DIALOG ÎNTRE GENERAțII

Interviu cu părintele Emanuel Chiricheș

• Părinte Emanuel, ați fost elevul liceului nostru, iar noi, elevii de astăzi, dorim să păstrăm legătura cu generațiile trecute, prin intermediul revistei noastre școlare, și să aflăm crâmpeie din viața de elev din acea perioadă și din parcursul drumului absolvenților acestui liceu. În acest număr al revistei ne-am gândit, dacă sunteți de acord, să purtăm un dialog cu dumneavoastră. Pentru început, am dori să vă prezentați și să ne spuneți câte ceva despre originile dumneavoastră.

Înainte de a mă prezenta, do resc să vă mulțumesc pentru această oportunitate, care mă onorează și mă face să retrăiesc amintiri plăcute din viața mea de elev la Liceul Teologic Franciscan. Anii petrecuți acolo au fost ani frumoși, luminoși, rodnici. Liceul a fost începutul unei călătorii, începutul unui drum plin de gingășie și iubire din partea lui Dumnezeu..., un sentiment unic învăluit de bucurie franciscană. Provin din Parohia „Înăl țarea Sfintei Cruci”, satul Lu izi-Că lu găra, județul Bacău. M-am născut într-o familie modestă și suntem doi copii la părinți.

• Când ați simțit chemarea spre seminar și cum ați distins „glasul” Domnului?

Copil fiind, am avut marea bucurie de a vedea exemplul bunicilor mei, care au dat dovadă, în simplitatea lor, de o credință 8

frumoasă, vie și de neclintit, în pofida adversităților vieții. De sigur, credința din ambientul familial, faptul că primisem Prima Sfântă Împărtășanie cu un an înaintea colegilor mei de clasă, m-au făcut să intru în contact mai îndeaproape cu Biserica și apoi să ajung și ministrant. Îmi amintesc cu drag de toți preoții pe care i-am cunoscut la parohie. Le-am admirat credința, iubirea și disponibilitatea și am învățat de la fiecare câte ceva. Îmi amin tesc în mod deosebit de părintele Iosif Pal, OFMConv., de blândețea și răbdarea de care dădea dovadă, de faptul că ne cunoștea pe fiecare ministrant în parte, ne cunoștea părinții, bunicii, rudele... Era o persoană deosebită. Când îl vedeam, îmi suscita mereu o întrebare: Dacă el este astfel, cum este oare Dumnezeu ? Sunt multe momente deosebite și pline de har pe care le-am trăit și care mi-au rămas în inimă, însă nu ne permite spațiul revistei să le amintesc pe toate. Știm că Dumnezeu lucrează, aruncă sămânța, iar aceasta încolțește, crește și aduce rod. El cheamă, iar „glasul” său poate fi acela al oricărei persoane pe care o întâlnim și care, prin exemplul ei, reușește să ne descopere o frântură din Cer. Pot spune că nu am fost hotărât chiar de la început să urmez drumul vieții consacrate, dar, după examenul de capacitate din clasa a VIII-a, „Ceva” sau „Cineva” m-a determinat să mă înscriu la Liceul Teologic Franciscan din Roman. Apoi, odată ajuns acolo, am descoperit, pas cu pas, frumusețea acestui drum.

• Cum au fost anii petrecuți la Liceul Franciscan?

Anii petrecuți la Liceul Franciscan au fost minunați și importanți, pentru că mi-au deschis noi orizonturi. Am avut ocazia să trăiesc momente frumoase de rugăciune, de formare umană și spirituală, de comuniune și prietenie cu ceilalți elevi ai seminarului, care proveneau din toată țara. Este frumos să vezi diversitatea, să înveți respectul reciproc și să împărtășești aceleași idealuri. Aceste lucruri au fost importante pentru mine, fiind perioada formării pentru viață, perioada marilor alegeri.

• După absolvirea liceului v-a fost greu să faceți alegerea pentru mai departe?

Niciunei persoane nu îi este ușor să facă o alegere și, bineîn țeles, nu mi-a fost nici mie, însă, după un moment de discernământ interior, atent fiind la impulsurile Duhului, am făcut pasul spre postulandat. Rugăciunea are un rol important. Apoi, în viață nu trebuie să aștepți să fii sigur 100% pentru a lua o decizie. Așa cum marii profeți ai Vechiului Testament, și nu numai, au avut îndoielile lor, cred că fiecare este cuprins de un sentiment de neputință, de frică, de îndoială, dar tot ce trebuie este încrederea în Dumnezeu. El este cel care susține, care oferă harul necesar și care Orizonturi * nr. XLVIII

duce la îndeplinire planul său cu noi. Important este ca noi să colaborăm cu harul său.

• În ce an ați fost hirotonit preot și care a fost prima misiune care v-a fost încredințată?

Am fost hirotonit preot în anul 2015, iar prima mea misiune a fost aceea de a face parte din co munitatea care are în grijă Bazilica sfântului Francisc din Assisi, Italia, unde îmi exercit slujirea și în prezent.

• Ce înseamnă Preoția pentru dumneavoastră?

Preoția este o slujire extraordinară, este ceva sublim. Are în ea însăși o mare demnitate și o mare responsabilitate. Este de ajuns să ne gândim la cuvintele sfântului Francisc: În fața umilinței sublime a Fiului lui Dumnezeu, care coboară pe altar în mâinile preotului, întreaga umanitate să tremure, universul întreg să se cutremure, iar cerul să tresalte (cf. Scrisoarea către întreg Ordinul). Un alt exemplu ar fi sacramen tul Spovezii, unde preotul nu este altceva decât „prelungirea” mâinii milostive a lui Dumnezeu. Însuși faptul că preotul nu acționează niciodată în nume pro priu, ci în numele lui Dumnezeu, cere o mare res pon sabilitate, care este izvor a unei slujiri, a unei vocații, a unei bucurii aparte.

• Știm de la unii dintre profesorii noștri, pe care i-ați avut și dumneavoastră când ați fost elev, că în liceu ați avut o predilecție pentru muzică și în special pentru orgă. De unde ați moștenit acest talent, cum l-ați dezvoltat și ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

Da, una dintre pasiunile pe care le-am avut încă de mic a fost muzica. Nu pot să spun cu exactitate de unde am moștenit-o. Copilăria mi-a fost acom paniată deseori de cântările bunicii. Îi plăcea foarte mult să cânte, îndeosebi cântece religioase. Însă cel de la care am primit primele lecții de orgă și care mi-a deschis acest drum a fost dascălul bisericii din satul meu natal, domnul Eugen Gabor. La un moment dat, el a plecat din sat și, neavând cine cânta la biserică, am început să pun eu acest dar în slujba comunității. Am văzut și văd în continuare în muzică o modalitate de a crea comuniune, de a-i ajuta pe ceilalți să se roage. Cel care cântă trebuie să creeze ambientul propice pentru ca ceilalți să-l preamărească pe Dumnezeu. Muzica continuă să surprindă, conti nuă să „vorbească” într-un lim baj universal și să exprime ceea ce cuvântul nu poate exprima. De multe ori muzica devine rugăciune, devine trăire a unei relații autentice cu Domnul. În primul rând, liceul a fost locul în care am asimilat multe noțiuni de muzică, mai ales că eram șapte organiști. Fiecare avea stilul și armonia specifică, ceea ce a creat o îmbogățire reciprocă în această privință.

• Ați continuat să aprofundați muzica și după terminarea liceului?

Da, am continuat să cânt, să mă formez, să aprofundez, mai mult ca autodidact, iar uneori mai ceream ajutorul celor mai experimentați. La un moment dat, am ajuns la concluzia că nu este de ajuns tot ce știu și că nu pot descoperi singur tot ceea ce trebuie să știu. Dacă doresc să-l laud pe Domnul și să-i ajut și pe alții în această privință, trebuie să fac mai mult. Astfel, după ce am ajuns la Assisi, m-am înscris, cu voia superiorilor mei, la Conservatorul de muzică din Perugia, Italia, unde studiez orga.

• Descrieți-ne puțin Conventul și comunitatea din care faceți parte și spuneți-ne care este misiunea dumneavoastră?

În Conventul din Assisi se află o comunitate internațională de aproximativ șaizeci de frați, din peste 20 de naționalități, printre care și unsprezece novici. Îmi place să spun că a sluji în Bazilica sfântului Francisc este mai mult decât o onoare, este un 9

har deosebit pe care îl primești și de care te bucuri și-i mulțumești Domnului. Pe lângă activitatea pastorală, studiul muzicii și animarea liturghiilor în Bazilică, fac parte și din echipa de pastorație a tineretului.

• Spuneți-ne, vă rugăm, cum arată o zi din viața dumneavoastră la Bazilica Sfântului Francisc din Assisi, fondatorul Ordinului din care faceți parte.

Programul nostru începe la ora 6.30, cu Oficiul lecturilor, Laudele și Sfânta Liturghie. La ora 8.00 avem micul dejun, după care începem activitățile, care variază în funcție de perioada anului. În unele zile, cursuri și studiu, în altele, liturghii, spovezi sau ghid în Bazilică pentru pelerinii care vin în Assisi. În mod deosebit mă ocup de copii și tineri. La ora 12.30 ne rugăm Ora medie la mormântul sfântului Francisc, după care urmează prânzul. După-amiază, activitățile continuă până la ora 18.30, când facem Vesperele, urmate, în funcție de fiecare zi, de lectio divina, meditație, adorație euharistică, adorarea Sfintei Cruci etc. La ora 19.30 avem cina, iar apoi fiecare este liber să-și gestioneze timpul după cum știe mai bine. Duminica este un program diferit, avem șase liturghii și Vesperele solemne.

• Astăzi sunt puțini elevi seminariști care aleg să continue acest drum după finalizarea studiilor liceale. Oare de ce există această temere în a alege viața consacrată? E grea? Ce pre su pune ea?

Conciliul Vatican al II-lea afirmă faptul că avem cu toții aceeași 10

vocație: a sfințeniei vieții, adică a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, însă modalitatea de a realiza acest lucru este unică pentru fiecare. Pentru unii este viața consacrată, sacerdotală, pentru alții este cea familială etc. Nu există vocații la pachet, dar căi diferite ce duc spre același scop: sfințenia. Nici în viața consacrată nu există două persoane care să aibă același parcurs, deoarece fiecare este unic, cu timpii și creșterea specifice doar lui. Ceea ce ne face să alegem o cale sau alta este, în primul rând, căutarea noastră interioară. Liceul este un timp al căutării, al marilor idealuri. Cine se întreabă cu seriozitate asupra scopului propriei vieți, a rostului său pe acest pământ, caută adevărul. Nu doar adevărul asupra propriei persoane, cine este și ce trebuie să facă, ci mai ales Adevărul (cu A mare), adică Dumnezeu, cel care poate lumina întreaga existență a unei persoane și, mai ales, care poate să-i fie călăuză sigură. A alege viața consacrată nu înseamnă a renunța la ceva, ci a îmbrățișa alte valori, ca de exemplu sărăcia, castitatea și ascultarea. Alegerea castității, de exemplu, nu înseamnă a renunța la iubire, ci a opta pentru o iubire fără limite, o iubire care se poate dărui fără rezerve. Există teama de a nu fi pe măsura chemării, dar trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne cere perfecțiunea, ci perseverența. Dacă Dumnezeu ne cheamă la o stare de viață, ne dă și harul pentru a-i putea răspunde, pentru a fi pe măsura chemării noastre.

• Cum putem identifica și cultiva vocația?

Vocația este, în primul rând, un mister de credință și iubire. De aceea, se simte nevoia tot mai intensă de rugăciune, de meditare a Cuvântului lui Dum nezeu, de un ajutor oferit celor ce sunt singuri, nevoiași. Este ceva mult mai mult decât o ambiție personală, este dorința de a împărtăși cu alții iubirea și mi lostivirea lui Dumnezeu, desco perite și cultivate în prezența sa.

• În încheiere, vă rugăm să transmiteți un mesaj elevilor liceului nostru, atât celor de la profilul teologic, cât și celor de la profilul pedagogic.

Ceea ce vă doresc din toată inima, dragi elevi de la ambele profiluri, este faptul de a căuta cu sinceritate Adevărul! Să vă apropiați plini de curaj de Cel care vă poate descoperi adevărul despre voi înșivă și, mai ales, misiunea la care v-a chemat pe acest pământ. Doar împreună cu El puteți realiza visele și aspirațiile pe care le aveți în inimă. Aveți curajul să faceți din El un prieten, un însoțitor în drumul vieții voastre și El nu vă va dezamăgi. Dați vieții voastre adevărata sa valoare, care se măsoară în dăruire, așa cum a făcut Isus.

• Vă mulțumim pentru bunăvoința de a ne răspunde. Harul și iubirea Domnului să vă însoțească întotdeauna și în tot locul!

Vă mulțumesc și eu! Domnul să vă binecuvânteze și vă asigur de rugăciunea mea la mormântul sfântului Părinte Francisc.

A consemnat Daniel Ficău

clasa a X-a A Orizonturi * nr. XLVIII