SPORTUL BACAUAN Nr.82 (mai 2018)

pag 1

EVENIMENT Succes de prestigiu al jurnaliştilor bacăuani reuniţi în Filiala „Marius Mircu” a UZPR:

Mihai Buznea este laureat al ediţiei 2017 a concursului organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti

Vineri – 22 iunie a.c., în studioul Pangrati al Teleleviziunii Române a avut loc Gala de decernare a premiilor. Desfăşurat sub genericul „Limba română, întregitoare de neam”, concursul a reunit jurnalişti din presa scrisă, on-line, realizatori de emisiuni radiofonice şi de televiziune, precum şi autori de cărti pe această temă. Mihai Buznea a primit prestigioasa distincţie pentru articolul „Lepădarea de sine” Redăm, în continuare, textul articolului: Lepădarea de sine

De câtăva vreme se produce la rampă, cu succes de public tot mai evident, un concept care, golit de conţinutul său adevărat validat de secolele de istorie, poate provoca daune incomensurabile, dacă nu chiar ireparabile, existenţei noastre viitoare: nergarea ideii de naţionalism şi naţionalitate, Antinaţionalismul contextual este, şi el, explicit: globalizarea, în al cărei creuzet istorico-geografic-social se produce reconversia culturilor europene şi identităţilor, şi nu numai, într-un proces de întrepătrundere şi uniformizare a acestora. Cu alte cuvinte, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom avea cu toţii acelaşi chip şi aceeaşi asemănare, chiar dacă şi pe mai departe ne vom numi români, maghiari, germani, bulgari, italieni, greci, francezi ş.a.. Sau, poate că nu! În condiţiile în care istoria unei naţiuni şi, deopotrivă, valorile şi învăţămintele ei sunt trecute la index, uitate ori ignorate, trimiterea ei în desuetudine riscă să echivaleze cu autonegarea. Şi ce va fi după aceasta nu este deloc greu de imaginat. Cred, aşadar, ca odată cu propriul proces de conştiinţă şi apartenenţă naţională pe care ni-l datorăm fiecare dintre noi, trebuie să ne întoarcem cu mai multă osârdie la clasici, care au previzionat evoluţiile de astăzi. Iată ce spunea, în urmă cu aproape un veac, marele nostru politician şi patriot Nicolae Titulescu: „Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor” Pentru ca, la rândul său, ilustrul romancier Liviu Rebreanu să-şi declare şi susţină identitatea aparţinătoare prin mărturisirea rămasă la fel de actuală: „A-ţi iubi ţara nu înseamnă a fi naţionalist”. În ce mă priveşte, mi-am croit şi susţinut crezul de ţară, cu toate componentele lui afective, declarative şi faptice, pe îndemnurile clare şi deosebit de sugestive cuprinse în cele patru versuri-mesaj ale „Testamentului literar” lăsat nouă, românilor, în epoca în care se coagula ideia de unitate şi conştiinţă naţională, de Ienăchiţă Văcărescu. „Urmaşilor mei Văcăreşti// Las vouă moştenire / Creşterea limbii româneşti / Şi a patriei cinstire”.

Mă-ntreb şi acum: câţi dintre noi îşi mai amintesc de el, poetul, şi de testamentul lui? Sau de ceilalţi gânditori patrioţi care şi-au susţinut identitatea şi legitimitatea naţională?

Ei, şi mulţi alţii ca ei, dimpreună cu milioanele de oameni ce s-au perindat, în răstimpuri, prin viaţă, au acum parte de soarta negării şi înstrăinării.

Sunt tot mai multe şi din ce în ce mai clare semnele care ne avertizează că arhitectura mondială va cunoaşte, nu peste multă vreme, configuraţii cu totul aparte, aşa după cum lasă a se înţelege liderii actualelor mari puteri ale lumii. Cele

pag 2

ce se întâmplă de câţiva ani încoace sunt tot atâtea confirmări ale noilor alinieri geo-strategice. Războiul psihologic devenind, alături de cel fierbinte, o expresie a agresiunilor duse pe fronturile mutaţiilor gnostice, şi care se sprijină pe un întreg arsenal de false valori, pe inducerea de efecte nocive, şi nu în ultimul rând pe catalogări acuzatoare la adresa celor care se postează pe poziţii de respingere a „noului val”.

Vântul negării valorilor clasice privind rolul naţiunilor şi statutul naţionalităţilor, pe care ni le-am dori imuabile, suflă şi pe la noi, cu intensificări de putere. Cine i se împotriveşte sau îşi exprimă propriile puncte de vedere, argumentate şi puse în contextele lor logice, este catalogat drept naţionalist, riscând să-şi atragă oprobiul şi sancţiunea publică. Trecute la index, tradiţiile - cu tot ceea ce înseamnă ele, particularităţile şi specificităţile poporului nostru sunt condamnate la negare, după cum ne spunea, nu cu mulţi ani în urmă, unul dintre conaţionali, publicistul Octavian Paler: „Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar ptea fi părăsită de istorie”. Ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar în noi înşine, au un singur nume ce ar trebui să ne trezească din erorile în care riscăm să cădem: deznaţionalizarea. Kosovo, Nagorno Karabach, Ucraina şi Crimeea, sunt doar câteva exemple. Mergând mai departe, vom vedea şi alte chipuri ale globalizării prin alte părţi ale lumii, în Siria şi Irak, în Libia ori ţinuturile kurzilor, dar şi în fenomenul marilor migraţii care sufocă continentul european.

Lumea se reaşează, se caută noi sfere de influenţă, iar ţinuturile româneşti sunt pândite la cotitură din toate cele patru puncte cardinale, şi nu este doar o chestiune de rostire, ci una cu redundanţe ce pot deveni grave, recroirea geo-strategică, de pe urma căreia Moldova să redevină mare, cu graniţele pe Carpaţi, Ardealul să treacă peste Tisa ş.a.m.d. Agitând lozincile naţionaliste, cu trimiteri subânţelese sau de-a dreptul directe, la tendinţele globaliste, mai vechi ori mai noi, uităm aproape cu totul de ceea ce ne spunea marele nostru istoric Spiru Haret: „Patria o face limba şi istoria, religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea este a se lepăda cineva de patria sa”. Avem, oare, dreptul?, iată întrebarea pe care trebuiie să ne-o punem, concomitent cu căutarea răspunsului în noi înşie, înainte de a îmbrăţişa pe negândite mesajul vechiului dicton latin „ubi patria, ibi bene”. Fiindcă ceea ce s-a împlinit cu atâtea sacrificii şi jertfe de sânge, cu răbdare şi nădejdi, riscă să fie spulberat mult mai curând decât ne-am putea închipui. Devenind străini în propria casă. Şi, da! Dacă însuşi marele Eminescu, Dumnezeul pământean al românilor, a fost catalogat drept naţionalist, atunci de ce nu am fi şi noi, spre a ne feri de pribegiile pe la „marile porţi” ale continentului? Fiindcă „Naţionalismul este singura doctrină salvatoare pentru un stat ca al nostru”: l-am citat pe poetul Octavian Goga.

EDITORIAL

CONSILIUL DIRECTOR: Adrian AMALANCI - director Leonard POPA - redactor- şef

Schimbare de ştafetă la FR Fotbal?

*Acest proiect publicistic este finanţat integral de consiliul director.

GUSTUL MIERII Cum-necum, din când în când, iată că mai avem parte şi de câte-o acadea pe băţ îmbrăcată în ciocolată, în locul bomboanelor verzi de-un leu suta de grame. Fotbalul românesc se pregăteşte de o altă nuntă, mirii se-nghesuie la altar de mai să-l ia cu asalt declarând pe-ntrecute că ei nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase, fiindcă nici măcar n-au gustat din ghiveciul penal care i-ar putea aşteapta pe masa pusă. În caz de adjudecare a fotoliului de lider.

Sunt curaţi şi neprihăniţi precum fetele mari. Şi de-asta se bagă la înaintare, cu capul înainte, fiecare socotindu-se îndreptăţit să marcheze pe tabela de scor a voturilor. Treaba lor dacă vor să se-mbete cu apă rece, fiindcă lozul câştigător fiind atât de dolofan s-ar putea să fi fost deja tras şi ţinut la fereală.

Cum spuneam, e treaba lor şi nu a noastră. Noi vrem fotbal adevărat, circul (alegerilor la FRF) îl avem pornit deja, promisiunile şi jurămintele de credinţă curg precum atacurile în valuri la poarta adversă, întâlnirile cu catindaţii senmulţesc şi aşteptăm doar confruntarea finală, până la care mai avem doar de-o pasă în adâncime. Ce-i mână pe ei în luptă? Formulând întrebarea, risc să fiu acuzat de o retorică ieftină. Să fim sinceri, e vreun chibiţ, mă rog – vreun fan al jocului cu baronul rotund, care să nu râvnească la binefacerile

de capo di tutti capi al fotbalului românesc?! Lefuri gheboase, de mai să nu-ncapă în carduri, deplasări mocca în străinătăţi, distracţie pe bandă rulantă la meciuri, pe care plebeii trebuie să le plătească pentru a le vedea. Şuste cât cuprinde, pile şi relaţii, protocoale cu folcloriste şi câte altele!

Performanţe? Mai mult nema, decât ja! C-aşa-i treaba, în orice competiţie nu pot fi decât un câştigător, iar restul - învinşii.

Un rol cu care ne-am obişnuit de mult. Ca o predestinare. Foto coperta 1: Oricum va România începe să fi, orice s-ar conteze în turneele întâmpla, vom de beach-volleyball avea un nou prin cuplul Beata preşedinte la Vaida/Adriana FRF. Chiar Matei, învingătoare dacă va fi tot în luna mai a.c., întrcel vechi. Cu un turneu desfășurat alte cuvinte, în Brazilia! şi un nou început de drum. Justificare pentru a ne mai împinge aşteptările preţ de niscai ani, cu schimburi de mentalităţi, de generaţii şi de programe. Iar în ăst răstimp, gustul mierii va fi pe buzele noilor viitori (doritori) conducători. Un gust nealterat de sindromul inapetenţei. Şi pe care păliturile de osăndă îi vor ocoli. O vreme. Faulturile sunt doar pentru actorii de pe scena gazonată.

Mihai BUZNEA

Semnează: Costin ALEXANDRESCU Adrian AMALANCI Radu ANDRIESCU Ionuţ BRÂNZEI (fotoreporter) Ovidiu BUFNILĂ Florin FILIOREANU Cornel GALBEN Mircea M. IONESCU Dan Gabriel MAREŞ (Bucureşti) Victor Eugen MIHAI (VEM) Daniel MUNTEANU Răzvan PESA-MOZA Constantin PLETOSU (Spania) Dana POPA Leonard POPA Marcian POPA Cătălin RĂDULESCU (Galaţi) Dan SION Ion ŞARBAN Florin ŞTEFĂNESCU Pentru o documentare cât mai exactă şi pentru participarea redactorilor noştri la evenimentele sportive în care sunt implicate, rugăm cluburile sportive şi instituţiile abilitate să ne informeze din timp, despre competiţiile aflate în derulare.

Corespondenţa se poate trimite online pe adresa sportul. bacauan@yahoo.ro.

Notă: Articolele, tehnoredactarea, corectura şi îngrijirea ediţiei s-au făcut gratis. Această notă are înţeles pentru instituţiile fiscale competente.

Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine exclusiv autorilor.

Manuscrisele şi fotografiile reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie.

Sediul redacţiei: Bacău, Letea 13, judeţul Bacău Telefoane:

0743665.630;

0752-924.152;

0334-808.022; https://www.facebook.com/ Sportul.Bacauan E-mail: yellow_cyprus@yahoo.com amalancia@yahoo.com Colecţia completă a Revistei “SPORTUL BĂCĂUAN” se găseşte la Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” din Bacău.

pag 3

ATLETISM

Campionatele Internaţionale de Atletism ale României

C

ampionatele Internaţionale ale României au debutat cu o conferinţă de presă la care a participat conducerea Federaţiei Române de Atletism (preşedinte Florin Florea şi secretarul general Augustin Iancu) şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism Cluj, Ioan Măcelaru. Au fost detaliate ultimele detalii organizatorice legate de competiţie. În urma finalizării participărilor, la Campionatele Internaţionale de Atletism ale României s-au înscris 252 atleţi (159 la masculin, 93 la feminin), dintre care 42 sunt reprezentanţi ai atletismului internațional, venind din ţări ca Armenia (2), Bulgaria (3), Germania (2), Israel (1), Moldova (7), Serbia (11), Turcia (16). A fost prima dată când Campionatele Internaţionale ale României s-au desfăşurat timp de 2 zile şi au găzduit 38 de probe (19 feminin, 19 masculin). Este una dintre cele mai complexe întreceri continentale, unde atleţii români şi străini îşi pot îmbunătăţi recordurile personale şi pot îndeplini baremurile pentru Campionatul European de la Berlin. La ediţia cu numărul 63 a „Internaţionalelor” a fost permisă înscrierea liberă a atleţilor, renunţându-se la invitaţiile nominale.

Astfel, competiţia a reunit un număr record de atleţi. A fost pentru a treia oară când moderna arenă sportivă „Cluj Arena” a găzduit Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, după ediţiile din 2014 şi 2017. Ediţia 2018 a fost considerată o avanpremieră a ediţiei 2019 care îşi propune să devină o întrecere de tip Grand Prix. Federaţia Română de Atletism va depune candidatura pentru un concurs „Grand Prix Permit” şi speră să deschidă calea marilor întreceri de pistă din România. „Anul 2018 este unul special, al încercărilor. Am trecut cu brio de organizarea primului Campionat European de 24 de Ore de Alergare şi acum dorim să atragem atenţia asupra competiţiilor de pistă, iar Campionatele Internaţionale de Atletism ale României sunt ocazia perfectă pentru acest lucru. Vrem să ne măsurăm forţele anul acesta, să vedem ce sportivi şi ce public reuşim să atragem. În urma acestei ediţii vom trage concluzii, iar pentru ediţia din 2019 ne propunem să depunem candidatura României pentru un concurs de tip Grand Prix Permit” a declarat Florin Florea, preşedintele Federaţiei Române de Atletism. La competiţia de la Cluj, au participat elita atletismului românesc la această oră şi atleţi străini cu performanţe de top internaţional.

PLUSURI ȘI MINUSURI Cu toate că ploaia nu a ocolit „Cluj Arena”, proba de triplusalt a fost adjudecată de către atleta noastră Andreea Panțuroiu (CSM București) care, din ultima încercare, și-a îmbunătățit cu trei centimetri recordul personal care data din anul 2016. Splendid debut de sezon internațional pentru eleva antrenoarei Mihaela Nicoară! Pe prima treaptă a podiumului au urcat și Andrei Gag (CSM București, antrenor Ioan Zanfirache) la aruncarea greutății, cu o încercare care a măsurat 20,12 m, și sulițașul Alexandru Novac (79,61 m, CSM Bacău-SCM Bacău, antrenor Mihaela Melinte). Și în proba feminină de 400 m ne-am putut bucura de o victorie categorică, mare satisfacție pentru gazde, medalia de aur

pag 4

fiind cucerită de Andrea Miklos (antrenoare Kanizsay Magdolna, CSS Viitorul Cluj), clujanca fiind cronometrată în 52,35. Pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere a urcat sârboaica Tamara Salaski, 53,42), pentru ca medalia de bronz să-i revină Biancăi Răzor (CSA Steaua, antrenor Zsolt Gyongyossy). Rezultat de excepție pentru turcul Can Yavuz, învingătorul de la 400 m, care a fost cronometrat în 45,84, alergătorul nostru Robert Parge (CSU Cluj, antrenor Vasile Boboș) sosind al doilea (45,92). La întrecerea de la aruncarea ciocanului, care a s-a desfășurat în parcul Babeș, cea mai bună poziție a fost ocupată de Zalina Petrivskaya, din Republica Moldova, cu 71,07 m, o perfomanță de top mondial, ca și cea a atletei noastre Bianca Ghelber (SCM Bacău-CSA Steaua, antrenor Lucică Cucoș), care, cu 70,96 m, a primit medalia de argint. Record național de tineret pentru Robert Parge! Performanța de 45,92 a lui Robert Parge la 400 m, cu care a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere a reprezentat un nou record de tineret (U23). Între timp, o altă clujancă, actualmente legitimată la CSA Steaua, Anamaria Nesteriuc (antrenoare Doina Nesteriuc) a punctat cu victorie, de această dată la 100 m garduri, fiind cronometrată în 13,16. Finala de la 100 m a fost clar dominată de atleții din Turcia, care au cucerit medaliile de aur și argint prin Hekimoglu Yigitcan (10,33), respectiv, Ay Aykut (10,36). Al treilea a sosit sprinterul nostru Petre Rezmiveș (CSU Cluj), cronometrat în 10,40.

Campioni ai Internaționalelor României au devenit și Alin Firfirică (CSA Steaua-CSU Suceava, antrenor Daniela Costian) la disc (64,40 m), Cosmin Dumitrache (CSM București-CS Rapid, antrenor Miomir Popovici) la 110 mg (14,20), Marina Baboi (SCM Gloria Buzău, antrenoare Doina Voinea) la 100 m (11,51). Victorie categorică a Claudiei Bobocea la 1500 m, eleva antrenorului Valentin Anghel, legitimată la CSM Sf Gheorghe-CSA Steaua, impunându-se în 4:26,73. Pe prima treaptă a podiumului de premiere s-au urcat și Cosmin Trofin (CSA SteauaCSM Sf. Gheorghe, antrenoare Margareta Barbu) la 800 m (1:47,84), ca și Ionela Luca (CSM Călărași-CS Rapid, antrenor Virgil Costache), cu 3,80 m la săritura cu prăjina. Ștafeta de 4X100 m a Turciei s-a impus în 40,43 (Ay/Aykut/ Ozkan/Ertan), urmată de tricolorii de la CSM Slatina (Dincă/ Cosmin/Naegoe/Andrei), în 40,70. Proba care a încheiat reuniunea din această seară a fost săritura în lungime adjudecată de stelistul Valentin Toboc (antrenoare Mihaela Toboc) care a avut o reușită de 7,61 m, în ultima încercare.

Marina Baboi, două recorduri personale Chiar dacă ploaia a căzut în mai multe reprize torențiale în a doua zi a Internaționalelor, îmbibând serios pista de pe „Cluj Arena”, atleții și-au văzut de treabă, obișnuiți cu astfel de vicisitudini meteorologice. Superbă evoluția învingătoarei de la 200 m, Marina Baboi (SCM Gloria Buzău, antrenoare Doina Voinea), încheiată cu un nou record personal (23,81), după ce, la 100 m, izbutea aceeași performanță. Nici Andrea Miklos (CSS Viitorul Cluj, antrenoare Kanizsay Magdolna) nu s-a lăsat mai prejos!

*În fotografie, lidera incontestabilă a triplusaltului românesc, atleta Andreea PANȚUROIU, alături de antrenoarea sa, Mihaela NICOARĂ

A sosit a doua, tot cu record personal (23,95), după ce, la 400 m, puncta cu o victorie. Cursă deosebit de frumoasă, decisă numai pe final, am putut vedea la 1500 m. Încă junior 1, Adrian Garcea (Pandurii Tg. Jiu, antrenor Ion Bură – 3:46,68) a rezistat cu stoicism atacului declanșat de Nicolae Coman (CSA Steaua-CSU Arad, antrenoare Margareta Barbu), cronometrat în 3:47,31. Pe prima treaptă a podiumului de premiere au mai urcat, la 800 m, Cristina Bălan (CS Athletics Timișoara, antrenoare Simona Șerban - 2:05,62), Ioana Țigănașu (CS Ceahlăul P. NeamțLPS P. Neamț, Dan Cojocaru) la disc (48,22 m) și Sanda Belgyan (CSU Cluj Napoca, antrenoare Melinția Măcelaru) la 400 mg, fiind cronomatrată în 59,19. La 400 mg s-a impus categoric turcul Sinan Oren (50,75), urmat de sârbul Milos Markovic (53,34) și de tânărul nostru atlet Eduard Rusu (55,36). Dacă la triplusalt pe prima treaptă a podiumului de premiere a urcat Levon Aghasyan din Armenia (16,57 m), la aruncarea ciocanului a câștigat Serghei Marghiev din Republica Moldova (75,51 m).

Cap de afiș al celei de-a doua zile a Internaționalelor, întrecerea de la lungime ne-a oferit un adevărat show de top internațional. Revenită în „ovalul magic”, Florentina Iușco Marincu (CS Cetate Deva, antrenor Nicolae Alexe) a câștigat medalia de aur,

cu o încercare care a măsurat 6,62 m, depășindule, astfel, pe Angela Moroșanu (CSM București, antrenor Linte Marius – 6,49 m) și pe Alina Rotaru (CSM București, antrenor Mihai Corucle – 6,48 m).

Rezultat de excepție pentru turcul Acet Aperen la săritura în înălțime. Cu 2,30 m s-a impus categoric, pe locurile 2 și trei clasându-se Mihai Donisan (CS Dinamo, antrenor Sorin Matei), respectiv, Mihai Anastasiu (CS Rapid, antrenor Doru Oprea), ambii cu 2,15 m, departajați de numărul de încercări. Și la 3000 m obstacole, am avut de-a face cu o victorie detașată, cea a turcoaicei Erol Sumeyye, care a parcurs distanța în 10:16,75, fiind urmată de eleva antrenoarei Viorica Dima, Adela Bălțoi (CS Pandurii Tg. Jiu – 10:28,01). Ștafeta Turciei de 4X400 m (Cankci/Korkmaz/Ozyurek/Kasap), cronometrată în 3:11,38, s-a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere, urmată de sprinterii de la CSU Cluj Napoca „A” (Opriș/Taut/Macovei/Parge – 3:17,14). Victorii în probele lor au mai înregistrat Andrei Ștefana (CSM Craiova, antrenoare Cristeana Cojocaru), la 3000 m obs (9:08,11), Lenuța Burueană (CS Ceahlăul P. Neamț-CSA Steaua, antrenor Dan Cojocaru) la greutate (14,74 m), Florina Necșoiu (CSM Brașov, antrenoare Ligia Cuciurovschi) la suliță (53,82 m) și Ionuț Neagoe (CSM Slatina-CSU Pitești, antrenor

pag 5

Liviu Mihăilescu) la 200m (20,93). Superbă victoria Ancuței Bobocel (CSU Craiova-CS Dinamo) la 5000 m (15:39,08), eleva antrenorului Marin Istrate fiind urmată de Roxana Bîrcă (CSA Steaua-CSU Arad, antrenoare Margareta Barbu – 15:39,08) și de Cristina Simion (CSA Steaua-CSU Arad, antrenoare Margareta Barbu – 16:27,34). În cursa similară masculină s-a impus Nicolae Soare (CS Știința Bacău, antrenoare Cristina Alexe, care a fost cronometrat în 14:19,05.

Așadar, după două zile de spectacol atletic, cele trei mari premii conform tabelei internaționale de punctaj au revenit turcului Acet Aperen (înălțime; 2,30 m, 1179 puncte – 600 de euro), Anndreei Panțuroiu (triplusalt; 14,36 m, 1154 pct – 400 de euro) și lui Alin Firfirică (disc; 64,40 m, 1141 pct – 200 de euro).

Bilanț băcăuan Locul 1 – Soare Nicolae Alexandru, CS Știința Bacău, 5000m, 14:19.05 Locul 1 – Novac Alexandru Mihaiță, CSM Bacău/SCM Bacau, suliță, 79.61m Locul 2 – Aniței Georgiana Iuliana, SCM Bacău/CSM București, triplusalt,13.46m Locul 2 – Ghelber Bianca Florentina, SCM Bacău/CSA Steaua, ciocan, 70.96m Locul 2 – Volf Diana Ioana, CSM Bacău, 400m garduri, 61.40 Loul 3 – Volf Diana Ioana, CSM Bacău, 100m garduri, 14.18 Locul 3 – Olenici Angela Veronica, CSM Onești, 1500m, 4:33.85 Locul 3 – Terpezan Alexandru, CSM Onești, 200m, 21.53 Locul 3 – Asmarandei Florin Sebastian, CSM Bacău, ciocan, 58.27m.

Sursa: siteul oficial F.R. Atletism *În fotografii: podiumul la 5000m, cu băcăuanul Nicolae SOARE pe cea mai înaltă treaptă (sus) și atleta Marina BABOI- învingătoare la 100m și 200m (jos)

pag 6

În fotografii: Anamaria NESTERIUC (sus)câștigătoare la 100m garduri; Andrea MIKLOS (stânga jos)câștigătoare la 400m; podium la 100m garduri, cu Diana VOLF, Anamaria NESTERIUC și Elena VISCUN (dreapta jos, de la stânga)

pag 7

Andreea PANȚUROIU a reușit cel mai valoros rezultat al acestor Internaționale ale României!

pag 8

LUPTE GRECO-ROMANE

DIN NOU CAMPIONI

Așa cum ne-au obișnuit luptele băcăuane au urcat pe podium și la Finalele Campionatului Național de seniori U23 de la Iași (10-13 mai 2018) prin sportivii: Claudiu Pal (63 kg loc I), Irinel Botez (67 kg loc I), Alexandru Solomon (72 kg loc II), George Șarban (97 kg loc II), George Costin (130 kg loc III) de la SCM și CSM Băcău, pregatiți de antrenorii Cătălin Matache, Ion Șarban, Sorin Tașcă și tânărul Irinel Botez aflat în dublă ipostază, de sportiv și de antrenor- demonstrând încă de la început talent și inspirație prin cooptarea lui George Costin un tânăr pasionat de luptele greco-romane și care a reușit la o categorie destul de “grea”(130 kg)- să cucerească bronzul după un parcurs excelent presărat cu diferite execuții tehnice spectaculoase începănd de la “aufraisere” ( cuvânt provenind din limba germană - luptele având de altfel un vocabular multilingv , de exemplu: din engleza - open, franceza - passif / rouge / ble , rusa - davai , italiana - panzzarela , etc ) și culminând în finala mică cu dublu salt, o execuție de mare amplitudine și spectacol.

Astfel, SCM Bacău reușește pentru a “n” oară să urce pe prima treaptă devansând cluburi cu tradiție în lupte ca CS Dinamo București și CSM Suceava, confirmând organizarea-justificatăa Centrului Olimpic la Bacău. De altfel, Centrele Naționale de la Câmpulung Muscel și Bacău și-au “luat” partea leului, finaliștii făcând parte dintr-un centru sau altul.

Irinel Botez, practic, nu a avut adversar și, în absența lui Mihai Mihuț, proaspăt Campion European de Seniori (cu care își dispută poziția-teribilă categorie- dar cu avantajul sportivului nostru de a fi mai tânăr cu 2 ani, amândoi cu palmares internațional) și aflat în pregătiri de nuntă, eveniment care reunește la Piatra Neamț-Săvinești, toată lumea bună a luptelor, avându-l ca naș chiar pe Toni Arghira, antrenorul coordonator de la Câmpulung Muscel.

Să reamintim că luptele romanești vin după un succes extraordinar la CE seniori din Rusia, unde au fost cucerite “la ruși acasă” nu mai puțin de 5 (cinci!) medalii, succes nemaiavut de dinainte de ’89, când românii “mâncau luptele pe pâine” și ca o prefigurare a CE pe care le vom organiza noi, la București, în 2019, de asemenea, după o perioadă de 40 de ani. De altfel, personal

președintele FRL Răzvan Pârcălabu a participat la această finală aducând aprecieri sportivilor și antrenorilor și făcând în același timp un apel tuturor de “a fi cu picioarele pe pământ” pentru că rezultatele mari obligă, aduc presiune și nasc așteptări - așteptări de la forurile naționale, de la suporteri, etc - un președinte care mereu a lucrat sub presiune, a contextului și a sa (formulată mereu prin obiective îndrăznețe).

Claudiu Pal a revenit spectaculos, sigur și neașteptat, după o accidentare care l-a obstrucționat în pregatire, dar timp în care se pare că s-a antrenat mai eficient decât contracandidații săi. Alexandru Solomon “s-a sacrificat” și a atacat o categorie superioară de greutate, în ideea obținerii a cât mai multe poziții (puncte) pentru Bacău, lucru care s-a și întâmplat. Una peste alta, se pare ca sectia de lupte reușește, indiferent de “intemperii”, să urce permanent pe podium aceasta fiind probabil și o chestiune de destin (la modul astral) sau de sportivi și antrenori inspirați (la modul obiectiv).

Trebuie să mai adăugăm aici generația foarte valoroasă de juniori mici a Bacăului care “produce” deja rezultate internaționale (ex: argintul lui Igor Botez la gimnaziadă (Marrakech - Maroc) - o competiție de nivel mondial și participările care se vor derula la Europenele și Mondialele de Cadeți și Juniori mici) de la Skopje, Gyor și Zagreb. Urmează un an cu un calendar sportiv interesant!

Iași- condiții excelente, organizare bună, centrul orașului superb, mai ales, în zonele cu spații verzi, totul te face să crezi că ești în altă parte, dacă nu ar fi, totuși, traficul destul de aglomerat și lucrările “telurice” care străbat orașul... oraș, aparent, în plină dezvoltare.

Arbitrajul, destul de bun, completat și de regula challengeului unic, care permite întreruperea meciului și studiul video al fazei contestate.

Multe meciuri spectaculoase care arată o generație tehnică și dornică de performanță, s-a format “o masă critică” care pare să direcționeze sportivii spre performanță, nu spre tentațiile vârstei, vechea problemă a loturilor naționale și nu numai…

Ion ȘARBAN

pag 9

FOTBAL

BARAJUL PENTRU PROMOVARE ÎN LIGA a 3-a

ACS Gauss Bacău a promovat în Liga a 3-a

În tur, pe terenul campioanei județului Botoșani, Avântul Albești, ACS Gauss Bacău s-a impus cu 1-0 prin golul lui Ionuț Furtună. Restul problemei a fost rezolvat sâmbătă, 30 iunie, pe „Letea”, de la ora 17.30, atunci când a fost programată manșa retur a barajului de promovare în Liga a III-a și când fotbaliștii băcăuani au repetat isprava din tur, cu o victorie la același scor, 1-0.

UN SUCCES ANUNȚAT

Regiunea 1 Victoria Lețcani (Iași) – CSM Ceahlăul Piatra Neamț (Neamt) nu se dispută Avântul Albești (Botoșani) – ACS Gauss Bacău (Bacău) 0-1 și 0-1 Somuz Fălticeni (Suceava) – Flacăra Muntenii de Sus 1-0 și 5-0 Regiunea 2

„Așteptăm cât mai multă lume la stadion și sperăm ca la final să ne putem bucura alături de susținătorii noștri pentru promovarea în Liga a III-a”, a declarat înainte de partida retur, Andrei Întuneric, antrenorul -jucător al echipei ce ar urma să-și schimbe în inter-sezon numele în Asociația Club Sportiv Suporter FCM Bacău. „În tur, puteam să ne impunem la o diferență mult mai mare, ceea ce ar fi tranșat, probabil, chestiunea promovării. Pe de altă parte, această victorie la limită ne ține în priză. E normal să tratăm cu toată responsabilitatea jocul retur deoarece de acest meci depinde întreaga noastră muncă depusă vreme de un an. Ar fi păcat să-i dăm cu piciorul. Avântul Albești este o echipă bună. Valoric, aș plasa-o în spatele nostru și al Viitorului Curița, ca să fac o referire la campionatul județean al Bacăului” a mai afirmat tehnicianul Gauss-ului.

PLOAIA A AMÂNAT … PROMOVAREA! Manșa secundă a „barajului” a fost în pericol să nu se dispute deoarece o mare parte a terenului de pe stadionul „Letea” era acoperită de apă ca urmare a ploilor ce s-au abătut peste Bacău. Arbitrul bucureștean Andrei Antonie a decis amânarea întâlnirii cu o oră, timp în care gazdele au reușit, inclusiv cu efortul suporterilor, să îndepărteze apa de pe suprafața de joc. Începută la ora 18.30, confruntarea retur a dat din nou câștig de cauză Gauss-ului, care s-a impus cu 1-0 prin golul înscris din lovitură liberă de Vasile Dobârceanu în min.20.

Dan SION

pag 10

Energia Negrești Oas (Satu Mare), Gloria Cornești (Dâmbovita), Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) și Victoria Letcani (Iași) nu au primit din partea FRF drept de participare la barajul pentru promovarea în Liga 3, deoarece nu au Certificatul de Identitate Sportivă (n.r. – CIS). Astfel, ACS Unu Fotbal Club Gloria, redenumită din ACS Dumitra (Bistrita-Năsăud), FC U Craiova (Dolj), CS Ocna Mureș (Alba) și CSM Ceahlăul Piatra Neamț vor accede în al treilea eșalon fără să joace. Nu același verdict din partea FRF l-au primit și campioanele cu aceleași probleme celor patru enumerate mai sus, astfel că Avântul Albești (Botoșani), AS SR Brașov, MSE Târgu Mureș (Mureș), Voința Lupac (CarașSeverin), Petrolul Bustuchin (Gorj), AFC Singureni (Giurgiu), Pescărușul Sarichioi Junior (Tulcea) și Universitatea Dunărea de Jos Galați vor juca. În concluzie, 12 campioane județene nu îndeplinesc condițiile de participare la barajul pentru promovarea în Liga 3, fie că nu au CIS, fie că sunt de drept public, dar doar patru au fost pedepsite de FRF. Meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3:

Sticla Arieșul Turda (Cluj) – ACS Unirea Mirșid (Sălaj) 4-2 și 6-0 ACS Unu Gloria (Bistrița-Năsăud) – Energia Negrești Oas (Satu Mare) nu se dispută CS Minaur Baia Mare (Maramureș) – CSC Sânmartin (Bihor) 2-0 și 0-0 Regiunea 3 ACS SR M.Brașov (Brașov) – ACS Nemere Ghelința (Covasna) 2-0 și 1-0 MSE Târgu Mures (Mureș) – Păltiniș Rășinari (Sibiu) 1-3 și 2-0 CS Ocna Mureș (Alba) – AS Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) nu se dispută Regiunea 4 CS Hunedoara (Hunedoara) – Voința Lupac (Caraș-Severin) 2-1 și 0-1 ACS Dumbrăvița (Timiș) – Viitorul Șimian (Mehedinți) 6-0 și 5-0 Crișul Chișineu Criș (Arad) – Petrolul Bustuchin (Gorj) 4-0 și Regiunea 5 Flacăra Horezu (Vâlcea) – Rapid Buzescu (Teleorman) 1-0 și 8-0 Unirea Bascov (Argeș) – ACS Vedita Colonești (Olt) 1-0 și 2-1 Gloria Cornești (Dâmbovița) – FC U Craiova (Dolj) nu se dispută Regiunea 6 Abatorul Slobozia (Ialomița) – CSO Bragadiru (Ilfov) 2-4 și 1-1 AFC Singureni (Giurgiu) – SC Fotbal Club R București 1-10 și 0-7 Venus Independența (Călărași) – CS Blejoi (Prahova) 1-1 și 5-1 Regiunea 7 Sportul Ciorăști (Vrancea) – CS Medgidia (Constanța) 0-3 și 2-2 Pescărușul Sarichioi Junior (Tulcea) – SCM Gloria Buzău (Buzău) 1-5 și 0-3 Universitatea Dunărea de Jos Galați (Galați) – CS Făurei (Brăila) 4-3 și 0-4

FOTBAL, Liga a 2-a

REUNIRE CU NOUTĂȚI LA AEROSTAR

Nou promovata în Liga a II-a intenționează să-și definitiveze lotul cu care va aborda ediția de campionat 2018-2019.

Deocamdată, băcăuanii și-au asigurat serviciile a trei noi jucători.

Este vorba de doi fundașii centrali Costin Ghiocel și Alexandru Ichim și de atacantul Valentin Buhăceanu. Ghiocel are 24 de ani și vine de la Dacia Unirea Brăila, A. Ichim va împlini 29 de ani în august, s-a format la Ceahlăul Piatra Neamț și a evoluat ultima oară la Petrolul Ploiești, în timp ce Buhăceanu (25 de ani) a jucat anul trecut la Știința Miroslava. La antrenamente era așteptat și fundașul stânga Florescu, de la Bucovina Rădăuți. O altă veste bună este că Alexandru Roșca (și el Under 21, ca și Florescu), a decis să continue alături de Aerostar. „După ce în primă fază părea tentat să plece, Roșca m-a anunțat ca rămâne la noi, lucru care nu poate decât să mă bucure.

La polul opus, sa înregistrăm plecarea lui Sandro Masella, care și-a găsit echipă în Italia”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici, care așteaptă zilele viitoare încă un portar și un jucător de câmp. În funcție de numele noi din lot, Aerostar va anunța și jucatorii la care va renunța. Campionatul Ligii a II-a va începe pe data de 4 august, la start prezentându-se 20 de echipe, o bună parte dintre acestea fiind nume de referință in fotbalul românesc: UTA, U Cluj, Poli Timișoara, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, FC Argeș sau Chindia Târgoviște.

EGAL CU FC BOTOȘANI…

, 26 iunie, în primul amical al verii, „aviatorii” au remizat, 0-0, pe terenul formației antrenate de Costel Enache, FC Botoșani.

Mai mult, băcăuanii puteau da lovitura pe final, atunci când li

s-a refuzat un penalty clar la faultul comis asupra noii achiziții Buhăceanu. „Chiar m-a supărat decizia arbitrului, care a închis ochii la o asemenea infracțiune. Buhăceanu scăpase singur spre poarta adversară când a fost faultat clar de un jucător al Botoșaniului. Ni s-a anulat și un gol pe motiv de ofsaid, însă în această situație este posibil ca decizia să fi fost una corectă”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale: „Având în vedere că nu aveam nici măcar o săptămână de pregătiri la activ, este OK. A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părți, echipa noastră prezentânduse bine la acest moment. Fiind vorba de un prim amical, rezultatul are o importanță secundară, însă face bine la moral atunci când vezi că poți ține pasul cu o echipă din Liga I”. Aerostar a evoluat în formula: Hărăguță- Honea, S. Ichim, Mihăeș, Mihălăchioae- Sahru, Chirilă, Fl. Istrate, Căinari- Vraciu, Hurdubei. În partea secundă, cu excepția lui Potcoavă, care a acuzat o stare de rău, au fost utilizați toți ceilalți jucători deplasați pentru testul de la Botoșani: Ardei, Roșca, Artenie, A. Pavel, Buhăceanu, Covasan (un jucător născut în 1998, venit în probe) și Florescu (și el un Under 21, adus de la Bucovina Rădăuți). Pe lângă Valentin Buhăceanu (ex Știința Miroslava) și amintitul Alin Florescu, lotului băcăuan li se vor adăuga stoperii Costin Ghiocel (de la Dacia Unirea Brăila) și Alexandru Ichim (de la Petrolul Ploiești) și, foarte posibil, jucătorul de bandă Vasile Chirilescu, care ar urma să vină sub formă de împrumut de la FC Botoșani. Totodată, nou promovata în liga secundă intenționează să înregimenteze încă un portar Under 21.

Dan SION

pag 11

TENIS DE CÂMP

Trofeul Municipiului Bacău: pentru puncte și bani Preambul

Gata cu calificările! Și cu așteptarea. Ajunsă la ediția cu numărul 18 a Trofeului Municipiului Bacău, competiția organizată de SCM Bacău și finanțată de Consiliul Local oferă premii în valoare de 25.000 de dolari plus ospitalitate, ceea ce o plasează pe primul loc în rândul turneelor Futures din România. Învingătorul va lua 35 de puncte și va încasa un cec în valoare de 3.500 dolari. Prin urmare, de azi încolo se joacă pe puncte. Și pentru bani. „În țară au mai rămas doar șase turnee Futures, iar Trofeul Municipiului Bacău este cel mai tare dintre acestea, motiv pentru care organizatorii si finanțatorii merită toate felicitările. Pe lângă notorietate, acest turneu aduce și bani orașului. În plus, oferind tenis de calitate, poate atrage noi adepți”, a punctat super-vizorul Dan Nicolae, care și-a făcut debutul ca arbitru chiar la prima ediție a turneului băcăuan, derulată în 1997. În 2018, Bacăul are doi tenismeni pe tabloul principal de simplu: frații Alexandru și Bogdan Manole, ambii beneficiari de wild-card. Alex, care-l va întâlni în primul tur pe argentinianul Franco Agamenone, a mai fost prezent pe tablou. Bogdan, în schimb, se află la debut. „Pentru mine este o onoare, dar și o șansă ca să arăt de ce sunt în stare”, a declarat proaspătul medaliat cu argint la Naționalele Under 16. „Fiind cel mai important turneu ITF din România, sper ca noi, jucătorii români, să obținem cât mai multe puncte”, a spus Petru Alexandru Luncanu. Românii vor avea însă de furcă și anul acesta. Pe tablou se află adversari cu pretenții. Cum ar fi sârbul Marko Tepavac, câștigător a peste 20 de turnee Futures în carieră, ultimul succes fiind repurtat recent, în Ungaria, la Balaton. „Am ajuns de-abia duminică seara în Bacău și nu am apucat să vizitez prea mult orașul. Din ce am văzut însă, mi-a plăcut mult. E atmosferă frumoasă și intenționez să rămân aici până duminică”, și-a dezvăluit planurile, mai în glumă, mai în serios, sârbul Marko Tepavac, făcând referire la faptul că are ca obiectiv câștigarea finalei. „Sunt pentru prima oară în România. Totul e OK, îmi place orașul și sper să câștig turneul”, a fost ceva mai laconic japonezul Kaichi Uchida, favoritul 2 al Trofeului Municipiului Bacău. Antrenorul lui Uchida, argentinianul Norberto Valsecchi a precizat că elevul său nu este obișnuit cu zgura. „Ca mai toți japonezii, preferă suprafețele rapide, însă vreau ca el să aibă o dezvoltare completă. De aceea, insist și asupra turneelor pe zgură”, a spus Valsecchi, care, născut la Buenos Aires, a locuit timp de 25 de ani în Statele Unite. „După cum observăm, anual, Trofeul Municipiului Bacău aduce deopotrivă jucători noi, dar si fețe cunoscute, ceea ce înseamnă că turneul nostru este unul apreciat. Mulțumim încă o dată Consiliului Local și sponsorului Cristi Lungu; fără sprijinul dumnealor, acest turneu nu ar putea rezista”, a declarat directorul SCM Bacău, Relu Auraș. „Mă bucur foarte mult că Trofeul Municipiului Bacău continuă să existe. Știu că au existat unele sincope în iarnă și chiar aș vrea sa-l felicit pe domnul primar Cosmin Necula pentru faptul că s-a trecut peste toate obstacolele.

După câte s-a putut vedea încă din calificări, și anul acesta competiția este una acerbă”, a afirmat Cristi Lungu, reprezentantul sponsorului Simba Invest și, totodată, președintele de onoare al secției de tenis a SCM Bacău. Ultimul cuvânt la conferința de presă desfășurată, la sediul SCM Bacău l-a avut promotorul Trofeului Municipiului Bacău, antrenorul Mihai Ciuntea: „Mă bucur pentru încrederea care s-a acordat, an de an, clubului nostru referitor la organizarea celui mai important turneu Futures din România. Nivelul a crescut de la un an la altul, la fel ca și numărul de sportivi prezenți în calificări”. Încep meciurile de pe tabloul principal.

Pentru bani și puncte…

Casanova, number 1 Dacă în 2017 a reunit la start sportivi din 20 de țări, anul acesta, Trofeul Municipiului Bacău a ridicat ștacheta, numărul de națiuni prezente fiind 22. Clasat pe locul 255 mondial, argentinianul Hernan Casanova este favoritul numărul1 al turneului. Favoritul 2 e japonezul Kaichi Uchida (294 ATP), în timp al treilea cel mai bine cotat tenismen al turneului băcăuan este egipteanul Youssef Hossam.

Anul trecut, a triumfat Oliveira Ediția din 2017 a turneului băcăuan a fost adjudecată de portughezul Goncalo Oliveira. În finală, lusitanul îl învinsese pe câștigătorul din 2015

pag 12

al Wimbledonului de juniori la dublu, indianul Sumit Nagal. Nici Oliveira și nici Nagal nu sunt prezenți anul acesta în Bacău. (Dan SION) România sau Franța Sâmbătă, 2 iunie, în penultima zi a acestei competiţii de tradiţie, s-au ales cei doi sportivi care se vor înfrunta în finala de duminică. Şi de această dată, turneul şi-a păstrat renumele câştigat încă din prima zi, acela de a da câştig de cauză celor care pornesc cu şansa a doua. Astfel, francezul Jules Okala l-a învins pe ecuadorianul Gonzalo Escobar, cap de serie nr. 4, cu scorul de 2-0 (6-3, 6-2). Înainte de cea de-a doua semifinală, profesorul Mihai Ciuntea, coordonatorul secţiei de Tenis de câmp din cadrul clubului sportiv Sport Club Municipal Bacău, îşi exprima regretul fiindcă sunt şanse mari de a nu avea, pentru a nu ştiu câta oară, un tenisman român în finală. De această dată, ieşeanul Bogdan Apostol, sportiv venit din calificări, i-a făcut pe plac celui care este inima și sufletul acestui turneu. El a reuşit să răstoarne toate pronosticurile învingându-l pe favoritul nr. 1 al acestei competiţii, argentinianul Hernan Casanova, în trei seturi (6-4, 4-6, 6-4). Astfel, duminică, 3 iunie, de la ora 15.00, pe terenul principal al bazei de tenis SCM, Bogdan Apostol şi Jules Okala se vor lupta pentru premiul de 3.500 de dolari şi cele 35 de puncte ATP puse în joc.

Trofeul se duce în Franța Duminică, 3 iunie, de la ora 15.00, în faţa unui public numeros, ieşeanul Bogdan Apostol şi francezul Jules Okala şi-au disputat trofeul şi premiile puse în joc. Câştig de cauză l-a avut cel de-al doilea care, cu un joc lucid şi cu o maimare stăpânire de sine l-a surclasat pe jucătorul român în două seturi, 6-1, 6-1. “Acest trofeu este al comunităţii noastre şi succesul său reprezintă reuşita fiecăruia dintre noi. Îmi doresc ca această competiţie să rămână o tradiţie şi să crească fiindcă băcăuanii sunt mari iubitori ai sportului alb”, a concluzionat primarul Bacăului, Cosmin Necula, în discursul său. Câştigătorul turneului, Jules Okala, a ţinut să mulţumească tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea acestei competiţii. “Îl felicit în primul rând pe Bogdan, fiindcă nu e puţin lucru să vii din calificări şi săajungi să joci finala unui asemenea turneu. Sunt pentru prima dată aici şi mi-a plăcut oraşul, şi atmosfera, şi oamenii. Îmi doresc să revin şi, poate, să câştig din nou”, a mărturisit emoţionat Jules Okala.

pag 13

PROGRAMUL SUPERLIGII DE HANDBAL MASCULIN 2018-2019

CLASAMENTUL FINAL 1. Stiința M. Bacău

18 18 0 0 688- 415 54

2. CS HC Buzău 2012 18 14 1 3 541- 441 43 3. ACS Alexandria 18 12 2 4 573- 452 38 4. CS Medgidia 18 10 2 6 540 512 32 5. Dobr. Constanța II 18 9 2 7 573 490 29 6. CSU Galați 18 9 0 9 530- 489 27 7. CSU CNOT Brașov 18 6 1 11 556- 508 19 8. CSM București II 18 5 2 11 527- 490 17 9. CSU Târgoviște 18 2 0 16 358- 811 6 10. CSM Botoșani 18 0 0 18 352- 630 4* Penalizări * CSM

Botoșani (-3pts neprezentare)

* CSM

Botoșani (-1pts folosire jucător fără drept de joc-

conform rodcnh 28.8 )

Etapa I

pag 14

AHC Dunărea Călărași 2014 CS Minaur Baia Mare AHC Dobrogea Sud Constanța SCM Politehnica Timișoara CSU din Suceava CSM Făgarăs HC Vaslui Etapa a II-a

CSA Steaua București CS HC Buzău 2012 CS Dinamo București AHC Potaissa Turda CSM București CSM Focșani 2007 CSM Bacău

CSA Steaua București CSM Focșani 2007 CSM București AHC Potaissa Turda CS Dinamo București CS HC Buzău 2012 AHC Dunărea Călărași 2014 Etapa a III-a

CSM Bacău HC Vaslui CSM Făgăraș CSU din Suceava SCM Politehnica Timișoara AHC Dobrogea Sud Constanța CS Minaur Baia Mare

CS Minaur Baia Mare AHC Dobrogea Sud Constanța SCM Politehnica Timișoara CSU din Suceava CSM Făgăraș HC Vaslui CSM Bacău Etapa a IV-a

CSA Steaua București AHC Dunărea Călărași 2014 CS HC Buzău 2012 CS Dinamo București AHC Potaissa Turda CSM București CSM Focșani 2007

CSA Steaua București CSM București AHC Potaissa Turda CS Dinamo București CS HC Buzău 2012 AHC Dunărea Călărași 2014 CS Minaur Baia Mare Etapa a V-a

CSM Focșani 2007 CSM Bacău HC Vaslui CSM Făgăraș CSU din Suceava SCM Politehnica Timișoara AHC Dobrogea Sud Constanța

AHC Dobrogea Sud Constanța SCM Politehnica Timișoara CSU din Suceava CSM Făgăraș HC Vaslui CSM Bacău CSM Focșani 2007 Etapa a VI-a

CSA Steaua București CS Minaur Baia Mare AHC Dunărea Călărași 2014 CS HC Buzău 2012 CS Dinamo București AHC Potaissa Turda CSM București

CSA Steaua București AHC Potaissa Turda CS Dinamo București CS HC Buzău 2012 AHC Dunărea Călărași 2014 CS Minaur Baia Mare AHC Dobrogea Sud Constanța Etapa a VII-a

CSM București CSM Focșani 2007 CSM Bacău HC Vaslui CSM Făgăraș CSU din Suceava SCM Politehnica Timișoara

SCM Politehnica Timișoara CSU din Suceava CSM Făgăraș

CSA Steaua București AHC Dobrogea Sud Constanța CS Minaur Baia Mare

HC Vaslui CSM Bacău CSM Focșani 2007 CSM București Etapa a VIII-a

AHC Dunărea Călarăși 2014 CS HC Buzău 2012 CS Dinamo Bucurețti AHC Potaissa Turda

CSA Steaua București CS Dinamo București CS HC Buzău 2012 AHC Dunărea Călărași 2014 CS Minaur Baia Mare AHC Dobrogea Sud Constanța SCM Politehnica Timișoara Etapa a IX-a

AHC Potaissa Turda CSM București CSM Focșani 2007 CSM Bacău HC Vaslui CSM Făgăraș CSU din Suceava

CSU din Suceava CSM Făgăraș HC Vaslui CSM Bacău CSM Focșani 2007 CSM București AHC Potaissa Turda Etapa a X-a

CSA Steaua București SCM Politehnica Timișoara AHC Dobrogea Sud Constanța CS Minaur Baia Mare AHC Dunărea Călărași 2014 CS HC Buzău 2012 CS Dinamo București

CSA Steaua București CS HC Buzău 2012 AHC Dunărea Călărași 2014 CS Minaur Baia Mare AHC Dobrogea Sud Constanța SCM Politehnica Timișoara CSU din Suceava Etapa a XI-a

CS Dinamo București AHC Potaissa Turda CSM București CSM Focșani 2007 CSM Bacău HC Vaslui CSM Făgăraș

CSM Făgăraș HC Vaslui CSM Bacău CSM Focșani 2007 CSM București AHC Potaissa Turda CS Dinamo București Etapa a XII-a

CSA Steaua București CSU din Suceava SCM Politehnica Timișoara AHC Dobrogea Sud Constanța CS Minaur Baia Mare AHC Dunărea Călărași 2014 CS HC Buzău 2012

CSA Steaua București AHC Dunărea Călărași 2014 CS Minaur Baia Mare AHC Dobrogea Sud Constanța SCM Politehnica Timișoara CSU din Suceava CSM Făgăraș Etapa a XIII-a

CS HC Buzău 2012 CS Dinamo București AHC Potaissa Turda CSM București CSM Focșani 2007 CSM Bacău HC Vaslui

HC Vaslui CSM Bacău CSM Focșani 2007 CSM București AHC Potaissa Turda CS Dinamo București CS HC Buzău 2012

CSA Steaua București CSM Făgăraș CSU din Suceava SCM Politehnica Timișoara AHC Dobrogea Sud Constanța CS Minaur Baia Mare AHC Dunărea Călărași 2014

pag 15

SPORTUL ROMÂNESC ȘI MAREA UNIRE ÎNCEPUTURI

NOI ORIZONTURI

Sub formă organizată, sportul românesc își află originile spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Încă din 1840, Gheorghe Asachi (n. 1/12 martie 1788, Herța, Moldova – d. 12/24_ noiembrie 1869, Iași; precursor al generației pașoptiste) a introdus în planul de învățământ al Academiei Mihăilene din Iași (instituție de învățământ superior premergătoare Universității “Alex. I. Cuza”), printre materiile obligatorii, scrima, gimnastica și înotul. De altfel, gimnastica avea să devină primul sport național atestat ca Asociație, la Mediaș, în 1882. O altă disciplină sportivă cu o tradiție pierdută în negura vremii este canotajul. 1856 este anul în care, în Banat, se organizează primul concurs de canotaj, iar șapte ani mai târziu (1863), la Timișoara, se pun bazele unei Asociații profesioniste cu denumirea de Regata. Totuși, românii vor aștepta 60 de ani până la a bifa prima participare la o competiție oficială internațională (Campionatul European de la Belgrad, din 1932) și alți 23 de ani până să obțină prima medalie de aur, în 1955, la Campionatul European de la Gand (Gent/ Belgia), prin echipajul masculin de 4.

De o veche prezență în arhivele sportului românesc, se bucură și tirul. În iunie 1867, la București, se înființează „Societatea Centrală Română de arme, gimnastică şi dare de semn”, primul organism central de conducere a sportului din ţara noastră.

Considerată sport național, oina- similară în multe privințe cu baseball-ul american- își datorează primele competiții unei inițiative a lui Spiru Haret care, în 1897, organizează câteva întreceri interne. De altfel, Spiru Haret e cel care, un an mai târziu (1898), editează primul Regulament al acestui joc, publicat în Monitorul Oficial nr.132 din 1 februarie 1899. Interesant este că, în 2010, cu ocazia Festivalului Internațional al Sporturilor Tradiționale cu Mingea Mică desfășurat în Germania, o reprezentativă a României a disputat chiar și un meci internațional (primul și singurul din palmaresul său), dispunând cu 7-2 de echipa gazdă.

Mai accesibil, datorită costurilor de practicare mai mici, atletismul își face prezența la sfârșitul secolului al XIXlea, când studenții români din țările occidentale, întorși în vacanță, organizează diferite întreceri, în special de alergări. Totuși, primul campionat național se va organiza abia în 1914, doar pentru bărbați, la 16 probe.

Tenisul de câmp începe să fie cunoscut în România, simultan cu apariția acestui sport inventat de Major Walter Clapton Winkfield. Întâile cluburi de tenis iau ființă la București (1864, Bukarest Turnverein) şi Galaţi (1898, Galatz Tennis-Club).

După 1900, disciplinele sportive care capătă tot mai mult contur sunt aceleași cu care românii cochetaseră în secolul anterior: hipismul, patinajul, tirul, scrima, gimnastica, canotajul, atletismul și ciclismul. Jocurile Olimpice debutaseră încă din 1896, dar România va fi prezentă, pentru prima dată, începând cu a doua ediție (1900), când va participa cu un singur sportiv. Din 1905, printre sporturile favorite ale românilor, începe să se numere și boxul, primele gale fiind organizate la București. După 25 de ani, Lucian Popescu avea să aducă României un tilu european (1930).

Din 1906, gimnastica românească va căpăta un nou statut o dată cu înființarea Federației de specialitate, al cărei prim președinte va fi P.V. Năsturel (secondat de Spiru Haret, în acea vreme ministru al Educației). În aceeași perioadă, scrima cunoaște a adevărată ascensiune printre preferințele amatorilor de sport, mai ales că, în 1910, la prima participare românească într-un concurs internațional desfășurat la Paris, Mihai Savu ocupă locul I, performanță izbutită și de Dinu Cesianu, un an mai târziu (1911), la o întrecere de spadă, organizată tot în capitala Franței. Federația Română de Scrimă va lua ființă, oficial, abia în 1932.

La 2 mai 1910, apare, la București, o asociație polisportivă, „Tenis Club Roman” (TCR), care își propune să asigure un cadru organizatoric pentru mai multe discipline: atletism, canotaj, rugby, fotbal, înot, patinaj, sporturi de iarnă, scrimă, tenis şi tir. Numărul membrilor afiliați era în jur de 350, în timp ce culorile alb și verde au fost alese să reprezinte clubul. Rugbyul românesc avea să-și afle certificatul de naștere în cadrul asociației bucureștene, prin inițiativa unui grup de studenți români care studiau în Franța.

Dintre numele primilor rugbyști, enciclopediile sportive le-au reținut pe cele ale lui Grigore Caracostea, fraților Iconomu, Constantin Crătunescu, Nae Mărăscu și Henri Manu. Despre toți aceștia s-a spus, în epoca respectivă, că ar fi făcut parte din loturile unor echipe franceze. Oficial, prima echipă de rugby din țara noastră a fost înregistrată în 1913, în cadrul clubului amintit, iar în 1914 a fost organizat primul campionat național la care au participat două echipe bucureștene, TCR devenind campioană. Un deceniu mai târziu (1924), la Jocurile Olimpice de la Paris, rugbyul avea să aducă României prima medalie olimpică, după o întrecere în 3, alături de Franța și SUA…

pag 16

FOTBALUL CÂȘTIGĂ TEREN Se spune că prima minge de fotbal a ajuns în București printr-un fost student al unei universități din Elveția, pe nume Mario Gebauer, în 1895. În Transilvania, însă, acest sport cărora multora li s-a părut, la început, extrem de bizar, ar fi pătruns chiar mai devreme. Cert este că primul meci de fotbal s-a jucat la Timișoara, în 1902, iar prima asociație de fotbal a fost fondată la București, șapte ani mai târziu (1909), având denumirea de ASAR (Asociațiunea Societăților Atletice din România). Asociația reunea trei cluburi din Regat: Colentina CA și Olimpia SC (ambele din București) și United AC din Ploiești. Federația Română de Fotbal va fi înființată abia la 16 februarie 1930. Olimpia SC București a fost prima echipă românească organizată la nivel de club (15 octombrie 1904). Clubul bucureștean avea să devină, de altfel, cea dintâi campioană națională a țării, câștigând primele ediții de campionat (1909-1910 și 1910-1911). Inițial, acesta a purtat numele de Cupa Herzog și a reunit la start cele 3 formații care formaseră ASAR. Din 11-le de bază al campionilor făceau parte: Gebauer, Hartman, Winter, L. Breyer, Davila, Kemeny, Grünberg, Hart, Niculescu, Apostolescu, Bărbulescu. Atletic Club United Ploiești a fost fondat în 1906 și, în sezonul 19111912, fotbaliștii ploieșteni au câștigat campionatul, după ce s-au impus în meciul decisiv cu Olimpia București (62). În Transilvania, prima formație s-a organizat la Cluj, în noiembrie 1907, Kolozsvári Vasutas Sport Club, devenită după 1918, în cadrul României Mari, CFR Cluj.

FOTBALUL ÎN ROMÂNIA MARE Prin întregirea teritoriului național la 1 Decembrie 1918, sportul a căpătat o dezvoltare fără precedent. S-au diversificat ramurile sportive (în 1922, se introduce în țară jocul de handbal, la Sibiu, de către profesorul Wilhelm Binder), apar noi grupări sportive și chiar sportivi de valoare care vor reprezenta România Mare în toată perioada interbelică. Fotbalul își trage partea leului, răspândinduse în întreaga țară, deși primul campionat divizionar avea să se organizeze abia în 1932, cu două serii a câte șapte formații, titlul disputându-se între campioanele celor două serii, după o confruntare tur-retur.

Revenind la ceea ce s-a întâmplat în fotbalul românesc, după momentul Unirii din 1918, să spunem că, până ce fotbalul național a fost reîntregit, a mai trecut un timp.

Echipele au continuat să evolueze în campionatele provinciilor din care proveneau, până după 1928, după care fiecare campioană regională participa la un turneu final pentru desemnarea campioanei naționale. Primul campionat unitar, cu o singură serie de 12 echipe, se va organiza abia din 1934. În Transilvania, activau mai multe grupări, din rândul cărora s-a detașat prin valoare Chinezul Timișoara, înființată în 1910 (cu denumirea maghiară de Kinizsidupă numele lui Pal Kinizsi, un căpitan din oastea regelui Matei Corvin). Formația timișoreană va cuceri campionatul Ardealului în 1921, iar în România Mare își va adjudeca șase titluri consecutive în perioada 1922-1927. Mai târziu, tot la Timișoara, avea să se înființeze, în noiembrie 1928, Ripensia- nume de legendă al fotbalului românesc- prima grupare cu statut profesionist. Echipa a fost creată de Dr. Cornel Lazăr, dar tocmai datorită statutului său profesionist, nu a putut evolua în campionatul național decât începând cu sezonul 1932-1933, când a și câștigat titlul. Au mai

urmat încă trei, ultimul în 1938, dar în 1948 Ripensia a fost desființată prin redenumire (Electrica). Supremația formației bănățene a fost posibilă, în special, datorită valorii câtorva dintre jucătorii săi, așa cum erau Dobay, Schwartz, Beke, Bindea, Ciolac și portarul Zombory. Ulterior, în Transilvania, au apărut și alte echipe de valoare: Universitatea și CFR (la Cluj), Gloria CFR (la Arad), Clubul Atletic și Stăruința (la Oradea), Șoimii (la Sibiu), UD (la Reșița), Colțea și Brașovia (la Brașov), Mica Brad… În vechiul Regat, întâietatea și-o disputau Venus, CFR (Rapid), Juventus, Unirea Tricolor, (toate din București), UCAS Petroșani, Craiovan Craiova, DVA (Dacia Vasile Alecsandri) Galați, Concordia Iași, Jiul Lupeni, Dacia Unirea Brăilă, Prahova (fosta United) Ploiești… În Bucovina (provincie românească anexată în 1775 de Imperiul Habsburgic și care, ulterior, a intrat în componența Imperiului Austro-Ungar), fotbalul avea o tradiție mai veche, întrucât influența Vienei s-a făcut simțită mai repede decât în Regat. În 1908, la Cernăuți (Czernowitz), s-a organizat un campionat al orașului, cu echipe care reprezentau etniile conlocuitoare. Formația românilor, înființată încă din 1907, se numea Rumänischer Fußballklub (RFK) Czernowitz, în timp ce evreii aveau două echipe, Maccabi și Hakoah, polonezii1 (Polonia), ucrainenii- 1 (Dovbuș) și germanii-1 (Jahn).

După Marea Unire, echipa românească își ia denumirea de Dragoș Vodă (după fondatorul legendar al Moldovei), dar continuă să fie afiliată la Federaţia Bucovineană a Cluburilor de Football (creată în 1920), întrucât la București nu exista încă un for tutelar. În 1925 și 1926, echipa termină pe ultimul loc în campionatul Bucovinei, dar în 1929 termină pe 2 în regiune, participă în locul campioanei Hakoah la turneul final și ajunge până în semifinale, unde este eliminată de Venus București (3-4, după prelungiri). În 1930, Dragoș Vodă Cernăuți câștigă campionatul Bucovinei, însă, la turneul final, nu trece de primul tur, fiind învinsă de Mihai Viteazul Chișinău (4-6). După trecerea fotbalului românesc la sistemul divizionar, Dragoș Vodă Cernăuți are o evoluție inconstantă, dar în 1937 promovează, de pe locul 4, în seria Est a Diviziei B, în primul eșalon. Nu rezistă acolo decât un singur an, pentru că retrogradează la sfârșitul sezonului și nu va mai activa niciodată la acest nivel. În 1940, Bucovina de Nord trece sub stăpânire sovietică și echipa se dizolvă. În anul următor, teritoriul este recuperate de armata română și echipa revine în actualitatea fotbalistică, participând la întrecerile Cupei României (1942-1943 și 1943-1944).

La sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial (1944), Cernăuțiul trece, din nou, sub ocupație sovietică iar echipa va dispărea pentru totdeauna. Altă formație bucovineană cunoscută în epocă a fost Hakoah Cernăuți (înființată în 1910), aceasta devenind în 1914 Maccabi Cernăuți. În cadrul României Mari, clubul a fost reorganizat în 1920 cu denumirea de “1. Jüdischer Sport- und Turn-Verein Hakoah Czernowitz” (Prima asociație sportivă și de gimnastică evreiască Hakoah Cernăuți). În 1924, echipa a promovat în liga I a Campionatului Bucovinei, după care, la 11 martie 1925, clubul revine la numele de Hakoah Cernăuți (conform Regulamentului Comitetului Regional, denumirile cluburilor sportive trebuiau scrise în limba română și fără să conțină nume de alte naționalități). În sezonul 1925/1926, Hakoah a devenit campioană regională și a luat parte la turneul final al Campionatului României, unde a acces până în sferturile de finală. În 1932, cele două formații evreiești din Cernăuți, Hakoah și Maccabi, au fuzionat, păstrând doar numele de Maccabi. După retrocedarea Cernăuțiului, în 1940, echipa a fost desființată.

pag 17

Jahn Cernăuți (Jahn Czernowitz) a fost formația germanilor din capitala Bucovinei. Asociația a fost fondată în 1903, după care, în 1908, clubul își schimbă numele în DFC (Deutscher Fußballklub) Czernowitz. În 1910, DFC Czernowitz fuzionează cu Societatea germană de gimnastică din Cernăuți, formând Czernowitzer Turn und Sportverein Jahn, pe scurt, Jahn Cernăuți. În 19231924, aceasta câștigă campionatul regional al Bucovinei și participă la turneul final al Diviziei A, unde este eliminată în semifinale de CAO Oradea. Repetă performanța în sezonul următor, dar este eliminată în sferturi de finală de Fulgerul CFR Chișinău (1-2). Fulgerul CFR este descalificată iar Jahn ajunge în sferturi, unde se impune în fața celor de la Oltul Slatina (4-0). În semifinale, va fi eliminate, însă, de UCAS Petroșani (precursoarea Jiului de mai târziu), cu 3-1.

Formația se va desființa în 1940, când datorită evoluției de pe front, toți fotbaliștii emigrează în Germania. În Basarabia, conform datelor oficiale ale Federației Moldovenești, prima partidă de fotbal s-a desfășurat la 29 august 1910, între două echipe de gimnaziști din Odesa și Chișinău, încheiată cu victoria celor din Odesa cu 240. Întâiul club de fotbal atestat la Chișinău a fost Maccabi (1917), formația evreilor din oraș. Începând cu 1924, formațiile basarabene au participat în campionatul României, activând în campionatul regional, care reunea la start cinci formații: Mihai Viteazul Chișinău, Regimentul CFR (rebotezat nu peste mult timp Fulgerul), Unitas, Sporting și Maccabi. Cea mai cunoscută dintre acestea avea să fie formația Mihai Viteazul Chișinău (inițial, Viteaz), înființată în 1920 de preotul Vâlcov, tatăl fraților Colea (1909-1970), Petea (1910-1942) și Volodea (1916-1952), celebra tripletă care va ajunge la Venus București și apoi în naționala României (în calitate de antrenor, Colea Vâlcov a funcționat, în mai multe perioade, ca selecționer al reprezentativei naționale). Echipele basarabene au acces de patru ori în semifinalele turneului final al României, prin Fulgerul (1925 și 1926) și Mihai Viteazul (1928 și 1930).

De o notorietate mai mică s-a bucurat Sporting Chișinău, despre care se știe că a fost înființată de Nicolaie BosieCodreanu, membru în Sfatul Țării, unul dintre unioniști. În 1939-1940, Sporting își va schimba denumirea în FC Nistru Chisinau iar dupa aceea se va desființa, pentru o lungă perioadă de timp. După debutul sistemului divizionar, formațiile din stânga Prutului au activat în seria de Est a eșalonului secund al României (1930-1932), alături de celelalte nou înființate (Mihai Viteazul Tighina, Maccabi Bălți, Traian Tighina..) și câteva formații din Bucovina. În partea dreaptă a Prutului, fotbalul era prezent în mai toate orașele, cu echipe organizate la câțiva ani după Marea Unire. Cele mai cunoscute formații au fost Concordia Iași, Dacia Vasile Alecsandri Galați (formată în 1922; în 1926 joacă în turneul final național dar este eliminată, în sferturi de Colțea Brașov, 1-7; în 1940, fuzionează cu Gloria CFR), Dacia Unirea Brăila (fondată în 1922; în 1929-1930, se califică în turneul final, dar este eliminată de Juventus București cu 16-0; în 1940, devine FC Brăila și în 1945 își reia vechea denumire), Luca Arbore Rădăuți… La Bacău, fotbalul a prins mai greu, cel mai cunoscut club din oraș, Maccabi, neavând secție de fotbal (doar ciclism și tenis de câmp). Totuși, în mai 1923, se formează o echipă în cadrul Clubului Cireșoaia (redenumită Principele Mihai) iar în

pag 18

septembrie 1928 se creează CFR Excelsior Bacău. Abia în 1931, apare, în sfârșit, o echipă capabilă de performanță, Stadiu(l) Băcăuan, care va câștiga campionatul Ligii de Est, dar în turneul final va fi eliminată de formația Dragoș Vodă Cernăuți (3-4). Până la apariția ARLUS-ului (1948, fondatori procurorul Remizovschi, avocatul Robinsohn și C.Grigoriu) și a echipei Dinamo Bacău/Sport Club/FC (februarie 1950, fondatori Alexandru Neagu și Benedict Teodorescu) vor mai trece câțiva ani buni…

Cadrilaterul (Sudul Dobrogei) a intrat în componența României în 1913, după al Doilea Război Balcanic și va rămâne între granițele României Mari până în 1940, când Tratatul de la Craiova îl va retroceda Bulgariei. Conform arhivelor bulgărești, prima partidă de fotbal jucată aici s-a disputat la Bazargic, în 1918, între soldații englezi și scoțieni, cantonați pe acele meleaguri, la începutul Primului Război Mondial. În perioada 1918-1925, în Cadrilater, au activat câteva echipe care au participat la întrecerile din diviziile inferioare ale campionatului României: Razvitie Bazargic, Gloria Venera CFR Bazargic, Vifor Bazargic si Vifor Dristor Silistra. Cea mai de notorietate dintre acestea a fost Gloria Venera CFR, înființată la 16 septembrie 1925, care a luat parte la campionatul districtual, alături de alte formații din Constanța, Călărași, Silistra și Medgidia. La sfârșitul primului sezon competițional, Gloria Venera Bazargic a devenit campioană, învingând în meciul decisiv, cu 3-0, formația “Homenantmen” (echipa armenilor din oraș). Din 11-le de bază al Gloriei nu făceau parte decât bulgari și un evreu: Vahram (portar) - Georgi Karov, Evtim Georgiev, Vasil Hristov, Petar Petrov, Georgi Momov, Atanas Kapitanov, Ștefan Saber, Dimitar Vichev și Hristo Kanchev. În 1927, câțiva dintre jucătorii legitimați la Gloria trec în tabăra echipei Vifor Bazargic, dar Gloria își va păstra titlul regional (performanță repetată în 1932 și 1936). Prin cucerirea trofeului în 1936, echipa din Bazargic va evolua în sezonul 1936-1937 în Seria a II-a din Seria Sud a Diviziei C. În 1938, însă, la începutul returului, echipa se retrage din campionat din lipsă de fonduri.

După revenirea Cadrilaterului între granițele Bulgariei, denumirea echipei devine Levski, până în 1945, cand își schimbă numele în Spartak. În 1947, va fuziona Vifor și va forma clubul Dobrudja Dobrich- existent și astăzi. Cealaltă echipă din Bazargic, Viforul (înființată în 1924), a câștigat campionatul orașului în 1930 și 1933, astfel că o vom regăsi în campionatul Seriei Sud al României, alături de echipe din Constanța, Brăila, Galați, București și Ploiești. În semifinale, însă, va fi eliminată de Juventus București. În 1940, Viforul își va lua denumirea de Țarul Boris III iar în 1945 va fuziona cu Junak, apoi cu Spartak (fosta Gloria Venera), devenindîn cele din urmă- actuala Dobrudja Dobrich. Alte formații: SC Strela (Săgeata) Balcic (actuala Chernomorets Balchic)înființată în 1918, CS Caliacra (ulterior Venus)- înființată în 1922 și dispărută în 1930, Bizone (devenită astăzi FC Kaliakra Kavarna). La Silistra, a activat Vifor Dristor Silistra, participantă, în sezonul 1937-1938, în Seria a II-a a Diviziei C din campionatul României.

JUCĂTORI PENTRU NAȚIONALĂ Formarea României Mari a însemnat, indiscutabil, și aducerea în prim-planul fotbalului național al unor jucători talentați, proveniți din provinciile recuperate. Dacă numele celor din Ardeal sunt, în general, cunoscute și vehiculate ori de câte ori se realizează o retrospectivă a fotbalului nostru din perioada 1920-1940, cel al fotbaliștilor originari din Bucovina, Basarabia și Cadrilater este pomenit mai rar. Unul dintre aceștia este Alfred Eisenbeisser (Fieraru).

Născut la Cernăuți în 1908, într-o familie de etnici germani, a jucat pe rand la Jahnn, Dragoș Vodă Cernăuți și Venus București. Half centru de mare valoare în sistemul cu doi fundași, practicat atunci, Eisenbeisser a făcut parte din naționala României la Mondialul din 1930. La întoarcerea de la Montevideo, a contactat o răceală puternică, fiind internat de urgență, în stare critică, într-un spital din Genoa (Italia). Când a ajuns la București, conducerea naționalei a anunțat decesul fotbalistului iar familia s-a pregătit de serviciul funerar. Numai că, nu peste mult timp, s-a pomenit cu Alfred la ușă, care între timp se refăcuse. Executant perfect al penaltyurilor și al loviturilor libere, s-a retras din activitate în 1945, dar a continuat ca antrenor de fotbal și de patinaj artistic. La această ultimă disciplină, a concurat pentru România la Campionatele Europene din 1934 și 1939 (locul 9 la dublu cu Ileana Moldovan) și chiar la Jocurile Olimpice de iarnă din 1936, de la Garmisch-Partenkirchen.

Făcând dublu cu Irca TyrncikMinculescu a obținut, de asemenea, mai multe titluri naționale la această probă. A decedat în 1991, la Berlin (Germania). Alt jucător valoros a fost Robert Sadowski (n. la Cernăuți în 1914/ data decesului este necunoscută) care a jucat la Muncitorul Cernăuți, Dragoș Vodă, AMEF Arad (1935-1938), Juventus București, Ciocanul București și AS Monaco (1950-1951). Provenit dintr-o familie de polonezi, Sadowski a făcut parte, de asemenea, din naționala României la prima ediție a Mondialului din 1930. Tot din Cernăuți a fost și Norberto Höfling (n.1924/ d.2005 la Bruges-Belgia). Etnic evreu, atacant, a început fotbalul la Hakoah Cernăuți iar după Al Doilea Război Mondial s-a transferat în România, la Ciocanul, apoi, la MTK Budapesta. S-a retras din activitatea de performanță din Italia (a jucat și la Lazio). A continuat să antreneze diferite echipe din Belgia și Olanda, până în anii 70 ai secolului trecut, conducând inclusiv formații de primă mărime, precum Bruges, Feyenoord și Anderlecht.

La Polonia Cernăuți (club înființat în 1907, cu numele de Sarmatia Cernăuți), au jucat Iosif Klein și Stanislas Micinski, ambii evoluând pentru naționala României.

Din Basarabia, au venit în România reîntregită câțiva jucători celebri, așa cum au fost Nicolae Simatoc, cunoscut și cu numele de Miklos Szegedi (n.1920 la Grimăncăuți/ d. la Sydney-Australia, în 1978) și frații Vîlcov din Bolgrad: Colea (1909-1970), Petea (1910-1943) și Volodea (1916-1952).

Simatoc a fost jucătorul român care a evoluat pentru cele mai mari echipe de pe continent, Inter Milano (1947-1949, 17 meciuri/ 3 goluri), Brescia Calcio (1949-1950, 30 meciuri/ 8 goluri), FC Barcelona (1950-1952, 34 meciuri/ 2 goluri), Oviedo (1952). Cu Barcelona, fotbalistul basarabean avea să câștige două Cupe ale Spaniei (1951 și 1952). În țară. a evoluat la Ripensia Timișoara (1938-1940; 44 meciuri/

3 goluri), Carmen București și ICO Oradea (1943-1946).

A fost component al naționalei României (1940-1946). Ca antrenor, a pregătit pe Lleida, Sabadell, AEL Limassol (1962-1963) și Budapest Sydney (1963-1970). Frații Vîlcov au început fotbalul la Mihai Viteazul Chișinău, după care s-au transferat la Venus București. Din păcate, Petea a murit pe frontul de Răsărit în 1943 (în luptele din stepa Calmucă) iar Volodea, de tuberculoză, în 1952. Singurul care a avut o carieră mai îndelungată a fost Colea. Atacant de mare valoare, Colea a activat în campionatul românesc la trei formații, Venus, Telefon Club București și Turda București, de unde se retrage în 1942. Ca antrenor, a pregătit mai multe formații: CCA, Dinamo, Politehnica Iași (1957-1958), Metalurgistul Cugir, Poli Timișoara (1964), Metaloglobus București. În câteva rânduri, a fost selecționerul Naționalei.

La Maccabi Chișinău, a jucat și Isidor Gansl, un fotbalist austriac născut în Budapesta, care a jucat pentru naționala României (octombrie 1923) și câteva formații din Ungaria și Austria: Hakoah Viena, Ferencvarosi TC și MTK Budapesta.

NU DOAR FOTBAL… Nu doar fotbalul a căpătat noi orizonturi în România întregită. Și celelalte sporturi au cunoscut o dezvoltare de amploare, în toate provinciile. În 1938, echipa de hochei din Cernăuți, Dragoș Vodă, devine campioana României.

Din 1919 și până în 1940, naționala de rugby (participantă la Jocurile Olimpice din 1924 și 1936) a disputat 19 meciuri internaționale.

La 7 aprilie 1933, se constituie Federația Română de Handbal, inițial, ca filială a Federației de Baschet și Volei, dar primul campionat național se va organiza în anii 19471948. Dacă handbalul masculin era cunoscut în România încă dinainte de 1918 (la Sibiu se juca de prin 1914), prima formație feminină se înființează la Reghin în 1928. Cea dintâi competiție handbalistică desfășurată în România s-a organizat în 1931, când s-a disputat campionatul Transilvaniei de handbal în 11, cu o finală adjudecată de Școala de Gimnastică din Sibiu. În 1936, se dispută primul turneu olimpic, la care România participă alături de alte 9 țări. După trei meciuri jucate (318 cu Austria, 6-8 cu Elveția și 10-3 cu SUA), handbaliștii români au ocupat locul 5. Handbalul va ieși din întrecerile olimpice și va reintra abia în 1972, la Munchen, cu varianta sa în 7, întrucât din 1963, nu se mai juca în 11. Din 1970, însă, România era campioană mondială și se pregătea pentru un nou titlu (1974). Alte vremuri…

Bibliografie: “Fotbal de la A la Z”- Mihai Ionescu și Mircea Tudoran, Ed.Sport-Turism (1984); „Rugby-Mică enciclopedie”-Dumitru Manoileanu, Ed.Sport-Turism (1982); “Handbal de la A la Z”-Hristache Naum, Ed. Sport-Turism (1986); colecția ziarului “Balchik Telegraf ”; Wikipedia.

Leonard POPA

pag 19

TRUP ŞI SUFLET

AMINTIRI DIN FOTBALUL MEU (II) de Silviu IORGULESCU

„Suntem ceea ce iubim!” (Nichita Stănescu) ...Câteodată, făceam la fel, mi-era tare frica sa ma mai urc in tramvai, sa nu ma prinda controlorul! Dar cu timpul miam facut o strategie verificata, ma urcam vreo doua statii, apoi mergeam pe jos vreo trei si uite asa ajungeam acasa!

De multe ori il intalneam la bufetul unde beam sirop pe Piti Varga, marele talent de pe atunci, bufetul avea un geam unde servea pe cei din strada. Piti venea si cerea un carcalete cu jumătate de gură. Semăna cu siropul nostru de vișine cu sifon. Mai târziu am aflat ca carcaletele era votca, sirop si sifon. Era mereu in colimatorul conducatorilor, il urmareau de la o fereastra, dar parea ca bea ca si noi sirop! Păcat că bautura i-a distrus o cariera de exceptie, lovea mingea ca nimeni altul! Era pe atunci la poarta parcului Dinamo un cerber, nea Maracine, care nu ne lăsa sa intrăm dacă nu aveam carnetul de membru al clubului cu cotizatia la zi,1 leu. Îl mai uitam acasă, săream zidul dinspre Floreasca.

Aici mi-am facut prietenul meu de o viata, Traian Vasilescu.

Jucam impreuna la Dinamo, el era fundas stanga, locuia sus spre soseaua Oltenitei pe strada Viilor si mergea la Liceul Sincai. Din echipa de “debut” in campionatul numit de “pitici” al Capitalei, desi erau multi talentati numai eu am ajuns fotbalist de Divizia A! Noi mergeam des cu bunicul si mama la cuplajele bucurestene, pe 23 August sau Republicii. Stadioanele erau pline ochi intodeauna, mergeam cu o ora inainte sa avem loc, mereu la tribuna a II-a, duceam cu noi mancare, seminte si tablele! Erau intodeuna jocuri in deschidere, juniori, handbal in 11 sau intreceri de atletism, iar cand incepeau meciurile si scarile erau ocupate. Greu ajungeam la tisnitorile cu apa sau WC. Mereu ma visam in poarta in

pag 20

locul lui Voinescu, Toma sau Birtasu ori Mandru. In albumul mamei, am vazut poze cu bunicul si mama domnisoara la meciuri pe arena Venus sau pe ANEF (mai tarziu Stadionul Republicii) in perioada interbelica, mama si bunicul erau pasionati de fotbal, fapt care mi-a fost transmis si mie. Eu eram fan CCA, iar cand am ajuns la Dinamo bunicul ma lua peste picior. Ne duceam si ne intorceam acasa pe jos cale de cam o ora, in tramvaie nu puteai sa te urci, mergeau si pe scari oamenii. Cand era cald toata lumea isi apara capul de soare cu chipiuri facute din ziare, pe atunci nu exista nocturna, a aparut mai tarziu prima data pe Stadionul Republicii. Bunicul si mama ma duceau si la alte manifestari sportive, am vazut live pe Republicii showul baschetbalistilor americani de la Harlem Globetrotters, concursuri atletism, am vazut-o sarind pe Iolanda Balas in stilul foarfeca care se practica pe atunci, aterizand pe nisip.

Despre perioada pana la juniorat nu-mi amintesc prea multe, de meciuri, dar am si acum sub pielea genunchiului stang zgura neagra de pe terenul 3, unde mai tarziu si-a facut stadion celebra Dinamo Victoria! Cine avea pe atunci pantaloni de trening la antrenamente si jocuri pe terenuri tari sau de zgura! De pe atunci eram tare ambitios si cand mi-am rupt mana intr-o tabara de schi, cazand dintr-un pat suprapus la cabana Postavarul, am suferit groaznic ca nu mai puteam apara! Eram intr-a IX-a! Dar dupa doua luni de gips, cu bratul stang subtire rau, am inotat, m-am antrenat si fara sa am retineri am plonjat pe partea stanga! N-am avut niciodata probleme cu antebratul in toata cariera mea si nici acum la batranete, desi nu se reparase ca lumea atunci! Nea Fane Stanculescu m-a incurajat, lasa Mobutule ca pana te insori iti trece! Pe atunci erau trei categorii, pitici, juniori mici si mari, nea Fane care era antrenor la toate trei m-a promovat rapid la cei mari. Odata cand aveam 15 ani m-a bagat sa apar nitel la juniorii mari, echipa lui Lica Gherghel, prietenul meu de o viata si caruia ii datorez atat de multe, campioana republicana. Cand mi-a spus sa ma pregatesc, aproape ca am fugit de trac, au ras toti de mine! De pe atunci aveam mania echipamentului mai aparte de portar, taiam ciorapii lungi de iarna si ii faceam jambiere, puloverele le transformam in tricouri, pana cand nea Fane mi-a facut echipament special, de calitate, tricou verde, sort si jambiere albe! De la 14 ani incepand ni se faceau ghete de comanda la cizmaria clubului, atelierul era langa velodrom, intr-o cladire unde erau cazati si soldatii care ingrijeau Parcul Sportiv Dinamo. Dupa antrenament primeam de la nea Fane biscuiti si rahat, vestiarul nostru era sub velodrom, chiar langa terenul 2 unde ne antrenam si jucam.

Din perioada junioratului mi-au ramas in minte putine íntamplari deosebite. Odata am jucat un meci la Campina in campiontul de juniori si inainte de intrarea in oras era o bariera care ne-a tinut cam mult si incepea meciul. Toti statem in fata langa soferul autobuzului clubului, Dragut il chema, se vedea stadionul, dar nu putem trece. Atunci nea Fane a zis, echiparea! Am ajuns cand arbitrii ne asteptau pe teren, nea Istudor se dusese pe jos si vorbise cu ei, ce incalzire, ce tactica, pe ei baieti! Tot atunci am facut ceace nu mai facusem niciodata pana atunci, am iesit din

poarta vreo 30m si am respins cu piciorul, m-am ciocnit cu un adversar si dupa joc mi s-a umflat genunchiul, de am ramas pana in ziua de azi cu un chist in locul impactului.

M-a intrebat nea Fane cum de mi-a venit idea aceea, am zis ca nu stiu! Eu am devenit un portar inventiv, curajos si spectaculos, incepusem sa dirijez din poarta, sa repun mingea repede cu mana fara sa ma invete nimeni! La Dinamo era un magazioner la echipa mare, nea Nicu Vacaru, om trait o viata in fotbal si care ma stia de cand venisem la club. Mi-a spus odata vazandu-ma la un joc ca ceace fac eu in poarta nu prea a vazut la alti portari, sa am grija si voi ajunge un portar adevarat! Atunci am inceput sa cred ca voi ajunge un portar de Divizia A! Un eveniment care m-a marcat a fost finala campionatului republican de juniori mari, in 1963 pe Stadionul 23 August in deschiderea finalei Cupei Romaniei. Eu eram mai mic cu doi ani, dar nea Fane m-a luat cu el la turneul final de la Sighisoara si unde m-a introdus in cele doua meciuri cate un sfert de ora in poarta.

Am fost foarte mandru de asta. Portarul echipei era Spingiu, dar eu in sinea mea ma consideram mai bun! Din echipa faceau parte Cristian Gatu, viitorul mare handbalist, Radu Nunweiler VI, Stoichitoiu, Goleac, Cristoloveanu, Wetzer, Ene, iar din generatia mea erau cu mine Sandu Mustatea, Traian Vasilescu, Wili Hirsch, Nelu Niculescu.

Finala a fost pierduta in fata Farului Constanta cu 1-2, golul victoriei adversarului fiind marcat de un viitor coleg al meu de la Politehnica Galati, Cojocaru. Eu am fost rezerva si atunci m-am simtit pentru intaia oara frustrat ca nu am jucat! Cu forta m-a trimes antrenorul la festivitatea de premiere, am primit o placheta de vicecampion, care s-a pierdut pe undeva! Iar alta amintire ce nu o pot uita, jenanta, a fost atunci cand, mai mic fiind ma lua nea Fane la meciurile amicale ale juniorilor mari. S-a jucat odata un amical la Oltenita, dupa meci masa la o gradina de vara, de Dinamo era Dinamo chiar daca juca echipa de juniori!

Friptura, cartofi prajiti, salata! Eu care mancam carne o data pe saptamana m-am repezit la carnea apetisanta, cutitul nu prea taia, deci am luat fripura in mana si .......am luat de la nea Fane o palma peste ceafa de mi-a sarit bucata din gura!

Lectia asta n-am uitat-o toata viata! Multumesc nea Fane, opt ani mi-ai fost ca un tata!

Cand am terminat stagiul militar eram inca junior si incepusem sa fiu bagat in seama de antrenorii echipei de seniori, Angelo Niculescu si Traian Ionescu. Dinamo avea atunci o echipa ce domina campionatul, era campioana in ultimii 3 ani, jucase in Cupa campionilor europeni cu echipe mari, Ilie Datcu si Utu., apoi Popa, Nunweiler III, Nunweiler IV, Stefan, Ivan, Petru Emil, Octavian Popescu, Pírcalab, Piti Varga,Titi Fratila, Gergely, Gica Ene, Tarcovnicu, Hajdu! De multe ori jucau cu noi juniorii meciuri de pregatire, iar odata nea Angelo Niculescu mi-a spus, bravo pustiule, ai inceput sa arati si tu ca ca un portar adevarat! Am vazut atunci pe viu marele Inter Milano, echipa lui Helenio Herrera, au jucat pe stadionul 23 August pe o vreme cetoasa de toamna, am inteles atunci ce inseamna catenaccio! Sarti, Picchi, Mazzola, Jair, ce nume, ce fotbalisti! La meciuri amicale, ma bagau sa joc, ce bucurie pe mine, nu uit odata am jucat o repriza contra CCA-ului, am primit un gol de la marele Constantin, zis si Corcodel! Toti fotbalistii aveau porecle, fratii Nunweiler erau “cainii rosii”. Dinamo de astazi are pe sigla un cap de caine, dar putini stiu de ce! Ce oameni deosebiti au fost nea Nelu si nea Lica! Incepusem sa cred ca voi conta in viitor, mai ales cand ultimele etape de campionat devenisem rezerva lui Ilie Datcu. Dar sperasem degeaba! La un joc cu Craiova pe Stadionul 23 August, meci televizat, castigat cu un scor concludent, m-au trimis la incalzire vreo 30 de

minute degeaba si nea Angelo nu a vrut sa ma introduca in poarta, desi nea Traian si Datcu doreau acest lucru! Am fost asa de frustrat! Asa ca atunci a aparut oportunitatea de a merge la Galati, la indemnul lui nea Fane si cu acordul mamei am plecat intr-o lume necunoscuta mie. Dar un pas decisiv spre indeplinirea visului meu de a fi fotbalist. Cum a aparut aceasta oportunitate? Jucam pe Stadionul Republicii semifinala campionatului national de juniori contra rivalei dintodeauna CCA. Aveam o echipa foarte buna, colegi mi-au fost Velicu, Velea, Strímbeanu, Profir, Lucescu, Dumitrache, Sandu Mustatea. Scorul s-a terminat 0-0, iar eu, se vede treaba am facut ceva deosebit in poarta. Dar CCA a mers in finala, regulamentul, stupid, de atunci spunea ca echipa cu media de varsta mai mica mergea mai departe! Eram deja stapan pe mine, si motivat si de prezenta in tribuna a multor antrenori si fotbalisti. La sfarsitul meciului vine nea Fane la mine si-mi zice, hai pana afara, cineva vrea sa vorbeasca cu tine. Mergem, afara fac cunostinta cu nea Sterica Bataraga, conducatorul echipei de divizia A Siderurgistul Galati. Imi propune sa merg la Galati sa discutam despre venirea mea la echipa. I-am spus mamei, ea saraca cu durere in suflet mi-a zis sa merg sa incerc, mai ales puteam face si o facultate pe langa fotbal, ea nu putea sa ma tina si pe mine si pe sora mea la facultate. M-am dus la Galati tras la trei ace ca sa fac impresie, m-a asteptat in gara nea Strerica si ne-am dus la Institutul Politehnic unde ne astepta rectorul Tusac, nea Tusu cum ii spuneam noi si decanul facultatii de chimie alimentara, profesorul Bogatu. M-au tratat cu multa deferenta, mai tarziu mi-am dat seama de ce, eu venem de la Dinamo! Primeam cazare si masa gratuita, indemnizatie de efort si prime de joc, o saptamana la mare cu echipa si bineinteles intrarea sigura la facultate. Rectorul m-a intrebat la sfarsit daca eu doresc si altceva. Eu, zic,nimic. Apoi nea Sterica m-a dus peste tot, mi-a aratat caminul sportivilor, cantina, stadionul Dunarea, frumos dar cu suprafata de joc deplorabila! Am venit acasa urmand sa ma intorc cand plecam la mare 5 zile cu toata echipa. A fost placut si am reusit sa ma cunosc cu viitorii mei colegi de echipa. Mama multumita, ma duc la Dinamo sa vorbesc cu nea Fane. Ce a mai ras de mine ca nu am cerut o prima de instalare, dar eu eram tare laic pe atunci in asemenea probleme, dar am invatat ceva!! Fraier, dar am invatat ceva! Si culmea, Dinamo nu mi-a dat dezlegare sa merg la Siderurgistul, am putut sa fiu legitimat doar atunci cand am intrat la facultate, la sfarsitul lui septembrie, campinatul incepuse la jumatatea lui august! Tata s-a dus de multe ori la Dinamo sa negocieze, n-am inteles de ce nu m-au lasat, Dar n-am uitat asta, iar in 1975 nu am vrut sa ma reintorc la clubul meu de suflet, eram atunci in echipa nationala, desi mi-au promis ca voi fi nr.1 la nationala! M-au incuiat in biroul lui nea Stanica Istudor vreo doua ore, dar eu aveam alte planuri. Si nu-mi pare rau nici acum!

Cinci ani am fost in Galati, trei la Siderurgistul care si-a schimbat numele in Politehnica si doi la Otelul.

Cand m-am dus acolo, Siderurgistul retrogradase in divizia B si a trecut sub patronatul Institutului Politehnic, cei mai multi jucatori fiind studenți. Antrenor era fostul jucator al Petrolului Ploiești, Ion Zaharia, nea Zaha, cum îi spuneam noi, pe care-l văzusem jucând. Un tip pedant, dar ciudat uneori, care a văzut în mine potențial, dar eu nu m-am acomodat încă cu viața de acolo și stilul său de muncă. Țin minte că odată m-a amendat, pentru că, dimineața dinaintea unui meci, m-am dus la frizer! Era tare superstițios! Eram candidați la promovare împreună cu Bacăul antrenat de nea Titi Teașcă, care a și reușit-o... (va urma)

pag 21

TRUP ȘI SUFLET

CAIETUL ALBASTRU (XIII) Cunoscutul scriitor și jurnalist Cornel GALBEN ne-a pus la dispoziție acest Jurnal politic și sentimental pe care îl publicăm integral în paginile revistei noastre

27 februarie 1985, Bacău Mă doare inima. Sau cel puțin am această senzație. Înaintez ca melcul, deși mă silesc să nu risipesc timpul. Luni am pierdut mai bine de jumătate de zi cu faza județeană a „Cântării României“, ieri am fost la Biblioteca Județeană, unde s-a lansat cartea lui Izbășescu, iar azi am alergat după cotă, mi-am plimbat copiii cu sania și m-am enervat din nou, așa încât nu cred să fac ceva în seara aceasta. Vecinii de sus bocăne de parcă ar avea atelier de cizmărie în casă, nevasta trântește prin bucătărie, Ionuț țipă, Corneluș scâncește și tot așa. M-am bucurat că am spațiu și e harababură mai mare decât era la două camere. Iar primăvara nu mai vine, deși azi parcă a început să se topească un pic zăpada.

Să revin la întâlnirea de la bibliotecă și să notez că, spre surprinderea multora, sala de lectură era ticsită, majoritatea scriitorilor Bacăului fiind prezenți. Au vorbit Octavian Voicu (patetic-evocator), Vasile Sporici (superficial, lăsând tuturor impresia că nu a citit cartea, deși a punctat ici-colo câteva repere ale poeziei), Laurențiu Ulici (exact, polemic, zeflemist chiar la adresa antivorbitorului, readucând în atenție poezia valului ’80 și decodând ca un veritabil critic ce este foarte bine poezia volumului) și Constantin Călin (câcâit, sâcâitor, lung, încercând să dezvolte ideile lui Ulici, dar manifestându-și în continuare o oarecare rezervă față de poezia lui Izbășescu). La șueta de la sala muzicală au rămas cei amintiți, Ovidiu Genaru, bădița Lazan, Val Mănescu, Liviu Chiscop, Iacob Florea, Carmen Enea (care a și citit în fața publicului două poezii), Sergiu Adam, gazdele... Întâlnirea s-a transformat într-un colocviu despre poezie (l-am omis pe Constantin Th. Ciobanu!) și asta a fost cel mai bine. În ce mă privește, am mai tradus câteva rânduri și am reușit să scriu o cronică la „Cabana“, pe care am și expediat-o la „Tribuna României“. Să vedem ce iese. Am, de asemenea, un interviu cu astronomul Matei Alexescu, pe care s-ar putea să-l trimit la „Cronica“. Pe articolele din „Ateneu“ am luat

pag 22

202 lei, așa că am reușit să-mi iau o parte din cotă și câteva mărțișoare.

28 februarie 1985, Bacău Izbășescu mi-a făcut-o! Iar trebuie să alerg, dar cred că va merita. La despărțire îi spusesem că aș fi vrut să fac un interviu cu Ulici, dar că acesta nu se mai întoarce la Tescani, ci pleacă la București. Ei bine, i-a dat telefon și acum vreau, nu vreau, trebuie să pregătesc o suită de întrebări. I-am luat cărțile de la bibliotecă și sper ca mâine să pot formula măcar vreo 10. În seara aceasta, după o instruire plicticoasă și idioată pe deasupra, am văzut, în interpretarea unor actrițe de la Teatrul „Nottara“, „Pensiunea doamnei Olimpia“ de I. D. Șerban. O comedie nu cine știe ce, însă interpretată cu mult farmec, în special de Lili Nica-Dumitrescu (Olimpia), Doina Ionescu-Sin (Aneta) și Gilda Marinescu (Lola).

O surpriză plăcută mi-a făcut ziarul „Cuvîntul nou“, care mi-a trimis 163,25 lei pentru colaborarea din ianuarie. Habar n-am însă ce mi-a publicat, deoarece n-am mai făcut abonament. E posibil să fi apărut prima variantă a interviului cu Iosif Sava sau, poate, unul dintre articolele despre „Scînteia“. Un lucru e cert, totuși: ziarul e mult mai prompt în ceea ce privește colaborările, așa că trebuie să le mai trimit câte ceva.

2 martie 1985, Bacău Zi irosită în bună parte. De dimineață am mai citit câte ceva, am trecut din nou pe la expoziția lui Ilie Boca, am mâncat în fugă, cu gândul la mașină, dar după aproape o jumătate de oră de așteptare am aflat că nu plecăm decât mâine dimineață la Podu Turcului. După amiază a sosit familia... Toader, așa că trebuie să las pe luni finalizarea întrebărilor pentru Ulici. Bine măcar că documentarea am făcut-o.

4 martie 1985, Bacău Începe să miroase a primăvară. Zăpada a

pornit să se topească, umplând drumurile de bălți și scoțând la iveală toată mizeria ascunsă sub ea.

S-a dus naibii și duminica, așa cum a zburat și ziua de azi. Cu chiu cu vai am făcut vreo 20 de întrebări pentru Ulici, dar nu am reușit să le dactilografiez și, deci, să le trimit. Aș lucra câte ceva după-amiază, dar copiii sunt groaznici și, pe deasupra, a venit și băiatul vecinei de la I. Deși mă ajută să-mi procur cărți, prietenia aceasta nu-mi convine deloc. Chiar și pe Țica o agasează, vizitele zilnice într-o parte sau alta răpindu-i timpul pentru gospodărie și clipele în care ar putea să citească sau să facă altceva. De ar veni mai repede primăvara, să scot toată lumea afară și să pot scrie! Sunt din nou presat de timp, pierzând o săptămână cu preparativele pentru un interviu care nici nu știu dacă se va naște. Sper însă ca Ulici să fie mai serios decât Eugen Simion, care tot m-a dus cu vorba până am uitat amândoi de înțelegere. Să vedem apoi dacă îl va publica Genoiu, deoarece încă nu am vorbit cu el. Azi i-am dat, în sfârșit, interviul și prezentarea lui Adam, dar nici nu s-a uitat măcar la numărul de pagini.

Nici un semn de la „Cronica“ și „Flacăra“, așa că iar am muncit degeaba. Trebuie să le scriu, totuși, din nou, pentru că nevoia de bani e presantă. Când voi putea să spun, ca Ilie Boca, sunt liber să fac ce vreau? Să scriu ce vreau, să public unde vreau și să nu mă întrebe nimeni de ce nu merg la instruire, de ce am ajuns mai târziu la serviciu ș.a.m.d. Dacă nu ar fi copiii și, mai ales, dacă aș avea măcar o sută de mii la CEC, cred că m-aș hazarda să fac gazetărie pe cont propriu. Așa, trebuie să înghit în continuare neghiobiile celor plătiți cu bani grași și să sper că, odată și odată, tot îmi va veni și mie timpul. Să nu fie însă prea târziu, atunci când plictiseala și oboseala vor anula și bruma de ambiție pe care o mai am.

Să las însă aceste însemnări fără nici o valoare în plata lor și să văd cel de-al treilea episod al noului serial Tv, dedicat compozitorului G. Verdi.

Pe urmă voi mai vedea dacă pot face ceva. Nu de alta, dar am prins în plan primul reportaj din Polonia și, în două-trei zile, trebuie să-mi predau și al patrulea episod al serialului.

5 martie 1985, Bacău Am reformulat aproape toate întrebările și i le-am trimis lui Ulici. E singurul lucru pe care am reușit să-l fac azi. Nu-mi găsesc carnetul cu note din Polonia și nu știu ce voi face. Mâine dimineață trebuie să scriu, oricum, măcar două file. Poate voi apela la ghidul în franceză, care în mod cert are mai multe informații.

6 martie 1985, Bacău M-am sculat la 5, dar aproape o oră m-am învârtit tot căutând carnetul. Culmea e că nu găsesc nici filmul, deși țin minte că l-am pus în sertar. Am reușit să scriu două pagini și jumătate, însă nu cred că vor apărea, pentru că spațiul „Terrei caleidoscop“

era deja ocupat. Cu mutra lui acră, popândăul de oltean m-a anunțat chiar că nu va intra nici un articol de cultură. A programat, în schimb, „Rubrica tineretului“, unde va publica articolul lui Iacob Florea.

M-am enervat, bineînțeles, însă nu i-am dat nici un motiv de satisfacție. Mâine îmi voi scrie informațiile la zi și după aceea voi încerca să trimit ceva la Iași sau la București.

Ghinionul meu este că nu pot lucra dupăamiaza, acustica aceasta atât de tâmpită dându-mi mare bătaie de cap. M-am bucurat că voi avea camera mea, dar cred că nu va trece mult și îmi voi dori din tot sufletul un loc retras, în care să fiu doar eu și lucrurile strict necesare. Am reușit să citesc doar câteva pagini din interviurile lui Iosif Sava (fac o paranteză, pentru a nota că în această lună revista „Ateneu“ îmi va publica nu numai episodul serialului, ci și interviul cu muzicologul, plus o notă) și excelentul articol semnat de profesorul Ioan Micu în „Magazin istoric“. Am vorbit chiar zilele trecute cu el și mi-a promis că îmi scrie. Îi voi face neapărat un profil pentru ziar, îi voi acorda un spațiu în proiectata carte și voi realiza și un interviu pentru revista băcăuană.

După ce voi vedea serialul de la Tv, sper să scriu ceva sau măcar să încropesc un alt punct al sumarului. Nu de alta, dar se duce acuși trimestrul și nu am nici punctul de plecare.

7 martie 1985, Bacău Sunt din nou furios. N-am făcut nimic nici aseară, nici azi. Ca organizator al grupei sindicale a trebuit să mă ocup de... cheta pentru 8 Martie. Bine măcar că am găsit flori! La cele două puncte din centru era bătaie în toată regula și cozi interminabile.

A trebuit să suport morala lui Grigore Rădăuceanu, dar le-am luat de la „Dumbrava“. Trebuie să dau însă de la mine 66 lei, pentru că nevasta a vrut să ducă flori și la cămin. Un alt plocon de 169 lei a picat de la telefoane. N-au dat nici un deget înapoi în urma sesizării mele, așa că sunt bun de plată. Norocul meu că tot azi am primit de la „Contemporanul“ 213,75 lei.

Vorba ceea, ce am luat pe mere, am dat pe pere!

Zilele trec pe neobservate și nu pot nota decât că am terminat de citit volumul „Amintirile muzicienilor români“ de Iosif Sava, o documentată carte de dialoguri, evocări și confesiuni, cu și despre personalități de seamă din lumea muzicii. De aș putea aduna și eu măcar 29 de interviuri, câte am savurat seară de seară, aș avea, iată, o carte. N-ar fi multe, vreo cinci dintre ele fiind deja documentate, ba unele chiar redactate și apărute. Cu puțin noroc, anul acesta aș mai putea documenta vreo 25. Numai să găsesc un răgaz să ajung la București și Iași. O listă cu vreo 12 interlocutori am deja. Rămâne să găsesc modalitatea de a realiza dialogurile.

pag 23

TRUP ŞI SUFLET

MEDUZA (IX)

roman de Ovidiu BUFNILĂ

Norii trandafirii explodară risipindu-se în jerbe multicolore. Talasul arenei se învolbură, preschimbându-se într-o armadă lucitoare.

Valurile înspumate năvăliră de nicăieri pleznind bărcile proaspăt calafatuite.

Apăru o procesiune. Cortegiul tăcut. O mulţime de matrozi născuţi din aşchiile aurii de lemn ale bărcilor se înghesuiau unii întralţii. Unii plângeau. Alţii îşi smulgeau părul din cap. Alţii ameninţau în stânga şi-n dreapta cu puşcoace pline ochi cu plumbi grei, trandafirii. Stindarde navale fluturau fantomatic. Din marele nimic ţâşni un distrugător înarmat până-n dinţi. Îl duceau pe umeri o mie de matrozi voinici care cântau de mama focului. Prin văzduh plutiră albatroşi trandafirii de mucava purtând în cioc ramuri de măslin trandafiriu. În jurul cortegiului alergau nişte sirene dezgolite care purtau talere în care ardeau lumânări de răşină.

Răşina era, cum altfel, trandafirieeee!

Foca de sticlă din largul nordicelor se întristă. Oare ce înţelesuri aveau toate acele înfăţişări? Ce trebuia ea să înţeleagă?! Cine-i trimitea acele mesaje?! Era cumva un celălalt neştiut, un invers informational care le transmitea un mesaj cifrat?

- Celălalt este diabolizat, nu-i aşa? El va fi nu ars pe rug sau ucis în bătălie ci va fi pulverizat semantic în încâlcite procese pierdute în noianul ştirilor ameţitoare fie anulat prin acte diplomatice de miniştrii de externe ai orientalelor şi occidentalelor, îşi dădu cu părerea comis-voiajorul caşaloţilor.

- Artele navigaţiei se nutresc din aceleaşi fundamente autoritare ale registrului de navigaţie. Ele metabolizează bibliografia. Ele controlează centrul şi periferia dând viata fantasmelor care cutreieră prin minţile naivilor sau îndrăgostiţilor şi care rătăcesc navigatorii pe marea înspumata. Noul imperiu oceanic nu este din acest punct de vedere un pas înainte. Structurile narative şi descriptive intra într-o eră plină de convulsii care nu anunţa o renaştere ci o decădere în celălalt. Nu ţărmul este căutat prin ceţurile marii, ci şinele, spuse plin de hotărâre un coral desprins de familia lui de furia valurilor înspumate.

- Este, în fapt, toată această epocă imperială oceanică, o utopică de rangul I sau, mai mult, o imposibilitate strategică, un finit al exerciţiului de putere. Vorbind despre aceasta, nu vom şti niciodată dacă deciziile noastre au fost corecte sau nu, am adăugat eu plin de aplomb.

- Nu vom şti niciodată dacă structurile narative şi descriptive pe care le folosim sunt posibile potrivit noilor instrucţiuni ale atotcuprinzătorului sau au fost alterate de ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil, zise o pisică de mare trandafirie.

pag 24

Mareea trandafirilor, extazul popoarelor acvatice, dimineaţa vâslaşilor, diamantele de lumina veche sunt construcţii imaginare sau urma lăsată de structurile turbulente specifice complexităţilor acvatice?

Naufragiile, procesiunile, serbările, focurile de pe mare, monştrii marini, hula, tangajul şi fiinţele fabuloase nu sunt oare născociri ale navigatorilor secretului? Nu construiesc ei oare o altă realitate tocmai pentru a o stăpâni mai bine pe cea pe care o bănuiesc a nu fi aievea deşi le este dată spre folosinţa încă de când au deschis ochii pentru prima oară? Nu sunt cumva hărţile maritime, obiecte cosmice manipulate de noi, navigatorii secretului, fără vrerea noastră, noi nefiind fiinţe şi nici măcar un invers informaţional al acestora?

Vom descoperi oare ca, de fapt, complexităţile acvatice sunt expresia dinamicii furtunilor oceanice care guvernează artele navigaţiei?

- Trăim într-o superbie a îndoielii! Strigă un vierme de mare înmărmurind. În bărcile proaspăt calafatuite, fiinţele fabuloase şi ele, inmarmurira. Nu era de joacă. O băgaseră pe mânecă. Cine era oare misteriosul celălalt?!

Din văzduhul trandafiriu se născură şapte monştrii marini care cărau în cârca câte o unitate computerizată. Se apropiară de etravă distrugătorului şi insurubara câte-o fisa metalică în locaşuri parcă pregătite dinainte pentru asta. Foca de sticlă din largul nordicelor salta de pe un picior pe altul nerăbdătoare. Cei şapte se depărtară de bărcile proaspăt calafatuite şi începură să lucreze pe tastaturile pe care le aveau fixate pe platoşa solzoasa. Circul de ape se zgudui. Fu învăluit de mii de cercuri luminoase. Se-auzi zumzetul unor fire de telegraf. Apoi zgomotul unui tren. Apoi bâzâitul unui fax şi şuieratul unor proiectile imaginare. Şi vuietul unor rachete.

Urmă o explozie de lumină, jerbe de foc, o ploaie de petale de staniol, trandafirii, trandafirii. Şi totul dispăru ca prin farmec. De parcă nici n-ar fi fost.

- Huoooo! strigă contele bureţilor de mare pierzându-şi răbdarea.

- Hai, domnule nu ne mai aburiţi! Ne-am prins! Răcni comisvoiajorul caşaloţilor smulgându-şi din nas un vierme trandafiriu.

Adică e vorba de câmpul informațional remanent al unui vârtej virtual! Unul din alea din care au ieşit norii trandafirii şi ploaia asta nebună sosita chiar acum de dincolo de orizontul vizibil şi care o să ne facă de petrecanie în cele din urmaaaaa! Ce să mai vorbim!

- Cred şi eu! Se strâmba guvernatorul aricilor de mare. Adică nu ştiu care forţa acvatica extrem de periculoasă din universul acvatic lucrează cu matricele noastre informationaleeeee!

- Chiar şi când crăpăm! Ha, ha, ha! Râse pisică de mare din inima sudicelor.

- Când suntem mort-copți! Se prosti piatra de mare din largul occidentalelor.

- Astea-s baliverne, domnule! Zise oţărât dragonul marilor liliachii frecându-şi fruntea însângerată. Numai bune de adormit copii! Noi să ne ducem acasă c-am cam pierdut vremea! Hai, hai, ce mai stai!

- Totuşi care oare se joacă aşa, de nebun?! Întrebă pisică de mare din inima sudicelor. N-ar trebui să aflăm?!

- Oricine-ar fi, e un nesimţit, un măgar şi-un nepoliticos!

Zise păianjenul oceanului. Putea măcar să se prezinte. Putea să vină frumos în arenă şi să zică, măi, oameni buni, băă, fiinţe fabuloaselor, doamnelor şi domnilor, eu sunt cutare şi-am de gând să fac cutare chestie!

- O să vină până la urmă, nu vă pierdeţi răbdarea! Tipa ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica râcâindu-şi rana de la gât.

După toată tevatura asta o să vină el, nu vă faceţi griji! Simt prin toţi porii! Are ceva de gând!

- Să se grăbească, pramatia de demon al apelor! Se burzului melcul cu cochilie de lumina veche. N-am un sfanţ în buzunar! Şi azi era sărbătoare! În astfel de ocazii lumea-i miloasă! Se câştigă bine din cerşit! Aş fi putut să mă îmbogăţesc! Ieşisem la soare întrun canal din apropierea catedralei sudicelooooor!

- Tacă-ţi fleanca, golanule! Îl lua la rost pisică de mare din inima sudicelor. Nu ţi-e ruşine?! Suntem într-o aşa situaţie dificilă şi ţi-e gândul la proştii?!

- Situaţia nu e chiar atât de dificilă dacă stăm şi ne gândim că-i totuşi vorba de un caz de trăire paradoxala! Zise contele bureţilor de mare masându-şi gâtul în locul în care-şi înfipse colţii vampirul lacurilor care se roteau în inima nordicelor la trecerea dintre ani, îndată după noaptea de crăciun.

- Aiurea! Totul e o tâmpenie! O bazaconie! Urla scoică de aur. Zi şi tu, dragă moreaugarinule, dacă n-am dreptate!

- Sigur că ai, dragă! Îi răspunse murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa. Stăm ca nişte proşti în bărcile astea proaspăt calafatuite şi căscam gura la tot felul de baliverne! Şi ne lăsăm duşi de nas!

- Linișteeee! Linișteeeee! Linișteee! Țipă delfinul cicălitor.

Dar cum să tacă aşa, dintr-o dată, atâta amar de mulţime? Atâtea şi atâtea sute de fiinţe fabuloase proaspăt ieşite din adâncurile oceanului virtual.

Cum să le faci să stea liniştite?! Să nu se mai foiască? Să nu mai bârfească? Să nu-şi mai împroaşte vecinii cu sânge! Cum să faci să tacă atâtea fabuloase gata, gata să se-ntoarcă în inima cruntei realităţi?! Cum să le ceri să-şi ţină gura după ce-au stat ca mutele atâta vreme într-o corabie naufragiată?

Au ascultat răbdătoare an de an cum cădeau picuri de ploaie peste valurile înspumate. Au auzit de-atâtea ori cum zburătăceau albatroşii trandafirii peste hăurile de apă, peste vârtejurile virtuale.

Voiau să spună şi ele despre miracol. Să povestească cum s-au canonit în iernile cumplite sub stratul gros de zăpadă şi gheaţă. Să spună câte-un gând înfiorat care le trecuse prin câmpul informational remanent şi rămăsese agăţat de inimioara lor putredă.

Doamne, frumos ţi-e gândul!

- Linisteeee! Uite că apare fanfara navalaaaa! Urlă din nou delfinul cicălitor dând ca un bezmetic din cioturile însângerate.

Rânjeau periculos fanfaragii. Se itisera de după cortină înspumata aduşi de ropotul ploii venită de dincolo de orizontul vizibil. Trăgeau cu ochiul lor sticlos la fabuloasele înfierbântate.

Mustăceau. Parcă s-ar fi codit să apară aşa, deodată, în conurile de lumină ale reflectoarelor, hahalerele! Aruncau nori de spumă pe gură. Şi ce colţi aveau! Şi ce buze, trandafirii, trandafirii!

Se încolonară în fata cortinei, făcură o plecăciune, dădură un ocol arenei, se oprira-n mijloc şi strigară la unison: Ura! Ura! Uraaaaa!

Fiinţele fabuloase tăceau chitic. Ce să mai zică?! Foca de sticlă din largul nordicelor oftă. Scoase limba la fanfaragii, să vadă ei, ticăloşii, că nu se sperie cu una cu două. Nici că aveau colţi tăioşi.

Nici ca în privirile lor se oglindeau măceluri îngrozitoare. Şi nici ca ascundeau sub mantiile negre, lucitoare, unduitoare, puternice aripi de vampir!

Noi, navigatorii secretului, ascunşi în mantiile noastre negre, lucitoare, căpătam forma şi pătrundem în miezul evenimentelor fiind chiar esenţa lor. Nu ştim sigur dacă fiinţăm sau ne aflam doar în funcţiune după un plan ascuns ale cărui instrucţiuni nu le deţinem. Plutim într-un ocean de ambiguitate. Suntem meduză, fie un unu, fie un multiplu de unu. Eu sunt de fapt fiinţarea a sute şi mii de moreaugarini în corporalitatea misterioasa a unei meduze.

Sau sunt toţi atâţia moreaugarini aflaţi în funcţiune într-un singur ficţional.

- Dar ştim că minunată artă a navigaţiei ne-a desluşit că dacă barajul nordicelor sau oricare alt baraj ar fi limită absolută atunci nu ar mai fi nimic, vru să se ştie un melc în care staturam pitiţi vreo câteva clipe nebune.

Formele acvatice ale registrului de navigaţie s-au vânzolit după venirea ploii şi sub presiunea furtunilor oceanice am intrat într-o instantaneu acvatic de rangul I restrângând domeniul imaginarului.

Prezentul, trecutul şi viitorul s-au regăsit în acelaşi plan şi pentru o milionime de secundă ne-am privit pe noi înşine. Nu eram interesaţi de rebeli, de revoluţionari, de conspiratori, de vizionări, de intriganţi şi de inocenţi.

Eu, moreaugarinul, amestecând ficţiunile, am construit o

aparentă.

- Secretizând universul acvatic, am ocupat întregul concept spaţio-temporal al registrului de navigaţie, zise peştoaica peştoaicelor mirându-se şi ea de ce bazaconii era în stare să zică.

Haosul deveni o construcţie simbolică iar timpul acvatic se pulveriza în inelul magic aflat dincolo de periferiile nordicelor.

Lipsirea de istorie şi lipsirea de timp prin deconstrucţie a normei şi reevaluarea atitudinala într-un iluzoriu continuum par a fi tendinţa către sensul ultim în lumile acvatice. Şi locuirea celuilalt.

Fragmentarea şi simultaneizarea centru-periferie arestează elanul omului de ştiinţă care decade din dreptul său natural devenind încet, încet un Pitoşkin.

Marile acvarii publice şi hărţile maritime nu vor fi ale sensului ultim iar navigatorul nu va mai fi navigatorul ideal.

Dar nu vedem în această moartea navigaţiei ci o metamorfoză, o schimbare de ritm în lumile acvatice ale atotcuprinzătorului.

Imaginea celuilalt nu va mai fi obiect de studiu şi nici eveniment al stării civile, el nemaifiind al grupului acvatic ci al lui însuşi. Eul multiplicant, multiplicat în serii de comportamente şi atitudini, îl face pe navigatorul conservator şi lipsit de orizont să creadă că faptele navigaţiei nu vor mai fi, nivelarea fiind prin multiplicare.

Societăţile acvatice nefiind pe moarte ci într-un vârtej informaţional, structurile lor semantice se vor prăbuşi în ele însele fie prin regim inflaţionist fie prin constrângere la comportament copiat sau indus.

Marele orgasm al universului acvatic va pustii registrele de navigaţie şi va exploda asurzitor stabilind tendinţa în mai toate lumile acvatice.

- Bunăăă searaaaa! Bună seara, fabuloaselor, dragelor! Strigă tambur-majorul fanfarei navale ţâşnind dintr-un fulger globular pornit din inima norilor trandafirii, semn ca marele orgasm era pe cale să se producăăăăăăăă!

- Huoooo! Urlă nestăpânită sepia orientalelor.

- Huoooo! Îi ţinu hangul comis-voiajorul caşaloţilor scuipând un vierme marin trandafiriu, mare şi gras.

- Doamnelor şi domnilor, sunt sigur că doriţi să începem cu marşul acvatic vechi de o mie de ani! Răcni tambur-majorul fanfarei fără să ia în seama urletele.

- Marşul acvatic! Marşul acvatic! Marşul acvatic! Strigară fiinţele fabuloase cu toatele, cucerite parcă, pe dată, de noul personaj.

- Marşul acvatic ăla feroce?!

- Ăla! Ăla! Ăla! Urlară fiinţele fabuloase în delir.

- Marşul acvatic cel bubuitor? Răcni tambur-majorul ridicând bastonul cu măciulie de argint prin văzduhul trandafiriu.

- Da, domnule! Îi strigă guvernatorul aricilor de mare. Să ni se încreţească pielicica asta putredă, ha, ha, ha!

Tambur-majorul se îndreptă către fanfară. Dum. Dum. Dum. Cel mai tare din parcare, se vedea de la o poştă. Fanfaragiii îl primiră cu toţii în poziţie de drepţi.

Nici nu clipeau, hahalerele! Tocmai îşi lustruiseră bine, bine, de tot instrumentele. Nu suflau. N-aruncau pe gura nori de spumă trandafirie. Nu-şi dădeau coate. Nu rânjeau. Nu hăhăleau.

Unul nu mai mişca!

- Băieţi! Baietiiiiiii! Strigă tambur-majorul. Ascultaţi comanda la mineee!

Bum. Bum. Blap. Blap. Trom. Trom. Fing. Fing. Marşul acvatic vechi de o mie de ani bubui maiestuos sub cupola circului de ape făcând să trozneasca bărcile proaspăt calafatuite. Ce grozăvie!

Fiinţele fabuloase băteau tactul. Ce le mai plăcea! Pocneau din aripioare, fluierau ca nişte apucate. Una dintre ele, nestăpânită, striga ducându-şi aripioarele descărnate pâlnie la gură: - Curaj, curaj, focă de sticlă din largul nordiceloooor! Dăle la moacă, fă-i praf! Toacă-i, bine de tot, până la atom! Nu te lăsa! Ia-i în unghii, fată dragă! Înhaţă paşaportul nostru pentru crunta realitate! Sunt gata să-ţi vin în ajutor! Hei, hei, foca de sticlă din largul nordicelooor, mă vezi?! Aici, sus, la galerie! Pe rândul cincisprezece, aici, aici! Eu sunt, poetul mării din inima occidentaleloooor!

Boaf!

Poetul mării se dezechilibră şi se prăbuşi printre bărci.

Fabuloasele se repeziră să vadă întreaga comedie. (va urma)

pag 25

INTERNAȚIONAL

BEATA ȘI ADRIANA ÎNFIERBÂNTĂ … NISIPUL! *Adriana Matei şi Beata Vaida scriu istorie pentru voleiul pe plajă din România, impunându-se într-un turneu organizat în Brazilia Oraşul brazilian Miguel Pereira a găzduit ] n luna mai, a.c., un important turneu de volei pe plajă. Până mai ieri la CSM Satu Mare, Beata Vaida şi Adriana Matei (vicecampioane europene de tineret, în 2017) au reprezentat acum CSM Bucureşti și România!

Iar ex-sătmărencele au reuşit să câştige în premieră o medalie FIVB. La startul turneului s-au prezentat 14 “cupluri”, iar Vaida şi Matei au fost repartizate în Grupa D. Aici au încheiat pe locul doi cu două victorii şi o înfrângere, iar în optimi au eliminat echipa Jenny Stralman/ Therese Stralman din Suedia, scor 2-0 (21-5, 217). Un test dificil au avut pe tabloul de 8, victorie la limită, scor 2-1 (16-21, 21-17, 16-14) contra gazdelor Vitoria De Souza Rodrigues şi Juliana Paula Simoes. În penultimul act, Adriana şi Beata au trecut de Naiana Rodrigues şi Rachel Nunes, 2-0 (21-9, 21-17), iar în finală le-au reîntâlnit pe braziliencele Aline Lebioda şi Diana Bellas Romariz Silva, în faţa cărora au pierdut în grupă. Dar româncele s-au reorganizat şi au câştigat de această dată cu 2-0 (21-13, 21-19), cucerind aurul.

Pentru Matei şi Vaida, campioane naționale autoritare ale României, aceasta e a doua finală adjudecată (anul trecut, ele s-au impus și în Larnaca/ Cipru), într-un turneu din circuitul mondial de volei pe plajă.

Prin această victorie, ele şi-au asigurat un cec de 1.000 de dolari şi 200 de puncte, cu care vor urca în Topul Mondial. Alăturat, vă prezentăm și ierarhia mondială stabilită la începutul lunii iunie, a.c.

pag 26

CLASAMENTUL MONDIAL DE BEACH-VOLLEY *la 25 iunie 2018 1.Humana-Paredes/ Pavan (Canada)

5.840 p.

2.Hermannova/ Slukova (Cehia)

4.780 p.

3.Sude/ Laboureur (Germania)

4.680 p.

4.Barbara/Fernanda (Brazilia)

4.400 p.

5.Agatha/ Duda (Brazilia)

4.260 p.

6.Maria Antonelli/ Carol (Brazilia)

4.080 p.

7.Bansley/Wilkerson (Canada)

4.040 p.

8.Heidrich/ Verge-Depre (Elvetia)

3.760 p.

9.Betschart/ Huberli (Elvetia)

3.740 p.

10.Kvapilova/ Kolocova (Cehia)

3.680 p.

11.Artacho Del Solar/ Clancy (Australia)

3.616 p.

12.Scneider/ Bieneck (Germania)

3.600 p.

13.Borger/ Kozuch (Germania)

3.380 p.

14.Larissa/ Talita (Brazilia)

3.200 p.

15.Wang/ X.Y. Xia (China)

3.140 p.

16.Ittinger/Behrens (Germania)

3.060 p.

16.Stubbe/ van Iersel (Olanda)

3.060 p.

18.Sweat/ Summer (SUA)

3.020 p.

19.Makroguzova/Kholomina (Rusia)

2.780 p.

20.Kolosinska/ Kociolek (Polonia)

2.740 p.

…………………………………………

59.Numwong/Hongpak (Thailanda)

1.328 p.

60.MATEI/ VAIDA (ROMÂNIA)

1.300 p.

61.Kjolberg/ Hjortland (Norvegia)

1.298 p.

62.Bawden/ Clancy (Australia)

1.280 p.

62.Zuccarelli/ Traballi (Italia)

1.280 p.

64.Dhita/ Putu (Indonezia)

1.268 p.

65.Lobato/ Amaranta (Spania)

1.256 p.

…………………………………………

193.Bobner/ Verge-Depre (Elveția)

362 p.

194.Ludwig/ Kozuch (Germania)

360 p.

194.Fortunati/ Hernandez (Uruguay)

360 p.

196.Mouha/ Gielen (Belgia)

350 p.

197.Ogren/ Wahlen (Suedia)

348 p.

198.Angelopoulou/ Gusarova (Cipru)

340 p.

198.Chamereau/Jupiter (Franța)

340 p.

198.Barannik/Deev (Israel)

340 p.

*Clasamentul are 1100 de poziții clasificate

pag 27

pag 28