SPORTUL BACAUAN Nr.107-108

pag 1

DIN ACTIVITATEA UZPR, FILIALA “MARIUS MIRCU” BACĂU Premiile UZPR pe anul 2019, „ACTA non verba”

DISTINCŢII PENTRU JURNALISMUL LA CELE MAI ÎNALTE STANDARDE Într-o atmosferă cu totul specială, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România acordat, în cadrul unei festivităţi online, Premiile pentru activitatea din anul 2019 a jurnaliştilor care au participat la concursul „ACTA non verba”. Juriul, alcătuit din personalităţi ale mass-media, a distins cele mai bune producţii jurnalistice din toate segmentele profesionale, care certifică, o dată în plus, standardele înalte la care profesează membrii Uniunii.

de publicaţii din Satu Mare. De-a lungul anilor, materialele sale au relevat, au inspirat, au reflectat şi au cuprins toate ariile de interes jurnalistic. În prezent este colaborator la ziarul „Gazeta de Nord-Vest” şi la televiziunea NORD VEST TV, din Satu Mare, continuând să fie un reper pentru jurnaliştii din ţară. Dumitru Ţimerman a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru materialele de presă din „Gazeta de Nord-Vest”.

PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE

VASILE VULPAŞU

DUMITRU BUŢOI Coordonator şi fondator al periodicului ,,Petrolistul” (1983-2015), fondator şi redactor şef al „Jurnalui Juridic”, redactor şef şi fondator al revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest, Dumitru Buţoi publică materiale de presă cu un larg caracter social, însumând însemnări, reportaje, interviuri, portrete, realizând şi o importantă operă publicistică, în volume ca „Oamenii aurului negru”, ” Oameni şi destine”, 1999,” Oameni, foc şi apă”, „Septembrie de vis”, „Oameni şi miracole”, „Oameni şi amintiri”. Dumitru Buţoi a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru lucrările din Almanahul UZPR, 1919-2019.

ANA-CRISTINA POPESCU Fondator şi redactor-şef al revistei online „În bătaia peniţei”, din Caransebeş, Ana-Cristina Popescu scrie permanent la ziarul „Caraş Severinul în şapte zile” şi colaborează frecvent cu diferite publicaţii: „Vatra Veche”, „Izvoare codrene”, „Mărturii maramureşene”, „Constelaţii Diamantine”, „Confluenţe Literare”, „Literatura de azi” sau „Agora Literară”. A publicat până în prezent 25 de volume de publicistică, teatru, romane, poezie, antologii şi o lucrare monografică despre localitatea Oţelu Roşu, primind Premiul. „ACTA non verba!” pentru volumul „Din tiparniţele presei”.

CORNEL CEPARIU Cu o activitate remarcabilă în cadrul publicaţiei băcăuane ,,Context”, jurnalistul este o personalitate a presei din Bacău şi in ţară. Efervescenţa sa creatoare este legată de unele dintre cele mai cunoscute publicaţii, Almanahul de vară şi cel de iarnă ale revistei „Context”, precum şi de Almanahul anual ,,Sportul băcăuan”, printre puţinele de asemenea gen din România. Cornel Cepariu a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru activitatea jurnalistică la publicaţiile din Bacău, cunoscute şi apreciate în ţară şi peste hotare. ŞTEFAN RADU Jurnalist care care consideră că echipa din care face parte la revista „Context” şi Almanahul UZPR din Bacău este o adevărată „şcoală de presă”, Ştefan Radu adaugă de fiecare dată, prin articolele sale, încă o tuşă de profesionalism la imensa arie de cuprindere pe care o acoperă UZPR, vădindu-se un jurnalist pasionat, echilibrat, echidistant şi cu o reputaţie solidă. Pentru activitatea sa în cadrul Almanahului UZPR din Bacău, Ştefan Radu a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!”.

VICTOR EUGEN MIHAI – VEM Reperele profesionale ale lui Victor Eugen Mihai, cunoscut în lumea presei şi a expoziţiilor internaţionale care i-au recompensat munca drept VEM, au o importantă componentă jurnalistică, cu atât mai relevantă cu cât caricatura de presă este o specie complexă, care cere un cumul de calităţi pe care VEM le demonstrează din plin.

Desenele celui care este organizatorul Salonului Umorului Bacău, concurs internaţional de caricatură, au fost publicate în ziare, reviste şi cataloage din peste 50 de ţări şi au primit un mare număr de disticţii în ţară şi în străinătate.Victor Eugen Mihai – VEM a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru promovarea Uniunii în cadrul expoziţiilor de caricatură din ţară şi străinătate.

PRESĂ SCRISĂ Componentă centrală a mass-media, presa scrisă este un segment profesional care cumulează în actul jurnalistic vaste cunoştinţe, altruism, pricepere, pregătire continuă şi pasiune pentru aflarea adevărului şi informarea publicului. Toate aceste calităţi vădite în materale de presă au stat la baza acordării Premiilor UZPR pe anul 2019.

DUMITRU ŢIMERMAN În cei peste 30 de ani de activitate jurnistică, Dumitru Ţimerman, licenţiat în presă scrisă, jurnalist de radio şi televiziune, s-a dovedit un redactor de forţă, care şi-a pus amprenta asupra unui mare număr

pag 2

Unul dintre jurnaliştii cei mai apreciaţi din Strehaia, Vasile Vulpaşu, este fondator şi director al ziarului independent judeţean „Informaţia de Strehaia”. Critic literar profund, publicist şi scriitor, Vasile Vulpaşu a reuşit să edifice o operă complexă, din postura de redactor, redactorşef, precum şi colaborator la peste 50 de publicaţii din întreaga ţară.

Remarcat în presă ca un jurnalist cu vastă experienţă, Vasile Vulpaşu continuă să activeze intens pentru creşterea prestigiului presei româneşti, Premiul UZPR „ACTA non verba!” fiindu-i acordat pentru articlele din „Informaţia de Strehaia”.

MIRON MANEGA Jurnalist cu voce inconfundabilă, scriitor şi publicist de marcă, Miron Manega a scris peste 2.000 de articole la publicaţii reprezentative pentru presa românească – „Evenimentul Zilei”, „Naţional”, „Jurnalul Naţional”, „Săptămâna Financiară”, „Finanţiştii”, „Cuvântul Liber”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Baricada”. Cunoscut pentru raportarea sa la modelul Mihai Eminescu, Miron Manega activează neobosit, prin intermediul unui demers jurnalistic distinct, reflectat pe deplin în publicaţia „CERTITUDINEA”, pe care a fondat-o şi o susţine din anul 2017 şi pentru care a fost distins cu Premiul UZPR „ACTA non verba!”.

LIVIA CIUPERCĂ Redactor literar la revista „Constelaţii diamantine”, din Craiova, Livia Ciupercă activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Colaborator reputat al unui mare număr de publicaţii din ţară şi de peste hotare, jurnalista are o bogată activitate, ce include cărţi, scenarii dramatice, articole de presă. Juriul UZPR a decis acordatea Premiului „ACTA non verba!” Liviei Ciupercă pentru piesa de teatru „UZP 100”.

TELEVIZIUNE Domeniu al presei care are un impact major asupra publicului, televiziunea cere profesioniştilor din domeniu putere de convingere, capacitate de concentrare, rezistenţă şi cunoştinţe profesionale complexe. Oamenii de televiziune care au reuşit să se remarce prin producţii de excepţie în anul 2019 au fost selectaţi pentru acordarea Premiilor UZPR. NICOLAE DINESCU Preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, coordonatorul Facultăţii „Spiru Haret”, directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Vâlcea, preşedinte al Asociaţiei „Veteranmont România”, Filiala Vâlcea, Nicolae Dinescu are o impresionantă carte de vizită pe domeniul sportiv şi o vastă experienţă ca jurnalist şi realizator de emisiuni de televiziune.

Pentru activitatea sa în cadrul postului Vâlcea1 TV, Nicolae Dinescu a primit Premiul „ACTA non verba!”.

SORIN BURTEA Jurnalist de televiziune binecunoscut, Sorin Burtea a realizat sute de reportaje şi emisiuni economico-sociale, inclusiv pentru radio, a coordonat producţii care au devenit repere în domeniu – „Reflector”, „Economia încotro?”, „Studioul economic”, „Ziua de mâine” – care au adus cote de audienţă record sau campanii tv de mare impact în opinia publică, precum „Învinge apele!”, din emisiunea „Interes general”, şi „Solicitaţi bonul fiscal!”, de pe TVR 1. Apreciat pentru profilul său profesional puternic, Sorin Burtea a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „Investiţi în România”, de la TVR1.

PETRU FRĂSILĂ Exponent al felului în care jurnalismul poate potenţa orice pregătire profesională din alt domeniu, Petru Frăsilă şi-a pus o amprentă deosebită asupra breslei jurnaliştilor, ca fondator şi conducător al unor entităţi media de anvergură, dintre care se remarcă „TeleMoldova Plus” Iaşi, cu emisie, în prezent, în 14 judeţe din ţară şi în Chişinău.

Petru Frăsilă a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „La un ceai cu Petru Frăsilă”, la „TeleMoldova Plus”, Iaşi

EDITORIAL

REGELE RĂMÂNE PE TRON

...Așadar, asta e, kakaia sâtuația! Pentru cei care nu cunosc expresia, să le spunem că cele două cuvinte-exclamație cu rezonanțe rusești erau folosite prin anii 50 – 70 pentru a exprima o stare de fapt ce nu avea alternativă. Deci, fără rezolvare. Coronavirusul – acest adversar implacabil și pervers, cu care ne războim de mai bine de o jumătate de an, i-a pus pe mulți în dilema ”kakaia”. Dar mai ales pe cei care își fac veacul și veleatul prin săli și pe stadioane unde, zice-se, se fortifică mens sana in corpore sano. Însă vechiul dicton latin, aflat în cădere liberă după loviturile dure și repetate ale COVID-19 se pare că ar avea toate (ne)șansele să devină liber de contract social milenar și, totodată, să lase vacant locul în favoarea modernității agresive și transformatoare. Pe care am putea-o numi eVOLUTIV, în cam toate domeniile. Cu percutanță explozivă în fotbalul nostru cel de toate zilele și care a produs adevărate tragedii nu doar pe dreptunghiurile gazonate, ci și în tribune, o dureroasă ruptură între gladiatorii cu crampoane și spectatorii isterizați.

Dar, după întristare, vine bucurie – vorba poetului baladelor vesele și triste. În nemărginita-i înțelepciune și capacitate de reinventare a sineînsăși, mintea omenească s-a orientat rapid spre soluții-hibrid, dar cu impact imediat și molipsitor asupra cavalerilor sportului cu balonul rotund – rege al tuturor sporturilor. La concurență acerbă cu coronavirusul și în totală apetență cu promotorii ei. Respectiva soluție se numește simplu și se află la îndemâna tuturor, fiindcă mai tot românul are pe masă un laptop, sau în buzunar o tabletă. A fost numită această soluție eFOTBAL. Miracol al prezentului obsedant și al viitorului incert? De ce, nu! Împătimiții confruntărilor cu balonul rotund și-au găsit, deci, balsamul salvator/vindecător în acest surogat cu pretenții de revitalizare miraculoasă, rapidă și totală.

PES – un hibrid computerizat ce și-a câștigat rapid locul pe ecranele noastre încă de la lansarea din urmă cu un an de zile, se instalează acum la fel de victorios sub promițătoarea siglă Pro Evolution Soccer. Un joc electronic playstation-4, care-și are, așadar, tot viitorul în față, cu susținerea logistică necondiționată din partea pandemiei de coronavirus. Și acceptarea sine-die de către adresanți.

Pe fază, și pentru a ieși cât mai fresh din obstrucțiile severe ale momentului, Federația Română de Fotbal a organizat rapid partida

de eFOTBAL în care Naționala noastră s-a confruntat cu cea similară din Republica Moldova. Succes zdrobitor pentru tricolorii de pe malul drept al Prutului, patru victorii cu scoruri de maidan și un total de 16 – 5. Internaționalii noștri, între care Keșeru, Pușcaș, Chipciu, Ivan și Stanciu, le-au dezlegat șireturile adversarilor moldoveni, i-au descălțat, pur și simplu, de ghete, scoțându-le fotbalul din picioare și fițele din cap. Și am visat cu toții frumos - de, doar unii au avut parte de sloganul cu viitor de aur țara noastră are – la apropiatele meciuri ”adevărate” cu islandezii, ungurii ori bulgarii. E Naționala noastră capabilă și de alte surprize? Aceasta-i întrebarea! E, de ce să nu fie (?!) când o altă competiție de gen hibrid devine tot mai cool – fotbalul de masă, unde de asemenea ne întrecem în talente cultivate cu grijă de o federație națională, de una internațională, cât și de o Academie (!), ce-și trec în palmaresuri campionate naționale, europene și mondiale!

După toate aceste contre la soccerul tradițional se cuvine, deci, să fim optimiști.

Fotbalul nu moare, chiar dacă-și schimbă discursul și locațiile. Nu-l lăsăm. Nu are voie.

Sportul-rege rămâne pe tron, chiar dacă supușii Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU. în urma Conferinței Generală UNESCO din 1991, când s-a adoptat o rezoluție privind "Promovarea libertății presei în lume" care recunoștea că "o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a oricărei societăți democratice "Evenimentul constituie un prilej pentru a celebra principiile care stau la baza libertății presei, a evalua starea libertății presei în lume, a reînnoi eforturile pentru apărarea independenței massmediei, a reflecta cu privire la problemele libertății presei și a eticii profesionale și pentru a aduce omagii acelor jurnaliști care și-au pierdut viața făcâdu-și meseria. De asemenea, momentul servește atât ca și oportunitate de atrage atenția că în multe țări publicațiile încă sunt cenzurate, amendate, suspendate și închise, iar jurnaliștii și editorii sunt hărțuiți, atacați, deținuți și chiar uciși…

Caricatură de Victor Eugen MIHAI- VEM săi sunt, acum, nevoiți să se mulțumeqscă cu jocul formelor pe micile/marile ecrane, dar și numai cu ecourile coridelor în revărsări-fluviu din boxele-gigant ale stadioanelor în tentativele lor de a recrea atmosfera marilor întreceri cu spectatorii în tribune. Bune, la urma-urmelor, și amăgirile cu autoexcitări sh.

Tare mi-e teamă, însă, ca odată obișnuiți cu surogatele spectaculare servite pe calea undelor electromagnetice să nu fim tentați să dăm deoparte produsele bio, pe care le-am tot servit până acum, ale stadioanelor. Doar ofertele schimbă și opțiunile. Păi, nu?! Cu riscul ca sporii ce le modifică prin împrăștiere să nu zboare și spre alte sporturi cu mare priză la public și pe care să le infecteze cu morbul imitației. Știind foarte bine că mimetismul nu-i o boală de ieri – de azi. Deocamdată, însă, asta e, kakaia sâtuația!...

CONSILIUL DIRECTOR: Adrian AMALANCI - director Leonard POPA - redactor- şef *Acest proiect publicistic este finanţat integral de consiliul director.

Semnează: Adrian AMALANCI Ionuţ BRÂNZEI (fotoreporter) Romulus Dan BUSNEA Marius CERGHICI Cornel GALBEN Victor Eugen MIHAI (VEM) Răzvan PESA-MOZA Constantin PLETOSU (Spania) Leonard POPA Marcian POPA Dan SION Florin ŞTEFĂNESCU Pentru o documentare cât mai exactă şi pentru participarea redactorilor noştri la evenimentele sportive în care sunt implicate, rugăm cluburile sportive şi instituţiile abilitate să ne informeze din timp, despre competiţiile aflate în derulare.

Corespondenţa se poate trimite online pe adresa sportul. bacauan@yahoo.ro.

Notă: Articolele, tehnoredactarea, corectura şi îngrijirea ediţiei s-au făcut gratis. Această notă are înţeles pentru instituţiile fiscale competente.

Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine exclusiv autorilor. Manuscrisele şi fotografiile reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie.

Sediul redacţiei: Bacău, Letea 13, judeţul Bacău Telefoane:

0743-665.630;

0758-686.511;

0334-808.022; https://www.facebook.com/ Sportul.Bacauan E-mail: yellow_cyprus@yahoo.com amalancia@yahoo.com Colecţia completă a Revistei “SPORTUL BĂCĂUAN” se găseşte la Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” din Bacău.

Mihai BUZNEA (UZPR)

pag 3

VOLEI, DIVIZIA A1

Știința Bacău, afară din Europa?!

Din cauza problemelor financiare, gruparea antrenată de Florin Grapă ia în calcul retragerea din ediția 2020-2021 a Cupei CEV. Forfaitul ar fi o puternică palmă pe obrazul orașului atât timp cât vorbim despre singura echipă care, în ultimul sfert de veac, a evoluat neîntrerupt în cupele europene.

Toate lucrurile bune au un sfârșit, nu? Depinde însă când vine sfârșitul. Și, mai ales, cum. Echipa de volei feminin CS Știința este cea mai galonată grupare băcăuană de după Revoluție. Patru titluri de campioană, 15 de vicecampioană și cinci Cupe ale României strălucesc în vitrina studentelor.

Alături de succesele pe plan intern, formația antrenată de Florin Grapă afișează și un record de participare neîntreruptă în cupele europene. De altfel, Știința este singura echipă din România care, în ultimul sfert de veac, a evoluat, an de an, în competițiile continentale organizate de Confederația Europeană de Volei. Și nu oricum, ci cu prezențe în fazele finale ale Ligii Campionilor la începutul anilor 2000, cu un Final Four în Cupa Challenge în 2008 și cu o semifinală de Cupa CEV anul trecut. Seria euro-participărilor ar trebui să continue și în sezonul 2020-2021, băcăuancele asigurându-și prezența în Cupa CEV ca urmare a rezultatelor meritorii.

Spunem „ar trebui să continue” deoarece Știința riscă să iasă din Europa! Și nu oricum, ci pe ușa din dos. „Eliminată” nu de vreun adversar din Germania, Italia sau Franța, ci de probleme de ordin financiar. Concret, până luni, 20 iulie, CS Știința Bacău trebuie să confirme în mod oficial forurilor de resort participarea în Cupa CEV. Numai că situația economică precară pune sub semnul întrebării înscrierea. „La ora aceasta, nu avem cum să ne prezentăm în cupele europene. O spun cu durere în suflet și cu lacrimi în ochi, dar suntem foarte-foarte aproape de a renunța la participarea în Cupa CEV. E trist, e dureros,

pag 4

dar e adevărat”, a declarat pentru „Deșteptarea” antrenorul Florin Grapă. Pe fondul crizei financiare generate de pandemia COVID-19, echipa băcăuană mai are în lot doar trei jucătoare din sezonul trecut. Și toate trei, rezerve: Ciocian, Dițu și Stoian…. „Am bătut la ușa sponsorilor și a autoritătilor locale, dar nimic nu s-a întâmplat. Strigătul nostru a fost în zadar. Cel puțin până acum. Zic până acum deoarece încă nu mi-am pierdut speranța că cineva se va îndura să ne ajute, fie și în ultimul ceas, iar Știința va rămâne Știința, adică o echipă cu ambiții de podium și de cupe europene. Altfel, ne retragem din Europa, iar singura noastră preocupare internă va fi să nu retrogradăm.

Sună foarte urât, dar să știți că nu mă joc cu cuvintele: asta e situația. Repet, încă mai sper într-un miracol deși timpul curge în defavoarea noastră”, a mărturisit Florin Grapă.

Dacă Știința trăieşte cu teama auto-excluderii din Europa și cu cea a retrogradării (!) din Divizia A1, celelalte formații de volei feminin din prima ligă se întăresc de pe o zi pe alta. Și se întăresc, nu glumă! Ca să dăm un singur exemplu, pe lângă aducerea starului cubanez, Heidy Casamova, CSM Târgoviște (rivala Științei la bronzul național în ultimele stagiuni), le-a mai legitimat în această vară pe ucrainianca Irina Trușkina, pe bulgăroaica Gergana Dimitrovna și pe vedeta belgiană Dominika Sobolska. Și, în paralel, echipa tutelată de Consiliul Local Târgoviște a prelungit contractele lui van de Vyer, Buterez și Trică. S-or fi sfârșind odată și odată toate lucrurile bune, numai că, în vremuri pandemice, se pare că ele se termină doar în cazul Științei și al Bacăului! Fără ca oamenii cu bani, funcții și putere să miște vreun deget. Ne contrazice cineva?!

Dan SION (UZPR)

pag 5

DIN ARHIVELE SPORTULUI BĂCĂUAN

ŞI NOI AM FOST ACOLO... (III)

Stadionul „Dinamo“ din Bacău aşa cum a rămas în amintirea microbiştilor locali ...1959 este şi anul celui mai mare jaf bancar din istoria ţărilor comuniste. În 28 iulie, la Bucureşti, şase persoane înarmate reuşesc să devalizeze o maşină a Băncii de Stat care transporta 1.686.000 de lei. Autorii, cinci bărbaţi şi o femeie, sunt persoane cunoscute, foşti ofiţeri de Securitate sau Miliţie: Alexandru Ioanid (cumnatul ministrului de interne Alexandru Drăghici şi fost comandant al serviciului de criminalistică din cadrul Miliţiei Capitalei), Paul Ioanid (conducătorul catedrei de studii aviatice de la Academia Militară şi participant din partea României la programele spaţiale secrete ale Uniunii Sovietice), Igor Sevianu (renumit inginer de aviaţie), Monica Sevianu (soţia lui Igor Sevianu), Saşa Muşat (fost profesor de istorie la Universitatea Bucureşti şi liderul Tineretului Social Democrat, după război) şi Haralambie Obedeanu (fost decan al Facultăţii de Ziaristică şi redactor la oficiosul Partidului, Scânteia). După mai multe luni de anchetă, bărbaţii au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare, în timp ce Monica Sevianu a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă, datorită faptului că era mamă a doi copii. Printre cei anchetaţi atunci, s-a numărat şi tatăl lui Ilie Năstase (colector la Banca Naţională, a fost iniţial acuzat pe nedrept de complicitate, dar, la intervenţia lui Ion Gheorghe Maurer, mâna dreaptă a lui Gh.Gh.Dej, a fost eliberat).

Activitatea sportivă îşi trăieşte momentele din plin. În Sportul popular (4-8 pagini, 25 de bani), deşi articolele de epocă încă ocupă un spaţiu important (reportaje industriale, aniversări cu conotaţii politice, interviuri la cald cu oameni în salopetă...), îşi găsesc loc toate ramurile sportive, încurajate să funcţioneze de către autorităţi. Astăzi, multe dintre acestea au dispărut cu totul

pag 6

(închipuiţi-vă că existau câte două divizii pentru lupte, popice şi şah!). În ediţia de sâmbătă 9 mai, care, fireşte, se deschide cu articolul de fond despre Ziua independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei asupra fascismului, după ce aflăm Povestea uni brav oţelar (care, ajutat de Partid, a reuşit să schimbe meseria de frezor cu aceea de oţelar), citim peste reluarea campionatului de volei masculin, categoria B, unde activează şi Voinţa Bacău.

Băcăuanii tocmai au câştigat în prima etapă a returului în faţa liderului (Ştiinţa Galaţi), cu 3-1, detronându-l şi ocupând acum locul 5 (din 8 echipe participante), cu 4 victorii şi 4 înfrângeri. În pagina rezervată fotbalului (aflat în vacanţă), descoperim şi un amical al lui Dinamo Bacău: 8-3 (2-1), pe Stadionul din Parc, cu Laminorul Roman. Pentru dinamovişti au marcat Eftimie (2), Gram (2), Ciripoi, Filip, Drăgoi şi Vătafu. Dar, iată, şi echipa aliniată de băcăuani: Bucur- Fl.Anghel (Giosanu), I.Lazăr, Florea (Cincu)- Ţârcovnicu (Vătafu), Ujvari- C.Rădulescu (Filip), Filip (Ciripoi), Eftimie, Gram, Drăgoi (Publick). În Sportul popular de joi, 14 mai 1959 (Anul XIV, nr. 3407), pe prima pagină, e anunţat meciul de tenis R. P. Română-Noua Zeelandă, din cadrul Cupei Davis, care urmează să se desfăşoare pe terenul central Progresul, a doua zi. În primele jocuri, Gheorghe Viziru îl întâlneşte pe Mark Otway, iar Ion Ţiriac pe Lewis Gerrard (turul II al zonei europene). Tot acolo, un articol de prezentare a Cupei Dinamo, la volei, competiţie internaţională la care vor participa sportivi şi sportive din Uniunea Sovietică, R.P. Chineză, Cehoslovacia, Polonia, R.D.Germania, Ungaria, Bulgaria, RPD Coreeană şi, fireşte, România. În lotul feminin al naţionalei noastre sunt anunţate, sub îndrumarea antrenorului

federal Gh.Constantinescu, Doina Ivănescu, Florina Teodorescu, Maria Păun, Viorica Herişan, Georgeta Ozun, Rodica Şiclovan, Elisabeta Preda, Elena Sterian, Lia Vanea şi Elena Corbeanu. Din lotul masculin fac parte doar voeibaliştii de la Dinamo Bucureşti (S.Mihăilescu, Derzet, Păunoiu, Eremia, Popescu, Mircea Cristea, Corbeanu, Muşat, Zeithamel, Szocs, C. Constantinescu...). În ediţia de sâmbătă, 16 mai, apare şi cronica primelor două meciuri din cadrul Cupei Davis.

Gh.Viziru l-a învins pe Mark Otwaz cu 3-6, 5-7, 6-3, 6-0, 6-1, în timp ce Ion Ţiriac e condus de Gerrard cu 6-4, 15-13, 3-0 (meci întrerupt). În campionatul de fotbal, Dinamo Bacău urma să întâlnească, duminică, la Arad, pe UTA. O partidă de mijlocul clasamentului, cum este anunţată.

Luni, 20 iulie 1959, Sportul.. prezintă în prim-plan partida de fotbal URSS-R.P. Română 2-0 (1-0), din cadrul preliminariilor turneului olimpic, desfăşurată la Moscova.

Reprezentativa noastră a evoluat în formula: Todor- Popa, Călinoiu, Macri- Vasile Alexandru, Nunweiller,- V.Anghel, Constantin, Ene I, Meszaros II, Babone. Autorul cronicii laudă superioritatea echipei sovietice, care l-au anihilat complet pe Constantin, considerat vedeta tricolorilor. În pagina 3, descoperim şi amicalul disputat la Bacău, între Dinamo şi SKVO Rostov 3-3 (0-1). Cronica este semnată de corespondentul Ilie Iancu: ”Cel de-al doilea meci internaţional susţinut pe teren propriu de dinamoviştii din localitate a satisfăcut pe deplin pe numeroşii spectatori care au venit la stadionul 23 August. Întâlnirea Dinamo Bacău- SKVO Rostov s-a ridicat la un înalt nivel tehnic şi a fost presărată cu multe

Palatul Telefoanelor din capitală în anul 1959

1959: finala şcolilor profesionale la fotbal

pag 7

faze frumoase. Dinamoviştii, deşi lipsiţi de o serie de titulari, au dominat mai mult, dar nu au putut destrăma ermetica apărare a oaspeţilor, în care a excelat stoperul Bociorov. Fotbaliştii din Rostov şi-au bazat jocul pe acţiuni de contraatac şi au reuşit în felul acesta să marcheze două goluri în repriza a doua. În min.9, Lazăr ezită să-l atace pe Smîrnov şi jucătorul sovietic înscrie nestingherit pe lângă Faur, ieşit în întâmpinarea mingii.

Egalarea s-a produs abia în repriza a doua. În min. 48, Asan îl deschide frumos pe Filip, care din careu reia fulgerător în plasă.

După două minute, Sorin Avram urmăreşte o minge la care nu intervine Bociarov şi înscrie pe lângă portar. După alte cinci minute, dinamoviştii marchează din nou. Rădulescu face o cursă pe extremă şi din colţul careului centrează. Mingea loveşte bara şi revine în teren la Asan. Atent, acesta înscrie nestingherit. După un minut, un contraatac al echipei din Rostov îl pune pe Egorov în poziţie de şut şi scorul devine 3-2. În min. 62, tot la capătul unui contraatac, Odinţov egalează. Scorul de 3-3 reflectă just situaţia din teren. Dinamo Bacău: Faur- Giosanu, Lazăr (Anghel), Cârnaru- Vătafu, Anghel (Ujvari)- C.Rădulescu, Filip (Biltz), Asan (Sorin Avram), Ujvari (Asan), Publik (Cincu)” În ziarul de sâmbătă, 1 august, Sportul popular prezintă pe larg, în paginile de mijloc (4-5), activitatea sportivă din regiunea Bacău (redactor: Hristache Naum). Iată câteva date semnificative, reunite sub titlul Însemnări despre sportul băcăoan, ilustrate cu o fotografie de grup a tinerilor fotbalişti de la Şcoala Sportivă UCFS Bacău, antrenaţi de Cristea Ghica: “IERI *În fostele judeţe Bacău, Roman şi Piatra Neamţ, existau înainte de Eliberare doar câteva sute de sportivi * Aceşti sportivi erau încadraţi în 5 grupări* Tineretul avea la dispoziţie pentru practicarea sportului doar 3 baze (terenuri de fotbal) * În mediul sătesc, nu existau niciun fel de baze sportive şi nici posibilităţi pentru practicarea sportului ASTĂZI * În regiunea Bacău, activează 114 000 membrii UCFS * Numărul asociaţiilor sportive se ridică la 473; de asemenea, în oraşul Bacău, există şi un club sportiv: Dinamo * Din numărul total al asociaţiilor sportive, mai bine de jumătate se află în mediul sătesc * Regiunea Bacău posedă astăzi 633 de baze sportive (săli, stadioane, piste de atletism, terenuri de volei, baschet etc). Printre acestea se află şi stadionul 23 August din Bacău, cu o capacitate de 20 000 de locuri, sala de gimnastică de la Roman, sala de sport a asociaţiei sportive Steaua roşie Bacău- utilată modern * Numărul cadrelor tehnice a crescut la 713 (profesori de educaţie fizică, antrenori, instructori)

* Peste 33 000 de tineri sunt purtători ai insignei G.M.A * 88 051 participanţi la Spartachiada de iarnă * În regiunea Bacău, funcţionează 5 şcoli sportive UCFS şi de elevi la disciplinele atletism, box, gimnastică, handbal şi volei în care activează 811 tineri * Gimnastica de producţie a fost extinsă în 9 întreprinderi şi este practicată de peste 2500 muncitori şi muncitoare * În cele 24 centre de antrenament se pregătesc peste 1100 atleţi, fotbalişti, gimnaşti, boxeri, baschetbalişti, handbalişti etc... În aceleaşi pagini, este publicat un reportaj despre Fabrica Steaua roşie Bacău şi succesele sportivilor care activează în cadrul clubului: Primul popas l-am făcut într-una din curţile interioare ale fabricii.

Era ora 11. Un mare număr de muncitoare, mai tinere sau mai vârstnice, executau sub îndrumarea candidatei de partid Viorica Petre, exerciţii de gimnastică. Seriozitatea şi râvna cu care încercau să execute cât mai corect m-au impresionat, la fel ca şi aproape perfecta sincronizare a mişcărilor. Povestea introducerii gimnasticii în producţie la fabrica de hârtie şi celuloză Steaua roşie este scurtă. Şi pentru că ea reflectă cât se poate de bine legătura dintre sportul de performanţă şi activitatea de mase, am să v-o relatez. În cadrul asociaţiei sportive care poartă chiar numele fabricii, se află o puternică secţie de gimnastică, în care activează sportivele fruntaşe Marina Bibire, Eugenia Dulea şi Jenica Grecu. Cele trei sportive s-au gândit că ar fi nimerit să angreneze şi pe tovarăşele lor în practicarea gimnasticii. Şiau propus să înceapă prin a introduce în fabrică gimnastica în producţie. Au cerut şi sfatul consiliului asociaţiei. Propunerea lor a fost bine primită. Şi astfel Marina Bibire, Eugenia Dulea şi Jenica Grecu au pornit la treabă. La început a fost mai greu. Nu-i uşor să le hotărăşti pe muncitoarele mai vârstnice să facă sport la...bătrâneţe, cum spun ele. Dar, fie că felul cum le-au vorbit le-a decis, fie că exemplul celor mai tinere a avut o mai mare înrâurire şi pe platou au apărut din ce în ce mai multe muncitoare. Apoi, a venit şi dorinţa de a executa cât mai corect. Zi de zi, cu ajutorul celor trei sportive, minutele de gimnastică de producţie au devenit tot mai atractive, tot mai frumoase. Aşa stau lucrurile acum la fosta fabrică Letea, în care înainte de eliberare sportul era tot atât de puţin preţuit ca şi la celelalte fabrici stăpânite de capitalişti.

Dar nu numai gimnastica în producţie constituie mândria asociaţiei sportive . La întrecerile populare cei peste 700 membri UCFS angrenează în dispute şi alţi muncitori şi astfel startul competiţiilor este tot mai populat. Echipa de fotbal a cucerit

Rezultate DINAMO BACĂU Sezonul 1959-1960 TUR Dinamo Bacău-Rapid Bucureşti Steagul Roşu-Dinamo Bacău Petrolul Ploieşti-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Jiul Petroşani Dinamo Bucureşti-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-UTA Ştiinţa Cluj-Dinamo Bacău Minerul Lupeni-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-CCA Farul-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Progresul

pag 8

REUR 0-0 2-2 1-3 3-1 0-2 1-2 1-1 1-2 1-2 2-0 3-0

Rapid Bucureşti-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Steagul Roşu Dinamo Bacău-Petrolul Jiul-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Dinamo Bucureşti UTA-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Ştiinţa Cluj CCA-Dinamo Bacău Dinamo Bacău-Minerul Lupeni Dinamo Bacău-Farul Progresul-Dinamo Bacău

1-2 1-1 1-0 0-0 1-4 3-0 0-0 3-0 2-1 4-3 5-2

primul loc în regiune, formaţia secundă activează cu succes în campionatul orăşenesc, iar cea de juniori ăn campionatul regional.... Este şi aceasta una din imaginile vieţii noi, luminoase, pe care a cunoscut-o poporul nostru de după Eliberare...“ Campionatul de fotbal, ediţia 1959-1960 a debutat în 6 august, când băcăuanii au întâlnit, pe teren propriu, Rapidul. Deşi au dominat partida, dinamoviştii nu au reuşit să înscrie, partida încheinduse la egalitate, 0-0. Per ansamblu, a fost un tur bun, Dinamo Bacău învingând în deplasare Petrolul şi chiar pe Dinamo Bucureşti. Finalul de sezon îi va găsi pe băcăuani pe un onorant loc 6, deasupra lui Dinamo, Progresul şi Rapid. Titlul a fost câştigat de CCA, urmată de Steagul Roşu Or.Stalin. Dacă ar fi avut un punct în plus, băcăuanii ar fi urcat pe podium (ratat la golaveraj).

Leonard POPA (UZPR)

CLASAMENTUL EDIŢIEI 1959-1960 1.CCA Bucureşti 2.St.Roşu Or.Stalin 3.Petrolul Ploieşti 4.Farul Cţa.

5.Ştiinţa Cluj 6.DINAMO BACĂU 7.UTA Arad 8.Dinamo Bucureşti 9.Progresul Bucureşti 10.Rapid Bucureşti 11.Minerul Lupeni 12.Jiul Petroşani

22 15 4 3 52-25 34 22 9 9 4 47-34 27 22 8 8 6 33-23 24 22 9 6 7 37-34 24 22 7 10 5 34-32 24 22 9 6 7 31-33 24 22 8 6 8 26-30 22 22 6 9 7 29-29 21 22 7 5 10 36-39 19 22 5 8 9 30-34 18 22 5 6 11 27-37 16 22 2 7 13 17-49 11

Atac la baionetă, între Profesorul Constantin (CCA) şi apărarea adversă...

pag 9

REMEMBER

Sport Club Bacău 50

’’MECIUL SECOLULUI,, LA BACĂU! Luni, 9 octombrie 1989… Ziua în care a fost scrisă, pe gazonul Stadionului ‘’23 August’’ din Bacău, o pagină de suflet din istoria fotbalului băcăuan de înaltă performanţă: întâlnirea amicală ROMÂNIA ’70 – SPORT CLUB BACĂU ’70 ! Retrăiesc şi acum, scriind, emoţiile acelui moment unic. Un stadion arhiplin, trei super-comentatori sportivi (Ioan Chirilă, Cristian Ţopescu şi Ion Ghiţulescu), o echipă de arbitri condusă, la centru, de cel mai titrat arbitru român, celebrul Nicolae Rainea, doi mari fotbalişti, invitaţi de onoare (Dudu Georgescu – câştigător al Balonului de Aur – şi « fundaşul de otel » Costică Ştefănescu) şi ... toată crema fotbalului românesc din acel timp !!!

Să prezentăm loturile celor două echipe ...

ROMÂNIA’70 (antrenor emerit, profesorul Angelo Niculescu): Răducanu şi Gornea – portari, Sătmăreanu, Ivăncescu, Dinu, Mocanu, Deleanu, Boc, Lupescu – fundaşi, Dembrovschi, Anca, Pescaru, Domide – mijlocaşi, Dobrin, Lucescu,

pag 10

Tătaru, Neagu, Dumitrache – atacanţi. S. C. BACĂU’70 : Ghiţă, Fugaciu, Ursachi – portari, Kiss, Lică Nunweiller, Nedelcu, Catargiu, Velicu, Comănescu, David, Panait, Mioc, Sinăuceanu, Volmer – fundaşi, Vătafu, Duţan, Cernat, Hriţcu, Gică Ene – mijlocaşi, Pană, Munteanu, Daniel Ene, Florea, Sorin Avram, Băluţă – atacanţi.

Cititorii mai vârstnici mai vorbesc şi acum despre echipa de aur a României, care – sub conducerea antrenorului emerit Angelo Niculescu – evoluase remarcabil în ‘’groapa cu lei’’ de la Guadalajara, împotriva Braziliei (care avea să câştige atunci definitiv, în Mexic, Cupa “Jules Rimet’’), Angliei (campioana a lumii în precedenta editiţie a C.M.) şi Cehoslovaciei.

Nu era întâmplător faptul că municipiul Bacău găzduia această sărbătoare fotbalistică de neuitat. În favoarea acestei opţiuni, pledaseră mai multe argumente hotărâtoare: mai întâi, vechimea echipei băcăuane în primul eşalon; apoi, faptul că, sub bagheta lui Emeric

Dembrovschi, abilul ei conducător de joc, echipa băcăuană a fost prima echipă românească de fotbal calificată în sferturile de finală ale unei competiţii europene intercluburi, Cupa Oraşelor Târguri, actuala Europa Cup... S-au mai adăugat, ca argumente, salba rezultatelor meritorii, constante, obţinute de-a lungul anilor, de «şcoala băcăuană de fotbal », cu o solidă piramidă, de la copii şi juniori până la seniorii din diviziile B şi A, precum şi dragostea statornică a suporterilor băcăuani pentru echipa favorită... Şi, nu în ultimul rând, frumuseţea Parcului sportiv « 23 August », scăldat în acea zi de razele unui soare generos. Şi toţi cei prezenţi atunci în tribune au aplaudat la unison numerele de prestidigitator ale lui Rică Răducanu, siguranţa binecunoscută a lui Aristide Ghiţă, fazele de virtuozitate tehnică construite de ‘’magicienii’’ Emeric Dembrovschi şi Nicolae Dobrin, precizia paselor ’’desenate’’ de Mircea Lucescu pentru ’’capul de aur’’ al lui Florea Dumitrache ...Scorul partidei? Dar mai contează scorul, la finele unui spectacol fotbalistic amical, de asemenea nivel?

Ceea ce contează este că A FOST... ! Ştefan OLTEANU (UZPR)

FCM Bacău -70 de ani:

IN MEMORIAM GABI FULGA Continuăm călătoria noastră de-a lungul celor 70 de ani ai echipei născute sub denumirea de Dinamo Bacău și intrate în memoria de dată mai recentă a fanilor ca FCM. Astăzi, un episod special. Ieșit din tipar și, din păcate, intrat în ferpar.

Săptămâna trecută, ne-a părăsit Gabi Fulga. La doar 59 de ani, răpus de o boală, care-l măcina de ani buni. Fosta extremă a Sport Clubului din perioada 1987-1990 a plecat dintre noi așa cum a trăit: cu discreție. Indiscreți, ca orice reporteri, dăm la o parte vălul, pentru a ne aminti cum era fotbalistul și omul Gabi Fulga. Iar pentru asta, am revenit acolo de unde fotbalul băcăuan a fost alungat: pe stadion.

Mai întâi, urcăm în biroul conducerii Corneliu Costinescu: „Eu l-am adus pe Gabi Fulga la Bacău.

Era în iarnă, în pauza dintre turul și returul ediției 1986-’87.

Nu mi-a fost ușor să-i conving pe cei de la Focșani să-i dea drumul; am negociat săptămâni la rând. La mijloc mai era și Partidul, cel care avea ultimul cuvânt în astfel de mutări.

Până la urmă, a contat puterea mea de convingere, dar și faptul că aveam relații bune cu Dinamo Unirea Focșani. Mi-l doream mult pe Gabi, pe care mi-l semnalaseră doi foști studenți de-ai mei. E drept, la Focșani, antrenor era fostul portar al Bacăului, Aristică Ghiță, dar nu el mi l-a recomandat.

Am mers la câteva meciuri de B și m-am convins de calitățile lui Fulga. Mi-a plăcut finețea, suplețea jocului și faptul că nu avea frică de adversar, pe care-l punea în fund cu fentele sale. Era, ca să mă exprim într-un limbaj mai colorat, un miștocar de țară. În afara terenului, era un băiat liniștit, care s-a adaptat foarte rapid la Bacău. Meciul cel mai bun? Acel 2-2 cu Steaua, din primăvara lui 1987. Steaua era campioana Europei, însă reputatul Ioan Chirilă, în cronica de meci, l-a remarcat, înaintea tuturor, pe Gabi”.

Coborâm în vestiar Gheorghe Andrieș: „Am fost coleg de echipă cu Gabi Fulga patru sezoane la Sport Club. Eu fundaș dreapta, el extremă stânga; eram în diagonală. Un băiat extraordinar, moldovean de-al nostru și, în plus, un fotbalist foarte bun. Avea el fenta aia, de tip bicicletă, pe care o încerca și contra mea, la antrenamente. Când reușeam să-l blochez, îl avertizam, la caterincă – pentru că știa de glumă – că tocmai i-a sărit lanțul de la bicicletă. Și, ca să rămânem pe… două roti, pe Gabi am să-l țin minte cât voi trăi așa cum l-am văzut prima dată când a venit la club: călare pe o Mobră, alături de soție.

Când s-a dat jos, cu pletele în vânt, i-am întrebat pe colegi: «Ce-i cu rocker-ul ăsta, bă, fraților? E vreun concert la noi pe stadion?». Atunci am aflat că el este noul nostru coleg, Gabi Fulga. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Ne oprim pe banca tehnică…

Nicolae Vătafu: „L-am antrenat pe Gabi Fulga în mai multe rânduri, dar perioada cea mai importantă a fost cea de la Sport Club, din Divizia A, din a doua jumătate a anilor ’80.

Gabi a fost un jucător conștiincios, care se remarca prin îndemânare în regim de viteză. Era foarte serios, și, deși ceva mai interiorizat, ținea la glumă. Păcat că a murit așa tânăr! În ultimii ani a avut mai multe probleme de sănătate și, la un moment dat, l-am pus în contact cu doctorul Radu, de la Moinești, pe care-l știa, de altfel, și Gabi. E o adevărată tristețe că s-a stins la nici 60 de ani”. (D.S.)

pag 11

George VISCREANU

DRIBLING (IV)

Fost fotbalist la Sport Club Bacău, Steaua, Dinamo, component al Naţionalei de juniori, autorul acestei cărţi autobiografice povesteşte cum a driblat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, ajungând să joace în campionatul Spaniei, la Rayo Vallecano, alături de legende ale fotbalului iberic În aceeaşi vară, după ce am câştigat Finala Campionatului Republican de Juniori am fost chemat la Costineşti, convocat la lotul naţional. Antrenori, pe atunci, erau Robert Cosmoc şi Cosma. Tot ce suferisem şi învăţasem, la Bacău, cu Mihai Petrovici, începuse să dea roade. Încă mai aveam de parcurs un drum lung, dar mă apropiam de ceea ce visam de mic, SĂ JOC FOTBAL! Nu ştiam unde pot să ajung, nimeni nu poate şti, dar am mers pas cu pas, învăţând, asculând, suferind de foarte multe ori la antrenamente, dar niciodată abandonând. Nu eram dintre aceia care se plângeau că antrenamentele erau dure. Nu-mi plăcea iarna, mai ales că îmi îngheţau de multe ori picioarele, rămâneam să mă antrenez, chiar dacă mă podideau lacrimile de durere, mai ales când trebuia să lovesc mingea, eram conştient că suferinţa face distanţa către performanţă mai mică.

La Costineşti, încă nu se închegase lotul definitiv. La sfârşitul cantonamentului, am plecat fiecare la cluburile de origine. Urma să mai evoluăm în câteva meciuri pentru a se face trierea exactă a selecţionaţilor şi să se stabilească cine va merge la Luceafărul. În aceeaşi vară, l-am cunoscut şi pe Ministrul Învăţământului, care ne-a spus că, indiferent de problemele pe care le aveam la liceele din care proveneam, vom fi înmatriculaţi la Liceul Electroaparataj Bucureşti, la clasa care corespundea fiecăruia. Am fost asiguraţi că nu conta nici dacă am fi fost declaraţi repetenţi, anul nu se repeta, eram promovaţi în clasa următoare. În anul acela, eu trebuia să dau un examen, pentru că profesoara mea de limba română, Vrânceanu, mă lăsase corigent. Nu am vrut să mă prezint la corigenţă, dar a venit directorul Varodin şi m-a rugat să o fac, întrucât profesoara auzise că fusesem selecţionat la lotul naţional de juniori şi dorea să mă felicite!

Am acceptat şi, într-adevăr, am fost surprins de atitudinea profesoarei care şi-a cerut scuze că, la ultima oră de curs, m-a notat cu 1, doar punându-mi o întrebare la care nu a avut răbdare să-mi aştepte răspunsul. Pur şi simplu, m-a ridicat în picioare, dar în aceeaşi secundă mi-a spus: Nu ştii, stai jos, nota 1! A fost prima mea corigenţă...

Am ajuns la lotul naţional şi, bineînţeles, am fost cazat într-un fel de internat, unde erau adunate toate loturile naţionale, de la sub 15 ani, până la sub 18. Lotul sub 18 ani, unde mă regăseam şi eu, avea cele mai bune condiţii, locuind la etajul 1, într-o cameră suficientă, alături de Fâşic şi Nicu Alexa. Pentru prima dată, în cinci ani, mă simţeam important, diferit, tot mai aproape de exprimarea personală.

Cu Cornel Fâşic jucasem la Liceul de Fotbal, era un băiat

pag 12

educat, liniştit, cu care aveam o relaţie excelentă. Avea un fizic foarte bun, atrăsese atenţia încă de când era mic şi venise la Bacău de la Comăneşti, oraşul lui natal. Pe mine, fizicul nu mă ajuta prea mult şi eram conştient că pot conta în teren doar prin felul meu de a controla şi stăpâni mingea, prin încredere în ceea ce pot face. Eram fundaş lateral, alergam mult, anticipam faza şi, prin desele mele urcări în atac, ajunsesem să fiu confundat cu extrema.

Când am început şcoala la Liceul Electroaparataj, eram în clasă 36 de elevi. În afara fotbaliştilor, mai erau câţiva jucători de handbal, cu care relaţionam mai puţin. Era o clasă specială, mulţi dintre elevi lipseau de la ore, dar asta nu-i interesa nici pe profesori, care, parcă, abia aşteptau să nu ţină nici ei cursurile. O situaţie pe care, la liceu, la Bacău, eu nu o mai întâlnisem! Dirigintele nostru, unul Mitroi, profesor de matematică, se scuza mereu că nu poate ţine ora, că are de pregătit Olimpiada, dar noi îl întâlneam mereu la câte o bere în oraş. Antrenamentele, însă, cu Robert Cosmoc, mergeau strună. Jucam în Divizia B şi, de multe ori, o făceam contra unor jucători din prima divizie (consideraţi indisponibili). Aveam prime de joc şi asta ne stimula şi mai mult.

Singurul profesor mai exigent pe care l-am avut în liceul bucureştean era cel care preda electro-mecanica. Nimeni nu-l suporta. După două-trei lecţii, ne-a spus că ne va da o testare, după metoda lui de notare, pe care ne-o prezenta mereu foarte mândru: 10 întrebări şi fiecare răspuns corect va conta cât un punct. Atunci, unul dintre colegii mei, plictisit- probabil- să tot asculte despre invenţia pedagogică a noului Pestalozzi s-a ridicat în picioare şi l-a întrebat râzând: tovarăşe profesor, nu mai bine ne daţi dvstra răspunsurile, iar noi să scriem doar întrebările? Evident, hazul a fost general, dar profesorul s-a enervat la culme şi toţi am luat numai note între 2 şi 4, cu cele mai mari fiind recompensaţi doar cei care se lăsaseră de fotbal. Am mai frecventat ora lui în ultimele zile de şcoală, cu câteva cadouri, pentru că se apropia... Bacalaureatul!

După vreo 2-3 luni la lotul naţional, Federaţia a schimbat antrenorul. În locul lui Robert Cosmoc, a fost numit Nelu Nunweiller. Antrenamentele au devenit mult mai dure, ni se cerea mult mai multă disciplină. Nunweiller era o persoană cu care se putea dialoga, glumi, dar niciodată despre lucrurile serioase. Cosmoc şi Cozma făceau echipa cu jucători care le plăceau lor, mai ales, din punct de vedere fizic. Cu ei, alternam mereu la meciuri, un joc eu, altul

Ungureanu, un fotbalist cu calităţi fizice superioare, dar fără o tehnică bună. Atmosfera din vestiar era una de ...estradă, cu cântece deşuchiate, înainte şi înapoi. Antrenorii nu se supărau niciodată şi cred că ajunseseră chiar să le placă, mai ales lui Cosmoc, care îşi căra prietena peste tot. A venit, însă, şi vântul schimbării tehnice, iar cântecele acelea au fost date uitării. Un antrenor mult mai sobru apăruse în vestiar...

O dată cu numirea lui Nelu Nunweiller, am fost să jucăm două meciuri amicale în RDG (Germania de Est), contra naţionalei lor. Atunci, am fost titular în toate partidele, minut cu minut. Antrenorul era încântat de jocul meu, mă lăuda mereu după meciuri, iar eu îi răsplăteam încrederea la antrenamente, unde mă pregăteam de parcă ar fi fost ultimul. În jocurile din Divizia B, nu pierdeam niciun meci.

Am învins până şi pe Progresul şi Rapid, echipele care au promovat în primul eşalon! Iată şi echipa care se formase atunci, la Luceafărul: Alexa- Viscreanu, Tătăran, Marin, Rednic (Matei), Costel Ilie, Fâşic, Iliescu, Dorel Zamfir, Bolba şi Gabor. Majoritatea am urmat şi o carieră, ca seniori, nu s-a pierdut nimeni pe drum, aşa cum se întâmplă astăzi...

După încheierea turului diviziei secunde, am mers în vacanţa de iarnă. Trebuia să pregătim calificarea pentru Campionatul European de Juniori, jucând contra Turciei, tur-retur. Primul meci era programat în deplasare, la Izmit. Până atunci, adunasem în tricoul naţionalei câteva jocuri internaţionale, cele contra RDG-ului, de care am pomenit, apoi, un amical, la Bucureşti, cu Bulgaria, de asemenea, câştigat cu 2-0.

Pentru prima dată în viaţă, mă simţeam, cu adevărat, fericit.

Colegii de liceu mă îndrăgeau şi tot timpul căutau să fiu prezent în grupul lor, ori de câte ori se mergea la cofetărie sau la plimbare. După vacanţa de iarnă, am mers direct în cantonamentul montan, complet izolaţi, departe de tentaţiile tinereţii. Am stat 3 săptămâni, cu câte 3 antrenamente zilnice. Erau suficienţi bani! Nea Nelu Nunweiller ne trezea dimineaţa să facem gimnastică vreo 30 de minute, după care luam micul dejun, iar pe la 10.30-11.00, începea primul antrenament. Unul dur, aşa cum erau toate pregătirile de iarnă. Astăzi, cred că tocmai acest lucru lipseşte sportivilor români, nu numai celor care practică fotbalul. După amiază, se făcea al doilea antrenament, care se axa pe lucrul cu mingea. Chiar dacă eram izolaţi în hotelul acela de munte, condiţiile de pregătire erau extrem de bune. Antrenorii neau spus că, după această pregătire, aranjaseră un turneu în Spania, unde urma să întâlnim reprezentativa similară a ţării gazde... Aşa s-a şi întâmplat! Spania ne-a întâmpinat cu soarele ei fierbinte, neobişnuit pentru cei ca noi, care veneam de la -20 de grade... Descopeream o nouă lume, total diferită de a noastră. Nici prin cap numi trecea că, peste 10 ani, aveam să rămân în această ţară, solicitând azil politic şi alertând întreaga Securitate a Republicii Socialiste! Atunci, cred că mi-au încolţit primele gânduri să rămân dincolo, dar totodată simţeam că nu sunt pregătit pentru un asemenea pas. Aveam doar 18 ani...

Am vizitat Madridul, am mers la un antrenament deal lui Real Madrid, am făcut o poză cu Camacho, cel care avea să devină, peste

ani, antrenorul meu la Rayo Vallecano de Madrid, alta cu Santillana, cu portarul Miguel Angel şi cu Del Bosque.

Pentru noi, cei prezenţi acolo, era ca într-un vis. Madridul era un oraş extraordinar, ne impresionase pe toţi, iar Stadionul Santiago Bernabeau ne-a lăsat cu gura căscată.

Nu întâlnisem niciodată aşa ceva! Cred că încă de pe atunci era unul dintre cele mai frumoase din lume. Era 1979, anul în care, la Bruxelles, încep negocierile Spaniei de aderare la Uniunea Europeană.

Partida contra juniorilor iberici a fost organizat să se dispute într-un orăşel-satelit al Madridului, Alcala de Henares.

S-a încheiat la egalitate, 0-0, iar după meci Nunweiller ne-a felicitat pe toţi. Eu am jucat contra unei extreme cu două capete mai înalte decât mine, dar n-am avut probleme deosebite. Am ţinut cont de ceea ce îmi spusese antrenorul la antrenamente, când dau peste un adversar mai puternic, să sar înaintea lui, să nu poată lovi mingea lejer cu capul. După această partidă, urma să jucăm cu o selecţionată din Aragon, la care activau şi jucători mai în vârstă. Eu mi-am cumpărat o pereche de ghete din Madrid, ghete Puma, cu talpă turnată şi dungă roşie, aşa cum nu avusesem niciodată. Mă simţeam ca un copil care primise în dar o jucărie nouă. Atunci am aflat că meciul avea să se desfăşoare în nocturnă, altă noutate pentru noi!

La prânz, cele două echipe am luat masa împreună. Am rămas surprins când am văzut gazdele noastre că, fără nicio jenă, au servit, la sfârşit câteva căni sănătoase cu vin roşu. Era ora 4 după amiaza şi meciul era programat să înceapă la ora 20.00! În teren, asta nu a mai contat. Am pierdut “eroic”, cu 1-0, ratând din toate poziţiile... Ei au avut o singură ocazie şi au fructificat-o. Bine de reţinut pentru viitor: aici se vede diferenţa între echipele mari şi mici! Nici nu mai ştiam pe cine au ajutat, cu adevărat, acele sticle cu vin, la care noi doar privisem cu jind. Evident, la sfârşitul partidei, Nelu Nunweiller a fost foc şi pară, aşa cum nu-l mai văzusem niciodată, răbufnind: “Dacă nu i-aţi putut bate nici pe beţivii ăştia, nu mai mergem să jucăm în nicio altă ţară, ne facem de râs!” Şi s-a ţinut de cuvânt!

Turneul promis în Franţa a fost contramandat. Singurul de evoluţia căruia s-a arătat mulţumit am fost eu. Nea Nelu m-a apreciat enorm, iar eu îi păstrez şi acum o amintire deosebită. Atunci, însă, nu era decât o palidă consolare.

Parisul devenise o Fata Morgana... Urma să pregătim partida cu Turcia doar în iarba verde de-acasă. (va urma)

pag 13

FOTBAL LIGA A III-A

AEROSTAR DECOLEAZĂ CU CRISTI LUPUȚ LA MANȘĂ

*Fostul antrenor al Luceafărului Oradea și al Viitorului Târgu-Jiu a semnat o înțelegere pe un sezon cu divizionara B băcăuană Martie 2019: Luceafărul Oradea face instrucție cu Aerostar Bacău în etapa a 26-a a ligii secunde. Orădenii lui Cristi Lupuț trec cu 4-0 de băcăuanii pregătiți de Florin Bratu, iar diferența de pe tabelă este blândă față de ce s-a văzut pe teren.. „Am primit o adevărată lecție de fotbal”, comentează „aviatorii”.

August 2020:Cristi Lupuț, „profesorul” care în urmă cu un an și jumătate punea pe coji de nucă echipa băcăuană, este noul antrenor al Aerostarului. Ieri, tehnicianul în vârstă de 43 de ani a semnat un contract de un sezon cu „aviatorii” pe care-i va conduce în ediția 2020-2021 a Ligii a II-a. Lupuț, ultima dată la Viitorul Târgu-Jiu (locul 10 în campionatul trecut al eșalonului secund) va fi însoțit la Bacău de preparatorul fizic Cristi Gurău. „Am convingerea că vom face o treabă cât mai bună la Aerostar”, a declarat pentru „Deșteptarea” noul tehnician al băcăuanilor, care a avut în această vară mai multe oferte: „Insistența oamenilor de aici și stabilitatea de care Aerostar a dat dovadă în ultimii ani m-au convins să vin la Bacău. Am jucat vreme de patru ani la Ceahlăul, în prima ligă și cunosc destul de bine zona. În perioada următoare voi face o evaluare a lotului pentru a vedea exact cum și unde

pag 14

trebuie să ne întărim astfel încât să facem o figură frumoasă în liga a doua. Este clar că avem nevoie de concurență pe posturi deoarece campionatul se anunță unul cu un grad ridicat de dificultate”. Cristi Lupuț îl înlocuiește pe banca tehnică pe Daniel Munteanu, aflat la final de contract cu „aviatorii”. „Îi mulțumim lui Daniel Munteanu pentru colaborare și-i dorim mult succes în viitor”, a fost mesajul conducerii clubului băcăuan, care are convingerea că Aerostar va putea ține pasul cu numele grele pe care Liga a II-a le anunță pentru ediția de campionat 2020-201. „Chiar dacă nu ne-am consolidat încă bugetul, avem promisiuni solide din partea mediului de afaceri băcăuan că vom primi sprijinul financiar care ne va permite să facem față cu bine rigorilor ligii secunde.

Venirea antrenorului Cristian Lupuț și a preparatorului fizic Cristi Gurău reprezintă un pas hotărât pe care CS Aerostar îl face în această direcție”, a declarat președintele CS Aerostar, Doru Damaschin. În această vară, Aerostar își va primeni lotul, astfel încât, alături de Vraciu, Manole, Chelaru, Vișinar, Corban sau Mihălăchioae să apară jucători ce pot menține gruparea băcăuană la un nivel ridicat. Deocamdată, „aviatorii” au renunțat la Botezatu, Gorovei, Dogaru și Chirilescu, aducând un singur nume nou: fundașul dreapta Alexandru de la Bucovina Rădăuți. „În perioada următoare, în baza evaluărilor făcute de

Cristi Lupuț, vom demara o campanie de achiziții menită să ne întărească lotul și să satisfacă exigențele publicului băcăuan”, a comentat team-managerul Aerostarului, Gabriel Voicu. *Aviatorii” antrenați de Cristian Lupuț i-au încorporat pe Alecsandru (Bucovina Rădăuți), Burlacu (Gloria Buzău) și Darius Mureșan (Viitorul Constanța) și l-au adus în pregătiri pe Mihalcea (U Cluj). Este așteptat şi stoperul din Burkina Fasso Yabre (ex-Viitorul Târgu-Jiu), iar în vizor se mai află un portar de la Dinamo și doi atacanți de la fruntașele ligii secunde. Speranțe Aerostar Bacău a început să completeze puzzle-ul care are ca imagine generală un loc liniștit în ediția 2020-2021 a Ligii a II-a.

Dan SION (UZPR)

ISTORIA ARIPILOR BĂCĂUANE...

1977-1978, locul 14 in Liga a 3-a 1978-1979, locul 15 in Liga a 3-a 1979-1980, Liga a 4-a 1980-1981, Liga a 4-a 1981-1982, Liga a 4-a 1982-1983, locul 2 in Liga a 3-a 1983-1984, locul 2 in Liga a 3-a 1984-1985, locul 1 in Liga a 3-a 1985-1986, locul 14 in Liga a 2-a 1986-1987, locul 15 in Liga a 2-a 1987-1988, locul 1 in Liga a 3-a 1988-1989, locul 13 in Liga a 2-a 1989-1990, locul 8 in Liga a 2-a 1990-1991, locul 13 Liga a 2-a 1991-1992, locul 16 Liga a 2-a 1992-1993, locul 4 in Liga a 3-a 1993-1994, locul 20 in Liga a 3-a 1994-1995, Liga a 4-a 1995-1996, Liga a 4-a 1996-1997, Liga a 4-a 1997-1998, Liga a 4-a 1998-1999, Liga a 4-a 1999-2000, locul 3 in Liga a 3-a 2000-2001, locul 9 in Liga a 3-a 2001-2002, locul 7 in Liga a 3-a 2002-2003, locul 9 in Liga a 3-a 2003-2004, locul 3 in Liga a 3-a 2004-2005, locul 3 in Liga a 3-a 2005-2006, locul 4 in Liga a 3-a 2006-2007, locul 5 in Liga a 3-a 2007-2008, locul 2 in Liga a 3-a 2008-2009, locul 7 in Liga a 3-a 2009-2010, locul 12 in Liga a 3-a 2010-2011, locul 10 in Liga a 3-a 2011-2012, locul 6 in Liga a 3-a 2012-2013, locul 9 in Liga a 3-a 2013-2014, locul 11 in Liga a 3-a 2014-2015, locul 4 in Liga a 3-a 2015-2016, locul 7 in Liga a 3-a 2016-2017, locul 4 in Liga a 3-a 2017-2018, locul 1 in Liga a 3-a 2018-2019, locul 17 in Liga a 2-a 2019-2020, locul 1 in Liga a 3-a

LA SORŢI...

Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2020-2021 pentru competiţia Liga 2 s-a realizat pe baza Tabelei Berger, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

Prima etapă va debuta sâmbătă, 29 august, și se va încheia marți, 1 septembrie. Aerostar Bacău va juca pe teren propriu cu FC Universitatea Cluj, luni, 31 august, de la ora 17.30, meciul fiind televizat de canalele de sport. Iată programul meciurilor din prima etapă: Viitorul Pandurii – Fotbal Club Rapid CSM Slatina – Dunărea Călărași Fotbal Comuna Recea – AFK Csikszereda U Craiova 1948 SA – Ripensia Timișoara FC Petrolul Ploiești – Farul Constanța Aerostar Bacău – FC Universitatea Cluj ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni Gloria Buzău – Concordia Chiajna Unirea Slobozia – Turris-Oltul Turnu Măgurele Metaloglobus București – Pandurii Lignitul CSM Reșița stă. În sezonul 2020-2021 al competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor vor evolua 21 de echipe. Comitetul Executiv al FRF a validat în ședința de marți, 18 august, noul format competițional al Ligii 2. Astfel, în ediția 2020/2021, ce va debuta la data de 29 august, echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out. La fel ca în ediția recent încheiată, primele 6 clasate își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-outul Ligii 1. Echipele din play-out-ul ediției 2020-2021 a Ligii 2 vor fi împărțite în două grupe, A și B. Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe, urmând a se disputa câte un singur joc între participante. Din grupa A vor retrograda în Liga 3 locurile 6 și 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 și 8.. Cele două formații de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga 2.

Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele. În ceea ce priveşte regulile de vârstă în Liga 2, din sezonul 2020-2021, prin decizia Comitetului Executiv din 14 ianuarie 2020, la care s-a adăugat şi modificarea art. 45, alin.10 şi 11 din ROAF, aşa cum a fost adoptată în şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 3 august 2020, echipele din acest eşalon sunt obligate să folosească efectiv pe toată durata jocurilor din campionat, un jucător de U19 și unul de U21, format la nivel naţional, eligibil pentru echipele naţionale ale României.

pag 15

TRIUMF, ÎN ILEGALITATE! (I)

Antrenorul Bela Karoly alături de Teodora Ungureanu (stânga) şi Nadia Comăneci (dreapta)

Niciodată nu l-am văzut pe Bela Karolyi atât de furios, mai ales la atâta vreme după consumarea actului care-i stârnise furia. Eram prieteni de vreo trei ani, credeam că-l cunosc bine şi, totuşi, încă nu-l văzusem atât de bulversat. Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă încă de când intrasem în sala de antrenament a Liceului cu program special de gimnastică din Oneşti. Bela se plimba de colo-colo ca un urs într-o cuşcă prea strâmtă, el, care, întotdeauna, se afla în spatele calului de sărituri, atunci când ‘’fetele sale’’ pregăteau uluitoarele lor vârtejuri ’’Tsukahara’’. I-am întins mâna. ‘’Bine-ai venit de la Paris!’’, i-am spus, cu un zâmbet larg. ’’Bine te-am găsit... !’’, a mormăit el, fără să zâmbească. Şi mi-a arătat, printr-un gest scurt, că pot lua loc pe bancă. M-am aşezat. Bela a continuat câteva minute bune să umble încolo şi încoace. S-a oprit o clipă în dreptul meu şi mi-a spus, fără să se aplece: ’’Într-un sfert de oră terminăm şi mergem la mine acasă. Am un căprior uitat pe grătar...’’

Mi-am zis că nu e nimic rău, la urma urmei. Poate o neînţelegere cu conducerea liceului, deşi directorul, Gheorghe Braşoveanu, el însuşi antrenor, era un om bun de pus pe rană. Fetele s-au oprit la un moment dat, aşteptând alt ordin. ’’Gata, fetelor!’’, a spus Bela, arătândule uşa, cu un gest larg. Bucuroase, fetele au zbughit-o spre vestiare. ’’Să mergem !’’, mi-a spus imediat Bela, punândumi pe umăr o labă de urs. Am mers la el acasă. Doamna Marta lipsea. ,,E la nişte prieteni, m-a lămurit Bela. Până vine ea, noi dăm gata pulpanul ăsta de căprior ...’’ Într-adevăr,

pag 16

o friptură pe cinste, cum numai Bela ştia să pregătească.

Mânca şi pufnea, furios. ’’Descarcă-te, frate!, i-am zis, la un moment dat. De mai bine de o oră am sentimentul că pe mine ai să-ţi verşi furia...’’ A zâmbit, pentru prima oară în seara aceea: ,,Păi, dacă eram furios pe tine te puşcam, nu te invitam la masă... ’’ Am zâmbit, la rândul meu: ’’Nu ştiu ce să mai cred, ai fost invitat cu fetele la Paris, imediat dupa Mondialele de la Varna, ele au făcut acolo o demonstraţie de zile mari, vuieşte toată presa franceză de câteva zile şi tu umbli ca un urs gata să sfâşie. Cine să te mai înţeleagă?’’

Bela s-a ridicat brusc de la masă. Şi-a scos bluza de trening, rămânând numai într-un tricou alb, şi a început să umble fără noimă prin cameră. ‘’Au scris franţujii că au fost nemaipomenite fetele? Dar au scris şi ce mi-au facut ?

Au scris şi că mi-au închis mie uşa în nas, după ce-mi dăduseră invitaţia, după ce mă rugaseră să merg acolo, la Paris, cu Nadia şi cu Dorina Ungureanu ?’' Am rămas uluit.

Nu ştiam nimic din toate astea. Doar acolo, la Mondialele de la Varna, însuşi secretarul general al Federaţiei Franceze de Gimnastică îi înmânase lui Bela Karolyi invitaţia la concursul demonstrativ de la Paris, insistând să vină acolo, direct de la Varna, cu Nadia şi cu Teodora. Bela a citit uluirea pe chipul meu, s-a mai domolit un pic, a zâmbit (mi s-a părut un zâmbet trist) şi s-a aşezat turceşte pe covor, la câţiva paşi de mine. În acel moment, nu intuisem cămi va fi dat să ascult o poveste incredibilă: ’’Am ajuns pe aeroportul ‘’Le Bourget’’, a început Bela povestea. Neam învârtit mult timp încoace şi încolo, ne-am uitat în toate

părţile... Nu ne aştepta nimeni. Le-am spus fetelor : ‘’No, hai să mergem, ne-om descurca noi şi fără ghid, trebuie să cunoască cineva sala asta...’’ Din spate s-a apropiat atunci de noi un omuleţ între două vârste şi ne-a întrebat pe româneşte dacă facem parte din delegaţia română. Am răspuns afirmativ. ’’Dar gimnastele unde sunt ? ’’, a întrebat, surprins. Abia dacă-şi trecuse privirea peste crestetele celor două şcolăriţe. ’’Iată-le!’’, am răspuns, împingându-le mai în faţă pe Nadia şi pe Teodora. E greu să descrii uimirea ce-i stăpânea acum întreaga faţă. A ridicat uşor din umeri şi ne-a condus la maşină. Am mers o oră, poate mai mult.

Am coborât, ne-a condus într-o sală nu prea impunătoare, încadrată de clădiri vechi. O privire şi mi-a fost de-ajuns: podeaua sălii era dură ca cimentul, aparatele nu erau de cea mai bună calitate, saltelele erau puţine la număr, în tribune doar 50-60 de curioşi... Nu poate fi aceasta «Ile des Vents»! – am strigat, apucându-l de mână pe ghid. Probabil că l-am strâns prea tare, l-am auzit gemând. “Faceţi aici o demonstraţie, pe urmă mergem acolo…’’ Era sala unui colegiu. Fetele şi-au luat rolul în serios. Le sfătuisem, însă, să nu rişte, să elimine elementele mai dificile. Cuceriţi, cei 60 de spectatori au aplaudat frenetic, în picioare. Mă uitam la ceas. Rămăseseră doar două ore şi jumătate până la marea demonstraţie din « Ile des Vents ». L-am abordat din nou pe ghid: ’’Repede, un taxi !’’ Le-am spus fetelor să rămână echipate de concurs, cu pardesiile direct peste costumele de gimnaste. Nici nu ştiam cât de mult le va avantaja mai târziu acest sfat. Şoferul a gonit nebuneşte prin Parisul stăpânit de fluviul orbitor al reclamelor. Sala “Ile des Vents”… Vrem să intrăm, arătăm invitaţia. Oamenii de ordine refuză, ne informează că româncele n-au mai fost înscrise pe foile de concurs. Iau o hotărâre disperată. Mă retrag un pas, strâng fetele lângă mine, cu tot cu genţi, mă întorc cu spatele şi mă catapultez irezistibil printre uşi... Când şi-au revenit oamenii de ordine, noi eram în sală! O sală arhiplină, semiobscuritate, doar arena propriu-zisă era luminată. Pentru a obţine un bilet, parizienii se călcaseră în picioare, cum aveam sa aflu mai târziu. Şi aveau şi de ce: la demonstraţie participau toate stelele gimnasticii mondiale, aureolate la Varna, în frunte cu Turisceva, Korbut, Zinke, Schmeisser ... ’’ Bela se opreşte brusc, ridicându-se cu o uimitoare agilitate.

Se uită la paharul meu, ia un şerveţel de pe masă, îşi şterge fruntea transpirată şi ridică glasul : ’’Păi, măi domnule, acuş îmi sare muştarul ! Ştii ce bunătate de vin negru ai tu în paharul ăla ? Merge cu friptanul, ceva ca-n rai. Ia bea paharul până la fund, cum facem noi, ardelenii !’’ Eram în stare să beau şi un butoi, numai să aud povestea până la capăt. Am băut paharul până la fund. Bela mi-a mai turnat unul. ”Hai că se răceşte friptura! Doar eu povestesc, tu poţi să mănânci liniştit, cât asculţi...’’ S-a dus şi a deschis larg fereastra, până atunci doar întredeschisă. Apoi, s-a aşezat din nou, în poziţia lui favorită. ’’Concursul începuse deja, cu proba de sărituri. Plictisite, oarecum, abia se încheiaseră Mondialele, vedetele executau sărituri uşoare. Mulţi paşi laterali, la aterizare. Sala simţise şi aplauzele erau anemice.

Mai rămăseseră de efectuat patru sărituri. Oficialii nu voiau, însă, să ne primească în concurs. Sosiserăm prea târziu, motivau ei ...’’

Bela şi-a şters din nou fruntea transpirată. ‘’Trebuia să întreprind ceva, nu voiam să scap acest concurs. Am chemat fetele lângă mine şi, aparent cu ochii la concurs, am pus la cale, împreună, planul de bătaie. Săriturile se apropiau de sfârşit. O clipă de linişte, doar una. Apoi, în imensitatea sălii, a răsunat vocea crainicului : ’’Sare Turisceva!‘’ Întreaga sală a irumpt în aplauze. Ludmila

Turisceva, toată numai zâmbet, a prelungit cât a putut de mult euforia sălii. S-a dat câţiva paşi înapoi, şi-a încercat de câteva ori « spiţul »... Nerăbdători, spectatorii au aplaudat din nou. Un grup de admiratori i-a scandat numele. Abia atunci a pornit Turisceva. Alergare rapidă, bătaie puternică, săritură înaltă dar simplă, aterizare precisă. Din nou aplauze, aplauze îndelungi. Campioana mondială s-a îndreptat spre banca pe care îşi lăsase echipamentul. Am simţit că ACUM este clipa. Uşor, ca la o încălzire a umărului, am înălţat braţul drept, conform “parolei” stabilite între noi.

Nadia a pornit glonţ, într-o tăcere mormântală. Cred că a reuşit cea mai frumoasă săritură Tsukahara echer, din toate câte făcuse până atunci. O săritură desăvârşită, fără nici un cusur. Aplauzele au fost, pur şi simplu, asurzitoare.

Turisceva s-a întors, nedumerită. Zeci de ziarişti s-au năpustit spre masa centrală a juriului, pentru a culege informaţii despre «micuţa gimnastă necunoscută, care i-a uluit pe spectatorii parizieni », cum avea sa scrie a doua zi « L’ Equipe ». Cei din juriu nu ştiau nimic. Sala continua să aclame. Fotoreporterii s-au bulucit spre locul unde se aşezase Nadia, parcă speriată de izbucnirea sălii. Zeci de blitz-uri. Nadia şi-a acoperit ochii cu mâna. Cativa organizatori au venit la mine, încercând să mă ducă pe sus, în tribune. Era un lucru prea greu pentru ei. M-am supus, totuşi, luând-o cu mine şi pe Teodora. În primul rând de bănci, m-am oprit. M-am aşezat. Nadia se făcuse pierdută vis-avis, pe o bancă, în apropierea bârnei. Delegaţia sovietică înconjurase masa juriului. Turisceva cerea explicaţii. N-am auzit ce i s-a răspuns. Întreba, probabil, de ce n-a fost ea ultima pe aparat, aşa cum, probabil, fusese stabilit iniţial... ‘’ (va urma) Ştefan OLTEANU (UZPR)

Teodora Ungureanu (dreapta) şi Nadia Comăneci (stânga)

pag 17

ATLETISM Cupa României Open Seniori:

BĂCĂUANII, FĂRĂ RIVALI Bacăul sare, aruncă, aleargă. Într-un cuvânt, câştigă. Și urcă din nou pe podium. De data aceasta, pe podiumul Cupei României Open Seniori la atletism. Desfășurată weekend-ul trecut, pe stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București, competiția a constituit o multiplă provocare pentru participanți. Dincolo de regulile și măsurile anti- COVID 19, concurenții s-au confruntat și cu căldura sufocantă, care și-a pus din plin amprenta pe desfășurarea întrecerilor.

Așa cum aminteam, însă, atleții băcăuani și-au demonstrat din nou clasa. Aruncătorii de la SCM Bacău nu au ratat nimic. Au cucerit patru medalii de aur la disc, ciocan și suliță prin Bianca Ghelber, Mihăiță Micu, Mihaela Asmarandei, respectiv Alisia Paruba, iar Bianca Ghelber s-a înscris cu succes și în lupta pentru un argint la…bilă! În plus, mezina Alisia Paruba (16 ani) a dovedit nu doar că-i întrece pe seniori, dar și că se poate depăși pe sine însăși. Astfel, eleva Mihaelei Melinte a stabilt un nou Personal Best, 47.04, bătând cu doi metri propriul record la aruncarea suliței. Dezavantajată de scoaterea din concurs, din motive de siguranță sanitară, a unor probe, în special cea de ștafetă unde este regină, CSM Onești s-a revanșat din plin la celelalte categorii de concurs. Aflat la primul

pag 18

concurs, Alin Ionuț Anton și-a onorat debutul cu un aur și un argint, în timp ce proaspătul student băcăuan Gabriel Bitan pare că a lăsat definitiv în urmă toate problemele cauzate de accidentări.

Medaliile cucerite de atleții băcăuani la Cupa României Open Seniori Aur: Elena Mihaela Asmarandei (SCM Bacău) disc feminin, 44,29 m; Bianca Ghelber (SCM Bacău/ Steaua București) ciocan fem, 69, 08 m; Mihăiță Andrei Micu (SCM Bacău) ciocan masculin- 68,32 m; Alin Ionuț Anton (CSM Onești) 200 m masc- 21,63 sec; Gabriel Bitan (CSM Onești) lungime masc- 7,86 m; Alisia Paruba (SCM Bacău) suliță fem- 47.04m.

Argint: Alin Ionuț Anton (CSM Onești) 110 m garduri masc14.77 sec; Robert Mihai Tabacu (CSM Onești) prăjină masc- 4.00 m; Diana Ion (CSM Onești) triplusalt fem- 13.00 m și lungime fem- 6.18 m;; Florin Asmarandei (CSM Bacău) ciocan masc- 61.89 m; Bianca Ghelber (SCM Bacău/ Steaua București) bilă fem- 12.20 m.

Bronz: Elena Mitrea (CSM Onești) disc fem- 56.88 m; Andreea Caracuda (CSM Onești) 100 m fem- 12.96 sec; Sorin Florin Ionescu (CSM Onești) înălțime masc- 1.95 m și 400 m garduri masc- 56.88 sec. (D.S.)

CN Under 16

FINALA: CSȘ BACĂUSCM BACĂU, COLABORARE DE EUROPENE

Atletele pregătite de Cristi Nemțeanu la CSȘ- SCM, Adnana Vrânceanu și Ștefania Zediu au totalizat patru titluri naționale la Junioare 3, apropiindu-se, cu doi ani înainte, de baremurile pentru CE 2022 de Junioare 2. În urmă cu nici două săptămâni subliniam eficacitatea parteneriatului băcăuan dintre Clubul Sportiv Școlar și Sport Club Municipal. „Există un fir natural care leagă CSȘ de SCM. Acest fir se numește continuitate. Datoria noastră este să descoperim și să creștem sportivi, al căror potențial să fie ulterior valorificat și dus la nivel de mare performanță de SCM Bacău, principalul club al orașului”, declara directorul CSȘ Bacău, Marius Căpușă. „Această colaborare dă forță sportului băcăuan deoarece asigură un circuit logic în regim de performanță. Să nu uităm că în decursul timpului zeci de campioni naționali și internaționali ai SCM-ului au provenit de la clubul școlar al orașului”, puncta și conducătorul SCM Bacău, Ion Șarban.

La finalul săptămânii trecute, colaborarea dintre CSȘ și SCM a dat noi roade. De data aceasta la Finala Campionatului Național de Atletism Under 16 de la București, care a reunit pe stadionul „Iolanda Balaș Soter” nu mai puțin de 242 de sportivi: 119 la feminin și 123 la masculin. Pe o căldură infernală, delegația CSȘ- SCM a făcut legea la patru probe. Performera evenimentului a fost Ioana Adnana Vrânceanu, care și-a trecut în cont trei titluri de campioană națională. Băcăuanca a triumfat în probele de lungime (cu o săritură care a măsurat 5.49 m), 200 metri (cu timpul de 25.46 secunde) și triplusalt (cu un rezultat de 11.59 metri).

Ei i s-a alăturat coechipiera Ștefania Zediu, laureată cu aur la 400 metri, distanță parcursă în 57.91 secunde. „Sunt rezultate deosebite, obținute cu multă muncă de campioane născute, crescute și formate în Bacău”, a subliniat Cristi Nemțeanu, antrenorul care le-a însoțit pașii în Sala de Atletism încă de la vârsta primului ghiozdan.

Realizările Adnanei și Ștefaniei sunt cu atât mai prețioase,

cu cât ele oferă o largă perspectivă europeană. Concret, cele două atlete băcăuane sunt foarte aproape de a realiza, încă de pe acum, baremurile de participare la Campionatul European de Atletism pentru Juniori 2 din 2022. „La 200 metri, baremul este 24.60, la 400 e 56.50, la lungime 5,90, iar la triplusalt e 12.40. Rezultatele de la București ne dau mari speranțe și din acest punct de vedere. Și fetele mai au doi ani la dispoziție, în condițiile în care progresul este de o secundă jumătate- două într-un singur an, pentru a mă raporta doar la probele de viteză”, a precizat Cristi Nemțeanu.

Viitorul e de bun augur. Asta pentru că și prezentul sună bine, spre disperarea și încrâncenarea „afonilor” de ocazie, profesie și interes.

Medaliații băcăuani obținute la Finala Campionatului Național Under 16 din 7-8 august, de la București Aur: Andreea Bianca Mocanu (LPS Brăila/ CSM Onești) 100 m- 12.61 sec și 80 m garduri- 12.12 sec; Ioana Adnana Vrânceanu (CSȘ Bacău- SCM Bacău) 200 m- 25.56 sec, lungime- 5.49 m și triplusalt- 11.59 m; Ștefania Zediu (CSȘ Bacău- SCM Bacău) 400 m- 57.91 sec.

Argint: Andreea Bianca Mocanu (LPS Brăila/ CSM Onești) 200 m- 25.86; Daria Maria Chițu (Dinamo/ CSM Pnești) disc- 32.09 m; Alexandra Maria Iacob (Dinamo/ CSM Onești) ciocan- 51.15 m.

Bronz: Ioana Alessia Băcanu (CSM Onești) 300 m garduri- 48.40 sec; Cosmin Pitulice (LPS Brăila/ CSM Onești) 300 m garduri- 46.44 sec; Raluca Răduca (CSM Onești/ CSȘ 6 București) lungime- 5.15 m. „Te ajung din urmă, soro!”

Cu o săptămână înainte de tripla reușită a Adnanei Vrânceanu, sora sa, Daria Vrânceanu a cucerit titlul de vicecampioană națională la săritura în lungime. În vârstă de 12 ani, Dariei Vrânceanu, care este pregătită, ca și sora sa, de Cristi Nemțeanu, i-a lipsit doar un centimetru pentru a da argintul pe aur!

Dan SION (UZPR)

pag 19

TRUP ȘI SUFLET

CAIETUL ALBASTRU (XXXIV) Cunoscutul scriitor și jurnalist Cornel GALBEN ne-a pus la dispoziție acest Jurnal politic și sentimental pe care îl publicăm integral în paginile revistei noastre

1 aprilie 1987, Bacău

Am reușit să mă păcălesc și azi. Am făcut ce am făcut și iar nu m-am apucat de carte, așa cum mă amăgisem. Încă un trimestru pierdut pentru scris și mă mai plâng că nu ajung la editură. Sunt aproape convins că starea mea e... neputință. Mă consolez doar la gândul că și alții au trecut sau trec prin această situație. Iată cum își începe Constantin Țoiu eseul „Rapida mișcare a ochiului“: „Mărturisit ori nu, omul tinde mereu spre ceea ce el nu este încă și chiar și spre ceea ce știe de la bun început că nu va fi niciodată. Dar numai faptul că ajunge să-și cunoască limita, nu-i destul oare ca măcar în spirit limita să fie depășită? O neputință declarată e o neputință învinsă, imaginar vorbind.“

Să adaug, deci, la micile satisfacții ale lunii trecute lectura volumului „În așteptarea cometei“ de Traian T. Coșovei, vizionarea spectacolului „Groapa“ de Eugen Barbu (jucat de Teatrul Dramatic din Galați, cu Gheorghe V. Gheorghe în rolul lui Mitică Ciolan) și a expozițiilor „Arta chineză“ și afiș (semnată de Klara Tamaș Blaier), „răfuiala“ publică, în cadrul consfătuirii cenaclurilor, cu G. Genoiu (care, în treacăt fie spus, iar și-a dat în petec), participarea la ședința care i-a avut ca invitați pe poeții Carolina Ilica și Florin Iaru, însemnarea scrisă pentru „Antract“.

28 aprilie 1987, Bacău

Am tot amânat întâlnirea cu aceste nesemnificative însemnări, deși nu a fost zi în care să nu se fi întâmplat ceva demn de reținut. Starea mea de nemulțumire, de neliniște, de nici nu mai știu ce s-a prelungit însă, așa că am încercat să scap de obsesii prin lectură. Din păcate, m-am afundat iar în reviste, ignorând ca și până acum nu numai lucrul, ci și cărțile. Nu pot nega totuși că lecturile nu mi-au fost folositoare sau că nu m-au scos, fie și pentru câteva clipe, din această bâjbâială continuă. „Secolul XX“ e chiar o carte și „numărul omagial“, primul pe care l-am citit în întregime. Alături de paginile substanțiale dedicate lui Nichita Stănescu – „În pragul posterității“ –, între care poeme inedite și câteva „răzgândiri“ incitante, am citit cu

pag 20

destul interes traducerile din Jürgen Habermas, Gÿorgy Lukács, Thomas Mann, Klaus Mann, Wihelm Stepper Tristtis (născut la Timișoara, la 3 septembrie 1899) și José Saramango, pentru a aminti doar o parte dintre ei.

Din celelalte reviste să notez doar interviurile cu Valentin Ciucă, Mihai Moșandrei, Ion Brad, Ilie Boca, Mitzura Arghezi, Lisandro Otero (ziarist și scriitor cubanez), Mihai Mălaimare, Mircea Anghelescu, Constantin Pricop, Mircea Ghițulescu, Ana Maria Munteanu și lista poate continua.

Mă opresc aici, pentru că Țica mă privește cu... subînțeles.

1 Mai 1987, Bacău

Cum poți înmormânta o zi în reviste? Am început de dimineață și încă n-am terminat tot ce mă interesează!

După cum se vede, tentația e încă foarte mare, ca să nu zic decât pe ocolite adevărul: fug de masa de scris!!

Rămânând, de ieri, burlac, să-mi amintesc ce s-a mai întâmplat luna trecută. Am fost la București și, bineînțeles, cu tolba goală. Muncisem o săptămână la transliterarea nuvelei lui Ion Druță – „Toiagul pribegiei“, însă nu-mi rămăsese răgazul de a face și prezentarea. Am amânat și amânat a rămas. M-am dus special pentru a vedea retrospectiva lui Ilie Boca, de la Dalles. Am prins o vreme câinoasă, cu vijelie și ploaie transformată în lapoviță. N-am putut colinda prea mult, dar am izbutit, în sfârșit, să văd Muzeul Colecțiilor. Tot la Dalles am admirat și retrospectiva lui Eugen Tăutu și am stat de vorbă cu amândoi pictorii.

Cum nu prea era nimeni prin preajmă, puteam chiar să fac câte un interviu cu fiecare. Am ratat ocazia, dar am văzut, în schimb, trei spectacole: „Campionul“ de Ioan Gârmacea (la Național, cu Costel Constantin și Cezara Dafinescu în rolurile principale), „Ana-Lia“ de Dina Cocea și, din nou, „Bătrâna și hoțul“, la Mic. Aprilie, pot spune, a fost o lună a teatrului, la Bacău mai văzând două spectacole: „Căutăm soție pentru tata“ de Aleksandr Galin, jucat de Teatrul Național din Târgu Mureș, și „Variațiuni pe tema dragostei“ de S. Alioșin, adus în scenă de Teatrul din Brăila.

Ambele au fost inspirate de problemele vârstei a III-a, mai

izbutit fiind primul, deși m-a enervat la culme că programul îl anunța „comedie“. În realitate a fost o dramă de mare profunzime. Amplificați, nervii s-au datorat și faptului că fițuica primei instituții nu spunea nimic despre autor, nici măcar personajele nu erau trecute în dreptul actorilor. Cât îi privește pe brăileni, nici măcar nu s-au sinchisit să vină cu program. Noroc că n-au avut decât trei personaje și i-am recunoscut pe interpreți, în funcție de Petre Simionescu.

Pot nota, de asemenea, că am spart, în sfârșit, gheața.

După ce expediasem în fiecare săptămână câte un articol, abia pe 17 aprilie mi-a apărut prima notă, în „Cronica“.

A urmat reportajul din „Scînteia tineretului“ (30 aprilie), în cadrul paginii dedicate Cenaclului Artelor. Dacă adaug și cele 2 articole „revalorificate“ în ziar, răspunsul lui Valentin Silvestru și premiul la etapa județeană a „Cântării României“, bilanțul se mai rotunjește. E totuși foarte puțin judecând după cele 17 săptămâni care au trecut deja din 1987. Să sper că îmi va merge mult mai bine de acum încolo, când doresc să intensific și ritmul. Nu pot omite faptul că, după aproape 8 ani ani de zbateri permanente, am reușit să obțin pentru cultură o pagină, care apare la 3 săptămâni!

curios ce va inventa! Spun asta deoarece tot am fost „scuturat“, scrisoarea cu pricina provocând o ședință de colegiu, în care mi-a fost analizat materialul.

21 mai 1987, Bacău

N-am prea dormit. M-a chinuit o măsea. M-am trezit totuși la 6,12 și, până la 7, am terminat lectura albumului „Guardi“ de Andrei Pleșu. Studiul criticului e foarte bine documentat, ca și cronologia și concordanțele.

Din bibliografia selectivă mi-am dat seama că stăpânește italiana, franceza, engleza și germana, erudiția sa fiind evidentă. Și când te gândești că are doar cu doi ani mai mult decât mine!

Ieri i-am făcut o vizită lui Ilie Boca. Am fost invitat pentru o discuție cu Ileana Micodin, dar am dialogat și pe alte teme. Interviul cred că a ieșit bine, prelungirea șederii în noua casă a pictorului făcându-mă să pierd un spectacol al Naționalului bucureștean. Am câștigat însă pe planul cunoașterii, ambii interlocutori având ce spune.

23 iunie 1987, Bacău

Cum mai trece vremea! S-au întâmplat atâtea, încât nici nu mai știu ce aș putea... rememora.

3 mai 1987, Bacău

Nu pot nota nimic. Gândurile îmi sunt năuce!

24 iunie 1987, Bacău

Fug în continuare de lucru, deși am momente când

4 mai 1987, Bacău mă entuziasmez și vreau să fac nu știu câte dintr-odată. Azi,

Bilanțul acestor prime zile de mai: am terminat de de pildă, aș fi putut relua travaliul la cartea de interviuri. citit „Caiete critice“ și „Poeme“ de T. S. Eliot, am văzut M-am învârtit însă prin sufragerie, făcându-mi încă o dată „Colegii“ de Viorel Savin și am tradus două poezii de Jean ordine în ziare și cărți. Am descoperit reportajele publicate Tardieu. Să văd ce mai urmează. în vremea studenției și mi-am dat seama că, puse cap la cap,

ar putea alcătui un volum. Mă gândesc, de asemenea, să

13 mai 1987, Bacău propun la „Univers“ sau la „Albatros“ un volum din creația

Zi, într-adevăr, ghinionistă! lui Liviu Damian, iar la Junimea o antologie din lucrările

dedicate de poeții Moldovei sovietice lui Eminescu. Aș putea selecta, totodată, și un volum din nuvelistica lui Ion

19 mai 1987, Bacău Druță, eventual pentru Cartea Românească. Dar câte nu am

Primăvara și-a intrat, în sfârșit, în drepturi. în cap!... Încercând să-mi aduc aminte ce s-a mai întâmplat Din păcate e, în continuare, secetă. Secetă și-n planurile în ultima lună, să notez că mi-a apărut articolul despre mele, chiar dacă, între timp, am făcut câte ceva. Am comuna Nicolae Bălcescu în „Cîntarea României“ și că, în tradus alte două poezii semnate de Tardieu și le-am și „Luceafărul“, am publicat un nou grupaj din poeziile lui expediat la „Luceafărul“, am citit două volume de poeme Liviu Damian, însoțit de o scurtă prezentare. Am terminat de – „Maratonul“ de Cristian Simionescu și „Am mai vorbit citit volumul „Filozoful antic chinez Lao-Tzî și învățătura despre asta“ de Ovidiu Genaru –, am văzut un spectacol sa“ de Ian Hin-Șun, am văzut mai multe spectacole teatrale, al Teatrului Giulești („Să nu-ți faci prăvălie cu scară“ de expoziții și am audiat câteva concerte. Îmi amintesc cu Eugen Barbu, cu Olga Tudorache și Sebastian Papaiani, plăcere de „Dublu joc“ de Robert Thomas, prezentat de în rolurile principale), câteva expoziții, am luat un scurt Teatrul Dramatic din Brașov, „Cercul în patru colțuri“ interviu lui Andrei Pleșu. de Valentin Kataev și „Arma secretă a lui Arhimede“ de

„Conflictul“ cu Genoiu s-a accentuat. Am publicat Dumitru Solomon, oferite publicului băcăuan de Teatrul dezbaterea despre rolul cenaclurilor și individul și-a dat „M. Eminescu“ din Bodoșani și, respectiv, Teatrul de din nou în petec, trimițând o scrisoare de amenințare la Comedie. redactorul-șef, urlând în stânga și în dreapta, făcândumă cu ou și cu oțet, intimidându-l pe secretarul de partid, chemându-mă, în cele din urmă, la ordine. Văzând că nu reușește, va publica o notă de protest în „Ateneu“. Sunt

pag 21

AUTOMOBILISM

O ETAPĂ SE AMÂNĂ, O ALTA STĂ SĂ ÎNCEAPĂ Pandemia de coronavirus produce multe modificări în calendarul competițiilor sportive din acest an. Astfel, etapa a patra a Campionatului Național de Off Road dotată cu Trofeul ,,Dacii Liberi”, programtă să se desfășoare la SlănicMoldova între 16-19 iulie, a fost reprogramată în perioada 12-15 noiembrie. Până atunci însă, fanii automobilismului sportiv vor putea lua parte la o întrecere în premieră, de înalt nivel, care contează ca etapa a cincea în Campionatul Național de Viteză în Coastă 2. Este vorba despre Trofeul ,,Valea Uzului-Dărmănești”, competiție organizată în zilele de 7 și 8 august, de ACS Rally Spirit, în parteneriat cu Primăria orașului Dărmănești, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).,,Traseul este unul spectaculos, iar pe această cale mulțumim Consiliului Județean Bacău, care a obținut finanțarea pentru asfaltarea unui tronson de drum în lungime de de 6,30 km, de la limita județului Harghita-Valea Uzului-Dărmănești-DN 12A, unul care pune în valoare potențialul turistic al zonei”, a declarat Adrian Răspopa, președintele ACS Rally Spirit și principalul organizator al acestui eveniment sportiv, cel care continuă să fie ambasadorul proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov-Bacău A13. La acest concurs vor fi asigurate toate masurile de siguranță impuse de autorități pentru prevenirea raspândirii noului coronavirus COVID-19, unul dintre noii parteneri fiind o firmă ce va asigura necesarul de măști de protecție. Printre participanții la această etapă se numără Emil Ghinea, care concurează în acest an cu o Norma M20F, Gabriel Stoian, cu spectaculosul său BMW E30 M3 DTM, Gabriel Onofrei, la volanul Nissan-ului Silvia S15, Istvan Soos, Matei Stancu, Vlad Cosma, sau clujeanul Marc Banca.Totodată, pentru a veni în sprijinul concurenților s-a luat decizia ca aceștia să nu platească nicio taxă de înscriere și să beneficieze de o taxă unică de 120 de lei/noapte cu mic dejun inclus, la trei pensiuni din zona orașului Dărmănești, indiferent

pag 22

de numarul de camere solicitat. Aceștia vor trebui doar să facă din timp rezervarea pentru cazare și să menționeze că sunt concurenți în cadrul etapei ,,Trofeul Valea UzuluiDărmănești”.Pentru seara de vineri, 7 august, organizatorii, împreună cu Hotel ,,Perla” din stațiunea Slănic-Moldova au pregătit o expoziție de mașini exotice și retro, în parcarea din fata hotelului, astfel încât pasionații de automobile să poată admira mașini ale unor constructori consacrați precum Ferrari, Lamborghini, Porsche, etc.Trofeul ,,Valea Uzului-Dărmănești” se va desfășura în apropierea Lacului Valea Uzului, urmând ca șampania din cadrul festivității de premiere să fie asigurată de Grupul Jidvei, cel mai mare producător de vinuri din România. Viteza în coastă reprezintă una dintre cele mai accesibile forme de motorsport, fiind totodată și una dintre cele mai vechi discipline sportive automobilistice atestate în România. ,,Într-o cursă de viteză în coastă fiecare concurent urmărește să obțină cel mai scurt timp (de unde termenul de viteză) pe un traseu de asfalt cu diferență de nivel parcurs în urcare (de aici și denumirea de „coastă”). Startul se dă individual, la interval de 30 de secunde sau 1 minut, fiecare concurent fiind singur pe traseu. Spre deosebire de raliuri, cursele de viteză în coastă necesită doar prezența pilotului, printre automobilele prezente la start regăsindu-se și monoposturi. Conform regulamentului federației, un traseu poate fi omologat pentru o etapă de Campionat Național de Viteză în Coastă, dacă are minim 3 km lungime iar asfaltul este de bună calitate. Pe traseu sunt amplasate posturi ale comisarilor de traseu, iar cronometrarea se face cu un sistem de fotocelule”, se arată pe site-ul FRAS. Romulus-Dan BUSNEA (UZPR)

(S)PORTRET

ATLETA FOTOMODEL Aruncătoarea de suliță Alisia Paruba este una dintre speranțele SCM Bacău la Olimpiada din 2024, de la Paris. Adică din orașul în care sportiva de 16 ani ar fi putut ajunge lejer, ca manechin Alură princiară, ochi de actriță și zâmbet numai bun pentru o reclamă la pastă de dinți. Așadar, nu-i lipsește nimic. Poate doar pantofii cu toc. În rest însă are tot ce-i trebuie pentru ca, odată coborâtă de pe podiumul de premiere al întrecerilor atletice, să urce fără nicio problemă pe un alt podium: cel de prezentare de modă. Ca manechin. De fapt, înainte de a alege atletismul, Alisia Adela Paruba– până și numele pare să vină din lumea catwalk-ului- a cochetat cu modeling-ul. „Îmi plăcea să fiu fotomodel, însă, din momentul în care am început să practic și atletismul, a trebuit să optez: ori, ori. Aveam vreo 8-9 ani, eram foarte energică, așa că am ales sportul. Dar aș minți dacă nu aș recunoaște că, uneori, mă încearcă un ușor regret că nu am continuat cu modeling-ul. Printre altele, aș fi avut șansa să lucrez cu personalități importante din domeniu”, suspină, ma non troppo, aruncătoarea de suliță de la SCM Bacău. Chiar dacă a abandonat cariera de fotomodel, Alisia Paruba nu a ratat totuși șansa de a lucra cu o mare personalitate.

De data aceasta, din lumea sportului: fosta campioană mondială și europeană la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte, care o pregătește pe Alisia la SCM Bacău din septembrie 2019. „M-am bucurat mult când a venit la noi. Sincer, nu mă așteptam. E o fată deosebită și o sportivă de mare viitor”, spune Mihaela Melinte, care a dezvăluit și ce a impresionat-o cel mai mult la eleva sa: „Viteza în braț. Din clipa în care am vazut-o miam spus: «Wow, chiar arată ca o aruncătoare de suliță»”. În vârstă de 16 ani (va împlini 17 pe data de 8 octombrie), Alisia Paruba arde etapele. Și le-a ars încă de puștoaică. Îndrumată către suliță de antrenorul CSȘ Adjud Gheorghe Catrinescu, Alisia a devenit recordmenă națională la Copii 1 cu o super-aruncare de 41 de metri. Acum țintește peste limita celor 50 de metri, însă, chiar dacă nu i-a atins în competiții, tot a reușit să urce pe podiumul Campionatului Național Under 22 (bronz) din martie și la Openul de Juniori (aur) din urmă cu o săptămână. Eleva din clasa a

XI-a a Colegiului Național Pedagogic se pregătește pentru Naționalele de aruncări din acest weekend, de la București, de unde speră să se întoarcă cu o nouă medalie. „Dacă la începutul anului nu ar fi avut problem cu o bacterie și dacă ulterior nu ar fi venit pandemia care i-a bulversat antrenamentele, la ora asta, Alisia ar fi dat cu ușurință peste 50 de metri. Nu-i nimic, recuperăm”, precizează Mihaela Melinte. „Și eu am convingerea că voi recupera ușor. Sunt hotărâtă să progresez, dovadă că lucrez în permanență la îmbunătățirea tehnicii”, completează Alisia Paruba, căreia îi calcă pe urme sora sa, Carina.

Dar nu la suliță, ci la bilă. „M-a obligat Alisia să vin, dar acum a început să-mi placă”, zâmbește Carina care, la 11 ani, are un fizic de invidiat. Deh, în tradiția familiei! Și dacă tot vorbim de tradiție, să mai spunem că un club conectat la podiumul olimpic precum SCM Bacău își pune speranțe că o atletă de valoarea Alisiei Paruba ar putea duce flacăra mai departe. Eventual peste patru ani, la Paris. Unde îți poți face un nume nu doar străbatând catwalk-ul, ci și aruncând bine cu sulița.

48, 89 metri este personal best-ul Alisiei Paruba Dan SION (UZPR)

pag 23

pag 24