12 minute read

Piața imobiliară din România poate marca o ajustare în cursul anului 2021

Flaviu Nanu este Counsel în cadrul Wolf Theiss și membru al echipelor de Real Estate, Energie și Infrastructură ale biroului din București. Având o experiență de peste 15 ani în profesia de avocat, în cadrul unor multiple arii de practică, Flaviu este specializat pe dreptul energiei, real estate și construcții, fuziuni și achiziții. Flaviu a asistat investitori importanți, români și internaționali, coordonând proiecte semnificative în domeniul imobiliar privind achiziția, dezvoltarea și operarea de proiecte rezidențiale, de birouri, retail și logistice. În ceea ce privește sectorul energiei, a oferit consultanță juridică cu privire la proiecte de energie convențională, regenerabilă și nucleară, energie termică și waste-to-energy. Flaviu a fost de asemenea implicat în tranzacții și fuziuni și achiziții și a acordat suport în finanțarea investițiilor. Anterior alăturării Wolf Theiss, Flaviu a fost Partener în cadrul unei societăți românești reputate de avocatură, cât și Counsel în cadrul biroului din România al unei societăți internaționale de avocatură cu sediul în SUA. Este licențiat al Facultății de Drept a Universității din București, deține un Master în Drept din partea Queen Mary University of London și o Maîtrise în drept a Universității Paris I Pantheon-Sorbonne.

INTERVIU

Advertisement

FLAVIU NANU Counsel în cadrul biroului din București al Wolf Theiss

Cum a fost anul 2019 pentru departamentul dvs. de real estate?

Anul 2019 a fost de referință din punct de vedere al tranzacțiilor încheiate și cu siguranță cel mai profitabil de la criza din 2009. Echipa de Real Estate a fost implicată într-o serie de proiecte cu amprentă regională, însă și în proiecte locale de anvergură. Am asistat instituții de credit importante din Europa la finanțarea unei game deosebit de extinse de proiecte imobiliare incluzând clădiri de birouri, parcuri de retail, mall-uri și centre comerciale, precum și ansambluri rezidențiale și hoteluri. Am acordat asistență juridică investitorilor internaționali și locali la vânzarea și cumpărarea unor numeroase categorii de active imobiliare, de la terenuri agricole, păduri și vii, la ansambluri rezidențiale, apartamente, clădiri de birouri și hoteluri. Am oferit consultanță și în tranzacții în sectorul energetic, implicând proiecte de energie regenerabilă. De asemenea, am negociat în numele clienților multiple contracte de închiriere, nu doar în București, ci și în alte orașe precum Cluj-Napoca, în sectoare precum producție, logistică și retail (supermarket-uri, îmbrăcăminte etc.). Păstrăm în permanență o strânsă legătură cu clienții și le oferim sprijinul juridic necesar pe tot parcursul dezvoltării proiectelor, pentru obținerea autorizațiilor necesare și depășirea tuturor obstacolelor care pot surveni.

Care sunt prioritățile companiei pentru anul 2020?

Pentru anul 2020, cuvântul cheie este creștere. Vom continua pe aceeași linie ascendentă a succesului clădit în anii precedenți și vom dezvolta activitatea societății în aceiași parametri, oferind servicii de calitate, crescând împreună cu clienții noștri într-o manieră organică. Avem în vedere extinderea echipei de avocați și pătrunderea ori extinderea pe anumite segmente ale pieței. Preconizăm că anul 2020 va fi unul bun, întrucât vedem în continuare oportunități pe segmentul rezidențial, de birouri și hotelier. În egală măsură, anticipăm o creștere a interesului pentru investiții în domeniul energetic, sector asociat în mod tradițional cu practica de Real Estate & Projects din cadrul Wolf Theiss. Observăm un angajament major din partea Uniunii Europene pentru promovarea „energiei curate“ (clean energy), având în vedere planul Green Deal anunțat la finele anului trecut. Astfel, ne așteptăm la un trend ascendent al tehnologiilor verzi implementate pentru clădiri, industria auto și cea producătoare de energie electrică. Preconizăm totodată și un interes crescut pentru dezvoltarea unor proiecte de energie regenerabilă noi în regiune, pe măsură ce atractivitatea acestora revine.

Care sunt principalele avantaje ale Wolf Theiss și ale departamentului de Real Estate?

În mod indiscutabil, în primul rând aș menționa calitatea avocaților. Wolf Theiss a urmărit în permanență atragerea și păstrarea celor mai buni avocați, care să poată gestiona cele mai complexe tranzacții încredințate de către clienți. Avocații Wolf Theiss nu se limitează doar la a furniza soluții juridice la diversele spețe în care sunt implicați, ci au abilitatea de a pune aceste soluții în contextul activității clienților, de a înțelege particularitățile afacerilor acestora, într-un cuvânt, aduc valoare adăugată, contribuind totodată la dezvoltarea companiilor asistate. În al doilea rând, cunoașterea în detaliu a pieței imobiliare din România este un alt avantaj pe care Wolf Theiss îl oferă clienților. Având în vedere experiența de peste cincisprezece ani pe piața imobiliară, avocații noștri au abilitățile și cunoștințele necesare pentru a ghida clienții în contextul complexității cadrului legislativ și al pieței în general. În al treilea rând, Wolf Theiss beneficiază de o structură integrată, cu o prezență solidă în Europa Centrală și de Est, care contribuie în mod real și efectiv la realizarea cu succes a unor tranzacții transfrontaliere complexe. Nu în ultimul rând, Wolf Theiss este una dintre cele mai inovative societăți de avocatură din România; în acest moment, suntem în etapa de finalizare și testare a unor produse IT juridice (PropTech) pentru contractele de antrepriză și cele de închiriere, pe care sperăm să le lansăm în curând.

Care sunt provocările întâlnite de un avocat de Real Estate?

Piața imobiliară este una extrem de dinamică, având în vedere atât schimbarea frecventă a legislației, cât și oportunitățile de business. Pe cale de consecință, un avocat care oferă consultanță pe această arie de practică trebuie să fie în permanență la curent cu modificările legislative, precum și cu soluțiile instanțelor de judecată, pentru a putea răspunde cerințelor clienților. În egală măsură, avocatul de Real Estate trebuie să cunoască modelul de business al clientului său, necesitățile cu care acesta se confruntă, precum și particularitățile diferitelor industrii și segmente de piață, pentru a putea furniza o soluție juridică customizată, corectă, completă și utilă clienților.

Care este opinia dvs. în ceea ce privește recentele modificări legislative?

Anul 2020 a debutat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 8, Partea I, din data de 8 ianuarie 2020, ce aduce modificări importante cadrului legislativ în domeniul construcțiilor. Remarcăm în acest sens intenția autorităților de a înființa Comisia de Acord Unic la nivel județean și al municipiilor reședință de județ, gândit ca punct unic de contact cu scopul final de a asigura sprijinul investitorului care solicită în mod expres, contra unui cost, obținerea tuturor avizelor necesare premergătoare autorizației de construire. Acest mecanism ar trebui să faciliteze o mai bună colaborare între instituțiile implicate și să ușureze efortul depus de investitori, împrejurări ce pot contribui la stimularea sectorului construcțiilor.

De asemenea, prin noile modificări legislative se încearcă reglementarea situației construcțiilor edificate fără autorizație de construire, respectiv posibilitatea înscrierii acestora în cartea funciară, după expirarea termenului de prescripție prevăzut de lege de 3 ani pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare. O altă modificare binevenită adusă de Legea 7/2020 este clarificarea procedurii de anulare a autorizației de construire de către prefect, evidențiată pentru prima oară în Legea nr. 193/2019, însă care a suscitat discuții ample între practicieni. Astfel este clarificat faptul că prefectul nu poate anula prin ordin sau altă dispoziție autorizația de unul singur, ci doar cu ajutorul instanței de judecată prin formularea unei cereri corespunzătoare. Cu toate că procedura nu este detaliată din perspectiva procedurii de urmat, cu siguranță o asemenea prevedere este aptă să înlăture riscul unor excese de putere sau a arbitrarului unui asemenea demers.

Nu în ultimul rând, sunt binevenite și prevederile referitoare la punerea în funcțiune a clădirilor rezidențiale sub condiția existenței racordurilor la toate utilitățile publice necesare.

Cum vedeți evoluția pieței pentru perioada 2020-2021?

Rămânem în continuare optimiști în privința pieței imobiliare din România pentru perioada 2020-2021. Anii precedenți au evidențiat o creștere organică, stabilă, care ne așteptăm să continue cel puțin până la jumătatea anului 2021. Bazele economiei naționale sunt bune, contextul internațional este de asemenea unul favorabil, având în vedere intenția Băncii Centrale Europene de a relua măsurile de stimulare monetară. Totodată, cererea la nivel național pe segmentul rezidențial rămâne în continuare crescută, iar investitorii continuă să manifeste un interes crescut pentru România. Toate acestea asigură condițiile necesare pentru continuarea trendului ascendent menționat anterior, însă se impune o abordare prudentă în contextul alegerilor locale și parlamentare de anul acesta. Așadar, nu excludem o ajustare a pieței imobiliare undeva în cursul anului 2021, însă nu la nivelul unei crize asemănătoare celei din perioada 2008-2010. „

Pavaje Dale • Garduri • Ziduri de grădină • Trepte Borduri • Delimitări • Jardiniere

Idei pentru acasă: Pavajul, între estetică și funcționalitate Ideas for home: Paving, between aesthetics and functionality

Prima impresie contează mereu. Iar în cazul unei case, curtea interioară sau grădina reprezintă o carte de vizită care spune dintr-o privire povestea din spatele unui cămin. În culori vii sau pur și simplu gri-beton, în forme dreptunghiulare, curbate sau chiar trapezoide, pavajele și dalele reprezintă un element cheie în definirea pe termen lung a spațiului unei grădini. De aceea, atunci când vine vorba de alegerea unei soluții de pavare, decizia de achiziție și investiția în sine reprezintă un pas extrem de important, pentru că pe lângă funcția estetică, pavajele trebuie să treacă și proba de foc, cea a rezistenței în timp și a funcționalității. Deși investiția este doar de 4% din totalul proiectului aceasta poate să facă diferența dintre un proiect banal sau unul ieșit din comun. Fondată acum mai bine de 50 de ani, compania Semmelrock, parte a grupului austriac Wienerberger, este unul dintre principalii jucători de pe piața central și est europeană a producătorilor premium de pavaje și, de aproape un deceniu, compania activează și în România, având în portofoliu pavaje, dale, garduri, borduri, delimitări, jardiniere și accesorii. În 2007, Semmelrock a făcut primul pas pe piața românească, inaugurând o unitate de producție în Bolintin Vale, lângă București. De atunci, compania a continuat să-și consolideze activitățile de pe plan local, astfel că în 2012 Semmelrock a mai deschis o unitate de producție în localitatea Teiuș din județul Alba și una în Nădab, județul Arad, în 2018. In 2007, Semmelrock took the first step on the Romanian market, iopening a production unit in Bolintin Vale, near Bucharest. Since then, the company has continued to consolidate its activities locally, so that in 2012 Semmelrock opened the second production unit in Teiuș, in Alba county and a third one in Nădab, Arad county, in 2018.

În prezent, compania este lider al segmentului premium de pavaje din România. Cu un portofoliu format din peste 450 de articole, compania a fost furnizor pentru proiecte individuale de grădini și curți interioare de case, dar și pentru amenajarea unor obiective printre care Faleza Cazino Mamaia din Constanța, Liceul Internațional de Informatică din București, centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală sau complexul rezidențial The Park.

First impression always matters. In the case of a house, the patio or the garden is a business card that tells at a glance the story behind every home. In vivid colors or simply gray-concrete, in rectangular, curved or even trapezoidal forms, pavements and slabs are the key element in defining on long term the space of a garden. Therefore, when it comes to choosing a paving solution, the purchase decision and the investment itself is an extremely important step. In addition to the aesthetic function, pavements must also pass the test of time resistance and functionality. Although the investment is only 4% of the total project, this can make the difference between a trivial or a distinguished project. Founded more than 50 years ago, Semmelrock stein+design, part of the Austrian Wienerberger Group, is one of the main players in the central and eastern European market of premium paving producers and, for more than a decade, the company has been active in Romania, having in it’s portfolio paving, tiles, fences, planters, borders and other accessories.

Dincolo de materialele de construcții, un rol major în amenajarea unei suprafețe exterioare o au și companiile care se ocupă de montarea pavajelor. De aceea, Semmelrock a decis să se implice și în procesul de punere în operă a acestor produse, astfel că a lansat în 2016 Academia Montatorilor, un proiect al cărui scop este de a selecta și pregati cele mai bune firme care activează în domeniul montării produselor din beton vibropresat pentru amenajări exterioare din România. Membrii Academiei Montatorilor au parcurs deja mai multe etape de evaluare și școlarizare tehnică astfel încât acum oferă servicii de consultanță și montaj profesionale recomandate de Semmelrock. Tot pentru a veni în sprijinul clienților finali, compania a amenajat în cadrul celor trei fabrici pe care le deține în România showroom-uri expoziționale, unde pe o suprafață de peste 2000 metri pătrați, experți în arhitectură peisagistică au creat mai multe combinații de modele de pavaje. În același timp, arhitecții peisagiști ai companiei, realizează simulări 3D, cu ajutorul cărora clienții își pot face o imagine exactă cu privire la suprafața pe care doresc să o amenajeze, atât din punct de vedere al cantității necesare de produse, cât și al modului în care arată modelul de pavaje ales. Fie că este vorba de o mică grădină de doar câteva zeci de metri pătrați, o parcare de mii de metri pătrați sau un parc de câteva hectare, soluțiile de pavare fac diferența între un proiect banal și unul inedit. Aflați mai multe detalii despre cum puteți identifica pavajul care corespunde așteptărilor dumneavoastră pe www.semmelrock.ro.

Currently, the company is the leader of the premium paving segment in Romania. With a portfolio consisting of over 450 articles, the company was a supplier for individual projects of gardens, but also for the landscaping of important objectives including the Mamaia Casino in Constanța, the International High School of Informatics in Bucharest, the AFI Palace Cotroceni shopping center or the residential complex The Park. Besides the construction materials, companies that deal with the installment of the paving products have a major contribution in the arrangement of a surface. Therefore, Semmelrock decided to get involved in the process of implementation, so in 2016 it launched the Installers’ Academy, a project whose purpose is to select and train the best companies active in the field of installing vibrated concrete products for exterior design in Romania. The members of Semmelrock Installers’ Academy have already gone through several stages of evaluation and technical schooling so now they offer professional consulting and installing services recommended by Semmelrock. Also in order to offer propper support to the final customers, the company has arranged within the tree factories in Romania showrooms, where on an area of over 2000 square meters, landscape architecture experts have created several combinations of paving patterns. At the same time, the landscape architects of the company performs 3D simulations, with the help of which the clients can make an exact image regarding the surface they want to arrange, both in terms of the required quantity of products and of the way in which the chosen paving pattern will look. Whether it is a small garden of only a few tens of square meters, a parking lot of thousands of square meters or a park of several hectares, the paving solutions make the difference between an ordinary and a spectacular project. Learn more about how to identify the pavement that meets your expectations on www.semmelrock.ro.

This article is from: