Revista Luminita nr. 47

Page 1

Lucr u! C o n ti, n e C a ie t d e

, , ZAMBIND A SA EDUC M v

, , TERIII! CUNOAS A I S I LU , U C JO EA DESCOPERA LUM


,

Poveste de iarna Iarna, anotimp iubit, La noi bine ai venit! Decembrie, E luna cea mai dragă Din toate câte sunt, Pentru că iar se naște Pruncul Iisus Cel Sfânt.

Iar „Moșii” cei din iarnă Ce Nașterea vestesc, Ne vin pe rând la geamuri Și toți îi îndrăgesc.

2

prof. Marilena Paraschiva Ghica


poveste

.

matematica

În cămara lui Furnicel

E iarnă. În muşuroiul în care trăieşte Furnicel e mare agitaţie. Se apropie “Ziua Muşuroiului” şi fiecare familie trebuie să aducă din cămara personală grăunţe pentru ca cei care au rămas fără hrană să poată trece cu bine peste iarnă. Aşa e la furnicuţe: ele au grijă de ceilalţi pentru că ştiu că numai împreună muşuroiul e puternic. Mama lui Furnicel îl ia cu ea în cămară. -Furnicel, scrie câte provizii avem! -Da, mămico, spune ca să şi desenez. -Pe primul raft sunt şapte grăunţe, pe cel de-al doilea, trei grăunţe şi pe ultimul, cinci grăunţe.

• Câte grăunţe avem pe ultimele două rafturi? Furnicel a făcut repede socoteala şi a spus:

+ 6

=


Bun venit la marea expoziție a Naturii, acoperită cu mantia ei de iarnă! Cei doi magicieni, Neaua și Ghețuș, ajutoarele Crăiesei Zăpezii, vor să vă arate operele lor ciudate.

,

,

Incearca si , tu!

Poți deveni artist și tu! Ce-ar fi să încerci să desenezi pe zăpadă? Pentru început, fă un contur asemănător unui înger de zăpadă!

,

,

Natura creeaza comori de arta sub cerul liber “Țurțurii” de zăpadă pot avea forme diferite! Ce zici, seamănă cu o figurină care are barbă, cam țepoasă și ciufulită? De bărbierit se ocupă Crăiasa Zăpezii și ajutoarele ei, când vremea se mai încălzește și gheața se topește... 8


c

Recomandarile la Disney CÂNTĂ ÎMPREUNĂ CU SOFIA ŞI PRIETENII SĂI! Tuturor le place să cânte, iar Disney Junior are cele mai frumoase cântece! Rămâi la Disney Junior în luna decembrie în fiecare zi de la ora 12:00 şi poţi cânta cele mai frumoase melodii alături de Sofia, Mickey, Plusica, Jake şi Garda Felină!

MAGICA LUME DISNEY JUNIOR Sărbătorile sunt un moment magic, aşa că luna aceasta am creat un bloc special dedicat în întregime celor mai minunate programe. Fie că îţi doreşti să petreci vacanţa zburând alături de Zânele Disney, înotând alături de Mica Sirenă sau explorând mediul alături de Goldie şi Ursuleţ, te poţi distra la fel de bine în orice zi a săptămânii din 5 decembrie, la ora 17:00.

12

DOCTORIŢA PLUŞICA SPITALUL JUCĂRIILOR După ce a preluat conducerea de la Bunica, Spitalul Jucăriilor merge ca pe roate, la fel ca întotdeauna. Dar tot mai multe jucării au nevoie să fie reparate, iar Hallie vrea să fie sprijinită, aşa că Oiţa, Zapi şi Dragonel dau o mână de ajutor; dar mai întâi trebuie să îşi dea seama la ce se pricep mai bine. Cinci noi episoade au avut premiera în 5 decembrie şi pot fi vizionate în fiecare zi de luni până vineri de la ora 11:00.



3 10 17 24 31

M

2 9 16 23 30

2 9 16 23 30

L

1 8 15 22 29

3 10 17 24 31

M

4 11 18 25

M

4 11 18 25

J

MAI

5 12 19 26

J

5 12 19 26

V

6 13 20 27

V

6 13 20 27

S

7 14 21 28

S

M

5 12 19 26

L

4 11 18 25

6 13 20 27

M

7 14 21 28

J

S

2 9 16 23 30

V

1 8 15 22 29

SEPTEMBRIE

M

L

IANUARIE

3 10 17 24

D

7 14 21 28

2 9 16 23 30

L

5 12 19 26

L

6 13 20 27

1 8 15 22 29

D

L

D

3 10 17 24 31

M

7 14 21 28

M

1 8 15 22

M 3 10 17 24

V

1 8 15 22 29

J 2 9 16 23 30

V

IUNIE

2 9 16 23

J

3 10 17 24

S

4 11 18 25

S

4 11 18 25

M 5 12 19 26

J 6 13 20 27

V

7 14 21 28

S

OCTOMBRIE

6 13 20 27

M

7 14 21 28

M

FEBRUARIE

1 8 15 22 29

D

4 11 18 25

D

5 12 19 26

D

6 13 20 27

L

3 10 17 24 31

L

6 13 20 27

L

7 14 21 28

M

4 11 18 25

M

7 14 21 28

M 2 9 16 23 30

J 3 10 17 24 31

V

7 14 21 28

V

J 2 9 16 23 30

M 1 8 15 22 29

3 10 17 24

V

NOIEMBRIE

6 13 20 27

J

IULIE 5 12 19 26

M

1 8 15 22 29

M

MARTIE

4 11 18 25

5 12 19 26

D

2 9 16 23 30

1 8 15 22 29

S

D

5 12 19 26

D

S

4 11 18 25

S

4 11 18 25

L

7 14 21 28

L

3 10 17 24

L

5 12 19 26

M

1 8 15 22 29

M

4 11 18 25

M 6 13 20 27

J 7 14 21 28

V

3 10 17 24 31

J

4 11 18 25

V

6 13 20 27

M

7 14 21 28

J

1 8 15 22 29

V

DECEMBRIE

2 9 16 23 30

M

AUGUST

5 12 19 26

M

APRILIE

2 9 16 23 30

S

5 12 19 26

3 10 17 24 31

D

6 13 20 27

D

2 9 16 23 30

1 8 15 22 29

S

D

S

2017


Despre cel mai de preţ cadou

iubirea copiilor După atâţia ani de lucrat cu copiii, sunt convinsă că nimeni nu se întâlneşte cu nimeni din întâmplare. Nici un copil nu intră în viaţa unui educator fără vreun motiv. Ei vin să ne înveţe ceva sau noi îi învăţăm ceva pe ei. În şcoală, cine dă şi cine primeşte mai mult, nu o să ştim niciodată, dar în mod evident fiecare învaţă de la fiecare. Există ceva foarte important în relaţia educator - copil: dacă vrei să-i înveţi pe copii, învaţă întâi tu, educatorule, şi tu părinte (ca prim educator) ceva de la ei. Ce am învăţat eu, deja de la ei, copiii? AM ÎNVĂŢAT IUBIREA, CA DĂRUIRE NECONDIŢIONATĂ! ... Nu poţi cere unui copil să te iubească când vrei tu sau cum vrei tu. El va investi în tine iubire, atunci când va simţi el. Nu-ţi cere să-i arăţi diplomele, nu-ţi evaluează cunoştinţele şi nici nu-l interesează ce bogăţii posezi. El are puterea de a se exprima pe el însuşi, dincolo de toate aceste condiţii pe care adulţii le cer.

SĂ EDUCĂM ZÂMBIND ŞI CU IUBIRE

26


PENTRU TIMPUL LIBER AL FAMILIEI

Reguli de joc

Nume:

• Fiecare jucător aruncă zarul şi începe jocul cel care dă 6. Pe rând, după fiecare aruncare, se parcurge traseul de joc, respectând indicaţiile din căsuţe. Dacă ajungi pe un pătrăţel cu STEAG, poţi merge mai departe dacă ştii să răspunzi la o întrebare despre ţara al cărui steag este. Întrebarea o stabilesc partenerii tăi de joc.

Faci plajă pe malul Mării. Stai două jocuri.

45

Te distrezi în Disney Land.

Vizitezi muzeul Luvru. Mai stai un tur.

Stai un tur.

Te întorci la Paris. 35

Iei un tren de mare viteză către Belgia. Ajungi la 40. Stai un joc şi studiezi harta Germaniei.

Mergi pe autostradă, admiri munţii Alpi. Sari direct la 27.

Autocarul te aşteaptă. Urci atunci când zarul arată 6.

Porneşti spre Spania, pe autostradă, cu 130 km/h. Ajungi direct la 47.

Te plimbi cu vaporul pe lac. Stai două jocuri.

BRUXELES

Un ghid turistic te conduce două căsuţe.

Autocarul te aşteaptă să porneşti spre următoarea ţară.

Te plimbi cu gondola în Veneţia. Ai rămas fără bani. Te duci Mergi înapoi la direct la bancă, la 56. 61.

Admiri Turnul din Pisa. Mai stai un tur.

„Călătoreşte” prin Europa împreună cu unul, doi sau trei prieteni mai mari (pot fi şi adulţi)! Desprinde cele două pagini din revistă şi lipeşte-le pe un carton. Ai nevoie de: • un zar • jetoane colorate.

Fotografiezi muzeul de artă. Treci la 64!

Iei avionul spre Saltzburg, oraşul muzicii. Ajungi direct la 25.

Te opreşti să vizitezi capitala Viena. Stai două jocuri.

Eşti la graniţa cu Ungaria. Ai uitat paşaportul. Te întorci la 1.

Pauză pentru un suc. Stai un tur.


Nume:

Fişa nr. 2 În clinchet de clopoţel

1. Colorează la fel mănuşile din fiecare pereche:

2. Unește prin săgeată fiecare clopoțel cu umbra lui! 3. Colorează clopoțeii mijlocii cu galben! 4. Încercuiește cu verde clopoțeii mari! 5. Marchează cu X sub clopoţeii mici ! Clopoțeii sună tare: Cling !Cling!Cling! Ninsoarea-i mare!

Sărbătorile-au trecut Vin altele, piticule! Ai priceput?

prof. Silvica Rusu Școala “Mihai Eminescu”, Rădăuți


Nume:

Fişa nr. 13 Matematica distractivă 1. Încercuieşte brazii din trei în trei. Începe cu al doilea din şir.

2. Scrie vecinii numerelor!

5

4

6

9

3. Descompune în 3 moduri numărul 6.

6

6

6

4. Decorează brăduţul, respectând indicațiile: 7 1

-2

=

3 =

=

+

prof. Silvica Rusu Școala “Mihai Eminescu”, Rădăuți


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.