Ș TIINțĂ ,
ARTĂ , EDUCAțIE
Povestea vocației mele Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, vocația este o aptitudine, o chemare, o predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. Toți avem o vocație sau o misiune în viață, toți trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care trebuie dusă la capăt. A fi dascăl nu este o meserie, ci este o vocație. A fi educator, învățător, profesor înseamnă mai mult decât a merge într-o instituție, a semna condica și „a presta” la locul de muncă. Dascălul este cel care formează caracterele copiilor, adolescenților și de acest lucru îmi doresc să mă ocup și eu în viitor. Cum a început povestea vocației mele? În vara anului 2016, atunci când am terminat clasa a VIII-a, m-am hotărât împreună cu părinții mei să vizitez mai multe licee cu tradiție, din Roman,
10
în speranța de a găsi unul pe placul meu și util pentru viitor. Trebuie să spun că nu am fost atrasă de oferta educațională a niciunuia și atunci am hotărât să vizitez și Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”. Ajunsă acolo, am fost întâmpinată de directorul instituției, preotul Cristinel Sociu, care mi-a spus că școala are două profiluri, unul teologic, numai pentru băieți, și unul pedagogic, pentru băieți și fete. „Aici – ne-a explicat părintele – elevii fac practică pedagogică pe parcursul celor patru ani de liceu, iar după finalizarea studiilor pot profesa
în învățământul preșcolar și cel primar”. Auzind toate aceste lucruri minunate, am simțit că Dumnezeu mi-a dăruit ceea ce îmi doream, oportunitatea de a pătrunde în tainele pedagogiei și de a fi apoi dascăl și a forma și eu, la rândul meu, pe alții. Prin urmare, am decis chiar atunci că acesta este liceul la care vreau să studiez. Am susținut probele de aptitudini specifice profilului și am fost admisă. Începutul drumului a presupus adaptare, cunoașterea colegilor și a profesorilor. Ei mi-au dăruit încredere, speranță și iubire și astfel am început să mă dezvolt, să-mi îmbunătățesc competențele și să țintesc spre atingerea obiectivelor pe care mi le-am propus. Practica pedagogică a început încă din clasa a IX-a, mai întâi cu asistențe la orele de curs, la grădiniță și la clasele primare, observând și luând notițe despre modul cum trebuie să se desfășoare o lecție, care sunt etapele acesteia, ce metode pot fi folosite etc. Toate aceste lucruri mi s-au părut uimitoare, mai ales când vedeam educatoare și învățătoare pline de afectivitate față de copii, cu fel și fel de
Orizonturi * nr. XLVII
