nr. 48
2013
Preţ:
8 lei
ON
E
p os t e r DIRECTION
Expert al Naţiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industrială, doctorul - farmacist Ovidiu Bojor a participat, în urmă cu mai bine de 20 de ani, la numeroase misiuni în Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a întors cu o bogată experienţă de viaţă, cunoştinţe vaste în domeniul plantelor, chiar şi descoperiri ce-ar fi putut să-i aducă Premiul Nobel. O parte dintre acestea le-am prezentat deja cititorilor noştri, în ediţii anterioare şi i-am urmat îndeaproape îndemnul de a învăţa să trăim sănătos, în armonie cu NATURA şi CREATORUL ei. În cele ce urmează, ne-a adus cu sine o parte din experienţa anilor petrecuţi la poalele Himalayei.
Experiente , de pe acoperisul , lumii În 1985 am condus a patra misiune în Nepal, unde am organizat expediţii ştiinţifice în Lantang - Himal, Sisne-Himal, Ganash-Himal şi Gurja-Himal. Scopul expediţiei alpine era escaladarea vârfului Gurja-Himal de 7983 de metri. În paralel cu expediţia alpină am condus într-o zonă mai mare şi o expediţie ştiinţifică de cartare şi cartografiere a resurselor vegetale. Nepalul este ţara marilor contraste, atât în privinţa reliefului cât şi a realităţilor social - economice, dar şi în privinţa vieţii spirituale. Cei peste 16 milioane de nepalezi alcătuiesc o comunitate formată din 26 de grupuri etnice, care trăiesc într-o perfectă unitate şi înţelegere. Mare parte a teritoriului este ocupat de munţi. Cu toate acestea, 95% din populţie îşi câştigă existenţa din agricultură, pe care o practică până la 3.500 m altitudine, în terase irigate. Datorită climei în Nepal s-a dezvoltat o floră deosebită pe care se bazează medicina populară locală, cu foarte vechi tradiţii.
16
Tibetul e un urias şi plin de viaţă ierbar. Cuvintele nu pot descrie această grădină a lumii. În mod special, m-a uimit capacitatea colosală de adaptare a plantelor la altitudini de 4000 metri şi nesfarşita lor natură coloristică. Încă de mic eram fascinat de această întrebare: cum din acelaşi pământ negru cresc şi apar atâtea culori? În zona sudica a Himalayei sunt peste 80 specii de orhidee, unele crescând direct pe copaci, la peste 2.000 de metri altitudine. Diversitatea plantelor şi a speciilor este fantastică, iar spectacolul e total. Nu se poate descrie un versant cu bujori de munte nepalezi, arborescenţi. De departe, ai impresia că muntele a luat foc. În Carpaţii noştri, bujorul este un arbust pitic. În Nepal, „Laliguras“ (bujorul) este, de fapt, un copac. Mult mai important mi s-a părut faptul că vindecătorii tibetani respectă acelaşi principiu curativ dacic: suflet şi trup.
ECO pledoarie pentru viatã , lungã
Am găsit în Tibet plante echivalente cu speciile noastre. Acolo, sparanghelul creşte sălbatic, begonia se mănâncă. Am întâlnit chiar mai multe decât m-aş fi aşteptat: crăiţe, iasomie, muşcate, busuioc etc. În plus, nepalezii au aclimatizat o serie de plante din spaţiul european (menta, salvia, cimbrul etc), pe care le cultivă cu multă rigoare ştiinţifică. Studiind alimentaţia tradiţională nepaleză din zonele înalte, spre 4.500 m, unde sunt aşezate ultimele sate, am înţeles cât de importantă este hrana. Ţaranul de munte nepalez este la fel ca ţăranul român. Mi-am dat seama: aceeaşi mentalitate, onestitate; până şi îmbrăcămintea lui e la fel (cioareci şi cămaşă peste cioareci). Îl deosebeşte, poate, efortul mare de a-şi câştiga existenţa în condiţii extreme. Are pământ arabil puţin, dar foloseşte inteligent irigaţia gravitaţională încă din secolul al XII-lea. Are pământ sărac, dar îl îngraşă cu compost. Şerpaşii, originari din Tibet, oamenii înălţimilor cunoscuţi ca având o cinste nativă, mănâncă un fel de mămăligă dacică (dhindo) din hrişcă şi mei, cu valoare nutritivă mare. Cu o farfurie de hrişcă pisată şi înmuiată cu apă şi ardei iute, aceşti şerpaşi duceau chiar şi câte 10 ore în spate greutăţi de 90 kg, în general bagaje ale expediţiilor himalayene. Ce să vă mai spun? Mâncarea naţională nepaleză este "Dahl Bhat", consumată de regulă dimineaţa şi seara. Se compune din orez alb fiert (Bhat), supă de linte (Dahl), legume şi curry (tarakari). Dahl Bhat e o mâncare echilibrată (proteinele sunt asigurate de linte). Legumele diferă de la o regiune la alta (cartofi, varză etc). Supa de linte e, în general, din ce în ce mai concentrată cu cât urcăm în altitudine. Mâncarea aceasta a devenit aşa de populară, încât nepalezii folosesc în loc de "Ce mai faci?", o expresie care înseamnă, literal: "Ai mâncat Dahl Bhat?"… Multe produse alimentare nepaleze sunt ecologice. Să luăm, de exemplu, brânza. Cea mai bună este brânza de nak, femela iakului (“o vacă mică sau o capră mare”), o brânză foarte consistentă şi de o calitate excelentă, cu gust asemănător celei de Rocquefort sau de Camembert; tot aşa, iaurtul numit Curd ori Lassi – iaurtul diluat cu apă. 90% din alimentaţia nepalezilor e lacto-ovo-vegetariană. Poate că acesta este şi secretul longevităţii lor.
Retetã , de ceai tibetan Băutura naţională în Tibet: ceaiul cu unt Pentru a-l prepara, aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 7 ceşti cu apă, o linguriţă cu ceai, o ceaşcă cu lapte, o treime de ceaşcă cu unt, 1-3 linguriţe cu sare. Se încălzeşte apa într-un vas. Se adaugă untul şi sarea, se lasă să fiarbă 2-3 minute. Se amestecă cu mixerul până când conţinutul devine spumos, apoi se toarnă fierbinte în căni. Ca să îl poţi aprecia, trebuie să îţi imaginezi că bei o supă caldă… Cei care apreciază savoarea acestui ceai sunt nepalezii, obişnuiţi din copilărie cu amestecul de plante, apă şi unt. Caracteristic tradiţiei ceaiului este pregătirea la foc de lemn, conform normelor budiste şi ritualului în timpul slujbelor din mănăstirile tibetane.
Mulţumim pentru colaborare domnului profesor Ovidiu Bojor.