e-Pentagrama 2016/1

@lPENTAGRAMA magazin

2016/1 Anul 2/Nr.1

LECTORIUM ROSICRUCIANUM ŞCOALA INTERNAŢIONALĂ A ROZACRUCII DE AUR

FIINŢA DUBLĂ A OMULUI * CÂMPURILE MORFOGENETICE ALE ETERNITĂŢII * FIECARE OM AŞTEAPTĂ MÂNTUIREA

CUPRINS program

Cursuri introductive............................... 5

articole

Fiinţa dublă a omului............................. 6 Iubirea care salvează............................ 11 Câmpurile morfogenetice ale eternităţii............................................ 12 Fiecare om aşteaptă mântuirea........ 18

DATE DE CONTACT Lectorium Rosicrucianum http://www.lectorium.ro http://www.lectoriumrosicrucianum.org Lectorium Rosicrucianum Şcoala Internaţională a Rozacrucii de Aur 410002 Oradea, Str. Ady Endre, 19/4 http://www.lectorium.ro E-mail: e-pentagrama@lectorium.ro

Totul este energie. Chiar şi un gând este energie, el constă din vibraţii energetice, care ne influenţează activitatea, sănătatea şi starea nostră generală. Un gând pozitiv conduce la o activitate pozitivă. Un gând negativ întăreşte doar negativul. În epoca noastră energii cosmice puternice acţionează pentru a ridica nivelul de vibraţie al omului. Graniţele se sparg şi totul se accelerează. Aceste noi influenţe oferă însă şi noi şanse. Cei ce au o atițudine pozitivă, pot actiona mai uşor în mod pozitiv. Cei ce se deschid în mod conştient în faţa energiilor aducătoare de schimbări, pot realiza mai repede şi mai bine procesul de transmutare. Prin aceasta, spiritul se poate manifesta mai puternic decât oricând până acum. Astfel datorită structurilor interioare regenerate şi armonizate, acordate la existenţa originară, atmosfera Pământului este penetrată de energiile unui alt nivel de existenţă. “Este absolut posibil ca, printr-o schimbare personală microcosmică, forţele revoluţiei cosmice să fie utilizate într-un mod atât de intensiv, încât schimbările apărute să reveleze realitatea reînvierii.” - spune Jan van Rijckenborgh.

“Orice om poate analiza în mod serios cerinţele unei astfel de schimbări şi se poate osteni pentru a corespunde în cel mai scurt timp posibil la ele”.

Centrele Centrul București Adresa: RO-014143, București, Str. Nicolae G. Caramfil, Nr. 22 A (clădirea din spate), et. 3, Sect.1.

E-mail: bucuresti@lectorium.ro Centrul Constanţa E-mail: constanta@lectorium.ro Centrul Oradea Adresa: RO-410002 Oradea, Str. Ady Endre 19/4, Jud. Bihor E-mail: oradea@lectorium.ro Centrul Târgu Mures Adresa: RO-540061 Târgu Mureș, Str. Fântânii, Nr. 14, Jud. Mureș E-mail: mures@lectorium.ro

2

e-pentagram 2013/3

www.lectorium.hu

Cursuri introductive în filozofia Rozacrucii CURSURI INTRODUCTIVE Filozofia Rozacrucii, un drum practic

Filozofia gnostică, departe de a fi o doctrină abstractă, prezintă un drum practic de reînnoire a umanităţii. În cele treisprezece lecţii care urmează, vom avea ocazia să dezbatem diferite tematici. Lecţiile se succed logic una după alta şi reprezintă un tot unitar. Dacă percepem cuprinsul lor nu doar raţional, ci pătrundem în esenţa lor, atunci vom trăi experienţa acestei realităţii.

Această esenţă este ascunsă în fiecare om şi se poate manifesta ca o cunoaştere gnostică pură. Şcoala Spirituală Internaţională a Rozacrucii de Aur, Lectorium Rosicrucianum, oferă în epoca noastră posibilitatea practică şi actuală de realizare a căii gnostice. ____________________________________________________________ Nu este uşor să formulăm în câteva rănduri doctrina şi scopul Şcolii Spirituale Internaţionale a Rozacrucii de Aur. De aceea, a fost creată o serie de cursuri introductive, care oferă o anumită cunoaştere referitoare la Lectorium Rosicrucianum. Aceste cursuri introductive pot fi solicitate prin e-mail.

Solicitaţi cursurile introductive, fără nicio obligaţie! www.lectorium.ro/cursuri-introductive

FIINŢA DUBLĂ A OMULUI LECŢII DIN ÎNVĂŢĂTURA LUI HERMES JAN VAN RIJCKENBORGH Într-o serie de articole dorim să simţim efectul Învăţăturii lui Hermes, aşa cum Jan van Rijckenborgh a prezentato în comentariile sale la Corpus Hermeticum. Hermes este omul născut din natură, care a dobândit o nouă staredesuflet pe drumul eliberării. El îşi dă silinţa să -și ţeasă „Veşmântul nupţial de Aur”. Într-un anumit moment crucial se manifestă o nouă stare de conştiinţă, conştiinţa hermetică. Din acest moment, apare Pimandru, înţelepciunea omniprezentă a lui Dumnezeu, „Cuvântul începutului”. „Dintre toate fiinţele ce trăiesc pe Pământ, numai omul este dublu”, constată Pimandru. Pe de o parte, în sistemul uman este prezentă Sămânţa nucleu a nemuririi, atomul scânteie de spirit, numit şi Roza inimii; pe de altă parte este prezentă şi fiinţa umană muritoare, forma din natură. Nu există nicio altă creatură care să deţină un caracter dublu asemănător.

Aşadar, prin căderea fiilor iniţiali ai lui Dumnezeu, s-a născut starea foarte ciudată, conform căreia sămânţa Spiritului a fost răspândită în miriade de fiinţe muritoare. Toate aceste fiinţe, în care este prezentă sămânţa lui Dumnezeu, pot forma împreună mulțimea copiilor lui Dumnezeu, pe care nimeni nu o poate număra. Aşadar, poate să se întâmple, şi chiar se va întâmpla, ca ceea ce odată a început în păcat şi vină, şi care s-a dovedit a fi plin de urmări, se va schimba într-o măreaţă şi intensă splendoare, care n-ar fi fost posibilă înainte, întro binecuvântare despre care noi nici nu îndrăznim să visăm acum. Dar înainte ca această binecuvân6

e-pentagrama 2016/1

www.lectorium.ro

tare să devină realitate, trebuie să se întreprindă ceva. Este necesară o interveție puternică! În aceasta rezidă marea posibilitate, aici este ascuns marele mister: din această cădere, din păcat şi vină, se poate naşte un mare har, ca dovadă că Spiritul şi Iubirea triumfă mereu.

Cel care ajunge să înţeleagă fundamentul fiinţei sale născute din natură, acela este capabil să se elibereze de şi să se înapoieze la starea divină ancestrală. Înţelegeţi bine acest lucru, chiar în acest moment, dacă sunteţi conştienţi de natura Dumneavoastră dublă, şi anume, pe de o parte de fiinţa Dumneavoastră născută din natură, iar pe de altă parte, de inima de Roză a omului originar adevărat, dacă sunteţi conştienţi de a deţine un atom-scânteie de spirit, atunci aveți posibilitatea de eliberare. Începând cu acest moment, ca fiinţă născută din natură, nu sunteţi personal vinovat de acest păcat, căci fiind născut din natură, sunteţi una cu întreaga dialectică. Mersul lucrurilor în cel de-al şaptelea câmp cosmic a fost şi este inevitabil pentru ființele legate este legat de această natură. Ca purtători ai Rozei, noi putem fi conştienţi numai de imperfecțiune existenţială, de nebunia existenţială a prizonieratului. A deţine o conştiinţă a păcatului, la care se referă Învăţătura universală de la începutul timpurilor, înseamnă faptul că omul spiritual devine conştient de închisoarea sa, de starea sa momentană.

Conştiinţa păcatului înseamnă, conform versului 39 al Cărţii lui Pimandru, a fi conştient de nemurirea sa şi de puterea asupra tuturor lucrurilor şi de a purta totuşi destinul muritorului, pentru faptul că suntem supuşi sorții; de a fi mai nobil decât tot ce este dialectic şi de a fi totuşi un sclav al acesteia. Ea este cunoştiinţa: „Tatăl este în mine, El, Cel care este fără somn, domneşte peste mine, dar eu sunt totuşi prins în puterea inconştientului”. Aceasta este conştiinţa păcatului. Iar cuvintele lui Hermes ne arată, că elevul său a înţeles acest lucru. Da, omul hermetic recunoaşte această situaţie. Dar pentru cei mai mulţi dintre oameni, acest lucru este un mare miracol. El este miracolul amestecului naturii cu omul. Aici, aspectul dramatic este căderea evidentă, cât şi vina care rezultă din ea. Prin acest eveniment dramatic, Spiritul, care doreşte să biruie şi care trebuie să biruie, este disociat de milioane de ori şi astfel, El dăruieşte unei mulțimi de milioane de entităţi posibilitatea şi puterea Fiinţa dublă a omului

7

de a deveni din nou copiii lui Dumnezeu. De aceea se spune în versul 41, că prin amestecul naturii cu omul a fost adus la iveală un miracol, care ne face să rămânem fără cuvinte, muţi. În versul 45, Pimandru descrie acest miracol, cât şi naşterea lui: „Pământul a fost matricea, apa a fost elementul generator, focul a dus la maturizare procesul de naştere, natura a luat în primire, din eter, suflul vieţii şi a creat corpuri după forma Omului”. Dacă Pimandru vorbeşete despre oameni, atunci el se referă la Omul ancestral, divin. Cu referire la omul natural, el vorbeşte doar despre corp, despre înfăţişarea naturală.

Corpul a primit o expresie aparent umană. În carte este indicat cum înfăţişarea naturală a fost creată din radiaţiile astrale şi eterice ale naturii materiale. Înfăţişarea naturală este deci, cea care este numită „corp” şi el este acela pe care lumea dialectică îl numeşte de obicei „om”.

Dar, vai ce eroare! Aceasta poate fi explicată doar prin faptul că înfăţişarea naturală, conform felului ei, deţine o viaţă proprie, o conştiinţă proprie, deci, este o fiinţă proprie. Dar în noi sunt existente două vieţi: viaţa ancestrală şi viaţa înfăţişării naturale. Pimandru le explică în felul următor: „Omul adevărat este din Viaţă şi din Lumină. Omul adevărat s-a născut ca fiinţă de suflet din Viaţa divină şi ca fiinţă a înţelegerii sufleteşti, el s–a născut din Lumina universală, deci, ca fiinţă înzestrată cu sentimente de un fel sufletesc foarte aparte, el este legat de Spirit”.

Omul adevărat deţine o inimă curată; el este inima. El locuieşte sub formă de zeu în inima înfăţişării naturale.

Omul adevărat este bisexual în sinea sa, cu toate că înspre exterior, el se prezintă sub formă masculină sau feminină. Dar contrar lui, fiinţele naturii au fost împărţite în sexe, ele sunt sau masculine, sau feminine. Omul-suflet este atât masculin, cât şi feminin; doar înspre exterior el se prezintă masculin sau feminin. Înfăţişarea naturală se prezintă mereu în disocierea sexuală binecunoscută, în scopul ca, printr-o experienţă extraordinar de lungă şi prin nenumărate naşteri, să poată fi îndeplinit planul divin de salvare. Prin măcinarea continuă a naturii noastre şi prin repetata înviorare a microcosmosului, se deschide mereu o posibilitate concretă, pentru a descoperi din nou viaţa ancestrală. (....)

Aşadar, legea valabilă pentru rozacrucianul adevărat este semnificativă: „El nu doreşte să trăiască mai mult decât îi acordă Dumnezeu”, pentru că la omul dialectic, în starea sa născută din natură, există mereu per83

e-pentagrama 2016/1

www.lectorium.ro

icolul de a cădea sub nivelul ordinii dialectice. Disocierea în sexe are sarcina de a avea grijă de faptul ca încontinuu să se nască noi fiinţe naturale, iar viaţa însăşi are grijă de faptul ca ele să moară din nou. În acest fel, prin dura şcoală a experienţei, este executat planul de salvare. În acest fel se poate umbla pe drumul cunoaşterii de sine. Disocierea în sexe a fiinţelor naturale este condiţia necesară, căci prin aceasta roata naşterii şi a morţii se învârte continuu, iar mersul prin viaţă reprezintăşcoala indispensabilă a experienţei, spune Pimandru.

Cel care este mânat înainte în această şcoală a vieţii şi cel care deţine fiinţa înţelegerii sufleteşti, însemnând un sanctuar al inimii care poate să vibreze în concordanţă cu Roza inimii şi care este deschis pentru Lumina Gnozei ăși va cunoaşte într-o zi natura adevărată şi va simţi profund felul său dublu. Un asemenea om va şti atunci, că iubirea sa faţă de propria înfățișare naturală, că poftele şi lăcomiile sale, sunt cauza morţii şi a consecinţelor ei. Astfel, prin disocierea sexelor a fost introdus amestecul şi reproducerea speciilor, atât în regnul animal, cât şi în cel al plantelor. Cel care ajunge la cunoaştere de sine pe această cale, acela va fi condus pe calea omenirii-suflet. Cel care se leagă de înfăţişarea naturală, acela rătăceşte pe mai departe în întuneric şi va simţi într-un mod foarte dureros ceea ce aparţine morţii. (...)

Ca oameni născuţi din natură putem refuza înfăţişarea naturală doar printr-o dorinţă conştientă şi o străduinţă plină de fapte în favoarea noii fiinţe-suflet. Dar dacă nu se doreşte căutarea şi parcurgerea drumului înspre sus, atunci instinctele hormonale rămân aceleaşi comform felului lor; iar dacă înfăţişarea naturală rămâne cuprinsă în acest foc hormonal, inevitabil se va naşte o dezvoltare contranaturală. (...) În versul 48 al Cărţii Pimandru mai există încă un aspect, faţă de care dorim să va atragem atenţia. Adesea, acest verset a fost înţeles greşit şi s-a dorit ca el să fie înţeles ca o avertizare. Acolo se spune: „Dar iubirea faţă de corp, care a luat naştere din nebunia dorinţelor, este pricina rătăcirii pe mai departe în întuneric.”

Această exclamaţie a fost adesea înţeleasă ca o avertizare a lui Hermes faţă de căsătorie şi consecinţele ei. Dar nu despre aceasta este vorba!

Dimpotrivă! În Gnoza străveche se arată cât de necesară este disocierea Fiinţa dublă a omului

9 4

în sexe, cât şi consecinţele ei, pentru a ţine pe mai departe în mişcare roata naşterii şi a morţii. Prin expresia „Iubirea faţă de corp, care a reieşit din nebunia dorinţelor” se face referire la natura dialectică, despre care vorbesc versetele 37 până 39, căci această iubire a avut ca urmare naşterea înfăţişării muritoare din natură. Şi dacă înţelegeţi aceasta, căsătoriţi sau necăsătoriţi, cu dispreţ faţă de natură sau nu, singuri sau în doi, realizaţi că aceasta nu are nicio importanţă. Acel om, care doreşte să se ridice din înfăţişarea naturală, acela, conform planului divin de salvare, trebuie să părăsească atât lumea dialectică, cât şi tot ce aparţine de ea, pentru a parcurge drumul sufletului, drumul de reîntoarcere înspre înalt.

Dacă omenirea zilelor noastre ar fi împiedicată în a merge drumul naturii, asta ar însemna sfârşitul ei irevocabil, căci atunci toată ordinea de necesitate ar cădea cu mult sub nivelul legităţii naturale, şi aceasta chiar foarte rapid. Greşeala existentă, pe care ne-o prezintă Hermes în versetul 48, este iubirea faţă de propria înfăţişare a naturii, acordul complet cu ea, prezentarea ei ca centru al fiinţei umane, ca omul însuşi.

Dacă înţelegem aceste lucruri, şi dacă ne întrebăm cum putem atinge purificarea, purificarea de viaţă, care este premiza înălţării spre eliberare, atunci trebuie să ştim că purificarea la care un om poate năzui este mereu puritatea inimii, purificarea septuplă a inimii. Într-un anumit sens, inima este lăcaşul Rozei. Sanctuarul inimii este oglinda Luminii universale. În acest sens, sanctuarul inimiii este Dumnezeu. Pimandru se adresează candidatului în inimă.

Pentru aceasta, fiecare elev serios al Gnozei năzuieşte spre o purificare septuplă a inimii. Dacă un om devine pur în sanctuarul inimii, dacă el năzuieşte onest şi plin de perseverenţă după o asemenea purificare, şi dacă în urma acesteia, Lumina poate locui în inima sa, atunci odată cu viaţa sentimentelor se schimbă în întregime şi viaţa gândirii, iar viaţa de fapte corespunde cu această septuplă purificare a inimii. Atunci omul este curat în tot ce face şi în tot ceea ce nu face. Doar ca urmare a acestui demers se schimbă funcţiile hormonale în sistemul uman, iar candidatul intră în „sfera Binelui”, precum spune Pimandru; iar acolo se împlineşte adevărata creştere a sufletului.

10 3

e-pentagrama 2016/1

www.lectorium.ro

IUBIREA CARE SALVEAZĂ Cum să vorbim în mod corect despre iubire dacă Te-am uitat?

Pe Tine, Dumnezeul iubirii, din care emană toată dragostea în cer şi pe pământ. Tu, care nu iei nimic şi dăruieşti totul cu iubire.

Tu, care eşti iubire, astfel încât un singur om plin de iubire poate să locuiască în Tine!

Cum să vorbim în mod corect despre iubire dacă Te-am uitat, pe Tine care arăţi în mod clar ce este iubirea.

Tu care ai dat totul pentru a ne salva!

Cum să vorbim în mod corect despre iubire dacă Te-am uitat?

Pe Tine, spirit al iubirii, Tu care nu iei nimic din ce este al Tău, care reaminteşti această ofrandă de iubire unică, de care credinciosul îşi aminteşte, pentru a iubi aşa cum a fost şi el iubit, şi pentru a-şi iubi aproapele ca pe el însuşi [...]

Căci, în istoria omenirii, există decât câteva acţiuni ce pot fi calificate drept fapte de iubire. În viaţa originară, nicio acţiune nu este consimţită dacă nu este un act de iubire în perfectă uitare de sine, declanşat de o dragoste pură, fără nicio urmă de interes personal.

După S. Kirkegaard

Röptében az

A hajnalpír és a Nap-tűz

11 4

CÂMPURILE MORFOGENETICE ALE ETERNITĂŢII Ce este un câmp de forţă? De unde provine de fapt această noţiune? Care sunt câmpurile de forţă care pun în mişcare spaţiul de viaţă al dialecticii? De ce este câmpul de forţă al Şcolii Spirituale atât de diferit de toate celălalte câmpuri de forţă şi cum anume funcţionează el?

Orice grup activ formează un câmp de forţă care se naşte din ţelurile comune spre care năzuiesc membrii săi. Aşa ia naştere un schimb de forţe şi de efecte, care întăreşte câmpul de forţă tot mai mult.

Există un grup vizibil şi o energie invizibilă care întărește activitatea cât şi nonactivitatea membrilor grupului. Direcţia ţelului membrilor, deci acel pentru care inima lor este deschisă, determină felul şi nivelul forţelor cu care lucrează. Cei care aparţin de Şcoala Spirituală a Rozacrucii de Aur sunt conştienţi de acest lucru.

Ei ştiu că în jurul focarelor Şcolii se formează un câmp de forţă cu înalte energii sufleteşti, adus în manifestară prin dorinţa şi prin conduita de viaţă a participanţilor.

Ce este un câmp de forţă?

Noţiunea de ’’câmp de forţă’’ aparţine fizicii şi foloseşte ştiinţei la definirea fenomenelor, cum ar fi gravitaţia şi electromagnetismul. Să luăm spre exemplu un câmp magnetic, pe care nu-l putem vedea, nu-l putem auzi şi

nici nu-l putem înţelege. Dar existenţa lui devine vizibilă dacă, de exemplu, strecurăm pilitura de fier în jurul unui magnet. Atunci ia naştere un model, care ne spune ceva despre acest câmp magnetic. Această forţă în magnet şi împrejurul lui determină anumite efecte. Pilitura de fier este direcţionată de către câmpul magnetic. În biologie se cunoaşte expresia de “câmp morfogenetic”. Se ştie că materialul genetic al tuturor celulelor este acelaşi.

Totuşi, forma membrelor si-a organelor noastre este foarte diferită.

Aceleaşi proteine, aceeaşi compoziţie chimică, generează forme atât de variate.

Singure, subtanţele chimice nu pot explica forma, la fel cum forma unei construcţii nu este dată de analiza pietrelor, a lemnului sau a cimentului utilizat în realizarea clădirii. Deci, din principiu, materialele de construcţie nu ne dau explicaţii despre forma obişnuită.

De aceea, biologii au dezvoltat conceptul de “câmp morfogenetic”, care a fost formulat pentru prima oară în anul 1922. Acest concept spune că, în decursul creşterii sale, un organism este influenţat de câmpuri dătătoare de formă. Această idee este analoagă ideii de câmp magnetic. Astfel, potrivit concepţiei biologilor, organismele posedă câmpuri invizibile asemănătoare, care direcţionează dezvoltarea lor şi, asemenea unei matrici invizibile, determină forma lor. Pornind de la această bază, Rupert Sheldrake a elaborat mai târziu conceptul conform căruia, fiecare fiinţă vie este înconjurată de câmpuri invizibile, din care îşi trage forţele ei de viaţă.

După Sheldrake, aceste câmpuri morfogenetice sunt foarte personale. Însă el vorbeşte şi despre influenţarea reciprocă, cât şi despre câmpurile colective de forţă, de care suntem legaţi şi care ne influenţează. Acest concept a fost dezvoltat în continuare de către alţi gânditori contemporani nouă, cum ar fi Ervin Laszlo sau Peter Russell, în aşa numita “teorie a câmpului”, care afirma că există un câmp ce înconjoară și penetrează Câmpurile morfogenetice ale eternităţii

13

omenirea. Acest câmp memorează toate exprimările şi manifestările omenirii şi, prin aceasta, influenţează paşii pe care omenirea trebuie să-i întreprindă.

Energii invizibile înconjoară entitatea umană Aceste idei nu sunt deloc noi. În ezoterism s-a vorbit mereu despre aceste lucruri. Manuela Oetinger şi alţi clarvăzători au detaliat acest lucru în scrierile lor.

Două exemple, independente unul de altul, din filozofia indiană şi din lumea Toltecă a Mexicului vechi, ne afirmă de asemenea că: “oamenii posedă vene numite “hitâ”, subţiri cât o miime dintr-un fir de păr, colorate în alb, bleu, galben, verde şi roşu......”(Upanishade).

“Privite drept câmpuri energetice, oamenii apar ca fibre de lumină, ca o structură albă de păianjen, cu fire foarte subţiri, care circulă între cap şi vârful picioarelor. Pentru ochiul unui clarvăzător, omul arată ca un ou format din fibre rotitoare. Mâinile şi picioarele sale sunt asemenea unui păr ţepos, care apar ca nişte protuberanţe strălucitoare. Clarvăzătorul vede cum fiecare om este în contact cu oricare altul, nu numai prin mâinile sale, ci printr-o mulţime de fibre lungi, care ţâşnesc din mijlocul corpului în toate direcţiile. Aceste fibre leagă omul de împrejurimile sale, ele îl ţin în echilibru, ele îi dau stabilitate.” (Carlos Castaneda în cartea sa “Roata timpului”, pag. 33 şi 34).

Din partea ştiinţei zilelor noastre, aceste fenomene mai sunt încă parţial negate datorită faptului că nu pot fi demonstrate sau reproduse oricând, dar în acelaşi timp ele provoacă mari discuţii. Imaginile, pe care diferiţi clarvăzători le percep, sunt şi ele la rândul lor diferite unele de altele şi nu sunt redate în acelaşi mod. În

3

cele mai multe cazuri, percepţiile lor nu sunt obiective. Aşadar, cele mai multe persoane clarvăzătoare cred că acele forţe de materie fină, pe care le percep, ar fi de natură divină. Aşa numiţii vindecători spirituali spun aproape întotdeauna că în durata procesului de vindecare ar utiliza şi ar conferi sau transmite energii divine. Aceşti oameni ar fi profund supăraţi dacă am pune la îndoială convingerile lor, şi s-ar opune foarte tare dacă le-am explica că deţin doar o anumită sensibilitate pentru efectul câmpului naturii obişnuite.

În ochii unui clarvăzător, omul apare de formă ovoidală, constituit din mii de linii care se rotesc în jurul lui.

Energii invizibile înconjoară entitatea umană Putem afirma în consecinţă că un câmp de forţă are influenţă formatoare asupra lucrurilor şi fiinţelor cu care intră în contact. Deoarece fiecare om şi fiecare fiinţă deţine propriul ei câmp de forţă, în consecinţă se poate accepta uşor faptul următor: câmpurile asemănătoare se leagă unele de altele, se adună. Când mulţi oameni aderă la o idee, la un program politic sau la o credinţă religioasă, atunci se va forma un câmp de o forţă si de un potenţial mai mare. În lume există multe exemple în acest sens. Cu câtă angajare şi cu câtă îndârjire apără membrii acestor grupări punctele lor de vedere, folosind uneori chiar şi violenţa ! Câmpurile colective de forţă iau naştere din asamblarea câmpurilor personale de forţă şi ele cresc în câmpuri organizate şi supra personale. Acest fenomen potenţează forţele ca atare, dar măreşte şi dependenţa de ele, fapt care are efect de reîntoarcere asupra membrilor. Câmpurile energetice naturale Câmpurile morfogenetice ale eternităţii

15 4

au influenţă până în regiunile cele mai înalte ale lumii de dincolo, care adesea sunt pline de imagini sublime ale divinului. Cum orice se oglindeşte, ne putem imagina că imediat apare opusul acestei energii, care va trebui întreţinută: o lume obscură, condusă de o entitate diabolică.

Câmpul de forţă al unei Şcoli Spirituale În învăţătura gnostică, marele câmp colectiv de forţă al naturii, deci cel al naşterii, înfloririi şi al morţii, este numit câmpul celor 12 eoni ai naturii. Aceste 12 câmpuri de radiaţie zodiacală, care împreună formează zodiacul, îşi exercită influenţa pe rând sau împreună asupra comportamentului uman.

Pe lângă aceasta, în filozofia se vorbeşte şi despre “cel de-al 13-lea eon”. Acesta este un câmp de forţă care se află complet în afara acestei naturi. În el se concentrează forţele eternităţii, Lumina lui Christos. Şcoala Spirituală modernă pleacă de la ideea existenţei a două ordine de natură, total diferite: pe de-o parte există Statica, ordinea de natură divină, numită şi Împărăţia Nemişcată, iar pe de altă parte există ordinea naturală, caracterizată prin naştere, înflorire şi moarte. Cele două ordine ale naturii sunt ireconciliabile şi nu pot fuziona.

Omul naturii nu poate experimenta aşa, fără nicio pregătire, înalta vibraţie a câmpului divin. Pentru a putea traversa totuşi această prăpastie sau acest Styx, este nevoie de un “pod”. Drept un asemenea pod, ca un al treilea câmp, poate fi privită Şcoala Spirituală, care leagă temporar câmpul nostru, al naturii morţii, cu eternitatea. Acesta coboară cât se poate de mult în natura morţii şi se conformează nivelului de vibraţie al naturii morţii. Căutătorul, omul care deţine în interiorul lui atomul scânteie de spirit în stare de trezire, poate intra în legatură cu acest câmp. Sarcina elevilor unei Şcoli Spirituale este să formeze un astfel de câmp şi să-l întreţină în această natură a morţii. Doar străduinţa lor şi ferventa lor aspiraţie face posibilă interacţiunea cu câmpul divin. Persoana care reuşeşte să lege în interiorul său cele două naturi extreme, aceea formează o a treia natură chiar şi pentru ea însăşi, sau mai bine spus, ea devine piatra de construcţie al acestui al treilea câmp. Drumul nu ia naştere imediat, fiecare trebuie să contribuie la construcţia acestuia. Bineînţeles că se dezvoltă o ridicare individuală şi personală de vibraţie, în care nimeni nu poate lua o alta persoană cu el. Totuşi există posibilitatea, da, ea este chiar necesară, şi anume colaborarea cu un grup. Căci a treia natură colectivă, câmpul al treilea, care a luat naştere ca urmare a unei colaborări colective, poate să-i ridice şi pe alţii, pentru ca şi aceştia să ajute apoi la această lucrare; acest corp îl numim arca sau barca celestă; cu cât construcţia bărcii este mai temeinică și cu cât corespunde 16 3

e-pentagram 2013/3

www.lectorium.hu

mai bine ţelului ei, cu cât a treia natura se apropie mai mult de natura divină, cu atât mai repede se realizează drumul.

Colaborarea activă Cea de-a treia natură se va deschide omului ca o consecinţă a orientării către Gnoză : ”Să-l iubeşti pe Dumnezeu mai mult ca pe orice.” Dacă ia naştere cu adevărat cea de-a treia natură, atunci îl vom iubi pe Dumnezeu cât şi toată creaţia Sa; de aceea, se înţelege de la sine expresia : ”Să-l iubeşti pe Dumnezeu mai mult ca pe orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Se subînţeleg de aici ajutorul şi servitutea pe care trebuie să le dovedim. Comunitatea elevilor, grupul, nu are doar parte de Corpul Viu al Şcolii Spirituale, ci trebuie să ţină acest corp viu sănătos. Aceasta înseamnă o colaborare activă şi conştientă.

Câmpurile morfogenetice ale eternităţii, pe care le mai numim deseori şi “Fraternitate”, nu se străduiesc pentru însufleţirea acestei naturi dialectice. Deoarece ele aparţin de o cu totul altă natură, ele pot activa doar acele lucruri care sunt din cealaltă natură, şi anume atomul scânteie de spirit din centrul microcosmosului. În acest fel ia naştere conştiinţa atomului scânteie în lumea SufletuluiSpirit, în patria liniştii. Cu fiecare abandonare a vechiului creşte noua constiinţă. În timp ce omul “trece podul”, el se transformă în Celălalt. Astfel, prin predarea vechii personalităţi în slujba câmpului originar de viaţă, ia naştere prin transfigurare Omul nou. Astfel, conştiinţa intră în patria Sufletului-Spirit, în regatul marii sereninătăţi.

4

FIECARE OM AŞTEAPTĂ MÂNTUIREA Predarea sinelui este legea universului. A se dărui înseamnă a primi. A inspira necesită a expira: dacă ne ţinem respiraţia, sfârşim prin a ne sufoca. Schimbul de energie vitală prin respiraţie reînnoieşte creaţia şi o menţine vie. Putem compara inspiraţia şi expiraţia cu un schimb cu energia vitală. În acelaşi timp cu acest schimb, este posibil ca, într-o bună zi, să experimentezi necunoscutul.

CE ESTE MOARTEA? Ceea ce desemnăm în lumea noastră prin moarte, este dezintegrarea unei structuri de atomi biologici. Nu mai putem respira, inima nu mai bate, şi moartea survine datorită imposibilităţii de a continua schimburile cu energia vitală. Corpul material se desface în elemente de descompunere, materia se-ntoarce în materie. În acelaşi timp, cei doi eteri inferiori ai corpului eteric dispar. Şi, la un moment dat, toate evenimentele vieţii trăite apar pe bolta cerească, la orizontul defunctului. Oricât de relativ scurtă ar fi această clipă, ea este foarte importantă, căci toate impresiile sunt adunate în vehiculele superioare ale defunctului. În vehiculul astral, dacă acest lucru îl preocupă, sufletul adună toate impresiile care i-au permis dezvoltarea sa. Multe senzaţii restante sunt imediat admise în norii eterici şi astrali cu caracter general, care formează sfera reflectătoare. În textele buddiste şi hinduse se spune ca forţa vitală rămâne trei zile în corp. De aceea se atrage atenţia împotriva oricărei intervenţii asupra corpului, până ce forţa vitală nu-l părăseşte. După părerea unui bătrân înţelept tibetan, a distruge sau a arde corpul mai devreme de trei zile de la moarte, poate fi considerat drept o crimă.

La întrebarea pusă lui Jacob Boehme: «Unde se duce sufletul în momentul morţii corpului?» acesta răspunde: «Nu este necesar ca sufletul să meargă undeva anume, regatul său este acolo unde se află şi el». Cu trecerea timpului, vibraţiile corpului astral şi ale corpului mental rudimentar se diminuează până la încetarea lor completă.

Nu rămâne, în general, decât un microcosmos inactiv, conţinând principiul divin nemuritor. Moartea şi descompunerea sistemului uman indică faptul că omul nu primeşte energia vitală în mod direct, ci prin intermediul naturii.

El nu poate trăi direct datorită energiilor pure ale vieţii originare a focului Spiritului, el nu este decât rezultatul căderii sale cosmice în lumea fenomenelor trecătoare. El a pierdut legătura sa directă cu prana vieţii veritabile.

ABANDONAREA SINELUI ÎN LUME Nu cu mult timp în urmă, un tânăr descendent al unui vechi neam a murit. Tatăl său îi descrie astfel caracterul: «A fost tot timpul un căutător, nu se oprea din a pune întrebări şi răspunsurile nu-l satisfăceau niciodată complet. Se forţa încontinuu să caute ceva ce nu putea să exprime în cuvinte. Era un sentiment, o căutare profundă şi constantă a Iubirii.» Foarte emoţionat, tatăl încerca să formuleze ceea ce fiul său nu reuşise niciodată să facă. «Siddharta, romanul lui Herman Hesse despre fiul căutător al unui brahman, a fost ultima lui carte pe care a citit-o. Era biblia sa. Su18

e-pentagrama 2016/1

www.lectorium.ro

blinia mereu fraze. Era vorba de înţelegerea sinelui său, a intrigilor sale. Iubirea pe care o căuta era, în realitate, iubirea propriului său sine.» Acest citat arată că fiinţa umană nu mai este inspirată de către centru, de nucleul spiritual etern. Gândurile sale, sentimentele sale, impulsurile voinţei sale se învârt în jurul unei lumi iluzorii, zboară ca nişte insecte dirijate de criteriile acestei lumi, atrase de reflexele luminoase ale fenomenelor efemere.

Forţele instinctului de conservare i-au intrat în sânge de mii de ani şi i-au format personalitatea: caracterul său, calitatea respiraţiei sale, a gândurilor sale, sentimentelor, actelor de voinţă şi acţiunilor sale, deci destinul său, moartea sa.

Din acest punct de vedere, putem spune că, caracterul trecător al acestei lumi este programat, iată trăsătura sa principală.

Fiinţa umană, ea însăşi, nu trăieşte decât o singură dată. După nenumăratereîncarnări,ea descoperă influenţa aspectelor opuse ale acestei lumi: putere şi neputinţă, succes şi eşec, a avea şi a pierde. Nevoia de iubire este ceea ce explică abandonul speculativ şi mistic al omului în lumile superioare. Literatura esoterică – cu un larg evantai de titluri în librării – îi încurajează pe căutătorii de adevăr să se piardă în tot felul de consideraţii în ceea ce priveşte puterile, maeştrii, adepţii, îngerii, sistemele yoga, practicile tantrice şi altele.

Acest lucru forţează evocarea unor energii specifice care, eliberându-se, urcă prin kundalini până la cap. În acest fel, căutătorul speră să primească sclipirea luminii înţelegerii, să ajungă la iluminare, la «Eu sunt», la mult aşteptata mare uniune şi fuziune cu totul şi cu toţi. Acest lucru cere multă energie, chiar dacă, în realitate, nu facem decât să invocăm străvechile forţe ale lui kundalini, şarpele de foc, şi provocăm mai degrabă obstacole, decât ajutorul pe calea spirituală. Este mai sigur de a începe prin a neutraliza toate cele de mai sus.

Eroarea constă în a crede că forţele invizibile din lumea de dincolo fac parte din planul creaţiei. Tendinţa naturală de a se încredinţa unei direcţii superioare este astfel deturnată în favoarea unei imitări în lumea subtilă a iluziilor.

O lumina înşelătoare, amurgul falşilor zei, apare drept adevăr. Astfel, căutătorul, în naivitatea sa, este sedus şi devine un «hoţ» care încearcă să intre în stână pe fereastră, în loc de-a păşi pe uşă.

Cum căutătorul este împins a se dărui, şi uneori chiar într-o manieră eroică, fără a avea ideea adevăratei legături puternice, el se regăseşte prins în capFiecare om aşteaptă mântuirea

19 4

cana iluziilor. El are, totuşi, misiunea de a fi «bun», se dăruieşte cu sârguinţă «dezvoltării superioare» care îi este sugerată, fără să remarce că atomul ancestral din el este complet izolat.

Nu numai că el construieşte sisteme culturale şi sociale, precum şi civilizaţii care sunt mereu copleşite de valul schimbărilor neîncetate, dar el susţine în felul acesta domnia archonilor şi eonilor, care este astfel mai mult timp menţinută.

Drept urmare el rămâne deliciu energetic, în continuare în robia zeilor. De ce nu ascultă el oare, de Logosul care îl cheamă de multă vreme din adâncul inimii sale?

«FĂRĂ MINE VOI NU PUTEŢI FACE NIMIC» Numai atunci când se satură de această situaţie, omul înţelege adevărata sa aspirație interioară. Atunci, el aude vocea inimii sale care-l cheamă: «Eu sunt în tine şi tu eşti în mine! Cunoaşte-te pe tine însuţi!»

E vorba despre o nouă etapă: fiinţa divină, scânteia divină se face simţită. Este un moment decisiv în viaţă: trezirea a ceea ce este etern şi aprinderea în inimă a scânteii divine. După aceea, începem să căutăm într-o manieră dinamică, în alertă, fără răgaz, dar nu în afara sinelui, ci în interior. «Bateţi, şi vi se va deschide!»

MISTERUL DĂRUIRII TOTALE DE SINE În măsura în care căutătorul nu mai vrea să joace un anumit rol în lume şi se orientează spre inima universului, el înfăptuieşte distrugerea legăturilor de sânge, a ideilor iluzorii şi a comportamentelor stereotipe. Începe o evoluţie interioară concretă. Luând-o pe drumul reîntoarcerii în adevărata sa patrie, tripla structură a lumii care se rezumă la cele trei cuvinte: «putere, autoritate, posesiune», devine ispitirea din deşert. Este vorba de o încercare pe care călătorul o va îndura de mai multe ori pe măsură ce va căpăta o nouă conştiinţă, un suflet nou. Va fi el capabil să risipească înclinaţiile sale de a exercita putere asupra lumii cât şi asupra subconştientul său? Conştiinţa pe care o primeşte va putea oare anihila orice tendinţă de autoformare, orice orientare către succes sau posesiune personală?

Dăruindu-se total «pranei divine», totuşi, aceste obstacole dispar precum norii alungaţi de soare. Atunci, căutătorul primeşte Sufletul adevărat. Sufletul trăieşte, căci energiile pure ale Focului Christos l-au adus în manifestare în om.

Aceste energii pure reprezintă cheia cu care să deschidem poarta închisorii noastre. Dăruindu-ne inimii universului, în microcosmos precum în macrocosmos, primim de fapt hrana originară a Arborelui Vieţii, care ne purifică, ne eliberează de vechea natură şi ne restructurează complet în interior. Redevenim colaboratori conştienţi ai manifestării christice.

Prin dăruirea totală a sinelui nostru, redevenim vlăstarii adevăratei viţe de vie.

20

e-pentagram 2013/3

e-pentagrama 2016/1 www.lectorium.hu

www.lectorium.ro