a Rock-n-Roll -ului 17 aprilie – Ziua Internaţională a Monumentelor şi a Locurilor Istorice 20 aprilie – 50 de ani de la moartea lui Adrian MANIU (6 feb. 1891, Bucureşti – 20 apr. 1968, Bucureşti), scriitor, poet şi traducător; 21 aprilie – Ziua Pamântului 21 aprilie – Ziua Forţelor Terestre Române 23 aprilie – Ziua Bibliotecarului Român (conform HG nr. 293 / 14.04.2005) 23 aprilie – Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor (instituită de UNESCO în 1995) 23 aprilie – Ziua Presei Militare Române 23 aprilie – Ziua Solidarităţii Tineretului 24 aprilie – Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laboratror 25 aprilie – Semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007) 25 aprilie – Ziua Justiţiei Militare 26 aprilie – Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale 29 aprilie – Ziua Mondială a Dansului Mai 1 mai – Ziua Internaţională a Muncii 2 mai – Ziua Naţională a Poloniei 2 mai – 125 de ani de la moartea lui George BARIŢIU (12/24 mai 1812, Jucu de Jos, j.Cluj – 20 apr./2 mai 1893, Sibiu), folclorist, profesor; luptător pentru recunoaşterea drepturilor politice ale românilor din Imperiul Austro-ungar; 3 mai – Ziua Naţională a Inimii în România 5 mai – Ziua Europeană de Protest şi

92

8 iunie – Ziua Mondială a Oceanelor 10 iunie – Ziua Paraşutiştilor Militari Români 12 iunie – Ziua Naţională a Rusiei 14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge 15 iunie – 125 de ani de la naşterea lui Ion Marin SADOVEANU, pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu (15 iun. 1893, Bucureşti – 2 feb. 1964), scriitor, dramaturg şi romancier român; 17 iunie – Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei 17 iunie – Ziua Aviaţiei Militare. Marchează ziua de 17 iunie 1910, când Aurel Vlaicu a realizat o premieră, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el.

17 iunie – Ziua Mondială a Clerului Bisericii Creştine Universale 20 iunie – Ziua Mondială a Refugiaţilor 21 iunie – Ziua Muzicii Europene 23 iunie – Ziua Naţională a Marelui Ducat de Luxemburg 24 iunie – Ziua Avocatului Român 24 iunie – 200 de ani de la naşterea lui Ion IONESCU de la BRAD (24 iun/6 iul. 1818, Roman – 16/28 dec. 1891, Brad), agronom, economist, savant, scriitor român; revoluţionar paşoptist; membru al Academiei Române; 24 iunie – Ziua Internaţională a Pescuitului 25 iunie – Ziua Internaţională a Mării Caspice 26 iunie – Ziua Drapelului Naţional 26 iunie – Ziua Internaţională Împotriva Abuzului şi a Traficului Ilicit de Droguri 26 iunie – Ziua Internaţională a ONU pentru Sprijinirea Victimelor Torturii 26 iunie – Ziua Internaţională de Colaborare în favoarea Păcii şi Democraţiei 29 iunie – Ziua Penitenciarelor Române 29 iunie – Ziua Dunării

25 mai – Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi 26 mai – Ziua Internaţională a Trupelor ONU de Menţinere a Păcii 27 mai – Ziua Mondială Fără Tutun 28 mai – „CHALLENGE DAY” – Ziua Provocării, cel mai important eveniment anual mondial în domeniul „sportului pentru toţi” 30 mai – 50 de ani de la moartea lui Constantin S. NICOLAESCU – PLOPŞOR (20 apr. 1900, Plopşor, Dolj – 30 mai 1968, Bucureşti), antropolog, arheolog, istoric, etnograf, folclorist; 31 mai – Ziua Geniştilor (la 31 mai 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţează prima unitate de geniu din armata română).

31 mai – 200 de ani de la naşterea lui George POMUŢ (31 mai 1818, Gyula – 12 oct.

1882, Sankt Petersburg), general american de origine română, consul al SUA la Sankt Petersburg; a intrat în istorie ca fiind românul care a cumpărat Alaska de la ruşi pentru SUA; Iunie 1 iunie – Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor 2-4 iunie – Zilele Europene ale Autismului 4 iunie – Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii 4 iunie - 100 de ani de la moartea actriţei Aristizza ROMANESCU (24 dec. 1854, Craiova – 4 iun. 1918, Iaşi), profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică Bucureşti; a jucat în primul film românesc „Independenţa României” (1911-1912); 4 iunie – Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului 5 iunie – Ziua Învăţătorului (din 2008) 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului Înconjurător 8 iunie – 425 de ani de la naşterea lui Gheorghe RÁKÓCZI I (8 iun. 1593, Szerencs 11 oct. 1648, Alba – Iulia), principe al Transilvaniei (1630 – 1648); la îndemnul lui sa tipărit la Alba-Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, „Noul Testament de la Bălgrad”, sau „Biblia Rakocziană”;

Iulie 1 iulie – Ziua Magistratului Român 1 iulie – Ziua Justiţiei Române 1 iulie – Ziua Muzicilor Militare 1 iulie – Ziua Internaţională a Cooperaţiei (prima sâmbătă a lunii iulie din fiecare an) 2 iulie – Ziua Internaţională a Ziaristului Sportiv

93

29 iulie – 25 de ani de la moartea lui Nicolai COSTENCO (21 dec. 1913, Chişinău – 29 iul.

1993, Chişinău), scriitor şi poet român basarabean; 29 iulie – 125 de ani de la naşterea lui Demostene BOTEZ (29 iul. 1893, Hulub, Botoşani – 17 mar. 1973, Iaşi), scriitor, publicist, avocat, membru corespondent al Academiei Române (din 1963);

8 iulie – 50 de ani de la moartea lui Petre PANDREA, pseudonimul literar al lui Petre Marcu (26 iun. 1904, Balş – 8 iul. 1968, Bucureşti), avocat, acriitor, publicist şi eseist român; 11 iulie – Ziua Mondială a Populaţiei 16 iulie – 75 de ani de la moartea lui Eugen LOVINESCU ( 31 oct. 1881, Fălticeni – 16 iul.

1943, Bucureşti), critic şi istoric literar, teoretician al literaturii, memorialist, dramaturg, romancier, nuvelist, critic literar; 18 iulie – 25 de ani de la moartea lui Jean NEGULESCO, născut Ioan Negulescu (26 feb.

1900, Craiova – 18 iul. 1993, Marbela, Spania), pictor, scenarist, regizor şi producător de film; 20 iulie – Ziua Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene în România 20 iulie – 150 de ani de la naşterea lui Miron CRISTEA (20 iul. 1868, Topliţa – 6 mar.

1939, Cannes), publicist, filolog, politician, senator, regent (20 iul.1927 – 8 iun.

1930), teolog, primul patriarh al B.O.R. (1925 – 1930); membru de onoare al Academiei Române (din 1919); ca episcop al Caransebeşului, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918; 20 iulie – Ziua Şahului 23 iulie – Ziua Presei Militare 24 iulie – 175 de ani de la naşterea lui Paul TANCO (24 iul. 1843, Monor – 11 sep.

1916, Năsăud), matematician român, primul român cu doctorat în matematică (la Graz-Austria); profesor, autor de studii didactice şi pedagogice; director al ASTRA- Năsăud(1901 – 1905); 24 iulie – Ziua Grănicerilor Români – Ziua Poliţiei de Frontieră 25 iulie – 125 de ani de la naşterea lui NAGY Imre (25 iul. 1893, Jigodin – 22 aug.

1976, Miercurea Ciuc), pictor maghiar; 26 iulie – 25 de ani de la moartea lui Nell COBAR (31 dec. 1915, Bucureşti – 26 iul.

1993), caricaturist, regizor de filme de animaţie, creatorul personajului de desene animate „Mihaela”; 26 iulie – Ziua Arhivelor Militare 29 iulie – Ziua Imnului Naţional al României, Deşteaptă-te Române! – simbol al unităţii Revoluţiei de la 1848

August 1 august – Ziua Veteranilor de Război Români 4 august – „Ziua Hiroşimei” – Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armei Nucleare 10 august – Ziua Internaţională a Popoarelor Indigene 9 august – 25 de ani de la moartea lui Ion VATAMANU (1 mai 1937, Costiceni – 9 aug. 1993, Chişinău), savant, dr. în chimie, poet, publicist, om politic român din Republica Moldova; 7 august – „Ziua Nagasaki” – Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armei Nucleare 10 august – 100 de ani de la naşterea lui Alexandru I. GONŢA (10 aug. 1918 – 24 ian.

1977, Bucureşti), istoric, cercetător român; preocuparea principală în cercetare a fost Moldova medievală; a publicat peste 60 de lucrări; 13 august – Ziua Internaţională a Tineretului 15 august – Ziua Marinei Române 20 august – Ziua Naţională a Republicii Ungare (celebrarea Sf. Ştefan, fondatorul Regatului Ungar şi sărbătoarea Constituţiei 21 august – Ziua Medicinei Militare 24 august – 150 de ani de la moartea lui Constantin NEGRUZZI (1808, Hermeziu, Iaşi – 24 aug. 1868, Iaşi), scriitor şi om politic român; 27 august – 100 de ani de la naşterea lui Leon LEVIŢCHI (27 aug. 1918 – 16 oct.

1991), filolog, poet, lingvist, traducător de literatură britanică, autor de dicţionare şi studii de referinţă; unul dintre cei mai reputaţi shakespeariologi români; 29 august – 125 de ani de la moartea lui Ion POPOVICI – BĂNĂŢEANU (1869, Lugoj

94

– 29 aug. 1893, Lugoj), scriitor, nuvelist, poet şi traducător român; 31 august – 150 de ani de la moartea lui Dimitrie CAZACOVICI (1790, Aminciu, Macedonia – 31 aug. 1868, Bucureşti), istoric şi filolog aromân, membru fondator (1866) al Academiei Române (Societăţii Academice Române);

Fundata, Braşov – 16 septembrie 1993, Bucureşti); 17 septembrie –septembrie – Ziua Europeană a Patrimoniului 19 septembrie – Ziua Porţilor Deschise (la iniţiativa Consiliului Europei , toate muzeele se pot vizita fără taxe) 21 septembrie – Ziua Internaţională a Păcii 21 septembrie – Ziua Naţională a Contabilului Român 21septembrie – Ziua Internaţională Alzheimer 22 septembrie – 250 de ani de la moartea lui Ioan Inocenţiu MICU-KLEIN (1692, Sadu – 22 sep. 1768, Roma), episcop al Episcopiei Gr.-catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş(1730 – 1751); întemeietorul gândirii politice româneşti moderne; baron (1729), membru al Dietei Transilvaniei; 22 septembrie – Ziua Europeană fără Maşini 23 septembrie – Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor (organizată sub egida OMS).

24 septembrie – Ziua Woerner – Ziua Parteneriatului pentru Pace 24 septembrie – Ziua Mondială a Inimii 25 septembrie – 75 de ani de la moartea lui Octav BOTEZ (15 mai 1884, Iaşi – 25 sep.

1943, Iaşi), critic şi istoric literar; 26 septembrie – Ziua Europeană a Limbilor – celebrează diversitatea lingvistică 27septembrie – Ziua Mondială a Turismului

Septembrie 1 septembrie – Ziua Diplomaţiei Române 1 septembrie – Ziua Informaticienilor Militari Români 4 septembrie – 50 de ani de la moartea lui Victor ILIU (24 nov. 1912, Sibiu – 4 sep.

1968, Roma), critic şi regizor de film; 7 septembrie – 25 de ani de la moartea lui Eugen BARBU (20 feb. 1924, Bucureşti – 7 sep.

1993, Bucureşti), romancier, publicist, pamfletar, scenarist, director de revistă, membru corespondent al Academiei Române, laureat al premiului Herder, om politic; 8 septembrie – Ziua Internaţională a Alfabetizării 8 septembrie – Ziua Petrolistului Român 9 septembrie – Ziua Mondială a Frumuseţii 10 septembrie – 50 de ani de la moartea lui Radu Emil MĂRDĂRESCU (19 feb. 1907, Bucureşti – 10 sep. 1968, Braşov), inginer mecanic renumit, profesor universitar, proiectant şi constructor în domeniul automobilistic şi aviaţie; a înfiinţat catedra de Automobile şi Tractoare în cadrul Institutului de Mecanică din Braşov (1949); 13 septembrie - Ziua Pompierilor Militari Români 14 septembrie – 25 de ani de la moartea lui Geo BOGZA (6 feb. 1908, Blejoi – 14 sep.

1993, Bucureşti), scriitor, poet şi jurnalist român; creator al reportajului literar românesc, membru al Academiei Române (din 1955); 14 septembrie – 150 de ani de la naşterea lui Ioan ZAICU (14 sep. 1868, Fizeş, Caraş- Severin – 13 mar. 1914, Timişoara), pictor român; 14 septembrie – Ziua Inginerului Român 16 septembrie - Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon 16 septembrie – 25 de ani de la moartea actriţei Silvia POPOVICI (7 mai 1933,

Octombrie 1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă 1 octombrie – Ziua Internaţională a Medicului 1 octombrie – Ziua Internaţională a Muzicii 1 octombrie – Iniţiativa Mondială de Iluminare (zi în care clădirile impozante din întreaga lume sunt luminate în roz, culoarea luptei împotriva cancerului la sân) 2 octombrie – Ziua Mondială a Arhitecturii şi a Habitatului (se sărbătoreşte în prima zi de luni a lunii octombrie) 4 octombrie – Ziua Mondială a Ocrotirii Animalelor

95

4-10 octombrie – Săptămâna Spaţiului Cosmic 5 octombrie – 25 de ani de la moartea lui Dumitru STĂNILOAIE (16 nov. 1903, Vlădeni – 5 oct. 1993, Bucureşti), preot, teolog, prof. universitar, traducător, scriitor, ziarist; membru titular al Academiei Române (din 1991); 5 octombrie – Ziua Mondială a Educatorilor (Profesorilor) 7 octombrie – Ziua Mondială a Muncii Decente 7 octombrie – 50 de ani de la moartea lui Emil PETROVICI (4 ian. 1899, Begheiţi – 7 oct.

1968, Crăciunelu de Jos, Alba), lingvist, folclorist român; 9 octombrie – Ziua Mondială a Poştei 10 octombrie – 75 de ani de la moartea lui Sever ZOTTA (14 apr. 1874, Chisălău – 10 oct.

1943), arhivar, istoric, genealogist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române (din 1915); 9 octombrie – Ziua Holocaustului în România (instituită în 2004) 10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale octombrie – Ziua Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor Naturale (a doua zi de miercuri din luna octombrie) 14 octombrie – Ziua Internaţională a Standardizării 15 octombrie – Ziua Internaţională a Nevăzătorilor (Ziua Bastonului Alb) 15 octombrie – Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural 16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentaţiei 17 octombrie – Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei 19 octombrie – 150 de ani de la naşterea lui Simion MEHEDINŢI (19 oct. 1868, Soveja – 14 dec. 1962, Bucureşti), academician, geograf, profesor universitar la Universitatea Bucureşti la prima catedră de geografie din România; membru titular al Academiei Române (din 1915); directorul revistei „Convorbiri literare”; 21 octombrie – Ziua Mondială a Misiunilor (penultima duminică din luna octombrie); 24 octombrie – Ziua Internaţională a Naţiunilor Unite 24 octombrie – 200 de ani de la naşterea lui

Dimitrie GUSTI (24 oct. 1818, Iaşi – 25 mar.

1887, Iaşi), poet, traducător, autor de manuale didactice, profesor, om politic român; 24 octombrie – Ziua Mondială a Dezvoltării Informaţionale 25 octombrie – Ziua Armatei Române 26 octombrie – Ziua Naţională a Republicii Austria 29 octombrie – Ziua Internaţională a Internetului 31 octombrie – Ziua Arhivelor Naţionale 31 octombrie – Ziua Internaţională a Mării Negre Noiembrie 1 noiembrie – Ziua Radiodifuziunii Române 3 noiembrie – Ziua Vânătorilor de Munte 5 noiembrie – 100 de ani de la moartea lui Victor ANESTIN (17 sep. 1875, Bacău – 5 nov.

1918, Bucureşti), jurnalist, astronom, scriitor de literatură science-fictopn; a publicat prima revistă de astronomie din România, „Orion” (1907 – 1912); 6 noiembrie – 25 de ani de la moartea lui Alexandru PIRU (22 aug. 1917 Mărgineni/Bacău –6 nov. 1993, Bucureşti), profesor, critic şi istoric literar; 7 noiembrie – Ziua Internaţională a Victimelor Comunismului (denumită „Memento Gulag”, din 2003) 8 noiembrie – Ziua Mondială a Planificării Zonelor Urbane 9 noiembrie – Ziua Internaţională de Luptă împotriva Fascismului şi Antisemitismului 9 noiembrie – 200 de ani de la naşterea lui Ion CODRU-DRĂGUŞANU (9 nov. 1818, Drăguş, comitatul Făgăraş – 26 oct. 1884, Sibiu), scriitor, memorialist, participant la Revoluţia de la 1848; 10 noiembrie – Ziua Artileriei Române 11 noiembrie – Ziua Amintirii (pentru eroii războaielor mondiale) 13 noiembrie – Ziua Internaţională a Educaţiei Copiilor Nevăzători 13 noiembrie – Ziua limbii maghiare; 14 noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului 15 noiembrie – 25 de ani de la moartea lui Virgil VĂTĂŞIANU (21 mar. 1902, Sibiu –

96

15 nov. 1993, Cluj), istoric de artă, medievist, profesor universitar la UBB, ctitor al şcolii clujene de istoria artei; membru titular al Academiei Române (din 1974); 15 noiembrie – 150 de ani de la naşterea lui Emil RACOVIŢĂ (15/27 nov. 1868, Iaşi – 17 nov. 1947, Cluj), savant, explorator, speolog, biolog român, fondatorul biospeologiei; academician (din 1920) şi preşedinte al Academiei Române (1926 – 1929); 16 noiembrie – Ziua Internaţională a Toleranţei 17 noiembrie – Ziua Internaţională a Studentului 18 noiembrie – 25 de ani de la moartea scriitoarei Anemone LATZINA (17 feb. 1942, Braşov – 18 nov. 1993, Bucureşti), poetă de limbă germană, traducătoare, redactor; 18 noiembrie – Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere (a treia duminică a lunii); 19 noiembrie – Ziua Cercetătorului şi Proiectantului Român (marchează ziua de naştere a lui George Emil Palade, Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, 1974) 20 noiembrie – Ziua Universală a Copilului 21 noiembrie – Ziua Mondială a Televiziunii 21 noiembrie – 100 de ani de la naşterea lui Constantin GALERIU (21 nov. 1918, Răcătău, Bacău - 10 aug. 2003), teolog, duhovnic, profesor universitar, scriitor; 21 noiembrie – Ziua Mondială a Salutului 21 noiembrie – 100 de ani de la naşterea lui Eugen TODORAN (21 nov. 1918, Corneşti, j.Mureş – 9 aug. 1997, Timişoara), filolog, istoric şi critic literar, profesor universitar, eminescolog; 23 noiembrie – Ziua Economiştilor Români 25 noiembrie – Ziua Internaţională a Nonviolenţei 27 noiembrie – 200 de ani de la naşterea lui Aron PUMNUL (27 nov. 1818, Cuciulata, j.Braşov – 12 ian. 1866, Cernăuţi), lingvist, filolog, istoric literar, profesor; 29 noiembrie – Ziua Internaţională de Solidaritate cu Poporul Palestinian 29 noiembrie – 25 de ani de la moartea lui Ioan

Luchian MIHALEA (15 dec. 1951 – 29 nov. 1993), compozitor, dirijor şi realizator de televiziune; fondatorul şi conducătorul grupului vocal Song şi al corului de copii Minisong; Decembrie 1 decembrie – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI- se aniversează 100 de ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia şi unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Sătmar cu Regatul României; 1 decembrie – 50 de ani de la moartea lui Nicolae BRETAN (25 mar. 1887, Năsăud- 1 dec.

1968, Cluj), compozitor, bariton, regizor de operă român; regizor la Opera maghiară din Cluj, director al Operei Române din Cluj; 1 decembrie – Ziua pentru Consilierea şi Testarea Voluntară 1 decembrie – Ziua Mondială de Luptă contra Maladiei SIDA 2 decembrie – Ziua Internaţională pentru Abolirea Sclaviei 3 decembrie – Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi 5 decembrie – Ziua Internaţională a Voluntarilor în Slujba Dezvoltării Economice şi Sociale 7 decembrie - -Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile 8 decembrie – Ziua Constituţiei Române 10 decembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului 11 decembrie – 25 de ani de la moartea actriţei de teatru şi film Elvira POPESCU (10 mai 1894, Bucureşti – 11 dec. 1993, Paris); 11 decembrie – Ziua Internaţională a Muntelui 13 decembrie – 175 de ani de la naşterea lui George STEPHĂNESCU (13 dec. 1843, Bucureşti – 25 apr. 1925, Bucureşti), compozitor, profesor de muzică şi dirijor român; 14 decembrie – 100 de ani de la naşterea lui Radu BELIGAN (14 dec. 1918, Filipeşti, Bacău –20 iul. 2016, Bucureşti), actor român de teatru, film, televiziune şi radio; membru de onoare al Academiei Române (2004); în 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel

97

mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru; 16 decembrie – Ziua Solidarităţii Naţionale Împotriva Dictaturii (în România) 16 decembrie – 25 de ani de la moartea lui Ovidiu CONSTANTINESCU (28 mar.

1914 – 16 dec. 1993), prozator, traducător şi cronicar teatral român; 18 decembrie – Ziua Internaţională a Emigranţilor 18 decembrie – 25 de ani de la moartea lui Gheorghe COZORICI (16 iul. 1933, Suceava – 18 dec. 1993, Bucureşti), actor român de teatru şi film; 18 decembrie – Ziua Minorităţilor Naţionale 19 decembrie – 50 de ani de la moartea lui Tiberiu BREDICEANU (2 apr. 1877, Lugoj –19 dec. 1968, Bucureşti), compozitor şi folclorist român; a participat la înfiinţarea Teatrului Naţional, Conservatorului şi Operei Române din Cluj, al cărei director a fost; ca folclorist a cules peste 2000 de melodii populare; 20 decembrie – Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane 23 decembrie – 25 de ani de la moartea compozitoarei Florica DIMITRIU (8 dec. 1915, Iaşi – 23 dec. 1993, Bucureşti), dirijoare; prima femeie din România care a obţinut o diplomă de dirijor de orchestră; 27 decembrie – 25 de ani de la moartea lui Manole AUNEANU (10 oct. 1935, Galaţi – 27 dec. 1993, Bucureşti), scriitor şi publicist român; redactor-şef al revistei de satiră şi umor „Urzica” (1979 – 1989); după 1989 a fondat prima revistă privată, „Baricada”; 27 decembrie – 25 de ani de la moartea lui Ludovic ROMAN (31 mai 1935, Sighetu Marmaţiei – 27 dec. 1993, Bucureşti), jurnalist şi scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România; a publicat cărţi pentru copii; 28 decembrie – 150 de ani de la naşterea scriitoarei Bucura DUMBRAVĂ, pe numele real Fany Seculici (28 dec. 1868 – 26 ian. 1926, Port Said), prozatoare şi traducătoare română, teozof, iubitoare de munte; 29 decembrie – 175 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta a României, pseudonim literar Carmen SYLVA (29 dec. 1843 – 18 feb. 1916),

prima regină a României, soţia regelui Carol I al României; scriitoare, poetă, romancieră, traducătoare, eseistă; 31 decembrie – 50 de ani de la moartea lui Sabin DRĂGOI (6 iun. 1894 – 31 dec.

1968), profesor, compozitor, muzicolog şi folclorist; ANIVERSĂRI 25 de ani de la moartea lui Matei ALEXESCU (1929 – 1993) , astronom român; director al Observatorului din Bucureşti (1957 – 1968); fondator al Planetariului din Bacău; a scris cărţi de popularizare a astronomiei; 25 de ani de la moartea lui Eugen DRĂGUŢESCU (19 mai 1914, Iaşi – 1993, Roma), artist plastic român, pictor şi grafician; 25 de ani de la moartea lui Octav ENIGĂRESCU (1924 – 1993), bariton român, actor, director al Operei Române; profesor de canto; Şcoala de Arte din Târgovişte îi poartă numele; 75 de ani de la moartea lui Horia CREANGĂ (1892, Bucureşti – 1943, Viena), arhitect, nepotul scriitorului Ion Creangă; clădiri semnificative proiectate: Teatrul Giuleşti, Uzinele Malaxa, Blocul Aro, Hotelul Aro Palace (din Braşov), ş.a.; 75 de ani de la moartea lui Andrei IOACHIMESCU (1868 – 1943), matematician şi inginer român, profesor; unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică”; a publicat culegeri de matematică; 75 de ani de la moartea lui Cassiu MANIU (27 iul. 1867, Şimleu Silvaniei –1943, Cluj), avocat, profesor universitar, filozof şi jurnalist; 100 de ani de la moartea lui Victor SMIGELSCHI (1856 – 1918), profesor şi canonic gr.-catolic; a reeditat şi adnotat „Biblia de la Blaj” tradusă de Samuil Micu; co-fondator al publicaţiei „Unirea” de la Blaj (1890); 125 de ani de la apariţia la Iaşi a revistei „Revista critică-literară (1893 – 1897, lunar), sub conducerea lui Aron Densuşianu; 125 de ani de la apariţia la Bucureşti a revistei de umor „Moftul român” (1893), condusă de I.L.Caragiale şi Anton Bacalbaşa;

98

Aspecte ale literaturii carcerale Poetul Radu GYR în mijlocul familiei

are obligația de a recupera nu oricum această rezistență în fața unui sistem abuziv, ci de a-și propune un sistem coerent, utilizând criterii valide, deloc formale, fără legături vremelnice nici cu politica, nici cu această viziune globală a „corectitudinii” politice.

Chiar dacă după 1989 s-au înființat câteva organizații interesate de recuperarea istoriei recente, activitatea lor a trecut din păcate aproape neobservată; masele nu au conștientizat pe deplin sacrificiul uneori total al celor care s-au opus ideologiei comuniste. Cercetările nu au avut un caracter continuu, nu s-au bucurat de finanțări speciale; personal, deși voi isca nedumeriri și

M-am bucurat în chip deosebit pentru a fi fost invitat a doua oară de către „Asociația Profesorilor de Religie Sf. Paraschiva” cu scopul de a fixa pe mai departe câteva puncte de reper în ceea ce privește „Jertfa intelectualității românești în perioada comunistă și literatura carcerală”.

După cum am stabilit în alte materiale, repet, jertfa intelectualității noastre se oglindește perfect și în ceea ce imediat după anul 1989 avea să se numească „literatură carcerală”, dezvoltând un câmp de semnificații extrem de bogat și intrând vrândnevrând organic în subteranele identitare ale românismului.

Consider dintru început că prezentul 99

controverse, apreciez ca fiind întru totul meritorii eforturile depuse de către Revista „Memoria”, Serialul „Memorialul durerii” (cele două devenite într-un fel chiar instituții), Asociația Foștilor Deținuți Politici și IICCMR. Aș spune că Biserica Ortodoxă Română a făcut pasul cel mare, declarând 2017 drept „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul Comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”. Consider că nu am căderea necesară pentru a inventaria eu reușitele în plan imediat ale acestei inițiative dar oricine a putut să înregistreze efervescența pe care a determinat-o această realitate: s-au organizat simpozioane, ateliere de lucru și cercetare, s-au editat titluri importante etc. În urmă cu câteva zile, am primit cu bucurie informația că anul 2018 a fost declarat de Sf. Sinod drept „Anul omagial al unității de credință și de neam”, precum și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

Iată cum, implicit, credința adevărată în destinul neamului românesc și afirmarea datelor identitare constituie nucleul de referință și din perspectiva Bisericii Ortodoxe Române, atât pentru 2017, cât și pentru 2018, marcând generos ideea continuității unei Românii mari și demne.

Fețele hidoase ale comunismului din România au condus la un sistem represiv de o agresivitate extremă, aflat la rândul său în conflict cu forme

inedite de manifestare ale luptei împotriva comunismului, dintre care aș spune că Rezistența Armată din Munți, alături de ceea ce avea să se numească „literatură carcerală” se regăsesc doar în această parte a Europei bolșevizate, sunt realitate distinctă în fața căreia misiunea noastră ar trebui să fie coerent formulată și conștient asumată.

Dincolo de o frazare patriotardă, am credința că trebuie să refacem „locurile” memoriei și cultul acesteia, întrucât cele menționate anterior încă se mai află între memorie – uitare – istorie, vorbindu-ne în fapte despre „un trecut care nu a trecut”. De-a lungul opresiunii, jertfa intelectualilor români este indisoloubil legată de valorile creștine, până la urmă de un triptic axiologic (adevăr, bine, frumos) ce era înrădăcinat în chiar valorile omului simplu. Cărțile lui Ernest Bernea argumentează poate cel mai potrivit o asemenea constatare. Consecința ar fi aceea că din punctul meu de vedere nu se poate impune o distincție extrem de clară (pentru acele vremuri) între intelectualitate și omul fără o „creștere” universitară. În celulele penitenciarelor, se găsesc nenumărate exemple de fericită întovărășire, frăție. Simt că e nevoie să aduc în fața cititorului celebrul decalog al deținutului politic român, scris întrun ludic amar, amintind de celebrul motiv al lumii pe dos: 1. În pușcărie să nu faci azi ce poți face mâine. (poruncă defensivă, recomandând 100

pasivitatea înțeleaptă) 2. Tăcerea e cel mai mare rău al temniței. 3. Să nu vorbești multe, ci mult. (o strategie pentru comportamentul la anchetă) 4. În pușcărie există doar două categorii: cei morți, de afară, cei vii, dinăuntru. (o miză soteriologică – închisoarea ca microcosmos este amplasată în închisoarea-țară) 5. În temniță, Dumnezeu se poate ascunde sub orice uniformă de milițian, iar dracul în hainele vărgate ale oricărui deținut. 6. În celulă nu ai decât un singur dușman: pe tine însuți. 7. Orice mâncare e bună cu excepția celei care lipsește.

8. Dacă-ți vine să plângi, nu consuma toate lacrimile. 9. Nu căuta speranța atârnată de pereții temniței. Ea are aici un singur locaș: în obișnuința de toate zilele. 10. În temniță te eliberezi în fiecare zi. În mod evident, pentru un om care îl mărturisește pe Dumnezeu, adevăratul chin este unul de factură interioară iar în chip evident, din suferință se naște zbuciumul.

Revenind, repet, din păcate până către 2017, tot acest sacrificiu a rămas mai degrabă necunoscut. Am rămas cu întrebarea de ce „literatura carcerală” se instituie ca o pagină albă în marea istorie a literaturii române. Și cred că starea actuală ar presupune o contextualizare „inteligentă”. Pe de o parte, însuși statutul de istoric literar pare să nu mai prindă la noile generații, interesate tot mai mult de prețiozități conceptuale, aducând în actul critic plăcerea de a șoca. Suntem din nou sub semnul paradoxului,

întrucât abia scăpați de apetența pentru „structuralisme”, intrăm sub auspiciile unui antiumanism modern, poate chiar am putea vorbi de o reîntoarcere a hermeneuticii (care eliminase omul, respectiv autorul). Pe de altă parte, diseminarea informației s-a făcut adesea neconvențional, de-a lungul unor canale ce adesea nu prezentau probitate morală. Marea problemă rămâne aceea de a nu avea nici în 2017 o ediție a „literaturii carcerale” care să tindă către statutul de exhaustivitate. Ne trebuie un corpus complet al acestor producții literare care au dovedit iar și iar că între creștinism și tragedie nu se pot stabili relații de echivalență. Apoi, poezia carcerală se confundă cu însăși viața din închisori, ceea ce înseamnă că la descifrarea acestui fenomen ar putea concura deopotrivă filozofi, psihologi, antropologi, desigur teologi și literați.

Poezia carcerală este un discurs încărcat de biografie, în cadrul căruia instanța eului poetic este magic înlocuită de chiar prezența autorului.

Ceea ce ar trebui reținut în primul rând se leagă de faptul că ea nu cultivă o estetică a urâtului. Autorii nu scriu „programat”, nu voi să impresioneze, ci urâtul însuși e coordonată exterioară a propriilor catacombe.

A fost supranumită poezia celor 3 F (foamea, frigul, frica); totuși, se poate constata că nu este o poezie a jelaniei sau a răzbunării (ne aducem aminte de celebrele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu!). E o poezie care cultivă memoria, care aduce eliberarea.

101

Mulți dintre cei întemnițați nu vor fi avut legături directe cu literatura mai înainte. În chip minunat, deloc metaforic, prin ea își vor găsi puterea de a rezista în micul spațiu al celulelor, întâlnindu-l astfel pe Dumnezeu.

Viorel Gheorghiță afirma la rândul său că „Rațiunea de a fi a poeziei universului concentraționar rezidă nu în obiect, ci în act. Actul modifică sufletul”.

Mă voi opri în cele ce urmează asupra celei mai complete ediții de tip antologie, publicată de către Ilie Popa sub egida Fundației Memoria în 2016 – „Antologia liricii de detenție anticomunistă din spațiul românesc”.

Volumul adună 1310 poezii (scrise în închisori, lagăre de muncă, domicilii obligatorii sau de deportare, sedii de represiune ale organelor de anchetă, centre ale gulagurilor sovietice etc.), având o sută șaizeci și șapte de autori identificați. Volumul de față a folosit drept sursă șase culoare distincte: 1. „Poeți după gratii” – Asociația Foștilor Deținuți Politici, coordonată de Constantin Aurel Dragodan, 2. „Poeți din închisori” – Zahu Pană (Canada, 1982), 3. „Poeți după gratii” – editată de Mănăstirea Petru-Vodă, 4. „Antologia poeziei carcerale” – coordonată de Ioana Cistelecan (Ed. Eikon, 2006), 5.

Arhiva personală a lui Cicerone Ionițoiu (Paris), 6. poezii preluate de la diferite ediții ale Conferinței Internaționale „Experimentul Pitești”.

Cuprinsul volumului este foarte bine organizat: I. Autori consacrați înainte

de detenție: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Vasile Voiculescu, Ionel Zeană, Zorica Lațcu, Constantin Tonegaru etc.); II. Autori debutanți în detenție (o poezie mai puțin conceptuală însă mai dinamică): Zahu Pană, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu, Aurel Pastramagiu, Ștefan Tumurug (închis și la Oranki) etc. Am reținut aici în mod aparte prezența băcăuanilor: Sergiu Aurel Mandinescu, Constantin Oprișan (cu un destin total potrivnic, fiind închis în prealabil și la Buchenwald), Eugen Măgirescu, Petre C. Baciu (de care neam despărțit de curând!); III. Autori fără date biografice; IV. Lirica detenției

în creația deținuților politici deportați; V. Poezia închisorilor comuniste din România în creația deținuților tătari; VI. Poezia închisorilor comuniste din

102

România în creația deținuților politici neidentificați și necunoscuți.

Fiecărui autor i s-a atașat o fișă bio-bibliografică, acolo unde, firește, au existat informații. Poezia celor întemnițați a fost alături de rugăciune o soluție de rezistență, un reazem sufletesc. Fiecare poem în parte semnifică acceptarea Crucii – dacă era prins, autorul textului a fi fost imediat exterminat. Ne aducem aminte de numeroasele metode de a transmite această poezie – de la canalul oral (mai ales în cazul autorilor deja cunoscuți precum Radu Gyr, Nichifor Crainic) până la inteligente soluții. Iată una, din memoriile lui Dumitru Andreica: „Aveam hârtie de la cutiile de carton care fuseseră cu medicamente, le băgam în apă, le călcam cu gamela, cu cana de apă sau cu sticlă și se făceau bune de scris. Scriam cu hipermanganatul pe care mi-l da pentru ciupercă sau pentru infecții.

Scriam și pe talpa bocancului. Aveam bocanci cu talpă de cauciuc, luam săpun, făceam zoală de săpun, așa, mânjeam talpa, dădeam cu DTT și atunci scriam cu un cui sau cu acul”.

Cred că funcția sine qua non a tuturor acestor poeme a fost perfect surprinsă de Aspazia Oțel Petrescu: „Mă împresoară versuri binecuvântate, care în atâtea rânduri ne-au adus mângâiere și neîncetat ne-au amintit cine suntem și pentru ce anume ni se cere stropul de suferință, izbăvitor nu numai pentru bietele noastre suflete, ci și pentru întregul nostru neam creștin și român”. Din pricina lipsei de

spațiu, rețin din Antologie un poem: „Mi-s palmele-negrite și diforme / De parcă-ar fi din zgură sau din piatră, / Iar degetele, reci și strâmbe forme, / Sunt vreascuri doar de aruncat în vatră. // Când vreau să prind unealta mâinii, scapă. / Și fiecare fibră-a lor mă doare / Mi-s oasele cuțite care sapă / Și carnea toată-o rană, ce dogoare. // De sunt bolnav, de-i arșiță sau ninge, / Tăcut eu port osânda dată mie, / Prelinge sângele, mereu prelinge, / Din palmele răstignite fără cuie” (Petre C. Baciu).

Sper că viitorul ne va aduce studii din ce în ce mai competente, poate chiar ca rezultate ale unor programe extinse de cercetare – doctorate, burse etc. La final, aș spune în chip alegoric că situația deținuților politici amintește de catacombele creștinismului primar.

Atunci, acolo – în adânc, cu prilejul unui refrigerium (o masă consacrată memoriei persoanei respective), creștinii celebrau Euharistia. Vorbim în fapt despre imaginea iconică a omului răscumpărat de sub boldul neființei pentru că acolo, „ad catacumbus”, omul își reîntâlnește Chipul dintâi. În greacă „kumbos” (râpă), „kata” (lângă) – pe coperta volumului „Râpa robilor”, precum și celebru monument spre cuvenită și continuă aducere-aminte.

103

Marius MANTA

POESIS

MIHAELA BĂBUŞANU

Din volumul “Cu Mercur în exil”

Negustorie

faţadele neschimbate de zeci de ani, acelaşi colb plin de speranţă -înecăcios pentru progresaceeaşi mireasmă de tei şi veşnicie aceiaşi părinţi minunaţi pe care tot ce îmi doresc e să-i revăd şi mâine.

Am pus bani deoparte să-mi cumpăr fericirea care rătăceşte pretutindeni dar care mie mi-apare doar în vis.

Astăzi mă plimb prin oraş În speranţa că o voi găsi Şi vom parafa înţelegerea, Dar ea, nărăvaşă, aleargă galop Ca într-o cursă hippie Nelistată la casa de pariuri;

Fără tata În ziua aceea de martie iubite tată ai plecat lăsând în urmă o inimă frântă de durere, multe îmbrăţişări fără răspuns şi vorbe de alint nerostite pe care mă rog să le mai aud măcar în vis.

Am sa-i pun visului căpăstru.

În prezent Nu-mi mai fac planuri de viitor, adeseori nu-mi mai amintesc de trecut şi nu mă mai satur de prezent; şi nu înţeleg de ce toţi mă întreabă: când ai de gând să faci copil? prezentul s-a metamorfozat atât de mult încât să semene a viitor?

Să ştii dragă tăticule că în inima mea mezină acum pădurea noastră e doar plină de uscături, stejarul de la poartă nu mai este la fel de verde şi umbros şi după fiecare ploaie niciodată nu mai răsare soarele.

Natal În cerdacul verde ascult respiraţia Băbuşii.

Străzile nefardate şi netunate, 104

MERIDIANE LIRICE

YIANNOULA ADONI (Cipru) VAL FĂRĂ BUSOLĂ

căldura și golurile din suflet fiecare închis în singurătatea sa

Sufletul meu ... În corpul tău Mi l-am întins…

caut un om cu care să împart durerea și îmbrățișarea caldă a celui rănit

E doar o călătorie Dar peste tot Miroase a frunze de mentă

CAPTIV

Și visez...

Ce ochi sunt în interiorul ochilor tăi Ce mângâieri...

Ce vise se ascund în interiorul viselor tale... Şi ce inimă frumoasă găzduiește inima ta?

Suntem un val Fără busolă Căruia nu-i pasă de distanțe Suntem împreună Îmi place ...

Ce gânduri îți sunt trimise în propriile gânduri... Şi ce respiraţie din interiorul suflării tale Îți potoleşte fiecare cuvânt?

CAUT UN OM În mulţime am mers, dar m-am simțit străină asemeni unui călugăr

Ce zâmbet îi va locul pentru toată viața zâmbetului tău... Şi ce sărut trimis de alții Te vor face pentru totdeauna prizonier ?

am văzut feţele uscate reci și indiferente de nepătruns așa cum sunt plimbările pe străzile singure de sub frunzele îngălbenite

Traducere de Leonard POPA

dacă am privi toți ochii din jur am vedea în căutarea lor 105

Filarmonica ,,Mihail Jora” din Bacău, în paginile celebrei reviste ,,Amadeus”

Un dublu CD redând înregistrarea unui concert susţinut de Filarmonica ,,Mihail Jora” din Bacău în celebra sală Gewandhaus din Leipzig, însoţeşte, ca imagine pe prima pagină şi pe suport discografic, un recent număr al revistei ,,Amadeus”, considerată a fi cea mai importantă publicaţie muzicală ce apare în Italia şi una dintre cele mai cunoscute din Europa. ,,Apariţia acestui dublu CD în cele peste 10.000 de exemplare ale prestigioasei reviste de muzică europeană este cea mai mare realizare a orchestrei simfonice din Bacău de la începuturi, anii 1960, şi până în prezent.

Am realizat o ,,lovitură” de imagine neatinsă încă de niciun alt colectiv artistic din ţară”

, a declarat, marţi, în exclusivitate pentru Agerpres Pavel Ionescu , directorul instituţiei de cultură băcăuane. Potrivit acestuia acest dublu CD a fost înregistrat live pe 19 Oct 2014, de casa de discuri Electrecord, ,,întruna din marile săli de concerte ale lumii, Gewandhaus din Leipzig, cu ocazia turneului pe care orchestra din Bacău l-a efectuat nu demult în Germania. Sub bagheta dirijorului Ovidiu Bălan, director onorific al simfonicului băcăuan, Filarmonica din Bacău şi pianistul italian Emilio Aversano au interpretat, întro singură seară, patru lucrări simfonice, creaţii ale unor compozitori celebri Wolfgang Amadeus Mozart – Pian concert Kv 488, Robert Schumann, Concert în La minor, Franz Schubert – FranzLisztFantezia ,,Wanderer” şi Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul nr. 1 pt pian şi orchestră. Toate cele patru celebre creaţii muzicale se regăsesc înregistrate pe CD-urile prezentate de revista italiană ,, Amadeus”.

106

Cu prilejul turneului în Germania, efectuat la invitaţia prestigioaselor instituţii muzicale din Leipzig şi Berlin, deplasare a cărui transport a fost sponsorizat de Consiliul Judeţesan Bacău, simfonicul băcăuan a mai concertat şi în celebra Konzerthaus din Berlin, sediu al filarmoniciii din Berlin. ,,După prezenţa în anul 2013 în sala Gasteig a Filarmonicii din Munchen, construită conform planurilor celebrului dirijor român, Sergiu Celibidache, simfonicul din Bacău a confirmă prin acele două două concerte în Germania prestigiul internaţional de care se bucură în ultimii ani în urma evoluţiei celor nouă formaţii de cameră ori ale filarmonicii noastre pe scene concertistice din Europa şi China, iar anul acestea şi la Festivaul internaţional ,, George Enescu ” unde am evoluat pentru prima dată, în compania unor mari ansambluri simfonice din lume”, a subliniat pentru Agerpres, directorul Pavel Ionescu. El a dezvăluit ,,secretele” performanţelor muzicale obţinute în ultimii trei ani, în ţară şi peste hotare de Filarmonica ,,Mihail Jora” : ,, o pondere de peste 70 la sută a unor valoroşi tinerilor instrumentişti, absolvenţi ai unor Conservatoare din ţară şi străinătate în componenţa celor nouă colective artistice” , dar şi ,,achiziţionarea, cu sprijinul Consiliului Judeţean, de instrumente noi în valoare de aproape un milion de lei sunt. ,Schimbarea generaţiilor s-a făcut treptat în ultimii 6 – 7 ani, posturile de instrumentişti disponibile fiind încredinţate absolvenţilor cu medii mari din institutele de învăţământ superior muzical din ţară, dar şi de peste hotare. Dacă legea ne-ar fi permis angajarea fără restricţii, dar în limita statului de funcţii existent, şi nu ar fi fost blocate posturi , probabil că în acest moment ponderea tinerilor ar fi fost undeva la 80 la sută”, a spus Ionescu. Consiliul Judeţean Bacău, sub egida cărei îşi desfăşoară activitatea filarmonica, a contribuit, în ultimii cinci ani, cu suma de 496.000 de lei la achiziţionarea de instrumente noi, în special de suflat, foarte scumpe, ”fapt ce se poate remarca în

calitatea şi acurateţea interpretării, implicit în aprecierile înregistrate atât în concertele susţinute în sala Ateneu din Bacău, dar şi în prezenţele din ce în ce mai multe în faţa melomanilor ca răspuns la, din ce în ce mai numeroasele invitaţii, primite din ţară şi de peste hotare de Filarmonică”, a precizat pentru jurnalistul Cornel Cepariu, Ovidiu Balan directorul onorific al prestigioasei instituţii culturale băcăuane.

Filarmonica se mai mândreşte cu o performanţă deosebit obţinută anul trecut în premieră şi reconfirmată în acest an, participarea la Festivalul Internaţional ,,George Enescu”, dar şi prin continuarea organizării Festivalului ,,Enescu -Orfeul Moldav”, eveniment, ajuns la ediţia XXIX-a, ce include, unic în România, şi concerte în aer liber la Aşezământul de cultură de la Tescani, locul unde compozitorul român a creat opera ”Oedip”. ”Pe parcursul acestui an am susţinut 119 concerte pe scene din România, Italia, China, Franţa şi Polonia. Nu ştiu să mai existe în ţară vreun asemenea colectiv artistic care să aibă programat, în medie, cam un concert la două zile. Chiar şi pe noi ne-a uimit atunci când am făcut adunarea.

Pe lângă spectacolele oferite la sediu suntem solicitaţi la diverse manifestări în ţară şi peste hotare, unde vom fi în continuare reprezentanţi fie de orchestra simfonică, fie de formaţiile de cameră, cvartete, cvintete, octet, ori instrumente de suflat”, a mai spus Pavel Ionescu. Următoarea apariţie publică a Filarmonicii ,, Mihail Jora” se va produce sâmbătă ăe scena Sălii de concerte ,,Ateneu” din Bacău când va susţine în faţa melomanilor prezentarea operei în concert ,,Madame Butterfly” de G.Puccini, premieră în muncipiu pentru un asemenea gen de spectacol.

107

Cornel CEPARIU

Poemele Dianei, poezii sentiment „De la fereastră pot vedea / Doar suflete pustii mergând / Îngândurate și să stea / N-au timp. Și merg plângând…

De la fereastră pot vedea / Timpul ce nu a fost și este / Și văd clepsidra ce dorea / Să-l fure din a mea poveste…

De la fereastră pot vedea / O oglindă ce zâmbește / Trist. Nu știu cine este ea…

Dar tace, nu-mi vorbește” Sunt versurile unei poezii emoție. Sunt poezii cuprinse într-un volum de poeme sentiment.

Sunt trăirile unei ființe plăpânde, care se luptă cu destinul. Sunt momentele din viața unui copil frumos, sensibil, învingător. Sunt „Poemele Dianei” care nu reprezintă „doar o carte de poezii, ci imaginea unui suflet aflat în căutarea unui răspuns mai presus de ceea ce vizibilul poate să ofere. Diana, este o adolescentă, dar sufletul ei este deja înțelept, căci el știe că răspunsul la întrebările importante nu vine servit pe o tavă de aur, ci se încăpățânează să fie descoperit de fiecare căutător în parte. Pentru că Adevărul, căutat în cuvinte, este, prin excelență, personal”, cum frumos spune prof. Ramona Mocanu. „Poemele Dianei”. Autor: Diana Elena Dogaru, elevă în clasa a XII-a D, Științe Sociale, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, acum studentă. O luptătoare, care nu a pierdut niciodată în fața niciunei provocări.

Câștigătoare al premiului I și la „Alecsandriana”, Diana a trăit în ultimele zile de liceu una dintre cele mai mari emoții: lansarea propriei cărți de poezii. Și nu oricum și oriunde. Ci alături de colegii săi de clasă, de profesori și diriginte, de mama, cea mai dragă ființă, în sala de curs unde a învățăt, a trăit, a crescut, s-a maturizat, în cei patru ani de liceu. „A fi sau a nu fi poet”, „Adiere dulce amară”, „Este seară…”, „Fals”, „Mi-e dor”, „Oh, copilărie”, „Regret sublim”, „Promisiune”, „Speranța”. Sunt doar câteva titluri de poezie. Și trăiri…

Invitatul de onoare

Diana statea tăcută, mirată, mică, curioasă, pe scaunul al treilea, de lângă geam, într-un semicerc format în mijlocul sălii. „Invitatul nostru de astăzi, a anunțat prof. Ramona Mocanu, este chiar Diana Dogaru, care astăzi, acum, aici, își va lansa primul ei volum de poezii…” Pauză. Emoții copleșitoare.

Uimire. Lacrimi în ochii tuturor. Mai ales ai Dianei, care nu realiza că da, cel mai mare vis al ei, se împlinește. „Am vrut să fie o lansare de carte surpriză, pentru că Diana este un copil special. Încă din clasa a IX-a a ținut să își prezinte situația ei deosebită, așa cum este ea, pentru a fi acceptată, și de atunci i-am admirat tăria de caracter. Diana a avut mereu puterea să înfrunte soarta potrivnică și să termine liceul cu rezultate bune și foarte bune.

Ea a fost liantul clasei, ne-a unit pe toți, i-a unit pe toți colegii săi. În poezia ei nu ai cum să nu simți lupta sa cu destinul, cu sine însăși, cu cei din jur, cu momentele de deznădejde, cu urcușurile și coborâșurile vieții sale. Față de noi, ceilalți, Diana mai are de luptat cu ceva în plus. Dar niciodată nu s-a simțit o victimă a sorții, ci o învingătoare. Noi așa o vedem. Diana ne-a oferit tuturor o adevărată lecție de viață”, au fost cuvintele de suflet ale profesorului diriginte Maricel Badiu. Cartea „Poemele Dianei” a fost publicată la Rovimed Publishers, iar parte din ilustrațiile din pagini au fost realizate de colega ei, Ioana Ionescu. „Poezia este, a fost și cred că va fi pentru mine un refugiu în foarte multe lucruri. Scriu poezii de când știu să scriu. Poeziile mele sunt doar sentimente și emoții pure, nu doar cuvinte, care mă țin pe linia de plutire. Voi urma, apoi, Psihologia (acum este deja studentă, n..r.), dar nu doar pentru a mă cunoaște pe mine, ci pentru a-i ajuta pe cei din jur, pentru că știu ce înseamnă să ai nevoie, la un moment dat, de un astfel de ajutor.

E greu să te lupți singur, dacă nu ai alături de tine oameni de care ai nevoie. Această carte va avea un loc special în inima mea. Îmi doream foarte mult să îmi lansez o carte de poezii, care poate vor alina sufletul și altora, așa cum mi-l alină și mie.

Este un vis împlinit pentru mine. Cel mai mare vis!”- Diana Elena Dogaru

Am fost acolo, în pauza mare, pe 22 mai 2017.

Era ora 10.00. În clasa a XII-a D, de la Colegiul „Alecsandri”, s-a anunțat că va veni un invitat de onoare. De genul feminin! Toți elevii, prezenți.

108

Roxana CERGHICI (NEAGU)

Hai, vino iară pe străduța noastră…

C

PLĂCERI CU ORA

ase cu felinar roșu au existat destule în Bacăul interbelic și chiar în cel de după, pentru scurtă vreme, până când noua putere de culoare roșie a decretat că industria plăcerilor ascunse nu cadrează cu morala proletară și, în consecință, le-a transformat în cluburi muncitorești. Dar asta nu a adus cu sine și sfârșitul. Întreprinzători privați și-au asumat riscul, cât și câștigurile, vânzând plăceri cu ora. Oferind camera, dar și discreția. Tarifele se negociau și variau în funcție de sezon și riscuriș iarna plăteai mai mult- intra în tarif și călduraș vara scăpai mai ușor, doar cu un supliment pentru ventilator. Nu aveau firmă, nici felinar roșu la intrare, ar fi însemnat deconspirarea și căderea afacerii, cu ȚplăcerileȚ de rigoare: ancheta și pedeapsa, astfel că totul se făcea pe mucles: ai venit, te-ai răcorit, ai schimbat uleiul, ai plecat, nu te-am mai văzut. Locațiile se găseau, îndeobște, pe Strada Iernii, azi dispărută, paralelă cu drumul ce ducea spre vechea piață, prin spatele teatrului dramatic, dar și cu celebra Strada Mare. Case pitice, ascunse de pomi fructiferi, cu briz-brizuri de ațică la ferestre. Semne distinctive ce înlocuiseră vechile felinare. Românul se descurcă în orice situație. Cuplurile de amorezi ocazionali le pășeau pragul seara, după lăsarea întunericului, n-aveau nevoie de priviri curioase, și le părăseau apoi pe furiș. Se oferea camera, nu și partenera. Altfel spus, se lucra cu materialul clientului. Gazdele erau, de regulă, persoane mai în vârstă care-și încheiaseră conturile și își mai ajustau în acest fel veniturile modeste din pensii.

Considerau că fac bine, nicidecum rău. Nu pleca nimeni cu ochii scoși de la ele. În caz că, totuși, apăreau indivizi curioși punând întrebări despre ce, cum sau de ce, gazdele aveau pregătite răspunsurile de rigoare cu care să-nlăture orice bănuială: nepoți de la țară veniți cu treburi la oraș, oaspeți de-o noapte, zi-le ceva, dacă ai ce și de ce! Circumspecți, bătrânii nu deschideau ușa oricui; ca s-o facă, cei nou-veniți trebuiau să aibă recomandarea unora dintre clienții obișnuiți, deci cunoscuți și demni de încredere: vin din partea lui... și rosteau un nume, două. La solicitări exprese, gazdele îi aprovizionau pe iubăreți cu băuturi, gustări, cafele. Se-nțelege, contra cost și cu bacșișul de rigoare.

Cutremurul din martie 1977 a pus punct afacerilor instant cu sex, când toate clădirile din zonă au fost demolate și locul recroit așa cum arată astăzi. Strada Iernii s-a topit în indiferența autorităților și regretele promotorilor care-și vedeau job-ul condamnat să piară. Dar să nu dramatizăm pentru că, până la urmă, toate au un sfârșit. Cu, sau fără regrete, Strada Iernii a rămas doar în amintirea junilor de-atunci...

Mihai BUZNEA *Din volumul „Instant Story” (Editura Ateneul Scriitorilor 2017)

109

Să vezi și să nu crezi

B

DOI OCHI ALBAȘTRI

ună dimineața, soare! Deschid larg fereastra spre a-i lăsa lumina să se reverse cu toată splendoarea-i matinală peste cuibușorul noptatec ce aspiră cu voluptate prospețimea parfumată iradiată de cerul irizat de albastrul azuriu. Parcă pentru a fi în ton cu natura extrem de generoasă în priveliști și sentimente oferite la ceas de mic dejun, din boxele aparatului de radio se revarsă melodia calmă și caldă a unei vechi romanțe cântatâ, cândva, de vocea inconfundabilă a unui vestit maestru trubadur: Am iubit doi ochi albaștri/ Poate-i mai iubesc și-acum/ Dar asear-am văzut alții/ Mai frumoși, mai nu știu cum...

Inspirat și vădit pus pe surprize care să agrementeze începutul de zi, crainicul meloman își ține ascultătorii conectați la concertul matinal slalomând pe portativul melodiilor inspirate de albastrul infinit, și care-mi redescoperă pe undeva, prin memorie, o întâmplare petrecută în urmă cu mai bine de o jumătate de veac undeva, într-o așezare pierdută printre dealuri, uitată de Dumnezeu și de lume, dar care avea să-mi ofere o surpriză cu valoare de unicat și imposibil de uitat. Spre a-mi deschide ochii asupra unui adevăr etern, anume: că frumusețea se poate ascunde și-n cele mai neașteptate locuri. Retrăiesc întâmplarea cu ochii minții, rămasă la fel de vie și acum. ...Iacă, asta-i limuzina cu care-om merge în Paradis, pe șoseaua Hopuri-Hopurele, îmi spune vizitiul șaretei cu două locuri trasă de-un cal cam costeliv și cu părul maroniu rărit de vârstă și mătuit de opintitul îndelung în ham. Pornim bine dispuși spre orizontul infinit, cam pe-acolo pe unde și-o fi înțărcat dracul copiii. Spre a găsi, ce?! Dar așa-i când gândul cel nesăbuit nu-ți dă pace. Suntem în valea Plângerii, în ținuturile Catangăi, după cum le spun localnicii. Zeletinul. Peisaj selenar, fără copaci și fără pic de umbră, cu cratere ce se țin lanț și o iarbă pitică mai mult uscată decât verde. Nu case. Țipenie de oameni. Liniște deplină, cu miros de pământ răscopt de soare și însetat de secetele-lanț. Doar copitele calului ce-și trage impasibil povara fornăind arar, îndemnat în răstimpuri de birjarul-stăpân: hai, Margareto, nu te lenevi, mâca-te-ar câinii, că pe-aici nu-s lupi nici de sămânță. Aflu, așadar, că de fapt calul e-o iapă ce trebuia de mult scoasă la casare și trimisă, pentru valorificare superioară, la fabrica de salamuri de Sibiu. Chioară din motive de naștere, dar înzestrată cu un simț al orientării cu totul și cu totul ieșit din comun, ceea ce i-a conferit statutul de a fi amar de ani în slujba comunității. Cel mai important slujbaș al Primăriei din Ursa. Din fața căreia plecasem și noi spre tărâmul pierdut în imensitatea selenară. „Să hie pân-acolo, mă lămurește vizitiul, fo cinșpe kilometri, autostrada încă nu s-a construit, așa că ne-om mulțumi cu ce-au croit apa și vânturile, că-s sfinte”. Ogașe și ravene, crăpături largi, găuri adânci și pante abrupte, de zici că acuși-acuși ne dăm peste cap, se-nșiră în fața noastră. Iapa Margareta, Chioara, le abordează și le trece de parcă ar avea nu doi, ci două perechi de ochi, într-o concurență, nedeclarată, dar adjudecată fără drept de apel în fața gipiesurilor de azi. Șezi blând, nu te panica, mă îmbărbătează omul cu hățurile și biciul, că știe Chioara ce face. Iapa valsează cu grație pe pământul accidentat ca după mișcări telurice și ne poartă în deplină siguranță spre destinație. În sfârșit, după vreo două ceasuri, în care n-am întâlnit nici măcar umbră de vietate cu două sau patru picioare, cuvântătoare ori ba, ajungem cam pe la mijocul acestui ținut no men land, oaza numită Șendrești. O seamă de case nesemețe în peisajul dzolant, dispuse alandala, care cum se nimerise, pe câte-o coamă de deal. De mă duce gândul, privindu-le, c-au fost 110

aruncate precum un căuș de boabe, de undeva, din cer, de-o mână dispusă la o dezordine fără cusur. Vreo douăzeci, poate treizeci, de alcătuiri simple ce-mi sugerau începuturile civilizației.

Nu tu drum, nici măcar uliță, doar poteci mai mult închipuite. Fără stâlpi de curent electric sau de telegraf-telefon. Nici măcar o crâșmă. Dac-aș fi fost înconjurat de junglă m-aș fi putut gândi c-am nimerit într-un trib oarecare de aborigeni, da’ așa…!

Tovarășul și ghidul meu de călătorie în neprevăzut mustăcește, amuzat de figura mea.

De parcă-mi căzuse cerul pe cap! Face semn unui sătean apărut de nu se știe unde, mă dă în primire și, aburcându-se sprinten pe capra birjei, duce două degete la tâmplă, în semn de salut: de-acuma, descurcă-te, cetățene! Și-și șfichiuiește domol Chioara. Entuziasmul meu coboară vertiginos, riscând să se apropie de zero. Ce să văd în pustietatea asta cu pretenții de așezare locuită? Văzându-mi nehotărârea, țăranul-ghid preia inițiativa și mă invită la el acasă, a ieșit tulburelul, zice, e sămânță de vorbă. Sparge și câteva nuci. Ciocnim și ne punem la taclale: s-auzim de bine, stimulatorul de optimism funcționează perfect și vorbim discuții.

Telefonul fără fir intră pe semnal urgent și răspândește vestea că un străin le-a încălcat țarina.

Niște băietani își turtesc nasurile de stinghiile gardului, privindu-mă curioși de parc-aș fi o arătare de pe cea lume, vreo două cadâne ciufulite își acoperă fețele cu mâinile studiindumă printre degetele răsfirate, pline de sfială și curiozitate. Iată-mă-s, așadar, și obiect de studiu anatomic, gândesc. O nevastă tânără întregește asistența. Scurtă, lată și-ndesată.

Latifundiară, ar categorisi-o un șugubăț. Desculță și cu călcâiele crăpate de-ai putea să plantezi în ele ceapă ori niscai cartofi. Un cap mare, precum un harbuz dolofan, anormal pentru dimensiunile trunchiului, cu o podoabă de păr lățos, proptit pe niște umeri de gladiator roman sau, ca să fim moderni, de luptător K1. Și-mi vin în minte celebrele versuri ale lui Topârceanu: Ale satului mari fete/ Fără ghete/ Ies la garduri pe-nserat... Dar stai, e ceva aparte, ce mă fascinează și-mi ținutuiește privirea de chipul acestei amazoane de țarină, ceva ce contrastează izbitor cu înfățișarea-i de mameluc cu fustă. Ochii, pe-o față de slănină râncedă.

Mari și frumoși. Incredibili. Albaștri și catifelați, curați și strălucitori precum cerul după o ploaie repede de vară. Adânci și limpezi. Expresivi, tandri și provocatori. Scormonitori și ușor ironici, străbătuți de o undă interogativă. Prezență divină pe o față anostă brăzdată de trudele zilnice ale pământului. Privire angelică. Binecuvântare, sau pedeapsă, acești ochi, mă-ntreb încercând să le pătrund misterul. Poate c-ar merita să li se-nchine un poem, o odă, o cantată ori un imn, sau măcar un șlagăr! Ce glumă providențială a binecuvântat-o cu acest dar dumnezeesc, în disprețul unui cap de bovină implantat pe un trup bolovănos lipsit de orice farmec?! Nu era, oare, mai bine să fi primit din fiecare virtute câte ceva?! De vină or fi ursitoarele lipsite de inimă, ori o glumă genetică. Mister! Ia omul așa cum ți se înfățișează, nu-l judeca și nici pricină nu-i găsi, că nu el e vinovatul, spusese cândva un gânditor antic celebru. Acum, totul e să iau și să păstrez cât mai mult din această întâmplare petrecută întrun străfund de lume, unde sublimul, sfidând dizarmoniile, s-a întruchipat în doi ochi albaștri, dacă nu unici, cel puțin printre cei foarte rari. Îmi găsisem, așadar, rostul venirii mele aici.

Eram răsplătit din plin.

Ce s-a mai întâmplat după această întâlnire cu Afrodita de Zeletin, cu oamenii satului, nici că mai are vreun bob de însemnătate. Era blazonul lor de noblețe. Doar c-am rămas cu amintirea celor doi ochi albaștri infiniți și nostalgia pentru frumusețea lor inefabilă strălucind pe-un chip pierdut în oceanul platitudinilor. Ingrată ursitoare!

Mihai BUZNEA *Din volumul „Instant Story” (Editura Ateneul Scriitorilor 2017) 111

Trei schiţe de Eugen VERMAN

V

MOARTEA TATEI

irgil mă priveşte lung şi, deodată, îmi spune: “Noaptea trecută te-am visat. A fost un vis adevărat… Tu, mic şi slab şi vânăt de frig, în camionul acela lângă sicriul lui taică-tu, în drumul spre cimitir… “ Tace şi mă priveşte şi mai atent.

Mă sperii. Sunt internat la Institutul de boli cardio-vasculare, din Iaşi. Infarct miocardic acut.

După două luni de la moartea soţiei. Se vede, n-arăt prea bine. Virgil Mihailescu, fostul meu coleg de clasă de liceu, de pe “Constantiniu”, acum profesor universitar doctor în Istorie, vine la mine chiar din ziua în care m-au adus cu elicopterul, de la Bacău… De asta, cred, mă şi priveşte îndelung, cu un fel de compasiune. Şi contiună: “Au trecut atâţia ani de-atunci…

Eram într-a noua…” …Chiar aşa a fost. Tata a murit într-o zi dinspre sfârşitul lui decembrie ’52, ca să fiu exact, la trei zile după Crăciun... A murit la spitalul “Sfântul Spiridon”, din Iaşi. De-acolo neau trimis o telegramă: “Aristide Verman, mort spital Iaşi”. Atât. Era chiar în ziua de Anul Nou 1953 când a venit telegrama aceea blestemată. Ce înseamnă o găleată goală? Pustiul care mi-a răvăşit sufletul. Şi viaţa care abia începea. Tocmai împlinisem 15 ani. Mama mă trimisese după apă. Găleata era goală şi urma s-o umplu la cişmeaua de peste drum. Mă căzneam să înaintez prin zăpada înaltă şi pufoasă şi albă ca Zâna cea bună. Poveste. Poştaşul m-a privit lung înainte de a-mi înmâna telegrama. “Maică-ta e-acasă…?” “E-acasă.” “Semnează ici”.

Semnez. Nu mai semnasem niciodată nimic. Doar pe tezele şi extemporalele de la şcoală cemi puneam numele. “Şi du-te repede şi-i dă maică-ti telegrama… “ Am lăsat găleata goală ca sufletul meu şi m-am dus în casă şi i-am zis mamei, galben şi tremurând tot: “A murit tata!” “Ai înebunit? Cum spui vorbele astea aşa grele…?” I-am dat telegrama. Mama a citit-o şi a început să ţipe. Fraţii mei – Didi şi Culai – au sărit din pat. În odaia întunecoasă era frig. Lemnele se terminaseră. Urma să mergem la madam Itu, vecina de peste drum, să ne împrumute câteva lemne… Didi şi Culai au început şi ei să plângă. Plângem cu toţii. A murit tata! Nu ne mai opream din plans când, deodată, mama n-a mai plâns. A spus: “Gata… O să-l jelim când o să-l aduc acasă… Acum, fiţi bărbaţi! Nu mai plângeţi!” N-am mai pâns. Ca prin minune, nici n-am mai crezut că tata a murit. Tata o să vină de la spital. Pe picioarele lui o să vină şi o să ne cumpere ce ne va dori sufletul… Şi va zâmbi şi va râde ca atunci când mă trezea din somn, noaptea, când ajungea el acasă, şi-mi spunea: “Scoală-te şi mânâncă harbuz…!” … L-au adus după aproape o săptămână. Spre seară a venit camionul de la uzină cu sicriul şi s-au oprit direct la Biserică. Biserica e mică şi veche. Duminica sau cu alte ocazii merg în clopotniţă – eu şi Robu, prietenul meu – şi trag clopotele. Turla se clatină, ai zice că dansează, aşa-i de veche biserica “Precista” din mahalaua noastră. Peste drum se construieşte una mare şi, se zice, asta va fi dărâmată… Chiar la intrare, pe două bănci, au pus sicriul. Eram acolo toţi din familie şi chiar mai mulţi, adică domnul Otavă şi domnul Florescu, prieteni cu tata, care au fost, împreună cu mama, şi l-au adus de la “Sfântul Spiridon”. Tata doarme cu ochii înfundaţi în orbite. Are mâinile pe piept şi o iconiţă. Mama spune să sărutăm iconiţa şi să-i pupăm mâinile. Mâinile sunt mai reci decât iconiţa. Cineva îl descheie la cămaşă şi ne arată că e tăiat de sus în jos şi spune, atotştiutor : “I-au făcut şi autopsia…” Peste trei zile am mers la cimitir. Virgil m-a visat, iar visul lui a fost adevărat. Eram colegi de clasă şi au venit toţi să fie lângă mine şi au venit şi prietenii mei de pe stradă, Valică, şi Florică Durican, 112

Nelu şi Lulucă Otavă, Miţu Mărgărit, Titi Costea, Duţu Manolică… Au venit şi fetele – Jana Manolică, Jeniţa Mărgărit, Ţuţi şi Ica Itu, Nuţa Nechita… Şi mulţi vecini… Da, cineva ne urcase, pe noi, cei trei copii, în camion, lângă tata mort… …Peste mulţi, mulţi ani, mai bine zis chiar zilele trecute, Jana Manolică mi-a telefonat din Piatra şi, la fel ca Virgil, mi-a zis : “Mi-am adus aminte de nenea Aristide, când a murit…

Nu ţi-am spus până acum… În seara aceea, când l-au adus de la Iaşi pe tatăl tău, după ce aţi plecat, eu şi Ica Itu ne-am furişat în biserică – uşa rămăsese deschisă – şi, prin întuneric, i-am pipăit faţa… Era mai rece ca zăpada… Răceala aceea o simt şi acum…” Bunele mele prietene din copilărie! Uite ce-au putut să facă…!” Virgil şi Jana mi-au dat puterea să scriu rândurile acestea… … La drept vorbind, eu nici nu l-am cunoscut pe tata. Cum aţi înţeles, eram în pragul adolescenţei când a murit. Şi eram cel mai mare dintre cei trei fraţi. Cea mai veche amintire o am din zilele cât am fost plecaţi în “refugiu”, în primăvara lui ‘44, din calea frontului. Chiar în ziua de 12 mai, când am ajuns la Strehaia, oraş din Oltenia, mama l-a născut pe Culai, care a fost şi a rămas “cel mic”. Îl revăd pe tata – puţin brunet cum era, păr negru şi ochi negri şi frunte mijlocie, faţă fermă, hotărâtă, nu prea înalt şi nicigras, dar puternic, îl revăd, spun, cum ne-a luat în braţe şi ne-a urcat pe vagonul trenului ticsit de lume speriată, disperată. Şi-l mai văd, tot aşa, hotărât şi puternic şi bland, cum ne-a dat jos de pe vagon, cu câtă grijă să nu ne scape din mâini, şi cum a luat-o pe mama în braţe – mama avea o burtă uriaşă şi scâncea, chiar în noaptea aceea avea să-l facă pe “cel mic” – şi a coborât-o pe peronul micii gări din oraşul acela străin… Apoi, îl revăd când ne-am întors acasă şi-l aud şi, chiar, îl văd cu ochii în lacrimi– trenul oprise la Bacău- “gata, suntem aproape de casa noastră… De-aici e-o nimica toată pân-la Piatra…” Şi după aceea…? În toamnă m-a dus la şcoală. În clasa întâi. El m-a dus şi era mândru că are un copil elev. Atât mi-a spus: “Să nu mă faci de râs”. Am dat din cap: “N-o să te fac de râs”. M-a pupat pe frunte şi a plecat la serviciul lui… Ăsta, “serviciul lui”, i-a fost, de fapt, cea mai importantă familie… A venit Marea Foamete şi s-a apucat de băut. Nu cheltuia din leafă. Era, cum spunea mahalaua, “cel mai bun electrician din oraş”, cu Şcoala de Arte şi Meserii făcută la Cernăuţi, se juca, nu alta, cu meseria lui, aşa o ştia de bine. Cei ce-şi construiau case îşi instalau “electricitatea” numai cu mâinile de aur ale tatălui meu. Era, tata, modelul meu. Ca el vroiam să ajung. Mai puţin “paharul”. Nu erau bani, inflaţia îşi făcea de cap, iar “clienţii” îi dădeau să bea. Da, mai degrabă te înneci într-un pahar decât în ocean. Asta o spunea cineva pe care tata nu l-a ascultat niciodată… Crâşma lui Haim Carpăn devenise un loc pe care tata îl vizita zilnic… Pleca dimineaţa, devreme, îşi făcea serviciul, apoi se opera la bodega aceea mizerabilă, şi se întorcea seara, târziu… Aşa a plecat şi în dimineaţa aceea de cinci noiembrie a lui ‘52… Uzina era în toiul pregătirilor oraşului pentru sărbătorirea zilei de 7 noiembrie, ziua revoluţiei socialiste sovietice… Era sus, pe stâlp, monta o instalaţie de iluminat, acolo, în capătul străduţei unde funcţiona laboratorul lui Vorel, când “l-a prins curentul” şi l-a aruncat de pământ. L-au dus, imediat, la spitalul din Piatra… După aproape o lună, l-au trimis acasă. Atunci, când a ajuns acasă şi s-a întins în pat, a început să plângă. Plângea amarnic, adânc, sfâşietor de amarnic şi de adânc. În jurul lui, noi cei trei copii tremuram, zgribuliţi de frig, flămânzi şi neajutoraţi. Mama plecase din odaia întunecoasă şi neprimitoare în care, de fapt, ne adusese pe lume… Doar Napoleon Bonaparte, din tabloul de lângă pat, privea nepăsător, indiferent la durerile noastre. El, marele Împărat, ce se şi vedea Săpânul Lumii, trăia durerea lui bătut de ruşi şi îngheţat în zăpezile acelea fără de sfârşit… Mult mai târziu, după moartea tatei şi a mamei, când ne-a ars şi casa, s-a pierdut în flăcări şi tabloul acela cu Napoleon, viteazul vitejilor, retrăgându-se de la Moscova la 1812, în croncănitul norului de corbi de pe întunecatul cer rusesec… Cineva, parcă domnul 113

Otavă – era ajutorul tatei aces om înalt, mai tânăr cu vreo zece ani ca “mentorul” lui, cum îi plăcea să spună despre părintele meu – a sfătuit-o pe mama să-l trimită la Iaşi, la Spitalul “Sfântul Spiridon”, că “de-acolo, fără îndoială, va veni pe picioarele lui”. Nu mai ţin minte când a plecat şi cu ce a plecat la Iaşi. Cât a stat acolo, cu toţii am trăit sentimental siguranţei reîntoarcerii tatei, sănătos şi vesel. Până în dimineaţa Anului Nou ‘53. Acum, revăd, din nou, telegrama. Şi pe nea Grigore, poştaşul acela mic şi slab care, înmânându-mi-o, a simţit dureros – i se citea pe chip şi în glas – sentimental unei adânci vinovăţii… … Mulţi ani după aceea, am trăit cu gândul că tata nu-i mort. Că va veni, într-o zi, acasă.

Că ne va strânge la pieptul lui şi ne va mângâia şi ne va spune povestea vieţii sale. O poveste pe care am visat-o toată viaţa aşa cum am vrut eu. Pentru că, de fapt, nici nu l-am cunoscut pe tata. Dacă trăia, câte întrebări nu i-aş fi pus! Şi, mai ales, poate, cât de mândru ar fi fost el de mine! Pentru că, aşa cum i-am promis la jumătatea acelui septembrie a anului ‘44, nu l-am făcut niciodată de râs.

FOTBALIST DE MAHALA Sâmbătă avem meci cu cei din „Valea Viei”. Avantajul lor e că au terenul de fotbal la doi paşi. Moş Dragomir, administratorul – bătrân şi cocârjat şi guraliv nevoie mare – îi lasă să joace într-un colţ al câmpului acestuia unde, mai spre capăt, tronează cazemata. Războiul s-a terminat cu vreo patru sau cinci ani în urmă, dar multe din „vestigiile” sale au rămas. Între care şi cazemata – o groapă nu prea adâncă, înconjurată de un zid de beton cu „ferestre” pentru mitraliere şi puşti – în care ne jucăm noi, de-a războiul, aproape în fiecare seară. Însă fotbalul rămâne jocul de căpătâi, ca să zic aşa. Echipa noastră e din nouă băieţi, ar fi vrut şi Jeniţa Mărgărit să joace, ea e băieţoiul nostru, dar cum s-o primim în echipă, când ea, de fapt, e fată? Să vă spun care-i echipa: Eu, Didi frate-miu, Miţu, Florică şi Valică Durican, Didi Munteanu, Gelu Itu, Culiţă Iacob şi Titi Buzdugan, portarul. Cu Titi cam avem probleme, e cel mai mic, şi plânge când i se dă gol şi atunci toată echipa riscă să piardă, că Titi nu mai vede mingea prin lacrimile care-i curg şiroaie. Odată i-am tras vreo două şuturi în fund că şi-a băgat singur mingea în poartă, că n-a văzut încotro o aruncă... Am râs şi l-am caftit. Da-i tare rău de gură Titi ăsta! Îi merge gura ca o meliţă. Probabil că seamănă cu taică-su care, înainte de război, chiar zidar fiind, s-a băgat în politică, la legionari, şi acum e în puşcărie. Mai are o soră şi-s săraci lipiţi pământului. Nimeni nu-i ajută, parcă-ar fi molimă în casa lui. Cei mari spun că li s-a interzis să intre acolo, iar dacă ar intra ar fi luaţi la pârnaie, s-ar spune că au avut legături cu taică-su... Dar asta-i treaba celor mari, pe noi nu ne interesează asta, Titi e portarul echipei, îi şi place asta, da-i mic şi slab ca vai de el... Trecând peste „chestiile” din familia lui, noi toţi băieţii l-am adoptat ca pe frăţiorul nostru cel mai mic şi când, la prânz, suntem chemaţi să mâncăm mămăligă cu borş, îl luăm şi pe Titi şi-l hrănim cu ce avem.... „Ia şi mânâncă, îl îndeamnă mama, să creşti mare...!” El mânâncă şi dă din cap că-i place, după care pleacă la casa lui mulţumit...

Centrul înaintaş sunt, bineînţeles, eu. Zic „bineînţels” pentru că se înţelege de la sine.

Cu toată modestia, recunosc – sunt cel mai bun! Păi cine mai driblează cum driblez eu? Joc mingea de la şapte ani, iar acum am vreo doisprezece. Am început cu mingea din câlţi de cânepă, făcută de tata şi mamaia „din vale”, adică mama tatei. Cu mulţi ani înainte să mă nasc eu a venit la Piatra de la ţară, de undeva de prin părţile unui pârâu numit „Zeletin”. Ce nume o mai fi şi ăsta? Auzi, „Zeletin”! Ei, la urma urmei, nu mă prea interesază asta. Dar, de pe-acolo a venit bunica, dintr-un sat de pe-acolo, iar „acolo” e foarte departe... Şi s-a 114

măritat cu bunicul, care şi el era de prin părţile acelea, dar lucra la căile ferate, şi l-au mutat cu serviciul aici, în oraşul unde am venit eu pe lume. Bunică-mea, Ilinca pe nume, ştia să facă o mulţime de lucruri din cânepă – izmene, cămăşi, lăicere, prosoape şi mingi. Iar una mi-a făcut-o mie, imediat după Război, la insistenţele tatei, asta o s-o pricepeţi mai la vale de ce la insistenţele şi cu ajutorul lui... şi cu mingea aceea mi-am început eu strălucita carieră de fotbalist de mahala. C-aşa râdeau ăia de prin centru: fotbalist de mahala! He, he, las-că le-arăt eu lor! Dar până atunci trebuiau să mai treacă vreo trei ani... Şi să vă mai spun acum de ce la insistenţele tatei: tata era şi el fotbalist. El juca la echipa mare a Uzinei, chiar sus, pe terenul din Borzoghean, juca „oficial”. Mai mult ca sigur, îl moşteneam. Şi tata dribla, şi tata dădea pase de gol, eram tare mândru când mă lua cu el pe stadion, uite, ăla-i tata, strigam cât mă ţinea gura, şi tata, parcă, auzindu-mă, zburda cu mingea, dădea gol după gol şi pase după alte pase... La drept vorbind, mai aveam şi alţi idoli, ca fraţii Timofte, Traian Nicolau sau Vasile Degeratu, idoli, de fapt, ai întregii mahalale, dar şi ai întregului târg al Pietrei, erau fotbalişti de clasă, jucau cu o minge adevărată, umplută cu aer şi strânsă bine la „intrare” cu şireturi din piele, tribuna era arhiplină la meciurile de duminica, iar lumea se pricepea toată la jocul ăsta binecuvântat... Aşa că „microbul” se transmisese temeinic, fără vreo şansă de „vindecare”, şi nouă, copiilor din vremea aceea...Terenul nostru, să-i zic aşa, era strada.

Acolo jucam noi, jucam până cădeam sleiţi de putere şi transpiraţi de curgeau apele pe noi, iar eu chiar că eram cel mai bun. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe Didi, fratele meu, care era şi el foarte bun, dar nu cel mai bun , după cum v-am spus, cel mai bun eram eu... Asta o recunoaşte şi acum, o să vă convingeţi dacă o să-l întrebaţi. Între timp, am făcut rost de o altă minge. Cea din câlţi am aruncat-o în tranşeul din curte, acolo unde, încă, precum un strigoi, mai tronează crucea sub care îşi doarme somnul de veci un soldat care a murit chiar acolo şi care va fi dus, în cele din urmă, într-un Cimitir al Eroilor... Da, avem mingea noastră, din crep negru, e cât un cap de mare, crepul ăsta e un fel de cauciuc, dar poros. Acum, să fiu cinstit, „mingea noastră” e un fel de a spune, că, de fapt, e mingea lui Miţu. Taică-su e cizmar, el e singur la părinţi, şi părinţii îi fac în voie. Nu, n-are bicicletă, cum au cei doi fraţi macedoneni, Mihai şi Cornel Caramihai, de pe „Constantiniu”, dar are mingea asta care-i un adevărat dar ceresc. Prima dată când am dat cu piciorul în ea, am răcnit de durere, am crezut că am lovit un pietroi şi mi-a plesnit pielea de pe labă. Grea al naibii, asta n-are cum să se spargă cum se sparg mingile din gumă roşie pe care le cumpăram, destul de rar, că n-aveam bani, de la Nea Ciurea, numai cât se atingeau de un spin şi, spre groaza noastră, le auzeam fâsâind... Ne-am învăţat repede cu ea, nu mai simţim durere în laba piciorului, pielea e tăbăcită ca pe tălpile noastre obişnuite să „meargă” desculţe de la topirea zăpezii până la căderea brumei... Spre după amiază ne adunăm cu toţii. Adică toată echipa, din care facem două „tabere” şi jucăm „la o poartă”. Întotdeauna, „formaţia” în care joc eu e cu unul mai puţin, deoarece suntem nouă. E drept, uneori mai vine şi Didi Liciu, colegul meu de clasă şi bun prieten, el stă pe „Constantiniu”, dar vine că-i bun la fotbal, alteori mai apare şi Costică Ivănescu, şi el coleg de clasă, care locuieşte în „vale”, spre Bistriţa, pe lângă bunica Ilinca, şi atunci îl băgăm şi pe el în echipă... Şi aşa „încingem” jocul până se întunecă şi plecăm acasă sleiţi şi fericiţi, dar flâmânzi şi cu picioarele zdrelite. Apropo de zdrelituri, pe acestea nici nu le luăm în seamă.

Doar când e în pericol unghia de la degetul mare care, într-un dur contact cu pietrele din „pavajul drumului”, stă să cadă, şiroind cu sânge, atunci fugim la „pompa Şuroaiei” şi ne spălăm şi o luăm de la-nceput, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic... ...Uneori, când soarele de vară frige, nu ne-apucă înserarea în mijllocul drumului, plecăm pe Borzoghean. Numele locului se trage de la numele pârâului, aşa spune tata, şi, râzând cu gura până la urechi, „iar numele pârâului se trage de la numele dealului”... Adică nimic nu-i 115

clar, până la urmă... Aici e şi terenul mare, de fotbal, terenul e îngrădit cu un gard înalt, dar destul de accesibil pentru noi, chiar dacă moş Dragomir, omul care-l păzeşte şi îngrijeşte, a „vopsit” scândurile cu smoală fierbinte, numită, de noi, „catran”. Nu ştiu ce să spun de moşul ăsta. E tare capricios. Câteodată, zici că-i „pâinea lui Dumnezeu”. Ne priveşte cu blândeţe, ne deschide poarta spre stadion şi ne lasă în voia noastră, iar noi batem mingea în voioşie, că ne simţim cineva... Altădată, cred că se scoală cu fundu-n sus, cum se zice, ne întâmpină cu ostilitate vădită şi ţipă la noi, că numai noi am spart gardul de la „teren”, că suntem „ diavolul în carne şi oase”, că să nu ne mai prindă pe „aici” că „ne rupe picioarele”, uitând cât e de bătrân, mic şi slab... Iar noi fugim şi râdem, şi-i spunem că nu mai are mult şi-l vor arunca „peste gard”, aluzie cinică la faptul că cimitirul, fiind alături de stadion, n-o să-l mai ducă, atunci când va muri, ca pe toţi morţii, ci o să-l arunce, în groapă, peste gard... Culmea, el nu se supără pe noi, în cele din urmă râde şi ne cheamă şi ne mângâie... ... Dar cel mai haios rămâne Culiţă Iacob. Să-l vedeţi: destul de bine legat, picioare lungi cu tălpi late, cred că, dacă ar avea cu ce să se încalţe, ar purta numărul cel mai mare dintre noi, total străin de fotbal. Asta ne încântă la el, inocenţa în materie de fotbal. Când dă cu picorul, zici că o să-i sară din genunchi. Asta, pentru că, de obicei, dă pe lângă minge. Dar şi când o nimereşte! Să te păzească Sfântul de ţi-o trimte în cap. Asta i-a făcut-o lui Florică, şi ăla cam străin de jocul ăsta, l-a pus la pământ, am crezut că a leşinat, norocul lui a fost domnul Baţani care, la ţipetele noastre, a ieşit din curte şi l-a udat cu apă, iar Florică, după ce şi-a revenit din ameţeală, s-a luat la bătaie cu amicul-coechipier Culiţă. Ăsta, Culiţă, e băiat de „ţară”, de pe la Dumbrava, sat din preajma Pietrei, venit la un unchi de-al lui, unul dom’ Cărăuşu, director, şef mare adică, îl luase că rămăsese şi fără mamă, taică-su murise în Război, pe la Cotu Donului, aşa spunea, iar unchiul lui se amgajase să-l crească... S-a împrietenit repede cu noi, băiat bun şi muncitor Culiţă ăsta, dar era, pur şi simplu, nefăcut pentru fotbal. Da, ăsta-i adevărul: ca să joci bine fotbal, trebuie să fii făcut pentru sportul ăsta. Aşa, cum sunt eu. Şi Didi, fratele meu, şi Titi Buzdugan, şi Valică, fratele lui Florică, şi chiar Jeniţa e făcută pentru fotbal, numai că ea are marele defect că-i fată... Ei, dar, uşor uşor, Culiţă a început să dea şi în minge, cât în minge, cât în pietrele ieşite prin mijlocul drumului, zdrelit, fără unghii pe la picioare, juca binişor, era om în echipa noastră care, uite, sâmbătă are meci cu cei din Valea Viei... ... Şi a venit şi ziua asta, că timpul trece fără să te întrebe... Zi de Duminică, înegurată spre Cozla şi Cârlomanu, dar destul de călduroasă. De fapt, după nici un ceas, a ieşit soarele... Când să plecăm – eu şi Didi -, tata zice: „Bă, hai că merg şi eu cu voi... Să văd ce brânză faceţi...

Toată săptămâna v-aţi lăudat că n-aveţi treabă cu ăia din Valea Viei, că-i bateţi şi acoperiţi la ochi...” Am cam sfeclit-o. Tata fusese fotbalist. Destul de bun. Şi să vezi ce-o să mai râdă de noi dacă ne bat ăia... Am încercat să-l facem să rămână acasă, dar nu l-am putut... lămuri.

Am plecat, că ne dădusem întâlnire la zece jumate, pe Borzoghean, lângă stadion...Florică şi Valică n-au venit, au trimis vorbă că au râie, boală pe care am avut-o şi noi, Doamne, ce boală caraghioasă e râia asta, te scarpini până-ţi dă sângele, iar când ajungi în balia cu leşie din cenuşă de ciocălăi, devii o rană din cap până-n picioare, cu usturimi care-ţi scot nişte răcnete de se-aud în toată mahalaua. „Iar au râie dracii lu’ Aristide”, râde, satisfăcută, ţaţa Ileana care locuieşte în deal, într-o dărămătură de casă ce şade să cadă pe ea. Băboiul ăsta se bucură de toate necazurile noastre, nu ne place deloc, dar, în compensaţie, noi o urâm deşi, la înmormântarea ei, peste vreo doi ani de zile, o tristeţe apăsătoare ne cuprinse şi atunci am gândit că şi răul poate fi bine, că de asta există... Iar peste ani şi mai mulţi, aducându-mi aminte de bătrâna aceea singură şi scofâlcită, mi-am zis şi-mi spun că bătrâneţea e o lungă şi grea năpastă pe capul omului, dar care trebuieşte respectată... Mă întorc la meciul nostru:116

n-au venit cei doi râioşi şi am apelat la „serviciile” prietenilor mei, colegi de clasă, Didi Liciu şi Virgil Mihailescu, aşa am încropit echipa... După nişte ciorovăieli absolut normale – ba că poarta lor e mai mică, ba că arbitrul e din mahalaua noastră – îl pusesem arbitru pe Tuţă Botez, coleg de clasă cu mine, care locuia pe lângă IMAL -, ba că soarele e prea puternic – am început jocul. Ei îl aveau pe Mitruţ Croitoru, „profesionist” la piticii lui „Ceahlăul” – care, nu prea mulţi ani mai târziu, avea să devină ziarist în domeniul sportului la un important ziar din Piatra -, îi mai aveau pe Macarie, pe Robu şi pe alţii foarte buni, al naibii de bătăioşi...

Veniseră şi cu galerie, doar terenul pe care jucam era la doi paşi de mahalaua lor: vreo patru fete şi cam toţi atâţia băieţi... În schimb, aveam şi noi un susţinător cât toţi ai lor: pe tata, care era şi... specialist. Culmea culmilor: după vreo douăzeci de minute, scorul era doi zero pentru ei. „Facţi pe voi, de buni ce sunteţi...!”, strigă taică-meu la noi, şi râse a dispreţ... Atunci am dat dovadă de cea mai mare înverşunare. Ne-am năpustit peste ei, iar „Culiţă Rupe-Oase”, că aşa îl porecleam, a dat trei goluri în trei minute şi conduceam când, Mitruţ ne-a driblat pe ţoţi şi a egalat... Nimeni n-a mai marcat, că ne-am luat la bătaie, noroc de tata care ne-a despărţit. Dacă-i să fiu cinstit, tot „Rupe-Oase” era vinovatul, că era să-l trimită la spital pe Neluţu, un pirpiriu – dar bun, nu glumă, din echipa lor, în care Culiţă intrase cum intră tancul în infanterişti... Aşa ne-am împrăştiat fiecare în mahalaua lui, cu ameninţarea că, la meciul următor, „Vă facem praf şi pulbere”. Nu-mi mai amitesc dacă a mai avut loc meciul următor, că ne-am desfiiţat echipele. Cei mai buni dintre noi am fost selectaţi pentru meciurile „de pitici”, care se jucau în deschiderea meciurilor „mari”, pe stadion, în faţa spectatorilor, cu minge adevărată şi arbitru calificat... Hei, ce momente de glorie am mai trăit la jocurile în care eram şi eu „convocat”, pe-atunci chiar eram convins că voi ajunge un mare jucător de fotbal... Numai că, Măria - Sa Destinul nu prea a fost de aceeaşi părere...

F

DOMNUL TABAC

umatul e un lucru tare urât. Nu numai că ne-a spus şi la şcoală treaba asta, dar am cel mai bun exemplu – „bun”, într-un fel spus – chiar pe tata. Fumează mai tot timpul, tuşeşete şi scuipă. „O să ajungi iar la spital şi n-o să mai scapi....”, îl dojeneşte mama. „Şi – continuă ea – uite la copiii tăi, cât îs de galbeni şi slabi.... toată ziua sunt obligaţi să tragă fumul ăsta infect în plămânaşii lor fragili...” Mama are dreptate.

Camera în care locuim toţi cinci e mică şi joasă, dacă mă întind, ating, cu vârful degetelor, plafonul din scânduri maronii, lustruite.... Pereţii, deşi, în preaja Paştelui, primăvara, sunt văruiţi, devin, pe zi ce trece, tot mai întunecaţi la culoare. Fumul de ţigară nu numai că ne intră în plămâni, dar se lipeşte de pereţi, de uşă, de singurul geam, a înegrit icoanele din colţul dinspre Rărăsit, încât, dacă privesc atent şi cu imaginaţie, o văd pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe uitându-se la noi cu milă şi compasiune....

Imediat, gândul mă duce la domnul Gorduz, învăţătorul nostru, fost pilot în Război, dar revenit din motive de sănătate, la catedră, care ne vorbeşte, mereu şi mereu, despre relele fumatului, în timp ce, în pauză, îl vedem cu ţigara la geamul deschis al cancelariei... Oamenii ăştia, îmi zic, spun una şi 117

fac alta, chiar dacă-s învăţători. Iar domnul învăţător Gorduz e una dintre icoanele sufletului meu. Aidoma „Domnului Trandafir” – povestire pe care ne-a citit-o în clasă – învăţătorul nostru e un adevărat vrăjitor al cuvintelor.

Chiar şi la Aritmetică, atunci când ne predă, ne face să înţelegem că, întrun fel, lumea asta e făcută din cifre şi din numere, fapt descoperit de mari oameni ai antichităţii, precum Pitagora sau Aristotel... Nu mai spun de orele de Istorie a României, atunci chiar ne vrăjeşte cu totul, suntem numai ochi şi urechi şi parcă-i vedem defilând, prin faţa noastră, pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazu, pe Tudor din Vladimiri, pe Cuza Vodă... Iar la Geografie, facem adevărate „călătorii” pe harta Ţării sau chiar, prin portul Constanţa, de la Marea cea Mare, pornim, voioşi şi încrezători, să înconjurăm Lumea...

Toate astea şterg din gândurile mele dispreţul ce i-l nutresc vizavi de fumat...

Astea-s păcatele omeneşti, îmi zic, filosofic, iar când tata, beat criţă de nu se poate ridica din pat, mă pune să-i aprind ţigara, o fac imediat şi chiar cu gândul de a încerca să trag şi eu un fum că, ce naiba, sunt măricel de-acum, iar pe strada noastră cam toţi s-au apucat de fumat, şi Lică Nechita, şi Puiu Leonte, şi Gică Munteanu... Ei spun că e foarte simplu să înveţi. „Bă – zice Lică Nechita, care-i mai mare cu vreo patru ani ca mine, dar „fumegăieşte” cam tot de-atâţia ani – tragi fumul în piept în timp ce spui Ah, caii popii!, şi ai să vezi ce bine-i...! Aşa şi fac acum când am ocazia. Mama nu-i în casă, e la madam Mălinici, care are cancer în ultima fază, Didi şi Culai sunt prin ogradă, eu am grijă de tata să nu ia foc de la sobă... Iau ţigara, o bag cu capătul în jar şi, imediat, o pun în gură şi trag adânc... Ah, caii popii!, spun în timp ce inspir cu putere... O tuse cumplită mă încearcă, ochii îmi lăcrimează, dar nu mă las... Tata nu vede şi nici nu simte, că a şi adormit... Aşa face tata când vine beat acasă. Adoarme imediat. Nu înjură, nu face scandal, e cel mai cuminte dintre pământeni, de fiecare dată se simte vinovat şi, dacă aşa-i este felul, nu caută nod în papură, nu se supără pe noi dacă află că am luat o nota mai mică, nu bagă nimic în seamă la ceea ce l-ar putea enerva... de fapt, tata nici nu ştie să fie rău, să se enerveze.... Din când în când plânge, că îşi aminteşte de tatăl lui, mort de tânăr, şi de un frate de-al lui, mai mare, mort chiar în primele zile ale Războiului...., plânge până adoarme.... ...N-o mai lungesc. Aşa am învăţat să fumez. Lucru rău, urât, dar, întrun fel, plăcut. Aş zice că tata m-a învăţat să fumez. Pe toţi trei ne-a învăţat, că toţi am fumat, eu mai puţin, Didi mai mulţi ani, iar Culai până a murit...

Hei, dar ce fac....? Iar sar peste timp....? Ia să mă întorc şi să vă spun cum am devenit, cu vrerea sau fără vrerea mea, un fumător de-adreptul bolnav de viciul ăsta cumplit... Boala asta e oribilă. N-avem bani pentru ţigări şi căutăm prin praful drumului unde, din întâmplare, pur şi simplu, găsim câte un chiştoc. Şi eu şi Didi şi Gelu facem treaba asta. Chiştoacele – adică ceea ce aruncă 118

fumătorul după ce i-a ajuns jarul ţigării la unghie sau mai sus de unghie – le împărţim pe grade. „Soldaţi” – cele foarte mici, adică ţigările fumate de amărâţi ca noi. „Sergenţi” – ceva mai mari.... „Generali” sunt ţigările pierdute, căci, culmea culmilor! – mai sunt şi beţivi care, scoţând pachetul din buzunar, pierd câte o ţigară. Atunci să vezi bucurie pe capul celui ce-o găseşte! E general! Când strângem câte un pumn de capete, ne retragem, le scoatem tutunul într-o hârtie şi, cu file de caiete prin buzunare, ne ascundem prin pădurea de soci din deal şi „meşterim” ţigări, după modelul lui nenea Neculai care, venit de pe front, din cauza rănilor, îşi face ţigări din foile unor cărţi din biblioteca de la ţară. Lui nu i-a plăcut cartea, suspină mamaia, adică mama lui...Fumează... biblioteca, după cum o auzim, scâncind, tot pe ea.... Nu ştiu de unde face rost de mahorcă. Cert e că-şi „fabrică” nişte ţigări pe cinste, din care, apoi, trage din ele cu o poftă de nedescris. Atunci, cred, e fericit... Aşa facem şi noi. Ne ascundem printre soci şi buruienile care cresc aproape cât casa şi, acolo, ne rezolvăm patima. Tragem din ţigări cu tot mai mare poftă, mai ales când descoperim că fumatul poate ţine loc şi de mâncare.... Iarna e mai greu. Dar am găsit o cale cât se poate de convenabilă. Mergem toţi trei în oraş, la Tribunal, clădire mare, ameninţătoare, cenuşie, ne închidem în closetul care e în stânga, după ce intrăm pe uşa principală, şi acolo ne facem... treaba. E cald şi bine în closetul ăsta. Poate să bată în uşă cine-o vrea, eu strig „ocupat”, şi ne continuăm „opera”, fără nici un fel de teamă.

Când ne strângeam mai mulţi, ne apucam de glume, era o bucurie pe noi...., mai cu seamă când „conjugam” verbul „a fuma”, în variantă de gaşcă: „Eu foiţă, Tu tutun, El ţigară...., Noi fumăm, Voi vă uitaţi, Ei scuipă...” Şi dăi cu râsul, bate din picioare de bucurie... Şi se ridica un fum în cabina aceea de veceu de Tribunal, de, chiar, puteai să-l despici cu latul palmei.... Asta până într-o zi când un miliţian făcea pe el şi a bătut atâta şi a strigat „deschideţi că vă-mpuşc!”, încât am deschis şi am zbughit-o sub ploaia de şuturi în fund care a urmat şi duşi am fost... Nu ne-am mai întors, de-atunci, la Tribunal, chiar niciodată nu ne-am mai întors, că , de-acum, crescusem, eram „handralăi mari”, cum ne spunea mamaia, fumam la vedere, nimeni din casă nu ne spunea nimic, tata murise, mama numai grija noastră n-avea, vai de capul ei, că s-a îmbolnăvit şi ea, în cele din urmă, de cancer, şi s-a stins într-o zi de august când toată ţara se bucura de Ziua naţională... Şi eu, şi fraţii mei am continuat să fumăm, boala devenise cronică, încercasem de câteva ori până când, în cele din urmă, la sfatul înţelept şi autoritar al unui medic, n-am mai pus ţigara în gură.... Cred că, dacă nu l-aş fi luat în seamă pe Omul acela, astăzi n-aţi fi citit despre „aventura” mea cu „domnul Tabac”...

119

La pescuit cu... Gheorghe BALTĂ

TERAPIE PRIN PESCUIT

P

escuitul înseamnă, în primul rând, evadare în natură şi relaxare. Se mai zice, şi pe bună dreptate, că ieşirea la o partidă de pescuit echivalează cu cel mai bun tratament pentru pofta de mâncare. Eu unul sunt pe deplin convins că aşa este.

Dacă uneori, acasă, „strâmb din nas” şi la unele specialităţi pregătite de soţie, când sunt la pescuit, pe malul apei, rod şi cea mai uscată bucată de pâine şi mi se pare mai bună decât orice altă mâncare. Tot aşa şi cu apa din izvoarele de pe malul iazurilor, mi se pare extraordinar de limpede şi gustoasă faţă de apa de la robinet. Când se întâmplă să mai prind şi peşte, toate acestea se constituie într-un meniu extraordinar. În asemenea condiţii, zău de mai ai nevoie de medicamentele prescrise de medicul de familie.

Astea pentru o terapie trupească completă, excelentă, dar să nu mai vorbim de cea sufletească. Ce poate fi oare mai odihnitor decât statul pe malul apei, fără nici un gând, decât la peşte, fără stres, admirând frumuseţile naturii şi un răsărit de soare ca în cele mai fantastice poveşti? Aşa îmi explic de ce sute şi mii de oameni, tineri şi vârstnici, stau din zori şi până noaptea târziu, uneori chiar şi noaptea, pe malul apelor colinare sau de munte, cu undiţa în mână, susţinând că se distrează de minune!

Inginerul Gheorghe Vrânceanu, pescarul şef al judeţului, director de mulţi ani, ne spunea că numai în cadrul A.J.V.P.S. Bacău sunt înscrişi cca. 2500 de pescari sportivi, oameni serioşi care cotizează cu regularitate ca să poată sta fără griji pe malul apelor. Şi aceasta pentru că toate apele de munte, ca şi cele din zona colinară şi de şes sunt administrate şi întreţinute de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Membrilor acestei asociaţii li se alătură alte zeci şi sute, dacă nu chiar mii de amatori care pescuiesc ilegal şi de multe ori cu scule nepermise.

Se spune că unii sunt născuţi cu undiţa în mână şi cu pasiunea în suflet. Dacă vom colinda pe văile Oituzului, Tazlăului sau Uzului, cale de cca. 70 km, sau în jurul lacului de acumulare de la Poiana Uzului, care măsoară peste 300 ha luciu de apă, vom întâlni zeci şi sute de pescari sportivi în plină terapie trupească şi sufletească.

De asemenea, cursurile apelor colinare şi de şes, văile Siretului, Bistriţei, cea a Trotuşului, în jurul lacurilor de acumulare de la Racova, Gârleni, Lilieci, Şerbăneşti, Galbeni, Răcăciuni şi Sascut sunt tot atâtea oaze de sănătate, voie bună şi distracţie.

La toate acestea se adaugă amenajările piscicole de la Podu Turcului, Motoşeni, Horgeşti, Bibireşti, Antoheşti, Dămieneşti, ca şi cele de pe cursurile apelor mai mici din judeţ, ceea ce dovedeşte că judeţul Bacău dispune de un fond piscicol mare şi bogat. Anual, acesta este îmbogăţit prin populări cu puiet de păstrăv, crap, caras şi alte specii de peşte de către Direcţia Judeţeană de Silvicultură şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.

De remarcat că, în ultima vreme, au început să apară şi alte amenajări piscicole pe cursurile de apă mai mici, gestionate de diferite societăţi private, toate acestea contribuind la îmbogăţirea fondului piscicol al judeţului.

Aşadar, pe întinsul judeţului Bacău, s-a format, în ultimii ani, o bază piscicolă serioasă, care dă posibilitatea amatorilor să facă o terapie trupească şi sufletească prin pescuit, dintre cele mai eficiente.

Tuturor pescarilor, fir întins!

120

ATENŢIE PESCARI!

(ecologiştii sunt pe urmele voastre!)

C

ei mai mulţi pescari amatori se duc pe cheiul gârlei nu numai ca să prindă peşte, ci mai curând să-şi petreacă câteva ceasuri într-un mediu plăcut, să inspire aer curat, sănătos şi să-şi încânte ochii într-un peisaj de poveste. De aceea mulţi îşi iau cu ei şi familiile, soţiile, copiii, pentru a se odihni la iarbă verde, la un grătar şi o bere. Şi ce este mai plăcut, la sfârşit de săptămână, decât să fii împreună cu cei dragi, într-un mediu sănătos, neviciat, altul decât cel din oraşul din care vii!

Din păcate, însă, weekend-ul multora este stricat din cauza aspectului exterior al acestor locuri. Pentru că văile celor mai multe ape, fie ele de şes sau de munte, împrejurimile lacurilor de acumulare, ca şi drumurile ce duc înspre aceste vaduri sunt inundate de gunoaie menajere, reziduuri de pe şantierele de construcţii, gunoi de grajd, etc. Abundă, îndeosebi, materialele plastice de diferite culori şi forme, recipiente de tot felul, lăzi, hârtii, cutii de cartoane şi de plastic şi câte altele, care dau un aspect jalnic, apocaliptic unor locuri care, prin frumuseţea lor naturală, ar trebui să încânte ochii şi sufletele celor dornici de odihnă.

Toate acestea nu sunt altceva decât urme ale celor care au trecut pe aici, chiar şi ale unor pescari care acum îşi doresc să găsească un loc curat, odihnitor. Urme ale unor oameni lipsiţi de elementarul bun simţ, care, probabil, nu ştiu, sau nu vor să ştie că aceste resturi, şi în special cele din material plastic, nu se degradează şi nu putrezesc decât după o sută de ani.

Trăim noi oare, cei care le aruncăm în ziua de azi pe marginea apelor, să le vedem putrede?

Ar fi de dorit ca asemenea urme ruşinoase, urme care vorbesc despre lipsa de civilizaţie a unora să dispară, mai ales din partea acelor pescari care se pretind educaţi şi vor să beneficieze de locuri curate, igienizate. Pentru că trebuie spus că printre pescarii amatori sunt mulţi intelectuali, oameni care au deţinut munci de răspundere, funcţii înalte, acum pensionari doritori de frumos şi curăţenie.

Dar pescarii nu sunt singurii care poluează împrejurimile apelor. Am văzut adesea cum unii săteni răstoarnă căruţele cu tot felul de gunoaie, fie ele menajere sau de grajd, în apropierea apelor. Pe lângă acestea, zeci şi zeci de autocamioane şi remorci aduc în preajma apelor tone întregi de moloz şi resturi de pe şantierele de construcţii din oraşe. Ca urmare, drumurile ce duc înspre cursurile de apă sunt străjuite de adevăraţi munţi de gunoaie care ard zi şi noapte, poluând atât pământul, cât şi aerul. Şi toate acestea sub privirile indolente ale primarilor, poliţiştilor şi ai altor reprezentanţi ai organelor locale. De unde oare atâta nesimţire atât la cei care împrăştie gunoaiele în locurile nepermise, cât şi la cei răspunzători de curăţenia şi sănătatea noastră? Avem o ţară frumoasă ca o floare, admirată de toţi străinii care ne vizitează, dar umbrită şi alterată de neglijenţa şi inconştienţa unora dintre noi.

Mărturisesc că am colindat în viaţa mea prin multe ţări, îndeosebi prin Germania, Ungaria, prin Bulgaria şi Rusia, am trecut pe văile multor ape şi prin preajma lacurilor de acumulare, dar n-am văzut niciunde ceea ce se poate vedea în preajma lacurilor de la Iteşti, Şerbăneşti, Răcăciuni, Sascut, pe văile Bistriţei, Siretului sau ale unor ape de munte. Cineva îmi spunea că totul se datorează lipsei de educaţie a unor cetăţeni; eu aş spune că este vorba şi de prea multă libertate, care la noi se numeşte democraţie prost înţeleasă, adică democraţie de tip românesc. Cred că puţină dictatură n-ar strica, mai ales în ceea ce priveşte aplicarea legilor din acest domeniu.

Noroc că în lumea aceasta totul se compensează. La Direcţia Apelor „Siret” din 121

Bacău am găsit un amplu program de ecologizare a cursurilor de apă din judeţ, care cuprinde acţiuni concrete în acest scop. Dr. Ing. Emil Vamanu, directorul instituţiei, un specialist de înaltă clasă, cu multă experienţă în materie, apreciat de cei în drept, ne-a vorbit despre ofensiva din acest an pornită sub deviza „Să păstrăm apele curate”, menită să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului major şi iminent pe care îl reprezintă poluarea apelor. „Dorim ca primăriile, toţi cetăţenii să ne sprijine în această amplă acţiune. Nu suntem gunoierii cursurilor de apă, ci avem obligaţia de a urmări ca râurile şi malurile lacurilor să fie curate. Cetăţenii, comunităţile locale, primarii trebuie să conştientizeze importanţa acestui lucru. Avem o campanie foarte sugestivă, cu afişe, pliante, postere care ilustrează inspirat problematica abordată.”

Am văzut şi apreciat o seamă de tipărituri care au fost distribuite în localităţile judeţului. Între acestea aş aminti cele intitulate: „Cum să prinzi un PETşte”, „Borş de aval”, „Plopi şi apă” etc. – toate tipărituri originale, concepute şi ilustrate interesant, într-un stil atrăgător, cu chemări şi sfaturi concrete, pe înţelesul cetăţenilor. Rămâne doar să fie susţinute şi aplicate în viaţă de autorităţile locale şi de cetăţeni.

Doamna Manuela Toma, şefa serviciului plan-management, ne-a vorbit despre alte măsuri şi activităţi înscrise în programul complex de ecologizare întocmit la nivelul Direcţiei Apelor „Siret”. Împreună cu Asociaţia „Veniţi cu noi” au fost desfăşurate acţiuni de igienizare în zona Comăneşti la care au participat numeroşi tineri, studenţi şi elevi; alte acţiuni desfăşurate de specialiştii Direcţiei Apelor urmăresc păstrarea indexului biologic al apei, repopularea zonelor umede, ecologizarea complexă a zonei de sud a Siretului, crearea coridorului verde din lunca Prutului, etc.

De unde se vede că la nivelul organelor de specialitate există preocupări majore pentru ecologizarea şi igienizarea cursurilor de apă şi împrejurimile lacurilor de acumulare. Bine ar fi ca noi, cei care profităm de binefacerile naturii, ale mediului ambiant, să ne adaptăm şi să respectăm natura. Să nu mai lăsăm, pe unde trecem, pe malurile apelor, asemenea urme ruşinoase care vorbesc despre o civilizaţie de mult apusă, o civilizaţie care n-a existat niciodată.

N

UN HOBBY MOLIPSITOR

u ştiu şi nici nu-mi amintesc de unde şi când m-a cuprins acest hobby: pescuitul. Mărturisesc, însă, că îmi place să prind peştele, dar să-l şi mănânc.

Indiferent cum este gătit: plachie, saramură, file sau pană. Dar cui nu-i place, oare, să mănânce o saramură de crap, de biban, ori o pană de somn în sos „à la grec”?

Eu unul mă dau în vânt după o asemenea mâncare stropită, bineînţeles, cu un păhărel de vin, fie el „Grasă de Cotnari” sau „Galbenă de Odobeşti”.

Dar nu despre mâncărurile de peşte vreau să scriu, ci despre pasiunea de a pescui. Pentru că pescuitul acţionează ca un hormon, el se varsă în sânge, îţi suceşte minţile şi te face să crezi că lumea este formată doar din peşti, restul fiind detaliu minor. Aşa îmi explic şi eu că pasiunea aceasta mă paşte încă din copilărie. Am crescut undeva, între ape, pe malul Başeului, într-o comună de oameni gospodari – Hudeşti – situată undeva aproape de Darabani, exact acolo unde se agaţă harta în cui. Fiind pe malul gârlei, încă de mic m-a preocupat pescuitul. Primăvara şi vara, când ploua mult şi veneau apele mari de rupeau iazurile din amonte, era chita noastră, a copiilor. Luam crâsnicele sau năpăt122

cile, cum li se spune pe la noi, şi ne opream direct la malul apei. Dealtminteri, malul apei nu era prea departe, ci în capul grădinii noastre.

Eu aveam un crâsnic pentru care mă invidiau toţi. Avea un fund adânc, încăpător, în care puneam câte o bucată de mămăligă sau alte momeli cu care atrăgeam peştele. Ridicam o dată crâsnicul şi scoteam câte un castron de peşte. Aduceam acasă câte o găleată de cărăşei, plevuşcă sau roşioară. Asta spre bucuria mamei, Dumnezeu s-o odihnească, care îl curăţa, apoi îl tăvălea prin mălai şi-l prăjea în ulei. Între timp eu făceam mujdeiul de usturoi, tata mesteca mămăliga, după care, împreună cu cele două surori, mâncam de ne plesneau fălcile.

Dar bucuria mare era când aduceam ţipari, adică chişcari cum li se mai spune pe la noi. Ăştia se mănâncă pe nemestecate: nu au oase, nu au solzi. Nu mă laud, dar eram specialist în a-i prinde. Intram în apă, luam malul de la un capăt şi scormoneam prin găurile existente în nămol. Scoteam ţipari unul după altul, care de care mai mare şi mai gras. Se întâmpla să scot câteodată şi câte un şarpe, dar îl aruncam imediat. Ştiam că, în apă, şarpele nu muşcă. Dar frica era mare!

Tot atât de gustoasă era şi carnea de scoici, ca şi cea de raci, pe care tot eu îi prindeam. Dar toate acestea au rămas de domeniul trecutului. Vorba lui Creangă: „Amintiri din copilărie”.

Pescuitul însă, ca şi plăcerea de a mânca peştele, mă pasionează şi acum, în toamna vieţii. O bună bucată de vreme, mai ales în anii de şcoală şi facultate, n-am avut cum pescui, decât în timpul verii, în vacanţe. Lacul din poarta Şcolii Normale de la Şendriceni mi-a smuls multe suspine, mai ales când îi vedeam pe unii dintre foştii mei profesori, al de Alexandru Condriuc sau Ion Sârcu, care trăgeau mereu la undiţă. Dar noi, elevii, nu aveam „intrare”. Nici nu îndrăzneam.

... Am revenit la vechea şi actuala mea pasiune târziu, de abia când am ajuns pe meleagurile Bacăului. Aici l-am cunoscut pe poetul Sergiu Adam, de la revista de cultură „Ateneu”, un pescar înrăit. Aş putea spune că el mi-a fost „profesor” în ale pescuitului, mi-a dat lecţii, „îmbolnăvindu-mă” de-a binelea.

El avea scule, ce-i drept nişte scule cam prăpădite, rudimentare, dar oricum, mai „moderne” decât ale mele, care îmi lipseau aproape cu desăvârşire. El avea scule şi ştia şi „meserie”: lega cârlige, făcea monturi, confecţiona plăcuţe, etc., iar eu aveam maşină. Împreună am făcut o „cooperativă”. Pe unde n-am umblat? La Motoşeni, la Bibireşti, Horgeşti, Podu Turcului, Antoheşti, pe Siret şi în multe alte locuri. Prindeam peşte şi în final îl împărţeam. Şi trebuie spus că am avut zile bune, pline de succes, când am venit acasă cu peşte mult şi frumos.

De atunci, fie primăvară, vară sau toamnă, împreună cu alţi „bolnavi” ca mine, merg pe ploaie, arşiţă, furtună sau vreme bună la pescuit pe malul gârlei. De multe ori se prinde peşte, dar de cele mai multe ori mă întorc acasă cum am plecat. Oricum, pescuitul este un sport, un hobby plăcut, frumos şi odihnitor pentru oricine îl practică. Este însă şi un hobby costisitor. Peştele contează mai puţin, pescuitul este, după părerea mea, un hobby cu totul şi cu totul molipsitor.

123

RĂSUCIND FUSE ORARE

Impresionism M

ai întâi zări Locomotiva. Îi apăru în față dintr-odată. Rămase pironit în zăpadă, cu un strigăt înghețat pe buze. Sau poate că strigase, totuși? Firește că strigase. Le chemase pe fete și acum, febril, le arăta, le explica, le povestea. Locomotiva se afla, în sfârșit, acolo, în fața lui. În fața lor. Nemișcată de peste un veac, dar gata oricând să plece; prin lumea ei și a celorlalți. Nu-și putea lua ochii de la ea. Bătea în negru-albăstrui, nuanțe poetice, de cerneală, însă ceea ce te frapa cu adevărat erau farurile.

Ochii. Două scântei galbene- asta erau, scântei galbene bacoviene- luminând grătarul roșiatic de sub ele în acel ceas fără de timp al zilei de iarnă. Undeva, de-a lungul peronului acoperit cu zăpadă murdară îți atrăgea atenția o altă scânteie, soră mai mică, dar la fel de vie, cuibărită probabil în vreun felinar.

Se îndreptă ușor de spate, dar nu se îndură să plece, chiar dacă din dreapta sa conturul ascuțit al Palatului Westminster, oglindit în lumina strălucitoare a Tamisei, îi bătea direct în colțul ochiului. Sprijinindu-se de gardul neregulat făcut din lemn, atent să nu-i intre vreo așchie în palme, privi urmele de pași care se pierdeau în sus, către gara ce se întrezărea printre scheletele copacilor.

Putea fi oricare gară. Oricare. Argenteuil sau Memmingen, Lucca sau Bacăul copilăriei sale, cel cu locomotive cu aburi și pompe de apă. Zâmbi ușor.

Zâmbi amintindu-și de chioșcul de ziare al doamnei Noni (Noni?), de unde bunica îi cumpăra la răstimpuri câte o „Luminița”. Zâmbi și privi lung către ce a fost, către ce a rămas... Nimic nu mai era la fel. Nici gara, nici chioșcul, nici el și nici ceilalți. Poate că și din acest motiv continua să zăbovească, atras de fumul locomotivei și al amintirilor. „Și ninge mereu pe un trist patinor...”. Versuri bacoviene se amestecau cu frânturi din muzica lui Frank Zappa, iar undeva în spatele său simțea pasarela ce-i amintea o frază scrisă de Ioan Chirilă: „Basarabul acela învăluit în aburi precum «Gara Sfântului Lazăr» pictată de Monet, pod bun de filmat”. Nimic nu mai era la fel, însă nimic nu se pierduse pe de-a-ntregul. Toate își găseau locul în sufletul său, iar el își găsea în continuare locul acolo, sprijinit de gard. Cu ochii țintă 124

la trenul în zăpadă și cu gândurile aiurea. Ușor rătăcit, dar fericit. Știa că, la un moment dat, va trebui să o ia din loc. Nu se putea altfel. Îl așteptau profilul verzui al Westmnisterului și Tamisa, drumul presărat cu nuferi, apoi grădina cu trandafiri și Agapanthus- cuvânt seducător și misterios precum „Afionul” din spițeria bunicii lui Teodoreanu- iar într-un colț, șevaletul, pipa și ochelarii cu dioptrii mari. Asta aici, înăuntru. Afară se aflau toate celelalte.

Cerul de toamnă romană, nozze d’argento, câteva povești din clasa a cincea și amintiri de acum 30 de ani cu Giordano și Manfredonia, gemenii capitolini ai vremurilor moderne. Și ulterior Salotto 42 (sofisticat, dar de nerecomandat; doar bere olandeză si italiană) în așteptarea zilei de mâine, cu aromă și tărie de Guinness. Toate acestea îl așteptau. Cuminți si răbdătoare, așa cum așteptase și el, ani de-a rândul, locomotiva și bărcile, Westmnisterul, și Dolceaqua, nuferii și Agapanthus. Până la sfârșitul săptămânii, se putea întoarce oricând.

Era suficient să coboare pe via Nazionale, să urce scările și să treacă din nou pe lângă grăsuțele amuzante ale lui Xu Hongfei. Locomotiva era acolo, gata să-i apară în față. Dintr-o dată, încă o dată.

Dan SION

125

BALI – Indonezia

Acolo unde te-ntâlneşti cu zeii...

B

ali este o insulă mică din Indonezia, aflată între Jawa, Sumatra şi Lombok, fiind una dintre marile atracţii turistice din lume. Capitala este la Dempasar, centru economic important, aflat la 8 grade sud de ecuator. Insula este scăldată la nord de Marea Jawa, iar la sud de Oceanul Indian. Relieful este muntos, iar vârfurile ating peste 2000 de metri în lanţul central, unde se afla şi vulcanul Agung. Printre crestele care ating altitudini mari se numără: Merbuk (1.388 m), Patas (1.412), Abang (2.152), Batukau (2.276), Agung (3.142), iar in partea de sud-est se afla lacul Batur, aproape de vulcanul cu acelaşi nume (1.717).

Religia hindusă reprezintă 83,5 la sută din totalul locuitorilor. În restul Indoneziei, islamul este majoritar. În 1995, statisticile arătau că densitatea populaţiei era de aproximativ 520 de locuitori pe kmp (2,9 milioane de locuitori), iar în 2010 deja populaţia ajunsese la 3,89 milioane de locuitori. În prezent, pe o suprafaţă cam cât judeţul Bacău, trăiesc aproximativ cinci milioane de localnici, plus turiştii care asaltează staţiunile. În ultimii ani, Bali a devenit o destinaţie importantă pentru cei care vor să descopere tainele exotice ale insulelor indoneziene. Numărul călătorilor a crescut exponenţial, ajungând la peste 7 millioane pe an. În Bali, cele mai vorbite limbi sunt balineza şi indoneziana. Fiindcă în Indonezia sunt folosite peste 300 de dialecte, limba oficială este Bahasa Indonesia şi se predă în şcoli. Cu toate acestea, populaţia mai în vârstă nu cunoaşte decât balineza, complet diferită de limba 126

oficială. Societatea fiind (încă) împărţită pe caste, limba balineza are cinci forme, fiecare fiind vorbită în funcţie de statutul vorbitorilor. În prezent, se uzitează doar trei forme ale limbii: – limba balineză de „jos“ (Ia) este folosită între vorbitorii de aceeaşi vârstă şi/sau rang sau atunci când se discută cu un interlocutor mai tânar; – limba balineză de „mijloc“ sau „politicoasă“ (Ipun) este pentru adresare către superiori (excluzând religia), străini, persoane mai în vârstă sau către cele care au un rang social mai mare; – limba balineză „înaltă“ (Ida) este folosită doar în religie şi în cazul ritualurilor sau al ceremoniilor iniţiatice.

Bali este supranumită „Insula celor 1000 de temple“ şi este considerată „Ţinutul Domnului“, iar modul de viaţă tradiţional a fost, întotdeauna, legat de credinţa religioasă.

Partea din sud este mai comercială, cu nenumăraţi vânzători ambulanţi ce asaltează plajele minunate, cu nisip alb. Ubud este oraşul artelor, centru cultural şi artistic, cu galerii interesante şi magazine cu articole de meşteşugărit. Nordul insulei este destinat celor aventuroşi, unde munţii Abang şi Batur vor satisface toate dorinţele. Urcuşul poate dura chiar şi patru ore, însă panorama este spectaculoasă. În Bali, o vizită la temple este un pelerinaj special. Fiecare are propria sa sărbătoare sau „Odalan“. Vederea templului pe fundalul muntelui este impresionantă şi, în timpul festivalurilor, ornamentele cu panglici colorate adaugă o notă de voioşie. Principalul lăcaş sfânt este Besakih, cunoscut şi sub numele de „Templul Mamă“ datorită celor peste o mie de ani vechime. Construit pe un teren abrupt, pe pantele de sud-vest ale Muntelui Agung, Besakih este un complex artistic unic prin dimensiune şi mesaj mistic, format din cel puţin 86 de temple, principalul fiind Pura Penataran Agung (Marele Templu de Stat). Faima acestui loc sacru m-a îndemnat să rezerv o zi pentru o vizită pe îndelete. Deplasarea în interiorul insulei este simplă dacă foloseşti o maşină cu un şofer ghid autorizat. Pentru zece ore, cu servicii complete (prezentarea obiectivelor, apa de băut, parcările etc.), tariful este de 40 – 45 de dolari, pentru o familie (indiferent de numărul membrilor). Am descoperit un tânăr minunat, Gede Sujana (Bali Epica Tour), absolvent de turism, pasionat de istoria insulei natale. Gede (se pronunţă Gâ-de, cu accent pe a doua silabă) este căsătorit cu o gălăţeancă şi are două fetiţe minunate. Înţelege bine româneşte, însă preferă să vorbească în engleză. Cu ajutorul lui, în timpul celor două săptămâni cât am stat în Bali, am vizitat şi am cunoscut în profunzime aproape trei sferturi din insulă. Mi-a promis că în următorul sejur mă va conduce şi în locurile rămase încă neexplorate... În ziua stabilită, dimineaţă la ora 8,00, suntem gata de plecare spre muntele unde se ascund zeii. Besakih este cel mai mare dintre templele insulei. Este înconjurat de uimitoare şi pitoreşti plantaţii de orez, terasate şi continuu îngrijite de localnici. Trecem printre dealuri cu vegetaţie luxuriantă, începem să urcăm pe munte, de-a lungul unor cursuri de apă învolburate (asaltate de iubitorii de rafting) şi, din loc în loc, pe marginea drumului, grupuri de maimuţe ne urmăresc atente, sperând că le vom arunca ceva de mâncare. În final, ajungem la destinaţie. Suntem obligaţi să parcăm într-o zonă aflată la mai puţin de un kilometru de complexul religios, accesul cu maşina fiind interzis. Intrarea în orice spaţiu sacru impune, atât bărbaţilor cât şi femeilor, purtarea unui sarong. Este un fel de eşarfă ce acoperă picioarele până la glezne. În timp ce ne ajută să prindem (într-un mod sofisticat!) aceste elemente vestimentare în jurul taliei, Gede îmi atrage atenţia că trebuie să fiu prudent cu paznicii şi casierii de la intrare pentru a nu fi înşelat. Îl asigur că m-am informat despre 127

proastele obiceiuri ale locului. Însă îl întreb dacă nu-mi poate da o mână de ajutor în această dispută. Cu o anume reţinere, îmi explică faptul că el nu are dreptul să intervină deoarece este – faţă de paznici – dintr-o castă inferioară. El aparţine celei de-a treia caste, Wesia (negustori şi funcţionari), iar paznicii sunt din a doua castă, Ksatria (conducători, războinici). Sistemul de caste a fost impus în 1343, când Bali a devenit parte a imperiului hindus. Astăzi încă mai sunt respectate patru caste. Pe lângă cele două deja amintite, mai sunt Sudra (agricultorii, cultivatorii de orez, a patra) şi Brahmana (preoţii, prima şi cea mai importantă).

Casieri au susţinut că este obligatoriu să angajez un însoţitor ales de ei, însă m-am opus ferm şi mi-am văzut de drum. Calea ce duce la maiestuoasa intrare în complexul religios urcă, fără meandre, o pantă cam abruptă, printre fel de fel de dughene sărăcăcioase. Suntem asaltaţi de negustori insistenţi, însă nu există cerşetori. Singura metodă de a scăpa este să refuzi cu calm şi să treci mai departe. Un ins zâmbitor se oferă să ne ducă în deal cu un scuter doar pentru un dolar... Acelaşi refuz... Pe drum, Gede îmi mărturiseşte că este pentru a doua oară când vine la Besakih. „Din cauza acestor neplăceri, evit să aduc turişti aici... Nici cu soţia mea nu am fost...“ – îmi spune, cu tristeţe. Pe marginea drumului, negustorii suferă din cauza lipsei de clienţi. Sunt foarte puţini turişti, locul fiind animat doar de localnicii veniţi pentru diverse ceremonii religioase.

Mai repede decât ne-am fi aşteptat, am ajuns în faţa impunătoarelor scări de la intrarea în complexul religios. Privirile ni se ridică spre vârful muntelui sacru Agung, ce îmbrăţişează sanctuarele construite după reguli ce ţin de funcţionalitate şi ritual mistic. Pura Besakih are trei temple dedicate trinităţii hinduse. Penataran Agung, aflat în centru, este împodobit cu panglici albe pentru Shiva, Distrugătorul; templul Kiduling Kreteg, dispus pe partea dreaptă, are bannere de culoare roşie pentru Brahma, Creatorul; iar în partea stângă este Batu Madeg, templul ornat în negru pentru Vishnu, Păstrătorul. Besakih este singurul templu deschis tuturor, indiferent de castă, deoarece el este centru primordial al ceremoniilor. Dacă sacru ar avea grade de comparaţie, acesta este „cel mai sacru” loc pentru balinezi. A fost propus pentru lista UNESCO, dar, deocamdată, nu s-a finalizat procedura. La cele trei temple principale se adaugă alte 18 dedicate diverselor zeităţi şi aparţinând unor anumite caste.

128

Majoritatea sunt închise, accesul fiind permis doar credincioşilor din castele proprietare, în zilele de sărbătoare, când au loc ritualurile. Peste 70 de ceremonii se desfăşoară anual la Besakih, în afara sărbătorilor mari, care aparţin tuturor hinduşilor.

Templul a fost construit în secolul al X-lea şi a fost dedicat Zeului Dragon Besakih (Naga Besukian), despre care se credea că locuieşte în acel munte. Naga Raja (Regele Naga) este un şarpe în formă de cobră, uneori cu cinci, şapte sau mai multe capete. El simbolizează pământul, apa, natura, energia feminină şi maternă. Tărâmul Naga este la cel mai adânc etaj al Infernului. În secolul al XV-lea, Besakih devine templul oficial al familiei regale şi de atunci are acest statut de templu de stat, fiind finanţat de guvernele locale şi de cel naţional. În februarie 1963, în timpul pregătirilor pentru ceremonia sacrificiului Ekadasa Rudra (sărbătoare ce are loc o singură dată în decursul unui secol), nori strălucitori de cenuşă au apărut pe cer şi vulcanul Agung a erupt. Timp de 120 de ani s-a aflat „în adormire“, fără să ameninţe pe cineva. Dintr-odată, pământul s-a cutremurat şi bolovani uriaşi au fost catapultaţi peste insulă. Aproximativ 1.600 de persoane au fost ucise pe loc şi încă 500 au murit în urma rănilor şi intoxicaţiilor pricinuite de fum. Populaţia din estul insulei a suferit din cauza gazelor toxice. Aproximativ 100.000 de oameni au rămas fără adăpost, iar mulţi şi-au pierdut familiile. Cu toate acestea, construit pe creastă, Templul Besakih nu a suferit pagube majore.

De aceea, balinezii sunt convinşi că zeii au protejat locul sfânt în care ei sălăşuiesc.

Batu Madeg, templul închinat lui Vishnu, are în centru o piatră sub forma unui altar antic care dovedeşte faptul că zona Besakih era deja considerată loc sfânt încă din cele mai vechi timpuri. În secolul al optulea, un călugăr hindu (ajuns pe aceste meleaguri) a avut o serie de revelaţii în urma cărora a construit case pentru oamenii care voiau să se retragă pentru a medita. Procesul a durat de-a lungul mai multor generaţii. La finalizarea proiectului, acesta a fost numit „Basuki“, referindu-se la zeitatea dragon „Naga Besukian“ considerat a locui în Muntele Agung. Numele, în cele din urmă, a evoluat în „Besakih“. Alte altare au fost construite treptat, iar Pura Besakih a devenit cel mai important templu în timpul cuceririi insulei Bali de către Imperiul Majapahit (1343).

Pura Penatarang Agung, templul principal, este organizat pe zone diferite, reprezentând cele şapte niveluri ale universului. Deoarece întregul templu este aşezat pe verticală, aidoma unei piramide, de peste tot se deschid privelişti deosebite către zonele din jur. Este un puzzle de meru (turnuri) şi bale (pavilioane), pe fundalul muntelui, ceea ce creează o atmosferă fascinantă. Ca şi la alte temple, şi aici s-a folosit, la construcţie, piatra vulcanică, de culoare neagră şi în diferite nuanţe de gri. Doar ofrandele viu colorate, pânzele care învelesc statuile şi auriul decoraţiunilor de la altare şi pavilioane înveselesc peisajul.

Urcăm scările abrupte către intrarea în marele complex religios şi suntem întâmpinaţi de un tânăr imberb care poartă însemnele castei Ksatria (războinic). Stă în spatele unei porţi din fier forjat şi ne priveşte dispreţuitor. Ne spune că nu avem voie înăuntru pentru că sunt ceremonii. Deoarece nu par dispus să cedez, îmi propune să ne însoţească în schimbul unei consistente plăţi. Observ în stânga mea o alee ce ocoleşte curtea păzită de vajnicul luptător. Mă îndrept către ea şi îi urmez pe câţiva localnici care urcă spre curţile interioare ale templului. Astfel ajung în spatele paznicului şi-mi văd liniştit de vizita mea fără să mai fiu băgat în seamă...

Curţile se succed una după alta, împodobite pentru diverse ritualuri. Preoţi şi credincioşi îşi fac rugăciunile şi cer îndurare de la zeii cei atotputernici. Beţişoare aromate ard în ofrandele aduse de oamenii dornici să îmbuneze lumea divină. Grupuri de artişti gamelan 129

(un fel de mici „tarafuri“ specifice locului) cântă la instrumente tradiţionale melodii plăcute lui Dumnezeu. Sunt fascinat de sculpturile impunătoare, unele cu atitudini ameninţătoare, altele prietenoase, toate amintind (mie, un european fără multe noţiuni despre hinduism) de Ramayana, legenda prinţului Rama. Gede ne îndrumă către o curte aparte, unde bogăţia de culoare este alta. Ne spune că în mai toate templele importante există altare speciale pentru oficierea slujbelor budiste. Hinduşii se consideră fraţi întru credinţă cu budiştii şi au, adeseori, ceremonii comune.

Continuăm vizita noastră către amonte. La marginea de sus a complexului, lângă zidurile ce delimitează zona templelor, sunt înghesuite diverse dughene cu obiecte artizanale. Suntem abordaţi de către câţiva copii care vor să ne vândă seturi de ilustrate cu Besakih. Îi spun soţiei mele că le voi vorbi în româneşte – mimând că altă limbă nu ştiu! – şi, astfel, îi voi face să renunţe. Una dintre fetiţe (9 – 10 ani) mă aude şi, în cea mai curată română, îmi zice: „Una, două, trei, patru, cinci vederi pentru 25 de mii de rupii! Hai, că nu-s scumpe!“... Rămân perplex. O întreb de unde ştie româneşte. „De la mama!“ – vine, prompt, răspunsul. Cedez şi-i dau 5000 de rupii pentru o ilustrată. Gede îmi spune că în insulă există numeroase familii mixte şi că sunt mulţi copii care cunosc limba română. Încă sub efectul acestei „întâlniri“ surprinzătoare, ne decidem să revenim la locul unde ne-am lăsat maşina şi să părăsim fabulosul complex de la Besakih. Au fost câteva ore care au lăsat amintiri greu de povestit şi de explicat. A fost o experienţă vizuală, auditivă şi olfactivă pe care sper să o repet cândva... Ştefan RADU

130

CIPRU

PAGINI LA ÎNTÂMPLARE DINTR-UN JURNAL CIPRIOT

T

ocmai s-a lăsat noaptea și întâi vezi luminițele multicolore. De la 13 000 de metri altitudine, pământul seamănă cu un ciorchine. Avionul planează și în coborâre începi să-i distingi conturul mai bine. De sus, Ciprul pare o mână care îți atrage atenția către ceva, cu degetul arătător (Karpasia) întins spre alte lumi. Aterizez pe ultima bornă a elenismului răsăritean, cu sentimentele din prima zi în care am pășit pe străzile subțiri și întortocheate ale Larnacăi. Intru într-un labirint din care nu am învățat, încă, să ies...

Ultimul avion dinspre București ajunge în Larnaca la ora 10 noaptea. Taxiurile te așteaptă la ieșirea din Aeroportul Hermes, cu motoarele pornite, dar când sosește autobuzul 425, toate se opresc. Nu pot face față tarifului municipal, mai mic de șapte ori. Eu am noroc, sosesc pentru a cincea oară în insulă și am început să cunosc diferențele, să țin cont de ele. Autobuzul te poartă prin toată mahalaua turcească, apoi te scoate în centrul orașului. Șoferul oprește în fața caselor unde locuiesc cunoscuți de-ai săi, ieșiți ca de obicei la o partidă nocturnă de table (un sport național), și claxonează prelung. Jucătorii îi fac din mână, iar el dă la maximum radiocasetofonul cu muzică turcească. Ăia râd și își arată mulțumirea.

Femeile care le stau alături răspund zâmbetelor generale și încep și ele să-și miște șoldurile provocator. Stau și mă întreb cum o fi fost pe aici în vara lui 1974, când Turcia a invadat insula și doar intervenția ONU și conservatorismul britanicilor au făcut să nu ocupe decât nordul său. Turcii au atacat atunci satele, îmi spune bătrânul Christos, întâlnit într-o dimineață timpurie pe plajă, înainte de a intra în apă alături de câțiva prieteni de-o vârstă, cu care 131

comentează primele știri din “Filelefteros”, cel mai cunoscut cotidian cipriot. Oamenii de acolo se sperie mai ușor și nu știu cum să reacționeze. Pentru mulți, singura armă e fuga. Îmi amintesc brusc că așa se întâmpla și în istoria noastră când năvăleau tătarii. Eu știu, însă, că oamenii s-au refugiat și din orașe. Famagusta, al doilea oraș ca mărime, a devenit, astăzi, un loc al spaimelor. Generația mea nu și le dorea de niciun fel, dar acum sunt la modă. Agenții de turism locali au numit localitatea, în căutare de destinații picante, orașul fantomelor, după cartierele întregi părăsite de ciprioții greci în 1974. Blocurile și casele au rămas, însă, neatinse. A existat un drept internațional care a protejat proprietatea și care s-a respectat.

Dar ce înseamnă o casă fără viață?! Parcă ar fi fost după bombardamentul de la Hiroshima.

Fiecare a fugit care încotro, toți au dispărut, fără să se mai întoarcă niciodată. Mulți au murit între timp, fără niciun urmaș. Au rămas doar zidurile să le amintească existența. Trebuie să fie teribil să privești prin fereastră interioarele. Mobilă răvășită, așternuturi mototolite, părăsite în grabă, în toiul nopții… Am citit într-o culegere de memorii din război (sunt mereu editate, în fiecare an, mai ales vara, anotimpul în care s-au declanșat ostilitățile) cum, la fiecare invazie și răzvrătire, turcii au luat imediat în custodie femeile și copilele, violându-le sistematic, una în fața celeilalte, mamă și fiică, ca să înțeleagă ce le așteaptă. Există mărturii care circulă și acum pe internet, vorbind de la sine despre drama prin care au trecut cipriotele în mijlocul evenimentelor din 1974. Probabil, dacă s-ar fi întâmplat invers și grecii ar fi desantat insula pentru a forța unirea cu Grecia, turcii ar fi rămas pe locurile lor. Acasă, am căutat în arhivă să văd componența naționalei de fotbal a Ciprului unit, înainte de 1974. Nu am întâlnit nici măcar un nume cu rezonanță turcească. În Larnaca, nu-ți ajung 24 de ore. La capătul zilei, ai convingerea că nu ai făcut tot ce puteai face... Mâine dimineață, trebuie să mă scol devreme și, după ce cad încă o dată în farmecele matinale ale Mediteranei, mereu fierbinte, ca după o nesfârșită noapte de dragoste, ar trebui să ajung în tribunele terenului de pe Finikoudes. Începe o nouă ediție a turneului popular de beach-volei pentru echipe de câte trei amatori. Participă gratuit oricine dorește, cu singura condiție să-și găsească alți doi parteneri... Sunt pregătite pentru a fi oferite cu generozitate cupe, diplome și sticle cu bere. Ajuns acolo, după primele partide mă plictisesc și mă întorc pe plajă, sub umbrelă, unde mi-am lăsat prosoapele și ziarele. În paginile locale din “Larnaka-my city” (publicație gratuită pe care o găsești peste tot), citesc despre alte activități interesante, care ar putea să-mi umple timpul. La Lefkara, un sat din preajma Larnacăi, cunoscut pentru obiectele sale din ceramică și broderiile cusute manual, începe al 37-lea Festival al Verii. Duminică, tot pe Finikoudes, concurs de șah-simultan, organizat de Municipalitate și Larnaca Chess Club. Campionul Ciprului, Antonis Antoniou, va disputa 30 de partide simultane. În satul Pervolia, tradiționalul Teatru de Umbre cipriot va susține spectacolul “Karagios merge în vacanță” de Christos Pafios, desfășurat sub egida Festivalului Cultural din Pervolia. În Larnaca, până pe 10 septembrie, este deschisă Expoziția de Pictură Contemporană Cipriotă, unde expun 48 de artiști. Între 31 august și 10 septembrie, la Limassol (7 euro, dus/întors, din Larnaca), se va organiza celebrul Festival al Vinului, ajuns la a 56-a ediție. Un festin culinar, dans și băutură, găzduit de Grădinile Municipale. Vinul cipriot este considerat cel mai bun din Europa, dar și cel mai vechi. Cu această ocazie, nu poate trece neobservat nici concursul de afișe dedicate manifestării. Dintre cele premiate anul trecut, mi-a plăcut cel care a obținut locul al doilea, intitulat „Smile (Zâmbet)”. Înfățișează un agricultor care culege ciorchinele zâmbind larg, mulțumit-probabil- de ceea ce i-a oferit natura. „Miss Kiki, i-am spus eu surprins, aici nu plouă niciodată și se fac de toate! Dacă, în România, nu ar ploua o lună, ar fi tragedie pentru agricultură”. „Apa nu trebuie să fie în cer132

mi-a spus ea, ci în pământ...” , mi-a răspuns ea.

Una dintre personalitățile culturale ale Ciprului din Secolul al XVIII- lea și începutul Secolului al XVIIII- lea este Arhiepiscopul Kyprianos. Născut într-o localitate de lângă Nicosia, în 1756, Kyprianos alege calea monahală, la Mănăstirea Mahera. În 1783, ajunge în Moldova cu scopul de a aduna fonduri pentru repararea lăcașului de cult. În semn de cinstire, domnitorul Moldovei, Mihai Șuțu, îl numește preot paroh al Bisericii Domnești din Iași.

Spirit umanist, înzestrat cu vocație de erudit, Kyprianos urmează în paralel cursuri superioare la Academia Domneasca ieșeană. Întors în Cipru, în 1810, este hirotonisit arhiepiscop, iar în 1812 înființează prima școală grecească din insulă. În acest timp extrem de agitat, după ce Grecia își căpătase independența în 1821, Ciprul avea să rămână sub stăpânire otomană până în 1878. Învinuit că ar fi complotat împotriva administrației, urmărind unirea cu Grecia, Kyprianos este executat prin spânzurare, în piața seraiului din Nicosia, alături de alți mitropoliți, la 9 iulie 1821. Acesta a fost sfârșitul tragic al celui care a semnat cu numele său începutul relațiilor culturale româno-cipriote. În 1570, la 3 iulie, turcii debarcă lângă Lacul Sarat din Larnaca. Un an mai târziu, Semiluna cucerește Ciprul de la venețieni. La începutul lui septembrie 1571, otomanii atacă Nicosia. În prima zi a asaltului, au fost uciși 20 000 de oameni. În fanatismul lor religios, turcii au omorât până și porcii din oraș. Cadavrele oamenilor au fost lăsate să putrezească pe străzi alături de cele ale animalelor. Cotropitorii au jefuit Nicosia, bogățiile furate egalândule pe cele capturate la căderea Constantinopolului. Sultanul turcilor la acea dată era Selim Bețivul, fiul lui Suleiman Magnificul... Legenda spune că lacrimile femeilor care și-au pierdut bărbații în războaiele cu turcii au fost ascultate de Dumnezeu și Selim, aflat în stare de ebrietate, avea să fie ucis, în urma unei lovituri primite la cap, în sala de baie a Palatului Topkapi. A fost singurul sultan otoman care și-a pierdut viața în afara câmpului de luptă…

Cel mai cunoscut și îndrăgit președinte al Ciprului a fost Arhiepiscopul Makarios III. De ce s-a bucurat cel mai tânăr arhiepiscop al Ciprului de o asemenea notorietate ? Născut în 1913, într-un sat din districtul Paphos (Panaghia), Makarios (pe numele său adevărat Michael Christodoulou Mouskos), cel numit de ciprioții greci Tatăl Națiunii a condus statul cipriot în momentele sale de cumpănă din perioada 1959-1977. La vârsta de 13 ani, el a fost admis, ca novice, la Mănăstirea Kikkos. Au urmat anii de formare intelectuală, Makarios urmând cursurile Gimnaziului Pancyprian din Nicosia, apoi, Facultatea de Teologie și Științe Juridice din cadrul Universității Atena, absolvită în 1942. În anii celui De-al Doilea Război Mondial, în timp ce își exercita meseria de preot, a fost susținut de Biserica Ortodoxă din insulă pentru a-și continua studiile la Universitatea Boston, din statul american Massachusetts. În 1948, în timp ce era încă student, a fost numit, împotriva voinței sale, Episcop de Kition (denumirea antică a Larnacăi de astăzi), iar în 1950, la moartea lui Makarios al II-lea, îi succede acestuia în cea mai înaltă funcție a bisericii cipriote. Avea doar 37 de ani... De aici începe ascensiunea sa politică, una care avea să-l propulseze în sufletul ciprioților din toate generațiile. În anii 50 ai secolului trecut, Ciprul nu-și căpătase încă independența, făcând parte din imperiul colonial britanic. Gândurile și intențiile politice ale ciprioților își canalizau energiile spre un obiectiv de veacuri, unirea (Enosis) cu Grecia. Înțelegând că Națiunile Unite și Anglia nu agreează un astfel de obiectiv, iar Atena preferă să adopte o poziție neutră, Makarios intră în legătură cu un general grec, Gheorghios Grivas, fost combatant al armatei ateniene. În 1955, organizează împreună o organizație militară secretă, EOKA (Ethniki Organosis 133

Kyprion Agoniston/Organizația Națională a Luptătorilor Ciprioți) care va milita pentru unire. Aflat în conflict cu administrația britanică, în 1956, Makarios va fi exilat pe insula Mahe din arhipelagul Seychelles, unde va fi deținut până în 1957. Având interdicția de a se repatria, Arhiepiscopul se stabilește un timp la Atena, unde continuă să susțină integrarea Ciprului în statul elen. Numai că, la Convenția NATO, din decembrie 1958, cele trei părți interesate în statutul insulei, Anglia, Grecia și Turcia, încep să discute pentru prima dată despre Cipru, ca stat independent, fapt ratificat, după Acordul de la Zurich (11 februarie 1959), prin Conferința de la Londra (19 februarie 1959). Deși își exprimă rezerve serioase față de prevederile Acordului, Makarios nu este susținut de guvernul atenian. Mai mult decât atât, prin încheierea unui tratat de garanție, cele trei puteri prezente în insulă și-au asigurat participarea directă la orice tentativă de schimbare a Constituției cipriote, așa cum rezulta aceasta prin aprobarea documentelor de la Zurich. De fapt, acest lucru avea să servească drept justificare pentru Turcia, la invadarea Ciprului în iulie 1974… În 1959, în insulă se organizează alegeri prezidentiale. Fostul camarad al lui Makarios, Generalul Grivas, îl acuză pe arhiepiscop că ar fi pactizat cu puterile tripartite și va susține un alt candidat. Makarios, însă, câștigă alegerile cu 67,8 la sută din voturi și devine primul președinte al Ciprului liber (independență obținută la 16 august 1960). Lupta dintre Makarios și Generalul Grivas va continua în subteranul evenimentelor și va culmina cu puciul din 1974, care se va transforma imediat într-un război greco-turc, în urma căruia Ciprul va fi divizat, așa cum îl descoperim și astăzi, în 2017…

La 15 iulie 1974, se declanșează lovitura de stat din Cipru, de către junta militară din Grecia, care a avut două obiective: îndepărtarea lui Makarios, prin orice mijloace, din fruntea statului și anexarea insulei de către Atena. Ofițeri eleni s-au strecurat în rândurile Gărzii Naționale cipriote și, la momentul oportun, susținuți de membrii organizației Eoka II, au dat asaltul asupra Palatului prezidențial din Nicosia. După câteva ore, acesta a căzut în mâinile puciștilor, iar la postul național de radio s-a anunțat moartea lui Makarios. În realitate, acesta 134

a reușit să iasă din încercuire și să se refugieze la baza militară britanică din Akrotiri. Puțin mai târziu, arhiepiscopul vorbește în direct la Radio Pafos, încurajând populația la rezistență.

Cu un avion militar, Makarios ajunge la Londra, apoi, la New York, unde la 19 iulie se adresează Consiliului de Securitate, cerând intervenția ONU, împotriva loviturii de stat. A doua zi (20 iulie), însă, la primele ore ale dimineții, Turcia, prevalându-se de statutul său de putere garantă, atacă nestânjenită Ciprul, ocupând Kyrenia în 48 de ore, sub pretextul că populația musulmană a devenit victima violențelor izbucnite în insulă. Fără nicio opoziție, trupele turcești avansează în teritoriu și pe 14 august, după o nouă debarcare, Turcia ocupă 37 la sută din suprafața țării, delimitând și Linia Attila, cea care separă și astăzi cele două comunități cipriote. Între timp, junta militară care declanșase ostilitățile fusese lichidată. În decembrie 1974, Makarios reușește să se întoarcă în Cipru și să preia președinția. Urmează câțiva ani, în care problema cipriotă este mereu pusă pe tapet la masa tratativelor, dar fără nicio finalizare concretă. Bilanțul războiului cipriot, raportat la populația de atunci a țării (800 000 de locuitori), este tragic: 4000 de morți, 2000 de persoane dispărute și 200 000 de refugiați greco-ciprioți. Makarios și-a sfârșit tumultuoasa sa existență în august 1977, după două atacuri succesive de inimă. Am încercat să vorbesc cu Miss Kiki despre evenimentele respective, știind că este din Kyrenia (primul oraș cipriot atacat de turci în 1974) și că avea atunci 22 de ani. Preferă să nu-și amintească prea multe despre o rană nici astăzi vindecată complet. Împreună cu familia sa a îngroșat numărul refugiaților. Au fost nevoiți să părăsească domiciliul de o viață, frumoasa casă din Kyrenia, cu oleandru la intrare, și să urmeze traseele unui destin nedrept. Mi-a spus doar că, acum câțiva ani, a încercat să-și viziteze locuința părintească rămasă în zona de ocupație turcă. A mers in orașul natal, a ajuns la poartă, dar mai mult nu a putut face. Noii proprietari, care închiriaseră locuința de la o altă familie de turci, plecată definitiv în Germania, nu i-au dat voie. Degeaba a încercat să le arate celor de acolo actele de proprietate asupra imobilului. A fost imediat înconjurată de priviri aspre și sprâncene încruntate. A recunoscut, undeva în fundul grădinii, măslinii care i-au vegheat copilăria și au fost martorii acelei dimineți răcoroase de iulie, când roua și briza matinală a Mediteranei s-au transformat în lacrimi…

Consumul de alcool, încă de la vârsta școlară, continuă să se mențină la cote alarmante în Cipru, fapt relevat și criticat de întreaga presă locală. Copiii ciprioți ocupă un nedorit loc trei în cadrul Uniunii, în privința consumului de băuturi alcoolice, conform unui recent studiu european. Situația nu diferă nici la eșantionul celor de până în 30 de ani, recunoscuți de aceleași surse, ca fiind cu 10 la sută mai multi consumatori decât media europeană, la suta de locuitori... Globalizarea, internetul și tendința minorilor de a imita adulții sunt considerate principalele cauze ale acestei escaladări. Modelul este servit de societatea occidentală, în special, cea britanică, o prezență influentă în insulă... În săptămânalul “Cyprus Weekly”, citesc că și rata violenței este în creștere, mai ales în perioada turistică. Este publicat chiar și un decalog al siguranței cotidiene, din care spicuiesc câteva. În mediul on-line: 1.nu postați fotografii cu copiii dvs., mai ales, cele în care apar îmbrăcați în costume de baie 2. nu postați fotografii din care să reiasă că sunteți plecați pentru mai mult timp de acasă; la plajă: 1. țineți banii și alte valori personale numai în văzul dvs. 2. când este posibil, cooperați cu vecinii de șezlong; acasă: 1. asigurați-vă că nu sunt indicii că ați plecat mai mult timp de la domiciliu 2. nu uitați în jurul casei obiecte care ar putea înlesni pătrunderea infractorilor în locuința dvs., de pildă o scară... Și totuși, din ceea ce am remarcat în cei cinci ani, de când frecventez insula, viața cotidiană în Cipru e departe de a alarma pe cineva. Am întrebat-o pe Svetlana, o fată din Bulgaria, care lucrează de un deceniu într-un magazin alimentar din centrul Larnacăi, ce 135

a determinat-o să rămână atâta timp aici. “Ciprul e o țară frumoasă și liniștită”- mi-a răspuns tânăra. “Mai liniștită decât Bulgaria?”- mi-am arătat eu surprinderea. “Mult mai liniștită.

Noi încă mai avem probleme, cu turcii și țiganii!” Într-o altă pagină, din același săptămânal, găsesc o altă informație. În numai două săptămâni, s-au comis trei atacuri armate la două bănci din Paphos și Limassol. Doi bărbați înarmați au reușit să fugă cu mai mult de 40 000 de euro, bani cash...

Pe Finikoudes, celebra plajă municipală din Larnaca, aud mult mai multe vorbe românești decât în alți ani. Nu-i frumos, dar, în timp ce fac pluta în Mediterana, singurul procedeu de a mă menține deasupra apei pe care îl stăpânesc (dobândit tot aici), devin martorul neștiut în conversația dintre două profesoare trecute de 40 de ani. Una îi povestește celeilalte, convinsă de siguranța camuflajului lingvistic, cum a făcut bani frumoși, cumpărând argint ieftin din Turcia și vânzându-l în cancelarie colegelor de instituție. În “Filelefteros” (cel mai cunoscut cotdian cipriot, care în edițiile de sfârșit de săptămână strecoară și câte o carte, alături de nelipsitele reviste sportive), găsesc o statistică a turismului în Cipru din ultimii doi ani. Așa aflu că în luna iulie 2017 s-a înregistrat o creștere sensibilă a numărului celor care au vizitat insula față de aceeași perioadă a anului trecut. 1.994.236- acum, 1.737.372 în primele 6 luni ale lui 2016. Marea Britanie și Israel continuă să conducă în clasamentul țărilor de origine ale acestora, urmate de Suedia și Germania. Surprinzător, numărul turiștilor din Rusia a înregistrat un recul de 3 %. Majoritatea vizitatorilor o formează femeile (55,2 %), care ajung aici chiar și neînsoțite. Îmi amintesc că la aterizare în Larnaca- mereu la ore târzii, dictate de culoarul de zbor al Blue Air-ului- în stația rutieră, am cunoscut o fată din Ucraina, sosită pentru un sejur de 4 săptămâni. Arătându-mi uimirea față de durata unei asemenea vacanțe longevive, mi-a adus un argument care m-a descumpănit: „Lucrez la o multinațională în Kiev. Nu câștig mult, însă, pentru o fată singură ca mine, e suficient. Vara, îmi permit orice”. Îmbrăcată sumar, silueta ei longilină îmi provoacă imaginația și încearcă să-mi spună mult mai mult. Am urcat împreună în același autobuz 425, fără nici un alt călător, dar urmele noastre s-au despărțit definitiv în stația din dreptul plajei centrale.

Constandinos e student la Nicosia, studiază nutriția. Tocmai a terminat facultatea, iar acum se înscrie la masterat. Locuiește în Larnaca, dar nu vrea sa piardă timpul. Și-a găsit jobul ăsta pe plajă, încasează taxa pe umbrele și sezlong. De la 7 dimineața, la 7 seara. Mi-e drag, un băiat bun și sensibil. Împarte sectorul cu o fată la vreo 30 de ani. Ea nu știe deloc engleza (o raritate), dar când trece pe lângă mine, îmi zâmbește mereu. Nu știu ce să-i spun, dau din cap și îi zâmbesc și eu. Așa am făcut până în ultima zi a șederii mele în Larnaca.

Din șezlong, ascuns sub umbrelă (pentru că soarele mi-a înflăcărat epiderma încă din prima dimineață, iar Miss Kiki-singura de care ascult aici- mi-a spus să nu cumpăr uleiuri scumpe de plajă-n-au niciun efect, ci să mă ung cu răbdare doar cu iaurt grecesc), observ mulțimea de turiști. În stânga, cei veniți din Israel, în dreapta, cei sosiți din Rusia, bine organizați, întrucât vin prin agenții meticuloase de turism. La ora 11, părăsesc plaja pentru masa de prânz, apoi, se întorc după amiaza. Rămân surprins că mulți dintre ei nu-și iau șezlonguri. Vin cu prosoape din camera de hotel și se așază direct pe pământul reavăn (în Larnaca, nu există plaje de nisip), nu se îndură să cheltuiască 5 euro (cam cu atât mănânci la o tavernă). Mie îmi place în mare, pe șezlong mă așez doar să-mi termin romanul adus cu mine, „Naivule Unchi Michael!” de Yannis Katsouris, personalitate a generației literare 60 din Cipru. La pagina 139, găsesc un fragment pe care îl subliniez: „...Și dintr-o dată taximetristul s-a aprins și înainte să apuce Chris să zică ceva, a început să-i vorbească despre situația de neacceptat în care se află societatea grecească. Despre cât de hoți și șmecheri sunt toți din guvern, ce 136

șmecherii fac să se-mbogățească, întotdeauna pe spinarea muncitorului, despre ce măsuri pregătesc și ce taxe impun ca să-i jupoaie pe cei care luptă pentru existență și pe cei din clasa de mijloc, ce legi dau fără să întrebe pe nimeni. Și a încheiat spunând că numai dacă ar veni un guvern care să țină cu poporul, s-ar schimba lucrurile, dar ceva de genul ăsta nu prea pare posibil în acest secol, deoarece, ca să ajungi politician de succes trebuie mai întâi să fii un om de nimic, o jigodie!”... Tresar, dar nu știu dacă o fac pentru că am citit ceva cunoscut, sau pentru că a trecut pe lângă mine colega lui Constandinos și trebuie să dau din nou din cap și să zâmbesc... ...Nu știu ce mi-a venit să-i vorbesc bătrânului Christos despre ruși, dar el mi-a luat vorbele și le-a continuat într-un alt registru. „Primii ruși au ajuns în Cipru în 1918, speriați de Revoluția din Octombrie. Erau toți oameni avuți și își vindeau bijuteriile în piață ca să aibă din ce trăi. Atunci am deprins și noi obiceiul de a sta la plajă- îmi spune Christos. Nu mai văzuse niciodată nimeni de aici plăcerea asta de a sta dezgolit ore în șir în bătaia soarelui mediteranian. Rusoaicele, cu trupurile lor fierbinți, au tot încălzit privirile localnicilor, neobișnuiți cu așa ceva, până ce fetele noastre au înțeles că trebuie să facă și ele ceva asemănător, dacă nu voiau să rămână fete bătrâne...” Ascult ce spune bătrânul, dar înțeleg mult mai bine, urmărind conturul tânăr al unei femei abandonate pe plajă, care tocmai și-a desprins ultimul nasture al inhibiției. Plaja din Larnaca nu suferă de pudoare.

Mă întreabă odată Lefki, una din fetele de la recepția Hotelului domnului Phillippou, unde trag întotdeauna, de când am ales Ciprul să-mi mângâie vacanțele de vară, “De ce iubești tu Larnaca?” ..Îi răspund fără să-mi aleg cuvintele „pentru că e singurul pe care l-am visat încă din copilărie și care s-a dovedit a fi aidoma visului dintâi. Când am pășit, după 50 de ani, pentru prima dată pe tărâm cipriot, eu știam că în Larnaca avioanele decolează 137

din mare. Dacă stai la plajă pe Finikoudes și le urmărești, asta e impresia! Cunoșteam, apoi, frumoasa legendă a lui Lazăr, cel ridicat de Hristos dintre morți, care și-a petrecut ultimii ani de viață aici, fiind îngropat în sanctuarul celebrei Biserici, unde a slujit și care îi poartă numele (Agios Lazarus). Din păcate, rămășițele sfântului au fost furate, iar mormântul este, astăzi, gol. Larnaca a fost înălțată pe locul anticului oraș Kition (construit de către unul din strănepoții lui Noe, în secolul al XIII-lea, î.Hr.). Rând pe rând, așezarea a cunoscut diferite stăpâniri, ca întreaga insulă, de altfel. Ahei, fenicieni, asirieni, egipteni..., toți și-au lăsat urme adânci în aceste locuri. Larnaca are cea mai frumoasă arteră rutieră pe care am văzut-o.

Străzi labirintice, nu mai late decât lățimea unei mașini obișnuite, te poartă peste tot. Pentru a nu te rătăci, trebuie să ai tot timpul în minte două repere, Agios Lazarus și Fortul Turcesc (adăpostește Muzeul Medieval al orașului)- situat într-un capăt al promenadei Finikoudes, care delimitează principala plajă municipală. Mulți dintre turiști doresc cu insistență să vadă un alt obiectiv renumit al Larnacăi, Salt Lake (Lacul Sărat). De fapt, nici nu necesită prea multe căutări, întrucât acesta face legătura între zona aeroportului și oraș, întinzându-se de-a lungul drumului, pe o suprafață de aproximativ 2 km. Lacul seacă integral vara (închipuiți-vă o cuvă imensă acoperită cu sare) și se umple miraculos cu apă în perioada iernii (noiembriemartie), când se populează cu stoluri rozii de flamingo. Eu nu le-am văzut decât în fotografii și cărțile poștale care se vând vara, în toate chioșcurile de pe plajă... ...Când armele vorbesc, sportul tace, dar pe acest fundal se nasc şi legendele… Într-o micuţă localitate din Nordul insulei, Proodos, activa în anii 70, la o formaţie obscură din campionatul național, un tânăr jucător care va ajunge cel mai cunoscut fotbalist cipriot al tuturor timpurilor, Sotiris Kaiafas. În 1967, acesta avea să debuteze în echipa de juniori a Omoniei, club de care îl va lega o carieră spectaculoasă, încununată cu două momente consemnate în cartea de glorie a fotbalului insular: câştigarea prestigiosului Trofeu „Gheata de Aur” a Europei, în 1976, cu 41 de goluri înscrise, şi acel rezultat uluitor pentru vremurile respective, Omonia-Ajax Amsterdam 4-0, în Cupa Campionilor (1979), partidă în care Kaiafas a marcat două goluri. În 1974, însă, când Sotiris tocmai devenise pentru prima dată golgeterul campionatului, Turcia a ocupat Nordul Ciprului, împreună cu localitatea natală a fotbalistului. Familia sa, alături de alţi 200 000 de ciprioţi-greci, deposedată de toată avuţia agonisită într-o viaţă (de fapt, drama fără sfârşit a multor ciprioţi-greci) a fost nevoită să se refugieze, mai întâi în Africa de Sud, apoi să revină in Cipru, dându-i posibilitatea lui Kaiafas să redevină jucătorul Omoniei. În această perioadă tulbure, la Famagusta (fantomaticul oraş de astăzi, o imagine generată de multitudinea locuinţelor abandonate şi părăsite în 1974)adevăratul leagăn al fotbalului cipriot, care a dat două formaţii renumite în insulă Anorthosis şi NEA Salamina, va răsări din gazonul strivit de tancurile turceşti un alt mare jucător al Ciprului, Fivos Vrachimis, cel care îl va seconda pe Kaiafas la Naţionala cipriotă, precum scutierii pe nobilii cavaleri de odinioară. Prima dată, l-am văzut pe Vrachimis în mai 1982, la Hunedoara, când România a învins Ciprul cu 3-1, în preliminariile europene. Golul ciprioţilor a fost marcat chiar de Fivos, cu o boltă de la vreo 40 de metri, care şi acum face carieră pe internet. Talent autentic, Vrachimis a continuat să joace în Naţională şi la formaţia de club (Anorthosis), până în momentul retragerii… Când a tras linia şi a făcut adunarea, Fivos Vrachimis era, deja, cel mai bun marcator din istoria echipei, cu 144 de goluri înscrise în 397 de partide jucate. Astăzi, l-am invitat în paginile „Sportului…” pentru o discuţie destinsă despre fotbalul de atunci. Să văd cum am să reușesc să-l smulg pasiunii sale, pentru că tot timpul e la pescuit.

Leonard POPA 138

ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2017 IANUARIE

*Aerostar continuă să lanseze jucători de perspectivă. Și chiar cu lipici la tricolor. Doi dintre componenții de bază ai divizionarei C băcăuane, Răducu Honea și Cătălin Oanea au fost convocați în această lună la acțiuni de selecție pentru configurarea loturilor naționale U19 și U18 ale României. Născut în 1998, Honea este un produs „sută la sută” al Aerostarului, îndeplinind rolul de mijlocaș central. În ceea ce-l privește pe Oanea, care va împlini luna aceasta vârsta de 18 ani, el a fost format la LPS Bacău, fiind transferat de Aerostar în toamna lui 2015.

Jucător de picior stâng, Oanea s-a consacrat ca fundaș lateral, însă apetitul său ofensiv îl recomandă și ca mijlocaș. Interesant este că atât Honea cât și Oanea au debutat la clubul prezidat de Doru Damaschin la o vârsta fragedă:16 ani. *După o vacanță de aproape două săptămâni, handbaliștii CSȘM Bacău se reunesc la Sala de Atletism. Reluarea antrenamentelor găsește lotul băcăuan descompletat, Gal, Dumitriu, Broască și Hanțaru aflându-se cu reprezentativa de Tineret la Pitești, pentru meciurile cu Danemarca, Suedia și Bulgaria din grupa de calificare la Mondialele de profil. CSȘM va cunoaște o noua disipare, nu mai puțin de 12 jucători născuți între 1998-2000 plus antrenorul Gabriel Armanu fiind convocați la Izvorani, la o acțiune de testare/ pregătire a loturilor naționale de juniori și cadeți. La acțiunea care se va desfășura pe 13, 14 și 15 ianuarie sub comanda selecționerului naționalei de

seniori a României, Xavier Pascual vor participa următorii handbaliști băcăuani: Hanțaru, Broască, R. Drăgan, Crăciunescu, Al. Ionescu, Vl. Rusu, A. Drăgan, Cozma, Iordachi, Pușcuță, Totoi si Vamanu. *Voleibaliștii Științei Bacău și-au reluat pregătirile. Grosul trupei s-a reunit miercuri

Atleta băcăuană Andreea PANŢUROIU

după-amiaza, la Sala Sporturilor, acolo unde Purice, Vițelaru și compania au bifat primul antrenament al anului. Someșan și Todorut au ajuns ceva mai târziu în Bacău, iar ieri erau așteptați ridicătorul sârb Alexsandr Ivkovic și centrul din Republica Moldova Cimili. *Reprezentativa României a ratat calificarea la Campionatul Mondial de Tineret Under 21 care va avea loc în acest an. Cu patru băcăuani de la CSȘM în lot (Gal, Dumitriu, Broască și Hanțaru, ultimii doi în vârstă de numai 18 ani), „tricolorii” au pierdut primele două jocuri din grupa a 2-a preliminară desfășurată în weekend, la Pitești. *E adevărat, speranța moare ultima. Dar în cele din urmă, moare și ea. Mai ales dacă

139

pornești de la 1-3 pe teren propriu, în tur, cum li se întâmplă voleibalistelor Științei Bacău.

Iar returul îl joci pe terenul unei echipe foarte bune, precum Bursa BBSK, care, în plus, nu a luat deloc pauză în această iarnă, evoluând la foc automat în campionatul și Cupa Turciei. „Într-adevăr, Bursa este favorită la calificarea în optimile de finală ale Challenge Cup. Știam lucrul acesta încă din momentul tragerii la sorți, iar meciul tur, adjudecat de echipa din Turcia cu scorul de 3-1, ni l-a confirmat”, a afirmat antrenorul Științei, Florin Grapă. Ce-i drept, Știința a avut șansa ei. Și-a adjudecat primul set al turului la

hit al lui Jeff Wayne „Războiul lumilor”. În sezonul 2016-2017, drumurile europene ale Științei Bacău au fost scurte. S-au oprit în primul tur al Cupei Challenge. Și s-au sfârșit la Bursa, în Turcia, acolo unde studentele au cedat meciul cu gazdele de la BBSK la același scor cu care au pierdut și în decembrie, în manșa tur, de la Bacău: 1-3. Dacă la jocul tur, speranțele studentelor au fost aprinse de câștigarea primul set, în schimb confruntarea de la Bursa a fost una fără iluzii și fără istoric.

Gazdele și-au adjudecat primele două acte la 15, respectiv 17 și, chiar dacă Știința a redus din handicap, câștigând setul trei cu 25-18

Voleibalistele băcăuane Roxana BACŞIŞ, Mihaela ALBU, Denisa DRÂMBOI, Georgiana FALEŞ şi Cristina CAZACU (de la stânga la dreapta)

19 și se părea că problema calificării se va decide de-abia în Turcia. Numai că Bursa, cu brazilianca Da Silva în rol de MVP, a venit peste, câștigând următoarele trei seturi ale partidei de la Bacău. *Un nou stranier în rândurile divizionarei A1 de volei masculin, Știința Bacău. Al patrulea, după sârbul Aleksandr Ivkovic, maghiarul Krisztian Csoma și moldoveanul Pavel Cimili. Noul venit este tot un sârb, Goran Ivankovic, care evoluează ca trăgător secund. *„Drumuri europene” era o cunoscută emisiune TV săptămânală realizată de Aristide Buhoiu, având ca generic celebrul

și s-a ținut aproape în parțialul patru, nu a fost loc de vreo surpriză. Echipa antrenată de De Brandt a evitat prelungirile, câștigând setul patru la limită, cu 25-23 și partida cu scorul de 3-1. Știința spune „adio” Europei, revenind la drumurile interne. În speranța că își poate face cărare cât mai sus în campionat și în Cupa României. Bursa BBSK: Kirdar, Milos, Horvath, Da Silva, Soroglu, Yildirim, Sarioglu- libero. Au mai jucat: Bashnako, Hatipoglu, Ince, Tanil, Albaryak, Cihanlibero. Stiința: Zburova, Cazacu 11 puncte, Rogojinaru 5, Otasevic 11, Faleș 7, Perovic 15. Manu- libero. Au mai jucat: Miclea 2, I. Radu 5, Bălțatu 3, Albu- libero. *Divizionara C băcăuană Aerostar s-a

140

reunit luni, la baza proprie, reluându-și antrenamentele în vederea returului ce va începe pe data de 4 martie. Sub comanda antrenorului Mișu Ionescu s-au prezentat 23 de jucători, noutățile purtând exclusiv marca Sport Clubului. Astfel, de la concitadina și, totodată, colega de serie, au venit stoperul de 20 de ani Dragoș Dima, mijlocașul-veteran Adi Gheorghiu (35 de ani împliniți în noiembrie) și golgeterul SC-ului, Liviu Antim, cadrul sosirilor fiind completat de come-back-ul lui Sorin Ichim.

Confirmând tradiția, Aerostar a promovat și în această iarnă mai mulți jucători din propria pepinieră. Este vorba de portarul Sorin Ceaunaș, mijlocașul Cornel Ardei și atacanții Vamanu și Trăistariu, toți născuți în anul 2002! Lotul „aviatorilor” Portari: Dornescu, Albescu, Ceaunaș. Jucători de câmp: Blănaru, Bogdan Ardei, Alex Istrate, Dima, Huțanu, Belecciu, Mihăeș, Ichim, Oanea, Strat, Cornel Ardei, Honea, Chirilă, Răzvan Istrate, Artenie, Antim, Gheorghiu, Trache, Vamanu, Trăistariu. *Știința Bacău este cu un pas în finala Cupei României la volei feminin! Pentru a face si al doilea pas, studentele trebuie să ia două seturi, la Târgoviște, pe 1 februarie, în returul semifinalei cu CSM. Deocamdată, băcăuancele se bucură de superba victorie repurtată în prima manșă a semifinalei, cu scorul de 3-1 (22, -24, 7, 19). * Clubul Sportiv Știința Muncipal Bacău are un nou director, în persoana lui Adrian Gavriliu. După ce marți, la examenul scris al concursului organizat de municipalitate, a primit 81,66 puncte, joi Gavriliu a luat proba interviului cu 88,66 de puncte. “E momentul să construim. Pe lângă campionii actuali, să depistăm, să selecționăm și să pregătim viitorii campioni. Iar aici mă refer la copiii noștri, ai Bacăului. Clubul este finanțat exclusiv din bugetul local, din banii băcăuanilor, din taxe și impozite. Este firesc ca banii să se întoarcă în primul rând spre copiii noștri”, a declarat

Adrian Gavriliu, care îl înlocuiește la șefia CSȘM pe demisionarul Bogdan Milon. În prealabil, clubul Primăriei a mai fost condus de Gabriel Stănică Lupu și de Vasile Jâmbu.

Concursul câștigat de Adrian Gavriliu este primul organizat de municipalitate expres pentru funcția de director. Interesant este că, în trecut, se dădea examen pentru funcția de consilier sportiv, după care câștigătorii erau numiți ca directori ai CSȘM de Consiliul Local. *Știința e mare și în 2017! O demonstrează victoria cu 3-1 (22, -24, 7, 19) obținută miercuri seara, contra celor de la CSM Târgoviște în prima manșă din semifinala Cupei României. Beneficiind de un serviciu necruțător și de un block de granit, echipa lui Florin Grapă a dat spectacol, revenind de la 13-18 în primul set câștigat la 22 și de la 1216 în ultimul pe care și l-a adjudecat la 19.

Cel mai spectaculos parțial a fost al treilea, `n care gazdele (care au avut în Otasevic MVPul meciului) s-au impus cu un neverosimil 25-7! *Sala de Atletism din Bacău a găzduit tradiționala competiție de atletism „Cupa Bistriței”, desfășurată concomitent cu Memorialul „Nicolae Mihalache”.

Organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Asociația Județeană de Atletism, competiția a reunit la start numeroși sportivi din întreaga țară. Iată numele atleților băcăuani care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere: 400 m feminin: Diana Bogos (LPS Vaslui, CSM Onești) 59.87; 800 m f: Diana Bogos (LPS Vaslui, CSM Onești) 2:16.25. 60 m j1: Diana Volf (CSȘ Bacău, Știința) 8.87; Ștafeta feminină de 4×200 m: CSȘ Bacău „B” (Carmen Diac, Nicoleta Popa, Ramona Verman, Vanessa Topliceanu) 1:52.73; Ștafeta f de 4×400 m: CSȘ Bacău „A” (Carmen Diac, Nicoleta Popa, Ramona Verman, Steluța Cocor) 4:18.90; Săritura în lungime f: Georgiana Aniței (SCM Bacău,

141

CSȘ Bacău) 6.03 m; Triplusalt f: Georgiana Aniței (SCM Bacău, CSȘ Bacău) 13.05m; 200 m m: Sebastian Ursachi (CSȘM Bacău) 23.63.400 m m: Sebastian Ursachi (CSȘM Bacău) 50.50; 800 m m: Sorin Laslău (CSȘM Bacău) 1:58.29; 1500 m m: Ciprian Șuhanea (CsȘM Bacău) 4:05.63; 3000 m m: Ciprian Șuhanea (CsȘM Bacău) 8:52.10; Triplusalt masc: Constantin Tudoreche (CSȘ Onești) 13.07. * Divizionara A de handbal masculin CSȘM Bacău a câștigat turneul internațional de la Chișinău la care a participat weekend-ul trecut. Echipa antrenată de Gabriel Armanu a obținut trei victorii din tot atâtea meciuri.

După ce vineri a trecut cu 39-29 (19-15) de PGU Tiraspol (Republica Moldova) și cu 4422 (23-10) de Portovik Yuzhny (Ucraina), sâmbătă, CSȘM s-a impus și în fața gazdelor de la Olimpus Chișinău, pe care le-a învins cu 35-32 (17-14). În contul băcăuanilor au intrat și două premii individuale, Ionuț Broască fiind desemnat cel mai bun inter dreapta, iar Gabriel Dumitriu cel mai bun pivot. *Debut de an fructuos pentru tenismenii SCM Bacău. La prima competiție de rezonanță a sezonului, Campionatul Național Individual de Iarnă U16, SCM Bacău și-a trecut în palmares două medalii, ambele în proba de dublu. În competiția feminină, noua achiziție a SCM-ului, ex-ieșeanca Ilinca Amariei, care a făcut cuplu cu dinamovista Simona Ogescu, a cucerit argintul. Perechea Amariei/ Ogescu a trecut cu 6-1, 6-2 de Iordache/ Zvonaru si cu 6-4, 6-1 de Manea/ Țăranu, cedând in finală cu 7-6(3), 2-6, 10-7 în fața cuplului alcătuit din Alessia Ciucă (Sport 4 Fun Timișoara) și Maria Gândac (Unirea Slobozia). La masculin, Bogdan Manole, care a făcut pereche cu Mircea Marin, a ajuns până în finala mică și, în ciuda faptului că a pierdut-o, a intrat în posesia bronzului, conform regulamentului FRT care premiază în mod egal tenismenii ce dispută

finala pentru locurile 3-4. Manole/ Marin i-a învins cu 6-2, 6-3 pe David/ Roșulescu și cu 2-6, 6-2, 10-6 pe Macovei/ Popeangă, pierzând în semifinale cu 6-4, 6-4 contra lui Crețu/ Georgescu și cu 7-6(3), 6-2 în finala pentru locurile 3-4 împotriva cuplului Dica/ Filip. * Handbalistele Științei Bacău au încheiat prima jumătate a campionatului pe locul 10. În ultima rundă a turului, studentele au cedat cu scorul 36-30 (16-15) pe terenul celei de-a treia clasate în Seria A a Diviziei A, HM Buzău.

FEBRUARIE *Sezon excelent pentru voleibalistele Stiintei Bacău! Aflate in lupta pentru titlul de campioane, studentele isi continua cursa si în Cupa României, a carei finala o vor juca pe 30 aprilie, în manșa unică, împotriva Albei Blaj. Stiinta a trecut in semifinalele Cupei de CSM Tirgoviste, dupa o dubla victorie contra echipei lui Dragan Nesic: 3-1 pe teren propriu și 3-2 miercuri seara, in returul susținut în deplasare. * Antrenorul băcăuan de lupte greco-romane, Ion Șarban a fost nominalizat de Biroul Federal în Colegiul Antrenorilor din cadrul FRL. Această nominalizare (a doua, dupa cea din perioada 2009-2013) se înscrie în cadrul proiectului de relansare a luptelor din România intitulat de președintele Federației Răzvan Pârcălabu „Întoarcerea la Origini” și centrat pe selecția copiilor de la sate. De-a lungul carierei sale, Șarban a înființat și coordonat centre de selecție în mediu rural la Izvoru Berheciului, Luizi Călugăra și Sascut. * Sala de Atletism din Bacău a găzduit finala Campionatului Național Universitar de atletism și etapa a doua a Naționalelor de Seniori, Tineret și Juniori 1. Atleții băcăuani și-au trecut în cont șase locuri 1, dintre care două au revenit Georgianei Aniței (SCM Bacău). De notat și cele două locuri secunde

142

ocupate de Cătălin Atănăsoaie (Univ.

Bacău), la 1500 m, unde a fost devansat de timișoreanul Valentin Voicu și, respectiv la 3000 m, probă la care a fost învins de Adrian Garcea. Iată băcăuanii clasați pe primul loc:60 m, feminin: Elena Giorgiana Lupu (Arena 2011) 7.99 sec.; 60 m garduri, feminin: Diana Volf (CSȘ Bacău) 8.61 sec.; 60 m garduri J2, feminin: Carmen Ioana Diac (CSȘ Bacău) 9.40 sec.; Săritura în lungime, feminin: Georgiana Aniței (SCM Bacău) 6.03 m.

Triplusalt, feminin: Georgiana Aniței (SCM Bacău) 13.39 m; 400 m, masculin: Sebastian Ursachi (Universitatea „Vasile Alecsandri”, CS Știința) 49.99 sec. *Secția de lupte a SCM Bacău continuă să țină steagul sus. Mai nou, punctând și la seniori. Weekend-ul trecut, la Campionatul National de Seniori de la Reșița, clubul prezidat de Relu Auraș a cucerit trei medalii, trecându-și în cont și un loc 5. La categoria 66 kg, SCM a avut doi medaliați, Irinel Botez cucerind argintul, iar Alexandru Solomon bronzul, la 85 kg, Sorin Tașcă a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere, în timp ce la 130 kg, Răzvan Bitere s-a clasat al cincilea. Aceste rezultate au permis SCM Bacău să se situeze între primele cinci echipe, performanță reeditată după o pauză de șase ani. Concret, ultima dată când SCM s-a aflat în Top 5 s-a întâmplat în 2011, atunci când Eusebiu Diaconu și Constantin Bulibașa s-au laureat campioni naționali, iar Mihai Ungureanu și Iulian Făghian au obținut medaliile de bronz. La Reșița, băcăuanii au fost aproape de un nou titlu național, în condițiile unei evoluții foarte bune din partea lui Irinel Botez. Abonat la podiumul seniorilor încă de anul trecut, când a luat bronzul, juniorul băcăuan pregătit de tatăl său, Mihai Botez, a pierdut finala categoriei 66 kg după un meci disputat contra lui Mihai Mihuț, medaliat la Mondialele de juniori din Brazilia. În ceea ce-l privește pe Alexandru Solomon, luptătorul format de Ion Șarban la centrul de

la Luizi Călugăra si antrenat în prezent de Cătălin Matache și-a trecut în cont prima sa prezență pe podium la Naționalele de Seniori.

Remarcabilă este și longevitatea lui Sorin Tașcă. Deși ajuns la 40 de ani, luptătorul băcăuan antrenat de Ion Șarban își păstrează intactă dârzenia și pasiunea pentru lupte.

Dovadă este și medalia de la Reșița, a 12-a din palmaresul său, reușită care echivalează cu un record. Aproape de cucerirea unei medalii la 130 kg, Răzan Bitere rămâne cu satisfacția unei victorii contra lui Tolea Ciumac. Succesul luptătorului antrenat

Handbalista băcăuană Iulia FAIG

de Ion Șarban constituie o revanșă față de înfrângerea suferită anul trecut, în finala pentru bronz disputată împotriva aceluiași Ciumac.În final, să notăm că, alături de SCM, un cuvânt important la Naționalele de la Reșița l-a avut și CSȘ Bacău, doi dintre elevii prof. Ion Butucaru urcând pe podiumul de premiere: Beniamin Ojog la 85 kg, unde a cucerit argintul și Alexandru Dosoftei la 66 kg, categorie la care a obținut bronzul. * Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU) şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii a organizat, în perioada 04-05 februarie 2017,

143

la Bacău, Campionatul Naţional Universitar de Atletism – Sală, ediţia a XXII-a.

Parteneri la acest eveniment au fost Primăria Municipiului Bacău, Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău și Asociația Liga Studenţească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. La campionat au participat 22 de facultăţi/departamente din 21 de centre de învăţământ superior din România. În programul competiţiei au fost incluse 13 probe masculin şi 13 feminin, în cadrul cărora sau întrecut peste 115 de studenţi, care au fost însoţiţi de 22 de cadre didactice şi 1 consilier FSSU. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a clasat pe locul V, cu un total de 7 medalii (2 aur, 3 argint, 2 bronz), în clasamentul centrelor universitare, din punct de vedere al criteriului medalie aur, din totalul celor 22 centre universitare participante (16 medaliate cu cel puţin o medalie). * Un nou succes pentru atletismul oneștean.

La Balcaniada U20 de la Istanbul, Diana Bogos (SCM Onești) a cucerit aurul în proba de 800 metri, pe care a parcurs-o cu timpul de 2:12.42 min. Campioană balcanică la 800 metri, Bogos a urcat pe podiumul de premiere și cu echipa de ștafetă a României 4×400 metri, laureată cu argint. În echipa de ștafetă, alături de Bogos, s-a regăsit și o altă reprezentantă a CSM Onești născută în 1999, Iulia Nicoleta Banagă. Ștafeta României s-a clasat pe locul secund, în urma Bulgariei. * SCM Bacău a cucerit două medalii la Campionatul Național de Tineret U23 de lupte de la Timișoara. La 71 kg, Irinel Botez s-a laureat campion național, în timp ce la 66 kg, Claudiu Pal a devenit vice-campion al României. * În sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a desfășurat finala Campionatului Național Under 18 la judo. Concursul a reunit pe cele patru spații de luptă 350 de sportivi, cele mai aglomerate categorii de

greutate fiind 66 și 73 kg, cu câte 33-35 judoka. SCM Bacău a cucerit o medalie de bronz prin Ionuț Pușcașu, la 66 kg. *Bucureștiul a găzduit cea mai importantă competiție atletică indoor a sezonului: finala Naționalelor de Seniori și Tineret- Cupa de Cristal. Atleții din județul Bacău au totalizat 27 de medalii, trecându-și, însă, în cont un singur titlu național la Seniori, prin triplusaltista Elena Andreea Pațuroiu (CSM Onești- LPS Câmpulung Muscel), care a reușit și performanța cuceririi Cupei de Cristal. La Tineret, în schimb, băcăuanii au urcat de cinci ori pe locul 1.

Handbalistele băcăuane Ionela CIOBANU şi Georgiana CĂŞERIU

* Pisicile Roşii au debutat cu dreptul în 2017. În primul meci, disputat terenul “Ştiinta”, Pisicile Roșii s-au impus cu 9-0, în faţa celor de la FC Oneşti, echipă care evoluează în Liga 2. * Sala „Orizont” a găzduit prima ediție a competiției fotbalistice „Atletico Indoor Cup” rezervată copiilor. Organizat de Asociația Sportivă Atletico Junior Bacău în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal, turneul de sală a inclus două categorii de vârstă: 2008 și 2009. La 2008, unde s-au prezentat șapte echipe, laureată a fost FC Bacău, în timp ce la 2009, unde competitoarele au fost în

144

număr de opt, titlul a luat drumul Oneștiului, fiind câștigat de Sportul. La ambele categorii de vârstă, organizatorii au decernat și premii individuale. *Georgiana Aniței a fost protagonista finalei Naționalelor de Juniori 1 la atletism care a avut loc la București. Sportiva legitimată la SCM Bacău a cucerit trei titluri naționale la cele trei probe la care a participat: triplusalt, săritura în lungime și săritura în înălțime.

MARTIE *14 medalii în contul sportivilor pregătiți de prof. Dorin Cruceanu la SCM- Palatul Copiilor Bacău cu ocazia primei competiții de judo a anului. Cele 14 medalii au fost cucerite la cea de-a 39-a ediții a Cupei „Mărțișorul”, desfășurată duminica trecută, la Sala de Atletism și ele au permis grupării băcăuane să se claseze pe locul 8 din 21 în ierarhia echipelor. * Primăvara a sosit cu vești bune pentru sportivii băcăuani. Ca în fiecare an, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (F.R.N.P.) face public clasamentul final pe cluburi. Acest lucru s-a întâmplat de această dată în urmă cu doar câteva zile, configurația clasamentului pentru anul 2016 consemnând o surpriză plăcută și totodată o premieră pentru C.S. Nautica Bacău. Dacă în anul 2015 C.S. Nautica Bacău s-a clasat pe locul II la categoria „copii” după AquaTim București, în clasamentul pe 2016 gruparea băcăuană a reușit performanța de a se plasa pe primul loc, la o diferență confortabilă de 9 puncte față de adversarii din capitală. *Și în 2017, judoka pregătiți de Aurel Chelariu la SCM Bacău sunt puși pe fapte mari. Primul concurs al anului o confirmă pe deplin. La cea de-a 39-a ediție a Cupei „Mărțișorul”, competiție organizată de DJTS Bacău cu sprijinul AJJ, JC Royal și CSȘM și care a reunit pe cele patru spații de luptă de la Sala de Atletism 320 sportivi de la

categoriile de vârstă U11, U13, U15 și U16, judoka pregătiți de Aurel Chelariu și Dragoș Cremene au contribuit din plin la clasarea SCM Bacău pe primul loc în ierarhia echipelor. *Capitala Germaniei a găzduit weekendul trecut International Swim Meeting 2017, una dintre cele mai cunoscute competiții din calendarele Federației Internaționale de Natație (FINA) și a Ligii Europene de Natație (LEN). Evenimentul a reunit la start anul acesta aproximativ 1500 de înotători la toate categoriile de vârstă (10 ani – seniori), de la 173 de cluburi din 25 de țări. CS Nautica Bacău a participat la competiția de la Berlin cu 5 sportivi care au evoluat la cea mai mică categorie, 10-11 ani, dovedindu-și nivelul performanței și pe plan internațional. Cei cinci magnifici băcăuani, Ștefan Cozma, Robert Adam, Dragoș Bălăiță, Iustin Mistireanu și Carol Cojocaru, pregătiți de antrenorul Sabin Jitaru, au reușit o performanță deosebită, reușind să câștige toate cele zece probe la care au concurat. *Voleiul juvenil băcăuan își continuă momentul de glorie. Calificată cu toate echipele la turneele semifinale și asigurânduși deja prezența la turneul final cu Speranțele, CSȘ Bacău are parte de noi satisfacții. La începutul săptămânii, Federația Română de Volei a înștiințat gruparea băcăuană că trei dintre jucătoarele sale au fost convocate sub tricolor. Astfel, Iulia Matanie, Nicola Juncu și Mădălina Airoaie vor face parte din lotul național de Speranțe al României care va efectua un stagiu de pregătire centralizată, timp de o lună de zile, între 19 martie și 19 aprilie, la Izvorani. *Secția de arte marțiale a SCM Bacău își pregătește viitorul. Și îl pregătește bine.

Drept dovadă stau și rezultatele obținute la Campionatul Național de karate rezervat Copiilor, Minicadeților și Cadeților și care a fost găzduit recent de Sala „Apollo” din București. Bilanțul grupării pregătite

145

de Doru Botez, Vasile Hermeziu și Enula Pricopoaea? Șase medalii, dintre care două de aur. Cele două titluri naționale au fost câștigate de Bianca Vasile, la kumite 30 kg, Copii 3 și de Andrei Dinu la kata. Daniela Nicuță s-a laureat vice-campioană la kumite -60 kg Minicadete, în timp ce alți trei sportivi de la SCM Bacău și-au adjudecat bronzul: Maria Sava la kumite -40 kg Minicadete, Andrei Chiriac la kumite -50 kg Copii 3 și Leo Juncu la kata Minicadeți. *Prima finală de Campionat Național, primele medalii pentru judoka SCM Bacău în 2017. La sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea sibiană Cisnădie s-a desfășurat finala Naționalelor U16, la care SCM Bacău a cucerit patru medalii. La individual, băcăuanii și-au adjudecat două medalii de argint prin Ianis Pravăț (50 kg) și Stefan Cremene (60 kg) și una de bronz prin George Crețu la 73 kg. Totodată, sportivii antrenați de prof. Aurel Chelariu au obținut bronzul si în concursul pe echipe între Euroregiuni, alături de Ianis Pravăț, Ștefan Cremene și George Crețu figurând sportivi de la CSȘ Gura Humorului și LPS Roman. *Se schimbă generațiile, se modifică adversarii, dar vârful ierarhiilor continuă să consemneze prezența badmintoniștilor de la Știința Bacău. Cupa României pentru Seniori, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, la sala „Orizont” din Bacău, i-a avut din nou ca protagoniști pe sportivii antrenați de Bogdan Milon. Bilanțul băcăuanilor?

Două medalii de aur, trei de argint și două de bronz *Două noi titluri naționale pentru secția de atletism a SCM Bacău. De data aceasta, la marș. Weekend-ul trecut, la Campionatul Național de marș de la București, Andra Botez a cucerit aurul la 5 m, Junioare 2, în timp ce Bianca Cartas s-a impus în proba de 2 km rezervată Copilelor 1. Totodată, SCM Bacău a obținut și un argint cu echipa de Copile 2 alcătuită din Bianca Cartas,

Cătălina Adragăi și Mihaela Coman. *La Bazinul de Înot din Bacau ediția 2017 a Campionatului Național de Înot, eveniment la care participă cei mai buni 385 de sportivi de la 53 de cluburi din țară. Prima reuniune, cea a calificărilor, a debutat la ora 10.00 și a consemnat și primul record național doborât.

Reușita i-a aparținut lui Daniel Martin de la SCM Bacău, care a stabilit un nou record național în proba de 100 m fluture cu timpul de 54’ 50”, pentru ca în reuniunea de dupăamiază, de la ora 17.00, să-și doboare propriul record la aceiași proba cu timpul de 54’29”. Daniel Martin a concurat în proba de tineret, dar recordul i-a fost omologat la categoria juniori. Sportivul de la SCM a mai obținut un loc II în proba de 50 m spate la seniori și locul I la tineret în aceeași probă.

Alte rezultate importante ale sportivilor bacauani au fost obtinute de Rareș Drugă de la CS Știința Municipal care s-a clasat pe locul III în proba de 50 m spate juniori si Ariana Dodiță, de la aceeasi grupare sportive, care s-a plasat pe locul III la 100 m fluture junioare. După reuniunile din cea de-a doua zi a Campionatului Național de Înot, ediția 2017, sportivii noștri au reușit noi rezultate notabile. Astfel, proba de 100 m liber masculin Seniori a fost câștigată de Radu Marius de la CS Stiinta Municipal cu timpul de 50’ 66’. Locul secund a fost adjudecat de sportivul legitimat la Sport Club Municipal (SCM) Bacău, Daniel Martin, care a reușit timpul de 51’ 07’’, rezultat ce i-a asigurat locul I la categoria Tineret. Tot în proba de 100 m liber masculin, dar la Juniori, Rareș Drugă de la CS Știinta Municipal și-a trecut în cont o medalie de bronz înregistrând un timp de 55’ 07’’. În proba de 200 m fluture masculin, Daniel Martin și-a trecut în cont locul I atât la Seniori, cât și la Tineret, cu timpul de 2 min. 03 sec. 72 sutimi, iar în proba feminină, Ariana Dodiță de la SCM Bacău s-a clasat pe III la categoria Junioare. În competiția de 1500 m liber feminin, Gabriela Dragomir, CS Știința Municipal,

146

și-a trecut în cont o medalie de bronz. *În condițiile în care CSM Târgoviște a luat trei puncte campioanei Alba Blaj, e puțin probabil ca voleibalistele Științei să mai poată prinde locul 3. Dar e greu de crezut că ele vor mai pierde locul 4. Sâmbătă, în primul meci acasă din play-off, studentele au demonstrat ca rămân „nașele” lui Dinamo, pe care au învins-o cu 3-1, spre satisfacția numeroșilor și entuziaștilor suporteri aflați în tribunele Sălii Sporturilor. *S-a lăsat cortina peste ediția 2017 a Campionatului Național de Înot, competiție adresată categoriilor Seniori și Tineret. La evenimentul găzduit de Bazinul din Bacău, timp de cinci zile, au participat cei mai buni 385 de sportivi de la 53 de cluburi din țară, Bacăul fiind reprezentat de SCM. Bacău și CS Știința Municipal. Împreună, înotătorii băcăuani au cucerit 36 de medalii și au stabilit prin Daniel Martin (S.C.M. Bacău) patru noi recorduri naționale de Juniori.

APRILIE *La Split, în Croația, s-a desfășurat Campionatul European de Haltere pentru Seniori. Din lotul României a făcut parte și Ionuț Ilie, legitimat la CS Știința Municipal Bacău. Sportivul nostru a început bine întrecerea, la stilul Smuls, reușind să ridice inițial haltera la 123 de kilograme, iar apoi încă de două ori fără greșeală, la 126 și 129 kg. O evoluție bună, fără ratare, dar din păcate în afara podiumului de premiere, la doar un kilogram de medalia de bronz (locul 4). La stilul Aruncat, băcăuanul a debutat cu o ratare la 150 kg, ceea ce a însemnat o presiune mare asupra următoarelor sale încercări, drept urmare Ilie a ratat și a doua tentativă. Un moment dificil pentru sportiv, care a reușit totuși să ridice haltere din a treia încercare, la 151 kg (locul 7). Cu un total de 280 de kilograme, sportivul băcăuan a ocupat la final la stilul Total locul 5.

*Sala de Atletism din Bacău a găzduit Galele Finale ale Cupei României la Seniori, ediția 2017. La această competiție, pugiliștii băcăuani au reușit să câștige 4 medalii de aur și 2 de argint: Categoria 52 kg, Sebastian Arbuz (Bacău) a câștigat prin abandon în prima repriză în fața lui Gabriel Ștefan (Târgoviște); Cat. 64 kg, Alexandru Cuciureanu (Bacău) l-a învins pe Alexandru Popescu (Dinamo) prin KO în repriza I; Cat. 69 Kg, Nicușor Ciobanu (Bacău) s-a impus cu 4-1 în fața lui Adrian Zgavorogea (Bacău); Cat. 91 Kg, Cătălin Cristea (Târgoviște) s-a impus la limită, 3-2, în jocul cu Vitalie Mîrza (Bacău); *Minivoleibalistele CSȘ Bacău au încheiat pe locul 4 turneul final al Campionatului Național de la Craiova. În grupă, formația antrenată de Traian Șnel a adunat două victorii (3-0 cu CSȘ Lugoj și 3-0 cu Baia Mare) și o înfrângere (0-3 cu Dinamo), cedând apoi atât semifinala cu CSM București cât și finala pentru bronz cu Dinamo la scor identic: 0-3. *Norvegia a găzduit weekend-ul trecut una dintre cele mai importante competiții de sărituri în apă, Bergen Open, care a reunit 200 de participanți din 12 țări. România s-a prezentat cu șase sportivi, șef de coloană fiind băcăuanul Alin Ronțu, câștigător al medaliei de aur la platformă 10 metri Juniori A. Totodată, săritorul antrenat de Adrian Gavriliu la SCM Bacău și-a îndeplinit si baremul pentru calificarea la Campionatul European de Juniori ce va avea loc tot la Bergen, la sfârșitul lunii iunie. *Pentru al doilea an la rând, handbaliștii juniori 2 de la CSȘM Bacău au ajuns în finala turneului internațional „Youth Cup HBD”. Câștigătoare în 2016, echipa antrenată de Gabriel Armanu a pierdut finala actualei ediții, care a reunit, la Dudelange (Luxemburg), cu prilejul Sărbătorilor Pascale, 10 echipe din nouă țări europene.

147

*Președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău, Cristi Sava, este unul dintre absolvenții primei ediții a programului educațional „Football Management Scheme” organizat de către UEFA, FRF și LPF. Timp de un an de zile, cursanții acestui program au aprofundat teme de larg interes, precum management strategic, marketing și strategii comerciale, comunicare și managementul stadioanelor. *Boxerul român Ronald Gavril l-a învins pe americanul Decarlo Perez prin KO tehnic în repriza a treia a meciului desfășurat sâmbătă, la Sam’s Town Hotel & Gambling Hall din Las Vegas (SUA), la categoria supermijlocie.

Pugilistul de origine băcăuană, antrenat la Las Vegas de Eddie Mustafa, a câștigat înainte de limită ultimele cinci meciuri.

MAI *Badmintoniștii Științei Bacău bat toți adversarii. Și toate recordurile; propriile recorduri. Gruparea antrenată de Bogdan Milon a cucerit, duminică, la Sala „Orizont” din Bacău cel de-al 18-lea titlu consecutiv de campioană națională la Seniori. Și a făcut-o în stil de…mare campioană, câștigând 14 meciuri din 15. *La Montcada, lângă Barcelona, băcauanul Martin Benchea-Joca a devenit vicecampion european la alergare montană cu echipa României *O nouă tragedie în sportul românesc.

De data aceasta, una cu ecouri băcăuane.

Luni dimineață s-a stins din viață Cosmin Aluchiănesei, component al lotului național de cadeți la lupte greco-romane. Sportivul, legitimat la CS Botoșani, urma să împlinească luna aceasta 16 ani. Nu i-a mai apucat. *Atleții SCM Bacău își continuă seria reușitelor. Ultimul rezultat remarcabil aparține lui Mihai Cochior, clasat pe locul 2 cu echipa României la Cupa Mondială de

alergare pe șosea 10 km rezervată juniorilor și desfășurată weekend-ul trecut în Italia. La individual, băcăuanul s-a clasat al șaselea, realizând un Personal Best pe această distanță. *Înotătorul băcăuan Daniel Martin își continuă seria rezultatelor de excepție. La Balcaniada de juniori desfășurată weekendul trecut la Sofia, în Bulgaria, sportivul legitimat la SCM Bacău a cucerit opt medalii dintre care șase de aur. *Echipajul alcatuit din Adrian Răspopa şi Cosmin Diacu a reusit o nouă victorie la grupa rezervata automobilelor cu doua roti motrice in Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. *Bazinul de Înot din Bacău a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a VIII-a ediție a Cupei Bistriței la înot, eveniment organizat și susținut de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern și Primăria Municipiului Bacău. Competiția a fosat structurată pe două reuniuni (cumulate) desfășurate vineri, 12 mai, și sâmbătă, 13 mai, pe culoarele bazinului băcăuan întrecându-se sportivi născuți între anii 2002 și 2010, dar și mai mici. La startul Cupei Bistriței s-au aliniat 271 de sportivi de la 15 cluburi din Iași, Fălticeni, Galați, Constanța, Piatra Neamț, București, Gura Humorului, Suceava, Moinești și Bacău. Orașul nostru a fost reprezentat de 4 cluburi: CS Nautica – 81 de sportivi, Liceul cu Program Sportiv (LPS) – 8 participanți, Sport Club Municipal (SCM) – 23 de concurenți și CS Știința Municipal (CSȘM) – 17 înotători. Astfel, Bacăul a avut în total 129 de sportivi, și dacă îi adăugăm și pe cei de la CS Speed Moinești – 13 concurenți, rezultă că județul Bacău a avut la acest eveniment 142 de participanți, adică mai mult de jumătate din numărul total de înotători înscriși la această ediție a Cupei Bistriței. Rămânând în zona statisticilor, din cele 174 de medalii și 12 trofee, 90 de medalii

148

și 8 trofee au fost adjudecate de sportivii băcăuani. Dintre cele 90 de medalii, 36 au fost de aur, 27 de argint și 19 de bronz, plus cele 8 medalii aferente titlurilor câștigate la general. *Hagi, Răducioiu, Gică Popescu?

Nicidecum. Generația de aur este alta.

Ce-i drept, nu la fotbal, ci la handbal. Este generația lui Hanțaru, Broască și Vlad Rusu, care a adus, pentru al doilea an consecutiv, titlul de campioană națională la juniori 1 în curtea CSȘM-ului Bacău. Și, la fel ca și în 2016, succesul a venit după o finală cu CSM București. În turneul final de la Brașov, echipa antrenată de Gabriel Armanu nu a avut glume cu nimeni. Cinci meciuri, tot atâtea victorii. Și pentru ca triumful să

Drăgan, Maxim Oancea, călin Căbuț, Tudor Boer, Cătălin Brăescu, Andrei Iștoc, Andrei Atănăsoaei, Răzvan Dodiță. Antrenor principal: Gabriel Armanu. Antrenori secunzi: George Călin, Gabriela Manea, Valeriu Rugină. *SCM Bacău și-a trecut în cont trei medalii de bronz la Campionatul Național Individual de Vară U16 la tenis desfășurat săptămâna trecută, la București. Interesant este că toate medaliile au venit în proba de dublu, fiind adjudecate de Ilinca Amariei și de Bogdan Manole. Ilinca Amariei a cucerit bronzul și la dublu feminin, acolo unde a avut-o ca parteneră pe Simona Ogescu (Dinamo), în timp ce Bogdan Manole și-a trecut în cont o medalie identică la dublu masculin, unde a

Canotoarea băcăuană Iuliana POPA

fie complet, handbaliștii băcăuani și-au adjudecat și patru trofee individuale. Dragoș Hanțaru și-a confirmat, o dată în plus, clasa, fiind desemnat MVP-ul competiției. În plus, Hanțaru a cucerit și titlul de golgheter al turneului. Alături de el, alți doi băcăuani șiau făcut loc în echipa ideală a campionatului: interul dreapta Ionuț Broască si centrul Călin Căbuț. Lotul CSȘM Bacău: Vlăduț Rusu, Eugen Crăciunescu, Cristian Niculai (portari); Dragoș Hanțaru, Ionuț Broască, Răzvan Drăgan, Alexandru Ionescu, Bogdan Doboș, Răzvan Totir, Bogdan Dima, Andrei

făcut pereche cu timișoreanul Mircea Marin. *Prima ediție a fazei finale le oină rezervată elevelor de gimnaziu a fost o reușită.

Competiția din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar derulată în weekend, pe terenurile din spatele stadionului „Municipal” din Bacău a fost câștigată de Școala Gimnazială Galicea Mare, din Dolj. * S-a tras cortina peste întrecerile Diviziei C de fotbal. Aerostar-locul 4, SC Bacău-locul 15 (ultimul).

149

*Trei medalii băcăuane la Campionatul Balcanic de sărituri în apă pentru juniori desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Belgrad. În întrecerea juniorilor A, Alin Ronțu (antrenor Adrian Gavriliu) a cucerit titlul de campion balcanic la platformă și pe cel de vice-campion în proba de trambulină 1 metru. Cea de-a treia medalie a fost adjudecată de un alt săritor legitimat la SCM Bacău: Cosmin Hongu. Sportivul pregătit de Mihaela Neagu s-a clasat al treilea la trambulină 3 metri, juniori 1. *Tenismenul portughez Goncalo Oliveira a luat 3600 de dolari și 35 de puncte ATP pentru succesul din Trofeul Municipiului Bacău.

Momentan, e numărul 379 în clasamentul ATP. Cu cele 35 de puncte obținute pentru victoria din Trofeul Municipiului Bacău la tenis, cu siguranță că va urca bine în ierarhia mondială, după finala câștigată împotriva indianului Sumit Nagal cu 3-6, 6-3, 6-3.

IUNIE *Baza sportivă „Green Club” din Șerbănești a fost gazda turneului semifinal 1 al juniorilor U11 la fotbal. Alături de gazdele de la FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, pentru un loc în finala Campionatului Național s-au luptat Viitorul Constanța, FC Dănilescu și Viitorul 2010 Buzău. Câștig de cauză a avut Viitorul Constanța, care a totalizat maximum de puncte, 9. *CSȘM Bacău s-a laureat campioană națională la handbal masculin și cu generația 2002-2003. În finala turneului de la Sighișoara, echipa antrenată de Gabriel Armanu și Valeriu Rugină s-a impus cu 2823 (11-11) în fața Vasluiului. *Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au fost cel mai rapid echipaj în clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roți Motrice la Raliul Aradului și astfel și-au trecut în cont cea de-a treia victorie consecutivă, din tot atâtea posibile, în sezonul 2017 al Campionatului

Național de Raliuri Dunlop. *CSȘM Bacău a încheiat pe locul 4 turneul final al Campionatului Național de handbal masculin la juniori 4 desfășurat în Bacău. *Cea de-a șaptea ediție a Raliului Moldovei îsi cunoaște câștigătorul: Simone Tempestini. Campionul mondial la WRC Junior a obținut o victorie cât se poate de meritată în etapa a treia a Campionatului Național de Raliuri Dunlop desfășurată în Bacău. *A patra finală disputată anul acesta de handbaliștii juniori ai CSȘM Bacău. Și a treia medalie națională cucerită. După aurul obținut de juniorii 1 și de juniorii 3, duminică, în vitrina clubului aparținând municipalității băcăuane și-a făcut loc și argintul juniorilor 2. La drept vorbind, echipa antrenată de Gabriel Armanu și Gabriela Manea s-a aflat la numai o repriză de titlul național. Aflată în avantaj de un gol (14-13) la pauza finalei de duminică a turneului de la Buzău, gruparea băcăuană s-a văzut depășită în partea secundă de CSM București, care și-a adjudecat titlul grație unei victorii cu scorul de 31-27. *Retrogradată din Liga a III-a, gruparea băcăuană Sport Club nu-și va mai continua activitatea din cauza penalizărilor și datoriilor financiare. După toate probabilitățile, fotbaliștii își vor continua activitatea în eșalonul patru, la Biruința Letea-Veche, care se va transforma în Gauss. *Final de sezon pentru handbalistele junioare IV de la CSȘ Bacău. După ce în 2016 au terminat printre cele mai bune echipe ale țării la minihandbal, anul acesta, gruparea antrenată de Costel Oprea și Georgiana Vântu s-a clasat a șasea la turneul final ce a reunit la Baia Mare primele 16 formații de junioare IV. *Viitorul Curița ratează șansa de a fi prezent în sezonul următor, la întrecerile Diviziei C,

150

după o dublă manșă cu echipa din Dărăbani. *Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință de consiliu instituirea și acordarea premiilor pentru performanțe deosebite obținute la nivel internațional sportivului Ilie Ionuț și antrenorului Călin George.

Tânărul sportiv Ilie lonuț, în vârstă de doar 24 de ani este legitimat la Clubul Sportiv Știința Municipal Bacău și, sub îndrumarea antrenorului Călin George, a reușit o performanță extraordinară, cucerind două medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene de Haltere pentru Tineret, categoria 62 de kilograme, desfășurate în perioada 04-10 decembrie 2016, la Eilat, în Israel. *Băcăuanul Alin Ronțu a adus României prima medalie continentală la juniori mari după o așteptare de 25 de ani, făcând pereche la sincron cu bucureșteanul Aurelian Dragomir. Rusia a luat titlul continental, conform așteptărilor, Anglia s-a clasat a doua, cum era și firesc, însă pe locul 3 nu a venit nici Germania și nici Ucraina, ci România, Ronțu și Dragomir suflând bronzul ucrainienilor chiar la ultima săritură. „Sunt foarte, foarte fericit pentru acest rezultat. E cea mai mare reușită din carieră”, a mărturisit Ronțu, care, în urmă cu doi ani cucerise bronzul la individual, la Campionatul European de sărituri în apă rezervat juniorilor 2. „Este o surpriză extraordinară. Aveam mare încredere în Alin, știam că intrarea sa în echipă va crește șansele României, dar, ca să fim sinceri, ne era greu să ne gândim la o medalie. Bucuria este acum cu atât mai mare cu cât am dat peste cap toate pronosticurile”, a declarat pentru „Deșteptarea.ro” antrenorul Adrian Gavriliu.

IULIE * O nouă reușită de excepție pentru înotătorul băcăuan Daniel Martin. Sportivul legitimat la SCM Bacău s-a încununat sâmbătă vicecampion continental de juniori

în proba de 200 metri spate la Campionatul European de la Netanya (Israel). În finala probei, înotătorul pregătit de Iulian Matei a stabilit un nou record național, parcurgând cei 200 de metri cu timpul de 1:58.72. Aurul a fost adjudecat de înotătorul rus Kliment Kolesnikov, care a stabilit timpul de 1:57.73, in timp ce pe ultima treapta a podiumului a urcat un alt reprezentant al Rusiei, Nikita Tretyakov. În prima finală la care a participat la Europenele din Israel, cea de 100 metri spate, Dani Martin s-a clasat al optulea. *Echipa de volei feminin a Universității „Vasile Alecsandri” Bacău și-a păstrat titlul de campioană europeană universitară.

Dacă anul trecut, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și-a adjudecat aurul continental în Croația, acolo unde a învins în finală cu 3-1 echipa Universității din Lausanne (Elveția), în 2017, băcăuancele s-au laureat campioane în Polonia, unde au trecut duminică, în ultimul act al competiției, cu 3-2 de Universitatea din Bordeaux. În formula Miclea, Ciocian, Cazacu, Baciu, Filipaș, Ciucu, Matache, Verșescu, Costin, Albu (libero), băcăuancele au revenit de la 0-1 (25-27) si 1-2 (26-28), impunându-se cu 25-22, 25-11, respectiv15-11. * Noul antrenor al divizionarei C băcăuane Aerostar este Cristi Popovici. Ultima dată la Foresta Suceava, echipă de care s-a despărțit din cauza problemelor de ordin financiar, Popovici îl înlocuiește pe banca „aviatorilor” pe Mișu Ionescu. *Reușite de excepție pentru atletismul din România în general și pentru cel din județul Bacău în mod special. Vineri, în cea de-a doua zi a Campionatului Euopean de Atletism pentru Tineret, care se desfășoară în Polonia, la Bydgozcsz, Andreea Elena Panțuroiu (CSM Onești) și-a adjudecat aurul continental în proba de triplusalt. În finală, cea mai bună săritură a elevei pregătite de antrenoarea Mihaela Nicoară a măsurat 14,27 m, cu 8 cm peste reușita medaliatei

151

cu argint, Ana Peleteiro (Spania). Podiumul European al probei câștigate de Panțuroiu a fost completat de franțuzoaica Rouguy Diallo. * Vara continuă să-i găsească pe teren pe micuții fotbaliști de la AS Juniorii Bacău. Și nu doar pe teren, ci și pe podiumul competițiilor la care participă. Într-o formulă fortificată, grupa de vârstă 2006 pregătită de Vasile Jercălău și-a trecut în cont, recent, medalia de bronz la Cupa Municipiului Fălticeni. * Ediția 2017-2018 a Ligii a IV-a va începe peste fix o lună de zile. Și o va face punând în mișcare un campionat care-și schimbă formatul: de la 16 la 18 echipe. Celor 16 grupări din sezonul trecut (campioana, Viitorul Curița a ratat barajul de promovare în C, iar de retrogradat nu a retrogradat nimeni) li se adaugă primele două clasate din ediția precedentă a Ligii a V-a: CSȘM Bacău și UZU Dărmănești. Există, totuși, și un alt new-entry: cel al Gauss-ului care, în baza unui contract de cesiune, ar urma să ia locul Biruinței. Gauss se bazează, în mare, pe scheletul fostei divizionare C Sport Club Bacău, care, după retrogradarea din această vară, a pus punct activității competiționale. În aceste condiții, Gauss se înscrie pe lista pretendentelor la promovare pe care o regăsim și pe campioana Viitorul Curița, dar și pe echipa clubului Primăriei Bacău, nou-promovata CSȘM. Componența Ligii a IV-a: Viitorul Curița, Voința Oituz, Viitorul Nicolae Bălcescu, Vulturul Măgirești, Voința Gârleni, AS Filipești, CS Dofteana, Gauss, CSM Moinești, AS Negri, Aripile Cleja, Siretul Bacău, AS Măgura Cașin, Gloria Zemeș, AS Târgu-Ocna, Fl. Roșie Sascut, CSȘM Bacău și UZU Dărmănești. * Voleibalistele Științei Bacău și-au reluat ieri pregătirile pentru sezonul 2017-2018.

Pentru prima dată după mulți ani, gruparea băcăuană mizează doar pe jucătoare românce. Și, tot în premieră, la finalul campionatului

nu va retrograda niciuna din cele 10 echipe ale Diviziei A1. Ridicătoarea Sabina Moisa a luat drumul Clujului, în timp ce universalul Crina Bălțatu și libero-ul Nicoleta Manu au pus punct activității competiționale. În acest context, la reunirea Științei s-au prezentat, pe lângă garda veche alcătuită din Denisa Rogojinaru, Cristina Cazacu, Georgiana Faleș, Mihaela Albu, Irina Radu și Loredana Filipaș, trei jucătoare revenite la matcă (Lorena Ciocian, Iulia Matache si Roxana Lupu), o fostă componentă a junioarelor 1 de la CSȘ Bacău (Karina Gorbe) și patru achziții: Gabriela Dancu (28 ani, 1.80 m, centru, ex-Unic Piatra Neamț), Melinda Sipoș (28 ani, 1.90 m, centru, ex- Penicilina Iași), Ana Maria Hambele (29 ani, 1.81 m, trăgătoare secundă, ex-Unic) și Ana Berdilă (24 ani, 1.75 m, trăgătoare secundă, ex Alba Blaj). * Medalie de argint pentru băcăuanul Albert Potoceanu (SCM Bacău/CSSM Bacău) la Campionatul European de Box-Cadeți, la cat. 105 kg. În gala finală, supergreul de la Bacău, unde este antrenat de Relu Auraş, a făcut un meci bun în faţa celui mai valoros pugilist de la Europene, dar a fost nevoit să se recunoască învins la puncte de ucraineanul Dmitro Beniuh, după ce în semifinale băcăuanul se impusese la puncte printr-o decizie unanimă în fața ungurului Zsolt Dudas. * Divizionara A de handbal masculin CSȘM Bacău a pornit din nou la drum.

Iar de această dată, drumul e cu sens unic: către Liga Națională. „Într-adevăr, abordăm noul sezon cu un singur gând: promovarea în primul eșalon. Avem toate condițiile pentru aceasta”, a declarat antrenorul Gabi Armanu, care a condus ieri dimineață primul antrenament al verii. La reunire s-au prezentat 23 de jucători: Freiwald, Rusu, Crăciunescu, Dumitriu, Dragomir, Hanțaru, Ionescu, Broască, Păunică, Costea, Voicu, Bălan, Juverdianu, Totir, Dima, A. Drăgan,

152

Burbulea, Gal, Dodiță, Oancea, Iștoc, Atănăsoaei și Păunescu.

AUGUST * Campionatele Europene de lupte pentru Cadeți desfășurate weekend-ul trecut la Sarajevo (Bosnia) au adus o medalie Bacăului. Nu la băieți, acolo unde Lorenzo Botez (SCM) și Mihai George (CSȘM) erau creditați cu șanse la podium, ci la fete.

Argintul cucerit de Beatrice Ionela Ferenț (SCM Bacău) la categoria 46 kilograme nu a venit însă din cer. Beatrice sau Bianca, așa cum o strigă apropiații, s-a apucat de lupte în ianuarie 2012, iar în septembrie era deja vicecampioană națională. Medalia de la Sarajevo este a șaptea cucerită pe plan internațional. Și, evident, cea mai prețioasă. * Bacăul continuă să fie un punct important pe harta sportului național, oina. La finalul săptămânii trecute, terenurile din spatele stadionului „Municipal” au găzduit Campionatul Național de Junioare 3, dar și o serie de activități de inițiere în oină pentru cel mai mic nivel de vârstă la feminin.

Podiumul Campionatului Național rezervat junioarelor 3 a avut următoarea configurație: 1) Dacia Mioveni 2012, 2) Univest Arad, 3) Spicu Horia Constanța. * Cădere de cortină peste Campionatul Național de sărituri în apă rezervat juniorilor C și D și care a fost găzduit de vineri și până duminică de Bazinul de Înot din Bacău. Actuala ediție a înregistrat o prezență sub medie a sportivilor, de vină fiind si perioada calendaristică specifică vacanțelor și concediilor. Gazdele băcăuane s-au prezentat la start cu săritori de la două cluburi (SCM și CSȘM), trecându-și în cont un total de nouă medalii, toate cucerite de sportivii SCM-ului. * După ce a reușit calificarea în finala probei de 100m spate la cea de-a VI-a ediție a Campionatului Mondial de Înot

pentru Juniori (14-18 ani) de la Indianapolis -SUA, Daniel Martin, sportiv legitimat la SCM Bacău, a avut o prestație de excepție în ultimul act, concretizată cu o medalie de bronz cu timpul 54,55. * Ce-a de-a XII-a ediție a tradiționalului turneu handbalistic (masculine) Cupa Municipiului Bacău s-a derulat vineri și sâmbătă, 25 și 26 august, la Sala Sporturilor și la sala de sport a Colegiului Pedagogic, competiția derulându-se la mai multe categorii. Meciurile divizionarelor A au fost cap de afiș în acest turneu, cele patru garnituri participante disputând jocurile în sistemul Final Four. În primul joc, CSM II București a învins HC Buzău 30-23 (13-13), în cealaltă întâlnire CSȘM Bacău impunându-se clar, 35-19 (16-10) în fața CSU Danubius Galați. În aceste conbdiții, în finala mică HC Buzău a învins-o pe CSU Galați cu 27-25 (12-13) iar în finala mare CSȘM Bacău a dispus de CSU Danubius Galați cu scorul 35-19 (1610). Clasament: 1. CSȘM Bacău, 2. CSM II București, 3. HC Buzău, 4. CSU Galați.

SEPTEMBRIE * Baza sportivă Play a găzduit cea de-a doua ediție a „Memorialului Florin Ganea” la minifotbal. Dedicată amintirii fostului fotbalist Florin Ganea, dispărut dintre noi în urmă cu doi ani, competiția s-a dovedit o reușită. Deschis de un meci demonstrativ susținut de echipele școlii de fotbal fondată de Ganea, Sporting Bacău, Memorialul a continuat cu meciurile de seniori, finala mare fiind câștigată de BCM, care s-a impus în fața Copanexului. Medalia de bronz a revenit celor de la TISS, învingători contra celor de la Seve Șerbănești. * Lunga așteptare a luat sfârșit! Din această lună, Bacăul a devenit Centrul Olimpic la lupte greco-romane. Decizia FRL premiază, în sfârșit, eforturile și rezultatele antrenorilor si luptătorilor băcăuani, care au făcut ca după 1989 orașul de pe Bistrița să dețină primatul în

153

ceea ce privește numărul de medalii cucerite la Campionatele Europene și Mondiale, la Turneele Internaționale, fără să mai vorbim despre Naționalele Individuale și pe Echipe.

Finanțat de COSR, Centrul Olimpic de lupte greco-romane din Bacău îi va avea ca antrenori pe băcăuanul Catălin Matache si pe bucureștenii Mircea Constantin și Sandu Marian. Lotul de juniori al României care se va pregăti în Bacău la Sala de Atletism și la sala „Letea” va include mai mulți luptători băcăuani, de la Irinel Botez la Lorenzo Botez și de la Claudiu Pal la Benone Lupu.

Plusurile unui astfel de demers sunt evidente: vizibilitatea orașului, conectarea la circuitul internațional, pregătirea sportivilor proprii la un nivel superior si cu parteneri valoroși, atragerea de fonduri în Bacău. * Boxerul român Ronald Gavril a fost învins la puncte de americanul David Benavidez, într-un meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, într-o gală desfășurată la Las Vegas. Ronald Gavril a ratat șansa de a deveni al cincilea boxer român campion mondial la profesioniști, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu. *După o evoluție excelentă avută la Raliul Iașului, penultima etapă din sezonul 2017 al Campionatului Național de Raliuri, Adrian Răspopa și Cosmin Diacu și-au trecut în cont cea de-a cincea victorie din acest an în competiția rezervată automobilelor cu 2 Roți Motrice. Grație acestei performanțe, Adrian Răspopa, pilotul susținut de companiile Adama și Helios, devine pentru a cincea oară campion național al categoriei, precum și al clasei 5. * Nu mai e nici o noutate. Și nici vreo incertitudine: echipa de volei masculin a Științei Bacău va evolua din octombrie în campionatul Diviziei A2. Retrasă din motive de ordin financiar din prima ligă, acolo unde figurase printre revelațiile sezonului trecut, gruparea studențească își pune toate

speranțele în încheierea unui parteneriat cu municipalitatea, după ce vechiul proiect de finanțare în baza Legii 350/ 2005 a fost abandonat ca urmare a lipsei banilor pentru co-finanțare. * Naționalele de Box s-au încheiat cu un succes previzibil al băcăuanilor, care și-au adjudecat 3 titluri de campion, cărora li s-au adăugat 1 medalie de argint și 2 de bronz.

Dinamo a avut tot 3 medalii de aur si 1 de argint, dar nici o medalie de bronz. FINALE: Cat. 64 kg / Gabriel Dinu (Bacău) b.p. Vlad Matei (Dinamo); Cat. 69 kg / Tayson Lubert (Dinamo) b.p. Marius Cîțu (Bacău); Cat. 75 kg / Alberto Simion (Bacău) b.p. Viorel Fîciu (CS Tg. Jiu); Cat. 81 kg / Alberto Biro (Bacău) b.ab.2 Paul Năstase (Steaua); OCTOMBRIE *Primul meci, prima victorie pentru Știința Bacău în campionatul Diviziei A1. Sau, mai bine zis, pentru „new Știința”. Un „new Știința” alcătuită în totalitate din voleibaliste românce. Sâmbătă, contra timișorencelor de la Agroland, Florin Grapă a mizat pe o garnitură de bază având-o pe Lorena Ciocian la construcție, cu Rogojinaru și Lupa pe extreme, perechea Dancu-Faleș în centru, iar ca „universal” pe Cristina Cazacu. În fine, rolul de libero a revenit Mihaelei Albu, autoarea unei evoluții peste media echipei. * După rezultatele excepționale pe care leau obținut la „europenele” de juniori mici la lupte greco-romane din vara trecută, când Denis Mihai a devenit campion european, Vasile Cojoc vicecampion european iar Alin Dosoftei a obținut un bronz la acel eveniment, luptătorii pregătiți de prof. Ion Butucaru și prof. Sebi Diaconu au participat weekendul trecut, cu succes, la Campionatul Național de Juniori Mici la lupte greco-romane care s-a disputat la Suceava. * Divizonara C băcăuană Aerostar a părăsit

154

Cupa României, dar a făcut-o cu fruntea sus.

La Piatra Neamț, “aviatorii” au fost învinşi cu 1-0 de Dinamo Bucureşti în meciul care a tras cortina peste şaisprezecimile de finală ale Cupei României. Grație unei dăruiri exemplare, dublate de o foarte bună organizare a jocului, “aviatorii” au fost foarte aproape să ducă meciul în prelungiri.

Numai că, în minutul 85, nou intratul Adam Nemec a reuşit să plaseze o lovitură de cap care l-a învins pe bravul Hărăguță şi care i-a permis lui Dinamo să respire uşurată. Până în minutul 85, Dinamo a avut mai multe intervenții de senzație, rezultatul fiind apărat însă şi de ratările de poveste ale lui Bokila.

De partea cealaltă, Aerostar s-a remarcat, aşa cum aminteam, în special din foarte buna organizare a jocului pe partea defensivă.

Cu toate acestea, echipa antrenată de Cristi Popovici s-a remarcat în câteva rânduri şi pe faza ofensivă, prin Mihălăchioae din lovitură liberă şi, în special, prin Cătălin Vraciu, care i-au dat mari emoții portarului crescut de Juventus Torino, Brănescu. În minutele de final, la 0-1, Aerostar s-a aruncat cu toate forțele în atac, însă Dinamo a apelat inclusiv la tragerile de timp pentru a conserva rezultatul şi, implicit, calificarea. * Organizată weekendul trecut de către Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, cluburile CS Nautica și CS Știința Municipal, cea de-a X-a ediție a Cupei Bacăului la înot a fost un real succes. Competiția s-a adresat copiilor (7, 8, 9, 10 și 11 ani) precum și cadeților (12,13 și 14 ani open), la ea participând peste 350 de sportivi de la 21 de cluburi din toată țara. Și de această dată sportivii băcăuani s-au remarcat reușind un număr impresionant de medalii. Dintre cele patru cluburi băcăuane, CS Nautica, CS Știința Municipal, SCM și LPS, primele două au dat cei mai mulți medaliați. O nouă reușită de excepție a înregistrat Ștefan Cozma (sportiv născut în

anul 2005) de la CS Știința Municipal care a reușit să cucerească cinci medalii de aur (la 200m open, la 100m fluture, 200m mixt, 100m spate și 100m liber) și una de argint (la 100m liber). La feminin, cu patru medalii de aur (la 50m liber, 50m fluture, 50m spate și 100m liber) am remarcat-o pe Ingrid Ștefură, sportivă născută în anul 2008 și legitimată la CS Nautica Bacău.

NOIEMBRIE *La Cupa României desfășurată la Izvorani, gruparea Dinamic Bacău, pregătită de sensei Liliana Adochiței și sensei Alexandra Ciupercă a deplasat nouă sportivi: Ariana Șerban (kata), Alecsya Munteanu (kata și kumite), Tudor Galan (kata și kumite), Alexandru Petrilă (kata și kumite), Răzvan Bulancea (kata și jumite), George Brăescu (kata și kumite), Maria Bejan (Kumite), Ludivine Cochard (kata și kumite), Mirela Șerban (kata și kumite). Opt dintre aceștia au urcat pe podiumul de premiere, cucerind în total nouă medalii: una de aur, trei de argint și cinci de bronz. *Badmintoniștii Științei Bacău continuă să dea ora exactă în competițiile interne.

Inclusiv sau mai ales la Seniori. La ultima ediție de Campionat Național, derulată la finalul săptămânii trecute, la Galați, gruparea condusă de Bogdan Milon a participat la patru probe, trecându-și în cont trei titluri. *Prima înfrângere a sezonului pentru lidera Seriei I din Liga a III-a, Aerostar Bacău. O înfrângere la limită (0-1), căzută sâmbătă, în penultima etapă a turului, pe terenul contracandidatei la promovare, Oțelul Galați. O înfrângere nemeritată. Aerostar a avut ocazii mai mari și mai multe. Inclusiv un penalty procurat de Vraciu și irosit tot de el în min. 18, la 0-0, atunci când portarul advers a avut o dublă intervenție de efect. În timp ce oaspeții i-au dat înainte cu ratările lui Vraciu, Pavel și Oanea, gălățenii au găsit drumul spre golul victoriei la o fază care nu

155

anunța nimic. * Final de tur în forță pentru divizionara C băcăuană Aerostar. Vineri, în deschiderea etapei a 14-a, echipa antrenată de Cristi Popovici a surclasat-o cu 6-0 pe AFC Odorhei, asigurându-și primatul în clasamentul Seriei I la jumătatea campionatului. Mai mult, Aerostar va ierna din postura de lideră solitără. Asta condițiile în care Oțelul a fost blocată sâmbătă, la Hărman: 1-1.

Cu procentaj maxim în jocurile de acasă, „aviatorii” au început ceva mai greu jocul cu Odorheiul.

DECEMBRIE * La finalul săptămânii trecute, orașul turistic medieval Ardud, din județul Satu Mare, a găzduit cea de-a noua ediție a Cupei „1 Decembrie” la lupte greco-romane. În clasamentul pe echipe, România a obținut locul 1, prin CS Satu Mare- Cetate Ardud, fiind urmată pe podium de Grecia și Ungaria.

La individual, Bacăul a dat un medaliat cu aur: George Șarban. Luptătorul de la CSM Bacău a triumfat la categoria 84 kg, confirmând evoluția din ultimii doi ani, în care a cucerit medalii la Juniori și la Tineret U23. *Într-o seară în care peste o mie de băcăuani și-au demonstrat generozitatea, donând jucării copiilor nevoiași, handbaliștii CSM Bacău au obținut o splendidă victorie contra prim-divizionarei Dunărea Călărași, în Cupa României . „Csmeii” au acces în „sferturile” Cupei grație unui succes cu 32-31 obținut dupa loviturile de la 7 metri. Golul decisiv a fost marcat de juniorul Andrei Drăgan.

CSM Bacău- Dunărea Călărași 32-31, după executarea loviturilor de la 7 metri (27-27 la finalul celor 60 de minute de joc și 13-12 la pauză). * CSM Bacău s-a remarcat și la ultimul turneu internațional al anului: Festivalul Românesc de Judo. Desfășurat pe parcursul

a două zile, la București, Festivalul a reunit peste 1000 de judoka de la 50 de cluburi din țară, dar și din Grecia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova. „Csmeii” s-au prezentat cu 12 sportivi, șapte dintre aceștia urcând pe podium. * Finalul turului confirmă: Știința este cea de-a treia forță a campionatului. Ce-i drept, CSM Târgoviște îi suflă în ceafă, fiind la un singur punct distanță, însă gruparea băcăuană rezistă pe podium. Sâmbătă, în runda a noua, echipa lui Florin Grapă a obținut cea de-a șaptea victorie în actuala ediție a Diviziei A1. O victorie de 3 puncte: 3-0 contra lui Dinamo, pe teren propriu. * Parcurs aproape perfect pentru ACS Gauss Bacău în turul de campionat al Ligii a IV-a. Cu 16 victorii și un egal, echipa lui Andrei Întuneric iernează pe primul loc al clasamentului. Lidera nu s-a împiedicat nici în ultima rundă din 2017. În ciuda terenului înzăpezit de la Măgura Cașin, băcăuanii șiau demonstrat superioritatea, impunându-se cu 3-0 contra grupării gazdă. * Or fi având ei petrolul, banii și două cupe europene. Plus jumătate din naționala Azerbaidjanului, locul 4 la ultimul CE. Noi avem însă altceva. Avem o echipă care renaște mereu sub comanda lui Florin Grapă: Știința Bacău. Scrii Știința, citești Bacău. Și adaugi cu mândrie: România. Marți seară, voleibalistele românce ale Științei au reușit o poezie de meci în prima manșă a „șaisprezecimilor” Cupei Challlenge. Cu o organizare perfectă a jocului și cu o apărare care l-ar fi făcut invidios și pe Helenio Herrera, Știința a învins cu 3-1 pe Azerrail Baku. În formula Ciocian (Kapelovies) Cazacu, Lupa, Faleș, Sipoș (Matache), Rogojinaru (Berdlă), Albu, Știința triumfă și în Europa. Și așteaptă cu încredere returul din ianuarie, de la Baku. Acolo unde sunt petrolul și toate celelalte. * La penultima competiție a sezonului, turneul

156

internațional Cupa „1 Decembrie”, sportivii de la CSM/ JC Royal Bacău și-au tăiat partea leului. Ajunsă la cea de-a 14-a ediție, Cupa „1 Decembrie” a reunit weekend-ul trecut, în Sala de Atletism din Bacău un număr de 500 de sportivi U8, U9, U10, U11 și U13 de la 20 de echipe din România, Ucraina și Republica Moldova, organizatori fiind DJTS Bacău, AJJ, JC Royal și CSM Bacău. Toți sportivii participanți au primit dulciuri din partea organizatorilor, primii patru sportivi de la fiecare categorie de vârstă și greutate fiind recompensați cu diplome și medalii.

De la CSM/ JC Royal Bacău au participat 29 de sportivi, 20 dintre acești clasându-se pe podium, iar alți șapte poziționându-se pe locul 5: * Tânăra echipă de handbal masculin a CSM Bacău părăsește Cupa României. Și o face cu fruntea sus. După superba calificare în „sferturi”, obținută la loviturile de departajare, în dauna prim-divizionarei Dunărea Călărași, gruparea antrenată de Gabi Armanu s-a înclinat sâmbătă, la Timișoara, în fața vice-lidereei Ligii Zimbrului, Poli.

Timișoara s-a dus la 23-15, însă CSM Bacău a ripostat prin golurile lui Drăgan și prin punctul de final al golgheterului Hanțaru, care a fixat scorul în dreptul unui 27-22 rezonabil. Singura divizionară secundă calificată în „sferturi” lasă o impresie bună în ultimul meci al anului și ne face să credem că, din a doua jumătate a lui 2018, meciurile cu Dunărea Călărași sau Poli Timișoara vor fi și mai spectaculoase și nu vor veni doar prin intermediul Cupei României. * La trei zile de la spectaculoasa victorie obținută în Challenge Cup, contra azerelor de la Azerrail Baku, echipa de volei feminin a Științei a fost de nerecunoscut la Timișoara, în prima etapă a returului Diviziei A1. Cu un blocaj inexistent (cu precădere în primul act) și cu acțiuni de atac care au avut consistența gelatinei, studentele au pierdut pe terenul Agrolandului în trei seturi. Un 0-3 fără drept

de apel. Materializat în 90 de minute. *Intrată în vacanță până la mijlocul lui ianuarie, divizionara C băcăuană Aerostar nu pierde timpul. Dimpotrivă, câștigă noi jucători. Lidera Seriei I a operat deja două transferuri importante, menite să întărească linia mediană. Mai întâi a fost adus Cornel Căinari. Liber de contract după despărțirea de Știința Miroslava, mijlocașul de bandă în vârstă de 29 de ani a mai lucrat cu antrenorul Cristi Popovici la SC Bacău și Foresta Suceava. După Căinari, a venit rândul lui Florin Istrate să semneze cu „aviatorii”.

Istrate are 28 de ani, un pronunțat profil ofensiv și un CV în care se regăsește și Rapid București, alături de echipe precum Dunărea Galați, FCM Târgu-Mureș sau Unirea Alba Iulia. Atât Căinari, cât și Istrate s-au antrenat cu Aerostar până la intrarea în vacanță. *SCM Bacău și-a premiat cei mai buni sportivi ai anului. Ocupanții primelor trei locuri nu au fost prezenți însă la festivitate, aflându-se la diferite concursuri în țară și străinătate sau în pregătiri cu loturile naționale. Sportivul anului 2017 al clubului condus de Relu Auraș a fost desemnat înotătorul Daniel Martin. *Halterofilul Ionuț Ilie a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului de la CSM Bacău.

El a fost urmat în Top 10 de Alexandru Novac și de Alice Halmac. Clubul sportiv al Primăriei Bacău și-a premiat aseară cei mai buni sportivi ai anului. Și nu doar cei mai buni sportivi. La Gala desfășurată la ”Green Parc”, CSM Bacău a ținut să recompenseze și eforturile antrenorilor, colaboratorilor, dar și ale mascotei clubului, „csmeul” Bako. *În Senatului festiv al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată performanţa sportivă. La eveniment au participat peste 200 de persoane (sportivi, antrenori, reprezentanți ai instituțiilor publice locale, reprezentanți ai cluburilor sportive din Bacău, studenți, cadre didactice). Au fost

157

premiați 9 atleți, 6 înotători, 16 voleibaliști, 14 handbaliști, 6 judoka, 2 badmintoniști, 28 antrenori, 9 coordonatori de echipe universitare și 6 reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare (Inspectoratul Școlar Județean și Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret). În total, s-au acordat 96 de premii, din care 51 pentru sportivii studenţi. Cei mai aplaudați au fost Radu Marius și Artimon Alin Alexandru (FȘMSS, absolvenți PS) pentru participarea lor la Campionatele Mondiale Universitare de vară Taipei, Taiwan (august 2017), Baciu Ioana (FȘMSS, absolventă KMS), pentru participarea la Jocurile Europene Universitare Rzeszow, Polonia (iunie-iulie 2017), unde a obținut locul I, și Miclea Sabina (FȘMSS, absolventă KMS) pentru participarea sa la Jocurile Europene Universitare Rzeszow, Polonia (iunie-iulie 2017), unde a obținut tot locul I. Rezultatele

tuturor sportivilor, pe site-ul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. *Final de an, vremea bilanțurilor. Și, evident, a topurilor. Pe plan local, una dintre cele mai așteptate ierarhii este cea întocmită de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.

Forul condus de Georgel Cojocaru a dat publicității ierarhia celor mai buni sportivi ai județului în 2017. Number one este triplusaltista Andreea Elena Panțuroiu (CSM Onești). Podiumul e completat de halterofilul CSM Bacău, Ionuț Ilie și de atletul Alexandru Soare de la Știința Bacău.

Selecție realizată de Dan SION

Voleibalistele băcăuane Mihaela ALBU şi Cristina CAZACU

158

GLUME DE SEZON Problema de logică: Chiar înainte de Crăciun, un politician cinstit, un avocat binevoitor și Moș Crăciun se aflau în liftul unui hotel foarte select. Înainte ca ușa să se deschidă, observă o bancnotă de o sută de mii pe jos. Care dintre cei trei ridică bancnota?

Răspuns: Moș Crăciun – bineînțeles, că ceilalți doi nu există!

Un copilaș îi scrie lui Moș Crăciun: Trimite-mi un frățior.

Moș Crăciun citește scrisoarea și răspunde: Trimite-mi-o pe mama ta.

O discuție între doi copii, în camera lor: Băiețelul către fetiță: - Ce-i vei cere lui Moș Crăciun anul acesta?

- O păpușică Barbie. Dar tu?

- Eu îi voi cere un Tampax!

- Tampax? Ce e asta?

- Hmmm, habar n-am! Dar zic la televizor că, dacă-l folosești, poți merge la plajă în fiecare zi, să mergi cu bicicleta, să înoți în piscină, să dansezi, să alergi, să faci o mulțime de lucruri... fără ca nimeni să-și dea seama!

Antenele la țară Într-o zi un moldovean îşi ia copilul la câmp. La întoarcere băieţelul-i zice tatălui: – Tati, am văzut un greieraş era mic şi avea pe cap două antene…

La care moldoveanul nostru: – Parabolice sau Digi!

Mai multe posibilităţi – Joci la loto?

– Da. – Ştii ce şanse ai?

– Nu. – Statisticile spun că ai mai multe posibilităţi să mori în drum spre chioşcul unde se vând biletele, decât să câştigi la oricare din loteriile din lume.

Să întreb un prieten -Hai, dle, spui da ori ba? De ce te-ai însurat?

-Pot să întreb un prieten?

-Dle, aici nu eşti la „Vrei să fii miliardar”.

Suntem la oficiul stării civile. În repriza a treia – În repriza a treia a partidei de box, l-ai speriat pe adversarul tău.

– Eu l-am speriat?

– Da. Crezuse că te-a omorât.

Doi bețivi în ajun de Revelion -Măi Ioane, ce îți place mai mult?

Petrecerea de Revelion sau să te culci cu nevastă-ta?

-Măi Gigele, Revelionul îmi place mai mult, că ăla-i mai des!

Mai mult dau pe jos -Dle doctor, îmi tremură mâinile tot timpul.

-Bei mult?

-Nu. Mai mult dau pe jos.

Iar ai venit beat – Să-ţi fie ruşine, bărbate! Iar ai venit beat acasă.

– Ca să respectăm adevărul, nu eu am venit, m-au adus nişte vecini.

Eu beau bine -Mulţi oameni cheltuiesc averi ca să înconjoare lumea.

-Eu beau bine şi se învârte lumea în jurul meu.

La intrarea în berărie Doi beţivi, la intrarea în berărie.

– Auzi, câte luăm, două sau trei?

– Două mă, că ieri am luat trei şi ne-au rămas.

Intră ei în berărie şi comandă: – Patruzeci de beri şi două bomboane, vă rugăm.

159

ȘTIAȚI CĂ... ȘTIAȚI CĂ... ȘTIAȚI CĂ...

Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor părea amuzante, în timp ce altele sunt cât se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, însă, să ne arate cât de puține lucruri cunoaștem despre lumea care ne înconjoară.

Balena albastră este animalul care produce cele mai puternice sunete (până la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanță de până la 850 de kilometri.

Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorți.

Te-ai gândit câtă benzină ți-ar trebui ca să poți înconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, în rezervorul unui avion Boeing, poate încăpea suficient combustibil, încât să poți face acest lucru de patru ori.

Aproximativ 90% din populația întregii planete locuiește în emisfera nordică.

Știți care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Dacă ați răspuns islandezii, ați dat răspunsul corect...

Cimpanzeii sunt singurele animale care își pot recunoaște imaginea într-o oglindă.

Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani.

Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcții nu se va întări complet decât peste 500 de ani.

Știți care este apetitul unui furnicar sudamerican? Ei bine, acesta poate îngera până la 30.000 de furnici... pe zi.

Cei mai tineri părinți din istorie (doi copii cu vârste de 8, respectiv 9 ani) au trăit în China. Copilul lor s-a născut în anul 1910.

În ciuda aparențelor, două treimi din suprafața întregului continent african se află în emisfera nordică.

Dacă ții un caras auriu într-o încăpere lipsita de lumină, acesta va deveni, în cele din urmă, alb.

Irlanda este singura țară europeană în care nu există șerpi. În provincia Alberta din Canada au fost uciși absolut toți șoarecii. În prezent, este singura provincie din lume în care nu există asemenea rozătoare.

Ochiul unui struț este mai mare decât creierul acestei păsări.

Pentru fiecare om de pe Terra există circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depășesc într-un raport de 10 la 1.

Vreți să știți care este regiunea cu cea mai scăzută criminalitate? Încercați Quebec, Canada. Rata criminalității în această zonă este similară cu cea înregistrată într-un parc Disney World, aproape 0.

Pe suprafața unui corp uman trăiesc mai multe vietăți decât oameni pe întreaga planetă.

Bufnițele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.

Mamiferele sunt singurele specii vii care prezintă lobi ai urechilor.

Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.

Lungimea unui elefant este egală, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene

160

albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decât un elefant adult.

Limba unui crocodil este imobilă. Ea este atașată de cerul gurii acestui animal.

Un om uită, în medie, circa 80% din tot ceea ce a învățat într-o zi.

Plajele de nudiști pot fi periculoase pentru navele care circulă în apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a răsturnat pe țărmul texan al Golfului Mexic după ce toti pasagerii s-au îngrămădit pe aceeași parte a navei pentru a vedea nudiștii de pe o plajă din apropiere.

Durata care îi ia unui fulg de zăpadă ca să ajungă de la nori până pe suprafața pământului? Cel puțin o oră...

Știți câte emailuri se trimit zilnic în toată lumea? Peste 35 de miliarde...

Girafa este singurul animal care își poate introduce limba în ureche. Limba unei girafe adulte măsoară peste 50 de centimetri.

Cea mai mare caracatiță descoperită vreodată cântărea 4 tone. A fost vânată în anul 1878, în nordul Oceanului Atlantic.

Biblioteca Universității din Indiana, SUA, se scufundă în fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datorează unei erori a constructorilor care au omis să calculeze și greutatea cărților care vor fi depozitate în uriașa clădire.

Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri în fiecare an.

Rechinii sunt singurele animale despre care se știe că nu se pot îmbolnăvi de cancer.

De peste 4.000 de ani, nicio specie animală nu a mai fost domesticită.

161

Lucruri neobișnuite pe care nu le știai despre tine Credeai că te cunoști atât de bine, încât secretele corpului tău, pur și simplu, nu mai există pentru tine? Ei bine, vei fi surprins să afli cât de puține lucruri cunoști, de fapt, despre propria ta persoană. Citește cele 50 de informații de mai jos și verifică-ți singur cunoștintele generale. Vei afla, cu siguranță, că trupul tău este un univers despre care nici măcar nu îți imaginai că poate exista. *Persoanele care fumează un pachet de țigări pe zi beau, practic, o ceașcă de gudron pe an. * Oamenii sunt singurele animale capabile să traseze o linie dreaptă. * ADN-ul unui om conține 80.000 de gene. * Așa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecărei persoane este diferită față de celelalte. * Un adult are mai puține oase în organism decât un copil. Ne începem viața cu 350 de oase dar, pentru că anumite oase se unesc în timpul creșterii, la maturitate, mai avem doar 206. * Chiar dacă nu este la fel de sensibil precum cel al unui câine, nasul uman poate percepe până la 50.000 de mirosuri diferite. * Acizii digestivi prezenți în stomacul uman sunt atât de puternici, încât pot dizolva zincul și coroda oțelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrică a stomacului se înnoiesc la maxim 3-4 zile, nelăsând timp acizilor să le dizolve. * Un plămân uman conține peste 300.000 de milioane de vase capilare. Dacă acestea ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanță de 2400 de kilometri.

* Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi – suficient pentru ca acesta să poată repopula planeta în doar șase luni. * Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone – de patru ori mai mult decât poate suporta betonul. * Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, în cazul unui adult, o suprafață de 1,9 metri pătrați. De asemenea, în timpul vieții unui om, acesta pierde până la 18 kilograme de piele moartă. * Când doarme, un om crește în medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineața să revină la înălțimea inițială. Motivul este simplu… forța gravitațională care acționează asupra cartilagiilor. * Un om consumă, în medie, 50 de tone de mâncare și bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vieții. * Mușchii unui ochi se mișcă de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce înseamnă acest lucru, gândiți-vă că echivalentul unui asemenea efort pentru mușchii picioarelor înseamnă un traseu de 80 de kilometri în fiecare zi. * În 30 de minute, corpul uman degajă suficientă căldură, încât să poată fierbe 3,5 litri de apă. * O picătură de sânge are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman. * Ochiul uman percepe doar 90% dintre informațiile pe care le primește. * Ovarele conțin aproximativ

162

jumătate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da naștere unei noi vieți. * Fiecare centimetru pătrat de piele conține cel puțin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive. * Numai picioarele conțin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina până la jumătate de litru de transpirație pe zi. * Viteza cu care aerul este eliminat în timpul unui strănut este de cel puțin 160 de kilometri pe oră. * În timpul unei vieți, un om poate produce până la 24.000 de litri de salivă, suficient cât pentru a umple două piscine olimpice. * Un om poate rezista până la 40 de zile fără mâncare, 6 zile fără apă și 6 minute fără aer. De asemenea, el nu poate rezista, în mod normal, fără să doarmă mai mult de 11 zile. * Capul unui copil cântărește cât un sfert din greutatea corpului acestuia.

La maturitate, capul reprezintă doar a opta parte din greutatea trupului. * Unghiile de la degetele mâinilor cresc, în medie, de șase ori mai repede decât cele ale picioarelor. * Aproximativ 50.000 de celule din corpul tău au murit și au fost înlocuite chiar în timp ce citești acest articol.

Scheletul tău este unul nou la fiecare trei luni și ai o piele nouă în fiecare lună. * Fiecare centimetru pătrat din pielea ta conține 6 metri de vase de sânge, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare și 3 milioane de celule. * Pentru a te încrunta, ești nevoit să folosești 43 de muschi ai feței. Pentru a zâmbi nu ai nevoie decât de 17. * Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumătate din

ele se află în mâini și picioare. * Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori în timpul vieții acestuia. * Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. În cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de grădină.

La polul opus se află capilarele. Acestea sunt atât de subțiri, încât este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul lângă altul, pentru a egala grosimea unui fir de păr. * Orice persoană pierde, în medie, 100 de fire de par pe zi și peste 10 miliarde de particule de piele moartă. * Ochiul uman este capabil să distingă aproximativ 1 milion de culori diferite și să obțină mai multe informații decât cel mai performant telescop construit vreodată. * Atunci când atingi un obiect, semnalul circulă prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe oră. * Un om inspiră și expiră de circa 23.000 de ori pe zi.

163

CE PREVĂD ASTRELE PENTRU 2018?

BERBEC Anul 2018 pare să fie pentru Berbeci un an al marilor ambiții profesionale, dacă ținem cont că Saturn tranzitează casa carierei Berbecului, împreună cu Pluton. Pare să fie și un an al reconsiderărilor în plan personal și relațional, dacă privim la faptul că Mercur își desfășoară primul “tur” al retrogradării chiar în Berbec (23 martie - 15 aprilie 2018), iar Venus, stăpâna parteneriatelor Berbecului, retrogradează în ultimul trimestru al anului în casa VIII (casa intimității) și în casa VII (a parteneriatelor). Marte, guvernatorul Berbecului, retrogradează în 2018 în lunile toride de vară, îndemnându-i pe Berbeci la revizuirea proiectelor de viitor și a direcției în care se îndreaptă cariera lor. Mulți Berbeci ar putea avea de făcut alegeri foarte interesante. La 13 iulie 2018, eclipsa de Soare care are loc în casa IV a Berbecului (casa familiei, a căminului, a rădăcinilor și a inconștientului) îndeamnă la reorganizarea locuinței, la o mai bună gestionare a relațiilor cu cei dragi, dar și la sondarea propriilor emoții. Casele banilor Berbecului sunt și ele activate de planete puternice în 2018, astfel că te poți aștepta la surprize financiare deosebit de plăcute, mai ales începând cu 15 mai, când Uranus își începe tranzitul prin casa banilor munciți și a valorii personale. La sfârșitul anului, în noiembrie 2018, Jupiter intră în propriul domiciliu, în casa IX a Berbecului. Astfel, Berbecii sunt invitați să își lărgească orizontul cunoașterii, să studieze, să călătorească, să își îmbogățească filosofia de viață. Contactul cu alte culturi te-ar putea ajuta mult în acest sens. Cu Jupiter în casa IX, ai putea să îți propui un masterat ori un doctorat, sau să publici o lucrare.

TAUR Pentru Tauri, temele principale ale anului 2018 sunt înnoirea personală, revizuirea convingerilor după care își conduc existența, eliberarea de trecut și de tipare nefuncționale, regăsirea autenticității. În primele 5 luni și jumătate ale anului, cât timp Uranus își încheie tranzitul prin casa XII, ești predispus la agitație fără un obiect precis sau fără o cauză precisă, poți izbucni relativ ușor sau tinzi să te lași angrenat în situații conflictuale pentru a-ți consuma energia interioară excedentară. Cel mai bine ar fi să folosești această energie pentru a decide ce schimbări dorești să faci în viața ta din momentul în care Uranus va intra în zodia ta. Uranus intră în Taur la 15 mai 2018, iar tranzitul va dura până la 6 noiembrie și va fi reluat la 6 martie 2019.

Uranus dă astfel semnalul pentru schimbare, pentru (re)câștigarea independenței și a libertății de a-ți conduce viața în direcția pe care o dorești tu și nu în funcție de așteptările celorlalți.

Cei din jur ar putea fi surprinși de dorința ta subită de a ieși din rutină și de a încerca ceva cu totul nou, progresist, de pornirea de a-ți regândi calea după o formulă originală și care te reprezintă mai bine. Această atitudine nouă se reflectă și în relațiile parteneriale.

Dacă în ultimii ani ai trăit după directivele perechii de viață sau te-ai lăsat dominat de un partener de afaceri, în 2018 poți să redresezi situația. Cu Saturn și Pluton în tranzit prin casa IX (casa călătoriilor, a studiilor superioare, a filosofiei de viață și a convingerilor) și cu Uranus în casa I (casa personalității), Taurii beneficiază de sprijinul necesar pentru a îndepărta din viața lor ceea ce nu îi (mai) reprezintă, ceea ce le limitează orizontul cunoașterii, ceea ce le îngreunează împlinirea marilor idealuri personale.

Acum este cel mai bun moment să îți reiei și să îți duci la bun sfârșit studiile superioare, să îți revizuiești și să îți consolidezi filosofia de viață, să depui efort pentru a-ți împlini În plan 164

financiar, anul 2018 te avantajează în mod special în asocieri, colaborări și parteneriate, dar este indicat să ai grijă să nu te lași atras în proiecte lipsite de realism, care ar putea fi inițiate de prieteni sau de un grup socio-profesional.

GEMENI Pentru cei mai mulți Gemeni, îndatoririle financiare și profesionale tind să țină capul de afiș în 2018 dar, dacă ești dispus să te implici și să faci ceea ce trebuie, poți realiza foarte multe. Cu tenacitate și muncă susținută, ai putea să-ți vezi împlinit un ideal legat de carieră și să ai parte de o îmbunătățire a statutului social și/sau a reputației profesionale.

Viața socială a Gemenilor rămâne animată până la 15 mai 2018, când Uranus părăsește casa XI (a amicilor și a planurilor de viitor, a proiectelor de grup și a beneficiilor obținute de pe urma profesiei). Uranus, supranumit “Marele Revoluționar”, intră în casa XII a Gemenilor, iar tranzitul său prin acest misterios sector de horoscop durează până la 6 noiembrie, pentru a reîncepe apoi la 6 martie 2019. Prin urmare, eastrolog.ro îți recomandă să profiți de primele 5 luni și jumătate ale acestui an pentru a decide alături de cine mergi mai departe în proiectele tale pe termen lung, alături de cine te vezi în viitor.

Odată cu intrarea lui Uranus în casa XII, pentru Gemeni se deschide o perioadă de 7 ani în care au tot timpul să își reconsidere filosofia de viață, analizând încercările prin care au trecut și constatând care dintre ele s-au dovedit fructuoase. Uranus guvernează casa IX a Gemenilor (casa convingerilor și a principiilor după care își călăuzesc viața), astfel că, mai ales după 15 mai, li se poate aplica principiul ”fiecare pasăre pe limba ei piere”. Desprinderea de obiceiurile dăunătoare, de metodele ineficiente, de concepțiile preluate de la alții, nu se face de la o zi la alta și poate conduce la stres, la un program dezorganizat și la o predispoziție spre frământări interioare și agitație. În 2018, Uranus nu mai este însă tensionat de Jupiter și Pluton și, prin urmare, Gemenii au posibilitatea să înceapă un proces de regăsire și reechilibrare interioară.

Perechile de eclipse din 2018 activează casele III și IX ale Gemenilor, adică axa cunoașterii.

Prin urmare, ar fi foarte bine ca în acest an să te străduiești să îți depășești limitele personale din punct de vedere intelectual sau poate chiar academic, dacă ești student, elev sau profesor RAC În 2018, în centrul atenției Racilor se află chestiunile legate de viața sentimentală, copii, creativitate, parteneriate, prietenie, precum și de revizuirea proiectelor de viitor.

Tensiunile familiale care probabil că ți-au tulburat anul precedent se risipesc ca norii după furtună. Tranzitul lui Jupiter prin casa V a Racului promite o abordare mai optimistă a chestiunilor ce țin de casă și de familie, inclusiv o îmbunătățire a bugetului.

Așadar, se creează condițiile necesare pentru rezolvarea unor conflicte mai vechi, pentru eliberarea de resentimente și emoții negative. Și relațiile cu copiii, dacă ai, sunt mult mai armonioase în 2018 și reușești să îi călăuzești cu mai multă ușurință pe drumul cel bun.

S-ar putea chiar să vă și distrați împreună, îmbinând responsabilitățile și îndeplinirea unor sarcini cu jocul și buna dispoziție. Este momentul să te lași purtat de această pasă tinerească și să te apuci de un sport, să faci mai multă mișcare, să îți îmbunătățești forma fizică. În plus, casa parteneriatelor Racului este marcată în 2018 și de prezența lui Saturn (alături de Pluton), astfel că se creează condițiile necesare pentru ca tu să dobândești un plus de maturitate și de realism și să identifici eventualele relații toxice din viața ta.

La 15 mai 2018 Uranus părăsește casa carierei Racului și pășește în casa proiectelor de 165

grup, a prietenilor, a beneficiilor care vin din exercitarea profesiei, dar și a planurilor de viitor, unde va sta 7 ani. Prin urmare, schimbările care au avut loc în ultimii ani în viața profesională a Racilor conduc, începând din 2018, la reactualizarea proiectelor pe termen lung și la reformularea priorităților legate de viitor. Acum ai, în sfârșit, posibilitatea să redevii tu însuți, să nu te mai simți obligat să faci ceea ce crezi că așteaptă ceilalți de la tine. Iar această eliberare ar putea conduce la o adevărată revoluție în plan relațional. Este anul în care poate avea loc reconfigurarea cercului de prieteni, anul în care abandonezi anumite grupuri sau anumite cercuri socio-profesionale, pentru a adera la altele noi, care au poate o viziune mai practică, mai ușor aplicabilă asupra proiectelor comune. În 2018 mulți Raci sunt mai dispuși să iasă din spațiul lor de siguranță, să socializeze mai mult și chiar să riște mai mult în ceea ce privește anumite asocieri ori colaborări sau în ceea ce privește viitorul lor, în general. Cum Uranus este stăpânul casei VIII a Racului, în 2018 poți fi avantajat dacă te implici în activități de cercetare. Sau poate că un proiect mai vechi de cercetare primește acum fondurile ncesare pentru a fi pus în aplicare pe termen lung.

LEU Pentru Lei, anul 2018 se anunță aglomerat, plin de îndatoriri și obligații, dar eforturile le vor fi răsplătite cu vârf și îndesat în a doua jumătate a anului. Este anul în care mulți Lei au posibilitatea să își regăsească legăturile cu locurile natale, cu rădăcinile și cu familia, sau să își consolideze competența profesională și să acumuleze experiență prețioasă.

Până în noiembrie 2018, Leii beneficiază de tranzitul lui Jupiter, Marele Benefic, prin casa IV (casa familiei, a căminului, a bunurilor de folosință îndelungată, dar și a inconștientului și a fundațiilor psihice). Prin urmare, se poate spune că în 2018 dispui de resursele interioare necesare pentru a face față angajamentelor și responsabilităților asumate sau impuse, dar și schimbărilor relativ bruște care se prefigurează în plan profesional sau în ceea ce privește statutul matrimonial. Familia, copiii și dobândirea și/sau amenajarea propriei locuințe pot contribui la consolidarea siguranței tale emoționale și constituie oaza ta de relaxare și de reîncărcare a bateriilor după agitația din plan profesional. Dacă adăugăm la toate acestea și faptul că Nodul Nord tranzitează zodia Leului până în noiembrie, se poate spune că în 2018 poți să te (re)descoperi, să înțelegi mai bine cine ești, care îți sunt talentele și limitele personale, în ce măsură depinzi de alții, sau dacă ești un adevărat lider pozitiv, puternic și generos. În 2018 poți răsturna și munții dacă îți pui la lucru inteligența, creativitatea și perseverența. Este vreme să abordezi tot ceea ce ți s-a părut până acum prea dificil, indiferent dacă este vorba despre profesie sau despre organizarea vieții zilnice în cele mai mici amănunte. Anul 2018 ar putea aduce vești bune în ceea ce privește veniturile Leilor care lucrează în sectorul bugetar, dar și celor care solicită finanțări. În cazul finanțărilor, este posibil să primești mai puțin decât ai cerut.

FECIOARĂ Anul 2018 ar putea aduce Fecioarelor schimbări spectaculoase în ceea ce priveste concepțiile și principiile de viață, precum și o schimbare de perspectivă în plan profesional și în viața de zi cu zi. Soarele natal al Fecioarelor este bine susținut în 2018 de Uranus, care intră în Taur la 15 mai, dar și de tranzitele lui Saturn și Pluton în casa V. Prin urmare, creativitatea și dorința de a-ți extinde orizontul cunoașterii te pot pune într-o lumină nouă. Ai șanse să schimbi locul de muncă, dacă acesta nu te satisface sau nu ți se potrivește, ori ai putea să îți 166

găsești de lucru pe neașteptate, dacă încă mai cauți un loc de muncă. Acum ai posibilitatea să îți demonstrezi concret talentele, dar și să înveți lucruri noi atât la nivel teoretic, cât și practic.

Acum poți să faci cursuri de perfecționare sau de învățământ superior, pentru a-ți îmbunătăți șansele de a găsi un loc de muncă pe măsura aspirațiilor tale. Fecioarelor li se recomandă însă multă responsabilitate și maturitate în gestionarea relațiilor cu copiii (dacă este cazul), în ceea ce privește relațiile amoroase, distracțiile și speculațiile financiare. În vară, între 26 iulie și 19 august 2018, Mercur retrogradează în casa XII a Fecioarei, o casă a misterelor, a izolării, a subconștientului, dar și a dușmanilor ascunși. Este un interval potrivit pentru a face pace cu trecutul prin iertare și iubire, un interval în care se recomandă perioade de solitudine, autoanaliză, meditație. Este indicat, totuși, să eviți însingurarea, pentru că te poate conduce spre anxietate. În ceea ce privește iubirea, în 2018 este posibil să treci de la idealism extrem la un realism la fel de dur. Pe de altă parte, 2018 ar putea să îți aducă o relație sentimentală nouă și incitantă.

BALANȚA Anul 2018 poate reprezenta pentru Balanțe un prilej de reîntâlnire cu trecutul, o perioadă de explorare a rădăcinilor și de înțelegere a impactului pe care l-au avut anii copilăriei și învățăturile părintești asupra devenirii ca adult. Prezența lui Saturn alături de Pluton în casa IV a Balanței (casa familiei și a căminului, dar și a inconștientului) sugerează că în 2018 este posibil să te simți împovărat de responsabiltățile familiale sau, poate, de o serie de lucrări de reparații, de renovare ori de consolidare a locuinței. Dacă dorești să te muți, te avantajează să achiziționezi o locuință mai veche pe care să o renovezi și să o amenajezi după propriul gust.

Pentru multe Balanțe, 2018 poate constitui o perioadă importantă în procesul de maturizare afectivă și de desprindere de casa părintească. Pentru alte Balanțe, acest an ar putea aduce responsabilități suplimentare legate, poate, de un părinte cu probleme de sănătate sau aflat la nevoie. Este vremea să privești cu încredere spre viitor și să nu te izolezi. Ar fi bine să te implici în proiecte de grup, să te integrezi în colectivități care te reprezintă și care îți împărtășesc viziunea. La 15 mai 2018 Uranus întră în casa VIII a Balanței (casa intimității, a resurselor comune, a taxelor, impozitelor, amenzilor și moștenirilor, dar și a investițiilor ori a parteneriatelor financiare). Prin urmare, pentru multe Balanțe ar putea să iasă la lumină secrete, temeri, dorințe reprimate și nevoia de a schimba ceva în plan relațional. La fel de bine, însă, pot apărea fluctuații financiare neașteptate, mai ales în cazul celor care se bazează pe veniturile partenerului de viață. Totuși, dacă privim imaginea de ansamblu, se poate spune că 2018 aduce șanse de creștere a veniturilor. Din punct de vedere profesional, 2018 nu pare să aducă nimic spectaculos în viața Balanțelor. În schimb, ai posibilitatea să îți conturezi o viziune realistă în ceea ce privește direcția pe care vrei să o urmezi în carieră și în viață, în general. Nu este anul acțiunilor la scară mare, ci mai degrabă al consolidărilor, al planificărilor pe termen lung, al structurării unor etape clare de acțiune pe mai departe.

SCORPION 2018 este pentru Scorpioni un an cu potențial mare de progres și chiar de redresare profesională și financiară. Tenacitatea și abilitatea de strateg care te caracterizeaza, te pot conduce spre succes și este momentul să îți pui în practică ideile și cunoștințele acumulate 167

în anii precedenți. Până la 8 noiembrie 2018, tranzitul lui Jupiter, Marele Benefic, prin casa I a Scorpionului îți aduce oportunități de dezvoltare și afirmare personală. Jupiter formează în acest an aspecte armonioase cu Pluton, stăpânul Scorpionului, și cu Neptun, sprijinindu-te să-ți concretizezi cele mai înalte aspirații și idealuri. Creativitatea, talentele și concepțiile contribuie în mod decisiv la impresia pe care o faci celor cu care interacționezi și contează ori de câte ori apare o miză profesională, financiară sau chiar romantică. Mulți Scorpioni pot descoperi în 2018 că le stă în putere să își îmbunătățească situația și să facă schimbări în mediul în care muncesc și trăiesc. Te poți afirma cu mai multă ușurință, îți poți demonstra valoarea la locul de muncă, emani încredere și optimism. Se recomandă atenție la tendința de a te supraevalua și de a exagera în promovarea competențelor pe care le deții.

Retrogradarea co-guvernatorului Scorpionului, Marte, activează casa III în perioada 13 - 27 august. În acest interval este indicat să cântărești bine ceea ce spui, scrii sau semnezi și sa fii atent la comunicarea verbală și non-verbală. Este indicat să eviți agresivitatea verbală și să fii atent(ă) la predispoziția de a-ți irosi energia în discuții sterile sau în deplasări fără obiective clare. În perioada în care Marte retrogradează, dificultățile de concentrare te pot conduce la conflicte, la frustrări și la o predispoziție de a te risipi în prea multe direcții. ”Cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul”, iată o realitate simplă și aplicabilă Scorpionilor pe parcursul acestui tranzit. Este indicat să iei lucrurile pe rând, pas cu pas, și să nu-ți pierzi răbdarea. În 2018 nodurile lunare tranzitează casele IV și X ale Scorpionului, adică se află pe axa formată de casa familiei și casa carierei. În plus, perechile de eclipse din acest an au loc tot în casele IV și X. Prin urmare, se întrevede un an activ din punct de vedere profesional, un an în care poți face pași importanți către realizarea obiectivelor tale pe termen lung. Din punct de vedere relațional, anul 2018 este favorabil întemeierii unor alianțe și parteneriate noi. Energia conferită de astre te ajută să fii mai deschis, mai prietenos, mai expansiv.

SĂGETĂTOR Jupiter, stăpânul Săgetătorului, petrece aproape tot anul 2018 în casa XII, o casă a izolării, a acțiunilor din spatele scenei, dar și a vindecării, a subconștientului, a comorilor nedescoperite în sine. Din fericire, în 2018 Jupiter nu mai este implicat în aspecte tensionate cu planetele grele. Dimpotrivă, se armonizează cu Pluton și cu Neptun, favorizând astfel dezvoltarea personală, autocunoașterea, autoanaliza și ajutându-i pe Săgetători să se desprindă de trecutul care nu îi mai reprezintă. Săgetătorii au acum posibilitatea să tragă învățăminte din tot ceea ce au trăit în ultimii 12 ani.

Se poate ca mulți Săgetători să treacă adesea prin momente de melancolie sau să simtă nevoia de a evita activități pe care de obicei le adorau. Perioadele de solitudine conduc la reconectarea cu sine și deschid calea spre vindecare și iertare. Prin urmare, în 2018 ai posibilitatea să stingi conflicte mai vechi de familie. De asemenea, poți să te eliberezi de un secret care te apasă ori să descoperi în tine resurse neașteptate de energie, atât la nivel intelectual, dar mai ales la nivel emoțional. După stresul anilor anteriori, după toate dificultățile și răsturnările de situație, Săgetătorii au posibilitatea să profite de energia anului 2018 pentru a-și găsi echilibrul și liniștea sufletească și pentru a-și recăpăta optimismul care îi caracterizează. Ai nevoie de această revigorare, pentru că 2018 aduce și dificultăți. Prezența lui Saturn, alături de Pluton, în casa banilor munciți și a resurselor personale sugerează că pentru a-ți câștiga existența trebuie să muncești din greu și să îți gestionezi cu grijă veniturile. Este vremea să încerci să înțelegi și dimensiunea spirituală a vieții sau a situațiilor în care ești pus, să eviți 168

să privești viața în mod superficial și materialist. Din fericire, poți să te bazezi pe intuiție, care funcționează foarte bine și te ajută să pătrunzi în profunzimi la care alții nu au acces.

Din punct de vedere sentimental, 2018 te găsește într-o pasă romantică, poate chiar visătoare.

Primele cinci luni ale anului sunt mai favorabile celibatarilor, celor care doresc să inițieze o relație cu o persoană de care sunt atrași sau celor care doresc să schimbe ceva în viața lor sentimentală.

CAPRICORN Capricornii beneficiază în 2018 de prezența lui Saturn chiar în zodia lor, unde Marele Benefic se simte în largul lui, fiindcă se află în Domiciliu. Acest tranzit îi ajută pe Capricorni să conștientizeze mai mult ca oricând că totul depinde de ei, că succesul și eșecul sunt consecința directă a ceea ce fac și desfac singuri. În acest context astral, crește capacitatea Capricornilor de a construi, de a consolida, de a-și îndeplini obiectivele pe termen lung. 2018 este anul în care îți poți demonstra capacitatea organizatorică și competența, poți dovedi că ești o autoritate în domeniul tău de activitate sau că ești un om de nădejde, capabil să își asume și să respecte angajamente față de sine și față de ceilalți.Este vremea să te ocupi de proiecte personale restante, să lucrezi la imagine, dar fără să devii refractar la ideile și opiniile celor din jur, intolerant sau inflexibil. Tranzitul lui Jupiter prin casa prietenilor, a grupurilor socio-profesionale și a planurilor de viitor, indică tocmai faptul că în 2018 poți să progresezi prin intermediul muncii în echipă și al proiectelor comune, prin implicare socială, descoperind cauze la care să te raliezi. Se poate să îți consolidezi viitorul în cadrul unei firme mari, să încasezi beneficii de pe urma muncii depuse în anii precedenți, să te bucuri de ajutorul prietenilor în urmărirea obiectivelor personale și profesionale. Perioadele favorabile în acest sens sunt îndeosebi lunile ianuarie, aprilie și septembrie 2018. Tot în caseele II și VIII ale Capricornului au loc și perechile de eclipse din 2018, dar mai are loc și o eclipsă în casa parteneriatelor, la 13 iulie. Toate acestea prevestesc un an agitat din punct de vedere afectiv, cu mai multă deschidere ca oricând spre înnoire și schimbare.

VĂRSĂTOR Neclaritățile și dificultățile profesionale ale anilor trecuți se risipesc în 2018, lăsând loc creșterii, dezvoltării și consolidării unui viitor de succes. În schimb, Vărsătorii se pot confrunta cu o serie de dileme personale care îi împing spre un bilanț amănunțit.

Cu Saturn, alături de Pluton, în tranzit prin casa izolării, a vindecării, a inamicilor secreți, dar și a subconștientului, Vărsătorii au acum posibilitatea să conștientizeze și să depășească o serie de limitări interioare. În primă fază, mai ales la începutul lui 2018, unii Vărsători ar putea resimți un sentiment de neputință și dorința de a se retrage, de a se izola pentru recalibrare și reîncărcarea bateriilor. Este chiar recomandat ca în 2018 să îți organizezi în așa fel activitatea încât să ai timp pentru odihnă, relaxare, meditație și orice alte practici care te-ar putea (re)pune în contact cu tine însuți/însăți. Dacă vrei să ai parte de susținerea celorlalți, este necesar să îți cultivi capacitatea de a te înțelege cu cei din jur, de a dărui cu generozitate. Tranzitul Nodului Nord în casa VII a Vărsătorului îți oferă o excelentă ocazie să lucrezi la îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți. Odată cu intrarea lui Uranus în casa IV (casa familiei și a căminului, dar și a rădăcinilor și a inconștientului), Vărsătorii se identifică mai mult cu trecutul, își revăd diverse amintiri din copilărie și au posibilitatea să descopere 169

anumite condiționări care merită depășite. Poate fi o etapă importantă a descoperirii de sine, de care depind atât dezvoltarea profesională, cât și echilibrul relațiilor cu ceilalți. Pentru mulți Vărsători poate fi vorba despre o eliberare de trecut prin înțelegere și schimbare de mentalitate, în timp ce pentru alții eliberarea se petrece prin plecarea din casa părintească sau din locurile natale. Dacă ți-ai propus să revoluționezi ceva în viața personală, în 2018 este chiar recomandat să începi procesul de schimbare.

PEȘTI Anul 2018 ar putea funcționa pentru Pești pe principiul ”schimbi locul, schimbi norocul”, dar într-o variantă modificată: ”schimbi mentalitățile, schimbi norocul”. Jupiter, co-guvernatorul Peștilor și stăpânul casei carierei și a direcției în viață, tranzitează până la 8 noiembrie casa IX, a marilor aspirații, a călătoriilor, a relațiilor cu străinătatea, a studiilor superioare, a convingerilor și a filosofiei de viață. Prin urmare, în 2018 parcursul tău personal și profesional, reputația și statutul socio-profesional depind de concepțiile tale despre lume și viață și de cât de dispus ești să-ți lărgești orizontul cunoașterii și perspectiva asupra propriei persoane, dar și asupra carierei și a drumului pe care vrei să-l urmezi în viață.Studiile superioare, proiectele publicistice ori academice, activitățile de import-export, călătoriile și contactul cu alte culturi sunt favorizate și favorabile dezvoltării tale personale și profesionale. În 2018 Peștilor li se recomandă să se orienteze spre autocunoaștere și dezvoltare personală, spre aprofundarea studiilor, eventual spre reluarea studiilor abandonate în anii anteriori, pentru a-și spori șansele de realizare socio-profesională. Tranzitul lui Pluton în casa XI a Peștilor te ajută și să-ți evaluezi mai realist amicii și grupurile din care faci parte. Este momentul să îndepărtezi din viața ta persoanele cu care chiar nu ai nimic în comun și să încerci să înțelegi care dintre relații chiar sunt cu adevărat reciproc avantajoase. Acum ai posibilitatea să așezi pe baze noi anumite relații de prietenie și anumite colaborări cu grupuri sau organizații. Din punct de vedere financiar, în 2018 ai posibilitatea să-ți stabilizezi veniturile. mai ales după 15 mai.

170

...În loc de Aho, Aho...!

Centenarul discordiei

Suntem, deja, în „Anul 100“ al Marii Uniri. Avanpremiera care ar fi trebuit să fie aniversarea 99 din acest an s-a păstrat în coordonatele festivismului militaro-politicianist, cu defilări, discursuri pompoase (reciclate după cele de anţărţ!) şi – bineînţeles! – mici, vin fiert şi ciolan cu fasole. Însă toate astea reprezintă doar „garnitura“ clasică pentru gâlceava perpetuă a politicienilor: atacuri reciproce, absenţe din tribunele oficiale, vituperări la adresa adversarilor aflaţi în „dezastru moral“, vinovaţi de „suferinţa seculară“ a poporului asuprit. Când îi asculţi pe „aleşii neamului“ (dacă mai ai răbdarea necesară!), nu poţi să nu rememorezi figurile marilor oameni de stat care au zidit România modernă. Ei ştiau ce este spiritul de sacrificiu, aveau un ţel şi urmau un program dictat de credinţa poporului român în unitatea sa. Astăzi, ce-avem? Centenarul Marii Uniri i-a prins pe guvernanţi nepregătiţi precum iarna! De 99 de ani se ştia că în 2018 este marea sărbătoare... Se chinuie fel de fel de „responsabili“ să încropească un program deocamdată „nevertebrat“. Mai bătrân decât România Mare şi tot pe-atâta de-nţelept, filozoful Mihai Şora declara, zilele trecute, cu o anume dezamăgire generată de situaţia morală şi politică în care ne aflăm, că doreşte patriei lui „să fie o ţară bine guvernată, cu grija celor care o guvernează pentru cei care sunt guvernaţi. Şi ultima lor grijă să fie grija pentru ei înşişi.

Dacă prima lor grijă poate să fie asta, iar ultima lor grijă să fie pentru ei înşişi, România are asiguraţi câţiva ani buni în faţa ei“.

Aşa cum stă bine românului, fiecare ştie ce ar trebui făcut în anul Centenarului, cum „să jucăm în teren“: să rememorăm figurile emblematice ale României începutului de secol XX, să ridicăm statui, să edităm compendii, să finanţăm publicarea unor romane istorice sau volume cu poezii patriotice („ca pe vremuri!“), să organizăm chermeze cu lăutari, să nu uităm de „gaşca Zurli“, să ducem copiii la muzeu cu clasa, să intervievăm niscaiva veterani şi-apoi să-i cărăm cu noi la Alba Iulia şi câte şi mai câte... Numai că atunci când ai vrea să te lămureşti ce-i în minţile celor care au „pâinea şi cuţitul“, liniştea este aproape mormântală. Afli că a fost selectată sigla Centenarului şi că se lucrează la program.

Fraţilor, e decembrie 2017! În România, de la Crăciun şi până după Sfântul Ioan Botezătorul (şi pe nou, şi pe vechi!), totul e un mare ospăţ urmat de câteva săptămâni de indigestie. Până să se trezească şi responsabilii cu Centenarul din beţia festivismului, trec momente majore precum Unirea Basarabiei cu Ţara sau Pacea de la Buftea. Pentru că, în realitate, Centenarul nu este doar 1 Decembrie. Este un şir de... „centenare“!

Deocamdată, la Ministerul Culturii se simte o anume irascibilitate ori de câte ori vreun jurnalist îndrăzneşte să întrebe: „Şi cu Centenarul cum mai staţi?“ Domnul ministru Lucian Romaşcanu este convins că „întotdeauna va exista tentaţia de a spune de ce am făcut asta şi n-am făcut cealaltă. Va trebui să avem şi festivităţi, pentru că e un an festiv, va trebui să avem şi lucruri foarte concrete, care ţin de infrastructură“. Premierul Tudose vorbeşte despre reabilitarea sediilor unor teatre din Bucureşti, achiziţii de carte pentru biblioteci şi finalizarea investiţiilor la Catedrala Neamului. Nici un cuvânt despre starea deplorabilă în care se află Muzeul Naţional de Istorie (închis în proporţie de 80 la sută de aproape 15 ani)! „Interesul nostru, al Guvernului, este să încurajăm tânăra generaţie să citească, iar pe cei din generaţia noastră şi a părinţilor noştri, să se întoarcă la lectură. Avem toată disponibilitatea să sprijinim cu fonduri bugetare finanţarea acestui proiect, pe care să îl cuprindem în Programul Centenar“, a declarat dl Tudose. Şi nu i-a fost de-ajuns: „Nu putem bifa acest eveniment printr-o petrecere cu mititei şi sarmale cu mămăligă. Vorbim la copii despre lapte şi corn, în regulă. Acum este nevoie de ceva similar cu «Lapte, corn, carte»“. Pe acest principiu, în „Programul Centenarului“ (dacă va exista un asemenea document oficial...) pot fi introduse subvenţionarea protezelor ortopedice, întreţinerea parcurilor sau salvarea rasei de suine Mangaliţa, renumitul „porc-somon“ (că altfel, de unde ciolan cu fasole?!...).

Sărbătorirea Marii Uniri este un spectacol în plină desfăşurare. Regizorii (oficialii ştiuţi şi neştiuţi) asigură suspansul maxim: habar n-avem şi nici nu intuim ce urmează. La fel ca ei! Ştefan RADU

171

Almanahul UZPR - Fliala Bacău 2018 Editat de Director: Răzvan PESA-MOZA Leonard POPA (redactor-şef) Tehnoredactare: Adrian AMALANCI Toate caricaturile din almanah aparţin lui Victor Eugen MIHAI (VEM) Fotografii coperţi: Ioan BÎŞCĂ

172