nr. 39
2011
7.5 PreĹŁ:
lei
a me
lu
Noi
si
În această ediţie, între voi şi orizontul nemărginit al marilor personalităţi se va afla unul dintre cei mai talentaţi „ambasadori” ai artei şi culturii româneşti: Martha Bibescu. Povestea sa se derulează în prima jumătate a secolului XX şi este surprinzătoare pentru că atrage şi astăzi, indiferent de vârstă, reuşind să fie reprodusă în numeroase versiuni.
16
Biografia Marthei Bibescu ne obligă la o mică lecţie de istorie care începe mult înainte de anul presupus al naşterii sale, 1889. Pentru a-i cunoaşte originile trebuie să facem referire la două familii care la un moment dat şi-au unit destinele şi care deopotrivă au construit pagini din istoria României, ce-i drept în perioade diferite. Cea mai veche este reprezentată prin mama sa, mai precis, strănepoata domnitorului Constantin Vodă Mavrocordat (1711-1769), care la rândul său era descendent al unor mari familii domnitoare. Mai recentă în ierarhia familiilor cu tradiţie în politica românească, dar deloc mai prejos, era familia tatălui său, Ioan N. Lahovary (1848-1915). Acesta a ocupat funcţii importante în instituţiile României, fiind preşedintele Senatului, ministru al României la Paris şi ministru de Externe. Studiase la Paris, fiind un elev eminent. Deşi i s-au oferit slujbe excelente în Franţa, s-a întors în România şi a luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878). La naşterea fiicei sale, acesta era membru în parlamentul ţării. Prin căsătorie, Martha Lahovary devine Martha, prinţesa Bibescu, după numele temerarului şi distinsului său soţ, George Valentin Bibescu, nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu (1843-1848). Numele soţului său este legat de primele performanţe în pilotajul aviatic şi cel automobilistic la nivel mondial, acesta fiind preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale şi totodată numărându-se printre pionierii rally-ului. Prinţesa dobândeşte Palatul Mogoşoaia pe care îl va reface în spiritul secolului XVIII. În cealaltă reşedinţă a familiei Bibescu, Palatul de la Posada, aşezat într-o zonă deosebit de pitorească de pe Valea Prahovei, Martha Bibescu găseşte clipe de linişte şi de inspiraţie pentru opera sa literară. În copilărie primeşte sprijinul, supravegherea, afecţiunea şi educaţia necesare de la tatăl, dar şi de la bunicul său, Alexandru Mavrocordat. Micuţa Martha învaţă să scrie şi să citească franţuzeşte de la o vârstă fragedă, ia lecţii de germană şi engleză, dă dovadă de o dorinţă pătimaşă faţă de cunoaştere şi cultură şi îşi desăvârşeşte studiile într-o mănăstire din Belgia. Devine o tânără cu ochi imenşi, de un verde smarald, cu talent în arta condeiului, o cultură temeinică şi spirit de observaţie. Talentul literar de necontestat al Marthei Bibescu ne solicită să-i căutăm numele în literatura română, în care aceasta ar trebui să ocupe un loc bine meritat. Prinţesa a călătorit mult alături de soţul său, acesta având diverse misiuni în Africa, în fostele colonii franceze, iar ceea ce a văzut sau simţit a notat în limba franceză, atât de dragă acesteia, reuşind să publice în Franţa prima sa carte, „Cele opt paradisuri”, apărută în 1908, pe când avea doar 19 ani. A câştigat prestigiu între nume consacrate ale literaturii franceze. Primeşte pentru cartea sa de debut premiul Academiei Franceze. Martha Bibescu a publicat, în limba franceză, 31 de volume în
total, semnate cu numele său şi câteva sub pseudonimul Lucile Decaux. Tot mai multe din operele sale sunt traduse în prezent în română, iar multe dintre ele cuprind o descriere revelatoare a ţării, fiind fără îndoială o invitaţie pentru o călătorie culturală în România, pe care niciun străin nu ar fi putut să o refuze. Regăsim între cărţile autoarei de origine română romane autobiografice, inspirate din istorie, în care evocă profilul unor personalităţi glorioase, volume de versuri. Între aceste cărţi putem aminti: „Izvor, ţara sălciilor”, „Destinul lordului Thompson” şi „La bal cu Marcel Proust”. Corespondenţa cu prietenii, jurnalele cu tematică politică, notele de călătorie s-au păstrat în alte volume, iar „Jurnal Politic” (1939-1941) sau „Jurnal Berlinez`38” indică pentru cititor un alt demers în cunoaşterea personalităţii Marthei Bibescu. Scriitoarea este şi o femeie cu inimă cutezătoare şi o inteligenţă strălucită a epocii sale, care are puterea să cerceteze cu discernământ perioada extrem de confuză a primei jumătăţi a secolului XX. Directoare a unui spital din Bucureşti care îşi desfăşoară activitatea în timpul Primului Război Mondial, rămâne în capitală să ajute răniţii sub ocupaţie germană. Sprijină înfiinţarea Escadrilei Albe, o subunitate aviatică militară de transport răniţi, cu personal exclusiv feminin care va funcţiona în Al Doilea Război Mondial, ea personal pilotând aparate de zbor. Reface Palatul de la Mogoşoaia respectând memoria vechiul său proprietar, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi îi redă strălucirea de altădată, fiind aici primiţi diplomaţi, membri ai familiei regale din România, nume importante de pe scena politică românească şi străină. Palatul a găzduit, se pare, chiar personalul diplomatic al Elveţiei la Bucureşti refugiat aici în timpul bombardamentelor asupra capitalei din cel de-Al Doilea Război Mondial. Martha avea un cult nemărginit faţă de acest voievod al Valahiei, Constantin Brâncoveanu, înrudit cu familia soţului său. Se ocupă personal de restaurarea „Palatului de Primăvară” de la Mogoşoaia respectând spiritul epocii brâncoveneşti, alcătuind planuri proprii, arhitectura fiind o altă mare preocupare a sa. Suntem siguri că dacă veţi vizita palatul, veţi constata, aşa cum spunea şi Nicolae Iorga, că „arta specifică românilor pe care o foloseşte prinţul C. Brâncoveanu se înrudeşte cu cea din Bizanţ, din Granada, din Ravena, Veneţia şi Raguza, intersecţie a Orientului şi Occidentului.” La plecare veţi închina un gând pios pentru aceea care ne-a pus la păstrare o pagină din trecutul măreţ al neamului şi a realizat, prin opera sa literară şi demersurile sale culturale, una dintre cele mai ample şi mai reuşite misiuni diplomatice pentru România. Aşa cum un oficial din Ministerul de Externe britanic remarca: „Prinţesa Bibescu şi-a slujit ţara prin tot ce a ştiut să fie. […]. Mereu avea de cerut ceva pentru ţara ei şi, incredibil de frecvent, obţinea ceva din ceea ce cerea. Dar, mai ales, izbutea să nu lase pe nimeni să uite de România şi de problemele acesteia.” (extras din „Studiu introductiv” din „Jurnal Politic”, 1939-1941). Puteţi citi despre Martha Bibescu în monografiile „Prinţesa Bibescu. Ultima orhidee” de Ghislain de Diesbach, respectiv „Fascinanta Martha Bibescu şi lumea ei” de Christine Sutherland. Olguţa Marin şi Anca Spiridon
17