REGELE MIHAI
Nici o altă persoană nu simbolizează mai bine tragedia românilor din ultima jumătate de secol, decât Regele Mihai. El s-a născut să devină un mare rege.
“Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa”, este unul dintre mesajele pe care Regele Mihai a dorit să îl transmită românilor. Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena a Greciei. Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei șamd. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Naşterea unui nou principe a fost vestit în toată ţara prin salve de tun. Acest eveniment asigura întărirea dinastiei şi implicit a instituţiei monarhice. Iată cum anunţa regele Ferdinand venirea pe lume a lui Mihai: " Ferdinand I prin graţia lui Dumnezeu şi voinţă Naţională Rege al României. La toţi de faţă şi viitori sănătate! Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elena a României a dat naştere unui fiu care a primit numele de Mihai. Sunt încredinţat că întreg poporul român care atât în clipele de bucurie ca şi în cele de griji a fost întotdeauna sprijinul tronului şi Dinastiei va sărbători cu însufleţire fericitul eveniment împreună cu mine şi Familia mea. Dragostei poporului meu prea iubit încredinţez pe principele nou născut. Dat la Palatul Regal în ziua de 26 octombrie 1921. Regele Carol al II-lea alături de fiul său Mihai
Mihai alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea, şi Regina mama, Elena a Greciei, 26 octombrie 1932
Ilustratia cu momentul in care Regele Mihai primeste onoruri la varsta de 5 ani, avand-o alaturi pe Regina mama, Elena a Greciei.
A fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Singurul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al doilea Război Mondial, a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său, Ferdinand, şi în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). A fost detronat de tatăl său, după doar trei ani; a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea.
Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu). Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate.
Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență.
După venirea pe tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930 şi după plecarea regineimamă în exil, Mihai a rămas în grija tatălui.
În adolescenţă, Principele Moştenitor a urmat cursuri de sport şi a început pregătirea militară. La vârsta de şaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata română. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă.
Regele Carol II şi fiul său Mihai, la campionatul militar de schi de la Predeal, 4 februarie 1932
Mihai împreună cu bunica sa, Regina Maria
INSTALAREA LUI MIHAI CA REGE În 1925 starea de sănătate a regelui Ferdinand era fragilă, și acesta a murit în iulie 1927, de cancer intestinal. În consecință, Mihai i-a succedat la tron bunicului său. La scurt timp a murit însă și Ionel Brătianu, conducătorul Partidului Național Liberal, și, dintre frații săi, cel mai versat politician. Astfel, prima venire la putere a lui Mihai a stat sub semnul slăbirii autorității celui mai important partid politic de până atunci.
Mihai, Elena și Regina Maria
Prima domnie (1927-1930) Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.
Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”. Decretul emis de Mihai la 6 septembrie 1940, prin care Antonescu căpăta puteri depline în calitate de "Conducător al Statului Român", conținea o prevedere importantă: Regele numea pe primul ministru.
A doua domnie (1940-1947) Mihai I și Ion Antonescu în 1941
A doua domnie a regelui Mihai începea la 6 sept.1940, într-o perioadă deosebit de nefastă pentru poporul român, care, deşi nu era implicat în noul război mondial, resimţea din plin loviturile marilor imperii asupra României. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oțel și uns rege de patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940.
La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului militar sovietic, regele Mihai a fost silit să accepte un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, primministru fiind numit Petru Groza. Guvernul Groza a fost un guvern minoritar, acceptat numai în urma promisiunilor britanice și americane de a menține un regim democratic în România chiar și în cazul în care sunt îndeplinite cererile politice ale Rusiei. Guvernul era controlat de Frontul Național Democrat, dominat de comuniști. La 21 august 1945, fiind martor la abuzurile frecvente comise de guvernul comunist Groza (în fapt, un guvern-marionetă al ocupanților militari sovietici), regele i-a cerut demisia. Pentru prima dată în istoria constituțională modernă a României, un guvern a refuzat să dea curs cererii suveranului de a demisiona. Refuzul lui Groza de a demisiona la cererea Regelui a fost o încălcare flagrantă a Constituției din 1923, recunoscută drept lege fundamentală...pentru că aceasta îi dădea Regelui puterea de a numi și demite miniștri.
Abdicarea mit şi realitate Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru mulţi contemporani ai epocii. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est.
Regele Mihai îl anunţa pe Petru Groza că e de acord cu abdicarea: “N-am avut copilărie, tinerețe și mama va trebui să înțeleagă”
Regele Mihai, mama sa, şi premierul comunist Petru Groza
Există însă relatări contrare asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, primministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time" scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală.
Regina Ana şi Regele Mihai s-au căsătorit în 1947, la Atena
Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima oară în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh. Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire. Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea reginei Elisabeta.
Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârşitul anului 1948 la vila Sparta, locuinţa Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956. Pentru a-şi câştiga existenţa, Regele şi Regina au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie. Familia Regală s-a întors în Elveţia în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraş de pe malul lacului Léman, la câţiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci şi cinci de ani şi tot aici se află, pentru moment, casa familiei.
Viața în exil i-a pus multe momente dificile, dar suveranul le-a depășit, fiind convins că nu trebuia să țină la ”etichetă”, ci să muncească pentru a-și întreține familia. Deoarece numele său înscris în actul de naștere era Mihai, fără altă precizare, și-a adăugat în cartea de identitate și pe cel de România, devenind Mihai de România. A continuat să întrețină relații cu familiile domnitoare europene, dar un monarh în exil nu prezenta un mare interes, fiind tratat adesea ca o ”rudă săracă”. Devenit persoană particulară, regele Mihai a practicat diverse meserii, între care pilot de încercare la o firmă americană cu sediul în Elveția și broker, reprezentând o casă grecoamericană din Wall Street.
În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai târziu, a înfiinţat o companie de electronică şi de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu. Din biroul său de la Versoix şi, începând cu 2001, din cel de la Bucureşti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei în NATO şi în Uniunea Europeana. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piaţă, păstrarea culturii naţionale, respectarea adevărului istoric, respectarea şi garantarea proprietăţii private, consolidarea statului de drept şi a democraţiei în ţara noastră. Regele Mihai şi Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elvetia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele Lor publice, Majestăţile Lor au ales să fie alături de cei dragi fie la Castelul de la Savârsin, fie la Palatul Elisabeta.
Pentru recunoașterea meritelor sale în victoria Aliaților și în scurtarea războiului, regelui Mihai i-au fost conferite înalte decorații atât de către americani, cât și de către sovietici. La 19 iulie 1945, printr-o ceremonie desfășurată în Sala Tronului, regelui i-a fost decernat Ordinul Victoriei, cea mai înaltă decorație militară sovietică. Un an mai târziu, în 1946, regele Mihai a primit din partea Statelor Unite Legiunea de Merit în grad de Comandant Șef. În brevetul de decorare, semnat de, președintele american Harry S. Truman se arată că: „Majestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepțional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Națiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste.
A încetat din viaţă în ziua de 5 decembrie 2017 la reşedinţa privată din Elveţia.
Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate şi demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simţi mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificaţie deosebită pentru naţiunea noastră. Amintirea Majestăţii Sale va rămâne mereu vie.