pag 1
EVENIMENT
A fost odată Petrolul Moinești…
„O, TEMPORA! O, MORES!” Joi, 29 iulie 2021, începând cu orele 15:30, Clubul Lira din Moinești a fost gazda unui eveniment care a strâns laolaltă oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale, ziariști și, nu în ultimul rând, iubitori ai sportului. Păstrarea tradiției locale și cinstirea “eroilor” locali m-au determinat să pornesc într-o expediție de documentare, care a generat o monografie intitulată: “O istorie a Petrolului Moinești în interviuri și imagini”. În lucrarea menționată, examinez traseul echipei de fotbal Petrolul Moinești, focalizândumă asupra unor sezoane în care echipa a excelat. Astfel, am adus la lumină imagini necunoscute publicului larg, informații trecute cu vederea, valorificând istoria orală și ceea ce s-a scris pâna acum despre acest club. Consider că am oferit o imagine de ansamblu asupra unui fenomen emblematic pentru spațiul sportiv românesc. Cartea se adresează tuturor pasionaților de istoria sportului, dar, în special, celor pentru care Petrolul Moinești a însemnat ceva! Pe de altă parte, și cei pentru care Petrolul Moinești nu a reprezentat nimic au, acum, posibilitatea să înțeleagă ce au pierdut... În cadrul acestui eveniment au luat cuvântul: primarul Mun. Moinești, Valentin Vieru, pentru a saluta oaspeții și a felicita inițiativa autorului; președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, care a evidențiat modul în care a evoluat profesional autorul și a reiterat sprijinul pe care îl oferă sportului din postura politico-administrativă pe care o exercită; primarul Mun. Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, un iubitor și practicant al “sportulului rege”, cel care a reînființat clubul sportiv maramureșean, a scos la lumină implicarea avută de subsemnatul în reînnodarea tradiției sportive din Moinești, prin fondarea clubului sportiv municipal CSM Moinești în anul 2009; profesorii universitari Radu Ababei și Valentin Zichil, au pus accentul pe evoluția profesională și didactică a autorului, iar directorul grupului Gândul, Adrian Artene, a menționat că „Paul-Claudiu Cotîrleț este cea mai potrivită persoană pentru a scrie această carte având în vedere trecutul său de fotbalist la echipa petrolistă și de istoric, specialist al perioadei contemporane”. A doua repriză a evenimentului din Moinești s-a desfășurat în epicentrul acțiunii descrise în volumul editat la Onești cu sprijinul logistic al Editurii Magic Print. Sute de oameni din Moinești, dar și din localitățile învecinate, au luat cu „asalt” stadionul Petrolul. Vechea
pag 2
arenă moineșteană a prins din nou viață datorită ropotelor de aplauze din tribune și a driblingurilor magice din teren. Ne-au încântat cu prestațiile avute mari legende ale Ligii I de fotbal: Costel Câmpeanu (câștigător al Cupei României cu Dinamo București, jucător cu peste 450 de meciuri în prima ligă), Cristian Vasc (câștigător al Cupei României cu Universitatea Craiova, jucător cu peste 200 de meciuri în prima ligă), Viorel Ion (triplu câștigător al campionatului național cu Steaua București, jucător cu peste 250 de meciuri în prima ligă), Florin Lovin (triplu câștigător al campionatului național cu Steaua București și Astra Giurgiu, jucător cu peste 250 de meciuri în prima ligă) și mulți alții. Și în componența formației moineștene au existat fotbaliști care au avut rezultate remarcabile la nivel național și chiar internațional: Dan Moței (singurul portar din lume ce a reușit în timpul regulamentar să apere două penalty-uri și să înscrie un gol), Cristian Apachiței (golgeter al echipelor Universitatea Cluj și FCM Bacău, atunci când aceste echipe erau în prima divizie), Adrian Moldoveanu (jucător cu prezențe numeroase la nivelul primei ligi de fotbal), Robert Ghioane (jucător cu meciuri în cupele europene și arbitru titrat de primă ligă). Aceștia sunt doar patru din cei care au oferit orașului o identitate, au schimbat mentalități și au făcut ca moineștenii să nu se simtă cu nimic mai prejos decât ieșenii sau brașovenii. Meciul dintre Petrolul Moinești și Legendele Anilor 90 a fost arbitrat de o brigadă băcăuană condusă la centru de președintele AJF, Cristi Sava. Partida s-a încheiat la egalitate, 4-4. Atmosfera a fost întreținută, ca în vremurile bune, de doctorul Valentin Nițu. Asistența medicală a fost oferită de doctorul Stănescu, ajutat fiind de oamenii săi de bază: Nea Vicu, așa cum îl știm cu toții, și de energicul Kiki Berbece. Sfaturile tactice au fost oferite de cei doi antrenori: Gheorghe (Ghiță) Poenaru și Gheorghe (Gioni) Andrieș. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment marcant pentru viața sportivă din județul nostru, aflată încă în letargie. Închei această relatare cu o reinterpretare a celor zise de marele om de fotbal, Florin Halagian: „Argeșul, dacă nu exista Dobrin, rămânea doar un râu!” Eu i-aș oferi o nouă dimensiune: Moineștiul, dacă nu exista clubul de fotbal Petrolul, rămânea doar un punct pe harta localităților petrolifere din România. Paul COTÎRLEȚ
CONSILIUL DIRECTOR: Adrian AMALANCI - director Leonard POPA - redactor- şef *Acest proiect publicistic este finanţat integral de consiliul director. Semnează: Costin ALEXANDRESCU Adrian AMALANCI Romulus Dan BUSNEA Mihai BUZNEA Marius CERGHICI Paul COTÎRLEŢ Cornel GALBEN Victor Eugen MIHAI (VEM) Ştefan OLTEANU Răzvan PESA-MOZA Leonard POPA Marcian POPA Dan SION Pentru o documentare cât mai exactă şi pentru participarea redactorilor noştri la evenimentele sportive în care sunt implicate, rugăm cluburile sportive şi instituţiile abilitate să ne informeze din timp, despre competiţiile aflate în derulare. Corespondenţa se poate trimite online pe adresa sportul. bacauan@yahoo.ro. Notă: Articolele, tehnoredactarea, corectura şi îngrijirea ediţiei s-au făcut gratis. Această notă are înţeles pentru instituţiile fiscale competente. Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine exclusiv autorilor. Manuscrisele şi fotografiile reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie. Sediul redacţiei: Bacău, Letea 13, judeţul Bacău Telefoane: 0743-665.630; 0758-686.511; 0334-808.022; https://www.facebook.com/ Sportul.Bacauan E-mail: yellow_cyprus@yahoo.com amalancia@yahoo.com Colecţia completă a Revistei “SPORTUL BĂCĂUAN” se găseşte la Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” din Bacău.
EDITORIAL
TRIUMFUL OLIMPISMULUI Motto ”Aşa cum ziua nicio stea nu e pe cer mai caldă şi mai strălucitoare decât Soarele, la fel nu e nicio competiţie mai măreaţă decât jocurile olimpice” anticul Pindar
...Se-aud și pe la noi, pe plaiuri carpatine, reverberațiile ecourilor din marile arene sportive ale olimpiadei de la Tokyo, ale cărei întreceri își rostesc mesajele olimpismului modern sub semnul aceleeași triade antice care îl patronează încă de la primele jocuri ale antichității: Scitius, Altius, Fortius – mai repede, mai sus, mai puternic. Și e momentul să ne reamintim și de cuvintele-mesaj ale părintelui jocurilor olimpice moderne, francezul Pierre de Coubertin, care ne spunea încă de la cea dintâi ediție a acestora că ele ”... sunt celebrarea o dată la patru ani a primăverii umanității”, dar și că „Cel mai important lucru (...) nu este să câștigi, ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful, ci lupta. Esențial nu e să cucerești, ci să lupți bine”. Suntem îndreptățiți, cred, să spunem că dincolo de tensiunile disputelor și dramatismului eroic, victorios ori nu, ale confruntărilor din arene, primul și cel mai strălucitor trofeu al actualei olimpiade este acela că a reușit să învingă cel mai puternic adversar mondial: pandemia de covid-19, cu toate varintele sale, chiar dacă diagnosticul și tratamentul inhibitor administrat asupra dușmanului public numărul 1 a fost unul de anduranță pe durata unui an de zile. Spiritul olimpic dovedindu-se adjuvantul forte care s-a convertit în soluția câștigătoare a acestei bătălii a giganților, având drept motivație un alt celebru precept olimpic: ai câștigat, continuă; ai pierdut, continuă. Se poate spune, de altfel, că fiecare ediție a Jocurilor moderne a însemnat doborârea tot atâtor recorduri prin amploarea participărilor – ca număr de țări, de sportivi, de discipline și probe sportive. Dacă la cea dintâi ediție a jocurilor
olimpice moderne – care a avut loc între 6 – 15 aprilie 1896, prima de după anul 393 – când jocurile olimpice ale antichității au fost interzise de împăratul roman Teodosiu -, au participat 14 țări reprezentate de 241 de sportivi care și-au disputat laurii în 43 de probe, actuala Olimpiadă găzduită de Tokyo și Țara Soarelui Răsare reunește 11 000 de sportivi reprezentând 206 de țări. Confirmânu-se încă odată un alt mare adevăr rostit în urmă cu mai bine de un secol de către baronul Pierre de Coubertin: ”Ceea ce este cultura pentru umanitate este olimpismul pentru sport”. Olimpism ce se regăsește în cele 7 principii și valori care definesc spiritul Jocurilor: fair-play, adică sportivitate, atitudine sportivă cinstită și dreaptă; heraldica olimpică – cele cinci cercuri întretăiate, fiecare având o altă culoare albastru, negru, roșu, galben, verde semnificând cele cinci continente; deviza – citius, altius – fortius; drapelul - cu emblema olimpică în centru; flacăra olimpică – semnificând mitul lui Pometeu, cel care a furat focul de la zei spre a-l dărui oamenilor; Imnul – cantata poetului grec Kostas interpretată în fața regelui George I al Greciei la cea dintâi olimpiadă modernă din 1896; jurământul olimpic – depus pentru prima oară de sportivi și arbitri la ediția din 1920 desfășurată în orașul belgian Anvers. E momentul să ne amintim, cu mândrie nedisimulată și cu satisfacția marilor performanțe, că sportivii români au reușit să toarne în corolele celor mai prețioase metale talentul, munca și sentimentul patriotic național ale celor care au alcătuit delegațiile țării noastre participante la 20 dintre cele 28 de ediții ale jocurilor olimpice moderne, reușind să-și adjudece un număr impresionat de medalii – 306, dintre care 89 de aur, 95 de argint și 122 de bronz. Prezenți la ediția *20 Tokyo a Jocurilor Olimpice, cei 101 de gladiatori români ai sporturilor ce se vor întrece în 17 discipline sunt animați de dorința și hotărârea de a adăuga noi carate, dintre cele mai strălucitoare, la nestematele ce i-au laureat pe înaintașii lor. Un palmares pe care ni-l dorim cu toții cât mai bogat și despre care vom vorbi după ce ecourile Olimpiadei se vor fi reverberat și înscris în cronica olimpismului românesc. Mihai BUZNEA (UZPR)
O întâlnire Nu ne cunoaștem. Adică eu știu cine e el: Renzo Ulivieri. El, în schimb, habar nu are de mine. Cu toate acestea, îl opresc. Și vorbim. Așa cum vorbesc doi oameni ce se întâlnesc întâmplător într-o gară. Așa cum vorbesc doi oameni pasionați de fotbal. Așadar, vorbim. Glumind, dar nu foarte mult, îl întreb dacă e cazul să răscolesc capitolul Roberto Baggio. În sezonul 1997-98, Baggio a fost masacrat de Ulivieri la Bologna. Roby marca goluri pe bandă rulantă, Bologna câștiga, publicul era în delir, dar omul ce se află acum în fața mea era nemulțumit, Și-l scotea în mod constant pe Baggio din teren. La un moment dat a fost nevoie de o cină pacificatoare în prezența președintelui de club, miticul Giuseppe Gazzoni Frascara, care-l adusese pe Baggio la Bologna peste capul antrenorului Ulivieri. Masa a fost denumită și „cina lui Lenin” deoarece a avut loc în casa antrenorului, care, comunist până în măduva oaselor, ținea o statuetă a lui Vladimir Ilici în sufragerie. Ajuns azi la 80 de ani- pe care, la drept vorbind, nu-i arată deloc- Renzo Ulivieri, de ani buni președintele Asociației Antrenorilor Italieni, are răspunsul pregătit în cazul Baggio: „Cu niciun alt antrenor Baggio nu a marcat într-un sezon atâtea goluri câte a marcat sub comanda mea în anul petrecut la Bologna: 22”. Am mai auzit placa, dar nu insist. Mai ales că atmosfera e cordială. Observându-mi rucsacul cu însemnele Fiorentinei și „c”urile asiprate, signor Ulivieri mă întreabă dacă sunt toscan. Îi spun
că vin din România. „De unde?”. Am impresia că nu a înțeles, așa că repet: „Din România”. Antrenorul ce a pus, la începutul anilor 80, bazele acelei Sampdoria care, condusă din teren de Roberto Mancini, avea să ajungă, ulterior, până în finala Ligii Campionilor, dă din mână, ca și cum ar alunga o muscă: „Bun, bun, din România, dar din ce oraș? București, Timișoara, Brașov?”. Rămân surprins. Știu că nu a antrenat niciodată la noi. Octogenarul bronzat zâmbește larg: „În anii 70 veneam în România pentru perfecționare. Veneam la Ştefan Covaci. L-am cunoscut și pe Teașcă. Pe Piticul. Țin minte și acum un Brașov- Sportul Studențesc. Aveați fotbal bun, care urma să se facă și mai bun”. Ulivieri vorbește de anii 70, adică anii de dinaintea semifinalelor cu Benfica și Liverpool și a finalelor de la Sevilla, Tokyo, Monte Carlo și Barcelona 89. În anii 70, Albania și Bulgaria nu mișcau în fața noastră. Nici la națională, nici la nivel de club. Iar când dădeam peste elvețienii de la Young Boys Berna, cum a dat Steaua în toamna lui 1979, sughița tabela din Ghencea: 6-0. Azi ne elimină încă din primele tururi albanezii de la Laci, bulgarii de la Trnava și armenii de la Karaganda, în timp ce Young Boys ține în șah CFR-ul, chiar la Cluj. Iar Renzo Ulivieri ia trenul spre Pordenone, în loc să vină în România. Ce să facă aici: să urmeze cursuri de perfecționare cu Gigi Becali lector? Dan SION (UZPR)
pag 3
DIN ARHIVELE SPORTULUI BĂCĂUAN
1968/1969:
ENTUZIASM ȘI LIPSA COMPLEXELOR
...Până în 1968, presa sportivă românească s-a arătat destul de înțelegătoare cu rezultatele naționalei de fotbal. Eșecurile la scor sau înfrângerile în fața selecționatelor din celelalte state ale blocului comunist erau comentate pe un ton jurnalistic blând, punându-se accent pe valoarea adversarului. Nici tabelele negre din amicalele cu Ungaria 2-7 (1945), 1-5 (1948 și 1954), nici 0-1 cu Albania (în Cupa Balcanică)- din 1946, nici 0-6 cu Spania din preliminariile europene 1962 nu au fost consemnate ca mari tragedii ale gazonului. În ciuda unui bilanț nesatisfăcător, reprezentativa a scăpat ieftin de sub condeiul gazetarului, iar jucători precum Ozon, Constantin, Pîrcălab, Dobrinconsiderați marile vedetele naționalei din anii 50-60- și-au păstrat nealterat statutul fotbalistic. A venit, însă, partida cu Elveția de la Zurich, din cadrul Europeanului 1968, pierdută de tricolori cu 7-1 (24 mai 1967). Diferența mare de scor și evoluția Naționalei (și atunci, ca și astăzi, după eșecul reprezentativei lui Mirel Rădoi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021, neputința a fost pusă pe seama unui meniu necorespunzător servit de gazde cu bună știință) a alertat autoritățile de la București. Sancțiunile s-au ținut lanț, s-au trasat sarcini ferme. A fost momentul în care toți cei implicați în fotbal au înțeles că nimic nu poate exista în afara performanței. Întâia implicare majoră a politicului în lumea fotbalului a venit pe neașteptate, dar imixtiunea a fost una benefică, în contrast cu ceea ce s-a întâmplat după 1989. S-a spus că egalul cu Anglia de pe Wembley din 1969 (11), replică la cel înregistrat în amicalul de la București (0-0, cu un an înainte), a fost certificatul de naștere al unei noi reprezentative. În realitate, acesta a fost semnat imediat după înfrângerea rușinoasă de la Zurich, când fotbalul românesc (până atunci, autorul unor rezultate memorabile sporadice) a fost pus pe o direcție nouă, solicitându-i-se responsabilități pe care nu la mai avusese. De pildă, o evoluție necorespunzătoare într-o cupă europeană (înfrângerea la scor, indiferent de adversar, căreia i-au căzut victime, mai târziu, UTA și Steagul Roșu Brașov) era imediat sancționată, pe linie de partid, cu interzicerea dreptului de a mai reprezenta România într-o astfel de competiție. Și rezultatele, sub presiunea conducerii politice, au început să apară, fiind urmate imediat de calificarea la turneul final al Mondialului din Mexic 70. De altfel, o bună perioadă de timp, până în 1975 (0-4 la Blois, cu Franța, în preliminariile olimpice, cu Ștefan Covaci pe banca tehnică, după ce la Zurich se aflase, ca secund) naționala nu a mai înregistrat niciun fel de „șifonare” a palmaresului, în ciuda absenţelor din fazele finale ale competițiilor majore. În paralel cu reprezentativa, echipele de club ajunse în competițiile continentale au
pag 4
avut câteva rezultate notabile, printre acestea aflânduse și performanța fotbaliștilor băcăuani care au acces, în premieră, în sferturile de finală ale Cupei Orașelor Târguri (viitoarea UEFA). Pentru aceștia, campionatul 1968-1969, care face obiectul retrospectivei, a rămas unul de referință. Sub bagheta fermă a lui Nicușor, Dinamo Bacău a ocupat la finele ediției locul al 5-lea în clasament, fiind- după UTA Arad, noua campioană- cea mai valoroasă echipă a provinciei! De altfel, în nr. 13 al revistei Sportul ilustrat, apărut în iulie 1969, în analiza campionatului, Ioan Chirilă avea să consemneze: „ Dinamo Bacău- și oglinda sa, Nicușor... Încă un mic citat: o echipă care pasează bine, o echipă care gândește sobru, dar, pe de altă parte, o echipă care nu excelează prin șuturi la poartă, păcat de care a suferit și Nicușor, cândva. Poziția onorabilă a băcăuanilor în clasament, pe de o parte, și activul sărăcăcios al golurolor marcate, pe de altă parte, echilibrează ideea că Nicușor a izbutit să organizeze jocul, dar n-a izbutit, firește, să confere echipei sale strălucirea pe care ți-o dă atacantul de clasă, cu poftă de goluri. Să sperăm că Dinamo Bacău va ști să-și îndrepte gândurile și în această direcție”. Adevărul e că atâta timp cât a antrenat Nicușor, fotbalul băcăuan nu a fost spectaculos, ci, mai curând, unul prudent, întrucât i-au lipsit mingicarii şi viteziştii, ceea ce se cerea insistent în tribunele epocii. Pe de altă parte, temporizarea lui Angelo, multă vreme considerată principala armă a fotbalistului român, de care suporterul nu s-a simţit niciodată atras în mod deosebit (dar care s-a dovedit, de atâtea ori, eficientă!) acaparase o bună parte a echipelor din prima divizie... Formaţia băcăuană nu făcea nici ea excepţie. Singura care începuse să joace altceva era Steaua lui Ştefan Covaci... Un joc colectiv direcţionat rapid spre poarta adversă, în contradicţie cu cel „de-a latul terenului“, aşa cum îl cerea selecţionerul. Mai întotdeauna, un golaveraj negativ, la sfârșit de sezon, a făcut ca Dinamo acelor ani să fie percepută ca o echipă ”de pluton”, în ciuda unui lot de fotbaliști remarcabili. Omul cu golul (capitol la care dinamoviştii au suferit enorm după retragerea lui Matei Gram) avea să apară, însă, nu peste mult timp, pe măsură ce Dembrovschi se va maturiza și va căpăta sclipirile unui fotbalist de talie mondială. Numele său: Rugiubei! În bună măsură, cel mai valoros nr.9 din istoria fotbalului local a fost creaţia lui Dembo, mintea limpede care a organizat şi dirijat din teren întregul joc al echipei, scoţând în evidenţă toţi coechipierii. Din nefericire, cel care avea să devină puncheurul legendar al Bacăului (imagine nici astăzi uitată, la peste două decenii de la decesul său, într-un tragic accident de tramvai, petrecut în centrul Capitalei) îşi va consuma întreaga energie în 1971/1972, într-un tur de campionat în care a fost golgeterul absolut al fotbalului românesc, cu 11 goluri. Născut la Petroșani, în 22 decembrie 1946, Leonard POPA (UZPR) (continuare în pag. 7)
pag 5
pag 6
Rugiubei debutase la Progresul București, iar în 1961 ajunsese junior la Viitorul București. În 1964, a devenit componentul formației Rapid, iar în 1965 s-a transferat la Dinamo Bacău, unde a cunoscut adevărata consacrare. Deşi viața nesportivă l-a făcut să abandoneze prematur marea performanță și, după un transfer remedial nereuşit, la Știința Bacău, urmat de altul, la Rapid, l-a scos definitiv din prim-planul fotbalistic, suporterii băcăuani mai vechi nu i-au uitat niciodată evoluţiile. În 1967/1968, singurul fotbalist băcăuan chemat să îmbrace tricoul unei reprezentative la nivel internațional a fost Kiss Madocsa, component al Naționalei de tineret. Fundașul născut la Tg.Mureș (9 martie 1944) s-a remarcat prin dârzenie și seriozitate. Publicul local a apreciat acest lucru și, după ce Madocsa a revenit la ASA Tg.Mureș iar echipa ardeleană a făcut deplasarea la Bacău pentru jocul de campionat, spectatorii, în loc să-l fluiere (așa cum se întâmpla cu toți „foștii”), l-au aplaudat tot meciul. Kiss, sosit pe malurile Bistriței în 1965, nu a uitat niciodată acest lucru și, poate, de atunci au datat și relațiile excelente între cele două cluburi, care și-au impus un statut de reciprocitate (la fel cum se „parafase” și cu Jiul Petroșani). Alături de cei menționați, Dinamo Bacău s-a bazat și pe alți fotbaliști care au lăsat o amintire frumoasă, deși, în zilele noastre, numele unora dintre ei este pronunțat tot mai rar. Nu e cazul lui Dembrovschi și Ghiță (reperele heraldice ale fotbalului local), ci al celor care și-au dedicat întreaga carieră formației băcăuane, deși, cu câteva excepții- Nauncef (n. la Comănești în 1942), Alexandru Comănescu (n. la Agăș, în 1943), Vasile Volmer (n. la Brusturoasa, în 1948) și Mircea Pană (n. în 1949 la Tg.Ocna)- mai toţi proveneau din „afară”: Constantin Fugaciu (născut la București, dar transferat de la Șoimii Sibiu, din Divizia C), Mihai Hrițcu (născut la Paşcani, în 1947), Gheorghe Cernat (n. la București, în 1945), Daniel
Rezultate 1968/1969
Ene (n. la București, în 1944, sosit la Bacău în 1967, de la formația Dinamo Pitești), Petre Băluță (n. la Dăncilești, jud. Dolj, în 1945, venit la Dinamo Bacău în 1966, de la Dinamo Obor), Nicolae Vătafu (n. la Slobozia-Ialomiţa, în 1939)... Mulţi dintre aceştia ne-au părăsit, cu aceeaşi discreţie cu care s-au retras din viaţa echipei. Ce a însemnat ediția 1968/1969 pentru fotbaliștii băcăuani? În primul rând, o evoluție plină de entuziasm, prin care echipa a scăpat de complexe. O ediţie de campionat începută timid şi încheiată en-fanfare (rezultatele le puteţi urmări mai jos), cu victorii la toţi adversarii clasaţi deasupra sa. 1968 este şi anul în care s-a creat primul Imn al formației, care avea să-i însoțească pe jucătorii băcăuani la fiecare apariție pe gazon. Versurile au aparţinut lui Gh. Mosari (peste ani, acesta avea să devină președintele scriitorilor români din Israel), iar muzica lui Sile Neniță (fost crainic al stadionului și al Sălii Sporturilor). *Foto 1: Grup de fotbalişti ai lui Dinamo Bacău, cu celebrul Matei Gram aflat la mijloc. Fotografia ne-a fost pusă la dispoziţie de familia fostului fotbalist. Foto 2: Dinamo Bacău în 1965. Sus: Panait, Matei, Bascacov, Gros, Kiss, Vătafu, Naumcef, Ghiță. Jos: Duţan, Nedelcu, Mihăilescu, Sdrobiş, Rednic, Rădulescu. Foto 3: Dinamo Bacău aflată în turneu în Yugoslavia. Primul din stânga, Costică Duţan. Lîngă el, Mircea Nedelcu şi Comănescu. În mijlocul fotografiei, mai pot fi reperaţi Lică Nunweiller, V.Panait, Aristică Ghiţă... Foto 4: Dinamo Bacău în cantonament la Poiana Braşov, alături de marele actor francez Jean Paul Belmondo (în centru). În fotografie mai apar: Kiss Madocsa (în picioare, primul din stânga), Petrică Gavrilescu. În rândul al doilea, portarul Fugaciu (primul din stânga). În poziţie culcată, Nicolae Florea.
CLASAMENTUL 1968/1969
TUR Dinamo Bacău-U Cluj Progresul Bucureşti-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Jiul Petroşani ASA Tg.Mureş-Dinamo Bacău Farul Constanţa-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Dinamo Bucureşti Dinamo Bacău-Crişul Oradea FC Argeş-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Petrolul Ploieşti Univ.Craiova-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Vagonul Arad Dinamo Bacău-Politehnica Iaşi UTA Arad-Dinamo Bacău Rapid Bucureşti-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Steaua Bucureşti
3-3 3-1 1-0 4-0 1-0 1-0 1-0 1-0 3-2 1-0 3-0 1-0 1-0 2-2 3-1
RETUR U Cluj-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Progresul Bucureşti Jiul Petroşani-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-ASA TG.Mureş Dinamo Bacău-Farul Constanţa Dinamo Bucureşti-Dinamo Bacău Crişul Oradea-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-FC Argeş Petrolul Ploieşti-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Univ.Craiova Vagonul Arad-Dinamo Bacău Politehnica Iaşi-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-UTA Arad Dinamo Bacău-Rapid Bucureşti Steaua Bucureşti-Dinamo Bacău
2-0 2-0 0-0 2-1 3-1 2-1 1-0 1-0 0-0 2-1 0-0 0-0 1-0 0-0 1-0
1.UTA Arad 30 17 4 9 50-27 38 2.Dinamo Bucureşti 30 15 5 10 55-33 35 3.Rapid Bucureşti 30 14 6 10 41-33 34 4.Steaua Bucureşti 30 14 5 11 50-38 33 5.DINAMO BACĂU 30 13 7 10 31-28 33 6.Jiul Petroşani 30 13 5 12 35-32 31 7.Univ.Craiova 30 14 3 13 45-47 31 8.U Cluj 30 13 4 13 47-39 30 9.Farul Constanţa 30 13 3 14 35-43 29 10.Crişul Oradea 30 10 8 12 36-33 28 11.Politehnica Iaşi 30 12 4 14 31-42 28 12.FC Argeş 30 13 1 16 38-44 27 13.Petrolul Ploieşti 30 12 3 15 30-41 27 14.ASA Tg.Mureş 30 12 3 15 32-47 27 .................................................................... 15.Progresul Bucureşti 30 9 8 13 30-39 26 16.Vagonul Arad 30 10 3 17 40-60 23 pag 7
REMEMBER
CUPA CUPELOR A RĂMAS LA BACĂU!
O performanță magnifică a handbalistelor de la Ştiința: Înainte de a ne teleporta în vulcanica Sală a Sporturilor din Bacău, aflată în memorabila zi de duminică, 30 aprilie 1989, vă invit să escaladăm împreună cele patru trepte urcate vijelios de admirabilele noastre handbaliste spre cele două manșe ale finalei Cupei Cupelor : 38 - 18 și 38 - 17 cu Belediyesi Spor (Turcia), 24 - 22 și 19 - 20 cu redutabila echipă est-germană S.C. Empor Rostock (singura înfrângere a fetelor noastre!), 32 - 21 și 32 - 20 cu Vasas Budapesta, 32 - 20 și 22 - 22 cu T.S.K.A. Septemvriisko Zname Sofia. Autorii acestui excelent parcurs au fost, în primul rând, cei doi mari tehnicieni, profesorii Mihai Pintea și Costel Petrea, care au reușit să ridice permanent nivelul jocului celor 15 fete de aur : Laurica Lunca- căpitanul și coordonatorul de joc al echipei, Ioana Vasîlca- portar, Angela Brîndușoiu - portar, Eugenia Jitaru - portar, Emilia Luca - inter, Gabriela Antoneanu - centru coordonator, Lidia Butnărașu - inter, Georgeta Cervenciuc centru coordonator, Filofteia Danilof - pivot, Elena Ciubotaru - extremă, Marlena Petrea - extremă, Adriana Popa - extremă, Eva Darvaș Covrig - pivot, Cristina Turluianu - extremă și Marilena Matei - pivot (jucătoarele subliniate erau titulare în prima reprezentativă a României - n.n.). In al doilea rând, "cei doi responsabili cu sănătatea", regretatul doctor Dan Chelariu și asistentul medical Constantin Manasă, ambii având merite unanim recunoscute, atât pe planul formei de concurs a fetelor, cât și pe planul rezistenței lor fizice și psihice deosebite, în condiții de suprasolicitare maximă. In al treilea rând, faptul că echipa noastră a simțit permanent sprijinul deosebit al clubului și al secției de handbal, al conducerii Institutului de subingineri, al entuziaștilor suporteri băcăuani și, am putea spune, al întregului oraș. A contat enorm și faptul că jucătoarele noastre s-au mobilizat exemplar în cele două manșe ale finalei, conștiente de valoarea deosebită a adversarelor, care câștigaseră ultimele două ediții ale Cupei Cupelor. Un prim pas cu dreptul, în prima manșă a finalei: Kuban Krasnodar - Stiința Bacău 25 - 25 (12 - 11)! Meci spectaculos, aprig disputat, cu dese și spectaculoase răsturnări de scor. "Necunoscutele'' din ''ecuația Krasnodar" le-au surprins la început pe fetele noastre, care știau ceva despre Vidrina, Prialkina, Veresciaghina și Rozințeva, dar încă nu știau nimic despre tehnica specială - și surprinzătoare - a schemelor de angajare a pivotului și a interului stânga de către Galina Onaprienko, abila coordonatoare de joc a gazdelor. Așa se și explică, de altfel, acel 10 - 5 din minutul 15, în favoarea adversarelor noastre. Când, însă, Gina Cervenciuc "s-a lipit" de coordonatoarea Kubanului, tactica echipei sovietice s-a frânt și , la pauză, gazdele mai aveau doar un singur gol avantaj: 12 - 11. În repriza secundă, însă, Stiința trece hotărât la cârma jocului: ... 16 - 13, 17 - 14, 18 - 15, 20 17 în minutul 44. O ușoară relaxare și o neatenție a excelentei Ioana Vasîlca permit sovieticelor să egaleze (20 - 20 în minutul 49), dar băcăuancele rămân la cârma jocului: 21 - 20, 22 - 21, scor la care mai ratăm două contraatacuri, dar Ioana Vasîlca apără o lovitură de la 7 metri, obținem 23 - 22 în inferioritate numerică (Lidia Butnărașu fusese descalificată pentru a treia eliminare), păstrăm avantajul de un gol (24 - 23 și 25 - 24, în min.59), reușim o excelentă intercepție, dar Laurica Lunca e penalizată cu pași, după angajarea spectaculoasă a pivotului, și gazdele reușesc să egaleze: 25 - 25. In ultimul minut avem mingea și ... șansa unei victorii meritate, dar Marlena Petrea se grăbește (șut în bară, cu 20 de secunde înaintea fluierului final!) și acest meci de o extraordinară încărcătură emoțională se încheie la egalitate, conferind băcăuancelor prima șansă în meciul retur, care se va juca la Bacău, cu trofeul pe masă! Poate că altul ar fi fost, totuși, rezultatul partidei dacă, "datorită unei regretabile erori", fetele noastre n-ar fi fost nevoite "să petreacă" 20 de ore în scaunele sălii de
pag 8
așteptare a aeroportului moscovit "Vnukovo", înaintea zborului spre Krasnodar !?! Golurile echipei noastre au fost înscrise de Emilia Luca 12, Gabriela Antoneanu 4, Lidia Butnărașu 4, Elena Ciubotaru 3, Laurica Lunca 1 și Filofteia Danilof 1. S-au remarcat în mod deosebit Luca, Antoneanu, Butnărașu, Ciubotaru, Cervenciuc și Danilof. Prestigiosul trofeu "Cupa Cupelor" a rămas la Bacău! Ştiința Bacău - Kuban Krasnodar 22 - 19 (13 - 8) Duminică, 30 aprilie 1989. Cu doar o oră înaintea începerii celei de-a doua manșe a finalei, antrenorii băcăuani Mihai Pintea și Costel Petrea erau cicumspecți : "Ar fi greșit să considerăm partida câștigată din oficiu. Kuban este o echipă extrem de redutabilă, care poate întoarce în favoarea ei rezultatul, dacă fetele noastre nu se vor mobiliza LA MAXIMUM! Așteptăm un sprijin prețios din partea spectatorilor. Sperăm să-i răsplătim astăzi, prin cucerirea acestui prestigios trofeu european, pe toți cei care au fost permanent alături de noi". Ora 9,25. In aplauzele frenetice ale unei asistențe record își fac apariția în Sala sporturilor componentele echipei băcăuane, echipate în alb-albastru-alb. Sunt urmate de adversarele lor, în albastru complet. Arbitrii francezi Jean Lelong și Gerard Tancrez (care mai oficiaseră în această sală, cu doi ani în urmă) își consultă, calmi, cronometrele. Tensiunea a devenit aproape palpabilă. Scundul și energicul antrenor al oaspetelor, Alexandr Tarasicov, nu-și mai găsește locul.... Echipa noastră se aliniază la centru. I se alătură oaspetele. Prezentările de rigoare, pe fondul "supraîncălzirii" unei galerii entuziaste. ("Fantastică galerie aveți!" - va exclama, după meci, antrenorul sovietic.). Ora 10.00. Sovieticele încep jocul. Formula completă, cu cele mai bune șapte jucătoare. "Saptele" trimis în teren de antrenorii noștri: Ioana Vasilca - Elena Ciubotaru, Emilia Luca, Lidia Butnărașu, Georgeta Cervenciuc, Filofteia Danilof și Gabriela Amtoneanu. Forțează Tian în atac, avem mingea, trage Luca și scoate greu Rozințeva, e faultată Veresceaghina pe semicerc și Ioana scoate senzațional lovitura de la 7 metri trasă de Vidrina. Atac splendid conceput de gazde, Antoneanu șutează în bară, contraatac sovietic prin Prialkina, rămasă singură, dar Ioana e, din nou, într-una din zilele ei faste și apără senzațional! Se greșeste de-o parte și de alta, trec cinci minute și încă nu a fost deschis scorul! Se simte apăsarea enormă a mizei.... Dar interceptează Cervenciuc, pasă fulgerătoare și Luca înscrie primul gol al finalei: 1- 0 (5' 46"). Sovieticele replică însă prompt: 1 - 2 (min. 8), prin golurile înscrise de Tian (excelent pivot!) și Prialkina. Egalăm (2 - 2, Butnărașu în min.8). Gina Cervenciuc reușește s-o țină în chingi pe coordonatoarea Galina Onaprienko și oaspetele nu-și mai pot face jocul obișnuit. Mai ales că, în poarta Stiinței, Ioana Vasîlca se dovedește imbatabilă! Se merge, totuși, umăr la umăr : 3-3, 4-4, 6-5... Apoi, prima desprindere a gazdelor: 7 - 5. Minutul 17 este, însă, nefast pentru Stiința : Lovită puternic de Anagrova și primind timp de trei minute îngrijiri medicale, tenacea luptătoare Gabriela Antoneanu reintră în luptă dar e lovită puternic în ochi de Tian, fiind nevoită să părăsească sala și să ajungă, cu mașina Salvării, la Secția oftalmologie a Spitalului Județean. De neînțeles cum arbitrii n-au sancționat nici unul din ele două atacuri dure asupra Gabrielei Antoneanu ! Rolul de coordonator și-l vor asuma, succesiv, Cervenciuc și Lunca. Jocul se înăsprește, dar e temperat acum de cei doi arbitri, Stiința se desprinde încet dar sigur, pe fondul unei prestații de excepție a Ioanei Vasîlca (va mai apăra, printre altele, și două lovituri de la 7 m, trase de Savostikova și de Vidrina). Ratăm și noi un 7 m, prin Luca, ratăm și câteva contraatacuri, dar pauza ne găsește, totuși, cu un avantaj liniștitor : 13 - 8. Repriza secundă . Anagrova "s-a lipit"de Luca. Ambii portari sunt în formă deosebită. Primul gol, după aproape patru minute de joc, îl
înscriu sovieticele (13 - 9), dar riposta băcăuană e promptă: 15 - 10 (min. 37). Danilof ezită de două ori să iasă în întâmpinarea Vidrinei și, de la 16 - 11, oaspetele se apropie la 16 - 13, apoi ajung la o diferență de numai două goluri : 17 - 15 (min. 49). Asistăm, însă, la o admirabilă mobilizare a fetelor noastre, cu Cervenciuc, Butnărașu și Ciubotaru în prim-plan : 19-15 (min. 51), 20 - 16 (min. 54). Dar sovieticele nu cedează. E drept, Luca ratează o nouă lovitură de la 7 m (va fi apoi și eliminată pentru a treia greșeală), vor mai rata Butnărașu și Lunca, Vidrina e din nou scăpată de sub control și ... 20 - 18 în min.56. La 21 - 19 ratează Cervenciuc un 7 m, dar scorul final va fi stabilit,tot dintr-o aruncare de la 7 m, de Elena Ciubotaru: 22 19 și ... CUPA CUPELOR RAMANE IN VITRINA CU TROFEE A CLUBULUI! Prof.univ. Ioan Kunst-Ghermănescu, președintele F.R. Handbal și reprezentant al I.H.F. înmânează prețiosul trofeu european căpitanului echipei băcăuane, Laurica Lunca. Era ora 11.30 și, în timp ce Cupa Cupelor trecea din mână în mână, pe fondul unor urale și aplauze asurzitoare, în timp ce secretarul F.R.H., Mihai Marinescu, le felicita pe autoarele acestui splendid succes, avem timp să notăm autoarele golurilor băcăuane: Emilia Luca 9, Elena Ciubotaru 5, Lidia Butnărașu 4, Filofteia Danilof 1, Laurica Lunca 1, Marlena Petrea 1 și Gabriela Antoneanu 1. Am notat, la conferința de presă, și câteva declarații. Prof. Mihai Pintea: "Meciul a fost la fel de greu ca acela disputat la Krasnodar, dar jucătoarele noastre s-au mobilizat exemplar. Regret enorm accidentul suferit de Gabi Antoneanu, absența ei ne-ar fi putu deregla, dar ECHIPA s-a dovedit MARE, suplinind prompt absența unei individualități marcante". Prof. Costel Petrea : "Este o victorie mare, îndelung așteptată de numeroșii iubitori ai handbalului din Bacău. Succesul, prin amploarea lui, ne obligă să rămânem mereu competitivi, la același nivel foarte înalt, ceea ce implică întărirea permanentă a lotului și aceeași dăruire exemplară la jocuri și la antrenamente". Prof. Grigore Olteanu, președintele Clubului Stiința : "După opt titluri republicane și cinci Cupe ale României, după o semifinală și o finală a C.C.E., iată că intrăm în posesia unui trofeu european: Cupa Cupelor este acum în vitrina clubului nostru. Si nu ne vom opri aici!" Petar Bucu (Iugoslavia), observator I.H.F.: "Stiința a jucat foarte bine și putea să câștige la o diferență mult mai mare dacă nu rata enorm, in primul rând suita acelor
lovituri de la 7 m. Remarc îndeosebi portarul Ioana Vasîlca (și eu am fost portar), clubul ar trebui să-i ridice un monument, dar și celelalte fete au fost extraordinare". Jean Lelong (Franța), arbitru: "Fetele de la Bacău, în frunte cu portarul, au făcut un joc perfect, chiar dacă au ratat enorm. Felicit întreaga echipă băcăuană, pe care o cunoșteam de acum doi ani, când am mai condus o mare finală, la Bacău". Gerard Tancrez, arbitru: "Două echipe foarte puternice, dar plusul de valoare și de ambiție al româncelor au fost determinante". Alexandr Tarasikov, antrenorul principal al echipei din Krasnodar: "Ne-a învins o echipă deosebit de puternică. Aveți o apărare fantastică și, în plus, portarul dumneavoastră a prins, la Bacău, o zi de excepție. Felicitări!". Si iată, în încheiere, și câteva aprecieri din presa sportivă europeană : "Pe tot parcursul actualei ediții a Cupei Cupelor și, mai ales, în dubla confruntare din finală, echipa românească Stiința Bacău a dovedit că este o forță de prim rang a handbalului european, care îmbină fericit spectacolul cu eficiența" (A.F.P.) "Handbalul feminin românesc se află în plină ascensiune și cea mai solidă dovadă este însăși cucerirea a două din cele trei trofee europene de către formațiile Stiința Bacău - câștigătoarea Cupei Cupelor într-o manieră impresionantă - și Chimistul Rm. Vîlcea, care a intrat pentru a doua oară în posesia Cupei I.H.F. ... Stiința Bacău a impresionat în fiecare meci prin profunda știință a organizării jocului, printr-o pregătire fizico - tactică fără cusur și, mai ales, printr-o apărare practic impenetrabilă..." (D.P.A. Hamburg). "Specialiștii susțin că deținătoarea Cupei Cupelor, echipa română Stiința Bacău, ar fi, la ora actuală, superioară chiar celor două finaliste ale C.C.E., Hypobank Viena și faimoasa Spartak Kiev (ultima, aflată în declin). Româncele se apără ermetic și au surprinzător de multe modalități de expresie în atac, remarcându-se printr-o tehnicitate deosebită și, pornind de la aceasta, printr-o viteză debordantă a acțiunilor..." (E.F.E. Madrid). "Româncele s-au apărat, și la Bacău, fantastic, în frunte cu portarul Ioana Vasîlca, dovedind, în același timp, și o deosebită forță în atac, așa că, în cele din urmă, Kuban Krasnodar a fost nevoită să lase Cupa Cupelor la Bacău, după ce o deținuse doi ani consecutiv". (TASS)... Ştefan OLTEANU (UZPR)
pag 9
(S)PORTRET
Ion ŞARBAN- Un conducător de club aflat permanent în LUPTE cu timpul şi vremurile
*SCM Bacău a aniversat anul trecut (2020) șapte decenii de existență. Iar directorul său, profesorul Ion Șarban, tocmai a împlinit 54 de ani în august. Un conducător de club aflat mereu în lupte cu timpul şi...vremurile! Data și locul nașterii: 5 august 1967, Bacău. Stare civilă: „Sunt căsătorit cu Adina Georgeta și împreună avem doi băieți, ambii luptători, George Emilian (23 de ani) și Luca Ștefan (11 ani), dar și o viitoare noră: Larisa Mariana. Așteptăm nepoții”. Principala realizare profesională: „Majoritatea satisfacțiilor profesionale sunt legate, evident, de lupte, sport pe care l-am descoperit, deprins și practicat la AS Letea. Ca antrenor am debutat tot la Letea, în 1989, ulterior activând în principal la SCM Bacău, unde sunt și astăzi, dar și la alte structuri sportive precum CSȘ Onesti, LPS Bacău sau AS Lupte. De departe, principalele realizări sunt reprezentate de succesele elevilor mei și, dintr-o listă foarte lungă, voi alege, sperând că ceilalți nu se vor supăra, numele lui Marian Bradea, Constantin Bulibașa și Sorin Tașcă”. Principalul regret profesional: „Regret faptul că, deși am reușit să cresc generații de luptători extrem de valoroase, nu am izbutit să asigur tuturor suportul motivațional (financiar), care le-ar fi permis să meargă până la capăt în marea performanță. Ultimul exemplu este cel al lui Alex Botez, un sportiv de mare perspectivă, care s-a… «pierdut» nu mai departe de anul trecut. El se adaugă unei galerii de sportivi ce-l are în fruntea listei pe campionul european din 2000, Constantin Bulibașa, astăzi «aproape» cetățean german și, încă luptator important în campionatul Germaniei”. Sportivul preferat: „Pele- un sportiv model”. Hobby: „Îmi place să citesc, să conduc mașina (am toate categoriile auto) și, mai nou, să scriu, debutul meu producându-se la «Sportul Băcăuan». Totodată, ador animalele- câini, pisici, porumbei– și mi-ar plăcea să am o
pag 10
fermă”. Mâncarea favorită: „Mâncarea mediteraneeană”. Orașul de suflet: „Bacăul”. Actorii preferați: „Florin Piersic, Dem Radulescu, Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic” Muzica preferată: „Sunt multe genuri muzicale care-mi plac: muzica ușoară, de relaxare (Enya), simfonică”. Vacanța perfectă: „Aproape oriunde, dar musai cu familia, fără griji de serviciu și fără calcule financiare”. Nu poate trăi fără: „Gândul la Dumnezeu, familie și mișcare”. Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Mai întâi, o carte de rugăciuni: consider că mai am mult de recuperat în rugăciune. Apoi, o trusă de tâmplărie: să-mi construiesc o cabană, eventual în copac- tot îmi doresc să le fac una băieților în grădina de acasă- sau chiar o barcă pentru a reuși sa ma întorc în civilizație. Al treilea lucru de luat cu mine ar fi o busolă: să găsesc calea”. Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Să-mi văd nepoții (pe care deocamdată nu-i am) crescând în mijlocul familiei, să facem la Bacău un campus sportiv, poate chiar în zona Letea, acolo unde sper să obținem și sediul clubului și să readucem SCM Bacău în Top 3 național. Dar pentru ca a treia dorință să se îndeplinească, trebuie ca mai întâi să salvăm SCM din zona nemeritată în care se află: fără sediu, fără o bază sportivă pe măsură”. Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Nadia Comăneci”. O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Mi-ar plăcea să ajung în Africa și în Tibet”. Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Și, și. Ultimul banc bun auzit: ce e verde, are o sută de ouă și cântă? Corul Armatei” Cum se vede la 70 de ani: „Activ ca om de sport și ca… bunic”. Dan SION (UZPR)
pag 11
INTERVIURILE “SPORTULUI BĂCĂUAN” Antr. Ioan SDROBIŞ:
“FOTBALUL ROMÂNESC E CONDUS DE DILETANŢI!”
-Domnule profesor, Italia-noua campioană europeană.... Ce a avut în plus faţă de Anglia? -Calităţile genetice. Fotbalul italian e unul riguros şi foarte bine organizat. Exploatează la maximum calităţile jucătorilor. Englezii sunt rigizi. Aşa au fost tot timpul. Singura lor reuşită a fost titlul mondial obţinut în 1966, dar şi atunci l-au câştigat cu o minge care a ţopăit pe linia porţii. Arbitrul, însă, a văzut gol. De o sută de ani, în Anglia, se joacă la fel. Nu s-a schimbat o pasă. Italienii ştiu cum să se apere, cum să construiască şi cum să atace. Cine să li se fi opus? -Cam pe unde s-ar fi aflat Romania, dacă printr-o întâmplare fermecată ne-am fi calificat la acest turneu final? -Tot acolo. Adică, acasă. Nu ştiu dacă ne vom mai califica prea curând la vreun turneu final. Fotbalul românesc e condus de diletanţi. Nu-mi mai bat gura cu acest Răzvan Burleanu, am tot spus că nu are ce căuta acolo. Dar cine stă pe banca tehnică de câţiva ani încoace? Guriţă, Mirel, Adi... Nu mai sunt nici Ştefan Covaci, nici Angelo Niculescu. Pe vremuri, selecţionerul era ceva unic, avea personalitate. Când apărea în arenă Pişti Covaci, amuţea tot stadionul. Se ştia că el face jocul şi pune fotbalistul în mişcare. Păi, dacă ne bătea Islanda, pe atunci, dădeai declaraţii la
pag 12
Partid, trei zile şi trei nopţi şi ţi se confisca paşaportul. -Ce personaje ar trebui să dispară din peisaj? -Un sistem întreg: politicul! N-are ce căuta în fotbal. Dîncu l-a adus pe Răzvan în fruntea Federaţiei şi acesta pe Stoichiţă. Ramura şi funia... Sinucidere sigură! Câte vieţi să mai fi avut şi fotbalul ăsta al nostru? Să-i ai tu la dispoziţie pe Ionuţ Lupescu10 ani în structurile de conducere ale UEFA, pe Gh.Popescu şi tu să-l aduci în fruntea Federaţiei pe Răzvan Burleanu?! -Campionatul intern se reia săptămâna aceasta... Se ştie, deja, campioana? -Nu se mai poate anticipa, pentru că va fi un haos total. Vor fi reprogramări de meciuri, etape, se va merge pe acelaşi principiu: merge şi aşa! Apoi, iar s-au schimbat o sută de antrenori şi conducători de cluburi. Nu mai ştie nimeni cine pe cine antrenează. Alte schimbări vor urma după câteva etape. Nu există o continuitate de sistem şi asta ne costă. -La Bacău, fotbalul- dar nu numai fotbalul- a luat-o la vale.... Când şi unde s-a greşit? -După 1990... Atunci totul a intrat în debandadă. Au apărut ca bureţii după ploaie fel de fel de fel de conducători, care toţi aveau impresia că se pricep la fotbal. Fotbalul a intrat pe mâna celor cu gura mare, cu
mare entuziasm, dar lipsiţi de luciditate şi experienţă într-un domeniu pe care abia îl descopereau. La Bacău, lucrurile au intrat pe făraş, când Liceul de Fotbal a început să nu mai producă nimic. Aici, însă, ar trebui să mai adăugăm ceva. Înainte de 89, la Liceul de Fotbal din Bacău, veneau copii din toată ţara, era singurul liceu cu un asemenea profil. Selecţia era riguroasă, se dădea admitere şi cu câte 4 concurenţi pe un loc. După 90, au apărut clase cu specializarea fotbal în toate judeţele. Unele au funcţionat fără niciun fel de performanţă, nu şi-a bătut nimeni capul cu ele. Apoi, amintiţi-vă ce însemna fotbalul băcăuan în urmă cu 30 de ani: 1 echipă în Divizia A, 1 în B, vreo 7 în Divizia C... Ce-a mai rămas din zestrea asta? 3 echipe în Divizia C. Prin urmare, s-a micşorat mult aria de selecţie la nivel judeţean. În anii 60-80, cum apărea un jucător de valoare la Tg.Ocna sau Comăneşti, cum ajungea la Bacău... Volmer, Mircea Pană, Margasoiu au fost jucători care au pus în valoare pepiniera judeţeană. Azi, de unde să mai găseşti asemenea fotbalişti, din moment ce divizia judeţeană nu mai înseamnă decât 3-4 echipe? Nici infrastructura nu mai e aceeaşi. Au dispărut stadioanele de peste tot. Nu poţi face sport de performanţă fără să ai baza necesară. -Dacă ar fi să alegeţi astăzi să antrenaţi între Dinamo Bacău, Sport Club şi Selena ce echipa aţi alege? -Viitorul Bacău! Dar viitorul fotbalistic trebuie pregătit de oameni care se pricep. Nu o poţi face doar din pix, din birouri. Din 1989, tot pregătim viitorul- nu numai în fotbal- şi nu ne alegem cu nimic. Rezultat zero barat! -Ce oameni n-aţi fi vrut să întâlniţi în fotbalul românesc? -Pe toţi cei care şi-au pus semnătura pe actul de înfiinţare a cooperativelor. Pădureanu, Ştefan... Unii au dispărut fizic, dar au făcut un mare rău fotbalului românesc! Cât am fost antrenor la Galaţi, Lucescu venea acolo în excursie. Îţi spunea de la început scorul final şi tu trebuia să accepţi, să nu intri în conflict cu partidul, cu cei care conduceau fotbalul. La Reşiţa, la fel. Dacă ţi se transmitea că în min.10 Cămătaru trebuie să marcheze, trebuia să te dai deoparte din calea mingii. Eu nu acceptam astfel de jocuri, de aceea am şi fost catalogat drept o persoană dificilă, evitată de conducătorii de cluburi. Toţi se fereau de cel care le răsturna sticla de şampanie.
-Astăzi, vă mai place vreun jucător din campionatul intern? -Sunt ceva copii talentaţi, dar nu conving. Fotbalistul român nu mai vrea să o ia sistematic, pas cu pas, în campionate performante. Toţi vor să ajungă în afară, dar, dacă se poate, în ţările arabe. Acesta e obiectivul prioritar. E şi băiatul ăsta, Mihăilă, dar nu e o certitudine. Hagi, Dan Petrescu, Balaci, Gh. Popescu ştiai că vor ajunge mari fotbalişti, încă de cum îi vedeai, la 15-16 ani. Pe cei de azi e greu să mizezi, e riscant. -Dacă prezent nu e, măcar, a rămas parfumul amintirilor. Cu care dintre fotbaliştii băcăuani mai ţineţi legătura? -Pot să ţi-i spun şi pe cei cu care NU mai ţin legătura şi pe care i-am evitat toată viaţa, dar cred că i-am pomenit de prea multe ori... Datorită lor, am ajuns să nu mai simt nimic pentru oraşul meu natal, Bacăul copilăriei şi formării mele, ca antrenor. Ţin legătura, însă, cu Ţuţuianu, cu Gh.Rednicfratele meu stabilit la Reşiţa, câţi ne-a mai păstrat peaici bunul Dumnezeu. -V-aţi retras la Tg.Ocna... Cred că echipa de acolo a dispărut. Nu ştiu dacă a mai rămas stadionul... Se poate trăi fără fotbal? -Eu, da. Aici, la Tg.Ocna, mi-am creat micul meu paradis. Nu simt lipsa nimănui... Leonard POPA (UZPR) Ioan Sdrobiș (n. 9 aprilie 1946, Bacău, România) este un fost antrenor român de fotbal. A antrenat pe: Oţelul Galaţi (1988-1989), U Cluj (1991-1992), Ceahlăul P.Neamţ (1992), Selena bacău (1993), Dacia Unirea Brăila (1993-1994), Oţelul Galaţi ( 1994-1995), FC Maramureş (1994), Electroputere Craiova (1995), CSM Reşiţa (1997-1998), Unirea Focşani (1999), Năvodari (2000), Jiul Petroşani (2000-2001), FC Vaslui (2002 şi 2004), CFR Timişoara (2006), Jiul Petroşani (20072008), Farul Constanţa (2010-2011), FC Oneşti (20122014). Este autorul a două cărţi despre activitatea sa de antrenor. Locuieşte la Tg.Ocna.
pag 13
SPORTIVII ÎŞI AMINTESC...
CORNELIU BUŢERCHI (1):
“DE CE AI PLECAT? REFUZI SĂ JOCI PENTRU ROMÂNIA?!”
L-am suspectat întotdeauna pe Corneliu Buţerchi, fostul fotbalist al Bacăului într-un an de sacrificiu, că amână mereu ultimul cuvânt. Aşa cum s-a întâmplat şi cât timp a evoluat în campionatul României, la cele 3 echipe care i-au devenit repere biografice: Botoşani, Sportul Studenţesc, FC Constar Bacău... Puţini ştiu, însă, că activitatea sa fotbalistică s-a încheiat în Germania, unde a mai evoluat câteva sezoane, ţară care i-a devenit a doua casă, fiind stabilit de peste trei decenii în Egelsbach, Hessen. Personalitate cerebrală, cu darul vorbei- specific moldoveanului din nord- Corneliu a acceptat provocarea Sportului băcăuan şi astăzi ne găsim împreună la dulcele ceas al amintirilor... (Leonard POPA) ...Eu sunt moldovean get-beget, născut la Botoșani. Ultimul născut într-o familie cu patru copii (venit pe lume cu "decreţelul "). Am început fotbalul în spatele porții, copil de mingi, la CS Botoșani. Când făceau antrenament și dădeau mingea pe lângă sau peste poartă, fugeam cât puteam de repede, să prind mingea să o dau înapoi... Dar cum o dădeam din drop, până când Bordeianu (îl porecleau PRIPON, portarul de atunci), tatăl lui Bordeianu (cel care a jucat la Steaua) m-a întrebat la ce grupă de copii joc. Eu nu eram la nici o grupă. Aveam în sânge şi îmi plăcea fotbalul. M-a înscris într-o grupă şi am început să joc în "deschidere", înaintea meciului seniorilor. În teniși, pe gazonul ud, dar erau deja câteva zeci de spectatori și te motivau, uitai că îți fuge pământul de sub picioare. Am debutat la 15 ani în divizia B, la CS BOTOȘANI. Primeam o îndemnizație de efort, prime de joc... Când m-am dus cu primii bani câștigați acasă, mama a crezut că i-am furat (erau valoarea a 5 salarii de-ale ei,
pag 14
ca ţesătoare la TEXTILA MOLDOVA). Am jucat vreo 50 de meciuri, dar a venit Bacalaureatul și antrenor era Dobrin. Încercam să-mi fac și "planul B" pentru ziua când n-o să mai pot juca... Dar nu aveai de ales. Într o zi, a intrat "Gâscanul" în cabină și mi-a spus: "ori fotbal, ori școală", pentru că nu veneam regulat la antrenamente. La care eu am ales să merg la liceu, să-mi promovez examenul şcolar. Eram la același liceu cu Dănuț, fiu-su. Dar eu nu aveam părinții "proeminenți "... Am jucat la juniori în continuare, până a venit antrenor Toma (marele portar al Stelei și echipei naționale împreună cu Voinescu) care m-a rechemat la echipă. Am dat examene la limba și literatura română. Duminică, era meci la 11, cu Poli Iași (premiu: 5000 de lei, patru salarii deale mamei). Am anunțat conducerea clubului că nu pot să particip. Ne-am trezit cu primarul și președintele clubului la ușă. Mi s-a spus să intru la examen, să fac cât pot și la ora 10 să fiu în cabină la pregătirea meciului (că, la oral, se ocupă ei să mă ajute, să mi dea subiectele...). Am jucat, am câștigat (am dat centrarea de gol lui Zaharia, fundașul central, am fost purtat pe brațe și invitat la petrecere în separeul restaurant Rapsodia. N-am putut să mă distrez, gândul meu era la BAC... Nea Costică (TOMA) mi-a redat încrederea și am început să joc din ce în ce mai bine. Se făceau trialuri pe vremea aceea (1984..., pe regiuni. Pentru cei din zona Moldova, ne-am întrunit la Bacău). Dintre toți, am fost aleși eu și Grozavu (Vatra Dornei..., Dinamo). După care a venit convocarea la trialul pe țară, la "Luceafărul", în București. Din partea lui CS Botoșani, nu m-a însoțit nimeni. Mi-au dat biletul de tren Botoșani-
București și un număr de telefon de la Luceafărul, chipurile urma să vină cineva să mă ia cineva din gară. Bineînţeles, am ajuns la 5 dimineață și am dormit pe bănci, în sala de așteptare, până la ora 10. Ajuns acolo, printre "străini ", văzând fel și fel de figuranți, îmbrăcați în ADIDAS și PUMA, care vorbeau, de ziceai că au câștigat deja Cupa Campionilor, am avut un moment de teamă. Eu veneam de la Botoșani, într-un trening roșu cu dungi albe... Când am intrat în cabină și am văzut ce echipament de picior aveau ceilalţi, îmi venea să plec... Dar eu aveam ghetele de antrenament ale lui BURCEA (Oțelul Galați, Botoșani), PONY. Am intrat pe teren la primul TEST și ce credeți că s-a întâmplat?.. Am dat două goluri și, parcă, erau mai bune ghetele mele PONY decât acelea ADIDAS! După meci, nici nu am intrat în cabină că și începuseră să se împartă, deja, cererile de plecare în străinătate, în Cehoslovacia, care găzduia preliminariile CE UEFA pentru JUNIORI. La al doilea test, joi, a ajuns și antrenorul meu de la juniorii Botoşanului (Cojocaru), trimis de conducerea clubului, când a auzit că fac o figură bună. După acest trial, văzând că tot nu primesc cererea de completat (cu toate că eram lăudat, nu numai de cei din comisie, ci și de antrenorii de la alte cluburi), am luat hotărârea să plec acasă, să prind măcar lotul care intra în cantonament pentru meciul de campionat cu Delta Tulcea. Acel trial mi-a lăsat un gust amar (se făcea de formă, zarurile erau aruncate cu mult dinainte), dar mi-a adus și multe alte probleme!
mijlocul unui ceremonial religios, nu se aştepta nimeni la o asemenea reacţie. Apoi, am fost întrebat dacă se pot baza pe mine pe viitor... După ce s-au convins de patriotismul meu afişat cu atâta mândrie, mi-au spus să mă întorc la Botoșani, să-mi continui activitatea, atât de bine orientată politic. În acelaşi timp, eram urmărit la meciurile de campionat de scoutul echipei STEAUA (Sătmăreanu, Iordache, Dumitriu)... 7 MAI 1986! Ziua în care STEAUA a făcut imposibilul posibil. Ziua în care STEAUA a unit toți suporterii de fotbal din România. M-am întâlnit cu câțiva prieteni și am mers la Casa de Cultură să vedem meciul pe un ecran mare. La doar două luni, am fost chemat de președintele clubului CS Botoșani în biroul lui, unde mi s-a spus că trebuie să mă prezint la Clubul STEAUA, în faţa căpitanului Danielescu. Eram soldat de 3 luni încorporat la Unitatea Militară 01189 din Botoșani. Am primit un bilet CFR la clasa 2-a şi m-am urcat în trenul Botoșani-Vereşti-Bucureşti, care pleca la ora 22 și ajungea dimineața la 6.00. Când am coborât în Gara de Nord, m-au cuprins amintirile nu prea plăcute de la trialul Luceafărului. Și acum eram chemat la câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni?! Hmm, nu prea mă împăcam cu gândul (să vin să joc la Tineret)... (va urma)
Plecând de la trial, am fost automat citat în fața comisiei de disciplină a FRF, care cerea suspendarea mea. Dar eu, fiind mai înzestrat în lupta cu birocraţia, am decis să mă apăr folosind sloganuri comuniste, despre care ştiam că, şi dacă nu scurtează drumurile, măcar, nu le complică. La întrebarea “de ce ai plecat, refuzi să joci pentru România?”, am răspuns, cât se poate de convingător: "Să joc sub culorile patriei, să joc pentru România, ar fi pentru mine cea mai mare onoare și mândrie! Dacă mi s-ar mai da o șansă, mi-aș pune toată sudoarea și puterea în procesul de promovare a României în lume!" S-a făcut o liniște ca în
pag 15
George VISCREANU
DRIBLING (XII)
Fost fotbalist la Sport Club Bacău, Steaua, Dinamo, component al Naţionalei de juniori, autorul acestei cărţi autobiografice povesteşte cum a driblat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, ajungând să joace în campionatul Spaniei, la Rayo Vallecano, alături de legende ale fotbalului iberic ...Cu el, obișnuiam să mergem împreună la sala de sport din spatele gării. Unitatea militară avea o echipă de baschet care activa în Divizia B, puțin cunoscută în oraș, dar noi îl rugam pe antrenor să organizeze câte o miuță, să mai dăm și noi cu piciorul în minge. Era singura noastră bucurie... Câteva minute de fotbal în sală, alături de niște baschetbaliști necunoscuți, atenți mai mult să nu calce pe minge și să se accidenteze. În rest, zilele anoste de arest, care deveniseră o obișnuință, mai ales că atât eu, cât și Arteni reușeam să sărim gardul unității, în fiecare vineri, și fugeam în oraș, acasă. Nici nu era complicat! Atunci am înțeles că din armata română se poate dezerta mai ușor decât lăsau să se înțeleagă manualele de istorie întâlnite în școală... De unde atâta eroism la niște tineri de 20 de ani?! Luni, la prima oră a dimineții, când ne întorceam în unitate, patrula ne aștepta și ne băga direct în arest... După câtva timp, tot ținând de urât țambalului (patul acela de lemn specific tuturor camerelor de acest fel din toate unitățile militare ale neînfricatei armate române), ne-am pomenit cu un locotenentcolonel, unul State, care ne-a scos din arest și ne-a poftit în biroul său, pentru o discuție mai mult sau mai puțin oficială. A început cu Arteni: „...mă prostănacule (aveam să aflu ulterior că era adresarea lui favorită, întrucât o folosea mereu, ori de câte ori avea ocazia), nu te mai lua după fugarul ăsta de Viscreanu, nu ai văzut că a fugit și în Australia?”. Nu reușeam să scap de ștampila care mi se pusese definitiv. Peste tot, eram FUGARUL.... Arteni, însă, începea să râdă și asta îl scotea din pepeni pe „lent-colonel”. Urmau alte zile de arest... Zilele se scurgeau, însă, implacabil, cu aceleași gânduri și amintiri. Îmi spuneam că, după ce voi termina stagiul militar, voi fugi din nou. Nu participam la antrenamentele echipei unde eram legitimat, nu jucam fotbal, ce putea să mă mai țină aici? Înaintea unui meci de campionat de-al Sport Clubului, care urma să se deplaseze la Petroșani, mi s-a spus că voi fi căutat de cineva de la club, pentru a merge să joc contra Jiului.
pag 16
Am rămas extrem de surprins, mai ales că nu mă antrenasem decât cu baschetbaliștii aceia din sala unității militare, la ce să mai fi fost trimis în teren? Ordinul era ordin, însă, și iată-mă la drum, alături de un reprezentant al clubului, în Dacia lui personală, ajungând la Petroșani, cu câteva minute înainte de începerea jocului.... Bineînțeles, eram doar rezervă. Nu înțelegeam defel la ce bun toată tevatura, dar mai târziu aveam să aflu. Sosise o delegație australiană în țară și oficialitățile au dorit să fac această deplasare pentru a demonstra oaspeților că sunt în țară și nu mi se întâmplase nimic. Adică nu eram la închisoare... La Petroșani, am fost introdus doar vreo 15 minute, atâta doar cât să-mi apară numele în cronica partidei publicată în Sportul. După acea prezență ciudată, nu am mai fost folosit în nicio altă partidă. Ordinul fusese valabil doar 24 de ore. Zilele de armată au trecut, însă, și iată-mă din nou liber! Campionatul se încheiase. Cu banii pe care îi adunasem din soldă și îndemnizațiile primite de la club, am plecat la mare. Acolo, aveam să-l cunosc pe Gică Hagi. Pe atunci, el avea doar 16 ani, dar promitea să ajungă un mare fotbalist. Am început să mă antrenez alături de fotbaliștii de la FC Constanța și, într-o dimineață, am însoțit câțiva băieți la club, unde doreau să-l întâlnească pe președintele Oglindă. La un moment dat, cum așteptam în stradă, cineva m-a anunțat că acesta vrea să mă vadă. În birou, președintele constănțean mi-a spus direct că vrea să mă transfere la echipă. De Bacău, mă legau foarte puține și, în plus, nu aveam deloc o relație bună cu Vătafu (reajuns antrenor la echipă) și Costinescu (veșnicul conducător al clubului). Așa că am luat propunerea ca pe o oportunitate. Am început pregătirea cu Farul, alături de Gică Hagi, Fane Petcu, Peniu și Buduru... Era anul 1982. Alte gânduri, alte speranțe. Din păcate, tentativa de a ajunge la Constanța nu a avut nicio finalitate. Clubul băcăuan s-a opus, chiar dacă antrenorul Vătafu nu intenționa să mă folosească la prima echipă, doar la eterna- pentru mine- formație de tineret-speranțe. Aveam 21 de ani și îi urmăream la meciuri pe Mangeac, Andrieș, Cărpuci, Lunca, Elisei,
Șoșu, Vamanu, Antohi, Chitaru, Penoff, Doru Botez.... Eu nu aveam loc printre ei. Vătafu nici nu mă băga în seamă. Odată, când i-am reproșat acest lucru, mi-a spus direct: „tu nu ai nevoie de bani, ăștia au neveste, copii, trebuie să ducă bani acasă...”. I-am replicat că să mă bage să joc, iar eu îi voi oferi prima rezervei mele... Nu a fost posibil nici așa, Vătafu avea propriile scenarii la care nu renunţa în ruptul capului. Nici nu jucam, nici nu luam bani, dar cel puțin- eram angajat la fabrica Proletarul și câștigam o îndemnizație, ceea e nu mi se mai întâmplase de la revenirea din Australia. La antrenamente, făceam cam ce voiam, întrucât nu-și bătea nimeni capul cu mine. Oricum nu eram folosit. Cu câteva etape înainte de încheierea campionatului, într-un meci cu FC Bihor, am fost introdus în teren, la 2-0, vreo jumătate de oră. La sfârșitul partidei, Vătafu m-a întrebat dacă mi-a plăcut cum am jucat. Cu un tupeu fantastic, călit în lunile în care am stat doar pe margine, i-am spus că mi-a plăcut. După jocul respectiv, am jucat toate minutele, ca titular. În anul acela, mă întâlneam mereu cu Sorin Cristea (profesorul universitar de astăzi, specialist în pedagogia educației), care fusese profesorul meu la Liceul de Fotbal. Întruna din întâlnirile noastre mi-a spus că a vorbit cu fratele său, Dan Cristea, care era cu Lucescu la Hunedoara, să dau examen la facultate, la Combinat, și să joc la Corvinul. Am plecat fără să știe nimeni și acolo m-am întâlnit cu regretatul Mișa Klein, cu Mateuț, cu Văetuș, dar și cu Romulus Gabor, fostul meu coleg din naționala de juniori, marea noastră vedetă în turneul australian. Locuiam în apartamentul lui Mircea Lucescu și mă întâlneam zilnic cu Mateuț, care pe atunci era în naționala de juniori. Era scund, dar se baza pe ambele picioare, lovea mingea la fel de ușor cu amândouă și avea un șut foarte bun. Mai târziu, neam întâlnit, din nou, în echipă la Dinamo, unde avea să devină golgeterul campionatului. Am dat examenul la facultate, dar nu am intrat, așa că am fost nevoit să mă întorc la Bacău. Când am început pregătirea pentru noul sezon, s-a schimbat antrenorul. A plecat Vătafu, cu
care începusem să am o relație normală, și a venit Costică Rădulescu. „Baba”- porecla care i se transmisese din generație în generație, pentru că fusese fotbalist, apoi, antrenor, mai mulți ani la Bacăumi-a dat încredere încă de la început. Mă folosea ca fundaș dreapta, postul meu natural. Nea Costică era un antrenor extraordinar. Avea ochi pentru a clasifica jucătorul cu calitățile și defectele lui, știa cum să pregătească antrenamentele. Ne corecta la lovirea mingii, la centrări, ne poziționa corect în teren și avea o relație specială cu jucătorii tineri. Opusul lui Vătafu! După Nelu Nunweiller, nu mai întâlnisem un astfel de antrenor. Cu el, am câștigat foarte mulți bani, pentru că echipa mergea bine și era printre primele 5 din campionat, imediat sub cele mari, programate să se lupte pentru titlu. Asta se întâmpla pe teren, în cele 90 de minute de libertate, întrucât, în afara lui, continuam să fiu urmărit de Securitate, de parcă nu urmăream decăt să evadez, în fiecare minut. De fapt, nici nu mai înțegeam de ce o făceau, Australia nu era peste drum de stadion... După un timp, am cunoscut o fată cu care începusem să ies. Juca volei la Știința și avea un fizic frumos. Văzuse în mine, încă de la început, Cloșca cu Puii de Aur, așa că a făcut tot posibilul să nu o piardă. A urmat un mariaj profund nefericit, din care nu mi-am mai amintit niciodată altceva decât momentele urâte. În acea iarnă, cu nea Costică Rădulescu antrenor, Sport Club trebuia să facă un turneu de pregătire în Egipt și Sudan. Era în 1984 și trecuseră trei ani de la deportarea mea din Australia. Nu uitasem nimic din zilele acelea, dar totodată eram realist. Știam că nu voi mai primi niciodată viza de ieșire din țară. Pe atunci, ajunsese la Bacău Dudu Georgescu. Fosta Gheată de Aur a Europei stătea în București, dar participa la antrenamente la Bacău. Cred că fusese transferat doar pentru a beneficia de prima de instalare. Era în pragul retragerii și abia mai amintea de trecutul său strălucitor. În sezonul cât a jucat la Sport Club (1983-1984), nu a reușit decât un gol. El a fost primul care m-a anunțat că mi s-a respins viza de plecare în turneu cu Sport Clubul. Pe vremea aceea, Dudu era maior de Securitate. M-am întors singur la Bacău, unde am reluat pregătirea, de data aceasta, cu Sorin Avram, care antrena echipa de juniori a lui Sport Club. Nu ştiu dacă am făcut-o bine, însă, la primul meci din retur nea Costică m-a ţinut pe banca de rezerve, spunându-mi că va juca cu cei care au făcut deplasarea cu echipa în Sudan, fiind mai bine pregătiţi decât mine. Nu-mi rămânea decât să mă pregătesc în continuare şi să aştept clipa reîntâlnirii cu mingea şi gazonul. În asta, devenisem un expert... Meciul următor l-am jucat ca titular şi de atunci nu am mai ieşit din primul 11. Nea Costică, însă, mi-a schimbat postul, din fundaş lateral dreapta, în mijlocaş de bandă. Mie îmi plăcea să vin din spate, pe spaţii libere, să ajung în situaţii de unu la unu. Ca mijlocaş, aveam pe cineva în urma mea tot timpul. M-am acomodat cu postul destul de repede, jucând la mijlocul terenului cu Mihuţ, Avădanei şi Adolf. Avădanei juca la închidere, Adolf şi cu mine pe lateraldreapta, iar Mihuţ- care era un fotbalist cu o tehnică excelentă- era mijlocaş ofensiv şi aproape toate mingile treceau pe la dânsul. Avădanei avea un şut excepţional, puternic şi foarte exact. Adolf şi cu mine alergam cât patru jucători. (va urma)
pag 17
LANSARE DE CARTE URMATĂ DE UN MECI AL LEGENDELOR, LA MOINEȘTI În municipiul Moinești a avut loc joi, 29 iulie, un eveniment cu o dublă conotație: lansare de carte sportivă și o reîntâlnire cu legendele naționale și locale ale fotbalului de acum 20 de ani. Evenimentul a început la la Clubul ,,Lira”, unde a fost lansat volumul ,,O istorie a Petrolului Moinești în interviuri și imagini”, apărut la Editura Magic Print Onești și semnat de moineșteanul Paul-Claudiu Cotîrleț, autor și al lucrării ,,Politică, fotbal și diplomație în Peninsula Balcanică (18961933)”. În această monografie este prezentat traseul echipei de fotbal Petrolul Moinești, în special a sezoanelor în care echipa a excelat, dar și imagini necunoscute publicului larg, informații trecute cu vederea, valorificând istoria orală și ceea ce s-a scris până acum despre acest club. Este vorba de perioada în care județul Bacău avea două echipe în Liga 1 (FCM Bacău și FC Onești), iar Petrolul Moinești activa cu succes în Liga a 2-a, spre bucuria suporterilor locali și nu numai. ,,Cartea se adresează tuturor pasionaților de istoria sportului, dar, în special, celor pentru care Petrolul Moinești a însemnat ceva! Pe de altă parte și cei pentru care Petrolul Moinești nu a reprezentat nimic au, acum, posibilitatea să înțeleagă ce au pierdut”, a spus Paul Cotîrleț, fost junior al echipei moineștene. Printre invitați s-au numărat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău (care a fost coleg cu Paul Cotîrleț la Prefectura Bacău), Gheorghe Chivorchian, președinte executiv la echipa de fotbal Juventus București, Miron Smarandache, fost senator și fost președinte al echipei Petrolul Moinești, Adrian Artene, jurnalist și director editorial al Grupului de presă Gândul, Maria Dohotaru, director general la Editura Magic Print din Onești, Valentin Vieru, primarul municipiul Moinești, Câdă Ionică, primarul comunei Măgirești (care a și jucat pentru legendele naționale) și alții. După acest moment special pentru istoria și tradiția sportului moineștean, iubitorii
pag 18
fotbalului au fost invitați la Stadionul Municipal ,,Petrolul”, unde s-a desfășurat un meci demonstrativ între legendele naționale și locale ale anilor `90, încheiat cu scorul de 4-4. Cei circa 300 de spectatori i-au putut admira astfel, pe Cristian Ciocoiu, fost fotbalist la FCM Bacău și Steaua București, Sorin Trofin, fost fotbalist la FCM Bacău, Farul Constanța și Dacia Mioveni, Costel Câmpeanu, fost portar, al patrulea fotbalist ca număr de prezențe în Liga 1 (470!), Cristi Vasc, fost jucător la U.Craiova și FC Brașov, Ionuț Iftimoaie, fost kickboxer etc. Pentru echipa legendelor locale au evoluat Geani Florean, Adrian Moldoveanu, Marius Jipa, portarul Dan Moței, Lucian Toma, Vasile Țoc, Vasile Apachiței, Narcis Cernat și Paul Cotîrleț. Arbitrul întâlnirii a fost Cristian Sava, președinte al Asociației Județene de Fotbal Bacău și fost arbitru de Liga 1, iar crainicul meciului a fost medicul stomatolog Valentin Nițu, un apropiat al echipei moineștene. *Despre Paul-Claudiu Cotîrleț: Locuiește în Moinești, dar s-a născut în Onești, în anul 1988. Este absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea din București, secția de Relații Internaționale și Studii Europene, cu mastere în Politică Europeană și Românească, precum și în Diplomație și Istorie Politică. În prezent este doctorand la Universitatea din București și consilier parlamentar - Șef cabinet Chestor Senatul României. Paul-Claudiu Cotîrleț este fiul prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Romulus-Dan BUSNEA (UZPR) Foto: Olivian DARIE (foto 1: Paul COTÎRLEŢ, foto 2: Una dintre fostele vedete ale echipei, Cristi APACHIŢEI-dreapta, foto 3: o fotografie pentru sufletul nostalgicilor: Petrolul Moineşti)
pag 19
O SĂRBĂTOARE A SPORTULUI ONEȘTEAN
Prin cooperarea dintre Consiliul Local și Clubul Sportiv Municipal Onești în zilele de 17 – 18 iulie, la Onești, au avut loc numeroase acțiuni sportive care au fost cuprinse într-un eveniment deosebit - ”Nadia Sports Experience – Pașaport pentru sport”. Prin aceste activități, care au umplut de mișcare, sport și tinerețe Parcul Municipal din Onești s-a sărbătorit aniversarea a 45 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci, la doar 14 ani, a uimit lumea sportului, prin performanţa unică - nota 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal. Atunci, la 18 iulie 1976, marea gimnastă din Onești a câştigat trei medalii de aur! Este de menționat faptul că Proiectul Clubului Sportiv Municipal Onești și al Fundației Naționale ”Nadia Comăneci” este inspirat de un eveniment devenit tradițional în Statele Unite ale Americii – ”Bart & – Nadia Sports Experience”, la care participă mii și mii de persoane. Această acțiune are loc în parteneriat cu Primăria orașului Oklahoma City și se constituie un adevărat festival al sportului și sănătății, adresat familiilor. Prof. Ingrid Istrate, director al CSM Onești ne-a declarat:”Prin această acțiune am dorit să oferim posibilitatea desfășurării de activități sportive, atragerea atenției asupra necesității practicării mișcării sportive ca izvor al sănătății, strângerea relațiilor în cadrul familiei prin participarea în comun la activități recreative prin mișcare fizică. De asemenea, se dorește și atragerea atenției cu privire la riscurile generate de sedentarism și necesitatea reducerii acestuia prin conștientizarea metodelor de combatere. Cei mici au putut interacționa cu antrenori de la diverse discipline sportive și vor avea posibilitatea să se înscrie în secțiile sportive ale cluburilor prezente la această manifestare.” Dacă nou - înființata secție de box a Clubului Sportiv Municipal a atras iubitorii acestui sport la o demonstrație sportivă în ”ringul” verde, la câteva zeci de metri depărtare se pregăteau gimnastele. Lângă ele s-au aflat profesorii – antrenori Aurica și Daniel Nistor, de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci”.
pag 20
Respectând sportul și performanța prof. Daniel Nistor și-a dedicat peste trei decenii gimnasticii, el activând mulți ani ca antrenor coordonator al lotului național de junioare al României. Din această postură s-a implicat în selecția la gimnastică, a participat la competiții internaționale care au avut loc în Franța și Belgia iar acum este aproape de gimnastele pline de ambiție și vocație de la Liceul ”Nadia Comăneci” precum și de tinerele care urcă cu teamă pe bârnă ori la paralele, visând să ajungă gimnaste. În ambianța Parcului Municipal din Onești, pe aceste speranțe le încurajează – urmărindu-le orice mișcare- prof. Aurica Nistor, care este convinsă că ”talentul de antrenor îl exprimi cel mai bine prin cei pe care îi pregătești, ei urcând mai târziu pe podiumul de premiere!” Este de evidențiat faptul că la evenimentul sportiv ”Nadia Sports Experience – Pașaport pentru sport” a fost prezent la Onești Lotul de gimnastică aerobică de la Constanța, care a prezentat o demonstrație plină de energie și frumusețe. Demonstrații palpitante, urmărite de mulți dintre cei care s-au lăsat cuprinși în această ”sărbătoare a sportului oneștean”, au avut loc și la lupte libere, la haltere și badminton. Și terenurile de handbal, volei și de minifotbal au avut mulți simpatizanți, cei care doresc să practice aceste sporturi fiind încurajați să arunce la poartă și să alerge de-a lungul acestor terenuri. Menționăm că pentru obținerea ”Pașaportului pentru sport” doritorii au concurat faptul că pentru acest pașaport doritorii au concurat la atletism, badminton, baschet, box, lupte libere, gimnastică artistică, gimnastică aerobică, volei, fotbal, judo, karate, haltere, handbal și tenis de masă. Spre bucuria copiilor dar și a părinților și a bunicilor care i-au însoțit, acest pașaport s-a putut obține după parcurgerea a minim 7 (șapte) probe sportive. Ion MORARU
Lansarea unui volum emblematic:
Nadia „Miss Perfect” Multe și frumoase au fost activitățile sportive cuprinse în cadrul Proiectului ”Nadia Sports Experience – Pașaport pentru sport” (prin care a fost sărbătorită trecerea a 45 de ani de când marea gimnastă Nadia Comăneci a obținut primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice). Astfel, la reușita acestui mare eveniment sportiv, care a avut loc în zilele de 17 și 18 iulie în frumosul parc din Onești, au contribuit alături de Primăria Municipiului și de Clubul Sportiv Municipal, profesori și antrenori dar și sportivi care duc mai departe flacăra sportului pe meleagurile trotușene și băcăuane. Ei i-au primit cu sufletul deschis pe cei care iubesc handbalul, fotbalul, gimnastica, halterele, luptele libere, boxul, badmintonul, ce doresc vor să devină sportivi, inițiindu-i în tainele fiecărui sport. Un moment aparte al acestei ”revărsări de talente”, în atmosfera atât de cuceritoare din Parcul Municipal Onești a fost cel în care a fost lansată cartea Nadia ”Miss Perfect”, Povestea unei mari campioane, care are ca autor pe cunoscutul ziarist sportiv băcăuan Ștefan Olteanu. Cuvintele – mărturie din deschiderea acesteia (”Am avut rarul privilegiu să urmăresc ca ziarist, timp de aproape 12 ani, procesul complex de formare a excepționalelor gimnaste din <<promoția Comăneci>> Leam văzut pe Nadia, pe Teodora, pe Luminița, pe Georgeta, pe Mariana, pe Iuliana și pe celelalte colege ale lor întrecându-se între ele, bune prietene dar și eterne rivale, m-am obișnuit apoi să le văd urcând pe toate podiumurile marilor competiții”), fac ca noul volum să fie dorit de fiecare iubitor al sportului, pentru a retrăi frumoasele clipe a marilor succese obținute de către marea gimnastă Nadia Comăneci. Reverberația spiritului tutelar al ”Zânei de la Montreal” a fost deosebită la lansarea noului volum, care a adunat în preajma Foișorului din Parcul Municipal Onești iubitorii sportului din acest oraș dar și reprezentanți ai autorităților (consilieri locali, directori ai instituțiilor oneștene, invitați). La acest lucru a contribuit și Nea Fănică Olteanu, care ne-a făcut cunoscute câteva lucruri inedite despre Nadia Comăneci. La împlinirea a 45 de ani de când ea a cucerit cea mai mare notă la gimnastică în istoria Jocurilor Olimpice ziaristul Ștefan Olteanu a menționat:”Nadia a obținut prima notă de 10 după ce a devenit campioană absolută a Europei la Campionatele Europene de la Skien (Norvegia). Atunci, la ediția 1975 a Campionatelor Naționale de Gimnastică de la Bacău, pe care Nadia Comăneci lea câștigat strălucitor, ea a fost notată cu 10! Aceeași notă a fost obținută de Nadia Comăneci și în martie 1976, la prima ediție a Cupei Americii (unde marea gimnastă și-a cunoscut și viitorul soț, pe Bart Conner). Acest fapt a contat enorm pentru cucerirea primului 10 olimpic la Olimpiada de la Montreal, unde antrenoarea și arbitra internațională Maria Simionescu, președinta Comisiei Tehnice a Federației Internaționale de Gimnastică a convins pe ceilalți arbitri că nota 10 este una meritată de Nadia Comăneci!
De asemenea Nadia Comăneci a mai obținut două note de 10 (la sol și la paralele) în anul 1981 la Campionatele Mondiale Universitare, care au avut loc la București”. Ștefan Olteanu a mai menționat un lucru emblematic:”Nadia Comăneci a făcut pentru România mai mult decât toate ambasadele din lume! Fascinate de performanțele ei, sute de mii de fetițe au luat cu asalt sălile de gimnastică!” Despre volumul Nadia ”Miss Perfect”, Povestea unei mari campioane a vorbit și Cornel Cepariu, președintele Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care ne-a dezvăluit lucruri foarte interesante despre ”epopeea” acestei apariții. ”Povestea Nadiei Comăneci este una fascinantă. Dar această carte la Ștefan Olteanu are primul semn de naștere în urmă cu... 50 de ani, când Nadia era doar o copilă! Ar fi interesant de scris cum s-a realizat această carte! Ștefan Olteanu este primul jurnalist care și-a însușit limbajul din gimnastică, fiind printre cei mai buni ziariști cunoscători ai acestui sport. Din punct de vedere al prestanței și eleganței prezentării fiecărei secvențe, el este peste foarte mulți ziariști sportivi!”, a declarat Cornel Cepariu la lansarea acestei cărți. El a dezvăluit faptul că ”în timp ce Ștefan Olteanu era supărat că nu a putut în atâția ani ca lucrarea să vadă lumina tiparului, s-a găsit un ecou extraordinar la primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină și la directorul general al Editurii Magic Print din Onești, Maria Dohotaru. Ea a pus suflet enorm și a ascultat niște sugestii și dacă 50 de ani Ștefan Olteanu a tot sperat să vadă această carte iată în două luni volumul a fost tipărit și astăzi suntem prezenți la evenimentul de lansare! După 50 de ani merită acest efort, această dăruire! Sper ca povestea gimnasticii din Onești să continue și să fie scrisă și de alte gimnaste! Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) va fi receptivă la tot ce înseamnă sport!” Cu un mesaj direct celor prezenți s-a adresat prof. Ingrid Istrate, director al Clubului Sportiv Municipal Onești – ”sufletul” întregii acțiuni ”Nadia Sports Experience – Pașaport pentru sport” (realizată în colaborare cu Fundația ”Nadia Comăneci” din București). Ea a invitat oneștenii să citească această carte de peste 400 de pagini , bogat ilustrate cu fotografii – document. La realizarea acestei cărți și-au mai adus aportul domnul Ioan Prăjișteanu (tehnoredactorul lucrării) și bunii prieteni ai autorului Mircea Bostan, Paul Frangopol, Dana Dumitriu și Mihaela Țacu. Fotografiile prezente în acest volum au fost realizate de Constantin Bursuc, Eugen Bătrînu, Ioan Bîșcă și Ștefan Olteanu. Cartea Nadia ”Miss Perfect”, Povestea unei mari campioane a apărut în condiții grafice deosebite, de mare cinste pentru Editura Magic Print din Onești. Ion MORARU
pag 21
UN ANTRENOR BĂCĂUAN, MARIUS IUREA, SCRIE O POVESTE FRUMOASĂ LA DYNAMO BERLIN! Departe de casă, la aproape 1800 km distanţă, un antrenor băcăuan, care a obţinut licenţa C-UEFA la AJF Bacău, face cinste fotbalului băcăuan. Marius Iurea e numele lui şi e fost fotbalist al Liceului cu Program Sportiv din Bacău, stabilit de ani buni în capitala Germaniei, la Berlin. Astăzi, acesta antrenează juniorii U13 ai celor de la Dynamo Berlin (club de tradiţie din Germania) şi o face foarte bine. Astfel, după mai bine de 12 ani, Juniorii U13 de la Dynamo Berlin s-au calificat în semifinalele campionatului din zona Berlinului. Asta dupa ce, în sezonul regulat, i-au administrat o severă înfrângere (scor, 7-0), mult mai titratei echipe, Hertha Berlin. Am fost părtaş la calificarea puştilor de la Dynamo, o echipă bine instruită, cu jucători pe care cele două cluburi din 1. Bundesliga, Hertha şi mai nou, Union, ambele din Berlin, se bat în oferte. Felicitări, Marius, şi succes în jocurile ce vor urma! Cristian SAVA (UZPR)
AUTOMOBILISM
Adrian Răspopa, organizator, concurent și merituos câștigător în Raliul Moldovei 2021 După două zile pline de întreceri acerbe (3-4 iulie), cea de a XI-a ediție a Raliului Moldovei Bacău s-a încheiat cu victoria autoritară a lui Adrian Răspopa, care a reușit să câștige 10 din cele 12 probe speciale alături de copilotul său, Cosmin Diacu, pe un model Skoda Fabia R5. După rateul de anul trecut, pilotul băcăuan s-a impus încă de la începutul etapei, la finalul primei zile având un ecart de 1:06.0s față de principalul său urmăritor, Dan Gîrtofan, câștigătorul ediției aniversare din 2020. Totuși, la fel ca și anul trecut, Dan Gîrtofan a reușit să fie cel mai rapid pilot din sesiunea de shakedown desfășurată vineri, 2 iulie, în zona Valea Budului. Chiar dacă timpul de 1:54.0 a fost mai slab ca cel pag 22
obținut în anul precedent, pilotul brașovean a reușit sa fie mai rapid cu 0.6s decât Adrian Teslovan și 1.2s față de Mustafa Çakal, liderul momentului în campionatul Balkan ERT. Din păcate, saltul cu parașuta pe care colonelul Neculai Nuțu urma să îl efectueze cu ocazia startului festiv al competiției a fost anulat datorită condițiilor meteo. Acesta este unul dintre militarii de elită ai Forţelor pentru Operaţii Speciale din România, deținătorul recordului național pentru cel mai mare drapel arborat pe timpul zborului. Colonelul Neculai Nuțu a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României și a primit Certificatul Record Național pentru „Cel mai mare steag național aeropurtat”-800 de metri
pătrați”. Raliul Moldovei Bacău 2021, la care au participat 80 de echipaje, a fost un concurs automobilistic de înaltă calitate, unul de anvergură națională și internațională, prin intermediu căruia, neobositul organizator, pilot și concurent Adrian Răspopa, continuă să fie ambasador în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada BrașovBacău A13, #sustinA13. Această competiție a contat drept cea de-a șasea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Rally 2 Betano și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano, dar și ca unică etapă românească
în calendarul Campionatului European Rally Trophy- Balkan Rally Trophy. Raliul Moldovei Bacău s-a desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și a fost organizat de ACS Rally Spirit (președinte Adrian Răspopa), în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău (CJ), Dedeman Automobile și Primăria Moinești. Rezultatele finale pot fi vizualizate pe siteul FRAS, precum și pe pagina de Facebook a raliului, https://www.facebook.com/ RaliulMoldovei/ Surse foto: Olivian Darie, www.raliulmoldovei.ro, https://www.prosport.ro/ Romulus-Dan BUSNEA (UZPR
pag 23
TRUP ȘI SUFLET
CAIETUL ALBASTRU (XLI) Cunoscutul scriitor și jurnalist Cornel GALBEN ne-a pus la dispoziție acest Jurnal politic și sentimental pe care îl publicăm integral în paginile revistei noastre
7 februarie 1988, Bacău Oproiu, într-o montare modernă a Secției din Suceava a Teatrului „V. Alecsandri“ din Iași. Puștimea s-a dus La cele 254 pagini ale romanului am adăugat alte pentru Adrian Păduraru (El), dar pe mine nu prea m-a 160, adică atât cât are volumul de reportaje „Lumini încântat. Piesa, în schimb, mi-a plăcut și, dacă nu aș fi bănățene“, semnat de ziaristul și scriitorul timișorean în criză de timp, mai că m-ar tenta să scriu o cronică. Teodor Bulza. Exceptând paginile de început și alte vreo Mâine am însă încă o restanță pentru „Luceafărul“, câteva, scrise cu penița prozatorului, celelalte par luate plus articolul promis lui Isac. din ziar și mutate în carte. De citit, se citește cu interes și-mi dau seama că puteam să am și eu cel puțin două de același... calibru. Deși încă ezit, cred că voi începe să-mi ordonez și eu 20-25 de reportaje, interviuri, 29 februarie 1988, Bacău însemnări. În 2-3 luni aș putea închega un volum pe profilul colecției „Cântarea României“, valorificând Lunea e ziua mea ghinionistă. Ori nu pot lucra, ori mi astfel o parte din ce am publicat. Și fiindcă tot veni se întâmplă ceva. Azi m-am trezit dintr-o dată mințind și vorba, am trimis un nou articol la „Contemporanul“, iar am făcut-o atât de stângaci, încât Fil m-a prins urgent. „Flacăra“ mi-a publicat însemnarea despre Ciosu. O situație idioată, pe care o puteam salva frumos. Mă dusesem doar să lucrez, după ce ratasem plecarea la Traian. De unde să-mi închipui că iar am de făcut... 16 februarie 1988, Bacău cuvinte! Să le ia dracul, odată cu cei ce le comandă!!S au întâmplat multe. Nu rețin decât că: am citit volumul Din nou în urmă cu evenimentele. A trecut exact o „Lumea, ziua și noaptea“ (132 pagini), notele de călătorie săptămână de la ultima ședință de cenaclu și nu am ale prietenului, după cum reiese din autograf, Nicolae trimis încă nici un rând la „Luceafătul“. Abia în seara Dan Fruntelată; am văzut spectacolul „Examentul de aceasta am terminat de citit „Colegii“ lui Viorel Savin (64 bacalaureat“ („Fata Morgana“) de Dumitru Solomon, pagini), „cronica“ urmând să o scriu mâine dimineață. În jucat de actorii Teatrului „Al. Davila“ din Pitești; am rest, au fost destule evenimente, începând cu vizita lui audiat încă un concert simfonic, dirijat și comentat Nicolae Dan Fruntelată, A. I. Zăinescu, Alex. Rudeanu, de mereu excelentul Aurelian Octav Popa; am scris Petru Cimpoeșu, Val Mănescu, Victor Munteanu, încă 3 articole, pe care le-am expediat la „Luceafărul“ George Chițimuș și I. E. Moldovan (Țica a fost la și „Actualitatea românească“; am fost la Roman; am înălțime!) și terminând cu tracasările de la redacție. Ca apărut cu articole în „Tribuna“ și „Luceafărul“; am primit și altă dată, nu le mai notez. o nouă comandă de la „Cîntarea României“; n-am realizat încă însemnarea pentru Isac; am urmărit cu emoție filmele Tv „Bisturiu“ și „Vreau să dansez!“ 18 februarie 1988, Bacău Or fi fost și altele, la socoteală nepunând paginile de revistă, din ce în ce mai multe, spre disperarea mea. Zile ceva mai pline. După patru ore de trudă pe fiecare Dar, de, mi-o fac cu propria mână! cuvânt, azi am reușit, în sfârșit, să scriu cronica la „Colegii“. Tot azi am terminat de citit volumul „Poeme“ de To Huu (76 pagini), tradus de Alexandru Andrițoiu, și am audiat un excelent concert al Orchestrei Simfonice. Ieri am văzut „Nu sunt Turnul Eiffel“ de Ecaterina
pag 24
11 martie 1988, Bacău Cât privește articolele publicate, ele mai mult m-au întristat. Să notez, mai întâi, că din cele două După ninsorile abundente de la începutul lunii, azi pagini promise, „Luceafărul“ a publicat doar una. Mia început să miroase a primăvară. În toată această au apărut două poezii și însemnarea, ciuntită, despre perioadă am trecut prin stări diferite, așa că nu „Cenaclul artelor“. Preferam însă să nu-mi apară prea am chef de scris, cu atât mai mult cu cât acest poeziile și să-mi semneze prezentarea făcută lui Ion pseudojurnal e doar un moft. Rețin, deci, doar faptul Druță și nuvelei „Toiagul păstoriei“, publicate în același că am asistat la o reușită întâlnire cu Ana Blandiana și număr. Deși am telefonat, eroarea n-a fost îndreptată Romulus Rusan; că am audiat încă vreo două concerte; nici în numărul de sâmbătă, când a apărut continuarea că am văzut „Mobilă și durere“ de Teodor Mazilu (jucat prozei. Bucuria mea a fost încă o dată știrbită, meritele de Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoșani); că am citit revenind acum redacției, deși mie toată transliterarea romanul „Războiul țăranilor“ de Hendrik Conscience și mi-a mâncat o săptămână. am expediat alte două articole (la „Cîntarea României“ și „Cronica“). 1 aprilie 1988, Bacău 22 martie 1988, Bacău Veșnic păcălit! Am uitat să adaug că „Actualitatea românească“ (versiuni în engleză și franceză) mi-a Am început destul de prost săptămâna. Ieri n-am publicat pagina dedicată vârstei a III-a, semnată însă scris decât o jumătate de pagină, iar azi abia două. G. C. Simion (în cea engleză, un articol și G. Hanganu) În ultimul timp am citit, în schimb, ceva mai mult. Am și asta, chipurile, pentru că nu mă pot plăti altfel. Or, terminat, astfel, încă un roman („Demonul banilor“) și numai drumul la Roman m-a costat 50 lei. Că toate două nuvele („Rikke-tikke-tak“ și „Fata băcanului Siska se sparg în capul meu a fost întrevederea de azi cu von Roosemael“) de Hendrik Conscience, adevărtă scârba de Jipa și împuțitul de Filică: în două minute cronică balzaciană a vieții din Belgia flamandă. În m-au CONVINS că e bine să mă... rotească. Unde? La total, 544 de pagini, la care se adaugă revistele și filele Școala de Partid. Lector. Propovăduitor de minciuni! studiului despre China antică. Am văzut, de asemenea, Am avut însă și o consolare: „Flacăra“ mi-a și publicat spectacolele „Conversație în oglindă“ de George articolul trimis sâmbătă. Săptămâna viitoare urmează, Genoiu (jucat de băcăuani) și „Nu ne naștem toți la probabil, cel cu pădurile. Acum e însă 23,30 și somnul aceeași vârstă“ de Tudor Popescu (Teatrul Național din nu mai vine! Cluj-Napoca; în rolul principal, Dorel Vișan), precum și câteva expoziții; am audiat în seara aceasta un concert dirijat de Cornel Țăranu; am trimis trei articole 3 aprilie 1988, Bacău („Cronica“, „Varietăți“ și „Scînteia tineretului“) și mi-am văzut alte câteva publicate. Despre acestea, mâine. A trecut de miezul nopții. Vecinii de sus iar își fac de Acum mi-e somn! cap, tocmai parcă pentru a demonstra că mă paște ghinionul. Am fost, ca un naiv ce sunt, la tovarășul Toma. M-a lăsat să înțeleg că mă așteaptă un viitor strălucit, poate chiar un scaun de redactor-șef la „Ateneu“, dar 31 martie 1988, Bacău că mai întâi trebuie să-mi fac stagiul de activist. Doar vreo 6 luni! Ieșind din birou, pus deja în temă că luni Mâine! Amân mereu, deși nu este zi în care să nu simt trebuie să fiu „în fața secretariatului“, m-am izbit nas în că aș avea ceva de scris. Nemulțumirea sau oboseala nas cu fufa de Jipa, care m-a asigurat, nici mai mult, mă fac însă prea ușor să renunț. Chiar și acum am nici mai puțin, că să stau liniștit, că va mai dura încă o stare de insatisfacție pronunțată, deși am asistat multă vreme până să mă „rotească“. Nici n-am ajuns la un concert excelent, ce le-a avut ca protagoniste însă la redacție și telefonul m-a și... convocat, măgarul pe Luminița Petre-Rogacev și Luiza Nancu, două de Fil trimițându-mi vorbă prin secretară. Lașul! instrumentiste de excepție. Tot azi am terminat de citit „Miturile Chinei antice“ de Yuan Ke, un tom de Soarta mi-e pecetluită! Bine ar fi să se termine, într504 pagini, scris cu aplicație chiar de un chinez. El adevăr, cu bine. Șansa mea de a supraviețui rămâne reconstituie o lume cu adevărat fabuloasă, care se lasă însă scrisul. Trebuie să scriu și să bombardez redacțiile, cu greu descifrată și îmi va mai lua încă mult timp să-i să-mi definitivez volumul de reportaje, să traduc, să-mi aflu o infimă parte din taine. Între timp am mai văzut perfecționez franceza, să citesc, să rămân în miezul un spectacol („Căsătoria“ de N. V. Gogol, jucat de vieții culturale. Îmi va fi nespus de greu, dar trebuie să actorii Teatrului „V. I. Popa“ din Bârlad), am scris încă înving! două articole pentru „Flacăra“, am citit destule lucruri interesante prin reviste, am trăit cu tristețe câteva din durerile oamenilor de prin sate, m-am certat, ca de obicei, cu șeful, tot mai pornit împotriva noastră ș.a.m.d.
pag 25
BACĂUL TURISTIC
SLĂNIC-MOLDOVA, 220 DE ANI DE EXISTENȚĂ!
Despre locurile în care astăzi se află cunoscuta stațiune balneoclimaterică Slănic-Moldova se pomeneşte prima dată în hrisovul dat de Constantin Cehan Racoviţă, la1 ianuarie 1757, când întreaga vale a Slănicului „şi cu tot dealul de unde se scoate sare” fãcea parte din moşia singurului domn din epoca fanariotă, născut dintr-o familie curat românească, la Racova (Vaslui) şi care a ocupat în două rânduri scaunul Moldovei. Primele mărturii și descrieri ale stațiunii apar în lucrarea ,,Din Moldova. Tablouri și schițe din 1850”, al cărei autor este Wilhem de Kotzebue (1813-1887), prozator, traducător și diplomat rus de origine germană, care a îndeplinit funcția de Consul al Germaniei la Iași, secretar al misiunii diplomatice ruse la Karlsruhe, ambasador al Rusiei la Berna și Dresda. A zăbovit timp de 11 ani pe meleagurile moldave (18471858), fiind căsătorit cu Aspazia Cantacuzino, una dintre fiicele cneazului Gheorghe Cantacuzino şi ale Elenei Gorciakof. În această carte, Kotzebue ne înfățișează și povestea descoperirii primului izvor mineral la 20 iulie 1801, de către serdarul Mihalachi Spiridon, cămărașul ocnelor de la Târgu-Ocna, aflat la vânătoare prin acele locuri. Iată,
pag 26
așadar, trecură 220 de ani de la acel moment, care va marca și nașterea stațiunii Slănic-Moldova! Ulterior, Mihalachi Spiridon va mai descoperi în anii 1804-1807 izvoarele nr. 3, 4 şi 5, şi prin tăierea pădurii şi spargerea stâncilor face drum pe care oamenii erau în stare să meargă la izvoare cel puţin călare. În 1812 ,,se iviră la Slănic cei dintâi bolnavi, în număr de doi sau trei, care auziseră vorbindu-se despre izvoarele de tămăduire din Germania și știau să prețuiască folosul adus de apele minerale”. În 1840, staţiunea apare pentru prima dată pe harta ţării, sub denumirea de Feredeiele Slănicului. În 1856, din însărcinarea Epitropiei Sf. Spiridon din Iași (administratorul stațiunii), pe baza unor analize parţiale făcute în 1852 de farmaciştii Zotta şi Abrahamfi (ajutaţi și de chimiştii Schnnel şi Th. Stenner), protomedicul dr. Ludwig Steege întocmeşte un studiu complet al izvoarelor, pe care le compară cu apele unor vestite staţiuni europene. De altfel, valoarea terapeutică a apelor minerale de la Slănic-Moldova a fost confirmată de-a lungul timpului de medaliile obținute la Expozițiile internaționale de la Viena (medalie de aur, 1873), Frankfurt pe Main (medalie
de argint, 1881), București (medalie de aur, 1894), Paris (medalie de aur, 1889). Din aceste motive a fost comparată de catre specialiști cu apele minerale de la Karlovy-Vary, Vichy, Aix-les-Bains, Baden-Baden etc. Linia ferată Adjud - Târgu-Ocna a fost dată în folosinţă în 1888, iar în 1890 se construieşte şoseaua Târgu-Ocna - Slănic-Moldova, o dată cu alte patru poduri de fier peste râul Slănic. În anul 1897 (iunie), apare pitorescul ziar de sezon ,,Curierul Băilor Slănic”, elogios semnalat de presa acelor vremuri, care îl prezintă ca pe ,,singurul ziar ce apare într-o staţiune balneară a României”, iar în perioada 1903-1904, au loc stagiunile teatrului bucureştean - primele dintr-o staţiune montană românească, cu actori de calibru, printre ei numărându-se şi Aristide Demetriade, cel care a făcut carieră în rolul lui Hamlet. Evoluția stațiunii va fi descrisă și de prof. Cleopatra I. Tăutu, de la Liceul de Fete din Bacău, în prima monografie dedicată stațiunii, intitulată ,,Slănicul Moldovei. Monografie scrisă în anii 1930-1934”. Slănic-Moldova era o staţiune balneoclimaterică modernă pentru acele vremuri, care putea sta alături de alte renumite staţiuni străine, vizitată de-a lungul anilor de oameni de seamă, printre care, poetul Costache Conachi, mitropolitul Veniamin Costachi, Coastache Negri, Ion
Creangă, Nicu Gane, regele Carol I, George Enescu, Miail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga și mulți alții. De atunci a fost supranumită „Perla Moldovei”, renume care dăinuieşte până în zilele noastre. Anii Primului Război Mondial au prefãcut stațiunea într-o ruină, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial devine locul de cantonare a Grupului de Armate Germane ,,Ucraina de Sud”, aflate în retragere. Abia după naţionalizarea staţiunilor balneoclimaterice (1948), Slănic-Moldova ia un nou avânt, devenind un centru modern de tratament hidromineral ştiinţific, unul cu caracter permanent, astăzi stațiune turistică de interes național. În fiecare an, în ziua de 20 iulie, la marea sărbătoare creștină a celebrării Sfântului Ilie, Biserica ortodoxă ,,Sfântul Ilie” din Slănic-Moldova își serbează hramul, care este și patronul spiritual al stațiunii. Alte informații și reportaje despre stațiune pot fi vizualizate pe site-ul de turism al județului, www.turism-bacau.ro. Să-i urăm stațiunii noastre dragi, La Mulți Ani și să avem parte de ea, încă ani buni de acum încolo! Romulus-Dan BUSNEA (UZPR)
pag 27
STATISTICĂ SPORTIVĂ
REZULTATE JO TOKYO 2021 Pe ce locuri s-au clasat sportivii români care au concurat la JO 2020 ATLETISM (10 sportivi) Florentina Costina Iuşco (săritura în lungime): locul 20 (calificări) Alina Rotaru (săritura în lungime): locul 17 (calificări) Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m): locul 33 (calificări) Daniela Stanciu (săritura în înălţime): locul 18 (calificări) Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului): locul 17 (calificări) Marius Iulian Cocioran (50 km marş): locul 24 Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii): locul 26 (calificări) Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului): locul 6 Andrea Miklos (400 m): forfait Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei): locul 12 BASCHET FEMININ 3x3 (4 jucătoare + 2 rezerve) România (Ancuţa Violeta Stoenescu, Gabriela Mărginean, Sonia Ursu, Claudia Monica Cuic; Rezerve: Anca Şipoş, Gabriela Irimia): locul 7 BOX (2) Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg): locul 17 Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg): locul 5 CANOTAJ (9 echipaje: 36 sportivi + 2 rezerve) Opt rame cu cârmaci masculin (Alexandru Petrişor Chioseaua, Florin Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu Vasile Bejan, Vlad Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Petre Munteanu): locul 7 Opt rame cu cârmaci feminin (Maria Magdalena Rusu, Viviana Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea): locul 6 Patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari): locul 2 Patru rame fără cârmaci feminin (Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu, Cristina Georgiana Popescu): locul 9 Dublu rame feminin (Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi): locul 9 Dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă): locul 2 Dublu vâsle - categorie uşoară feminin (Ionela Livia Cozmiuc, Gianina Elena Beleagă): locul 6 Dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş): locul 1 Dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache): locul 9 Rezerve: Elena Iuliana Mihai, Alexandru Cosmin Macovei
pag 28
CICLISM Vlad Dascălu (mountain bike): locul 7 Eduard Michael Grosu (ciclism pe şosea): abandon FOTBAL (18 jucători + 4 rezerve) România (portari - Marian Mihai Aioani, Mihai Maximilian Popa, Ştefan Târnovanu; fundaşi - Tudor Cristian Băluţă, Radu Ştefăniţă Boboc, Andrei Chindriş, Virgil Eugen Ghiţă, Andrei Florin Raţiu, Florin Ştefan, Alexandru Ştefan Paşcanu, Ricardo Florin Grigore; mijlocaşi - Mihai Alexandru Dobre, Ion Gheorghe, Marius Mihai Marin, Ronaldo Deaconu, Eduard Marian Florescu, Antonio Sefer, Virgil Andrei Ciobanu, Marco Alexandru Dulca; atacanţi - Andrei Sîntean, George Dănuţ Ganea, Valentin Gheorghe): locul 11 GIMNASTICĂ ARTISTICĂ (3) Maria Larisa Holbură (individual compus): locul 65 (calificări) Larisa Andreea Iordache (bârnă): locul 4 calificări; forfait pentru finală Marian Drăgulescu (sărituri): locul 16 (calificări) ÎNOT (4) Robert Glinţă: 100 m spate - locul 8, 200 m spate locul 26 Daniel Martin: 100 m spate - locul 38, 100 m fluture - locul 53 David Popovici: 200 m liber - locul 4, 100 m liber locul 7, 50 m liber - locul 40 Bianca Andreea Costea: 50 m liber - locul 31, 100 m liber - locul 35 CANOE SPRINT (2) Victor Mihalachi: C2 - 1.000 m - locul 5, C1 - 1.000 m - locul 21 Cătălin Chirilă: C2 - 1.000 m - locul 5, C1 - 1.000 m - locul 11 JUDO (3) Andreea Ştefania Chiţu (cat. 52 kg): locul 9 Alexandru Constantin Raicu (cat. 73 kg): locul 17 Vladuţ George Simionescu (cat. +100 kg): locul 9 LUPTE (5) Alina Vuc (cat. 50 kg): locul 14 Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg): locul 16 Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg): locul 8 Albert Saritov (cat. 97 kg - libere): locul 14 Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg - greco-romane): locul 12 SCRIMĂ (2) Ana-Maria Popescu (spadă): locul 2 Iulian Teodosiu (sabie): locul 16 TENIS (3) dublu feminin (Ioana Raluca Olaru, Monica Niculescu): locul 9 Mihaela Buzărnescu (simplu): locul 17 TENIS DE MASĂ (4 + 1 rezervă) România - feminin (Daniela Dodean-Monteiro,
Bernadette Szocs, Elizabeta Samara): locul 5 Elizabeta Samara (simplu): locul 17 Bernadette Szocs (simplu): locul 17 Ovidiu Ionescu (simplu): locul 33 dublu mixt (Bernadette Szocs, Ovidiu Ionescu): locul 5 Irina Ciobanu (rezervă) TIR SPORTIV (1) Laura Georgeta Ilie (puşcă aer comprimat, 10 m): locul 9 TIR CU ARCUL (1) Mădălina Ştefania Amăistroaie: locul 33 TRIATLON (1) Felix Pierre Duchampt: locul 36 CANOTAJ Dublu vâsle (M) 1.McCarthy/O Donovan (Irlanda) 6:06,43 2.Rommelmann/Osborne (Germania) 6:07,29 3.Oppo/Ruta (Italia) 6:14,30 Dublu vâsle, cat. uşoară (F) 1.Rodini/Sarini (Italia) 2.Tarantola/Bove (Franța) 3.Keijser/Paulis (Olanda) 4.Craig/Grant (M.Britanie) 5.Reckford/Sechser (SUA) 6.Cozmiuc/Beleagă (România)
6:47,54 6:47,68 6:48,03 6:48,04 6:48,54 6:49,40
Dublu vâsle (F)-Finală 1.BODNAR/RADIȘ (România) 5:00,86 2.Donoghue/Osborne (Australia) 6:44,82 3.De Jong/Scheenaard (Olanda) 6:45,73 4.Karaliene/Valciukaite (Lithuania) 6:47,44 5.Wagner/Stone (SUA) 6:52,98 6.Smith/Sevick (Canada) 6:53,19 Serii 1.BODNAR/RADIȘ (România) 6:49,79 2.Smith/Sevick (Canada) 6:57,69 3.Patelli/Ondoli (italia) 6:59,58 Semifinale 1.BODNAR/RADIȘ (România) 7:04,31 2.Donoghue/Osborne (Noua Zeelandă) 7:09,05 3.Karaliene/Valciukaite (Lithuania) 7:11,29 Dublu vâsle, cat. uşoară (F) 1.Rodini/Sarini (Italia) 2.Tarantola/Bove (Franța) 3.Keijser/Paulis (Olanda) 4.Craig/Grant (M.Britanie) 5.Reckford/Sechser (SUA) 6.Cozmiuc/Beleagă (România)
6:47,54 6:47,68 6:48,03 6:48,04 6:48,54 6:49,40
Dublu vâsle (M) 1.Boucheron/Androdias (Franța) 2.Twellaar/Broenink (Olanda) 3.Liu/Zhang (China) 4.Kondratyev/Potapkin (Rusia) 5.Lopas/Harris (Noua Zeelandă) 6.Prundeanu/Enache (România)
6:00,33 6:00,53 6:03,63 6:13,73 6:15,51 6:16,86
8 rame (F) 1.Canada 2.Noua Zeelandă 3.China 4.SUA 5.Australia 6.România
5:59,13 6:00,04 6:01,21 6:02,78 6:03,92 6:04,06
4(F) 1.Australia 2.Olanda 3.Irlanda 4.SUA 5.Danemarca 6.România
4:43,21 6:15,71 6:20,46 6:33,65 6:34,72 6:35,12
Perechi (F) 1.Prendergast/Gowler (:N.Zeelandă) 2.Stepanova/Oriabinskaia (Rusia) 3.Filmer/Janssens (Canada) 4.Morrison/McIntyre (Australia) 5.Rasmussen/Erichsen (Danemarca) 6.Ailincăi/Buhuș (România)
6:50,19 6:51,45 6:52,10 6:56,46 6:59,48 7:01,02
Perechi (M) 1.Sinkovic/Sinkovic (Croația) 2.Cozmiuc/Tudosă (România) 3.Vystavel/Sutton (Danemarca) 4.Langerfeld/McCacabe (Canada) 5.Mackovic/Vasic (Serbia) 6.Canalejo Pazos/Garcia (Spania)
6:15,29 6:16,58 6:19,88 6:20,43 6:22,34 6:25,25
4 vâsle (F) 1.China 2.Polonia 3.Australia
4:32,94 6:11,36 6:12,08
Single (F) 1.E.Twigg (Noua Zeelandă) 2.H.Prakatsen (Rusia) 3.M.Lobnig (Austria)
7:13,97 7:17,39 7:19,39
Single (M) 1.S.Ntouskos (Grecia) 2.K.Borch (Norvegia) 3.D.Martin (Croaţia)
6:40,45 6:41,66 6:42,58
8 (M) 1.Noua Zeelandă 2.Germania 3.M.Britanie
5:24,64 5:25,60 5:25,73
4 vâsle (M) 1.Australia 5:42,76 2.România ( Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari) 5:43,13 3.Italia 5:43,60 4.M.Britanie 5:45,78 5.SUA 5:48,85 6.Olanda 5:50,81
pag 29
PAGINA LUI VEM
pag 30
DINTRE SUTE DE CATARGE...
Bianca Ghelber în Top 6 Olimpic După Bejing 2008 şi Londra 2012, Bianca Florentina Ghelber
(atletism-
aruncarea ciocanului), sportiva legitimată la Sport Club Municipal Bacău, unde este antrenată de Mihaela Melinte, a reuşit calificarea la o a treia ediţie a Jocurilor Olimpice (a “lipsit”doar de la Rio deoarece tocmai devenise mamica între timp). Triplă campioană mondială de junioare, între 2005 și 2007 și dublă campioană europeană de junioare în 2007 și 2008 având un record personal de 73,52 metri, realizat în iulie 2010 la București, aduce acum cel mai bun rezultat al atletismului nostru din ultimii ani, fiind şi singura atletă din România clasată în primii 6 finalişti ai probei, la JO de la Tokyo. Băcăuanca a reuşit o aruncare de 71,72 m, în calificări şi 74, 18 în finala olimpică. Acest succes deosebit pentru Bianca, dar şi pentru SCM Bacău, constituie o încurajare pentru sportiva care intenţionează să participe şi la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 - practic, cel mai scurt ciclu olimpic de până acum (3 ani). În fotografii, Bianca Florentina Ghelber / Perie Data nașterii: 01.06.1990. Club: SCM Bacău/Steaua București record personal actual (JO Tokyo 2020): 74, 18 m Ion ŞARBAN (UZPR)
pag 31
pag 32