Orizonturi 48 / 2021

Revistă editată de elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Roman

nr. XLVIII

septembrie 2020-ianuarie 2021

R EDACțIA

Cuprins

REDACțIA Director Pr. prof. Bogdan-Emilian Balașcă Redactor coordonator Prof. Monica Grosu Redactori: Pr. Alin Burlacu, Prof. Gabriel Ștefănucă, Prof. Angela Dămoc, Richard Vitan (clasa a XII-a A), Roxana Dobrin (clasa a XI-a B), Andrei Senteș (clasa a XI-a A), Daniel Ficău (clasa a X-a A), Luana Doboș (clasa a IX-a B) Tehnoredactare Ovidiu Bișog Adresa redacției Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” Str. Ștefan cel Mare, 268/B 611040-Roman, jud. Neamț Tel./fax: 0233/741421 liceulfranciscan@yahoo.com www.liceulfranciscan.ro ISSN 2359-7356 Editura Serafica Str. Teiului, 20 611047-Roman, jud. Neamț Telefon: 0233/744611

EDITORIAL Să ne bucurăm de darul de a avea o vocație. Suntem chemați... de Dumnezeu! – Pr. Bogdan Emilian Balașcă . . . .

3

RELIGIE. SPIRITUALITATE Sfințenia este posibilă: Carlo Acutis, un tânăr al zilelor noastre – Richard Vitan . . . . . . . . . . . . . . .

Drumul sfințeniei – Egidiu Ghiunghiuș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pruncul Isus – centrul Crăciunului – Prof. Monica Grosu . . . .

4 6 7

DIALOG ÎNTRE GENERAțII Interviu cu părintele Emanuel Chiricheș – Daniel Ficău . . . . .

8

ȘTIINțĂ, ARTĂ, EDUCAțIE Povestea vocației mele – Cătălina Elena Diaconu . . . . . . . . . . . .

Practica pedagogică „față în față” versus practica pedagogică online – Carina și Andreina Iuscinschi . . . . . . . . .

Ziua Națională a României – Diana Humă, Anca Gavril, Daria Antoche . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Romanul și personalitățile sale – Ioana-Andrada Mantale . . . .

Religiosul în poezia lui Blaga – Andrei Curcan . . . . . . . . . . . . .

Filmul – A șaptea artă – Roxana Dobrin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . „Corola de minuni a lumii” – Paul Jicmon . . . . . . . . . . . . . . . . .

Inteligența spirituală – Richard Vitan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pandemii care au marcat istoria lumii – Luana Doboș . . . . . . .

11 13 14 15 17 18 20 21 23

LECțIA DE DIRIGENțIE O lume modernă, provocări moderne: Cyberbullyingul – Prof. Ionela Vătămănelu . . . . . . . . . . . . . . . 26 CRONICA LICEULUI – Andrei Senteș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman

2

Orizonturi * nr. XLVIII

E DITORIAL

Să ne bucurăm de darul de a avea o vocație. Suntem chemați... de Dumnezeu!

De fiecare dată, Ziua Vieții Consacrate ne amintește nu numai de chemarea la a fi persoană consacrată, dar și de vocația pe care fiecare om o poartă în suflet de la Dumnezeu. Acest lucru nu ar trebui, în niciun caz, să ne provoace teamă. Dimpotrivă, e motiv de bucurie. Doar simplul fapt de a afla că Domnul s-a gândit la tine, că ți-a propus un drum în viață și că acest lucru te va face fericit, nu poate să fie decât o veste foarte bună pentru tine. Cu siguranță, când vorbim despre vocație nu ne gândim numai la preoție, la viața consacrată sau la viața de familie, ci la mult mai multe daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în noi. Și nu avem doar o vocație, ci (superb!) avem cu toții câte trei vocații. A ni le aminti și a le asuma, ne face enorm de mult bine.

O primă vocație a fiecăruia este aceea de a fi sfânt. Da, Domnul ne cheamă la sfințenie. Și când ne cheamă, nu ne propune un drum greu, inaccesibil și frustrant. Nu ne invită la ceva ce nu vom fi nicicând în stare, ci ne încurajează la ceva posibil. Pentru aceasta, avem mai întâi nevoie să înțelegem că sfințenia nu se referă la perfecțiune, la a trăi imaculat de dimineața până seara, cu mâinile împreunate, în genunchi și în rugăciune. Nu. A fi sfânt înseamnă a fi sincer cu tine însuți și cu Dumnezeu, a fi așa cum ești: cu daruri și cu păcate, cu limite și imperfecțiuni, dar și cu multă binecuvântare. Apoi, septembrie 2020-ianuarie 2021

a încerca și exersa să creștem în sinceritate, în fiecare zi, cu noi înșine și cu Dumnezeu înseamnă deja să ne implicăm și să trăim chemarea la sfințenie.

A doua vocație este aceea de a îmbrățișa o anumită formă de viață care ni se potrivește. Poți fi chemat la a fi preot sau persoană consacrată, pe de o parte, ori soț, soție, pe de altă parte; sau poți trăi senin viața de celibatar. Oricare din aceste stări de viață este bună.

Dar pentru fiecare e benefică doar cea pe care o simte în suflet și în conștiință că i se potrivește și îl face să se simtă bine. Să nu ne fie teamă! Să nu ne eschivăm o clipă de la sensul nostru, ci, cu mult curaj, să învățăm să ne încredem în planul lui Dumnezeu, cel care ne îndeamnă la a face binele în modul în care ni se potrivește.

A treia vocație a fiecăruia dintre noi este aceea ca, în forma de viață pe care Domnul ne-o propune (preot, soră, frate, soț, soție...), să ne dezvoltăm, la rândul nostru, propria carismă. Adică să ne punem în valoare darul: harul particular, talentul, înclinarea, originalitatea, modul autentic de a fi. Poți fi, spre exemplu, un bun ascultător, un bun pedagog,

un talentat muzician, artist, un bun meșteșugar, un matematician, un scriitor, o persoană înclinată către caritate, un terapeut, tehnician etc. De fapt, suntem chemați să fim noi înșine, să ne simțim noi înșine și să rămânem cât mai mult noi în drumul devenirii noastre. Și pentru că Domnul ne propune acest lucru, înseamnă că nu ar trebui nicicând să ne cuprindă teama, ci curajul!

Suntem la un liceu vocațional și cultivăm (deocamdată), prin educația pe care o promovăm și în care ne angajăm, aceste două daruri frumoase: vocația de preot și vocația de pedagog.

Sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. Ambele sunt minunate și ambele ne duc la împlinire și la fericire! Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Apoi, să nu uităm un lucru: darul trebuie atent păstrat, fidel alimentat și prețuit cu înțelepciune. Probabil uneori deține și un preț pe care îl plătim prin propriul efort, prin propria angajare. Dar merită, știind că doar aceasta ne dă sens și ne conduce la împlinire.

Cu siguranță, vrem să continuăm... Domnul a așezat această comoară în ființa noastră, deoarece are încredere că o vom îndrăgi. Și nu dorim să îl dezamăgim, ci să ne implicăm și să trăim, la rândul nostru, cu încredere vocația în bucuria unei asemenea binecuvântări.

Pr. Bogdan Emilian Balașcă

3

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Sfințenia este posibilă: Carlo Acutis, un tânăr al zilelor noastre Dintotdeauna oamenii au avut nevoie de modele de la care să învețe, după care să se ghideze, pe care să le privească și eventual să le imite. Astăzi, „modelele” propuse de societate nu sunt mereu cele pozitive. În mare parte, propunerile se rezumă la bani, faimă și putere. Din fericire, mai există și modele, oameni de la care avem ce învăța.

Un astfel de model este Carlo Acutis, iar ceea ce vrea să ne învețe este că sfințenia este posibilă. Pentru a fi sfânt nu trebuie decât să facem bine și cu umilință ceea ce viața ne oferă în fiecare zi.

Carlo Acutis s-a născut la 3 mai 1991, la Londra, unde părinții săi lucrau. La doar câteva luni, părinții săi, Andrea Acutis și Antonia Salzano, s-au mutat la Milano. În adolescență, Carlo a fost diagnosticat cu leucemie.

4

El și-a oferit suferințele pentru Papa Benedict al XVI-lea și pentru Biserică, spunând: „Ofer toată suferința pe care va trebui să o sufăr pentru Domnul, pentru Papa și Biserică”. El a murit pe 12 octombrie 2006 și a fost înmormântat la Assisi, la cererea sa, întrucât îl iubea și îl admira foarte mult pe sfântul Francisc de Assisi. Cauza sa de canonizare a început în anul 2013. El a fost declarat „Venerabil” în 2018 și „Fericit” la 10 octombrie 2020. Încă de la o vârstă fragedă, Carlo părea să aibă o dragoste specială pentru Dumnezeu, chiar dacă părinții săi nu erau prea devotați. Mama lui a spus că, înainte să fie Carlo, a mers la biserică doar când a primit Prima Sfântă Împărtășanie, Mirul și Căsătoria. În copilărie, lui Carlo îi plăcea să se roage rozariul. Din ziua în

care a primit Prima Împărtășanie, la vârsta de 7 ani, nu a ratat niciodată întâlnirea cu Sfânta Liturghie zilnică, primindu-l pe Isus în Sfânta Euharistie. Maica Domnului a fost marele său confident și nu a omis niciodată să o cinstească recitând Sfântul Rozariu în fiecare zi. Modalitățile moderne și actualizate ale lui Carlo s-au împletit perfect cu viața lui euharistică profundă și devotamentul marian, care l-au ajutat să fie acel băiat foarte special pe care toată lumea îl admiră și îl iubește.

Dorința pentru cer a lui Carlo se poate observa din propriile sale cuvinte: „Scopul nostru trebuie să fie infinitul și nu finitul.

Infinitul este patria noastră. Suntem întotdeauna așteptați în Rai”. O altă frază a sa este aceasta: „Toți oamenii se nasc ca originali, dar mulți mor ca fotocopii”.

Pentru a ne îndrepta spre acest scop și a nu „muri ca fotocopii”, Carlo a spus că busola noastră trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu, că trebuie să ne confruntăm mereu cu acest Cuvânt. Dar pentru a atinge un astfel de scop înalt

Orizonturi * nr. XLVIII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE sunt necesare practicarea sacramentelor și a rugăciunii. Carlo a pus Taina Euharistiei în centrul vieții sale și a numit-o „drumul meu spre cer”. El le-a cerut părinților să-l ducă în pelerinaje, în locurile sfinților și în locurile minunilor euharistice.

Mărturia sa de credință a dus la o transformare profundă a mamei sale, deoarece, potrivit preotului care promovează cauza sa pentru sfințenie, el „a reușit să-și ducă părinții, rudele, în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Nu era invers; nu părinții lui l-au adus pe el la Sfânta Liturghie, ci el s-a dus și a reușit să-i convingă pe alții să primească Împărtășania zilnic”.

Carlo era foarte înzestrat cu tot ceea ce ține de lumea computerelor, astfel încât, atât prietenii

septembrie 2020-ianuarie 2021

săi, cât și adulții cu studii superioare în inginerie informatică îl considerau un geniu. Toată lumea a fost uimită de capacitatea sa de a înțelege secretele computerelor, care sunt, în mod normal, accesibile doar celor care au studii universitare specializate. Interesele lui Carlo au implicat programarea pe computer, editarea de filme, crearea de site-uri web, editarea și distribuirea de publicații mici, pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași, în special pe copii și vârstnici. A promovat minunile euharistice, mai ales printr-un site web unde le-a prezentat. Aici, el le-a spus oamenilor: „Cu cât primim mai des Euharistia, cu atât vom deveni mai mult ca Isus, astfel încât pe acest pământ vom avea o prefigurare a cerului”.

Acest tânăr credincios al Arhidiecezei de Milano a fost un mister, care, înainte de a muri, a putut să-și ofere suferința pentru Papa și Biserică. „Să fiu mereu unit cu Isus, acesta este planul meu de viață”. Aceste câteva cuvinte subliniază trăsătura distinctă a scurtei sale vieți: a trăi cu Isus, pentru Isus, în Isus (...). „Sunt fericit să mor pentru că mi-am trăit viața fără să pierd nici măcar un minut din ea cu ceva neplăcut lui Dumnezeu”. Și Carlo ne cere același lucru: ne cere să răspândim Evanghelia prin viețile noastre, astfel încât fiecare dintre noi să poată fi un far pentru a lumina călătoria altora.

Richard Vitan clasa a XII-a A

5

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Drumul sfințeniei În viața noastră de credință auzim foarte des vorbindu-se despre sfințenie, despre sfinți și despre chemarea fiecărui creștin de a fi sfânt. Întreaga Sfântă Scriptură pune accentul pe faptul de a fi sfinți, folosind acest cuvânt de mai mult de 1300 de ori. „Fiți sfinți pentru că Eu sunt sfânt”.

Acesta este îndemnul din Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Petru și trebuie să fie un motto al vieții noastre spirituale, o realitate pe care trebuie să ne-o însușim zilnic.

Pentru a face acest lucru trebuie să vedem ce este sfințenia, pentru ca mai apoi să o putem practica. Încă din definiția cuvântului „sfânt”, care înseamnă om ce are o viață curată și cucernică, realizăm că un sfânt a urmat o viață exemplară, o viață pe care a trăit-o la lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Sfințenia sau desăvârșirea creștină este (sau ar trebui să fie) o dorință a fiecărui credincios, un țel al fiecărui creștin. În Biserica noastră, de-a lungul existenței ei, au fost numeroși oameni care s-au învrednicit de darul sfințeniei prin practicarea credinței mărturisite și trăite, printr-o viață curată și sfântă. A fi sfânt nu înseamnă doar a merge duminica la biserică, a ne împărtăși și spovedi. Desigur, aceste practici ne ajută foarte mult, sunt mijloace care ne conduc spre o viață de sfințenie, dar nu trebuie să ne oprim doar aici. O viață trăită în sfințenie înseamnă a face lucrurile din iubire față

6

de Dumnezeu și de aproapele.

Sfințenia, după cum o spun și sfinții părinți ai Bisericii, înseamnă a simți iubirea lui Dumnezeu și a răspunde acestei iubiri prin gesturi mici, dar sincere, înseamnă a conștientiza că Dumnezeu ne consideră fii ai săi, iar noi trebuie să îl considerăm tată.

Sfințenia este pentru toți, dar, cu toate acestea, suntem liberi să alegem sau să nu alegem sfințenia. Dumnezeu i-a dat omului un mare dar, iar acest dar este libertatea. Asta înseamnă că avem posibilitatea de a alege binele sau răul, viața sau moartea, drumul luminii sau cel al întunericului.

Cu toate acestea, Dumnezeu intervine în viața oamenilor pentru a-i face să se întoarcă de la calea cea rea și să aleagă binele. În viețile sfinților găsim astfel de intervenții din partea lui Dumnezeu.

Ceea ce contribuie la sfințirea sufletului și a vieții este umilința. A fi umil, mic, înseamnă a recunoaște că avem nevoie de Dumnezeu și de ceilalți. În practicarea sfințeniei, tot ceea ce facem

trebuie să facem din umilință, fără a urmări propria mândrie, ci numai binele comun și mântuirea sufletului: „Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” (Mt 6,3).

Acest drum al sfințeniei este un drum lung, care poate începe de la botez sau de la o vârstă mai înaintată, dar care ne conduce către adevărata noastră identitate, aceea de a fi plăcuți lui Dumnezeu, aceea de a fi sfinți. Pe acest drum vom întâlni obstacole, încercări, frici, ispite, dar, depășindu-le, vom realiza cât de frumos și plăcut este să fim în prezența lui Dumnezeu!

Da, drumul sfințeniei este impregnat de prezența lui Dumnezeu, o prezență care se concretizează prin cei de lângă noi, prin evenimentele zilnice, prin colegi, profesori, familie, prieteni, iar acest drum al sfințeniei are ca punct final împărăția lui Dumnezeu.

Egidiu Ghiunghiuș clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XLVIII

R ELIGIE . S PIRITUALITATE

Pruncul Isus – centrul Crăciunului „Astăzi vi s-a născut Mântuitorul”, răsună vestea îngerului, iar odată cu această veste întunericul care acoperă pământul este luminat de strălucirea oștirilor cerești, de strălucirea divină.

Este din nou Crăciunul, dar parcă întunericul, teama, nesiguranța, îndoiala au pus stăpânire pe noi, oamenii, mai mult ca oricând. Îngerul Domnului vine însă și liniștește temerile noastre, așa cum le-a liniștit și pe ale păstorilor: Nu vă temeți!

Timpurile pe care le trăim acum ne determină să-l căutăm și mai mult și să-l descoperim pe Cel pe care Tatăl l-a trimis în trup omenesc, tocmai ca să împartă cu noi grijile, neputințele și suferințele noastre.

Unde să-l căutăm, unde să-l găsim? Ne spune tot îngerul: în sărăcie, în simplitate, în umilință.

septembrie 2020-ianuarie 2021

Acestea sunt semnele după care îl recunoaștem. Acolo, într-un grajd, într-o iesle, descoperim frumusețea și gingășia copilului Dumnezeu și a familiei sale, pentru care nu s-a găsit un loc de găzduire, așa cum nici astăzi nu se găsește în toți bunăvoința de a-l primi în peștera inimii lor. Poate că, reducând acum unele aspecte exterioare sărbătorii, îl vom reașeza pe Copilul Isus acolo unde trebuie să fie, în centrul sărbătorii.

Este important să ne amintim contextul întunecat în care s-a petrecut nașterea Mântuitorului, acum mai bine de două mii de ani, iar starea de pandemie și toate consecințele ei ne poate ajuta. Să parcurgem drumul obositor făcut de Maria și Iosif, plecând de la Nazaret la Ierusalim pentru a satisface deșertăciunea

unui împărat, să considerăm frigul nopții, refuzul primit de Iosif care căuta un loc unde copilul să se nască, dezinteresul lumii de a-l întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu vestit de atâta timp. Peste toate acestea apăsa neîncrederea, superficialitatea și scepticismul, evidențiate în nedreptățile grave prezente în lume.

Așadar, contextul primului Crăciun a fost unul de întuneric, de durere și deznădejde, însă Nașterea lui Isus a adus speranța și lumina pentru cei care au fost capabili să le recunoască, să le vadă.

Oare atunci când sfântul Francisc a reprezentat nașterea Mântuitorului, la Crăciunul din 1223, nu a dorit să amintească această realitate, încă o dată, printr-o imagine vizuală, locuitorilor din Greccio?

Da, el a voit să vadă toți, cu „ochii trupului”, în ce mod copilul Isus s-a născut la Betleem, lipsit de tot ceea ce este necesar unui prunc, întâmpinând indiferența și răceala oamenilor pentru care a îmbrăcat natura omenească. Oare nu suntem și noi departe de realitate, de adevăratul mister?

Crăciunul este sărbătoarea universală a bucuriei mântuirii, iar actuala criză mondială poate ajuta la a-l despuia de greutatea consumistă și materialistă care adesea îl denaturează și la a-l redescoperi în autenticitatea sa: un dar de speranță al lui Dumnezeu pentru lume și pentru fiecare dintre noi.

Prof. Monica Grosu

7

D IALOG

ÎNTRE GENERAțII

Interviu cu părintele Emanuel Chiricheș • Părinte Emanuel, ați fost elevul liceului nostru, iar noi, elevii de astăzi, dorim să păstrăm legătura cu generațiile trecute, prin intermediul revistei noastre școlare, și să aflăm crâmpeie din viața de elev din acea perioadă și din parcursul drumului absolvenților acestui liceu. În acest număr al revistei ne-am gândit, dacă sunteți de acord, să purtăm un dialog cu dumneavoastră. Pentru început, am dori să vă prezentați și să ne spuneți câte ceva despre originile dumneavoastră. Înainte de a mă prezenta, doresc să vă mulțumesc pentru această oportunitate, care mă onorează și mă face să retrăiesc amintiri plăcute din viața mea de elev la Liceul Teologic Franciscan. Anii petrecuți acolo au fost ani frumoși, luminoși, rodnici. Liceul a fost începutul unei călătorii, începutul unui drum plin de gingășie și iubire din partea lui Dumnezeu..., un sentiment unic învăluit de bucurie franciscană. Provin din Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”, satul Luizi-Călugăra, județul Bacău. M-am născut într-o familie modestă și suntem doi copii la părinți.

• Când ați simțit chemarea spre seminar și cum ați distins „glasul” Domnului?

Copil fiind, am avut marea bucurie de a vedea exemplul bunicilor mei, care au dat dovadă, în simplitatea lor, de o credință

8

frumoasă, vie și de neclintit, în pofida adversităților vieții. Desigur, credința din ambientul familial, faptul că primisem Prima Sfântă Împărtășanie cu un an înaintea colegilor mei de clasă, m-au făcut să intru în contact mai îndeaproape cu Biserica și apoi să ajung și ministrant. Îmi amintesc cu drag de toți preoții pe care i-am cunoscut la parohie.

Le-am admirat credința, iubirea și disponibilitatea și am învățat de la fiecare câte ceva. Îmi amintesc în mod deosebit de părintele Iosif Pal, OFMConv., de blândețea și răbdarea de care dădea dovadă, de faptul că ne cunoștea pe fiecare ministrant în parte, ne cunoștea părinții, bunicii, rudele... Era o persoană deosebită. Când îl vedeam, îmi suscita mereu o întrebare: Dacă el este astfel, cum este oare Dumnezeu? Sunt multe momente deosebite și pline de har pe care le-am trăit și care mi-au rămas în inimă, însă nu ne permite spațiul revistei să le amintesc pe toate. Știm că Dumnezeu lucrează, aruncă sămânța, iar aceasta încolțește, crește și aduce rod. El cheamă, iar „glasul” său poate fi acela al oricărei persoane pe care o întâlnim și care, prin exemplul ei, reușește să ne descopere o frântură din Cer. Pot spune că nu am fost hotărât chiar de la început să urmez drumul vieții consacrate, dar, după examenul de capacitate

din clasa a VIII-a, „Ceva” sau „Cineva” m-a determinat să mă înscriu la Liceul Teologic Franciscan din Roman. Apoi, odată ajuns acolo, am descoperit, pas cu pas, frumusețea acestui drum.

• Cum au fost anii petrecuți la Liceul Franciscan?

Anii petrecuți la Liceul Franciscan au fost minunați și importanți, pentru că mi-au deschis noi orizonturi. Am avut ocazia să trăiesc momente frumoase de rugăciune, de formare umană și spirituală, de comuniune și prietenie cu ceilalți elevi ai seminarului, care proveneau din toată țara. Este frumos să vezi diversitatea, să înveți respectul reciproc și să împărtășești aceleași idealuri. Aceste lucruri au fost importante pentru mine, fiind perioada formării pentru viață, perioada marilor alegeri.

• După absolvirea liceului v-a fost greu să faceți alegerea pentru mai departe?

Niciunei persoane nu îi este ușor să facă o alegere și, bineînțeles, nu mi-a fost nici mie, însă, după un moment de discernământ interior, atent fiind la impulsurile Duhului, am făcut pasul spre postulandat. Rugăciunea are un rol important.

Apoi, în viață nu trebuie să aștepți să fii sigur 100% pentru a lua o decizie. Așa cum marii profeți ai Vechiului Testament, și nu numai, au avut îndoielile lor, cred că fiecare este cuprins de un sentiment de neputință, de frică, de îndoială, dar tot ce trebuie este încrederea în Dumnezeu. El este cel care susține, care oferă harul necesar și care

Orizonturi * nr. XLVIII

D IALOG

duce la îndeplinire planul său cu noi. Important este ca noi să colaborăm cu harul său.

• În ce an ați fost hirotonit preot și care a fost prima misiune care v-a fost încredințată?

Am fost hirotonit preot în anul 2015, iar prima mea misiune a fost aceea de a face parte din comunitatea care are în grijă Bazilica sfântului Francisc din Assisi, Italia, unde îmi exercit slujirea și în prezent.

• Ce înseamnă Preoția pentru dumneavoastră?

Preoția este o slujire extraordinară, este ceva sublim. Are în ea însăși o mare demnitate și o mare responsabilitate. Este de ajuns să ne gândim la cuvintele sfântului Francisc: În fața umilinței sublime a Fiului lui Dumnezeu, care coboară pe altar în mâinile preotului, întreaga umanitate să tremure, universul întreg să se cutremure, iar cerul să tresalte (cf. Scrisoarea către întreg Ordinul).

Un alt exemplu ar fi sacramentul Spovezii, unde preotul nu este altceva decât „prelungirea” mâinii milostive a lui Dumnezeu. Însuși faptul că preotul nu acționează niciodată în nume propriu, ci în numele lui Dumnezeu, septembrie 2020-ianuarie 2021

ÎNTRE GENERAțII

cere o mare responsabilitate, care este izvor a unei slujiri, a unei vocații, a unei bucurii aparte.

• Știm de la unii dintre profesorii noștri, pe care i-ați avut și dumneavoastră când ați fost elev, că în liceu ați avut o predilecție pentru muzică și în special pentru orgă. De unde ați moștenit acest talent, cum l-ați dezvoltat și ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

Da, una dintre pasiunile pe care le-am avut încă de mic a fost muzica. Nu pot să spun cu exactitate de unde am moștenit-o. Copilăria mi-a fost acompaniată deseori de cântările bunicii. Îi plăcea foarte mult să cânte, îndeosebi cântece religioase. Însă cel de la care am primit primele lecții de orgă și care mi-a deschis acest drum a fost dascălul bisericii din satul meu natal, domnul Eugen Gabor.

La un moment dat, el a plecat din sat și, neavând cine cânta la biserică, am început să pun eu acest dar în slujba comunității.

Am văzut și văd în continuare în muzică o modalitate de a crea comuniune, de a-i ajuta pe ceilalți să se roage. Cel care cântă trebuie să creeze ambientul propice

pentru ca ceilalți să-l preamărească pe Dumnezeu. Muzica continuă să surprindă, continuă să „vorbească” într-un limbaj universal și să exprime ceea ce cuvântul nu poate exprima.

De multe ori muzica devine rugăciune, devine trăire a unei relații autentice cu Domnul. În primul rând, liceul a fost locul în care am asimilat multe noțiuni de muzică, mai ales că eram șapte organiști. Fiecare avea stilul și armonia specifică, ceea ce a creat o îmbogățire reciprocă în această privință.

• Ați continuat să aprofundați muzica și după terminarea liceului?

Da, am continuat să cânt, să mă formez, să aprofundez, mai mult ca autodidact, iar uneori mai ceream ajutorul celor mai experimentați. La un moment dat, am ajuns la concluzia că nu este de ajuns tot ce știu și că nu pot descoperi singur tot ceea ce trebuie să știu. Dacă doresc să-l laud pe Domnul și să-i ajut și pe alții în această privință, trebuie să fac mai mult. Astfel, după ce am ajuns la Assisi, m-am înscris, cu voia superiorilor mei, la Conservatorul de muzică din Perugia, Italia, unde studiez orga.

• Descrieți-ne puțin Conventul și comunitatea din care faceți parte și spuneți-ne care este misiunea dumneavoastră? În Conventul din Assisi se află o comunitate internațională de aproximativ șaizeci de frați, din peste 20 de naționalități, printre care și unsprezece novici. Îmi place să spun că a sluji în Bazilica sfântului Francisc este mai mult decât o onoare, este un

9

D IALOG har deosebit pe care îl primești și de care te bucuri și-i mulțumești Domnului. Pe lângă activitatea pastorală, studiul muzicii și animarea liturghiilor în Bazilică, fac parte și din echipa de pastorație a tineretului.

• Spuneți-ne, vă rugăm, cum arată o zi din viața dumneavoastră la Bazilica Sfântului Francisc din Assisi, fondatorul Ordinului din care faceți parte.

Programul nostru începe la ora 6.30, cu Oficiul lecturilor, Laudele și Sfânta Liturghie. La ora 8.00 avem micul dejun, după care începem activitățile, care variază în funcție de perioada anului. În unele zile, cursuri și studiu, în altele, liturghii, spovezi sau ghid în Bazilică pentru pelerinii care vin în Assisi. În mod deosebit mă ocup de copii și tineri. La ora 12.30 ne rugăm Ora medie la mormântul sfântului Francisc, după care urmează prânzul. După-amiază, activitățile continuă până la ora 18.30, când facem Vesperele, urmate, în funcție de fiecare zi, de lectio divina, meditație, adorație euharistică, adorarea Sfintei Cruci etc. La ora 19.30 avem cina, iar apoi fiecare este liber să-și gestioneze timpul după cum știe mai bine. Duminica este un program diferit, avem șase liturghii și Vesperele solemne.

• Astăzi sunt puțini elevi seminariști care aleg să continue acest drum după finalizarea studiilor liceale. Oare de ce există această temere în a alege viața consacrată? E grea? Ce presupune ea?

Conciliul Vatican al II-lea afirmă faptul că avem cu toții aceeași

10

ÎNTRE GENERAțII

vocație: a sfințeniei vieții, adică a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, însă modalitatea de a realiza acest lucru este unică pentru fiecare. Pentru unii este viața consacrată, sacerdotală, pentru alții este cea familială etc. Nu există vocații la pachet, dar căi diferite ce duc spre același scop: sfințenia. Nici în viața consacrată nu există două persoane care să aibă același parcurs, deoarece fiecare este unic, cu timpii și creșterea specifice doar lui. Ceea ce ne face să alegem o cale sau alta este, în primul rând, căutarea noastră interioară. Liceul este un timp al căutării, al marilor idealuri.

Cine se întreabă cu seriozitate asupra scopului propriei vieți, a rostului său pe acest pământ, caută adevărul. Nu doar adevărul asupra propriei persoane, cine este și ce trebuie să facă, ci mai ales Adevărul (cu A mare), adică Dumnezeu, cel care poate lumina întreaga existență a unei persoane și, mai ales, care poate să-i fie călăuză sigură. A alege viața consacrată nu înseamnă a renunța la ceva, ci a îmbrățișa alte valori, ca de exemplu sărăcia, castitatea și ascultarea. Alegerea castității, de exemplu, nu înseamnă a renunța la iubire, ci a opta pentru o iubire fără limite, o iubire care se poate dărui fără rezerve. Există teama de a nu fi pe măsura chemării, dar trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne cere perfecțiunea, ci perseverența. Dacă Dumnezeu ne cheamă la o stare de viață, ne dă și harul pentru a-i putea răspunde, pentru a fi pe măsura chemării noastre.

• Cum putem identifica și cultiva vocația?

Vocația este, în primul rând, un mister de credință și iubire.

De aceea, se simte nevoia tot mai intensă de rugăciune, de meditare a Cuvântului lui Dumnezeu, de un ajutor oferit celor ce sunt singuri, nevoiași. Este ceva mult mai mult decât o ambiție personală, este dorința de a împărtăși cu alții iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, descoperite și cultivate în prezența sa.

• În încheiere, vă rugăm să transmiteți un mesaj elevilor liceului nostru, atât celor de la profilul teologic, cât și celor de la profilul pedagogic.

Ceea ce vă doresc din toată inima, dragi elevi de la ambele profiluri, este faptul de a căuta cu sinceritate Adevărul! Să vă apropiați plini de curaj de Cel care vă poate descoperi adevărul despre voi înșivă și, mai ales, misiunea la care v-a chemat pe acest pământ. Doar împreună cu El puteți realiza visele și aspirațiile pe care le aveți în inimă.

Aveți curajul să faceți din El un prieten, un însoțitor în drumul vieții voastre și El nu vă va dezamăgi. Dați vieții voastre adevărata sa valoare, care se măsoară în dăruire, așa cum a făcut Isus.

• Vă mulțumim pentru bunăvoința de a ne răspunde.

Harul și iubirea Domnului să vă însoțească întotdeauna și în tot locul!

Vă mulțumesc și eu! Domnul să vă binecuvânteze și vă asigur de rugăciunea mea la mormântul sfântului Părinte Francisc.

A consemnat Daniel Ficău clasa a X-a A

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Povestea vocației mele După cum ne spune Dicționarul Explicativ al Limbii Române, vocația este aptitudine, chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. Așadar, vocația e ceea ce te împlinește, îți aduce bucurie și satisfacție în suflet; e o activitate pe care o poți practica toată viața cu elan, cu dăruire, fără să te plictisești și fără să fie o povară pentru tine. Căutarea și descoperirea vocației trebuie să fie făcută de către toți adolescenții și tinerii, pentru ca ei să-și dea seama ce le place să facă, ce îi mulțumește și ce îi înalță sufletește. „Nu vă mulțumiți până nu obțineți ce vreți”, spunea Jay Shetty.

Pentru mine lucrul cu copiii a fost și este în continuare ceea ce mă atrage și ceea ce îmi place să fac. De ce? Pentru că inocența lor mă încântă și-mi dă o stare de bine, pentru că sufletul lor curat și pur poate fi modelat frumos, asemenea unei perle. Și ce satisfacție mai mare poate

septembrie 2020-ianuarie 2021

avea cineva decât aceea de a ști că de pe mâna sa, din eforturile depuse de el cresc copii echilibrați, cu valori morale și spirituale, care, la rândul lor, pot transmite mai departe ceea ce au primit?!

Când eram mică, mereu eram înconjurată de copii, atât la școală cât și în grupul de acasă cu care mă jucam. După ce am mai crescut, am devenit și soră mai mare, mulțumită părinților mei, fapt care m-a bucurat și m-a făcut să realizez cât de mult îmi place să comunic cu cei mici, să mă joc cu ei, să am grijă de ei, să le fiu aproape, să lucrez cu ei.

Astfel, la un moment dat, m-am întrebat cum aș putea face ca să rămân mereu în preajma copiilor?

Doar alegându-mi profesia de educator, învățător sau profesor.

De aici a început povestea vocației mele.

Când eram în clasa a VII-a, am auzit de Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” și de faptul că acest liceu este un liceu vocațional, care are, pe lângă profilul teologic, și profil pedagogic. Mi-am spus atunci: „Aceasta este șansa mea, aici vreau să ajung”. Și am ajuns. Întâlnirea mea cu acest liceu a fost una plăcută. Am descoperit aici oameni frumoși, calzi la suflet, înțelegători, astfel că perioada de adaptare nu a durat mult și nu a constituit o problemă. M-am împrietenit foarte repede și cu colegele de clasă și am format, încă de la început, o echipă închegată, și asta și datorită spiritului de comuniune care se practică în acest liceu.

11

Ș TIINțĂ ,

Singura temere pentru mine a fost practica pedagogică, nu cea din clasele a IX-a și a X-a în care doar am asistat la orele desfășurate de doamnele educatoare de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, din Roman, sau de doamnele învățătoare de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, pentru a învăța și noi, elevii, cum se ține o lecție, ci aceea din acest an școlar, din clasa a XI-a, când ne-a venit rândul nouă, elevilor practicanți, să predăm copiilor, căutând acele metode prin care să reușim să le ținem trează atenția. Gândul că mai aveam foarte puțin până să țin prima lecție îmi dădea fiori.

Pot spune că am muncit foarte mult la proiectul didactic al primei mele lecții, ajutată fiind de învățătoarea clasei la care trebuia să predau și de profesorul metodist. Era prima mea predare. Aveam emoții foarte mari și voiam ca totul să iasă perfect, cu toate că nu credeam că o să se întâmple așa, dar, cu ajutorul Domnului și cu multă

12

ARTĂ , EDUCAțIE

muncă, am constatat că totul este posibil. Spre surprinderea mea, emoțiile și frica au persistat doar până în momentul în care am început să predau.

Apoi, m-am simțit în largul meu și pot spune că acela a fost momentul în care am fost convinsă că acesta este drumul pe care vreau să merg în continuare.

Desigur, sunt conștientă că este un drum care implică multă responsabilitate, seriozitate, dar consider că este un drum frumos, o misiune minunată, înaltă și nobilă.

Educatorul, învățătorul, profesorul este cel care aprinde în inimile copiilor dorința de a cunoaște lumea și de a găsi în ei înșiși sursa cunoașterii.

Cea mai importantă îndatorire a unui dascăl este aceea de a vedea binele în fiecare elev, de a-l determina să creadă în sine, de a-l face să descopere darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu și de a le cultiva. În același timp, educatorul trebuie să semene în sufletul copilului

iubire, sensibilitate, empatie, încredere, adevăr, speranță, respect. Pentru a reuși să le transmită, trebuie ca mai întâi să le dețină el însuși. Purtarea demnă față de elevi este foarte importantă.

Un lucru la fel de important pe care l-am învățat în acest liceu este acela că trebuie să ne pese de elevii pe care îi avem în față, pentru că există un grad mare de responsabilitate pe care trebuie să ni-l asumăm și astfel să lucrăm la calitatea predării și a informațiilor pe care le dăm.

Cu acest gând continui să mă pregătesc și să mă formez, astfel încât, după terminarea liceului, să pot oferi copiilor din tot ceea ce am învățat eu. „Pentru ca educarea copiilor să fie încununată de succes, trebuie ca educatorii să se educe neîncetat pe ei înșiși, să se ajute reciproc întru realizarea din ce în ce mai desăvârșită a aspirațiilor lor” (Lev Tolstoi).

Cătălina Elena Diaconu clasa a XI-a B

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Practica pedagogică „față în față” versus practica pedagogică online Pregătirea viitorilor educatori sau învățători înseamnă nu doar predarea unor noțiuni teoretice, dar și pregătirea practică, latură esențială în formarea lor.

Aceasta este foarte importantă pentru că asigură desăvârșirea competențelor profesionale. În cadrul acestor ore de practică, elevul practicant învață să-și organizeze lecția, să comunice, să explice, să demonstreze, să utilizeze diferite metode de predare, de captare a atenției copiilor, de stimulare a lor. În același timp, învață să-și gestioneze timpul, să stimuleze creativitatea și munca în echipă și altele. Începând cu luna martie a anului 2020, învățarea a trecut brusc de la formatul față în față la formatul online. A fost o trecere neașteptată și dificilă, atât pentru educatori și învățători, cât și pentru elevi și părinți, o perioadă destul de anevoioasă, având în vedere că a trebuit să ne adaptăm cu toții la un alt stil de predare-învățare.

Suntem în clasa a XI-a și, după doi ani de asistență la orele susținute de învățătoarele și educatoarele de la școala noastră de aplicații, în acest an școlar ne-a venit rândul să predăm și noi, să demonstrăm că suntem capabili să facem acest lucru. De la începutul anului școlar în curs și până în luna noiembrie am început practica cu prezență fizică, față în față, și, cu toate că emoțiile noastre erau mari, am reușit să le stăpânim și să stabilim relații septembrie 2020-ianuarie 2021

bune cu copiii, să le captăm atenția și să-i determinăm să se implice activ și afectiv la oră, dar, odată cu trecerea, din nou, la învățarea online, totul s-a schimbat. Practica pedagogică față în față și cea online au două stiluri de abordare diferite. Un prim aspect este faptul că la predarea fizică îți poți da seama de nevoile elevilor și îi poți ajuta atunci când întâmpină dificultăți în ceea ce privește înțelegerea informațiilor

predate. Totodată, poți stabili legături mai strânse, poți să-i determini să fie competitivi, să le trezești interesul prin folosirea limbajului nonverbal și al celui paraverbal, pe care-l recepționează direct și care îi ajută în asimilarea informației date și a creativității. Pe lângă aceste aspecte, predarea la clasă are o durată de 50 de minute, ceea ce le dă timp profesorilor metodiști să-și facă o părere clară și obiectivă asupra iscusinței de a preda a elevului practicant. În predarea online timpul alocat nouă, elevilor practicanți, este,

de cele mai multe ori, de 10-15 minute, ceea ce, după părerea mea, îi bulversează pe cei mici, atenția lor fiind împărțită între cadrul didactic de la clasă și elevul practicant.

Interacțiunea dintre școlari și elevii practicanți este una limitată în mediul online. Nu-ți poți da seama de reacțiile acestora, nu știi dacă ceea ce spui ajunge până la ei și nu știi dacă metoda de abordare pe care o folosești este eficientă sau nu. În mediul online elevii obosesc și își pierd interesul foarte repede; este complicat să păstrezi liniștea și ordinea în timpul unei ore și astfel este destul de greu să faci o activitate interesantă care să atragă atenția tuturor.

Observând ambele forme de învățământ pot spune că predarea fizică este mult mai prielnică școlarilor și mult mai benefică și pentru noi, elevii practicanți. În speranța că pandemia va trece cât mai repede, așteptăm să ne întâlnim la practica pedagogică față în față!

Carina și Andreina Iuscinschi clasa a XI-a B

13

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Ziua Națională a României La 1 Decembrie 2020, prin bunăvoința și ajutorul unora dintre elevii claselor a IX-a B, a X-a B și a XI-a B, sub coordonarea doamnei profesoare Aurelia Cristina Balașcă, a fost realizat un colaj de cântece, fotografii, desene și poezii în cinstea Zilei Naționale a României. Deși departe de școală din cauza pandemiei, elevii liceului nostru au dorit să își exprime mândria de a fi români, iar prin materialele postate pe pagina de Facebook a liceului nostru și în clasele de pe platforma Google Classroom au dat dovadă de creativitate și multă inventivitate. Atmosfera creată de colegii noștri a fost redată foarte bine de eleva Diana Humă, de la clasa a X-a B, care, întruchipând România, a scris: La mulți ani, românii mei!

Vă iubesc așa cum sunteți, vă iubesc pentru că voi faceți țara mai frumoasă..., pe cât este posibil, vă iubesc pentru că m-ați unit..., v-ați unit pentru mine.

Eu sunt numită și „Grădina Maicii Domnului”. Mă simt mândră

pentru asta și ar trebui să fiți și voi.

Un nume ca acesta nu se dă oricui.

Am 102 ani și încă mă simt în floarea vieții. Pe unii încă îi mai aștept acasă, pe alții îi îndemn să nu mă părăsească. Am atâtea de oferit... sper că vedeți și voi. Poate că nu sunt cea mai modernă, cea mai luxoasă, dar sunt autentică.

Am atâtea tradiții, mâncăruri, peisaje frumoase, bogății în adevăratul sens al cuvântului. Alții ar da milioane să le aibă.

Am stat și nu m-am plâns când au fost războaie, am așteptat și m-am rugat ca să fiți bine în timp ce luptați pentru mine.

Nu-i așa că vă simțiți bine când faceți hora noastră românească sau o bătută moldovenească, cinstindu-mă cu un pahar de vin? Eu zâmbesc când vă văd, eu zâmbesc când purtați portul tradițional. Ia este preferata mea, e simbolul meu... De fapt, al tuturor celor ce se simt români. Vă rog ca, măcar de ziua mea și a voastră, să o purtați.

Să vă simțiți români oriunde ați fi!

Cu stimă și respect, România

Desen realizat de Adelina Bujor clasa a XI-a B

14

1 Decembrie Azi, în plinã pandemie, Sã uitãm tot ce ne doare, Sã rostim cu bucurie, La mulþi ani, o, Românie!

Sã ne amintim o clipã, De strãbunii noºtri care Au luptat fãrã de fricã Pentru România Mare.

Dragi români de pretutindeni, Imnul sã-l rostim în cor Pentru naþiunea noastrã ªi al nostru drag popor!

Anca Gavril

clasa a XI-a B

Cântã-mi, doinã Cântã-mi, doinã, despre þarã Cântã-mi ca sã plâng, Cãci voiesc în timp de sarã Lacrimi ca sã-mi strâng În cãuº de palme ude, Ce crãpate mi-s Ce-or voi ca sã-mi asude Chiar de totu-i vis.

Munþii, apele ºi glia, Toate sã le cânþi, Sã rãsune România De copii desculþi.

Cântã-mi, doinã, despre þarã, Vreau sã plâng ferice, Azi a nins, dar mâne-i varã ªi s-or coace spice.

Daria Antoche

clasa a IX-a B

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Romanul și personalitățile sale Vechi oraș din inima Moldovei, cu monumente istorice care sunt o mărturie a trecutului glorios și cu povești care sunt încă vii în inimile locuitorilor săi, Romanul se remarcă prin importanța sa din punct de vedere geografic, istoric și cultural. Aici s-au născut, au studiat sau au poposit pentru un timp multe personalități cunoscute și apreciate în întreaga lume pentru contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea culturii și științei românești și nu numai.

Cu greu am reușit să mă hotărăsc pe cine să prezint în aceste puține rânduri pe care le am la dispoziție. Menționez câteva nume care au consolidat, cu inteligența și talentul lor, bazele culturii românești și care s-au născut la Roman sau a căror activitate s-a legat, la un moment dat, de străvechea cetate mușatină, cum ar fi: Miron Costin (mare cărturar moldovean care și-a găsit sfârșitul aici, la Roman), Calistrat Hogaș (prozator român, a fost pentru o perioadă profesor și director al Gimnaziului „Roman-Vodă”), Otilia Cazimir (scriitoare și poetă, născută la Cotu Vameș, județul Neamț), Cezar Petrescu (romancier, nuvelist și gazetar, a fost profesor la Școala Agricolă Trifești, lângă Roman), Garabet Ibrăileanu (critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român; își petrece întreaga copilărie și adolescență la Roman, aici urmând și studiile septembrie 2020-ianuarie 2021

liceale), Nae Roman, pe numele său real Nicolae Constantinescu (a fost actor de revistă și cântăreț de operetă; s-a născut la Roman și a urmat cursurile Liceului „Roman-Vodă”), Sergiu Celibidache (a fost dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române, născut la Roman, în anul 1912), Mihail Jora (compozitor și dirijor român, născut la Roman), Ion Ionescu de la Brad (primul inginer agronom român; s-a născut la Roman, unde a urmat și Școala Domnească) și lista ar putea continua.

Din pleiada personalităților menționate mai sus, m-am oprit asupra celui care a fost marele cărturar, diplomat și dregător moldovean, Miron Costin. Câți dintre noi nu am auzit de marele cronicar?

„Letopisețul Țării Moldovei dela Aron Vodă încoace” (Ms. 2601. Titlul)

Născut în anul 1663, într-o familie de boieri, Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin și al Saftei, din cunoscuta familie a Movileștilor. În anul 1634, Iancu Costin, cu întreaga sa familie, a fost nevoit să părăsească țara și să se refugieze în Polonia, salvându-și viața de mânia turcilor.

Miron Costin a dobândit o educație solidă în anii pe care i-a petrecut alături de familia sa în Polonia. Ajuns la maturitate, el devine un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, cunoscând, în aceeași măsură, limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche și latină.

Reîntors în Moldova la sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, datorită abilităților de care dă dovadă, în scurtă vreme urcă pe scara unor înalte dregătorii boierești, fiind paharnic, pârcălab de Hotin, mare comis, mare vornic de Țara de Sus, mare vornic de Țara de Jos și mare logofăt. Îndeplinind multe funcții pe lângă domnii moldoveni, Miron Costin a fost martor și, în același timp, participant la multe

15

Ș TIINțĂ ,

evenimente din istoria Țării Moldovei, pe care, în mare parte, le-a reflectat în cronicile sale.

Astfel, noul domn, Gheorghe Ștefan, îl va trimite într-o misiune în Țara Românească pentru a negocia un tratat antiotoman cu domnul Constantin Șerban.

Remarcându-se ca un abil diplomat, în anul 1661, domnul Istratie Dabija îl trimite în solie la regele Poloniei, Ioan Cazimirdar.

Marele cărturar a lăsat poporului român o largă moștenire spirituală. Prin scrierile sale, acesta ajută la susținerea latinității române. În anul 1672, compune poemul filosofic „Viața lumii” și începe traducerea scrierii „Origines et occasus Transsylvanorum” .

Lucrarea sa fundamentală este „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace” (1675), în care descrie istoria Moldovei între anii 1595-1661, evenimentele istorice fiind prezentate din multiple puncte de vedere: social, economic și politic. Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas, în primul rând, istoric, căutând

16

ARTĂ , EDUCAțIE

să-și întemeieze opera sa pe o largă bază documentară, în elaborarea cronicii apelând la un șir de lucrări ale istoricilor transilvăneni și polonezi, iar începând cu evenimentele din 1633 el apelează frecvent la amintirile și impresiile proprii, letopisețul căpătând, într-o oarecare măsură, un aspect de memorii, mai cu seamă când este vorba de domniile lui Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan. În ultimii ani de viață, Miron Costin a lucrat la o altă operă de largă rezonanță și înaltă ținută științifică intitulată „De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor”. Scopul urmărit de autor consta în a arăta originea romană a moldovenilor și identitatea lor etno-lingvistică cu românii ardeleni și munteni.

Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci și dovezi arheologice, epigrafice, etnografice. În anul 1683, se refugiază în Polonia. Revenit în țară, este prins în mreaja jocurilor politice și rivalităților dintre marile familii boierești. Pe măsură ce relațiile cu domnitorul Constantin Cantemir se deteriorează, marele

Sculptura de interior a lui Miron Costin de la Muzeul Național de Artă al României

cărturar cade victimă, în iarna lui 1691, intrigilor celor care-l manevrau pe vodă și sfârșește, fără a se putea dezvinovăți, sub securea călăului, în Piața Gâdelui din Roman: „Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de păhărnicei, cu slujitori din Roman de l-au luat de-acolo, de la casa lui de la Bărboși, de l-au dus păn-în Roman, și i-au tăiat capul” (Ion Neculce).

Prin întreaga sa operă, Miron Costin a adus o mare contribuție la dezvoltarea culturii, istoriografiei, limbii și literaturii românești.

Sper că prin acest articol am reușit să vă trezesc interesul față de personalitățile care au marcat istoria orașului nostru, că v-am făcut mândri că sunteți romașcani și, cu voia dumneavoastră, poate vom continua să trecem în revistă alte nume remarcabile ale urbei noastre mușatine.

Ioana-Andrada Mantale clasa a X-a B

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Religiosul în poezia lui Blaga E greu să se vorbească, la modul propriu, de o poezie religioasă a poetului Lucian Blaga, născut în localitatea Lancrăm, județul Alba. După cum spune Valeriu Anania în lucrarea Din spumele mării, „Blaga face apel mai degrabă la recuzita religioasă, împrumutând din Biblie simboluri, momente, personaje și chiar un anumit limbaj”, tratându-le întotdeauna într-un mod liber, creator, abătându-le adesea de la sensul lor originar. În istoria noastră literară, poetul se profilează cu precădere pe fundalul miturilor păgâne premergătoare creștinismului sau paralele cu el, începând cu cel al lui Zamolxe și terminând cu cel al satului românesc.

Se poate vorbi totuși de o poezie de inspirație religioasă, autorul fiind, în fond, un teist și suferind, de-a lungul vastei și valoroasei sale opere, de o tulburătoare neliniște metafizică.

Două sunt temele poeziilor sale religioase: Cartea Genezei din Vechiul Testament și Nașterea lui Cristos din Noul Testament. În volumul „Poemele luminii”, sunt câteva poezii pe care Blaga le dezvoltă din Cartea Genezei. Lumina înseamnă pentru el iubire, elanul vital al iubirii, pe care le identifică cu „lumina creată în ziua dintâi”, pentru că din iubire și în iubire a creat Dumnezeu lumea: Lumina ce-o simt/ năvălindu-mi în piept când te văd,/ septembrie 2020-ianuarie 2021

oare nu e un strop din lumina/ creată în ziua dintâi,/ din lumina aceea-nsetată adânc de viață?/ Nimicul zăcea-n agonie/ când singur plutea-ntuneric și dat-a/ un semn Nepătrunsul:/ Să fie lumină!” (Lumina) Poezia „Legenda” stabilește o legătură între Vechiul și Noul Testament, arătând că din sâmburii aruncați printre dinți din mărul mâncat de Eva a crescut pomul pe lemnul căruia va fi crucificat Mântuitorul: „Strălucitoare-n poarta raiului/ stă Eva./ Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă/ și visătoare/ mușca din mărul,/ ce i l-a-ntins ispita șarpelui./ Fără de veste/ un sâmbure-i ajunse între dinți din fructul blestemat./ Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt,/ iar sâmburele se pierdu-n țărână, unde încolți./ Un măr crescu acolo și alții îl urmară/ prin lungul fir de veacuri./ Și trunchiul aspru și vânjos al unuia din ei/ a fost acela,/ din care fariseii meșteri/ ciopliră crucea lui Isus./ Oh sâmburele negru aruncat în vânt/ de dinții albi ai Evei”. Se întrevede clar concepția poetului expresionist, după care niciun act nu poate rămâne gratuit, fiind generator de rău, deoarece se perpetuează și se repercutează în alte acte, mai întotdeauna rele, groaznice, dezgustătoare.

Cel de-al doilea izvor biblic de inspirație, istoria Nașterii lui

Isus, i-a prilejuit câteva poezii remarcabile. Poezia „În amintirea țăranului zugrav” din volumul „În Marea trecere” este o diafană alegorie despre misterul rodirii harice în sânul Sfintei Fecioare. Întrebat de o fată cum s-a născut Pruncul Isus fără tată, iconarul închipuie o icoană în care „cu ciocul întins peste ea/ o pasăre, plutind, a scuturat o floare”. De aici înțelegem harul Duhului Sfânt peste trupul tânăr al Fecioarei. În poezia „Bunavestire” poetul ne apare în ipostaza unui înaintemergător care vestește cu avânt evanghelic nașterea lui Cristos: În noaptea fără de sfârșit/ ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești./ Mă duc între ei să vestesc:/ Tăiați-vă mieii pe cruce/ În amintirea jertfei ce se va face./ Ridicați-vă de lângă foc/ în cojoace cu flăcări de lână/ Luați făclia ce-am prins-o/ în steaua coborâtă/ deasupra ieslelor roase de boi/ și dați-o mai departe/din mână în mână”.

Andrei Curcan clasa a XII-a A

17

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Filmul – A șaptea artă Arta reprezintă acea activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice. Încă din antichitate se vorbea de șase arte (literatura, pictura, sculptura, arhitectura, coregrafia, muzica), cărora li se adaugă, în secolul nostru, cinematografia.

Dacă pentru strămoșii noștri cartea era cel mai potrivit mijloc de a intra în lumea istorisirilor de orice fel (romantice, psihologice, științifice), pentru generația de astăzi filmul joacă un rol principal în călătoria omului spre curiozitate.

Sunt sigură că fiecare dintre noi poate afirma faptul că a vizionat, cel puțin o dată, un film.

La fel ca și în cazul cărților, filmele se împart pe diferite genuri: ficțiune, documentar, de animație, reportaj.

Cu siguranță, pentru a se ajunge la industria filmului de astăzi, în trecut au existat praguri imense de urcat până la descoperirea și dezvoltarea tuturor dispozitivelor și metodelor de realizare ale acestei arte.

Primele filme au revoluționat viața culturală a lumii. Prin îmbunătățiri constante aduse camerei de filmat și tehnicilor de proiecție, filmul a devenit cel mai important mediu de comunicare al secolul al XX-lea, ajungând să modeleze lumea așa cum nu a mai făcut-o nicio altă artă până la apariția sa. Evoluția cinematografiei a fost determinată nu doar de ambiții artistice, ci

18

și de interese economice, sociale și politice. În acest fel, creațiile cinematografice au șters granița dintre cultura elitistă și divertismentul de masă. În funcție de specificul difuzării, filmele pot fi destinate pentru sală sau „marele ecran” și pentru televiziune. În funcție de caracteristicile tehnice de prezentare, avem: filmul mut, filmul normal, filmul stereofonic, filmul stereoscopic. În funcție de metraj, enumerăm: filmul de lung metraj, filmul de metraj mediu și filmul de scurt metraj.

Există o expresie ce stă la baza succesului acestei industrii și nu numai: „Gusturile nu se discută”. Putem spune că orice film scos pe piață pentru spectatori reprezintă un risc de a eșua. Nu poți ști niciodată cât de bine este făcută acea proiecție, până nu ajunge la public. Chiar dacă pelicula pe care o vizionăm are în distribuția sa „nume mari”, este posibil ca regizarea, montajul sau chiar scenariul să nu arate atât de bine pe ecran. Chiar dacă arată și producătorii sunt mulțumiți, succesul nu este totuși garantat.

Lumea filmului este o lume a loteriei, o lume în care poveștile se scriu, se trăiesc, se joacă și se transmit la cele mai înalte cote de intensitate. Cu siguranță, în funcție de tipul de film produs, acesta are un anumit public țintă.

De exemplu, în zilele noastre, drama, romanticul, acțiunea și comedia conduc piața de filme, fiind cele mai solicitate de public.

Privind această formă de artă din afară, totul pare foarte simplu.

Probabil că unii dintre noi o considerăm chiar o industrie banală, însă nu este așa. Începând cu scrierea scenariului, crearea unui film începe să ia contur doar dacă scenaristul este unul dedicat și „născut pentru meseria aceasta”, pentru că sunt și scenariști care au studiat acest domeniu ani întregi, care fac totul ca la carte, dar totuși poveștile pe care aceștia le așază pe foaie nu atrag. În primul rând, trebuie să ai o viziune și un simț al publicului foarte dezvoltat. Sunt persoane care se nasc cu acest talent și de la care ai ce învăța nu doar pe partea de scris, dar și pe baza

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ , unor subiecte diverse, pentru că, în același timp, un scenarist trebuie să facă studii de caz, să se documenteze și chiar să experimenteze poveștile pe care le scrie pentru a fi cât mai reușite.

Unul dintre cele mai importante roluri în producția unui film o are regizorul. El este cel care gândește toată recuzita, locațiile, vestimentația potrivită stilului personajului, jocul scenic, relația dintre personaje (actori) pe platourile de filmare, modul în care să fie atașată muzica la montaj, filmarea scenelor etc.

Un regizor are nevoie de mult simț artistic pentru elaborarea unui film, dar și să știe să coordoneze întreaga echipă pe care o are în subordine. Pentru acest lucru, regizorul trebuie să fie amestecul dintre artist și lider.

Regia de film este un domeniu care presupune multă muncă, originalitate, dar și lucrul în echipă. Sebastian Mihăilescu, un cunoscut regizor din România, mărturisește că atunci când se află la filmări este destul de organizat și se mișcă destul de repede, abilitate vitală într-o lume

septembrie 2020-ianuarie 2021

ARTĂ , EDUCAțIE

în care fiecare minut contează: „Totul este greu, dar trebuie să crezi în ce faci și să fii autentic.

Niciodată nu ești mulțumit de ce a ieșit, dar următoarele proiecte și idei te țin în cursă”. Pentru delegarea diferitelor sarcini, un regizor are nevoie de abilități excelente de comunicare. El trebuie să împărtășească clar obiectivele și să se asigure că au fost percepute de fiecare membru al echipei. Mai mult, este nevoie și de creativitate pentru a genera idei care pot construi un produs final solid, dar și de o coerență în exprimare pentru ca să se asigure că transmite decizii clare, care să coordoneze corect și logic întreaga echipă. În plus, ținând cont că majoritatea filmărilor sunt contratimp, un regizor trebuie să facă față presiunii existente pe un platou de filmare și să gestioneze foarte bine situațiile de stres.

FilmSchools.com subliniază faptul că un regizor trebuie să fie deschis la părerile celor din jur și să ia în considerare ideile care pot fi productive, dar și să cunoască foarte bine echipamentele

cu care se lucrează pe un platou, pentru a înțelege toate procesele tehnice.

Nu în ultimul rând, un regizor are nevoie de o viziune clară asupra produsului final și să nu piardă din vedere niciodată conceptul propus inițial.

Un actant important în realizarea filmului este actorul. El dă viață personajului atunci când îl interpretează, respectând modul său de a fi, modul de gândire și temperamentul. Actorul are și trebuie să aibă două fețe: când este cu prietenii, colegii și familia este omul de zi cu zi, fără să mai interpreteze pe cineva, dar când este pe platoul de filmare este altcineva și trebuie să intre în pielea personajului, fără a mai ține cont de cine este el, de reputația pe care o are sau de alte criterii ale sale din viața reală. În ziua de astăzi, cu toții vizionăm și, de multe ori, chiar „trăim” filmele care ne atrag prin povestea sau prin actorii minunați ce îl compun. Fiind pasionată de film, m-am documentat și am dorit ca prin acest articol să evidențiez munca fizică și emoțională a celor care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Desigur, aici am prezentat doar o parte din ceea ce reprezintă personalul de pe platourile de filmare, dar, pe lângă cei amintiți, sunt mulți alți angajați care se ocupă de recuzită, imagine, montaj etc., care duc această muncă de echipă la un tot.

Vă urez o „vizionare plăcută” a acestui articol și o bună receptare!

Roxana Dobrin clasa a XI a B

19

Ș TIINțĂ ,

„Corola de minuni a lumii” Creația este un subiect ce prezintă interes pentru fiecare om în parte, credincios, agnostic sau ateu. Pentru creștini, creația arată o parte din însușirile Creatorului, pornind de la frumusețea și gingășia florilor și până la imensele energii degajate de stelele din univers. Soarele, cea mai apropiată stea de Pământ, elimină, în doar o secundă, mai multă energie decât a produs întreaga omenire de la Adam și Eva și până în prezent. Dacă prin intermediul florilor Dumnezeu ne arată frumusețea sa, prin intermediul stelelor ne arată puterea și lumina lui nemărginite.

După inventarea telescopului, omenirea a început să studieze astronomia și să încerce să numere stelele. Astfel, astrologii au ajuns să estimeze că universul nostru conține peste un miliard de trilioane de stele, dar, cu foarte mult timp înainte de inventarea telescopului, Scriptura spune că omul nu va putea afla niciodată câte stele sunt.

Doar Creatorul știe exact numărul lor: „El socotește numărul stelelor și le cheamă pe nume pe toate” (Psalmul 147).

Puterea de a crea fiecare stea, înțelepciunea de a plasa fiecăreia un anumit traseu și frumusețea incredibilă a universului se combină pentru a afirma măreția Creatorului. „Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu și

20

ARTĂ , EDUCAțIE

firmamentul vestește lucrarea mâinilor sale” (Psalmul 19).

Multe sunt exemplele din Sfânta Scriptură care vorbesc despre Autorul creației și despre revelația lui prin intermediul creației. De exemplu, în Cartea lui Iob găsim întrebarea lui Dumnezeu adresată lui Iob: „Ai ajuns tu la vistieriile zăpezii (..)?”

Niciun om din acele timpuri nu ar fi putut să cunoască despre „vistieriile zăpezii”, dar Dumnezeu le-a dat apoi oamenilor de știință lumina rațiunii și, odată cu apariția microscopului, aceste cristale minuțioase de zăpadă pot fi apreciate pe deplin.

Ele se formează în nori, unde vaporii de apă se condensează și sublimează în gheață. Pe măsură ce se măresc, apar niște modele complexe, simetrice și frumoase, care nu sunt vizibile cu ochiul liber. Omenirea a avut nevoie de câteva mii de ani pentru a ajunge să vadă forma pe care Dumnezeu a dat-o moleculelor de apă. Ele se aliniază ca să formeze aceste cristale, fiecare unic în felul său, fiecare reflectând creativitatea lui Dumnezeu. Pe măsură ce se extind și cad din nori la temperaturi diferite, încep să capete diverse forme, astfel că niciun cristal de gheață nu seamănă cu altul.

Tot ceea ce a creat Dumnezeu, pești, păsări și toate făpturile mărturisesc despre măreția și înțelepciunea lui. În oceanele lumii trăiesc creaturi mai mărețe decât și-ar putea imagina omenirea. Fiecare făptură marină a fost proiectată cu o funcționalitate remarcabilă. Chiar și în relațiile simbiotice putem vedea

proiectul lui Dumnezeu. Deși anemonele de mare sunt otrăvitoare, Domnul a permis anumitor pești să conviețuiască în mediul lor. De pildă, peștii clovn sunt creați cu imunitate față de otrava anemonelor. Acest lucru nu putea fi moștenit, altfel generațiile precedente ar fi fost omorâte și ar fi dispărut înainte de a-și dezvolta o imunitate benefică.

Așadar, creația este un mijloc prin care-l putem cunoaște pe Dumnezeu. Să nu ucidem „cu mintea” tainele ce le-ntâlnim în calea noastră, „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”, așa cum spune Lucian Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Capacitatea creatoare a lui Dumnezeu este infinită și depășește capacitatea de înțelegere a omului, care a fost creat de Dumnezeu din iubire, iar scopul său pe pământ este să îl preaslăvească pe Dumnezeu pentru toată bunătatea și iubirea sa: „Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale, luna și stelele pe care le-ai stabilit, mă întreb: Ce este omul, că te gândești la el, sau fiul omului, că îl iei în seamă?” (Psalmul 8).

Paul Jicmon clasa a XI-a A

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Inteligența spirituală Noțiunea de „inteligență spirituală” pare la prima vedere contradictorie, date fiind ariile semantice diferite ale celor doi termeni. Rezolvarea analitică a problemelor, calculele și înțelegerea științifică a funcționării lumii exterioare sunt procese asociate în viziunea contemporană cu noțiunea de inteligență.

Pe de altă parte, conceptul de „spiritual” evocă imagini ale experiențelor sacre, ale realității subiective și personale, precum și întrebări referitoare la sensul și scopul vieții. Cu toate acestea, o serie de cercetători americani cred că este posibilă o fuziune între spiritualitate și inteligență.

Prof. dr. R. Wolman definește astfel acest concept nou: „Inteligența spirituală este capacitatea noastră umană de a pune întrebări cu privire la sensul ultim al vieții și de a experimenta simultan legătura perfectă între fiecare dintre noi și lumea în care trăim. Lumea subiectivă, cu care se ocupă spiritualitatea, și lumea obiectivă, pe care inteligența încearcă să o înțeleagă, sunt aspecte ale vieții fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de un limbaj pentru a descrie experiența sacrului, care adesea este inefabil, și de o metodologie pentru studierea și înțelegerea științifică a spiritualității noastre. De fapt, spiritualitatea poate fi piatra de încercare a vieții noastre, o constantă unică de încredere, care ne susține prin momente mai grele ale vieții”. septembrie 2020-ianuarie 2021

IQ-ul (Intelligence Quotient) reprezintă măsura inteligenței umane exprimată printr-un număr rezultat în urma susținerii unui test standardizat, raportat la vârsta cronologică, iar inteligența emoțională (EQ) reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic. Conform autoarei Danah Zorah, inteligența spirituală este instanța superioară a inteligenței noastre: „Nici inteligența rațională (IQ), nici cea emoțională (EQ), luate separat sau împreună, nu reușesc să explice în totalitate complexitatea inteligenței umane sau vasta bogăție a sufletului și a imaginației omenești. SQ ne oferă capacitatea de discriminare, sensul moral, abilitatea de a tempera rigiditatea unor reguli prin înțelegere și compasiune [...].

Ne folosim de SQ pentru a lupta cu întrebările despre bine și rău și pentru a întrezări posibilități nerealizate încă”.

Pentru a înțelege mai bine la ce se referă acest concept, Zorah

și Marshall („Spiritually Intelligent Leadership”, 2005) au propus o listă cu 12 calități pe care ar trebui să le îndeplinească o persoană despre care s-ar putea spune că are un nivel ridicat al SQ: 1) Conștiința de sine (cunoașterea credinței, valorilor și motivațiilor personale) 2) Spontaneitatea 3) Calitatea de a se lăsa inspirat de valori 4) Compasiunea 5) Smerenia (înțeleasă de autori drept o cunoaștere a propriului loc în lume) 6) Viziune integratoare (realizarea unor conexiuni între diverse lucruri sau aspecte ale vieții) 7) O anumită tendință de a formula întrebarea: „De ce?” (înțeleasă ca expresie a unei nevoi de a înțelege lucrurile) 8) Acceptarea și aprecierea diversității 9) Independența de context (capacitatea de a lucra împotriva convențiilor) 10) Capacitatea de reîncadrare (vizează putința de a schimba perspectiva asupra lucrurilor)

21

Ș TIINțĂ , 11) Capacitatea de a răbda și resemnifica suferința 12) Sentimentul vocației.

Inteligența în teologie Dintr-o perspectivă teologică, s-ar putea spune că doar în felul acesta domeniul inteligenței spirituale reprezintă mai degrabă un teritoriu riscant, care pare să indice, fără o lectură adecvată și fără precauțiunile necesare, o invitație la privatizarea experienței religioase. S-ar putea înțelege, de exemplu, că întreaga viață spirituală primește o expresie fiziologică, propunând, în locul tainicei întâlniri cu divinul, o experiență spirituală deplin corporalizată, tradusă integral în limbajul neurofiziologic. În felul acesta s-ar putea contura premisele unei spiritualități materialiste, atee chiar, care circumscriu întreg procesul devenirii spirituale a omului unor mecanisme fiziologice, care utilizează resursele și mecanismele neurofiziologice. De exemplu, ne-am putea gândi că, „ajutați” de progresele rapide ale medicinei actuale, ar fi posibil să întâlnim,

22

ARTĂ , EDUCAțIE

într-un viitor nu prea îndepărtat, posibilitatea unor tratamente medicale cu efect de spiritualizare, prin stimularea efectivă a ariilor din cortex, pe seama cărora este pusă inteligența spirituală, încât desăvârșirea vieții ar putea fi accesibilă, operaționalizată în cuprinsul unui tratament medical sau printr-o intervenție chirurgicală pe cortex. Totuși, datele experimentale de felul celor care oferă indicii cum că activitatea spirituală modifică funcțiile cerebrale nu trebuie abandonate. Din perspectivă teologică, ele pot fi invocate ca situații ce evidențiază, de fapt, legătura strânsă între suflet și trup, orientând către concluzii de felul celor filocalice, în care este subliniată importanța reflecției, a cercetării de sine, a cugetării care supraveghează activitatea minții și a simțurilor. Filocalia este o colecție de texte aparținând Sfinților Părinți ai Bisericii, care acoperă mai multe secole și un areal geografic imens, identic cu întinderea

Imperiului Bizantin. „Filocalia” înseamnă (în limba greacă) „iubirea de frumusețe divină” sau „iubirea de virtute”. Textele filocalice arată că, de pe urma acestui efort, mintea se resimte dobândind o putere mai mare în survolarea adâncimilor persoanei umane. De aceea, studierea inteligenței spirituale ar putea constitui un punct important pe agenda dialogului interdisciplinar dintre teologie și știință, putând avea și numeroase aplicații practice în domenii precum educația sau actul de cultură. Este evident că aspecte precum maniera în care egoismul și celelalte patimi restrâng expresia liberă și lucrările persoanei umane, a puterilor ei spirituale, sau modul cum diferite practici spirituale, cum ar fi asceza, pocăința sau rugăciunea, afectează pozitiv sănătatea și funcțiile cerebrale ar putea prezenta interes, un fel de a proba, pentru cei mai slabi în credință, rolul vieții spirituale.

Richard Vitan clasa a XII-a A

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ ,

Pandemii care au marcat istoria lumii Dragă cititorule, voi aborda în rândurile care urmează un subiect interesant din perspectiva situației pe care o trăim cu toții astăzi și anume pandemia de Covid-19. Nu te teme, nu voi face un bilanț al cazurilor de Covid, ci voi prezenta principalele pandemii care au afectat omenirea de-a lungul timpului.

Conceptul de pandemie este strâns legat de cel al termenului de epidemie, acesta însemnând extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. O pandemie este o epidemie care se răspândește dincolo de granițele unui stat sau ale unui continent și poate afecta chiar întreaga lume.

Este un lucru înfricoșător, nu? Așa este, dar eu voi încerca să aduc în sufletul tău un dram de optimism și speranță. Așa cum strămoșii noștri au reușit să depășească momentele de cumpănă din istoria omenirii, cu siguranță și noi vom reuși să ieșim triumfători din această pandemie.

Ciuma Prima pandemie despre care vreau să amintesc în acest articol este ciuma bubonică. Cu siguranță ați auzit de ea sub septembrie 2020-ianuarie 2021

ARTĂ , EDUCAțIE

numele de „moartea neagră”, iar dacă nu, pentru toate există un început.

Apărută în Asia Centrală, ciuma bubonică a ajuns în Europa în anul 1347. Între anii 1348-1350, a bântuit cu furie pe continentul nostru, ucigând 30-60% din locuitorii lui. Din zona mediteraneană și până în țările scandinave, pandemia a făcut ravagii, depopulând continentul. A fost nevoie de mai bine de un secol ca populația Europei să revină la nivelul de dinainte de pandemie, dar boala a reapărut în anii următori în diverse zone ale Europei.

Printre cele mai grav afectate țări de pe vechiul continent s-au aflat Anglia și Franța. Unul dintre cele mai mari focare a izbucnit în capitala Angliei și a rămas cunoscut în istorie sub numele de „Marea Ciumă din Londra”. Anul 1625 este recunoscut ca debutul acestei epidemii în distinsa capitală engleză, însă alte izbucniri au mai avut loc ulterior, în anii 1640,

1646 și 1647. Se estimează că, în timpul crizei din 1665, aproximativ 100.000 de oameni au murit răpuși de infama boală, în doar 18 luni. O isterie generală a cuprins atunci toată populația londoneză. Mamele refuzau să își mai îngrijească copiii bolnavi, nepoții își lăsau pradă morții bunicii, iar coviltirele pline cu cadavre erau atât de des văzute pe străzi, încât au stârnit inspirația unor genii literare precum Daniel Defoe sau Samuel Pepys, care au „profitat” de situație pentru a scrie romane ce astăzi ne intrigă și ne terifiază totodată.

Legat de apariția sa, cea mai plauzibilă teorie este că boala a fost transmisă de șobolanii care trăiau pe navele comerciale și de pișcăturile puricilor infestați cu bacteria Yersinia Pestis. Răspândirea bolii a fost „ajutată” de condițiile precare de igienă din acele timpuri. Însă, cum toate au un sfârșit, așa a avut și focarul de ciumă bubonică izbucnit în Londra. Se pare că factorul determinant pentru salvarea restului

„Triumful morții” de Pieter Bruegel reflectă revolta socială și teroarea care a urmat ciumei.

23

Ș TIINțĂ ,

ARTĂ , EDUCAțIE

Regina Maria, soră medicală la epidemia de tifos din 1916

populației londoneze a fost carantina instaurată și menținerea distanțării sociale. Poate de „vină” a fost incendiul din anul 1666, care a ars 80% din casele capitalei, distrugând astfel orice lucru infectat. Desigur, chiar și după dispariția bolii, aceasta încă a provocat mari daune omenirii.

Cu economia și industria la pământ, cu majoritatea populației subnutrită, lumii i-a fost extrem de greu să revină la stadiul de dinainte, însă omenirea a reușit, a învins!

Holera Despre holeră se poate spune că este cea mai marcantă boală a secolului XIX. Holera s-a manifestat în mai multe etape, fiecare etapă afectând câte o țară sau un continent, până la sfârșitul secolului XX reușind să afecteze toată omenirea. Primul val a început în India, în 1817, dar s-a oprit în Anatolia și Caucaz.

A doua manifestare de acest fel s-a petrecut în Rusia, Europa, Africa de Nord și a ajuns chiar în America de Nord. Următoa-

24

rele două izbucniri au avut loc între anii 1841-1859 și respectiv 1863-1875. Focarele de holeră s-au extins și, treptat, aproape toată omenirea a fost afectată de acest flagel. Printre „victime” se numărau mare parte din Europa, cele două Americi, Africa, China, Japonia și Asia de sud-vest.

Ultimele două valuri au fost mai „blânde”, iar omenirea a reușit să-și revină de pe urma bolii.

Tifosul O altă pandemie care a schimbat lumea a fost tifosul. Mulți oameni când aud cuvântul „tifos” se gândesc la moartea soldaților francezi ai lui Napoleon în timpul retragerii din Rusia, însă până acolo vom avea un drum lung de parcurs. Haideți, așadar, să începem cu începutul.

Prima descriere a bolii apare în anul 1489, în timpul Războiului din Peninsula Iberică împotriva maurilor. Aceste relatări includ descrieri ale febrei: pete roșii pe brațe, spate și piept; deficit de atenție care se transformă în delir, precum și

răni cangrenoase și mirosul asociat de carne putrezită. În timpul asediului, spaniolii au pierdut 3.000 de oameni în luptele cu inamicul, dar 17.000 de soldați au murit de tifos. În anul 1812, în timpul retragerii din Moscova a lui Napoleon Bonaparte, se spune că ar fi murit mai mulți soldați francezi răpuși de boală decât căzuți pe front. Dacă privim retrospectiv, observăm că nu este deloc surprinzător ca o pandemie să schimbe cursul unui război.

Următoarea epidemie de tifos izbucnește în 1837, în Philadelphia, printre victime numărându-se și fiul lui Franklin Pierce, al paisprezecelea președinte american. Alte izbucniri mai au loc în Washington D.C, Baltimore și Memphis. De asemenea, tifosul face ravagii în timpul Războiului Civil din SUA. Pe parcursul Primului Război Mondial, boala face noi victime.

Se estimează că numai în Serbia ar fi murit peste 150.000 de oameni. Morții reprezentau între

Orizonturi * nr. XLVIII

Ș TIINțĂ , 10 și 40% din totalul celor infectați. În 1922, tifosul atinge apogeul pe teritoriul sovietic, cazurile înregistrate fiind de aproximativ 25-30 de milioane.

Tifosul lovește cu forță și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar condițiile mizere din lagăre fac ca boala să se extindă fără cruțare și să omoare prizonieri peste prizonieri.

O victimă de luat în seamă a tifosului este Anne Frank, o adolescentă de origine evreiască care și-a scris într-un jurnal toată viață trăită într-o ascunzătoare de frica naziștilor. Aceasta, împreună cu sora sa, Margot Frank, moare răpusă de tifos în primăvara anului 1944, într-un lagăr de concentrare, după ce locul în care s-a ascuns de germani a fost deconspirat.

Primul vaccin pentru tifos este dezvoltat de zoologul Rudolf Weigl în perioada interbelică.

Gripa spaniolă „Gripă spaniolă” a fost cea mai tragică catastrofă a secolului XX, susțin mulți cercetători din domeniul medicinei. Începută în timpul Primului

ARTĂ , EDUCAțIE

Război Mondial, gripa spaniolă a omorât atât soldații pe front, cât și familiile soldaților infectați cu boala, dar care nu au avut habar de ea.

Riscul de infectare cu virusul a crescut exponențial, victimele sale fiind mai numeroase decât cele ale celor două războaie mondiale.

Bilanțul a fost tragic, deoarece gripa spaniolă a avut un caracter cu adevărat pandemic.

Se crede că au fost infectați aproape 500 de milioane de oameni, un sfert din populația lumii de la momentul acela. De asemenea, a avut o rată a mortalității extrem de ridicată, de 5-10%, față de 0,1%, rata mortalității epidemiilor ulterioare de gripă.

Pandemia a fost atât de severă încât, de exemplu, din 1917 până în 1918, speranța de viață din Statele Unite ale Americii a scăzut cu 10-12 ani, la 37 de ani la bărbați și 42 de ani la femei. „Gripa spaniolă” a lovit în trei valuri, al doilea val fiind cel mai violent și considerat punctul culminant al pandemiei.

Spital de camanie în timpul epidemiei de gripă spaniolă, Camp Funston, Kansas, SUA septembrie 2020-ianuarie 2021

Spre sfârșitul anului 1918, amploarea cazurilor a scăzut și treptat gripa a dispărut în jurul anului 1920.

COVID-19 Și acum am ajuns la subiectul actual, cel care interesează pe toată lumea și care ocupă mereu primul loc în mass-media: pandemia de Covid-19 produsă de virusul SARS-CoV-2.

La început a fost considerat un simplu „virus chinezesc”, însă omenirea s-a convins rapid că nu este chiar așa. Mai întâi, virusul a afectat „țara natală” și apoi s-a răspândit rapid, ajungând să cuprindă toate continentele lumii. Cazurile de îmbolnăviri și decese au crescut repede, spitalele devenind supraaglomerate și creându-se o isterie generală, pandemia arătând deficiențele de ordin politic și sanitar la nivel planetar.

Virusul a afectat și țara noastră, începând din luna martie a anului trecut. S-a instaurat starea de urgență și în România, școlile s-au închis, s-au impus numeroase măsuri restrictive, iar întreaga activitate socio-economică a avut de suferit. În ultimele luni, lumea este din nou sub asediul „inamicului” Covid-19. Așadar, continuăm să ne întrebăm: Oare ne vom mai reveni? Răspunsul este unul simplu: Da, ne vom reveni, însă pentru aceasta trebuie să contribuim cu toții respectând recomandările celor avizați în domeniu. Și acum, deși risc să repet, vă voi spune ceva: „Dacă strămoșii noștri au putut, și noi putem!”

Luana Doboș clasa a IX-a B

25

L ECțIA

DE DIRIGENțIE

O lume modernă, provocări moderne: Cyberbullyingul Mediul online și implicit noile tehnologii ne pot aduce împreună, dar, în același timp, ne pot dezbina. Lumea internetului este una fascinantă și plină de posibilități, însă, ca să te bucuri pe deplin de toate avantajele ei, este nevoie să știi care sunt riscurile și comportamentele periculoase. Asemenea fenomenului globalizării, care nu este nici bun nici rău, tot așa și internetul vine cu plusurile și minusurile sale.

Un factor negativ care nu este deloc neglijabil și care se manifestă din ce în ce mai accentuat în mediul online este fenomenul cyberbullying. Înainte de a descrie acest fenomen, trebuie să ne amintim ce înseamnă bullying, despre care am scris într-un alt număr al revistei.

Deși nu are o traducere exactă în limba română, termenul se poate asocia cu noțiuni precum intimidare, terorizare, brutalizare, hărțuire.

Bullyingul este definit ca o formă repetată de agresiune, fizică sau verbală, direcționată către o persoană sau un grup de persoane, în care există o diferență de putere.

Comportamentul poate fi învățat în familie sau în alte medii și este favorizat de diferențele sociale, de etnie, religie, gen, comportament, putere, caracteristici fizice etc.

Cyberbullyingul înseamnă bullying prin folosirea tehnologiilor

26

digitale. Se poate întâmpla pe rețelele de socializare, pe platformele de schimb de mesaje, platformele de jocuri și pe telefoanele mobile. Este vorba despre un comportament repetat cu scopul de a-i speria, înfuria sau umili pe cei vizați. Termenul a fost lansat de Bill Belsey, specialist canadian în educație, definindu-l astfel: „Cyberbullyingul implică utilizarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale pentru a sprijini un comportament deliberat, repetat și ostil, desfășurat de către un individ sau grup, care este destinat să aducă prejudicii altor persoane”. În contextul în care atât copiii, cât și adulții petrec din ce în ce mai mult timp conectați la internet, iar un factor ce favorizează aceasta este chiar pandemia actuală, crește și riscul de a deveni victime. Astfel, cyberbullyingul apare tot mai frecvent și se referă la orice acțiune de hărțuire pe internet, care afectează negativ o persoană sau un grup. Totuși, nu orice comportament violent este bullying, așa cum nu orice glumă din mediul virtual devine cyberbullying.

Iată când știm că avem de-a face cu un agresor în mediul online: - trimite mesaje răutăcioase sau amenințătoare prin mijloace digitale și în mod repetat, eventual sub identitate falsă sau ascunsă; - jignirile și agresiunile se repetă, cu intenția clară de a produce

suferință cuiva în fața unui public cât mai numeros; - răspândește zvonuri în mediul virtual, mesaje de discreditare sau dezvăluie secrete neplăcute, astfel încât reputația unei persoane este afectată; - ridiculizează o persoană în spații virtuale (website, blog, conturi de rețele sociale); - sparge conturi de e-mail și folosește identitatea contului spart pentru a trimite materiale de amenințare sau care provoacă suferință; - începe discuții online în care persoanele sunt manipulate pentru a dezvălui informații personale, care ulterior sunt transmise mai departe; - trimite mai departe fotografii compromițătoare fără acordul persoanei.

Există trei profiluri ale actorilor implicați în hărțuire: 1. Copilul hărțuit sau victima este persoana asupra căreia este îndreptată hărțuirea. Un copil poate ajunge victima hărțuirii în mediul online sau cyberbullyingului în situații diferite – a postat imagini care au stârnit reacțiile altor utilizatori, a scris un comentariu care declanșează controverse sau nemulțumiri, preferă jocurile online în perechi sau în grup, există deja presiuni

Orizonturi * nr. XLVIII

L ECțIA în mediul școlar asupra acestui copil sau el este deja victimă a hărțuirii în mediul școlar.

2. Copilul care hărțuiește sau hărțuitorul, ca și în cazul victimei, poate avea un profil diferit de la un caz la altul. Acesta poate fi un elev disciplinat sau mai puțin disciplinat, cu reușite școlare înalte sau mai puțin înalte, poate fi un copil sociabil, activ sau, din contra, timid și retras.

Copilul care participă în hărțuirea online o poate face involuntar, alăturându-se altor utilizatori ai internetului din dorința de a se asocia unei păreri sau poziții. De asemenea, o poate face intenționat având scopul de a înjosi, umili, speria etc. pe cineva.

3. Publicul sau martorii sunt utilizatorii online care observă o situație de hărțuire. Urmăresc activ comentariile scrise, citesc mesajele denigratoare la adresa cuiva, accesează filmulețele în care un copil este umilit, jignit sau abuzat fizic și emoțional.

Martorii pot trece foarte ușor în grupul hărțuitorilor sau pot deveni, la rândul lor, victime ale hărțuirii. Numărul celor care asistă la hărțuirea în mediul online este mereu în creștere, din cauza posibilității de a copia, republica sau distribui conținutul postat.

Cyberbullyingul are efecte total neplăcute asupra celui hărțuit și, de cele mai multe ori, sunt de lungă durată și pot afecta o persoană în mai multe feluri.

Consecințele manifestării cyberbullyingului pot fi încadrate în trei categorii: Efecte la nivel social: - diminuarea dorinței de a comunica și socializa, atât în mediul septembrie 2020-ianuarie 2021

DE DIRIGENțIE

online, cât și în viața reală, motiv pentru care unele victime pot alege să se izoleze de societate; - comportament necorespunzător în societate, victimele putând acționa agresiv sau prezenta complexe a căror manifestare inhibă socializarea; - absenteismul – copiii sau adolescenții agresați în mediul virtual refuză să meargă la școală pentru a evita întâlnirea cu unii colegi care au vizualizat sau citit mesajele denigrante distribuite pe internet de agresor.

Efecte la nivel emoțional: - comportament agresiv sau depresie, cauzate de reacțiile celor din jur la postările agresorului cu privire la victimă; - frică și anxietate, determinate de impresia victimei că este urmărită permanent de agresor sau că urmează un nou atac la adresa sa; - îmbufnare – adolescentul este mereu nemulțumit și supărat, refuzând să participe la activități de grup sau cu caracter social.

Agresiunile de tip cyberbullying ne pot afecta în multe feluri, dar situația poate fi depășită și persoanele afectate își pot redobândi încrederea și sănătatea.

Un rol determinant în înțelegerea, ameliorarea și stoparea acestui fenomen îl are școala ca factor educativ. Școala dispune de resurse pentru a oferi discipolilor săi nu numai un mediu sigur de învățare și dezvoltare, dar și competențele necesare pentru a cunoaște cum să fie în siguranță în diferite medii (acasă, la școală, în stradă, online), cum să facă față anumitor provocări în aceste medii și de la cine să ceară ajutor atunci când se simt intimidați, ofensați sau

le sunt încălcate drepturile. De aceea educatorii sunt invitați: - să le vorbească copiilor despre hărțuirea în spațiul online și urmările oricărui comportament răutăcios sau agresiv pentru părțile implicate într-o astfel de situație; - să afle mai multe informații despre modul în care petrec copiii timpul în mediul online, dacă sunt sau nu utilizatori ai unor rețele de socializare sau jocuri online; - să observe comportamentul și reacțiile copiilor atunci când utilizează telefonul în pauze sau la lecții, anumite glume sau comentarii putând atrage atenția asupra unui caz de hărțuire; - să vorbească cu copilul hărțuit despre cele întâmplate, oferindu-i suport și susținere și apelând la ajutorul unui psiholog; - să studieze împreună cu elevii sfaturile de pe diferite portaluri care abordează această tematică; - să apeleze la ajutorul unui consultant autorizat în cazul în care au nevoie de suport și susținere în abordarea unei probleme ce ține de mediul online cu implicarea unui copil.

Cyberbullyingul nu este o problemă de ignorat, ci, dimpotrivă, trebuie să învățăm să ne apărăm de astfel de pericole, mai ales în contextul în care utilizarea internetului a devenit o rutină. Nu trebuie să rămânem pasivi în fața acestui fenomen, aparent inofensiv, întrucât consecințele sunt mult mai grave și doar prin implicarea părinților, școlilor, autorităților și organizațiilor de profil putem lupta împotriva cyberbullyingului.

Prof. Ionela Vătămănelu

27

C RONICA

LICEULUI

Deschiderea anului școlar 2020-2021 Luni, 14 septembrie 2020, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, a avut loc deschiderea anului școlar 2020-2021, în condițiile pandemiei de coronavirus, cu respectarea normelor stabilite de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării. Ceremonia a început la ora 10.30, cu Sfânta Liturghie celebrată afară, în fața Institutului Teologic Franciscan, prezidată de pr. Damian Patrașcu, Ministrul Provincial al Fraților Minori Conventuali, Provincia „Sfântul Iosif” din România, alături de care au concelebrat pr. BogdanEmilian Balașcă, noul director al liceului nostru, și alți preoți profesori, formatori și spirituali din cadrul Institutului Teologic și al liceului. La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele director a prezentat profesorii diriginți ai claselor de elevi, a mulțumit pentru prezență părintelui provincial și celorlalți preoți prezenți la altar, dar și autorităților civile. I-a îndemnat apoi pe elevi să pășească cu mult curaj și încredere în noul an școlar, lăsându-se călăuziți de Domnul. Odată cu numirea noului director al liceului, au fost numiți și noii formatori: pr. Alois Butacu, pr. Bogdan-Cristian Mîrț și pr. Irimia-Romică Pal, alături de care își continuă activitatea pr. Alin Burlacu, ca profesor și formator.

Excursie în cadrul proiectului ROSE

28

Orizonturi * nr. XLVIII

C RONICA

LICEULUI

Sâmbătă, 26 septembrie 2020, elevii liceului nostru, care fac parte din proiectul ROSE (Romania Secondary Education Project), însoțiți de câțiva dintre profesorii lor, au făcut o excursie la Iași, unde au vizitat Grădina Botanică, Parcul Copou, Muzeul „Mihai Eminescu”, Muzeul Teatrului Național și Muzeul Unirii. Îmbogățiți cultural și spiritual, elevii s-au întors acasă bucuroși de această experiență și dornici de a o împărtăși și colegilor lor.

Sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi – patronul liceului nostru Duminică, 4 octombrie 2020, s-a celebrat solemnitatea sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al Institutului Teologic Franciscan și al liceului nostru. În cadrul Sfintei Liturghii prezidată de PS Iosif Păuleț, episcopul diecezei noastre de Iași, au fost hirotoniți preoți trei frați: fr. Emanuel-Petrică Blaj, fr. Mihai Cherecheș și fr. Cristian-Petru Pal, toți foști elevi ai liceului nostru. Pe lângă preoții concelebranți, la sărbătoare au fost prezenți credincioși din Roman și din parohiile de proveniență ale candidaților la preoție, studenții Institutului Teologic Franciscan, elevii școlii noastre și multe persoane consacrate.

Alegerea Consiliului Școlar al Elevilor Luni, 13 octombrie 2020, a avut loc alegerea pentru ocuparea funcțiilor de președinte, vicepreședinte și secretar în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor. În urma votului exprimat de fiecare elev al școlii, Roxana Dobrin, din clasa a XI-a B, a fost aleasă în funcția de președinte. Eduard Ciotloș, din clasa a X-a A, a fost ales vicepreședinte, iar Ioana Mantale, din clasa a X-a B, secretar. Activitatea a fost organizată de membrii Biroului Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor din anul școlar precedent și coordonată de consilierul educativ, prof. Monica Grosu. Ședința semestrială cu părinții elevilor seminariști Duminică, 25 octombrie 2020, s-a desfășurat ședința cu părinții elevilor seminariști. Activitatea a început în amfiteatrul liceului, cu o informare referitoare la situația generală a seminarului nostru, realizată de directorul septembrie 2020-ianuarie 2021

29

C RONICA

LICEULUI

liceului, pr. Bogdan-Emilian Balașcă. După aceasta, elevii seminariști, părinții, preoții formatori și profesorii diriginți s-au întâlnit în sălile de clasă, unde diriginții și formatorii au prezentat situația școlară și comportamentală a fiecărui elev. Activitatea s-a încheiat cu participarea la Sfânta Liturghie, celebrată în capela seminarului.

Proiectul „Să vorbim despre bani și bănci” (SVBB) Marți, 12 ianuarie 2021, clasele a IX-a A și a X-a au desfășurat o activitate de educație financiară, pe platforma Google Classroom a liceului nostru, care a fost coordonată de prof. Aurelia Balașcă, în colaborare cu Sucursala regională Iași a Băncii Naționale a României. „Să vorbim despre bani și bănci” (SVBB) este un proiect inițiat de Banca Națională a României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și are ca obiectiv promovarea educației financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal, prin formarea unui „vocabular” minimal și înțelegerea unor noțiuni de bază legate de sectorul financiar-bancar. Prin familiarizarea elevilor cu noțiuni economice și financiar-bancare de bază, se urmărește și formarea unor abilități și deprinderi legate de economisire, credit, bugetul familiei/bugetul personal, investiții etc. Într-o altă zi, aceeași activitate au desfășurat-o și elevii claselor a XI-a.

171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și Ziua Culturii Vineri, 15 ianuarie 2021, fiind Ziua Culturii și împlinirea a 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, poet național și universal, elevii liceului nostru, „uniți în cuget și-n simțiri”, au realizat câteva clipuri video cu recitări și cântece din poezia eminesciană, care au fost postate apoi pe pagina de facebook a liceului. „Marii recitatori” au fost: Sergiu Ciotloș, clasa a IX-a A, Daria Antoche și Maria Enache, clasa 30

Orizonturi * nr. XLVIII

C RONICA

LICEULUI

a IX-a B, Norbert Herciu, clasa a X-a A, Fabian Ante, clasa a XI-a A, Roxana Dobrin, clasa a XI-a B și Claudiu Dancă, clasa a XII-a A. Lor li s-a alăturat și Adelina Bujor, din clasa a XI-a B, care a interpretat cântecul „Sara pe deal”, pe versurile poetului sărbătorit. Activitatea a fost coordonată de prof. Monica Grosu.

Comemorarea „Micii Uniri” Duminică, 24 ianuarie 2021, un grup de eleve de la profilul pedagogic au realizat un colaj de poezii, cântece și desene, dedicat Zilei „Micii Uniri”, 24 ianuarie 1859, zi în care, prin Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, România a apărut ca stat pe harta Europei. Ca și alte activități desfășurate în condiții de pandemie, acest material video a ajuns la toți elevii liceului, la părinți și la alți membri ai comunității locale, prin intermediul paginii de Facebook și al claselor de pe platforma Google Classroom ale liceului nostru.

Activitatea a fost coordonată de eleva Roxana Dobrin, președinta Consiliului Școlar al Elevilor, și de prof. Aurelia Balașcă.

Desen realizat de eleva Noelia Baciu clasa a XI-a B Cronica a fost realizată de elevul Andrei Senteș, clasa a XI-a A

O nouă specializare!

Liceul nostru își propune, pentru anul școlar 2021-2022, diversificarea ofertei educaționale, prin introducerea unei noi specializări. Astfel, în anul școlar următor, absolvenții claselor a VIII-a pot opta pentru una dintre următoarele specializări: – 1 clasă formată din 12 locuri la profilul TEOLOGIC, specializare teologie romano-catolică, și 13 locuri la profilul UMANIST, specializare științe sociale.

– 1 clasă profil PEDAGOGIC, specializare învățători-educatoare, cu 24 de locuri.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să sunați la telefonul 0233/741421, să vizitați site-ul liceului, www.liceulfranciscan.ro sau pagina de facebook: www.facebook.com/liceul.franciscan/. septembrie 2020-ianuarie 2021

31