ลขARA SOARELUI Rฤ SARE
Ţară puternic industrializată (a doua putere economică a lumii) are totuşi ca simboluri naţionale trei elemente naturale: crizantema, floarea de cireş şi vulcanul Fuji. Suprafaţă: 377.708 km2. Aşezare geografică: 26°58' - 45°31’N; 128°6’-145° 49 E. Populaţia: 123.921.000 locuitori. Densitatea populaţiei: 323 loc/km2. Capitala şi cel mai mare oraş: Tokyo, 11.718.720 locuitori. Limba oficială: japoneza. Religia: budism, sintoism, creştinism etc. • Moneda: Yen. • Formă de guvernământ: monarhie. Japonia este țara cu cea mai lungă tradiție imperială din lume. Actualul împărat Akihito este urmașul îndepărtat dar direct al primului împărat japonez, Jimmu, care a fondat dinastia în anul 711 i. Hr. Japonia este stat membru ONU și un membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, și-a câștigat și statutul de membru permanent al grupului G7 (Grupul celor Șapte Națiuni). Sărbătoarea naţională a Japoniei este 23 decembrie, ziua de naştere a împăratului Akihito, născut în anul 1933. Steagul japonez este numit Hinomaru. El este alb cu un cerc mare roşu amplasat în mijloc, care reprezintă Soarele. Folosit încă din secolul al XVII-lea, el a devenit drapelul oficial al ţării abia în anul 1999.
Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante și reflectă structura ierahică a societății japoneze, cu forme verbale și cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviștii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.
Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scriere folosește caracterele chinezești kanji și două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere chinezești. Deși unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză în special.
Japonia este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 5000). Japonia este localizată în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu (227414 km2), Hokkaido (78411 km2), Kyushu (42600 km2) și Shikoku (17800 km2), plus numeroase insule mici. Cele patru insule au mulţi vulcani activi, izvoare termale şi cutremure frecvente. Deoarece insulele sunt formate din munţi în proporţie de 85%, depresiunile sunt puţine, ele găsindu-se numai aproape de coastă, precum Kanto, cea mai mare dintre câmpii, şi văile râurilor.
În cea mai mare parte arhipelagul are un relief muntos și colinar (peste 80%), de vârstă relativ recentă, în cadrul căruia se deosebesc regiuni formate în urma cutărilor terțiare și terțiar-cuaternare. 25 de vârfuri depășesc 3000 m, altitudinea maximă este Fuji Yama/Fuji-san cu 3776 m
Muntele Fuji, una din marile atracții turistice ale Japoniei, datorită vulcanului sau, se află pe o proprietate privată. În altarul Shinto Hong Seng, se păstrează actul de donație prin care în anul 1609 şogunul local l-a donat templului, iar în 1974 Curtea Supremă a Japoniei a reconfirmat autenticitatea actului. În Japonia, proprietatea este sfântă.
Din numărul total de vulcani, aproximativ optzeci sunt activi, incluzând Mt. Mihara pe insula Izu Oshima, Mt. Asama la marginea prefecturilor Nagani şi Gunma, şi Mt. Aso în Prefectura Kumamoto. Japonia are aproximativ 1/10 vulcani activi din cei 840 vulcani activi ai lumii, chiar daca are numai 1/400 din suprafaţa pământului. Mt. Fuji, inactiv din ultima erupţie din 1707, nu dă nici un semn că n-ar mai putea erupe încă odată în zilele noastre.
Din punct de vedere petrografic sunt preponderente rocile eruptive, (bazalt, granit etc.), roci dure care definesc relieful Japoniei în urma intenselor activităţi vulcanice. Acest lucru a determinat forma actuală a reliefului, cu munţi înalţi de peste 3000 de metri, dar şi platouri precum Kibi. În zonele joase de câmpie sunt caracteristice rocile sedimentare, transportate aici de către râurile ce coborau din arealele montane înalte.
Țara Soarelui Răsare are o istorie mai mare de două milenii și jumătate aceasta formandu-se în anul 660 i.Hr. Într-un profil morfologic de ansamblu, se evidenţiază urmatoarele trepte ale reliefului: regiuni muntoase, cu altitudini ce depăşesc 3000 m, regiuni deluroase şi montane, cu altitudini cuprinse între 500-3000 m, câmpii litorale şi interioare, piemontane, fluviatile, cu suprafeţe mlăştinoase. Câmpiile Japoniei sunt relativ mici și puține, cea mai largă fiind Câmpia Kantō. Râurile sunt, în majoritatea lor, scurte și repezi. Cel mai lung râu este Shinanogawa (367 km). Cel mai mare lac este Lacul Biwa (672 km²). Principalele unităţi de relief sunt: câmpia Kushiro, localizată în sudul şi estul insulei Hokkaido, de formă triunghiulară cu numeroase lacuri (ex. Furen,Toro) şi mlaştini; câmpia Ishikari străbătută de râul omonim, joasă (sub 200m), formată pe substrat argilos; câmpia Tokachi strabătută de râul omonim, de origine fluvio-lacustră, în care se găsesc numeroşi martori de eroziune; câmpia Kanto, dezvoltată pe râul Tone, de formă tentaculară, presărată cu numeroase lacuri şi mlaştini; câmpia Osaka, străbătută de râul Yodo, cu suprafaţa ceva mai mare. Unităţi de câmpie se mai găsesc şi în insulele Shikoku (câmpia Tokushima) şi Kyushu (câmpiile Kumamoto, Miyazaki, Yatsushiro).
Clima Japoniei se caracterizează printr-o largă diversitate de climate, schimbări dramatice de vreme, și anotimpuri bine definite, toate acestea datorându-se faptului că Japonia se întinde peste mai multe zone climatice de la nord la sud și este influențată atmosferic de continentul Euroasiatic la vest și de Oceanul Pacific la est.
Cu toate că suprafața țării nu este prea mare (377.000 km²), arhipelagul se întinde de la 20ºN în partea cea mai sudică a țării, Insula Okinotorishima) până la 45°30’N în partea cea mai nordică a insulei Hokkaidō.
O a doua mare influență asupra climatului Japoniei o are faptul că arhipelagul nipon este situat în zona temperată musonică a Asiei de sud-est. Musonii bat înspre est dinspre continent în timpul iernii, și înspre nord dinspre Oceanul Pacific în timpul verii. Anotimpurile Japoniei sunt în mare măsură determinate de aceste vânturi. Japonia are climat musonic. Vânturile suflă dinspre est în timpul verii şi dinspre vest în timpul iernii. Marea Japoniei, care separă insulele de Asia, are un efect moderator asupra climei. Iarna nu este la fel de rece iar vara la fel de caldă ca în China şi Coreea.
Ploile cad în principal în lunile de vara în est, dar nord-vestul primeşte ploaie de iarnă adusă de vânturi de peste Marea Japoniei. Hakodate, în nord, are temperatura medie de -3 ° C în ianuarie şi 19°C în iunie, cantitatea de precipitaţii fiind de 120 cm. Numerele corepunzătoare pentru Tokyo sunt 3°C, 25°C şi 150 cm de precipitaţii. La Nagasaki, pe Kyushu, acestea devin 5°C, 26°C şi circa 190 cm, inclusiv peste 30 cm în iunie.
Toate regiunile Japoniei cu excepția insulei Hokkaidō au un sezon ploios, numit baiu sau tsuyu. De obicei începe la începutul lunii iunie (în Okinawa, cam cu o lună mai devreme). Mase de aer maritim de deasupra Mării Ohotsk, care blochează anticiclonii, se mișcă înspre Japonia dinspre nord-est. În același timp, anticiclonii din Pacificul de nord cresc în forță, și creează mase de aer tropical Bonin, care și ele bat înspre arhipelagul japonez. Când cele două mase de aer se întâlnesc deasupra Japoniei, se echilibrează, și formează frontul de aer baiu, care se perpetuează datorită sistemului general de circulație al aerului. Se formează un strat gros de nori, plouă mult, iar furtunile sunt agravate de apariția deasă a ciclonilor extratropicali. Acest "baiu zensen" care se extinde din sudul Chinei spre Arh. Japonez, cauzează o perioadă prelungită de ploaie torenţială. După mijlocul lui Iulie, masele de aer dinspre Oceanul Pacific devin predominante şi sezonul ploios se încheie, "baiu zensen" fiind împins spre nord. Vânturile sezoniere dinspre Oc. Pacific aduc căldură, aer umed în Japonia, şi ţara are vreme de vară mai multe zile, când temperatura este mai mare de 30 de grade.
Hidrografia Râurile se alimentează predominant din ploi şi zăpadă, cele mai mari fiind Shinano,Tone, Ishikari. Datorită predominanţei formelor muntoase, pâraiele şi râurile taie văi abrupte şi abundă în vâltori, praguri şi cascade mai mari sau mai mici. Unele râuri formează delte, ca în cazul Kwanto, Osaka şi Nobi. Shinano este cel mai lung râu, iar Tano are debitul cel mai bogat. On the eastern bank of Lake Chuzenji
Munţii Japoniei sunt binecuvântaţi cu multe râuri. Majoritatea râurilor Japoniei sunt repezi, apele lor ajungând oceanul nu după mult timp după ce au părăsit văile şi bazinele munţilor. Un exemplu de râu abrupt este Kurobe, care se varsă în Marea Japoniei, după ce pluteşte numai 83 de kilometri de la sursa sa, în Alpii Japoniei, la o altitudine de 2.900 m. Râul cel mai lung al Japoniei este Shinano, care pluteşte 367 km de la munţii din regiunea Chubu prin Prefectura Niigata spre Marea Japoniei. Al doilea în lungime este Tone, care pluteşte prin Câmpia Kanto spre Oc. Pacific, şi al treilea în lungime este Ishikari, în Hokkaido, la 268 km.
Solul Japoniei este împădurit în proporţie de 67%. În zona centrală şi de nord se pot întâlni arţarii, ulmii, mestecenii, stejarii, cedrii, brazii, pinii, molizii, atât speciile europene cât şi unele specifice Japoniei, cum ar fi cedrul japonez, pinul negru japonez sau arţarul roşu japonez. Numeroase specii de bambus sunt nelipsite atât în câmpie cât şi în zonele mai înalte. Cireşul ocupă un loc aparte în cultura japoneză. În sud se întâlnesc plante specifice zonelor mai calde – palmieri, mangrove, camfor. Plante de tot felul formează flora din câmpii şi de pe dealuri, în cadrul căreia o poziţie deosebită o ocupă crizantema şi camelia. Fauna e reprezentată de mamifere mari (ursul, cerbul, mistreţul), prădători mici (vulpea, nevăstuica, câinele enot) şi rozătoare (iepuri, veveriţe, arici). Cele câteva varietăţi de maimuţe constituie o componentă particulară a faunei. Arhipeleagul nipon se află pe ruta de migraţie a peste 600 de specii de păsări. Dintre zburătoarele locale se pot aminti: cocorii, berzele, lebedele, raţele şi gâştele sălbatice, cormorani, rândunicile de mare, pescăruşii şi albatroşii, precum şi câteva specii de răpitoare din familia şoimilor şi ereţilor. În apele de munte şi lacuri trăiesc boaşte şi şerpi, salamandre, crapi, ştiuci şi păstrăvi. Confluenţa unor curenţi calzi şi reci aduce lângă ţărmuri o bogăţie de vieţuitoare specific apelor sărate: balene, delfini, broaşte ţestoase sau peşti precum tonul, dorada, macroul, heringul, sardelele, dar şi moluşte, crabi, creveţi şi languste.
Grǎdinile japoneze sunt spaţii idealizate pe care niponii le încarcǎ cu puternice principii filosofice. Vǎzutǎ ca legǎtura dintre artǎ şi naturǎ, grǎdina japonezǎ este influenţatǎ de filosofii diverse, ca Shinto, Tao şi budism, toate împrumutând grǎdinilor ceva din spiritul lor. Frumuseţea lor reiese din împletirea mai multor elemente: nisip, pietre, lampioane, apǎ, plante, garduri de bambus etc. Designul grǎdinilor se bazeazǎ pe trei elemente importante: scara redusǎ, simbolismul şi elemente împrumutate din alte peisaje. La scarǎ redusǎ se pot înfǎţişa spaţii celebre, iar folosirea pietrelor şi a nisipului încorporeazǎ în grǎdini priveliştea unui râu sau a unui munte. O grǎdinǎ japonezǎ va surprinde întodeauna prin lipsa florilor. Japonezilor le plac grǎdinile mai ales iarna, atunci când acestea sunt practic sterpe şi taie eventualele flori pentru ca spaţiul sǎ rǎmânǎ cât mai gol. Florile nu delimiteazǎ aleile şi nici nu sunt lǎsate sǎ creascǎ în straturi. Florile sunt plantate numai într-un loc special din casǎ, numit tokonoma, special desemnat pentru acest scop. Florile proaspete nu sunt, de altfel, folosite deloc în casǎ sau pe masǎ, şi nu sunt purtate în ceremoniile de nuntǎ sau înmormântare deoarece, în filosofia ce guverneazǎ în gǎdinile japoneze, ele au o viaţǎ specialǎ şi nu pot fi niciodatǎ folosite ca simple ornamente.
Resursele de subsol sunt în cantităţi foarte mici; dispune însă de mult sulf şi calcar. Industria este complexă şi se bazează în cea mai mare masură pe importul de materii prime. Înainte de război, ea s-a dezvoltat printr-o planificare riguroasă, import de tehnologii occidentale şi mână de lucru ieftină.
După război, dezvoltarea a stat în umbra S.U.A., s-a investit în construcţii civile, nu militare, şi s-a pus baza pe libera iniţiativă, dar într-o conlucrare bună cu statul. S-a folosit, totodată, întreaga forţă de muncă (somajul ajunge la cel mult 2%) în continuu calificată. Costul mare al energiei a obligat căutarea permanentă a tehnologiilor de vârf, fără a se neglija însă securitatea socială şi învăţământul. Energia este produsă de tehnocentrale nucleare, geotermale (vapori din arealele vulcanice) şi hidrocentrale (15%).
Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta tehnologie și un segment de apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu mare rapiditate la rangul de a doua țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a treia la nivelul parității de cumpărare (după SUA și China). O caracterisitică notabilă a economiei este modul în care producătorii, furnizorii și distribuitorii lucrează împreună, în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este garantarea angajării pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe.
Aeroportul Internațional Kansai, construit pe o insulă artificială
Oraşele Principalele oraşe ale Japoniei sunt: Tkio, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kobe, Kioto, Kwasaki, Sapporo, Hiroshima, Fukuoka, Sendai. Fiecare dintre ele însumează peste 1 milion de locuitori. Toate aceste oraşe înglobează aproximativ 45% din locuitorii ţării.
Tokio este capitala ţării şi în acelaşi timp cel mai mare oraş al Japoniei. Este un megalapalopolis. Tokio - “capitala răsăriteană“, capitala “ţării soarelui răsare” începând cu 1869, s-a transformat într-o strălucită metropolă. Oraşul a avut de suferit de pe urma cutremurului din 1923 şi a bombardamentelor din perioada 1942-1945. În ultimele trei decenii, au apărut zgârie-norii - primul fiind Kasumigaseki Building, cu 36 de etaje, inaugurat în 1968 - grupaţi în mare parte în cartierul Shinjuku.
Transport și infrastructură Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale pentru că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești.
Japonia are o rețea eficientă de transport public, mai ales in zonele metropolitane și între marile orașe. Transportul public din Japonia se caracterizează prin punctualitate, prin servicii de calitate, precum și prin faptul că este utilizat de un număr foarte mare de oameni.
IROHA - ZAKA, JAPONIA Este o șosea șerpuitoare care face legătura între Nikko Central și altitudinile foarte ridicate ale regiunii muntoase Oku-Nikko. Drumul cuprinde 48 de curbe și la fiecare cotitură se află câte o literă din alfabetul japonez antic. De fapt, Iroha-zaka este compusă din două drumuri, unul care urcă și altul care coboară, ambele construite între anii 1954 - 1965. Toamna, în lunile octombrie și noiembrie cele două trasee montane sunt învăluite de culori mirifice ale pădurilor pe care le străbat.
Timp de trei decenii, Japonia a avut o creștere economică rapidă: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică este de 17% din PIB. Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%. Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și pasăre, lactate, ouă, pește. Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase, nave, chimicale, textile, procesare alimentară. Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale, textile, procesare alimentară, echipamente electronice. Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic (deține 60% din roboții industriali din lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie doar cu ceva mai puțin la PIB. Ocupă locuri fruntașe pe Glob în metalurgia feroasă (fontă, oțel) și neferoasă (mai ales aluminiu și plumb), electronică, construcţii Navale (circa o treime din tonajul lăsat la apă), autovehicule (cel mai mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului, petrochimie, celuloză și hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale sunt Keihin, Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar industria este bine reprezentată în mai toate centrele urbane. Cele mai importante companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la producția de electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile; Hitachi în industria IT.
Agricultura Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale, irigate, precum și pe pantele munților. Datorită selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grâul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspândit dudul, ale cărui frunze sunt folosite la creșterea viermilor de mătase. Japonia, alături de China, este principalul producător de mătase naturală.
Pescuitul - O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de pește după China și Peru.
Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși, majoritatea japonezilor nu sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Alte studii au sugerat faptul că doar 30% din populație se identifica ca aparținând unei religii. Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din japonezi chestionați au declarat că nu cred într-o anumită religie. Un studiu de Yomiuri Shimbun, din 2005 a arătat că 72% din japonezi nu au nicio afiliere religioasă, 25% cred în religie și doar 20% au spus că practică o religie.
Sala de Aur (sec. VIII) a templului budist Toshodaiji, inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO ca parte a complexului „Monumente istorice ale Narei antice”
Turismul în Japonia se caracterizează atât printr-un sector vibrant intern, cât și prin vizita a peste 8 milioane de turiști străini anual, ¾ din aceștia veniind din Asia. După raportul dintre numărul de turiști străini care vizitează Japonia și cel al turiștilor japonezi care vizitează țări străine, Japonia se află pe ultimul loc în cadrul țărilor din grupul G8. Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō.
Castelul Matsumoto, Japonia Cunoscut pe plan local şi sub denumirea de Matsumotojo, construcţia care reflectă atât de bine cultura locală, este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumotojo ilustrează cu succes ceea ce se numeşte hirajiro, o construcţie ridicată pe o câmpie, în loc de deal sau munte.
Castelul Himeji
Todai-Ji Hall, Nera
Cel mai vechi templu este Senso-ji, simbolul Tokyo-ului şi locul unde turiştii pot cunoaşte cultura locală.
Umeda Sky Building, Osaka
Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară (cultura Jomon) la un hibrid contemporan, care combină influențe din țări din Asia, Europa și America. Inițial, China și Coreea au avut o influență puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. și culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise și a budismului Mahayana până în secolul VII A.D.
Festivalul Cireşilor în Floare
Kinkaku-ji sau Templul Pavilionului de Aur este cea mai populară atracţie turistică din Japonia şi din Kyoto. Pavilionul a fost construit iniţial ca o vilă de pensionare pentru Shogunul Ashikaga Yoshimitsu la sfârşitul secolului XIV. Pavilionul a fost mistuit de foc în 1950, când a fost incendiat de un tânăr călugăr care devenise obsedat de el. Templul a fost reconstruit exact la fel ca originalul 5 ani mai tarziu. S-a pus accentul pe armonia dintre clădire şi mediul înconjurător. Pavilionul este acoperit cu foiţă de aur, ceea ce scoate în evidenţă reflexia clădirii în iaz şi reflexia iazului în clădire. Templul Pavilionului de Aur este un templu zen budist. Complexul de grădini din jurul său reprezintă un exemplu excelent de design pentru perioada Muromachi. Această perioadă este considerată una clasică pentru designul de grădină japoneză.