pag 1
EVENIMENT
AUR MONDIAL CU SCLIPIRI BĂCĂUANE!!! *Sportiva băcăuană Iuliana POPA a obținut, alături de echipajul României de 8+1, medalia de aur, la Campionatele Mondiale de Canotaj (29 septembrie-1 octombrie, a.c.) Ambarcațiunea României de 8+1 a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la Campionatul Mondial de la Sarasota (SUA), iar delegația tricoloră a încheiat cea mai importantă competiție a anului cu două medalii de aur. Echipajul nostru, format din sportivele Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana POPA, Madalina Bereș, Denisa Tîlvescu, Adelina Bogus, Laura Oprea și Daniela Druncea, a terminat cursa pe primul loc, cu timpul de 6:06.40 minute, fiind urmată de Canada (6:07.09) și Noua Zeelandă (6:07.27). Medalia de aur obținută de echipajul feminin de 8+1 este a doua pentru România, după aceea câștigată de dublul feminin de vâsle categorie ușoară (Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă). Printre canotoarele devenite campioane mondiale la Sarasota, s-a numărat și sportiva băcăuană Iuliana POPA (în fotografie), legitimată la clubul Steaua București. Să amintim că, la precedenta ediție a Mondialelor, în 2015, cea mai bună performanță a României a fost doar un loc 7. Astfel, canotajul feminin românesc încheie actualul an competițional cu un bilanț excelent, alături de aurul de la Sarasota, numărându-se cel obținut la Europene, în luna mai, la Racice/ Cehia (6:10.35), când a depășit Olanda și Rusia, și cel de la etapa de Cupă Mondială de la Lucerna (6:02.81), când a devansat Noua Zeelandă și Marea Britanie.
pag 2
EDITORIAL
ȘI BACĂUL IUBEȘTE OINA! Timp de trei zile, de vineri, 29 septembrie, si până duminică, 1 octombrie, Bacăul s-a înscăunat capitala oinei. Vineri seara, la sediul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Bacău, Federația Română de Oină a aniversat împlinirea a 85 de ani de existență. În zilele de întrecere, sportul tradițional al României a coborât pe teren, stadionul „Lucrețiu Avram” găzduind ediția 2017 a Cupei Federației, care a reunit la start echipele Frontiera Tomis Constanța, Straja București, Biruința Gherăești, Brigada Gherăești, Politehnica Cluj și Stejarul Pârcovaci. „A fost o adevărată sarbătoare a oinei”, a sintetizat președintele FRO, Nicolae Dobre, care a explicat și motivul pentru care Bacăul a fost desemnat drept gazdă a acestor manifestări: „Aici, lucrurile au evoluat foarte bine și foarte rapid. Practic, Bacăul servește drept exemplu și ne-am dori foarte mult ca și alte orașe să-i calce pe urme”. Organizate de Federația Română de Oină, Primăria Municipiului Bacău si Ministerul Tineretului și Sportului în parteneriat cu DJTS Bacău și Colegiul Tehnic „NV Karpen” seria evenimentelor a avut ca principal punct de atracție Recepția derulată vineri seara, la sediul DJTS, cu prilejul celor 85 de ani de la înființarea FRO. În uvertura Recepției s-a intonat imnul național „Deșteaptă-te, române”, după care asistența a vizionat două filme de prezentare pregătite de conducerea Federației. „Iubesc oina” a fost leitmotivul manifestării, cei prezenți având prilejul de a urmări pașii făcuți, în timp, de sportul nostru național. Deși a aniversat 85 de ani de existență, Federația Română de Oină are rădăcini încă din 1912, atunci când, Comisia de Oină s-a alăturat altor 11 astfel de organisme care au dus la înființarea forului numit astăzi Ministerul Sportului. „În 1912 nu exista încă noțiunea de Federație”, a subliniat președintele FRO Nicolae
Dobre, care a ținut să premieze, în cadrul Recepției de vineri, toate cluburile afiliate, dar și o serie de personalități a căror activitate a permis dezvoltarea acestui sport în ultimele decenii. Printre premiați s-a aflat și colonelul Dumitru Cone, fostul animator al multiplei campioane naționale la oină, Siretul Bacău. „Timp de peste un deceniu, din 1993 și până în 2004, activitatea noastră a permis Bacăului să devină un nume important pe harta oinei”, a punctat Dumitru Cone, cel care a ținut să asiste și la desfășurarea Cupei Federației. Conducerea Federației a oferit plachete speciale și DJTS, ISJ si CSM Bacău, cu precizarea facută de președintele FRO Nicu Dobre că „ne dorim ca gruparea sportivă aflată în subordinea Primăriei Foto coperta 1: Bacău să Secvenţă de la continue tradiția partida de volei Siretului, feminin Știința în ceea ce Bacău-Agroland privește oina”. Timișoara În final, prof. (3-1), care a Otilia Lazăr, marcat debutul membru în băcăuancelor în Comisia de noul campionat. Copii și Juniori Foto: Costin a Federației ALEXANDRESCU R o m â n e de Oină și vicepreședintele Asociației Române a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale a mărturisit că are convingerea că Bacăul va continua să ridice ștacheta atât din punct de vedere organizatoric, cât și sportiv: „Am demonstrat că avem potențial și dorim ca, o dată intrați în marea familie a oinei, să contribuim tot mai mult la dezvoltarea sa”. Dan SION
CONSILIUL DIRECTOR: Adrian AMALANCI - director Leonard POPA - redactor- şef *Acest proiect publicistic este finanţat integral de consiliul director. Semnează: Costin ALEXANDRESCU Adrian AMALANCI Radu ANDRIESCU Ionuţ BRÂNZEI (fotoreporter) Ovidiu BUFNILĂ Cătălin COJOCARU Florin FILIOREANU Cornel GALBEN Mircea M. IONESCU Dan Gabriel MAREŞ (Bucureşti) Victor Eugen MIHAI (VEM) Daniel MUNTEANU Răzvan PESA-MOZA Cornel PINTER Dana POPA Leonard POPA Marcian POPA Cătălin RĂDULESCU (Galaţi) Dan SION Florin ŞTEFĂNESCU Pentru o documentare cât mai exactă şi pentru participarea redactorilor noştri la evenimentele sportive în care sunt implicate, rugăm cluburile sportive şi instituţiile abilitate să ne informeze din timp, despre competiţiile aflate în derulare. Corespondenţa se poate trimite online pe adresa sportul.bacauan@ yahoo.ro. Notă: Articolele, tehnoredactarea, corectura şi îngrijirea ediţiei s-au făcut gratis. Această notă are înţeles pentru instituţiile fiscale competente. Responsabilitatea opiniilor exprimate aparţine exclusiv autorilor. Manuscrisele şi fotografiile reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie. Sediul redacţiei: Bacău, Letea 13, judeţul Bacău Telefoane: 0743665.630; 0752-924.152; 0334-808.022; https://www.facebook.com/Sportul. Bacauan E-mail: yellow_cyprus@yahoo.com amalancia@yahoo.com Revista se difuzează şi în: Belarus, Bulgaria, Canada, Cipru, Germania, Israel Italia, Rusia, Ucraina şi SUA. Colecţia completă a Revistei “SPORTUL BĂCĂUAN” se găseşte la Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” din Bacău.
pag 3
VOLEI (F), Divizia A1
FLORIN GRAPĂ: ”VĂ ASIGUR CĂ VOM DA MEREU TOTUL PENTRU VICTORIE ȘI NU NE VOM DEZAMĂGI SUPORTERII” -Domnule profesor, cu ce gânduri abordați noul sezon, în condițiile unui buget de austeritate ? -Va fi un sezon dificil, asta e clar, însă eu am convingerea că vom reuși să obținem o performanță cel puțin la nivelul anului trecut. -În condițiile financiare date, sunteți mulțumit de campania de transferuri pe care ați făcut-o ? -Sigur că da. Eu zic că am adus la Știința cele mai valoroase jucătoare românce care erau disponibile la acest moment. -Credeți că Blajul va defila din nou și în acest sezon ? -Nu știu dacă neapărat va defila, dar pot să vă spun altceva. Echipa din Blaj beneficiază de o susținere puternică din partea autorităților locale, iar dacă, în iarnă, vor avea probleme, își vor permite să aducă jucătoarele cu care să poată lua titlul pentru a patra oară la rând. Să știți că la Cupa Blajului am vorbit cu domnul primar de acolo, care mi-a spus că dorește să organizeze un turneu final de Champions League, la Cluj-Napoca. Ar fi un lucru extraordinar pentru România. -Cum credeți că va influența campionatul faptul că nimeni nu va retrograda ? -Trebuie să recunosc că, la insistențele unor colegi, am
fost și eu de acord cu acest sistem. Teoretic, acest lucru nu ar trebui să influențeze locurile 1-6, fiindcă sper că nu vor exista echipe care să joace serios doar cu o parte din adversare. Ideea era ca, în acest sezon, echipele din partea de jos a ierarhiei să-și pregătească loturile pentru la anul. -Ce sperați de la sezonul european ? -După cum ați văzut, nici măcar acolo nu am avut noroc. Vom juca împotriva unei echipe foarte puternice, Azerrail Baku, care face parte din careul de ași al campionatului din Azerbaidjan, țară care s-a clasat în primele patru la ultimele campionate europene. -În final, vă rog să transmiteți un mesaj publicului băcăuan. -Îi așteptăm pe suporterii noștri în număr cât mai mare la sală, mai ales că avem un lot alcătuit în exclusivitate din jucătoare românce. Vreau să-i asigur pe băcăuani că echipa noastră va da întotdeauna totul pentru victorie și nu-i va dezamăgi.
DEBUT CU DREPTUL
REVANȘA AȘTEPTATĂ
*ȘTIINȚA BACĂU- Agroland Timișoara 3-1 (17,-23, 13, 11)
*CSM Lugoj-ȘTIINȚA BACĂU 1-3 (20, -16, -18, -20)
Știința Bacău a debutat cu dreptul în noua ediție a Diviziei A1, adjudecându-și toate cele 3 puncte în disputa cu noupromovata Agroland Timișoara. ”A fost greu, chiar dacă scorul arată altceva”, a spus Florin Grapă după meci, tehnicianul băcăuan nefiind din cale-afară de fericit. Cu siguranță că principalul motiv de nemulțumire l-a constituit setul pierdut de ”studente” sau câștigat de bănățence, cum avea să afirme la final profesorul Grapă. Până la urmă, Știința și-a trecut 3 puncte în cont, după ce, în ultimele două seturi, și-a surclasat adversara. Antrenorul Florin Grapă le-a folosit în sextetul de bază pe ridicătoarea Ciocian, centralele Faleș și Dancu, trăgătoarele Cazacu și Lupa (fostă Hambele – un debut reușit sub culorile Științei) și universala Rogojinaru. Libero a fost Mihaela Albu, autoare a câtorva intervenții de mare efect. ”Caut, încă mai caut”, spunea antrenorul Științei după joc, nemulțumit, printre altele, de serviciul echipei sale. C u toate astea, ”studentele” au făcut un joc bun, aplaudat în mai multe rânduri la scenă deschisă. Să punem erorile pe emoțiile debutului de sezon și să sperăm că echipa băcăuană se va întoarce cu 3 puncte din deplasarea deloc ușoară de la Lugoj, de săptămâna viitoare. În final, o notă bună și pentru arbitrajul de clasă al gălățeanului Lucian Năstase. ȘTIINȚA: Ciocian 6 puncte (Kapelovies), Rogojinaru 12 (Berdilă), Faleș 10, Dancu 6 (Sipoș 2), Cazacu 13 (I. Radu 1), Lupa 13, Albu – libero. Antrenor: Florin Grapă. AGROLAND: Tătaru 2 (A. Radu), Bacșiș 14 (Vasilică), Petra 8 (Orlandea 1), Lakovic 7, Pîrv 9 (Calotă 1), Cărbuneanu 5 (Lupescu), Ozun – libero. Antrenor: Bogdan Paul. Celelalte partide din prima etapă: CSM Târgoviște – Penicilina Iași 3:1 (14, 14, -23, 10), CSU Medicina Tg. Mureș – CSU NTT Data Cluj 3:1 (-15, 12, 20, 24), Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3:0 (15, 16, 16)
Voleibalistele de la Știința Bacău au obținut un succes de 3 puncte pe un teren unde, în luna martie, pierdeau în tie-break. De altfel, bănățencele au început mai bine și au câștigat primul set, profitând inclusiv de cele 9 erori neforțate ale adversarelor (din care 4 servicii greșite). Profesorul Florin Grapă a făcut două modificări în sextetul de bază în setul secund, trimițându-le în teren pe Sipoș și Kapelovies, iar Știința s-a impus la 16. Cu Ciocian revenită la coordonare, ”studentele” șiau adjudecat și seturile 3 și 4, având în Rogojinaru și Faleș cele mai bune realizatoare. În partida de la Lugoj, Știința Bacău a evoluat în alcătuirea: Ciocian 9 puncte (Kapelovies), Rogojinaru 20 (Filipaș 2), Faleș 16, Dancu 3 (Sipoș 6), Lupa 10 (Radu 1), Cazacu 9, Albu – libero. Echipa pregătită de profesorul Florin Grapă are 6 puncte după două runde, iar în etapa viitoare va juca acasă cu nou promovata CS „U” NTT Data Cluj. Celelalte rezultate ale etapei a doua: CS „U” NTT Data Cluj – Volei Alba Blaj 0:3 (-19, -12, -16), Dinamo București – Agroland Timișoara 1:3 (-25, 24, -11, -23), Penicilina Iași – Medicina Tg. Mureș 3:1 (16, -21, 17, 17) și CSM București – CSM Târgoviște 2:3 (-24, 15, 7, -23, -12).
pag 4
Pagină realizată
de Costin ALEXANDRESCU
pag 5
HANDBAL, Divizia A (F)
NU NE PLACE LOCUL ÎNTÂI *ȘTIINȚA BACĂU- CSS Tulcea 21-23 (9-13) Vrem, mereu, în băncile din spate, dacă se poate, undeva pe rândul din mijloc, să nu abatem atenția nimănui. După două partide nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar cu puncte (uneori, te bucuri și dacă, toamna, îți pică prunele în cap, fără să știi de unde), fetele Științei au revenit la ceea ce știu cel mai bine... Să risipească blândețea suporterilor și să piardă în fața unor adversare pe care le-ar bate, fără probleme, numai dacă acestea ar trage la promovare în primul eșalon. Dar nu, copilele de pe Dunăre (media de vârstă 16, 5 ani, cu tot cu maseuri, antrenori și șofer) n-au niciun gând din ăsta. Au venit la Bacău sătule de canotca lui Patzaichin, numai ca să vadă cum e călătoria cu microbuzul, la drumul mare, în primul lor an de participare într-o competiție pentru maturi (te și întrebi cum de au primit dreptul ăsta și nu s-au sesizat părinții). Spre lauda lor, nu s-au lăsat deloc intimidate că noi am răpus marea echipă a Iașului și am scufundat superstarurile de la Călărași. Au condus 55 de minute dintr-un joc pe care și l-au adjudecat pe merit, grație preciziei noastre olimpice de a lua la țintă barele porților (7, pentru că după aceea mi-am înghițit limba și nu le-am mai numărat) și portarii (când i-am confundat cu umbrele barelor)... Degeaba te lauzi peste tot că (încă) ai în lot jucătoare precum Faig, Croitoriu, Ciobanu, Cășeriu, Verșescu și două Diane între buturi, dacă handbalul nu se mai joacă în șapte, ca pe vremea Albei-ca-Zăpada... Pentru noi, iluziile acestui campionat s-au spulberat după trei etape, urmând patentul naționalei de fotbal. Ne vom da în scrânciob, ca și în sezoanele trecute, sus-jos, jos-sus, în funcție de echinocții și solstiții. Nu ne plac nouă poamele din vârful copacului... Ce rost are să ne cățărăm după ele, și așa clubul băcăuan e cu seifurile sparte, nu mai are bani nici de-o scară, pentru niciun sport (nici, măcar, pentru echipa de volei feminin, ceea ce e sinonim cu un oraș fără străzi și o casă fără ferestre). Mai lesne le facem cadou lui Dinamo și Buzăului, înainte de începerea campionatului, apoi, aruncăm după ele cu pietre, de undeva de jos, însă nu foarte de jos, pentru că acolo e locul secular al Târgoviștei și Spartacului. Dar mai știi?
ȘTIINȚA BACĂU-CNOT Iași 27-26 (13-14) Danubius Călărași-ȘTIINȚA BACĂU 25-27 (15-13) ȘTIINȚA BACĂU-CSȘ Tulcea 21-23 (9-13) Neptun Constanța-ȘTIINȚA BACĂU 37-24 (22-12) ȘTIINȚA BACĂU-Activ Plopeni 33-28 (17-18) CSM București II-ȘTIINȚA BACĂU 35-28 (20-9) ȘTIINȚA BACĂU-Știința București 23-35 (14-16) Gloria Buzău-ȘTIINȚA BACĂU 42-17 (18-10) ȘTIINȚA BACĂU-Steaua București CSU Târgoviște-ȘTIINȚA BACĂU ȘTIINȚA BACĂU stă ȘTIINȚA BACĂU-Dinamo București Spartac București-ȘTIINȚA BACĂU ȘTIINȚA BACĂU-Șc.181 București HCF P.Neamț-ȘTIINȚA BACĂU
pag 6
*ȘTIINȚA BACĂU- CSS Tulcea 21-23 (9-13). Pentru băcăuance, au marcat: Ciobanu 6, Cășeriu 5, Faig 4, Verșescu 3, Iștoc 1, Croitoriu 1, Aholtoaie 1. Evoluția scorului: 0-1, 1-1, 1-2, 1-3, 2-3, 3-3, 3-4, 3-5, 4-5, 4-6, ratează 7 m Cășeriu, 4-7, 5-7, 6-7, 6-8, apără 7 m Diana Uricaru, 6-9, 7-9, 8-9, apără 7 m Diana Uricaru, 8-10, 8-11, 8-12, 9-12, 9-13 (pauză), 10-13, 10-14, 11-14, 11-15, 1215, 13-15, 13-16, 14-16, 15-16, 16-16, 17-16 (min.47), 1717, 17-18, 17-19, 18-19, 18-20, 19-20, 19-21, 20-21, 21-21 (min.58, Croitoriu), 21-22, 21-23. Leonard POPA
În fotografie, handbalista băcăuană Ionela CIOBANU
CLASAMENTUL (27 octombrie) 1.Gloria Buzău 2.Neptun Constanța 3.HCF P.Neamț 4.CSM București II 5.CSȘ Tulcea 6.Știința București 7.CNOT Iași 8.ȘTIINȚA BACĂU 9.Spartac București 10.Steaua București 11.Dinamo București 12.Șc.181 București 13.Danubius Călărași 14.Activ Plopeni 15.CSU Târgoviște
21p 246-176 18p 239-159 18p 172-108 15p 182-161 15p 179-163 12p 188-149 9p 149-145 9p 200-251 7p 151-205 6p 182-190 6p 167-187 4p 144-161 3p 182-201 3p 204-234 3p 155-250
pag 7
HANDBAL (M), DIVIZIA A
DERBY SAU GALOP DE SĂNĂTATE PENTRU BĂCĂUANI? *CSSM BACĂU-Atletico Alexandria 38-29 (20-12)
Partida care a opus primele două clasate din seria A a eșalonului secund n-a fost altceva decât un galop de sănătate al formației pregătite de Gabriel Armanu. Un galop care a început în secunda 15, cu golul lui Juverdianu, continuat cu o splendidă aeriană marca Broască – Hanțaru (în minutul 7) și, mai apoi, cu o superioritate netă a băcăuanilor. Cu Dragoș Hanțaru în mare formă, el fiind, din păcate, și ținta a numeroase durități ale oaspeților, prea puțin sancționate, lidera seriei și-a trecut în cont alte trei puncte în cursa către Liga Națională. Iar dacă scorul final a fost atât de strâns, aceasta s-a datorat atât lejerității cu care gazdele au tratat faza de atac în repriza a doua, cât și faptului că, în utlima parte a jocului, Gabriel Armanu a rulat tot lotul avut la dispoziție. Un alt personaj care a ieșit în ȘTIINȚA BACĂU-CSM Botoșani 56-21 (28-9) CS Medgidia-ȘTIINȚA BACĂU
29-36 (11-19)
ȘTIINȚA BACĂU-CSU Târgoviște 68-13 (36-8) CNOT Brașov-ȘTIINȚA BACĂU
26-41 (12-19)
ȘTIINȚA BACĂU-Atl. Alexandria 38-29 (20-12) Danubius Galați-ȘTIINȚA BACĂU ȘTIINȚA BACĂU-HC Buzău CSM București II-ȘTIINȚA BACĂU ȘTIINȚA BACĂU-Dobrogea Sud II Cta.
pag 8
evidență a fost un Abramburel al arbitrajului, romașcanul Ciprian Murariu ale cărui decizii au fost în dese rânduri în violentă contradicție cu regulamentul, împricinatul stârnind și nervi și hohote de râs. CSSM Bacău: Rusu, Crăciunescu – Hanțaru 9 goluri, Drăgan 5, Juverdianu 4, Gal 4, Broască 3, Atănăsoaei 3, Kurtes 2, Ionescu 2, Cotinghiu 2, Păunică 1, Dumitriu 1, Păunescu 1, Burbulea 1, Voicu. Antrenor: Gabriel Armanu. Alexandria: Petrilă, Virgil – Hoinaru 7, Păruș 7, Ungar 5, Hodorogea 4, Dumitrana 3, Stan 2, Dobrincu 1, Stoian, Bragadireanu, Grosu. Antrenor: Liviu Candidatu. Costin ALEXANDRESCU
CLASAMENTUL (21 octombrie) 1.ȘTIINȚA M.BACĂU 2.HC Buzău 3.CS Medgidia 4.Atletico Alexandria 5.Danubius Galați 6.CSM București II 7.Dobrogea S.Cta. 8.CNOT Brașov 9.CSU Târgoviște 10.CSM Botoșani
15p 239-118 12p 160-123 10p 177-141 10p 140-143 9p 132-135 8p 150-120 3p 131-127 3p 148-149 3p 119-252 -3p 94-182
pag 9
FOTBALUL BĂCĂUAN SE ȘCOLEȘTE ÎN SUEDIA În perioada 30 august -5 septembrie, a.c., am participat alături de selecționata U18 la turneul 4 Nation Cup care a avut loc în orașul suedez Orebro. Au fost 6 zile în care am avut posibilitatea sa văd pe viu tot ceea ce înseamnă o acțiune la nivel de lot național, antrenamente, ședințe tehnice, analiza și pregătirea jocului, diferite ședințe video. Din stafful deplasat în Suedia, au făcut parte Florin Bratu-antrenor principal, Adrian Văsâi-antrenor secund, Sandu Tăbârcămembru în comisia tehnică FRF, Leo Toader- antrenor cu portarii, Vlad Călușer-team manager, Dan Crețu-referent zonal județul Bacău. Invitația a venit din partea comisiei tehnice. Scopul nu unul electoral, ci, dimpotrivă, a vizat deschiderea pentru a vedea pe viu și a transmite în teritoriu metodele de pregătire la nivelul loturilor naționale. Apreciez în mod deosebit profesionalismul staffului, seriozitatea jucătorilor, metodele moderne folosite de Florin Bratu, discuțiile individuale cu Sandu Tăbârcă (care mi-a pus la dispoziție multe informații despre pregătirea copiilor la diferite categorii de vârstă). O experiență unică pentru dezvoltarea profesională. De remarcat că pe o rază de 15 km, am văzut cel puțin 6 baze sportive. În Suedia, toate bazele sunt în subordinea primăriilor. O astfel de bază este compusă dintr-un teren principal și-cel puțin-6 terenuri de antrenament. *În fotografii, imagini din stagiul efectuat în Suedia. prof. Dan CREȚU (Liceul cu Program Sportiv Bacău)
pag 10
RETROSPECTIVE
“AM BĂTUT ȘI EU OLEACĂ MINGEA…” *Interviu cu Cristi APACHIȚEI (fost fotbalist la Selena Bacău, U Cluj, …) -Când ai făcut primii pași în fotbal? -Am luat calea stadionului în clasa a III-a, mergând la Liceul de Fotbal. Acolo am deprins ABC-ul sportului-rege, sub îndrumarea profesorului Mihai Bîlc, fostul portar al Științei. Din clasa a VI-a și până la vârsta majoratului, am lucrat cu regretatul professor Nicolae Radu, cunoscutul șlefuitor de talente, un om deosebit și foarte apropiat de copii. -Ce a urmat după perioada junioratului? -La vârsta de 18 ani, am debutat la Aripile Bacău, într-un meci jucat împotriva echipei Mecon Onești, antrenată în acea vreme de profesorul Gogu Munteanu. Debutul a fost unul fericit și de neuitat, deoarece eu am reușit să înscriu golul pentru echipa mea, într-un meci terminat la egalitate, scor 1-1. -La Aripile, știu că nu ai jucat foarte mult timp. Deja, câteva echipe cu pretenții mai mari la performanță puseseră ochii pe tine… -Da, am plecat de la Bacău tocmai la Cluj, unde am avut ocazia să întâlnesc un colectiv extraordinar, atât administrativ, cât și sportiv. Amintesc doar de foștii mei coechipieri Zoltan Iașko (cel mai bun prieten al regelui Hagi), Falub, Feri Dican, Cristi Pojar, Marius Popescu… Am avut și la poalele Feleacului, în tricoul șepcilor roșii, evoluții bune, reușind să marches peste 20 de goluri. -De la Universitatea, ai aterizat sub Pietricica, la Ceahlăul P.Neamț, unde antrenor era al doilea tău tată, Ioan Sdrobiș… -Da, el și-a pus amprenta pe multe dintre evoluțiile mele. Îmi dădea mare încredere. Și aici, la Piatra, am debutat cu gol. -A urmat marele pas la Selena Bacău, într-o vreme în care ambițiile patronului Dumitru Sechelariu s-au concretizat prin transferul multor jucători de valoare și a unei echipe de tehnicieni pe măsură, C.ȘtefănescuGr.Sichitiu… -Într-adevăr, am întâlnit jucători emblematici pentru primul eșalon. I-aș aminti pe regretatul Nicu Alexa, Gh.Burleanu, Liviu Goian, Profir, Scânteie, frații Skala-veniți de la Chișinău, primii stranieri ajunși la Bacău, Cornel Cristescufostul stelist. -Totuși, Selena a retrogradat nemeritat, în acel sezon. De ce crezi că s-a întâmplat lucrul acesta? -E simplu, pentru că am produs cea mai mare surpriză a campionatului, învingând pe Dinamo, chiar la București, cu 1-0, gol marcat pe contraatac de regretatul Sorin Condurache (găsit decedat în Anglia, la finele lunii octombrie, a.c.- n.red.). Țin minte că Dinamo a pierdut
campionatul datorită acelei înfrângeri, iar Steaua a reușit să rămână lider până la final. De altfel, recompense materială a venit din partea steliștilor, pe filiera Anghel IordănescuIlie Dumitrescu-Cornel Cristescu. Și Dinamo avea atunci o echipă formidabilă, cu Selymessy, Dorinel Munteanu, Hanganu, Prunea în poartă… -Din păcate, după acea ediție de campionat, mulți dintre jucătorii cu experiență și valoare au părăsit corabia galben-albastră… Printre aceștia, te-ai numărat și tu. -M-am transferat la Brăila, evoluând sub culorile Daciei Unirea, unde l-am avut antrenor, din nou, pe Ioan Sdrobiș. După o perioadă marcată cu evoluții bune, m-am accidentat destul de grav și am stat în afara terenului de joc mai bine de 6 luni. A fost foarte dificil și chiar vroiam să renunț la fotbal. Noroc de antrenorul Gheorghe Poenaru, care m-a convins că pot face performanță în continuare și mi-a propus să merg la Petrolul Moinești. -Da, la Moinești, ai ajuns, în scurt timp, vedeta orașului. Te strigau oamenii pe stradă ca pe Dobrin… -La Moinești, într-adevăr, mi-am regăsit pofta de joc și apetitul pentru gol. În Divizia B, într-un joc cu Steaua Mizil, de pildă, am înscris de 6 ori (s-a terminat 11-0 pentru noi). De asemenea, țin minte că într-un meci disputat împotriva Sportului Studențesc, deși eram flancat strâns de cunoscutul Tom Cristea, am reușit să înscriu, după ce am șutat de la 60 de metri. Ca o picanterie, amintesc evoluția colegului meu, portarul Moței, într-o partidă disputată la Brașov. Acesta, după ce a apărat două penaltyuri, a izbutit să înscrie și golul victoriei noastre, șutând formidabil din propriul careu de 16 metri. -Știu că spre finalul carierei ai evoluat și în străinătate… -Da, 5 ani în Germania, la Watan Sport, unde lotul era împărțit în 12 jucători amatori și 12 jucători profesioniști. Am avut plăcerea să joc în echipa aceea alături de bunul meu prieten, Dan Crețu, nimeni altul decât actualul șef de catedră de la Liceul de Fotbal. După perioada petrecută în Germania, am luat drumul Greciei, unde, timp de 1 an și jumătate, am evoluat în tricoul echipei Krioneri (Apă Rece, în traducere românească). 4 ani am trăit momente superbe, încununate cu peste 90 de goluri înscrise. Da, acum, privind retrospectiv în urmă, pot spune că am bătut și eu oleacă mingea… Marcian POPA
pag 11
FILE DIN ISTORIA SPORTULUI BĂCĂUAN
LA LETEA BACĂU, POVESTEA MERGE MAI DEPARTE O poveste adevarată prin care ne explicăm, poate, și o parte din problematica sportului românesc. Să începem cu… începutul. Era prin 1973, când un practicant al luptelor, Alexandru Olaru, maistru la atelierul mecanic al unui colos industrial, CCH Letea Bacau (Combinatul de Celuloză și Hârtie), înființează secția de lupte greco-romane în cadrul AS Letea Bacău, asociație modestă pe plan național, inexistentă pe plan internațional, dar destul de cunoscută local, mai ales prin prisma echipei de fotbal care concentra- oarecum- pasiunile sportive din zonă. Ca să spunem câteva cuvinte despre “Fabrica Letea”, putem menționa că aceasta, pe lângă faptul că asigura existența câtorva mii bune de locuitori ai orașului, era și o concurentă teribilă (dacă e să comparăm cu ce se întamplă acum) pentru tot ce însemna industria hârtiei în lume. De asemenea, contribuia la tot ce însemna dezvoltarea orașului și, foarte probabil, și a țării. Fără să fiu un adept al acelor vremuri, trebuie să remarc, totuși, că era un domeniu în care păream să fim competitivi. Tiruri întregi din nenumărate țări ocupau aleile principale ale fabricii, așteptând să fie încărcate cu diferite feluri de hârtie. Aici, se produceau zeci de sortimente, de la hârtia de ziar, până la hârtia de bani filigranată și securizată, la care nu puteai să intri decât trecând printr-un filtru de securitate. Copil fiind, jucându-mă în zonă, sau- mai târziu- mergând la antrenament, aveam ocazia să trec pe lângă camioanele care staționau, admirându-le și căscând gura uimit, la șoferii care vorbeau în felurite limbi: rusă, turcă, engleză, franceză, etc. De ce am insistat în a dezvolta puțin “latura industrială” a luptelor de la Letea ? Pentru că e clar că declinul industrial al României a dus, implicit, și la declinul sportiv. Această puzderie de asociații sportive, legate “ombilical” pe lângă micii și marii producători industriali, constituiau baza de selecție de care vorbim atât de mult astăzi, dar care “e atât de minunată, încât lipsește cu desvârșire”, ca să parafrazăm un text celebru. Cluburile mari de atunci aveau în spate o adevarată bogație de resursă umană de la aceste structuri sportive industriale, care, deși aveau “minusurile” lor, totuși, îți permiteau să faci performanță sportivă, dacă asta îți doreai. Ce ofereau aceste structuri sportive ? În primul rând, îți dădeau ocazia să te afirmi. În absența altor posibilități pe care le avem astăzi, cum ar fi oportunitatea de lucra peste hotare, mulți tineri cu calități își direcționau energia către obținerea de performanțe sportive, fapt care le dădea posibilitatea să avanseze pe scara socială și să le aducă și alte beneficii adiacente. Fiind copil, legitimat al unei astfel de asociații sportive, puteai beneficia în prima fază de accesul într-o bază sportivă, primeai diferite susținătoare (dulciuri, vitamine), dispuneai de echipamentul necesar, serveai masa la cantina unității, iar-mai târziu- și în funcție de rezultatele obținute, aveai șanse mari să fii angajat (cu scoatere din producție), și chiar să ți se repartizeze o locuință, lucruri greu de realizat în zilele noastre la o scară atât de mare cum era atunci. Ca să revenim la luptele letene, care au adus multe rezultate și recunoaștere zonei, începutul a fost bineînțeles dificil, dar cu eforturile susținute a celor doi antrenori, “tăticii” acestei secții-în prima fază, Alexandru Olaru, și, mai târziu, Petre Husaru- s-a reușit, dincolo de rezultatele obținute, și formarea unui curent distinct în școala băcăuană de
pag 12
lupte, unde au debutat sportivi ca Adrian Munteanu (vicecampion mondial si european) și Constantin Dodiță (multiplu campion național de seniori al României transferat la Dinamo (pe timpul când era o onoare și un obiectiv major să promovezi sportivi la clubul din Ștefan cel Mare)… Și, ca în orice poveste care se respectă, au fost și multe dificultăți de depășit, care acum “la gura sobei” par simple, dar atunci au presupus eforturi susținute. De exemplu, anumite materiale de bază lipseau, cum ar fi saltelele pe care cei doi antrenori au reușit și printr-un efort personal să le procure, iar ca prelată, mult timp, a fost folosită o prelată de tanc care îți facea adevarate probleme de ten, dacă te apropiai prea mult de ea. Interesantă și maniera personală prin care cei doi antrenori au reușit să facă o atmosferă de lucru constructivă și motivantă. Petre Husaru, un adept al efortului total, al antrenamentului complet, un dur al luptelor, dar care nu te lăsa niciodată la greu, orice problemă ai fi avut. Iar “nea Sandu” Olaru, un om să-l pui la rană, în fața căruia ți-era rușine să nu câștigi, amândoi tehnicieni de excepție, sistemul de pregătire instaurat de ei fiind valabil și astăzi în sala Letea. Multe sunt de adăugat aici, de la pregătirea specifică dificilă și spectaculoasă, făcută sub diferitele forme pe care le poate oferi luptele, de la angajările la saltea până la seriile de repetări cu manechinul, de la alergarea în aer liber vara, când uneori nu poți clipi din cauza “lacrimilor sărate”, sau iarna, când străbați muntele și te rogi să nu apară vreun mistreț sau un animal sălbatic din pădure, ori la cățăratul funiilor când ți se pare că până sus e prea departe… Concret, în ajunul Revoluției din 1989, AS Letea avea un număr suficient de sportivi proprii cât să alcătuiască o echipă de seniori, lucru incredibil astăzi când sporturi individuale au renunțat la campionatul pe echipe din lipsă de sportivi... Bineînteles că lucrurile au evoluat, s-au mai schimbat, mulți campioni s-au format aici, mulți sportivi au fost selecționati în loturile naționale, medalii importante au fost cucerite la “mondiale” și “europene”, dar cel mai important este faptul că, în continuare, luptele letene constituie o ofertă pentru orice tânăr dornic de afirmare și o șansă de a accede la marea performanță. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat în timp, tinerii fiind parcă mai puțini și mai puțin atrași de efortul autentic și mai mult către “terenul virtual” al calculatorului si telefonului mobil, totuși, orice demers este binevenit în vederea aducerii lor în lumea reală, a satisfacțiiilor adevărate. Astăzi, în Baza Sportivă Letea, întâmplator sau nu, activează Clubul Sportiv al Municipiului Bacău, entitate care încurajează lansarea tinerelor talente autohtone în diferite ramuri sportive, și luptele făcând parte din această strategie. Sperăm ca acest demers curajos să aibă continuitate și să aducă performanțele pe care Bacăul le merită! prof. Ion ȘARBAN
FOTO SUS: Echipa de luptători de la Letea Bacău, alături de antr. Petre HUSARU, în anii 80… FOTO STANGA JOS: Directorul CCH Letea, I.AVRAMESCU, antr.Ion ȘARBAN și luptătorul M.BRADEA-campion mondial, în 1996 FOTO DREAPTA JOS: Campionul olimpic și mondial Ștefan RUSU, printre luptătorii băcăuani de la Letea, în anii 80…
pag 13
“SPORTUL BĂCĂUAN” PE MERIDIANELE LUMII
PRIN FINLANDA ȘI EST Omul din fața mea, îmbrăcat în hainele poliției aeroportuare franceze, mă privește cu neîncredere. Mi-a văzut buletinul românesc și acum mă întreabă câți bani am la mine. Îi spun calm că am câți îmi trebuie. Nu-i place răspunsul, insistă să-i arăt portmoneul. Îl întreb la rândul meu dacă are nevoie de bani și asta îl irită și mai mult. Se adresează în franceză celorlalți doi cu care își face tura pe Aeroportul Charles de Gaulle, iar mie îmi aruncă o privire înțepătoare. Un bădăran... O Franță actuală salvată de tradiția culturală, de manierele și eleganța uitate. Trec mai departe numai după ce arat legitimația de ziarist. Așa ajung la timp la terminalul 2, de unde trebuie să mă îmbarc în cursa de Helsinki...
de curs intră doi profesori, cel titular și asistentul; norma didactică diferă, de la disciplină la alta (18-24 de ore), doar profesorii de limbă finlandeză predând 18 ore săptămânal; norma anuală a unui cadru didactic este de 600 de ore de predare, restul timpului este rezervat pregătirii profesionale; elevii nu primesc teme pentru acasă, dar nu se pune problema renunțării la manuale; profesorii ies la pensie la 60 de ani, iar salariul lor este de peste 3000 de euro; nu există cataloage sau carnete de elev, notările se trec într-un document virtual, administrat de școală, care poate fi oricând consultat de părinți… M-am tot întrebat ce ar putea fi aplicat în România din cele văzute și constatate în școlile finlandeze. Încă mai caut răspunsurile.
Un zbor cu Finnair liniștit, printre norii de toamnă ai Europei. Paris-Helsinki, 1181 mile, adică trei ore la 18 000 m altitudine, așa scrie pe monitor. Echipajul de însoțire, format din două fete și un băiat-toți blonzi. Nu pot să nu remarc că stewardul are cămașa ruptă la coate și nu pare să-i pese de asta. Aterizez pe Vantaa, la ora locală 4 după-amiaza, când ploaia finlandeză umezește totul în jur, într-un ritm monoton, dar potolit. Finlanda! O țară care are un sfert din populația României și a purtat două războaie cu Rusia. A fost alături de Hitler până în ultima clipă și a pierdut, la sfârșitul războiului, 10 la sută din teritoriul național. Azi, am început cursul Erasmus Plus despre sistemul de educație- devenit un model european-, istoria și cultura Finlandei, cu prelegerea profesorului univ. Eduardo Marin, în care amintește de Kalevala, epopeea cu 23.000 de versete, publicată întâia dată în 1835 și devenită un simbol al naționalismului finlandez. În toată istoria sa, Finlanda a pendulat între Suedia și Rusia, fiind mereu revendicată de cele două state, până ce a obținut independența în 1917. Identitatea finlandeză și-a găsit permanent punctul de sprijin în această amplă operă literară. Kalevala este numele poetic dat Finlandei și, tradus, înseamnă Țara Eroilor. Am întrebat-o pe una dintre colegele din Bulgaria dacă lucrarea a fost transpusă și în bulgară. Nu... În limba română, prima traducere i-a aparținut lui Barbu Brezianu și a fost publicată în 1942. Ultima ediție a epopeii poate fi cumpărată de la orice magazin care are stand pentru carți și ziare, la prețul de 8 euro. Astăzi, am intrat în primele instituții școlare arondate programului pregătit de gazde, în orășelul Tampanila, și am rămas surprins. Copiii umblă peste tot în școală descălțați, în șosete (aveam să aflu mai târziu și de ce, ca să se simtă ca acasă...). Profesorii, în pantofi de sport. Directorul ne-a prezentat locația, arătându-ne toate clasele și sălile, apoi ne-a vorbit despre școala comprehensivă. În linii mari, sistemul de învățământ finlandez poate fi schițat astfel: un program școlar scurt, dar bogat în activități extracurriculare, deoarece finlandezii consideră că pentru elevi este mai important ceea ce se petrece în afara clasei; ora de curs ține fix 30 de minute, iar pauza 15; masa de prânz face parte din programul educațional, aceasta fiind asigurată gratuit pentru copii și profesori; un principiu valabil în toate școlile vizitate- nu există competiție între copii, profesori sau instituții de învățământ, nefiind organizate testări și examene naționale; la o clasă în care sunt peste 13 de copii înscriși, la ora
pag 14
La Valkeakoski, vizitez o școală și asist la o superbă oră de muzică, predată de o profesoară cu experiență. Pianul este nelipsit și clapele sale dau tonul la toate cântecele. Îi ofer profesoarei un cd cu muzică populară românească, iar ea, în semn de recunoștință, la plecare, ne cântă o partitură din Sibelius, marele compozitor finlandez. Fac schimb de manuale cu un profesor și mă aleg cu un auxiliar de istorie, frumos ilustrat, despre Primul Război Mondial, și un manual de limbă finlandeză pentru clasa a șaptea. Are 200 de pagini și e structurat în genul manualelor de limbi străine de la noi. Lecturi simple, frânturi din opere literare, laolaltă cu texte non-literare.
TONIA, VIA PARIS La pagina 132, este prezentat Lionel Messi, celebrul fotbalist argentinian. La sfârșit, câteva teme gramaticale, îngrămădite pe o pagină. Intuitiv, realizez că e vorba de morfologie (substantiivit, adjektiiivit, pronominit, numeraalit, verbit- cu 4 timpuri: preesens, imperfekti, perfekti, pluskvam-perfekti; adverbit; konjunktiot; preja postpositiot; keskustelusanat (interjecția); liitepartikkelit.. Asta e tot! La Tampere, ajung tot pe vreme ploioasă. Plouă non-stop, zi și noapte, dar nu văd nicăieri acumulări de apă, nicio băltoacă. Autocarul a oprit în fața teatrului din oraș. O clădire frumoasă, chiar dacă nu impunătoare. Merg la o cafea cu Sotiris și Emilia, doi colegi din Grecia. Pe unde se întâlnesc, cei din Balcani se
Rusiei, un iubitor și ocrotitor al artelor, dar și un spirit democratic care a permis emanciparea etniilor din Rusia. Aici, este foarte respectat, întrucât el e cel care a mutat, în 1812, capitala Finlandei, de la Turku, la Helsinki. Vorbim, totuși, despre bunicul dinspre mamă, al marei noastre Regine Maria Întregitoarea… Îmi fac mereu drum pe acolo, ca și prin fața statuii lui Sibelius, din centru- o suprapunere de tuburi, greu de descifrat. Ca și Concertul pentru vioară în Re minor, Op. 47, care este singurul concert scris de compozitorul finlandez (a mai scris și 7 simfonii) și cunoscut în rândul violoniștilor ca fiind unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară, din punctul de vedere al cerințelor tehnice solicitate solistului. Obișnuit cu mările Sudului european, m-am plimbat, de multe ori, pe faleză și în port- unul dintre ele, întrucât nu este nici foarte departe de locul în care locuiesc și despre care știu doar că e în…Vanukatu și, ca să nu mă rătăcesc, trebuie să iau mereu tramvaiul 4. Am descoperit o Baltică tulbure, dar fără valuri și fără plaje de nisip. Mă bucur că, din hala centrală a portului, pot cumpăra tot felul de ciudățenii: pește nemaivăzut și fructe de mare, pate de ren și săpun din grăsime de urs polar… La Opera Sibelius din Helsinki, este programat “Falstaff” al lui Giuseppe Verdi. Prețul biletelor variază între 10 și 33 de euro. Nu există chioșcuri de ziare stradale, dar le pot procura de la toate magazinele mai mari din centru. Principalul cotidian finlandez este Helsingin Sanomat, editat încă din 1889. Are 112 pagini și costă 1,14 euro. Multe reclame- ca în toate ziarele nordice-, dar și un supliment cultural de 40 de pagini. În paginile de sport, hocheiul deține primul loc. Câteva referiri se fac, totuși, la HELSINKI-vedere partida de fotbal din preliminariile centrală mondiale, dintre naționala Finlandei și selecționata Turciei, care urma să se dispute la Turku. Aveam să o urmăresc seara la televizor (2-2). Multe publicații din Estonia, printre cele locale. Țara de dincolo de Golful Finic e văzută ca o țară-soră, cele două capitale, Helsinki și Tallinn, disputându-și mereu întâietatea în zonă, de-a lungul istoriei, datorită pozițiilor geo-strategice.
împrietenesc imediat. Vorbim despre cutremurul din vară din insula Kos (Emilia e profesoară acolo), despre cauza cipriotă, despre Războiul Civil elen, după care mulți greci au venit și s-au stabilit în România… Intrăm, apoi, într-un magazin de îmbrăcăminte toți trei și ne cumpărăm mănuși suedeze, pe care am dat 4 euro. Prețurile sunt extrem de mici, în raport cu veniturile localnicilor care se duc mult peste 2500 de euro lunar. Helsinki e un oraș extraordinar. Noaptea, când toate luminile multicolore se aprind, e ca un pom de Crăciun. Cel mai mult îmi place în Piața Alexandru II, unde străjuiește statuia fostului țar al
Astăzi, am luat primul feribot al dimineții și am plecat în Estonia, la Tallinn. Am ajuns după 2 ore de plutire imperturbabilă, tot ascultând cântecele stridente ale unei cântărețe de culoare, și am pătruns pe teritoriul estonian fără niciun control. Tot orașul e construit în jurul centrului vechi, atracția turistică. Capitala estoniană are o istorie palpitantă. A intrat sub ocupația sovietică în 1940, apoi, sub cea germană în 1941, și iar sovietică, din 1945 până în 1991. O vizităm la pas și constat că, privit de sus, din turnul Bisericii Sf.Olaf, Tallinnul seamănă izbitor cu Praga. Peste tot, steagurile țărilor europene, chiar și al României, dar și ale Rusiei, cele mai multe. Ghidul ne explică, fără reținere, că sunt foarte mulți etnici ruși care, încă, locuiesc aici. Semne ale fostei URSS… Estonia simte, totuși, permanent, amenințarea marelui vecin de la Răsărit. Vremea mohorâtă ne ascunde într-un restaurant subteran, cu aspect interbelic, Olde Hansa: gramofon, mobilier din lemn de nuc, fără luciu, fotografii sepia, de epocă, chiar și o mașină de cusut, Singer, într-un colț. Cele care servesc, două femei fără vârstă, sunt îmbrăcate în costume tradiționale. Stau la masă cu două profesoare din Bulgaria și,
pag 15
la urmă, comandăm bere estoniană, să o comparăm cu cea românească și cea bulgărească. Foarte bună, slab alcolizată, diferită de ale noastre. În cadrul cursului, prezentăm un power-point cu cele văzute și înțelese în săptămâna petrecută la Helsinki. Eu fac echipă cu fetele de care am fost nedespărțit zilele acestea, cele două Kalliopi și Meni, profesoare în Kavala, Grecia. Simt o bucurie ascunsă, când văd, în materialul prezentat impecabil de Kalliopi Sotireli, steagul României alături de cel elen… Imaginea din Helsinki, care ne-a impresionat cel mai mult, obligatorie într-o astfel de prezentare, a fost aleasă de ele. Un grup de copii extaziați, așa cum i-am întâlnit peste tot în școlile în care am intrat. Astăzi, am văzut și primii români în Helsinki. Niște țigani care vând ziare în jurul gării. Ți se adresează în finlandeză, dar între ei vorbesc românește. Când doresc ceva sau pierd urma unei străzi, întreb trecătorii în engleză. Unii o cunosc-cei tineri, alții-mai în vârstă, se scuză și îmi spun că nu știu decât limba rusă. Oricum, mitul că toți finlandezii vorbesc limba engleză se destramă. Rămân celelalte… O țară liniștită, confortabilă, cu oameni mulțumiți de tot ce li se întâmplă zi de zi. Chiar și cântecul ploii, fredonat neîncetat de pădurile întinse, revărsate în mare, de clădirile gri și umede, ca un ecou bacovian, li se pare de neînlocuit. Leonard POPA
pag 16
Foto sus: HELSINKI Foto jos: TALLINN (Estonia)-imagine panoramică din centrul vechi
HELSINKI-Piața Alexandru II
pag 17
TRUP ȘI SUFLET
CAIETUL ALBASTRU (V) Cunoscutul scriitor și jurnalist Cornel GALBEN ne-a pus la dispoziție acest Jurnal politic și sentimental pe care îl publicăm integral în paginile revistei noastre
17 iulie 1984, Bacău O lună capricioasă, care a avut săptămâna trecută câteva zile cu temperaturi de peste 35°C, iar azi o zi ploioasă și rece. Am depășit onorabil hopul cu nunta și până la sfârșitul lunii e posibil să scap de o parte din datorii. Ce e mai dureros este faptul că a trebuit să stric unul dintre cele patru CEC-uri de 5000 de lei, deoarece Țica a găsit un covor foarte convenabil. I-am făcut hatârul, deși îmi văd astfel diminuate șansele de a scoate volumul anul acesta. Drept este că nu m-am apucat de lucru, chiar dacă un prim pas l-am făcut, în sensul că am ordonat o parte dintre interviurile dactilografiate. Mai lipsesc însă vreo 5-6, iar la alte câteva cred că voi renunța. Am expediat alte trei materiale (la „Contemporanul“, „Cronica“ și „Ateneu“), dar nu sunt mulțumit, deoarece în afară de aceste articole nu am mai scris nimic. Poate ar trebui să-mi fac un sumar de lucru pentru cartea de reportaje, poate ar fi mai bine să scriu impresiile din China, poate ar trebui să-mi aduc aminte de poezie... Simt că îmi merge prost și nu fac nimic pentru a înviora situația. În această stare, refugiul este în continuare lectura, deși chiar și la acest capitol sunt destule lipsuri, pentru că nu citesc ce și cât ar trebui. „Nopțile unui provincial“ de George Bălăiță mi-au produs o anume bucurie, cu atât mai mult cu cât multe dintre „prozele“ adunate se referă la locuri și oameni dragi mie: Tescani, Enescu, Bacovia, Sadoveanu, Alecsandri... Prozatorul scrie despre orice, are o poftă nebună de a ataca subiecte, de a le trece prin gândirea sa, de a-și spune părerea. „Bucuria mea cea mare – notează la pagina 285 – este să-mi placă o carte, un film, o sonată, un desen și să pot exprima (mai ales în scris, fiindcă oral sunt precipitat, pierd de obicei esențialul) această minimă stare de grație. Spiritul meu critic include, nu respinge. Altfel spus, nu mă interesează decât ce asimilez organic pentru a-mi formula la rândul meu propriile idei, ceea ce provoacă puterea mea de creație, atâta câtă este...“ Spiritul său este ascuțit, observația fină, cultura vastă. În plus, a avut unde se exprima, ca titular al rubricilor „Rondul de noapte“ („Ateneu“ și „Convorbiri literare“, 1972-1974) și „Timbru“ („România liberă“, 1981-1983, săptămânal) fiind aproape obligat să scrie. O asemenea șansă s-ar părea că îmi surâde și mie, după cum m-a anunțat George Genoiu, din septembrie urmând să am o rubrică permanentă în „Ateneu“. Se va numi „Tinerii“, voi fi obligat să scriu numai pe o anumită temă, dar o voi face lunar și dacă voi ști să-mi caut subiectele, în cel mult 4-5 ani aș avea materia unei cărți pentru „Colocviile adolescenței“.
pag 18
Revista va îmbrăca o haină grafică nouă, pregătind astfel cel de-al treilea deceniu de existență. Deocamdată, mai am de predat pentru numărul din august două materiale, dintre care doar unul e documentat. 20 iulie 1984, Bacău Sunt extenuat, dar ultimele zile le-am fructificat la maximum. Deși am fost iarăși corector, am reușit și să scriu, și să citesc, și să dactilografiez, și să ascult muzică. Am predat, astfel, la „Ateneu“ un articol de 7 pagini despre prezența băcăuanilor peste hotare, am terminat de citit „Poezii. 1906-1918“, primul volum din noua ediție a operelor lui Ion Pillat, și romanul „Doria, oprește-te!...“ de Ilie Tănăsache, am dactilografiat peste 20 de pagini din serialul pentru „Cuvântul nou“, am ascultat integrala discografică a simfoniilor beethoneviene și cred că, dacă adun bine, am mai făcut câte ceva. Mâine sper să folosesc din plin ziua și să termin de dactilografiat încă vreo 20 de pagini, pentru a trimite măcar primul capitol al lucrării la Sfântu Gheorghe. Poezia pillatiană nu m-a atras, deși am avut la îndemână peste 500 de pagini de creație originală, note, variante, prefață, postfață etc. Mai interesante mi s-au părut succintele referiri la drumurile parcurse de poet, extrasele din mărturisirile sale, ilustațiile destul de sugestive pentru a te edifica în privința personajelor printre care a trăit autorul. Să nu ader la poezia parnasian-simbolistă? Cred că mai degrabă știu încă puține lucruri despre aceste curente, despre epocă. Ar trebui să citesc și „introducerea“ lui Cristian Livescu sau măcar să fac o comparație cu ediția definitivă din 1944. Am cumpărat-o nu demult, însă am impresia că voi rămâne doar cu ea, chiar dacă numărul volumelor îngrijite de Cornelia Pillat va urca la cinci. Cât privește romanul, e un polițist de... autobuz, nu lipsit de calități. L-am citit între două stații și l-am dat gata aseară, când, tot așa, eram prea obosit pentru o lectură mai serioasă. De altfel, se va număra printre cărțile care vor lua drumul anticariatului și chiar ar trebui în această seară să mai fac o nouă selecție. Una că nu mai am unde să pun volumele ce încă reușesc să le cumpăr și alta că am reținute un teanc la doamna Poghirc. Aș mai economisi ceva din suma pe care trebuie s-o dau. Mâine va fi zi de leafă... mărită. Câștig 130 de lei la retribuție și 149 la sporul de vechime, în timp ce Verman, ca să dau un exemplu, care a luat lunile trecute încă o clasă, are un spor cumulat de peste 700 de lei. Eu am, în schimb, satisfacția că mi se mărește și diurna cu... 2 lei!
22 iulie 1984, Bacău Peste aproape o oră trebuie să plec la Moinești. Voi asista la un nou dialog artistic, în loc să mă duc la plajă, așa cum face multă lume în această duminică. Dacă notez câteva gânduri acum este doar pentru a face „bilanțul“ noului an de muncă în redacție, al cincilea de la absolvirea facultății. Am citit, așadar, 50 de volume, am văzut 24 de piese de teatru (la care se adaugă alte vreo 15 jucate de amatori), am audiat 13 concerte (nu includ și discurile!), am văzut un spectacol de balet, am publicat în „Flacăra“, „Cronica“ (de mai multe ori), „Cântarea României“, „Contemporanul“, „Ateneu“, „Astra“, Radio București. Cea mai mare realizare a acestei perioade este excursia în China și Japonia, la care se adaugă prima ieșire în Deltă și prima vizită la Sângeorz Băi. Am... avansat și în grad, fiind acum locotenent în rezervă. Aseară am reușit să trimit la „Cuvântul nou“ nu mai puțin de 45 de pagini, adică toate punctele primului capitol. Deși nu știu cum vor fi primite materialele, voi dactilografia și al doilea capitol, urmând să pun stop în caz că nu se vor publica. În timp, voi dactilografia însă toată lucrarea, deoarece vreau să încerc la o editură și, în ultimă instanță, să o trimit la „Cântarea României“, unde ar avea asigurată medalia de aur. Cum anticipasem, cu ce mi-a mai trimis cumnatul, cu ce am mai adunat, reușesc să scap de 6700 de lei din totalul celor 14000. E, însă, o dulce amăgire, pentru că între timp a apărut altă... gaură (3650 lei). Consolarea e că aceasta poate fi deschisă până prin septembrie. 28 iulie 1984, Bacău Închei o săptămână în care oboseala s-a adunat și mai mult. N-am reușit decât să scriu două articole – unul pentru „Ateneu“ și unul pentru „Cronica“ –, să văd un film la videodiscoteca teatrului și prima parte a comediei „Sentimente și naftalină“ de Sidonia Drăgușanu, jucată de actorii Teatrului Nottara. Mă dusesem cu intenția de a le vedea pe Margareta Pogonat și Marga Barbu, însă nu am rezistat până la sfârșit. Mă luase și somnul, însă nici piesa nu făcea nimic ca să mi-l alunge. Am apărut iar în „Cronica“ (încă o notă... ciuntită) și am primit două colaborări, între care una de la „Cântarea României“ (191,25 lei). Asta înseamă că de acum trebuie să le scriu. 6 august 1984, Bacău Ieri a fost a treia duminică pierdută consecutiv cu dialogul „Trepte de lumină“. Ar mai urma încă vreo două, dar cred că am să mă opresc la atât. Nu mai rezist să stau câte 6 ore pe stadion, în timp ce organizatorii au plecat în concediu. Mai bine mă duc la plajă, că tot nu am făcut niciun minut în vara asta atât de capricioasă. Am nevoie de concediu, deși nu văd unde aș putea merge. E posibil ca în 2-3 săptămâni să primesc o nouă casă, așa că va fi de hămălit. De muncă nu mă sperii, însă mă gândesc de unde voi mai scoate alte câteva mii de lei. N-am timp să scriu, mai ales de când a început Olimpiada. Am reușit, în schimb, să mai trimit un plic la „Cuvântul nou“ și unul la „Cronica“. Din păcate, ideea serialului a căzut definitiv, toată munca mea fiind zadarnică. Gajdó mi-a promis, ca să mă consoleze, că va publica, totuși, o pagină în numărul din 15 august. Cred că ar fi și alte lucruri de notat, dar mă opresc doar la ultima lectură, volumul „Poeme chineze clasice“, tălmăcite de Eusebiu Camilar.
sărbătoare care la Bacău e bagatelizată. Dacă nu ar fi fost adunarea de partid extraordinară, cred că nimeni nu ar fi rostit un cuvânt. Așa, s-a găsit bețivul de Mitulescu să spună câteva fraze de complezență. Cândva o să explodeze el buboiul, că în ritmul acesta nu se mai poate! În ce mă privește, mi-am predat liniștit materialele, iar la sfârșitul programului am stat cu prietenul meu, Mihai Nistor, la o bere. E uluitor câtă încredere poate avea în mine, cât de mult ni s-au apropiat sufletele. Acum, de pildă, era bucuros că a scos pașapoartele pentru excursia în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și R.D.G. E un mare curaj să pleci azi pe cont propriu, însă cred că și eu aș face-o. În privința scrisului, deși am avut o săptămână calmă, am reușit să trimit un interviu cu Mirabela Dauer la „Cuvântul nou“ și să traduc o pagină din „Beijing information“. În numărul de vineri al „Cronicii“ mi-au apărut un reportaj și o notă, iar aseară am terminat de citit ultimele pagini ale cărții de reportaj „Viața pentru toți“ de Nicolae Cristache. De azi am intrat și în posesia cheii de la noul apartament. Deși nu am încheiat contractul, am și fost obligat să plătesc nu mai puțin de 1341 de lei, echivalentul fondului de rulment, al yalei și vizorului. Cât va fi chiria și întreținerea? Habar n-am! Ce știu e că voi avea patru camere și că una dintre ele va fi numai a mea! 31 august 1984, Bacău Încă o lună scursă prin clepsidra imprevizibilă a vieții. Muncești și nu se vede aproape nimic. Te zbați și satisfacțiile sunt minime. Cauți un drum al tău și constați că din ce în ce mai multe obstacole ți se pun în cale. Ce-am făcut, de pildă, în această jumătate de lună? E greu de spus. Redacția mi-a răpit foarte mult timp, pe lângă paginile speciale trebuind să scriu și reportajele la stație, câteva telegrame și cuvinte pentru decorații cu medalia jubiliară. Culmea e că le-am scris eu și mincinosul de Fănică Olteanu, singurii din redacție care nu am primit medalia respectivă. Care or fi fost criteriile de acordare? Nu mă așteptam să o primesc, însă dacă Ioan Enache s-a numărat printre „fericiți“ (și, poate, singurul, pe merit), mă întreb: eu cu cât am muncit mai puțin? Faptul a și trecut, așa că voi mai nota drumul la Brăila, întâlnirea cu vechiul prieten Candiano Priceputu, ieșirile la iarbă verde, mai întâi la Poiana Uzului, apoi la Poiana Sărată, scurtele vizite la Hangani și Oituz, cele 3 articole și poezia publicate în „Ateneu“, alte două materiale scrise pentru aceeași revistă și unul pentru „Cronica“... Noua casă mi-a luat câteva dupăamieze, însă am mare noroc cu nevasta, care este mult mai întreprinzătoare. Sunt, din păcate, enorm de multe lucruri de pus la punct, constructorii având grijă să lase în urma lor cât mai multe nereguli: uși care nu se închid, ferestre așișderea, robinete care nu funcționează ș.a.m.d. Altă culme e că tot cei care au lucrat prost au venit să repare, dar nu pe de gratis, ci cu bani frumoși. Am dar încă peste 1000 de lei și tot nu am intrat în casă. Știu însă chiria: 230 lei. O va plăti Țica. Vor fi necesare încă 5-10 zile până să ne mutăm și alte câteva mii de lei. Până atunci, am în față două... nunți! Demn de menționat e și faptul că am terminat de citit „Galeria cu viță sălbatică“ de Constantin Țoiu. Un excelent roman, care m-a pus pe gânduri. Soarta lui Chiril Merișor nu poate să te lase indiferent. Parcă mă și văd îi pielea lui, deși, sigur, alta e acum Epoca. Să distrug oare cele scrise până acum? Mai are rost acest jurnal? (continuare în numărul următor)
15 august 1994, Bacău Ziua presei române! O zi ca oricare alta, o
pag 19
TRUP ȘI SUFLET
RADU ANDRIESCU: AERUL POEZIEI PURE
Cușca și frigul Știu că frigul mă va domoli. Frigul din mine și din tine. Din plimbările pe la Piața chibrit, când și așa eram hipotermic, dacă nu ajungeam să mă întâlnesc cu Vinicius, după vreun telefon la miezul nopții, și ajungeam în părculeț, la scrânciobe, să discut cu băieții și să încerc să evit gerul de sub unghii și vreo bătaie. Nu mă pricep la bătăi. Singura chestie care chiar îmi plăcea acolo era să o văd pe cea mică electrizată de șobolănimea veselă dintre nuferii de la parcul circului, sau cum se mai cheamă, plantele acelea roz și ciupercoase, care ar putea hrăni tot cartierul. Nu mă pricep nici la cartierele din București. Dar sunt convins că toboganu uriaș din piatră, sau roata mare și albă, din care vezi toată goliciunea orașului, puzderiile de molii cuibărite în covorul de pe balcon, ploșnițele de câmp, care zboară doar de la etajul șapte în sus, tentativa de discurs social
pag 20
Radu Andriescu s-a născut în 9 iunie 1962, la Iași. Este conferențiar universitar la Catedra de Limba și Literatura Engleză a Universității „Al.I. Cuza” din Iași și autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală (2005). A făcut parte din gruparea Club 8, publicând în volumele colective Club 8. poetry (2001; volum editat și tradus în engleză de Radu Andriescu și Adam J. Sorkin), oZone friendly (2002), hat jemand etwas gefragt (2003), Cartea roz a comunismului (2004; ed. Gabriel H. Decuble). Debutul său cu volumul Oglinda la zid (1992, Premiul Poesis pentru debut) a fost urmat de Ușa din spate (1994), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998; Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din Iași), Eu și câțiva prieteni (2000), Punțile Stalinskaya (2004), Pădurea metalurgică (2008) și antologia Metalurgic (2010). Textele sale au apărut și în numeroase antologii în limba engleză, printre care The Poetry Of Men’s Lives: An International Anthology (University of Georgia Press, 2004), The New European Poets (Graywolf Press, 2008), The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (Talisman House Publishers, 2012), Memory glyphs: 3 prose poets from Romania (Prague, Twisted Spoon, 2009) și Anthology of Contemporary Poetry from Iaşi (2013). În 2007, Longleaf Press i-a publicat volumul The Catlan Within. Recent, la ediția 2017 a Colocviilor și Premiilor Revistei “Ateneu” i s-a decernat Premiul pentru cea mai bună carte de poezii apărută în 2016 (“Când nu mai e aer”/ Casa de Editură Max Blecher).
din față de la Antipa, marșurile, marșurile din fiecare dimineață, pe străduțele în grătar, gramele pierdute la fiecare cântărire, la fiecare hap sau petiție sau ochi de pește în zori și flori și tot restul; sigur că iubesc șobolanii extrem de labili din parcul circului, doar am cumpărat-o pe Portocală, porcușoara de Guinea a celei mici.
Mașina de cusut Pe drumul de pe tivul zilei, mecanismul bipolar, șchiop și plin de obidă, își cârpește legenda prin praf. Fluturii țes coconi anacronici în jurul gleznelor artritice. Gura plină de caverne-i miroase a fân proaspăt și stafide. A însăilat, a tighelit, a cusut încrucișat și a surfilat oblic și drept vreo patruzeci de ani buni, urmați de cincisprezece ani rupți. A pierdut uzul rațiunii, al aței de înșirat mărgele și al instinctelor elementare. Un timp, a funcționat relativ normal, prin târguri și galere, până când ultimul fir de umor s-a pierdut într-un goblen.
Structura profundă a eroului Prins între două campanii și un cer levantin, înghesuit de gânduri bruiate în cer, la fiecare decolare, și-a dat seama că e nevoie de o schimbare. Ascultase de prea multe ori plângerile lui Ionesco. Doamnelor și domnișoarelor, domnilor, sunt obosit. Sunt foarte obosit. Ascultase, până la greață, exuberanța lui Alecsandri. Iată, lumea se deșteaptă, din adânca-i letargie. Prins de neliniști într-un cenaclu sângeros, speriat de spațiile largi, și-a aprins o țigară și a băut bere. Fără să-i pese de structuraliști sau de Frye, a priceput că globulele fac parte dintr-un sistem. Noua critică, asistemică, greșea. Îmbujorat de globuri și globule, prinse într-o continuă circulație, a adormit.
Ultimii păgâni pieile ei roșii pieileA avut eiși Europa roșii Czeslaw MILOSZ - Czeslaw Milosz Lituanienii aceia păcătoși, ciufuți, duceau lupte de gherilă, în nord. Aveau scuturi din piele și triburi. Mândrie și căsuțe din crengi. Se simțeau bine. Cavalerii Ordinului teutonic, metalici, tancuri ecvestre pline de cruci negre, chemați de un polon înfricoșat, prinț de Mazovia, priveau cum îngheață timpul, prin pădurile lor. Mă uit și eu cum un trib de lituanieni pitici mi-a golit peste noapte frigiderul, mi-a ars plămânii și m-a rostogolit într-un colț.
Q Mereu cad în orizontul de aşteptare, dar nu suficient. Îmi pun şuba ficțională, vara. Primele ierni erau acoperite de coşuri. Eroic, treceam granița cu sania şi Calistru spre cele două colege de care eram îndrăgostiți, fără discernământ. Roşcata buburuzată de soare, cu ochi viperini şi bruneta simpatică, de care aveam să mă îndrăgostesc din nou, prin liceu. Fete de doctori. Tatăl buburuzei ne-a zis să nu mai venim, până nu învățăm Luceafărul. Părinții walkiriei în devenire au asmuțit haita de pekinezi pe noi. Pedepsit că am depăsit granița, alb-negru şi catodic de furie, am devenit zeul țâfnos Q, în Star Trek.
Aripile de înger nu au purici E o presupunere. Nici iepurii, destul de angelici, în promiscuitatea lor, nu au purici. Am cumpărat, după două zile de conferință, ultima pereche de aripi de înger, din pene de gâscă. Îmi amintea puțin de Angels in America, piesa gay, canonică. Am ezitat între lumină și o mască din plastic, Anonymous.
pag 21
TRUP ŞI SUFLET
MEDUZA (I)
roman de Ovidiu BUFNILĂ
Marea balenă albastră din inima sudicelor l-a aruncat într-o bună zi pe nebunul de Pitoşkin pe ţărmul oceanului în apropiere de mândrul Beauburg. Pe vremea aceea toată lumea vorbea despre ploaia informaţionala adusă de norii trandafirii şi despre submarinul galben cu care o mulţime dintre prietenii mei voiau să pornească într-o nemaipomenită călătorie dincolo de orizontul nostru vizibil. Multă vreme am crezut că universul acvatic l-a creat pe Pitoşkin după chipul meu valuritor şi după asemănarea mea. Am bănuit că voia să stârnească îndoiala asupra descoperirilor mele despre arta navigaţiei către ultimul sens. Pitoşkin a folosit poveştile science fiction scornite de mine pentru a construi o realitate paralelă. A jucat o mulţime de roluri. A luat chipul arhivarilor din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, pag 22
Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao şi dezmăţata Kumbali. S-a substituit împăratului Owagama şi l-a interpretat magistral pe Gingullo Baloas, un personaj fabulos descris de arhivarii din Guadebo în scrierile lor de taină. Eu am intrat în jocul lui Pitoşkin pentru ca, fără să ştie, m-a ajutat să înţeleg strategicile acvatice ale furtunilor oceanice. Să răspunzi însă unei invitaţii făcute de el era ca şi cum te-ai fi dus la război gol-puşcă. M-am îndreptat totuşi către acel internetcafé din Batoa Butuba, fabulosul port despre care îmi vorbise în numeroase rânduri perversul de Pitoşkin! O mâna sigură decupase o fereastră digitală într-un perete cândva cărămiziu, acum aburit şi plin de pânze de păianjen. Se zărea foarte bine vestitul wormhole Bagadorobarsk care înfuleca planete, fiinţe fabuloase şi o mulţime de inele
magice căzute din vârtejurile virtuale ale furtunilor oceanice. Decupajul îmi amintea de cuvintele lui Gastrobados din Kalorna care, înainte de a fi decapitat la sfârşitul marilor războaie semantice, le-a spus călăilor sai să-şi facă datoria cu demnitate, cu evlavie şi cu dragoste pentru frumos. Aşa s-a şi întâmplat. Nu a curs o picătură de sânge, afirmă Postatores în întemeierea sa ultima purtând numele de Canonul de la Matapahapamar, scriere pentru care pictorii inspiraţi din Maladro Mora şi-au dat viaţa sau şi-au vândut modelele unor neguţători de sclavi din Kontarao. O lumină sângerie se filtra prin fereastră, cădea în neorânduială pe podeaua straşnic lustruită de o femeie corpolenta care trăgea dintr-un chiştoc de ţigară şi mă privea cu un soi de dispreţ. Era una din acele femei Rubonssiene a cărei îmbrăţişare la miez de noapte te-ar fi lăsat fără suflare. Rubons din Taleeamaro ar fi fost incitat de formele ei, de culoarea pielii ei care te pândea ca o fiinţă vie. Coloritul, spunea Rubons, e înţelegerea culorilor, parada nebuna pentru ochiul hulpav. Dar femeia aceea masivă, atotcuprinzătoare, ficţională şi superbă, făcând întreg şuvoiul temporalităţii acvatici să se prăvălească în despicătura sânilor ei ca două pâini scoase din cuptorul călugărilor din Gomanao, era chiar culoarea. Era întreagă culoare a lumii acvatice pornite să cucerească bietele forme asemenea mie, cel care încă mai aspiram la o interpretare culturală
a lumii, la un discurs interior susţinut de lecturi amestecate, împănat de idei fugare, pervertit de o falsă privire asupra universului acvatic. Modernitatea trage să moară, zicea uneori Pitoşkin şoptindu-mi că din întâmplare ca dibuise secretul nemuririi urmărindu-l pe Gingullo Baloas, personaj fabulos descris de arhivarii din Guadebo în scrierile lor de taină. Postmodernismul sucombase într-un hamburger. Îşi dăduse duhul în Kaatosaonai în ritm de house. Iar modernismul era îngropat în burta Eutopolisului, arhipelagul preafericiţilor scriitori de science fiction care se căutau pe sine tocmai acolo unde nu aveau să se găsească vreodată. În bula fantasmagorica asupra literaturii science fiction emisă în urmă cu o mie de ani de imperialele orientalelor. Asta e, parada marilor filozofi se sfârşise. Prudentul Tantore, filozoful contradictoriului, se rătăcise printre conceptele sale enigmatice, McYan, astrofizicianul melancolic, era prins fără scăpare în ficţiunea corzilor cosmice iar Plodowsky, criticul vehement al bisericii, era pe punctul de a-l pierde pentru totdeauna pe Dumnezeu după ce avusese o revelaţie în legătură cu materia întunecată de dincolo de orizontul vizibil de unde se apropia o straşnică ploaie informaţionala enigmatica şi foarte periculoasă. Dar tocmai se sfârşea parada de august şi fanfara navală din Gumabumbe încheia manifestaţia, făloasa, zgomotoasă şi foarte parşivă., (continuare numărul următor) din Gamboa, către în vestitul oraş care a pag 23
VEM- ARTA CARICATURII JURNALISTICE Într-o viață de om, trecem prin mii de situații. Observăm, cugetăm și comentăm mai tot ce vedem și ni se întâmplă. Dacă privim desenele lui VEM, realizăm că fiecare dintre noi am văzut situații asemănătoare cu cele din ideile lui. Doar că Vem le vede într-o alta cheie. Îi pică fisa într-un anume fel. Există o explicație științifică. În spatele lentilelor lui, se ascunde un ochi care emite radiații cu lungimi de undă mici, foarte penetrante, care pot trece prin diferite materiale și bineînteles, și prin corpul uman. Deja și-a făcut un obicei din a radiografia și diagnostica fauna lichelelor, a politicienilor, a coruptilor etc. Pentru că Grădina lui Dumnezeu este mare, colorată și foarte stridentă. Constantin PAVEL L-am cunoscut la concursul de caricatură de la Bacău. Era unul dintre organizatorii concursului de la Centrul de Cultură “George Apostu”. Avea multe de spus despre viața lui, cu toate că era foarte tânar atunci. Se implica în multe activități cu entuziasm. Este un om cu mintea deschisă, dornic să rezolve toate problemele ieșite în cale. Nu știu ce procent ocupă caricatura în viața lui, dar a făcut multe pentru caricatura românească. A organizat festivaluri de caricatură, a participat la concursuri în țară și în străinătate unde a primit multe premii. A publicat și ne-a bucurat cu multe cărți de autor. Caricatura lui este complexă și reflectă realitatea. Inventiv și ingenios de obicei social satiric umorul lui este usturător. Vem
pag 24
este prolific, are în portofoliu un număr impresionant de caricaturi. Deseori, folosește în caricatura sa și paradoxul. Jurnalistul din el îl face să ia subiecte umile din realitate pe care le înnobilează cu gradul de metaforă. Mihai IGNAT Arta caricaturii lui Vem stă și în senzația de… echilibru în aparentul haos pe care îl propune. Ce-i drept, e dificil să stabilești frontiere dintre caricatură, satiră, parodie și grotesc, dar deriziunea și deformarea sunt trăsături esențiale. Deformarea fizică a fantoșelor e metafora unei idei. Distingem mai cu seamă caricatura morală, sprijinită de fiziognomonie, ticuri, observarea parcimonioasă a feței, în care se vede nasul mare al indivizilor. Vem știe să redea liniile și formele elementare ce-i sunt specifice (amplificarea proporțiilor) cu o doză de imaginație pentru producerea efectului comic maximal. Alegoria își asumă, plastic-vizual, metafora într-o dimensiune “culturală” substanțială. Câteva dintre caricaturile acestui album pot friza capodopera: grotescul depășește, artistic, proporția obișnuită existentă într-o caricatură. Poate că acest lucru e simptomatic pentru evoluția lui Vem. Așteptăm de la el “construcții” caricaturale complexe, de anvergură..., în care lumea, problematizată, să devină cu adevărat un obiect de cercetare… artistică! Gheorghe IORGA
pag 25
INTERNAȚIONAL
ROMÂNIA-CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA TENIS DE MASĂ !!!
Echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene din Luxemburg, după ce a învins, într-o finală dramatică, echipa Germaniei, scor 3-2. Daniela Dodean Monteiro a adus punctul de aur al “tricolorelor”, prin victoria obţinută în faţa jucătoarei Ying Han, cu scorul de 3-1 (11-4, 11-8, 4-11, 12-10). Dodean a avut o revenire remarcabilă în finalul setului 4, de la 8-10 la 12-10. Primele puncte ale echipei României fuseseră aduse de Elizabeta Samara şi Szocs Bernadette. Samara a învins-o pe Han cu 3-2 (9-11, 12-10, 9-11, 11-9, 11-7), iar Szocs, la rândul ei, a câştigat cu 3-1 disputa cu Nina Mittelham (11-5, 11-5, 6-11, 11-6). Ambele puncte ale Germaniei au fost câştigate de Xiaona Shan, învingătoare
pag 26
cu 3-0 (11-6, 11-6, 11-7) în faţa lui Dodean şi cu 3-1 (11-8, 11-9, 15-17, 11-3) în partida cu Eliza Samara. Este cel de-al patrulea titlu european pe echipe la feminin pentru România, după cele din 1992 (Stuttgart), 2002 (Zagreb) şi 2005 (Aarhus). România a învins în drumul spre finală Olanda (scor 3-0), Cehia (3-1), Luxemburg (3-1), Portugalia (30) şi Rusia (3-0). Echipa feminină s-a aflat pentru a opta oară în finala Campionatului European. La întrecerile din Luxemburg, Naționala Romaniei a fost compusă din Eliza Samara, Daniela Dodean-Monteiro și Szocs Bernadette. Rezerve: Adina Diaconu, Irina Ciobanu. Antrenor: Viorel Filimon.
O ședință foto cu noile campioane europene: Daniela DODEAN MONTEIRO (sus), SZOCS Bernadette (stânga jos), Eliza SAMARA (dreapta jos)
pag 27
pag 28