Sportul bacauan nr 69

Page 1

pag 1


EVENIMENT

Iepuraşul de Paşte a venit din Germania Federaţia Regională de Fotbal din Westfalia (FLVW) susţine proiectul AJF Bacău, „Mingea este în terenul tău” destinat elevilor între 8 şi 12 ani de la şcolile din judeţ. Nemţii au oferit în dar forului condus de Cristi Sava echipament sportiv pentru toţi copiii beneficiari ai proiectului Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bacău a pus pe picioare un proiect fără precedent în România. Având ca titulatură „Mingea este în terenul tău”, proiectul „AJFMobil” oferă elevilor din judeţ, atât băieţi, cât şi fete, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani posibilitatea de a juca fotbal în cadru organizat. Concret, în 2017, mini-bus-ul forului condus de Cristi Sava va face, etapizat, un tur al şcolilor din mediul rural şi din municipiu, propunând în cadrul orelor de educaţie fizică sau chiar după cursuri o serie de activităţi. „Principalul nostru scop este de a readuce bucuria în sufletul copiilor. Iar acest lucru îl putem face prin joc. Ca urmare, împreună cu antrenori specializaţi, vom derula o serie de activităţi recreative şi fotbalistice menite să-i bucure pe copii din judeţ, cu vârste cuprinse între 8 si 12 ani”, a declarat Cristi Sava, care a precizat: „Vom încărca mini-bus-ul AJF-ului cu toate materialele sportive necesare. Totodată, vom dota şcolile din mediul rural cu mingi oficiale Adidas”. Toate acestea sunt posibile şi graţie sprijinului oferit de Federaţia Regională de Fotbal din Westfalia (FLVW), cu care AJF Bacău a încheiat, ca urmare a demersurilor lui Cristi Sava, un parteneriat de colaborare încă de anul trecut. Anul acesta, pentru „AJF Movil”, Iepuraşul a venit ceva mai repede. Tocmai din Germania. „Conducerea FLVW m-a anunţat că sunt aşteptat la Kamen, pe 5 aprilie, la ora 17.00- proverbiala

pag 2

precizie nemţească- pentru a mi se furniza, cu titlu gratuit, echipamentul sportiv promis de preşedintele Gundolf Walaschewski ca sprijin pentru proiectul AJF Mobil”, a relatat Cristi Sava. ”M-am prezentat în ziua şi la ora fixată, având plăcerea de a fi întâmpinat de întreaga conducere a FLVW: preşedintele Walaschewski, vicele Manfred Schieders şi instructorul pentru arbitri Oliver Topp. Oamenii m-au asigurat, încă o dată, de întreaga lor susţinere, oferindu-ne drept cadou echipamentul sportiv necesar proiectului nostru rezervat copiilor din judeţul Bacău: mingi, materiale ajutătoare pentru antrenament, echipament de joc, tricouri şi treninguri, toate marca Adidas. De asemenea, am primit echipament Adidas şi pentru arbitrii băcăuani, iar la final, conducerea FLVW m-a asigurat că în iunie va veni în Bacău ”, a precizat preşedintele AJF. Vicepreşedintele FLVW, Manfred Schniederes a confirmat că relaţia cu AJF Bacău va fi una de durată: „Acesta este doar un început. Sprijinul oferit partenerului nostru din România, Asociaţia Judeţeană de Fotbal din Bacău va continua”. În mod oficial, „Mingea este în terenul tău” se va pune în mişcare după vacanţa de Paşte. Între timp, însă, AJF a făcut primii paşi, punctând două etape experimentale. Săptămâna trecută, mini-busul „AJF-Mobil”, avându-i la bord pe antrenorii Giani Florian şi Gabi Vârlan, a vizitat Şcoala din Săuceşti, iar astăzi va ajunge la Iteşti. În baza parteneriatului cu Consiliul Judeţean, „AJF Mobil” va poposi la 22 de şcoli din mediul rural. Totodată, proiectul va fi implementat la toate şcolile din municipiu, în cadrul manifestărilor derulate de administraţia locală sub titulatura „Bacău, oraş european al sportului”. Dan SION


EDITORIAL

NAŢIONALA, AUF WIEDER… DAUM, BYE, BYE, PINOCCHIO! ÎNCOTRO, FOTBAL ROMÂNESC?! …N-am putut să mă apropii de computer, azi-noapte, ca să aştern două-trei gânduri amare despre ultima tragicomedie a Naţionalei noastre de fotbal, care n-a mai marcat un gol, autogol de patru ani, egalând tristul record de acum 69 de ani, cu perspectiva de a fi depăşit!… Ar fi însemnat să fac o autopsie şi mă oripilează cadavrele. După scor şi, în special, după joc, cu zero cornere într-un meci pe terenul tău, nu prea mai ai ce să spui, după ce, REMARCABIL, unul dintre comentatorii TVR-ului, competentul şi curajosul Marian Olaianos, a tras CONCLUZIA-CONCLUZIEI: A venit timpul să redăm Fotbalul românesc celor care se pricep să-l gestioneze, să-l dezvolte, şi au dovedit-o de-alungul ultimelor decenii! ALTĂ variantă, a ascunderii după micile şanse teoretice, a bălmăjelilor interminabile, a promisiunilor caraghioase făcute de incompetenţi, o mână de neicanimeni cocoţaţi politic la timona Fotbalului Românesc, nu înseamnă decât DISTRUGEREA ORICĂREI SPERANŢE! …E TIMPUL TREZIRII, până nu va fi INUTIL! …Acest 0-0, după un joc sub-mediocru, cu o Danemarca şi ea în cârje (care ne-a călărit, totuşi, rău în final, scăpând, cu noroc, de o înfrângere!), este opera lui Burleanu, aşa-zisul preş. FRF, acest Pinocchio din conferinţele de presă, care a adus un antrenor străin, neamţul Daum, depăşit, lipsit de Idee şi de fiorul performanţei. Cel puţin scurta telenovelă cu schimbarea sistemului de joc al Naţionalei în ultimele cinci zile dinaintea unui duel (cel cu danezii) ce era considerat decisiv, a demonstrat cum nu se poate mai bine AMATORISMUL cras de la Naţionala noastră. Chiar dacă neamţul, care părea că priveşte meciul ca un călugăr aflat la poarta schitului, va trage cu dinşii să rămână, promiţând alte „câte-n lună şi în stele”, neştiind că noi i-am auzit pe Caramitru şi Mălăele, căci 50.000 de euro pe lună, sumă babană, sunt bani primiţi efectiv gratis, frate, şi cine să-l angajeze (şi debutant la o Naţională!?), cine să mai ia o asemenea plasă?! NUMAI Burleanu şi sfătuitorii lui! …Sunt convins că demodatul, depăşitul Herr Daum va mai zlobozi alte năzbâtii tactice, de parcă noi, românii, n-am avea antrenori şi oameni de fotbal de clasă, de la Jenei şi Lucescu, la Iordănescu şi Dinu, de la Piţurcă şi Stoichiţă la Dan Petrescu şi Olăroiu şi mulţi, mulţi alţii, fără a-i omite pe Marele Ştefan Kovacs şi, mai nou, pe creatorul de Academie şi de nouă viziune asupra PERSPECTIVEI SĂNĂTOASE A fotbalului românesc, Gheorghe Hagi-

Viitorul, la care Moş Daum nu s-a ridicat nici până la genunchiul lor. …În germană se spune Auf Wiedersehen, când te desparţi de cineva, eu nu-i mai spun selecţionerului şchiop „La revedere”, nici Bye, Bye, ci Auf WiederDaum! Mai pe româneşte, Du-te, nene Daum, du-te, cu ăl de te-a adus să ne îngropi Speranţele şi nu te mai întoarce! Restul e tăcere… …PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FOTBALULUI ROMÂNESC la ora actuală este GRABNICA SCHIMBARE, acolo, SUS! INSTAURAREA COMPETENȚEI în dauna amatorismului!… OAMENI COMPETENŢI, CORECŢI, ÎNCĂ MAI AVEM ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! Drama este că nu-l lăsaţi să salveze Fotbalul nostru de INCOMPETENŢI, sforari, tipi nărăviţi la grămezi de bani nemeritaţi, nemunciţi! Dacă vom persista în această tragiocomedie de-a conducerea fotbalului românesc, atunci, ADIO, Performanţă!… …Ne întoarcem, de vineri, în „Bâlciul Deşertăciunilor” cotidiene, cu Foto coperta 1: Play-Off şi Canotoarea băcăuană Play-Out, of, Iuliana POPA (Steaua of, Doamne, of, Bucureşti), la startul cu aroganţele cursei care i-a adus lui Don Jiji şi medalia de aur la CN Leo Gâlceavă, de Fond desfăşurat cu fluieraşi în luna aprilie a.c., la dalmaţieni, cu Timişoara. insolvenţe, cu beţii şi atâtea şmecherii, cu desfiinţări de echipe, fără Legendele Rapid, F.C.Argeş, Progresul, Petrolul, Ştiinţa Craiova, mai nou Oţelul, Bihorul, Sibiul, Sportul Studenţesc, Bacăul, Reşiţa şi câte alte centre de tradiţie, cu lanţul de aberaţii de la FRF şi LPF, şi corul nesfârşit de controverse, ne întoarceam la “marea” performanţă de la Voluntari, Chiajna, Pandurii (Otopenii şi Brăneştii n-au dansat decât o vară!); noroc că vine Juventus Colentina, la anul poate şi Ştiinţa Miroslava, AFC Hărman sau Comuna Recea, acum doi ani a ratat promovarea Damina Măciuca, hai că e haios, dar nu-i nimic de râs, aud doar un bocet grav pornit din suflet … ŞTIU că Fotbalul Românesc nu poate fi decât oglinda Societăţii în care vieţuieşte! Dar, din fericire, în România, Sportul s-a ridicat de atâtea ori desupra mediocrităţii Societăţii! Acum, oare, nu mai este lăsat?! Sau… …ÎNCOTRO, FOTBAL ROMÂNESC?! Mircea M.IONESCU

CONSILIUL DIRECTOR: Adrian AMALANCI - director Leonard POPA - redactor- şef *Acest proiect publicistic este finanţat integral de consiliul director. Semnează: Costin ALEXANDRESCU Adrian AMALANCI Ionuţ BRÂNZEI (fotoreporter) Ovidiu BUFNILĂ Cătălin COJOCARU Ionuţ GREERE (Craiova) Mircea M. IONESCU Veronica IVANOV (Cipru) Dan Gabriel MAREŞ (Bucureşti) Victor Eugen MIHAI (VEM) Ion MORARU (Oneşti) Daniel MUNTEANU Răzvan PESA-MOZA Cornel PINTER Dana POPA Leonard POPA Marcian POPA Cătălin RĂDULESCU (Galaţi) Dan SION Florin ŞTEFĂNESCU Pentru o documentare cât mai exactă şi pentru participarea redactorilor noştri la evenimentele sportive în care sunt implicate, rugăm cluburile sportive şi instituţiile abilitate să ne informeze din timp, despre competiţiile aflate în derulare. Corespondenţa se poate trimite online pe adresa sportul.bacauan@ yahoo.ro. Notă: Articolele, tehnoredactarea, corectura şi îngrijirea ediţiei s-au făcut gratis. Această notă are înţeles pentru instituţiile fiscale competente. Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine exclusiv autorilor. Manuscrisele şi fotografiile reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie. Sediul redacţiei: Bacău, Letea 13, judeţul Bacău Telefoane: 0743665.630; 0752-924.152; 0334-808.022; https://www.facebook.com/Sportul. Bacauan E-mail: yellow_cyprus@yahoo.com amalancia@yahoo.com Revista se difuzează şi în: Belarus, Bulgaria, Canada, Cipru, Germania, Israel Italia, Rusia, Ucraina şi SUA. Colecţia completă a Revistei “SPORTUL BĂCĂUAN” se găseşte la Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” din Bacău.

pag 3


GIMNASTCĂ CAMPIONATELE EUROPENE (Cluj-Napoca, 19-23 aprilie)

REVENIM ÎN ELITA EUROPEANĂ ? România a încheiat cu un total de 4 medalii, două de aur, una de argint şi una de bronz, Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, fiind depăşită în clasamentul pe medalii doar de Rusia. Rusia a obţinut la Cluj 8 medalii, 3 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz, poziţia a treia a clasamentului fiind ocupată de Ucraina cu 4 medalii — 2 de aur şi 2 de bronz, conform Agerpres. Delegaţia României a obţinut în cea mai importantă competiţie de gimnastică pe care a găzduit-o în ultimii 60 de ani două medalii de aur prin Marian Drăgulescu (sol) şi Cătălina Ponor (bârnă), una de argint prin Marian Drăgulescu (sărituri) şi una de bronz prin Larisa Iordache (bârnă). Dintre cele 37 de ţări participante, doar 13 au câştigat medalii la competiţia organizată în România. Clasamentul a fost realizat în funcţie de numărul medaliilor de aur, conform regulilor aplicate de CIO la Jocurile Olimpice. Ierarhia finală este următoarea:

1. Rusia (total 8 medalii) — 3 aur, 3 argint, 2 bronz 2. România (total 4 medalii) — 2 aur, 1 argint, 1 bronz 3. Ucraina (total 4 medalii) — 2 aur, 2 bronz 4. Marea Britanie (total 6 medalii) — 1 aur, 3 argint, 2 bronz 5. Elveţia (total 2 medalii) — 1 aur, 1 argint 6. Franţa (total 2 medalii) — 1 aur, 1 bronz 7-8. Grecia şi Belgia (total câte 1 medalie) — 1 aur 9. Ungaria (total 3 medalii) — 2 argint, 1 bronz 10-11. Germania şi Olanda (total câte 2 medalii) — 1 argint, 1 bronz 12-13. Israel şi Armenia (total câte 1 medalie) — 1 bronz. Campionatele Europene de gimnastică artistică s-au desfăşurat în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediţie găzduită de România, la competiţie participând 274 de sportivi (168 la masculin şi 106 la feminin) din 37 de ţări.

FINALE PE APARATE FEMININ Bârnă 1.Cătălina PONOR (România) 14.566 2.Eythora Thorsdottir (Olanda) 14.066 3.Larisa Iordache (România) 13.966 4.Elissa Downie (M.Britanie) 13.433 5.Sanne Wevers (Olanda) 13.341 6.Zsofia Kovacs (Ungaria) 13.133 7.Marine Boyer (Franţa) 12.966 8.Claudia Fragapane (M.Britanie) 12.533 Sol 1.Angelina MELNIKOVA (Rusia) 14.100 2. Elissa Downie (M.Britanie) 14.066 3. Eythora Thorsdottir (Olanda) 13.700 4.Kim Bui (Germania) 13.566 5.Lara Mori (Italia) 13.566 6.Pauline Schaefer (Germania) 13.533 7. Claudia Fragapane (M.Britanie) 13.533 8.Elena Eremina (Rusia) 13.466 Sărituri 1.Coline DEVILLARD (Franţa) 14.467 2. Elissa Downie (M.Britanie) 14.350 3.Boglarka Devai (Ungaria) 14.317 4.Maria Paseka (Rusia) 14.283 5.Tisha Volleman (Olanda) 14.250 6.Kovacs Zsofia (Ungaria) 14.200 7.Teja Belak (Slovenia) 14.183 8.Angelina Melnikova (Rusia) 14.000 Paralele 1.Nina DERWAEL (Belgia) 14.633 2.Elena Eremina (Rusia) 14.300 3. Elissa Downie (M.Britanie) 14.133 3.Elisabeth Seitz (Germania) 14.133 5.Kim Bui (Germania) 13.900 6. Kovacs Zsofia (Ungaria) 13.100 7.Rebecca Downie (M.Britanie) 13.00 8.Melanie Dos Santos (Franţa) 11.700 Individual compus 1.Elissa Downie (M.Britanie) 55.765 2. Kovacs Zsofia (Ungaria) 55.432 3. Melanie Dos Santos (Franţa) 55.065 4.Elena Eremina (Rusia) 54.266

pag 4

5.Kim Bui (Germania) 53.499 6.Martina Maggio (Italia) 53.199 7.Nina Derwael (Belgia) 52.832 8.Filipa Martins (Portugalia) 52.832 9.Natalia Kapitanova (Rusia) 52.766 10.Alice Kinsella (M.Britanie) 52.099 .............................................................. 18.Ioana Crişan (România) 51.032 23.Olivia Cîmpian (România) 50.106 MASCULIN Individual compus 1.Oleg VERNIAIEV (Ucraina) 85.866 2.Artur Dalaloyan (Rusia) 85.498 3.James Hall (M.Britanie) 84.664 4.Nikita Ignatiev (Rusia) 83.964 5.Joe Fraser (M.Britanie) 82.982 6.Artur Davtyan (Armenia) 82.864 7.Lukas Dauser (Germania) 82.199 8.Ferhat Arican (Turcia) 82.097 9.Eddy Yusof (Elvetia) 81.764 10.Philipp Herder (Germania) 81.305 Sol 1.Marian DRĂGULESCU (România) 14.500 2.Dmitrii Lankin (Rusia) 14.466 3.Alexander Shatilov (Israel) 14.400 4.Artem Dolgopyat (Israel) 14.333 5.Adam Cunningham (M.Britanie) 14.300 6.Miguel Zapata (Spania) 14.300 7.Oleg Verniaiev (Ucraina) 14.033 8.Pavel Bulauski (Belarus) 13.766 Cal cu mânere 1.David BELYAVSKIY (Rusia) 15.100 2.Krisztian Berki (Ungaria) 14.900 3.Harutyun Merdinyan (Armenia) 14.833 4.Robert Seligman (Croaţia) 14.766 5.Oliver Hegi (Elveţia) 14.700 6.Saso Bertoncelj (Slovenia) 13.433 7.Oleg Verniaiev (Ucraina) 13.200 8.Ferhat Arican (Turcia) 12.966

Inele 1.Eleftherios PETROUNIAS (Grecia) 15.433 2.Courtney Tulloch (M.Britanie) 15.066 3.Igor Radivilov (Ucraina) 15.033 4.Vahagn Davtyan (Armenia) 14.858 5.Ibrahim Colak (Turcia) 14.833 6.Konstantinos Konstantinidis (Grecia) 14.666 7.Artur Tovmasyan (Armenia) 14.666 8.Dmitrii Lankin (Rusia) 14.466 Sărituri 1.Artur DALALOYAN (Rusia) 14.933 2.Marian Drăgulescu (România) 14.733 3.Oleg Verniaiev (Ucraina) 14.649 4.Zachari Hrimeche (Franţa) 14.616 5.Artur Davtyan (Armenia) 14.583 6.Adam Cunningham (M.Britanie) 14.133 7.Igor Radivilov (Ucraina) 14.033 8.Andrey Medvedev (Israel) 6.733 Paralele 1.Oleg VERNIAIEV (Ucraina) 15.466 2.Lukas Dauser (Germania) 15.366 3.Nikita Nagornyy (Rusia) 15.266 4.David Belyavskiy (Rusia) 15.233 5.Eddy Yusof (Elveţia) 15.000 6.Marcel Nguyen (Germania) 14.800 7.Ferhat Arican (Turcia) 14.633 8.Oliver Hegi (Elveţia) 11.866 Bară 1.Pablo BRAEGGER (Elveţia) 14.933 2.Oliver Hegi (Elveţia) 14.500 3.David Belyavskiy (Rusia) 14.366 4.James Hall (M.Britanie) 14.333 5.Edgar Boulet (Franţa) 14.333 6.Bart Deurloo (Olanda) 13.133 7.Anton Kovacevic (Croaţia) 13.066 8.Oleg Verniaiev (Ucraina) 11.700


*Imagine de la festivitatea de premiere la sol, la C.E. de Gimnastică. Noul campion European, Marian DRĂGULESCU, a ţinut să ne mai ofere o dovadă a măiestriei sale sportive. Fotografie realizată de trimisul special al “Sportului Băcăuan” la Cluj, Dan MAREŞ

pag 5


CANOTAJ

“…Să lucrăm la psihic, pentru că de multe ori psihicul face diferenţa...” *Interviu cu canotoarea băcăuană Iuliana POPA (medaliată olimpică la Rio şi noua campioană naţională la Campionatele Naţionale de Fond, 1xTF, desfăşurate în luna aprilie la Timişoara) Pentru sportiva băcăuană viaţa nu se împarte înainte şi după Rio, deşi mulţi, în locul său, ar fi fost înclinaţi să o facă. Iuliana Popa caută medaliile şi înălţimea ierarhiilor, vâslind netulburată în apele capricioase ale Snagovului. De câte ori o întâlneşti, ai în faţă nu doar o medaliată olimpică, ci însuşi farmecul valului despicat de o barcă îndrăzneaţă, conştientă că drumul său biruitor deasupra adâncurilor continuă.

Foto: Un selfie de la o medaliată olimpică pentru toţi cititorii revistei

Leonard POPA -Ce a urmat după Rio, în viata ta sportiva? Lucrurile au evoluat aşa cum ţi-ai dorit? -După Rio, viaţa mea sportivă a continuat în mod normal. Lucrurile au evoluat în bine..., chiar mai bine decât mă aşteptam. Am observat, de pildă, că sunt mult mai matură...Tratez antrenamentele cu mai multă seriozitate, iar dorinţa mea de afirmare a devenit din ce în ce mai mare. -Întrecerile s-au reluat, voi aţi intrat la… apă, încă din februarie, cu acea pregătire centralizată din Spania. Cum o apreciezi? A fost benefică? V-a folosit? -Într-adevăr, în luna februarie, am avut un cantonament de 5 săptămâni în Spania. În România era lacul îngheţat în acea perioadă şi nu ne permitea desfăşurarea antrenamentelor pe apă. A fost un cantonament cu adevărat greu, dar toate sportivele neam întors de acolo cu un plus. -Vorbind despre competiţii, iată, ajungem la CN de Fond, desfăşurat recent la Timişoara, unde tu ai câştigat proba de simplu. Te rog să comentezi acest nou succes şi să ne povesteşti cum a decurs finala. -La Campionatul Naţional de Fond, în proba de simplu, mă aşteptam să câştig. Îmi cunoşteam adversarele şi ştiam ce pot, mai ales că simplul e proba mea de suflet, mereu mi-a plăcut. Am plecat, totuşi, cu emoţii, în 6000 de metri, se pot întâmpla multe surprize, însă am reuşit să mă mobilizez şi să dau tot ce pot. -La echipajul de 4, aţi venit pe locul 2, după Dinamo... Continuă rivalitatea Steaua-Dinamo şi în apă? -Rivalitatea Steaua-Dinamo apare doar în competiţiile naţionale. Atât!! În restul timpului, nu există Steaua, nu există Dinamo, există lotul României ...Ne antrenăm în aceeaşi barcă, suntem colege, prietene şi avem acelaşi scop, acela de a aduce România pe o treaptă cât mai înaltă . -Urmează etape de Cupă Mondială şi Europenele din Cehia (Racice, 26-28 mai).. La care vei lua startul? -Încă nu pot să mă pronunţ, în această privinţă. Noi, momentan, ne antrenăm în barca de 8+1, dar şi în barca de 2 rame. Ne pregătim pentru Campionatul European, doar că suntem într-o selecţie continuă. Nimeni nu are locul asigurat într-un echipaj. Cert este că eu o să dau tot ce pot pentru a prinde locul în barcă. Îmi doresc mult să ne reconfirmăm valoarea în echipajul de 8+. -Continui şi la simplu, şi la echipaj? -În pregătirea centralizată, ne antrenăm în echipaje pentru competiţiile internaţionale, iar în proba de simplu am participat numai în competiţiile naţionale. -Cum faci faţă programului încărcat pe care îl ai, mă gândesc că eşti şi studentă, la Universitatea “Valahia” din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Umaniste…

pag 6

-Câteodată şi eu ma întreb asta! Oare cum fac faţă? Nu ştiu ce să-mi răspund. Mereu mă gândesc că durerea ţine mai puţin decât fericirea de după. Sunt momente când îmi vine să las totul în urmă şi să plec, dar îmi repet tot timpul că trebuie să-mi fac un viitor. Şi îmi şi place ceea ce fac, pentru că, dacă nu-mi plăcea, probabil, nu mai eram de mult timp aici. Sunt şi studentă în anul 3, doar că sunt la olimpici şi asta nu mă obligă să merg zilnic la cursuri. Miaş fi dorit mult să fac şi eu o facultate cum trebuie, să merg zilnic, să simt, într-adevăr, că sunt studentă, dar... cine ştie... , încă nu e timpul pierdut. După ce o să termin cu sportul, aş putea oricând să încep altceva . -Este pregătit Snagovul nostru pentru a ne readuce satisfacţiile din trecut? -Snagovul, cu siguranţă, este pregătit. La pregătire trebuie, însă, să mai lucrăm noi, să modelăm încrederea din noi... Să lucrăm la psihic, pentru că, de multe ori, psihicul face diferenţa .

CN FOND 1xTF 1.Iuliana POPA (Steaua Bucureşti) 27: 57, 01 2.Andreea Grăpinoiu (Ceahlăul P.Neamţ) 28: 38, 83 3.Ancuţa Bodnar (Dinamo Bucureşti) 28: 38, 84


Foto 1: Podiumul prebei de 1xTF la CN de Fond, cu Andreea Grăpinoiu, Iuliana POPA (centru) şi Ancuţa Bodnar (de la stânga la dreapta) Foto 2: Iuliana POPA (centru), vâslind sănătos în barca Stelei, care avea să obţină argintul la CN de Fond

pag 7


BOX Cupa României, Seniori:

Patru titluri pentru Bacău Pentru trei zile (5-7 aprilie), Bacăul a fost capitala boxului românesc, Sala de Atletism găzduind ediţia 2017 a Cupei României la Box pentru categoria Seniori. Confruntările din ring au fost aprige încă din faza calificărilor, cei mai buni pugilişti reuşind să ajungă în Galele Finale care s-au disputat vineri, 7 aprilie. Spectacolul a fost unul remarcabil spre deliciul publicului, care, de nenumărate ori a explodat de încântare la loviturile perfecte ale favoriţilor. Dacă unele meciuri au fost echilibrate, la ediţia din 2017 a Cupei României la Box pentru Seniori s-au înregistrat şi abandonuri, meciuri terminate prin KO sau neprezentări din motive medicale, ceea ce arată că această competiţie a fost la un nivel înalt, chiar dacă au lipsit unii boxeri de calitate, campioni europeni sau binecunoscutul Mihai Nistor, sportivi care au avut alt calendar competiţional. În acest context, în cele 10 finale disputate în ultima zi de competiţie, pugiliştii băcăuani au reuşit să câştige 4 medalii de aur şi 2 de argint. Iată rezultatele complete din finale: -Categoria 46-49 kg, Dragoş Manu (Buzău) l-a învins cu 4-1 pe Adrian Mihalache (Rovinari) -Categoria 52 kg, Sebastian Arbuz (Bacău) a câştigat prin abandon în prima repriză în faţa lui Gabriel Ştefan (Târgovişte); -Categoria 56 kg, Sergiu Moraru (Zalău) s-a impus prin abandonul în repriza I al lui Alexandru Căpăţână (Artro); -Categoria 60 kg, Răzvan Andeiana (Dinamo Buc.) a câştigat prin abandon în repriza I în faţa lui Cosmin Popa (Torpe); -Categoria 64 kg, Alexandru Cuciureanu (Bacău) l-a învins pe Alexandru Popescu (Dinamo) prin KO în repriza I; -Categoria 69 Kg, Nicuşor Ciobanu (Bacău) s-a impus cu 4-1 în faţa lui Adrian Zgavorogea (Bacău); -Categoria 75 kg, Mariu Dumitru (Mioveni) a dispus cu 4-1 de Vlad Miron (Cluj); -Categoria 81 Kg, Albero Biro (Bacău) a câştigat categoric, scor 5-0, în faţa lui Adrian Ciobanu (Slatina); -Categoria 91 Kg, Cătălin Cristea (Târgovişte) s-a impus la limită, 3-2, în jocul cu Vitalie Mîrza (Bacău); -Categoria +91 kg, Adrian Poputea (Zalău) l-a învins fără drept de apel, 5-0, pe Ionel Osvat (Oradea). Pe lângă diplomele şi medaliile oferite câştigătorilor în festivităţile de premiere s-au mai acordat şi o serie de trofee, partenerilor care au sprijinit organizarea acestui eveniment, respectiv sponsorilor şi Primăriei Municipiului Bacău. Din partea Primăriei, a fost prezent viceprimarul Constantin Scripăţ, cel care a şi primit distincţia şi care a declarat că instituţia pe care o reprezintă este încântată să sprijine un eveniment de o asemenea importanţă, eveniment găzduit de oraşul nostru şi care ne face cinste. De remarcat este faptul că s-a acordat un trofeu în memoria fostului primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, cel care a susţinut boxul băcăuan şi care a contribuit decisiv la

pag 8

dezvoltarea boxului românesc. Trofeul a fost primit de către fiul acestuia, Doru Sechelariu. „Este o onoare să primesc acest trofeu în numele tatălui meu. Mărturisesc că am fost luat pe neaşteptate. Este un gest nobil din partea organizatorilor şi mă bucur că tatăl meu nu este uitat şi că mai sunt oameni care îl respectă în continuare, pentru tot ceea ce a făcut pentru sportul băcăuan”, a declarat emoţionat Doru Sechelariu. Trofeul i-a fost înmânat lui Doru Sechelariu de către consilierul judeţean Răzvan Şendrea. Un alt trofeu a fost decernat antrenorului emerit Relu Auraş de către preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, distincţia fiind acordată pentru sprijinul acordat Federaţiei în organizarea acestui eveniment, dar şi pentru personalitatea sa puternică. „Sunt foarte mulţuimit de ce am văzut la această competiţie, meciuri spectaculoase şi de bună calitate. Decizii perfecte, fără nicio urmă de îndoială, lucruri care ne bucură şi ne dau încredere pentru viitor. Trebuie să spun, în numele Federaţiei, că suntem recunoscători pentru toţi cei care s-au implicat în organizarea acestei ediţii de Cupa României la Seniori”, a declarat Vasile Cîtea, preşedintele Federaţiei Române de Box. Despre evoluţia sportivilor băcăuani la această competiţie majoră ne-a vorbit chiar antrenorul emerit Relu Auraş: „Am avut 4 medalii de aur şi 2 de argint la această Cupă. Este un rezultat excepţional, care ne dă încredere pe mai departe. Sportivii noştri au boxat la cel mai înalt nivel şi sunt foarte mulţumit de ei.” *Băcăuanii medaliaţi cu aur la ediţia 2017 a Cupei României la Box Seniori: Sebastian Arbuz, categoria 52 kg; Alexandru Cuciureanu, categoria 64 kg; Nicuşor Ciobanu, categoria 69 kg; Albero Biro, categoria 81 kg. Florin ŞTEFĂNESCU


*Secvenţe de la Cupa României la Box (seniori), desfăşurată în luna aprilie la Bacău Fotografii realizate de VEM

pag 9


VOLEI (F), DIVIZIA A1

CAMPIOANELE SE IMPUN, DAR… *Ştiinţa Bacău – Volei Alba Blaj 0:3 (-13, -29, -11) Nici la a patra confruntare a sezonului voleibalistele de la Ştiinţa Bacău n-au izbutit să ia vreun set în faţa campioanei Volei Alba Blaj. Din păcate, punctul nevralgic al grupării băcăuane, preluarea serviciului, a ieşit din nou la rampă în primul şi ultimul set, pierdute fără drept de apel. Setul al doilea, însă, a fost altceva. Împinse de la spate de un public frenetic, băcăuancele au jucat de la egal la egal cu mai valoroasele lor adversare, au avut inclusiv două mingi de set (la 27-26 şi 29-28), însă au pierdut după o eroare flagrantă de arbitraj. Şi, cu părere de rău, trebuie s-o spun, n-a fost o eroare umană, ci una intenţionată, faza petrecându-se sub ochii arbitrului Silvian Lungu. Ana Otasevic a atacat în faţa Nnekăi Onyejekwe, mingea a ieşit afară din jucătoarea oaspete însă, stupoare!, arbitrul a acordat punctul echipei ardelene. Să fi fost vreun avertisment pentru finala cupei ? Tot ce se poate. În orice caz, la valoarea pe care o are, Volei Alba Blaj n-ar avea nevoie de astfel de mizerii pentru a câştiga, întrebarea e de ce, totuşi, acestea se întâmplă. Să mai notăm doar că profesorul Florin Grapă a utilizat o formulă inedită în ultimele două seturi, cu Miclea la coordonare, Rogojinaru universal în locul Nikoletei Perovic, Irina Radu şi Cristina Cazacu trăgătoare, Faleş şi Otasevic centri. Ştiinţa: Zburova (Miclea 4 puncte), Perovic 3 (Bălţatu), Otasevic 4 (Sipic 2), Faleş 2, Rogojinaru 5 (Radu 7), Cazacu 5, Albu – libero. Antrenor: Florin Grapă.

Blaj: Antonijevic 5, Salaoru 12, Onyejekwe 5 (Lazic), Djuric 10, Markevich 17, Rodrigues 16, Vujovic – libero. Antrenor: Darko Zakoc.

CLASAMENTUL FINAL 1.Volei Alba-Blaj 90p 2.CSM Bucureşti 73p 3.CSM Târgovişte 70p 4.ŞTIINŢA BACĂU 57p 5.Dinamo Bucureşti 51p 6.CSM Lugoj 35p ……………………… 7.Penicilina Iaşi 51p 8.Med. Tg.Mureş 47p 9.SCM Piteşti 42p 10.Unic P.Neamţ 39p 11.SCMU Craiova 9p 12.CSU Galaţi 6p *Campioană a devenit, pentru a treia oară consecutiv, Alba Blaj, care va juca în Liga Campionilor. În Cupa CEV: CSM Bucureşti, în Cupa Challenge: CSM Târgovişte şi Ştiinţa Bacău, iar în Cupa BalcanicăCSM Lugoj. Au retrogradat în divizia secundă SCM U Craiova şi CSU Galaţi.

PUNCT FINAL *CSM Bucureşti – Ştiinţa Bacău 3:1 (14, -19, 14, 21) Voleibalistele de la Ştiinţa Bacău au încheiat campionatul cu o înfrângere pe terenul celor de la CSM Bucureşti. După un prim set pierdut la 14, băcăuancele au câştigat parţialul secund, în care au punctat de 7 ori cu serviciul. Gazdele au revenit, însă, şi au obţinut o victorie de 3 puncte, care le situează pe locul al doilea. Şi fiindcă tot am adus vorba, oare nu era normal ca partidele decisive pentru ocuparea pozţiei de vicecampioană să se dispute în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră? Ştiinţa Bacău a încheiat campionatul pe locul 4, însă niciun oficial al federaţiei n-a fost prezent la meci pentru a înmâna echipei băcăuane diploma de rigoare. Sau măcar pentru a vedea pe viu un meci din ultima etapă a play-off-ului. ”N-a fost nimeni din partea federaţiei, probabil că aveau altele mai importante de făcut, iar diploma ne-o vor da la finala Cupei, ne-a răspuns

pag 10

profesorul Florin Grapă. Referitor la meci, tehnicianul băcăuan a precizat: ”Chiar dacă am pierdut, eu zic că am făcut un meci destul de bun faţă de alte dăţi. Oricum, a fost o partidă foarte utilă înaintea finalei de Cupă.” În partida de la Bucureşti, Ştiinţa a evoluat în alcătuirea: Miclea 2 puncte (Zburova), Bălţatu (Perovic 14), Otasevic 14, Faleş 5, Cazacu 11, Rogojinaru 5 (Radu 2), Albu – libero. *Duminică, 30 aprilie, la Piatra Neamţ, echipa băcăuană va disputa finala Cupei României, împotriva campioanei Volei Alba Blaj. Pagină realizată de Costin ALEXANDRESCU


*Secvenţe de la partida Ştiinţa Bacău-Alba Blaj (0-3). Fotografii realizate de Costin ALEXANDRESCU

pag 11


Minivolei

CSS Bacău s-a clasat pe locul 4 la turneul final Micuţele voleibaliste de la CSŞ Bacău, pregătite de profesorul Traian Şnel, s-au clasat pe locul 4 la turneul final al Diviziei Minivolei, găzduit de Craiova. După ce au obţinut două victorii în faza grupelor, calificându-se în semifinale, băcăuancele au pierdut ultimele două partide, disputate cu viitoarea campioană, CSM Bucureşti (în semifinale), şi cu Dinamo Bucureşti (în finala mică). Performanţa rămâne, însă, una remarcabilă, echipa băcăuană anunţându-se printre protagonistele competiţiilor de junioare în anii următori. Lotul CSŞ Bacău: Teodora Ţurcanu, Andreea Năstasă, Ştefania Munteanu, Ilinca Boboc, Maria Antălucă, Mateea Popescu, Francesca HînganuMarian, Smaranda Munteanu, Rafaela Spătaru, Ioana Cuciurean şi Maria Carucinschi. “Ţinând cont că a fost prima noastră ieşire în afara zonei Moldovei, consider că locul obţinut a fost unul foarte bun. Poate că, dacă am fi avut mai multe jocuri disputate până la turneul final, ne-am fi putut lupta chiar şi pentru primul loc. În orice caz, organizatorii au spus că turneul de anul acesta a fost mai puternic decât cel de anul trecut, care a avut loc tot la Craiova. Ne rămâne să muncim în continuare pentru a confirma că suntem una din cele mai bune echipe din ţară la această categorie de vârstă.” Traian Şnel

Minivolei (f): Rezultate de la turneul final Finala CSS Târgovişte – CSM Bucureşti 0-3 Finală pentru locul 3 Dinamo – CSS Bacău 3-0 Semifinale 1-4 Dinamo – CSS Târgovişte 1-3 CSS Bacău – CSM Bucureşti 0-3 Semifinale 5-8 Power Volleyball Baia Mare – Penicilina Iaşi 3-1 CSV Craiova – CSS Lugoj 3-1 Seria I CSM Bucureşti – Penicilina Iaşi 3-1 (25-8, 25-2, 12-25, 25-7) CSM Bucureşti – CSV Craiova 3-0 (25-11, 25-15, 25-18) Seria a II-a Dinamo – CSS Lugoj 3-0 Dinamo – Power Volleyball Baia Mare 3-1 Dinamo – CSS Bacău 3-1 CSS Bacău – CSS Lugoj 3-0 CSS Bacău – Power Volleyball Baia Mare 3-1 Power Volleyball Baia Mare – CSS Lugoj 3-1

Volei, Divizia Junioare

CSS Bacău s-a calificat la turneul semifinal 2

Voleibalistele junioare de la CSŞ Bacău au participat, în luna aprilie, la întrecerile seriei a II-a a turneului semifinal I, care a avut loc la Bucureşti. Sportivele pregătite de profesorul Traian Şnel au câştigat două partide (ambele cu 3-0, cu CNNT Craiova şi Laguna Constanţa) şi au pierdut două (0-3 cu CSM Bucureşti şi 0-3 cu CTF Mihai I Bucureşti). CSŞ Bacău s-a clasat pe locul al III-lea, care le asigură biletele pentru semifinal 2, ce urmează să se dispute în perioada 5-7 mai. Echipa băcăuană a evoluat în

pag 12

formula: Alexandra Băcoiu, Mădălina Iacobiţă, Karina Gorbe, Mădălina Boboc, Alexandra Cucu, Crina Bîrgu, Alexandra Răucă – libero; Isabela Demşa, Rafaela Toma, Andreea Ghiurcă, Oana Popescu- libero. Pagină realizată de Costin ALEXANDRESCU


Volei masculin, Divizia A1

LA ULTIMA VEDERE…, PRIMA IMPRESIE *Ştiinţa Bacău – Banatul Caransebeş 1:3 (22, -22, -25, -20)

Voleibaliştii de la Ştiinţa Bacău n-au reuşit să obţină niciun punct la ultima apariţie pe teren propriu din acest sezon. Iar asta nu neapărat din vina lor. A fost partida erorilor monumentale ale băncii tehnice băcăuane, deciziile antrenorului Păduraru fiind nu doar de neînţeles, ci şi perdante. N-a priceput nimeni de ce la un meci lipsit de orice miză nu au fost folosiţi jucătorii tineri. Singurul băcăuan din lot, Andrei Sărăcuţu, a lustruit tuşa, fiind trimis în teren la ultimul punct. Asta în condiţiile în care jucătorul băcăuan a fost unul din cei care pusese umărul la promovare, iar la ultimul joc în care a fost utilizat mai mult, cel de acasă cu CSM Bucureşti, el avusese o evoluţie bună. Spre comparaţie, echipa din Caransebeş a avut titular un jucător din aceeaşi generaţie cu Sărăcuţu, e vorba de Gemănariu. Cum vă aşteptaţi să crească Andrei în valoare ? La antrenamente şi campionate universitare ? Greu de crezut. N-a fost doar atât. În setul al treilea, la 23-20 pentru Ştiinţa, Corneliu Păduraru nu l-a lăsat pe tânărul Victor Ţîrcavu să servească, înlocuindu-l inexplicabil cu Sergiu Marinca, uluit şi el de schimbare. A urmat un serviciu în fileu, după care oaspeţii au întors soarta setului, profitând şi de două erori ale lui Csoma. Csoma, un jucător care se consideră prea valoros să participe la time-out-uri ori să salute galeria. Desigur că toate cele prezentate nu ştirbesc meritele unei echipe care s-a auto-depăşit în acest sezon. O echipă frumoasă, harnică şi serioasă, ce a lăsat o frumoasă impresie şi care s-a bucurat de susţinerea publicului băcăuan. Poate că n-ar fi rău să se analizeze dacă nu e cazul unei primeniri a conducerii tehnice, mai ales că există soluţii chiar în interior. Ştiinţa: Ivkovic (Cazacu), Csoma (Purice), Cimili (Voinea), Marinca (Tîrcavu), Someşan (Sărăcuţu), Viţelaru (Ivkovic), Ghimeş – libero. Antrenori: Corneliu Păduraru, Eusebiu Ţurcanu. Banatul: Teleleu (Kullo), Gemănariu (Carabali), Mejia, Eminovic, Petrusevics, Kornienko, Diaconescu – libero. Antrenori: Răzvan Parpală, Fabian Birău. *În fotografii, secvenţe de la partida desfăşurată în Sala Sporturilor din Bacău *În ultima etapă, VCM LPS Piatra Neamţ – CS Ştiinţa Bacău 0-3 (26-28, 28-30, 19-25) Pagină realizată de Costin ALEXANDRESCU (foto-text)

CLASAMENTUL FINAL 1.Volei M.Zalău 2.SCMU Craiova 3.Arcada Galaţi 4.Steaua Bucureşti 5.Tricolorul Ploieşti 6.CSM Bucureşti ……………………….. 7.Explorări B.Mare 8.Volei Caransebeş 9.ŞTIINŢA BACĂU 10.Unirea Dej 11.”U”Cluj 12.VCM P.Neamţ

76p 74p 70p 62p 59p 34p 53p 47p 37p 27p 23p 5p

*Au retrogradat în Divizia A2 formaţiile VCM Piatra Neamţ şi Universitatea Cluj. În cupele europene vor juca: VM Zalău (Liga Campionilor), SCM U Craiova (Cupa CEV), Arcada Galaţi şi Steaua (Challenge Cup), Tricolorul Ploieşti (Cupa Balcanică).

pag 13


RETROSPECTIVE

“Fondul de handbaliste autohtone de mare valoare, fiind foarte restrâns, normal că eşti nevoit să aduci sportive din afară…” *Interviu cu antrenoarea Mariana TÎRCĂ, fosta mare handbalistă şi componentă a Ştiinţei Bacău (1984-1988)

În fotografii: 1.Mariana TÎRCĂ, alături de jucătoarea care îi calcă pe urme, Sorina Tîrcă! 2. Mariana TÎRCĂ, în tricoul Ştiinţei Bacău 3.Mariana TÎRCĂ- o antrenoare tot timpul gânditoare

Numele Marianei Tîrcă este suficient pentru a argumenta potenţialul şi dimensiunea handbalului feminin românesc de-a lungul timpurilor. Celebra fostă handbalistă, alături de alt nume strălucitor, Torok Maria, ne-a arătat adevărata culme spre care puteam tânji, cu mult înainte ca fanii să-şi descopere idolii de astăzi. Interesant e că ambele glorii şi-au croit primii paşi către marea performanţă la Bacău, în tricoul Ştiinţei, însufleţită an de an de geniul unui antrenor căruia, pe nedrept, i se pomeneşte tot mai puţin numele, Eugen Bartha. Mariana Tîrcă a însemnat pentru mulţi garanţia golului. Când statisticile au început să-i contabilizeze reuşitele, comparaţiile au depăşit graniţele handbalului, sportiva născută la Mândra-Braşov (9 octombrie 1962) şi descoperită de CSŞ Făgăraş, fiind asemănată, datorită eficacităţii, cu marele Pele, inegalabilul rege al fotbalului. La Bacău, a jucat 4 sezoane, iar o eventuală istorie sportivă locală nu o va putea ocoli. Leonard POPA -Doamnă Mariana Tîrcă, despre activitatea dvs. handbalistică la Bacău se ştie (sau se vorbeşte) mai puţin… Totuşi, aici, aţi făcut facultatea şi aţi stat 4 sezoane! Practic, marea dvs. carieră a început la Ştiinţa, deşi veneaţi de la o rivală la titlu, aflată-însă- în plan secund, Rulmentul Braşov. Cu Ştiinţa aţi câştigat 3 titluri naţionale şi o Cupă. Mai mult decât atât, aţi jucat o semifinală şi o finală de Cupa Campionilor, în 1985 şi 1986-finala, împotriva formaţiei Spartak Kiev (22-23 şi 2329). Cu ex-sovieticele, considerate a forma cea mai bună formaţie din lume a secolului trecut, aveam, de altfel, să ne tot întâlnim în perioada cât aţi fost jucătoarea Ştiinţei. Au fost 3 meciuri la Bacău, unde ne obişnuisem să vedem pe viu mari jucătoare ale lumii, Svetlana Kitic, Zinaida Turcina… Să mai spunem că numele sub care aţi evoluat în tricoul Ştiinţei a fost Mariana Oacă. -Ştiinţa Bacău a deţinut supremaţia în handbalul românesc o perioadă îndelungată, cu rezultate deosebite, atât pe plan intern, unde a dominat prin numărul de titluri de campioană naţională şi de Cupa României obţinute, cât şi pe plan internaţional, având parcursuri deosebite în cupele europene. În 1986, am jucat finala Cupei Campionilor Europeni împotriva celei mai titrate şi mai bogate echipe a momentului, Spartak Kiev. Aceste performanţe s-au obţinut datorită marii familii handbalistice care se formase la Bacău, la acea vreme. Aici, mă refer la valoarea componentelor echipei, dar şi la oamenii care au vegheat din umbră atingerea acestor performanţe, avându-l în frunte pe preşedintele Grigore Olteanu, un om de mare valoare şi ţinută. -Plecarea dvs. de la Ştiinţa la Chimistul Rm.Vâlcea- o făcuseră mai înainte şi alte mari handbaliste, Moriko Torok, Doina Copacz-

pag 14


Rodeanu… - a fost resimţită la Bacău ca un act de mare trădare. Ştiinţa nu dădea semne de oboseală în momentul acela. Care au fost dedesubturile acestui transfer regretat multă vreme aici (mai ales că soţul era băcăuan…)? -Din păcate, cam de prin anul 1988-89, Ştiinţa Bacău nu a mai investit atât de mult în handbal. Parcă, o obosiseră victoriile fără număr... Se pregătea cântecul de lebădă al unei echipe ajunse la limita de sus a performanţei. Formaţia care şi-a dorit ceva nou, în momentul acela, a fost Chimistul. Vâlcea şi-a propus, din start, formarea unei grupări foarte puternice, aducând cele mai bune jucătoare din ţară şi, ulterior, din Europa, şi preluând supremaţia naţională prin rezultatele obţinute. Pur şi simplu, flacăra performanţei şi-a mutat domiciliul la Vâlcea. - Au urmat câteva sezoane la Chimistul... A venit, apoi, Revoluţia şi perioada exodului din campionatul nostru. Multe jucătoare au plecat în alte ţări. Majoritatea, în Occident, în Spania, Germania- ţări care nu reprezentau mare lucru la vremea respectivă, pentru că handbalul era considerat sportul Estului. Poate, doar RDG-ul să fi însemnat altceva. A fost un pas înainte pentru handbalul feminin românesc sau, dimpotrivă, unul greşit? -Eu cred că a fost un pas mare înainte pentru handbalul feminin românesc, concretizându-se şi prin rezultatele la nivel de echipă naţională. Totodată, consider că multe dintre sportivele care au plecat la diverse cluburi din Europa s-au făcut cunoscute prin performanţele obţinute, prin evoluţia şi randamentul individual, făcând cinste handbalului nostru. Campionatele din Spania şi Germania, chiar şi din Austria, au devenit din ce în ce mai puternice şi datorită handbalistelor noastre. Performanţele de vârf s-au extins pe tot continentul, mai întâi, spre Vest, apoi, în ţările nordice. -În 92, dvs. aţi ales spaţiul ex-iugoslav... Podravka Koprivnika, cu care aveaţi să câştigaţi două trofee europene, printre care şi o Cupă a Campionilor. Cum v-aţi acomodat acolo? -Da, în 1993, am ales să joc pentru Podravka Koprivnica, în Croaţia. Acomodarea şi integrarea în echipă au fost foarte rapide. Cu această echipă, mi-am încununat cariera cu tot ceea ce lipsea din palmaresul meu, ca performanţă la nivel de club. Apogeul perioadei petrecute la Podravka a fost sezonul 1995-1996, când am câştigat toate trofeele puse în joc: Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei şi titlul de cea mai bună jucătoare, campionatul şi Cupa Croaţiei. În 1999, a venit şi cel mai frumos şi important eveniment din viaţa mea, naşterea fiicei mele, Sorina, pe 27 mai. În luna ianuarie 1999, avusesem parte de o retragere din activitate extraordinară, organizată de conducătorii de la Koprivnica. A fost momentul cel mai greu din viaţa mea, extrem de frumos, dar, totodată, extrem de dureros, despărţirea de ceea ce am iubit fără limite, handbalul. Eram însărcinată, deja, în 5 luni, cu Sorina. După ce am născut, am fost convinsă că mi-am încheiat cariera sportivă, dar în luna august, preşedintele clubului grec Artas a venit la mine acasă şi atât de mult şi-a dorit să joc în echipa lui, încât, în cele din urmă, m-a convins s-o fac, dar punând condiţia să-i ajut doar pentru a accede în grupele Ligii Campionilor, fără a evolua şi în campionatul intern al Greciei, şi, bineînţeles, să fiu însoţită de familie. Aşa, au mai urmat trei etape de Liga Campionilor, în care am evoluat pentru Anagenissi Artas. Preşedintele clubului- şi totodată patronul clubului- ne era prieten apropiat de mulţi ani şi a tot insistat să joc pentru echipa lui. A fost un moment când am putut să-i satisfac această dorinţă, iar pentru mine şi familia mea a fost o perioadă extrem de frumoasă. -În 2000, aţi devenit antrenoare şi aţi antrenat Vâlcea, dar inima vă bătea mai mult pentru cei de acasă, de la Braşov. V-aţi întors la Rulmentul, unde aveaţi să realizaţi cele mai mari succese, ca antrenoare: campionatul intern şi Cupa Challenge (2007). În campionatul nostru apăruseră şi handbalistele străine, din ce în ce mai des, şi chiar nume importante. Îmi amintesc că la Braşov aţi câştigat

campionatul, în faţa Oltchimului, după o victorie la 10 goluri diferenţă, pe teren propriu. Competiţia internă începuse să poată fi câştigată numai cu... straniere? -La finalul sezonului 2000-2001, după ce a fost realizat primul obiectiv, titlul de campioană naţională, conducerea Oltchimului mi-a oferit şansa de a antrena echipa. Astfel, mai rămăsese un singur ţel de realizat, Cupa României. Pot spune că am avut fericita ocazie de a debuta în cariera de antrenor câştigând acest trofeu, ceea ce mi-a dat încredere. În sezonul următor, ne-am atins toate obiectivele: campionat, Cupă, finală în Cupa Cupelor cu Lada Togliatti, echipă care se confunda cu echipa naţională a Rusiei. A urmat o perioadă de reconstrucţie a formaţiei, timp în care s-a dat drumul la aproximativ 10 sportive din lotul avut la dispoziţie. Au rămas numai câteva handbaliste cu experienţă şi cu salarii mai mici, completând posturile descoperite cu jucătoare foarte tinere. Atunci am promovat prima dată handbaliste din propria pepinieră: Adina Meiroşu, Oana Manea, Andreea Dospin, Ada Nechita, Amalia Săftoiu... Chiar şi în această situaţie, am avut un parcurs foarte bun, reuşind, cu o echipă care era văzută la retrogradare, să câştigăm Cupa României şi să ajungem în sferturile Cupei EHF. În 2004, m-am întors, în sfârşit, la Braşov, într-un moment dificil, din punct de vedere financiar, contribuind personal la achitarea restanţelor financiare către jucătoare. Aici, au urmat patru ani foarte frumoşi, chiar dacă, la început, până am atras un sponsor, tot de la Rm.Vâlcea, ne-a fost extrem de greu. Lipsa unui buget care să facă posibilă obţinerea performanţelor, şi anume clasarea pe un loc de participare în cupele europene (obiectiv, totuşi, realizat), ne-a dat mult de furcă. Sezonul 2005-2006 a fost, într-adevăr, unul de excepţie, prin rezultatele obţinute. Din dorinţa de a realiza performanţe majore pe plan intern şi internaţional, şi văzând că Oltchimul adunase toate jucătoarele de lot naţional, am început şi noi să ne uităm la ce puteam aduce de afară, pentru a ţine pasul, cunoscându-se rivalitatea dintre Oltchim şi Braşov. Nu am neglijat, însă, nici jucătoarele tinere din ţară care promiteau foarte mult. Astfel, chiar dacă am avut obiective îndrăzneţe, am adus şi le-am dat şansa să joace Cristinei Neagu, AneiMaria Drăguţ, Patriciei Vizitiu, Denisei Dedu, Andreeii Pricopi... Chiar şi în acest sezon, cât timp am antrenat echipa, le-am promovat, de la Centrul de juniori, pe Sorina Tîrcă, Daciana Hosu şi Daria Bucur. Oltchimul şi-a dorit, la fel ca şi noi, obţinerea celor mai înalte performanţe. Fondul de sportive autohtone de mare valoare, fiind, însă, foarte restrâns, normal că eşti nevoit să aduci sportive din afară. -Dar e bine pentru handbalul românesc să se întărească prin aducerea unor jucătoare din afară? Văd că actuala Corona Braşov nu apelează la straniere. Ce-i drept, nici rezultatele nu mai au strălucirea de altădată... -Pentru cluburi, da, este o soluţie optimă, nu şi pentru echipa naţională, deoarece sportivele noastre de lot nu evoluează la cluburi de cel mai înalt nivel, iar dacă sunt la cluburi gen CSM Bucureşti, joacă foarte puţin. Concurenţa este acerbă, iar conducătorii nu au timp să aştepte performanţa. Se doresc rezultate imediate. Da, Corona merge pe varianta „sută la sută handbal românesc”, dar pe plan internţional rezultatele sunt slabe, din păcate, şi chiar pe plan intern, nu te poţi bate cu echipe care au în componenţă jucătoare de top din Europa. Problemele financiare nu ne-au afectat- sau ne vor afectanumai pe noi... Se vede, în toată lumea, că au început să nu mai aibă performanţe echipe cu nume şi rezultate foarte bune în trecut, Larvik, Viborg, Hypo Niederösterreich… -În final, aş dori să ne spuneţi ce credeţi că se va întâmpla la Final Four-ul de la Budapesta... S-au schimbat mult datele problemei faţă de anul trecut, când CSM-ul ne-a adus cel mai important trofeu la sporturile de echipă de după 1989? -Rezultatul este deschis pentru toate cele patru echipe, nu există favorite certe sau outsideri. Formaţia care va prinde cea mai bună formă va câştiga... Aşa a fost şi anul trecut. M-aş bucura ca aceasta să fie, din nou, CSM-ul!

pag 15


HANDBAL, DIVIZIA A (F)

Semne de bună purtare *ŞTIINŢA BACĂU-HCF Piatra Neamţ 29-26 (13-13) Gata, ne-am ridicat, am mers destul de-a buşelea după înfrângerea de la Constanţa. O victorie cu Piatra valorează cât una cu Dinamo, stelist fiind. Au uitat cei de acolo că noi le-am cedat înălţimile şi cărările de munte! Când vin la Bacău, vor să ne fure până şi castanele pe care le-am dat celor cu mai multe galoane decât noi. Şi spun asta pentru că handbalistele noastre devin zmeoaice, dacă le îmbraci în blană de miel şi le ameninţi cu arbitri, cum s-a întâmplat în partida din tur, de sub Pietricica. Eu mă bucur că am jucat cu mâna bandajată (Georgiana Căşeriu, fata pe care o pregătim în subterane pentru lupte de gherilă e în continuare indisponibilă, fără genunchi şi coate, iar Iulia Faig acceptă să joace numai ca să le facă în ciudă medicilor) şi totuşi, n-am spart ecranul televizorului. De când adversarele o vânează ca pe hoţii de cai, Crina Croitoriu stă şi mai bine în şa. La fel, şi extrema Ciobanu (parcă e fiică de parlamentar, şi-a sporit zestrea într-un an, cât altele în cinci). Dacă ar depinde de mine, aş face în aşa fel, încât băcăuancele să joace numai ultimul minut din fiecare repriză, după care aş desemna-o mereu jucătoarea meciului pe Laura Verşescu. Golurile ei din momentele-cheie ale jocului, atunci când arbitrii duceau fluierul la gură, ne-au înseninat, precum paradele portarului Uricaru, cea care a adus încruntarea pe Ceahlău, ori de câte ori se auzeau clopotele biruinţei de la Mănăstirea Sihla. Dacă stăm şi judecăm drept, după o primă repriză anapoda, în a doua, Ştiinţa n-a fost pusă la podea decât de trei ori, în trei minute (min.32-35). Pentru atâta lucru, am văzut că nici la box nu te mai declară ko. Toţi se tem de blestemul celui căzut. Leonard POPA

*Imagine de la partida Ştiinţa Bacău-HCF P.Neamţ (29-26), cu jucătoarea gazdelor, Laura Verşescu, încercând să străpungă apărarea adversă Fotografie realizată de VEM

pag 16

CLASAMENTUL (28 aprilie, a.c.) 1.Dinamo Bucureşti 2.Rapid Bucureşti 3.HM Buzău 4.CSM Bucureşti II 5.Ştiinţa Bucureşti 6.SCM Piteşti 7.Neptun Constanţa 8.Ştiinţa Bacău 9.HCF P.Neamţ 10.Activ Plopeni 11.Şcoala 181 Bucureşti 12.CNOT Iaşi 13.CSU Târgovişte 14.Spartac Bucureşti

23 780-468 66 22 820-462 63 22 764-641 51 23 694-614 43 22 640-600 42 23 640-591 40 23 629-631 39 23 584-643 32 21 569-603 28 22 563-631 19 22 616-718 19 22 567-730 12 23 516-778 6 21 447-722 3

*În 27 aprilie, CSU Târgovişte - Ştiinţa Bacău 26-30 *Prima clasată promovează direct în Liga Naţională; locurile 2-3 vor participa la un turneu de baraj pentru promovare. *Ştiinţa Bacău mai are de disputat partidele ŞtiinţaRapid (e posibil ca meciul să se desfăşoare la Bucuresti); Şcoala 181-Ştiinţa şi Ştiinţa-HM Buzău.


Foto 1-2: Extrema Ionela CIOBANUunul din atuurile echipei băcăuane, se afirmă meci de meci Foto 3: Crina CROITORIU, jolly-jockerul formaţiei studenţeşti Foto 4: Iulia FAIG revine în forţă pe terenul de joc, după o perioadă de indisponibilitate Fotografii realizate de VEM

pag 17


HANDBAL (m) Juniori 3

Încă un pas până la Turneul Final S-au stabilit localităţile de desfăşurare a Turneelor Semifinale 2 pentru Juniori 3, masculin. La nivelul acestei întreceri sunt calificate şi echipele băcăuane CS Ştiinţa Municipal Bacău şi CSŞ Bacău. Turneul va avea loc în perioada 5-7 mai, iar CS Ştiinţa Municipal Bacău se va deplasa la Medgidia şi CSŞ, la Sfântu Gheorghe. Din fiecare grupă vor merge mai departe, la turneul final, câte două formaţii. Iată grupele: Grupa A: Medgidia LPS Vaslui, CSS 2 Bucureşti, CS Ştiinţa Municipal Bacău, CS Extrem Baia Mare Grupa B: Plopeni CSS Galaţi, AH Minaur Baia Mare, LPS Piatra-Neamţ, CS Top Arena Topoloveni Grupa C: Mediaş CSS Dinamo Braşov, CSM Ploieşti, CSM Bucureşti, HC Adrian Petrea Reşiţa Grupa D: Sfântu-Gheorghe LPS Bistriţa, CSS Bacău, AHC Potaissa Turda, CSU Suceava.

HANDBAL (m) Juniori 1

Medaliile se dau la Braşov S-a stabilit localitatea de desfăşurare a turneului final din Campionatul Naţional pentru Juniori I. Astăzi, Federaţia Română de Handbal a anunţat că lupta pentru medalii se va da la Braşov. Campioni en-titre, handbaliştii de la CS Ştiinţa Municipal Bacău vor face parte din grupa B, alături de CSM Bucureşti, Viitorul Piteşti şi CSŞ Odorhei, în timp ce în grupa A vor evolua HC Farul Constanţa, LPS Buzău, CSŞ 1 Constanţa şi Potaissa Turda. Turneul final se va desfăşura

pag 18

în perioada 9-13 mai, în Sala „D.P. Colibaşi”. Echipa CSŞM Bacău s-a calificat la turneul final după ce a câştigat grupa semifinală de la Turda (22-26 martie), cu 5 victorii din tot atâtea meciuri disputate. De asemenea, echipa pregătită de Gabriel Armanu s-a impus în toate cele 21 de etape din cadrul sezonului regulat. Pagină realizată de Dana POPA


PROFIL DE VIITOR

Bădică fără frică Florin Bădică este unul din produsele Şcolii Generale Miron Costin. „O adevărată pepinieră a handbalului băcăuan”, cum o caracterizează antrenorul Marius Căpuşă, cel care l-a descoperit pe Bădică în urmă cu cinci ani. Pe atunci, handbalistul care măsoară astăzi 1,83 m şi este considerat cel mai bun coordonator de joc al ţării la nivelul juniorilor 3 era doar un puşti de-o şchioapă care ştia puţin spre deloc despre sportul cu mingea mică. „Întâlnirea cu handbalul a fost dragoste la prima vedere. De atunci, nu am mai vrut să aud de vreun alt sport”, mărturiseşte Nino, aşa cum îl strigă apropiaţii pe handbalistul în vârstă de 15 ani (i-a împlinit pe 8 martie) şi care este legitimat la CSŞ Bacău. Evoluţiile foarte bune ale Bădică l-au propulsat în selecţionata Seriei B a juniorilor 3, antrenată de Marius Căpuşă şi Gabriel Armanu, care a câştigat, recent, „Cupa Selecţionatelor de Serie”. Mai mult, băcăuanul, care îl

are ca idol pe Karabatic, a fost ales în echipa turneului, antrenorii federali prezenţi la Sfântu-Gheorghe lăudând combativitatea lui Florin Bădică. „Într-adevăr, Nino este un luptător. Nu-i este deloc frică de lupta pe semicerc”, spune Marius Căpuşă, care îi vede un mare viitor lui Bădică: „Este o mare promisiune, care poate deveni certitudine cu muncă, foarte multă muncă. Titlul câştigat la SfântuGheorghe este un stimulent, dar poate fi şi o povară. Am încredere că, dacă va continua pe aceeaşi linie, Nino poate ajunge în Liga Naţională fără probleme. Totul depinde doar de el”. Florin Bădică nu iese din cuvântul antrenorului: „Am o şansă foarte mare de care vreau să profit. Din toamnă, voi trece la juniori 2, unde ştiu că pretenţiile sunt mult mai mari, însă nu vreau să dezamăgesc”. Dan SION

HANDBAL, J2 (m)

Iepuraşul a venit cu medalii În prima zi de Paşte, echipa de juniori II a CS Ştiinţa Municipal Bacău a jucat pentru medalii la „Youth Cup HBD”, turneu internaţional desfăşurat în Luxemburg. După ce sâmbătă au câştigat cele 4 meciuri disputate în faza grupelor, elevii lui Gabriel Armanu au trecut în semifinale de echipa gazdă, HB Dudelange (Luxemburg), cu scorul de 18-11 (87). Seara, în meciul cu trofeul pe masă, handbaliştii băcăuani şi-au măsurat forţele cu HC Fivers Viena (Austria), reeditare a finalei de anul trecut, pe care CS Ştiinţa Municipal Bacău şi-o adjudecase atunci cu 23-21. A fost un meci echilibrat, în ciuda diferenţei de scor înregistrată la final pe tabela de marcaj. Cele două echipe au mers umăr la umăr, până la 4-4, moment în care austriecii au reuşit să înscrie de trei ori la rând şi să capete un avantaj ce s-a păstrat până la finalul reprizei (6-9). Tot sub semnul echilibrului a debutat şi partea secundă a întâlnirii. Mai atenţi la finalizare şi pe fondul ratărilor în cascadă ale băcăuanilor, inclusiv a două aruncări consecutive de la 7 metri, austriecii au reuşit să se desprindă tot mai mult pe tabelă. Meciul s-a încheiat cu un scor mincinos, totuşi, 22-13 pentru HC Fivers Viena. După două zile de întreceri, cinci victorii şi o înfrângere, băcăuanii se întorc acasă cu medaliile de argint şi două trofee câştigate de Andrei Totoi şi Cătălin Brăescu, jucători care au fost nominalizaţi în echipa turneului. “A fost un turneu foarte bine organizat, reuşit, necesar, şi am fost foarte aproape de a reedita performanţa de anul trecut, cucerirea trofeului. Din păcate ne-am oprit în finală, din fericire am reuşit din nou să facem propagandă handbalului masculin românesc. Şi pentru echipa de juniori 2 urmează o periodă grea, cu turnee importante, semifinale şi final, în campionat, unde avem de apărat

titlul de campioană naţională. Felicit întreaga echipă şi mulţumesc din nou clubului, Primăriei Municipiului Bacău şi sponsorilor noştri, Dedeman şi Adeplast” a declarat antrenorul Gabriel Armanu. Lotul CS Ştiinţa Municipal Bacău la „Youth Cup HBD” 2017: Andrei Cozma, Andrei Copos (portari) – Andrei Totoi, Ştefan Gherasim, Ionuţ Vamanu, Dragoş Păscălin, Răzvan Puşcuţă, Eduard Iordachi, Cătălin Brăescu, Marius Grădinaru, Eduard Marcu, Răzvan Armanu, Rareş Chiriac, David Leocă. Antrenor: Gabriel Armanu. Victor Eugen MIHAI (VEM)

pag 19


FOTBAL, LIGA a 3-a

Unii cu Iepuraşul, alţii cu patimile… *CSM Roman- SC Bacău 0-3. În ciuda problemelor financiare şi de clasament, Sport Club continuă să ţină fruntea sus. Şi să înşire rezultate pozitive… În etapa a 23-a a Ligii a III-a, Întuneric şi compania au obţinut cel de-al patrulea rezultat util consecutiv, impunându-se cu 3-0 pe terenul echipei de pe locul 5, CSM Roman. Portarul Miron a deschis scorul în min.44, transformând un penalty obţinut de Vântu, pentru ca pe final, Boghian şi Sascău să rotunjească avantajul SCului. Din păcate, două dintre cele trei puncte câştigate la Roman le-au fost luate băcăuanilor de Comisia de Disciplină a FRF într-unul dintre dosarele care au ca obiect un litigiu financiar cu CSM Paşcani. „Acele două puncte le vom recupera, deoarece noi am achitat la timp tranşa financiară respectivă către clubul din Paşcani. Avem şi acte în acest sens”, susţine conducătorul Sport Clubului, Sebi Păuceanu. *Ştiinţa Miroslava- Aerostar Bacău 1-0. Patimile continuă pentru Aerostar care a luat un singur punct în ultimele patru etape. „Aviatorii” au pierdut cel de-al treilea joc la rând, cedând în minutul 90 derby-ul de bronz cu Ştiinţa Miroslava. La capătul unui joc de-a lungul căruia a avut mai multe şanse de a marca, echipa antrenată de Mişu Ionescu a fost învinsă cu 1-0, ca urmare a golului realizat în ultimul minut de joc de stoperul Moisi. Ca urmare a acestui eşec, Aerostar iese definitiv din cursa pentru locul 3, deţinut chiar de învingătoarea sa, Ştiinţa Miroslava, care are zece puncte în plus faţă de băcăuani, başca un joc mai puţin.

Clasamentul Seriei I 1. AFC Hărman 21 47-12 49p. 2. Csikszereda 21 44-13 47p. 3. Ştiinţa Miroslava 21 48-25 45p. 4. Aerostar Bacău 22 32-22 35p. 5. CSM Roman 22 38-40 33p. 6. Sporting Lieşti 22 29-25 31p. 7. Olimpia R. Sărat 22 30-26 29p. 8. Atletico Vaslui 21 36-41 29p. 9. Av. V. Mărului 21 37-46 29p. 10. Cetate Râşnov 22 23-26 26p. 11. Metalosport Gl. 21 17-26 25p. 12. AFC Odorhei 21 19-47 21p. 13. CSM Paşcani 21 34-52 20p. 14. Sportul Chiţcani 22 14-47 12p. 15. SC Bacău 22 40-40 -20p.* * Penalizări dictate de Comsia de Disciplină a FRF.

HALTERE

Vârstă mică, dar ridică! Localitatea argeşeană Bascov a găzduit, în luna aprilie, Cupa României pentru Seniori la haltere. Cel mai medaliat halterofil legitimat la CSŞM Bacău, Ionuţ Ilie şi-a făcut un debut onorabil la seniori, cucerind argintul la categoria 69 kilograme. În ciuda faptului că sunt mai mici ca vârstă, alte trei reprezentante ale clubului băcăuan au urcat pe podium la finalul competiţiei. Ionela Nanu (foto) şi-a adjudecat întrecerile categoriei 90 kg, în timp ce Cosmina Pană şi Gabriela Daviduţă s-au clasat pe locul trei la categoriile 48 kg, respectiv +90 kg. „Copiii au avut o evoluţie bună la acest concurs şi sperăm ca în toamnă, la Campionatul Naţional, medaliile să fie dintr-un metal cât mai strălucitor”, a declarat antrenorul CSŞM Bacău, George Călin. Pagină realizată de Dan SION

pag 20


JUDO

Finala C.N. U14 (N.2004-2005)-individual şi echipe Euroregiuni În zilele de 20-22.04.2017, a avut loc la R.Vâlcea finala C.N. U14-(m+f) la INDIVIDUAL şi ECHIPE pe EUROREGIUNI. Concursul s-a desfăşurat în Sala Sporturilor din municipiu pe 3 spaţii de luptă. La individual, sportivul de la S.C.M. Bacău Gârmacea Rareş s-a calificat pe locul V la categ.60 kg, iar la echipe pe Euroregiuni s-a obţinut medalia de bronz. Din Euroregiunea nr.1 Moldova au participat sportivi de la cluburile : 1. CSS – Unirea – Iaşi, prof. Ioana Babiu; 2. L.P.S. – Roman, prof. C-tin Ciobanu-prof. Cristi Budoşcă; 3. S.C.M. + C.S.Ş.M. Bacău – prof. Aurel Chelariu-prof.Dorin Cruceanu. Florin FILIOREANU

QWAN-KI-DO

REZULTATE BUNE PENTRU BĂCĂUANI *Sâmbătă, 25 martie, şi duminică, 26 martie, a avut loc C.N. de Qwan Ki Do pentru Copii, la Sala Polivalentă din Iaşi După o perioadă de antrenament intens, peste 500 de sportivi de la cluburile de profil din toată ţara au executat probe tehnice şi lupte, cei mai buni fiind recompensaţi cu titlul de campion naţional, diplome, cupe şi multe alte premii. Evenimentul a fost organizat de către Federaţia Română de Arte Marţiale, Departamentul Qwan Ki Do, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Arte Marţiale şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi. În România, Departamentul Qwan Ki Do, din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale, numără peste 2.000 de practicanţi în aproape 40 de cluburi. Astfel, sub conducerea directorului tehnic, domnul Ovidiu Covaci – Centură Neagră 7 Dang, au loc, în fiecare an, 6 stagii tehnice naţionale, 2 stagii naţionale de arme, 2 stagii dedicate exclusiv instructorilor de Qwan Ki Do şi se organizează o tabără de vară, care îmbină pregătirea tehnică cu dezbateri teoretice. Buna pregatire a practicanţilor de Qwan Ki Do a fost dovedită şi prin multitudinea de medalii de aur şi argint obţinute la Campionatele Europene precum şi la Campionatele Mondiale (ultima ediţie a Europenelor din Verona, din 2016, fiind dominată de sportivii români). „În ultimii ani, tot mai mulţi copii încep să practice Qwan Ki Do şi acest lucru se datorează cultivării spiritului tradiţional al Artelor Marţiale, precum şi valenţelor sale educative deosebite. Păriţii au început să înţeleagă Qwan Ki Do-ul nu doar ca pe un sport, ci- mai mult- , ca un preţios ajutor

în formarea personalităţii copiilor lor, în raport cu valorile general umane”, a declarat pentru cotidianul ieşean Ziua, directorul Tehnic al Departamentului de Qwan Ki Do din cadrul Federatiei Române de Arte Marţiale, Ovidiu Covaci. Prezenţi la întrecere, micuţii luptători băcăuani au obţinut următoarele rezultate: Cat.4-6 ani (3-4 cap galben): Ştefan Puşcuţă (Thao Quayen)-locul 2. Cat.9-10 ani (centură violet): Denis Vârlan (Thao Quayen)-locul 1; Mario Stoian (Thao Quayen)-locul 2. Cat.11-12 ani (3-4 cap roşu): Ştefana Pascu (Thao Quayen)-locul 2; Cat.11-12 ani (c.v.-c.v.1 cap alb): Nicoleta Mardare (Thao Quayen)-locul 3. Cat. 7-8 ani (grade roşii): Anamaria Ojog (Song Dau)locul 3; Leona Perju (Song Dau)-locul 3; Cat.9-10 ani (grade roşii): Daria Diaconu (Song Dau)-locul 2; Carina Paragină (Song Dau)-locul 2. Cat.9-10 ani (centură violet): Teodor Bucur (Song Dau)-locul 1; Mario Stoian (Song Dau)-locul 1; Denis Vârlan (Song Dau)-locul 1, Bianca Creţu (Song Dau)-locul 3; Denise Herlea (Song Dau)-locul 3; Radu Zamfir (Song Dau)-locul 3; Denis Herlea (Song Dau)-locul 3; Cat.9-10 ani (grade roşii): Cezar Perju (Song Dau)-locul 3. Cat.1112 ani (centură violet): Alexandra Butincu (Song Dau)locul 3; Alexandra Mardare (Song Dau)-locul 3. Adrian AMALANCI

pag 21


TRUP ŞI SUFLET JURNAL DE PRIMAVARA (10)

FĂNUŞ NEAGU, ACARUL LUI DUMNEZEU CARE A SCHIMBAT ACELE DRUMURILOR VIEŢII MELE… …Apare pe Facebook, azi, 7 aprilie 2017, o fotografie de arhivă sentimentală. Era prin anii ’70, la „Masa Presei”, pe „Stadionul 23 August” de atunci. Aveam mustaţă pana corbului, plete-n vânt şi eram plin de mari vise, la 25 de ani. În imaginea aceasta, urmăresc un meci, alături de doi dintre profesorii mei, regretaţii Constantin Firănescu şi Paul Ochialbi, mai apoi sunt doi valoroşi colegi de generaţie, Victor Niţă şi Lucian Oprea, după ei alt confrate de top plecat prematur între îngeri: Vasile Căbulea!… Un rând-două, mai sus, trebuie să fi fost nelipsiţii Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu şi alţii …Culmea este că, ieri, 6 aprilie 2017, la Filiala de Ştiinţă şi Artă a Academiei Române, a avut loc un veritabil Moment de Istoria Literaturii Române. Gânduri de mare preţuire, evocări, amintiri, întâmplări rare, pentru ziua când marele Fănuş Neagu ar fi împlinit 85 de ani. Au participat, printre alţii, academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, profesori universitari, cronicari literari, rude şi prieteni ai Scriitorului nepereche, Dan Claudiu Tănăsescu, Mihai Ispirescu şi alţii. În acest plen onorant am făcut o Mărturisire în premieră: …Fănuş Neagu a fost pentru mine Acarul lui Dumnezeu care a schimbat în ultima clipă acele drumurilor vieţii mele. Am refuzat oferta academicianului Tudor Bugnariu (ginerele lui Blaga) să fiu asistent la catedra de materialism istoric, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, am refuzat sugestia academicianului Gulian -un post la Institutul de cercetări filosofice-, pentru a mă dedica cronicii sportive. Mă acaparase Stilul inconfundabil al lui Fănuş Neagu, Regele Metaforei, din tabletele lui semnate în „Scânteia tineretului”, la început, fascinantele „Cronici pestriţe” din lumea sportului pe care le-am citit, în volum, de cinci-şase ori, inegalabilul nea Fane, cel care a dat sportului altă dimensiune, în zbor de Metaforă, înnobilând gazetăria sportivă, zămislind, chiar, o adevărată Literatură sportivă. La care au aderat din mers, dezvoltând-o, Ion Băieşu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Alexandru Căprariu, Radu Cosaşu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu,

pag 22

Mircea Radu Iacoban, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Dan Claudiu Tănăsescu, Dumitru Chirilă, Grigore Elisei şi alţii. „MASA PRESEI” a însemnat, pentru mine, în acele vremuri, un fabulos Curs de gazetărie sportivă de cinci stele, sub cerul liber! …Când am aniversat, la Predeal, cu colegii, zece ani de la terminarea Facultăţii de Filosofie, academicianul Tudor Bugnariu m-a luat, într-un colţ, în toiul petrecerii, şi mi-a mărturisit: „Domnule Ionescu, zău dacă pot înţelege cum un student de vârf ca dumneata a dat cariera universitară pentru a transmite meciuri de fotbal, dintre 22 de nebuni care aleargă după o minge, în faţa altor 50.00-60.000 de nebuni care îi aplaudă!?”… Am tăcut o clipă, după care am vorbit cu sufletul: „Vedeţi dumneavoastră, domnule academician, întrun meci de fotbal se întâmplă mai multe decât în ani de viaţă. În 90 de minute eşti la pământ şi deodată pe aripile Triumfului, pari terminat, dar revii miraculos… Ştiţi ce spunea Albert Camus despre Fotbal?! Că tot ce ştie despre viaţă datorează Fotbalului! La fel susţin şi eu”… Academicianul Tudor Bugnariu m-a privit lung, a meditat un timp, după care a scăpat un zâmbet: „Dacă-i aşa, atunci nu te mai consider nebun de tot că ai renunţat la filozofie pentru fotbal!”… …Acum, în primăvara lui 2017, când scriu aceste rânduri de Jurnal sentimental, pot repeta: Dacă astăzi sunt în Viaţă, o datorez Fotbalului!… Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal, în Lagărul de refugiaţi politici de la Latina, în vara lui ’86, şi nu mă apărau microbiştii, noii prieteni din Lagăr, „cârtiţele Securităţii” mă schilodeau sau mă lichidau! …Mulţumesc, Zeule Fotbal, Mulţumesc, Rege al Metaforei, Fănuş Neagu! Mircea M.IONESCU


TRUP ŞI SUFLET *Celebrul romancier băcăuan Ovidiu BUFNILĂ ne-a oferit spre publicare un nou eseu filozofic

Filozofia Văluririi (II) Ovidiu Bufnilă (n. 15 august 1957, Târgu Ocna, judeţul Bacău) este un eseist şi prozator român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi, promoţia 1981. Premii obţinute: - Premiul pentru eseu de imagine, Festivalul Mihail Sadoveanu, Piatra Neamţ, 1985 - Premiul pentru proză SF, România literară, 1983 - Premiul pentru cel mai bun roman românesc SF, Jazzonia, 1993 - Premiul pentru cea mai bună povestire SF din România, Mandhala, 2001 - Premiul pentru scenariu SF, Pataggonia, 2001 acordat de Editura Vivien din New York şi Asociaţia bedefililor din România - Premiul Sigma 2002 pentru excelenţă în SF - Premiul Sigma 2002 pentru cel mai bun roman românesc SF, Cruciada lui Moreaugarin - Premiul de onoare pentru eseul despre filozofia războiului modern, 2002, revista BetterKarma, SUA, acordat de cititorii americani - Premiul special pentru literatură, revista Clouds, New York, 2002 - Premiul III la Concursul Internaţional de Decriptare Moon Radio, Marea Britanie, 2003 - Marele Premiu pentru întreaga activitate jurnalistică la Galele Jurnalismului “Constantin Baran”, Bacău etc. Film Bariera, 1994, primul film SF al Televiziunii Române după ficţionalul cu acelaşi nume

…Strigător la cer. Să descoperi deşertăciunile maturităţii, ce oroare! Lipsirea de sens, un prim pas către descifrarea Văluririi. Căci proasta educaţie şi tirania sistemului de valori acceptat în mod oficial te îndreaptă către pierderea identităţii. Arta, în falsitatea ei, oglindeşte vidul. Oglindeşte lipsa Văluririi lăudându-se că ar imortaliza-o. Dar Vălurirea nu se revendică a fi a artei aşa cum nu e a economicului, nici e teologului, nici a anarhistului. În marginea Văluririi, varii revolte, sisteme filozofice, strigăte de luptă, pustiire. Înspre totalitate, coloană nesfârşită de pelerini. Unii agitându-şi pumnii, alţii cerşind iluminarea. Dar toţi fiind ai textului. Toţi fiind ai morţii. Moarte drapată de monumente, de fotografii îngălbenite şi de halbe de bere întru aducere aminte, de săpături arheologice. Să sapi în corpul textului, cu fervoare şi speranţa, să te întorci către subiect violentând predicatul. Citirea textului este însăşi viaţa. Chiar prezenţa textului pare stranie şi de neconceput. Chiar şi fiinţarea Văluririi ca fiinţă pare de neconceput. Şi aceste propoziţii sunt distribuite astfel căci fiinţa umană este finită prin tocmai explicitarea ei prin text, iar textul prin limită. Alt mod de raportare la totalitate şi univers nu cunoaştem. Ne raportăm liniar şi discontinuu. Semnele de punctuaţie, moartea, piramida, mărirea. Deşertăciunea, foaia albă de hârtie. În plus, încercăm Vălurirea cu noi texte pe care ni le dăruim mişeleşte spre interpretare, inventând ştiinţe defuncte spre a le descifra sau încifra. E ca şi cum n-am observa încercările la care ne supune Vălurirea ca autoritate a textului fundamental. Căci manipularea este tocmai a noastră, expresia

perversităţii noastre. Limită în fond. Suntem limitaţi, îngrădiţi. Am fost arestaţi prin interpretare. Aproximăm anumite semne ale văluririi. Celebrăm fastul fiinţării umane prin tone da scrisori, ne îngrămădim în e-mai1 şi zumzăim retro prin firele de telegraf rămase în insule. Sigur că vărsăm tone de cerneală dorindu-ne în insule. Noi nu suntem însă insule. Suntem propoziţii ale Văluririi. Dar ne preamărim. Ne proslăvim şi ne adulăm şi ne lăudăm unii pe alţii fără neruşinare. Uneori nici nu contează textele dăruite spre interpretare. Contează faptele, micile întâmplări, biografiile. În tot acest timp enciclopedia se umflă, dospeşte, crapă. Ar părea că am fi spirite enciclopedice, convertizoare de text, câmpuri informaţionale remanente. Informaţia face să pălească lumina, se mişcă infinit mai repede. Tocmai de aceea propoziţiile Văluririi sunt simultane, lucru greu digerabil de spiritul universitar, academic. Revelaţia şi iluminarea pălesc în faţa universităţii, înaintea universalităţii. Seminarul ordonează şi îngrădeşte. Revelaţia te arde pe dinăuntru. Rigoarea cursului, experimentul, doctoratul luptă împotriva entropiei. Ce nu e organizat nu e ştiinţific. Savantul dă însă puţină culoare demersului său hotărând că, ajuns la frontiere se poate cununa cu dogma. Dar nu există limite. Se află vecinătăţi. Propoziţiile nu sunt limitate de punct ci sunt învecinate. Iar în vecinătate, Vălurirea produce fenomene. Observatorul le poate inventaria, lear putea lămuri. El însă hotărăşte limita, limitându-se la a chema ordinea şi experimentul în ajutor. Vălurirea încearcă acum a se revendică a fi spaţială, spaţio-temporală. Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul telluric, nu putem aspira la un asalt împotriva văluririi. Am putea vedea textul fundamental aruncândune în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară. De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli. Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux. Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Semne ale celuilalt, ascuns cumva în spatele observatorului, aşteptând să intre în scenă. Bineînţeles că lumea textelor musteşte de critici gomoşi, de analişti de situaţie şi de caz, de aspiranţi la Gloria literară, iluzorie. Că arta dă sens, e fals, că literatura salvează, e plin de ironie. Vălurirea şi-a luat precauţii. Şi-a inventat serii de detractori şi de copiatori. Are ea un plan ascuns. Imităm după modele încastrate în gene sau într-o matrice informaţională invizibilă, nebănuită. Că universul ar fi asemenea unui năvod, e posibil. Că ar fi universuri de universuri legate de cordoane ombilicale, e înduioşător. Că ar fi spaţiul de necuprins, mantie înstelată, e o metaforă. (va urma)

pag 23


DIASPORA SPORTIVĂ

“Handbalul de acasă e ca un vis pe care nu mi l-am îndeplinit…” *Interviu cu Ana Maria ECATERINESCU, antrenoare-jucătoare la Latsia Nicosia, echipa campioană a Ciprului (fostă jucătoare la Oltchim Rm.Vâlcea şi SCM Craiova)

U

nul dintre numele diasporei sportive româneşti care atrage atenţia este cel al antrenoarei Ana Maria Ecaterinescu. Aflată de mai multe sezoane competiţionale în frumoasa Insulă a Afroditei, fosta jucătoare a Oltchimului şi a Craiovei colecţionează toate trofeele handbalului cipriot. Anul acesta, echipa pregătită de dânsa, Latsia Nicosia, a reuşit să-şi schimbe tricourile de campioane dobândite de-a lungul timpului, cu altele noi. O dovadă că priceperea şi pasiunea îţi pot aduce performanţa, indiferent de meridianul spre care te aruncă valurile vieţii. Leonard POPA -Pentru cei ce nu-şi mai amintesc, sunteţi născută în Rm.Vâlcea (17.08.1983), unde aţi şi jucat în primii ani. Cine v-a pus mingea în mână? -Da, m-am născut la Rm Vâlcea. D-nul Berbecaru i-a sugerat tatălui meu să ne dea la handbal, pe mine şi pe sora mea, şi, aşa, la vârsta de 9 ani, am început să practic handbalul, un sport de care m-am îndrăgostit şi care mi-a adus multe satisfacţii. Am avut norocul de a o avea antrenoare pe dna. Maria Torok, o mare jucătoare, pe care o admiram şi care ne-a învăţat toate tainele acestui sport. Datorită ei, am învăţat tot ce ştiu. Ulterior, a fost ca a doua mamă pentru mine. Am jucat toată perioada junioratului la Vâlcea. Am câştigat multe titluri şi medalii cu Oltchim. Am avut norocul să participăm şi la 2 turnee în străinătate, ceea ce ne-a făcut să căpătăm şi mai multa experienţă. Nu aş putea să nu-l menţionez şi pe dl Roşca, care m-a cooptat la junioare 1, eu fiind încă junioară 2. Dumnealui mi-a dat încredere şi mi-a arătat altă faţă a acestui sport (jucând centru, mi-a explicat limpede că nu trebuie să joc doar pentru colegele de echipă si că trebuie să o fac şi pentru mine). Pot spune că, datorită dumnealui, am avut o perioadă foarte bună în cariera mea sportivă. Nu zic că totul a fost roz, deoarece am fost urmărită şi de multe ghinioane. La doar 17 ani, am avut prima operaţie de menisc, după care, în doar 2 ani, au urmat şi altele, pentru ligamente încrucişate…, şi asta la amândouă picioarele. A fost o perioadă grea, din punct de vedere medical. În fiecare an, suportam câte o operaţie, având 6 în total, 3 la un picior şi 3 la celălalt. -La 19 ani (2002), eraţi la Craiova… Câte sezoane aţi jucat acolo? -La 19 ani, într-adevăr, am plecat la Craiova. Am un mic regret, deoarece puteam rămâne la echipa de senioare a Oltchimului, dar am vrut să urmez o facultate diferită, nu aceea de Sport, cum făceau toate handbalistele. În paranteză fie spus, am terminat Facultatea de CalculatoareTehnică de Calcul. Am jucat pentru Daewoo Craiova, unde antrenor era dl. Burcea, o perioadă destul de lungă, până în 2008. Dacă îmi aduc bine aminte, era o echipă cu care se dorea promovorea în Liga Naţională, dar obiectivul nu s-a concretizat. Apoi, în următorii ani, până în 2010, când am plecat din ţară, am jucat la SCM Craiova, echipa cu care am şi promovat în primul eşalon.

pag 24

-Când a venit primul contract afară? -Primul ofertă afară a venit în jur de 20 sau 21 de ani, din Franţa. Din păcate, exact atunci, m-am accidentat şi, iarăşi, a trebuit să suport o operaţie, iar contractul nu s-a putut concretiza. Am mai avut o altă propunere, în 2008, chiar înainte de a merge la SCM Craiova, tot din Franţa, unde am şi fost la probe, dar cei de la Daewoo nu mi-au dat liber de contract, deşi după câteva luni s-au desfiinţat, iar eu am semnat cu SCM… -Cum aţi ajuns în Cipru? Din câte ştiu, au fost mai multe perioade “cipriote”. Întreruperi şi reveniri… În 2012, aţi fost din nou în lotul Craiovei, la SCM… -În Cipru, am ajuns, întrucât fostul meu soţ avea aici o fostă elevă, care juca, iar cei de la echipă aveau nevoie de un centru şi un antrenor. El m-a convins să vin în Cipru, eu dorind să rămân la Craiova şi să joc în Ligă. Au fost 2 sezoane la Spe Strovolou, după care am vrut să revin acasă, la SCM. Din păcate, nu s-a putut şi am rămas în insulă. Dar, surpriză, SPE s-a desfiinţat şi atunci, împreună cu majoritatea colegelor, am mers la Aradippou, unde am jucat un an. În perioada aceea, a fost prima dată când am îndeplinit dublul rol de jucătoare-antrenoare, iar echipa s-a clasat pe locul 2 în campionat şi a jucat finala de Cupă. -Ce însemna handbalul cipriot la vremea respectivă? Mai erau jucătoare de la noi? -Când am ajuns eu aici, handbalul cipriot era la un nivel mai ridicat ca acum, având în vedere că existau şi bani, iar mai toate echipele aveau jucătoare străine. La SPE, de pildă, majoritatea eram românce, dar mai evoluau două poloneze, o sârboaică, o grecoaică şi o bulgăroaică. În campionat, mai jucau şi alte românce. Îmi aduc aminte de două surori de la Mediaş, cu care jucasem la senioare, şi de alte două fete din Iaşi, care veniseră împreună cu antrenoarea. -Aţi jucat şi în Feroe?! -Da, am jucat şi în Faroe, un an, datorită dlui. Ionel Gheorghe, care m-a contactat şi m-a dorit la echipa dânsului de acolo. Am trecut, deci, într-un campionat mai tare decât cel din Cipru, cam cu acelaşi număr de echipe, 5 sau 6, cu acelasi sistem competiţional, dar mult mai dur. A fost un sezon bun pentru mine, dar vremea şi faptul că nu prea aveai ce face acolo m-au determinat să plec, deşi se dorea rămânerea mea la echipă. -Acum, care e sistemul handbalistic în Cipru? Am înţeles că, fiind puţine echipe, acestea joacă de mai multe ori între ele… -Handbalul feminin din Cipru se desfăşoară numai la nivelul primei divizii, întrucât sunt doar 5 echipe în momentul acesta. Se joacă de câte 4 ori, fiecare cu fiecare, apoi, urmează meciurile de Cupă, stabilite prin tragere la sorţi. Joci cu echipa care pică de 2 ori, iar apoi cu câştigătoarea din celelalte 2 meciuri. Anul acesta, fiind numai 5 formaţii, s-ar putea ca una să meargă direct în finală. La începutul campionatului, se joacă Supercupa între cele 2 finaliste ale


Cupei. -Actualmente, sunteţi antrenoare-jucătoare la Latsia, campioana en-titre şi, foarte posibil, câştigătoarea şi în acest sezon. Cum a fost actualul campionat? Aţi avut emoţii că nu veţi putea repeta performanţa de anul trecut, tilul şi Supercupa? -Ca şi în sezonul trecut, sunt antrenoare-jucătoare, la Latsia Nicosia. Anul acesta, a fost mai facil campionatul, pentru că la echipa noastră au venit jucătoare noi (jucătoare cu care mai jucasem, în anii anteriori, la Spe sau Arradipou), iar echipei cu care ne batem mereu în campionat i-a plecat jucătoarea-antrenoare, de care depindea foarte mult. După Supercupă, câştigată uşor, am ştiut că nu vom avea prea multe probleme anul acesta. Sperăm să câştigăm şi Cupa, nu numai Supercupa şi campionatul, ca în sezonul trecut. -Este handbalul feminin cipriot în progres? Am putut urmări jucând câteva handbaliste autohtone, cu potenţial. Mă gândesc la Alexandra Konstantinidou, la Vaso Ioannou din echipa dvs., dar şi la Eleni Zinonos şi Margarita Efthimiou, de la Aradippou, la Ellina Lito de la Atheniou… -După părerea mea, handbalul de aici se degradează pe zi ce trece şi asta din cauza faptului că nu sunt sprijinite cluburile de către Federaţie. Este părerea mea, poate, împărtăşită de multă lume, dar nici nu s-a îndrăznit să se facă vreo schimbare. Când au fost alegerile, totul a fost dirijat politic. După cum vedeţi, Ciprul participă doar cu naţionala masculină de seniori în competiţii. Numai anul trecut s-a făcut o naţională de fete născute în 97. În general, fetelor nu li se dă nicio şansă şi e greu să le atragi către handbal, când ele ştiu-sau li se spune- că nu au niciun viitor în performanţa sportivă. -Mai sunt handbaliste române în campionatul cipriot? -În momentul de faţă nu, în afară de mine şi Geanina Gradu, de la Aradippou. -Care e statutul unei handbaliste în Cipru? Totul se practică doar la nivel de amatori? -Da, fetele muncesc sau sunt studente şi fac antrenamente după orele de serviciu. Din păcate, asta face totul foarte dificil, deoarece, de multe ori, pot sau nu, să participe la antrenamente. -Cum se acomodează o handbalistă din România la ceea ce îi oferă handbalul în Insula Afroditei? Proveniţi,

totuşi, de la şcoala românească de handbal, unanim recunoscută în lume. Ce anume vă determină să rămâneţi optimistă în ceea ce desfăşuraţi- handbalistic vorbind- în Cipru? -Cum m-am adaptat? A fost un pic mai greu, din cauza mentalităţii de aici. Eu aveam multe aşteptări de la mine şi mi-a fost greu să văd delăsare sau chestii din acestea cu serviciul la colegele de echipă. Hai să zicem că în primul an a fost cât de cât ok, întrucât eram mai multe românce, cu acceaşi mentalitate, dar apoi… greu, întrucât nu poţi convinge jucătoarele autohtone să facă pregătirea pe care o făceam noi. Acum, m-am mai obişnuit, dar nu înseamnă că şi pot accepta asta. Cel mai mult şi mai mult îmi pare rău că văd acelaşi lucru la copiii de aici, iar asta pleacă şi din mentalitatea de acasă. Nu prea mai sunt optimistă, în ceea ce priveşte handbalul din Cipru, dar iubesc atât de mult acest sport, încât îmi este greu să renunţ la el, chiar dacă este aşa cum este. -Mai aveţi timp să aruncaţi câte o privire şi către handbalul de acasă? Cum se vede acesta de la 2000 de km? -Handbalul de acasă e ca un vis pe care nu mi l-am îndeplinit, adică de a rămâne în ţară şi să joc. Întotdeauna mă uit la meciurile de acasă, ori de câte ori am ocazia, şi îmi pare rău să văd că echipa mea de suflet s-a destrămat. Sper, totuşi, ca Vâlcea, încet-încet, să construiască o echipă din ce în ce mai bună. E păcat că sunt aduse prea multe jucătoare străine la noi, când România a avut- şi areo pepinieră handbalistică foarte bună. Din ce am văzut, avem multe jucătoare tinere şi talentate, de ce să nu li se dea credit şi să fie încurajate? -Cum vă vedeţi viitorul profesional în acest moment? -Probabil, voi mai juca un an-doi, pentru că mai pot. Mă voi axa pe antrenorat, mai mult la nivel de junioare. Îmi face plăcere să împart cunoştinţele mele fetiţelor care vin la handbal şi vor să înveţe. Din păcate, vin tot mai puţine, pentru că nu avem cum să le motivăm. Există, însă, şi fetiţe care iubesc acest sport, iar eu pe acestea chiar le promovez la meciurile mai uşoare ale senioarelor, pentru a le motiva prin joc. Ca o concluzie, sper ca, în viitorul apropiat, să fie o schimbare şi pentru handbalul feminin de aici...

pag 25


INTERNAȚIONAL CORESPONDENȚĂ DIN ITALIA

,,TOUR OF THE ALPS”: UN BRITANIC, UN FRANCEZ ŞI UN ITALIAN… Competiţia ciclistă ,,TOUR OF THE ALPS”, a ajuns la cea de-a 41-a ediţie. Desfăşurată în perioada 1721 Aprilie, cu plecare din Kufstein (Austria), linia de sosire Trento (Italia); 5 etape, 18 echipe, 150 de ciclişti, 783,2 km… Sunt cifrele Turului desfăşurat într-un decor alpin. O cursă bazată pe picioare şi inimi puternice, o cursă care a reunit numeroşi protagonişti internaţionali: Mikel Landa (spaniolul care a câştigat ediţia precedentă a Turului Trentino 2016), Diego Rosa, (italian olimpic), Geraint Thomas (Marea Britanie), Rahan Dennis (Australia), Tibaut Pinot (Franţa) şi, bineînţeles, italianul Michele Scarponi (câştigătorul Turului Tirreno-Adriatico 2009 şi al Turului Italiei 2011), urmat de Domenico Pozzovivo (Italia). După desfăşurarea celor 5 etape, victoria a aparţinut britanicului Geraint Thomas, urmat de francezul Tibaut Pinot, iar pe locul III- italianul Domenico Pozzovivo.

Câştigătorii celor 5 etape: 1 ETAPĂ : Kufstein – Innsbruck 145,1 km - Michele Scarponi (Italia) 2 ETAPĂ: Vipiteno – Innervillgaten 140,5 km – Dennis Rohan ( Australia) 3 ETAPĂ: Villabassa – Funes 135,6 km – Thomas Geraint ( Marea Britanie) 4 ETAPĂ: Bolzano – Cles 172,1 km – Montaguti Matteo (Italia) 5 ETAPĂ: Smarano – Trento 192,5 km – Pinot Thibaut (Franţa) Campionul Michele Scarponi câştigă prima etapă în Turul Alpilor, iar în clasificarea generală este poziţionat pe locul 4. Aceasta avea să fie ultima sa victorie... La o zi de la încheierea turului, Scarponi, moare într-un tragic accident, fiind izbit în plin de un camion în timp ce se antrena... Loredana GHERASIMESCU

BULGARIA

VK Maritsa Plovdiv-campioana Bulgariei, al treilea an consecutiv! Pentru al treilea an consecutiv, formaţia feminină de volei Maritsa Plovdiv a reuşit să-si adjudece titlul în campionatul Bulgariei. În cel deal doilea meci al finalei (se joacă după sistemul 2/3), voleibalistele din Plovdiv au învins joi, 27 aprilie, a.c., cu 3-1 (25:27, 25:10, 25:16, 25:18) pe eternele rivale de la Levski Sofia. La echipa din Plovdiv, activează şi câteva sportive care, în decursul timpului, au evoluat în campionatul României. Printre acestea, si Gabriella Tsvetanova-fosta jucătoare a Medicinei Tg.Mureş, cea care ne-a pus

pag 26

la dispozitie fotografia de mai jos. Clubul VK Maritsa a fost fondat în 1950, iar palmaresul echipei de volei înregistrează, în ultimii ani, 3 titluri naţionale (2015, 2016, 2017), 2 Cupe ale Bulgariei (2012 şi 2015) şi o Supercupă (2015). Iată şi lotul campioanei în această ediţie de campionat: Gabriella Tsvetanova, Silvana Chausheva, Ani Bozdeva, Mariq Dancheva, Radosveta Teneva, Marina Kovacheva, Jana Todorova, Yoanna Atanasova, Viktoria Grigorova, Kristina Cesljar, Nasya Dimitrova, Simona Dimitrova, Livelina Monova, Dima Usheva.


ITALIA

ÎNCĂ O DATĂ ÎNVINGĂTOARE! *DUBLĂ VICTORIE PENTRU ITALIA, ÎN AMBELE FINALE PE OBIECTE LA WORLD CUP PESARO 2017 Italia, se impune în finalele turneului internaţional de gimnastică ritmică, desfăşurat pe Adriatic Arena di Pesaro. Cu două medalii de aur, câştigate la echipe: 5 cercuri, 3 mingi şi 2 funii, Italia merge încrezătoare la Campionatul Mondial, care va avea loc în Peninsulă (Pesaro, 30 August3 Septembrie). Antrenoarea, Emanuela Maccarani a afirmat că este pe deplin mulţumită de performanţele echipei, iar cele două medalii de aur sunt dovada clară, în ceea ce priveşte valoarea acestei echipe. Finalele de la individual au adus-o în prim plan pe talentata Alexandra Agiurgiuculese (de origine romana), cu bronzul istoric câştigat la panglică. Ea a depăşit toate recordurile italiene, anul trecut, cu ocazia Campionatului European de Junioare, când a obţinut 2 medalii de argint şi 2 de bronz. Devenită de puţin timp senioară, Alexandra ne demostrează că nu are minima intenţie de a se opri aici, obţinând un nou record italian, cu medalia de bronz, câştigată în finala la panglică în această etapă de World Cup. Până acum, nicio gimnastă italiană nu mai reuşise un asemenea succes la finalele individuale pe obiecte. O Italie cu gimnaste de vis! Să mai notăm şi evoluţia bună a Anei Luiza Filiorianu, care s-a clasat a 8-a în finala la minge.

INDIVIDUAL SENIOARE– PANGLICĂ 1.Averina Dina (RUSIA) - 2.Soldatova Aleksandra (RUSIA) - 3.Agiurgiuculese Alexandra (ITALIA) - 4.Vladinova Neviana (BULGARIA) - 5.Halkina Katisiaryna (BELARUS) - 6.Taseva Katrin (BULGARIA) - 7.Zeng Laura (S.U.A) - 8.Kelaiditi Eleni (GRECIA) -

17.100 17.050 16.800 16.450 16.000 15.150 15.150 14.750

INDIVIDUAL SENIOARE- MĂCIUCI 1.Averina Dina (RUSIA) - 2.Halkina Katsiaryna (BELARUS) - 3.Zeng Laura (S.U.A) - 4.Zelikman Nicole (ISRAEL) – 5.Harnasko Alina (BELARUS) - 6.Saldatova Aleksandra (RUSIA) - 7.Asihirbayeva Sabina (KAZAHSTAN) - 8.Taseva Katrin (BULGARIA) -

19.100 17.300 16.900 16.650 16.500 16.500 16.050 15.750

Loredana GHERASIMESCU

REZULTATELE FINALELOR ECHIPE 3 MINGI ŞI 2 CORZI 1.Italia 18.700 2.Rusia 18.100 3.Ucraina 17.700 ECHIPE 5 CERCURI 1.Italia 18.700 2.Bulgaria 18.150 3.China 17.900 INDIVIDUAL SENIOARE- MINGE 1.Averina Dina (RUSIA)- 2.Soldatova Aleksandra (RUSIA) - 3Halkina Katsiaryna (BELARUS) - 4.Agiurgiuculese Alexandra (ITALIA) - 5.Taseva Katrin (BULGARIA) - 6.Uladinova Neviana (BULGARIA) - 7.Zeng Laura (S.U.A) - 8.Filiorianu Ana-Luisa (ROMÂNIA) -

18.350 17.900 17.850 17.500 17.450 16.800 16.700 16.400

INDIVIDUAL SENIOARE- CERC 1.Soldatova Aleksandra (RUSIA) - 18.050 2.Averina Dina (RUSIA) - 18.000 3.Zeng Laura (S.U.A) - 17.150 4.Taseva Katrin (BULGARIA) - 17.000 5.Halkina Katsiaryna (BELARUS) - 16.650 6.Veinberg Filanovsky Victoria (ISRAEL) - 16.400 7.Harnasko Alina (BELARUS) - 16.150 8.Minagawa Kaho (JAPONIA) - 16.000

Ana Luiza FILIORIANU

pag 27


pag 28


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.