Orizonturi 48 / 2021

Page 8

D IALOG

ÎNTRE GENERAțII

Interviu cu părintele Emanuel Chiricheș • Părinte Emanuel, ați fost elevul liceului nostru, iar noi, elevii de astăzi, dorim să păstrăm legătura cu generațiile trecute, prin intermediul revistei noastre școlare, și să aflăm crâmpeie din viața de elev din acea perioadă și din parcursul drumului absolvenților acestui liceu. În acest număr al revistei ne-am gândit, dacă sunteți de acord, să purtăm un dialog cu dumneavoastră. Pentru început, am dori să vă prezentați și să ne spuneți câte ceva despre originile dumneavoastră. Înainte de a mă prezenta, doresc să vă mulțumesc pentru această oportunitate, care mă onorează și mă face să retrăiesc amintiri plăcute din viața mea de elev la Liceul Teologic Franciscan. Anii petrecuți acolo au fost ani frumoși, luminoși, rodnici. Liceul a fost începutul unei călătorii, începutul unui drum plin de gingășie și iubire din partea lui Dumnezeu..., un sentiment unic învăluit de bucurie franciscană. Provin din Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”, satul Luizi-Călugăra, județul Bacău. M-am născut într-o familie modestă și suntem doi copii la părinți. • Când ați simțit chemarea spre seminar și cum ați distins „glasul” Domnului? Copil fiind, am avut marea bucurie de a vedea exemplul bunicilor mei, care au dat dovadă, în simplitatea lor, de o credință

8

frumoasă, vie și de neclintit, în pofida adversităților vieții. Desigur, credința din ambientul familial, faptul că primisem Prima Sfântă Împărtășanie cu un an înaintea colegilor mei de clasă, m-au făcut să intru în contact mai îndeaproape cu Biserica și apoi să ajung și ministrant. Îmi amintesc cu drag de toți preoții pe care i-am cunoscut la parohie. Le-am admirat credința, iubirea și disponibilitatea și am învățat de la fiecare câte ceva. Îmi amintesc în mod deosebit de părintele Iosif Pal, OFMConv., de blândețea și răbdarea de care dădea dovadă, de faptul că ne cunoștea pe fiecare ministrant în parte, ne cunoștea părinții, bunicii, rudele... Era o persoană deosebită. Când îl vedeam, îmi suscita mereu o întrebare: Dacă el este astfel, cum este oare Dumnezeu? Sunt multe momente deosebite și pline de har pe care le-am trăit și care mi-au rămas în inimă, însă nu ne permite spațiul revistei să le amintesc pe toate. Știm că Dumnezeu lucrează, aruncă sămânța, iar aceasta încolțește, crește și aduce rod. El cheamă, iar „glasul” său poate fi acela al oricărei persoane pe care o întâlnim și care, prin exemplul ei, reușește să ne descopere o frântură din Cer. Pot spune că nu am fost hotărât chiar de la început să urmez drumul vieții consacrate, dar, după examenul de capacitate

din clasa a VIII-a, „Ceva” sau „Cineva” m-a determinat să mă înscriu la Liceul Teologic Franciscan din Roman. Apoi, odată ajuns acolo, am descoperit, pas cu pas, frumusețea acestui drum. • Cum au fost anii petrecuți la Liceul Franciscan? Anii petrecuți la Liceul Franciscan au fost minunați și importanți, pentru că mi-au deschis noi orizonturi. Am avut ocazia să trăiesc momente frumoase de rugăciune, de formare umană și spirituală, de comuniune și prietenie cu ceilalți elevi ai seminarului, care proveneau din toată țara. Este frumos să vezi diversitatea, să înveți respectul reciproc și să împărtășești aceleași idealuri. Aceste lucruri au fost importante pentru mine, fiind perioada formării pentru viață, perioada marilor alegeri. • După absolvirea liceului v-a fost greu să faceți alegerea pentru mai departe? Niciunei persoane nu îi este ușor să facă o alegere și, bineînțeles, nu mi-a fost nici mie, însă, după un moment de discernământ interior, atent fiind la impulsurile Duhului, am făcut pasul spre postulandat. Rugăciunea are un rol important. Apoi, în viață nu trebuie să aștepți să fii sigur 100% pentru a lua o decizie. Așa cum marii profeți ai Vechiului Testament, și nu numai, au avut îndoielile lor, cred că fiecare este cuprins de un sentiment de neputință, de frică, de îndoială, dar tot ce trebuie este încrederea în Dumnezeu. El este cel care susține, care oferă harul necesar și care

Orizonturi * nr. XLVIII


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.