Maria DrăghiaPovestea vocației mele

Povestea vocației mele Conform Dicționarului Expli - cativ al Limbii Române, vocația este o aptitudine, o chemare, o predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. Toți avem o vocație sau o misiune în viață, toți trebuie să îndepli - nim o sarcină concretă care trebuie dusă la capăt. A fi dascăl nu este o meserie, ci este o vocație. A fi educator, învățător, profesor înseamnă mai mult decât a merge într-o instituție, a semna condica și „a presta” la locul de muncă. Dascălul este cel care formează caracterele co - piilor, adolescenților și de acest lucru îmi doresc să mă ocup și eu în viitor.

Cum a început povestea vocației mele? În vara anului 2016, atunci când am terminat clasa a VIII-a, m-am hotărât împreună cu părinții mei să vizitez mai multe licee cu tradiție, din Roman,

în speranța de a găsi unul pe placul meu și util pentru viitor. Trebuie să spun că nu am fost atrasă de oferta educațională a niciunuia și atunci am hotărât să vizitez și Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”. Ajunsă acolo, am fost întâmpinată de directorul instituției, preotul Cristinel Sociu, care mi-a spus că școala are două profiluri, unul teologic, numai pentru băieți, și unul pedagogic, pentru băieți și fete. „Aici – ne-a explicat părintele – elevii fac practică pedagogică pe parcursul celor patru ani de liceu, iar după finalizarea studiilor pot profesa

în învăță mântul preșcolar și cel primar”. Auzind toate aceste lucruri minunate, am simțit că Dumnezeu mi-a dăruit ceea ce îmi doream, opor tunitatea de a pătrunde în tainele pedagogiei și de a fi apoi dascăl și a forma și eu, la rândul meu, pe alții.

Prin urmare, am decis chiar atunci că acesta este liceul la care vreau să studiez. Am susținut probele de aptitudini specifice profilului și am fost admisă. Începutul drumului a presupus adaptare, cunoașterea colegilor și a profesorilor. Ei mi-au dăruit încredere, speranță și iubire și astfel am început să mă dezvolt, să-mi îmbunătățesc competențele și să țintesc spre atingerea obiectivelor pe care mi le-am propus.

Practica pedagogică a început încă din clasa a IX-a, mai întâi cu asistențe la orele de curs, la grădiniță și la clasele primare, observând și luând notițe despre modul cum trebuie să se desfășoare o lecție, care sunt etapele acesteia, ce metode pot fi folosite etc. Toate aceste lucruri mi s-au părut uimitoare, mai ales când vedeam educatoare și învățătoare pline de afectivitate față de copii, cu fel și fel de Orizonturi * nr. XLVII

metode prin care reușeau să capteze atenția elevilor și să facă ora de curs cât mai atractivă și mai plăcută. Lucrurile s-au desfășurat în același fel și în clasa a X-a. Când am trecut în clasa a XI-a totul s-a schim bat, pentru că a trebuit să susținem și noi, elevii practicanți, lecții în fața copiilor. Am primit această veste cu bucurie, dar și cu emoții și temeri puternice, deoarece nu știam dacă voi reuși. Țin minte și acum prima mea lecție pe care am susținut-o. A fost la Educație muzicală. Eram sfioasă și plină de emoții, dar m-am străduit să desfășor o lecție frumoasă, interesantă, să găsesc acele metode prin care să le țin elevilor trează atenția și să-i determin să se implice în a descoperi noțiunile nou predate. Odată cu predarea primei lecții frica s-a mai diminuat, iar apoi, prin pre darea altora și la cât mai multe materii, am început să dobândesc experiență, să fiu mai dezinvoltă, să confecționez diverse materiale didactice care să-i atragă pe preșcolari și pe elevi.

Acum sunt în clasa a XII-a, iar acest an este unul special nu numai pentru că voi preda pentru ultima dată în calitate de elevă practicantă, ci și pentru că trebuie să susțin lecții model pentru atestat, lecții care sper că vor confirma competențele mele didactice și cunoștințele acumulate, pentru a putea îm - brățișa și a duce la împlinire această frumoasă vocație.

Fiecare elev din clasa a XII-a, de la profilul pedagogic, trebuie să țină două lecții pentru atestat, una la grădiniță, iar alta

la clasele primare. În primul semestru am susținut o lecție la limbă și comunicare, la clasa pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, lecție apreciată cu nota maximă de profesorul metodist Monica Grosu. În semestrul al doilea, urmează să țin o lecție la preșcolari, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, din cadrul aceleiași structuri școlare.

Cu câteva luni înainte de sfârșitul ciclului liceal pot spune căci învățătorul, profesorul este un exemplu de viață pentru elevi. Vocația didactică trebuie să ți se potrivească, trebuie să fie esența caracterului tău. Aceasta presupune dăruire și implicare necondiționată. Un bun dascăl trebuie să fie și un bun psiholog, pentru a ști să-i ajute pe copii să se autocunoască. Fără autocu - noaștere procesul educației nu este complet. El trebuie să vizeze nu doar maturizarea intelectuală, ci și cea emoțională.

că a fost minunat, că totul a fost o pregătire pentru ceea ce va urma. Da, visul meu este să îndeplinesc misiunea la care am fost chemată, aceea de a fi dascăl și, în acest sens, mă pregătesc să urmez o facultate în domeniu. Cred că sarcina de dascăl necesită anumite calități fără de care acesta nu își poate îndeplini misiunea: cunoștințe vaste ale domeniului predat, abilități sociale de a pătrunde în viața interioară a grupului de elevi, de a-i înțelege și a putea privi lumea prin ochii lor și, nu în ultimul rând, valori superioare,

11 Așadar, prin statutul lor, în - vățătorii și profesorii au un rol esențial.

Fără ei nu ar exista celelalte categorii/profesii și ca atare trebuie respectați și omagiați pentru tot devotamentul și efortul pe care îl depun pentru a forma oameni în adevăratul sens al cuvântului. „O poartă îndelung căutată, care se deschide pe neașteptate, lăsând explozia de lumină să ordoneze, înainte și înapoi, firul timpului, așa arată vocația” (Nicolae Turcan) Maria Drăghia clasa a XII-a B