e-Pentagrama 2014/1

@lPENTAGRAMA magazin

2014/1.

Anul 1/Nr.1

LECTORIUM ROSICRUCIANUM ŞCOALA INTERNAŢIONALĂ A ROZACRUCII DE AUR

ÎN ZBOR DE PASĂRE DEASUPRA ORAŞULUI IDEAL PROTOTIPUL ORAŞULUI IDEAL CREŞTINISMUL INTERIOR ŞI CEL EXTERIOR

CUPRINS program Evenimente publice................................ 4 Cursuri introductive............................... 5 articole În zbor de pasăre deasupra oraşului ideal........................................................... 6 Prototipul oraşului ideal................... . . 14 Creştinismul interior şi cel exterior...19

cărți Nu există spaţiu gol Jan Van Rijckenborgh........................... 23

DATE DE CONTACT Lectorium Rosicrucianum http://www.lectorium.ro http://www.lectoriumrosicrucianum.org Lectorium Rosicrucianum Şcoala Internaţională a Rozacrucii de Aur 410002 Oradea, Str. Ady Endre, 19/4 http://www.lectorium.ro Mail: e-pentagram@lectorium.ro

„Iată, Eu te-am aşezat azi pe o cetate tare şi ca pe un zid de aramă, puternic în faţa tuturor regilor lui Iuda şi a principilor lui şi a poporului ţării.”

Aşa scrie profetul Ieremia (Ieremia 1,18) despre oraşul lui. De fapt, oraşul lui este Ierusalim, dar în citat se face referire la „oraşul ideal”, la unul care nu este construit de mâna omului, un loc sigur, unde fiecare om care caută iluminarea poate intra în contact cu câmpul Spiritului, în mod liber şi nestânjenit. În acest număr al revistei Pentagrama dorim să analizăm aspectele unui „oraş ideal”, privite din exterior şi din interior. „Cuvintele secrete”, pe care le-a rostit Iisus şi care au fost notate de către Didymos Iuda Toma, sunt o adevărată comoară pentru omul căutător, căci ele sunt lipsite de dogme şi prescripţii.

La pagina 20, cititorul va găsi o privire asupra contextului şi apariţiei acestei evanghelii, cât şi punctul de vedere adoptat de Evanghelia lui Toma cu referire la provenienţa şi destinaţia omului.

O vechime şi mai mare o au Versurile lui Pitagora şi totuşi sunt foarte actuale pentru noi. Filozoful Pitagora ne sfătuieşte ca înainte de toate să tindem la obţinerea purităţii sufletului. Acest lucru se va înfăptui ca de la sine, dacă ne orientăm asupra universului. Căci în univers domină ordinea şi armonia şi totul se dezvoltă într-o creştere naturală conform propriului ritm şi tempo. În final, ajungem la recenzia cărţii Manifestarea prezentă a Gnozei. În această carte, Jan van Rijckenborgh descrie dezvoltarea câmpului Şcolii Spirituale, dezvoltarea unui câmp spiritual, care conferă oamenilor căutători adăpost şi posibilitate de dezvoltare.

Descriere copertă: În toate timpurile, Cercul a reprezentat forma oraşului ideal. Mozaicul podelei sugerează o imagine a acestuia. El provine de la renumiţii marmorari, artiştii care lucrau în marmură în Roma în sec. al 12-lea.

Centrele Centru Bucureşti RO-031104 București, Piaţa Alba Iulia, Nr. 2, Bl. I 1, Sc. 3, Et. 9, Ap. 78, Sector 3 Email: bucuresti@lectorium.ro Centru Constanţa Email: constanta@lectorium.ro Centru Oradea RO-410002 Oradea, Str. Ady Endre 19/4, Jud. Bihor Email: oradea@lectorium.ro Centru Tărgu Mureș RO-540052 Tărgu Mureș, Piața Victoriei 32/3, Jud. Mureș 4

Cursuri introductive în filozofia Rozacrucii

CURSURI INTRODUCTIVE Filozofia Rozacrucii, un drum practic

Filozofia gnostică, departe de a fi o doctrină abstractă, prezintă un drum practic de reînnoire a umanităţii. În cele treisprezece lecţii care urmează, vom avea ocazia să dezbatem diferite tematici. Lecţiile se succed logic una după alta şi reprezintă un tot unitar. Dacă percepem cuprinsul lor nu numai raţional, ci pătrundem în esenţa lor, atunci vom trăi experienţa acestei realităţii.

Această esenţă este ascunsă în fiecare om şi se poate manifesta ca o cunoaştere gnostică pură. Şcoala Spirituală Internaţională a Rozacrucii de Aur, Lectorium Rosicrucianum, oferă în epoca noastră o posibilitate practică şi actuală de realizare a căii gnostice. ____________________________________________________________ Nu este uşor să formulăm în câteva randuri doctrina şi scopul Şcolii Spirituale Internaţionale a Rozacrucii de Aur. De aceea, a fost creată o serie de cursuri introductive, care oferă o anumită cunoaştere referitoare la Lectorium Rosicrucianum. Aceste cursuri introductive pot fi solicitate prin e-mail.

Solicitaţi cursurile introductive, fără nicio obligaţie! www.lectorium.ro/cursuri-introductive

ÎN ZBOR DE PASĂRE DEASUPRA ORAŞULUI IDEAL În secolele trecute, reputaţia oraşelor era adesea una rea.

Ele erau locuri murdare şi nesănătoase, în care oamenii trăiau în sărăcie şi mizerie. Cine avea bani trăia în afara oraşului. Primele oraşe au luat naştere la răscrucea drumurilor comercianților sau pe malurile întărite ale marilor fluvii. Când timpurile erau prospere, aceste oraşe atrăgeau mulţi străini, care contribuiau de asemenea la formarea caracterului oraşului. Când însă timpurile erau rele, aceşti străini o duceau greu, şi adesea se întâmpla să fie învinuiţi pentru apariţia mizeriei. În Antichitate existau idei diferite cu privire la cum trebuie să arate un oraş ideal. Drept model servea legendarul Atlantis, care poate a existat doar pe hârtie. Dar şi Atena şi Alexandria au servit un timp oarecare drept model. Cuvântul grec „polis” înseamnă însă mai mult decât o adunare de case locuite şi clădiri publice, incluzând şi terenul de jur împrejurul oraşului, de unde provenea hrana pentru oameni. Multe oraşe greceşti fondau colonii pe țărmurile Mării Mediterane şi pe cel a Mării Negre.

Pentru aceste colonii, oraşul-mamă era metropolisul.

Primii creştini nu deţineau o imagine concretă cu referire la oraşul ideal, cel puţin nu cu referire la unul pământean. Ei aveau viziunea „Ierusalimului ceresc”. Existenţa acestui oraş se putea experimenta deja în cursul vieţii pământene, prin calităţi ale sufletului precum credinţă, bună dispoziţie, milostenie şi iubire. Doar cu mult mai târziu au apărut reprenzentări ale ţărilor şi oraşelor ideale.

TREI PERIOADE Pe baza unor profeții, la începutul Evului Mediu se presupuneau următoarele: Christos va reveni pe Pământ şi astfel va începe „Împărăţia 6

e-pentagram 2014/1

www.lectorium.ro

păcii celor o mie de ani”, o perioadă de mare pace, a bunăstării şi a dreptăţii. Învăţătura despre această „Împărăţie de o mie de ani” se numeşte Chiliasm.

Ioachim di Fiore (1145-1202) a dat acestei idei o nouă direcţie. După un studiu profund de ani de zile, el era ferm convins că în Biblie se află ascuns un mesaj clar cu referire la asta. El nu utiliza „Cartea” doar ca sursă pentru discuţii morale şi dogmatice, ci şi ca ajutor pentru a înţelege dezvoltarea istorică şi pentru a o prezice. Şi iată că el şi găseşte un cod cu care putea să interpreteze evenimente şi acţiuni ale persoanelor din Biblie. El deosebea trei perioade care se succedau: 1. perioada Tatălui şi a legii, 2. perioada Fiului sau cea a Evangheliei, 3. perioada Spiritului Sfânt.

Această a treia perioadă, care urma să vină va fi, în raport cu primele două perioade, ca cea a luminii zilei faţă de lumina stelară sau faţă de zorii zilei, precum vara caldă faţă de iarnă şi primăvară. Această perioadă va fi Sabatul pentru om. Atunci, lumea va deveni o mare comunitate, o fraternitate, o „împărăţie a sfinţilor”, care va dura o mie de ani. Influenţa lui Ioachim di Fiore a fost foarte mare, iar ideea celor trei perioade succesive a fost preluată de către mulţi gânditori. După el, mulţi filozofi ai istoriei au preluat concepţia despre o istorie a omenirii care decurge în trei perioade. Trăsături ale acestei idei le găsim şi la filozofii germani Lessing, Schelling şi Fichte. Filozoful francez Auguste Comte (1798-1857) privea istoria ca o creştere de la faza teologică spre cea metafizică, şi mai departe spre cea ştiinţifică (şi pozitivistă). Karl Marx a descris această dezvoltare ca fiind una de la comunismul primitiv la societatea de clasă şi în final la comunismul adevărat. „UTOPIA” LUI THOMAS MORUS Prima imagine „modernă” a unui oraş ideal a descris-o Thomas Morus, sfătuitor al regelui Angliei, Henri VIII. În anul 1516, el a scris opera sa „Utopia”, care cuprinde 110 pagini. Conform modei acelui timp, ea este scrisă sub forma unui reportaj de călătorie. La acea vreme, descrieri de În zbor de pasăre deasupra oraşului ideal

7

călătorie erau foarte la modă. Morus a scris opera sa sub formă de parodie. În Utopia, el prezintă multe soluţii practice pentru gravele probleme ale Angliei şi ale restului Europei de atunci.

Morus era un om pios, ataşat de biserică. El se împotrivea reformelor radicale. Aşadar, este clar că în Utopia el a combătut multe obiceiuri şi idei morale precum eutanasia, căsătoria preoţilor, separarea fondată pe acord reciproc, toleranţa religioasă şi altele care mai existau în acest stat... teme care reveneau de fiecare dată în actualitate, şi împotriva cărora Morus a luptat întreaga sa viaţă. Ţelul lui era de a arăta, că convieţuirea creştină trebuie să fie deasupra acestor stări existente în Utopia. Deci, Utopia era cu totul altceva decât descrierea unui oraş ideal. De exemplu, controlul social era atât de mare, încât cititorul zilelor noastre îşi aminteşte de opera „1984” a lui George Orwell.

Surse importante cu referire la descrierea unui oraş ideal găsim atât în Biblie, cât şi în literatura clasică: domeniile paradisiace şi tărâmurile eleusine, cât şi „Ierusalimul ceresc.” Acestea vor apărea atunci când va începe „Împărăţia de o mie de ani”, odată cu revenirea lui Christos. Iar despre aceasta se credea că se va întâmpla în viitorul apropiat.

ORAŞUL LUI HERMES În sec. XII şi XIII, când creşte bunăstarea oamenilor din oraşele apusene, pentru prima dată în Antichitate se începe mărirea planificată a acestor oraşe. Cele noi se construiau după o proiecţie orinzontală foarte severă. Adesea scopul era protejarea locurilor strategice, şi de aceea, zidurile oraşelor se întăreau din ce în ce mai mult. Desi-gur, cu aceste ocazii, se năşteau iarăşi idei noi cu referire la oraşul ideal. La sfârşitul sec. XVI, viziuni ale viitorului se conturau într-o manieră

mai concretă.

Existau grupări de oameni care doreau să concilieze protestanţii cu catolicii. Oare nu ar fi posibil, ca creştinii să trăiască în pace unii cu alţii?

Chiar şi acest lucru a fost privit ca fiind o utopie.

Ideile şi gândurile din scrierile hermetice circulă cam pe acelaşi nivel.

Ele erau scrise în limba greacă şi apăruseră pe piaţă cam după căderea oraşului Constantinopol în anul 1453.

Se credea că ele datează din timpul lui Moise, deci aprox. cu 1200 de ani 83

e-pentagram 2014/1

www.lectorium.ro

înaintea lui Christos şi că ele ar fi scrise de către Hermes Trismegistul.

Printre altele, ele oferau posibilitatea de a reduce diferenţele aparente prin raportarea la unica sursă, din care provin: Dumnezeu.

Unul dintre autorii şi filozofii cei mai importanţi, care a fost tare impresionat de scrierile hermetice, a fost Giordano Bruno (1548-1600). El ajunsese la cunoaşterea că există un univers infinit, cât şi nenumărate lumi.

El a fost unul dintre primii care a evocat ideea că creştinismul are la bază surse egiptene, cât şi faptul că au fost preluate simboluri si denumiri din Egiptul vechi. Din această cauză, în anul 1600, el a fost ars pe Campo di Fiore în Roma.

Surse caldeice ne relatează că în estul Egiptului, Hermes planificase şi construise un oraş deosebit. El avea 12 mile lungime, iar în centru avea un palat cu patru porţi. La poarta estică păzea simbolul unui vultur vorbitor, în apus un taur, în sud un leu, iar în nord un câine păzitor. Nimeni nu putea intra în oraş fără a deţine un permis. Hermes amenajase şi o grădină, în mijlocul căreia creştea un pom care avea toate fructele. Un turn de foc încorona oraşul, care strălucea în fiecare zi în altă culoare, într-un ritm de şapte zile.

De-a lungul fluviilor care înconjurau oraşul erau poziţionate simboluri, care protejau faţă de tot ce e josnic şi plin de necaz; datorită prezenţei acestor simboluri, locuitorii deveneau virtuoși.

Numele oraşului era Adocetyn. Urmele lui se găsesc în multe texte despre oraşe şi state ideale, chiar şi în opera „Statul Soarelui” a lui Tommaso Campanella.

ORAŞUL SOARELUI La fel ca şi prietenul său Giordano Bruno, şi Tommaso Campanella intrase în ordinul Dominicanilor. În anul 1592, el fusese luat prizonier pentru aceleaşi păreri eretice ca şi Giordano Bruno şi aruncat ca şi acesta, în aceeaşi închisoare în Roma. Dar el a reuşit să scape de moartea prin jugul de foc. În 1595, el a fost eliberat. Trei ani mai târziu a fost închis din nou pentru că încercase să organizeze o revoltă contra spaniolilor. La organizarea acestei revolte, o prezicere veche - conform căreia în 1600 va În zbor de pasăre deasupra oraşului

9 4

începe un nou timp – a jucat un rol important. Conform părerilor contemporanilor, Campanella era un om înalt, îndrăzneţ, şi se pare că a avut o mare influenţă asupra mediului său. Printre altele, lui i se datorează profeţia potrivit căreia soarele se va apropia mai mult de Pământ. Răscoala contra spaniolilor a dat greş. De data aceasta, Campanella a fost predat Inchiziţiei, care l-a torturat ani de zile în închisoare. În 1601 el a fost adus într-o închisoare în care a primit permisiunea de a citi şi a scrie. Aici a fost concepută opera sa Citta del Sole. Ediţia originală italiană nu a fost publicată în timpul vieţii sale. În 1623 a apărut în Germania o versiune latină a ei. Abia în 1626, Campanella a fost eliberat, pe baza cuvântului lui de onoare. El a murit în Franţa, în 1639.

La fel precum Morus, cât şi alţi autori care au scris despre statul ideal sau despre oraşul ideal, şi Campanella s-a văzut confruntat cu o problemă foarte specială: totul va funcţiona în maniera cea mai bună într-un stat, dacă îl vor conduce oamenii cei mai înţelepţi. Dar oare într-o lume imperfectă cum se pot recunoaşte oamenii cei mai înţelepţi? Şi chiar dacă ei au fost recunoscuţi, oare cum se poate proceda ca ei să şi conducă ţara?

Problema se adevereşte a fi fără soluție. Se evita problema prin declarea existenţei unui astfel de stat ideal, însă modul în care s-ar fi format acesta rămânea voalat în ceaţă. Şi Campanella a prezentat descrierile sale sub forma unui reportaj de călătorie. De data aceasta personajul, un amiral generos, prezintă descrierea sa unui cavaler al Ordinului Ospitalierilor: „Într-o câmpie întinsă se ridică un deal măreţ, peste care este construită cea mai marea parte a oraşului. ... Ea este împărţită în şapte cercuri sau inele, denumite după şapte planete. De la unul la altul se ajunge pe patru străzi asfaltate, precum şi prin patru porţi, care indică înspre patru direcţii pe cer . ... Pe vârful dealului este un platou, în mijlocul căruia se ridică un templu, clădit cu mare virtuozitate. ... Templul este de o formă perfect rotundă. El nu este închis prin ziduri, ci stă pe coloane puternice, bine lucrate. Marea cupolă ... are în mijlocul ei un mic turnuleţ, care se înalţă încă şi mai în sus; în acesta este o deschidere, prin care iese înspre afară altarul. ... Pe altar nu se vede altceva decât o mare sferă, pe care este prezentat firmamentul, cât şi o altă sferă pe care este reprezentat Pământul. Pe bolta marii cupole se văd toate stelele cerului, de la prima mărime până la a şaptea, desemnate cu numele şi cu forţele lor, prin care ele îşi exercită influenţa lor asupra lucrurilor pământene.”

Zidurile oraşului erau decorate în afară şi în interior cu portrete ale lui Moise, Osiris, Jupiter şi Mercur. Un loc important îl deţinea Christos şi cei 12 apostoli ai săi. Influenţa astrologiei asupra Statului Soarelui a fost deosebit de mare. Campanella a utilizat cunoştinţele sale ca bază pentru construirea politică şi socială a Utopiei sale. Pe baza astrologiei, conducătorii 10 3

e-pentagram 2014/1

www.lectorium.ro

conştienţi, harnici şi chibzuiţi ai statului utilizau înţelepeciunea lor în favoarea cetăţenilor. Ei formau o Ierahie. „La ei, Domnul suprem este un preot, pe care îl numesc în limbajul lor HOH; în limba noastră, am spune: Metafizicus. Acesta este conducătorul tuturor lucrurilor lumeşti şi spi-rituale, şi toate afacerile şi certurile sunt hotărâte în final prin decizia sa.” El mai este numit şi Sol. Sub el sunt poziţionate cele trei principii magistrale: „Putere”, „Înţelepciune” şi „Iubire” sau Pon, Sin, Mor. Pon (sau putere) este responsabil pentru lucrurile militare şi politica exterioară. Sin (sau înţelepciune) este responsabil pentru ştiinţă, cultură şi predare. Lui îi sunt supuse, printre altele: astrologia, cosmografia, politicianul, medicul şi moralistul. Mor (sau iubirea) este responsabilă pentru perpetuare, educaţie, ştiinţa vindecării, ştiinţa plantelor, recoltă şi mesele zilei. În gândirea lui Campanella, acestea sunt cele trei legi fundamentale ale existenţei. Acestora le sunt diametral opuse: tiranie, sofism (raţionament aparent corect, dar în fond incorect, construit astfel în scopul de a induce în eroare), făţărnicie. Acestea nu-şi găsesc locul în Statul Soarelui.

CHRISTIANOPOLIS În practică, idealurile se arată a nu putea fi atinse. În sec XVII, când peste Europa bântuiau războaiele religioase, ideea statelor ideale a fost acceptată doar de către puţini.

Cartea Christianopolis a lui Johann Valentin Andreae este un exemplu pentru un stat tolerant. Cartea apăruse în 1619, un an după izbucnirea războiului, care avea să dureze 30 de ani. Armate catolice franceze şi protestante suedeze treceau prin Germania şi se combăteau reciproc în coaliţii schimbătoare cu statele mici ale acestei ţări. Acesta a fost războiul religios cel mai sângeros al acelui timp.

Cam o treime a populaţiei de pe atunci a căzut pradă acestor lupte. În 1627 apăruse o altă Utopie: Noua Atlantidă a lui Francis Bacon (1561-1626).

Aici, reportajul începe cu navigatorii unui vapor, care se află în drum din Peru spre China, şi care vor să atingă Japonia. Dar ei naufragiază pe o insulă necunoscută. Aceasta este ţara Bensalem, o naţiune christică, în care domină toleranţa socială şi religioasă. Diferit În zbor de pasăre deasupra oraşului A hajnalpír és a Nap-tűz

11 4

Faimosul manuscris Voinich este scris întrun alfabet necunoscut. Provenienţa sa este necunoscută. Ca şi autori sunt redaţi: Edward Kelley, Cornelius Drebbel, Francis Bacon. Se mai discută şi despre o origine cartografică. Unii văd în acest desen o schiţă a oraşului NouaAtlantidă.

de viziunea lui Campanella, aici familia este fundamentul de bază al societăţii.

Se arată că locuitorii din Bensalem (chiar şi însuşi F. Bacon) asimilează continentul America cu cel al Atlantidei. Conducerea spirituală a oraşului Bensalem se află în mâna unui Consiliu al Înţelepţilor, denumit Casa lui Solomon. Ţelul lui este obţinerea de cunoştinţe asupra cauzelor şi mişcărilor ascunse ale lucrurilor, cât şi de a mări graniţa dominaţiei omului, în scopul ca el să fie capabil să descopere şi să dezvolte toate lucrurile. Ţelul lui Bacon a fost îmbogățirea cunoştinţelor oamenilor, dar nu cu referire la ceea ce este „bun” sau „rău”, precum în secolele precedente, ci asupra naturii. Ştiinţa ar trebui să se elibereze de credinţă şi superstiţie, şi să se concentreze asupra îmbunătăţirii circumstanţelor de viaţă ale omului.

La sfârşitul sec. XVII şi în sec XVIII, mai apar scrieri utopice despre state ideale, dar ele servesc mai mult criticii faţă de societatea existentă. Una dintre satire – chiar la adresa descrierilor de călătorie - a fost de exemplu opera Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1726). Această carte a devenit imediat foarte populară şi citită peste tot, atât în Parlament, cât şi în camera copiilor.

PARADISURI ALE MUNCITORILOR? La începutul sec. XIX, câţiva idealişti încercaseră să realizeze o utopie.

Robert Owen (1771-1858), un fabricant englez de bumbac, prin 1930 îşi dădu silinţa să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale muncitorilor. El înfăptuia asta dintr-un punct de vedere pur spiritual. El spunea că „lumină şi aer” ar fi indispensabile pentru o viaţă sănătoasă şi fericită. În timpul de după revoluţia din februarie 1848, Louis Blanc (1811-1882) făcuse în Franţa o încercare cu „locuri de muncă naţionale”. La această încercare, Statul punea la dispoziţie locuri de muncă. De la această încer12 3

e-pentagram 2014/1

www.lectorium.ro

care de a fonda un „paradis al muncitorilor”, Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895), se îndepărtau clar prin al lor Manifest comunist (1847). Acest debut îl numeau „socialism critic-utopic”, astfel conceptul de „utopie” a primit o conotaţie negativă.

Intenţia lui Marx şi Engels a fost de a oferi o „descriere ideală” a căii spre o societate ideală. Pentru realizarea acesteia, o revoluţie ar fi fost inevitabilă, dar ea ar fi însemnat doar începutul unei schimbări. În diferite locuri ale lumii s-a încercat să se realizeze un ideal într-un mod riguros. Multe astfel de tentative au apărut în dictaturi, care, din fericire, au trecut toate. Este clar faptul că realizarea trebuie căutată pe un alt nivel.

Literatură: Francis Bacon, Het Niuwe Atlantis, Baarn, 1988 Tomasso Campanella, The City of the Sun, The Journemann Press, London- West Nayck, 1981 Norman Cohn, The Pursuit of the Millenium, Palladin (Granada Publishing) , London , 1984 Klassike Texten, Karl Marx, L.J.C. Boucher, Den Haag Thomas More, Utopia, Penguin Books; Hammondsworth, 1986 Joseph Ryckwert, The Seduction of Place, The History and Future of the City, Vintage Books, Random House, New York, 2002 Keith Thomas, Religion and the Declin of Magic, Penguin Books, Hammondsworth, 1978 Francis A. Yates, Giordano Bruno and the Hermetic Tradition, Vintage Books, Random House, New York, 1969 Francis A. Yates, The Rosicrucian Enlightement, London – New York, 1986

În zbor de pasăre deasupra oraşului A hajnalpír és a Nap-tűz

13 4

PROTOTIPUL ORAŞULUI IDEAL Atâta vreme cât trăim legaţi de factorul timp, căutăm să rezolvăm problemele legate de securitate, resurse, sănătate, hrană şi poluare. Civilizaţia şi cultura noastră interioară cer acest lucru. Însă în esenţa vieţii, care este eternă, în câmpul umanităţii originare, procesele vitale sunt fără sfârşit. Realizarea Sinelui adevărat înseamnă aici a munci în serviciul celorlalţi.

Am văzut că fiinţa umană şi mediul ei înconjurător depind mult unul de celălalt. Nu putem proceda altfel, suntem fiinţe sociale, şi nu solitare. Drept urmare, interacţiunea între toţi este esenţială, constituie baza societăţii.

Vecinătatea, satele şi oraşele sunt deci indispensabile. În acest context, fiecare exersează în a se înţelege cu celălalt, şi sfârşeşte prin a dobândi astfel inteligenţă şi conştienţă. În realitate, anturajul nostru ne reflectă starea de conştienţă. De aici faptul că, la construirea oraşului ideal, se pun următoarele întrebări: Omul perfect, există el?

Care sunt trăsăturile lui?

Unde poate fi găsit? În mituri, legende şi scrierile sfinte, care au acompaniat umanitatea de-a lungul timpului, găsim concepţii despre om ca şi fiinţă perfectă. El este când reprezentat ca un strălucitor dragon zburător, când drept un erou sau asemănător zeilor. În gândirea hermetică el este descris ca fiind „unul cu Dumnezeu”, asemenea unei sfere nelimitate, „al cărei centru este peste tot, iar circumferinţa niciunde.”

Lao-Tse îl prezintă ca fiind unul cu Tao: „Tao este vid, şi razele sale şi acţiunile sale sunt inepuizabile. Nu ştiu al cui copil este. Era aici înaintea primului Dumnezeu.”

Rozacrucea vorbeşte despre omul ca „microcosmos”. Această fiinţă originară există de la începutul timpurilor. Ca şi fiinţă divină, el se dezvoltă în câmpulspirit. Sursa sa de viaţă este Lumina universală şi, în interiorul acestui câmp, el acţionează în deplin acord cu vibraţia acestei Lumini. Am putea desemna trăsăturile acestui câmp drept oraşul ideal; un câmp de viaţă care s-ar conforma în mod firesc legilor absolutului şi ar vibra la unison cu energia originară, primordială. Oricare ar fi descrierea sau desemnarea acestui câmp: Nirvana, 14 3

2014/1 e-pentagram 2013/3

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

Ierusalimul celest, oraşul lui Dumnezeu sau Sfântul Spirit, este vorba despre aceeaşi realitate mai presus de orice dimensiune: câmpul de viaţă divin, în care se stabileşte şi evoluează omenirea nemuritoare.

ORAŞUL IDEAL NU POATE FI CREAT − EL EXISTĂ Metoda pentru rezolvarea definitivă a problemelor umanităţii este una singură, şi anume: microcosmosul, în care trăieşte în prezent personalitatea umană, trebuie trezit din nou la viață. Este evident că, atât cât suntem legaţi de timp, ne forţăm să rezolvăm problemele legate de securitate, resurse, sănătate, educaţie şi poluare; civilizaţia şi cultura noastră o cer, şi trebuie să colaborăm la acest lucru, din toată inima şi cu tot sufletul nostru.

Dar eterna noastră natură intrinsecă nu se supune acestui lucru. Căci în lumea de dincolo de timp şi spaţiu, pe domeniul de viaţă al umanităţii originare, procesele vitale sunt fără sfârşit, în creştere continuă. În acest câmp, lupta nu este necesară, nu este nevoie de niciun efort pentru a rămâne în viaţă; acolo, totul şi toţi îşi ocupă locul perfect într-o desfăşurare infinită a vieţii.

Dacă învăţăm să înţelegem legile vieţii din mica noastră lume, din microcosmosul nostru restabilit, dacă le urmăm, contribuim astfel la realizarea oraşului ideal. Oare cum se întâmplă acest lucru? Microcosmosul posedă, ca emanaţie a ideii divine, toate atributele divine. În inima lui pulsează energia soarelui divin, ceea ce face ca mijloacele de viaţă şi resursele sale să fie inepuizabile. Ca şi fiinţă eternă în plină dezvoltare, nimic nu-i atinge sănătatea, nu se mai supune efectului timpului, este legat de un câmp de înţelepciune şi cunoaştere inepuizabilă. În această alegorie, microcosmosul este deci arhetipul oraşului ideal. Căci mediul înconjurător în care omul evoluează se adaptează conştiinţei ce vrea

A hajnalpír és a Nap-tűz

4

să se exprime. Şi aceasta formează, împreuna cu omenirea originară, o unitate perfectă în ansamblu. Găsim aici modelul unei interdependenţe perfecte unde toţi se află în serviciul tuturor.

CHRISTOS: UN PRINCIPIU DE VIAŢĂ UNIVERSAL Iată ce aduce oamenilor creştinismul pur originar. Rozacrucea modernă nu vorbeşte despre un Christos istoric, ci despre o practică nouă de viaţă, o viaţă în şi cu energia universală a lui Christos. O forţă în care idealurile devin o realitate interioară. Şi ceea ce Gnosticii numesc „Christos” este prototipul microcosmosului perfect. Fiecare om poartă în el principiul christic, sămânţa spirituală a reînnoirii microcosmosului. Deci fiecare om poate să facă din viaţa sa un drum al reconstrucţiei, şi să se apropie de acest principiu. Principiul interior christic nu poate face altceva decât să-i arate fiinţei umane perfecţiunea şi să-l poarte către oraşul ideal. Christos este omulmicrocosmos prin excelenţă. L-am putea considera drept oraşul ideal. În Evanghelia lui Toma, versul 3, stă scris: „Împărăţia este în interiorul vostru şi în jurul vostru.”

CHRISTIANOPOLIS După toate cele prezentate mai sus, nu ne va fi greu să înţelegem contextul în care Rozacrucienii sec. al XVII-lea, prin vocea lui Johann Valentin Andreae descriu oraşul ideal „Christianopolis”. Nu este vorba aici despre o comunitate frăţească în sens pământean, unde locuitorii ar fi aleşi conform standardului de viaţă moral, ci despre oraşul divin, etern, care se află pe plan interior spiritual; un oraş, o comunitate, o societate în care se oglindeşte şi în care vibrează universul vieţii eterne. Toate Şcolile de Misterii care s-au succedat de-a lungul timpului, au format un astfel de câmp de viaţă armonios şi plin de pace interioară. Într-un astfel de câmp se adunau bărbaţii şi femeile care 16 3

e-pentagram 2013/3 2014/1

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

urmau procesul alchimic al reconstrucţiei vieţii microcosmice. În acest mod ei se eliberau de spaţiu şi timp, pentru a intra în împărăţia originară a omenirii.

CELE TREI TIPURI DE ORAŞ Este clar că, atunci când un grup de bărbaţi şi femei pun în practică această schimbare de conştienţă pe baza principiului lor christic, acest lucru are consecinţe asupra societăţii noastre. După un anumit timp, situaţii şi circumstanţe se vor arăta celor ce sunt sensibili la ele, şi acestea vor oferi, celor receptivi, mari posibilităţi de a descoperi şi de a urma acest drum.

Totuşi, este important de-a înţelege că aceste posibilităţi sunt prezente doar pentru un anumit timp, şi că ele nu au drept scop să amelioreze sau să înfrumuseţeze lumea noastră, deşi ele pot să acţioneze desigur cu o oarecare liniştire.

Dar scopul lor este de a reuni conştienţa noastră cu realitatea interioară a Vieţii eterne, cu oraşul ideal.

Putem distinge trei tipuri de oraş. În primul rând, oraşul spaţiutimp, care dispare regulat şi de fiecare dată sunt reconstruiţi cei patru piloni ai securităţii, gestiunii resurselor, sănătăţii şi educaţiei. Acest oraş dispare din nou şi din nou, şi este reconstruit din nou şi din nou. Este vorba despre o dezvoltare socială ce nu oferă nicio perspectivă veritabilă în sensul vieţii originare. În al doilea rând, este prezent „oraşul” care apare în timpul unei scurte durate, atunci când o Școală de Misterii întreprinde o muncă alchimică de transfigurare, o Școală Spirituală ce îndreaptă atenţia asupra însănătoşirii microcosmosului prin energiile vieţii originare, ceea ce are drept consecinţă un anumit efect asupra lumii şi societăţii.

De-a lungul secolelor, a existat o varietate de comunităţi gnostice şi eliberatoare, precum şi Şcoli de Misterii. Stabilirea lor geografică merge Prototipul ideal A hajnalpíroraşului és a Nap-tűz

17 4

din China şi până în regiunea indo-iraniană; din Asia Mică până în Bulgaria, Marea Britanie sau sudul Franţei. Aceste comunităţi au dat de fiecare dată un nou impuls, căci forţele lor eliberatoare provoacă întotdeauna schimbări sociale în urma lor. Vechea civilizaţie egipteană, Gnoza lui Mani sau fraternitatea Albigenţilor nu sunt decât câteva exemple a ceea ce poate să realizeze dezvoltarea unei fraternităţi gnostice. Deşi aceste comunităţi au fost trecute prin foc şi sânge de către puterea religioasă şi politică, nu trebuie să le subestimăm influenţa. Conştienţa acelor oameni care au intrat în contact cu aceste forţe, a fost de fiecare dată stimulată să gândească şi să acţioneze în mod independent, astfel că dorinţa lor pentru o viaţă liberă şi eliberatoare a devenit din ce în ce mai puternică. În al treilea rând, există oraşul perfect şi omniprezent, care se află în eternitate şi unde omenirea microcosmică îşi are locuinţa sa eternă. Acest oraş nu cunoaşte nici spaţiu, nici timp, ci el se află într-o dezvoltare eternă în câmpul Noii Vieţi a Sufletului, un câmp de viaţă perfect şi omniprezent, a cărui manifestare este Iubirea Absolută.

Tao Te King, capitolul 4 , Gnoza chineză – Rozekruis Pers, Haarlem

18 3

2014/1 e-pentagram 2013/3

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

CREŞTINISMUL INTERIOR ŞI CEL EXTERIOR În secolul al IV-lea s-a petrecut o dramă care a avut repercusiuni serioase asupra creştinismului originar. Din timpul împăratului Constantin(289-337) s-a desfăşurat o uriaşă partidă pe teren politic, cu scopul de a despărţi adevăratul creştinism – care poate fi cunoscut prin trăire interioară de fiecare om, – de creştinismul statului roman, care a fost impus mai degrabă ca un mijloc al puterii. Un capitol foarte important în această dramă a fost reprezentat de stabilirea aşa-ziselor „documente originare” ale bisericii, care la început au purtat numele de „noile mărturisiri romane”, dar care curând au fost schimbate în „Noul Testament”. Cu toate acestea, după trecerea multor secole, a fost găsită Evanghelia după Toma, care prezintă creştinismul cu totul altfel. „Cel care înţelege semnificaţia acestor cuvinte, nu va gusta moartea”. Aşa începe Evanghelia după Toma. În loc de cercetarea serioasă a înţelesului acestor cuvinte, acestea au fost pur şi simplu respinse ca fiind eretice şi lipsite de veridicitate. Cum s-a putut întâmpla acest lucru? S-a descoperit oare ceva din conţinutul adevărat al acestor cuvinte?

La începutul creştinităţii nu a reprezentat problemă faptul că diferitele grupări creştine aveau concepţii diferite despre anumite lucruri, până când în secolul al II-lea, Irineu de Lyon, un reprezentant de frunte al bisericii, a început să se neliniştească din această cauză. El a declarat că nu poate exista decât o singură biserică. Şi în ochii lui, doar reprezentanţii acestei biserici erau creştinii ortodoxi adevăraţi, numai ei erau în posesia religiei adevărate.

Din această cauză, nu i-a enumerat printre cei cu credinţă adevărată pe Gnosticii Valentinus, Bazilides, Montanus şi Marcion. Concepţiile lui Irineu, înceO pagină a codexului găsit la Nag Hammadi tul cu încetul au găsit teren din ce în ce mai mare, Literele mari reprezintă sfârşitul Apocrifului după Ioan. După asta urmează „Cuvintele secrete ale lui în aşa fel încât, până la sfârşitul secolului al IV-lea, Didynus Toma-Iuda”. biserica a ajuns o organizaţie stabilă, consolidată, care a avut posibilitatea să introducă un sistem de reguli severe cu largi repercusiuni: 1. Într-un canon au fost fixate aşa-zisele „Cărţi sfinte”, excluzându-se cele „nesfinte”; tot aşa s-a stabilit şi conţinutul Bibliei.

2. În fruntea bisericii a fost numit un episcop.

Creştinismul interior şiéscela Nap-tűz exterior A hajnalpír

19 4

3. În doctrinele bisericeşti s-a fixat în ce anume ai voie să crezi. În conciliile care au urmat, această doctrină a fost din ce în ce mai bine redactată şi cizelată în toate detaliile.

Repercusiunile acestui lucru au fost foarte grave. Nici cele aproape 35 de evanghelii descoperite în 1945 la Nag Hammadi nu au fost capabile să modifice canoanele stabilite cu circa 2000 de ani în urmă, cu toate că imaginea lui Iisus din Nazaret din aceste evanghelii, diferă puternic de cea a doctrinelor bisericeşti. În aceste scrieri sunt descrise acele învăţături, pe baza cărora au trăit şi au muncit adevăraţii creştini.

La început, imaginea lui Iisus din Nazaret nu a fost de fapt stabilită de către biserică. Doar la Sinodul din Calcedonia, din anul 451, a fost încheiată disputa privind persoana Lui. Timp de patru secole şi jumătate au fost purtate discuţii referitoare la modul în care a conlucrat oare natura divină cu cea pământeană în Iisus. În terminologia concisă a lui Athanasius concluzia sună astfel: „Cu toate că este în acelaşi timp şi Dumnezeu şi om, totuşi Christos este unul, şi nu doi.”

Concepţia sa s-a făcut acceptată, şi credinţa apostolică despre Iisus a fost formulată astfel: „Iisus Christos unicul Fiu”. Astfel au cioplit în piatră imaginea clasică: Dumnezeu are un singur Fiu, care s-a născut pe pământ ca om-Dumnezeu.

OMUL-DUMNEZEU (Omul divin) În învăţăturile gnostice, precum şi în cele de Misterii, omul-divin este un fenomen cunoscut. Acestea se referă la naşterea divină care se poate realiza în om. În creştinismul originar această concepţie a fost de asemenea larg acceptată. Evanghelia după Luca relatează despre faptul că la botezul lui Iisus s-a auzit din ceruri o voce: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc desfătarea.”

Câţiva exponenţi ai clerului au adăugat, luând din Psalmul 2 următoarele: „...şi eu te-am conceput azi pe Tine.” Deci se porneşte de la faptul că naşterea divină s-a întâmplat în viaţa anterioară a lui Iisus, şi nu deja la naşterea sa.

20

e-pentagram 2014/1

www.lectorium.ro

În Psalmul 2 se vorbeşte de asemenea despre naşterea divină, care poate fi cunoscută de om în timpul vieţii sale. O variantă a acestei concepţii este ca acest lucru să fie considerat că se referă doar la persoana lui Iisus. Exact acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cuvintele din Evanghelia după Ioan (1/14).

Conceptul de „Fiu unic” s-a explicat prin faptul că Dumnezeu are doar un singur Fiu. Mai exact înseamnă că s-a născut din „Unicul”, adică din Dumnezeu. Acest vers a fost adăugat probabil mai târziu, deoarece cu două versete mai înainte, în Ioan 1/12 este descrisă naşterea divină în om: „Dar tuturor ce L-au primit, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu ...” Iar versetul 13 continuă astfel: „care au fost născuţi nu din sânge, nici din dorinţa cărnii, nici din voia vreunui bărbat, ci din Dumnezeu.”

LUCA ŞI MATEI La prima vedere, Evangheliile după Luca şi după Matei pun accentul pe naşterea trupească a lui Iisus. Mai ales în cazul Evangheliei după Luca. Textul său se concentrează atât de mult asupra aspectului material, încât cei mai mulţi îl înţeleg doar din punct de vedere istoric. Matei începe cu arborele genealogic al lui Iisus, care accentuează provenienţa sa umană: „Iisus Christos, fiul lui David...” Iar în versetul 23 al părţii a treia a Evangheliei după Luca stă scris astfel: „...fiind, cum se socotea, fiul lui Iosif...” Această parte se încheie cu cuvintele: „...al lui Adam, al lui Dumnezeu.” În acelaşi timp ne sare în ochi că la Iisus este amintită nu numai divinitatea, ci şi originea divină a omului. În istoria bisericii toate acestea au primit o atenţie cât se poate de mică.

EVANGHELIA DUPĂ TOMA Savanţii sunt încă în dubiu în ceea ce priveşte data scrierii Evangheliei după Toma. Argumente serioase arată că aceasta ar fi fost creată timpuriu, în preajma anului 50, şi este urmată imediat de Evanghelia după Marcu. (60 d.C.) Faţă de celelalte patru Evanghelii din Biblie, cea a lui Toma nu este o istorisire continuă, ci o colecţie a spuselor lui Iisus (aşa numiţii logioni), fără descrierea vieţii sale.

De asemenea, ea vorbeşte foarte puţin despre suferinţă şi reînviere. Evanghelia după Toma este astfel mult mai liberă şi din această cauză înţelesul ei nu suferă prea mult din cauza diferitelor interpretări.

Creştinismul interior şi cel exterior

21

IISUS ÎN EVANGHELIA DUPĂ TOMA În Evanghelia după Toma, Iisus nu se numeşte pe sine Fiu al lui Dumnezeu. Pe lângă asta însă, atrage atenţia discipolilor săi asupra originii lor divine: „Dacă veţi fi întrebaţi că: De unde aţi venit? Să răspundeţi: Am venit din Lumină, de acolo unde Lumina a provenit din ea însăşi.

A fost eternă şi s-a manifestat în imaginile lor.

Dacă vi se spune: Cine sunteţi? Răspundeţi: Suntem Fiii Ei şi suntem aleşii Tatălui Celui Viu.” Deci discipolii sunt anunțați că ei sunt Fiii Tatălui Celui Viu. Şi în logionul 108, Iisus spune următoarele: „Cine bea din gura mea, va fi ca mine”. Când Iisus vorbeşte despre el însuşi, asta se întâmplă de fiecare dată ca în logionul 77: „Eu sunt Lumina care este deasupra tuturor. Eu sunt universul. Universul a provenit din mine, şi întru mine se întoarce. Despicaţi un lemn, şi eu sunt acolo. Ridicaţi o piatră, şi mă găsiţi acolo.”

Prin această expresie este pus în lumină caracterul universal al Evangheliei după Toma, ceea ce nu reiese chiar aşa de evident din celelalte evanghelii. Putem descoperi de asemenea şi o paralelă cu taoismul. Când Ciuang-Tse a spus unui elev că Tao se află peste tot, acela L-a întrebat: „Te-ai putea exprima ceva mai explicit?”

La care Ciuang-Tse a arătat spre o furnică, dar elevul nu a înţeles.

După aceea i-a atras atenţia asupra unei buruieni. Dar fiindcă elevul nu a înţeles nici atunci, i-a arătat un grăunte de nisip. În Gnoza Egipteană există de asemenea această concepţie. Hermes îi spune lui Asclepios: „Cine se cunoaşte pe sine, acela cunoaşte universul.”

OMUL DIVIN SE REÎNTOARCE Evanghelia după Toma deschide posibilitatea de a putea privi prin toate interpretările istorice, ca să ne recunoaştem originea divină, şi să trăim din eternul care există în noi: „Spune-ne, Te rugăm, cum va fi sfârşitul nostru? Iisus zice: Aţi descoperit oare începutul, că mă întrebaţi deja despre sfârşit? Fiindcă unde este începutul, acolo este şi sfârşitul. Fericit este cel care stă pe pragul începutului, fiindcă recunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea.”

e-pentagram 2014/1

www.lectorium.ro

CĂRȚI

JAN VAN RIJCKENBORGH: NU EXISTĂ SPAȚIU GOL Fiecare dintre lucrările autorului J. van Rijckenborgh, prezintă puternica idee gnostică univesală: omul provine dintr-o lume originară de lumină şi acolo trebuie să se reîntoarcă. În această carte, el explică căutătorilor de adevăr, că omul este mai întâi de toate un microcosmos, un rezumat al Universului, şi că toate forţele şi posibilităţile acestui univers, care nu este “gol”, se regăsesc în el, pentru a-l mobiliza să întreprindă marea aventură de reîntoarcere în Împăraţia Originară. Căci spaţiul infinit vibrează de Viaţa Divină şi aceasta este sarcina exultantă a omului: de a descoperi acest infinit în el însuşi.

Cărți – Jan Van Rijckenborgh: NU EXISTĂ SPAȚIU GOL

23

Cugetă înainte de a făptui, ca nu cumva sa te porţi nesăbuit, căci numai omul slab spune sau face lucruri fără să chibzuiască.

Ia seama-n orice împrejurare la cele ce-ţi voi spune, ca nimeni, niciodată, prin vorbe sau prin fapte, să nu poată să te împingă să spui sau să săvârşeşti ceva nefolositor pentru tine.

Nu săvârşi nimic din cele ce nu ştii; ci învaţă tot ce se cuvine să ştii, şi viaţa fericită îţi va fi. Îngrijeşte-te de sănătatea trupului tău, dar dă-i cu măsură băutura, mâncarea şi mişcarea, şi numesc măsură ceea ce nicicând nu te va stânjeni.

Deprinde-te cu o viaţă curată şi simplă; şi păzeşte-te să faci ceea ce trezeşte ranchiuna.

Pitagora din Samos, versul 550 î.e.n.