nr.21 2009
6 lei : ţ e Pr
De multe ori, trecem fără sa observăm, pe lângă lucruri aparent nesemnificative, însă deseori, mi-am demonstrat că poți descoperi o întreagă istorie, într-un mic detaliu...
Insula Robben La capătul lumii, acolo unde natura continuă să uimească prin culoare, frumos, inedit, acolo unde nimic nu se poate compara cu nimic, totul fiind altfel... De această dată, vă invit într-o călătorie pe insula Robben, locul de unde gigantul Table Mountain pare o lamă de topor, iar Lion’s Head un pisoiaș... Așadar, înarmat cu o serie de informații, culese cu atenție din pliantele și broșurile pe care le găsești la tot pasul în Cape Town, am plecat la drum...sau mai bine zis, la apă... Waterfront. Acesta fiind numele zonei turistice a portului, unde diversitatea ofertelor de a explora frumusețile din Cape Town te copleșesc... Tare greu e să alegi între a face o scufundare printre rechini, o plimbare cu elicopterul, un tur al orașului într-un autocar “decapotabil”, o mini-croazieră la Hermanus (golful balenelor)... De data aceasta, eram decis să vizitez insula Robben. De câteva ori pe zi, căpitanul unui vaporaș foarte modern, invită la bord turiștii însetați de cunoașterea insulei devenită un fel de altar pentru populația sud-africană. Timp de aproape o oră, orașul care nu doarme niciodată se îndepărta, devenind tot mai mic, iar din infinitul ocean răsărea insula Robben, acel petic de pământ, de unde s-a scris istoria Africii de Sud. Devenită loc de pelerinaj pentru sud-africani, și
38
o importantă destinație turistică pentru europeni, insula Robben pare minusculă, aproape înghițită de ocean, însă plină de poveste. Tocmai pentru a trimite călătorul în timp, în urmă cu 30 ani, imediat ce am coborât pe uscat, excursia a continuat cu o plimbare într-unul din autocarele folosite pentru transportarea deținuților. Un personaj tare haios, însă foarte bine pregătit, ne-a însoțit pe tot parcursul excursiei, adăugând peisajului un plus de informație și curiozități... În spatele porților penitenciarului, acum larg deschise, peisajul se schimbă radical... Ușa principală a închisorii se deschide, în timp ce ghidul ne spune ca până în 1990, doar zece la sută din cei ce intrau pe această ușă, mai aveau ocazia să și iasă... Un hol lung, destul de îngust, la capătul căruia se zărește o mică fereastră ne conduce către celula cea mai renumită, cea în care Nelson Mandela a petrecut un sfert de secol, plătind astfel pentru libertatea oamenilor de culoare... O cameră minusculă, o pătură groasă așezată pe ciment, rulată la un capăt cu scopul de a ține loc și de pernă, o cană și o farfurie din metal...Cu un fior necontrolat și lăsând în urmă ecoul surd al pașilor, m-am îndreptat către curtea interioară a închisorii, acolo unde deținuții erau scoși la muncă. Un panou cu fotografii, era martorul acelor vremuri, iar ghidul ne-a spus că cea mai mare umilință din partea gardienilor era aceea de a decupa scrisorile primite, apoi le împărțeau deținuților doar frânturi amestecate... Devenită loc de pelerinaj pentru sud-africani, și o importantă destinație turistică pentru europeni, insula Robben este de fapt un mic orășel. Având și o biserică, un cimitir unde erau înmormântați cei bolnavi de lepră, câteva case în care locuiau gardienii închisorii, un far ce ghidează navele către portul din Cape Town, insula Robben iți inspiră tristețe, o tristețe eclipsată astăzi de libertatea, egalitatea și zâmbetul poporului sud-african... Sirena vaporașului se auzi la ora stabilită, iar acum, priveam cum insula Robben, se “scufundă” în ocean odată cu soarele, iar în partea opusă, o mare de luminițe îmbracă orașul ce nu doarme niciodată...
Capul Bunei Speranțe Un alt “trofeu” ce nu poate lipsi din lista de obiective a oricărui turist sosit la Cape Town este Capul Bunei Speranțe, botezat de marinari “capul furtunilor”, ce ne-a fascinat în celebrul film “Toate pânzele sus”. Situat pe coasta oceanului Atlantic, nu este nici pe departe extremitatea cea mai sudică a continentului african, Capul Agulhas aflat la 150 km sud-est deținând acest statut. Iată-mă din nou la drum, către locul ce a născut sute de povesti despre corăbii fantomă ce plutesc și astăzi în derivă, despre pirații ce pândeau navele europene în rutele lor către Orientul Îndepărtat, sau Australia, despre epavele naufragiate, unele vizibile și astăzi, despre vârtejurile de apă ce se formau la întâlnirea celor două oceane și înghițeau tot ce le ieșea în cale... Un traseu neatins, unde amprenta omului se limitează doar la asfaltul șerpuit pe întinderea de roci și mici coline... Vântul ce leagănă arbuștii de proteea, iarba arsă și copacii cu o formă ciudată, animează infinitul tărâm ce duce către Capul Bunei Speranțe. Din când în când, un struț sau o broască țestoasă, iți atrag atenția de la orizontul ce parcă tremură sub canicula soarelui. Tentația de a opri și a face câțiva pași pe acel pământ neatins este mare, însă prin acele ierburi dese natura a presărat fel și fel de “arme mișcătoare”, unele chiar veninoase, ce iți taie orice elan. Să fie oare aceasta, o tactică a naturii de a conserva acel paradis?
Capul Bunei Speranțe, locul unde oceanele se întâlnesc la picioarele tale... Mit sau adevăr? Se spune că atunci când cerul este senin și curenții de aer se odihnesc, se poate zări contrastul dintre oceanul Atlantic și cel Indian. Acest lucru se întâmplă datorită algelor tropicale, ce preferă apele calde ale oceanului Indian, Atlanticul fiind foarte rece, chiar și în perioada verii. Un peisaj fantastic! Albastrul apei parcă te hipnotizează, se aud doar valurile și pescărușii ce plutesc în bătaia vântului. Parcă timpul stă în loc... Privind în depărtare, ai senzația că vezi umbrele corăbiilor ce au trecut cândva pe acolo, cauți cu privirea vasele piraților, furtunile ce au dat fiori chiar și celor mai iscusiți marinari... După o serie de fotografii, inclusiv cu pancarta ce ne amintește numele și coordonatele geografice ale locului în care ne aflăm, am urcat pe “Lighthouse”, farul din Cape Point, vinovat de cele mai importante naufragii. Construit pe un vârf de stâncă, la 249m înălțime, lumina lui putea fi văzută de la mare depărtare (67km), s-a dovedit însă a fi ineficient. Plafonul de nori fiind foarte jos, acoperă deseori farul și astfel marinarii erau induși în eroare, vasele lor naufragiau, lovindu-se de stânci . Astfel, în 1911 imediat după naufragiul vasului portughez Lusitania, s-a decis construirea unui alt far pe Dias Point la o înălțime de 87m. La întoarcere, e greu să urmărești peisajul... rămâi în minte cu imaginea locurilor pe care tocmai le-ai străbătut și parcă nu departe, la cârma vasului Speranța, un căpitan strigă cât îl țin puterile: „Toate pânzele sus!!!” Cu siguranță mai sunt și alte detalii despre aceste locuri fascinante, însă las loc fotografiilor să vorbească, nu înainte de a vă invita să urmăriți filmul despre Cape Town, pe CD-ul atașat revistei! Cu drag,
Mario
foto
nole
io Ma
Mar și text
39