Japonia

Japonia este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 5000).

Japonia este localizată în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu (227414 km2), Hokkaido (78411 km2), Kyushu (42600 km2) și Shikoku (17800 km2), plus numeroase insule mici. Cele patru insule au mulţi vulcani activi, izvoare termale şi cutremure frecvente. Deoarece insulele sunt formate din munţi în proporţie de 85%, depresiunile sunt puţine, ele găsindu-se numai aproape de coastă, precum Kanto, cea mai mare dintre câmpii, şi văile râurilor.

Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului și placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (50 activi și circa 200 inactivi) precum și numărul mare de cutremure (circa 1500 pe an).

Cu toate acestea, se susține că aceste lucruri contribuie la frumusețea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât și în apropierea zonelor de țărm. Totuși, lava și cenușa rezultate în urma erupțiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populațiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi.

1|Page

Japonia are 196 de vulcani, dintre care 30 sunt activi (Muntele Aso, Muntele Asama). În cea mai mare parte arhipelagul are un relief muntos și colinar (peste 80%), de vârstă relativ recentă, în cadrul căruia se deosebesc regiuni formate în urma cutărilor terțiare și terțiar-cuaternare. 25 de vârfuri depășesc 3000 m, altitudinea maximă este Fuji Yama/Fuji-san cu 3776 m. Ţară puternic industrializată (a doua putere economică a lumii) are totuşi ca simboluri naţionale trei elemente naturale: crizantema, floarea de cireş şi vulcanul Fuji.

Suprafaţă: 377.708 km2.

Aşezare geografică: 26°58' - 45°31’N; 128°6’-145° 49 E. Populaţia: 123.921.000 locuitori.

Densitatea populaţiei: 323 loc/km2.

Capitala şi cel mai mare oraş: Tokyo, 11.718.720 locuitori.

Limba oficiala: japoneza.

Religia: budism, sintoism, creştinism etc.

Moneda: Yen. Formă de guvernământ: monarhie. Japonia este țara cu cea mai lungă tradiție imperială din lume. Actualul împărat Akihito este urmașul îndepărtat dar direct al primului împărat japonez, Jimmu, care a fondat dinastia în anul 711 i. Hr. Familia Imperială Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituția Japoniei definește împăratul ca "simbol al statului și al unității poporului". El execută datorii ceremoniale și nu are putere reală, nici măcar în situații de urgență. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului japonez prin constituție.

2|Page

Palatul Imperial din Tokyo este principala reședință a împăratului.

Deși statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul tinde să se comporte (doar dacă are susținere publică) ca și cum ar fi șef de stat. În 2006, Japonia este singura țară din lume condusă de un împărat.

Floarea familiei imperiale japoneze este crizantema. Între anii 794-1868, Kyoto a fost capitala imperială a Japoniei. În mod oficial, împăratul Hirohito și-a renegat genealogia divină în 1946, la sfârșitul războiului dar în multe rituri el, împăratul îndeplinește încă o funcție sacerdotală. Actualul împărat este Akihito.

Relațiile externe Japonia este stat membru ONU și un membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, și-a câștigat și statutul de membru permanent al grupului G-7 (Grupul celor Șapte Națiuni). Sărbătoarea naţională a Japoniei este 23 decembrie, ziua de naştere a împăratului Akihito, născut în anul 1933. Steagul japonez este numit Hinomaru.

El este alb cu un cerc mare roşu amplasat în mijloc, care reprezintă Soarele. Folosit încă din secolul al XVII-lea, el a devenit drapelul oficial al ţării abia în anul 1999.

3|Page

Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante și reflectă structura ierahică a societății japoneze, cu forme verbale și cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviștii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.

Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scriere folosește caracterele chinezești kanji și două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere chinezești. Deși unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză în special.

Datorită elementelor comune pe care le au, China şi Japonia sunt de multe ori confundate. Japonezii au preluat de la chinezi, în scriere,

caractere

chinezeşti,

adaptându-le

limbajului propriu: kanji, hiragana şi katakana.

Ei folosesc acest alfabet pentru uşurinţa comunicării cu străinii. Cu toate că aproximativ 60% din vocabularul limbii japoneze este împrumutat din limba chineză, acestea sunt asimilate aproape complet şi se reprezintă prin caractere kanji sau hiragana, unele însă, fiind importate relativ recent, sunt încă considerate cuvinte străine şi sunt scrise în katakana. În legatură cu cuvintele împrumutate din limba engleză, în vorbire sunt recunoscute relativ greu, deoarece majoritatea sunetelor au fost adaptate, iar unele înţelesuri schimbate.

Limbă japoneză are patru moduri de adresare: simplă conversație, stilul respectuos, politicos și cu stimă. În mod curent, femeile se adresează aproape totdeauna folosind stilul respectuos, iar bărbații utilizează simplă conversație.

Majoritatea unităților grafice ale ortografiei japoneze au două-patru semne. Există însă unele unități care conțin mai multe semne. Maximum este de 13 și a fost creat pentru a putea reda muzicalitatea specifică momentului.

4|Page

MAREA JAPONIEI

INSULA RYUKYU

Aspecte geografice Țara Soarelui Răsare are o istorie mai mare de două milenii și jumătate aceasta formandu-se în anul 660 i.Hr. Într-un profil morfologic de ansamblu, se evidenţiază urmatoarele trepte ale reliefului: regiuni muntoase, cu altitudini ce depăşesc 3000 m, regiuni deluroase şi montane, cu altitudini cuprinse între 500-3000 m, câmpii litorale şi interioare, piemontane, fluviatile, cu suprafeţe mlăştinoase. Câmpiile Japoniei sunt relativ mici și puține, cea mai largă fiind Câmpia Kantō. Râurile sunt, în majoritatea lor, scurte și repezi. Cel mai lung râu este Shinanogawa (367 km). Cel mai mare lac este Lacul Biwa (672 km²).

Vulcanul Fuji, având un crater secundar cu un diametru de 600 metri și conținând trei focare: Komitake, Ko-Fuji și Shin-Fuji, se găsește situat pe linia de fractură cunoscută sub denumirea de Cercul de foc al Pacificului. Având o probabilitate mică de erupţie acesta a fost supranumit şi Marele Dragon. Japonia este situată în zona climatică aflată sub influența musonului asiatic, care aduce o cantitate mare de precipitații pe teritoriul țării.

5|Page

6|Page

Aproximativ 3/4 din suprafaţa Japoniei este presărată cu munţi. Regiunea Chubu din centrul insulei Honshu este numită "Acoperisul Japoniei" şi mai sunt mulţi munţi mai înalţi de 3000 m.

Cel mai înalt munte al Japoniei este Muntele Fuji (3776 m.) pe marginea Prefecturilor Yamanashi şi Shizuoka. Al doilea vârf înalt al Japoniei este Kitadake în prefectura Yamanashi, la 3192 m., şi al treilea vârf este Hotakadake la 3190 m, la marginea dintre prefecturile Nagano şi Gifu.

Muntele Fuji, una din marile atracții turistice ale Japoniei, datorită vulcanului sau, se află pe o proprietate privată. În altarul Shinto Hong Seng, se păstrează actul de donație prin care în anul 1609 şogunul local l-a donat templului, iar în 1974 Curtea Supremă a Japoniei a reconfirmat autenticitatea actului. În Japonia, proprietatea este sfântă.

Deşi este situată departe de Cercul de Foc al Pacificului, Japonia are mai multe zone vulcanice - de obicei considerate şapte - din nord până în sud.

7|Page

Din numărul total de vulcani, aproximativ optzeci sunt activi, incluzând Mt. Mihara pe insula Izu Oshima, Mt. Asama la marginea prefecturilor Nagani şi Gunma, şi Mt. Aso în Prefectura Kumamoto.

Japonia are aproximativ 1/10 vulcani activi din cei 840 vulcani activi ai lumii, chiar daca are numai 1/400 din suprafaţa pământului.

Mt. Fuji, inactiv din ultima erupţie din 1707, nu dă nici un semn că n-ar mai putea erupe încă odată în zilele noastre.

8|Page

9|Page

Chiar dacă vulcanii pot cauza mari pagube în timpul erupţiilor mari, ei contribuie, fiind o sursă de turism. Zone turistice, ca de exemplu Nikko, Hakone, Pen. Izu, sunt faimoase pentru verile lor calde şi scenariul atractiv al munţilor vulcanici.

Toţi aceşti vulcani spun, de fapt, că scoarţa Pământului de sub Japonia este instabilă şi plină de energie. Astfel, Japonia este una din acele ţări care au mult de suferit de pe urma cutremurelor. În fiecare an au loc aprox. 1000 de cutremure

destul

de

puternice

pentru a fi simţite. În Ianuarie 1995, Marele Cutremur HanshinAwaji a ucis 6000 de oameni, 40000 fiind răniţi iar 200000 rămaşi fără case.

10 | P a g e

Cutremurul produs vineri 11 martie 2011, ora locală 14:46, ora 05:46:23 UTC, în largul coastelor nord-estice ale Japoniei a fost cel mai puternic seism din ultimii 140 de ani. Mai multe imobile din Tokyo au fost puternic zguduite. Cutremurul de 8,9 grade Richter din Japonia a fost urmat de un tsunami care a atins 10 metri înălţime. 500000 de oameni rămaşi fără adăpost, mii de morţi şi răniţi, reactoare nucleare la un pas de colaps. Aceasta este imaginea unei ţări simbol al tehnolgiilor de vârf.

Cutremurul şi tsunami-ul au fost surprinse şi din satelit, de către sateliţii NASA, iar imaginile arată cum fenomenele din Japonia au lăsat în urmă un peisaj dezolant.

Imaginile suprinse de NASA arată zona oraşului Sendai din Japonia, înainte (foto stânga) şi după tsunami (foto dreapta). Zonele colorate cu roşu arată vegetaţia, iar cele gri sunt zona urbană, care a fost sever afectată de inundaţii.

O altă imagine suprinsă din satelit arată fumul degajat în urma incendiilor care au avut loc în Japonia, în urma cutremurului (foto dreapta).

11 | P a g e

12 | P a g e

Din punct de vedere petrografic sunt preponderente rocile eruptive, (bazalt, granit etc.), roci dure care definesc relieful Japoniei în urma intenselor activităţi vulcanice. Acest lucru a determinat forma actuală a reliefului, cu munţi înalţi de peste 3000 de metri, dar şi platouri precum Kibi. În zonele joase de câmpie sunt caracteristice rocile sedimentare, transportate aici de către râurile ce coborau din arealele montane înalte.

Principalele unităţi de relief sunt:  câmpia Kushiro, localizată în sudul şi estul insulei Hokkaido, de formă triunghiulară cu numeroase lacuri (ex. Furen,Toro) şi mlaştini;  câmpia Ishikari străbătută de râul omonim, joasă (sub 200m), formată pe substrat argilos;  câmpia Tokachi strabătută de râul omonim, de origine fluvio-lacustră, în care se găsesc numeroşi martori de eroziune;  câmpia Kanto, dezvoltată pe râul Tone, de formă tentaculară, presărată cu numeroase lacuri şi mlaştini;  câmpia Osaka, străbătută de râul Yodo, cu suprafaţa ceva mai mare.

Unităţi de câmpie se mai găsesc şi în insulele Shikoku (câmpia Tokushima) şi Kyushu (câmpiile Kumamoto, Miyazaki, Yatsushiro).

13 | P a g e

Peisajul regiunilor montane şi colinare este reprezentat de: culmile muntoase extinse pe direcţia nord-sud din zona subtropicală - Kiso, Hida, Akaishi, Kanto, iar dintre varfuri: Uradake (3026m) şi Yanigatake (3120m).

Pe aceeaşi direcţie se dezvoltă şi marele graben Fosa-Magna, la sud-est de care se înalţă vulcanul Fuji-Yama (3778m). Acelaşi graben se continuă la nord în insula Shykoku, unde se găsesc numeroase conuri vulcanice, dintre care cele mai reprezentative sunt: Aso (1592m), Kirishima (1700m), Unzen (1359m) şi Tsurughi (1959m). În insula Hokaido, altitudinile de peste 2000m se găsesc în partea central - conul vulcanic Daisetsu (2290m). Din acest nod orografic se desprind mai multe culmi: Hidaka, Kitami etc.

Periferia regiunii mediane este ocupată de munţi mai joşi cu altitudini ce rar depăşesc 1400m. În insula Honshu relieful montan şi colinar cu altitudini de peste 2000m impun o etajare biogeografică şi morfoclimatică. Principalele linii orografice au o dispunere nord-sud. În vest se întâlneşte o culme formată din mai multe sectoare (Mikuni-Echigo-Dewa); în partea mediană se află sectorul montan reprezentat de la nord la sud prin următoarele culmi: Ou (cu vf. Iwate 2042m), Taisiaku şi Nikko. La est se desfăşoară culmea Kitakami-Abukuma (cu vf. Hayachine 1915m).

Clima Clima Japoniei se caracterizează printr-o largă diversitate de climate, schimbări dramatice de vreme, și anotimpuri bine definite, toate acestea datorându-se faptului că Japonia se întinde peste mai multe zone climatice de la nord la sud și este influențată atmosferic de continentul Euroasiatic la vest și de Oceanul Pacific la est.

14 | P a g e

Cu toate că suprafața țării nu este prea mare (377.000 km²), arhipelagul se întinde de la 20ºN în partea cea mai sudică a țării, Insula Okinotorishima) până la 45°30’N în partea cea mai nordică a insulei Hokkaidō.

Hokkaidō se află în zona subarctică, Japonia centrală (Honshū, Shikoku, Kyūshū) în zona temperată, iar insulele din sud în zona subtropicală.

O a doua mare influență asupra climatului Japoniei o are faptul că arhipelagul nipon este situat în zona temperată musonică a Asiei de sud-est. Musonii bat înspre est dinspre continent în timpul iernii, și înspre nord dinspre Oceanul Pacific în timpul verii. Anotimpurile Japoniei sunt în mare măsură determinate de aceste vânturi. Japonia are de asemenea un lanț de munți care se află în centrul insulei principale Honshū. Regiunile care se află sub vânt, dincolo de munți, sunt protejate de impactul vânturilor musonice, rezultând în multă zăpadă, adusă de vânturile de iarnă, care cad pe partea dinspre Marea Japoniei, care dă spre nord-vest, dar nu pe partea dinspre Oceanul Pacific.

Un avantaj major al Japoniei este diferenţa dintre cele patru anotimpuri. Din Nord spre Sud, Japonia acoperă o latitudine de aproximativ 25 de grade şi e influenţată iarna, de vânturile sezoniere care bat dinspre Siberia, şi vara de vânturile care bat dinspre Oc. Pacific. În ciuda suprafeţei mici, Japonia este caracterizată de patru anotimpuri diferite între ele.

Hokkaido, cu o vreme cu caracter subarctic, are o temperatură mai mare mai devreme, cu 8 grade, şi o cantitate de precipitaţii 1.150 milimetri. Partea Japoniei de la Oc. Pacific, de la regiunea Tohoku din nordul ins. Honshu spre Kyushu, aparţine zonei temperate, cu veri calde, influenţate de vânturile de la Oc. Pacific. Partea de la Marea Japoniei are un climat mult mai ploios şi cu ninsoare, produse când vânturile reci şi umede, care bat dinspre continent sunt oprite de Alpii Centrali şi alţi munţi care sunt ca o coloană vertebrală pentru Japonia.

15 | P a g e

Insulele din sud-vestul Prefecturii Okinawa aparţin climatului subtropical, având o temperatură medie de 22 ° şi 2.000 mm de precipitaţii.

Japonia are climat musonic. Vânturile suflă dinspre est în timpul verii şi dinspre vest în timpul iernii. Marea Japoniei, care separă insulele de Asia, are un efect moderator asupra climei.

Iarna nu este la fel de rece iar vara la fel de caldă ca în China şi Coreea.

Ploile cad în principal în lunile de vara în est, dar nord-vestul primeşte ploaie de iarnă adusă de vânturi de peste Marea Japoniei. Hakodate, în nord, are temperatura medie de -3 ° C în ianuarie şi 19°C în iunie, cantitatea de precipitaţii fiind de 120 cm. Numerele corepunzătoare pentru Tokyo sunt 3°C, 25°C şi 150 cm de precipitaţii. La Nagasaki, pe Kyushu, acestea devin 5°C, 26°C şi circa 190 cm, inclusiv peste 30 cm în iunie.

16 | P a g e

Shiroyama National Park, Gifu, Japan

Toamna (Septembrie, Octombrie, Noiembrie) De pe la sfârșitul lunii august, când anticiclonii Pacificului de nord se retrag încetul cu încetul spre sud, forța maselor de aer tropical Bonin devine tot mai scăzută, aerul continental rece devenind tot mai dominant. Frontul de aer rece, care rămâne la nord de Japonia toată primăvara și vara, începe să se mute mai înspre sud în luna septembrie. Atunci sunt din nou multe zile cu ploaie. Pe la mijlocul lunii octombrie Japonia este deseori traversată de anticicloni migratori și de către zone oblonge de înaltă presiune, care se extind de la est la vest. Acest anotimp se caracterizează prin vreme frumoasă cu vânt slab.

De la sfârşitul verii spre Septembrie, Japonia este adeseori lovită de taifun.Taifunul se naşte din mari mase de aer tropical cu presiune joasă în Nordul Pacificului între latitudinile de aproximativ 5-20 de grade, şi este aproape acelaşi fenomen ca uraganul şi ciclonul din alte părţi ale lumii. Când un taifun începe să ia formă, se mişcă spre nord. În fiecare an, în timpul acestei perioade, imprejur iau naştere 30 de tipuri de taifunuri, din care de obicei 4 ating Japonia, câteodată cauzând mari distrugeri.

După mijlocul lunii Octombrie, Japonia se bucură în general de vreme bună, nu este nici rece şi nici caldă. Ţara se bucură de asemenea de vreme bună la începutul lunii Noiembrie.

17 | P a g e

Mulţi

dintre

pomi

iau

culoarea

strălucitoare a toamnei, făcând în acest timp al anului, împreună şi cu înflorirea copacilor din primăvară, un sezon cu adevărat frumos.

Iarna (Decembrie, Ianuarie, Februarie) Musonul care aduce iarna în Japonia se dezvoltă ca o serie de anticicloni deasupra Siberiei spre sfârșitul lunii noiembrie. Continuă până spre sfârșitul lunii februarie.

După sfârşitul lui Noiembrie, vânturile reci sezoniere încep să sufle dinspre continent.

Aceste vânturi nord-vestice încep să ridice umezeala de pe Marea Japoniei şi să lase mult din umezeală în formă de ploaie şi zăpadă în vestul Japoniei, fiind împiedicate să avanseze în est din cauza reliefului muntos din partea centrală a ţării.

Regiunea Hokuriku (prefecturile Fukui, Ishikawa, Toyama şi Niigata) din faţa Mării Japoniei, fiind separată de celelalte regiuni ale Japoniei de munţii înalţi, este cunoscută pentru imensa ei zapadă.

În opoziţie, zona Pacificului se bucură în general de cer senin în timpul iernii. În Tokyo, în ciuda norilor senini, temperatura din iarnă ajunge în jur de 5 grade, o diferenţă de aprox. 25 de grade faţă de temperatura din vară de 30 de grade.

Insulele din Prefectura Okinawa din depărtatul S-V au un climat subtropical cu temperturi mai puţin diferite dintre anotimpuri. Temperaturile din iarna sunt mult mai moderate decât din alte părţi ale ţării.

18 | P a g e

Primăvara (Martie, Aprilie, Mai) Odată cu creșterea temperaturii pe continentul asiatic, anticiclonii siberieni și musonii asociați lor slăbesc, semnalizând sfârșitul iernii și începutul primăverii. Alternează o serie de anticicloni care trec în câteva zile cu mare viteză deasupra Japoniei și zone frontale.

Temperaturile în toate regiunile țării cresc.

Când iarna îşi ajunge sfârşitul, vânturile reci care bat dinspre continent devin mai slabe. În acest timp, masele de aer cu presiune joasă originare din China se opresc doar în Marea Japoniei; acest lucru dă putere începerii vânturilor din Sud care traversează această zonă cu presiune joasă dinspre Oceanul Pacific. Primul dintre aceste vânturi se numeşte "haru ichiban". În timp ce anunţă venirea caldei primăveri, câteodată cauzează avalanşe şi, trecând munţii de pe coasta Mării Japoniei, este de altfel responsabil pentru vremea excepţional de caldă şi uscată care, câteodată poate deveni sursa unor mari incendii. În primăvara timpurie înfloresc prunii, urmaţi de piersici. În timpul ultimelor zece zile din Martie înfloresc cireşii, deci iubit de japonezi, începe înfloritul.

Vara (Iunie, Iulie, August) Vara timpurie - Masele de aer rece continental se retrag tot mai mult spre continentul asiatic, fiind înlocuite de mase de aer tropical-continental care avansează spre arhipelagul nipon dinspre bazinul râului Yangtze. Atmosfera este foarte uscată și începe perioada satsukibare (vreme frumoasă de vară).

19 | P a g e

Mijlocul verii - Când masele de aer tropical Bonin încep să domineze întreg arhipelagul, începe vara propriu-zisă. Toată vara, presiunea aerului va continua să fie înaltă în sud și scăzută în nord. Datorită faptului că diferențele dintre aceste presiuni sunt relativ mici de la bun început, vânturile musonice de vară sunt mult mai puțin puternice decât cele de iarnă. Cu toate că uneori sunt furtuni, vremea este în general frumoasă, dar foarte caldă.

Sezonul ploios Toate regiunile Japoniei cu excepția insulei Hokkaidō au un sezon ploios, numit baiu sau tsuyu. De obicei începe la începutul lunii iunie (în Okinawa, cam cu o lună mai devreme). Mase de aer maritim de deasupra Mării Ohotsk, care blochează anticiclonii, se mișcă înspre Japonia dinspre nord-est. În același timp, anticiclonii din Pacificul de nord cresc în forță, și creează mase de aer tropical Bonin, care și ele bat înspre arhipelagul japonez. Când cele două mase de aer se întâlnesc deasupra Japoniei, se echilibrează, și formează frontul de aer baiu, care se perpetuează datorită sistemului general de circulație al aerului. Se formează un strat gros de nori, plouă mult, iar furtunile sunt agravate de apariția deasă a ciclonilor extratropicali.

Acest "baiu zensen" care se extinde din sudul Chinei spre Arh. Japonez, cauzează o perioadă prelungită de ploaie torenţială.

După mijlocul lui Iulie, masele de aer dinspre Oceanul Pacific devin predominante şi sezonul ploios se încheie, "baiu zensen" fiind împins spre nord. Vânturile sezoniere dinspre Oc. Pacific aduc căldură, aer umed în Japonia, şi ţara are vreme de vară mai multe zile, când temperatura este mai mare de 30 de grade.

Hidrografia Râurile se alimentează predominant din ploi şi zăpadă, cele mai mari fiind Shinano,Tone, Ishikari. Datorită predominanţei formelor muntoase, pâraiele şi râurile taie văi abrupte şi abundă în vâltori, praguri şi cascade mai mari sau mai mici. Unele râuri formează delte, ca în cazul Kwanto, Osaka şi Nobi. Shinano este cel mai lung râu, iar Tano are debitul cel mai bogat.

20 | P a g e

La şes, râurile irigă câmpiile şi luncile aşternute între lanţul de munţi şi mare. Cea mai intinsă zona de şes este Câmpia Kanto. Ţărmurile sunt dantelate de golfuri şi promontorii stâncoase, în special în zona de la sud de Tokyo.

Pe unele plaje poate fi întâlnit nisip vulcanic. Lacurile sunt vulcanice (Tasawa, Towada, Akan etc.), tectonice (Biwa), de baraj vulcanic (Chuzenji); pe litoral sunt lagune şi limane (Saroma, Shinji, Hamaha).

Un oraş japonez, cel mai important oraş al insulei Kyushu, oferă imagini demne de presupusele descrieri ale Iadului. Zona este învăluită în abur, apa din lacuri ajungând la temperaturi de 99,5 grade Celsius. Insula japoneză Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso.

Lacul Chuzenji, Lacul Akan, Lacul Biwa, Lacul Towada Munţii Japoniei sunt binecuvântaţi cu multe râuri. Majoritatea râurilor Japoniei sunt repezi, apele lor ajungând oceanul nu după mult timp după ce au părăsit văile şi bazinele munţilor. Un exemplu de râu abrupt este Kurobe, care se varsă în Marea Japoniei, după ce pluteşte numai 83 de kilometri de la sursa sa, în Alpii Japoniei, la o altitudine de 2.900 m.

21 | P a g e

Râul Shinano, cel mai lung râu al Japoniei

On the eastern bank of Lake Chuzenji

Râul cel mai lung al Japoniei este Shinano, care pluteşte 367 km de la munţii din regiunea Chubu prin Prefectura Niigata spre Marea Japoniei.

Al doilea în lungime este Tone, care pluteşte prin Câmpia Kanto spre Oc. Pacific, şi al treilea în lungime este Ishikari, în Hokkaido, la 268 km.

22 | P a g e

Multitudinea de râuri care izvorăsc din munţi

înseamnă

mult

pentru

topografia

Japoniei, deoarece creează mici şi mari văi şi bazine pentru pescuit, înainte de vărsare formând delte.

Multe

dintre

câmpiile

ţării

sunt

mici, cea mai mare fiind Câmpia Kanto, care include părţi din prefecturile Tochigi, Ibaraki, Gunma, Saitama, Chiba, Tokyo şi Kanagawa.

Alte regiuni largi şi joase sunt Câmpia Echigo (Prefectura Niigata), Câmpia Ishikari (Hokkaido) şi Câmpia Nobi (Prefecturile Aichi şi Gifu).

Ryuzu Waterfall

Yudaki Waterfall

Frozen Lake Yunoko

Vegetaţia, fauna, solurile Vegetația din Hokkaido este caracterizată de păduri de conifere specifice zonei montane (brad, molid și larice), la altitudini mari, și de păduri de arbori nordici cu lemn de esență tare combinați, la altitudini mai joase. În Honshu, întâlnim o floră de tip temperat formată din: chiparos, pin umbrelă, brad hemlock, tisă și pin alb. În zonele depresionare întâlnim stejarul și arborele de camfor și arbori de bambus. Shikoku și Kyushu sunt vestite pentru vegetația lor perenă. Trestia de zahăr și citricele se găsesc în zonele depresionare restrânse, arborii cu frunza lată la altitudini mai mari.

Kegon Waterfall

23 | P a g e

Flora se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză.

Caracteristic pentru această zonă sunt pădurile temperate umede și cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin păduri de conifere, de foioase etc, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuși, liane, etc. Aproximativ 66% din suprafața Japoniei este acoperită de păduri.

Solul Japoniei este împădurit în proporţie de 67%. În zona centrală şi de nord se pot întâlni arţarii, ulmii, mestecenii, stejarii, cedrii, brazii, pinii, molizii, atât speciile europene cât şi unele specifice Japoniei, cum ar fi cedrul japonez, pinul negru japonez sau arţarul roşu japonez.

Numeroase specii de bambus sunt nelipsite atât în câmpie cât şi în zonele mai înalte. Cireşul ocupă un loc aparte în cultura japoneză. În sud se întâlnesc plante specifice zonelor mai calde – palmieri, mangrove, camfor. Plante de tot felul formează flora din câmpii şi de pe dealuri, în cadrul căreia o poziţie deosebită o ocupă crizantema şi camelia.

Agricultura are disponibilă doar 11% din suprafaţa ţării. Mărul, kakiul (Diospyros kaki), mandarinul şi caisul japonez (Prunus mume) sunt o prezenţă comună în livezi. În câmpie şi pe coastele terasate ale dealurilor se cultivă orez, trestie de zahăr, soia, porumb, ridichi, ceapă şi plante aromatice.

Fauna e reprezentată de mamifere mari (ursul, cerbul, mistreţul), prădători mici (vulpea, nevăstuica, câinele enot) şi rozătoare (iepuri, veveriţe, arici). Cele câteva varietăţi de maimuţe constituie o componentă particulară a faunei. Arhipeleagul nipon se află pe ruta de migraţie a peste 600 de specii de păsări. Dintre zburătoarele locale se pot aminti: cocorii, berzele, lebedele, raţele şi gâştele sălbatice, cormorani, rândunicile de mare, pescăruşii şi albatroşii, precum şi câteva specii de răpitoare din familia şoimilor şi ereţilor. În apele de munte şi lacuri trăiesc boaşte şi şerpi, salamandre, crapi, ştiuci şi păstrăvi.

Confluenţa unor curenţi calzi şi reci aduce lângă ţărmuri o bogăţie de vieţuitoare specific apelor sărate: balene, delfini, broaşte ţestoase sau peşti precum tonul, dorada, macroul, heringul, sardelele, dar şi moluşte, crabi, creveţi şi languste.

24 | P a g e

Grǎdinile japoneze sunt spaţii idealizate pe care niponii le încarcǎ cu puternice principii filosofice. Vǎzutǎ ca legǎtura dintre artǎ şi naturǎ, grǎdina japonezǎ este influenţatǎ de filosofii diverse, ca Shinto, Tao şi budism, toate împrumutând grǎdinilor ceva din spiritul lor.

Frumuseţea lor reiese din împletirea mai multor elemente: nisip, pietre, lampioane, apǎ, plante, garduri de bambus etc.

Designul grǎdinilor se bazeazǎ pe trei elemente importante: scara redusǎ, simbolismul şi elemente împrumutate din alte peisaje. La scarǎ redusǎ se pot înfǎţişa spaţii celebre, iar folosirea pietrelor şi a nisipului încorporeazǎ în grǎdini priveliştea unui râu sau a unui munte.

O grǎdinǎ japonezǎ va surprinde întodeauna prin lipsa florilor. Japonezilor le plac grǎdinile mai ales iarna, atunci când acestea sunt practic sterpe şi taie eventualele flori pentru ca spaţiul sǎ rǎmânǎ cât mai gol. Florile nu delimiteazǎ aleile şi nici nu sunt lǎsate sǎ creascǎ în straturi. Florile sunt plantate numai într-un loc special din casǎ, numit tokonoma, special desemnat pentru acest scop. Florile proaspete nu sunt, de altfel, folosite deloc în casǎ sau pe masǎ, şi nu sunt purtate în ceremoniile de nuntǎ sau înmormântare deoarece, în filosofia ce guverneazǎ în gǎdinile japoneze, ele au o viaţǎ specialǎ şi nu pot fi niciodatǎ folosite ca simple ornamente.

Principiile dupǎ care sunt amenajate grǎdinile japoneze provin din filosofia Zen şi au diverse semnificaţii: Principiul asimetriei: Elementele neregulate vor face mereu parte din grǎdina japonezǎ.

Echilibrul dinǎuntrul ei va fi întotdeauna asimetric.

Principiul simplitǎţii: Acest principiu se traduce prin eliminarea oricǎror ornamente.

Lucrurile simple sunt considerate a fi adevǎrate, fǎrǎ mascǎ, deci naturale.

Gradina Japoneză Pano, Cowra

25 | P a g e

Principiul subtilitǎţii: Ȋntr-o grǎdinǎ japonezǎ, lucrurile nu sunt niciodatǎ clare, existǎ simbolism ascuns, detalii care vor fi surprinse de vizitatori în decursul a mai multor plimbǎri. Ȋn cadrul acestui principiu, trebuie înţeles cǎ lucrurile sunt sugerate şi nu revelate în totalitate. Are în vedere peisaje ascunse cu jocuri de umbre, reflexii din lac sau textura pietrelor.

Principiul naturaleţii: Naturaleţea este diferitǎ de naturǎ, în sensul cǎ existǎ un scop bine delimitat şi creaţie, dar nimic nu trebuie forţat. Ȋn Zen, naturaleţea înseamnǎ negarea a tot ce este artificial.

Principiul liniştii: Acest principiu se referǎ la ceea ce poate experimenta cineva atunci când se gǎseşte într-o grǎdinǎ japonezǎ. Calmul poate fi întâlnit în contemplarea apei, iar perioada cea mai propice acestui principiu este primǎvara devreme sau toamna târzie.

Principiul transcendenţei: Acesta este principiul care îndeamnǎ la eliberarea de formule, de rutinǎ şi la transcenderea convenţionalului. Se are în vedere sentimentul de surprizǎ pe care omul îl are atunci când se vede eliberat de norme. Surprizele, de fapt, sunt prezente peste tot în grǎdina japonezǎ; ele aşteaptǎ doar sǎ fie descoperite.

Principiul austeritǎţii: Conform acestuia, totul este trecǎtor, iar elementele vizuale prezente într-o grǎdinǎ japonezǎ au doar structura de bazǎ, fǎrǎ nimic senzual, tocmai pentru a evidenţia mai bine trecerea inexorabilǎ a timpului.

Resurse de subsol Resursele de subsol sunt în cantităţi foarte mici; dispune însă de mult sulf şi calcar.

Industria este complexă şi se bazează în cea mai mare masură pe importul de materii prime. Înainte de război, ea s-a dezvoltat printr-o planificare riguroasă, import de tehnologii occidentale şi mână de lucru ieftină.

26 | P a g e

După război, dezvoltarea a stat în umbra S.U.A., s-a investit în construcţii civile, nu militare, şi s-a pus baza pe libera iniţiativă, dar într-o conlucrare bună cu statul. S-a folosit, totodată, întreaga forţă de muncă (somajul ajunge la cel mult 2%) în continuu calificată. Costul mare al energiei a obligat căutarea permanentă a tehnologiilor de vârf, fără a se neglija însă securitatea socială şi învăţământul. Energia este produsă de tehnocentrale nucleare, geotermale (vapori din arealele vulcanice) şi hidrocentrale (15%).

Oraşele Principalele oraşe ale Japoniei sunt: Tkio, Yokohama, Nagoya, Osaka, Kobe, Kioto, Kwasaki, Sapporo, Hiroshima, Fukuoka, Sendai. Fiecare dintre ele însumează peste 1 milion de locuitori. Toate aceste oraşe înglobează aproximativ 45% din locuitorii ţării.

Tokio este capitala ţării şi în acelaşi timp cel mai mare oraş al Japoniei. Este un megalapalopolis. Tokio - “capitala răsăriteană“, capitala “ţării soarelui răsare” începând cu 1869, s-a transformat într-o strălucită metropolă. Oraşul a avut de suferit de pe urma cutremurului din 1923 şi a bombardamentelor din perioada 1942-1945. În ultimele trei decenii, au apărut zgârienorii - primul fiind Kasumigaseki Building, cu 36 de etaje, inaugurat în 1968 - grupaţi în mare parte în cartierul Shinjuku.

Tokio polarizează ansamblul industrial Keihin (Yokohama, Kawasaki, Chiba) care asigură 27% din puterea industrială a ţării. Cartierul general al afacerilor comerciale, în mare parte asemănător celor al marilor oraşe americane este Kanda, sediul marilor bănci şi al marilor societăţi comerciale din domeniilor construcţiilor navale, maşinilor electronice, autoturismelor.

27 | P a g e

Cea mai impunătoare construcţie o reprezintă turnul televiziunii având 334 m, în partea de vest a oraşului. În centrul oraşului se găsesc poşta, ministerele, gara centrală, precum şi palatul imperial împrejmuit de ziduri medievale şi şanţuri de apă. În partea de nord se desfăşoară cartierul universităţilor Merji şi Nihon, muzeul transporturilor şi marele parc Ueno - cu Universitatea Tokio, numeroase muzee şi grădina zoologică. În estul oraşului se găseşte Templul Kannon datând din secolul al-XVIII-lea şi parcul de distracţii Asakusa. În sudul cartierului general se află parcul Hibya cu clădirea curţii supreme, iar înspre sud-est vestita Ginza, cartierul luxului, hotelurilor şi magazinelor universale moderne. Aici se aliniază cunoscuta stradă “Harumi”, iluminată feeric. În contrast cu acest cartier, se aflã cartierul Shinjuku denumit “sfârşitul lumii”, un cartier unde predomină mizeria şi sărăcia nu cu mult timp în urmă. Acum, însă, a devenit un cartier modern cu peste 1 milion de locuitori.

Tokio este de asemenea cel mai important centru comercial al ţării, având peste 400 de instituţii de învăţământ superior, peste 100 de universităţi, 50 de mari biblioteci, academia japoneza (1879), 600 de cinematografe, 2000 de temple.

Tokio este de asemenea un foarte mare port la Oceanul Pacific, care comunică direct cu alt mare port, Yokohama. Funcţia industrială a megalopolisului este enormă. El concentrează împreună cu Kawasaki şi Yokohama aproximativ o treime din producţia industrială a ţării şi reprezintă cel mai mare complex pentru japonezi, cu un trafic ce depăşeâte 80 milioane tone anual. Tokio este unit de Kawasaki într-o masă continuă de uzine şi construcţii urbane, cartiere muncitoreşti.

Japonia are o populație de aproximativ 127 milioane de locuitori. Principalele grupuri etnice sunt: japonezi 99%, alți (coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi, etc) 1%.

28 | P a g e

Rata fertilității în Japonia este de 1,4 copii născuți/femeie. Rata natalității este de 9,37% iar rata mortalității este 9,17%. Îmbătrânirea populației este o problemă pe termen lung. În Japonia se află cea mai mare zonă urbană din lume.

Conform statisticilor publicate de ONU, aglomerarea metropolitană din jurul capitalei nipone se află pe primul loc în lume ca număr de locuitori, începând din anii 1950, și se preconizează că va ocupa acest loc și în deceniile următoare. În anul 2005 zona metropolitană Tokyo avea aproximativ 35 de milioane de locuitori, depășind zonele Ciudad de México și New York, amândouă cu aproximativ 19 milioane de locuitori.

După numărul de locuitori, Japonia ocupă locul 6 în lume, după China, India, Statele Unite ale Americii, Indonezia şi Federaţia Rusă. În prezent, oraşele japoneze se caracterizează printr-un amestec de trăsături tradiţionale şi stil american, îndrăzneţ şi puternic. În Japonia se găsesc peste 150 de oraşe cu peste 100.000 locuitori şi 7 metropole cu peste 1 milion de oameni fiecare, dintre care un megalapalopolis, oraşul-port - capitala Tokio, cu o populaţie de 11,8 milioane de locuitori şi formează cu regiunea înconjurătoare şi oraşele învecinate: Yokohama, Yokosuke, Kowasaki şi Chiba - cea mai întinsă aglomeraţie urbană din Asia (peste 16 milioane locuitori) şi una dintre cele mai mari din lume.

Aproape jumătate din populaţie trăieşte în megalopolisul Tokio-Osaka-Nagoya din sud-estul insulei Honshu.

29 | P a g e

30 | P a g e

Yokohama e al doilea oraş ca mărime al Japoniei. Oraşul se află la doar o jumătate de oră de mers cu trenul de Tokyo, spre sud şi istoria lui e una spectaculoasă prin evoluţia de la un amărât sătuc de pescari la jumătatea secolului 19 la fascinanta dezvoltare pe orizontală şi verticală de azi. Baza acestui progres a fost comerţul, rezultat şi în urma unor puternice legături cu Marea Britanie, în special după perioada de izolaţie a Japoniei din finalul perioadei Edo.

31 | P a g e

Yokohama este portul cel mai însemnat al Japoniei, în capitala districtului Kanagawa, în sudul insulei Honshu şi pe coasta vestică a golfului Tokio. Situat la 20 km în sudul metropolei, oraşul-port cu o populaţie de 3,3 milioane locuitori reprezintă poarta maritimă a lui Tokio, sau a complexului Reihin (el este dotat cu cele mai mari şi moderne şantiere navale şi are un trafic sporit). Este un centru important al industriilor chimice, echipament electronic, industria construcţiilor de maşini şi al rafinăriilor de petrol. În Yokohama, punctele turistice cele mai atractive sunt: templele, altarele de cult, bisericile Christian cu numeroasele grădini şi parcuri, precum şi instituţiile educaţionale reprezentate de universităţile: Yokohama Naţional (1949) şi Yokohama City (1949).

Yokohama era la început un mic sat cu preocupări pescăreşti, cu o populaţie de aproape 350.000 locuitori, când a fost vizitat de amiralul Statelor Unite ale Americii, Matthew Perry în 1854. Portul a început sã înflorească devenind un centru comercial în momentul în care a fost deschis spre comerţul exterior. Yokohama a fost aproape în totalitate distrusă în 1923 de un cutremur de pământ. Reconstrucţia gradată, compensată cu designerele specifice japoneze, au făcut cu timpul dintr-un oraş aproape distrus unul dintre cele mai frumoase şi mai moderne oraşe ale Japoniei. A fost bombardată în timpul celui de-al doilea-lea război mondial. Populaţia, în conformitate cu recesământul din 1998, este de 3.325.216 de locuitori.

Hiroshima este, din punct de vedere al aşezării geografice, situate în sud-vestul insulei Honshu. În 6 august 1945, în timpul celui de-al II-lea război mondial, prima bombă atomică ce urma să fie aruncată împotriva poziţiilor inamice, a fost lansată înspre oraş de forţele armate aeriene americane. În conformitate cu estimările U.S., 60000-70000 de oameni au murit sau au fost declaraţi dispăruţi ca urmare a bombei atomice şi mulţi alţii au devenit, după aceasta, invalizi.

32 | P a g e

Bomba a distrus, de asemenea, mai mult de 10 km2 din oraş, distrugând circa 68% din clădirile Hiroshimei, alte 24% au fost avariate. În fiecare 6august începând cu 1947, sute de mii de oameni participã la manifestări în “parcul memorial al păcii”, construit exact în locul în care a explodat bomba. În 1949, japonezii au denumit Hiroshima ca fiind “altarul internaţional al păcii”. Industria construcţiilor de maşini şi industria conservelor sunt cele mai dezvoltate ramuri industriale ale oraşului. Zona, cu toate că este muntoasă, reprezintă o vale fertilă, bogată şi producătoare de grâu.

33 | P a g e

Osaka, oraş-port cunoscut şi sub numele de “Venezia Japoniei” sau “Manchester-ul Orientului” , cu o populaţie de peste 2,6 milioane de locuitori, este situat în sudul insulei Honshu, în golful Osaka, pe malul râului Yodo. Este o metropolă industrială specializată în industria textilă (bumbac), industria feroasă, industria construcţiilor de maşini, echipament electronic şi ciment.

Oraşul a crescut şi s-a modernizat foarte mult după cel de-al doilea război, unindu-se cu Kobe, devenind astfel cel mai mare port de import şi centru al industriei grele japoneze.

Nici un alt oraş al Japoniei nu s-a adaptat atât de perfect la nevoile industriei precum Kobe. Acest lucru poate fi remarcat atât în infrastructură, cât şi în portul metropolei. Kobe este o metropolă cu 1.550.000 de locuitori (se întrepătrunde cu Osaka, alt mare oraş al Japoniei, şi se află la distanţă scurtă de Kyoto, vechea reşedinţă imperială), amplasată în sudul insulei Honshu.

34 | P a g e

Se deosebeste fundamental de alte oraşe japoneze: în locul castelelor şi al templelor, urbea este dominată de magazine şi de birouri, iar centrul aminteşte de un mare complex comercial. Portul aduce oraşului cele mai importante venituri. Cu toată activitatea febrilă care se desfăşoara în fiecare zi, Kobe este unul din cele mai curate oraşe din lume.

Transport și infrastructură Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale pentru că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești. Dezvoltarea, diversificarea și modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea și intensificarea producției și a circulației mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaționale a muncii. Având în vedere necesitatea realizării legăturilor dintre producție și consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obținute în celelalte ramuri ale producției materiale din locul în care au fost produse la cel în care urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.

35 | P a g e

Evoluția transporturilor a fost impusă

de

dezvoltarea

mereu

ascendentă a factorilor de producție.

Multe

din

cuceririle

științei

și

tehnicii, mai mult sau mai puțin spectaculoase la vremea respectivă, au fost puse în slujba dezvoltării și modernizării bazei tehnico-materiale a transporturilor care, la rândul ei, a fost capabilă să asigure oamenilor o gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai redus.

Sporirea necontenită a volumului producţiei materiale, necesitatea schimbului de marfuri, nevoia de deplasare la distanțe mari a bunurilor și oamenilor au constituit factori promotori ai dezvoltării ascendente a transporturilor, ai adâncirii viziunii muncii și în cadrul acestei activități.

Japonia are o rețea eficientă de transport public, mai ales în zonele metropolitane Transportul caracterizează

și

între

public prin

marile

din

orașe.

Japonia

punctualitate,

se prin

servicii de calitate, precum și prin faptul că este utilizat de un număr foarte mare de oameni.

IROHA - ZAKA, JAPONIA Este o șosea șerpuitoare care face legătura între Nikko Central și altitudinile foarte ridicate ale regiunii muntoase Oku-Nikko. Drumul cuprinde 48 de curbe și la fiecare cotitură se află câte o literă din alfabetul japonez antic.

De fapt, Iroha-zaka este compusă din două drumuri, unul care urcă și altul care coboară, ambele construite între anii 1954 - 1965. Toamna, în lunile octombrie și noiembrie cele două trasee montane sunt învăluite de culori mirifice ale pădurilor pe care le străbat.

36 | P a g e

Iroha-zaka iarna

Autoruta este cotată printre cele mai fascinante şi mai periculoase drumuri din lume!

Transportul feroviar Cele mai mari patru insule ale Japoniei, Honshu, Hokkaido, Kyushu și Shikoku sunt acoperite de o vastă rețea căi ferate. Trenurile sunt o modalitate foarte convenabilă pentru vizitatori de a călători în jurul Japoniei. Circa 70 % din rețeaua de căi ferate japoneze este deținută și operată de către Căile Ferate Japoneze (JR), în timp ce restul de 30 la sută aparține zecilor de companii private de cale ferată fondate fie de guverne regionale, fie de societăți private în colaborare cu guvernele regionale, în special în jurul zonelor metropolitane.

37 | P a g e

În Japonia, căile ferate reprezintă principalul mijloc de transport folosit de călatori, în special pentru transportul în masă și pentru transportul de mare viteză între marile orașe, precum și pentru transportul care face legătura între zonele metropolitane.

Trenurile japoneze sunt renumite pentru că ajung întotdeauna în timpul prevăzut. Cinci stații (Shinjuku, Ikebukuro, Shibuya, Umeda și Yokohama) au fiecare în medie 2 milioane de călători pe zi, Japonia fiind țara cu cel mai mare grad de folosire a căilor ferate pe cap de locuitor din lume. Lungimea totală a rețelei de căi ferate este de 23.670,7 km din care 2.893,1 km de rețea în totalitate electrificată cu ecartament normal de 1 435 mm şi 89,8 km cu ecartament îngust de 1 372 mm. Restul de 20.656,8 km cu ecartament de 1 067 mm și 40 km cu ecartament de 762 mm sunt de asemenea electrificate.

Japonia a stabilit un nou record de viteză cu un tren maglev, cu propulsie pe bază de levitaţie magnetică, atingând viteza de 603 kilometri pe oră, într-o cursă de test, la doar câteva zile după ce depăşise un record vechi de 12 ani. Trenul maglev compus din şapte vagoane, cu propulsie pe bază de levitaţie magnetică, tehnologie care utilizează un câmp magnetic pentru mişcarea trenului şi menţinerea lui suspendat deasupra căii de rulare, eliminând frecarea, a atins marţi viteza de 603 kilometri pe oră, în timpul a ceea ce oficialii companiei Central Japan Railway au descris ca fiind o călătorie “confortabilă” şi scurtă pe un traseu de test din regiunea celebrului munte Fuji.

38 | P a g e

Din cei 44.297 km de cale ferată, 11.649 km au fost electrificaţi, inclusiv Tokaido, legatura de mare viteză între Osaka şi Tokyo. Oraşele mari sunt legate prin trenuri expres moderne.

Transportul naval este vital. Chiba, Tokyo, Yokohama, Osaka, Kobe şi Nagoya sunt porturi importante pe Honshu, iar Hakodate pe Hokkaido şi Kitakyushu pe Kyushu.

Metroul din Tokio este cel mai complex din lume și tot aici se găsește cea mai complicată intersecție pentru pietoni, la care trebuie să cunoști bine regulile ca să poți traversa.

Majoritatea locuitorilor Japoniei călătoreau pe jos până în ultima parte a secolului XIX. Prima cale ferată a fost construită între Tokyo și Yokohama în 1872. În momentul de față, Japonia are una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din lume.

Economie Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta tehnologie și un segment de apărare redus (1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu mare rapiditate la rangul de a doua țară din lume sub aspect tehnologic (după SUA) și a treia la nivelul parității de cumpărare (după SUA și China). O caracterisitică notabilă a economiei este modul în care producătorii, furnizorii și distribuitorii lucrează împreună, în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este garantarea angajării pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe.

Aeroportul Internațional Kansai, construit pe o insulă artificială

În prezent, Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și protejat, cu producții agricole printre cele mai mari din lume (valoare la hectar). De obicei cu rezerve suficiente de orez. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Japonia menține una dintre cele mai mari flote de pescuit oceanic, realizând 15% din pescuitul de pe glob.

39 | P a g e

Timp de trei decenii, Japonia a avut o creștere economică rapidă: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică este de 17% din PIB.  Sectoare economice: agricultură (1.6%); industrie (25.3%); servicii (73.1%).  Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și pasăre, lactate, ouă, pește.  Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase, nave, chimicale, textile, procesare alimentară.  Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale, textile, procesare alimentară, echipamente electronice.

Japonia domină pe plan mondial în multe ramuri: automobile, nave, motociclete, maşini de cusut, instrumente muzicale, ciment. Ocupă locul II sau III la alte produse: oţel, hârtie, instrumente optice, fibre sintetice, electronice. Jumătate din producţia navală a lumii este dată de Japonia, mărcile sale de automobile sunt

arhicunoscute (Toyota, Nissan,

Honda).

Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic (deține 60% din roboții industriali din lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie doar cu ceva mai puțin la PIB. Ocupă locuri fruntașe pe Glob în metalurgia feroasă (fontă, oțel) și neferoasă (mai ales aluminiu și plumb), electronică, construcţii navale (circa o treime din tonajul lăsat la apă), autovehicule (cel mai mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului, petrochimie, celuloză și hârtie, textile, etc.

Marile concentrări industriale sunt Keihin, Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar industria este bine reprezentată în mai toate centrele urbane. 

Industria construcții de mașini: autoturisme, nave maritime.



Industria siderurgică.



Industrie chimică: ciment, textilă.

40 | P a g e

Cele mai importante companii sunt:  Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la producția de electronice;  Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile;  Hitachi în industria IT.

Japonia este o naţiune industrială importantă. Este prima din lume în producerea oţelului şi în construcţia navelor. O oţelărie mare este la Kitakyushu, iar navele se construiesc la Osaka.

Japonia produce automobile şi televizoare mai mult decât orice altă ţară. Textile de toate tipurile şi articole de înaltă tehnologie precum calculatoarele sunt industrii importante. Cea mai mare dezvoltare industrială este legată de porturi, care importă combustibili şi materii prime şi exportă bunuri fabricate.

Agricultura Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor.

Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale, irigate, precum și pe pantele munților. Datorită selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar.

Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grâul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspândit dudul, ale cărui frunze sunt folosite la creșterea viermilor de mătase. Japonia, alături de China, este principalul producător de mătase naturală.

41 | P a g e

În ultimii ani se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, și citruși. În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine.

12% din suprafaţă este destinată agriculturii, iar 2% păşunatului. Cea mai mare parte a ţării este prea muntoasă pentru agriculură, deşi o parte din versanţi sunt terasaţi. Orezul este principala plantă cultivata (peste 13 mil. tone pe an), în special în sud unde uneori este posibilă dubla cultivare.

Se cultivă şi alte cereale, alături de trestie de zahăr, fructe, cartofi dulci şi soia. Sunt importante păsările domestice, porcii şi vitele. Fermele sunt mici dar mecanizarea este răspândită.

42 | P a g e

Pescuitul - O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de pește după China și Peru.

Japonia este prima ţară din lume în ceea ce priveşte pescuitul, cu până la 10 milioane de tone de peşte capturaţi anual. Peştii sunt importanţi în alimentaţia japonezilor şi, pe lângă pescuitul în ocean există multe pescării în ape mici de coastă. Crevetele este cel mai important în apele mici, iar stridiile cu perle sunt o sursă de venit valoroasă. Macroul şi tonul sunt importanţi în apele mai adânci, iar balenele mai sunt capturate de japonezi în ciuda opoziţiei internaţionale.

Religie Principalele religii

din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși,

majoritatea

japonezilor nu sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învățăturile budiste și șintoiste sunt adânc încorporate în viața zilnică din Japonia, deși japonezii pot să nu își dea seama de acest lucru. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia „adevărată” japoneză de superstițiile și ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu își pun problema să le separe.

Sala de Aur (sec. VIII) a templului budist Toshodaiji, inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO ca parte a complexului „Monumente istorice ale Narei antice”

43 | P a g e

Alte studii au sugerat faptul că doar 30% din populație se identifică ca aparținând unei religii. Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din japonezii chestionați au declarat că nu cred într-o anumită religie. Un studiu de Yomiuri Shimbun, din 2005 a arătat că 72% din japonezi nu au nici o afiliere religioasă, 25% cred în religie și doar 20% au spus că practică o religie. Într-un studiu, studenții din Universității Tokio (considerată cea mai bună universitate din Japonia) clasificată drept cea mai prestigioasă din Asia, au fost rugați să-și numească religiile.

Răspunsurile au fost, după cum urmează: budiști, 50; creștini, 60; atei 1500, agnostici, 3000. Cu alte cuvinte, 4500 tinerii, au renunțat la credințele religioase naționale devenind atei sau agnostici.

Turismul în Japonia se caracterizează atât printr-un sector vibrant intern, cât și prin vizita a peste 8 milioane de turiști străini anual, ¾ din aceștia veniind din Asia. După raportul dintre numărul de turiști străini care vizitează Japonia și cel al turiștilor japonezi care vizitează țări străine, Japonia se află pe ultimul loc în cadrul țărilor din grupul G8.

Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō.

44 | P a g e

Japonia este o enigmă pentru vestici. Cum poate fi descrisă cel mai bine Japonia? Este un uriaş producător de maşini, computere, electronice care concurează cu cele mai bune produse din vest? Sau este în continuare ţinutul geishelor şi al bonsaiului, ceremoniei ceaiului şi a delicatei arte a aranjamntului floral?

45 | P a g e

Japonia este de fapt un amestec între Est şi Vest. Oraşele sale au adoptat multe elemente vestice, însă şi-au păstrat aura de mister oferită de civilizaţia străveche japoneză. Japonia diferă de vecinii săi asiatici, deşi a împrumutat de la China budismul şi tehnica scrierii în perioada dezvoltării sale.

Fiecare persoană are propria viziune asupra Japoniei, care se regăseşte fie în formalitatea elegantă a manierelor japoneze, fie într-o plimbare prin mallurile si festivalurile neobişnuite din mediul rural, sau într-o incursiune în religiile practicate.

Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Exisă un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populaţiile tungusice, altaice şi uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia. În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka).

Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influenţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă.

Specialiştii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

46 | P a g e

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului.

Străinii sunt puşi adesea în faţa multor obiceiuri, tradiţionale în Japonia, pe care cunoscându-le, sfârşesc prin a le îndrăgi.

Ceremonia preparării ceaiului ca şi ikebana (arta aranjamentelor florale), se învaţă în şcoli speciale, chiar de către straini, subvenţionaţi de japonezi, pentru a răspândi în tările lor de origine aceste minunate tradiţii. La Tokyo acestea sunt motive de atracţii turistice costisitoare.

De fapt, la nivelul economiei japoneze, a veniturilor pe locuitor de peste 40.000 de dolari (locul I în lume), preţurile, în special cele practicate în turism, sunt deosebit de ridicate. Acestea descurajează un segment important al populaţiei globului, din moment ce anual Japonia este vizitată de circa 3,5 milioane de străini ce aduc 4,5 miliarde de dolari, în timp ce Franţa primeşte peste 60 de milioane de turişti străini şi circa 28 de miliarde de dolari.

Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară (cultura Jomon) la un hibrid contemporan, care combină influențe din țări din Asia, Europa și America. Inițial, China și Coreea au avut o influență puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. și culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise și a budismului Mahayana până în secolul VII A.D. 47 | P a g e

Castelul Matsumoto, Japonia - Cunoscut pe plan local şi sub denumirea de Matsumotojo, construcţia care reflectă atât de bine cultura locală, este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumotojo ilustrează cu succes ceea ce se numeşte hirajiro, o construcţie ridicată pe o câmpie, în loc de deal sau munte.

În lunga ei eră medievală, Japonia și-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare treptată a tuturor artelor (ikebana, origami, ukiyo-e), meșteșuguri (păpuși, articole lăcuite, oale), dans tradițional, teatrul (kabuki, Noh, bunraku, rakugo), tradiții diverse (onsen, sentō, ceremonia ceaiului, arhitectură, grădini, săbii Katana), și bucătărie.

Kinkaku-ji sau Templul Pavilionului de Aur este cea mai populară atracţie turistică din Japonia şi din Kyoto. Pavilionul a fost construit iniţial ca o vilă de pensionare pentru Shogunul Ashikaga Yoshimitsu la sfârşitul secolului XIV. Din păcate, pavilionul a fost mistuit de foc în 1950, când a fost incendiat de un tânăr călugăr care devenise obsedat de el. Templul a fost reconstruit exact la fel ca originalul 5 ani mai târziu. S-a pus accentul pe armonia dintre clădire şi mediul înconjurător.

48 | P a g e

Pavilionul este acoperit cu foiţă de aur, ceea ce scoate în evidenţă reflexia clădirii în iaz şi reflexia iazului în clădire.

Templul Pavilionului de Aur este un templu zen budist. Complexul de grădini din jurul său reprezintă un exemplu excelent de design pentru perioada Muromachi. Această perioadă este considerată una clasică pentru designul de gradină japoneză.

Vechiul şi noul japonez Împăraţii care se succed la tronul ţării au privilegiul de a da epocii istorice în care domnesc o denumire simbol, şi mai mult o dată cu ei începe o nouă numărare a anilor. Cele mai cunoscute sunt epoca Meiji sau epoca luminată, între anii 1868-1926, şi epoca actuală Showa (a împăratului Hiro-hito).

Festivalul Cireşilor în Floare

49 | P a g e

În inima metropolei moderne se conservă o serie de monumente istorice, cu o arhitectură deosebită de cea actuală, majoritatea amintind de perioadele glorioase ale Japoniei.

Turiştii, oricât de grăbiţi ar fi, încearcă să vadă, în funcţie de timp nu numai străzile renumite din cartierul comercial Ginza sau magazinele cu articole electronice sau de telecomunicaţii de ultimă generaţie din Asakusa, ci şi câte ceva din ce Tokyo a fost cândva.

Palatul Edo, construit în timpul şogunului Jeyasu Tokugawa (1603-1616) pe locul unui sat de pescari, a fost reşedinţa şogunurilor până la abolirea şogunatului. Reşedinţa împăratului se mută la Nara (710-794) la Kyoto (794-1869), iar o dată cu începutul epocii Meiji, la Edo care devine Tokyo. Înflorirea "Capitalei răsăritene", o dată cu cea a epocilor pe care le parcurge, se transformă treptat într-o mare metropolă. Între

Gara

Centrală

Tokyo

şi

Uchibaridari Avenue se întinde Palatul Imperial, înconjurat de o extraordinară grădină, cunoscută ca East Garden. Palatul Imperial este o oază de relaxare poziţionată în inima unui oraş care nu doarme niciodată.

Palatul este înconjurat de parcuri exotice cu iazuri, cascade şi case istorice. În timp ce Palatul poate fi vizitat doar de două ori pe an, pe 2 ianuarie şi pe 23 decembrie (ziua de naştere a împăratului), grădina, cu aranjamentele ei specifice, este deschisă zilnic.

Nijubashi-mae este una dintre staţiile de metrou apropiate, prin care se scurg fluviile de turişti ce vin să o viziteze.

Tokyo, capitala Japoniei, este cea mai mare şi mai aglomerată metropolă din lume, un oraş al superlativelor cu o populaţie de peste 35 de milioane de locuitori.

Centrul este dominat de Sanctuarul Meiji, un complex de clădiri înconjurate de o pădure luxuriană.

50 | P a g e

Cel mai vechi templu de aici este Senso-ji, simbolul Tokyo-ului şi locul unde turiştii pot cunoaşte cultura locală.

Simbolul modern al metropolei sunt zgârie-norii din Nishi-Shinjuku, iar din Tokyo Tower, care măsoară 333 metri înălţime, poate fi văzut întregul oraş.

Fosta capitala imperiala, Kyoto, păstrează tradiţiile moştenite din străbuni de la shoguni, geishe şi samurai. Este oraşul templelor, al palatelor, al grădinilor de poveste şi al caselor cu podea-saltea de bambus numită tatami.

51 | P a g e

Templul Meiji Jingu, construit în 1920, în memoria împăratului ce a dat numele celei mai înfloritoare epoci, Meiji, a devenit simbol, loc al pelerinajelor naţionale, al rugăciunilor pentru pace şi prosperitate. Ars în al doilea război mondial, a fost reconstruit în 1958, prin eforturile unite ale tuturor japonezilor, admiratori deopotrivă ai împăratului Meiji şi ai împărătesei Shoken. În fiecare an, pe data de 3 noiembrie are loc aici festivalul dedicat zilei de naştere a împăratului.

Templul principal, în stil "Nagarezukuri", se ridică deasupra pădurii Yoyogy, în care sunt presărate temple secundare, cu arhitectură îmbinată armonios (Trezoreria, Coridorul rugăciunilor, ce poate cuprinde peste 1000 de credincioşi), şi păstrează, alături de gradina cu irişi, vechea atmosferă din jurul împăratului.

Castelul Himeji

Todai-Ji Hall, Nera

Umeda Sky Building, Osaka

Aspectul actual al oraşului este destul de neobişnuit pentru o mare metropolă. Japonia este zguduită zilnic de şocuri seismice, dar cele cu intensitate mică au o frecvenţă ridicată - cea mai mare întâlnită pe glob. Periodic însă, Capitala este zguduită şi de seisme puternice. Cum acesta oferă adăpost unui furnicar impresionant de oameni şi utilizeză reţele de infrastructuri sofisticate, ea a fost nevoită să se adapteze acestor condiţii. Pe măsura creşterii oraşului, casele mici, din materiale uşoare (diferite produse din lemn şi plastic), căzute sau avariate de cutremure (dintre care cel mai mare a fost în 1923), dar şi la bombardamentele din 1942-1945, au fost înlocuite de îndrăzneţii zgârie-nori.

Aceştia au dat naştere, în principal, cartierului Shinjuku, care a început să "crească" din 1968. Primul a apărut Ksumigaseki Building, cu 36 de etaje, ca o dovadă concludentă a inteligenţei şi spiritului tenace al japonezilor, care au reuşit să găsească soluţii de locuire într-un spaţiu atât de mic şi atât de nestatornic. Arhitectura actuală este o îmbinare a acestor case, mici şi vechi, ce poartă peceta trecutului local, dintre care răsar zgârie-norii cu aspect atât de american.

Ginza District, Tokyo

52 | P a g e

53 | P a g e