Orizonturi 44 / 2018

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XLIV

ianuarie-aprilie 2018

R EDACȚIA

Cuprins

REDACțIA Director Pr. prof. Cristinel Sociu Redactor coordonator Prof. Monica Grosu Redactori: Prof. Ciprian Mihoc, prof. Angela Dămoc, prof. Gabriel-Avram Ștefănucă, prof. Irimia Bogdan, prof. Mihaela Pal, Daniel Mîrț (clasa a XI-a A), Mircea Alexandru Dănuț (clasa a XI-a A), Cornel Iștoc (clasa a XI-a A), Narcis Miclăuș (clasa a XII-a A) Tehnoredactare Ovidiu Bișog Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Tel./fax: 0233/741421 liceulfranciscan@yahoo.com www.liceulfranciscan.ro ISSN 2359-7356 Editura Serafica Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

EDITORIAL Domnul a înviat cu adevărat, aleluia! – Pr. Cristinel Sociu . . . .

3

RELIGIE. SPIRITUALITATE Jertfa supremă a lui Isus Cristos – Adelin Cătău . . . . . . . . . . . . „Semn sfânt” anul 2018 are! – Sergiu Eusebiu Hîrja . . . . . . . . .

4 5

DIALOG ÎNTRE GENERAțII Interviu cu pr. Bogdan-Cristian Mârț – Narcis Miclăuș . . . . . .

6

ȘTIINțĂ. ARTĂ. EDUCAțIE Sfânta Fecioară de la Guadalupe – minune demonstrată științific – Mircea Alexandru Dănuț . . . . 8 Personalități basarabene ale Marii Uniri: Constantin Stere – Amalia Pelin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Aspecte din istoria monarhiei în Marea Britanie – Iulian Sărățanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Francofonia – Cornel Iștoc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 PAGINA ABSOLVENțILOR Azi – acel mâine de care ne-am temut ieri – Robert Claudiu Lazarovici . . . . . . . . . . . . .

Farmecul anilor de liceu – Narcis Miclăuș . . . . . . . . . . . . . . . . . În cubul de amintiri – Petru Tulbure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

O oprire pe drumul vieții… – Daniel Ciobanu . . . . . . . . . . . . . . Început, sfârșit și de la capăt – Prof. Monica Grosu . . . . . . . . . .

Final de liceu, nou început de drum – Prof. Aurelia-Cristina Balașcă . . . . . .

Privind în urmă... – Daniel Mîrț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Gânduri de bine – Pr. prof. Cristinel Sociu . . . . . . . . . . . . . . . . .

16 17 18 19 20 22 24 25

CRONICA LICEULUI – Daniel Mîrț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 OFERTA EDUCAțIONALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

2

Orizonturi * nr. XLIV

E DITORIAL

Domnul a înviat cu adevărat, aleluia! „Atunci ei le-au spus: De ce-l căutați pe Cel Viu printre cei morți? Nu este aici. A înviat. Amintiți-vă ce v-a spus pe când era încă în Galileea: Fiul Omului trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoși, să fie răstignit, iar a treia zi să învie. Atunci și-au amintit de cuvintele lui” (Luca 24,5-8).

După ce am parcurs timpul Postului Mare, reflectând, meditând și trăind din plin îndemnul „convertiți-vă și credeți în evanghelie” (Mc 1,15), cred cu tărie că suntem pregătiți pentru a sărbători și a marca, așa cum se cuvine, marele eveniment al creștinătății, Învierea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Cristos. În noaptea învierii, am văzut cu toții cum, la început, domnea în biserică un întuneric total, imagine a întunericului în care se zbate omenirea lipsită de Cristos, lipsită de revelarea lui Dumnezeu. Apoi, la un moment dat, din lumina lumânării pascale, simbolizându-l pe Cristos, toți credincioșii au primit lumina pe care o răspândește Biserica asupra întregului pământ cufundat în întuneric. Învierea este lumina cea mare pentru întreaga lume: „Eu sunt lumina lumii” (In 8,12), spune Mântuitorul, lumina fiecărei epoci, a fiecărei societăți, a fiecărui om. Niciodată în istoria umanității nu a fost un anunț mai impresionant decât ianuarie-aprilie 2018

cel din dimineața Paștelui. Cristos a înviat cu adevărat! Învierea lui Isus ne arată că Dumnezeu nu-i abandonează niciodată pe ai Săi. Isus ne cheamă, de multe ori, pe nume, cu un accent de neconfundat.

El este foarte aproape de fiecare dintre noi. Împrejurările exterioare, poate lacrimi de durere, ca în cazul Mariei Magdalena, provocate de tulburare, de decepții, de suferințe, de disperare, să nu ne împiedice niciodată să-l vedem pe Isus care ne cheamă. Crucea și învierea deschid porțile unei vieți în mod absolut reconciliată cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine.

Trupul înviat al lui Isus este liber de toate aversiunile care lovesc existența noastră, căreia moartea îi este cel mai puternic semn; „Știm că Isus Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui” (Rom 6,9). În moarte se manifestă păcatul și finitudinea noastră. Învierea proclamă și revelează divinitatea glorioasă a umanității lui Isus. Învierea lui Isus este situată într-o perspectivă personală și universală, nu este doar un fapt cu totul excepțional, închis în el însuși, ci este un eveniment orientat spre viitor, care deschide

întreaga lume spre viitor. Învierea sa inaugurează începutul unei omeniri noi și a unui nou sens pentru întreaga existență.

Odată cu trecerea anilor, riscăm să ne pierdem amintirile, dar nu trebuie să ne temem, căci Domnul ne arată întotdeauna drumul. Învierea Mântuitorului ne invită pe toți să ne întoarcem pe urmele pașilor noștri, spre locul primei chemări, a primei întâlniri cu El, pentru a-l contempla acum cu speranța dată de siguranța victoriei. Trebuie să ne reîntoarcem ca să retrăim experiența din trecut, cu toată convingerea că drumul parcurs a avut sens. Învierea lui Isus Cristos este în stare să schimbe lucrurile din interior, să ne schimbe inima. Trebuie să nu lăsăm niciodată ca dezolarea să ne pătrundă în vreun fel în suflet, din motive, de multe ori, aparente.

Speranța pe care sărbătoarea Paștelui o exprimă nu este o utopie și nu are nimic de împărțit cu mitul. Pentru prima dată în istoria umanității este afirmat în mod absolut că fiecare poate ieși din umbra disperării și a morții pentru a pătrunde în lumina speranței și a credinței pe drumul către învierea de apoi.

Pr. Cristinel Sociu

3

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Jertfa supremă a lui Isus Cristos Originea jertfelor stă în strânsă legătură cu religia, a cărei menire este aceea de a-l pune pe om în legătură cu Dumnezeu, izvorul vieții. În Vechiul Testament, cea mai înaltă formă a cultului extern este jertfa, prin care credinciosul recunoaște atotputernicia lui Dumnezeu și dependența sa față de Creator.

Erau două tipuri de jertfe: una cu vărsare de sânge și alta de alimente. Jertfele sângeroase constau în jertfirea animalelor și păsărilor curate, domestice: vițel, berbec, oaie, țap, capră, ied, turturele sau pui de porumbel, care purtau vina și pedeapsa în locul păcătosului și acopereau păcatele lui prin sângele vărsat (Lev 17,5.11). Principiul jertfei începe cu Gen 3,21, când Dumnezeu jertfește primele animale, continuă cu jertfa lui Abel, Noe sau cu cele ale patriarhilor, însă Legea ceremonială, dată de Dumnezeu lui Moise și înregistrată în cartea Levitic, aduce principiul „substituirii” (adică cineva să poată muri în locul păcătosului) mai aproape de adevăratul lui înțeles: „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In 1,29). Prin sângele jertfei, Dumnezeu acorda iertare păcătosului și ridica pedeapsa. Astfel, s-a instituit Ziua Ispășirii care să asigure o jertfă cuprinzătoare pentru toate păcatele care puteau fi ispășite prin jertfele aduse în cursul anului anterior, era îndepărtată mânia

4

lui Dumnezeu și era menținută comuniunea cu EL (Lev 16,30-34).

Pentru noi, creștinii de astăzi, pare dificil să înțelegem pe deplin semnificația jertfei de ispășire din vechime, mai ales că era cu sânge. Jertfa s-a cerut să fie cu

sânge, ca să poată înlătura păcatul și consecințele acestuia, deoarece prin sânge, după concepția iudaică, se înțelege principiul vieții: „După Lege, aproape toate se purifică prin sânge și fără vărsare de sânge nu există iertare” (Evr 9,22). Aceste jertfe arătau spre Cristos, adevăratul „Miel a lui Dumnezeu”, Jertfa supremă și universală. Deoarece jertfele de animale erau un simbol al jertfei desăvârșite a lui Cristos pentru păcat și și-au găsit împlinirea în jertfa de Sine a Lui, după moartea sa pe cruce nu mai este nevoie de jertfele de animale. Isus și-a vărsat propriul sânge pe altarul crucii pentru păcatele noastre, ale tuturor. S-a sacrificat pe Cruce pentru tine, pentru mine pentru noi toți, pentru că ne-a iubit și ne iubește necondiționat. Față

de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Cristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică așteaptă răspunsul dragostei noastre.

Jertfa Mântuitorului Isus Cristos, la care participăm la fiecare Liturghie, jertfă care a adus în existența noastră puterea Învierii, este un dar care ne responsabilizează. Jertfa lui așteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi.

Sacrificiul suprem al lui Isus ne învață și pe noi că adevărata jertfă trebuie să-și aibă izvorul în iubire.

Doar iubind vom înțelege adevărata valoare a sacrificiului. Doar în iubire vom găsi adevăratul motiv pentru a renunța la timpul nostru în favoarea celuilalt și astfel el va deveni timp divin.

Schimbând ceva în viața noastră, iubirea lui ne va conduce la diferite sacrificii mici: renunțarea la o bucată de pâine pentru cel flămând, la un strop de apă pentru cel însetat, la o clipă din viața ta pentru cel care are nevoie de tine... John Galsworthy spunea: ,,Măsura dragostei noastre este măsura sacrificiilor noastre”.

Prin aceste sacrificii aducem mulțumirea cuvenită Celui care ne-a iubit și ne iubește în continuare, nu pentru că suntem buni, ci pentru că vrea să devenim buni.

De cele mai multe ori uităm de Dumnezeu, de îndatoririle față de El, refuzăm să punem în valoare darurile obținute prin jertfa sa. Nu avem altă nădejde decât prezența vie și lucrătoare a lui Cristos cel înviat în noi!

Adelin Cătău, clasa a XI-a A

Orizonturi * nr. XLIV

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

„Semn sfânt” anul 2018 are! Întreaga Biserică locală împreună cu Provincia Fraților Minori Conventuali din România au primit cu bucurie vestea recunoașterii martiriului slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal, laică, aparținând Ordinului Franciscan Secular.

Născută la 7 decembrie 1935, la Nisiporești, județul Neamț, ea a fost ucisă din ură pentru credință, la 24 august 1958, la Hălăucești, județul Iași. Ea este astfel prima femeie româncă, prima tânără româncă și primul laic român ridicat la cinstea altarelor de Biserica Romano-Catolică. Este, totodată, al doilea membru beatificat al Ordinului Franciscan din România, după fericitul Ieremia Valahul.

Această veste primită de la papa Francisc încununează strădania comisiei constituite la nivelul Diecezei de Iași și deschide izvorul harului divin miilor de credincioși care s-au unit și se vor uni cu Dumnezeu prin mijlocirea slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal.

Cunoaștem cu toții expresia: Nimic nu este întâmplător. Suntem în plin an pastoral dedicat tinerilor și iată că o tânără de numai 23 de ani ne este propusă drept model de curăție, de credință, de jertfă. Astăzi, când mulți dintre noi, tinerii, riscăm să ne pierdem echilibrul sufletesc, ne este propus un „semn sfânt” care să ne trimită spre orizonturile veșniciei. O persoană care a ianuarie-aprilie 2018

trăit în feciorie până la sfârșitul vieții, primind pe lângă cununa fecioriei și coroana neveștejită a martiriului. Viața și martiriul ei reprezintă o mărturie autentică de credință, o credință vie, dinamică și responsabilă.

Una dintre tentațiile noastre, ale tinerilor, este să spunem și să credem că mai avem mult timp până la moarte, că aceasta nu este în „lista noastră de priorități” etc.

Desigur că ne amăgim pe noi înșine, deoarece, uitându-ne în jurul nostru, realitatea este cu totul alta. Un mare sfânt din primul mileniu creștin, sfântul Ambroziu, spunea: „Fiecare vârstă este matură pentru Cristos”.

Dăruirea vieții lui Cristos, ca și urcușul spre sfințenie, nu cunoaște vârstă. Acesta este îndemnul adresat nouă, tinerilor, de Veronica Antal, astăzi, când în multitudinea de informații, de fake news, pierdem ușor direcția vieții și ne îndepărtăm de Adevăr.

Curăția Veronicăi Antal a fost pecetluită cu martiriul. Ne bucurăm și noi, românii, de o Maria Goretti, care, susținută de harul ceresc, cu voință puternică și

generoasă, și-a sacrificat viața numai să nu piardă gloria fecioriei. Altfel spus, Veronica Antal și-a trăit cu responsabilitate credința primită în dar din partea lui Dumnezeu și a Bisericii.

Din perioada sfinților martiri prunci nevinovați și până în prezent, ceata martirilor este mereu în creștere. Mulțimi de tineri și mărturisitori ai credinței jalonează istoria bimilenară a Bisericii. Veronica este și ea unul dintre acești „soldați” ai lui Cristos, care mijlocește pentru noi la tronul milostivirii divine.

Pentru noi, tinerii de azi, recunoașterea martiriului slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal, este fără îndoială o chemare și un sfânt prilej de aprofundare a vocației voastre, a fiecărui tânăr, la o viață care să devină un izvor de inspirație și de ajutor pe calea desăvârșirii proprii, în mijlocul poporului lui Dumnezeu. În acest an pastoral suntem invitați să descoperim valorile vieții, a chemării noastre pentru viitorul Bisericii și al lumii.

Este o ocazie de a ne cunoaște demnitatea și vocația nobilă pe care o avem și pe care toți doresc să o împlinim. Închei aceste considerații cu o scurtă rugăciune: Tată ceresc, dă-ne nouă, tinerilor de astăzi, tăria de a înfrunta provocările și ispitele lumii în care trăim și fă ca asemenea slujitoarei Tale, Veronica Antal, să ne păstrăm curăția, să fim semne vii, candele aprinse pentru a răspândi pretutindeni și oricând mireasma sfințeniei. Amin!

Sergiu Eusebiu Hîrja, clasa a XI-a A

5

D IALOG

ÎNTRE GENERAȚII

Interviu cu părintele Bogdan-Cristian Mârț • Părinte Bogdan, revista noastră și-a propus să continue seria dialogurilor cu foștii elevi ai liceului nostru. Întrucât vă numărați printre absolvenții acestui liceu, vă rugăm să ne împărtășiți câteva dintre experiențele pe drumul formării. Spuneți-ne câteva cuvinte despre originile sfinției voastre.

M-am născut în urmă cu 30 de ani, la 19 noiembrie 1987. Sunt originar din parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Pildești (Neamț) și provin dintr-o familie modestă, cu 4 copii, dintre care eu sunt cel mai mare.

• Când ați simțit chemarea de a deveni frate în Ordinul Fraților Minori Conventuali și ce v-a atras la acest ordin?

Evident că nu am simțit-o așa deodată, ci a venit pe parcurs. Și nici nu mi-am propus din prima să devin frate și preot franciscan, pentru că nici nu știam că există Ordinul acesta.

Aș spune că totul a început din momentul în care am ajuns să fiu ministrant, și asta se întâmpla pe când eram în clasa a IV-a.

Participând mai des la Sfintele Liturghii (cel puțin de două ori în timpul săptămânii și în fiecare duminică) și fiind aproape de preot, în jurul altarului, ușorușor m-am simțit atras de altar, dar mai ales de ceea ce făcea preotul la altar. Începuse să-mi placă din ce în ce mai mult. De multe ori mă gândeam, atunci când ajutam preotul la altar, cât

6

de minunat este să celebrezi Sfânta Liturghie! De aici s-a născut ideea de a deveni și eu preot, nu neapărat franciscan.

Mai târziu, spre sfârșitul clasei a VIII-a, un coleg de clasă, care știa de intenția mea de a deveni preot, mi-a propus mie și unui alt băiat să mergem la Liceul Franciscan din Roman. Și astfel s-a făcut că, în toamna anului 2002, am intrat la Seminar.

• Cum a fost începutul de drum, cum au fost anii de liceu?

Trebuie să recunosc faptul că, la început, am venit la seminar din curiozitate. Doream să văd cum e, pentru că nu mai auzisem până atunci de Seminarul Franciscan și de frați franciscani. Nu cunoșteam pe nimeni. Totul era nou pentru mine, iar în fața ochilor mei mi se deschideau noi orizonturi de formare umană, intelectuală și spirituală. Totul era diferit față de ce am învățat și trăit în școala generală: colegi noi, care proveneau din diferite zone ale țării, profesori noi, care aveau o metodologie aparte de a preda, cu totul nouă pentru mine, prin care își manifestau apropierea și prietenia față de noi, materii noi și destul de variate, preoți formatori care, pentru mine, la început, mi se părea că erau îmbrăcați într-un mod ciudat (în haină neagră și cu o „funiuță” cu trei noduri), dar care se îngrijeau și erau permanent alături de tine. Tocmai aceste lucruri m-au făcut din ce

în ce mai curios, și astfel am descoperit lucruri noi, bune, frumoase și de folos. Aici am auzit pentru prima dată vorbindu-se despre Sfântul Francisc, despre frații franciscani, despre modul cum trăiesc și cu ce se ocupă.

Prin programul pe care ni-l oferea Seminarul, am descoperit, ușorușor, câte ceva din spiritualitatea franciscană, lucru care a început să-mi placă și să mă atragă din ce în ce mai mult. De fapt, ceea ce m-a atras a fost modul simplu și frumos de a fi a-l preoților din Seminar, modul și felul lor de a se comporta cu noi și, nu în ultimul rând, felul lor de a trăi și a sta împreună, ca niște frați.

• Care sunt trăirile din timpul acestui lung drum al formării unui frate franciscan? Ați întâmpinat dificultăți? Ați avut momente de îndoială, de renunțare?

Drumul formării la viața consacrată și la preoție este un drum lung și destul de complex și astfel, în tot acest timp, ai parte de fel și fel de trăiri. Poți avea

Orizonturi * nr. XLIV

D IALOG parte de momente plăcute sau mai puțin plăcute, de momente frumoase sau mai puțin frumoase. Cu toate acestea, drumul formării este un drum deosebit, frumos, în care îți dezvolți partea umană, intelectuală și spirituală; un drum în care îl descoperi pe Cristos și te lași descoperit de El din ce în ce mai mult. Pe parcursul acestui drum nu ești singur, ci ești însoțit de preoții formatori și de îndrumătorii spirituali. Trebuie să recunosc faptul că am avut momente în care am întâmpinat anumite dificultăți, momente în care mă gândeam să renunț, momente în care am avut anumite îndoieli cu privire la viața pe care am ales-o, însă nu m-am lăsat „amăgit” de aceste ispite, ci am încercat mereu să mă încred în ajutorul și harul Domnului. E important ca privirea noastră să fie îndreptată mereu spre Cristos, ținta noastră să fie mereu El. • În ce an ați fost hirotonit și ce ați simțit în momentul primirii sfintei Preoții?

Am fost sfințit preot în ziua de 24 iunie 2015, o zi unică pe care nu o voi uita niciodată. A fost ziua în care am făcut pasul cel mai important din viața mea, ziua în care Domnul mi-a dăruit, fără niciun merit din partea mea, cel mai prețios dar, darul Preoției, ziua în care am avut parte de înalte trăiri spirituale, cu clipe de har și de binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Momentul rugăciunii de consacrare și momentul ungerii mâinilor mele cu uleiul sfințit vor rămâne în inima mea ca o confirmarea a faptului că sunt preot în veci. ianuarie-aprilie 2018

ÎNTRE GENERAȚII

• Ce misiuni v-au fost încredințate până acum?

Imediat după ce am terminat studiile de teologie, am fost trimis să fac o experiență pastorală în parohia „San Marco” din Roma (Italia), parohie care era gestionată de frați români. O parohie cu activități frumoase și diverse, atât pentru copii, adolescenți și tineri, cât și pentru adulți. Slujirea mea era aceea de a mă ocupa de grupul de ministranți și de un grup de copii care se pregăteau să înceapă cursurile pentru pregătirea la Mir. Din toamna anului 2016, m-am întors în România unde am primit o nouă slujire. Momentan sunt responsabil al Bibliotecii „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Franciscan din Roman.

• Care este secretul statorniciei, al ajungerii la capătul drumului ales?

Nu știu dacă există un secret anume. Fidelitatea joacă un rol foarte important: să fii fidel chemării pe care ai promit-o, conștient fiind că, dacă Dumnezeu te-a chemat la o astfel de slujire, tot El îți va da și harurile necesare pentru a fi statornic până la sfârșit.

• Dacă ar fi să o luați de la început, ați face aceeași alegere? În ciudat tentațiilor și a ofertelor de tot felul pe care societatea din ziua de astăzi le prezintă, eu aleg să rămân în continuare frate și preot franciscan. Prin acest mod de viață pe care l-am ales mă simt împlinit și cred că mi se potrivește cel mai bine. Restul ... e harul lui Dumnezeu și acțiunea Duhului Sfânt care lucrează!

• Vă rugăm să transmiteți un gând, un cuvânt de încurajare pentru tinerii seminariști

care se apropie de absolvirea liceului și care au temeri în a se angaja mai departe pe drumul spre sfânta Preoție. Încep prin a spune că în timpurile pe care le trăim acum, preoția este o opțiune curajoasă.

La început nu o vezi așa, însă pe parcurs îți dai seama că ești în fața unei provocări: trebuie să alegi mereu și mai degrabă trebuie să „îndrăznești” să fii preot. Dorința de a-i sluji pe oameni poate părea neobișnuită pentru o lume în care cei mai mulți sunt preocupați doar de ei înșiși. Atât Dumnezeu cât și lumea caută păstori după inima lui Isus, disponibili de a conduce mereu turma la „pășuni verzi” (Ps 22,2). A-l alege pe Dumnezeu pentru a rămâne cu El pentru tot restul vieții este o opțiune supranaturală, e ceva care te depășește. Această alegere te copleșește, nu-i poți rezista. Întrebarea care se pune este: îl alegi tu pe El sau te alege El pe tine? Dacă Dumnezeu te alege, nu poți să i te opui la nesfârșit, la un moment dat ajungi să spui: Iată-mă! Domnul știe întotdeauna cum să te cheme: suficient de tare ca să auzi și suficient de discret ca să rămâi liber și să poți refuza.

Curaj tuturor! Nu aveți nimic de pierdut. Abandonați-vă cu totul Domnului!

• Vă mulțumim pentru gândurile frumoase pe care ni le-ați împărtășit! Domnul să vă călăuzească fiecare pas și să vă ajute să duceți la îndeplinire fiecare misiune care vă este încredințată!

Narcis Miclăuș, clasa a XII-a A

7

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Sfânta Fecioară de la Guadalupe – minune demonstrată științific În dimineața zilei de 9 decembrie a anului 1531, un indian aztec (persoană care face parte dintr-o uniune de triburi din regiunea centrală a Mexicului) mergea pe drumul care ducea spre Ciudad de Mexico. Avea 48 de ani, se convertise și primise la botez numele de Juan Diego, iar acum mergea la mănăstirea Sfânta Cruce a franciscanilor, din marginea orașului Mexico, să asculte liturghia și să continue instruirea religioasă.

Trecând pe lângă colina Tepegac, aude un concert extraordinar de păsări: ecoul repeta melodiile ca o muzică cerească. De doi ani, de când îi murise soția, Maria Lucia, încreștinată și ea, nu mai dorea altceva decât să moară și să o reîntâlnească în cer. După ce a încetat cântecul, el a privit în jur, a auzit un glas care l-a chemat pe nume și care l-a invitat să se apropie.

Când a ajuns pe vârful colinei, o femeie de o frumusețe supraomenească i-a spus: „Află, Juan Diego, tu care ești unul din copii mei cei mai mici, că eu sunt Fecioara Maria, Mama Dumnezeului adevărat, Creatorul viu, Stăpânul cerului și al pământului. Doresc ca în acest loc să se construiască un sanctuar care să-mi fie consacrat, ca cei care mă caută să mă găsească și, de asemenea, eu să-mi pot arăta compătimirea și iubirea față de toți locuitorii țării tale”.

L-a trimis apoi la episcopul locului,

8

franciscanul Juan Zumárraga, să-i transmită dorința ei. Episcopul l-a ascultat, dar nu a crezut nimic, ba dimpotrivă, l-a ironizat.

Pentru a fi sigur că este vorba despre un fenomen supranatural, acesta i-a cerut un semn. De patru ori îi apare Sfânta Fecioară, de

Orizonturi * nr. XLIV

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE patru ori merge Juan Diego la episcop, îndurând de fiecare dată aceleași umiliri.

Descurajat fiind, i se plânge Sfintei Fecioare și îi spune să încredințeze această misiune unei persoane mai de vază, pentru că el este neînsemnat și nu este crezut. Nici minunile pe care le face Sfânta Fecioară nu zdruncină inițial necredința episcopului și a însoțitorilor săi.

A cincea apariție aduce victoria. În dimineața de 12 decembrie, țăranul găsește colina aparițiilor acoperită de un covor de flori multicolore, parfumate, cu rouă pe ele, și în special trandafiri. Preacurata Fecioară Maria îi spune: „Fiul meu, copilașul meu, du aceste flori episcopului. Spune-i din partea mea că aceste flori, acești trandafiri, sunt semnul voinței mele. Povestește-i cum ai cules aceste flori”. Cu un braț de flori ascunse în mantia sa, Juan Diego reușește să intre a cincea oară la episcop. Repetă mesajul în genunchi, apoi își desface mantia și lasă să cadă florile.

Episcopul rămâne descumpănit. În decembrie, în plină iarnă, nu se puteau culege de nicăieri flori.

Observă însă ceva și mai uluitor: abia căzute frunzele jos, iar pe interiorul mantiei unde fuseseră florile, apare o imagine foarte frumoasă a Sfintei Fecioare. Zguduit, episcopul reține mantia cu imaginea miraculoasă și o pune în capela sa.

A doua zi merge în procesiune cu clerul, sus pe colina aparițiilor; franciscanii poartă pe brațe mantia cu imaginea miraculoasă, băștinașii dansează, ianuarie-aprilie 2018

cântă din flaute și tambururi și umplu văzduhul cu petale de flori. În genunchi, episcopul promite să împlinească dorința Sfintei Fecioare. Vestea se răspândește, iar indienii se convertesc în masă, astfel încât misionarii nu mai dovedeau să boteze. În zece ani se încreștinează în jur de 8 milioane de indieni. Guadalupe, cu cele circa 20 de milioane de pelerini anual, e acum centrul spiritual și religios al Americii Latine.

Imaginea miraculoasă poate fi văzută și azi în sanctuarul de pe colina aparițiilor. Vizionarul a voit ca această colină să nu se mai numească Tepeyac, ci Guadalupe. În această imagine de pe mantia lui Juan Diego, cu o dimensiune de 1,43 x 0,55 m, poate fi admirată Maria cu un chip nobil, de culoare brunetă, cu mâinile împreunate. Douăsprezece raze îi încadrează capul, formând o coroană. Chipul acesta, desenat pe pânza grosolană de suman, exprimă, după atâtea secole, în culori vii, trăsăturile dulci, de o infinită duioșie și grațiile Sfintei Fecioare.

Toate analizele făcute din secolul XVII și până azi arată că e o pictură unică, extraordinară, umplută de enigme, inexplicabilă din punct de vedere uman, științific. Analizele din laboratoare arată că pictura nu conține niciun mineral cunoscut, vegetal sau sintetic, și totuși culorile se păstrează vii, cu toate că pânza a fost ținută veacuri la rând în aer liber. Racla de cristal în care e păstrată acum datează doar de la sfârșitul secolului trecut. Orice pictură pe bază de

ulei sau apă presupune o pregătire, o apretare a pânzei pe care se pictează. Ceea ce nu e cazul la pictura de pe sumanul lui Juan Diego, o minune egalată numai de giulgiul din Torino.

Oamenii de știință de la NASA au afirmat că materialul care formează culorile nu aparține niciunui grup de elemente cunoscute pe Pământ. S-a trecut o rază laser lateral peste țesătură și s-a constatat că acele culori plutesc la o distanță de zecimi de milimetru deasupra țesăturii, fără a o atinge. Fibra de agavă (nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din Mexic), care constituie pânza imaginii, nu poate dura mai mult de 20-30 de ani. Câteva secole în urmă, s-a pictat o replică a icoanei pe o pânză din fibră de agavă, însă aceasta s-a dezintegrat după câteva decenii. În aproape 500 de ani de la minune, icoana Mariei este la fel de rezistentă ca în prima zi.

Următorul aspect miraculos are legătură cu stelele de pe mantia icoanei. În 1983, dr. Juan Homero Hernández și pr. Maria Rojas Sánchez au descoperit că stelele de pe imagine corespund cu exactitate constelațiilor cerului de iarnă, de la 12 decembrie 1531, data apariției. Florile de pe tunica Sfintei Fecioare corespund vulcanilor din Mexic.

Porțiunea interioară a imaginii miraculoase reprezintă Pământul, iar mantaua turcoaz din exterior reprezintă Cerul. Este imaginea întâlnirii dintre Rai și Pământ.

9

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE Cel mai miraculos aspect este cel legat de ochii din icoană. Știința a descoperit că ochii Mariei dețin cele trei efecte de refracție a imaginii a oricărui ochi omenesc. În ochii Mariei, dr. Jose Tonsman, inginer NASA, a descoperit, în anul 1981, minuscule siluete omenești pe care niciun artist nu le-ar putea picta. Sunt două scene și amândouă se repetă în ambii ochi.

Imaginea a fost mărită cu ajutorul tehnologiei digitale și s-a constatat faptul că în ochii săi este reprodusă figura indianului Juan Diego, desfăcând pânza înaintea episcopului. În 1970, un optician japonez care examina ochii icoanei a leșinat. Când și-a revenit a spus că ochii sunt vii și că îl priveau. Mai mulți oftalmologi au depus mărturie că, deși sunt opaci, ambii ochi ai imaginii prezintă adâncime și se luminează sub oftalmoscop.

Aceștia au spus că „Ar fi imposibil să se producă cu vopsea asemenea reflexii perfecte în ochii ce oferă spațiu atât de puțin, cu Fecioara privind în jos și pe asemenea material aspru”.

Un alt aspect miraculos este fața Sfintei Fecioare. S-a remarcat faptul că, de la o anumită distanță, Sfânta Fecioară apare ca fiind de origine amerindiană, însă de la altă distanță apare de culoare mai deschisă a pielii, de origine europeană. Această trăsătură miraculoasă e menită să arate unitatea dintre cele două popoare, care se uneau atunci în adevărata credință a lui Cristos, în noua națiune care o înlocuia pe cea veche, diabolica cultură aztecă, în care se practica jertfa umană adusă zeilor.

10

Dr. Filip Callahan explică faptul că imaginea reușește să aibă acest efect (culori diferite, de la distanțe diferite), doar printr-o trăsătură miraculoasă întâlnită în natură, în coloritul penelor păsărilor, aripilor fluturilor și pe aripile externe ale cărăbușilor viu colorați.

Tot un aspect miraculos este și temperatura icoanei. Oricare ar fi temperatura din jur, imaginea rămâne la o temperatură constantă de 36,5 grade Celsius, adică temperatura normală a corpului uman. Unul dintre medicii care au analizat mantia și-a așezat stetoscopul sub panglica pe care o are Maria la brâu și a auzit bătăi ce se repetau ritmic la 115 pulsații pe minut, ca la un copil în sânul matern.

Lucrurile senzaționale legate de icoana miraculoasă de la Guadalupe sunt inutile, dacă nu reținem mesajul fundamental pe care Fecioara ni-l transmite: dragostea, predilecția Mariei se

îndreaptă spre categoria socială din care a făcut și ea parte, adică spre cei mici, umili, săraci, disprețuiți, călcați în picioare, spre cei care, chiar dacă greșesc din slăbiciune, se recunosc că sunt păcătoși. Privilegiații Maicii Domnului sunt oameni simpli: analfabeții, păstorii de oi, văcarii, copiii. Nu sunt nici episcopii, nici preoții, nici profesorii care predau la seminar și nici măcar seminariștii. De ce? Răspunsul și-l dă fiecare.

Fecioara Maria de la Guadalupe este protectoarea vieții și a copiilor nenăscuți, atât pentru că în aceste apariții ea apare însărcinată, cât și pentru că a făcut să dispară sacrificiile de vieți omenești (mai ales nou-născuți) în rândurile poporului păgân aztec.

Sfântă Fecioară Maria de la Guadalupe, roagă-te pentru noi!

Mircea Alexandru Dănuț, clasa a XI-a A

Orizonturi * nr. XLIV

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Personalități basarabene ale Marii Uniri: Constantin Stere În contextul geopolitic internațional de astăzi, aniversarea unirii Basarabiei cu România, moment care a marcat începutul unui an 1918 memorabil, are o încărcătură aparte. Spre deosebire de alte provincii românești, Basarabia de astăzi este încă ruptă din trupul țării, iar problema teritoriului dintre Prut și Nistru este una de actualitate și, de asemenea, o rană încă deschisă în conștiința națională.

La începutul anului 1918, primii care, după mai bine de 100 de ani, reveneau la ȚaraMamă au fost „frații basarabeni”.

Aceștia s-au aflat încă din 1812 sub stăpânire rusească, când teritoriul românesc dintre Prut și Nistru a fost anexat de Imperiul Țarist, în urma Păcii de la București, semnată cu Imperiul Otoman (la 16/28 mai 1812), ca urmare a războiului ruso-turc (1806-1812). Astfel, un teritoriu românesc de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate era cedat victoriosului Imperiu Țarist de către înfrântul Imperiu Otoman. În cei 100 de ani în care Basarabia s-a aflat sub stăpânire rusească, ea a trecut de la statutul de provincie la cel de gubernie, timp în care românii și-au pierdut treptat autonomia, au fost ținuți în sărăcie și supuși unui amplu proces de rusificare, fiindu-le impusă limba rusă la ianuarie-aprilie 2018

școală, în administrație și justiție, pentru a-și pierde identitatea și a nu se înfiripa o mișcare națională. Totodată, a fost încurajată foarte mult imigrația în Basarabia, din alte părți ale Imperiului Rus, tocmai pentru a rupe rădăcinile românismului.

Rusificarea mentală și etnică a lipsit populația de o elită conducătoare și o burghezie care să facă eforturi pentru emanciparea națională. Abia după 1900 au apărut personalități precum Alexis Nour, Emanuil Gavriliță, Constantin Stere, Ștefan Ciobanu, Alexei Mateevici sau Pantelimon Halippa.

Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, reprezintă punctul culminant al luptei naționale a românilor basarabeni, stăpâniți de peste un secol de Rusia. Elita politică basarabeană, care a făcut Unirea din 1918, are rădăcini în boierimea națională și în tânăra intelectualitate care s-a format la începutul secolului XX. Tinerii intelectuali, formați la universitățile din Kiev sau Moscova, au cunoscut, în marea lor majoritate, exilul în Siberia, deoarece au înființat societăți culturale naționale și au publicat în limba română.

Acestora, celor din prima linie, dar și patrioților anonimi, a celor din popor care au crezut în acest proiect național, le sunt dedicate aceste rânduri și, în

primul rând, lui Constantin Stere, o figură marcantă în galeria marilor personalități, care au avut o contribuție decisivă la făurirea României Mari, în anul 1918.

S-a născut în anul 1865, în Ciripcău, o așezare din județul Soroca al guberniei Basarabia, aflată în componența Imperiului Rus. Familia sa, provenind din pătura boierimii locale, era una înstărită, fapt care-i permite accesul la o educație inițială de bună calitate, el urmând liceul din Chișinău, unde aveau acces doar reprezentanții elitelor locale. În vremea liceului, tânărul Stere aderă la ideile lumii rusești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind adept al narodnicismului, un curent ce susținea că intelectualii și țăranii sunt cele două categorii care pot schimba societatea prin declanșarea revoluției, iar prețul pe care îl va plăti pentru aceasta a fost cel al deportării în Siberia, între anii 1886 și 1892. La întoarcerea din Siberia, familia sa decide că, pentru el, cel mai bine este să plece în România.

Această decizie avea să fie una

11

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE fericită, întrucât, sosit la Iași, Stere își desăvârșește studiile, absolvind Facultatea de Drept.

Obține în anul 1895 cetățenia română și își începe ascensiunea în viața culturală și politică a vechii Românii.

Ion I. C. Brătianu l-a remarcat în timpul unei vizite la Iași și astfel i s-a deschis drumul în viața politică a vremii, Partidul Național Liberal fiind formațiunea în care a activat pentru o perioadă a existenței sale. După o scurtă carieră în administrația locală, Constantin Stere este ales deputat, manifestându-se în Parlamentul României ca o voce puternică a timpului său. În 1906, fondează revista „Viața românească”, o prestigioasă publicație a timpului, în jurul căreia se grupează mari nume ale culturii românești: Mihail Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaș, Jean Bart.

Pentru Constantin Stere epoca neutralității a însemnat despărțirea de liberali și de Ion I. C. Brătianu și mutarea sa în tabăra germanofilă, militând fervent pentru ideea unirii Basarabiei cu patria-mamă. Izbucnirea revoluției ruse în octombrie 1917, disoluția imperiului și degringolada armatei țariste au pus capăt existenței imperiului rus și astfel, în acest context, Constantin Stere sosește în Basarabia, unde devine „omul care înclină balanța Unirii”. „Mărturisesc că sosirea domnului Stere se aștepta ca a unui semizeu, făcător de minuni. Și într-adevăr, dumnealui s-a arătat la culmea chemării”, scrie un

12

martor al epocii, Dimitrie Bogos.

Au avut loc peste 26 de întruniri la care Stere participă, argumentează, convinge basarabenii, cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier, de necesitatea actului Unirii cu România. „Cred că dl Stere niciodată în viața lui n-a fost așa de tare, așa de convingător, ca în seara de 24 martie. Clipe înălțătoare, clipe mărețe, care nu se vor uita niciodată în viață”, povestește același martor. „Unirea era în aer, însă meritul realizării ei și votarea din Sfatul Țării se datorează și lui Stere”, afirmă un alt basarabean.

Adunarea Sfatului Țării din 27 martie 1918, care a votat unirea Basarabiei, a început cu discursul lui Constantin Stere: „În viața unui om și în istoria unui popor nu sunt multe clipe ca acestea. Suntem chemați să luăm o hotărâre istorică... Astăzi noi declarăm drepturile revoluției pentru români, votând unirea”, a rostit Stere în fața unei asistențe emoționate. Cu siguranță, acesta a fost cel mai important moment al vieții lui Constantin Stere, iar el s-a ridicat la înălțimea misiunii sale. Putem spune că și datorită lui, Basarabia s-a unit cu România în 1918.

Constantin Stere a rămas o voce importantă a vieții politice și culturale din România Mare până la moartea sa, survenită în vara anului 1936, la conacul său de la Bucov, județul Prahova.

Marea Unire nu a fost „un accident fericit”, nici o acțiune pornită din ambiția unui mănunchi de oameni politici, ci a fost produsul unor aspirații

largi, cu rădăcini adânci în trecut, intensificate spre finalul secolului al XIX-lea prin efortul intelectualilor români din Transilvania, Basarabia și Bucovina și susținute constant de elitele culturale și politice din Regatul României.

Pentru a-l parafraza pe Nicolae Bălcescu, prăbușirea imperiilor a fost ocazia, iar nu cauza unirii românilor într-un singur stat.

Trebuie reținut că unirea provinciilor istorice românești cu România s-a făcut, poate nu întâmplător, în ordine inversă desprinderii lor din spațiul etnic românesc. „Unirea de la 1918 a reprezentat cel mai înalt act de voință națională înfăptuit vreodată de români. El ne-a pus la adăpost identitatea, ne-a organizat viața națională și ne-a conferit rațiuni pentru existența noastră în viitor. Bine și drept este – așa cum fac toate popoarele civilizate – să dăm sărbătorii naționale solemnitate și frumusețe, evidențiind, mai ales pentru copii și tineri, marea sa însemnătate”.

Unirea din 1918 a fost cel mai reușit proiect de țară de până acum, dar nu s-a făcut de la sine. În contextul actual, putem să învățăm ceva din acest exemplu?

Oare suntem capabili să ne ridicăm la înălțimea acelei generații? Răspunsurile la toate aceste întrebări și la multe altele depind doar de fiecare dintre NOI, așa cum spunea președintele Academiei Române, Ion Aurel Pop. Amalia Pelin, clasa a X-a B

Orizonturi * nr. XLIV

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Aspecte din istoria monarhiei în Marea Britanie Britania sau Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, după denumirea oficială, nu este formată doar dintr-o singură țară. Ea este alcătuită din patru țări: Anglia, cu capitala la Londra, Țara Galilor, cu capitala la Cardiff, Scoția, cu capitala la Edinburgh, și Irlanda de Nord, cu capitala la Belfast.

Cu toții știm că teritoriul Angliei este format din mai multe insule. Până în anul 7000 î.e.n., acestea erau acoperite de gheață.

Când gheața s-a topit, nivelul mării a crescut, iar Britania a devenit o insulă. Iulius Cezar și romanii au invadat teritoriul britanic, mai puțin Irlanda, în anul 55 e.n. Timp de 367 de ani, zona a fost marcată de pace și

Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip, duce de Edinburgh

prosperitate, romanii construind aici un sistem complex de drumuri și îmbunătățind rezervele de apă. După plecarea lor, în secolul 5 e.n., insulele britanice au fost martore la valuri de invazii, care au adus conflicte, bogății și destin, contribuind în același timp la înflorirea artelor, a limbilor vorbite și a destinelor oamenilor din Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda.

Monarhia este cea mai veche formă de guvernare din Marea Britanie. Într-o monarhie, regele sau regina reprezintă capul statului. Monarhia britanică este o monarhie constituțională. Asta înseamnă că în timp ce suveranul

Palatul Buckingham ianuarie-aprilie 2018

este șeful statului, puterea legislativă revine parlamentului ales.

Ca șef al statului, monarhul își asumă datorii constituționale și reprezentative, care au fost dezvoltate de-a lungul a o mie de ani.

Vreme de secole, țara a fost o colecție de regate mai mici. Danezii au reușit doar în parte să unească teritoriul sub Imperiul Mării de Nord. Ultima invazie a fost în anul 1066, când William, duce de Normandia, răstoarnă șase secole de domnie anglosaxonă în Anglia. Este momentul în care, pentru prima dată, limba franceză este vorbită la curtea britanică. Foarte probabil, cuvintele de origine franceză care s-au păstrat în vocabularul englezesc sunt din această perioadă. Totodată, el remodelează sistemul de conducere adoptându-l pe cel feudal din Normandia, Anglia devenind proprietatea elitei vorbitoare de franceză. Astfel, Britania devine monarhie și va avea regi și regine pentru mai bine de o mie de ani. Autoritatea lor a fost amenințată, secole la rând, de către nobilimea sau baronii care aveau o influență

13

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Teritoriile care au fost la un moment dat sau altul parte a Imperiului Britanic.

Regatul Unit și Teritoriile de peste Mări sunt subliniate în roșu.

puternică. În 1215, aceștia îl forțează pe Regele John să semneze un document, intitulat Magna Carta, care îi limita foarte mult puterile.

Un loc important în istorie îl ocupă Casa Tudorilor, care, vreme de două secole, conduce în mod controlat țara și rupe legătura cu Roma, prin Henry al VIII-lea, având rezultat reforma bisericii. Regina Elisabeta I (1533-1603) reușește să rezolve problema dușmăniei dintre Anglia și Scoția, alegându-l pe verișorul ei scoțian, James, să o urmeze la tron, devenind astfel rege al Angliei și Scoției în același timp. Este momentul de domnie al Casei Stuart, care crede în dreptul ei divin de a conduce. Domnia acestei case a avut influențe asupra unificării parlamentului, dezvoltării protestantismului, protestantism și constituție. În 1642, izbucnește războiul dintre Regele Charles I

14

și parlament. Regele este executat în 1649 și, vreme de 11 ani, monarhia este abolită până la întoarcerea pe tron a fiului acestuia, Charles al II-lea.

O creștere a puterii Britaniei are loc între 1688 și 1815. Cu Anglia și Țara Galilor unite cu Scoția, teritoriul britanic crește într-o națiune comercială puternică. Aceasta dobândește teritorii noi, piețe de schimb și surse de materie primă, inaugurând astfel Revoluția Industrială. În secolul XIX, Marea Britanie domină lumea cu un imperiu condus de Regina Victoria și construit pe potență industrială și economică. Amenințarea unui război mondial umbrește orizontul strălucitor al perioadei edwardiene, martora inovației, dreptății și speranței la începutul secolului XX. În perioada modernă, națiunea britanică bogată, mândră și puternică luptă în două războaie

mondiale, își pierde imperiul și influența globală.

Regina Elisabeta a II-a este monarhul constituțional actual din Marea Britanie. Domnia ei este mai mult simbolică. Ea reprezintă Britania în vizite oficiale și la ceremonii. Este regină a 16 foste colonii britanice, printre care se găsesc Australia, Canada și Noua Zeelandă. Din punct de vedere politic, regina este neutră. Totuși, ea are dreptul de a fi consultată și de a sfătui și avertiza miniștrii. Celelalte puteri sunt în exercițiul guvernului. Mai exact, puterea de a proclama legi, de a premia cu onoruri, de a semna tratate și de a declara război. Această „prerogativă regală” a fost mereu subiectul controverselor, deoarece conferă guvernului puterea de a lua decizii fără a mai consulta parlamentul în prealabil.

Iulian Sărățanu, clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XLIV

Ș TIINȚĂ . A RTĂ . E DUCAȚIE

Francofonia Cuvântul „francofonie” a fost conceput de către geograful Onésime Reclus (1837-1916), care s-a gândit să clasifice locuitorii Terrei în funcție de limba pe care o vorbeau în cadrul familiei sau a relațiilor sociale. Acest lucru l-a determinat să creeze termenul de francofonie („Francophonie”), desemnând astfel ansamblul populațiilor ce se exprimau în limba franceză. Francofonia este un fenomen politic, social, geografic și cultural.

Limba franceză continuă, de fapt, să ocupe în lume un loc important, fiind limbă maternă, limba a doua sau limbă de comunicare. Aceasta este, alături de limba engleză, singura limbă vorbită pe cele cinci continente și rămâne limba de lucru a organizațiilor internaționale în Europa, iar în Africa ocupă un loc privilegiat în Organizația pentru Unitatea Africană (OUA).

Scriitorii sunt cei care inițiază procesul, în 1926, creând Asociația scriitorilor de limbă franceză (Adelf), urmați de jurnaliști, care s-au regrupat, în 1950, în cadrul Uniunii Internaționale a Jurnaliștilor și presei de limbă franceză (în prezent Uniunea presei francofone). În 1955, o comunitate a radiourilor publice francofone lansează Radio France, Radio Suisse Romande, Radio Canada și Radio Belge francofon. Această comunitate oferă astăzi unui public tot mai numeros, programe comune, difuzate simultan pe undele radio din țările membre, contribuind astfel la întărirea mișcării francofone în întreaga lume. În 1960, prima instituție interguvernamentală francofonă ianuarie-aprilie 2018

se naște în urma Conferinței Miniștrilor Educației (Confemen), care cuprindea inițial 15 țări.

Această conferință ministerială are acum 41 de state și guverne membre. Aceasta se întrunește o dată la doi ani pentru a trasa direcțiile în materie de educație și formare în serviciul dezvoltării. „În urma colonialismului, am găsit acest instrument minunat, limba franceză”, îi plăcea să repete poetului Léopold Sédar Senghor, fostul președinte al Senegalului. O formulă care reflectă filozofia părinților fondatori ai Francofoniei instituționale care insistă pentru folosirea limbii franceze în serviciul public, vizând solidaritatea, dezvoltarea și înțelegerea internațională, prin dialog continuu și permanent al civilizațiilor.

Acesta este scopul semnării la Niamey, la 20 martie 1970, de către reprezentanți ai 21 de state și guverne, a Convenției de instituire a Agenției pentru Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT). Noua organizație interguvernamentală fondată în

jurul partajului unei limbi comune, franceza, este responsabilă pentru promovarea și difuzarea culturilor membrilor săi și consolidarea cooperării culturale și tehnice între ele. Proiectul francofon a evoluat continuu de la crearea ACCT, devenind în 1998 Agenția Interguvernamentală a Francofoniei (FIA), iar în 2005, Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), denumire sub care activează și în prezent.

Summit-ul șefilor de stat și de guvern ai țărilor care împart limba franceză, numit „Sommet de la francophonie”, are loc pentru prima dată în 1986, la Versailles (Franța), la invitația președintelui de atunci al Republicii Franceze, François Mitterand. 42 de state și guverne participă la acest summit și sunt reținute patru domenii cheie de cooperare multilaterală: dezvoltarea, industriile culturale și comunicarea, industriile lingvistice și dezvoltarea tehnologică, cercetarea științifică. Din 1986, 12 Summit-uri ale Francofoniei au fost convocate. În prezent sunt 54 de state membre, printre care și Romania, 26 de state observatoare și 4 asociate. În fiecare an, se sărbătorește Ziua Francofoniei pe data de 20 martie, iar cu această ocazie sunt organizate diverse evenimente. Acestea au scopul de a promova limba franceză și de a determina un număr cât mai mare de persoane să își dorească aprofundarea acesteia, dar și să permită celor care o cunosc să o practice, prin participarea la simpozioane, conferințe, ateliere de lucru etc.

Cornel Iștoc, clasa a XI-a A

15

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

Azi – Acel mâine de care ne-am temut ieri Se spune că cei mai frumoși patru ani din viața unui om sunt cei petrecuți în liceu. Dar cum acesta nu poate ține o veșnicie, iată că am ajuns și eu acum „pe ultima sută de metri”. Cine s-ar fi gândit că acești ani frumoși vor trece cu o așa mare rapiditate?

Făcând o retrospectivă, îmi aduc aminte cum un elev timid și cu o mentalitate încă de copil, din cauza lipsei de informații, dar și a distanței prea mari față de o școală catolică, nici nu se gândea că va ajunge vreodată la Seminarul Franciscan. Acest elev, acest copil eram eu. Faptul că totuși am ajuns, este dovada că Dumnezeu lucrează prin oamenii săi, neștiuți de nimeni, doar de El. Printr-un asemenea om, mai exact printr-un preot, a lucrat Dumnezeu și pentru mine. După ce „chemarea”, „vocea” a ajuns la urechile mele, a urmat o perioadă de așteptare, de tensiune și emoții, care au avut ca puncte centrale Evaluarea Națională și apoi admiterea pentru intrarea la liceu. Într-un final, după ce rezultatele au fost pe măsura muncii și a așteptărilor mele, a venit și ziua cea mare, ziua mult așteptată, în care am ajuns la liceu, la seminar. Din acel moment, în viața mea a început un proces de maturizare, din toate punctele de vedere, fiind ajutat de anumite persoane, dar și de încercările prin care am trecut.

Primul an de liceu a fost foarte greu, ca pentru oricare elev

16

aflat în acest stadiu, din cauza dezlipirii de locurile natale, de părinți, de prieteni etc. Cu toate acestea, deși m-a încercat ispita transferului la un alt liceu mai aproape de casa părintească, am rezistat tentației, cu ajutorul rugăciunii și al persoanelor care m-au încurajat. În anul următor, în clasa a X-a, lucrurile deja se schimbaseră, locul îmi era acum mai familiar, colegii mai cunoscuți, mai apropiați, greutățile anului precedent deveniseră din ce în ce mai neînsemnate, astfel că, locul față de care aveam la început o reticență, am început să-l simt și să-l numesc acum „acasă”.

Odată cu acomodarea, cu creșterea și cu înțelegerea lucrurilor, au început să apară și întrebările cu privire la vocație, dar m-am străduit și mă străduiesc să descopăr care este planul lui Dumnezeu pentru mine.

Astfel, am început să acord o mai mare importanță rugăciunii, mai ales celei personale, să citesc, pe lângă cărțile de beletristică, și lecturi spirituale, să port conversații pe tema vocației cu mai multe persoane.

La finalul clasei a XII-a, nu pot spune că am încă răspunsuri la toate întrebările care mă frământă, dar căutarea continuă cu aceeași intensitate, poate chiar mai mare, și sunt sigur că Domnul îmi va arăta și-mi va lumina, așa cum a făcut și după ce am terminat clasa a VIII-a, drumul pe care trebuie să merg mai departe.

Sunt recunoscător și aduc mulțumiri lui Dumnezeu și celor care au contribuit la formarea mea, diriginte, părinți formatori și profesori, pentru tot ceea ce am primit în acești patru ani: pentru activitățile școlare, extrașcolare și spirituale, pentru modul în care am evoluat, pentru persoanele pe care leam întâlnit, pentru prieteniile frumoase pe care le-am legat unii cu alții și pentru toate prin care am trecut, bune sau mai puțin bune. Mă bucur pentru toate și mă întristez pentru că se apropie de sfârșit, dar, așa cum spune poetul Virgil Carianopol în poezia „Contraste”: „Sunt bucurii care-ntristează/ Sunt încercări ce fericesc/ Sunt zile fără de lumină/ Și nopți întregi ce strălucesc!” Trebuie să ne străduim să trăim într-un prezent continuu, să ne bucurăm de trecut, învățând din acesta, și să privim cu încredere spre viitor, lăsându-l în mâna lui Dumnezeu.

Robert Claudiu Lazarovici, clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XLIV

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

Farmecul anilor de liceu A fi absolvent al Seminarului Franciscan, nu poate fi, cred eu, rodul unei „potriviri astrale”, ci rezultatul unui proces de formare pe durata a patru ani. Cu emoție, nostalgie, zâmbete ascunse și lacrimi ușor tremurânde printre gene, peste puțin timp vom spune: „rămas bun, liceu”, „rămas bun, adolescență!”

Scriind aceste rânduri, nu-mi vine să cred cât de repede au trecut anii. Parcă ieri eram în clasa a VIII-a, neștiind pe ce cale să merg, ce liceu să aleg, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am făcut alegerea cea mai bună, aceea de a urma Seminarul Franciscan.

Această alegere mi-a schimbat total viziunea, m-a apropiat mai mult de Dumnezeu și m-a făcut să înțeleg mai bine viața. Acum, trăiesc un sentiment ciudat: un ochi plânge și altul râde, pentru că, deși mă bucur că se termină perioada liceului, sunt conștient că îmi va lipsi. Îmi vor lipsi momentele frumoase petrecute alături de colegi, activitățile organizate în cadrul seminarului, momentele de rugăciune comunitară, în cadrul cărora am învățat să vorbesc deschis cu Dumnezeu și să-i cer sprijinul în temerile și îndoielile mele, momentele de întâlnire cu preoții spirituali. De toate acestea îmi voi aduce aminte cu plăcere și voi încerca să extrag din ele și să pun în practică învățămintele acumulate. ianuarie-aprilie 2018

Țin minte că, în acest timp al anilor de liceu, un preot formator ne-a comparat cu un bloc de marmură, care este dus la un atelier și cioplit până ajunge o statuie frumoasă. La fel suntem și noi, elevii, care am ajuns în „atelier”, adică la seminar, unde suntem „șlefuiți” de către formatori și profesori, până ajungem „oameni frumoși”. „Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață; de aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i”, spunea Aristotel. Acum, când ne apropiem de final, le mulțumesc tuturor profesorilor care mi-au oferit nu doar informație, ci și educație, acelor profesori care au fost interesați mai degrabă de dezvoltarea noastă ca oameni, decât de faptul de a avea capul plin de informație. Îmi amintesc că de multe ori unele ore se transformau în ore de dirigenție, în care primeam sfaturi de viață de la cei care au „gustat” viața, care au trecut prin ea și care nu s-au lăsat înfrânți de momentele grele. În acest seminar m-am simțit ca un copil în mijlocul unei mari familii, un „învățăcel”, unde formatorii și directorii spirituali sunt „maeștrii”. Știm cu toții că rolul unui maestru este acela de a-l face pe învățăcel să simtă iubirea, căldura, lumina, pacea..., pregătindu-l pentru o viață care

să dea roade. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un maestru formator în cadrul Seminarului este acela de a-i ajuta pe copiii pe care îi are în formare să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu, să se apropie de El, să-i vorbească deschis și săi conștientizeze că fără sprijinul Lui nu vor realiza nimic. Toate acestea, într-o măsură mai mică s-au mai mare, le-am deprins.

Sunt conștient că, dacă aș fi studiat la un alt liceu, nu aș fi avut atâtea oportunități câte mi-a oferit Seminarul Franciscan. Pot spune că acest liceu a fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat până în acest moment.

Mulțumire și recunoștință tuturor, atât celor care și-au jucat rolul în mijlocul scenei, cât și celor care au stat după cortină.

Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot binele făcut și pentru toată munca pe care ați depus-o pentru noi!

Narcis Miclăuș, clasa a XII-a A

17

P AGINA

În cubul de amintiri Sunt aproape de sfârșitul celui de-al patrulea an de liceu, ultimul și cel mai important dintre anii acestui ciclu de învățământ.

Aparțin ultimei generații de elevi cu două clase pe nivel, de la filiera vocațională, profil teologic.

Termin în scurt timp această perioadă a adolescenței, timp prețios cu care sunt conștient că nu mă voi mai întâlni.

Devin nostalgic când rememorez clipele frumoase petrecute aici, pe care le-am trăit alături de persoanele de care m-am atașat și știu că îmi vor lipsi acolo unde mă voi îndrepta în viitor.

Privesc în urmă și mă simt neputincios pentru singurătatea cu care va trebui să mă confrunt în viitorul an.

Dar știu că acest sentiment vine din nesiguranță și din frica de necunoscut, căci am trăit același sentiment exact acum patru ani în urmă, când am fost nevoit să-mi aleg un liceu.

Am venit la admitere speriat, temându-mă că aș putea pica testele date la probele de aptitudini, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să intru cu o notă foarte bună, fiind printre primele din listă.

Devenind elev al Seminarului Franciscan, nu am primit numai încurajări, căci acesta nu era un liceu precum alte licee obișnuite, ci cuprindea și un set

18

ABSOLVENȚILOR

de reguli pe care în altă parte nu le-aș fi întâlnit.

Nu eram obișnuit cu atâția preoți în jurul meu, cu un program strict și bine definit și nici cu un număr așa de mare de adolescenți cu care am fost nevoit la început să dezvolt relații de amiciție.

Primul an a fost conturat de gânduri de transfer, dar, în urma a nenumărate discuții pe această temă, m-am străduit să risipesc aceste gânduri și să mă bucur de locul unde mă aflu.

Aici am reușit să termin de citit prima carte și, spre surprinderea mea, îmi plăcuse, iar apoi am început să citesc cărți în mod regulat, îndrumat fiind de profesorii care țineau mult la acest aspect.

O mare schimbare care s-a produs în viața mea a fost modul de a simți rugăciunea comunitară și cea individuală, acestea aducându-mi starea de siguranță și liniște interioară.

Profesorii au fost un stâlp de sprijin și ceea ce m-a fascinat încă de la început a fost disponibilitatea și deschiderea de care au dat dovadă față de noi.

Zeci de minute de sfaturi și încurajări, de răspunsuri la întrebările fiecăruia. Ei ne-au dăruit mai mult decât informații, neau educat pe un făgaș al buneicuviințe.

La începutul clasei a IX-a, timpul părea că nu mai trece, nefiind încă acomodat cu locul acesta, dar iată că, odată cu acomodarea și apucându-mă să lucrez cu mine însumi, timpul a trecut cu mare viteză, astfel încât s-au scurs cei patru ani de liceu, dar nu fără roade.

Au fost și momente mai grele, cu tensiuni și supărări, dar toate au trecut și nu au lăsat în urmă decât învățături și povețe care mă vor ajuta în viitor.

Acum, spre sfârșit, trebuie să iau hotărâri importante pentru viața mea, dar cred cu tărie că am lucrat îndeajuns de mult cu mine însumi, ca să mă pot cunoaște în detaliu și să pot lua o decizie care să mi se potrivească și să îmi evidențieze aptitudinile. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această binecuvântare și îi cer ajutorul pentru a încununa ciclul liceal cu succes, dar și pentru încercările care vor urma după examenul de bacalaureat.

Voi părăsi acest loc cu multă tristețe, lăsând în urmă persoane foarte dragi, de la colegi la profesori și formatori, dar nu voi uita niciodată tot binele pe care l-am primit aici.

Petru Tulbure, clasa a XII-a B

Orizonturi * nr. XLIV

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

O oprire pe drumul vieții…

Mă aflu la sfârșitul clasei a XII-a, în cadrul Seminarului Franciscan, și, în același timp, la sfârșitul unui drum despre care nu credeam că se va termina atât de repede. Acești ani petrecuți aici m-au schimbat, m-au format ca om, au deschis înaintea mea noi orizonturi, mi-au oferit noi perspective, m-au învățat să văd valoarea omului, chip al lui Dumnezeu, mi-au arătat respectul pe care trebuie să-l am față de mine și față de ceilalți și să iubesc totul din jurul meu, pentru că totul este darul lui Dumnezeu pentru noi.

La sfârșitul clasei a VIII-a, în ciuda îndoielile mele și a reacțiilor negative ale colegilor de atunci, care nu mă încurajau în această direcție și nici nu credeau că voi merge la seminar, am ales să continui aici. De ce am ales seminarul? Mulți ani am fost ministrant și, ori de câte ori vedeam un seminarist la altar, simțeam în mine dorința de a fi și eu la fel ca el. Astfel, această dorință a persistat și s-a amplificat tot mai mult și, auzind de campusul vocațional „Veniți și vedeți”, organizat de seminar în fiecare an, am participat, am văzut, m-am regăsit, iar după această experiență am decis: „Aici vreau să continue drumul meu!”. Următorul pas a fost înscrierea la probele de aptitudini, care au trezit în mine multe emoții și temeri că nu voi intra, dar toate acestea s-au risipit în ianuarie-aprilie 2018

momentul în care m-am văzut pe listă ca fiind admis. Am așteptat apoi să înceapă școala, să pășesc pe ușa seminarului și să dobândesc acel statut mult dorit, acela de seminarist. Nu cunoșteam prea mult cum se desfășoară o zi din viața unui seminarist, cât de greu sau cât de ușor este, dar am pus totul în mâinile lui Dumnezeu și am plecat pe noul drum spunând un „da” hotărât.

Din experiențele trăite de mine în acești ani de liceu, pot spune că Seminarul a fost și este, pentru mine, un loc pe cât de frumos pe atât de dificil. Am trăit aici multe clipe minunate, dar nu am fost ferit nici de încercări.

M-am simțit de multe ori singur, nemaigăsindu-mi locul, dorind, la un moment dat, chiar să plec. În acest conflict din sufletul meu, auzeam parcă o voce interioară care îmi repeta continuu: „Nu te descuraja, nu pleca... rămâi!”

Am luptat cu mine însumi și cu ispitele descurajării, am rămas în continuare și iată că acum trăiesc bucuria învingătorului.

Toate aceste încercări m-au întărit, m-au pus în situația de a cântări bine lucrurile și de a reuși să iau o decizie corectă, m-au învățat cum să fac față provocărilor și cum să le depășesc, m-au construit.

Seminarul mi-a oferit multe oportunități, deschideri și lucruri pe care nu știu dacă le-aș fi găsit în alt loc. Aici s-au născut multe

pasiuni de care nu eram conștient că le am. Aici am întâlnit oameni care mi-au pus în valoare talentul, cunoștințele, aptitudinile. De multe ori mi-am pus întrebarea: „Dacă n-aș fi venit aici, oare mi-aș fi dat seama de ele?” Sincer nici până în momentul de față nu am un răspuns. Printre aceste pasiuni cea mai vizibilă și cea pe care o iubesc cel mai mult este muzica, care va rămâne cu mine până la sfârșitul vieții, considerând-o un „medicament” pentru suflet din partea lui Dumnezeu. Pe lângă momentele de rugăciune comunitară și individuală, de unde îmi luam resursele pentru fiecare zi, muzica a contribuit și ea la readucerea stărilor pozitive.

Vă spun, din perspectiva unei persoane care, în anii petrecuți la seminar, a evoluat, s-a schimbat, devenind un om nou, matur, responsabil, că totul în viață e „croit” de Dumnezeu foarte bine, după măsura fiecăruia.

Daniel Ciobanu, clasa a XII-a B

19

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

Început, sfârșit și de la capăt Orice început are un sfârșit și orice sfârșit face loc unui nou început, altfel sau la fel. De când, până când? De unde, până unde?

Nu putem ști, dar știm că orice sfârșit necesită o analiză lucidă și obiectivă și orice nou început necesită curaj, responsabilitate și asumarea unui alt pas pe care îl facem în evoluția noastră, în construirea lumii la care visăm.

Acum, dragi elevi ai clasei a XII-a A, ați ajuns la capătul unui drum pe care vi l-ați ales cu patru ani în urmă și pe care ați mers împreună cu cei pe care Dumnezeu vi i-a rânduit să vă fie călăuză, printre care m-am numărat și eu, ca profesor și diriginte al vostru. Cu toții trebuie să facem un bilanț și să ne întrebăm ce a fost bine, ce a fost mai puțin bine, ce succese am avut, ce obstacole am depășit, cât de flexibili sau inflexibili am fost unii cu alții, cât ne-am străduit, fiecare în parte, să ne îndeplinim responsabilitatea și misiunea care ne-au fost încre dințate?

Cred că cel mai relevant exemplu pentru acest context este cel al parabolei talanților, parabolă care are foarte multe înțelesuri spirituale, dar se referă și la viața umană în general, la bucuria de a fi roditori. Stăpânul, Dumnezeu, ne-a încredințat mai mulți sau mai puțini talanți, „fiecăruia după puterea lui”. Nu există nicio persoană care să nu fi primit măcar un talant, dar aceasta, la rândul

20

său, a trebuit să-și dea minimul interes ca să mai producă încă unul. Până la evaluarea finală, când vom da cont cu toții în fața lui Dumnezeu, voi veți trece mai întâi prin evaluarea parțială, examenul de bacalaureat, și se va vedea, într-o oarecare măsură, dacă ați îngropat sau ați multiplicat talanții primiți, dacă ați fost, în acești patru ani, „slugi bune și credincioase”, care au dat roade, sau, dimpotrivă, „slugi leneșe și viclene”. Reușita sau nereușita noastră, a profesorilor, a părinților formatori, a mea ca dirigintă, în ceea ce privește formarea și dezvoltarea voastră umană, spirituală și intelectuală, se datorează sau este cauzată de modul în care ați colaborat cu noi, fiecare dintre voi, de cum ați răspuns intențiilor și eforturilor noastre. Cu siguranță că au existat lacune de ambele părți, momente mai puțin plăcute, dar și momente de har, de satisfacție și mulțumire pentru munca desfășurată. Toate la un loc au dus la formarea și la maturizarea voastră, iar rolul nostru a fost acela de a vă ajuta să vă transformați din adolescenți nesiguri în tineri pregătiți, într-o oarecare măsură, pentru viață.

Inițierea nu s-a încheiat, ci doar o etapă a ei. Drumul vostru continuă. Veți întâlni alte persoane care, de asemenea, vor contribui la „șlefuirea” caracterului vostru, într-un mod sau în altul. De la fiecare aveți de învățat câte ceva.

Cu toții cunoașteți basmul lui Creangă în care protagonistul, aflat în formare, întâlnește în drumul său diferite personaje.

Unele urmăresc să-l sprijine, să-i facă bine, altele, dimpotrivă, să-l împiedice, să-l pună în situațiilimită din care trebuie să iasă și pe care trebuie să le depășească.

Deși dificultățile par a-l copleși uneori, reușește să înfrunte toate vicisitudinile întâlnite în cale, pentru că se lasă ajutat și pentru că este ascultător, răbdător, curajos, are o atitudine pacifistă, prietenoasă, o legătură amiabilă cu cei pe care îi întâlnește pe drumul său și, nu în ultimul rând, pentru că el însuși săvârșește binele.

Prin analogie cu personajul lui Creangă, sunteți și voi triumfători, pentru că, în ciuda anumitor dificultăți și impedimente apărute pe parcursul anilor de liceu, ați reușit să le depășiți și să ajungeți la capătul acestui drum. Vă felicit și vă îndemn să dați dovadă și pe mai departe de străduință, înțelepciune și

Orizonturi * nr. XLIV

P AGINA

consecvență în alegerea pe care o veți face, după ce veți susține examenul de maturitate. Fiți optimiști, stăruitori, puneți în valoare tot ceea ce ați primit în această școală, nu-l excludeți pe Dumnezeu din viața voastră și totul va fi bine. Fericitul Vladimir Ghika spunea: „Dacă știți să-l puneți pe Dumnezeu în tot ceea ce faceți, o să-l regăsiți în tot ceea ce vi se întâmplă”. Vreau să cred că trecerea timpului va face să rodească ceea ce aveți bun, frumos și curat în voi, că oamenii vor vedea întâi calitățile voastre, iar cei ce vor zidi mai departe la formarea voastră vă vor sprijini ca să vi le puneți în valoare.

De-acum sunteți independenți, liberi. Aveți acea libertate după care ați tânjit în toți anii de seminar și pe care ați înțeles-o diferit, dar aveți grijă cum o gestionați, ca nu cumva să o pierdeți ianuarie-aprilie 2018

ABSOLVENȚILOR

și să deveniți sclavi ai viciilor, plăcerilor etc. Atuurile oferite de tinerețe se pot transforma ușor în capcane. Libertatea nu constă în lipsa regulilor, așa cum ați crezut și credeți unii dintre voi, ci în capacitatea interioară de a alege între a face sau a nu face un lucru, între bine și rău.

Sper din tot sufletul să aveți înțelepciunea și voința de a respinge răul și de a alege binele în continuare, clădindu-vă un viitor frumos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate momentele petrecute împreună cu voi, atât la orele de curs, cât și în afara lor, la activitățile extrașcolare (serbări, excursii), prin care am avut ocazia să ne cunoaștem reciproc mai bine, să dezvoltăm spiritul de echipă, de comuniune.

Atât cât mi-a stat în putință, m-am străduit, pe parcursul acestor patru ani, să vă determin să

nu vă abateți de la drumul drept, de la valorile morale și spirituale, să conștientizați și să valorificați fiecare moment și fiecare dar pe care Domnul vi l-a oferit în cadrul și prin intermediul seminarului. Vă mulțumesc pentru că ați fost receptivi și, cu foarte mici excepții, nu ați creat probleme majore care să-mi dea sentimentul inutilității muncii mele ca diriginte. Închei cu un verset biblic din Evanghelia Sfântului Ioan, care cuprinde cuvintele de rămas bun adresate de Isus apostolilor, cuvinte de îmbărbătare, de încurajare, de motivare și de continuare a luptei: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea!” (In 16,33).

Tuturor, mult succes la examenul de bacalaureat și apoi pe drumul vieții!

Prof. Monica Grosu diriginte

21

P AGINA

ABSOLVENȚILOR

Final de liceu, nou început de drum Acum patru ani, în septembrie 2014, pășeați timizi și emoționați ca elevi în clasa a IX-a B, iar acum, în 2018, vă pregătiți să vă luați zborul spre noi destinații ca absolvenți ai clasei a XII-a.

La început de drum părea că finalul este departe, dar acum, când anii de liceu s-au sfârșit, totul pare să fi trecut precum o adiere de vânt, uneori mai lin, alteori mai puternic.

Ați crescut fizic, dar mai ales mental, ați venit copii, iar acum sunteți majori și responsabili de faptele și atitudinile voastre.

Ați devenit prieteni, tovarăși de drum și, nu de puține ori, de năzbâtii, dar ați fost mereu o echipă cu care am colaborat pentru realizarea a numeroase proiecte și activități școlare în cel mai plăcut mod.

Acum închideți poarta liceului și deschideți drumul către viață, care continuă și trebuie să hotărâți singuri ce curs va avea, ținând cont de ceea ce ați acumulat până acum în nu mai puțin de doisprezece ani de școală, ultimii patru petrecuți în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic ,,Sfântul Francisc de Assisi”, din Roman. A venit momentul să îl lăsați din nou pe Domnul să vă călăuzească pașii, pentru ca, îndrumați de El, să vă atingeți obiectivele. Vă doresc ca eforturile ce le veți depune să fie încununate de succes.

Cei patru ani de liceu sper că vor rămâne pentru totdeauna

22

în inimile voastre, definiți prin câteva cuvinte: colegi, profesori, preoți formatori, mult de învățat, încăpățânare și, nu în ultimul rând, experiențe minunate.

Să nu vă uitați colegii, pentru că alături de ei ați petrecut momente frumoase și clipe de neuitat, devenind prieteni, sper eu pentru toată viața.

Să nu vă uitați profesorii, căci fiecare în parte v-a dăruit o „sămânță” pe care trebuie să o folosiți cu înțelepciune toată viața – EDUCAȚIA. Să nu îi uitați pe preoții formatori, care au vegheat asupra voastră, indiferent de oră, și au încercat permanent să vă ghideze pe calea cea bună a unui elev de seminar.

Tot ceea ce ați trăit în patru ani de liceu se va transforma în amintiri, frumoase sau nu, plăcute sau mai puțin plăcute, dar trebuie să fiți conștienți că seminarul a pus bazele pentru ceea ce sunteți astăzi. Cu ajutorul profesorilor, al preoților formatori și, bineînțeles, al familiilor voastre, dar și al vostru, care ați lăsat să fie umplute vasele potrivite în pregătirea voastră pentru viață, astăzi ar trebui să puteți merge în lumea întreagă și să vă prezentați ca oameni capabili de lucruri deosebite, ca oameni ce răspândesc pacea și binele, asemenea sfântului Francisc de Assisi, ghidul vostru spiritual timp de patru ani și pentru toată viața de acum înainte.

Acum, când fiecare trebuie să își urmeze calea în viață, vă rog, în calitate de profesor diriginte, să vă urmați visele așa cum știți mai bine, dar mereu cu zâmbetul pe buze și cu respect față de voi și de cei care vă înconjoară. Alegeți-vă drumul în viață, cu discernământ și înțelepciune.

Pe acesta îl veți parcurge ,,singuri”, până la sfârșit. Nu uitați să alegeți ce vi se potrivește cel mai bine, pentru ca, orice veți face după terminarea studiilor, să faceți bine pentru voi, pentru cei din jur și pentru societatea în care trăim împreună, ca cetățeni responsabili. Ținând cont că absolviți liceul în anul în care România împlinește o sută de ani de când este un stat pentru toți românii, cel puțin așa cum au permis-o evenimentele istorice din ultimii o sută de ani, sunteți datori și voi să vă pregătiți temeinic pentru viață și să duceți numele de român și România cu demnitate, oriunde vă va duce viața.

Orizonturi * nr. XLIV

P AGINA

Vă doresc ca odată închise porțile liceului în urma voastră, să pășiți într-o nouă etapă a vieții, care să vă aducă bucurie și, mai ales, liniște și pace interioară, de care avem atâta nevoie toți. Să ianuarie-aprilie 2018

ABSOLVENȚILOR

aduceți mereu motive de bucurie familiilor voastre și celor care v-au fost profesori și formatori pe toată durata anilor de liceu. Să vă bucurați de tot ceea ce acești ani au construit în voi, să creșteți

și să vă șlefuiți până ajungeți la cea mai bună variantă a voastră, mergând permanent pe drumul vieții alături de Dumnezeu.

Prof. Aurelia-Cristina Balașcă diriginte

23

P AGINA

Privind în urmă...

• „Liceul Teologic RomanoCatolic «Sfântul Francisc de Assisi» nu a însemnat doar patru ani petrecuți pe băncile școlii, ci patru ani în care l-am descoperit pe Dumnezeu, în care am învățat ce este iubirea, iertarea și fraternitatea. M-am descoperit pe mine, cu calități și defecte. Nu pot spune că sunt total pregătit pentru ceea ce mă așteaptă pe viitor, dar pot spune că formarea pe care am primit-o aici este un mare avantaj pentru mine. Mii de mulțumiri părinților formatori, profesorilor, dar și colegilor, pentru că m-au ajutat să mă construiesc. Pace și bine!” (Corneliu Mihoc – XII B) • „Anii de liceu au reprezentat un timp al maturizării morale, sociale și spirituale, de care îmi voi aminti ca de o călătorie frumoasă în adolescență. Simpatiile sau antipatiile pentru profesori și formatori, complicitățile noastre la bune sau la rele, toate au făcut parte din viața noastră

24

ABSOLVENȚILOR

și ne-au oferit momente de neuitat”. (Valeriu Laslău – XII A) • „Acești ani m-au învățat că, dacă nu sunt deschis și pregătit pentru încercările vieții, nu le voi învinge niciodată! Anii petrecuți în seminar m-au format ca om, cu ajutorul și bunăvoința părinților formatori și al profesorilor.

Le mulțumesc! «Veni, Vidi, Vici!»”

(Eusebiu Solomon – XII B) • „Seminarul a fost o călăuză în dezvoltarea personală, umană, spirituală și intelectuală. Cu bune și cu rele, cu suișuri și coborâșuri, acesta a făcut din mine ceea ce sunt astăzi, o persoană cu principii solide, cu un bagaj cultural și cu mai multă credință.

Sunt pregătit pentru a porni la drum, pentru a începe un nou capitol, pentru a face, pentru mai departe, o alegere matură, conștientă și responsabilă” (Ștefan Beța – XII A).

• „Seminarul Franciscan mi-a oferit cadrul ideal pentru a mă putea identifica, lucru care a putut fi realizabil prin raportarea la evenimentele ce au guvernat în jurul meu și la persoanele cu care am interacționat. Aici a început

intensul proces de autocunoaștere, aflat încă într-un stadiu incipient.

Singura modalitate prin care-ți poți cunoaște talentele și atuurile care te definesc constă în experimentare. Nu fiți reticenți la noutate sau la domeniile în care credeți că nu excelați, s-ar putea să aveți de pierdut!” (Gabriel Fechetă – XII A) • „În prezent, privesc cu bucurie alegerea pe care am făcut-o cu patru ani în urmă și consider că a fost una bună. Acest liceu m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să fiu mai implicat în proiectele școlare și extrașcolare, să îmi descopăr talanții primiți de la Dumnezeu și să îi fructific. Mulțumesc părinților formatori, profesorilor și tuturor celor care au dat din timpul lor pentru noi!”

(Ionuț Ciceu – XII B) • „După parcurgerea acestor patru ani, pot spune că seminarul a fost a doua mea casă, deoarece aici m-am format și mam dezvoltat din toate punctele de vedere. Mulțumesc părinților formatori și domnilor profesori pentru disponibilitatea lor pentru noi!” (Leonard Cojocaru – XII A)

Orizonturi * nr. XLIV

P AGINA

Gânduri de bine Trăim într-o perioadă marcată de proiectivitate pe termen scurt, mediu și chiar lung. Tindem să eliminăm orice „întâmplare” din viața noastră. Marcăm timpul prin liste, scheme și acțiuni de făcut. Suntem obligați să ne planificăm activitățile pentru a deveni competitivi și eficienți.

Societatea actuală se remarcă printr-o înaltă raționalizare a activităților, a resurselor, a timpului. De aceea, timpul se insinuează ca având o dimensiune ziditoare, raționalizatoare și clarificatoare. El nu are o prezență neutră, ci vine să ordoneze și să eficientizeze acțiunile, procesele și comportamentele. De regulă, se caută să se afle ce este de făcut, ce pași urmează să se întreprindă și ce se va întâmpla în perioada următoare. Stresul existențial și angoasa survin și din cauza indeterminării a ceea ce urmează să se ivească. O bună gestionare a vieții presupune, întâi de toate, o stăpânire a temporalității. Un indicator al modernității îl constituie, desigur, predictibilitatea, respectiv degajarea unei logici a acțiunii precise, care să elimine tot mai mult hazardul și accidentalul neproductiv.

Problematica existenței elevului în școală este deosebit de complexă, ea cuprinde activități și poziționări de mare diversitate, la care fiecare elev trebuie să răspundă pe măsura propriilor ianuarie-aprilie 2018

ABSOLVENȚILOR

puteri spirituale. De aceea motivația este o condiție fundamentală pentru activitatea instructiv-educativă și implicit pentru formarea personalității lui.

Clasele a XII-a, care intră în linie dreaptă spre finalul celor patru ani petrecuți în seminarul nostru, vor avea posibilitatea de a se verifica și de a enumera toate realizările, performanțele, îndeletnicirile, deprinderile și valorile pe care le-au obținut în cei patru ani de liceu. Desigur că acești ani sunt cei mai frumoși și buni, deoarece perioada adolescenței este una în care se accentuează o dezvoltare profundă a dimensiunii umane, intelectuale, formative și spirituale. În „Omul poate deveni om numai prin educație.

El nu e nimic decât ceea ce face educația din el!”

Immanuel Kant

decursul anilor, viitorii absolvenți de liceu și-au întărit convingerile personale referitoare la existența și viitorul lor, fiind ajutați și sprijiniți de părinți, profesorii diriginți și preoții formatori. Pe parcursul anilor de liceu au acumulat multe cunoștințe din materiile predate, au participat la competiții, concursuri și olimpiade școlare, ceea ce le-a adus multe satisfacții și împliniri.

Anii de seminar au însemnat pentru ei un drum bine conturat prin programul formativ, spiritual și colocvial, având ca scop cunoașterea și înțelegerea vocației primite de la Dumnezeu și astfel

construind și lucrând, în mod progresiv, în acest sens.

La sfârșitul celor patru ani de liceu, fiecare absolvent va trece prin febra examenelor de bacalaureat, în care are posibilitatea de a arăta și demonstra munca lui cantitativă și calitativă a însușirii formării lui scolastice.

Felicit din toată inima pe fiecare absolvent în parte pentru munca, devotamentul, sinceritatea, simplitatea, implicarea și responsabilitatea arătate în cei patru ani de seminar și, în același timp, doresc care fiecare să aibă parte de o bună și frumoasă reușită la examenul de bacalaureat și implicit în viață.

Cu recunoștință mă adresez părinților, diriginților, profesorilor și preoților formatori, spunând din tot sufletul meu MULȚUMESC, pentru toată preocuparea, educația, formarea, iubirea și sprijinul acordat elevilor absolvenți, în acești patru ani de seminar.

Pr. prof. Cristinel Sociu director

25

C RONICA

LICEULUI

Sfințirea seminarului Sâmbătă, 20 ianuarie 2018, părinții formatori au binecuvântat seminarul, sălile de clasă și camerele în care locuiesc elevii seminariști. După rostirea rugăciunilor specifice și stropirea cu apă sfințită, a urmat celebrarea Sfintei Liturghii, iar la sfârșitul acesteia, fiecare seminarist a extras, dintr-un bol, o iconiță cu imaginea unui sfânt, care avea pe verso un citat semnificativ din reflecțiile sfântului respectiv, fiind considerat protector pentru anul în curs.

Tombola anuală Sâmbătă, 20 ianuarie 2018, s-a desfășurat mult-așteptata tombolă anuală, în cadrul căreia elevii și formatorii au avut parte de un moment de destindere, comunicare și comuniune. Activitatea a avut loc în amfiteatrul liceului, iar premiile „puse la bătaie” s-au epuizat în scurt timp, fiind câștigate de seminariștii așa-ziși norocoși. Marele premiu (super tombola) a fost câștigat de Eduard Adam, de la clasa a IX-a A, fiind primul care a completat talonul cu toate cele 15 numere câștigătoare.

Mica Unire Miercuri, 24 ianuarie 2018, o parte dintre elevii liceului nostru au participat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire a Principatelor Române, organizate de Primăria Municipiului Roman, la „Stejarul Unirii”, de pe strada Smirodava.

Câteva unități de învățământ din Roman au prezentat diverse scenete tematice și cântece patriotice. La finalul acestei activități, toți participanții s-au prins și au „învârtit hora frăției” în jurul stejarului. Elevii noștri au fost însoțiți de pr. Alin Burlacu și fr. Adrian Neculai.

Simulare de cutremur Miercuri, 7 februarie 2018, toate unitățile de învățământ din orașul Roman au avut parte de o simulare de cutremur, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Neamț. La auzul semnalului sonor, dat de autoritățile orașului, la ora 9:45, toți elevii seminarului s-au adăpostit, conform instruirii prealabile.

După încetarea alarmei, elevii, având capetele protejate, s-au îndreptat către platoul din fața Institutului Teologic Franciscan, unde s-a făcut prezența. Activitatea s-a încheiat fără incidente.

26

Orizonturi * nr. XLIV

C RONICA

LICEULUI

Concurs de șah Sâmbătă, 17 februarie 2018, la Clubul Copiilor din Roman s-a desfășurat a doua ediție a Memorialului de Șah „Cezar Labău Ișan”, organizată de Primăria Municipiului Roman. La acest concurs au participat copii de toate vârstele, de la unitățile de învățământ din Roman. De la liceul nostru au participat elevii Teodor-Adrian Cîrjă, Sergiu-Eusebiu Hîrja, de la clasa a XI-a A, și Ștefan Beța, de la clasa a XII-a A. În urma competițiilor care au avut loc, elevul Sergiu-Eusebiu Hîrja s-a evidențiat prin ocuparea locului al III-lea în clasament. Elevii au fost pregătiți de prof. Irinel Severin.

Olimpiada de limba și literatura română Sâmbătă, 17 februarie 2018, la Colegiul Național „Roman Vodă”, din Roman, s-a desfășurat Olimpiada de limba și literatura română, faza locală. Au participat elevi de la toate liceele și colegiile din Roman și din împrejurimi. Elevul Mircea-Alexandru Dănuț, din clasa a XI-a A, coordonat de prof. Monica Grosu, s-a calificat la faza județeană. „Scapă cine poate” Luni, 12 martie 2018, Teatrul din clopotniță, din Bacău, a prezentat, pe scena amfiteatrului liceului nostru, piesa de teatru „Scapă cine poate”, adaptare după piesa lui William Shakespeare.

Autor și regizor a fost Ion Coșa, de la Teatrul „George Bacovia”, din Bacău.

Olimpiada județeană de limbi clasice Duminică, 18 martie 2018, a avut loc Olimpiada județeană de limbi clasice (limba latină), care s-a desfășurat la Colegiul Național Roman Vodă, din Roman. Colegul nostru, Mircea Alexandru Dănuț, din clasa a XI-a A (foto mai sus), s-a calificat la etapa națională, care se va desfășura la Arad. Profesor coordonator a fost Petrica Cozma.

Exerciții spirituale În perioada 22-25 martie 2018, elevii din clasele IX-XI au participat la exercițiile spirituale care au avut loc în cadrul seminarului nostru. Relator a fost pr. Bogdan-Cristian Mârț, OFMConv. Tema propusă spre meditare a fost rugăciunea „Tatăl Nostru”. Părintele a explicat pe larg însemnătatea și tainele acestei frumoase rugăciuni, care, din păcate, este foarte banalizată de oameni. Tot în acest timp, elevii claselor a XII-a s-au aflat la Luncani, jud. Bacău, la Mănăstirea Carmelitană, însoțiți fiind de pr. Sebastian Cochior și de fratele Adrian Neculai. Aici meditațiile au fost ținute de pr. Marius Alistar, OFMConv. Aceste zile de har, de interiorizare și meditare au reușit să lege mai strâns relația fiecărui seminarist cu Dumnezeu. ianuarie-aprilie 2018

27

C RONICA

LICEULUI

Olimpiada Națională de Religie În perioada 2-5 aprilie 2018, s-a desfășurat a IX-a ediție a Olimpiadei naționale de religie pentru cultul catolic, care a fost găzduită de Episcopia GrecoCatolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București. Proba scrisă a Olimpiadei s-a desfășurat la Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”. Reprezentanții liceului nostru au fost: Narcis Ghiuzan (clasa a IX-a A), David Bălan (clasa a X-a A), Alexandru Dănuț (clasa a XI-a A), Beatrice Ciulin (clasa a XI-a B) și Daniel Ciobanu (clasa a XII-a B).

Dintre aceștia, elevul Daniel Ciobanu, pregătit de prof. Ciprian Mihoc, a obținut locul III, iar elevul David Bălan, coordonat de prof. Mariana Sofronie, a obținut mențiune.

Campus vocațional: „Veniți și vedeți!” În perioada 5-7 aprilie 2018, în cadrul liceului nostru a avut loc campusul vocațional anul, „Veniți și vedeți”, organizat de pr. Mihai Dâscă, pentru elevii (băieți) din clasa a VIII-a. La această activitate au participat 46 de elevi, proveniți din diferite parohii ale Diecezei de Iași. Pe parcursul acestor zile, participanții au avut posibilitatea să viziteze seminarul, mănăstirea „Sf. Maria a Îngerilor” a surorilor clarise urbaniste de clauzură, din Roman, să participe la activitățile spirituale și sportive, precum și la meditațiile cu privire la vocație. Jocurile recreative și competițiile sportive au fost „gustate” din plin de participanți, cei mai talentați dintre ei fiind răsplătiți cu premii și medalii. Pe lângă aceste activități, elevilor li s-a prezentat viața sfântului Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan, iar prof. Monica Grosu a dat o mărturie sugestivă, care i-a ajutat pe copii să înțeleagă cât mai bine ce înseamnă să fii profesor și elev la Seminarul Franciscan. Campusul vocațional s-a încheiat cu Sfânta Liturghie.

O zi fraternă Sâmbătă, 14 aprilie 2018, la inițiativa Comisiei de formare inițială a Provinciei „Sfântul Iosif” din România, a avut loc întâlnirea fraților în formare și a formatorilor din toate comunitățile formative. La această activitate au participat postulanții, novicii, dar și elevii claselor a XII-a, de la liceul nostru. Gazda acestei întâlniri a fost comunitatea formativă a Institutului Franciscan din Roman, din care fac parte 38 de 28

Orizonturi * nr. XLIV

C RONICA

LICEULUI

frați studenți. Ziua a fost organizată în trei părți: un momentul formativ, prin care fr. Alexandru Diac a dat o frumoasă mărturie cu privire la experiența sa de evanghelizare în Conventul „San Francesco al Prato”, din Italia; un moment spiritual, reprezentat de Sfânta Liturghie, prezidată de vicarul provincial, pr. Sorin Giurgi, iar un ultim moment a fost cel fratern, prin care elevii, împreună cu frații și formatorii, au participat la un minicampionat de fotbal, urmat de un timp de comuniune între participanți, care a constat în jocuri și voie bună.

„Cu viața mea apăr viața” Miercuri, 18 aprilie 2018, în incinta Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, din Roman, s-a desfășurat o competiție privitoare la protecția civilă, la inițiativa Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Din partea liceului nostru au concurat elevii: Daniel Mîrț, Teodor Cîrjă, Cornel Iștoc, de la clasa a XI-a A, și Maria Drăghia, de la clasa a X-a B. Alături de ei au fost alte 48 de echipaje, atât de la gimnaziu, cât și de la liceu. Concursul a avut două probe distincte: una teoretică, prin care participanții aveau de răspuns la câteva chestionare, și alta practică, care a constat în transportarea pe targă a unui rănit. Elevii liceului nostru au obținut locul I, calificându-se astfel la etapa județeană. Elevii au fot instruiți de ing. Dobrița Antica. „De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor” Joi, 19 aprilie 2018, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman, a avut loc cea de-a X-a ediție a concursului „De la Dragobete la sărbătoarea Rusaliilor”, organizată de Primăria Municipiului Roman. Concursul a vizat întrebări din istoria orașului Roman, precum și întrebări de cultură generală. Au participat nouă echipe, printre care și cea a liceului nostru, intitulat „Temerarii”, format din elevii: Sebastian Lucaci, clasa a XII-a A, Teodor Cîrjă, clasa a XI-a A și Loredana Nastasă, clasa a XI-a B. După o îndelungată pregătire, elevii care au constituit echipa școlii noastre s-au descurcat onorabil, obținând locul I. Pe durata concursului, reprezentanții liceului nostru au fost susținuți și încurajați de elevii claselor a XII-a A și B. Elevii au fost coordonați de prof. Aurelia Balașcă. ianuarie-aprilie 2018

29

C RONICA

LICEULUI

Academia Culturală „Petru Tocănel” Joi, 19 aprilie 2018, în sala mare a Hotelului Roman Plaza, a avut loc o nouă conferință cu tema „Trăiește viața ca o parabolă”, organizată de Academia Culturală „Petru Tocănel”, din cadrul Institutului Teologic Franciscan din Roman. Moderatorul întâlnirii a fost pr. dr. Mihai Gal, care i-a avut invitați pe pr. dr. Bogdan Balașcă, de la București, și pe lect. univ. dr. Vasilica Bălăiță, din Iași. Au participat și elevii seminariști ai liceului nostru, având astfel ocazia să asculte interpretările și considerațiile făcute de conferențiari pe marginea parabolei bogatului și a lui Lazăr cel sărac.

Evenimentul s-a încheiat cu câteva momente artistice prezentate de trupa de teatru „Gong”, din Roman, condusă de prof. Cătălina Bostan, și de elevii clasei a IV-a B, de la Colegiul Național „Roman-Vodă”. Ședința semestrială cu părinții Duminică, 22 aprilie 2018, s-a desfășurat ultima întâlnire cu părinții elevilor seminariști ai claselor a XII-a. Activitatea a început în amfiteatrul liceului, unde pr. Cristinel Sociu, directorul liceului, a făcut un bilanț asupra celor patru ani de liceu, evidențiind toate aspectele care au stat la baza formării și dezvoltării elevilor. A urmat apoi sfânta Liturghie, celebrată în capela Seminarului, după care părinții, profesorii diriginți și elevii s-au deplasat în sălile de clasă, unde diriginții au prezentat situația școlară și comportamentală a fiecărui elev, rezultatele obținute la simulările examenului de bacalaureat, desfășurate în luna martie, și alte aspecte organizatorice care țin de finalizarea liceului. În încheiere, profesorii diriginți, Monica Grosu și Aurelia Balașcă, împreună cu formatorii claselor, au invitat părinții la cursul festiv al absolvenților, care va avea loc pe 24 mai, la ora 11.00 .

Simpozionul Interdisciplinar Pro-Liber Luni, 23 aprilie 2018, la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, din Roman, s-a desfășurat Simpozionul Interdisciplinar Pro-Liber, ediția a III-a.

Din partea liceului nostru au participat elevii Teodor-Adrian Cîrjă și Mircea-Alexandru Dănuț, de la clasa a XI-a A, care au concurat la secțiunea a II-a, cu o recenzie a unei cărți citite de ei, dintre cărțile adolescenței. Mircea-Alexandru Dănuț a realizat recenzia cărții „Portret al artistului la tinerețe”, de James Joyce, obținând premiul I, iar Teodor-Adrian Cîrjă, recenzia cărții „Frăția inelelor”, a lui John Ronald Reuel Tolkien, obținând premiul III. Elevii au fost coordonați de prof. Monica Grosu. „Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor” Luni, 23 aprilie 2018, a fost „Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor”, sărbătoare declarată de UNESCO, în 1995, pentru a impulsiona citirea, publicarea și drepturile de autor. Totodată, în România s-a sărbătorit și „Ziua Bibliotecarului din România”. Cu această ocazie, elevii liceului nostru, coordonați de eleva Beatrice-Alice Ciulin, din clasa a XI-a B, vicepreședinta Consiliului 30

Orizonturi * nr. XLIV

C RONICA

LICEULUI

Școlar al Elevilor, au desfășurat o activitate prin care au dorit să evidențieze importanța acestei zile și a cititului. Activitatea a avut trei părți. Prima parte a constat în prezentarea unei scurte scenete, realizată de elevii trupei de teatru a liceului, prin care au încercat să arate cât de important este cititul și cum societatea contemporană este preocupată de alte lucruri care subminează importanța cărților. A doua parte a fost o informare generală cu privire la literatura națională și universală, cu mențiunea unor cărți care să stârnească curiozitatea lecturii lor. În ultima parte a fost organizat un concurs de cultură generală, la care au participat câte doi elevi din fiecare clasă.

Simpozionul „Dialog între generații” Marți, 24 aprilie 2018, în sala de festivități a Primăriei Municipiului Roman s-a desfășurat Simpozionul „Dialog între generații”, cu tema „Participarea unităților militare din Garnizoana Roman în Primul Război Mondial și contribuția la Marea Unire”.

Au fost invitați veterani de război din Roman, cadre militare active, în rezervă și în retragere, reprezentanți ai Cercului Militar Roman și profesori de istorie din unitățile de învățământ romașcane. Școala noastră a fost reprezentată de elevele clasei a XI-a B, care au fost însoțite de profesorul de istorie, Gabriel Ștefănucă Avram.

Cronica a fost realizată de elevul Daniel Mîrț, clasa a XI-a A

Oferta educațională În perioada 14-25 mai se va organiza etapa I pentru admitere în clasa a IX-a liceu.

Pentru anul școlar 2018-2019, școala noastră are două clase aprobate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, a câte 28 de locuri: o clasă cu profil teologic, specializare teologie romano-catolică, iar a doua, profil pedagogic, specializare învățători-educatoare. Înscrierea se va face în zilele de 14-15 mai, la secretariatul liceului, iar probele de aptitudini se vor desfășura între 16-18 mai, la ambele profiluri. Pentru profilul teologic, candidații vor susține probele de aptitudini, oral și scris, la Catehismul mic, Mica Biblie și muzică. La profilul pedagogic, candidații vor susține probele de aptitudini la limba și literatura română (un interviu), desen, muzică și educație fizică. ianuarie-aprilie 2018

31

„Amintiþi-vã de conducãtorii voºtri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu ºi, considerând împlinirea vieþii lor, imitaþi credinþa lor” (Evr 13,7)