Rescrierea regulilor jocului – definirea noului normal
L
a începutul lunii martie eram cu un whiteboard plin de evenimente şi ne făceam planuri peste planuri, care unde şi ce vrea să facă în 2020. Pe 7 martie seara chiar am fost la un party de ziua femeii: lume, veselie, relaxare. 10 martie a fost pentru noi prima zi de work from home, ne gândeam că vom sta vreo 2-3 săptămâni şi trece şi nebunia asta cu coronavirusul. Azi, pe 14 aprilie, când scriu aceste rânduri, avem deja peste o lună de stat acasă şi tocmai s-a prelungit starea de urgenţă cu încă 30 de zile, adică până pe 13 mai. După jumătatea lunii mai probabil vor începe să se relaxeze condiţiile de mobilitate, însă fiecare dintre noi va păşi cu teamă şi prudenţă. Va fi găsită până atunci formula de tratament optim, oare? Sau vaccinul mult căutat? Am trecut personal prin două crize majore care m-au afectat la nivel profesional. Criza financiară din 2008 şi criza split de echipă din 2013. Ambele au fost dure, din ambele am învăţat enorm. Însă nici una dintre acestea nu au avut ca idee esenţială un atac la sănătate şi viaţă. Nu numai a mea, ci a tuturor. Cred că ceea ce trăiesc şi trăim acum este, de departe, mult mai profund decât cele două crize trăite de mine până acum. Frica de moarte este frica ancestrală, viscerală, nimeni nu doreşte să moară. Fără sănătate nimic nu mai are sens, de aceea cred că această criză pune însăşi sensul vieţii în introspecţie, pentru fiecare. Acum avem timp să ne gândim, fiecare dintre noi, ce are sens şi ce nu, ce ne dorim cu adevărat şi ce nu, cine suntem, fiecare dintre noi, cu bune şi cu mai puţin bune. Orice criză prin care trecem are câteva stadii. În urma parcurgerii acestor stadii, fiecare din noi găsim noi repere, ne reinventăm din necesitate absolută (reinventare obligatorie, nu din dorinţă sau din moft), lucru care ne schimbă pentru totdeauna. La începutul fiecărei crize, primul stadiu este Zguduirea stării de fapt. La început de martie în România încă eram relativ relaxaţi, erau câţiva oameni pe stradă care purtau măşti, stocurile de hârtie igienică erau încă intacte, mergeam la birou în fiecare zi. Încă eram cumva în faza de negare. Urmează Punerea sub semnul întrebării a sistemului de referinţă, dispariţia reperelor. Începe starea de urgenţă declarată oficial, la televizor începem să vedem salvări şi izolete, ştiri de pe tot globul care mai de care mai demoralizatoare, oamenii cumpără mâncare şi medicamente ca pentru stare de război, începe work from home. Perioada critică este întărită de următorul stadiu al crizei – Neîncrederea. Lumea începe să nu mai înţeleagă nimic, începe haosul, nimic nu mai este cum ştiam, fiecare dintre noi sigur s-a gândit cel puţin de câteva ori, ce ar fi dacă eu sau ai mei? şi s-a rugat cu siguranţă să nu fie printre cei infectaţi sau chiar mai rău. Încep teoriile conspiraţiei, începe panica şi dezorganizarea în sistemul de sănătate românesc şi aşa şubred, încep infectările cadrelor medicale prinse nepregătite şi fără materiale de primă necesitate, afară se circulă pe bază de declaraţie, amenzi cât cuprinde. Următorul stadiu al crizei este de Căutare a unei noi stări de echilibru, stadiu în care cred că suntem noi acum. Deja de o lună ne-am obişnuit cu munca de acasă, am înţeles că este o luptă de gherilă pe termen lung cu virusul şi cu tot ceea ce implică acesta, fiecare s-a gospodărit cât a putut de bine şi a acceptat treptat că tranziţia va fi grea. Au început să apară la farmacii primele măşti chirurgicale (indisponibile săptămâni întregi), companii româneşti au început să producă măşti, combinezoane, dezinfectant şi sisteme experimentale de asistat bolnavii de Covid-19, companiile donează (am donat şi noi), spitale se construiesc şi dotează în zile, ce nu s-a putut de zeci de ani, se poate aproape instant. Încep însă şi concedierile în masă, fabricile îşi suspendă producţia, viitorul arată, dintr-o dată, să zicem mai puţin vesel. Ultimul stadiu al crizei este Rescrierea regulilor jocului – definirea noului normal. Acum, prieteni, vom trăi şi vom vedea împreună care vor fi aceste noi reguli.
Sănătate şi răbdare, Paşte fericit! Cornelia
4
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
EDITOR AUDIENȚĂ GENERALĂ AG Str. Roma, nr. 16, Parter ap. 2, sector 1, cod 011744 București, România Tel.: +40749144944 office@masinisiutilaje.ro www.masinisiutilaje.ro ISSN 1841-9631 PARTENER OFICIAL AL:
PREŞEDINTE GRUP PRESĂ AUDIENŢĂ GENERALĂ AG SRL V.BUZDUGAN Publisher
Cornelia ROTARU
cornelia.rotaru@masinisiutilaje.ro Redactor Șef
Ing. Valeriu BEZDEDEANU
vali.bezdedeanu@masinisiutilaje.ro Marketing Manager
Maria NAE
maria.nae@masinisiutilaje.ro PR & Communication Manager
Oana PATACHE
oana.patache@masinisiutilaje.ro Redactor
Dan SCARLAT
dan.scarlat@masinisiutilaje.ro Redactor
Ing. Teodor JERPELEA Responsabil distribuție/abonamente
Eugen TROICIU
eugen.troiciu@masinisiutilaje.ro Redactor
Olga JUC
Redactor de specialitate onorific
Prof. Univ. Dr. Ing. Gheorghe Petre ZAFIU Graphic Designer
Lucian Victor IORGULESCU
DISTRIBUȚIE POȘTA ROMÂNĂ ROMÂNIA & REP. MOLDOVA Reproducerea integrală sau parțială a articolelor sau imaginilor apărute în revistă este permisă numai cu acordul scris al editorului. Editorul nu răspunde pentru textele conținute de articolele publicitare, reclame și interviuri. Editorul a făcut toate eforturile pentru a asigura corectitudinea informațiilor publicate în această revistă și nu poate fi făcut responsabil pentru erorile apărute accidental.
Anul XV, Nr. 4 (170) APRILIE 2020
SUMAR
APRILIE ZOOM IN
12
8 10
NEWS - COVID-19, declaraţie comună a industriei Europene de maşini mobile NEWS – ARACO, propuneri de măsuri social-economice necesare sectorului de construcţii în contextul pandemiei COVID-19
14
INDUSTRY 12
INDUSTRY – SINERGIC INDUSTRY GROUP nu se laudă cu duritatea lor, dar cu produsele lor, da
14
PARTENERIAT – TITAN MACHINERY ROMÂNIA devine unic importator al utilajelor EVOQUIP™
16
20
STRATEGIE – Cum să trecem de criza economică în 7 paşi – Strategia şi planul concret de acţiune al UTILBEN
24
MACHINERY
28
20
UTILAJE – Noua generaţie de încărcătoare compacte CASE SERIA-B
24
UTILAJE – Grupul WIRTGEN – Innovation. Performance. Partners.
28
INTERVIU – Infrastructura companiei CTE Trailers – State of the art
36
UTILAJE – ÇUKUROVA 888, un buldoexcavator pe care vă puteţi baza
40
UTILAJE – SANDVIK QJ241, soluţie pionierat pentru carierele mici şi demolările de construcţii
FOCUS PLUS
42
44
42
ANVELOPE – Anvelopele DUNLOP SP ER50 pentru macarale
44
SOLUȚII – NORDTRACK™ de la METSO – Concasare ciururi şi conveiere mobile
NEWS
COVID-19
DECLARAȚIE COMUNĂ A INDUSTRIEI EUROPENE DE MAȘINI MOBILE Asociațiile industriei europene care reprezintă sectorul de echipamente mobile fără destinație rutieră solicită Uniunii Europene să adopte măsuri rapide ca răspuns la perturbările majore cauzate de pandemia de COVID-19.
Î
ntr-o scrisoare comună trimisă [25.03.2020] Comisiei Europene, asociațiile industriale de inginerie CECE, CEMA, EGMF, Eunited Municipal Equipment & Cleaning, EUROPGEN și FEM solicită un moratoriu pentru aplicarea termenelor din anii 2020 și 2021, a limitelor emisiilor de poluanți gazoși și particule din gazele de evacuare emise de motoarele termice ce echipează echipamentelor mobile fără destinație rutieră, stipulate în Regulamentul 2016/1628/UE - și a a celor ce echipează vehiculele agricole, stipulate în Regulamentul 2018/985/UE. În conformitate cu prescripțiile celor două regulamente, în 2020 este faza de tranziție pentru motoarele Stage V, cu puterile cuprinse în domeniile < 56 kW și ≥ 130 kW, iar în 2021 va fi faza de tranziție pentru gama de puteri de la 56 kW la 130 kW. Conform termenelor fixate de regulamente, fabricarea și cumpărarea de motoare de tranziție s-a finalizat. Producătorii de echipamente mobile fără destinație rutieră au posibilitatea ca, până la 30 iunie 2020, să le echipeze cu motoare de tranziție cu puterea < 56 kW sau ≥ 130 kW, iar până la 31 decembrie 2021 pot să le comercializeze pe piața UE. Termene identice se aplică în 2021 pentru mașinile ce pot fi echipate cu motoare termice din gama de putere de la 56 kW la 130 kW.
8
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
Cosemnatarii subliniază că focarul COVID-19 provoacă întreruperi complete ale furnizării de piese și componente necesare pentru fabricarea echipamentelor mobile fără destinație rutieră. Acesta a fost cazul Chinei pe parcursul a mai multe săptămâni și începe să se manifeste acum pentru alte componente ce provin din Italia și alte state membre UE. Într-adevăr, pe măsură ce pandemia progresează, noi întreruperi, planificate sau neașteptate, apar în lanțul de de aprovizionare a întreprinderilor din Europa și SUA – cu precădere din cauza blocajelor impuse de închiderea granițelor. Fără piese esențiale, precum anvelope, axe, componente hidraulice, dispozitive de iluminare și semnalizare luminoasă și echipamente electronice, producătorii sunt împiedicați efectiv să termine construcția mașinilor până la termenele impuse. În consecință, producătorii nu vor mai putea introduce pe piață mașinile echipate cu motoarele de tranziție pe care le-au achiziționat deja. Întrucât nu va mai fi posibilă utilizarea acestor mașini din cauza depășirii termenelor, motoarele ce le echipează vor trebui să fie casate, ceea ce va genera daune economice și o risipă inutilă de materii prime și resurse, care însă ar putea fi evitate.
"Situația este critică. Trebuie acordat un moratoriu temporar, cu amânarea termenelor până la reevaluarea situației. Nesemnificativă din punct de vedere al mediului, măsura cauzată de pandemia COVID-19, ar preveni daunele economice aduse producției întreprinderilor noastre și a locurilor de muncă care depind de acestea."
RICCARDO VIAGGI SECRETAR GENERAL AL CECE
NEWS
ARACO
PROPUNERI DE MĂSURI SOCIAL – ECONOMICE NECESARE SECTORULUI DE CONSTRUCȚII ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI COVID – 19
P
andemia generată de Covid -19 va impacta negativ pe termen scurt și mediu sectorul de construcții din România, având în vedere efectele deja generate sau prevăzute a se manifesta în perioada imediat următoare, astfel:
Ținând cont de elementele prezentate anterior și de efectele negative inevitabile pentru sectorul de construcții din România, ARACO propune promovarea în regim de urgență a unui prim set de măsuri social-economice care să limiteze pagubele prognozate, astfel:
a) Societățile se confruntă deja cu probleme generate de necesitatea protejării sănătății și securității în muncă a personalului propriu.
1. Plata în regim de urgență a creanțelor la zi către societățile de construcții (inclusiv TVA de rambursat, concedii medicale etc.).
b) Anxietatea angajaților din sectorul de construcții generată de incertitudinile ancorate în dinamica epidemiei Covid–19. c) Societățile se confruntă cu probleme majore legate de lanțurile de aprovizionare cu materiale și echipamente în șantier. d) Au apărut probleme logistice în ceea ce privește transportul forței de muncă. e) Există riscuri potențiale ca anumite șantiere să fie suspendate ca urmare a deciziei autorităților centrale/locale sau ca urmare a problemelor generate de imposibilitatea utilizării forței de muncă. f) Societățile se confruntă cu probleme în asigurarea lichidităților financiare, acestea urmând a fi escaladate în condiții de impreviziune a dinamicii efectelor generate de epidemia Covid–19. g) Impactul epidemiei va fi sever în sectorul de construcții generând întârzieri majore și întreruperi/suspendări de activități în șantiere.
10
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
2. Anularea Instrucțiunii nr.1/2019 a ANAP și revenirea la Instrucțiunea nr. 2/2018 a ANAP și aplicarea sa în condițiile derulării contractelor în perioada afectată de epidemie permițând astfel un proces corect de ajustare dinamică a prețurilor. 3. Promovarea unor măsuri de urgență care să permită suspendarea activității în anumite șantiere fără a se aduce atingere infrastructurii critice. 4. Clarificarea și fluidizarea procedurii de activare a clauzei de forță majoră. 5.Promovarea măsurilor de urgență necesare finanțării conservării/pazei șantierelor unde activitatea va fi temporar întreruptă/suspendată. 6. Extinderea termenelor de execuție pentru contractele aflate în derulare atât la proiectele publice cât și la cele private cu o perioadă cel puțin egală cu cea aferentă pandemiei Covid-19.
7. Asigurarea resurselor financiare pentru plata șomajului tehnic (75% din salariul net lunar) pentru următoarele 3 – 6 luni aferent personalului care își suspendă temporar activitatea în contextul pandemiei Covid–19. 8. Acordarea de credite cu dobândă nulă, garantate de stat, în vederea asigurării lichidității minim necesare activității societăților din sectorul de construcții. 9. Suspendarea temporară a plății impozitelor pentru următoarele 3 – 6 luni. 10. Promovarea unor măsuri care să permită eliberarea integrală sau parțială a garanțiilor de bună execuție – GBE, constituite de societățile de construcții. 11. Promovarea unui mecanism clar de compensare a datoriilor reciproce între agentul economic și stat. 12. Asigurarea finanțării proiectelor pentru contractele aflate în derulare și confirmarea fermă a susținerii politicilor de investiții publice în România.
Președinte ARACO Laurențiu PLOSCEANU
INDUSTRY
SINERGIC GROUP INDUSTRY SRL BACĂU
NU SE LAUDĂ CU DURITATEA LOR, DAR CU CEA A PRODUSELOR, DA A venit primăvară si odată cu ea si pandemia. Fiind o iarnă atipică marea majoritate nu şi-au făcut reparaţiile utilajelor, iar unii vin cu comenzi în regim “spot” sau cu cantităţi foarte mici. Toţi suntem afectaţi într-o măsură mai mare sau mai mică, de situaţia actuală fără precedent în care o criză de natură medicală poate genera şi o criză economică cu efecte greu de cuantificat.
S
inergic Group Industry este de părere că staţiile de asfalt, carierele de piatră, staţiile de betoane, balastierele, utilajele pentru exploatară şi prelucrarea lemnului, fabricile de ciment, cu toţii trebuie să facem un efort de a nu ne paraliza activitatea. Costurile repunerii activităţii vor fi cu mult mai mari decât cele ale unei existenţe “la limita” existenţei. Este unul dintre acele momente în care trebuie să demonstrăm că suntem inventivi şi avem soluţii manageriale pe măsură. Este momentul de a face reparaţia utilajelor astfel încât în momentul reînceperii activităţii acestea să lucreze la capacitatea maximă. Astfel, se impune ca în procesul de evaluare a unor reparaţii pentru aceste tipuri de utilaje să definim următoarele aspecte:
• Categoria mediului în care se manifestă
•
•
12
uzura: este o uzură "la rece" sau sunt şi influente termice. Dacă da, de identificat care este temperatura maximă la care vor lucra aceste piese. Ori tablele rezistente la uzură (indiferent de marcă) îşi diminuează rezistenta la frecare în momentul în care temperatura de lucru depăşeşte 2200C. Care este gradul de uzură la care sunt supuse aceste piese. În procesul de luare a unei decizii este necesar să se ia în considerare agresivitatea mediului respectiv astfel încât să se selecteze acea duritate a materialului care să răspundă cerinţelor de care avem nevoie. Foarte important este de urmărit comportamentul uzurii acestor piese în timp, ţinându-se cont de duritatea reală a acestor repere în procesul de exploatare. Aceasta presupune că în momentul achiziţiei să se procedeze la stabilirea durităţii comandate/ recepţionate. Care sunt prelucrările pe care urmează să fie efectuate asupra pieselor uzate ce urmează a fi schimbate. Este bine de ştiut faptul ca piesele care urmează să fie supuse unor prelucrări de îndoire, masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
•
roluire, frezare şi chiar găurire trebuie să fie din table a căror duritate să permită execuţia acestor prelucrări, în condiţiile în care există şi dotarea tehnică necesară; O particularitate o reprezintă sudura acestor materiale. În condiţiile în care sunt de sudat aceste piese din table rezistente la uzură (indiferent de marcă) sudura se poate executa cu sârme sau electrozi bazici (E 7018) cu respectarea condiţiilor de preîncălzire recomandatre de fiecare producător, pentru tablele cu grosime mai mare. Sinergic Group Industry recomandă clienţilor săi ca în cazul necesităţii efectuării unor suduri mai performante, să fie utilizate sârme şi electrozi inox austenitici (E 308, E 347, E 309) care, chiar dacă sunt mai scumpi dăcât cei uzuali, asigură o mai bună sudabilitate a elementelor componente fără a mai fi necesară preîncălzirea acestora, putându-se utiliza cu succes a acestor repere şi în medii cu temperaturi de lucru de - 200C.
Promovarea cu succes a acestor produse pe piaţa din România a presupus din partea companiei Sinergic Group Industry acumularea de cunoştinţe referitoare la procesul de fabricaţie (chiar s-a efectuat o vizită în Suedia la concernul SSAB Oxelosund, în anul 2007), a modului de elaborare a acestor oţeluri, încercările mecanice, testele
la care sunt supuse, certificarea calităţii conform normelor europene în vigoare, trasabilitatea produselor şi tratarea celor neconforme şi multe altele. Mărcile pe care le promoveaza cu success pe piaţa din România de peste 28 de ani, cum ar fi CREUSABRO®, HARDOX®, QUARD, DILLIDUR, SIDUR, SWEBOR etc. sunt mărci deja consacrate pe piaţa mondială, datorită nivelului de calitate foarte ridicat, şi a unei combinaţii echilibrate dintre rezistenţă, planeitate, duritate şi prelucrabilitate foarte bună. Ca element de eficientă a unui raport preţ/calitate corect îşi menţin atractivitatea prin livrarea de pachete eterogene şi de alte produse metalurgice cum ar fi: table din oţel carbon şi aliat, europrofile, ţevi trase şi sudate, bare (rotunde, pătrate, hexagonale) etc. la sediul firmei dvs., fără condiţionarea cantităţilor sau a formatelor. Posibilităţile de debitare la plasmă, laser, jet de apă şi oxiacetilenă rămân în continuare punctul nostru de atractivitate. NOUTĂŢILE ZILEI: Sinergic Group Industry SRL Bacău preia comenzi privind recondiționarea cupelor, draglinelor, malaxoarelor (funduri şi laterale), ciocane, finisoare asfalt etc. Pentru detalii tehnice ale acestor produse, preluarea în regim de urgenţă ne puteţi contacta la email: office@sinergicgroup.ro sau la tel. 0722 270 170.
PARTENERIAT
TITAN MACHINERY ROMÂNIA
DEVINE UNIC IMPORTATOR AL UTILAJELOR
EVOQUIP™ Titan Machinery România începe un nou parteneriat de amploare cu unul dintre cei mai mari producători de utilaje din lume, compania americană Terex® Corporation. Ca atare, începând cu data de 1 martie 2020, Titan Machinery România preia distribuția exclusivă a segmentului de utilaje pentru construcții premium – EvoQuip™, urmărind astfel să acopere un segment de piață ce devine deosebit de important la nivel național: recuperarea și refolosirea materialelor obținute în urma demolărilor, dar și procesarea mineralelor din cariere.
M
așinile EvoQuip™ sunt compacte, au o înaltă fiabilitate și productivitate de lucru, sunt ușor de transportat și sunt făcute să zdrobească și să macine deșeurile rezultate în urma demolărilor. Reciclarea la fața locului va permite constructorilor să transforme deșeurile existente în produse refolosibile și vandabile, crescând profiturile și reducând amprenta de carbon. Gama de produse EvoQuip™ pe care Titan Machinery Rimânia începe să o comercializeze, va fi disponibilă pe website-ul oficial www.titanmachinery.ro, iar produsele vor putea fi comandate la managerii regionali de vânzări pe segmentul de construcții Titan Machinery România.
14
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
Acest parteneriat de mare anvergură a luat naștere ca urmare a unei analize riguroase a pieței în contextul actual și în perspectivă, urmărind obiectivul principal de a completa portofoliul de utilaje pentru construcții pe care le comercializează și aplicabilitatea maximă pe care gama de produse o poate avea pe șantierele din România. Pentru Titan Machinery România dezvoltarea acestui parteneriat reprezintă o oportunitate în contextul în care în România sunt atrase fonduri europene importante pentru proiectele de reclicare. Cu o dezvoltare remarcabilă de aproape un secol, constructorul american de utilaje premium Terex® Corporation are un portofoliu vast și diversificat de produse de
talie mondială, de la macarale industriale și autovehicule, până la tehnologie portuară și utilaje cu aplicabilitate agricolă. Utilajele marca EvoQuip™ sunt produse în aceeași fabrică unde se produc alte două segmente de utilaje foarte cunoscute în această îndustrie: Terex® Finlay și Terex® Powerscreen. EvoQuip™ oferă o gamă completă de produse pentru a răspunde nevoilor proiectelor de reciclare în cinci industrii cheie: construcții, cariere, agricultură, amenajare și grădinărit. Facilitatea utilizatorului se află în centrul mărcii și pe măsură ce noile produse sunt exploatate, simplitatea, întreținerea ușoară, eficiența combustibilului și ușurința transportului vor face ca experiența tuturor constructorilor să fie fericită.
STRATEGIE
CUM TRECEM DE CRIZA ECONOMICĂ ÎN 7 PAȘI
STRATEGIA ȘI PLANUL CONCRET
DE ACȚIUNE AL UTILBEN Virusul COVID-19 a generat o criză economică la nivel mondial, iar, în contextul agravării acesteia, majoritatea firmelor din România vor fi afectate mai puternic decât sunt în momentul de față. UTILBEN, companie românească aflată în topul vânzărilor de utilaje agricole și de construcții, și-a stabilit deja o strategie de combatere a crizei actuale. Pentru că dorește să ajute organizațiile românești care se confruntă cu aceleași provocări, să fie o resursă și o încurajare pentru mediul de afaceri, Ruben și Oana Marian, managementul UTILBEN, vă împărtășesc planul lor de bătaie. Deoarece acum este momentul să fim generoși cu timpul, experiența și resursele proprii.
N
e confruntăm cu o situație pe care nu am mai întâlnit-o până acum, așa că NU este o opțiune să așteptăm să treacă furtuna și să sperăm că totul va fi bine de la sine. Cel mai probabil, lucrurile nu vor mai fi niciodată ca înainte și piața își va reveni cu greu din criza provocată de virusul COVID-19. În acest context, managementul companiei UTILBEN a decis să nu reacționeze impulsiv, să depășească sentimentul inițial de șoc și să conceapă un plan de acțiune. În 7 pași.
Scopul companiilor din România trebuie să fie acela de a contribui la o schimbare a mediului de business, prin afaceri făcute cu integritate și caracter. Aceasta este deviza UTILBEN.
16
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
1. APLICAȚI FUNDAMENTELE Este esențial ca în această perioadă de criză să revenim la lucrurile fundamentale care ne definesc și pe care se bazează existența unei organizații. Trebuie să ne reamintim de ce facem ceea ce facem, de unde am plecat, încotro ne îndreptăm și ce vrem să lăsăm în urmă. Scopul companiilor din România trebuie să fie acela de a contribui la o schimbare
a mediului de business, prin afaceri făcute cu integritate și caracter. Aceasta este deviza UTILBEN. Acum, pentru a îndeplini acest scop, elementul central trebuie să fie sănătatea colegilor și a familiilor acestora. Valorile care trebuie să stea la baza oricărei organizații trebuie să fie onestitatea, promptitudinea și dezvoltarea personală. Iar aceste valori trebuie transmise fiecărui angajat și implementate cu strictețe.
STRATEGIE 2. ORGANIZAȚI TELEMUNCA Lucratul de acasă este o provocare atât la nivel personal, cât și pentru întreg sistemul unei companii. UTILBEN este o organizație împărțită în echipe mici, care derulează diferite proiecte, asemenea unui start-up. Fiecare echipă are una sau două întâlniri zilnice, una dimineața și alta după-amiaza, pentru un bun management al obiectivelor și pentru a menține focusul pe acțiunile esențiale. Stabilirea unor ținte clare, bazate pe rezultate, este vitală pentru munca la distanță. Aceste obiective vor menține motivația angajaților.
3. COMUNICAȚI EFICIENT Acum mai mult ca niciodată, trebuie să fim transparenți și onești cu toți oamenii din organizație. Este deosebit de important să inspirăm un sentiment de încredere, de siguranță. Angajații sunt cel mai valoros activ al unei companii. Trebuie ca managementul să aibă grijă de ei, să le fie alături și să îi sprijine în aceste momente grele. Criza economică impune luarea unor decizii dificile, poate chiar dureroase. Este important ca oamenii-cheie să fie aliniați cu liderii companiei. Se impune purtarea unor discuții cu aceștia, discuții marcate de transparență și consens în luarea hotărârilor. Oamenii-cheie trebuie implicați în găsirea de soluții concrete pentru eficientizarea organizației, iar toți angajații trebuie să contribuie la rezolvarea provocărilor.
4. ANALIZAȚI SITUAȚIA FINANCIARĂ Managementul UTILBEN a analizat starea financiară a companiei și a resurselor disponibile. Pe baza acestor date, a fost creat un plan de creștere a veniturilor și de reducere a cheltuielilor. Atenție mare la lichidități! Lichiditatea este deosebit de importantă în vremuri de criză economică. „Cash is king” spun americanii. Ei bine, acest lucru nu a fost niciodată mai adevărat ca acum.
Trebuie renegociate contractele cu furnizorii, pentru obținerea unor discount-uri și termene de plată mai lungi. Toate abonamentele și costurile recurente trebuie revizuite, iar plățile care nu sunt urgente trebuie amânate. Se impune alcătuirea unui plan concret de creștere a veniturilor și de reducere a cheltuielilor care nu sunt absolut necesare. Cheltuielile trebuie împărțite în 3 categorii, în funcție de importanța lor: colaterale, importante și critice.
5. ATENȚIE LA PREȚURI Nu reduceți prețurile și nu faceți discounturi. Degeaba prețurile scad, dacă nu există cerere. Motivul pentru care clienții nu cumpără anumite produse sau servicii nu este prețul ridicat al acestora. Ei nu fac achiziții pentru că prioritățile lor s-au schimbat. La UTILBEN, atenția cade pe clienții și partenerii existenți. Cum pot fi ei ajutați. Relația bună de afaceri trebuie menținută, pentru ca, odată ce această criză va trece, conexiunea să fie betonată.
6. LUAȚI DECIZII RAPID
Este important ca deciziile să fie luate mult mai rapid pe timp de criză decât pe timp „de pace”. Promptitudinea este esențială. Trebuie stabiliți timpi scurți de reacție. Tranzacțiile aflate în desfășurare trebuie închise rapid. Strategiile pentru fiecare divizie în parte și pentru fiecare linie de business trebuie redefinite.
În situații de criză, este nevoie de un control mai riguros printr-un sistem de raportare și justificare a rezultatelor. La UTILBEN, urmărirea eficienței echipelor și membrilor acestora se face printr-un sistem automatizat. Logistica este, de asemenea, urmărită îndeaproape și se caută soluții alternative la transportul terestru în spațiul european. Variantele la îndemână sunt fie transportul naval, fie cel feroviar.
7. IMPLEMENTAȚI O STRATEGIE DE MARKETING Trebuie să identificați nevoile reale pe care le au clienții în această perioadă. Analizați cererile de produse și servicii, în contextul crizei. La UTILBEN, efectuăm studii de caz și sondaje asupra pieței de profil. Departamentul Call Center este esențial. Printre măsurile concrete care s-au luat în cadrul companiei, se numără lansarea unor noi linii de business, precum platforma de închirieri, leasing operațional pentru utilaje, webshop pentru vânzarea de piese online și Licitația COLOSUS de utilaje și atașamente. Oamenii au fost repartizați între departamente și s-au găsit formule optime de lucru.
UTILBEN și-a propus să se concentreze pe oportunitățile care au apărut pe piața de profil și să se adapteze rapid la noua stare de fapt. Orice criză este o șansă de a deveni mai puternici. Această situație neagră a existenței noastre a creat un context inevitabil care ne obligă să inovăm și să ne reinventăm pentru a supraviețui. Nu există altă cale. 18
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
UTILAJE
CONCEPUTĂ PENTRU O PRODUCTIVITATE OPTIMĂ NOUA GENERAȚIE DE ÎNCĂRCĂTOARE COMPACTE
CASE SERIA–B Interfața de comunicare cu operatorul complet nouă, comenzi electro-hidraulice optimizate, pornire și funcționare simplificată, cea mai bună vizibilitate din această categorie de mașini pentru construcții, un sistem hidraulic auxiliar performant și o gamă ridicată de atașamente, ideale pentru orice loc de muncă, constituie principalele evoluții ale noii generații de încărcătoare compacte CASE, din Seria–B, gândite să optimizeze productivitatea.
C
Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU
u noua Serie-B, CASE Construction Equipment (CE) a lansat o nouă generație de încărcătoare compacte pe șenile (CTL) și de încărcătoare compacte pe roți (SSL). Pentru a oferi operatorilor opțiunile de echipamente cele mai potrivite cerințelor specifice de pe șantier, sunt disponibile cinci modele CTL și nouă modele SSL, cu cinematică de ridicare cu mișcare radială și verticală, echipate cu motoare de puteri diferite, funcție de gabaritul și performanțele de lucru ale încărcătoarelor.
20
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
"Modelele din Seria–B conservă șasiul și aspectul modelelor anterioare de încărcătoare compacte CASE, în schimb ele sunt dotate cu sisteme operaționale reproiectate, pentru a oferi performanțe de calitate superioară. Aceste sisteme sunt acum perfect integrate cu noile comenzi și noile interfețe ale operatorului, pentru a oferi clienților o combinație puternică de productivitate, eficiență și ușurință în utilizare.”
EGIDIO GALANO
CASE CE
MANAGER DE PRODUS PENTRU ECHIPAMENTE COMPACTE, LA CASE CE - EUROPE „CTL-urile și SSL-urile CASE din noua Serie–B, au beneficiat de numeroase îmbunătățiri pentru a oferi o experiență de operare nouă și intuitivă pentru utilizatori, dovedindu-și în același timp durabilitatea în timpul lucrărilor terasiere dure și pe perioada utilizării diverselor atașamente”, declara Egidio Galano, Manager de produs pentru echipamente compacte, la CASE CE - Europe.
O EXPERIENȚĂ UȘOARĂ PENTRU OPERATORI Noile încărcătoare compacte pe șenile și pe roți din Seria – B de la CASE, sunt dotate cu o interfață operator complet reproiectată, incluzând, pentru toate modelele, noi comenzi de lucru situate la stânga și la dreapta scaunului operatorului, pornirea motorului prin simpla apăsare a unui buton, control facil al turației motorului și comutatoare intuitive pentru toate funcțiile de bază ale mașinii. Încărcătoarele compacte sunt prevăzute cu comenzi mecanice standard, cu mâna și piciorul, sau electro-hidraulice, astfel că, la alegerea specificațiilor de livrare, utilizatorii pot opta între cele două moduri de control. Toate modelele cu comenzi electrohidraulice sunt disponibile cu un ecran LCD multifuncțional, de 8 inch, în culori și cameră video pentru vizibilitate spre spate. Modelele cu comenzi electrohidraulice oferă în plus posibilitatea ca, printr-o simplă apăsare de buton, să se poată comuta între modul de operare ISO (joystick-ul din stânga conduce mașina, iar cel din dreapta acționează asupra brațului și cupei, mai ușor de operat și control foarte precis al atașamentelor) și H (joystick-ul din stânga acționează brațul, iar cel din dreapta cupa).
produce Noul ecran multifuncțional LCD, de 8 inch, constituie centrul de control al mașinii și este singurul ecran instalat pe încărcătoarele compacte pe care imaginea din spatele mașinii este partajată cu datele mașinii. La solicitarea operatorului, camera video este funcțională chiar și dacă sensul de deplasare este spre înainte, asigurând, alături de suprafețele vitrate foarte mari, vizibilitatea excelentă a Seriei–B, precum și o perspectivă și o conștientizare mai mare asupra șantierului. În plus, noua serie B este capabilă să ofere operatorilor cea mai completă experiență posibilă, obținută vreodată cu un încărcător compact CASE CTL sau SSL, în special datorită:
• Noilor performanțe ale controalelor
electro-hidraulice: operatorul poate seta timpul total de reacție al mașinii la valoarea: lent, moderat ori rapid sau, pot regla în mod independent înclinarea și ridicarea cupei și viteza de deplasare, precum și poziția brațului încărcătorului în corelație cu viteza de deplasare, pentru a răspunde cel mai bine exigențelor lucrărilor de pe șantier.
• Noii caracteristici „Creep Speed” (viteză ultra-lentă): viteza ultra-lentă permite operatorului să stabilească o viteză de lucru a mașinii, constantă și foarte lentă, care să permită folosirea unor atașamente speciale care necesită o hidraulică deosebită, de genul frezelor la rece, săpătoarelor de tranșee sau discurilor de tăiere.
• Noilor profiluri de operator: operatorii
pot selecta stări predefinite pentru a le asocia cu profiluri specifice, care pot fi memorate, pentru ca operatorul să le poată utiliza cu ușurință, alături de modurile de lucru predefinite, în funcție de specificitatea lucrărilor.
ÎNCĂRCĂTOARE COMPACTE de peste
50 de ani
• Noilor setări pentru funcționare într-un
mod economic și protecția motorului: noile încărcătoare compacte CASE CCL și SSL din Seria–B sunt prevăzute cu funcțiile „engine shoutdown”, „ignition timeout” și „engine protection” care extind durata de viață și performanțele motoarelor, bateriei și a altor sisteme critice.
• Afișării pe ecranul LCD a datelor de
funcționare a mașinii, în stil auto: toate modelele noii serii B oferă inteligență operațională totală, sub formă de informații de funcționare de bază, sub formă digitală și analogică (indicatoare digitale), de la numărul orelor de funcționare a motorului, turația motorului, nivelurile de fluide, încărcarea bateriei, până la date de utilizare, toate oferă managerilor de flote și operatorilor o perspectivă mai amplă despre performanța mașinii.
• Noilor coduri de eroare introduse și a
modului îmbunătățit de diagnosticare: noile coduri de eroare cu text descriptiv ajută la identificarea mai precisă a problemelor specifice pe care le are mașina în timpul exploatării și face mai ușoară raportarea acestora către echipa de service pentru stabilirea pașilor de urmat pe mai departe. Aprilie 2020 masinisiutilaje.ro
21
UTILAJE CEA MAI BUNĂ VIZIBILITATE ÎNTRE ÎNCĂRCĂTOARELE COMPACTE
PESTE 50 DE ANI DE EXPERIENȚĂ ÎN A OFERI PUTERE ȘI PRODUCTIVITATE
MOTOARE FĂRĂ ÎNTREȚINERE ȘI O ASISTENȚĂ SIMPLIFICATĂ
Toate modelele de încărcătoare compacte CASE, din Seria–B, asigură un excelent câmp de vizibilitate pe 3600, situându-se pe primul loc în clasa încărcătoarelor compacte. La această performanță contribuie și camera video cu vedere spre spate și oglinda retrovizoare, cu câmp larg de vizibilitate, de pe partea stângă, instalate standard.
CASE CE produce încărcătoare compacte de peste 50 de ani, iar la noile generații de CTL și SSL ale noii serii B s-a folosit experiența acumulată în timp pentru a se obține forțe de rupere extrem de ridicate, o gamă diversă de opțiuni hidraulice auxiliare care permit fiecărei mașini să utilizeze sute de atașamente, precum și un tren de rulare foarte stabil, pe roți sau șenile, care asigură încrederea operatorului de a lucra pe orice teren. Gama completă de încărcătoare compacte cu cinematică de ridicare cu mișcare radială sau pe verticală oferă opțiuni excelente pentru oricare aplicație, de la pregătirea solului și nivelare, frezarea asfaltului și săparea tranșeelor, tăierea sau spargerea rocilor, până la încărcarea camionului și manipularea materialelor ori lucrări de deszăpezire.
Toate modelele din Seria–B, cu excepția lui SR130B, sunt echipate cu motoare cu norma de poluare UE Stage IV / US – EPA Tier 4F. Toate aceste motoare, cu excepția celui instalat pe SR160B, sunt echipate fie cu un sistem de recirculare a gazelor de evacuare răcite (CEGR) și cu un catalizator de oxidare diesel (DOC), care nu necesită nici un tip de fluid de adaus sau întreținerea unui filtrului de particule diesel pentru întreg ciclul de viață al mașinii (cum are SR160B), fie cu un sistem CEGR cu sistem de post-tratare a gazelor de evacuare SCR (reducere catalitică selectivă) pe motoarele cu puterea de 90 CP/67 kW, tot fără filtru de particule și care necesită doar completarea cu Ad-Blue după necesități.
O ușă de acces cu prag scăzut și fereastra largă din față oferă o vizibilitate excepțională spre înainte și spre zona inferioară a atașamentului. Ferestrele laterale mari și o lunetă mare curbată oferă o vizibilitate foarte bună în lateral și în spatele mașinii. Vizibilitatea spre spate este îmbunătățită și de designul capotei motorului, ușor înclinată, ca și de sistemul de articulare H-Link, cu profil extrem de scăzut, instalat pe modelele cu cinematica de ridicare cu mișcare verticală, care oferă o vizibilitate mai bună în comparație cu încărcătoarele compacte ale altor branduri.
O EXPERIENȚĂ MAI CONFORTABILĂ PENTRU OPERATORI Pragul de intrare extrem de scăzut permite un acces mai facil la intrarea și ieșirea din cabină, iar cabina CASE, instalată pe încărcătoarele compacte, se dovedește una dintre cele mai spațioase cabine în clasa încărcătoarelor compacte, oferind un spațiu excelent operatorului, pentru mai mult confort și pentru o poziție ergonomică de lucru. Designul joystick-urilor de pe modelele cu comenzi electro-hidraulice asigură o prindere mai îngustă și mai confortabilă, o dispunere mai apropiată a comutatoarelor și o parte superioară mai mică, pentru o operare mai ușoară. Dimensiunile cutiilor postamentelor joystick-urilor au fost, de asemenea, reduse, pentru a oferi mai mult spațiu pentru picioare. Chiar și modelele echipate cu comenzi mecanice, începând cu SR210B, au manete de comandă servo-asistate pentru o manevrare mai ușoară și pentru reducerea oboselii operatorului. De asemenea, suporturile pentru pahare și spațiile de depozitare de la unele modele au fost repoziționate pentru a oferi și mai mult spațiu pentru picioare, iar opțiunile, cum ar fi un radio – Bluetooth, îmbunătățesc și mai mult confortul operatorului.
22
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
În ceea ce privește utilizarea atașamentelor, Seria-B oferă un sistem hidraulic auxiliar standard, cu debit mare sau cu debit mare îmbunătățit, cu presiuni hidraulice ce ajung până la 276 bari, pentru a asigura funcționarea accesoriilor hidraulice de mare capacitate cum ar fi frezele la rece sau măturătoarele. De asemenea, toate modelele dispun de o cuplă hidraulică de conectare sub presiune, care asigură retragerea rapidă și fără scule a furtunurilor hidraulice. În plus, funcții opționale suplimentare, cum ar fi „controlul deplasării” și „auto-nivelare”, îmbunătățesc performanța generală și eficiența operatorului.
Întreținerea zilnică pe oricare din modelele seriei B se dovedește foarte simplă, existând puncte de service și de control grupate în spatele mașini, ușor accesibile. Prin digitalizare, managerii de flotă pot extinde și mai mult întreținerea simplificată a modelelor din Seria–B, adăugând un abonament telematic opțional CASE SiteWatch™, care furnizează informații suplimentare asupra datelor operaționale, a intervalelor de inspecție și a performanțelor generale ale mașinii. Distribuitorii CASE pot avea acces la aceste informații, astfel încât să poată oferi asistență tehnică personalizată și planuri de asistență specifică pentru fiecare mașină.
Caracteristici tehnice de bază ale încărcătoarelor echipate cu motoare UE Stage IV Încărcătoare compacte pe șenile (CTL) Model
Mod de ridicare
Capacitate de operare nominală (50% sarcină basculare)
P (CP)
Stage IV
TR270B
Radial
2.700 kg
74
CEGR + DOC
TR310B
Radial
3.100 kg
74
CEGR + DOC
TR340B
Radial
3.400 kg
90
CEGR + SCR
TV370B
Vertical
3.700 kg
74
CEGR + DOC
TV450B
Vertical
4.500 kg
90
CEGR + SCR
Încărcătoare compacte pe roți (SSL) Model
Mod de ridicare
Capacitate de operare nominală (50% sarcină basculare)
P (CP)
Stage IV
SR160B
Radial
1.600 kg
60
CEGR + DOC + DPF
SR175B
Radial
1.750 kg
67
CEGR + DOC
SV185B
Vertical
1.850 kg
60
CEGR + DOC
SR210B
Radial
2.100 kg
74
CEGR + DOC
SR240B
Radial
2.400 kg
74
CEGR + DOC
SR270B
Radial
2.700 kg
90
CEGR + SCR
SV280B
Vertical
2.800 kg
74
CEGR + DOC
SV340B
Vertical
3.400 kg
90
CEGR + SCR
UTILAJE
"INNOVATION. PERFORMANCE. PARTNERS."
GRUPUL WIRTGEN A STÂRNIT EMOȚII LA CONEXPO 2020
Cu mai mult de 30 de produse expuse, inclusiv 10 produse în premieră mondială alături de o prezentare interactivă a tehnologiilor, standul Grupului Wirtgen, de 2.800 mp, a constituit un veritabil magnet pentru vizitatorii expoziției internaționale Conexpo-Con / Agg 2020, desfășurat în perioada 10 – 13 martie la Las Vegas. Noile mașini de frezare la rece de mare capacitate de la Wirtgen, de ultimă generație, au captat în mod deosebit interesul publicului. Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU
WIRTGEN MILL ASSIST: VEDETA NOII GENERAȚII DE MAȘINI DE FREZARE LA RECE DE MARE CAPACITATE
P
ublicul profesionist a fost impresionat în mod special de modelele W 220 Fi și W 250 Fi, «navele amiral» ale noii generații de mașini de frezare la rece de mare capacitate, prezentate în premieră mondială. La fel ca toate celelalte mașini de frezare la rece de mare capacitate din noua serie F, aceste două noi modele au stabilit la rândul lor noi standarde în ceea ce privește performanțele de frezare și eficiența mașinii, în special datorită inovativului sistem de control al operațiunii de frezare „Wirtgen Mill Assist”.
24
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
Sub sloganul «Inovații. Performanță. Parteneri», la Conexpo-Con / Agg 2020, Grupul Wirtgen și-a demonstrat poziția de lider tehnologic și de partener de încredere în sectorul construcțiilor.
Sistemul de control al operațiunii de frezare ajută operatorul să optimizeze performanțele mașinii și să reducă considerabil consumul de combustibil și de apă, precum și uzura dinților de frezare. În plus, pe parcursul lucrărilor de frezare la rece, acest sistem asigură scăderea emisiilor de CO2 și a nivelului de zgomot. Experiența practică în domeniu arată că operatorii folosesc sistemul „Wirtgen Mill Assist” mai mult de 90% din timpul în care funcționează mașina lor, fapt pozitiv, având în vedere reducerea semnificativă a costurilor de exploatare. În plus, două freze de mare capacitate, W 210 Fi și W 207 Fi, și-au făcut debutul în America de Nord, fiind expuse ca un tren de reciclare împreună cu reciclatorul la rece W 380 CRi.
PUTEREA INOVATOARE A GRUPULUI DE COMPANII WIRTGEN Premierele nord-americane, care au inclus aplicația bazată pe softwareul WITOS Paving Docu de la Vögele, noul compactor pneumatic HP 180i de la Hamm și concasorul mobil cu fălci MOBICAT MC 120 Zi PRO de la Kleemann, au permis grupului să-și consolideze rolul de motor de inovație și lider tehnologic în sectorul construcțiilor de drumuri. În plus, mult vizitatul Centru Tehnologic al Grupului Wirtgen a oferit vizitatorilor informații detaliate asupra tehnologiilor aplicative ale diferitelor mărci de produse specializate.
Vizitatorii standului Wirtgen Group din Las Vegas au fost impresionați de noile mașini de frezare la rece de mare capacitate produse de Wirtgen.
Aprilie 2020 masinisiutilaje.ro
25
UTILAJE Vögele a conceput inovatoarea aplicație WITOS Paving Docu special pentru antreprenorii care doresc să înregistreze și să analizeze mai multe date decât temperatura mixturii asfaltice, dar care, totuși, nu au nevoie de toate informațiile cuprinse în aplicația WITOS Paving Plus, care include optimizarea proceselor cu o planificare inițială integrată. Hamm a prezentat la Las Vegas și alte două produse în premieră. Expert în compactarea solului și a asfaltului, Hamm a mai expus compactorul cu role tandem DV+ 70i VV-S și compactorul cu tambur față cu bandaj cu picior bătător, model H20i C P, cu telecomandă de la distanță, o nouă lamă de împingere și cu o capacitate impresionantă de a urca o rampă. Kleemann, specialistul în concasare și sortare mobilă, a expus în premieră și o instalație mobilă de sortare MOBISCREEN MS 952 EVO.
Noua aplicație de la Vögele, bazată pe software-ul WITOS Paving Docu, permite înregistrarea pe șantier a datelor referitoare la lucrarea de asfaltare și a documentelor însoțitoare, asigurând, totodată, trimiterea automată la sediul central, telematic, a rapoartelor de lucru.
Compactoarele pe pneuri din seria HP de la Hamm sunt destinate lucrărilor de terasare și în construcția de drumuri, pentru lucrări de asfaltare. Echipamentul mobil de sortare Kleemann MS 952 EVO și încărcătorul frontal pe roți John Deere 824L au evidențiat sinergiile care există între gama de produse a grupului Wirtgen și cea a producătorului american John Deere.
CONSTRUIREA VIITORULUI ÎMPREUNĂ Pentru a evidenția apartenența Wirtgen Group la compania americană Deere & Company și pentru a demonstra sinergiile existente în portofoliul de produse, Grupul Wirtgen a prezentat la standul târgului un încărcător cu roți, model 824L, produs de John Deere, alături de o instalație mobilă
26
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
de sortare MOBISCREEN MS 952 EVO de la Kleemann. Totodată, la standul John Deere, publicul specializat a avut ocazia să vadă un concasor cu con Kleemann MOBICONE MCO 11 PRO interacționând cu un excavator model 300G LC, produs de John Deere.
INTERVIU
INFRASTRUCTURA COMPANIEI
STATE OF THE ART INVESTIM CONSISTENT ȘI SUSTENANBIL ÎN INFRASTRUCTURA NOASTRĂ ȘI ÎN CALIFICAREA ANGAJAȚILOR PENTRU A FURNIZA PRODUSE ȘI SERVICII DE CEA MAI BUNĂ CALITATE CTE Trailers a fost fondat în anul 2003 ca o companie antreprenorială cu doi acționari majoritari. ”Viziunea noastră ca și antreprenori a fost de a nu sta niciodată pe loc și de a investi întotdeauna. Mai ales după ce am trecut de criza din 2008-2010 am înțeles ca puterea unei companii antreprenoriale din domeniul nostru stă în diversificarea portofoliului de produse și servicii pe care le oferim. Astfel din 2010 lucrăm constant la diversificarea paletei de produse și servicii pe care le oferim și acest lucru l-am făcut în mai mulți pași.” a punctat Dana Manns, Managing Partner CTE GROUP. Text: Maria NAE
CTE GROUP – VIZIUNE, MISIUNE, VALORI
Î
n primul rând au fost diversificate activitățile în zona de licitații publice și în zona de produse și servicii de reciclare și salubritate. Acest lucru a dus în 2015 la înființarea unei noi companii, CTE SOLUTION, prin fuziunea cu o altă companie cu care deja exista o colaborare, iar în anul 2017 a fost înființată compania CTE RENT. Astfel avem azi în CTE GROUP trei companii: CTE TRAILERS – companie specializată în vânzarea de semiremorci, suprastructuri și trailere și care asigură și service & distribuție de piese de schimb pentru vehicule comerciale; CTE SOLUTION – companie axată cu precădere în zona de
28
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
licitații publice ce activează în domeniul de construcții, reciclare și salubritate, asigurând și zona de servicii complete aferente acestor produse integrate pe care le oferă; CTE RENT – companie specializată pe servicii de închiriere pe termen scurt, mediu și lung de echipamente specializate (stații de sortare, stații de reciclare, utilaje pentru construcții specializate). ”Suntem convinși că această construcție a CTE GROUP este moneda câștigătoare și că ne ajută această mărime a grupului care în 2019 a încheiat cu o cifră de afaceri de 65 mil euro. Acest grup de firme ne poate oferi puterea de a ne diversifica în continuare și de a oferi servicii din ce în ce mi performante clienților.” a declarat Dana Manns.
Mașini&Utilaje: Când ați decis înființarea CTE HUB?
Mașini&Utilaje: Ce aduce nou CTE HUB pe piața din România?
Dana Manns: Această viziune de a crea CTE HUB o avem din 2016, atunci am stat cu toți asociații la masă și am dezvoltat această viziune de a crea CTE HUB, care îl dorim să fie cel mai mare parc de semiremorci și utilaje specializate din România și să oferim printre cele mai complete servicii de servisare și de mentenanță către clienții noștri.
Dana Manns: Viziunea noastră este în continuare că ceea ce ne face diferiți este spiritul nostru inovativ și antreprenorial și ne stă în putere să devenim cei mai buni pentru ca suntem perseverenți în ceea ce credem și ceea ce realizăm. În acest context majoritatea banilor câștigați au fost reinvestiți în companii, și s-a cumpărat în Ciorogârla în permanență teren, astfel CTE TRAILERS cu CTE SOLUTION sunt proprietarii a 8 ha de teren, iar în 2018 a început construcța CTE HUB.
În tot acest context în care am înțeles ca puterea noastră ca dealer indepedent stă în crearea unei diversități dar și a unui volum de vânzări crescut, astfel am deschis și două companii în afara granițelor, respectiv CTE Solution Ungaria și CTE Trailers Bulgaria astfel încât să fim prezenți regional.
Atunci am început construcția celui mai mare service de remorci și suprastructuri specializate din România, 2500 m2 de service dedicat semiremorcilor. S-au investit peste 800 000 euro în utilaje specializate de ultimă generație. Am investit 7,5 mil euro de euro, 5,5 mil în CTE Trailers pentru parcarea de 4 ha și în service-ul de 2.500 mp și 2 mil euro în CTE Solution care va avea propria clădire de birouri, hale proprii de service și spațiu de expoziție. Șantierul funcționează în continuare, sediul CTE Solution va fi gata la finalul lunii iunie.
Viziunea companiei este ca începând cu finalul anului 2020 să poată să ofere clienților săi un HUB, în sensul că aceștia pot să vină în parc și să găsească o ofertă variată de produse noi și second-hand de toate tipurile. Orice client care intră pe poarta CTE GROUP să își găsească produsul pe care și-l dorește.
DANA MANNS MANAGING PARTNER CTE TRAILERS
Aceste firme funcționează deja de 2 ani de zile și deja putem să spunem că ambele firme sunt profitabile. Viziunea noastră de a deveni un dealer regional este o viziune corectă. Sunt foarte multe sinergii pe care le creăm în așa fel și putem prin aceste două firme din Ungaria și Bulgaria să oferim servicii de trade-in, o flexibilitate crescută în tot ceea ce privește și furnizarea de produse. Putem să avem stocuri și în Ungaria și Bulgaria și să vindem produsele noastre din aceste două țări. Tot ceea ce facem este în direcția oferirii unor servicii cât mai complete către clienți.
Service-ul are cea mai modernă și lungă vopsitorie din România, în care se poate vopsi un tren rutier de 18 m lungime. Spălătoria este complet automată cu sistem de spălare pentru șasiu și axe și pentru suprastructură. Toată spălătoria corespunde normelor mediului înconjurător și este dotată cu sistem de reciclare a apei, fiind eco-friendly. De asemenea există un stand pentru îndreptat șasiuri fabricat JOSAM, cel mai bun fabricant din Europa ce dispune de ultima generație de tehnologie. Pentru aceasta dezvoltare nu s-a făcut rabat de la niciun fel de investiții, suntem convinși că o infrastructură state of the art poate aduce multă stabilitate în viitor. Pe lângă acest service de semiremorci CTE a investit și într-o parcare de camioane și de echipamente specializate, ce se întinde pe o suprafață de 4 ha.
Se dorește ca aceasta să devină un centru importanttîn România de semiremorci și de utilaje specializate. Viziunea companiei este ca începând cu finalul anului 2020 să poată să oferi clienților săi un HUB, în sensul că aceștia pot să vină în parc și să găsească o ofertă variată de produse noi și second-hand de toate tipurile. Orice client care intră pe poarta CTE GROUP să poată să își găsească produsul pe care și-l dorește. Pentru asta avem în plan și un program de funcționare atât a service-ului cât și a parcului sâmbăta, astfel clienții și partenerii noștri să poată să își facă și un program de activitate în weekend să vină și cu familia și să se uite la ceea ce avem de oferit. În 2021 dorim să facem și un mic restaurant, să creăm un spațiu de servicii integrate astfel încât CTE HUB să devină un nume printre clienți și parteneri, iar toată lumea care vine la noi să se simtă ca acasă. Aprilie 2020 masinisiutilaje.ro
29
INTERVIU Mașini&Utilaje: Noul service va crește capacitatea de carosare a CTE TRAILERS? Dana Manns: Activitatea de carosare am început-o la finalul anului 2017, și în 2019 am fost lideri de piață pe partea de suprastrucuri basculabile Meiller. Suntem partenerul principal al producătorilor de autoșasiuri: MAN, VOLVO, SCANIA, MERCEDES și ne mândrim cu acest lucru. Toate benele sunt montate și vopsite și finalizate în service-ul nostru. Ca partener acreditat ai celor mai importanți producători de autoșasiuri suntem lideri de piață pe acest segment. Avem rezulate excepționale în acest segment și ne mândrim cu această zonă, pe care în 2020 nu o vom majora din punct de vedere a capacității de producție dar o vom crește prin a lucra pe două schimburi. Bugetul de la începutul anului arăta o dublare a numărului de comenzi pe partea de suprastructuri basculabile Meiller, respectiv de la un număr de 140 de unități cât am produs și vândut anul trecut la un număr de 260-270 de unități în 2020. Service-ul și carosările lucrează la capacitate maximă, avem și autoșasiuri pe stoc, avem ce să carosăm până la jumătatea lunii mai. Ce se va intâmpla după jumătatea lunii mai este greu de previzionat. Mașini&Utilaje: În condițiile actuale care este rata de ocupare a zonei de parcare? Dana Manns: Aici am reușit să obținem sinergii foarte bune între necesitatea clienților de a-și parca camioanele și de a găsi loc de parcare, este o problemă în această perioadă pentru că foarte mulți transportatori au parcuri pe care trebuie să și le întoarcă în România și nu au loc de parcare. Noi le oferim acest serviciu de parcare a camioanelor în parcarea noastră nouă de 4 ha, și în acest timp le oferim și contracte de service și de piese de schimb. Astfel reușim să ii ajutăm în această perioadă dificilă, sunt deja unii clienți care o dată ajunși în parc și-au exprimat interesul de a face trade-in dorind să cumpere semiremorci pe care le-au văzut în stocul nostru. Mașini&Utilaje: Cum se prezintă vânzările pe zona de construcții? Dana Manns: Vedem o scădere pe partea de construcții, în principal pentru că toate aceste produse se finanțează, iar în momentul de față băncile și firmele de leasing au întrerupt finanțările deoarece sunt suprasolicitate cu toate cererile de reeșalonare a ratelor de leasing și de credite.
30
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
Nu putem să facem niciun fel de previziuni în legătură cu ceea ce va fi după mijlocul lunii mai. Până la mijlocul lunii mai toată zona noastră de servicii funcționează la capacitate maximă, avem contracte cu clienți importanți pe zona de service și suntem furnizor principal autorizat pentru Omniasig și Allianz, facem decontări directe. Zona de asigurări este o zona care ne ajută în acest context deoarece oferim prin serviciul de parcare pe care îl oferim clienților, și cu ocazia aceasta ei își pot rezolva problemele pe care le tot amânau din lipsă de capacități, pe asigurări Casco. Zona de service este acoperită până la sfârșitul lunii mai, avem comenzi și reparații pe asigurări. Mașini&Utilaje: Cum se desfăsoară activitatea de service în această perioadă? Dana Manns: Ne-am luat toate măsurile de siguranță și am împărțit personalul productiv pe echipe separate astfel încât să nu se întâlnească niciodată și să reducem la maxim riscul de infectare. O situație dificilă este pe zona de construcții și reciclare, acolo unde reparațiile se fac on site, la locațiile clientului. Deoarece facilitățile de cazare sunt închise în această perioadă mecanicii de service sunt siliți să doarmă în mașina de service sau în corturi. Am revenit la problema de acum 20 de ani, însă toți mecanicii noștri sunt extraordinari și își continuă activitatea la capacitate maximă.
Echipa service & after-sales CTE TRAILERS
Mașini&Utilaje: Cum vezi actuala criză prin comparație cu cea din 2008-2009? Dana Manns: Spre deosebire de 2008-2009 se vede că piața românească s-a maturizat, companiile care au trecut peste acea perioadă sunt mult mai mature, știu să-și evalueze riscurile mult mai bine și se vede că toate lucrează după un buget și o strategie astfel încât încrederea în parteneri și clienți este mai ridicată. Firmele care sunt în piață sunt în proporție de 90% firme care au o altă maturitate și acesta este un semnal foarte pozitiv, de aceea cred că vom trece mai lin peste această situație. Avem parteneri și clienți care ne-au rugat să îi susținem în sensul de a sării peste o rata de service sau de chirie, dar totul se întâmplă într-un mod foart profesionist și cu foarte mult respect din partea tuturor. Toată lumea încearcă să găsească soluții astfel încât să trecem împreună peste această perioadă. Este îmbucurător să vedem în această criză în care ne aflăm, că respectul față de parteneri și respectul între companii este mult mai mare față de cum am simțit noi că s-au desfășurat lucrurile în 2008 și 2009.
Mașini&Utilaje: Această perioadă va afecta organizarea internă a companiei?
Mașini&Utilaje: Ce soluții veți găsi pentru a vă susține clienții și partenerii?
Dana Manns: În ceea ce privește organizarea noastră internă ținem foarte mult ca întreaga noastră echipă să rămână cât mai unită. Am investit foarte mult în echipele noastre și dorim să ne păstrăm în această formulă. O parte din angajați au fost trecuți pe șomaj tehnic, așteptăm acum să vedem cum va funcționa acest sprijin din partea statului. În prezent echipele de vânzări lucrează remote, avem și colegi care merg la birou însă totul este cu circuit închis. Ne mândrim cu o echipă foarte sudată care în ultimul an a dat un randament foarte bun și nu vrem să renunțăm la nimeni, obiectivul nostru principal este de a menține pt toată lumea în cadrul companiei noastre.
Dana Manns: Este foarte important să găsim un echilibru și să încercăm să găsim o susținere a clienților în zona de lichidități. Aici ne vom confrunta cu una dintre cele mai mari probleme din următoarele luni și probabil până la finalul anului, iar aici încercăm să ne susținem clienții tradiționali și partenerii pe termen lung prin a acorda termene de plată extinse.
"Solidaritatea și respectul față de parteneri sunt foarte importante în aceste momente! Asta înseamnă să plătim în continuare toți partenerii și furnizorii, așa cum poți astfel încât roata să se învârtă mai departe!"
Mașini&Utilaje: Ce măsuri considerați utile să vină din partea instituțiilor statului român, cât și din partea UE, pentru a susține mediul privat din România? Dana Manns: Din punct de vedere declarativ măsurile care au fost luate în România sunt în regulă. Practic, orice firmă care intră în imposibilitate de plată, acest termen nefiind definit exact, a primit derogare de la plata impozitelor pe salarii și a tva-ului fără să plătească penalități, dobândă sau alte taxe și fără a i se bloca conturile. Deja această măsură este un mare ajutor de lichiditate, pentru că această lichiditate poate merge către plata furnizorilor. Măsura șomajului tehnic propusă de statul român este o măsură foarte bună de protecție atât pentru angajator cât și pentru angajat și chiar aș fi foarte încântată să văd că într-adevăr lucrurile vor funcționa așa cum se spune.
Acest șomaj tehnic este modelul Germaniei aplicat în criza din 20082009 prin care aceasta a reușit să aibă o recesiune economică de doar 5%. De asemenea, ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor către bănci este foarte bună. Desigur trebuie să urmărești și condițiile în care te încadrezi la această măsură, și aici mă refer cu precădere la transportatori care dacă trebuie să-și tragă 50% din flotă pe dreapta pentru că fabricile nu mai lucrează și nu au ce să transporte, bineînțeles că ei se vor încadra în acestă amânare de rate.
CTE Trailers furnizor autorizat NATO CTE TRAILERS este furnizor autorizat NATO pentru trailere agabaritice Faymoville și aș vrea chiar să spun un cuvânt de laudă la adresa Armatei Române care în această perioadă s-a implicat foarte mult în montarea spitalelor temporare. În această criză oamenii dau dovadă de foarte mult spirit de echipă, ceea ce vedem noi în zona noastră de productivitate în care ne aflăm este că oamenii s-au mobilizat destul de repede, în termen de 3 săptămâni toate aceste instituții publice, au reușit să se organizeze și că controleze destul de bine această pandemie.
Aprilie 2020 masinisiutilaje.ro
31
INFO
34
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
Aprilie 2020 masinisiutilaje.ro
35
UTILAJE
ÇUKUROVA 888 UN BULDOEXCAVATOR
PE CARE VĂ PUTEȚI BAZA Buldoexcavatorul este printre cele mai apreciate utilaje de construcții din România, dacă nu chiar cel mai îndrăgit. Este genul de echipament bun la toate, ce se adaptează oricăror condiții și oricărui tip de muncă. Este versatil și eficient. Prin urmare, oferta de buldoexcavatoare este una mare, de la utilaje noi, la second-hand. Clienții caută, în special, un produs rezistent și puternic, pe care să se poată baza și care să facă față condițiilor grele de muncă.
COMPANIA ÇUKUROVA MAKINA a luat naștere în anul
1968
Ç
S-a dovedit a fi o decizie inspirată, pentru că echipamentele Çukurova au devenit apreciate și distribuite în 50 de țări din toată lumea. De la stivuitoare, încărcătoare frontale, excavatoare, la buldoexcavatoare.
Compania Çukurova Makina a luat naștere în anul 1968 și a manufacturat utilaje sub licența John Deere, în fabrica sa din Turcia. De altfel, numele companiei este un indicator geografic al regiunii în care acest colos industrial s-a dezvoltat, Çukurova însemnând „câmpie joasă”. În anul 1986, conducerea companiei a luat decizia de a produce propriile utilaje și a renunțat la licența John Deere.
Buldoexcavatorul Çukurova 888 este echipat cu un motor diesel Perkins dotat cu turbină, care conferă performanță de top și se supune tuturor normelor de mediu în vigoare. Noua generație a buldoexcavatoarelor Çukurova este proiectată astfel încât greutatea utilajului să fie distribuită în mod optim. Asta înseamnă că buldoexcavatorul Çukurova este atât ușor de manevrat, cât și de operat, iar operațiunile de săpare se fac în condiții de maximă stabilitate.
ukurova 888 este un buldoexcavator fiabil și capabil, robust și puternic, apreciat la scară largă datorită unui set de trăsături pe care le vom detalia în cele ce urmează. Dar să vorbim întâi despre producătorul acestui utilaj excepțional.
36
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
și a manufacturat utilaje sub licența John Deere, în fabrica sa din Turcia
UTILAJE Buldoexcavatorul Çukurova 888 este combinația ideală dintre forță și siguranță în muncă, precum și confort în operare. Producătorul turc de utilaje a fost printre primii care au folosit noul sistem de control al buldoexcavatoarelor. Sistemul de control cu joystick-uri hidraulice - atât pentru cupă, cât și pentru brațul de excavare -, îi permite operatorului să depună mai puțin efort în muncă și să opereze utilajul cu mai multă precizie. Acest sistem asigură un control mai fin, o mai bună manevrabilitate, precum și stabilitatea mișcării atașamentelor, indiferent de greutatea pe care o transportă. Totodată, noul sistem de control elimină presiunea de pe operatorul utilajului, prelungește viața uleiurilor și reduce temperatura din rezervorul de ulei. Pentru funcția de excavare, Çukurova 888 pune la dispoziția operatorului un sistem separat de control, prin poziționarea joystick-urilor pe coloane ajustabile. Această inovație îi permite operatorului utilajului să aranjeze după preferințe panoul de control, astfel încât să aibă mai mult loc de manevră în cabină. De aici, și impresia că operatorul se află într-un excavator - cu toate comenzile și confortul care vin la pachet -, și nu întrun utilaj multifuncțional, așa cum este buldoexcavatorul. Cabina ROPS/FOPS - structură de protecție împotriva răsturnării sau împotriva pericolelor externe - garantează confort în operarea buldoexcavatorului și vizibilitate excelentă. Parbrizul și geamurile cabinei sunt fabricate din sticlă securizată și oferă protecție împotriva luminii puternice.
A sta pe scaunul de operator al unui buldoexcavator Çukurova 888 este ca și cum ai fi la volanul propriei mașini. Totul pare natural și la locul lui. Bordul principal este rabatabil și aduce toate comenzile și butoanele la îndemâna operatorului, fără să fie nevoie să te întinzi după ele sau să depui un efort suplimentar. Bordul secundar este de mari dimensiuni, astfel încât informațiile afișate să fie ușor de citit. Printre acestea, indicatori de mentenanță, timp de lucru, nivelul combustibilului, temperatura uleiului și altele. Totodată, coloana de direcție este reglabilă, astfel încât operatorul să poată seta volanul în orice poziție și să aibă o vizibilitate maximă.
Panourile de comenzi sunt de ultimă generație și vin la pachet cu semnale acustice și vizuale de prevenire a operatorului în caz de pericol 38
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
La exterior, buldoexcavatorul Çukurova 888 este și mai spectaculos, cu trăsături și elemente de design care fac din acest utilaj un etalon de performanță și eficiență în muncă. Forma capotei îi permite operatorului un acces facil la componente, cilindrii hidraulici pot fi schimbați cu ușurință, iar mentenanța este floare la ureche. Punctele de gresare și orice orificiu sunt bine izolate, astfel încât praful, impuritățile sau umezeala să nu afecteze buna funcționare a buldoexcavatorului. Atenția la detalii face ca timpii de mentenanță și service să fie mai lungi și, astfel, cheltuielile de întreținere să fie mai mici. Buldoexcavatorul Çukurova 888 are un consum mic de combustibil, în timp ce motorul livrează o putere mare. Totodată, utilajul este prietenos cu mediul și ușor de întreținut. O adevărată plăcere pentru operator și un simbol al productivității în muncă. Echipamentele din gama Çukurova sunt importate direct de către UTILBEN, companie aflată în topul vânzărilor de utilaje în România. UTILBEN are o experiență de 14 ani în domeniul furnizării de echipamente fiabile, timp în care a stabilit relații solide cu peste 500 de furnizori din întreaga lume. Oferta de utilaje și atașamente agricole și de construcții cuprinde peste 30.000 de produse, pe care le găsiți pe site-ul
www.utilben.ro
UTILAJE
SANDVIK QJ241 SOLUȚIE DE PIONIERAT PENTRU CARIERELE MICI ȘI DEMOLĂRILE DE CONSTRUCȚII
Sandvik QJ241 este cel mai mic și mai compact concasor mobil cu fălci din gama, recunoscută pe plan mondial, de concasoare pe șenile de la Sandvik. QJ241 se dovedește extrem de productiv, iar caracteristicile sale revoluționare îl recomandă pentru aplicațiile ce necesită performanțe ridicate și costuri de operare reduse, din carierele mai mici sau din zonele cu demolări, oriunde spațiile de operare sunt limitate. Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU
40
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
C
ompact și mobil, concasorul QJ241 este echipat cu un sistem hidraulic pentru ridicarea și coborârea benzii principale, astfel încât, per ansamblu, se dovedește soluția ideală pentru demolare/ reciclare, dar este la fel de productiv și în aplicațiile de concasare a rocilor dure. Fălcile concasorului pot fi echipate cu 4 tipuri de blindaje, fiecare potrivit pentru aplicația dumneavoastră și printre aceste tipuri de blindaje se regăsește si celebrul profil „Optitooth” cu un continut de mangan de 18%. Este impetuos necesară alegerea corectă a blindajelor în funcție de aplicatie!
Specificații tehnice generale ale concasorului cu fălci QJ241 Buncăr alimentare
Tren rulare
Lățime
1.840 mm
Tip
Șenile
Lungime
3.770 mm
Lățime papuci
400 mm
Alimentator
Motor
Lățime
800 mm
Tip
CAT C7.1 Stage V
Lungime
3.580 mm
Putere
168 kW / 225 CP
Rezervor Diesel
660 litri
Rezervor ulei hidr.
660 litri
Grătar «grizzly» Lungime grătar
1.260 mm
Distanța între bare
35 – 70 mm Concasor
Dimensiuni de transport Lungime
13.900 mm
Dimensiunea gurii de alimentare
1000 mm x 650 mm
Lățime
2.510 mm
Turație
312 rpm
Înălțime
3.220 mm
Fanta concasorului
50 – 130 mm
Masa operațională
34.282 kg
Banda principală
Performanțe
Lățime
800 mm
Dimens. max. alimentare
520 mm3
Înălțime descărcare
3.444 mm
Capacitate producție
până la 225 t/h
CARACTERISTICI DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ
• Comenzile sistemelor hidraulice sunt
amplasate strategic și eficient, ele putând fi controlate de la nivelul solului, iar acest lucru conduce către un mod facil de realizare a mentenanței și oferă un mod ușor de manevrare.
• Sistemul de comandă și control este de tip PLC (Controler Logic Programabil) și are un monitor color care permite afișarea tuturor informațiilor cu privire la parametrii de funcționare ai mașinii și la starea tehnică a acesteia.
• Banda principală poate fi ridicată sau
coborâtă prin intermediul comenzilor hidraulice pentru a crea spatiu suficient în aplicațiile de reciclare, spre exemplu pentru a putea descărca armăturile metalice.
• Construcția și dispunerea elementelor de pe utilaj este sub formă de tunel tocmai pentru a reduce riscul ca materialele din reciclări să rămână blocate în interiorul acestuia.
• Buncărul are deschidere mare, pereți
ranforsați, extensii rabatabile hidraulic, iar alimentatorul are grătar «grizzly» și frecvențe variabile de vibrare.
• Sistemul de control al alimentatorului
este unul îmbunătățit, cu senzor de nivel în camera de concasare, care va regla
în mod automat cantitatea de material ce intră în concasor, iar concasorul va fi mentinut întotdeauna plin, oferind un flux de concasare neîntrerupt. Concasorul are si posibilitatea de reversare, o caracteristică absolut necesară in procesul de concasare a asfaltului sau atunci cand apar blocaje in camera de concasare.
• Fanta concasorului este ajustabilă
hidraulic, cu minim de efort; fanta poate fi ajustată chiar și în timp ce utilajul funcționează, iar acest lucru conduce către o eficientizare și maximizare a producției.
• Sistemul de acționare hidraulică
permite concasorului să pornească sub sarcină, reducând la minimum timpul necesar repornirii utilajului.
• Utilizarea pe scară largă a conductelor din oțel asigură o disipare termică superioară și furnizează soluții de etanșare fără întreținere.
• Utilajul are montat un senzor de
viteză pe banda principală, care oprește alimentatorul pentru a goli banda principală, dacă se constată că banda a încetinit și are o încărcare prea mare. QJ241 poate funcționa în cele mai ostile medii, cu temperatură ambientală de până la 50oC, fără a fi necesară schimbarea uleiului.
• Ventilatorul de răcire este reversibil,
cu acționare hidraulică automată, iar
suflarea radiatoarelor se transformă într-o operație simplă.
• Datorită înălțimii mari de descărcare,
sub banda principală se poate stoca o cantitate foarte mare de material.
• Printre dotările standard ale utilajului
putem enumera: Alimentator vibrant include barele grizzly în trepte; Banda pentru evacuarea sterilului; Buncăr de alimentare căptușit complet cu plăci de uzură; Magnet pentru eliminarea materialelor feroase; Banda principală acoperită complet cu protecții împotriva prafului; Cutie pentru scule și alte accesorii; Turn de lumini; Protecții pentru tamburii de capăt ai benzilor; Placă pentru protejarea benzii, amplasată sub concasor; Gresare automată pentru falca mobilă și mecanismul de acționare al concasorului; Bare de stropire pentru suprimarea prafului; Pompă de apă acționată hidraulic; Senzor de nivel pentru monitorizarea camerei de concasare; Pompă electrică pentru alimentarea cu motorină, cu radiocomandă; Telecomanda cu radiocomandă pentru deplasarea utilajului.
• Pe concasorul QJ241 este integrat, tot
din standard, sistemul de monitorizare de la distanță «My Fleet Telematics», pentru supravegherea în timp real a utilajului (parametrii, ore de funcționare, locație etc.). Aprilie 2020 masinisiutilaje.ro
41
ANVELOPE
ANVELOPELE
DUNLOP SP ER50 PENTRU MACARALE
Macaralele necesită o manevrabilitate bună pe toate tipurile de teren, inclusiv șantiere de construcții, șantiere navale și zone portuare, iar anvelopa Dunlop SP ER50 îndeplinește aceste condiții. Nivelul său de performanță este un adevărat element de securitate și confort pentru operator, fiind ideală pentru macaralele cu braț telescopic.
A
nvelopa Dunlop SP ER50 dedicată macaralelor all-train, a fost dezvoltată pentru a face față rulării pe autostradă, oferind kilometraj bun, rezistență la sarcini ridicate și rămânând de încredere în deplasările pe distanțe lungi. Designul non-direcțional al anvelopei asigură durată de viață prelungită. Banda de rulare beneficiază de zonă centrală în zig-zag ce îmbunătățește amprenta la sol, reduce vibrațiile și oferă confort îmbunătățit. Canelurile mari asigură tracțiune bună, iar amprenta lată permite distribuirea uniformă a sarcinii pentru o uzură uniformă. Foarte important pentru anvelopele pentru macarale, este construcția ranforsată a anvelopei și stabilitatea oferită de blocurile închise ale umerilor.
DUNLOP SP ER50 Caracteristici
• • • •
Caneluri largi; Construcție ranforsată; Design non-direcțional al benzii de rulare; Profil optimizat.
Beneficii
• Tracțiune ridicată pe orice tip de suprafață; Date tehnice • Stabilitate ridicată și durabilitate; • Manevrabilitate ridicată pe orice tip de • Segment industrie: H; teren; • Nivel adâncime 21mm / 25 mm în funcție • Rezistență redusă a rulare și consum de indicele de sarcină și viteză.
scăzut de carburant.
Dimensiune
Indice sarcină
Indice viteză
Diametru
Lățime
Rază de sarcină statică
Circumferință de rulare
NSK
Lățime recomandată a jantei
445/95R25
177
E
1481
433
685
4463
22.5
11.00-25/1.7 & 11.25-25/2.0
445/95R25
174
F
1482
432
689
4463
21
11.00-25/1.7 & 11.25-25/2.0
Presiune
9.0 bar
Viteză
30
40
50
60
70
80
90
100
Sarcină 177E
9490
9050
8620
8180
7300
6000
5110
4380
Sarcină 174F
8375
7705
7504
7370
7035
6700
6298
5695
42
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
SOLUȚII
OFERTA NORDTRACK™ - DE CONCASOARE, CIURURI ȘI CONVEIERE MOBILE
DE LA METSO - A FOST BINE PRIMITĂ DE CLIENȚI Gama de concasoare și echipamente de sortare Nordtrack™, care vizează în mod special antreprenorii generali, datorită dimensiunilor compacte și a performanțelor ridicate, combinate cu un preț atractiv, a fost lansată în octombrie 2019. Special concepută pentru reciclarea asfaltului, demolarea betonului, producția de agregate la scară mică și pentru separarea materialelor organice, noua ofertă Nordtrack™, formată din 19 produse, completează perfect soluțiile mobile de concasare, sortare și transport Metso.
E
Text: Ing. Valeriu BEZDEDEANU
chipamentele din gama Nordtrack™ se dovedesc ideale atunci când se lucrează în baza unor contracte pe termen scurt sau atunci când activitatea de antreprenoriat este la început. Concepute cu un design standard, preconfigurate pentru disponibilitate imediată și cu caracteristici «plug-and-play», aceste echipamente sunt acoperite de serviciile de asistență ale rețelei Metso la nivel global, ceea ce le face ideale pentru o varietate de aplicații din domeniul reciclării, demolării, agregatelor și separarea materialelor organice, cum ar fi solul și lemnul. Cu un design robust, tehnologii dovedite pe teren, suport global și garanție standard Metso, echipamentele din gama Nordtrack™ pot fi configurate rapid și ușor pentru lucrarea dorită, pornirea este simplificată, la fel și controlul oprațiunilor. Proiectate pentru o mobilitate ridicată, echipamentele au o masă operațională redusă și dimensiuni compacte, iar timpul de livrare este redus, doar câteva săptămâni. Noua ofertă Nordtrack™ și emblematicele Lokotracks de la Metso se completează reciproc, transformând Metso întrun lider pe segmentul în creștere al contractanților de agregate.
44
masinisiutilaje.ro Aprilie 2020
O OFERTĂ „MOBILĂ” COMPLETĂ Gama Nordtrack™ include două concasoare mobile cu fălci, Nordtrack J90 și Nordtrack J127, și un concasor mobil de impact, Nordtrack 1908S. Nordtrack J127 este un concasor cu fălci mare, cu deschidere nominală de alimentare 127 cm x 73,66 cm. Această caracteristică de lucru îl face ideal pentru aplicații de concasare nisip și pietriș. Concasorul mobil Nordtrack 1908S este un concasor utilizat în aplicații de reciclare, cu dimensiuni compacte, ușor de transportat între șantiere. Toate unitățile de concasare Nordtrack sunt automatizate. În plus, gama cuprinde șase echipamente de sortare mobile, diferite, de la instalația de sortare Nordtrack S2.11 pentru sarcini grele, cu o o sită cu suprafață mare de cernere, până la ciururile cu două site, Nordtrack S3.7 și Nordtrack S4.7, și cele cu trei site, Nordtrack S3.9 și Nordtrack S4.9, culminând cu instalație de sortare de mare capacitate Nordtrack S4.12, pentru sarcini foarte grele. Toate unitățile sunt echipate cu motoare Volvo sau CAT®, puternice și eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, dar respectând în același timp cele mai recente restricții cu privire la combustibil și la priza de putere (PTO), ceea ce permite conectarea mai multor unități între ele.
"Vânzările de produse Nordtrack™ au fost conform așteptărilor, iar clienții noștri au apreciat modul în care răspundem diferitelor segmente de clienți cu această nouă ofertă. Metso a vândut până în prezent peste 50 de unități, aproximativ jumătate în America de Nord. În prezent, Metso dezvoltă gama în continuare, iar noile funcții sunt încă așteptate în 2020."
VESA TULOISELA DIRECTOR MARKETING – VÂNZĂRI LA METSO NORDTRACK
De asemenea, toate unitățile sunt prevăzute standard cu sisteme de control de la distanță și cu telecomenzi suplimentare sau, ca opțiune, pentru operațiunile de alimentare, crescând astfel siguranța și confortul personalului de operare. Noile completări aduse gamei de echipamente mobile Nordtrack™ o reprezintă cele 10 modele diferite de conveiere, cu diverse lungimi, capacități de transport și posibilități de mișcare radială. Aceste conveiere sunt disponibile cu tren de rulare cu șenile sau cu roți.