Jurnalul taberei cutezatorii 51

Page 1

nr. 51

2013

PreĹŁ:

8 lei


La stânã!

- continuare din pagina 5 -

Iată-ne la jumătatea perioadei de tabără, respectiv ziua de miercuri, când aveam în program vizitarea unei stâne situate la „numai” 5 km de complexul turistic Wolf din Bran. Ne-am strâns cu toţii în locul de plecare şi am pornit cu mult „elan”… pe jos: „ăăă…mergem la stână…”, aşa gândeau unii dintre noi, „… şi pe jos!” . Deşi drumul nu a fost prea uşor, a meritat efortul, întrucât am fost surprinşi de ce am văzut acolo. Ajunşi în apropierea stânii, primii care ne-au întâmpinat au fost câţiva dulăi de toată frumuseţea, paznicii locului. Au făcut „gălăgie” cât au făcut, dar văzând că suntem „paşnici” ne-au lăsat în pace. Privirile ne-au fost atrase imediat de oile strânse în ţarc, peste 200 la număr, toate albe şi foarte frumoase ce aşteptau să fie mulse. Noi, curioşi din fire ne-am apropiat să vedem mai bine ceea ce făceau ciobanii şi, nu mică ne-a fost mirarea, când, după demonstraţie, a urmat şi o invitaţie: „cine doreşte să încerce să mulgă o oaie, poate încerca acum!”. N-a fost nevoie ca invitaţia să fie făcută şi a doua oară, căci s-au găsit, bineînţeles, doritori să încerce ceva ce n-au făcut niciodată în viaţa lor şi chiar au reuşit să mulgă puţin lapte de oaie, spre veselia şi în aplauzele tuturor. Puţin da, dar trebuie să vă spunem că la un muls se strânge, de la 200 de oi, o cantitate de doar 50 de litri, iar oile nu pot da lapte mai mult de 4 luni pe an. Cu alte cuvinte, trebuie să apreciem munca ciobanilor şi mai ales brânza de oaie care se obţine cu multă trudă, în condiţii greu de suportat pentru majoritatea oamenilor.

14


Am făcut o mulţime de fotografii (unii dintre cutezatori chiar au considerat la sfârşitul vizitei că este o onoare să mergi la o stână, aşa că s-au gândit să-şi dea „check in” pe FB). Până la urmă călătorului îi stă bine cu drumul. Ne-am luat „la revedere” de la gazdele noastre cu promisiunea şi cu speranţa că vom mai reveni când vom mai avea drum pe aceste meleaguri. Am făcut cale întoarsă impresionaţi de cele văzute şi de cele aflate. Am auzit chiar replici de genul „…şi totuşi mi-a plăcut acolo… mai mergem?”.

După nenumăratele fotografii făcute, ciobanii binevoitori şi veseli ne-au invitat să vedem cum se prepară brânza. Aceştia ne-au arătat şi explicat principalele etape din prepararea acestui produs lactat. Astfel, laptele muls se strecoară, iar mai apoi se varsă într-un ceaun pus la foc de lemne. Când laptele este suficient de cald se adaugă cheagul şi se lasă să se formeze brânza şi totodată să se răcească. Apoi se toarnă într-un săculeţ din tifon şi se lasă să se scurgă zerul. Se obţine astfel caşul, care se poate servi proaspăt sau se pune în vase speciale cu săramură. Din zerul rămas se face urdă. După vizitarea cămării cu brânzeturi a urmat, bineînţeles, şi o degustare a produselor, cel mai apreciat fiind caşul proaspăt. La fel de gustoase au fost şi caşcavalul afumat, specific zonei Branului şi brânza de burduf. După ce-am gustat din fiecare, ciobanii ne-au mai arătat din priveliştile locului şi am mai stat de vorbă. Alina Ghezuroiu, Denisa Moraru

15


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.