Pentagrama 2016/3

Pentagrama

Lectorium Rosicrucianum

Ziua Fraternității Nei Yeh A ajunge la esență Focul lui Baal-Shem Tov A construi și a demola Un gânditor nonconformist O grădină de lumină

2016

numărul 3

Anul 12 3 - 2016 RO ISSN 1843 – 2786

Apare: în limba engleză, franceză, germană, greacă, italiană, maghiară, olandeză, poloneză, portugheză, română, rusă, spaniolă și suedeză.

Editura: Școala Internaţională a Rozacrucii de Aur Lectorium Rosicrucianum Str. Ady Endre nr. 19/4 RO-410002 Oradea e-mail: info@lectorium.ro www.lectorium.ro facebook.com/LectoriumRosicrucianum Romania

REVISTA ȘCOLII INTERNATIONALE A ROZACRUCII DE AUR LECTORIUM ROSICRUCIANUM

Această revistă atrage atenţia cititorului asupra noii ere în care a pășit omenirea. În toate timpurile Pentagrama a fost simbolul omului renăscut, al omului nou. Simbolizează totodată universul și permanenta schimbare a acestuia, în care se manifestă planul lui Dumnezeu.

Lectorium Rosicrucianum CH-1824 Caux e-mail: presid.reg3@rosicrucianum.ch

Un simbol are sens numai atunci când este aplicat în viaţă. Dacă omul în microcosmosul său, în micuţa sa lume, a transpus pentagrama în viaţă, atunci a învins moartea și a străbătut cărarea trans gurării.

Toate drepturile rezervate © Rozekruis Pers, Olanda Reproducerea și copierea este posibilă numai cu aprobarea scrisă a editurii, cu menţionarea sursei și contra mostră.

Revista invită cititorii la această revoluţie spirituală, care trebuie să se realizeze în inţa umană.

Pentagrama „Să devenim trecători”, precum ne îndeamnă un verset din Evanghelia după Toma. Alternanța colorată a lucrurilor exterioare se manifestă în picăturile de apă care alunecă pe sticlă: toate culorile ajung să fuzioneze pentru a dizolva, în această tristă curgere, farmecul și atracția inițială.

Pe planul lucrurilor interioare, avem nevoie de oameni atenți la ceea ce se întâmplă și care știu să se deschidă, căci se bate la poarta conștiinței inimii. Or prea des, trecătorul nu aude și se abate de la ceea ce solicită un pic de forță de su et. În locul sarcinii, a unui cuvânt de susținere sau a faptei care l-ar putea ajuta pe Celălalt, el preferă “culorile” nocturne care distrag atenția. Bătăile în poartă nu sunt unele sublime, având o forță divină necunoscută omului, acestea pot simpla solicitare a unui vecin, a unui prieten căruia nu-i puteți oferi ajutorul adecvat; suferința semenului vostru pe care o vedeți, fără a-i putea diminua durerea, chiar dacă voi împărtășiți durerea care îl copleșește.

Cât de adevărată este această întrebare a lui Dag Hammarskjöld, celebrul secretar general al Națiunilor Unite: „Ați ajuns voi să experimentați cu adevărat simpatie cu privire la o altă ință umană sau față de un alt lucru decât voi înșivă?”

Acest număr al revistei Pentagrama cuprinde numeroase sugestii pentru a ne deschide față de ceea ce este interior și a-l întâlni pe Celălalt. Să cugetăm împreună cu Kierkegaard, să ne lăsăm inspirați de Hammarskjöld, să ne minunăm de milioanele de becuri LED, versiunea niponă hipermodernă ... având ca fundal înțelepciunea străveche chineză.

„Încetați să vă mai plângeți și utilizați-vă puterea imaginației.” © J.B. Wood, New York City

Cuprins Ziua Fraternității.....................................................................................2 Tunele de Lumină .....................................................9, 19, 30, 46 Dao ca sursă pentru munca interioară textul Nei-Yeh Dianne Sommers....................................................................................10 O oglindă a regilor pentru ziua de astăzi − A ajunge la esență...............................................................................20 O grădină de lumină ........................................................................24 Focul lui Baal-Shem Tov .............................................................27 Gânditorul nonconformist – Søren Kierkegaard...........................................................................35 A construi și a demola.....................................................................42 Iluminarea, sursă pentru un angajament Noaptea neagră a unui diplomat Jeroen van der Zeeuw.........................................................................45

Ziua Fraternităţii mondiale Un serviciu de Ziua Fraternităţii nu este un serviciu comemorativ, în care ne copleşesc amintirile din epocile apuse.

Nu, un serviciu de ziua Fraternităţii ne confruntă mai degrabă cu sarcina timpului pe care îl trăim acum. Marii noştri Maeştri nu au lăsat în urmă o moştenire care ne va hrăni până când o vom epuiza - nu, ei au transmis o putere, o moştenire care ne confruntă din nou şi din nou cu cerinţele concrete.

R

ealizarea efectivă a legăturii cu Spiritul prin modul nostru de viaţă este sarcina pe care noi ar trebui să o traducem în mod continuu în cerinţele și limbajul momentului. Care sunt cerinţele epocii actuale la care noi ar trebui să reacţionăm? Condiţiile de viaţă s-au schimbat drastic sub in uenţa Erei Vărsătorului, în special de la începutul noului mileniu. Fiinţa umană „tare ca piatra”, centrată pe eu, este tot mai mult in uenţată. Ea își pierde identitatea și orientarea clară.

Deoarece soarta ei este determinată de „structurile” globale care se schimbă rapid și de dinamismul circumstanţelor (de exemplu, sistemul nanciar internaţional, mass-media, structurile de putere nevăzute), acum ea se simte ca o rotiţă minusculă într-o mașină incalculabil de uriașă și complexă. Noi numim aceste structuri „eoni”, și știm că ele reprezintă o formă subtilă de control.

De exemplu, exibilitatea este una dintre cele mai cunoscute cerinţe ale epocii noastre: cei mai mulţi tineri moderni nu știu unde vor trăi în următorii cinci ani. În același timp, dorinţa și căutarea sensului și a identităţii printr-o „religie privată”, individuală, devine tot mai 2

pentagrama 2016 / 3

Ziua Fraternităţii mondiale

3

Arhetipurile multor oameni vor să se trezească şi încep să tânjescă la împlinire.Apoi, ar trebui să existe o sferă în care această împlinire să devină posibilă, unde oamenii profund atinşi să-şi poată găsi adevăratul lor sine.

puternică: eul crede cu siguranţă în „ceva”.

Acest nou potenţial su etesc perceptibil, în creștere (la tineri, la unii manageri economici și, de asemenea, în atotcuprinzătoarele organizaţii mondiale de oameni cu concepţii comune din tărâmurile știinţei și ale artei) devine vizibil în scopurile etice și nu se concentrează exclusiv pe pro t.

Aceasta coincide cu virtualizarea sau dematerializarea vieţii de zi cu zi. O parte esenţială a comunicării, chiar a vieţii însăși, se dezvoltă în spaţiul virtual al internetului.

Cumpărăturile și vânzările, relaţiile, vacanţele, chiar achiziţionările de materii prime sunt efectuate prin intermediul aceestei lumi ctive.

Dematerializarea a început deja, și este în plină desfășurare. Nu tot mai puţini, ci tot mai mulţi oameni își caută un cămin spiritual, își caută sensul și împlinirea spirituală.

CUM REACȚIONEAZ Ă ȘC OAL A SPIRITUALĂ LA NOUA EPOCĂ?

O școală spirituală trebuie întotdeauna să-și îndeplinească sarcina în epocă. Acesta este motivul pentru care ea urmează omenirea în cursul său prin timp și schimbare, menţinând în același timp legătura cu Spiritul. Ea încearcă să dezvolte nucleul spiritual din inţele umane, și în acest scop utilizează schimbările și noile circumstanţe pe măsură ce ele apar. Ea se apropie de omenire cu mijloacele care sunt accesibile oamenilor. Astăzi mijloacele sunt diferite faţă de cele care au fost ieri.

Marii noștri Maeștri, Jan van Rijckenborgh și Catharose de Petri, au iniţiat o dezvoltare 4

pentagrama 2016 / 3

spirituală, care acum, după 80 de ani, trebuie să e aprofundată și răspândită mai departe.

Recent, noi am înţeles faptul că această schimbare este realizată în timpul serviciilor și al conferinţelor. În 2014, Fama Fraternitatis, testamentul spiritual al Rozacrucienilor clasici, a împlinit 400 de ani. Pentru Școala Spirituală, acest fapt a oferit un bun prilej de a construi o punte de legătură între impulsul de acum 400 de ani și sarcinile Școlii din prezent. De la debutul noului mileniu, și mai ales începând cu anul 2012, această evoluţie s-a dezvoltat intens în două moduri.

Pe de o parte, există aprofundarea interioară a muncii noastre spirituale, care ne deschide tot mai mult la radiaţiile Spiritului care radiază în lume prin intermediul ecăruia dintre noi și prin intermediul eforturilor noastre comune.

Ceea ce contează în cele din urmă este de a participa în mod conștient la domeniul su etelor nemuritoare și, prin urmare, de a recunoaște, a însu eţi și a executa sarcina primită de la Fraternitatea Vieţii. Această evoluţie se referă atât la individ, cât și la întregul grup, și se manifestă prin faptul că avem un grup tot mai numeros de elevi activi în Școala Interioară. Acești elevi au o mai mare responsabilitate de a păstra puritatea câmpului de forţă și a susţine intensa activitate generată de către forţele câmpului fraternal în Corpul Viu al Școlii și în lume.

Vom continua și vom intensi ca această lucrare cu toate mijloacele a ate la dispoziţia

noastră. Pe de altă parte, este important ca Școala să facă pasul înainte cu forţă și să unească Corpul Viu cu toţi acei oameni care se deschid pentru atingerea Spiritului, ecare în felul său.

De asemenea, ne deschidem spre alte grupuri, pentru că recunoaștem sarcina lor specială în această lume. Ei vorbesc o altă limbă și folosesc alte metode, dar aceasta nu exclude acceptarea reciprocă. În acest sens, a început o epocă de întâlniri comune și respect reciproc - fără ca noi să renunţăm la propria noastră identitate.

Nenumărate activităţi însu eţitoare ale Fundaţiei Rozacruciene, existentă acum în mai multe ţări, demonstrează această tendinţă.

Chiar dacă aceste activităţi ating oamenii doar pentru o singură zi, un germene de înţelegere este oricum semănat în ei, care ulterior poate germina. În acest fel, noi hrănim un câmp care este important pentru viitorul omenirii.

Această activitate este susţinută prin internaţionalizarea muncii prin intermediul Grupului Internaţional de Dezvoltare (IDG), precum și printr-o mai mare accesibilitate a conferinţelor noastre și prin întâlnirile pentru membri și de asemenea, pentru persoanele interesate. Putem spune că - văzut din exterior - graniţele Școlii Spirituale au devenit mai „transparente”, pragurile mai joase și descoperirea mai simplă. Văzut din interior, ne mișcăm dincolo de retragerea și de izolarea de lume pe măsură ce devenim tot mai conștienţi de faptul că noi nu trăim pe o insulă, ci ar trebui să lucrăm în și pentru această lume -

îndeplinind astfel cuvintele, „a în lume, dar nu ai lumii”. Întrebarea pusă cu nerăbdare, care vine din partea unor elevi, datorată acestor schimbări, este: „Nu am devenit în acest fel asemănători cu lumea? Nu am uitat, prin urmare, sarcina pe care noi, ca Școală spirituală, am primit-o de la Marii noștri Maeștri? ” Noi nu o uităm, prieteni. Marii noștri Maeștri au anunţat deja această evoluţie, invitându-ne să oferim lumii comorile noastre. Ei au vorbit despre șapte Școli spirituale și despre un efect care ar trebui să pătrundă profund lumea. Noi urmăm această cale, deoarece este moștenirea și sarcina noastră. Noi acceptăm această sarcină fără a renunţa la propria noastră identitate pe care am primit-o prin munca noastră interioară.

Acum, după 80 de ani, timpul împlinirii, al recoltării, a venit. Pentru a aminti o zicală su tă: „Un copăcel trebuie să e protejat, pentru a nu mâncat de capre; dar atunci când a crescut, gardurile din jurul acestuia trebuie eliminate, astfel încât cu toţii să se poată odihni și să lucreze în umbra lui.”

Dorim să subliniem faptul că ambele evoluţii sunt necesare - o întoarcere spre interior și o întoarcere spre exterior. Dacă nu lucrăm în lume, pentru lume, atunci pur și simplu urmăm o proiecţie pioasă a „discipolatului” nostru care formează o închisoare convenabil construită din propriile noastre proiecţii. Și dacă nu am realizat aprofundarea interioară, atunci munca noastră devine plată și goală de Ziua Fraternităţii mondiale

5

conţinut. Atunci munca noastră nu va putea ajunge la nicio scânteie de spirit.

Prin urmare, ambele activităţi sunt simultane.

CARE SUNT EFECTELE ASUPRA STRUCTURII ȘCOLII SPIRITUALE? Se schimbă în acest mod structura Școlii Spirituale? Structura septuplă a Școlii nu se schimbă în niciun fel. Considerăm această structură ca pe o manifestare a celor șapte raze universale, care corespund cerinţelor și circumstanţelor timpului și spaţiului. În modelul structural al tuturor Școlilor spirituale, cele șapte activităţi radiante se manifestă în trei activităţi sau domenii de lucru principale. Această triunitate este baza organizării și activităţii radiaţiei Școlii, în toate domeniile ierarhiei înșeptite. În primul rând, există Școala exterioară care, într-o anumită măsură, formează poarta de acces pentru lume și pentru oameni. Această poartă de acces ar trebui să e vizibilă, accesibilă și ușor de înţeles pentru acei mulţi oameni care poartă în interior un atom scânteie de spirit viu, vibrant.

Noi dorim să îi cunoaștem. Școala exterioară și feluritele tipuri de activităţi cu care lucrăm în lume ne oferă posibilităţile pentru întâlnirea acestor persoane și a altor grupuri. Aceste întâlniri au loc fără reticenţă sau judecată. În al doilea rând, există Școala spirituală reală, Școala de mistere. Este laboratorul, în care se 6

pentagrama 2016 / 3

începe procesul de demolare a inţei umane centrată pe eu, și în care se face legătura cu Spiritul, în scopul de a realiza trans gurarea.

Acest câmp este unul foarte special, încredinţat nouă de către Marii noștri Maeștri, și noi suntem responsabili pentru păstrarea purităţii și a vitalităţii acestui câmp.

Acest câmp ne acordă identitatea noastră și ne ghidează la sarcina de răspândire a potirului și a efectelor lui vindecătoare în lume. Și astfel, a sosit momentul ca ecare elev să accepte această sarcină, având la dispoziţia lui sau a ei toată puterea. Și, în al treilea rând, există câmpul universal al Fraternităţii, din care toţi ne împărtășim. Din acest câmp curg radiaţiile Fraternităţii Vieţii.

Planul activităţii Fraternităţii se manifestă într-un mod abstract și îndrumător. Acest plan este recepţionat și apoi procesat la ecare nivel, până când acesta poate tradus în pași foarte

Şcoala spirituală s-a maturizat. La fel ca un cocor, ea îşi întinde aripile peste graniţele ţărilor şi provinciilor, pentru a elibera mesajul Luminii în inimile tuturor celor care tânjesc după el ...

concreţi. În câmpul universal, toate diferenţele fuzionează într-o unitate, și anume unitatea din care au pornit odată toate impulsurile în timp și spaţiu, și încă mai pornesc. În cursul unui Seviciu de Ziua Fraternităţii, am comparat structura Școlii spirituale cu o casă care - pentru a utilă în timp - ar trebui să e renovată, adică adaptată la vremurile noi. În timp ce structura de sprijin și fundaţiile eterne rămân intacte, zidurile sunt dărâmate și sunt deschise noi căi de acces; mai presus de toate scara este mutată în centru.

Această imagine prezintă continua necesitate de modi care a structurii conform planului de construcţie universală. Ceea ce este cel mai important acum este faptul că noua scară este dată în folosinţă, că forţele circulă de la etajul de sus spre temelie; de sus în jos și de jos în sus.

Schimbările despre care vorbeam sunt aspectele acestei reconstrucţii. În timpul acestei reconstrucţii, ușile către exterior și camerele publice în care sunt primiţi oamenii chiar și pentru o scurtă vizită - sunt deosebit de importante. Din acest motiv, dorim să ne ocupăm, în special de modi cările din Școala exterioară.

DE CE SUNT NECESARE SCHIMBĂRILE ÎN ȘCOALA EXTERIOARĂ? Aceste schimbări sunt necesare pentru a îndeplini mandatul Școlii Spirituale în această epocă. În acest context, este important ca Școlii exterioare să i

se dea o formă vizibilă, accesibilă și „transparentă”. În acest scop, este necesar de a îndepărta graniţele și barierele care ar putea împiedica căutătorii să vină în contact cu Școala. Din aceasta reiese o nouă direcţie a activităţilor de orientare, „traducând” adevărul etern într-un limbaj, în imagini și metafore, care vorbesc în mod clar căutătorului de azi. Ceea ce este oferit nu este un material de învăţare primar, ci este acordat la experienţele și situaţiile de viaţă ale oamenilor. În această nouă structură, ar trebui, de asemenea, să învăţăm să facem faţă ezitărilor oamenilor de a se angaja pe ei înșiși pe termen lung sau de a-și asuma obligaţii pe termen lung. Nu ar trebui să luăm în considerare cauzele fundamentale care stau la baza acestei schimbări de comportament ca ind probleme, ci mai degrabă să le vedem ca necesare și, prin urmare, o oportunitate de a lăsa în urmă căile bătătorite. În acest sens, vedem exibilitatea ca pe o posibilitate de a da vieţii o nouă direcţie.

Calitatea de membru, ca primul dintre cele șapte aspecte ale piramidei, este o sferă în care oamenii pot locui temporar pentru a se orienta pentru întreaga viaţă. Am făcut cunoștinţă cu ei și ei cu noi. Aici ei primesc cunoașterea necesară și accesul la câmpul de forţă, în scopul de a gusta și de a experimenta dacă există o rezonanţă interioară. Aici, la un anumit moment nepredeterminat, se va lua decizia, Ziua Fraternităţii mondiale

7

împreună cu elevii însoţitori, dacă este adecvat și de dorit pasul spre discipolat și prin urmare, spre Corpul Viu al Școlii.

Atunci când Școala exterioară funcţionează în acest fel, nu vom mai avea nevoie de etapele discipolatului pregătitor și probaţional. În școala exterioară vor deci numai membri și elevi.

Toate modi cările care apar satisfac principiul hermetic al evoluţiei, al deschiderii exterioare și al dezvoltării. Acest principiu urmează etapei involuţiei, etapă cu care eram familiarizaţi la începutul acestui nou secol.

Acest nou principiu cere o nouă și transparentă relaţie cu ceilalţi, o nouă și deschisă comunicare cu ceilalţi, cu omenirea în general.

Nu ne putem închide faţă de umanitate pentru că suntem parte din ea. Î n s c h i m b, p r i n e x e m p l i c a r e a c ă i i trans gurării, ar trebui să luăm umanitatea împreună cu noi.

Munca noastră este importantă – nu doar pentru noi, ci și pentru lume. Acest lucru este valabil nu doar pentru lucrători, ci pentru toţi elevii, pentru că deschidem o cale în noi înșine, și astfel, noi mărturisim că există o cale care într-adevăr poate parcursă. În acest sens, dacă simţim că suntem mai întâi inţe umane, și abia apoi inţe-eu, atunci vom primi cea mai profundă inspiraţie, pentru că Fraternitatea se concentrează asupra omenirii. La nivelul omenirii, noi toţi suntem unul. În ceea ce privește întreaga omenire, noi suntem fraţi și surori. Ca lucrători, precum și în calitate de membri ai Școlii spirituale, ar trebui să m 8

pentagrama 2016 / 3

întotdeauna conștienţi de această relaţie.

Conștientizarea deplină a acestei relaţii se găsește la nivelul imaginii primordiale a atomului scânteie de spirit.

D ar, de as emene a, în v ieţ i le no ast re individuale, experimentăm că toţi suntem oameni care tânjim după adevărata noastră identitate, și că suntem cu toţii la mare depărtare de sursa primordială. În acest fel, permitem Fraternităţii să lucreze în lume prin noi. Acest proces va foarte important, pentru că în anii următori, mulţi oameni vor deschiși prin sfărâmarea datorită evoluţiilor din câmpul mondial. Arhetipurile lor se vor trezi și vor începe să tânjească la împlinire. Apoi, ar trebui să existe o sferă în care această împlinire să devină posibilă, în care oamenii profund atinși să-și poată găsi adevăratul lor sine. Atunci ei vor percepe această sferă și vor primi și accepta ajutorul ei. Școala spirituală s-a maturizat. Fraternitatea așteaptă ca noi să ne întoarcem cu iubire către lume. Am fost chemaţi să transformăm Spiritul încarcerat într-un Spirit activ, astfel încât acesta să schimbe lumea.

光 の ン ネ ル - T U N E L E

D E

L U M I N Ă

Calea, o vei urma. Fericirea, o vei uita. Potirul, îl vei goli.

Tristeţea, o vei ascunde. Răspunsul, îl vei învăţa. Sfârșitul, îl vei purta.

Negăsind o ieșire, căldura cuptorului va transforma cărbunii în diamante.

Dag Hammarskjöld

„Tunele de Lumină” învăluie vizitatorii grădinilor botanice din Nabana no Sato, situate pe insula Hagashima, lângă oraşul Kuwana (Japonia). Vizitatorii au senzaţia că merg prin portaluri magice strălucitoare de lumină şi de culoare.

Efectul este obţinut prin milioane de LEDuri - lămpi sclipitoare care împodobesc grădinile şi plutesc pe lacuri amenajate pe vaste terenuri.

Tunele de lumină

9

Dao ca sursă pentru munca interioară

În timpul simpozionului din Renova, Bilthoven (Olanda) : « Înţelepciunea lui Tao insondabil », Dianne Sommers a prezentat un text puţin cunoscut provenind din China antică. Suntem bucuroşi să putem publica în întregime alocuţiunea sa în acest număr al revistei Pentagrama.

10

pentagrama 2016 / 3

N

ei Yeh, sau munca interioară, este un text chinezesc, născut cu puțin timp înaintea lui Dao De Jing, care el însuși datează de trei secole înaintea erei noastre.

Analizând Nei Yeh, puțin mai devreme, mi s-au revelat numeroase convergențe de gândire cu Dao De Jing. La vremea când am descoperit textul Nei Yeh, munceam ca zioterapeut și acupunctor, eram deci obișnuită cu gândirea chineză în acest domeniu. Am rămas însă foarte atentă la planurile secundare, la

NEI YEH, un text chinezesc datând din 300 î. I.Ch.

Într-o carieră din munți, taoiștii ascund secretele nemuritorilor. Contrastul între micimea omului și măreția naturii − o temă chineză favorită − este aici foarte bine redat. Zhang Feng, 1658

a

profundarea acestei abordări, la rădăcinile di cultăților și problemelor umane. Ceea ce m-a determinat să încep studiile de lozo e, oferindu-mi astfel niște răspunsuri. Și am dobândit răspunsuri și mai ample încă, în mod special, prin lozo a și gândirea chineză. Echipată cu acest bagaj, am aprofundat Nei Yeh și astfel, mi-au devenit clare mai multe aspecte și fundamente.

Nei Yeh s-a născut în vremuri tulburi, într-o Chină instabilă. Numeroși gânditori și lozo

au încercat să analizeze ceea ce se întâmpla și au încercat să găsească soluții cu privire la mizeria cauzată de războaiele neîncetate. Era perioada «Statelor combatante» ; mulți erau în război la acea vreme. În același timp putem vorbi și despre o epocă fundamentală, în care gândirea chineză se contura în jurul întrebării: Cum să trăiești în acest haos și să construiești o punte către perspective noi? În zgomotul armelor și al luptelor tot mai numeroase, dorința de a găsi o cale interioară către o nouă Dao ca sursă pentru munca interioară

11

înțelegere a evenimentelor vieții își croia drum.

Aceasta este tema principală a lucrării Nei Yeh, datând din anii 350 î.Ch.. Aceasta vorbește despre calea interioară care ne confruntă cu anumite obstacole. Acest text este puțin cunoscut căci se ascunde într-o lucrare mai importantă, Guanzi, operă atribuită omului de stat Guanzi (care în realitate nu a fost autorul acesteia). Aceasta este un fel de culegere scrisă pentru guvernator, bogată în sfaturi referitoare la agricultură, gestionarea afacerilor de stat, sănătatea publică, etc. Doar un singur capitol din Guanzi tratează munca interioară. Dar Nei Yeh este un text cheie pentru a înțelege cum să înfruntăm evenimentele; Spiritul este abordat dintr-un unghi nou, permițând omului să-i utilizeze mai bine forțele. În epoca căreia îi aparține Nei Yeh, Spiritul era considerat ca ind exterior omului și nu în mod direct asociat lui, manifestându-se în natură, ca de exemplu Spiritul apei, al vântului... Contactul cu Spiritul se stabilea prin intermediul unui șaman, printr-un sacri ciu, o rugăciune în fața unui altar, cu speranța că, 12

pentagrama 2016 / 3

astfel, Spiritele vântului, ale apei, ale norilor… vor favorabile. La vremea aceea trebuia in uențat aspectul divin al Spiritului prin magie, sacri cii sau rugăciune, dar această dimensiune divină se a a în afara omului.

Tocmai în această privință Nei Yeh schimbă datele! Conform acestuia, nu putem in uența Spiritul printr-un act exterior, nu, trebuie să îl invităm în noi. Acesta este comportamentul, orientarea care face ca Spiritul să penetreze în noi. Prin munca interioară, creăm condițiile proprii pentru prezența Spiritului.

Primele fraze din Nei Yeh vorbesc deja despre forțele Spiritului prezente în univers. Forțele Spiritului responsabile de creația a tot: această forță fundamentală constituie tema începutului lucrării Nei Yeh: Prin forța originară toate lucrurile sunt create Aici jos, cele cinci semințe Acolo sus, rmamentul stelelor; pe acela care se mișcă între cer și Pământ îl numim fantomă sau Spirit dar pe acela pe care îl primește în pieptul său îl numim sfânt.

Cu propria voastră voce voi nu o puteţi chema, dar atenţia voastră o poate întâmpina, în respect, vegheaţi să nu o pierdeţi; aceasta înseamnă a perfecţiona Forţa.

Acela care reușește să facă să penetreze în el acest aspect spiritual este numit sfânt. Această persoană (energia sa vitală sau esența) prezintă anumite caracteristici care, ca în Dao, nu pot întotdeauna de nite și indicate, dar care revelează o mare varietate.

De aceea această energie vitală este Clară! Ca și cum ea s-ar a a în înaltul cerului, Întunecată! Ca și cum ea ar scufundată întrun bazin, Vastă! Ca și cum ea ar umple un ocean, Intangibilă! Ca și cum ea ar aparține înălțimilor unui munte.

Această energie se exprimă deci prin intermediul opozițiilor, măreția, imensitatea, dar de asemenea claritatea și obscuritatea.

Textul continuă: De aceea această energie vitală nu poate păstrată prin violență dar, prin Forță, voi o puteți domoli.

Termenul “Forță” este important, el va prezent de-a lungul lecturii noastre. El traduce

caracterul De (sau Teh), un termen pe care îl întâlnim în titlul cărții « Dao De Jing ». Astfel, Forța poate îmblânzi energia vitală.

Cu propria voastră voce voi nu o puteți chema, dar atenția voastră o poate întâmpina, în respect, vegheați să nu o pierdeți; aceasta înseamnă a perfecționa Forța.

A o forța este imposibil, voi nu o puteți constrânge, dimpotrivă voi puteți să o îmblânziți prin intermediul Forței. Nu forțăm niciodată Forța, dar o putem îmblânzi. În mod evident, termenii “Forță” și “percepție” au o importanță capitală. Totuși, se pare că nu deținem o limbă occidentală de traducere fără echivoc pentru acest termen “De” sau “Teh”.

Forța De - sau Teh – este o facultate intrinsecă, o forță interioară, o forță axată asupra binelui. În limbile greacă și latină, noi o regăsim în cuvintele aręthe și virtus, forțe asociate binelui, în sensul de a apt, capabil, disponibil...

O facultate interioară dar, în același timp, nu doar personală. « An endowment » în engleză, Dao ca sursă pentru munca interioară

13

În alchimia chineză, omul transfigurat este adesea comparat cu un cocor. Putem câteodată să contemplăm cocorii adunaţi care, în zborul lor în grup, străbat spaţiul în unitatea de grup şi se înalţă către imensitatea cerului.

un lucru care ne este dat, un dar al cerului cu care putem lucra, eventual prin intermediul obiectelor sacre. Un potențial sau o forță, în mod intrinsec, cuplată la ceea ce este divin.

Anumite substanțe poartă în ele această Forță c reato are . E a ap ar ț i n e nu m e ro a s el or manifestări, precum și ințelor umane. De, sau Forța, transmite puterea de a realiza, dar cel care o experimentează trebuie să consacre această capacitate realizării dele a planului legat de esența sa și de planurile originare.

Munca interioară se fundamentează pe această Forță. Văzută din acest unghi, Forța este manifestarea lui Dao sau Tao încarnată în natura care, la rândul ei, se exprimă în această Forță. Versetul 51 al lui Lao Zi ne oferă un exemplu în acest sens: Iată de ce printre cele zece mii de lucruri nu se a ă niciunul care să nu-l respecte pe Dao și să nu prețuiască pe De. «Prin natură», adică ca și cum ceva vine de la sine: Zi Ran. Fără constrângere exterioară, nimic și nimeni nu se impune. Aceasta nu este o datorie morală, aceasta este o virtute care scoate în evidență ce este mai bun în noi, cu determinare. Iată deci prima noțiune importantă: Forța. Al doilea concept care se desprinde, este Yi (martorul, străjerul, 14

pentagrama 2016 / 3

conștiința...). Să ne amintim fraza: «Cu propria voastră voce voi nu o puteți chema...»

Voința noastră nu se poate apropia de această Forță dar, prin intermediul atenției, noi o putem găzdui. A veghea, a atent, aceasta este noțiunea redată prin Yi, termen care se poate traduce în numeroase feluri.

Tipic gândirii chineze: o imagine se creează căci Yi poate desemna conștiință, dar și ceea ce face conștient, ceea ce determină modul de a gândi, ceea ce creează intenția, dorința, ideea pe care cineva o menține în legătură cu ceva …, sau ceea ce incită la a menține o orientare.

Această conștiință ne permite de a primi Forța, și această mișcare (conștiință, primire, Forță) este un aspect fundamental aparținând lui Nei Yeh. În Ling Shu 8, un text despre medicină și acupunctură, citim că inima noastră este cea care ne face capabili să acționăm. Inima, ea este conducătorul, cel care ia deciziile. Prin urmare ceea ce inima iși amintește, ceea ce inima reține, ceea ce captează atenția sa: aceasta este ceea ce desemnăm de asemenea prin Yi. Nei Yeh explică că inima noastră este locuința pe care noi o putem oferi Spiritului, sursa de forță a universului, Spiritul omniprezent. În inimă Spiritul găsește refugiu. Prin intermediul naturii există Spiritul în noi. El pleacă, el vine.

Cu alte cuvinte: noi pornim de la ideea că, prin de niție, Spiritul ar permanent în noi.

Nimeni nu este capabil să înțeleagă întru totul.

Pierdeți-l și haosul se va instala.

Legați-vă de el și ordinea se va naște.

Ordinea și Spiritul au o relație particulară în om. Întrețineți cu respect locuința sa, atunci esența (prezentă în universul nostru) va apărea în mod spontan.

Meditați la aceasta cu devoțiune, creând ordinea prin atenție tăcută.

(Deci, aveți grijă de inima voastră pentru ca ea să devină un refugiu ce adăpostește Spiritul, oferiți-i liniștea și aceasta va găzdui Spiritul.)

Cel ce stabilește echilibrul în inima sa, își ascute văzul și auzul, își întărește membrele,

în el esența poate locui.

Această muncă interioară conferă mai multă acuitate simțurilor, ameliorează forma zică.

Esența care susține acest proces este însu ețită în omul care își puri că inima.

O inimă ordonată îi permite gurii să rostească cuvinte ordonate.

Dacă munca ta și ceea ce tu ceri de la ceilalți este ordonat, atunci Împărăția întreagă va ordonată.

Aici gândirea face un salt înainte: un sine ordonat, Zi Ran, - aceasta vine de la sine -, ordonează lumea întreagă. Vreți să faceți lumea mai bună? Începeți cu voi înșivă! Relația între micro și macrocosmos este foarte importantă pentru gândirea chineză.

Atunci când lozo i căutau să rezolve problemele statelor care se a au în con ict și a Dao ca sursă pentru munca interioară

15

eradica sărăcia, răspunsul lui Nei Yeh a fost: începeți prin a ordona propria ință interioară, aceasta va genera o radiație care va ordona lumea. Microcosmosul este deci responsabil de evoluția macrocosmosului. Omul nu este o asamblare mecanică și autonomă de organe, ci o intersecție unde cerul și Pământul se întâlnesc. În viața omului, cerul procură esența, Pămâtul oferă forma, interacțiunea lor creează omul.

Cerul ne leagă de Spirit, ne oferă esența, energia vitală, viața. Pământul ne dă forma, apoi cele două fuzionează în om, produs al Pământului și al cerului, omul microcosmos, oglindă a macrocosmosului, a universului cosmic. Entitatea care înglobează cerul și Pământul este cea care este considerată în mod obișnuit ca sursă esențială a gândirii chineze.

Caracteristica primordială a acestui mare tot este Zi Ran. Clasicii chinezi nu au cu adevărat o expresie pentru a desemna ceea ce noi înțelegem prin natură. Ceea ce este cel mai 16

pentagrama 2016 / 3

aproape de această noțiune, am putea traduce prin ceea ce este «natural», «ceea ce vine de la sine».

Macrocosmosul, manifestarea naturală este ceea ce vine de la sine. Zi Ran este în același timp o manifestare dotată cu o mișcare continuă, circulară, în care totul revine și se repetă etern conform unui ritm ciclic. Iată de ce Statul și ritualurile exprimă caracteristicile macrocosmosului re ectându-le, pentru ca fundamentele sale (ritmul și eternitatea) să se poată încarna în microcosmos. Interacțiunea între macrocosmos și microcosmos constituie un sistem dinamic în cadrul căruia ele se in uențează reciproc. Cum să de nim această interacțiune?

Macrocosmosul împreună cu stelele și planetele sale determină viața omului precum și mișcările de la suprafața Pământului, vântul și apa: Feng Shui; toate au importanța lor în calitate de forțe ale Pământului însuși. Și invers, omul și microcosmosul său in uențează acest mare întreg. O reprezentare chineză ne oferă o bună idee a locului omului

Dao ke dao fei chang dao…

Calea care poate fi numită nu este calea eternităţii.

în acest mare întreg: o natură imensă având la interior... un tip foarte mic, omul!

Câteva întrebări în plus cu privire la această interacțiune între microcosmos și macrocosmos. Printre toate aceste in uențe, care sunt acelea pe care omul le poate lăsa să penetreze în el, și care sunt cele pe care trebuie să le evite? Unde sunt limitele între cele două și cum să gestionezi ceea ce se adeverește con ictual? Cum să ții în echilibru micro și macrocosmosul? Nei Yeh învață omul modul în care să in uențeze macrocosmosul, dar cum se produce această interacțiune?

Macrocosmosul, natura, totul este « Zi Ran » și vine de la sine. Aceasta stă diferit pentru microcosmos: Su Wen a rmă că omul (microcosmosul) este degenerat. Potențialul său originar a slăbit din cauza comportamentului său. «În epoca actuală, oamenii și-au schimbat modul de viață. Ei beau vin ca și cum ar apă, ei se îneacă în activități distructive și își diminuează astfel activitatea vitală. » Nimic nou sub soare! Înainte era mai bine…

atunci când Su Wen a fost scris în jurul anului 100 î. I.Ch.! Soluția propusă de Nei Yeh? De a atinge un nivel superieor al conștiinței, o ordine denumită Cerul, a descoperi pe Unicul, Dao. Parcurgând Calea justă, putem găsi Iluminarea pentru că Dao, parcurs așa cum trebuie, este oglinda ordinii superioare. Cu toate acestea, în acea epocă, Lao Zi a fost adesea criticat: «Tu pretinzi că Tao (Calea) este greu de de nit, dar atunci de ce ai scris o carte întreagă în ceea ce-l privește?» Numeroase similitudini deci, între Nei Yeh și Lao Zi! Calea nu are nici rădăcină nici trunchi, nici frunze nici oare.

Totuși, pe cea care dă viață celor zece mii de lucruri și le poartă către plenitudine, noi o numi Calea.

Primele versete din Dao De Jing : «dao ke dao», spun: calea care poate exprimată…, și sunt urmate de versetul: «fei chang dao» : aceea nu este calea permanentă, eternul, adevărul...

Ceea ce înseamnă că atunci când se a rmă «Am găsit axact calea, calea mea, și o pot de ni», atunci nu suntem pe Cale ! Nei Yeh Dao ca sursă pentru munca interioară

17

propune același lucru: Ceea ce gura nu poate exprima, ceea ce ochii nu pot vedea, ceea ce urechile nu pot auzi, pe aceasta, noi o numim Calea.

Mereu îngustă, densă, mereu vastă, suplă, mereu fermă, mereu solidă, întăriți această alegere, nu o abandonați, eliminați surplusul, abandonați lipsa, și grație înțelegerii celor patru extreme, vă veți alătura din nou Căii Dao și Forței sale De. Aici de asemenea, este vorba desigur de apropieri, fără descrieri exacte, doar o încercare de a identi ca esențialul. Ultima strofă din Nei Yeh arată că energia vitală spirituală, motorul care o întreține, are o legătură specială cu inima umană: Această energie spirituală, care se găsește în inimă, uneori apare, uneori dispare, ea este atât de mică, încât nimic nu poate pătrunde, atât de mare, încât nimic nu poate scăpa.

Neliniștea care vatămă îndepărtează această Forță.

Dar în starea de neliniște a inimii, Calea se va întări de la sine.

Celui care a sesizat această Cale această forță îi curge prin cuvinte, prin ecare r de păr și, în forul său interior, nimic perisabil nu va mai rămâne.

Aici Calea este asociată nemuririi, imperisabilului. A urma Calea este o provocare 18

pentagrama 2016 / 3

personală: a întâlni destinul propriu și a umple viața proprie, del acestei Căi. Nei Yeh explică cum ne găsim esența, importanța acestei alegeri și ne învață cum să separăm lucrurile. A naviga în mijlocul extremităților cu o inimă care este în ordine pentru a primi Spiritul.

Forța va crește. Nei Yeh se poate rezuma astfel: «Cerul întreg ascultă o inimă care este în ordine!»

Dianne Sommers, autoarea articolului, a studiat lozo a la Amsterdam, chineza clasică la Leiden. Ea este interesată în mod special de medicina chineză a Chinei antice. În 2007, ea publică o traducere și o interpretare lozo că a textului Nei Yeh, text datând din 350 î. I.Ch.. Ea este acupunctor și zioterapeut practicant din 1983.

光 の ン ネ ル - T U N E L E

D E

L U M I N Ă

Când aţi ajuns la punctul în care nu mai așteptaţi un răspuns, veţi în cele din urmă capabili să oferiţi, în așa fel încât celălalt să e capabil să primească și să e recunoscător.

Când Iubirea s-a maturizat și, printr-o dizolvare a sinelui în Lumină, devine o strălucire, atunci Iubitul va eliberat de dependenţa de cel Iubit, iar Iubitul va deveni, de asemenea, desăvârșit prin eliberarea de cel Iubit.

Dag Hammerskjöld

Tunele de lumină

19

O oglindă a regilor pentru ziua de astăzi Dao De Jing(Tao Te King) a lui Lao Zi, cunoscută în întreaga lume, se mai numeşte în China, în egală măsură, „oglinda regilor”. În timpul lui Lao Zi, China era împărţită în mai multe state şi fiecare stat era guvernat de un rege care, după cum se credea, îşi primea mandatul direct din ceruri. Fiecare suveran se presupunea că guverna şi trăia în armonie cu Tao într-un dezinteres total.Astfel, ei reprezentau un exemplu pentru popoarele lor, iar Forţa lui Tao,Teh, putea fi exercitată de asemenea asupra fiecăruia dintre ei pentru a trăi în armonie cu însuşi Tao. n acele vremuri, oamenii încă nu-și dezvoltaseră o mare individualitate. Era de ajuns ca Regele să trăiască în armonie cu Tao pentru ca ei să îl imită. Lao Zi oferea sfaturi importante regilor – de pildă să nu se ridice deasupra poporului ci, dimpotrivă, să se plaseze chiar sub el.

Un râu nu se poate mări decât atunci când se a ă mai jos decât numeroasele pâraie. Seceta

Î

Lao Zi versetul 39: Cei nobili trebuie să se înrădăcineze în modes e.

Ce este sus, își are ca bază temelia.

Bartho Kriek Lao Zi v. 66 explică: De ce marile fluvii și oceanele sunt regi peste toate apele care curg?

Pentru că ș u să se retragă, ei sunt maeștrii tuturor cursurilor de apă.

Tot as el, cel înțelept trebuie să se situeze mai jos decât oamenii, dacă vrea să fie superior lor.

Dacă vrea să fie exigent în ceea ce privește poporul său, el trebuie să stea în urma lui.

El stă deasupra, fără să fie o povară pentru poporul său; Se află în fruntea oamenilor, fără să le facă vreun rău.

As el, regatul i se supune cu bucurie și nu se satură niciodată de el.

Pentru că evită orice confruntare, nimeni nu se ia la întrecere cu el.

Henri Borel 20

pentagrama 2016 / 3

usucă în mod regulat albia, ceea ce îi permite râului să se umple. Și când acesta se revarsă, atunci face pământul fertil. Faptul că râurile cele mai mari ajung să se verse în marea in nită este posibil numai pentru că nivelul mării este situat mai jos. Tot astfel, un rege nu poate puternic decât atunci când este smerit, când nu se ridică deasupra poporului său, ci rămâne atent la nevoile acestuia.

Simplitatea este fundamentul onoarei.

Ce e jos este fundamentul pentru ce e sus.

John Willemsens

Pentru că ș u să rămână mai prejos decât ele, marile fluvii și oceanele guvernează toate cursurile de apă. Iată de ce ele le sunt regi!

Dacă regele are întâietate, este pentru că el stă în spatele oamenilor.

El este deasupra oamenilor pentru că, în discursul său, el se plasează sub ei.

As el el poate sta în fruntea poporului fără ca poporul să simtă vreo presiune și conduce fără să aducă vreun prejudiciu.

Lumea este fericită cu el și nu renunță la el.

Aceasta pentru că el niciodată nu caută rivali.

As el, nimeni nu poate rivaliza cu el.

Kristofer Schipper

A AJUNGE LA ESENŢĂ

O oglindă a regilor pentru ziua de astăzi

21

Tao este precum apa, spune Lao Zi, v.8: Binele suprem este precum apa. Apa este o binefacere pentru toate creaturile și nu se întrece cu ele. Ea se află în locuri pe care toată lumea le urăște. As el, binele este aproape de Tao. J.A.Blok

Lao Zi 32 În acest Tot de sub ceruri, rolul pe care Calea îl joacă este asemănător râurilor din munți și văi în raport cu fluviile care curg spre mare.

J.J.Duyvedak

Curentul lui Tao se revarsă în marele ocean pentru că Tao este jos! Toate râurile mici își au astăzi cursul spre Tao. S-au scurs multe secole de la Lao Zi. Începând cu Secolul Luminilor, omul occidental nu mai depinde de un suveran, chiar dacă ar avea unul; el urmează un proces de dezvoltare care îl împinge să trăiască într-un mod autonom și astfel devine propriul său „suveran” care trebuie să-și găsească calea pentru a trăi în armonie cu Tao. De menționat că anumiți comentatori moderni ai Dao De Jing a rmă că „poporul” poate interpretat drept simbol al corpului cu organele sale, cu țesuturile, sângele și hormonii...

Pentru ca un om să devină suveran, în sens gurat sau la modul propriu, condițiile pentru a ajunge în acest stadiu sunt mereu aceleași.

Zhuang Zi (Chouang Tse) se referă la acest fapt astfel: 22

pentagrama 2016 / 3

Nimic nu se compară cu apa. Apa își împarte tuturor beneficiile, fără a fi un rival. Pentru că oamenii disprețuiesc uimilința poziției sale, apa ajunge foarte aproape de Tao. Kristofer Schipper

Calea (Tao) este pentru lume ceea ce fluviul și marea înseamnă pentru râuri și fluxuri.

Bartho Kriek

Într-adevăr!

A deschis și tăcut, milostiv și liniștit, singur în starea de calm, în nonacțiune, acesta este fundamentul celor zece mii de lucruri.

Aceste principii care iau poziția subalternă reprezintă Tao al sângelui care stă ascuns, Tao al regelui fără coroană.

(Zhuang Zi 13/1) Nonacțiunea înseamnă a nu face nimic în interes personal.

Zhuang Zi continuă: Pe acela care este tăcut precum un înțelept, care se poate mișca precum un rege, care grație nonacțiunii se poate ridica și locui simplu și natural în raport cu lumea, nimeni nu-l va putea întrece.

(Zhuang Zi 13/1) Acest rege nu se anulează din start, el este

Lao Zi spune aceasta în versetul 22 : De aceea Omul Sfânt este una cu Tao și se conduce după regulile lui Tao. El nu se laudă și de aceea este văzut.

El nu se afirmă și de aceea este „asemenea”.

Nu se laudă cu ce este capabil să facă, de aceea reușește.

El nu se mândrește cu meritele sale, de aceea guvernează.

De fapt, tocmai pentru că nu este rivalul nimănui, nimeni nu poate rivaliza cu el.

J.J.Duyvendak

simplu și modest și întotdeauna tăcut. Grație acestei tăceri, el poate trăi în nonacțiune, în wu wei așa cum o numește Lao Zi. Calea este cea care ia viață, Calea în urma căreia omul cu un comportament tradițional creează mereu mai mult spațiu omului care se concentrează pe Tao. J.van Rijckenborng spune în legătură cu acest subiect: „Chiar dacă în această fază omul dispune și trebuie încă să se servească de corpul său zic ('cel vechi'), el va domni cu iubire peste regatul care este departe de a perfect, în wu wei, adică într-o manieră neegocentrică, el va păși pe calea reînnoirii.”

Calea wu wei pune drept condiție a tăcut. Nu este vorba despre o tăcere aparentă, căci aceasta precede voința și inevitabil conduce la zgomot.

Tăcerea despre care este vorba este o liniște

De aceea Înțeleptul înțelege, cuprinde Unicul și devine un exemplu pentru lume.

El nu-și dorește să pară o lumină și de aceea el este iluminat.

El nu încearcă să fie un om dorit, de aceea el îi întrece pe toți.

El nu se laudă cu munca sa, de aceea el își câș gă meritul.

El nu se crede mai presus, de aceea este superior.

El nu se luptă și tocmai de aceea nimeni nu se poate lua la întrecere cu el.

Henri Borel

interioară, provenită din orientarea pe centrul imuabil al inimii. O orientare situată în nonacțiune. Atunci persoana se golește de propria importanță, așa cum se usucă valea unui râu. Acest gol se umple atunci instantaneu cu forța lui Tao, cu Teh. Ce spune J. van Rijckenborg în legătură cu aceasta? „Trans gurarea vorbește despre pierderea sinelui, despre o completă pierdere a sinelui. Și prin această pierdere se câștigă Aceasta. Aceasta reprezintă valoarea trans gurării. Aceasta este Tao. Este omul dumnezeu încă nenăscut, în ceea ce este nedeterminat. Aceasta nu mai conține nimic din mine însumi, cu toate acestea se naște prin sacri carea mea ca sine. Este un mister esențial.” „Regele” de astăzi nu poate rege decât dacă servește și stă mai prejos, precum râul în raport cu valea. Are mijloacele pentru a face aceasta, întrucât poartă Tao în inima sa.

O oglindă a regilor pentru ziua de astăzi

23

O grădină de lumină „Tu nu eşti nici ulei, nici aer” spunea într-o zi Dag Hammarskjold, „nu eşti decât fitilul, punctul în care flacăra produce lumina. Nu eşti decât lentila de sub fascicolul de lumină.Tu nu o poţi primi, răspândi şi avea decât aşa cum o lentilă o poate face.

Dacă te cauţi pe tine însuţi, furi transparenţa lentilei. Viaţa care ţi se revelează este măsura transparenţei tale – capacitatea de a nu te mai considera scopul. Şi vei ajunge să te cunoşti în funcţie de progresul la care ai ajuns ca instrument care se pune în serviciul oamenilor.”

L

a prima vedere, în ceea ce privește coabitarea și colaborarea, putem învăța de la animale și plante. Diversitatea de combinații se dovedește a deja surprinzătoare. Un elefant care merge vesel alături de un șoarece nu este ceva extraordinar într-o poveste, dar în realitate este mai puțin evident. În ceea ce ne privește, ințele umane, noi suntem blocate într-un handicap di cil: am devenit „individualități” într-o asemenea măsură, încât extraordinara conștiință care înainte conținea perspective ce îmbrățișau cosmosul, a ajuns să e umbrită de conștiința de sine. „Individualitate” înseamnă etimologic „care nu se sfărâmă”; așadar, trebuie să acceptăm persoana ca întreg, fără nicio posibilitate de compromis. Este deci previzibil că atunci când un astfel de centru al lumii sau „buric” ne arată calea, el intră în coliziune cu cel pe care îl păstrăm în su et și-l cultivăm. Iar șansele ca aceste două centre să ajungă să coabiteze sunt minime; de obicei, a trăi împreună cu alții este ceva posibil, chiar dacă nu este ușor, dar devine chiar mai di cil când este vorba să lucrezi în colaborare sau într-un grup.

Este posibilă o acțiune colectivă? Căci, în de nitiv, un proiect colectiv este realizat de indivizi, așa cum se întâmplă în jocurile la care jucătorii își așteaptă rândul. Armonia care se instalează între grup și indivizi depinde în mare măsură de cei care cad de acord asupra spațiului, a libertății de viziune și acțiune, a 24

pentagrama 2016 / 3

opiniilor pe care le au. O sarcină colectivă este gestionată atât din exterior, în funcție de o direcție cunoscută de toți, cât și din interior animată de solidaritate și entuziasm. Cineva ar putea spune: „Eu desenez planurile”, iar altul: „Eu mă ocup de decor”; tânăra fată, mai puțin atrăgătoare, care face curățenie, ar putea avea o vedere mai largă a lucrului în curs și ar putea spune cu mândrie: „Noi construim o catedrală!” Aici se revelează o conștiință a identității care depășește suma indivizilor care alcătuiesc grupul.

Cu toate acestea, cursul lucrurilor nu este întotdeauna ușor. Cu toții avem câte un defect pe care, în mod neașteptat, îl transformăm în ceva mai mare decât este. Movilița devine un munte di cil de traversat. O mulțime de visuri, mici sau mari, se transformă în coșmaruri la poalele acestui munte și se împotmolesc în câte un scandal sau con ict, astfel că este vorba cu siguranță despre un prag unde poate să apară o evoluție umană unică și neașteptată. În Pedeapsa su etului, Hermes oferă acest sfat surprinzător: „Ia act de esență, nu de proprietăți.” Iată ceva la care se poate medita și care nu poate prinde viață decât atunci când se desprinde de pe foaia de hârtie.

Omul pe care-l știam și-l iubeam până acum, nu se rezumă la această moviliță pe care o percepem la el ca pe ceva intolerabil; nu înseamnă decât un punct înghețat al su etului care nu re ectă lumina. De multe ori ține de noi să schimbăm o parte a sinelui pentru o

parte a altuia, să ne mutăm pretinsul „centru” al nostru spre Celălalt, cu alte cuvinte spre acest centru universal care trăiește și operează în ecare dintre noi. Acest Celălalt este identitatea noastră unică: face cunoscut locul nostru și funcția noastră în cadrul ansamblului. În spațiul pe care îl eliberăm astfel în inima noastră, poate crește puterea și gloria Celuilalt. În interiorul acestui proces, orice tulburare interioară se poate estompa dacă relativizăm tulburarea și dacă aducem cu blândețe puțin umor. Astfel, după ce ne-am confruntat cu rigiditatea unui munte, ne regăsim într-o grădină de lumină.

Atunci când capul, inima și mâinile fuzionează într-un singur corp, ecare dintre membri își poate îndeplini sarcina în totală libertate și în

totală autonomie, dar – în acest caz - dirijat de centru, de Spirit. Știm că acolo unde Lumina se poate deschide în individ, ea operează în întregul grup. Și aici, principiul de bază este „ia și dăruiește”: luați-vă locul și dăruiți-vă sarcinii care urmează.

Tot astfel, noi construim Corpul de Lumină, ecare în inima sa și, în același timp, colectiv, într-un grup format din cei care sunt în armonie unul cu altul, cunoscuți sau necunoscuți. Construim o „Casă Sancti Spiritus” care se mai numește „Templul din mijloc”. Într-un astfel de spațiu, Lumina există pentru toți, fără nicio deosebire. În marea Rânduială a Luminii, ecare are locul său și sarcina sa. *Despre Dag Hammarskjold, a se vedea pagina 45

O grădină de lumină

25

26

pentagrama 2016 / 3

Focul lui Baal Shem Tov Secolul al XVIII-lea este adesea descris ca fiind punctul culminant al culturii europene. Johann Sebastian Bach s-a născut la începutul acestei perioade. Spre sfârşitul secolului au trăit persoane ca Voltaire, Wolfgang Amadeus Mozart şi George Washington. În aceeaşi perioadă, în Europa de Est (Polonia, Lituania), a trăit legendarul Rabin Israel Ben Eliezer (1698-1760). De asemenea, cunoscut sub numele de Baal Shem Tov (Stăpânul Numelui Bun) sau pur şi simplu Beşt, care a dat o direcţie complet nouă misticismului evreiesc. A fost considerat fondatorul mişcării spirituale a hasidismului. Noile idei spirituale, precum şi modul său de gândire şi de viaţă au influenţat în mare măsură spiritul poporului evreu. Martin Buber, în cartea sa Legenda lui Baal Shem, povesteşte istoria fascinantă a Rabinului Israel Ben Eliezer.

U

n Baal Shem este un Stăpân al Cu v i nt e l or Bu n e ( Ma e s t r u a l Numelor). Baal Shem Tov a adus un pic de bucurie și fervoare într-o perioadă de tristețe și mizerie de nedescris. El a fost scânteia care a salvat de tenebre și vid numeroase comunități evreiești din acea vreme. Scânteia lui devenise o acără care lumina obscuritatea. Datorită lui, hasidismul a dobândit un nou impuls. Este demn de remarcat faptul că a dispărut, ca să spunem așa, în vârful degetelor, fără a lăsa un minim indiciu autobiogra c. Nu există niciun portret al său și niciun document care să-i dovedească existența.

Studentului pe care îl văzuse luând notițe în timpul lecţiilor sale, Baal Shem îi spuse: „Nu este nimic din mine în notiţele tale. Crezi că ai auzit ce am spus… Eu am spus una, tu ai înţeles alta, iar ceea ce-ai scris în ele este cu totul altceva.” În ința sa interioară trăise experiența veșniciei, dar pentru fraţii săi doar legenda sa este încă vie, cu efecte profunde și de durată.

Tatăl său Israel, recunoscuse talentul excepțional al ului deja la o vârstă fragedă. Cu

puțin timp înainte de moartea sa, el i-a spus: „Adu-ţi aminte lucrul acesta ule, Dumnezeu e cu tine și tu nu trebuie să te temi decât de El.” Israel a adăugat mai târziu: „ Dumnezeu veghează. El este în ecare viață, totul demonstrează voinţa Sa. El decide de câte ori o frunză se învârte în praf înainte ca vântul să o adune și s-o arunce departe.”

Pentru a-l deosebi de Maeștrii Cuvântului care l-au precedat, el a adăugat termenul „Tov” (cel Bun) și așa a fost cunoscut de toți drept Baal Shem Tov. A călătorit prin țară în lung și-n lat, prin sate, prin păduri și prin piețe, fără prejudecăți. Când întâlnea o persoană interesantă, făcea tot posibilul să o introducă în anturajul său. Nu avea însă nicio simpatie pentru medici despre care spunea: „Ei cred că pot explica totul, dar văd doar suprafața bolii.”

Plângându-se de rabinii o ciali a adăugat: „Într-o bună zi, ei vor atât de mulți, încât vor împiedica revenirea lui Mesia.” Era cunoscut mai ales pentru bunătatea, amabilitatea și cordialitatea sa. Repeta mereu: „Atâta timp cât ramura nu este separată de copac, mai există încă o speranță” și „Dacă vrei să scoţi pe cineva Focul lui Baal Shem Tov

27

Vehemenţa unei inimi pure o depăşeşte pe cea a unui gând complex şi impenetrabil; mândria înţelepciunii este mai rea decât ignoranţa. A căuta este mai important decât a găsi.

din noroi, nu te teme că te vei murdări” sau „Un Tzaddik mic îi iubește pe micii păcătoși, un mare Tzaddik îi iubește pe marii păcătoși”.(Un Tzaddik este un om înţelept în slujba lui Dumnezeu).

Există numeroase povestiri despre convertirile unor rabini păcătoși și ale altor persoane, care au avut loc datorită lui Baal Shem Tov. Din principiu, el nu judeca pe nimeni, era acolo pentru a ajuta, nu pentru a condamna. Într-o bună zi i-a spus vizitiului său: „Te rog, aruncă biciul, chiar dacă calul își merită pedeapsa! Cine ţi-a spus că tu ești cel care trebuie să i-o aplice?”

Nu se rușina să frecventeze persoane suspecte sau de rang inferior și își considera prezenţa în mijlocul acestora mai importantă decât în mijlocul lumii de rang înalt. Într-o zi, el a fost martorul unui schimb violent de cuvinte între soția și menajera sa. Când a văzut că cele două femei se pregăteau să se îndrepte către tribunal, rabinul s-a ridicat în picioare, s-a îmbrăcat cu hainele pentru Sabat și le-a însoţit. Soția lui l-a întrebat: „De ce vii și tu? N-am nevoie de ajutorul tău.” Baal Shem îi răspunse: „Tu nu ai nevoie, dar menajera ta da. Tu ești respectată și bine cunoscută, dar nimeni n-o va ajuta pe biata fată și nimeni n-o va apăra.”

Imaginați-vă o clădire cu nenumărate uși și în spatele ecăreia o comoară la dispoziţia ecărui vizitator. Cât de ușor aceștia își vor uita adevăratul motiv al vizitei, adică acela de a-l vedea pe Rege. La capătul unui lung coridor, regele își așteaptă vizitatorii deli, care nu s-au lăsat distrași de comorile sale. Într-o zi, Baal Shem a rămas să se roage mai mult decât de obicei. Mulți dintre elevii săi au obosit și l-au lăsat de unul singur. Data 28

pentagrama 2016 / 3

următoare, Baal Shem le-a narat următoarea poveste: „Imaginați-vă o pasăre minunată, foarte rară, care stă pe cele mai înalte ramuri ale unui copac. Un grup de oameni au format o scară unul pe spatele altuia pentru ca unul dintre ei să prindă pasărea. Dar, oamenii de jos, care nu vedeau nimic, pierzându-și răbdarea au plecat spre casă. Scara umană s-a prăbușit, iar pasărea rară a zburat departe.”

Altă dată a explicat semni caţia hasidismului și a pus următoarea întrebare: „Conoașteţi povestea erarului care voia să devină independent? Acesta a cumpărat o nicovală, un ciocan și o foale. S-a pus la muncă, dar în zadar pentru că forja rămânea rece. Așa că s-a dus să ceară sfatul unui bătrân erar care i-a spus: «Ai tot ce-ţi trebuie, îţi lipsește doar scânteia.».

Acesta, spuse Baal Shem, este tocmai hasidismul: scânteia!” Învățătura hasidică și viața hasizilor se bazează pe patru stâlpi: Hitlahabut, Aboda, Kavana și Shi ut.

HITLAHABUT – FOCUL SUFLETULUI este descris după cum urmează. Dacă cineva dorește mult o femeie și se uită la hainele sale strălucitoare și colorate, dorința sa nu este îndreptată spre îmbrăcămintea strălucitoare și colorată, ci spre splendoarea femeii care o poartă.

Astfel anumite persoane văd doar aparenţa, în timp ce altele, care tânjesc sincer după Dumnezeu văd prin lucrurile super ciale ale acestei lumi forța și puterea Creatorului care trăiește în tot și în toate. În Școala Spirituală noi numim acest lucru „dorinţa de salvare “.

Hitlahabut se înalţă mai presus de toate constrângerile și limitările vieții dialectice,

pentru a deveni una cu Dumnezeu. Hitlahabut este și paharul milei sau cheia veșnică, care deschide către Divin. Hitlahabut dezvăluie scopul vieţii dialectice și în același timp este treapta care trebuie urcată pentru înălţarea către veșnicie. Îngerii se odihnesc în Dumnezeu, dar su etele s nţite se mișcă încontinuu din veșnicie în veșnicie. Ele își abandonează toate constrângerile și legăturile dialectice. Din acest motiv su etele s nţite stau deasupra îngerilor.

ABODA – CERCETAREA ȘI ÎNŢELEGERA LUI DUMNEZEU ȘI SLUJIREA Taina milei este inexplicabilă. A căuta și a găsi, iată ce determină viaţa unei inţe umane. Nu doar pentru o viaţă, ci pentru nenumăratele întoarceri ale unui su et nefericit care aspiră. În plus Dumnezeu vrea să e căutat. Ar vrea oare să nu e găsit? Există o anecdotă foarte utilă, care urmează explicaţiei. Nepotul

Rabinului Baruch, membru al familiei lui Baal Shem, într-o bună zi, jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu un alt băiat, a așteptat mult în ascunzișul său crezând că băiatul cu care se juca îl căuta, dar nu putea să-l găsească. După o lungă așteptare și-a părăsit ascunzișul ca să se arate, dar nu și-a găsit nicăieri tovarășul de joacă. Prietenul său nici măcar nu încercase săl găsească. Când a înţeles acest adevăr a luat-o la fugă plângând către bunicul său. S-a plâns la acesta de ignoranţa tovarășului de joacă și de faptul că acesta nici măcar nu încercase să-l găsească. Rabinul Baruch cu ochii în lacrimi îi spuse: „Dumnezeu spune același lucru despre noi.”

Omenirea trebuie să înțeleagă că mizeria noastră provine din suferința Shekhinah-ei, divina Scânteie de Spirit încătușată. Oamenii trebuie să e conștienți de faptul că di cultățile și mizeriile lor sunt și mizeriile și di cultățile Focul lui Baal Shem Tov

29

光 の ン ネ ル - T U N E L E

D E

L U M I N Ă

În punctul de repaus din centrul inţei noastre, întâlnim o lume în care toate lucrurile sunt de asemenea în repaus.

Acolo, un copac devine un mister, un nor o revelaţie, ecare om un cosmos din ale cărui bogăţii putem capta doar licăriri.

Viaţa în simplitate este simplă, dar ne deschide o carte în care niciodată nu vom trece dincolo de prima silabă.

Dag Hammerskjöld

30

pentagrama 2016 / 3

lui Shekhina. Prin urmare, nu ar trebui să dăm pre a m a re i mp or t a nţ ă i nt e re s e l or ș i problemele noastre, e ele umile sau so sticate, ci mai degrabă ar trebui să luăm în considerare ceea ce putem face pentru a ajuta ca scânteia divină să se întoarcă la gloria sa inițială. Atunci totul s-ar rezolva, chiar și mizeria individuală. În ceea ce privește rugăciunea, Shekhinah spune: „Eu sunt rugăciunea...” Acest lucru ne amintește de o cantată a lui J.S. Bach, în care este scris: „Nu știm ce să spunem în rugăciunile noastre, dar su etul în noi se roagă cu inefabile suspine” sau „Doamne, tu-mi cunoști gândurile, chiar înainte să-mi vină cuvântul pe limbă.”

Se spune că Baal Shem s-a oprit într-o zi la pragul unui loc de rugăciune și a spus, plin de reținere: „Nu pot să intru aici, locul acesta e plin de rugăciuni de sus până jos. Adepţii săi au rămas uimiți de acest comentariu, pentru că din punctul lor de vedere nimic nu era mai presus de acel loc.” Baal Shem le-a explicat următoarele: „Dacă semni cația rugăciunilor nu-I este adresată Celui Preaînalt, atotcuprinzător, atunci rugăciunile nu se pot ridica și se acumulează în partea de jos și astfel locul de

rugăciune este plin doar de confuzie. Nicio rugăciune nu este mai milostivă și nu se ridică direct în cer, decât rugăciunea unei persoane simple, care nu știe ce să spună și transmite doar profunda dorință a inimii. Pentru Dumnezeu această rugăciune este precum cântecul unei privighetori în grădina regelui... mai dulce decât orice deferenţă a curtenilor în camera tronului.”

Baal Shem subliniază cât este de important pentru cei ce năzuiesc spre s nțire să-și mențină evlavia arzând constant cu acără vie.

KAVANA este taina su etului orientat spre un ţel. Există doar un singur ţel. Toate căile au o unică destinație, doar un capăt; orice deviaţie conduce oricum la destinație. Kavana este o rază de glorie divină care vieţuiește în ința umană în scopul eliberării sale. Mântuirea se va produce atunci când Shekhinah, scânteia divină, se va întoarce din exil. Toate voaluri pământești care acoperă slava lui Dumnezeu vor ridicate și scânteia divină puri cată, Shekhinah, va deveni una cu unicul și adevăratul său Maestru. Aceasta este calea mântuirii: toate su etele și scânteile de spirit emanate de su etul divin originar, vor pune Focul lui Baal Shem Tov

31

Aceasta este calea mântuirii: toate sufletele şi scânteile de spirit emanate de sufletul divin originar, vor pune capăt călătoriei lor de rătăcire şi se vor întoarce purificate acasă.

capăt călătoriei lor de rătăcire și se vor întoarce puri cate acasă.

Un căutător într-adevăr sincer va trăi întotdeauna ca și cum această unire glorioasă ar putea avea loc în orice moment: aici, acum, azi. În viața zilnică, va trăi mereu ind conștient că veșnicia radiază prin timp.

Această ință umană nu se poate gândi la nimic altceva, decât că acum, da, chiar acum, va sosi momentul mult dorit. Vocea interioară a veșniciei, va deveni mereu mai tare și-l va îndemna. Această ință va vedea că totul este imperfect. Disconfortul și suferința tuturor ințelor îi vor vorbi, iar vântul îi va aduce toată amărăciunea lumii. În ochii acelei persoane lumea este ca un fruct necopt. Ea însăși este o parte din slava divină, dar dacă se uită la lumea din jurul său, vede oriunde discordie, con ict și disperare.

Cu toate acestea, calea spre mântuire cere ca toate su etele și scânteile su etului originar răspândite în toate creaturile și căzute în dezordine în lume sau din eroare în timp - să-și termine peregrinările și să să se întoarcă puri cate, acasă.

Hasizii compară această inţă cu un rege care nu-și începe petrecerea decât atunci când sosește și ultimul invitat. Toate ințele umane sunt locuinţele su etelor pierdute. În sensul lui Kavana, inţa umană trebuie să-i ajute pe cei care au căzut să se ridice și să elibereze prizonierii. Deci nu este vorba doar de a aștepta, sau a aspira, ci de a participa la eliberarea lumii.

32

pentagrama 2016 / 3

Kavana este, de asemenea, taina su etului care se orientează spre salvarea lumii. Hasizii spun: „Scânteile căzute vor înălţate, lumile căzute vor răscumpărate și reînnoite și toate acestea se vor întâmpla datorită celor care se roagă și cântă cu s nțenie, mănâncă și vorbesc cu s nțenie și își duc viața de zi cu zi în s nțenie.”

SCHIFLUT – DESPRE SMERENIE Smerenia despre care este vorba nu înseamnă a se umili sau a se degrada. Cel mai mare rău este acela de a uita în profunzimea su etului, că suntem ii unui Rege. Cine este cu adevărat smerit îi percepe pe ceilalţi ca pe sine însuși, iar pe sine la fel cu ceilalţi. Un tzaddik spunea odată: „Dacă Mesia ar veni azi și mi-ar spune că sunt mai bun decât oricine altcineva, i-aș răspunde că nu este Mesia.”

Căutătorul sincer și smerit, trăiește în ecare ință și îi cunoaște atât natura, cât și virtuțile.

Pentru acesta, nicio ință nu este diferită de celelalte. El știe intuitiv că există valori profunde ascunse în ecare ință umană. Știe că într-o bună zi, toţi își vor găsi calea interioară.

Cine trăiește în toate ințele, în conformitate cu taina smereniei, este incapabil să judece.

Cine judecă o altă inţă umană se judecă pe sine însuși. Cine se îndepărtează de un păcătos este vinovat. Un sfânt va suferi de păcatul tovarășului său, ca și cum ar propriul păcat.

Oamenii îl caută pe Dumnezeu în focul singuratic al propriului su et. Cu toate acestea, există un ritual spiritual, care poate realizat

numai în prietenie și comuniune cu ceilalţi. Cu cât mai mult un om este în comuniune cu ceilalți, cu atât este mai dispus și mai capabil să dăruiască. Dar prietenii noștri au o capacitate limitată de a primi, pentru că dacă se toarnă dintr-un mare butoi, într-o ceașcă, limita este impusă de măsura ceștii.

Ființa umană care a ajuns la o unitate interioară cu Celălalt, poate participa la opera de mântuire a lumii. Cu cât mai departe a ajuns pe calea interioară de puri care o ință umană, cu atât mai vie este înțelegerea comuniunii tuturor ințelor, precum și certitudinea de a o parte din totalitate. Acest lucru face parte tot din taina smereniei.

Hasidismul lui Baal Shem neagă orice abstracţie. Dacă iubim doar divinitatea și excludem omul, Dumnezeu este redus la o simplă abstracție. Misterul iubirii și taina lui Dumnezeu se a ă numai în uniune.

Un tzaddik spunea: „Cum se poate spune că eu sunt un maestru, atunci când simt mai multă iubire pentru familia mea și pentru prietenii mei, decât pentru toți ceilalți oameni?”

Despre prietenie Baal Shem spunea: „Atunci când o persoană își dă seama că este urâtă de o persoană, ea trebuie s-o iubească și mai mult, deoarece comunitatea celor vii este carul slavei lui Dumnezeu.”

Dacă apare o crăpătură în car trebuie să e reparată. În cazul în care nu există su cientă iubire, legăturile carului se rup, de aceea este

important să se mărească propria iubire cu scopul de a depăși orice eventuală imperfecţiune. Dacă unei persoane i-ar plăcea să cânte, dar nu găsește tonul potrivit, atunci cineva ar trebui să o ajute să-și găsească tonul potrivit, poate cântând cu ea. Acesta este misterul. A ajuta nu este o virtute, ci însăși esenţa care permite circulația existenței.

LEGENDA Am văzut cum cei patru stâlpi ai Hasidismului formează, ca să spunem așa, un pătrat de construcție.

Legenda lui Baal Shem Tov ar putea rezumată în mitul „Eu și Celălalt”, cel care cheamă și cel chemat; Efemerul care intră în contact cu veșnicia și veșnicia care are nevoie de efemer. Numai cei care pătrund în ne ința absolutului, vor ghidaţi de Spirit. Așa precum semințele nu pot g e r m i n a î n a i nt e d e a a c c e p t at e ș i transformate de pământ, tot la fel se întâmplă cu omul care dorește apariţia Celuilalt. El trebuie să facă efortul maxim pentru a ajunge la „tăcerea” interioară. Atunci Dumnezeu va trezi în el o nouă creație. Va ca un bine Focul lui Baal Shem Tov

33

inepuizabil, sau un curent care nu încetează niciodată să curgă. Toate acestea arată cum pentru Baal Shem conceptul de Mesia este foarte diferit de cel al Iudaismului ortodox.

Iudaismul ortodox așteaptă încă întoarcerea l u i Me s i a , î n t i m p c e C h r i s t o s e s t e omniprezent, ca o scânteie în ecare om, o scânteie care poate reînvia în orice moment. Într-o conversație cu rabinul David, care a rma cu aroganţă că și credința sa arzătoare ar putut provoca apariţia lui Mesia, Baal Shem Tov spuse: „Rabinule David, tu chiar crezi că poți prinde ce-i impenetrabil cu puterea ta?

Chiar dacă toată această cunoștință ar putea ajunge la cele mai înalte sfere ale cerului devenind un maestru al tronului lui Mesia, chiar crezi că L-ai putea apuca cu o mână puternică și reține precum mâna mea îţi reţine acum umărul drept? Mesia veghează soarele și corpurile cerești într-o multitudine de aspecte și toate planetele se îndreaptă spre El în evoluția lor.

Oriunde s-ar a a, El este custodele su etelor în creștere și înalță scânteile căzute în adâncimi abisale, căci El face parte din moartea zilnică și tăcut, El ia parte la germinare, El se înalţă și coboară în ecare zi.”

Auzind cuvintele lui Baal Shem, rabinul plânse. În inima și în su etul său se născuse o asemenea smerenie, încât întreaga sa ință era în agitaţie.

Baal Shem, observând această schimbare interioară, trase următoarea concluzie: „Astfel poţi ajuta scânteile divine căzute să se ridice.

Rabin, așa tu ești în Mesia și Mesia este în tine.”

34

pentagrama 2016 / 3

Încheiem acest articol vorbind despre ul lui Baal Shem Tov, Rabbi Hirsch, care i-a fost succesor. Acesta nu avea autoritatea și forţa tatălui său și ca atare a devenit, o persoană mai degrabă introvertită. Într-o noapte, în vis, l-a întrebat pe tatăl său: „Cum ar trebui să-L slujesc pe Dumnezeu?”

Baal Shem, care se căţărase pe un munte înalt și sărise într-un abis, îi răspunse: „Așa!”. Iar data viitoare, când i s-a arătat ului ca un munte de foc care a explodat apoi în mii de bucățele în ăcărate, a exclamat: „Așa e!”

Gânditorul nonconformist La două sute de ani de la naşterea gânditorului Søren Kierkegaard (1813-1855), interesul pentru opera sa este în creştere, unele titluri mai puţin cunoscute devenind accesibile unui public mai larg – lucru pe care l-a prevestit.

Lipsit de falsă modestie, el ştia că mulţi îl vor înţelege mult mai târziu şi, în primul rând, acesta nu scria pentru contemporanii săi.

K

ierkegaard și-a descris într-un mod just concetățenii ca „exemple de oameni ai maselor”, ca oameni care nu pot ei înșiși pentru că nu sunt satifăcuți de sine. El a ridicat impetuos sabia împotriva concepțiilor prestabilite și a străpuns radical obiceiurile și datinile lor comune, ca ulterior să părăsească tradițiile religioase ale bisericii statale, lăsându-le unde le este locul.

Autosu ciența clasei de mijloc și sărăcia spirituală nu au ajutat la promovarea spiritului gândirii creștine adevărate! Decât să meargă cu turma, el a decis să meargă pe cont propriu, devotându-se, inimă și su et, modului de viață creștin originar. În eforturile sale de a-și croi viața conform cu scopul său, a adoptat traiul solitar de scriitor, a refuzat să își îndeplinească datoriile de preot rural și chiar a anulat căsătoria pe care urma să o aibă cu logodnica sa.

Apoi, ca și când și-ar prevăzut anii predestinați, a compus o lucrare voluminoasă într-un timp foarte scurt, murind la vârsta de patruzeci și doi de ani, fără recunoașterea cuvenită unei astfel de lucrări. De altfel, a dat peste câteva articole din ziarul local, unde el era subiectul de satiră. Până și copiii îl strigau pe stradă.

Cui se adresează acest gânditor unic și nonconformist care s-a ascuns sub numeroase pseudonime, dând cărților sale titluri bizare și lucrând fervent la mai multe cărți deodată, în afara scrierii zilnice în jurnal? A scris pentru cititorul individual, pentru dumneavoastră și

pentru mine, deși, în același timp, nu a ușurat treaba cititorului – parțial, din cauza faptului că nu este niciodată sigur cine ce spune și la ce se referă – dar în mare parte, pentru că acesta este de părere că adevărul poate comunicat numai indirect.

Nu fără motiv, Kierkegaard a fost numit precursorul postmodernismului, cel care a “reconstruit” marile teorii și ideologii, una după alta. Trecând prin toate divagațiile și discursurile explicite ale multelor sale alter egouri, totuși, există o mare chemare, o chemare care se adresează persoanelor pentru care a scris, provocându-ne să ne luăm inima în dinți, precum a făcut și el în viața lui, să ne urmăm numai busola noastră interioară. Și deși ne alarmează și ne confruntă direct în mod continuu cu noi înșine, nici măcar o dată nu îndoctrinează și nu arată cu degetul. Nu se abate niciodată de la esența subiectului cu generalități grosiere, iar subiectul este întotdeauna sinele nostru. Din contră, el ne provoacă în mod direct să m cine suntem, în existența noastră reală concretă, fără să fantazăm, fără să ne înșelăm cu raționamente logice și cu credințe străine de viață, fără observații super ciale la adresa altora – la comportamentele lor, idealurile lor și la dezamăgirile lor – lucru care nu înseamnă decât încercarea de a scăpa de povara propriei vieți pentru a nu forțați să trăim în adevăr.

El nu face acest lucru. În viziunea lui, viața nu poate trăită la adevărata sa intensitate în timp ce suntem închiși între zidurile sigure ale Gânditorul nonconformist

35

structurilor autoasigurate de credință și ale celor mentale predeterminate; ci ea are nevoie de atmosfera de viață liberă care merge curajoasă într-o direcție total diferită decât curentul super cial. Acela care dorește în mod autentic să e cine este cu adevărat, poate face aceasta, dacă are cu adevărat voință. O viață împlinitoare, cu toată nesiguranța sa îngrijorătoare, trebuie să aibă loc în mijlocul unei lumi pline de contradicții și con icte.

Totuși, aceasta nu înseamnă complacerea în viața senzorială la care se referă Kierkegaard prin expresia „omul estetic”, persoana care se agață de norocul efemer, de plăcerile de

36

pentagrama 2016 / 3

moment vaporoase și contrarietățile care le acompaniază, pe care le poate oferi experiența vieții în această lume. Într-adevăr, Kierkegaard consideră necesară ridicarea din nemijlocirea acestei lumi cu ajutorul voinței libere. În același timp, el nu este de părere că o cultură colectivă de „persoane etice” este capabilă să elibereze ințele umane, atâta vreme cât acestea stau lipite de prescripțiile lor morale și religioase.

Aceștia pot cel mult să obțină un compromis agreabil cu mediocritatea lumească, unde își pot împăca cu greu conștiința personală. Mai mult, el condamnă toate re ecțiile intelectuale care așază lucrurile în concepte logice, toate cu

teorii inconsistente și cu judecăți despre ce este adevărat, fals, bun sau rău.

Din acest punct de vedere, nu este posibil a se urmări adevărul obiectiv prin preocuparea referitoare la cunoașterea detașată lumească sau cu date istorice, prin care nimeni nu poate vreodată capabil să îndeplinească și să își concretizeze propria vocație unică și propriul destin. Trecând și el prin toate acestea, Kierkegaard știa destul de bine aceste lucruri, deci nu este de mirare că a avut capacitatea de a analiza și de a schița toate aceste diversități ale vieții. În descrierile sale, toate aleile pe care le credea înfundate devin autostrăzi pe care le parcurge fără probleme. El era de părere că disperarea absolută lovește total și irevocabil la sfârșitul ecărei vieți, din cauza eșecului și a lipsei de putere de a trăi viața complet.

Astfel ne plasează pe noi ca indivizi în fața aventurii unicei misiuni a vieții. El ne arată propriile noastre frici existențiale, o condiție pe care o numește „nesiguranță obiectivă”, situația foarte precară de a nu avea niciun loc în această lume în care să găsești o fărâmă de protecție. În același timp, în toate scrierile sale ne imploră să nu plonjăm prea adânc în mijlocul fricii și a nesiguranței, căci atunci riscăm să devenim și mai închiși în noi înșine, în tentația puternică de a ne pierde în visuri, trăind în trecut și îngrijorându-ne de viitor.

El ne spune că toate acestea nu ne pot ajuta dacă nu reușim acum să dăm expresie sinelui real, deoarece numai în acest mod putem ajunge la cunoașterea care este înțelepciunea autentică vie, o înțelepciune neîmpotmolită în sloganuri sau învățată din cărți. Ca să vedem prin tot ce este temporal și să ne vedem locul în

Citat din Kierkegaard Majoritatea oamenilor – în special cei care au suferit într-un fel sau altul în copilărie și au o cruce de purtat, o restricție grea a sufletului lor – încep cu speranța și cu ceea ce lumea numește credință, anume că lucrurile se vor îmbunătăți, că Dumnezeu va pune totul în ordine și așa mai departe. Apoi, încet dar sigur, cum schimbarea în mai bine nu apare, aceștia recurg puțin câte puțin, la confortul unei eternități, adică învață să se resemneze la a-și trage forța din conceptul veșniciei. Cei de o natură mai profundă, mai înclinați de Dumnezeu către etern, înțeleg de la început că suferința lor prezentă trebuie îndurată toată viața și că nu îi pot cere lui Dumnezeu o formă de ajutor atât de extraordinară și de paradoxală, chiar dacă, pentru ei, nimic nu este mai cert decât Iubirea perfectă a lui Dumnezeu.

Astfel se resemnează, deoarece eternul este atât de aproape de ei, iar aceștia descoperă o anumită pace în acest fel, în certitudinea continuă și binecuvântată că Dumnezeu este Iubire. Cu toate acestea, trebuie să își accepte suferința. În decursul timpului, cu cât intră mai mult în realitatea concretă a vieții, cu conștiința crescândă a faptului că sunt ființe finite; când timpul și continuitatea sa își exercită forța asupra lor și, în ciuda

Gânditorul nonconformist

37

Datorită înclinației sale în direcția concreteții și unicității existenței umane, cu un accent pe liberul arbitru personal, Kierkegaard este câteodată considerat tatăl existențialismului, curent care s-a răspândit prin personalități ca Jean-Paul Sartre (1905-1980) și Albert Camus (1913-1960), dar care a căpătat progresiv o tentă de ateism. Oamenii pot găsi un anumit nivel de libertate în acesta, descotorosindu-se de toată conducerea unui Dumnezeu autoritar. Cu toate acestea, curentul de gândire precum cel exprimat de ireproșabilul filozof

german Mar n Heidegger (1889-1976), consideră existența umană ca fiind complet coerentă cu esența, cu Ființa esențială. Adevărul se sustrage oricărei forme de gândire, spune el, iese la lumină și se revelează efec v în realitatea concretă a vieții însăși. Precum în cuvântul grecesc „alatheia”, nu este un secret că înseamnă literalmente: a nu mai rămâne în uitarea râului Lethe. Unul dintre ucenicii săi recunoscuți a fost evreica Hannah Arendt (19061 9 7 5 ) , c u n o s c u tă p e n t r u ex p u n e re a s a provocatoare care a stârnit mare larmă în procesul

a c e a s t ă t e mp o r a l i t at e , c o n d i ț i a e s t e aut o c u n o a ș t e re a , d a r ș i c u n o a ș t e re a transcendentului, în care sinele nostru real își are fundația, ridicat deasupra a tot ce este temporal, căci adevăratul sine ia ință din absolutul impenetrabil.

Acest fapt ne confruntă cu paradoxul propriei noastre existențe, pe care Kierkegaard o privește ca pe o sinteză a timpului și a eternității, a nitului și a in nitului. Numai conștientizarea adâncă a acestei situații ne poate duce spre calitatea interioară necesară pentru a merge mai departe, după cum se exprimă acesta: de la disperare la speranță, de la frică la încredere, de la închis la deschis – toate calitățile pe care lumea obișnuită, aparența lucrurilor, nu le va putea dobândi.

Nici știința, nici meritul social, nici prea multa dedicare umană a credinței nu le poate realiza.

Iată de ce Kierkegaard ne invită să alegem în mod hotărât pentru noi înșine, nu în sensul

nit, ci în sensul absolut, căci – acesta declară cu claritate – a nu noi înșine înseamnă a lipsit de Spirit.

Așadar este necesar ca ecare dintre noi să îndrăznească să facă saltul pe care nimic din lumea aceasta nu îl poate explica – penetrarea radicală din tot ce este cunoscut, către necunoscutul absolut, în Celălalt, în abisul inței, în ceea ce nu se poate nici gândi, nici înțelege. Aceasta este întru totul cea mai imuabilă înțelegere pe care o poate căpăta cineva, așa încât să nu e niciodată suma lucrurilor nite, a experiențelor temporare.

Este o chemare ce nu poate atenuată sau alungată rațional. Kierkegaard ne imploră explicit să nu ne mai agățăm de nit, căci întotdeauna acesta duce la o exclusivitate demonică, precum este cazul tuturor ideologiilor oarbe ale sistemelor totalitare, care închid necondiționatul în condiționat.

Speranța lui este ca, în toate limitările noastre

38

pentagrama 2016 / 3

de judecată al lui Eichmann în Israel din anii 1960.

De reținut, de asemenea, Hans Jonas (1903-1993), care în cercetările sale asupra spiritului Gnos cilor Alexandrini, a găsit mari similarități cu existențialismul atunci când citea despre starea decăzută a omului. Dacă ci m bine lucrările lui Kierkegaard, putem observa o similaritate între omul este c, cel e c și cel religios, și purile despre care vorbesc Gnos cii: hyle c (omul fizic), psihic (omul sufletului natural) și omul pneuma c (omul suflet-spirit).

temporale, în toată gândirea, emoțiile și faptele noastre, în toate drumurile noastre, să devenim conștienți de eternul din noi, de Spiritul din noi. Aceasta vrea să spună prin „resemnare”: renunțarea la viața însăși, abandonarea sinelui temporal. Paradoxal, pentru a sincer cu sine, trebuie să ceri ceva de la sine. Dar nu se termină aici, pentru că întotdeauna există o mișcare dublă, o repetiție, o întoarcere la cel de care te-ai distanțat. Prin procesul detașării, în același timp, alte uși se deschid întotdeauna către deplinătatea vieții spirituale ca renaștere potențială – nu în lumea temporală, care ar însemna o versiune modi cată a aceluiași sine vechi – ci o naștere nouă în viața Su etului-Spirit. Oricine poate deveni doar o iluzie a sinelui autonom, dar atunci și-ar preda toată autoritatea de sine. În viziunea sa, renașterea nu înseamnă încercarea de a scăpa de nit, printr-o dorință fără margini, mistică și pasivă, căci exact în

acestor exercitări, devine din ce în ce mai dificil, an după an, doar cu noțiunea de eternitate care să-i reconforteze; când în felul acesta devin mai umili, sau învață câte ceva despre ce înseamnă să fii cu adevărat om – deși prea idealist sau prea abstract în resemnarea lor, lăsând astfel loc pentru momente de disperare – atunci, prin forța absurdului, potențialul adevăratei credințe poate răsări în ei și aceștia pot avea totală încredere, deși se află în temporalitate, iar Dumnezeu îi va ajuta cu siguranță.

(Fragment din jurnalul său) Toate acestea indică faptul că majoritatea oamenilor nu ating niciodată deplinătatea credinței.

Gânditorul nonconformist

39

După ce Kierkegaard a rupt logodna cu Regine Olsen, i-a lăsat inelul de logodnă pe care i-l dăruise, făcut în forma unei cruci: transformarea iubirii sale ordinare într-o iubire spirituală înaltă, ca devotament etern.

Kierkegaard a renunțat la fericirea proprie, considerându-se incapabil de a un soț bun și nu voia să o facă nefericită. Dar Regine a suferit astfel mai mult.

mijlocul nitului, in nitul se poate realiza.

Numai în mijlocul schimbării, omul se poate preda cu încredere către ceea ce este deasupra oricărei schimbări: vieții absolute și adevăratei geneze de sine, transparent și deschis pentru viața care transcende nitul.

O astfel de viață nu cere starea de inerție și lăsarea în voia sorții, închiderea în momente efemere, ci starea de a cu adevărat prezent „în timp”. Kierkegaard nu caută eternitatea departe, ci chiar aici, la intersecția unde viața se întâmplă; la atingerea eternității care străpunge timpul. O dată cu ecare clipire a ochilor se poate sta acolo unde pacea și mișcarea coincid. Atunci acela se întoarce la starea originară de inocență, într-o nemijlocire total diferită care nu se retrage de la gândirea critică – precum „omul estetic” în care Spiritul încă doarme – ci depășește gândirea. Nemijlocirea unui sine care a obținut Spiritul, propriul său Spirit, sinele 40

pentagrama 2016 / 3

aceluia care îndrăznește să se autodăruiască necondiționat vieții absolute - aceasta este ultima destinație a inței umane care se supune voluntar și își ia crucea propriei vieți concrete din prezent. Astfel, devenind egal cu sine acesta găsește pacea pe drum – nu pacea autocontemplării burgheze, pe care a observat-o Kierkegaard în jurul său, ci echilibrul care, devenind absolut nimic, își demonstrează esența măreață.

de reflecție, ca apoi să moară. Excepțiile de la această regulă încep invers: sunt deliberativi din copilărie; fără nemijlocire și încep cu dialectica, cu reflecția, astfel ei trăiec, an după an, cam pentru aceeași perioadă de timp ca și cei nemijlociți. Apoi, la o vârstă mai matură, li se prezintă potențialul credinței, căci credința se poate ridica din nemijlocire când este precedată de gândire. Evident, astfel de excepții vor experimenta cel mai adesea momente dificile în timpul copilăriei și tinereții, deoarece a fi contemplativ în cea mai adâncă lăuntricitate a ființei la o vârstă la care, în mod natural, altcineva ar trăi în nemijlocire, poate cauza melancolie intensă dar nu fără răsplată. Majoritatea oamenilor nu ajung la deschiderea către Spirit; anii nenumărați petrecuți în traiul de moment erodează orice prilej spiritual real, așa încât Spiritul nu se împlinește.

Søren Kierkegaard 1813 S-a născut pe 5 mai în Copenhaga.

1830-40 A studiat filozofia și teologia.

1838 Tatăl său moare din cauza unei boli contagioase, de la care, una după alta, toate rudele sale mor, cu excepția sa și a unui frate.

1840 Se logodește cu Regine Olsen.

1841 Îi apare teza "Despre Conceptul de Ironie cu Referință Permanentă la Socrate"; Își încheie inexplicabil logodna; A petrecut doi ani în Berlin asistând la lecturile lui Friedrich von Schelling, un filozof pasionat de lucările lui Jakob Böhme.

1843-44 Apariția sub diferite pseudonime a cărților importante precum "Ori-ori" de Victor Eremita; "Frică și

1846

1849 1850 1855

cutremur" de Johannes de Silen o; "Repe ția" de Constan n Constan us; "Fărâme Filozofice" de Johannes Climacus; "Conceptul de anxietate" de Vigilius Haufniensis; "Prefețe" de Nicolaus Notabene.

După apariția cărții "Pos ață neș ințifică defini vă la Fărâme filozofice" de Johannes Climacus, este asediat de o serie de ar cole în ziarul danez Corsarul.

Apariția cărții "Boala întru moarte" de An -Climacus.

Apariția cărții "Inițiere în creș nism" de An -Climacus. În septembrie se prăbușește pe stradă de epuizare, după care este internat în spital și moare în Copenhaga pe 11 noiembrie.

Gânditorul nonconformist

41

A construi şi a demola Din momentul în care ezoterismul occidental şi-a găsit locul în cultură în vederea autorealizării, este normal să vorbim despre transformarea necesară a sinelui, despre transmutarea sau schimbarea interioară. La acestea, se cuvine să adăugăm procesul care duce la transfigurare, altfel spus, la construirea unui nou vehicul sau a unui nou corp pentru conştiinţă. Această alchimie interioară implică purificarea şi curăţarea în sistemul microcosmic care, de-a lungul timpului, s-a cufundat şi s-a închis în densitatea „fizică”.

I

maginile cele mai concrete ale transformării sunt probabil cele ale demolării și reconstrucţiei: pentru a construi o nouă clădire, pentru a ridica un nou templu, este necesar de a demola vechea construcţie. Varianta occidentală extremă constă în a trece la o demolare totală, în care se distruge totul, până la ultima rămășiţă, incluzând natura și cultura. În culturile indiană și arabă, apare totuși aspectul religios al „distrugătorului”, unul din efectele mistuitoare ale spiritului divin, care poate eradica, curăţa, extirpa acolo unde este necesar. Și aceasta, în ideea că un nou început nu poate luat în considerare decât dacă vechiul este demolat până la temelia sa. În timpurile moderne, acest proces este numit în manieră sugestivă „distrugerea creatoare”.

Acest lucru înseamnă că, deja din timpul demolării, s e ridică o constr uc ţie ce corespunde unei „realcătuiri”.

Crearea noii construcţii se folosește direct de energia eliberată în timpul demolării. A face tabula rasa constituie baza cea mai sigură pentru noua transformare; de notat că această construcţie trebuie pregătită, că ea presupune o sistematizare, fără de care spaţiul creat devine un tărâm al leneviei, asemănător apei stătute a unei mlaștini. Tabula rasa poate reprezenta atunci poarta deschisă către depravare. Scopul acţiunii de „a demola și a construi” este acela de a reînnoi viaţa, graţie unui angajament activ și dinamic. Omul occidental posedă o predispoziţie culturală pentru acest gen de 42

pentagrama 2016 / 3

muncă. Într-adevăr, subminarea vechiului de către nou în toate privinţele, cu tot ceea ce poate aduce cu sine acest lucru, ei bine, acesta este scopul vieţii! Recunoaștem această atitudine în artă, dar mai ales în economie, unde stagnarea îns eamnă declin. Or, dezvoltarea este sfântă, atât în economie cât și în artă, unde vechiul este înlocuit de modern, pentru că noul spirit trebuie să se poată exprima. În aceeași măsură în creștinism, religia occidentală dominantă, este vorba, în acest caz, de victorie. Nu cea a individului, a personalităţii sau a egoului, ci a su etului, în Spiritul lui Christos. Conform spuselor lui Pavel, victoria va înghiţi chiar și natura morţii.

Formula „a demola pentru a construi” pare a cunoaște un progres universal. Efectiv, ea este aplicată în numeroase domenii, în numele omenirii, și ia locul altor formule în dezvoltarea pe care încercăm s-o suscităm.

Gândiţi-vă, de exemplu, la economia autosu cientă, la dezvoltarea durabilă, la produsele organice și ecologice. După o matură chibzuinţă – am spune – da, ar util să punem frână la pierderea biodiversităţii, dar în cele din urmă, trebuie să facem totuși pro t, să obţinem câștiguri nanciare! Dinamica este prea mare în societatea occidentală, și chiar mondială, pentru a trece la o economie autosu cientă. Astfel, iată de ce devenim „cramponaţi” de ideea că, pentru a crește, trebuie să construim. Vedem acest lucru în birourile și clădirile comerciale, iar la scară și mai mare, în orice activitate economică. Mai

mult, îl regăsim în procesele psihologice și în dezvoltarea conștiinţei, în domeniile în care „industria” dezvoltării personale, cu piaţa sa de terapii de tot felul, procură enorme pro turi. „Cresc, deci exist” ar putea deviza unei sclavii în slujba construirii. Dar, din moment ce totul trebuie să se transforme în contrariul său, acest lucru s-ar putea realiza cu această idee dominantă de creștere "excesivă" ? Ne-am putea imagina o cultură în care ideea „Cresc, deci exist” ar cunoaște o perioadă de recesiune structurală? Ceasul prezent pare să sugereze acest lucru! Așa cum creșterea sănătoasă se transformă din ce în ce mai mult într-o creștere care nu mai are nimic natural ci, din contră, este impusă și forţată, ne putem aștepta evident la aceasta.

CREȘTEREA PERVERTITĂ Când o civilizaţie devine stânjenitoare pentru natură, vorbim despre „creșterea pervertită”. O cultură pervertită în acest mod arată semne mai degrabă de cădere decât de ultimă ascensiune. Și atunci se pune întrebarea paradoxală pentru cei rămași integri: putem, într-o perioadă de recesiune și declin cultural, „să producem pro t” pentru conștiinţă? Poate su etul să crească și să păstreze perspectiva

obţinerii unei victorii? Trebuie mai întâi să constate că niciun progres nu este posibil agăţându-se de materie – așa cum a scris atât de just și J. Van Rijckenborgh – forţându-se de a se xa de ea, cramponându-se de creșterea și prosperitatea nelimitată. Putem atunci continua să scăpăm cu formula „a demola și a construi”? Istoria demonstrează adesea că în orirea culturală și spirituală, care incită individul la o construire interioară, merge mână în mână cu creșterea economică și prosperitatea. Adesea, mari "treziri" spirituale s-au putut dezvolta în paralel cu prosperitatea e c on om i c ă . O r, t i mp u l pro s p e r it ăţ i i economice a trecut de stadiul creșterii. În mod particular în Europa, am ajuns din punct de vedere demogra c, economic și cultural, la o fază de crispare. Declinul actual, a ceea ce era odinioară o civilizaţie pionieră, se manifestă mai ales printr-o serie neîntreruptă de demascări, revelaţii, și informaţii șocante! Tot ceea ce altădată putea rămâne ascuns precum scandaluri, corupţie și criminalitate, apare în văzul tuturor. Și oricine este un pic observator, își dă seama de harababura și de ruinarea o p e r at ă d e c ăt re e c on om i a d e j a f ș i maximizarea pro turilor în sânul valorilor reale. Și aceasta, în detrimentul a tot.

A construi şi a demola

43

A PRIVI ÎN OCHI SPIRITUL RĂULUI Iată cum învăţăm să cunoaștem boala spiritului care hărţuie lumea și umanitatea; o boală care ne invită, da, ne forţează să participăm, sub pretextul că omul trebuie să-şi câștige pâinea într-un fel sau altul, nu-i așa? Și, apare întrebarea: care este câștigul pentru su et care, astfel, a privit "Meduza" în faţă? De fapt, su etul este condamnat să moară?

Pentru su et, ce a putut observa acest spirit al răului în natura lui sălbatică, devenită din acel moment transparentă, această posibilitate a unui câștig este cu siguranţă prezentă. Dar el este slab, deoarece, ca oameni avem limite în ceea ce putem duce și suporta. Și acest echilibru al su etului este considerabil ameninţat.

Totuși, această transparenţă, această distrugere sau dizolvare a limitelor la scară mondială, este cea care dă su etului posibilitatea de a se uni cu alte persoane integre pentru a forma, sau mai bine, pentru a realiza o unitate spirituală.

Tocmai pentru că frontierele au dispărut. Nu o unitate care există în sine, ci o unitate asociată Iubirii și Compasiunii.

Din acel moment nu mai este necesară nici demolarea, nici construirea forţată; ele sunt mai degrabă chiar dăunătoare.

Cu această înţelegere, su etul își poate face lucrarea de constructor spiritual, folosind 44

pentagrama 2016 / 3

subtilele valori eterice eliberate de Iubire. A sparge reprezintă o abandonare conștientă a ceea ce nu mai este necesar și care ar putea chiar, conform noii viziuni, să facă să stagneze lucrurile creând, ca să spunem așa, un baraj pentru curentul etern ce încearcă să curgă în microcosmos.

Un mistic a mărturisit: „Așa cum apa curge, așa curge și lumina vie.” Și în acest curent, su etul se unește nu doar cu oamenii integri ce pot numiţi fraţi și surori, ci și cu Sursa. Sursa care este Soarele și Divinitatea interioară. Această legătură nu poate ruptă pentru că edi ciul interior a fost între timp construit.

Această stare de „reabilitat” antrenează o responsabilitate imediată pentru că su etul, nemuritor, poate să distingă ceea ce este salvator, de ceea ce este dăunător. Astfel, edi ciul interior rămâne intact.

Iată cum, de secole, Rozacrucienii își construiesc casa lor. Este o sferă spirituală construită precum o casă. Noi, locuitorii acestei case, o păstrăm curată și fără să neglijăm procesul de puri care interioară și exterioară. Nimic nu mai poate zdrobit, cu condiţia să perseverăm în puri care. Atunci, curentul de lumină nu mai stagnează.

Legătura cu unitatea este pentru totdeauna restabilită.

Iluminarea, sursă pentru un angajament Moartea şefului O.N.U., Dag Hammarskjöld, acum 52 de ani, rămâne încă un mister. Jurnalul său, publicat postum, este considerat de mulţi drept o sursă de inspiraţie spirituală. În noaptea de 17 spre 18 septembrie 1961, un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Ndola din Rhodezia de Nord (actuala Zambia). În mod normal, incidentul n-ar fi avut răsunet la nivel internaţional dacă în avion nu s-ar fi aflat Dag Hammarskjöld, la vremea respectivă secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Jeroen van der Zeeuw*

NOAPTEA NEAGRĂ A UNUI DIPLOMAT

M

oartea acestuia a reprezentat un șoc pentru comunitatea internaţională.

Sue dezu l Hammarskjöld era admirat, atât de prieteni cât și de dușmani, datorită acţiunii sale decisive drept conciliator în timpul războiului rece, în diferitele puncte erbinţi de pe glob. Deși nu-și reveniseră încă din șoc, câţiva prieteni și colegi ai lui Ha m m a r s kj ö l d î n c e p u r ă s ă g o l e a s c ă apartamentul acestuia din Upper East Side din Manhattan. Acolo au făcut o descoperire su r pr i n z ăto are. În n opt i e r ă g ă s i r ă o supracopertă din carton, cu foi volante, bine clasi cate. Pe supracopertă era lipită o notă adresată unui prieten. Era ca și cum Hammarskjöld ar prevăzut că aceste documente vor găsite de altcineva.

S-a dovedit că era vorba despre un document foarte personal, un fel de jurnal intim. Dar nu era un jurnal cu notiţe despre numeroasele întâlniri ale lui Hammarskjöld cu mai marii lumii. Erau mai degrabă scurte re ecţii profund lozo ce și teologice ce oferă cititorului o vedere de ansamblu asupra su etului lui Hammarskjöld. Acesta le numea „Nego cierile cu mine însumi – și cu Dumnezeu.” Le dăduse drept titlu: „Repere”, sau cairns, un morman de pietre pe care călătorii îl făceau pentru a-şi marca drumul în zonele mai salbatice. Pentru Hammarskjöld,

aceste note de jurnal marchează etape ale drumului interior, adesea neospitalier, parcurs de-a lungul existenţei sale. Jurnalul a fost publicat în 1963, iar în 1965 a apărut o traducere în olandeză. Atunci când, în 1982, Ruud Lubbers a devenit prim-ministru al Olandei, regina Beatrix i-a oferit o ediţie a cărţii-jurnal „Repere”. În nordul extrem al Suediei, începând cu anul 2004, putem urma „cărarea pelerinajului Dag Hammarskjöld” care se parcurge în șase etape, în șase zile. În ecare zi, călătorul se oprește într-un loc de odihnă unde descoperă un text extras din lucrarea „Repere”, asupra căruia poate medita.

IRITARE Publicarea jurnalului lui Hammarskjöld a provocat surpriză, dar și iritare. Deși era rezervat, ba chiar timid, prietenii și colegii săi lau cunoscut drept un om afectuos, de o mare profunzime spirituală. Hammarskjöld iubea literatura, poezia, arta, lozo a și natura, și munţii Laponiei. Totuși, chiar și cei mai apropiaţi prieteni ai săi și colaboratori au fost suprinși de spiritualitatea lui atât de profundă. În privinţa altora, cartea-jurnal „Repere” a provocat enervare, mai ales în mediile laice din Suedia. Anumiţi jurnaliști chiar au ridiculizato. Ei nu puteau admite că cineva de talia lui Hammarskjöld ar putea , în același timp, atât Iluminarea, sursă pentru un angajament

45

光 の ン ネ ル - T U N E L E

D E

Pentru tot ceea ce a fost: Mulţumesc !

Pentru tot ceea ce urmează să vină: Da! Dag Hammerskjöld

46

pentagrama 2016 / 3

L U M I N Ă

Clipa în care a spus „da” la ceva sau cuiva a fost un moment crucial, în urma căruia s-a consacrat cu totală convingere și abnegație sarcinii sale de șef al O.N.U. Posesor al unei profunde experiențe spirituale, angajamentul său în problemele pământeș a fost cu atât mai important și edificator. Datorită însăși iluminării sale, s-a preocupat cu atât mai mult de lumea materială și rebelă. Aceasta este Calea: a considera împărăția interioară drept un loc nobil, o fortăreață în inimă, conș ința orientată spre Lumină. As el omul luminat se întoarce către lume și se mișcă în societate. Și aceasta fără a se abate de la propriul său drum pe care îl împlinește în și prin serviciul pentru Celălalt.

de profund spiritual. Au mers până la a insinua jurnalului „Repere”, acest an reprezintă o că succesul și renumele lui i s-au urcat la cap. cotitură pentru spiritul său. Chiar în Dar cine citește „Repere” nu descoperă un momentul în care Hammarskjöld se a a în iluminat fanatic detașat de realităţi. Din fundul puţului, lumina ţâșni dintr-odată. contră, Hammarskjöld știe ca nimeni altul să Prima sa notiţă din 1953 este: „Mulţumesc asocieze mistica profundă și angajamentul trecutului, da viitorului!” Nu este posibil de a social. Iată de ce, încă de la prima publicare și indica clar de unde vine schimbarea. Însuși până în zilele noastre, fascinează atâta lume Hammarskjöld nu oferă precizări. Dar în anii prin spiritualitatea sa. Dacă există în cartea- care urmează acestui 1952, în repetate rânduri, jurnal „Repere” un pasaj care să rezume el a accentuat momentul în care a spus "da". În întreaga spiritualitate a lui Hammarskjöld, 1961, cu cîteva luni înainte de moartea sa, el este exact acesta: „În era noastră, drumul spre scrie: „Nu mai știu cine – sau ce – a pus s nţenie trece neapărat prin tărâmul faptelor, al întrebarea. Nu mai știu când a fost pusă. Nu-mi acţiunii.” Spiritualitatea lui Hammarskjöld mai amintesc să dat un răspuns. Dar de amintește de cea a lui Dietrich Bonhoeffer, curând am spus da cuiva – sau la ceva. Din acel pastor german și membru al Rezistenţei, moment, am știut ce vrea să însemne: a nu te executat în 1945 de către naziști. Bonhoeffer și mai reîntoarce în trecut, a nu te mai îngrijora Hammarskjöld s-au născut amândoi în 1905 și p e n t r u z i u a d e m â i n e .” „ D a u l ” l u i au crescut într-o lume din ce în ce mai laică și Hammarskjöld este o acceptare completă de chiar antireligioasă. Ambii au ajuns la supunere lui Dumnezeu, lui însuși și destinului convingerea că spiritualitatea, într-o asemenea său. Conform spuselor sale, nu este o societate, nu înseamnă cu siguranţă a te retrage schimbare bruscă. Dacă „daul” a urmat căi din lume. Spiritualitatea lor este în întregime și subterane pentru a crește, ziua în care, în 1952, esenţialmente axată pe aici și acum. a ieșit la suprafaţă, reprezintă pentru el o Nu este întotdeauna ușor de a asocia enormă eliberare. spiritualitatea cu experienţele și responsabilităţile cotidiene. Cu toate acestea, RENAȘTEREA Hammarskjöld a luptat întreaga sa viaţă pentru Acest sentiment de eliberare coincide aproape a le armoniza. Cartea-jurnal „Repere” cu nominalizarea lui Hammarskjöld în postul dovedește clar că Hammarskjöld a suferit de secretar general al O.N.U., la începutul vreme de decenii datorită zădărniciei experienţelor sale și de depresie. Și aceasta în ciuda faptului că viaţa sa apărea, în ochii celorlalţi, încununată de succes. Încă de tânăr, devenise înalt funcţionar în Ministerul de Finanţe și președinte al Băncii Suediei; în nal, a devenit chiar ministru.

Dar notiţele sale din cartea-jurnal „Repere” arată cât de des a suferit de un sentiment de vid și lipsă de valoare. Se pare că în anul 1952, Hammarskjöld se a a în punctul cel mai de jos al existenţei sale; traversa o profundă criză Hammarskjöld în timpul unor discuţii asupra crizei din existenţială, „o noapte neagră”. Conform Congo, în 1960.

Iluminarea, sursă pentru un angajament

47

1956 – Abu Sueir, Egipt: Secretarul general inspectează trupele armatei paci ste a Naţiunilor Unite, la nalul crizei din Suez. Ideea acestor trupe neînarmate, presupuse a contribui la pacea mondială, îi aparţine lui Dag Hammarskjöld.

anului 1953. Şi-a surprins prietenii și dușmanii prin intervenţiile sale energice, curajoase și vizionare. Ceea ce, fără nicio îndoială, era în conformitate cu faptul că Hammarskjöld se simţea renăscând din punct de vedere spiritual.

Cu toate acestea, în calitatea de secretar general, sarcina sa nu a fost ușoară. Acţiona frecvent ca mediator în situaţiile de criză. Și pentru că lua mai ales partea ţărilor slabe din cadrul O.N.U., s-a ciocnit de mai multe ori de ţările puternice. Dag Hammarskjöld a primit postum Premiul Nobel pentru Pace, în 1961. El însuși părea să-şi presimtă uneori o moarte nenaturală și prematură. În această privinţă, recunoștea o similitudine între viaţa sa și cea a lui Iisus din Nazareth, așa cum stă mărturie această remarcă: „Că drumul vocaţional se termină pe cruce, oricine care şi-a luat destinul în propriile mâini știe acest lucru – chiar dacă acest drum îl poartă prin mijlocul aclamaţiilor din Ghenizaret sau prin poarta triumfală din Ierusalim.” Dar acest lucru nu-l înspăimânta.

"Daul" pronunţat îl eliberase din noaptea sa cea mai întunecată. Moartea nu mai avea nicio in uenţă asupra lui. Într-un abandon total către Dumnezeu și umanitate, moartea devenise, nici mai mult nici mai puţin, decât „graniţa cu nemaiauzitul”.

ce epava n-a fost găsită o cial decât după cincisprezece ore, chiar dacă aeroportul era aproape? De ce a a rmat singurul supravieţuitor, mort la scurt timp după accident, că avionul a explodat înainte de impactul cu solul? Din ce motiv autorităţile nau acordat importanţă declaraţiilor martorilor oculari, nici zvonurilor ce presupuneau existenţa unui al doilea avion care ar zburat aproape de cel al O.N.U., chiar înainte de prăbușire? Ce să credem despre a rmaţiile cum că Hammarskjöld ar avut o rană de glonţ în cap, când de fapt fotogra ile nu arătau acest lucru? În anii '60 au avut loc diferite anchete privind moartea lui Hammarskjöld. Cu toate acestea, nu au rezolvat misterul. Recent, au ieșit la iveală numeroase informaţii inedite. Pe baza acestora, o Comisie a veri cat dacă ancheta asupra morţii lui Hammarskjöld ar trebuit redeschisă. În anul 2013, raportul a fost prezentat la Palatul Păcii din Haga. Concluzia principală a fost aceea că serviciile de informaţii americane au făcut probabil o înregistrare radio a tra cului în cursul nopţii respective. Comisia a cerut N.S.A. (National Security Agency) de a face publică această înregistrare. Până în prezent, aceasta din urmă nu a dat curs cererii.

ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNSURI Avionul în care se a a Dag Hammarskjöld și cincisprezece pasageri s-a prăbușit pe 18 septembrie 1961, imediat după miezul nopţii.

Circumstanţele morţii sale rămân până în ziua de azi neclare. O mulţime de întrebări n-au primit niciodată răspunsuri satisfăcătoare. De

*Acum câţiva ani în urmă, autorul articolului a citit cartea „Repere” (eng. Cairn) Aceasta a avut un puternic impact asupra lui. El a resimţit drept extrem de profunde re ecţiile lui Hammarskjöld asupra luptei sale interioare cu el însuși, cu Dumnezeu, experienţa deșertăciunii și, în cel mai înalt grad inspirator, „daul” lui D.Hammarskjöld.

(Acest articol a apărut în ziarul Trouw, în 17/09/13)

48

pentagrama 2016 / 3

Nu împiedica su etul tău să se ridice în înalțimi, nu scufunda în necaz ceea ce tu ai mai bun în tine, nu lăsa ca mintea să se preocupe cu dorințe și gânduri fără sfârșit. Întreabă-te și nu înceta să cauți până ce nu vei găsi răspunsul, căci poate că am identi cat și recunoscut un anumit lucru de mai multe ori, poate l-am dorit și experimentat; totuși, doar o profundă neliniște interioară, doar o emoție de nedescris a inimii te poate convinge că această cunoaștere pe care ai găsit-o este partea ta și nicio putere nu ți-o poate răpi, căci acest adevăr, constructor, doar el este adevărul pentru tine.

Soren Kierkegaard