Mp 14

Page 1

Nr. 3 (14), Iunie 2015 Revistă de economie, societate şi cultură

Consultant juridic SC “Onoris Legis” SRL

Rivista di economia, società e cultura

Ediţie specială

\ 1


2 /



4 /


, ( 1 4) N r. 3e 2 0 1 5O Iu n iO MILAN EXP

Ținînd cont de relevanța neașteptată a evenimentului și de înaltul flux de vizitatori, participarea Moldovei la EXPO din Milano, deschide pentru țara noastră perspective promițătoare în viitorul imediat. În primul rind - pentru domeniul strict economic. Republica Moldova într-adevăr oferă diferite oportunități de investiții în virtutea așezării sale geografice favorabile, situîndu-se în centrul celor două poluri extreme ale piețelor europene, (Vestul și Estul Europei), cu posibilitatea ce derivă din aceasta de dezvoltare comercială. Iar ramurile care vor avea de cîștigat cel mai mult din investiții vor fi agricultura și produsele alimentare, sectorul IT, cel imobiliar, textil, financiar... Pe lîngă aceasta, va fi aproape inevitabilă realizarea unei intensificări a relațiilor, atît bilaterale cu Italia, cît și a celor internaționale, în favoarea lumii de afaceri în general, precum și o consolidare și o creștere cantitativă a întreprinderilor mici și mijlocii. Un alt obiectiv, nu mai puțin important, care va putea fi atins, va fi cel privind cunoașterea Moldovei ca “destinație” turistică, în baza multelor atracții diversificate pe care este, neîndoielnic, în stare să le ofere... Nu strică să amintim că Moldova este o Țară “verde” prin excelență și se bucură de unele unicate în lume ( beciurile de la Cricova și Mileștii Mici). Director editorial: Luigi Savoia

Redactor-Şef:

În fine, prezența Camerei de Comerț și Industrie constituie un punct de referință deloc neglijabil grație întregii game de consultanțe profesionale și servicii de calitate pe care le poate garanta, precum și datorită experienței probate și consolidate pe care a acumulat-o de-a lungul multor ani de activitate.

Preşedintele CCIMD, Valeriu LAZĂR

Raffaele Scognamiglio

Redactor text: Valeriu Anischevici

Copertă: Matciac Parascheva

Design: OlyWebArt Studio www.olywebart.com

Advertising agency: Ginosauro SRL

CUPRINS EDITORIAL Editoriale

Participarea R. Moldova la EXPO MILANO 2015 La Republica di Moldova all’EXPO di MILANO 2015

5 a

ECONOMIE Economia

Moldova World EXPO MILANO 2015

8

Valeriu Lazăr - Preşedintele CCIMD

16

Valeriu Lazăr - Presidente della CCIMD

Victor Gaiciuc - Preşedintele Acord-Grup Ginosauro SRL

Str-la. Studenţilor 2/4, Of. 114, Chişinău, Republica Moldova

SOCIETATE Società

(+373) 799 50 779 moldovainprogres@yahoo.com www.moldovainprogres.com Moldova in Progres @Moldova_Progres moldovainprogres_marketing

22

Victor Gaiciuc - Presidente Acord-Grup

CULTURĂ ŞI ARTE Arte e cultura

“Petrolul” Moldovei este pământul - Roberto Menici

32

“Il petrolio“ di Moldova e il suo terreno fertile - Roberto Menici

Interviu cu Olga Coptu

34

Interviu cu Tamara Şchiopu

36

Fără drumuri rele până în 2017

40

Premiu European pentru patrimoniul cultural

42

Descoperă Moldova - Cetatea Soroca

46

Scopriamo la Moldova - La fortezza di Soroca

VATRA - Complex Etno-Cultural VATRA - Complesso Etno-Culturale

48


QualitĂ esperienza e professionalitĂ

IMPIANTO DA www.astralis-dent.md 6 /

Str.Petru Rares, 36

(+373) 22 60 23 32, (+373) 22 83 00 34, (+373) 68 25 02 50


La partecipazione della Moldova all’EXPO di Milano, in ragione dell’estemporanea rilevanza dell’evento e l’elevato flusso di visitatori che è preconizzato apre prospettive assai promettenti nell’immediato futuro per il nostro Paese. In primo luogo per il settore strettamente economico.

Moldova in Progres

“Moldova in Progres” și-a deschis activitatea în septembrie, 2012. Pînă în prezent, a reușit să stabilească multiple colaborări cu diverse instituții private și de stat, atît în țară, cît și peste hotare. Revista îşi propune să promoveze valorile Republicii Moldova în domeniul economic, social, cultural și are drept obiectiv îmbunătățirea imaginii ţării la nivel naţional şi internațional. Este proiectul prin care se vede acea deschidere sinceră spre Europa, act care îşi are expresia printr-o abordare europeană pe toate dimensiunile vieţii. Revista oferă spaţiul prezentării proiectelor de succes din sfera economiei, unde sunt descrise modele preponderent italiene care s-ar potrivi mediului de afaceri din Republica Moldova, este intermediarul de multe ori obligatoriu pentru încercarea de a stabili o relaţie între oamenii de business, între oraşe şi regiuni. Moldova in Progres este un purtător activ de mesaje pentru cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi în Italia, fie că aceste mesaje vin de la un simplu cetăţean, fie că au drept punct de pornire tribunele guvernamentale, ale instituţiilor statului, ale personalităţilor de aici. Suntem promotorii adevărului neinterpretat. Revista “Moldova in Progres” este în vînzare în rețelele de distribuție poștale și prin abonament.

ISSN - 9772345115701

Infatti la Moldova offre varie opportunità di investimenti, per la favorevole posizione geografica, trovandosi al centro dei due poli estremi dei mercati europei, (dell’Ovest e dell’Est Europa), con la conseguente possibilità di sviluppo commerciale. E i settori che trarranno maggior beneficio per investire saranno l’agricoltura e l’agroalimentare, l’IT, l’immobiliare, il tessile, il finanziario... Inoltre sarà pressoché inevitabile perveniread una intensificazione delle relazioni, sia quelle bilaterali con l’Itala, sia quelle internazionali, a tutto vantaggio del mondo degli affari in generale, nonché di un potenziamento e un aumento, in termini numerici, delle piccole e medie imprese. Un altro non meno importante obiettivo che si potrà conseguire sarà relativo alla conoscenza della Moldova come “destinazione” turistica, per le molte diversificate attrattive che indubbiamente è in grado di offrire...Non sia superfluo ricordare che la Moldova è un Paese “verde” per eccellenza e gode di alcuni primati ( le cantine di Cricova e Milestii Mici). Infine la presenza della Camera di Commercio e Industria costituisce un non trascurabile riferimento per l’ampia gamma di consulenze professionali e servizi qualitativi che può garantire, per la comprovata e consolidata esperienza che ha acquisito nel corso di lunghi anni di attività.

Presidente CCIMD, Valeriu LAZĂR

Parteneri din diasporă:

Asociaţia Arcobaleno Trento


8 /


\ 9


CONCEPT Inspirați din tradiție și folclor, găsim energie pentru viață, pe care o combinăm cu inovația, pentru a hrăni planeta. Identitatea vizuală a pavilionului ilustrează perfect conceptul. Moldova distribuie în lume micile sale tezaure de lumină, energie, dans și tot ce are mai bun. Servim lumea întreagă cu mici părticele din țărișoara noastră, în speranța că vom semăna curiozitate, interes și simpatie în inimile celor 20 de milioane de vizitatori ai expoziției. La 1 mai 2015, la Milano, Italia, a avut loc inaugurarea oficială a expoziției universale Expo Milano 2015. Republica Moldova participă, în premieră, cu pavilion propriu, la această importantă expoziție mondială. ,,Hrană pentru planetă. Energie pentru viaţă” este genericul ediției din 2015, unde 140 de state și organizații vin să prezinte ultimele inovații pentru a asigura securitatea alimentară la nivel global. Timp de jumătate de an cât va dura expoziția, aici sunt așteptați peste 21mln. de vizitatori. . Pavilionul Rep. Moldova atrage zilnic mii de vizitatori din toate colțurile lumii, chiar din momentul inaugurării expoziției.

10 /


FLOAREA SOLARĂ Participarea Republicii Moldova la Expo Milano 2015 este un eveniment de anvergură, ce reprezintă un element esenţial pentru creșterea notorietății și vizibilității Moldovei pe plan mondial, o oportunitate pentru promovarea industriilor agroalimentare, vitivinicole, textile și a turismului receptor al RM pe piața Uniunii Europene și o ocazie unică pentru a promova companiile moldovenești, interesate de parteneriate internaționale și extinderea relațiilor de export.

Cub triplu de oglinzi, în permanentă mișcare care refractează razele solare pe tot teritoriul adiacent pavilionului

Conceptul pavilionului țării, comunică energia și dragostea de viață a moldovenilor, reprezintînd o triadă de elemente artistice:

JOC. Energia pură a vieții: proiectarea filmului de lung metraj despre binecunoscutul Ansamblu Național Academic de Dansuri Populare ”JOC”.

MOLDOVA CELESTE Moldova celeste: o expoziție din constelații unice, care pot fi văzute doar din Moldova

JOC

\ 11


JOC. ENERGIE PENTRU VIATĂ Ansamblul naţional academic de stat de dansuri populare „JOC” este una dintre cele mai de preț valori culturale autohtone contemporane, dar și tradiționale în același timp. A fost fondat în anul 1945, iar din 1958 conducător artistic al ansamblului devine Vladimir Curbet, omul datorită căruia ansamblul continuă să existe și să fie recunoscut în lume. În timpul URSS ansamblul a susținut peste 7000 de concerte, fapt care a fost și este foarte apreciat în spațiul post-sovietic, în fostele țări socialiste și nu numai. „JOC” a fost pe larg apreciat și de către presa internațională, a participat la diverse festivaluri și a fost menționat și decorat. Filmul „JOC. Energie pentru viață” e mai mult decât s-ar fi putut spune vreodată despre cel mai mare și vestit ansamblu de dans din Moldova — este întruchiparea caracterului, puterii și energiei popopului. Departe de a fi un documentar clasic, filmul nu conține interviuri, comentarii sau narațiuni verbale. Mesajul este transmis prin mișcările și expresiile dansatorilor din scenă. Lucrarea reprezintă o odă adusă dansului moldovenesc, dar și oamenilor frumoși, muzicii și portului național.

12 /

Lucrarea reprezintă o odă adusă dansului moldovenesc, dar și oamenilor frumoși, muzicii și portului național.


MOLDOVA CELESTE Aceste constelații nu sunt cunoscute și pot fi văzute doar în Moldova: Constelația Miresei, Plugarului, Strugurelui, Brânzei, Berzei. Primii oameni care au navigat oceanele, foloseau stelele pentru a se orienta și a descoperi pământuri noi, aici stelele ghidează publicul pentru a descoperi țara de care unii nu au auzit niciodată. „Moldova Celeste” e o lucrare care deja a fost expusă la expozițiile internaționale: Galeria „Andreiana Mihail” (București, România, 2012), Biennalla „Cesis” (Latvia), „Summertime readings” CAC (Vilnius, Letonia, 2013), Muzeul de Artă Contemporană (Moscova, Rusia), Galeria „Jan Dhase” (Gent, Belgia, 2014).

FLOAREA SOLARĂ Deasupra pavilionului e montat un cub triplu de oglinzi (Floarea solară) care se rotește și este iluminat de soare prin cele patru oglinzi instalate pe acoperiș. Oglinzile reprezintă un sistem care urmărește pe parcursul întregii zile mișcarea soarelui și reflectă razele solare spre Floarea solară. Astfel toată suprafața pavilionului, atât în interior, cât și pe exterior, va fi scăldată de o „ploaie” solară, acest efect magic perpetuând pe durata întregii zile.

\ 13


14 /


\ 15


VALERIU LAZĂR Acordul de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană a început să dea primele rezultate Dle Valeriu Lazăr, vrem să adresăm prima întrebare în legătură cu relațiile moldo-italiene, care sunt în continuă ascensiune, iar Expoziția Mondială de la Milano, care a început în luna mai, oferă noi oportunități de intensificare a relațiilor bilaterale. Dvs ați fost comisar național pentru pregătirea Expoziției ca viceprim-ministru și ministru al Economiei. Din poziția actuală, de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, ce activități planificați în acest sens? Într-adevăr, am inițiat negocierile pentru participarea Republicii Moldova la Expoziția Mondială de la Milano și atunci, în 2013, am decis să participăm, pentru prima dată cu un pavilion propriu la o expoziție mondială, care, după cum cunoașteți, au loc o dată la cinci ani. A fost o decizie strategică, ce oferă țării o vizibilitate sporită. De realizarea pavilionului s-a ocupat Organizația pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor, MIEPO, iar Camera de Comerț și Industrie va organiza participarea mediului de afaceri la această expoziție și la activitățile din cadrul Pavilionului național. O primă misiune de afaceri va avea loc în perioada 8-13 iunie 2015 și va fi dedicată operatorilor din industria textilă și de procesare a produselor agricole. Programul misiunilor organizate de CCI va cuprinde vizitarea Pavilionul național și a pavilioanelor altor țări participante la World Expo, forumuri de afaceri, întâlniri bilaterale și vizite la întreprinderi din oraşele Milano, Parma și Bologna. Fiecare misiune va fi dedicată unuia dintre sectoarele textile, mobilă, vinicol, turistic, fructe și legume, iar în prima misiune, cum spuneam, sunt invitați operatorii economici din textile și industria de procesare. Prin intermediul acestor misiuni economice, CCI oferă agenților economici oportunitatea de a cunoaște cele mai noi tendințe în materie de tehnologii de producție, servicii sau marketing și de a explora oportunităţi

16 /


de afaceri cu cele 140 de țări participante la Expoziția Mondială. Totodată, vizitarea expoziției Mondiale țintește pregătirea operatorilor economici din Moldova pentru exportul în ţările Uniunii Europene în contextul semnării Acordului de Liber Schimb Comprehensiv şi Aprofundat (DCFTA); familiarizarea cu cerinţele și standardele ce reglementează piaţa UE şi în special cea a Italiei; identificarea potenţialilor parteneri de afaceri şi iniţierea negocierilor pentru livrarea produselor agro-alimentare şi textile distribuitorilor din țările UE și din alte piețe de interes. Trebuie spus că prima misiune la Milano este cofinanțată din Proiectul „DCFTA. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”, desfășurat de CCI și EBA și finanțat de Guvernul Suediei, și din Proiectul East Invest al Comisiei Europene. Păi iată, din prima fază a proiectului, care a inclus și misiuni în România, Belgia și Olanda, am tras concluzia că mulți producători moldoveni au reușit să înțeleagă realitățile în care se află și diferența enormă între întreprinderile moldovenești și cele europene. E adevărat că unii s-au entuziasmat și au început să investească activ în modernizare, iar alții lasă mâinile în jos. Sarcina noastră, a Camerei de Comerț și Industrie, este să-i ajutăm pe cei care vor să facă ceva. Am organizat un ciclu de seminare cu tematici foarte relevante pentru exportul pe piețele UE, iar acum organizăm misiuni de afaceri cu o componentă practică foarte pronunțată. Ce ar trebui să știe un străin despre Moldova, fie că este turist, fie că este un potențial investitor? Dincolo de evoluțiile economice și politice mai puțin fericite din ultimele luni, care nu sunt însă specifice doar Republicii Moldova, ci întregii regiuni, afectată de conflictul din Ucraina, trebuie spus că Acordul de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană a început să dea rezultate. Astfel, exporturile spre UE au crescut cu 9,6% în anul 2014, suplinind scăderea pe dimensiunea estică. În acest sens, avem multe de făcut acasă pentru a ne adapta condițiile de producție și chiar gândirea la cea europeană. Necesitatea adaptării economiei naționale la regulile europene trece ca un fir roșu prin tot ce face Camera de Comerț și Industrie și aceluiași obiectiv îi sunt subordonate și concursurile deja tradiționale – Marca comercială sau Premiul pentru realizări în domeniul calității, la care, apropo, se pot depune dosarele

începând cu 20 mai. Însă voi reveni un pic mai târziu la aceasta. Acum, vreau să subliniez că pe lângă condițiile legale de activitate și calitatea mediului de afaceri, investitorii se uită și la alte lucruri pe care le poate oferi o țară, cum ar fi tradițiile, cultura, oferta de servicii pentru a-ți petrece timpul liber. Organizația pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor, MIEPO, are o campanie inovativă de promovare a culturii și tradițiilor pe care o desfășoară cu ocazia Expoziției Mondiale. CCI, la rândul său, a decis să inițieze un Festival al vinului artizanal, produs care este foarte popular și prezent practic în fiecare casă în Moldova. Prima ediție a Festivalului Polobocul de aur a avut loc la sfârșitul lunii aprilie în satul Răciula, Raionul Călărași, o localitate foarte pitorească, împrejmuită de patru mănăstiri cu o istorie bogată. Intenționăm să includem acest Festival în traseiele turistice regionale, gen Drumul vinului, iar astfel de evenimente trebuie să reprezinte o față nouă a Republicii Moldova. Ce alte proiecte are CCI în viitorul apropiat? Printre noutățile imediate aș vrea să menționez lansarea unui Centru de mediere pe lângă CCI, dedicat litigiilor comerciale. Prin crearea Centrului de mediere, CCI își va extinde oferta de servicii juridice pentru membrii săi, în prezent companiile ce nu vor să apeleze la instanțele de Intuim corect?judecată pentru soluționarea litigiilor deja beneficiind de servicii de arbitraj comercial prin intermediul Curții de arbitraj comercial internațional. Apelând la serviciile Centrului de mediere, agenții economici vor putea soluționa conflictele pe cale amiabilă, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, fiind ajutați de un mediator. Astfel, aceștia vor economisi timp și vor evita stresul generat de un litigiu derulat în faţa instanţei de judecată. Serviciul de mediere permite, de regulă, soluţionarea conflictului în doar câteva ore şi, pe de altă parte, cei implicați evită astfel să-şi facă publică problema într-o sală de judecată. Mai trebuie spus că Centrul de mediere va activa în cadrul CCI, fiind lansat cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în cadrul unui proiect de reformare a sectorului justiției, implementat de CEDR, și țintește oferirea mecanismelor alternative de soluționare a disputelor.

\ 17


VALERIU LAZĂR Aici trebuie ceva în italiană scos din interviul lui Lazăr, ceva ce e cel mai important din acest interviu, aşa cum am pus la română. 18 /

Signor Lazar, innanzitutto le chiediamo di riferirci quali sono le relazioni tra l’Italia e la Moldova che sembra siano in ascesa, specialmente in occasione della EXPO di Milano, dal momento che lei è stato nominato Commissario nazionale per i preparativi di partecipazione a questa esposizione, ma anche in qualità di ex-Ministro dell’Economia e attualmentePresidente della CCI. In verità, ho avuto i primi contatti e i negoziati con l’Italia già dal 2013 quando si è deciso di partecipare all’EXPO mondiale di Milano, avendo in pronostico di allestire un nostro padiglione... E’ stata una scelta strategica che senza dubbio potrà offrire maggiore “visibilità” al nostro Paese. Per la realizzazione del padiglione si è occupata la MIEPO, mentre la CCI ha organizzato la propria presenza come istituzione strettamente economica. La nostra prima missione la si è programmata per il periodo dall’8 al 13 Giugno, riservata principalmente agli operatori del tessile e dell’agricoltura. Beninteso, ci si è proposti di visitare i padiglioni di tutti gli altri Paesi partecipanti; ma anche di organizzare Forum e incontri con le imprese di Milano e Bologna. Ogni missione avrà l’incarico di presentare e illustrare i settori economici che riteniamo per noi più importanti. Alla prima missione, come dicevo, sono invitati gli operatori del tessile e dell’agricoltura, ma sono previsti quelli di altri settori (del mobile, del vinicolo, dell’agroalimentare e del turismo). Pertanto la CCI, attraverso l’attività di questa missione offrirà agli imprenditori l’opportunità di conoscere le recenti tendenze circa le nuove tecnologie di produzione, i servizi ad esse relativi o il marketing; come pure individuare le opportunità di affari con i 140 Paesi partecipanti. Al momento con la nostra presenza all’EXPO ci preme valutare quali concrete prospettive possiamo garantire alle nostre imprese, specialmente nel contesto dell’Accordo di Libero Scambio con l’Europa e documentarci circa le esigenze e gli standard che regolano il mercato europeo (e in particolare quello italiano). Infatti sarà fondamentale identificare i potenziali partner in affari e, se possibile, avviare negoziati per esportare i nostri prodotti verso quei mercati che abbiano un più preciso e diretto interesse nei nostri confronti...


Va detto che la prima missione a Milano è un progetto co- finanziato “ DCFTA. Servirà ad informare e cosolidare le capacità degli agenti economici della CCI e della EBA; Missione finanziata dal Governo Svedese, dalla Commissione Europea e dal Progetto East Invest. Nella prima fase del progetto, che comprendeva missioni in Romania, Belgio e Paesi Bassi, siamo giunti alla conclusione del fatto che molti produttori moldavi sono stati in grado di comprendere la realtà e l’enorme differenza tra le nostre imprese locali e quelle europee. E’ vero che alcuni erano entusiasti ed hanno iniziato ad investire attivamente nella modernizzazione, mentre altri non si implicano. Il compito della noastra Camera di Commercio e Industria, è quello di aiutare coloro che vogliono agire. Abbiamo organizzato una serie di seminari su temi di grande rilevanza che riguardano l’esportazione verso l’UE, ora invece organizziamo missioni commerciali con una forte componente pratica.

MD-2004, Chişinău, R. Moldova str. Ştefan cel Mare, 151 tel: + 373 22 / 22 15 52 fax: + 373 22 / 23 44 25 e-mail: camera@chamber.md

Cosa dovrebbe conoscere della Moldova il visitatore straniero, sia come investitore, sia come turista? Al di la dell’evoluzione economica e politica, non troppo felice degli ultimi mesi, va sottolineato che l’Accordo con l’UE ha gia dato i primi buoni risultati. Infatti le esportazioni verso l’UE sono aumentate del 9,6% nel 2014, compensando cosi le perdite registrate con i mercati dell’Est. In tal senso abbiamo ancora molto da fare per adeguarci ai presupposti commerciali che dovremo onorare. L’impegno della CCI sara quello di adattare l’economia nazionale alle norme europee. Del resto in vista di tale obiettivo abbiamo predisposto di organizzare Concorsi e Premi per offrire la garanzia dell’alta qualita. Ma vorrei anche evidenziare che, oltre alle finalita che gli imprenditori dovranno perseguire, non si dovranno trascurare altri aspetti favorevoli ad attrarre gli investitori; vale a dire suscitare interesse verso il nostro patrimonio di cultura e di tradizioni sotto il profilo turistico, nonché l’offerta di servizi essenziali. Ora, voglio sottolineare che, oltre alle condizioni legali, e alla qualità dell’ambiente di business, gli investitori sono alla ricerca anche di altre componenti che possano rappresentare un Paese, come ad esempio: le tradizioni, la cultura, e quei servizi per trascorrere il tempo libero. L’Organizzazione per la Promozione degli Investimenti e la Promozione delle Esportazioni (MIEPO) ha creato infatti una serie di eventi innovativi per promuovere la cultura e le tradizioni locali. Sarà possibile assistere a queste manifestazioni presso il Padiglione Moldavo durante l’EXPO di Milano. La CCI, a sua volta, ha deciso di creare un evento originale: Il Festival del Barile d’Oro” che si tiene a fine aprile nel villaggio di Răciula, distretto di Calarasi, un villaggio molto pittoresco, con una ricca storia, circondato da quattro monasteri. Abbiamo intenzione di includere questo Festival nei percorsi turistici regionali, come è ad esempio la „Strada del Vino”, e tali eventi dovranno dare un nuovo volto al paese. Quali altri progetti ha in serbo la CCI? Tra le novità, nell’immediato mi preme annunciare d’aver creato un Centro di Mediazione, mirato a risolvere eventuali litigi commerciali. Questo Centro incrementerà il numero di servizi giuridici da offrirsi ai nostri membri, perciò le società commerciali che non intendano rivolgersi alle istituzioni giudiziarie, per dissensi e litigi, potranno valersi del beneficio di un “arbitrato” di modello internazionale, consentendo di risolverli in via amichevole in condizioni di neutralità, imparzialità e confidenzialità, esclusivamente con l’intervento di un “mediatore” qualificato. In tal modo si risparmierà tempo prezioso, eludendo il grave disagio che comporta il dover ricorrere agli organi giudiziari. Il servizio di mediazione può risolvere un litigio in poche ore, senza peraltro che sia reso pubblico un problema, se dibattuto in sede giudiziaria. Questo Centro, attivato dalla CCI, è sovvenzionato dalla BERD, nell’àmbito del progetto relativo alla riforma della Giustizia. Dunque, come si può comprendere, si tratta di porre in atto meccanismi alternativi utili a superare qualsiasi forma di contestazione e conflitto di carattere economicocommerciale.Va detto che il Centro di Mediazione opererà all’interno della CCI, in fase iniziale con il sostegno della Banca europea per la ricostruzione e lo sviluppo (BERS) in un progetto di riforma del settore della giustizia, attuato dal CEDR, e servirà a fornire meccanismi di risoluzione alternativa delle controversie.

Direcția Relații Internaționale şi evenimente de afaceri Tel: (+373 22) 23 53 32 E-mail: bilba.mihai@chamber.md Director: Mihai Bîlba Serviciul Relaţii Publice şi Protocol Tel/Fax: (+373 22) 23 29 74 E-mail: presa@chamber.md Contact: Vitalie Condraţchi

Secţia Cooperare Bilaterală, Secţia Colaborare cu Organizaţii Internaţionale Tel/Fax: (+373 22) 22 13 91, (+373 22) 23 87 70 E-mail: foreign@chamber.md eic@chamber.md

\ 19


20 /


pentru cel mai frumos timp

din viaţa unei femei!

Naşterea fiecărui copil ne învaţă ceva nou. Şase decenii în care s-au intamplat foarte multe - la fel ca şi in viaţa reală. Istoria brandului NUK este lunga şi interesanta: începe cu ideia inventării tetinei ortodontice până la specializarea în toate aspectele vieţii copiilor. Astfel NUK ,împreuna cu medicina,ştiinţa şi societatea,în Germania,au conlucrat pentru a ajuta peste 50 de milioane de copii şi parinţii lor pe o perioada aproximativ de 60 de ani. Cu fiecare an şi fiecare generatie acumulăm tot mai multe cunoştinţe şi experienţă unică. Brandul NUK a fost fondat in anul 1956 in cadrul companiei MAPA din orasul Zeven , Germania. În anul 1956, profesorul de stomatologie doctorul Balters şi doctorul în medicină Muller, au creat suzeta ce corespunde în totalitate cu forma maxilarului copilului. Acest eveniment a pus piatra de temelie la întemeierea companiei noastre, ce a scos în centrul atenţiei necesităţile mamei şi copilului aproape 60 de ani.

Studiind experienţa mai multor generaţii, NUK în câteva zeci de ani a devenit o adevărata comoară de cunoştinţe unicale. Toate produsele NUK sunt create având la bază cercetările ştiinţifice, cunoştinţele şi experienţa mamelor. Baza ştiinţifică şi cunoştinţele practice, acumulate de mai multe generaţii de mame şi femei ce alăptează sunt o prioritate importantă pentru NUK. Facilităţile de producţie, laboratoarele tehnice, controlul calităţii, logistica etc.toate funcţionând la standarde de top - au contribuit la crearea şi consolidarea imaginii NUK, astăzi lider mondial al pieţei produselor pentru creşterea şi îngrijirea bebeluşilor cu vârste între 0-3 ani. Portofoliul de produse constă în suzete, biberoane, tetine, produse pentru mămici în perioada alăptării (tampoane pentru sân, pompe pentru extras laptele matern, apărători pentru mameloane etc.), accesorii (inele pentru dentiţie, sterilizatoare, încălzitoare, veselă etc.). Fiecare produs NUK este creat pentru a transforma perioada de maternitate în cel mai frumos timp din viaţa unei femei!


VICTOR GAICIUC Participarea Republicii Moldova cu pavilion propriu la Expo Milano 2015 denotă că autorităţile de la Chişinău au conştientizat la justa valoare importanţa participării la astfel de evenimente pentru promovarea mărfurilor autohtone dar şi a ţării ca destinaţie a investiţiilor sau destinaţie turistică. Dar ce cred despre climatul de afaceri moldovenesc reprezentanţii businessului din Republica Moldova. La acest subiect am discutat cu Victor Gaiciuc, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Biroul National al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova, Preşedinte al Societăţii de Asigurări Acord-Grup.

22 /


Potenţialul investiţional din Republica Moldova este încă foarte puţin valorificat

Dle Victor Gaiciuc, Republica Moldova participă pentru prima dată cu pavilion propriu la o Expoziţie Mondială, cea de la Milano. Este un semnal că autorităţile moldoveneşti au conştientizat importanţa conectării mai strânse la circuitele comerciale şi investiţionale pentru economia naţională? Într-adevăr, pe an ce trece Republica Moldova se integrează tot mai mult în aceste circuite şi nici nu poate fi altfel, deoarece o economie mică nu poate prospera decât printr-o orientare maximă spre pieţele mondiale şi, pe de altă parte, printr-o deschidere totală faţă de investiţiile internaţionale. Expo Milano 2015 este un prilej perfect pentru fortificarea ambelor aceste direcţii ale cooperării economice a Republicii Moldova. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm despre piaţa muncii din Uniunea Europeană, inclusiv cea italiană, care a atras mulţi cetăţeni moldoveni. În prezent, diaspora moldovenească în Italia este una dintre cele mai numeroase şi mai active diaspore moldoveneşti şi acest lucru poate şi trebuie iarăşi explorat de autorităţile moldoveneşti pentru a spori atractivitatea ţarii noastre pe plan internaţional. Este important ca acest fenomen al migraţiei de muncă să fie atras într-un făgaş legal şi constructiv prin semnarea acordurilor în acest sens de către Republica Moldova şi ţările unde se află

cetăţenii ei. Ştiu că astfel de măsuri se întreprind şi acest lucru conferă un plus de credibilitate ţării noastre în exterior. Însă, dacă vorbim despre migraţia de muncă a cetăţenilor noştri, într-o oarecare măsură aceasta subminează altă latură a cooperării economice internaţionale, cea ce ţine de atragerea investiţiilor, or pentru investitori este foarte importantă şi prezenţa în ţara unde vor să-şi plaseze capitalul a unei forţe de muncă bine instruite. Da, această problemă există însă aş vrea să menţionez că forţă de muncă calificată este deocamdată suficientă în Republica Moldova pentru a atrage investiţii importante. Plus la aceasta, muncitorii aflaţi peste hotare, ar fi gata oricând să se întoarcă în ţară chiar pentru unele salarii mai mici, dacă li s-ar asigura un loc de muncă stabil în corespundere cu calificarea şi abilităţile pe care le au. În acest sens, sunt binevenite iniţiativele Ministerului Educaţiei, care a iniţiat o serie de reforme, menite să sporească bazinul de forţă de muncă calificată. Este vorba despre învăţământul vocaţional, care să ofere specialişti în special pentru activităţile industriale şi în general pentru activităţile de producere, inclusiv din agricultură şi industria alimentară.

Dacă am ajuns la enumerarea unor ramuri ale economiei, cum credeţi, care ar fi domeniile cele mai interesante ale economiei moldoveneşti pentru investitorii străini ? Nu voi fi original aici şi voi repeta ceia ce spun experţii economici dar şi reprezentanţii autorităţilor statului. Cel mai atractiv domeniu pentru investiţii în Republica Moldova rămâne sectorul agricol şi cel conectat cu el, cel al industriei alimentare. Având unul din cele mai roditoare soluri din lume, Republica Moldova rămâne o destinaţie jinduită pentru investitorii, care înţeleg sensul activităţii agricole. Loc aici este, cu siguranţă, foarte mult pentru investiţii, potenţialul agriculturii moldoveneşti fiind exploatat într-o măsură foarte mică inclusiv din cauza lipsei mijloacelor, a investiţiilor solide în activităţi cu valoare adăugată înaltă. Deşi putem vorbi despre o modernizare a agriculturii moldoveneşti în ultimii ani, aceasta a rămas încă în mare parte extensivă, mulţi fermieri neavând posibilitatea să investească în mijloace de producţie, soiuri de plante sau animale, linii tehnologice, care să le asigure o valoare adăugată înaltă. Ba mai mult, există foarte multe terenuri neprelucrate. Atragerea investiţiilor ar putea asigura fluxul necesar de mijloace, care să transforme agricultura moldovenească în

\ 23


una intensivă. De aici vor avea de câştigat şi investitorii dar şi economia moldovenească precum şi comunităţile locale, care vor primi mai multe impozite. Rămâne ca autorităţile să poată valorifica acest potenţial. Acelaşi lucru îl putem spune şi în raport cu industria alimentară. Practic în fiecare orăşel sau sat mare pot exista întreprinderi de procesare, dacă privim prin prisma prezenţei materiei prime calitative pentru industria alimentară. Important este ca oamenii, inclusiv autorităţile locale să ştie să atragă investiţii. Să-i convingă pe oamenii cu bani, inclusiv de peste hotare, că în localitatea lor poate fi dezvoltată o afacere prosperă. Însă, deşi avem condiţii climaterice prielnice, pentru producătorii agricoli şi procesatori este foarte importantă şi piaţa de desfacere. Exact. Şi în această direcţie în ultimii ani s-a făcut un pas, aş zice uriaş. Este vorba despre semnarea de către

agricultorii autohtoni o fac destul de greu, deocamdată. Pe de altă parte, deşi la moment avem unele dificultăţi în raport cu Rusia, avem un Acord de Liber Schimb şi cu ţările CSI. Aceste neînţelegeri, cu siguranţă nu vor dura la nesfârşit şi bunele relaţii comerciale sperăm să intre într-un făgaş normal.

Ulterior, cu siguranţă vor apărea şi proiecte de anvergură dar şi programe naţionale de dezvoltare a ramurii, cum s-a întâmplat, spre exemplu în România unde în scurt timp au fost deschise 5000 de pensiuni. Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care include şi Acordul de Liber Schimb, aşa numitul DCFTA. Acest acord deschide posibilităţi enorme pentru agricultori, care pot să exporte pe piaţa europeană produsele lor, cea mai mare piaţă din lume. Este necesar ca ei să se conformeze cerinţelor de calitate şi celor de standardizare. Iată aici, pentru investitorii europeni se deschid unele oportunităţi mari, or ei deja sunt familiarizaţi cu cerinţele de calitate şi standardele europene şi nu le-ar fi greu să le aplice şi în Moldova. Din păcate,

24 /

În acest caz, din Republica Moldova de va deschide şi accesul pe o vastă piaţă a CSI. Doar agricultura este atractivă pentru investiţii? Agricultura este pe primul plan deoarece avantajele pe care le oferă unor potenţiali investitori sunt evidente chiar pentru persoanele neavizate. Dar, bineînţeles, avem şi alte domenii interesante pentru investiţii. Există un potenţial ridicat şi pentru domeniul TIC. În Moldova acestui

domeniu îi este acordat constant o atenţie deosebită şi, drept urmare, avem specialişti de înaltă clasă în domeniu. Tehnologia Informaţiei este un sector în permanentă schimbare şi dezvoltare, de aceea serviciile oferite de piaţa moldovenească trebuie şi ele ajustate în permanenţă la cerinţele pieţei. Iar companiile, care activează cu succes aici de mai mulţi ani, au învăţat să facă acest lucru. Atractivitatea sectorului este dictată de costurile mai mici, datorate salariilor mai mici de la noi dar şi unei forţe de muncă destul de calificate. De asemenea, nu trebuie să uităm despre o infrastructură investiţională pe care o oferă reţeaua Zonelor Economice Libere. Facilităţile fiscale pe care le oferă acestea prezintă un avantaj evident pentru investitori. În momentul în care eşti scutit de impozitul pe venit, devii mult mai competitiv. Plus la asta, aceleaşi costuri cu forţa de muncă, care sunt mult mai mici, rămân un atu serios pentru aceste zone. Desigur, mai este nevoie de forţă de muncă suficient de calificată, însă unii rezidenţi ai zonelor respective au conştientizat că producerea amplasată aici este suficient de avantajoasă chiar dacă îţi asumi instruirea personalului. Cu alte cuvinte, costurile rămân destul de mici chiar dacă aloci o sumă de bani pentru instruire. Şi, reamintesc că deja a început reforma învăţământului vocaţional şi în viitorul apropiat vom avea specialişti calificaţi conform cerinţelor economiei.


Am vorbit despre mai multe domenii, dar cel al serviciilor, să zicem al asigurărilor, domeniu în care Dvs activaţi, ar fi interesant pentru investiţii? Cred că intrarea unor jucători importanţi de pe piaţa internaţională a asigurărilor pe piaţa moldovenească ar schimba spre bine această piaţă de la noi. În primul rând, datorită faptului că ar aduce reguli de joc clare, practici avansate şi o transparenţă a acţionariatului. Toate acestea ar conduce la o competiţie mai strânsă pe piaţă, care în final nu poate asigura decât sporirea calităţii serviciilor şi sporirea atractivităţii sectorului. Este cunoscut faptul că importanţa asigurărilor nu este deocamdată conştientizată la justa ei valoare de către o bună parte dintre cetăţenii noştri. Din această cauză, unele domenii, unele produse de asigurare sunt încă foarte puţin solicitate. Este vorba şi despre aceleaşi asigurări în agricultură, care încă sunt departe de a fi interesante pentru majoritatea fermierilor. O schimbare a atitudinii am putea avea odată cu venirea investiţiilor masive în sectorul agricol, despre care am vorbit mai sus. Or investitorii străini, în special cei europeni, de regulă, sunt conştienţi de importanţa asigurărilor agricole, care nu lipsesc din nici un plan de afaceri serios. Expo Milano 2015 are drept scop şi promovarea atracţiilor turistice. La acest capitol avem ce să le arătăm turiştilor? Cu siguranţă că avem ce le arăta. Şi foarte multe lucruri interesante. Avem locuri inedite, care şi-au păstrat foarte bine autenticitatea. Însă se ştie că turiştii veritabili caută anume acest lucru, autenticitate. Din păcate, există încă o infrastructură nu atât de dezvoltată a turismului la noi, însă fiţi siguri că dacă vor fi promovate şi cunoscute atracţiile noastre turistice suficient pentru ca să crească fluxul de turişti, vom avea şi investiţii importante în domeniu. În acest context, promovarea Moldovei ca o destinaţie turistică interesantă

la Expo Milano, va asigura un flux mai mare de turişti. Ulterior, cu siguranţă vor apărea şi proiecte de anvergură dar şi programe naţionale de dezvoltare a ramurii, cum s-a întâmplat, spre exemplu în România unde în scurt timp au fost deschise 5000 de pensiuni. Desigur, Moldova este mai mică însă în proporţiile corespunzătoare acelaşi lucru se poate întâmpla şi la noi. Acum este însă foarte importantă promovarea ţării noastre ca o destinaţie turistică inedită. Odată făcut acest lucru şi asigurat un flux de turişti important, cu siguranţă că ospitalitatea proverbială a moldovenilor îi va convinge pe turişti să revină la noi dar şi să le recomande cunoscuţilor această destinaţie. Dacă vorbim despre promovare, nu putem vorbi deocamdată că moldovenii sunt suficient de abili în a-şi promova avantajele produselor şi serviciilor. Asta o demonstrează şi faptul, că fermierii noştri beneficiază încă foarte puţin de Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.

Desigur,aici mai este mult de învăţat şi pentru oamenii de afaceri dar şi pentru autorităţi. În primul rând businessmenii noştri trebuie să ştie că promovarea este o preocupare constantă şi una din cele mai importante într-o afacere modernă. Pot fi limitate multe cheltuieli pentru a optimiza afacerea însă nu se recomandă să se facă acest lucru pe seama limitării promovării. Companiile, care au înţeles acest lucru, inclusiv cele din agricultură şi industria alimentară, au rezultate frumoase şi parteneri de nădejde pe termen lung. Este elocvent în acest sens succesul pe care îl au în ultimul timp o serie de întreprinderi vinicole. Bineînţeles că pentru aceasta este necesară asigurarea constantă a calităţii produselor promovate. Totuşi există şi unele probleme în ce priveşte climatul investiţional dar şi promovarea comerţului în ţara noastră. Probleme ce ţin de administraţia publică, birocraţie etc. Acestea ar putea să-i sperie pe potenţialii investitori. Desigur nu este totul perfect iar autorităţile au această meteahnă a birocratizării excesiv. Însă nu trebuie de uitat că Republica Moldova lucrează constant la îmbunătăţirea climatului investiţional prin simplificarea procedurilor de reglementare a activităţii de întreprinzător, procedurilor de raportare, achitării taxelor şi impozitelor. Ştim, de exemplu, că prin E-transformare, reformele de implementare a serviciilor la distanţă în mai multe domenii, au simplificat cu mult viaţa oamenilor de afaceri. Acum,în multe cazuri, raporturile cu autorităţilor se fac on-line de acasă sau de la birou ceea ce asigură economii importante de timp dar şi de bani. Desigur, aici mai este mult de lucru, însă direcţia pe care a luat-o ţara noastră în acest domeniu este cea corectă. Vă mulţumim pentru interviu.

\ 25


La Moldova partecipa per la prima volta con un proprio padiglione ad una Esposizione Mondiale. E’ un segnale che implica come le autorità moldave hanno compreso l’importanza di collegarsi ai circuiti commerciali internazionali, a favore dell’economia moldava? E’ vero. Ogni nuovo anno la Moldova va integrandosi sempre più in circuiti di vasta portata, né potrebbe essere altrimenti dato che una “piccola” economia come la nostra non può se non aprirsi ai mercati internazionali. L’EXPO di Milano è un’occasione propizia per intensificare un percorso indispensabile per la nostra realtà economica. Al tempo stesso non va dimenticato che l’offerta di lavoro nei paesi europei, e in particolare quello italiano, ha attirato molti cittadini moldavi. Infatti la diaspora italiana è tra le più numerose e attive; pertanto questo fatto deve indurre le nostre autorità a far sì che il nostro Paese sia meglio conosciuto sul piano internazionale. E’ assolutamente necessario che il fenomeno emigratorio sia concepito in un contesto costruttivo per sottoscrivere accordi tra la Moldova e i paesi dove si trovano i nostri cittadini, anche per conferire alla Moldova maggior credibilità all’estero.

26 /

Dunque, se parliamo di emigrazione tale elemento costituisce un ulteriore tramite per la cooperazione economica internazionale, specialmente per attrarre investimenti, se si considera che un investitore è più ben disposto a impegnare il proprio capitale dove esiste una forza-lavoro ben istruita? Sì, ma a tale riguardo si deve ammettere che la forza-lavoro qualificata in Moldova è insufficiente per attrarre investimenti importanti. Ma i nostri lavoratori sarebbero pronti a rientrare in patria, anche con salari più modesti, a condizione che si possa loro garantire un posto di lavoro stabile in stretta corrispondenza con la qualifica e l’abilità che possiedono. In tal senso sono benvenute le iniziative del Ministero dell’Educazione che ha avviato una serie di riforme per aumentare la disponibilità di lavoratori qualificati. Si tratta di programmi e progetti per la preparazione professionale di specialisti in grado di operare nelle attività di produzione del settore agricolo e agro-alimentare


Volendo precisare in dettaglio, quali i settori dell’economia moldava che potrebbero figurare tra i più interessanti per gli investitori? Non diciamo nulla di nuovo se ripetiamo quello che sostengono gli esperti e le autorità, confermando che i settori più attrattivi restano quello agricolo e quello agro-alimentare, perché disponiamo di terreni tra i più floridi e produttivi. La Moldova si presenta come una destinazione ideale per gli investitori che ne comprendano l’alto valore. Sicuramente il potenziale è elevato, ma resta ancora poco valorizzato, in mancanza di mezzi materiali e di investimenti solidi, se pure negli ultimi anni si è fatto parecchio per modernizzare l’agricoltura. Molti coltivatori non dispongono di tecnologie adeguate ed esistono accora terreni non lavorati o non sfruttati convenientemente. Soltanto la presenza di investimenti esterni potrebbe assicurare quell’ apporto di mezzi materiali e tecnologici di cui si diceva, tanto da trasformare l’agricoltura moldava in una intensiva. Della qual cosa trarrebbero profitto sia gli stessi investitori, sia l’economia moldava in genere, come pure le amministrazioni locali che vedrebbero aumentare il volume delle imposte. Questi aspetti devono essere collocati in primissimo piano da parte delle nostre autorità, al fine di valorizzare al massimo il potenziale che abbiamo. In pratica in ogni cittadina o piccolo villaggio esistono imprese capaci di sviluppare la produzione dei pre-lavorati e dei conservati del settore agro-alimentare. E’ fondamentale convincersi che con investimenti dall’estero anche le piccole località potrebbero realizzare proficui affari. Sussistono perciò condizioni realmente favorevoli allo sviluppo del mercato dei prodotti agricoli. Esatto. In questi ultimi anni si sono compiuti grandi passi. L’Accordo di Libero Scambio ne è un significativo esempio. Tale Accordo apre opportunità enormi per gli agricoltori che possono accedere al mercato europeo che è tra i maggiori al mondo. Ma è necessario adeguarci agli standard e alle norme europee, senza trascurare la qualità dei prodotti...Se al momento abbiamo difficoltà di relazioni con la Russia, riteniamo che tale situazione non potrà durare all’infinito. Del resto possiamo beneficiare dell’Accordo con l’UE e con i paesi del CSI. Ma allora soltanto l’agricoltura rappresenta la migliore opportunità per attrarre gli investimenti? L’agricoltura è senza dubbio la più importante, ma esistono altri settori, come l’IT che presenta anch’esso un alto potenziale. La tecnologia informatica è in espansione in Moldova. Non a caso l’ hanno ben compreso le società che da vari anni vi operano con successo.

\ 27


In un prossimo futuro dovremo seriamente attivarci con programmi e progetti nazionali per sviluppare il settore turistico. (specialmente quelli europei) sono ben coscienti dell’importanza di assicurare le coltivazioni. Ma l’EXPO d Milano può offrire una qualche prospettiva per il settore del Turismo? Certamente abbiamo luoghi e spazi naturali autentici ben conservati, tali da figurare degni di essere conosciuti ed apprezzati.

Abbiamo parlato di molti settori, ma per quel che riguarda i servizi ritiene che il settore assicurativo (nel quale lei opera) potrebbe interessare gli investitori? Credo che la presenza di questa categoria di investitori sul mercato moldavo potrebbe addurre miglioramenti. Soprattutto per il fatto che verrebbero ad introdursi nuove regole, nonché pratiche avanzate e trasparenza nella gestione. Tanto comporterebbe una concorrenza più stretta e di conseguenza una superiore qualità dei servizi. E’ ben noto che al momento l’utilità di assicurarsi non è considerata del tutto nel giusto valore da buona parte dei nostri concittadini. Appunto il servizio assicurativo è ancora poco richiesto. Ad esempio si tratterebbe di assicurare le coltivazioni, infatti molti coltivatori sono ben lontani da mostrarvi interesse. Verificandosi un cambiamento di attitudini in tal senso produrrebbe maggiori investimenti in agricoltura. Gli agricoltori stranieri

28 /

Le infrastrutture turistiche sono ancora in “divenire”, ma siamo certi che riusciremo presto a promuovere le nostre singolari attrattive, tanto da far crescere il flusso di visitatori. In un prossimo futuro dovremo seriamente attivarci con programmi e progetti nazionali per sviluppare il settore turistico. Si veda quanto è accaduto in Romania dove in breve tempo si sono create oltre 5000 strutture del genere.. Non appena avremo mostrato le nostre inedite attrattive turistiche, verranno molti turisti a visitarci, tanto più che la proverbiale ospitalità dei moldavi sarà il miglior “viatico” per richiamarne altri sempre più numerosi. Se parliamo di “promozione” non si può dire che i moldavi siano tanto abili e pronti nel riconoscere i vantaggi dei servizi. Lo dimostra il fatto che i nostri agricoltori ottengono scarso beneficio dall’Accordo di Libero Scambio con l’UE. Certamente, a questo riguardo hanno molto da imparare sia le autorità sia gli uomini d’affari. Proprio questi ultimi dovrebbero rendersi conto che la “promozione” deve essere una preoccupazione costante per

un business veramente moderno. Si possono limitare molte spese per ottimizzare un affare, ma non si raccomanda che lo si faccia limitando la “promozione”. Gli imprenditori che lo hanno capito, compresi quelli che operano in agricoltura e nell’industria agro-alimentare ottengono risultati eccellenti e possono valersi di partner di fiducia per lungo termine. Dunque esistono taluni problemi circa il clima relativo agli investimenti e la promozione del commercio nel nostro Paese. Problemi che riguardano la pubblica amministrazione, la burocrazia... Questo potrebbe preoccupare i potenziali investitori. Sicuramente non tutto è perfetto e appunto le autorità sono responsabili di imporre una eccessiva burocrazia. Non si dimentichi che in Moldova per aumentare gli investimenti si devono semplificare le norme che regolano le attività delle imprese, vale a dire le dichiarazioni, il pagamento di tasse e imposte. Sappiamo, ad esempio, che le riforme che consentono di valersi dei servizi a distanza in molti settori hanno semplificato di molto la vita degli imprenditori. Attualmente, in molto casi le relazioni con le autorità si intrattengono on-line: da casa o in ufficio, la qual cosa garantisce risparmio di tempo e di denaro. In tal senso vi è ancora molto da fare, ma il percorso intrapreso nel nostro paese in questo settore è quello corretto. La ringraziamo per l’intervista.


Per fortificare l’economia di un paese che si trova in un lungo periodo di transizione è necessario considerare molti aspetti che in una certa misura sono interdipendenti: una legislazione conforme alle esigenze comunitarie, una giustizia libera, investimenti nelle infrastrutture, cambiamenti tecnologici...Attualmente il principale fattore che può accelerare l’evoluzione dell’economia in Moldova è quello europeo. Un passo importante lo si è compiuto con la firma dell’Accordo con l’Unione Europea il 27 Giugno del 2014. Tale Accordo implica la necessità di armonizzare la legislazione nazionale a quella comunitaria, inasprire le misure anti-frode, perfezionare le regole della concorrenza, imporre standard elevati nel processo produttivo, aprendo cosi al mercato europeo i prodotti moldavi. Tale processo di rinnovamento del sistema politico ed economico ha avuto inizio.

e-mail: ecolex@ecolexcons.com office@ecolexcons.com

La necessità stringente di migliorare le infrastrutture esistenti genera l’impegno delle Istituzioni governative ad una stretta cooperazione con l’Unione Europea per quel che riguarda la crescita e la diversificazione dell’export; l’eliminazione delle barriere doganali e non-doganali; rianimare il settore energetico, rendendolo più efficiente; attrarre gli investimenti stranieri nei settori più vulnerabili del Paese. La finalità di creare un sistema di informazione corretta, obbiettiva ed equidistante nei confronti dei potenziali investitori nell’interpretazione e l’applicazione delle norme legali, muovendo dal settore fiscale fino a quello della concorrenza e protezione del consumatore, la perseguono le società come l’ EcoLex Consulting che fa da guida ad una serie di imprese dall’estero che intendono avviare la propria attività sul territorio di Moldova.

tel.mob: +373/683 00 233 +373/790 55 482

La Società EcoLex Consulting pone una particolare attenzione all’aspetto professionale, alla correttezza ed efficienza, affinché l’investitore straniero possa beneficiare di inserirsi agevolmente nel sistema nazionale delle norme legali, offrendo assistenza lungo l’intero processo relativo al rilascio di atti con carattere operativo, emessi dalla Autorità Pubbliche centrali e locali (licenze, autorizzazioni, certificazioni, manuali esplicativi, documentazioni per le persone non-residenti, tenuta di evidenza contabile, assistenza giuridica, studi di mercato, ecc...) EcoLex Consulting si propone di collaborare con tutte le entità interessate a sviluppare le attività commerciali e non-commerciali, diminuendo la distanza e la durata del percorso della Moldova verso l’integrazione economica con l’Europa.

tel/fax: +373/22/213949


Cunostințele financiare sunt garanția succesului…

+ 373(22)88-44-84; MD 2004, str. Albișoara 4,et 7 Email: ctb.md.2002@gmail.com


EXPERT PE PIEȚELE FINANCIARE • Consultanță în domeniul afacerilor • Pregătire la domiciliu • Pregătire în oficiu • Seminare pentru începători • Cursuri intensive • Elaborareatehnicii de tranzacționare în particular • Analiza pieței financiare • Prognoze pe termen lung şi scurt CENTRUL TEHNOLOGIILOR BURSIERE este unica instituție din Chișinău unde traderii și colaboratorii instituțiilor financiare pot să-și ridice gradul de calificare. Noi cooperăm cu companii internaționale, și scopul nostru este pregătirea persoanelor ambițioase, bine motivate, dornice de a activa pe viitor în unul din cele mai profitabile domenii, Piețele Financiare Internaționale.

Trader- persoana care face profit cumpărînd o marfă mai ieftin și vînzînd mai scump pe piețele financiare, adică pe diferența de preț. În timpul pregătirii veți fi înconjurați de o echipă de traderi independenți, care vă vor ajuta la avansarea nivelului de cunoștințe în domeniul financiar și vă vor ajuta să mariți la maxim profitul din tranzacționare. CENTRUL TEHNOLOGIILOR BURSIERE vă va ajuta să alegeți partenerii de încredere pe piețele financiare pentru a deveni un trader și un investitor de succes. Misiunea noastră este de a oferi cele mai favorabile condiții pentru ca fiecare să poată obține profit în urma tranzacționării pe piața financiară. La cursurile noastre veți cunoaște: • Cum se formează prețul la : petrol, metale, hîrtii de valoare, acțiuni și valută. • De ce depinde procentul de creditare și depozitare a banilor în bănci. • Indicatorii economici ce influențează prețul monedei naționale. • Rolul factorului politic și economic pe piața financiară internațională. • Gestionarea riscului (Risk management) • De ce noi cei din secolul 21 suntem obligați să cunoaștem Piețele Financiare Internaționale? \ 31


„Petrolul” Moldovei este pământul

32 /


Roberto Menici împreună cu partenerul său moldovean, dezvoltă la nordul Moldovei, deja de peste 22 de ani, o companie cu nume poetic Floribel, o afacere de succes în domeniul creşterii arbuştilor ornamentali şi plantelor decorative. „Arabia Saudită are petrol, iar Moldova are pământ. Mai bun pământ ca în Moldova nu există în întreaga lume. Dacă aş avea acest pământ în Italia aş fi miliardar. Moldova este locul ideal pentru a face afaceri în agricultură şi floricultură”, mărturisește franc Roberto.

R

oberto are o plantaţie de 70 ha la periferia municipiului Bălţi, îngrijită ca la carte, de care este foarte mândru. Investiţia a fost şi ea pe măsură, dar, spune Roberto, efortul s-a meritat pe deplin. Sutele de mii de dolari investiți în primii patru ani în afacerea „Floribel” au dat roade, iar astăzi afacerea lucrează doar pe profit. Roberto a cunoscut Moldova la începutul anilor 1990, fiind primul italian care a deschis o afacere în Republica Moldova imediat după obţinerea independenţei. Împreună cu asociatul său moldovean, Ion Rotari, a creat în anul 1992 Societatea mixtă moldo-italiană „Floribel”, care la moment, este cea mai mare întreprindere privată de arbuşti decorativi din Moldova. Costul forţei de muncă este un alt avantaj forte de care a fost atras Roberto atunci când a decis să deschidă afacerea în Moldova. Este mult mai ieftin să angajezi personal în Moldova, decât în Italia. În acelaşi timp, omul de afaceri spune că salariile muncitorilor de la „Floribel” corespund nivelului de salarizare din Republica Moldova, dar şi nivelului de pregătire al personalului este pe măsură. De-a lungul anilor, italianul a adus sute de soiuri de arbuşti şi plante decorative din Europa şi chiar din SUA pe care le creşte pe plantaţiile sale roditoare din Moldova. Astfel, pe hectare întregi creşte mesteceni, sălcii, aluni, frasini, salcâmi, plopi şi sute de plante decorative, de diferite specii, dimensiuni, culori şi mirosuri, pe care le exportă ulterior în toată Europa și nu doar. Bogăţia cultivată la „Floribel” a ajuns în SUA, Italia, Franţa, Germania, Rusia, România, Cehia, Kazahstan, Ucraina şi multe alte țări. Circa 70% din producţie este exportată, iar 30% este comercializată pe piaţa internă.

R

oberto Menici, insieme con il suo partner moldavo, 22 anni addietro, ha dato vita ad una società, poeticamente denominata “Floribel”, che produce arbusti ornamentali e piante decorative. Roberto in tono scherzoso dichiara: “l’Arabia Saudita ha il petrolio, ma la Moldova ha la terra, la migliore al mondo che si possa desiderare... Se avessi questa terra in Italia, sarei miliardario. La Moldova è un luogo ideale per l’agricoltura e in particolare per la floricoltura”... La piantagione, coltivata con estrema cura, si trova in prossimità della cittadina di Balti e si estende per circa 70 ettari. E’ stato necessario investire oltre 100.000 dollari nei primi 4 anni, ma ne è valsa la pena. Oggi la “Floribel” garantisce un ricco raccolto ed un profitto più che soddisfacente. Roberto ha conosciuto la Moldova all’inizio degli anni 90, essendo il primo italiano che abbia deciso di investire qui. Unitamente al suo socio, Jon Rotari, ha costituito una società mista moldo-italiana che attualmente è la più importante impresa del settore. Menici si convinse dell’opportunità di operare in Moldova in quanto all’epoca il costo del lavoro era inferiore a quello dell’ Italia, mentre la professionalità dei lavoratori moldavi si è rivelata senz’altro eccellente, anche se ovviamente il salario attuale è adeguato a quello medio applicato oggi. Nel corso degli anni, Menici ha portato dall’Europa e dagli Stati Uniti varie specie di piante e fiori che per un 30% viene commercializzato sul mercato interno, ma il restante 70% viene esportato in Italia, Germania, Francia, Romania, Russia, Ucraina, Kazakistan, della qual cosa il nostro audace imprenditore italiano è giustamente orgoglioso.

\ 33


OLGA COPTU Nu cred că există o lume a bărbaților, nici chiar în politică. Eu trăiesc în lumea reală. Sunt convinsă de faptul că și în politică femeile sunt bune, mai corecte, loiale, incoruptibile. 1. De ce ai plecat în străinătate în urmă cu 10 ani? Acum 10 ani eram tînăr specialist la un liceu din Chișinău și, ca profesor, aveam un salariu de 650 de lei. Am obținut viză pentru a urma o școală de vară din Corsica, dar am ales, la întoarcere, să-mi încerc norocul în Italia și să cîștig ceva bani. Realitatea din primul an de ședere însă m-a învățat să prețuiesc munca și valoarea banului. Am muncit onest, așa cum fac femeile noastre acolo, aveam 3 contracte de muncă și lucram peste 58 de ore pe săptămînă. Am urmat mai multe cursuri care m-au familiarizat cu frumoasa cultură italiană, am îndrăgit civilizația romană și am avut marele noroc să cunosc oameni deosebiți, de la care am învățat multe. 2. Cît ai locuit în străinătate și unde? Am stat 6 ani la Roma și apoi 2,5 ani la Bologna, în inima Italiei. Ambele sunt orașe frumoase și cu un patrimoniu emblematic. Roma, pentru mine, rămîne a fi cel mai frumos oraș din lume, este orașul în care este loc pentru oricine și asta de 2768 ani încoace. Roma este un oraș cu mii de posibilități, chiar și pentru migranții care nu-și pot permite o viață de lux sau ușoară. Totuși capitala Italiei oferă civilizație, trebuie doar să absorbi cu toți porii aceste oportunități.

34 /


3. Cu ce te-ai ocupat în Italia? Am muncit, am învățat și m-am cultivat în spiritul democrației italiene. Cu toate neajunsurile ei, eu cred că Italia este totuşi o țară deosebită și evident cea mai frumoasă- Belpaese. Deasemenea, împreună cu o echipă de moldoveni din întreaga lume, am fondat primul și unicul ziar pentru migranții moldoveni. Am cunoscut și am lucrat împreună cu jurnaliști, senatori, miniștri, teologi, muncitori. Aceşti oameni m-au încurajat, susținut și ajutat să depășesc momentele mai grele. Am ajuns unde sunt astăzi și datorită acelor oameni. 4. Care crezi că a fost cea mai prețioasă lecție pe care ai primit-o în perioada în care ai fost plecată din țară? Am învățat să cîntăresc cu mare atenție oamenii și în același timp să păstrez lîngă mine numai oamenii pozitivi și deosebiți. 5. Ce anume din mentalitatea occidentală ar trebui să ne însușim și noi, moldovenii? Atitudinea lor față de tot ce-i înconjoară. La noi atitudinea și implicarea sunt problemele principale. Atitudinea față de sănătate, viață, părinți, colegi și în mod special față de muncă. 6. De ce te-ai întors în Moldova? Pentru părinți și pentru că îmi pasă. Sunt convinsă că în țara noastră putem schimba lucrurile, putem schimba atitudinea oamenilor. Aici lumea are speranțe și oamenii pot fi învățați să se implice. Sper să motivez cît mai multă lume și împreună să realizăm lucruri frumoase. Potențialul diasporei nu mai poate fi neglijat. Moldovenii vor să revină acasă, iar autoritățile, în special la nivel public local, trebuie să aprecieze curajul lor și să-i stimuleze în decizia lor de a reveni. Migranții aduc investiții, capital uman prețios și idei moderne pentru a schimba la față satele și orașele noastre.

7. Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat de la părinții tăi? De la părinți am învățat modestia, de la fratele meu respectul,onoarea și patriotismul. Sunt mîndră de originea mea, din acest motiv planific să mă întorc la Cimișlia. 8. Ce planuri ai tu pentru Moldova și care crezi că e atuul tău? Este prea simplu să plecăm toți și să ’’stingem lumina”, este prea trist ceea ce avem acum, dar este real și trebuie să schimbăm direcția. Trebuie doar să ne fixăm un scop, să credem și să acționăm. Am foarte multe planuri pentru țara mea, dar nimic din ceea ce am realizat pînă acum nu am făcut singură. Totul se face împreună cu oamenii și cea mai bună investiție este în oameni. Vreau să redau speranța oamenilor și să încercăm împreună să modelăm viitorul pe care ni-l dorim. Pentru asta voi candida la funcția de primar al orașului Cimișlia. 9. Cum se descurcă o femeie într-o lume considerată a bărbaților? Nu cred că există o lume a bărbaților, nici chiar în politică. Eu trăiesc în lumea reală. Sunt convinsă de faptul că și în politică femeile sunt bune, mai corecte, loiale, incoruptibile. Evident, pentru montarea unei prize prefer să chem un bărbat, dar politica poate fi făcută cu mare abilitate și de femei și, din fericire, avem destule exemple în țară. 10. Care este sloganul după care îți conduci viața? „Imposibilul poate fi împărțit oricînd în posibilități.” – Autor necunoscut

\ 35


TAMARA ŞCHIOPU Dragă Tamara, cum vedeți Dumneavoastră rolul diasporei în păstrarea și promovarea culturii, tradițiilor și obiceiurilor moldovenești de către diaspora? Sunt trei filiere importante pentru a păstra și a promova tradițiile noastre autohtone. Prima este de a le păstra și promova chiar la noi acasă, în Moldova. Pentru că stilul de viață occidental, cu sărbătorile sale, regimul alimentar și muzică este prea ispititor, mai ales pentru generația tânără, în acest mod autenticul autohton rămânând în umbră, sau chiar necunoscut. A doua cale este de a promova aceste tradiții între moldovenii plecați de acasă. Mai ales între cei de generalția a doua, adică copiii născuți peste hotare, care riscă să nu cunoască mai nimic din cultura, tradițiile, bucătăria și limba noastră, daca diaspora nu va întreprinde măsuri. A treia filieră este cea despre care se scrie poate cel mai mult, și despre care se vorbește cel mai mult - și anume promovarea culturii și tradițiilor moldovenești între străini – fie turiștilor care ne vizitează, fie localnicilor în țările cu comunitați semnificative de moldoveni. Care din aceste trei căi Vă este cea mai apropiată, cea mai importantă după părerea Dumneavoastră? Personal consider că leagănul și focarul de inspirație pentru tezaurul național se află acasă, în Moldova. Și cel mai mare risc se prezintă în diluarea tradițiilor și obiceiurilor

36 /

autohtone, prin pătrunderea prea intensă a valorilor moderne de prin toată lumea. Când revin acasă de fiecare data mă mir cît de multe cafenele și restaurante apar cu accent italian, spaniol, englez, american, pe când cele ”autentice” suferă de o criză de stil și chiar de autenticitate. Bucatele tradiționale se pregătesc cu tot felul de adaosuri de import, intepreții noi și tineri încearcă să imiteze vedetele din Occident, iar limba româna, în mass media și în marketing utilizează atâtea englezisme încăt îmi pare că mai bine era înainte, cu rusizme, dar pe înțelesul tuturor, decât cu atâtea modernisme schimonosite. Dar nu considerați că e firesc ca națiunea să se conformeze tendințelor moderne, să fim și noi în rând cu lumea, de altfel riscăm să rămânem în propria găoace, necunoscuți de nimeni? Neapărat. Însă în acest proces de modernizare trebuie să culegem tradițiile, rețetele, cântecele și măiestria artizanală, să ne inspirăm din ele și să le promovăm pe un picior de antreprenoriat, modern, însă într-un mod autentic și firesc. Și asta o fac mai mulți migranți, reveniți în Moldova cu idei și experiență din exterior. Așa se promovează ia și portul popular – prin festivalul IaMania de la Holercani, Dubăsari (4-5 iulie), așa se promovează produsele agricole autohtone la Bostaniada de la Lozova, Strășeni (26-27 septembrie). Vă Mulțumim.


Fondatoarea Asociației Moldo Britanice pentru Cultură și Dezvoltare VATRA, autoare și organizatoare de festivaluri etno-gastronomice în Moldova, patroana companiei EtnoGastronomica Ltd.

\ 37


TEHNOLOGIE ÎN BENEFICIUL SOCIETĂŢII


R

ealitatea din Republica Moldova impune dezvoltarea capacităților instituţiilor naționale în oferirea serviciilor calitative de asistenţă cetăţenilor, pentru a stabili prosperitate economică şi socială în ţara noastră. Respectiv, au fost lansate mai multe programe și proiecte de modernizare şi dezvoltare a Moldovei, întru asigurarea comodităţii cetăţenilor în relaţiile lor curente cu instituţiile de stat. Pentru a susţine iniţiativele de dezvoltare, instituțiile publice, organizațiile non-guvernamentale și companiile private au pus în aplicare aceste proiecte de modernizare, utilizînd sisteme avansate de interacţiune şi comunicare a populaţiei cu organele de stat. Una dintre instituţiile promotoare a integrării soluţiilor IT în activitatea agenţilor pieţii este Î.S. „Fiscservinform”, care a fost desemnată în calitate de administrator tehnico-tehnologic al Serviciului Fiscal de Stat (SFS). În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 344 din 30.04.2009 întreprinderea a fost abilitată cu sarcina de a cristaliza Sistemul informaţional fiscal şi de a-l integra în infrastructura guvernării electronice din Moldova. Asistenţa contribuabililor a fost factorul primordial în evoluţia integrării tehnologiilor informaţionale în activitatea SFS. Reieşind din acestea, în prezent contribuabililor le este disponibil un ghişeu unic - servicii.fisc.md, prin intermediul căruia utilizatorii beneficiază astăzi de peste 21 servicii, ce le permit efectuarea non-stop a diverselor operaţiuni privind interacţiunea lor cu organul fiscal, aflîndu-se acasă, la birou sau peste hotare. Accesînd serviciile dezvoltate de întreprindere şi prestate de autoritatea fiscală, persoanele fizice sau juridice au posibilitatea de a raporta

on-line către SFS (prin SIA „Declaraţie electronică”), dar şi de a vizualiza, calcula, achita impozitul pe bunurile imobiliare (utilizând SIA „Cadastru Fiscal”), de a crea şi transmite electronic facturile şi facturile fiscale (SIA „e-Factura”), pot vizualiza pe subdiviziuni şi clasificaţii bugetare obligaţiile faţă de Bugetul Public Naţional (SIA „Contul curent al contribuabilului”) sau recepţiona pe adresa electronică copia deciziei privind suspendarea contului bancar (SIA „Crearea şi circulaţia documentelor electronice”), persoanele fizice au oportunitatea de a vizualiza on-line sumele achitate în avans pentru impozitul pe venit. Adiţional, deja este disponibilă procedura de înregistrare on-line a subdiviziunilor agenţiilor economici, prin intermediul sistemului „e-Cerere”. Concomitent, avînd experienţă şi o echipă de profesionişti, Î.S. „Fiscservinform” prestează autorităţilor publice servicii de Call-centru pentru o deservire calitativă a populaţiei, atît la nivel de prestare a serviciilor, cît şi prin oferirea operativă a informaţiilor necesare. Toate aceste servicii vizează eficientizarea procesului de interacţiune şi comunicare a contribuabililor cu SFS şi alte instituţii publice, utilizînd eficient şi spre binele cetăţeanului tehnologiile infocomunicaţionale. Astfel, considerăm că modernizarea, servicii de calitate şi competenţa vor accelera parcursul Republicii Moldova în direcţia alinierii la standardele şi bunele practici a ţărilor avansate. În acest context, Î.S. „Fiscservinform” este deschisă unor noi colaborări cu organizaţii şi specialişti din domeniul tehnologiilor infocomunicaţionale pentru a grăbi digitizarea sectorului public a ţării noastre şi a asigura cetăţenilor un nivel de deservire publică mai bun.

PENTRU MAI MULTE INFORMAŢII Tatiana STAICOVA Serviciul de presă Î.S. “Fiscservinform”

(+373 22) 82 20 22

\ 39


până în

FĂRĂ DRUMURI RELE

Nr.2 O firmă azeră şi una cehă execută lucrările de reparaţie

Nr.1 Ministrul Botnari dă asigurări că drumul va fi reabilitat în termenele stabilite

„Avem toate premisele necesare ca de la Chişinău până la Sculeni să existe un drum european. O preocupare majoră rămâne ca toate lucrările planificate să fie efectuate în termen și calitativ”, a declarat ministrul transporturilor Vasile Botnari. Cei doi oficiali au vizitat şi lucrările la drumul de ocolire a orașului Ungheni, care va asigura acces direct spre punctul de frontieră Sculeni. Proiectul ocolirii orașului Ungheni include construcţia terasamentului, a unui pasaj denivelat peste cale ferată, podeţe, sisteme de colectare şi evacuare a apelor. Investiția pentru acest drum se ridică la 10 milioane de euro, fiind asigurată din grantul Comisiei Europene.

Oficialul a fost prezent la semnarea şi a primului contract din acest an cu firma portugheză MSF Engenharia S.A în valoare de 36,3 milioane de euro, pentru reabilitarea a unui segment de 30 kilometri de pe traseul Bălţi-Sărăteni, ca urmare a unei licitaţii organizate în conformitate cu cerinţele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în domeniul procurărilor. „În urma realizării acestui proiect, în doi ani, cetăţenii vor avea posibilitate să circule pe un drum bun de la Chişinău până la Bălţi. În acest mod, practic dăm startul unor noi reabilitări de drumuri în 2015”, a declarat ministrul Transporturilor.

40 /

O porţiune de drum de 44 de kilometri pe traseul ChişinăuUngheni-Sculeni, între kilometrul 24 şi 68, va fi reabilitat de firma cehă OHL. Lucrările vor include reconstrucţia rutieră, reabilitarea a 10 poduri şi reconstrucţia podeţelor, valoarea lucrărilor fiind de 27 de milioane de euro. Compania va construi şi drumul de ocolire de 8 kilometri a oraşului Ungheni, pentru acest proiect fiind alocaţi 10,7 milioane de euro. Azerii de la Evrascon vor reabilita 17,6 kilometri pe drumul ChişinăuUngheni-Sculeni, între kilometrii 6 şi 24. În contractul de 23,1 milioane de euro, aceştia vor reabilita drumul de-acum şi îl vor extinde până la patru benzi de circulaţie.

Nr.4 Din ce bani se constituie fondul rutier

Nr.3 Primul contract pentru portughezi

Fondul rutier se constituie din accizele la carburanţi şi din taxele rutiere. Dacă în 2010 în fondul rutier ajungeau doar 15-20% din accize, în 2013 ajungeau în fond deja 80% din ele. De regulă, fondul rutier pentru reabilitarea drumurilor se completează din banii consumatorilor, adică transportatorilor sau din costul carburanţilor. În SUA acciza reprezintă 60 %, în Europa variază între 52 şi 56 %, pe când la noi acest indicator constituie doar circa 10 % din costul la pompă al carburanţilor. În politica fiscală pentru acest an este prevăzută o creştere cu 9 % a accizelor, ţinând cont şi de nivelul inflaţiei şi a creşterii PIB-ului. În consecinţă, în 2015 fondul rutier va fi de aproximativ 1,5 miliarde de lei şi treptat va ajunge la 2 miliarde de lei.


Pentru a reabilita reţeaua de drumuri de 9350 de km din Republica Moldova este necesar să fie alocate câte patru miliarde de lei anual timp de zece ani, pentru întreţinere şi reabilitare. Dacă în 2009, doar 9,7% din drumurile naţionale erau în stare bună şi 29% în stare mediocră, la moment avem 41% de drumuri bune şi 29% în stare mediocră. Autorităţile promit că până în 2016-2017 nu vom mai avea drumuri naţionale în stare rea.

Nr.6 Avantajele unei reţele calitative de drumuri Reabilitarea drumurilor din Republica Moldova va avea un şir de impacturi benefice, contribuind la creşterea economică a ţării. Având o amplasare strategică, Moldova joacă un rol tot mai important în calitate de ţară de frontieră între Uniunea Europeană şi Europa de Est şi va deveni un nod comercial al transportului din regiune, în cazul în care drumurile vor fi reabilitate şi costurile de logistică vor fi mai mici decât în ţările vecine.

Nr.5

Infrastructura dezvoltată înseamnă potenţial economic

”Cu cât infrastructura de transport este mai dezvoltată, cu atât potențialul economic al unei regiuni este mai mare și, deci, mai atrăgător pentru investitori. De aceea, pentru a atrage investiții în regiuni, în afară de un mediu de afaceri favorabil, trebuie să le oferim căi de comunicații moderne, integrate în reţelele de transport europene”. Declaraţia îi aparţine viceprim-ministrului, ministrului Economiei al Republicii Moldova, Stephane Bride, care împreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari au efectuat, la finele lunii mai, o vizită de lucru pe traseul Chişinău-Ungheni, aflat în reconstrucţie. Reabilitarea drumului naţional R1 Chişinău-Ungheni-Sculeni şi a drumului ocolitor al oraşului Ungheni, va cuprinde un traseu cu o lungime de aproximativ 92 de kilometri, care necesită o investiţie de 80 de milioane de euro (circa 1,6 miliarde de lei), din fondurile alocate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană.

Ţinând cont că economia Republicii Moldova este bazată, în mare măsură, pe agricultură şi industria produselor agricole, o infrastructură rutieră solidă, un transport rutier bine funcţional şi centre logistice multimodale vor permite producătorilor agricoli să-şi comercializeze producţia spre pieţele de desfacere locale şi externe. Reabilitarea drumurilor din ţară va avea impact asupra pieţei forţei de muncă şi va contribui la dezvoltarea unor sectoare netradiţionale, prestatoare de servicii, cum ar fi turismul, spre exemplu. Drumurile mai bune influențează direct creșterea și dezvoltarea economică prin mai multă căi, numite canale de influență. În practica internațională, cât și în contextul Republicii Moldova, există modele matematice bine calibrate care apreciază exact efectul reabilitării unui kilometru de drum asupra cheltuielilor, veniturilor populației și businessurilor, timpului economisit, accidentelor. Principalele beneficii, aranjate în ordine descrescătoare, sunt: • Reducerea costului de operare a vehiculelor (COV), în care intră combustibilul și reparațiile economisite din cauza că drumul este mai bun. •

Reducerea timpului petrecut în drum de populație, care poate fi ulterior utilizat în scopuri productive sau pentru recreare.

Reducerea accidentelor.

Trafic adițional atras, inclusiv internațional.

\ 41


PREMIU EUROPEAN PENTRU PATRIMONIU CULTURAL Comisia Europeană şi Europa Nostra au anunţat câştigătorii ediţiei 2015 ai premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiul Europa Nostra, considerat cel mai prestigios premiu European în domeniul patrimoniului. Cei 28 de premianţi, aleşi dintre 263 de dosare ce au aplicat de la diferite organizaţii şi persoane fizice din 29 de ţări sunt premiaţi pentru performanţe remarcabile din 4 categorii: 1) conservare, 2) cercetare şi digitalizare, 3) servicii aduse patrimoniului, 4) educare, training şi sensibilizare. Ceremonia de înmânare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu va avea loc pe data de 11 Iunie la Primăria Oslo şi va fi condusă de Fabian Stang, Primarul oraşului Oslo, Tibor Navracsics, Comisar European pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, şi Plácido Domingo, cunoscutul cântăreţ de operă şi preşedinte al Europa Nostra. În cadrul ceremoniei, la şapte dintre câştigători le va fi acordat Marele Premiu, obţinând €10,000 fiecare, iar unul va primi Premiul Alegerea Publicului, în urma unui sondaj online organizat de către Europa Nostra. “Patrimoniul Cultural este unul din cele mai valoroase elemente ale Europei, aducând cu sine nenumărate beneficii culturale, economice, sociale, mediului, nouă tuturor. Aş dori să felicit câştigătorii Premiului UE 2015 pentru Patrimoniu Cultural / Premiul Europa Nostra, care sunt un exemplu perfect a ceea ce poate face un European dedicat şi competent pentru patrimoniu, dar şi pentru identitatea

noastră Europeană, contribuind la un sentiment al integrării. Noi toţi trebuie să muncim împreună pentru a ajuta comunităţile şi cetăţenii să deţină acest patrimoniu, să-l facă parte a vieţii cotidiene şi să-l păstreze pentru generaţiile următoare“, a specificat Comisarul Navracsics. “În acest an câştigătorii sunt exemple puternice ale creativităţii şi inovaţiei ce aduc beneficii Patrimoniului Cultural al Europei. Deasemenea ei demonstrează că patrimoniul contează pentru Europa şi cetăţenii ei. Avem încrederea că sub conducerea Preşedintelui Juncker şi Comisarului Navracsics, strategia Uniunii Europene pentru o abordare integrate către patrimoniul cultural va fi continuu dezvoltată şi implementată.”, a adăugat Plácido Domingo.


Juriul n-a avut decât cuvinte de admiraţie faţă de acest proiect şi pentru nivelul larg de implementare. A avut un impact uriaş asupra conservării, restaurării şi în special protejării patrimoniului cultural-istoric al R. Moldova. Echipa motivată şi entuziastă a Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a reuşit să fie un adevărat catalizator al schimbării. Au început un dialog vital cu societatea civilă, municipalităţile, mediul de afaceri şi publicul larg pentru a salva patrimoniul aflat în pericol din R. Moldova şi în special al capitalei Chişinău. În doar câţivai ani ei au reuşit să schimbe atitudinea faţă de patrimoniul cultural – toate acestea fiind realizate, având la dispoziţie un buget minim.

\ 43


44 /


AGRITURISMO IN MOLDOVA

I

l settore del turismo rurale in Moldova è in piena espansione, specialmente in ragione di alcuni interventi e progetti promossi dal Governo negli ultimi anni, ma anche in virtù di sovvenzioni, pervenute da fondi europei, destinati appunto allo sviluppo dell’Agriturismo. Si tratta di fattorie o case coloniche opportunamente strutturate per accogliere il turista che intende sfuggire alla tumultuosa vita cittadina per respirare aria “pulita” e soggiornare nel contesto di quiete e di silenzio come soltanto i luoghi di campagna possono offrire. La maggior parte di questi centri di svago e di riposo, (ad uso pensione), si trovano in zone pittoresche e paesaggistiche di rara bellezza, in aree protette, in prossimità di boschi, fonti naturali, laghi o fiumi, dove si può praticare la pesca, compiere escursioni o visitare monasteri o siti archeologici che si trovano nelle vicinanze, come pure assistere a festival ed eventi culturali, programmati specialmente in Primavera e in Estate. Alcuni di questi complessi sono arredati nello stile rustico moldavo, oppure sono dotati dei moderni conforti di tipo europeo, con sale per il fitness, piscine, campi da gioco e spazi specifici riservati al trattenimento dei bambini. I costi pro-capite sono contenuti e senz’altro sostenibili. Il soggiorno, a scelta del cliente, può durare soltanto per il weekend, per una settimana o per un più lungo periodo... Naturalmente il turista avrà la certezza di poter gustare gli squisiti “piatti” della più autentica tradizionale gastronomia moldava e spesso preparati con prodotti ecologici coltivati e raccolti in loco. A titolo di esempio segnaleremo gli agriturismo di Butujeni, Trebujeni nella zona di Orhei. Ricordiamo che l’intero elenco delle pensioni agrituristiche presenti sul territorio di Moldova, può essere facilmente consultato, accedendo al sito dell’Agenzia Nazionale del Turismo - www.turism.gov.md

\ 45


DESCOPERIM MOLDOVA Cetatea Sorocii este menționată pentru prima oară într-un document de la 1499. Cercetările istorice atestă că însuși Ștefan cel Mare ordonase ridicarea pe malurile rîului Nistru a unei fortificații pe locul unei străvechi așezări genoveze (Alciona), care să fie construită în întregime din lemn și împrejmuită de văi adînci din pămînt bătătorit. Mai tîrziu Petru Rareș dori să o întărească cu ziduri masive din piatră. Potrivit mărturiilor istoricului Grigore Ureche, cetatea din Soroca suferise distrugeri grave ca urmare a năvălirilor tătarilor și turcilor.

moldoveni în italia Faptul este confirmat de alți doi istorici, Miron Costin și Ion Neculce. Construcția fusese concepută pentru apărarea granițelor Moldovei, de la Nistru pîn-la mare, dispre Răsărit; în timp ce garnizoanele de la Hotin și Tighina trebuiau să asigure apărarea dispre Nord. Dar odată cu constituirea Imperiului Otoman (prin căderea Bizanțului la 1453), întreaga peninsulă balcanică, regiunile și ținuturile de pînă la Nistru căzuseră ca pradă militară în mîinile turcilor, inclusiv Soroca.

+ ecolex consulting Același Petru Rareș, după ce recucerise teritoriile de la hotarele de est ale Moldovei, ordonase reconstrucția integrală și restructurarea cetății. Lucrările fură efectuate în termen destul de scurt, din 1543 pînă în 1546. Fortăreața este configurată în plan circular cu diametrul de 40 de metri. Pe laturile extreme se înalță 4 turnuri monumentale. Fiecare turn are trei etaje. În acestea se aflau cazărmile militarilor, depozitele de arme și provizii. Restaurarea părților deteriorate a fost executată recent, astfel încît întreaga structură a complexului apare destul de bine conservată. Sub privirea vizitatorului care o observă de pe malul opus al rîului aceasta se înalță, impozantă și măreață, cu cele 4 turnuri retezate în aer liber. Amplul parc natural care o împrejmuiește face această priveliște și mai solemnă, și mai sugestivă.

46 /


SCOPRIAMO LA MOLDOVA La fortezza di Soroca è menzionata per la prima volta in un documento del 1499. Ricerche storiche hanno accertato che proprio Stefano il Grande aveva ordinato di riedificare sulle rive del fiume Nistru una fortificazione su una antica postazione genovese (Alciona), costruita interamente in legno e circondata da vasti valloni di terra battuta. In epoca successiva Petru Rares la volle rafforzare con solide mura di pietra. Secondo la testimonianza dello storico Grigore Ureche, la fortezza di Soroca aveva subito gravi danneggiamenti in seguito alle aggressioni dei Tartari e dei Turchi. Il fatto è confermato da altri due storici Miron Costin e Ion Neculce. La costruzione era stata concepita a difesa dei confini della Moldova, dal Nistru verso il mare, per il lato Est; mentre le guarnigioni di Hotin e Tighina dovevano garantire le difese dal lato Nord. Ma con il costituirsi dell’Impero Ottomano (con la caduta di Bisanzio nel 1453), l’intera penisola balcanica, le regioni e le terre

fino al Nistru divennero preda militare dei turchi, Soroca compresa. Lo stesso Petru Rares, dopo aver riconquistato i territori confinanti dell’area orientale della Moldova, dispose la totale ricostruzione e ristrutturazione della fortezza. I lavori furono effettuati in tempi abbastanza brevi, dal 1543 al 1546. La cittadella si configura a pianta circolare, del diametro di 40 metri. Ai lati estremi si innalzano 4 torri monumentali. Ciascuna torre si compone di 3 piani. In essi erano predisposti gli alloggi militari, i depositi per gli armamenti e le provviste. I restauri delle parti deteriorate si sono compiuti di recente, sicché l’intera struttura nel suo complesso, appare sufficientemente ben conservata. All’occhio del visitatore la fortezza osservata dalla riva opposta del fiume s’innalza imponente e maestosa, con le 4 torri svettanti a cielo aperto. L’ampio parco naturale che l’accerchia ne rende la visione ancor più solenne e suggestiva.

\ 47


48 /


VATRAFESTIVAL in crescendo Il Festival Medievale di Vatra, che nelle precedenti edizioni ha riscosso un crescente successo, nel mese di Giugno annuncia una manifestazione ancor più interessante. L’evento, programmato per i giorni 26-2728, intende celebrare i 540 della battaglia di Vaslui in cui Stefano il Grande riuscì a sconfiggere definitivamente l’Impero Ottomano. L’inaugurazione del giorno 26 avverrà con una grandiosa parata in costume dell’Armata Nazionale e una dimostrazione in armi dell’epoca. Nei giorni successivi, 27 e 28, è prevista una serie di rappresentazioni, con la presenza di gruppi folcloristici moldavi, ma anche di altri complessi folclorici provenienti da vari paesi europei. Si tratterà di veri e propri spettacoli teatrali, in cui gli attori (dame, cavalieri, trovatori) indosseranno costumi di foggia antica; ed anche nelle vesti di personaggi storici, quali: Stefano il Grande, Mihai Viteazul, Vlad Tepes, Alessandro il Buono, Costantino il Magnifico, come pure lo zar Ivan il Terribile e

Solimano Pascià...Nell’anfiteatro si terranno diverse competizioni (tiro con l’arco, arti marziali, battaglie simulate in armi)... Ma una ampia zona verrà riservata a trattenimenti per i bambini con la partecipazione di animatori che guideranno giochi e danze, passeggiate a cavallo, programmi ricreativi e creativi... Nel Museo sarà allestita una eccentrica esposizione, organizzata dall’Accademia delle Scienze, mentre il collezionista Petru Costin offrirà ai visitatori la sua personale collezione di antichi vessilli, storiche bandiere, preziose icone, armi bianche (sempre d’epoca), nonché 160mila antichissime monete. Inoltre si potrà assistere alla lavorazione dal vivo di arnesi e strumenti da lavoro da parte di alcuni maestri artigiani popolari. Infine, un eccezionale concerto di musiche medioevali, con artisti moldavi e stranieri. Da sottolineare che nel corso dell’intera manifestazione si potranno gustare alcuni “piatti”, riproposti secondo ricette della gastronomia tradizionale ereditata da tempi remoti.

\ 49


l u l a v i Fest

l a v e i d e M 50 /

Festivalul Medieval din Vatra, care la edițiile precedente a avut un succes în creștere, în luna iunie anunță o manifestație și mai interesantă. Evenimentul, programat pentru zilele de 26-27-28, are ca scop celebrarea celor 540 de ani de la bătălia de la Vaslui în care Ștefan cel Mare reuși definitiv să învingă Imperiul Otoman. Inaugurarea din ziua de 26 va fi marcată printr-o grandioasă paradă în uniforme ale Armatei Naționale și o demonstrație a armelor de epocă.


În zilele următoare, 27 și 28, este prevăzut un șir de reprezentări cu prezența grupurilor folclorice moldovenești, dar și a altor ansambluri folclorice provenind din diferite țări europene. Vor fi adevărate spectacole teatrale, în care actorii (dame, cavaleri, trubaduri) vor purta costume de croială veche; și chiar în rolurile unor personaje istorice ca: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Alexandru cel Bun, Constantin Magnificul, precum și țarul Ivan cel Groaznic și Soliman

Pașa... În amfiteatru se vor tine diferite competiții (tragerea cu arcul, arte marțiale, bătălii simulate cu arme)... Însă o amplă zonă va fi rezervată jocurilor pentru copii cu participarea animatorilor care vor conduce jocurile și dansurile, plimbările călare, programele de divertisment și cele creative... La Muzeu va fi amenajată o expoziție excentrică organizată de Academia de Științe, în timp ce colecționarul Petru Costin va oferi vizitatorilor colecția sa personală de steaguri vechi, drapele

istorice, icoane prețioase, arme albe (tot de epocă), precum și 160 mii de monezi foarte vechi. De asemenea se va putea asista la prelucrarea pe viu a sculelor și instrumentelor de lucru de către unii meșteri artizani populari. În fine, un concert excepțional de muzică medievală, cu artiști moldoveni și străini. De subliniat că pe parcursul întregii manifestații se vor putea gusta unele “bucate”, reproduse conform rețetelor gastronomice tradiționale moștenite din moși-strămoși.

\ 51


VATRA

aduce omagiu etniilor balcanice rende omaggio alle Etnie Balcaniche În zilele de 27 și 28 August la complexul din Vatra se va tine cea de-a II ediție a Festivalului Etno- Balcanic. Aici vor fi invitați artiști din diferite țări printre care Romania, Serbia, Ucraina... Pe întreaga durată a manifestației vor evolua muzicieni și ansambluri folclorice reprezentînd toate minoritățile etnice din Moldova, iar la încheiere va avea loc un extraordinar concert nocturn. Această manifestație constituie un eveniment neobișnuit deoarece este organizată cu o grijă deosebită, cu alegeri țintite, pentru a vădi că Moldova posedă talente și valori de invidiat care merită să fie cunoscute nu numai la nivel național, ci mai ales la cel internațional. Se prevede de a prezenta la lumina rampei un potențial artistic, uneori neglijat, în perspectiva promovării imaginii Moldovei dincolo de hotarele sale și de asemenea în scopul deosebit de educare a tinerei generații în spiritul respectului față de bogatele și numeroasele expresii culturale ale Țării, suscitînd venerație pentru tradițiile ce reprezintă moștenirea spirituală a unui popor, pentru ca acestea să fie păstrate și transmise viitoarelor generații. Multe alte activități se vor desfășura pe întregul spațiu al complexului Vatra, împărțit pe zone și sectoare concepute special pent-

52 /

ru satisfacerea celor mai diferite așteptări și reflectarea intereselor celor mai diferite vîrste. Și sectorul de camping va fi extins considerabil pentru a permite oaspeților și vizitatorilor să poată înnopta acolo. Nu vor lipsi nici locurile unde va fi posibilă degustarea bucatelor tuturor bucătăriilor etnice prezente în Moldova. În fine, cei ce vor dori vor putea participa la master-class-uri, obținînd indicații și sugestii pentru confecționarea manuală a obiectelor artistice sau de artizanat, bibelourilor și mobilierului, decorurilor și ornamentelor, compozițiilor florale... Prin urmare, întîlnirea de la Vatra se configurează ca un moment ideal pentru a aduce un adevărat omagiu culturii marii “Familii” Balcanice care la acest Festival își va găsi expresia sa cea mai înaltă. Cu titlu pur informativ vom aminti că la ediția precedentă au fost înregistrate peste 25.000 de prezențe.

Traditiile reprezintă moștenirea spirituală a unui popor.


Presso il complesso di Vatra nei giorni 27 e 28 Agosto si terrà la IIa Edizione del Festival EtnoBalcanico. Nel contesto saranno invitati artisti di varie nazionalità tra cui Romania, Serbia, Ucraina... Per l’intera durata della manifestazione si esibiranno musicisti e gruppi folclorici di tutte le minorità etniche di Moldova, concludendosi poi con uno straordinario concerto notturno. Questa manifestazione costituisce un avvenimento fuori del comune, in quanto organizzato con particolare cura, con scelte mirate, per mostrare che la Moldova possiede talenti e valori invidiabili che meritano di essere conosciuti, non solo a livello nazionale, ma specialmente a livello internazionale. Si intende perciò mettere in luce un potenziale

artistico, talora trascurato, nella prospettiva di promuovere l’immagine della Moldova al di là dei propri stretti confini e non meno con la specifica finalità di educare le giovani generazioni ad un rispetto verso le ricche e molteplici e espressioni culturali del proprio Paese, suscitando l’amore per quelle tradizioni, che rappresentano l’eredità spirituale di un popolo, affinché siano preservate e tramandate nel tempo a venire. Molte altre varie attività si svolgeranno lungo l’intero complesso di Vatra, corredato e suddiviso in zone ed aree opportunamente concepite per assecondare le più diverse aspettative e soddisfare gli interessi di più diverse età. Anche il settore del camping sarà notevolmente esteso per consentire agli ospiti e ai visitatori

di trascorrervi la notte. Non mancheranno spazi dove sarà possibile gustare la gastronomia tipica di tutte le etnie presenti in Moldova. Infine, chi lo desidera potrà partecipare a master-class per ottenere indicazioni e suggerimenti per la confezione manuale di oggetti artistici o artigianali, orpelli e suppellettili, decori ed ornamenti, composizioni floreali... Dunque l’appuntamento di Vatra si configura come il momento ideale per rendere un autentico omaggio alla cultura della grande “Famiglia” Balcanica che appunto in questo Festival vi trova la sua massima espressione. A titolo di pura cronaca ricorderemo che nella precedente edizione si sono registrate oltre 25.000 presenze.

\ 53


SERVICII STOMATOLOGICE LA PRETURI ACCESIBILE Clinica Stomatologică Omni - Dent vă propune toată gama de servicii stomatologice disponibile la ora actuală într-o atmosferă relaxantă şi fără durere. Atmosferă plăcută, relaxantă Personal amabil Lucru în echipă Medici calificaţi cu grade şi titluri ştiinţifico-didactice (asistenţi, conferenţiari universitari, membri ai Asociaţiilor Stomatologice Europene (ASRM, EAO, AOCMF, EACMF) Utilaj modern Aplicarea programelor Anti-SIDA şi Anti-Hepatită

Chişinău, bd. Mircea cel Bătrân 13/2 Tel: 02260-61-01, omnidentmd@gmail.com

54 /

Serviciul nostru devine mai comod pentru dumneavoastre prin prezenţa utilajului stomatologic modern inclusiv şi diagnosticul radiologic computerizat (ortopantomografie şi radiografie). Deoarece ne gîndim la sănătatea dumneavoastre accentuăm asupra igienei şi sterilizării perfecte.

www.omnident.md


Prenota il tuo volo con

Vola dall’Italia alla Moldavia con UIA Voli giornalieri da Roma e Milano via Kiev!

Tariffe a partire da *tasse e supplementi esclusi

eur55*

Prenota il tuo volo con www.flyuia.com o con la tua agenzia di viaggi

\ 55


MIGRAŢIE?

• Vrei să pleci peste hotare, dar nu ai destule informaţii? • Te-ai întors şi vrei să investeşti banii acumulaţi? • Ai rude plecate la muncă şi care au nevoie de asistenţă?

Noi te ajutăm! Simplu, eficient, gratis!


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.