e-Pentagrama 2014/2

@lPENTAGRAMA magazin

2014/2 Anul 1/Nr.2

LECTORIUM ROSICRUCIANUM ŞCOALA INTERNAŢIONALĂ A ROZACRUCII DE AUR

A PATRA DIMENSIUNE CEALALTĂ MOŞTENIRE A LUI CHARLES DARWIN ALCHIMIA ASTĂZI OGLINDA SPIRITULUI

CUPRINS

program Evenimente publice................................. 4 Centrele..................................................... 6 Cursuri introductive............................... 7

articole A patra dimensiune................................ 8 Cealaltă moştenire a lui Charles Darwin................................................... 12 Alchimia astăzi............................... . . . . 19 Oglinda Spiritului...............................24

DATE DE CONTACT Lectorium Rosicrucianum http://www.lectorium.ro http://www.lectoriumrosicrucianum.org Lectorium Rosicrucianum Şcoala Internaţională a Rozacrucii de Aur 410002 Oradea, Str. Ady Endre, 19/4 http://www.lectorium.ro Mail: e-pentagrama@lectorium.ro

Există două feluri de gândire: cea analitică şi cea vindecătoare. Gândirea analitică porneşte de la varietatea infinită a fenomenelor cărora ea vrea să le descopere structura, crezând că cel mai mic atom va oferi soluţia.

Ceea ce această gândire observă este disecat, analizat, apoi plasat într-o anumită rubrică, supunând astfel obiectul cercetărilor sale.

Gândirea vindecătoare recunoaşte modul în care unica viaţă universală se manifestă triumfătoare într-o multitudine minunată, într-o bogăţie de nedescris de forme şi feluri. Tot ceea ce este cercetat de către ea, se bucură de acest lucru, îşi arată cu ardoare frumuseţea şi gingăşia sa, pentru a se înălţa.

Prima gândire implică răceală şi privire de ansamblu; cealaltă, căldură, viaţă şi înţelegere. Una este de natură umană, cealaltă de natură divină.

Prin articolele acestui număr al revistei Pentagrama încercăm să lărgim înţelegerea unei astfel de bogăţii interioare.

Evenimente publice

4

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

Evenimente publice

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

5

Centrele Centru Bucureşti RO-031104 București, Piaţa Alba Iulia, Nr. 2, Bl. I 1, Sc. 3, Et. 9, Ap. 78, Sector 3 Email: bucuresti@lectorium.ro Centru Constanţa Email: constanta@lectorium.ro Centru Oradea RO-410002 Oradea, Str. Ady Endre 19/4, Jud. Bihor Email: oradea@lectorium.ro Centru Tărgu Mureș RO-540052 Tărgu Mureș, Piața Victoriei 32/3, Jud. Mureș Email: mures@lectorium.ro

6

Cursuri introductive în filozofia Rozacrucii

CURSURI INTRODUCTIVE Filozofia Rozacrucii, un drum practic

Filozofia gnostică, departe de a fi o doctrină abstractă, prezintă un drum practic de reînnoire a umanităţii. În cele treisprezece lecţii care urmează, vom avea ocazia să dezbatem diferite tematici. Lecţiile se succed logic una după alta şi reprezintă un tot unitar. Dacă percepem cuprinsul lor nu numai raţional, ci pătrundem în esenţa lor, atunci vom trăi experienţa acestei realităţii.

Această esenţă este ascunsă în fiecare om şi se poate manifesta ca o cunoaştere gnostică pură. Şcoala Spirituală Internaţională a Rozacrucii de Aur, Lectorium Rosicrucianum, oferă în epoca noastră o posibilitate practică şi actuală de realizare a căii gnostice. ____________________________________________________________ Nu este uşor să formulăm în câteva randuri doctrina şi scopul Şcolii Spirituale Internaţionale a Rozacrucii de Aur. De aceea, a fost creată o serie de cursuri introductive, care oferă o anumită cunoaştere referitoare la Lectorium Rosicrucianum. Aceste cursuri introductive pot fi solicitate prin e-mail.

Solicitaţi cursurile introductive, fără nicio obligaţie! www.lectorium.ro/cursuri-introductive

A PATRA DIMENSIUNE Dezvoltarea intuiţiei înseamnă trezirea sufletului – a remarcat Catharose de Petri. Dar cum poate oare sufletul să dezvolte vederea complet nouă, care este necesară pentru observarea sferei pure a Corpului magnetic Viu? Autoarea compară acest nou mod de a vedea, cu intrarea în ceea ce noi desemnăm ca fiind a patra dimensiune Catharose de Petri Un val de suflete vii ori un grup de microcosmosuri este trezit şi înzestrat cu viaţă din sfera astrală, originară, care înconjoară totul, de către ideea divină care iradiază şi penetrează această sferă. Aceasta se întâmplă exact la fel cum un gând al nostru provoacă o aprindere a unei scântei în corpul nostru astral.

Microcosmosul născut în acest fel se dezvoltă în continuare printr-un proces de autorealizare, deoarece în spatele spaţiului astral stimulează în permanenţă ideea divină. Astfel, în câmpul de manifestare al microcosmosului sunt eliberaţi eteri, care se concentrează în jurul nucleului sau al rozei microcosmosului şi îmbracă forma ideii mentale care stă la baza trezirii. Astfel a fost creat cândva din eternitate Omul adevărat, care prin natura lui a fost legat în mod spontan cu Tatăl.

Dar omul, care înaintea începerii timpurilor a abuzat de libertatea sa şi a dat dovadă de un comportament rebel, cunoaşte prea bine la ce rezultat a ajuns. Corpul măreţ originar nu mai este capabil de manifestare. El a dispărut, deoarece orice corp eteric-material, care nu s-a născut din câmpul astral matern, se caracterizează prin perisabilitate. Factorul originar dătător de viaţă, microcosmosul, sufletul, a devenit atunci ineficace, s-a golit şi nu s-a mai putut manifesta, iar Spiritul, prin care se efectuase miracolul, s-a retras. Din această cauză, printr-un proces de naştere pământeană, se naşte o nouă personalitate, care este conectată apoi cu un suflet. Această personalitate este de fapt o nouă dovadă a dragostei lui Dumnezeu, dar trebuie să o socotim ca parte componentă a unui plan de necesitate, care are ca scop trezirea la viaţă a omului originar căzut. Per6

8

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

sonalitatea pământeană, ca fenomen provizoriu şi temporar, are prin urmare menirea să-şi salveze sufletul său, microcosmosul său, din prizonierat. Iar aceasta trebuie să se întâmple prin autodăruire, prin procesul de Endura, dizolvarea în Celălalt, care trebuie să trăiască din nou.

Microcosmosul este legat acum de sistemul său spaţio-temporal. Dar dacă spiritul, sufletul şi forma trupească transfigurată se unesc, atunci microcosmosul va fi din nou capabil să păşească în starea divină a omniprezenţei.

Atât timp cât aceasta nu s-a înfăptuit, microcosmosul rămâne alterat şi violat.

Aceasta este cauza pentru care toţi oamenii sunt chemaţi la realizarea Marii Opere de vindecare în forţa şi prin forţa naturii originare. Întregul corp trebuie deci să fie pătruns în primul rând de marea şi binefăcătoarea putere de Lumină a naturii originare. Din această cauză, noul comportament constituie o cerinţă obligatorie pentru realizarea iluminării.

Omul trebuie să devină – ca şi Simeon – un suflet căutător al Spiritului.

Trebuie să-şi armonizeze cu asta toată starea sa de viaţă. Atunci, într-un moment psihologic, Lumina pătrunde în microcosmosul său şi din acea clipă, el o poate zări.

Pentru a efectua aceasta este important ca gândirea, simţirea şi voinţa să fie aşezate sub puterea de radiaţie a respiraţiei divine, ca sufletul să fie capabil să se trezească în corpul vital, şi să se poată uni cu Spiritul Septuplu. În acest moment, conducerea este preluată de la omul-Ioan de către Christul lăuntric. Şi acolo unde nici măcar eul doritor de autopredare nu poate avea succes, sufletul reuşeşte să pună capăt tuturor dificultăţilor vieţii personalităţii. Acest suflet conduce apoi sistemul spre marea transformare, mai exact la uvertura reînvierii, spre muntele Golgotei. Astfel se împlineşte în om prima sarcină a lui Iisus Christos.

Fără îndoială vă puteţi imagina ce se întâmplă în cazul în care candidatul misteriilor Gnostice devine apt pentru a-şi ridica, ca răspuns la îmboldirea insistentă a Spiritului, starea sa sufletească până la Tatăl, reuşind să se elibereze de eonii naturii. Intrând în templul său cel mai interior, el îl vede pe Celălalt care trăieşte. În timp ce vieţuieşte această vedere pură interioară, recunoaşte concomitent drumul de dezvoltare al tuturor copiilor divini, drum care duce din natură până la viaţa eliberatoare.

Noua capacitate de a vedea este strâns legată de intuiţie, şi acestea nici nu pot fi separate una de alta. Dacă Dumneavoastră veţi descoperi scopul şi natura vederii adevărate, atunci veţi înţelege perfect acest lucru. Dezvoltarea intuiţiei înseamnă trezirea sufletului şi se află în corelaţie cu naşterea propriu-zisă a sufletului şi cu localizarea sa în spaţiul liber din spatele osului frontal. Trezirea în câmpul suflet-spirit, intrarea în sfera astrală pură a Corpului magnetic Viu, presupune o vedere complet nouă, şi anume perceperea celei de a patra dimensiuni.

A patra dimensiune

9

Omul cunoaşte trei dimensiuni: lungime, înălţime, lăţime. El îşi experimentează spaţiul său vital prin aceste trei dimensiuni. Imaginaţia sa despre acest spaţiu tridimensional, oricât ar fi de imensă, se loveşte totuşi de limite: acestea reprezintă închisoarea lui. Deoarece globul nostru pământesc a fost explorat deja aproape în întregime din punct de vedere tridimensional, omul în subconştientul său percepe acest prizonierat. Strădania ştiinţelor naturale de a ajunge pe alte planete constituie un exemplu evident al acestui fapt. În această urgentare presantă pe care o exercită acum evoluţia asupra omului, cele trei dimensiuni devin prea strâmte, prea apăsătoare. Iar ştiinţa răspunde la această urgentare prin strădania sa de a lărgi acest spaţiu cât mai mult posibil. Este clar că, prin apariţia unei a patra dimensiuni, pe care şi ştiinţa ar experimenta-o ca reală, toate problemele ivite pe parcursul acestei strădanii s-ar rezolva de la sine.

Această a patra dimensiune există! Această dimensiune este definită ca penetrabilitate şi permeabilitate absolută. Prin aceasta facem referire la realitatea omniprezenţei; este dimensiunea în care timpul, distanţa, trecutul, prezentul şi viitorul dispar totalmente. Dacă omul ar dispune de această dimensiune, atunci în mod sigur nu ar mai avea dorinţa să călătorească pe Lună, pe Marte, pe Mercur sau pe Venus, deoarece „o conştiinţă care se imaginează pe sine pe Lună” ar însemna: a fi pe Lună. Rezumând, putem spune că a patra dimensiune nu este altceva decât capacitatea omniprezenţei.

Omului, care posedă o conştiinţă doar tridimensională, îi este deosebit de greu să-şi imagineze capacitatea descrisă mai sus. Dimensiunea a patra este totuşi doar uşa pentru a cincea, a şasea şi a şaptea dimensiune. Aceste şapte dimensiuni constituie fundamentul atomului, care are şapte aspecte.

Din această cauză omul, care este compus din atomi, în mod teoretic şi fundamental este omniprezent. Dar nu este conştient de acest lucru.

Conştienţa sa şi posibilităţile sale actuale sunt tridimensionale.

Conştienţa omniprezenţei ne dăruieşte capacitatea ca, aflându-ne într-un loc, prin această conştienţă putem fi prezenţi oriunde, rămânând de fapt în acelaşi loc. Intuiţia constituie poarta acesteia. Vederea cea nouă este primul pas spre realizarea celei de a patra dimensiuni.

După această scurtă explicaţie veţi înţelege probabil cât de fatal este să ne expunem infuenţelor astrale dialectice cotidiene. Câmpul de viaţă al umanităţii este complet întinat. Iar atmosfera vieţii umane, împreună cu motivele şi repercusiunile sale astrale şi eterice, s-a îmbibat perfect cu aceasta.

10 3

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

Deoarece câmpul Dumneavoastră de viaţă constituie în acelaşi timp şi câmpul Dumneavoastră de respiraţie, prin asta cădeţi victimă, cădeţi prizonieri.

Acest fapt se referă şi la semănatul Dumneavoastră, adică la generaţiile viitoare.

Cât sunt de potrivite cuvintele Vechiului Testament, potrivit cărora păcatele taţilor sunt răzbunate până la a treia şi a patra generaţie. De ce până acolo? Deoarece cauza unui păcat poate exista doar până la a treia sau a patra generaţie. Dar efectele conturează de obicei din nou o altă cauză. Cel care nu îşi schimbă modul de viaţă pe baza sufletului trezit, nu aplică în practică şi nu perseverează în acest lucru, acela nu va putea atinge niciun ţel gnostic. Orice magie începe cu ajutorul respiraţiei. Cel care nu este capabil între timp să se autoapere de influenţele astrale maligne, acela devine fără îndoială victimă. În timp ce forma moare prin viaţa pozitivă nouă, deci, ea este schimbată şi conducerea ei este preluată de către suflet, raza a cincea a Spiritului Septuplu îşi începe sarcina. Elevul este atins şi pătruns de o nouă lumină minunată. Această lumină are doar eficacitate mentală. Elevul devine pentru prima oară capabil de gândirea lucidă, deoarece organele sale mentale s-au deschis pentru asta. În perfectă concordanţă cu manifestarea celor şapte raze ale Spiritului Septuplu se desfăşoară reînnoirea organelor de simţ, în cazul în care elevul îndeplineşte ceea ce îi cere procesul interior. Atunci doctrina universală eliberatoare îl sprijină.

Raza a cincea corespunde intelectului, raţiunii. Dacă Dumneavoastră sunteţi introdus în sfera realităţii razei a cincea, veţi descoperi în mod direct că raţiunea este mai mult decât un organ de simţ. Raţiunea este vehicolul gândirii, al corpului mental. Dacă raţiunea lucidă se trezeşte, aceasta înseamnă naşterea corpului mental, care lipseşte deocamdată din fiecare om. Şi doar cu această naştere începe dezvoltarea omului adevărat. În învăţăturile vechi, omul a fost numit şi „Adamas”. Cu acest cuvânt este înrudit conceptul de „man” ori „manas”, care înseamnă „gânditor”. Cooperarea omului, care are un nou comportament de viaţă, cu cea de a cincea rază a Spiritului Septuplu, înseamnă naşterea şi adevărata manifestare a capacităţii de gândire dăruită de Dumnezeu. Acesta este corpul mental adevărat şi astfel, manifestarea raţiunii adevărate.

A patra dimensiune

11 4

CEALALTĂ MOŞTENIRE A LUI CHARLES DARWIN Acum două sute de ani, în 12 februarie 1809, s-a născut Charles Robert Darwin. Lucrarea sa revoluţionară “Despre Originea Speciilor” a apărut acum 150 ani. În anul 2009, media a consacrat multă atenţie acestui dublu jubileu. Prin prezentul articol, Pentagrama doreşte, în ceea ce o priveşte, să prezinte un aspect al gândirii biologului, mai puţin cunoscut: corelaţia între cunoaştere şi credinţă.

Darwin este de părere că munca ştiinţifică trebuie efectuată independent de reprezentările religioase ale autorului. Pe lângă asta, el mai considera că o credinţă într-o divinitate care dirijează poate merge foarte bine cu doctrina evoluţiei, deoarece credinţa are un cu totul alt fundament decât ştiinţa. În timpul primului său an la teologie (Cambridge, 1828), Darwin este confruntat cu teologia naturii, disciplină care susţine că în toate fenomenele naturale se remarcă acţiunea unui Dumnezeu care iubeşte sau pedepseşte.

A căuta proba explicită, a demonstra acest divin, este principala sa motivaţie pentru un periplu de cinci ani în jurul lumii. Din acest motiv, Biblia ca autoritate incontestabilă, face parte din bagajele sale. Dar datorită achiziţionării a numeroase reprezentări surprinzătoare, privind istoria pământului şi dezvoltarea plantelor şi a animalelor, credinţa sa naivă în Biblie a început să se clatine.

O REPREZENTARE A LUI DUMNEZEU DISPARE

12 10 3

Întors în Anglia, Charles Darwin a început să evalueze descoperirile sale vaste şi disparate.

Atunci, fiind oarecum asigurat prin lungile sale cercetări ştiinţifice, gradat şi-a elaborat teoria evoluţiei. Dar concomitent, Darwin pierde încetul cu încetul credinţa sa într-un Dumnezeu care, prin intermediul miracolelor, se amestecă în evenimentele din lume. În opera sa principală, Despre Originea Speciilor, el expune concepţia sa: “Fără îndoială, Dumnezeu a creat universul şi legile naturale, însă după aceea le-a lăsat cale liberă”. „Ceva sublim şi măreţ acompaniază concepţia conform căreia creatorul a insuflat germenul întregii vieţi care ne înconjoară numai unor sau chiar numai unei singure forme de viaţă şi că, în timp ce pământul nostru se mişcă în cerc după legile gravitaţiei, un aşa de modest început a generat şi încă generează un număr infinit de forme dintre cele mai frumoase şi mai minunate.”(1) e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

Îmbătrânind, Darwin îşi pierde credinţa într-un Dumnezeu, şi la acest lucru a contribuit poate şi lunga sa boală. Şi când Annie, fiica sa cea mai dragă, dintre cei zece copii, moare la vârsta de zece ani, îşi pierde credinţa într-un Dumnezeu atotiubitor.

Din acest moment se consideră agnostic. Însă întreaga sa viaţă nu a fost interesat decât de întrebarea „cum” a evoluţiei. Din punctul său de vedere întrebarea „de ce” depăşea înţelegerea omenească. El scrie următoarele: „Secretul începutului tuturor lucrurilor ne este inaccesibil; şi, în ceea ce mă priveşte, trebuie să decid să rămân un agnostic.”

Viaţa i se termină în mod tragic; cunoaşterea sa şi experienţele sale grave de viaţă au distrus complet credinţa sa şi ideea de Dumnezeu, şi nimic nu le-a mai înlocuit. A decedat în 19 aprilie 1882 la Down în Kent (Anglia), cu deplină convingere că moartea este sfârşitul absolut. Însă prin teoria sa, el nu a netezit numai drumul pentru o nouă şi dinamică concepţie asupra lumii, ci printre altele, a pus baza unei noi concepţii despre Dumnezeu – însă fără a o bănui.

CELĂLALT DARWIN Teza lui Darwin despre supravieţuirea celui mai apt, cunoscută sub denumirea de „the survival of the fittest”, a fost foarte rapid schimbată şi interpretată ca: „cel mai puternic supravieţuieşte”. În realitate, el vroia să spună că supravieţuiesc numai organismele care se aclimatizează mediului lor. Din observaţiile sale dePagină de titlu la prima ediţie a cărţii Despre Originea Speciilor (On the Origine of Species) de duse „lupta pentru existenţă”; pentru Darwin, Londra, 1859 el aceasta nu era o ideologie. Cooperarea şi simbioza regnurilor vegetal şi animal nu i se păreau mai puţin importante: 80% dintre plantele vii trăiesc în simbioză cu o ciupercă. Concepţiile lui Darwin, mai mult decât altele, au făcut obiectul unui abuz politic, începând cu socio-darwiniştii care au făcut din „lupta pentru existenţă” „legea celui mai tare”, însuşindu-şi astfel legea „selecţiei naturale”, făcând cumva o distincţie între viaţa umană preţioasă şi viaţa fără valoare. Însă, conform lui Darwin, pentru dezvoltarea viitoare a omului, cooperarea şi transcendenţa sunt cu mult mai importante decât concurenţa şi interesul personal.

O viziune de pionierat! El a văzut că iubirea, comuniunea, empatia, comunicarea şi creativitatea sunt componentele decisive ale dezvoltării umane.

Cealaltă moştenire a lui Charles Darwin A hajnalpír és a Nap-tűz

13 11 4

Conrad Martens, Muntele Sarmiento, Tierra del Fuego (Ţara de Foc). Vaporul reprezentat este HMS Beagle, celebrul vapor al lui Darwin cu ocazia celei de-a doua călătorii, 1831-1836

El a scris: „Aptitudinile morale trebuie să fie plasate mai sus pe scală decât aptitudinile intelectuale. Şi, direct sau indirect, caracteristicile morale se dezvoltă mult mai mult prin influenţa obişnuinţelor, prin raţiune, instruire şi religie, etc. Decât prin selecţie naturală.”(2) În lucrarea sa Descendenţa Omului (1871), a doua ca importanţă, nu se mai regăseşte decât de două ori noţiunea de „supravieţuirea celui mai apt”, în timp ce noţiunea de iubire se întâlneşte de 95 de ori şi aproape tot de atâtea ori expresii precum „afecţiune mutuală, ajutor reciproc şi simpatie”. (3) De-a lungul vieţii sale, Darwin nu a fost deci susţinătorul unei maşinării evoluţioniste implacabile prin efectul selecţiei naturale şi supravietuirii celui mai tare. Mesajul său este că există speranţă în ceea ce priveşte vocaţia superioară a fiinţei umane, prezentă în ceea ce are el mai elevat şi mai bun: iubirea.

Numeroşi sunt aceia care consideră că Darwin este un gânditor care a dat o grea lovitură credinţelor creştine. Totuși, acesta nu a fost niciodată obiectivul său. Întotdeauna respecta sentimentele religioase ale aproapelui. Însă intenţia noastră nu este să intrăm în controversa dintre evoluţionişti şi creaţionişti, respectiv a mişcării „Intelligent Design”.

EFECTE ÎNTÂRZIATE

14 12 3

La mult timp după moartea sa, pornind de la teoria sa, dar şi datorită descoperirilor din microfizică, deci a particulelor elementare şi a fizicii cuantice, s-a dezvoltat o nouă şi dinamică viziune asupra lumii, umanităţii şi a divinului. Oameni de ştiinţă interesaţi de spiritualitate şi teologi de avangardă avansează concepţii care sunt acceptabile pentru omul de azi, în care imaginea ştiinţifică a lumii este în concordanţă cu o nouă şi nobilă imagine a divinului, unde se vede Dumnezeu atât ca eterna posibilitate de lucru în tot ceea ce trăieşte, înglobând tot şi toate fără nicio excepţie. Este interesant de remarcat cât de mult aceste noi moduri de a vedea întâlnesc, chiar dacă numai parţial, învăţământul universal atemporal. e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

UNIVERSAL UNIŢI „Universul este un ansamblu uniform, provenit dintr-o explozie originară.

Este o unitate care cuprinde universurile, de la galaxii până la microbi.

Pământul este de asemenea un sistem fizic-chimic-biologic în care, până la urmă, prin evoluţie, totul este în corelaţie cu tot, precum într-un mare organism.”

După Jörge Zink, conştiinţa unităţii esenţiale a toţi şi tot poate fi interpretată ca fiind compasiunea. A fi plin de compasiune înseamnă să plasezi în plan secund interesele tale egocentrice în favoarea vieţii ca ansamblu uniform. (4) „În fizica cuantică avem de-a face cu o «coeziune generală» în care, fără oprire, au loc schimbări de formă. În realitate, „schimbarea” în ea însăşi de fapt nu există, ci numai „reînnoirea” (modificarea) sau „elaborarea” sau „a trăi”. De fapt, modificarea ar echivala aici cu „fluiditate generală prin toate şi toţi”, făra a dori a reţine nimic... Pentru a înţelege lumea nu trebuie să vrem să o „apucăm”, noi ar trebui mai degrabă să întindem braţele pentru a o „primi”. De îndată ce ne dorim „să o apucăm şi să o înţelegem”, noi sufocăm ceea ce vrem să apucăm prin inteligenţă şi tatonăm în gol. Căci esenţa lumii este intercomunicare între toate lucrurile („interstances”). (5) A DEVENI ÎN LOC DE A FI „A fi uman este a deveni uman, manifestări progresive ale Spiritului divin în lume şi în om.” „Creaţia este un proces fără-ncetare şi nu un eveniment din trecutul îndepărtat.” (Th. Dobzhansky, biolog evoluţionist) „Cu cât avansăm în viaţă, cu atât mai mult ne schimbăm. Cu cât ne schimbăm mai mult, cu atât mai mult murim. Aceasta este legea devenirii.” (6) COMPARAŢIE ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE Mulţi oameni de ştiinţă consideră că existenţa noastră se datorează activităţii unei puteri transcedentale misterioase. Ei cred că, cosmosul nostru a luat naştere pe baza unui plan divin. În acest caz, Dumnezeu ar fi „potenţialul creativ al evoluţiei.” În această privinţă, teologi precum H.R. Stadelmann vorbesc despre un „Dumnezeu evoluţionist care este dincolo de bine şi rău.”

(7) „Într-adevăr, nu este contradicţie între ştiinţă şi religie atât timp cât ştiinţa se limitează la Ce, Unde, Când, Cum, şi religia la De ce.”(8) „De remarcat că, în spatele a tot ceea ce noi experimentăm, este ceva ce spiCealaltă moştenire a lui Charles Darwin A hajnalpír és a Nap-tűz

15 13 4

ritul nostru nu poate sesiza şi a cărui frumuseţe şi sublimitate nu ne atinge decât indirect: aceasta este religiozitatea... Ştiinţa fără religie este paralizată.

Religia fără ştiinţă este orbită.” (Albert Einstein) ÎNTÂIETATEA SPIRITULUI Spirit şi materie nu sunt contrarii, ci numai „agregate distincte” (stări compuse complexe): materia este „spirit închegat” la care spiritualul este aspectul primar, deoarece în momentul exploziei originare încă nu exista materie în sensul în care o înţelegem azi.” „Ceea ce asigură coeziunea cosmosului nu este materia, ci spiritul.” (P.Teilhard de Chardin) DUMNEZEU NU OPEREAZĂ DINSPRE EXTERIOR „Spiritul divin se împlineşte în evoluţie, el însuşi se «încarnează» de-a lungul evoluţiei în structurile lumii. Prin faptul că Dumnezeu se concretizează întro continuă interacţiune cu creaţia sa, El face parte din destinul ei.” (9) „Dumnezeu nu acţionează din înalt sau dinspre exterior ca un animator imuabil asupra lumii şi interiorului ei, ci ca o realitate dinamică, cea mai reală. În procesul de dezvoltare a lumii, el operează dinspre interior căci el face posibil, penetrează şi desăvârşeşte. El-Însuşi este originea, modalitatea şi ţelul procesului lumii.” (10) „În conştiinţa gnostică, fiecare fiinţă umană găseşte sinele său perfect; şi toţi

16 3

e-pentagrama2013/3 2014/2 e-pentagram

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

descoperă adevărul lor, precum şi rezonanţa diverselor lor mişcări în ceea ce îi depăşeşte pe toţi şi a cărui expresie sunt.” (Sri Aurobindo) SEMNIFICAȚIA JURĂMÂNTULUI DE PE MUNTE „Din această nouă imagine al lui Dumnezeu decurge şi o nouă interpretare despre Iisus Christos. Evenimentele istorice dispar în planul doi. Nu doar Iisus este fiu al lui Dumnezeu, noi toţi suntem de asemenea chemaţi să devenim copii ai lui Dumnezeu, deci să devenim fiinţe noi. Intrarea în scenă a lui Iisus poate fi considerată ca un salt cuantic în evoluţia omenească, de exemplu când, în enunţarea Fericirilor, observăm o ruptură de comportamentele sociodarwiniste curente. În acest sens, Iisus poate fi văzut ca un salvator care ne eliberează de povara selecţiei biologice naturale (comportamente concurenţiale, autoconservare), şi ne arată prin exemplul său, în mod pacific, consecvent şi perseverent, drumul crucii şi cel al iubirii pentru oricare viaţă: calea vindecării. (11) SCOPUL EVOLUŢIEI „Concepţiile noi sunt în mare măsură în acord cu cuvintele Bibliei. De exemplu, când Iisus spune că Împărăţia lui Dumnezeu începe aici şi acum; sau când în Noul Testament se vorbeşte de Iisus în termeni de «om nou»; sau când Pavel afirmă: «nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi»(1 Corinteni 15/51). Țelul evoluţiei prin urmare definitivul «loc lăuntric de rezidenţă al lui Dumnezeu» în creaţia sa, în «Noul Ierusalim»”. „Învierea lui Iisus nu este un miracol care rupe legile naturii, ci ea se referă la un cu totul alt mod de existenţă, într-o cu totul altă dimensiune, aceea a eternităţii.” (12) „Înţelegem din ce în ce mai mult că noi, ca fiinţe umane, în creaţia lui Dumnezeu, avem o sarcină deosebită în procesul de constituire a corpului lui Dumnezeu-în-devenire, misteriosul corp al lui Christos ... Îmbrăcaţi-vă în veşmântul Luminii! Deveniţi Lumină! Fiţi creaturi noi!” (13) Cealaltă moştenire a lui Charles Darwin A hajnalpír és a Nap-tűz

17 4

PUNŢI CĂTRE ADEVĂRUL UNIVERSAL Punctele esenţiale ale credinţei creştine precum Iisus-Christos, creaţia, revelaţia, eliberarea şi învierea, primesc astfel o cu totul nouă semnificaţie în lumina ştiinţelor moderne. Pe de altă parte, se pune întrebarea dacă nu cumva este vorba de o reconciliere superficială între ştiinţele naturii şi ştiinţele spiritului; sau adesea, de o tendinţă de a recoborî noţiunea de spirit sau de a lăsa totul în suspans. Sau chiar dacă nu cumva se interpretează prea mult despre aceste fenomene fizice. Cu toate acestea, incontestabil, multe din aceste citate se înrudesc cu învăţământul universal. Pot fi considerate tot atâtea punţi către Adevărul gnostic.

Surse: 1. Charles Darwin, Die Entstehung des Arten, Reclam 1967,p.678 2. David Loze, Darwin in Love - Die Evolutionstheorie in neuem Licht, Arbor, 2005 3. D.L.,opus cite,p150 4. Jörk Zink, Dornen können Rosen tragen, Kreuz, 1997 5. Hans-Peter Dürr, Auch die Wissenschaft spricht nur in Gleichnissen-Die neue Beziehung zwischen Religion und Naturwissenschaften, Herder 2004, pp.109 et 116. Et Interstances-communiquer à contresens de Louis Darms et Jean Laloup, CABAY,1983 6. Pierre Teilhard de Chardin, Frühe Schriften, Alber 1968, p.297 7. Hans-Rudolf Stadelmann, Im Herzen der Materie-Glaube im Zeitalter der Naturwissenschaften, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 2004, p. 92 ff. Buchgesellschaft 2004,p.92 et suiv.

8. Mathias Plüss, Wass Darwin wirklich meinte, Das Magazin, 2009/1 9. H.R.Staldemann, opus cite, pp.69 10. Hans Küng, Existiert Gott ?, Piper 1978, p.709 11. H.R.Stadelmann, opus cite, pp.120 et 133 12. Hans Küng, Ewigws Leben, Piper 1982,p.138 13. Pia Gyger, Hört die Stimme des Herzens-Werdet Priesterinnen und Priester der kosmischen Wandlung, Kössel 2006,pp.54 et 157 14. După J.van Rijckenborgh, Filozofia Elementară, cap. 6 Involuţie-Evoluţie, Rozekruis-Pers, Haarlem

18 3

e-pentagrama2013/3 2014/2 e-pentagram

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

ALCHIMIA ASTĂZI Despre eroism, curaj, luptă pentru adevăr şi schimbare interioară Eroismul este înscris cu putere în fiinţa noastră. Printre faimoasele scrieri antice sunt întotdeauna şi povestiri despre eroism. Nu doar cavalerul „fără de frică şi fără de cusur” şi fecioara „castă şi pură” sunt eroi, ci orice om, care practică dăruirea totală de sine prin iubire pentru semen, poate fi un erou. Şi ce putem crede despre cei care au cunoştiinţe deosebite? În fiecare an sunt atribuite mari premii specialiştilor, însoţite de recompense, pentru dezvoltarea ştiinţelor.

Orice om care luptă pentru adevăr poate, de asemenea, să devină un erou.

Aici trebuie utilizat neapărat cuvântul „poate”, căci el obţine acest statut de erou numai dacă îşi urmează curajos idealul şi dacă misiunea sa se termină cu succes. În toate povestirile, eroul este întotdeauna acela care, în afara oricărui interes personal, acţionează în favoarea sorţii altcuiva, în favoarea animalelor, a oamenilor, a naturii sau a altceva. Actele sale emană, într-o anumită măsură, din iubirea aproapelui sau din motivaţii religioase precum iubirea de Dumnezeu şi pentru toate fiinţele omeneşti. Calităţile sale sunt: puritate, prietenie, cunoaştere, adevăr, curaj.

PRIMELE CINCI FAZE ALE ALCHIMIEI Puritate, prietenie, cunoaştere, adevăr, curaj, cine oare nu are dorinţa, conştient sau nu, de a avea aceste trăsături?

Nu pare a fi posibil ca ele să fi fost alese arbitrar, nici că se prezintă în altă ordine. Căci, în fiecare dintre aceste calităţi, se poate recunoaşte o sarcină alchimică. În alchimie, Opus Magnum, Marea Operă, se împarte în şapte procese, în şapte trepte principale. Sus-numitele cinci calităţi faimoase corespund mai mult sau mai puţin celor cinci operaţii care sunt: „calcinatio, solutio, coagulatio, sublimatio et mortificatio”.

Dacă considerăm că alchimia este o alegorie a dezvoltării sufletului omenesc, Alchimia astăzi A hajnalpír és a Nap-tűz

19 4

aceste denumiri evocă primele cinci etape importante ale renaşterii: Lumina străbate întunericul şi-l umple. Energiile celui de-al şaselea domeniu cosmic se leagă de energiile celui de-al şaptelea domeniu şi, în final, verticala se uneşte cu orizontala. Aşa se naşte crucea, pe care, simbolic, va înflori roza inimii.

Omul atins în inimă de Spiritul Sfânt obţine, în primul rând, o imprimare a limpezimii, a purităţii. El este confruntat cu iradierea unui câmp pur şi imaculat, şi el trebuie să reacţioneze prin angajarea sa pe calea căutării. În acest stadiu, „calcinatio”, el este atins de prima rază a Luminii Septuple. În termeni alchimici se spune: „Separă cu dragoste purul de impur, fii conştient de condiţia ta actuală, cât şi de calea pe care te angajezi, de începutul tău şi de ţelul tău”. Cine se angajează în mod serios la această primă sarcină şi lasă în mod conştient să acţioneze în viaţa sa Lumina demascatoare, acela va remarca că din acea clipă, el experimentează viaţa în mod diferit. Pentru unul urmează o fază de amărăciune, de luare de rămas-bun şi de însingurare, iar altul va trece printr-o fază de confruntări intense – uneori chiar violente. Dar în toate cazurile, prieteniile şi afecţiunile vor fi puse la încercare şi se vor schimba.

Atunci ne va fi clar că, fără a remarca, am început noul drum. Şi curând ne vom găsi în faţa celei de-a doua sarcini alchimice, „solutio”, care poate fi caracterizată astfel: „Examinează-ţi toate emoţiile, acceptă toate fiinţele cu prietenie pură, nu te lăsa condus de simpatie sau antipatie.”

A doua rază a Luminii Septuple ne face capabili, prin iubirea universală, să ne eliberăm de marile turbulenţe emoţionale. Asta ne duce la un mare calm în dispoziţiile noastre, aşa cum ne învaţă alchimia: „Nimic nu e mai presus de ponderare. Nu există nici dispoziţii bune, nici rele. Atât cele bune, cât şi cele rele împiedică o obiectivitate pură.” Afecţiunea pentru toţi nu poate avea drept sursă emoţionabilitatea, ci ea provine din serenitatea şi echilibrul sufletului nou, sufletul viu. Şi acest echilibru, această obiectivitate pură, este necesară pentru etapa următoare a drumului.

Franz Kafka, celebrul scriitor din Praga, spunea: „Nu e nevoie să vă părăsiţi camera. Rămâneţi aşezaţi în faţa mesei şi începeţi să ascultaţi. Şi nu aveţi 20 3

e-pentagrama2013/3 2014/2 e-pentagram

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

nevoie nici măcar să ascultaţi, numai aşteptaţi. Şi nu aveţi nevoie nici să aşteptaţi, învăţaţi numai să rămâneţi singur şi calm. Atunci lumea vi se va oferi în mod deliberat, pentru a fi demascată. Nu are de ales, plină de extaz ea vi se va face cunoscută.”

După ce devenim conştienţi de starea noastră, după ce am părăsit oarecum turbulenţele în mijlocul cărora acţionăm, ajungem să vedem cine suntem, în ce constă viaţa noastră şi ce ne ţine în închisoare. Prin acest fapt ajungem la procesul alchimic următor, şi acolo este vorba de o cunoaştere diferită: cunoaşterea a ceea ce anume antrenează toate lucrurile, ce le pune în mişcare (din fundal). Acela care ajunge în acest punct nu mai este satisfăcut de explicaţiile binecunoscute ale ştiinţelor şi religiei naturale. El încearcă să pătrundă până la cunoaşterea veritabilă. Căutătorii, în care s-a trezit dorinţa de a accede la cunoaştere, la Gnoză, nu se mai opresc asupra scrierilor cunoscute şi doctrinelor instituite, ei refuză să-şi ascută şi să-şi ocupe inteligenţa, căci ştiu bine că o astfel de abordare nu poate să-i ajute pe cale.

Cunoaşterea Gnozei este activă şi eficace ca forţă, ca energie. Elevul alchimist care se direcţionează către această cunoaştere – cu ajutorul Eternului din sine însuşi – o şi primeşte sub formă de inspiraţie în inimă şi în sânge. În cursul acestei faze de „coagulatio”, a confluenţei a două influenţe, el îşi dă seama din ce în ce mai mult de zicala: „Cea mai înaltă formă de a şti, este a nu şti nimic”. Pe lângă faptul că elevul simte viaţa sa în mod cu totul diferit, ea şi începe să se deruleze în mod absolut diferit. Această a treia treaptă alchimică este pentru mulţi o piatră de încercare. Pericolul este că rămânem agăţaţi de multiplele cunoştiinţe pe care le-am acumulat. Precum tânărul bogat din Noul Testament, suntem atunci prea încărcaţi pentru a mai putea continua drumul.

Bogaţi, cu capul plin de cunoaştere exterioară, autosatisfacţia noastră ne face să ne cufundăm în autosatisfacţie. Căci acela care nu poate renunţa la „propria înţelepciune”, nici nu va putea avea parte de „înţelepciunea universală”.

Dacă a renunţa la propria sa ştiinţă este prea greu, seminţele primite în curAlchimia astăzi A hajnalpír és a Nap-tűz

21 4

sul primelor două etape nu pot prinde rădăcină în misterul profund al noncunoaşterii.

Marea noastră Operă începe cu credinţa în adevărul posibil, că transmutarea plumbului în aur se poate efectua, sau altfel zis, transmutarea vieţii terestre în viaţă spirituală, la care punctul de pornire este reîntoarcerea în domeniul originar. Prin concentrarea obţinută a devenit posibilă penetrarea în iubirea universală a oricărei creaturi. Şi acum este necesară o bază fermă şi sigură pentru a continua drumul. Această fermitate, această credinţă, este ca un foc arzător în inimă, foc ce trebuie să devină de nestins, pentru a realiza faza următoare numită „sublimatio”. Este faza a patra, cea a intrării Spiritului, iar marele obstacol în acest proces este îndoiala.

Cine nu-şi învinge îndoiala, nu poate să descopere Adevărul. Îndoiala este polul negativ al interesului şi al imboldului cercetătorului; îndoiala este prin excelenţă instrumentul forţelor adverse care se îngrămădesc în interior; în schimb, un spirit înflăcărat către descoperire este neapărat necesar, pentru a ne menţine întotdeauna plini de perspicacitate şi atenţi. Pentru descoperirea Adevărului, acest spirit este ajutorul decisiv.

Cu toate acestea, îndoiala este ultimul „pai” de care se poate agăţa mintea noastră, care tinde să fie prinsă de vechile idei, şi care totuşi nu mai poate adera la convingerile religioase prestabilite. Dar o credinţă veritabilă arată interiorului perspective surprinzătoare ale noii vieţi, îndepărtate şi de nebănuit, şi ea stimulează inteligenţa să cerceteze căile care duc spre acolo. Aşadar, a patra sarcină alchimică putem să o exprimăm astfel: „Contemplă Adevărul şi asumăţi-l!

Fie ca el să-ţi stăpânească fiinţa! Fie ca el să consume toate îndoielile din fiinţa ta!” Cine meditează asupra Adevărului îşi va da seama că acesta poate fi acceptat doar fără restricţii.

Apoi, graţie forţelor celui de-al şaselea domeniu cosmic, Adevărul coboară 22 3

2014/1 e-pentagram e-pentagrama2013/3 2014/2

www.lectorium.ro www.lectorium.hu www.lectorium.ro

în noi. Convingerea noastră creşte neîncetat, orientarea noastră în planul orizontal este literalmente crucificată de către Adevăr. Atunci se pune problema prezenţei unui foc interior, pe care nimic, absolut nimic, nu-l mai poate stinge. Acest proces trebuie să aibă în întregime loc în dăruire totală de sine, în recunoaşterea absolută a veritabilului principiu: „Fără Mine nu puteţi face nimic!” Nu este vorba de o recunoaştere a Adevărului de către „eu”, nu este o luptă personală, este manifestarea credinţei, care, imuabilă şi indubitabilă, se revarsă în Adevăr. Aceasta este „sublimatio”…

Ultima ofrandă a personalităţii naturale a eului o reprezintă moartea.

Iată de ce a cincea treaptă a Marii Opere, „mortificatio” , consistă în a acorda prioritate corpului sufletului faţă de corpul fizic; este biruinţa asupra eului vechii naturi. Această fază cere curaj, dar Lumina Septuplă ne dă posibilitatea de a-l avea în suficientă măsură, dacă urmăm singurul principiu veritabil, cel menţionat mai sus. Cine urmează acest principiu în mod constant, acela doboară toate obstacolele din cale. Din acel moment i se creează de la sine spaţiu în viaţă, spaţiu şi timp pentru a face ceea ce e necesar pentru a servi nu numai aproapele, ci şi lumea şi umanitatea. Şi asta nu este totul, mai intâi se creează spaţiu pentru a ne putea consacra acestui unic şi veritabil principiu vital, căci numai acel om care, în sânul vieţii neorânduite, al obişnuitelor deziluzionări zilnice, este în stare să urmeze acest singur şi unic principiu, descoperă că se eliberează puterile originare ale omului microcosmic.

Din acel moment se eliberează nu numai drumul în candidat, căci acesta este înscris în el însuşi, dar se eliberează în egală măsură şi forţe la care alţi elevi pot reacţiona.

Curajul face parte dintre grandioasele puteri originare ale Sufletului-Spirit.

Este capacitatea realizatoare a eroului care-şi ia asupra sa toate consecinţele crucii. Nu este forţa de constrângere a omului-eu, ci dulcea forţă a „celui plin de smerenie” care, fără frică, priveşte în faţă moartea, ştiind că ora eliberării este aproape. „Mortificatio”, ora morţii, înseamnă, în realitate, eliberarea din constrângerea spaţiu-timp, eliberarea de moartea însăşi şi înălţarea în nemurire.

A cincea sarcină a Marii Opere este atunci decisivă. Poate fi desemnată prin următoarele cuvinte: „Asumă-ţi cu bucurie tensiunea ce se manifestă între natura terestră şi natura divină originară! Acceptă durerea acestei cruci!

Lasă puterea iubirii celui de-al şaselea domeniu cosmic, iubirea Gnozei, să-şi împlinească munca în tine!

Mai ales nu-ţi pierde curajul, ţine-te bine!”

Alchimia astăzi A hajnalpír és a Nap-tűz

23 4

OGLINDA SPIRITULUI Momentele de examinare şi de reflecţie sunt esenţiale pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă în interiorul nostru. Căci, dincolo de gândurile, sentimentele şi motivaţiile noastre, descoperim o înţelepciune universală, cu condiţia să atingem liniştea interioară. Şi pentru aceasta, sunt necesare spaţiu, calm şi tăcere. Dacă nu le găsim, atunci este imposibil de-a ne da seama de ceea ce este cu adevărat important. De aici rezultă şi întrebarea câtorva tineri: „Ce este, în realitate, această linişte şi de ce este ea atât de importantă?”

24 18 3

Liniştea este ceva miraculos, ceva insesizabil. Dacă reflectaţi la acest lucru, veţi remarca imediat că există diferite tipuri de linişte. În orice caz, există adjective care o califică: linişte asurzitoare, linişte de moarte, linişte apăsătoare, linişte profundă, linişte senină, linişte sublimă.... Dar liniştea nu este asta sau aia, sau chiar nimica toată. Liniştea este ceva atât de măreţ şi de grandios, încât are numeroase denumiri. În cea mai mare parte a timpului definim liniştea drept un moment în care nu se-aude niciun zgomot, în care nu auzim nimic. Urechile noastre ne sesizează acest lucru. Deci, liniştea ar fi, de fapt, ceva ce am putea auzi. Avem nevoie de urechile noastre pentru a ne da seama de acest lucru. Asta înseamnă că liniştea nu este doar opusul zgomotului, ci chiar o formă de „zgomot”, extrem de subtilă, la care urechile voastre trebuie să fie foarte atente. Liniştea este un mister. „Fără linişte, nu există muzică,” se spune. Liniştea dintre notele muzicale creează muzica. Liniştea este ceva comparabil cu spaţiul. Fără spaţiu, nu este posibilă creaţia. În spaţiu, fiecare lucru îşi are locul său. Aşadar, liniştea este o altă formă de spaţiu. În spaţiul în care predomină liniştea, noi percepem ceva. Noi ascultăm ceea ce vorbeşte în el. „Nu există spaţiu gol”, afirmau Rozacrucienii din sec. al XVII-lea. Ei luau în considerare ceva diferit dar, astăzi, ştiinţa modernă recunoaşte acest lucru: totul este energie, materia este energie, întregul univers constă din vibrantele energii ale oceanului ancestral, primordial. Atunci, s-ar putea afirma: liniştea nu este gol. Sau, că nu există linişte „tăcută”. S-a descoperit şi acest lucru, desigur. În acest caz, formula ar fi: totul este zgomot, totul este sunet.

Liniştea este o formă de zgomot. Oare este vorba despre o formă superioară?

Depinde. O „linişte îngrijorată” se raportează la un sentiment profund care este foarte aproape de viaţa animală. „Liniştea interioară” se raportează la liniştea inimii. Dar ceea ce răsună în această linişte nu este precis. Lumina este cea care poate pătrunde şi poate umple un spaţiu. Acelaşi lucru este şi cu liniştea. În ea, începe universul abstracţiei, universul luminii conştienţei, Luminii Spiritului.

Acum, încă o întrebare: dacă priviţi cerul înstelat, într-o noapte de vară, acel e-pentagrama2013/3 2014/2 e-pentagram

www.lectorium.ro www.lectorium.hu

albastru închis pe care strălucesc milioane de stele, la ce vă gândiţi atunci?

Oare nu vă întrebaţi: dar ce se-ntâmplă acolo sus? Printre stele mai există şi altceva? Ca şi cum stelele şi-ar vorbi între ele, auziţi sunetul liniştii. Pitagora vorbeşte despre „armonia sferelor”...

Liniştea este peste tot dar, în general, ne străduim să n-o ascultăm. Facem un mare vacarm şi toată lumea se agită, dar adesea fără să ne dăm seama că aceste lucruri sunt lipsite de valoare. Locul pe care îl ocupăm în spaţiu este într-adevăr mic, zarva noastră nu răsună foarte departe: îşi ia zborul şi dispare imediat. Şi, între timp, deasupra, liniştea domneşte peste tot. Chiar dacă tu ştii de ce vrei să te afli în linişte, nu este atât de simplu. În Japonia, în epoca precedentă buddismului zen, apăruseră şcolile „Tendai”, sub conducerea înţeleptului Tien-tai Chi-i (538-597), o mişcare născută din cel mai important curent al buddismului. Patru elevi ai acestei şcoli se deciseră să practice meditaţia şi să respecte şapte zile de linişte. În prima zi tăcură toţi patru. Meditaţia lor începu fără probleme, dar se înseră şi lumina lampei cu ulei începu să se micşoreze, şi atunci unul dintre elevi îl chemă pe servitor şi îi spuse: „Ocupă-te de lampă.” Al doilea elev se minună că primul a vorbit: „Dar nu trebuie să spunem nimic!” remarcă el. „Nu sunteţi decât nişte dobitoci, de ce deschideţi gura?” întrebă al treilea. Şi al patrulea trase concluzia: „Eu sunt singurul care n-a vorbit.”

Oglinda A hajnalpír és aSpiritului Nap-tűz

25 4

Ce se întâmplă într-o şcoală spirituală? Acest lucru se aseamănă bine cu liniştea. Nu este important ceea ce facem împreună, nu sunt importante edificiile, nici regulile impuse, nici cuvintele, nu, ci numai câmpul acestei Şcoli, această atmosferă particulară care ne înconjoară, care intervine în profunzimea fiinţei noastre. Ea nu este vizibilă, nici descriptibilă, doar resimţită, şi imposibil de găsit în altă parte. Esenţa Şcolii noastre este câmpul ei de forţă, cum îl numim noi, de un caracter foarte special. Acest ceva, indescriptibil prin cuvinte, ne antrenează către un mister; un mister deoarece centrul, inima acestui mister se află într-un câmp de viaţă ce nu este din această lume, ci aparţine de sfera sufletului.

Oricine intră în mod real în această Şcoală de Misterii şi face din câmpul ei de forţă propriul său câmp de viaţă, acela descoperă propriul său suflet. În suflet noi experimentăm ceea ce există în noi şi vieţuim câmpul special al Şcolii.

Există două lucruri pe care un elev trebuie să-nveţe bine să le distingă: sufletul şi câmpul de forţă. Cele două există de fapt în această lume, unite cu voi ca şi fiinţe umane, dar baza lor nu este din această lume.

Corpul Viu al Şcolii, sau câmpul ei de forţă, este constituit astfel încât astfel încât sufletul elevului să poată primi ceea ce n-are nimic de-a face cu natura

26

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

terestră, altfel spus, eterii superiori necesari vieţii sufletului adevărat. Acest câmp poate fi, descoperit doar de către cineva dotat cu o conştiinţă extrem de pură. Dacă ne privim pe noi înşine, recunoaştem cât este de dificil acest lucru. Căci suntem ignoranţi, iar ignoranţa noastră ne ţine sufletul prizonier.

Toate acestea se regăsesc în cărticica intitulată Glasul liniştii: „Ignoranţa este precum un vas imens, închis şi gol; în el este închisă o pasăre, adică sufletul. Nu poate să cânte, dar poate încă să mai mişte o aripă; cântăreţul tace, nu mişcă, încremenit, până în clipa când moare de epuizare.”

Câmpul de forţă al Şcolii a fost construit şi s-a dezvoltat cu o mare stăruinţă şi inteligenţă. Şi, mai presus de toate, cu o răbdare plină de iubire: răbdarea elevilor care au făcut tot posibilul pentru a persevera în comportamentul înălţător, necesar pentru o astfel de „construcţie”. Încetul cu încetul, ei au văzut cum apare licărirea unei alte lumini, a unei lumini noi; o vagă strălucire de lumină plăcută, aşa cum vedem dimineaţa devreme înainte de răsăritul soarelui. Această unică rază a strălucit timp îndelungat, ca şi cum ar fi stat de pază la graniţa dintre cele două domenii de viaţă. Acest mic grup de persoane, care-şi simţeau sufletul săltând în inima lor, au lăsat să se stingă această luminescenţă abia vizibilă. Ei au reușit să se înalţe mereu mai mult în direcţia acestei lumini. Prin speranţa şi direcţionarea lor asupra acestui

Oglinda Spiritului

27

câmp de viaţă, care era atât de aproape şi totuşi încă atât de îndepărtat, ei s-au schimbat. Şi strălucirea care a fost dăruită sufletelor lor, s-au contopit cu această delicată lumină şi cu graniţa unde ei au văzut prima oară lumina, până la deschiderea pasajului, a trecerii. Această trecere, noi o simţim când suntem adunaţi în cadrul Conferinţelor noastre. E imposibil de descris acest lucru, şi totuşi îl resimţim într-un mod foarte special.

De aceea, ca elev sau membru ce sunteţi, este de datoria voastră de-a înţelege acest câmp şi nu doar de a-l aprecia, ci şi de a-l îndrăgi.

Uneori apare îndoiala. Oh, amarnică îndoială! Este îndoiala sufletului vostru. Voi încă nu aţi văzut sufletul vostru şi nici nu puteţi să spuneţi măcar dacă el există. Dar asta vă împinge la a repera mai bine această îndoială şi la a o învinge. Adesea, neam dori să avem o senzaţie, precum un orb care-şi doreşte din toată fiinţa sa să zărească lumina sau un surd să audă un sunet. Ei trebuie să meargă la un medic pentru a-şi recupera vederea sau auzul. A face cunoştinţă cu sufletul este un proces pe care-l numim ucenicie, care duce de la cunoaştere la starea-de-a-şti, şi de acolo la acţiune, la faptă, deci la o reînnoire a vieţii.

Acest lucru presupune o anumită capacitate de a lucra inteligent cu aceste două aspecte diferite în noi înşine, cu aceste două naturi. Aceasta vă pune faţă în faţă cu ceva extraordinar: facem cunoştinţă cu faptul că experienţele vieţii ne determină să descoperim în noi înşine o împărăţie ascunsă! În viaţă, acumulăm experienţă de viaţă! Voi sunteţi încă tineri, nu aţi trăit încă multe experienţe. Totuşi, ştiţi deja despre această împărăţie. N-aveţi nevoie de experienţă pentru a o descoperi, ci aveţi nevoie să învățați cum să vă comportaţi cu ea, cum să lucraţi cu ea. Este cu totul altceva. Pentru asta, să nu vă permiteţi să se nască nicio îndoială de genul: N-aş putea niciodată să ajung acolo, acest lucru nu-i pentru mine, este mult prea serios...Nu, aveţi încredere în voi, aveţi încredere că viaţa vă va oferi această şansă: să găsiţi 28

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

„cheia”, capacitatea de-a acţiona într-un mod liber, pentru a ajunge la o existenţă în care omul şi sufletul colaborează cu adevărat.

Să vorbim un pic mai mult despre suflet. Omul adevărat, prizonier al formei sale naturale, nu este constituit din viaţă şi lumină, ci el este Viaţă şi Lumină, aşa cum se spune: „Împărăţia lui Dumnezeu, omul divin, se află în voi!”

Iar Karl von Eckhartshausen exprimă această idee astfel: „Spiritul este o scânteie de lumină ce sălăşluieşte în profunzimea noastră, o imagine a lui Dumnezeu, domnia Cerului închisă în noi. Spiritul este sanctuarul cel mai lăuntric care există în om. Vălul din faţa fiinţei ascunde acest Spirit. Pe cel care doreşte şi poate să intre în sanctuar, Lumina îl va învălui, va fi iluminat.” Vălul care atârnă în faţa fiinţei constituie închisoarea sufletului, tot aşa cum ignoranţa întemniţează pasărea sufletului.

Suntem axaţi pe natură, percepţiile noastre sunt limitate de către ea, de unde şi faptul că sufletul este privat de dreptul de-a exista cu adevărat. În învăţătura sufismului, acest lucru este expus astfel: „Sufletul are două laturi, el realizează două tipuri de experienţe: pe de o parte o experienţă cu psihicul şi trupul, pe de altă parte, experienţa cu Spiritul. Prima experienţă este exterioară, a doua este interioară: natura sufletului este transparentă precum un geam. Dacă una dintre laturile geamului este acoperită, geamul devine o oglindă în care se reflectă experienţele exterioare. Ori, un om ce are cunoştinţe exterioare, nu trebuie să fie în mod obligatoriu înzestrat cu Cunoaştere interioară. Pentru a dobândi Cunoaşterea interioară trebuie să acoperim cealaltă parte a sufletului, astfel încât, partea care reflectă, să fie orientată asupra Spiritului, şi nu asupra lumii exterioare.

Din momentul în care acest lucru este posibil, primim inspiraţie şi revelaţie.

Poate vedeţi concordanţa dintre naşterea câmpului de forţă sau Corpul Viu al Şcolii, şi dezvoltarea sufletului. Suntem înconjuraţi de un câmp de forţă pe care-l putem folosi drept câmpul de respiraţie în care sufletul nostru poate trăi. De asemenea, trebuie să ne facem timp pentru a realiza schimbarea interioară: să acoperim jumătatea oglinzii sufletului pentru ca ea să reflecte Spiritul. Toată atenţia noastră trebuie să rămână direcţionată pe această realizare, pentru a conserva această capacitate şi în viitor.

Noul suflet este excepţional. El este capabil să ridice umanitatea noastră mult deasupra stării naturale. Dacă totul decurge normal, el reconferă fiinţei umane demnitatea sa, ceea ce-l distinge de toate celelalte fiinţe pământene.

Sufletul este înzestrat cu o înaltă vibraţie foarte subtilă. Sufletul, prin intermediul inimii, rămâne în legătură cu noi, exercită în acelaşi timp influenţa sa Oglinda Spiritului

29

30

e-pentagrama 2014/2

www.lectorium.ro

asupra inimii, şi de aici asupra creierului. În măsura în care inima este receptivă, aceasta atrage nu doar oamenii, ci şi tot ceea ce noi calificăm drept divin. Gânduri şi sentimente emană din noi fără încetare. Tot ceea ce facem şi spunem sunt de asemenea vibraţii, un limbaj, glasul liniştii care circulă de la o persoană la alta, de la o inimă la alta. Vibraţiile sufletului sunt cele mai puternice, şi ele ating ceea ce este cel mai îndepărtat; ca şi curentul electric, ele se propagă de la un suflet la altul.

Să nu ne subestimăm sufletul! Şi să nu ne supraestimăm pe noi înşine şi capacităţile noastre. În cartea a XVI-a din Corpus Hermeticum, Hermes spune despre suflet: „Sufletul este o fiinţă perfectă în sine. La început, el alege o viaţă în acord cu destinul său şi atrage o formă constituită dintr-o forţă clocotitoare de viaţă şi dorinţe. Această forţă de viaţă plasează sufletul în serviciul materiei. Când această forţă de viaţă îşi creează propria stare în armonie cu ideea sufletului, ea devine plină de curaj şi nu se mai lasă dominată. Dorinţa se prezintă de asemenea sub formă materială. Totuşi, când aceasta se pune în acord cu ideile sufletului, ea devine cumpătată şi nu se mai lasă purtată de pofta excesivă pentru plăceri. Puterea raţională a sufletului sălăşluieşte în ea, astfel încât dorinţa scapă de poftele excesive.” În realitate, aţi putea spune că, graţie sufletului, există de asemenea în noi, ca şi reflex, posibilitatea de a obţine trăsături de caracter superioare şi nobile: răbdare, prietenie, curaj, sinceritate, frumuseţe,...Toate aceste caracteristici poartă pecetea sufletului nemuritor. Acest lucru se raportează în aceeaşi măsură la lumina lui Christos din inima omului, aşa cum este scris în volumul Trezirea: „Cine este Christos? Christos este iubire, înţelepciune, forţă, izvorul purei atingeri care dă naştere Luminii interioare. Acolo unde se află Lumina lui Christos, acolo se află demnitatea umană, binecuvântarea unei inimi sensibile şi pure.”

De aceea, nu abandonaţi niciodată sufletul, nu vă abateţi de la el; însoţiţi-l şi examinaţi tot ceea ce poartă în el. Hermes spune: „Recunoaşteţi Lumina şi faceţi din ea prietena voastră!”

Catharose de Petri şi J.Van Rijckenborgh, Trezirea, Ed. Septenaire, 219 Maison Rouge, 68650 Lapoutroie, Franţa

Oglinda Spiritului

31

Din cauza poluării şi contaminării mediului nostru, ne facem mari griji pentru câmpul de viaţă al omenirii. Această contaminare penetrează tot mai mult atmosfera noastră de viaţă. Şi pentru faptul că acest câmp de viaţă este concomitent câmpul nostru de respiraţie, este imposibil de a nu resimţi efectele acestei contaminări. Ele ne penetrează. „Acel om care nu se angajează şi nici nu perseverează în aplicarea comportamentului de viaţă pe baza sufletului trezit, acela nu va atinge niciodată un ţel gnostic. Orice magie ia naştere cu ajutorul respiraţiei. Acela care nu se poate apăra de atacurile şi influenţele dăunătoare, acela va fi sacrificat automat. În măsura în care ducem o viaţă nouă şi pozitivă, personalitatea se diminuează, ea se schimbă şi se lasă dominată de suflet. Aşa începe să acţioneze în noi a cincea rază a Spiritului Septuplu. O Lumină nouă şi minunată ne inundă. Această Lumină ne umple şi ne purifică mental. Astfel, pentru prima dată în viaţa sa, elevul este în stare să gândească pur, căci acum organele sale mentale au devenit receptive.”

Catharose de Petri