Picatura de viata supliment festiv 2015 by Revista Colegiului Tehnic de Industrie Alimentara "Dumitru Motoc", Bucuresti

PICĂTURA DE VIAŢĂ - REVISTA COLEGIULUI TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ „DUMITRU MOŢOC” BUCUREŞTI, STR. SPĂTARUL PREDA NR.15, SECTOR 5 picaturadeviata@gmail.com - SERIE NOUĂ, ANUL AL IV-LEAANUL ŞCOLAR 2015-2016 , Iarnă – supliment festiv

ECHIPA DE REDACŢIE: RESPONSABIL NUMĂR: DR. NATAŞA-DELIA MAIER REDACTOR-ŞEF ŞI COORDONATOR PROIECT EDITORIAL: DR. NATAŞA-DELIA MAIER REDACTORI: prof.MARIA-MIRELLA POPESCU, CORNELIU CONSTANTIN ȘENCHEA, VALERIA ROȘCA EDITARE ŞI RESEARCH: prof. MARIA-MIRELLA POPESCU ILUSTRARE GRAFICĂ: elevi:Georgiana Dragomir (IX E), Ana Maria Cervis (XI C), Miruna Petrescu (XI C), Antonio Negoi (IX D), Răzvan Stavre (IX D) cadre didactice: Valeria Roșca, Natașa-Delia Maier, Iulia Rosnitche Colaboratori: Oana Costache (absolventă), prof. Doina Nicoleta Nedelea, prof. consilier Monica Geanina Pătlăgean, Mirela Gabi Bojoga Colaboratori elevi: Alina Jugănar (IX D), Adrian Cosmin Ivan (X D), Oana Topală (IX D), Raluca Teodora Palangă (XII C), Andreea Pomârleanu (XII D), Georgiana Burcea (XII D), Cătălin Arambașa (X D), Alexandra Călin (X D), Alexandra Maria Marican (X D), Leonard Lăzureanu (X D), Georgiana Drăgănescu (X D), Carmen Nicoleta Gheorghe (XI C), Cristian Minciună (XD), Eugen Minciună (X D), Alexandru Zaharia (X D), Carlos Constantin Răuț (XII D), Irina Camelia Ionică-Andrei (XII A); Neluţa Gabriela Nae (XII D), Daniel Stoian (XI E), Ionuț Andrei Moise (XI E), Constantin Florin Radu (X G) Coordonare elevi: Maria Mirella Popescu, Nataşa-Delia Maier (XD,XII A, XII C, XII D, XD, XI E), Marioara Tutuluş (XIC, ), Doina Nicoleta Nedelea (X G)

Povestea coperţii Este exact ce vedeți în imagine! Nici mai mult, nici mai puțin decât… o căsuță din turtă dulce. Frumoasă, parfumată, cochetă, gata să îl primească pe Moș Crăciun. Este creaţia Iuliei Rosnitche și a participat la Dulciuri de poveste. Colega noastră de redacție, Valeria Roșca, a avut amabilitatea de- a o fotografia. V-o oferim și noi în dar, dimpreună cu toate gândurile noastre dragi, de o vacanță minunată, un Crăciun liniștit și un An Nou bun-bunuț și drăguț!

Cuprins Hei, unde-a fugit zăpada?!................................................................................................... Agenda reflexivului: Rolul misterului în traiul de zi cu zi..................................................... Gazeta de perete………………………………….........................................…………………………………… Cu ochii în 4:Impact, clubul preferat............................... ....................................................... Portretul unei generații: Dans la puterea a doua: gemenii Cristian și Eugen Minciună (partea a II-a).......................... .......................... .......................... .......................... .............. Tradiții de Crăciun: Irlanda și tortul de cartofi………................... ............................................ Veni, vidi, vici! ................................................... ................................................................. Stein am Rhein, un popas inedit................................. ........................................................... Dulciuri de poveste...................................... .............................................. .......................... Bucureștiul de ieri și de azi............................... ............................... ............................... ..... Responsabil cu timpul liber................................................... .............................................. Recenzii în oglindă – invitație la film……..................... .......................................................... Propuneri muzicale pentru zile festive…………………................................................ ............... Dreptul la opinie: Rolul familiei în societatea contemporană…….......................................... Generația nouă................................................... .................................................................. In corpore sano................................................... ................................................................. Lecția de stil: Accesorii vestimentare feminine…………………………………………………………………. Agenda medicală: Sfaturi pentru îngrijirea tenului (II) Colțul PSI: Descoperă-te! Steaua competențelor Cu ochi de adolescent: comunicarea părinți-copii Colțul dulce și pripit: Brioșe cu zmeură Despre școală, cu drag................................................... ....................................................... Povestea vorbei................................................... ................................................................. Informatica ”aplicată”: Day Z Standalone............................................................................... Lecția de literatură altfel: Republici de hârtie………………………………………………………………......

3 4 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 17 19 20 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39

nul trecut, pe vremea asta, de-abia aşeptam să vină sărbătorile… Se anunțau și niște zăpezi, așa, cât să degustăm derdelușurile (în special, pe cel din Parcul Tineretului vi-l recomandăm cu drag, pentru pantă, curbe și lungimea traseului…). nul acesta… ei, bine, Crăiasa Iarnă cochetează cu noi de parcă nu am mai aștepta vacanța, de parcă nu ne-ar mai fi drag să ningă peste noi, să ningă ca într-un sfârșit de lume… ei, mai vine-odată vacanța aia?! În curtea școlii a prins să miroasă a ger, a vânt de iarnă, a cetină pe care o împodobim cu drag și… a mirodenii… vremea turtelor dulci, e vremea poveștilor… de ce nu, e vremea dulciurilor de poveste!? Despre ce e vorba?! Vedeți voi, la colțul dulce și pripit! vem un altfel de dosar tematic, de această dată, un dosar cu propuneri dulci și gustoase, îmbietoare, să le puneți pe mese de sărbătoare. vremea râsetelor lipsite de griji. Mai ales că tocmai am scăpat de teze și de partea cea mai dificilă a semestrului. vremea colindului și a urărilor, menite să pătrundă, din belșug, în casele și în sufletele domniilor voastre. E vremea îngerilor și v-am dori, fiecăruia în parte, măcar câte unul să vă șoptească gânduri bune și urări calde, în surdină, la ureche. E vreme pentru toți și pentru toate, din belșug: vreme de râsete și de joacă, vreme de visat cu ochii deschiși și de sperat la mii de lucruri bune pentru anul ce stă să vină. E vreme pentru iubit, pentru îmbrățișări, pentru dăruit zâmbete, îmbrățișări și gânduri senine și altora. e aceea, facem chiar noi primul pas și îți urăm, drag cititor, indiferent unde ne-ai răsfoi, să te bucuri de un an senin și bun, vesel și plin de energie, ca să ne inspiri și pentru viitoarele numere. Cu toate gândurile bune, Echipa de redacţie

De Irina Camelia Ionică-Andrei (XII A) isterul este o enigmă,un lucru care nu poate fi explicat sau înţeles, o confuzie asupra sentimentelor și a ideilor sau un lucru neştiut. rice ar fi, eu cred că misterul joacă un rol important în viaţa noastră; el ne arată cum să trăim viaţa la maximum, să ne bucurăm de ea şi, în acelaşi timp, ne stârneşte curiozitatea, tocmai pentru că suntem așa nerăbdători să descoperim tainele vieții. n primă instanţă, consider că e important să avem parte de un pic de mister în viaţa noastră, pentru a o face mult mai palpitantă. Misterul aduce odată cu el şi aventura descoperirii, aduce curajul, pentru că nu e uşor să înfrunţi ceva ce nu ştii; misterul aduce un strop de adrenalină în viaţa noastră, pentru că ne provoacă să-l descoperim şi astfel ne descoperim şi pe noi înşine. e pildă, atunci când te afli într-o casă părăsită, acea sete de a descoperi misterul ce se află în spatele ei poate activa nişte sentimente care nici nu le ştiam că le putem găzdui în ascunzișurile sufletului nostru. Misterul acelei case ne poate fascina sau ne poate înfricoşa, însă, cu siguranţă, locul ne va atrage atenţia… tocmai în aceasta constă natura lui atât de neobișnuită. n a doua instanţă, afirm că misterul ne stârneşte o curiozitate şi o ambiţie de a descoperi adevărul ascuns în spatele său. Misterul poate să ne ajute în descoperiri uriaşe, ne poate împinge să ne depăşim limitele şi să facem lucruri incredibile pentru societate și pentru noi înşine. El ne poate stârni curiozitatea atât de puternic, încât ne împinge să descoperim adevărul. De exemplu, un istoric începe cu o singură întrebare învăluită în mister şi acea întrebare îi stârneşte atât de tare curiozitatea, încât e în stare să parcurgă ţări şi continente întregi, doar pentru a descoperi răspunsul la întrebarea ce-l macină puternic. celași mister însă ne poate învălui în lumina-i dulce și inefabilă. Ne poate bucura existența și ne poate aminti care este, de-adevăratelea, valoarea ei. Luați, de exemplu, ca exemplu, nașterea unui copil. Sau bucuria iubirii. Sau, de ce nu, sfințenia sărbătorilor. Misterul Nașterii Mântuitorului este ceea ce, curând, ne vom reaminti cu toții, adunați în jurul bradului. Și ne vom bucura de el, cu fiecare clipă a Crăciunului. n concluzie, e bine să avem parte de mister în viaţa noastră; el ne aminteşte 4

mereu că trebuie să trăim viaţa şi să încercăm să ne lăsăm conduşi de curiozitate, luptând pentru răspunsuri, reuşind să ne împlinim sufleteşte, deoarece nu renunțăm.

Joacă-te! Poți decupa fulgi decorativi din cei de mai jos și să îți înveselești fereastra, în prag de Crăciun

Aici îți dai întâlnire cu îngerașul din schița Mirunei Petrescu (XI C) și cu următoarele rubrici:

De Daniel Stoian (XI E) Fișa de prezentare: numele de mai sus este, cum se putea altfel?!, al primului nostru proiect. Mic, dar deștept. Tematica lui a acoperit domeniul solidaritate, iar problema de la care am plecat a fost că avem prea puțini membri în clubul Impact. Astfel, ne-am gândit ca primul proiect Impact să ne aibă drept beneficiari chiar pe noi, membrii clubului M-Impact (și, bineînțeles, de asta ar putea beneficia indirect și liceul nostru, prin plusul de imagine și, de ce nu, familiile noastre, cărora le-am făcut capul calendar, în prag de sărbători ☺).

Ne-am propus să organizăm o petrecere la care să ne aducem prietenii, sperând, în acest fel, să câștigăm membri noi pentru club. Urma să ne reunim cam 20-25 de persoane, pe 17 decembrie, între 10.30 și 12.30, la o tratație cu jocuri și cu dulciuri. Neam făcut și afișe. Și publicitate. Și, bineînțeles, am împărțit sarcinile de animație: Ana juca Ghicește obiectul, eu – Batista ucigașă, Elena – Păzea, bomba!, Roxana – Mută-te la dreapta!, iar Ionuț – Mersul orbește. Cum, nu știți ce sunt?! Păi, haideți la Impact și veți afla.

Ziua Z: petrecerea a decurs exact cum neam dorit toți și a fost extraordinară. Din grupul mic de membri, am reușit, cu pași mărunți (dar mărunți de tot, pentru că ne-au venit mai puțini invitați decât am dorit), să devenim un cerc mai mare și mai unit. E drept că ideea petrecerii ne-a venit de la una dintre problemele clubului, aceea fiind tocmai numărul mic de membri. Petrecerea ne-a ajutat oarecum. Nu numai că ne-a oferit o soluție pentru această problemă, dar ne-a permis să facem reclamă clubului. De ce credeți că fiecare membru mai vechi și mai experimentat a avut un joc de pregătit? (care mai de care mai interesant și mai distractiv!). A fost oarecum altfel decât la orice ședință Impact, unde, după ce ne jucăm, avem mereu pregătită câte o poveste frumoasă și interesantă, pe care o povestim, în care ne explicăm concret ce s-a întâmplat și căutăm să vedem dacă ne putem da seama cu ce seamănă povestea (cine știe, poate seamănă cu o întâmplare din viața noastră sau din viața altei persoane). Aici, ne-am jucat, laolaltă, mici și mari, Impacți și profesori (cică liderele noastre au adus și ele niște invitați din cancelarie), neam amuzat, am făcut cunoștință altfel unii cu alții. Ne-am îndulcit și ne-am bucurat de toate. Părerea mea este că petrecerea a fost una reușită, distractivă și că m-am simțit de minune, împreună cu prietenii mei (unii chiar din clasa mea, a XI-a E: Andrei Ionuț Moise, Roxana Grigorescu, Elena Chirilă).

Cristian, un copil cu simţul umorului,carismatic, zâmbăreţ şi rareori timid, când este ascultat la ore de către profesori. Aşa se autocaracterizează Cristian. În copilărie îi plăcea să danseze, urmărind diverşi dansatori la TV, şi să se joace la calculator, ca majoritatea copiilor. A ales să facă dans, fiindcă a fost singurul sport, spune el, ce i-a plăcut prin faptul că este mai delicat şi depune mai mult efort decât la fotbal, baschet sau oricare alt sport. Idolul său în dans este un dansator rus ,dar îi place şi Mihai Petre. Mama lui l -a îndrumat să facă dans, de aceea vrea să o facă mândră, ajungând antrenor. Întrebat dacă dansul este un sport costisitor, acesta spune că este, deoarece în fiecare lună îşi plăteşte antrenamentul în valoare de 100 de lei, plus că o dată pe an îşi achiziţionează echipamentul necesar (adică toată seria de pantofi speciali, pantaloni și ținutele acelea frumoase și elegante de concurs),mama lor făcând sacrificii mari pentru ei. Mi-a spus că un dansator ar trebui să aibă mai multe calităţi, printre care cele mai importante ar fi: ambiţia, pentru a avansa într-o clasă mai înaltă; energia, în sensul că e bine să nu obosească şi să ţină pasul cu ceilalţi dansatori şi ultima calitate, dar nu cea din urmă, curajul, pentru a intra pe scenă. L-am întrebat ce înseamnă dansul pentru el. Mi-a răspuns sincer că el "se hrăneşte prin dans", dansul însemnând totul, antrenându-se între 3 şi 6 ore zilnic, în fiecare lună.

Tradiții de Crăciun: Irlanda și tortul de cartofi De prof.Mirela Gabi Bojoga

Irlanda este o ţară căreia îi place foarte mult Crăciunul, de aceea îl sărbătoreşte începând cu Ce ingrediente folosim? 12 decembrie şi terminând cu 6 ianuarie. 150 g unt; 400 g zahăr pudră; Sărbătoarea de Crăciun ("Nollaig" - "zi de 2 ouă; 175 ml lapte; 250 g făină; 2 linguriţe naştere") este una profund marcată de praf de copt; 1/8 linguriţă de sare; 2 linguriţe elementul religios în Irlanda. scorţişoară măcinată; 2 linguriţe cuişoare măcinate; 2 linguriţe nucşoară măcinată; 450 g piure de cartofi (dulci); 125 g nuci mărunţite; 150 g stafide. Cum se prepară? Preîncălzim cuptorul la 165oC . Amestecăm făina, praful de copt, sarea, scorţişoara, cuişoarele şi nucşoara într-un vas. Într-un alt vas, destul de încăpător, amestecăm zahărul şi untul până ce obţinem o compoziţie uşoară şi pufoasă. Adăugăm ouăle pe rând şi continuăm să amestecăm. Apoi combinăm amestecul de făină şi restul condimentelor cu laptele şi piureul de cartofi. La final, punem stafidele şi nucile. Compoziţia se toarnă într-o tavă, pregătită înainte, şi se introduce la cuptor pentru 90-120 de minute, verificând finalizarea coacerii cu scobitoarea..

Irlandezii aprind o lumânare foarte mare pe pervazul celei mai largi ferestre şi au grijă ca aceasta să nu se stingă odată ce soarele a apus în Ajunul Crăciunului. Lumina lumânării este considerată o călăuză pentru Fecioară şi Prunc, în caz că vor sa se adăpostească undeva şi este lăsată să ardă toată noaptea. De aceea, tradiţia cere ca fiecare lumânare să fie aprinsă de persoana cea mai tânără din casă şi să nu fie stinsă decât de cineva pe nume Maria. Copiii îşi primesc cadourile pe 25 decembrie, Cum se serveşte? iar sărbătorile ţin 11 zile. Servim tortul de cartofi cu zahăr pudră Apoi, pe 6 ianuarie, toate decoraţiunile deasupra. sunt scoase, existând credinţa potrivit căreia acestea aduc ghinion dacă sunt ţinute în casă peste această dată. Tortul irlandez cu cartofi Printre preparatele tradiţionale din ajun se află şi tortul irlandez cu cartofi. Aceasta nu este singura prăjitură, căci fiecare membru al familiei primeşte una făcută special pentru el.

Aici îți dai întâlnire cu poveștile noastre călătoare, dacă nu te-a intimidat ilustrația tematică a lui Antonio Negoi (IX D):

de dr.Natașa-Delia Maier O veche vorbă înțeleaptă spune ”Omul propune, Dumnezeu dispune”… Cât de adevărată este nu am aflat decât atunci când, din greșeală, în loc să coborâm dintr-un tren spre Konstanz la stația potrivită, am mai mers preț de… zece! (Constanța, cum e numită românește, e oraș de graniță al Germaniei cu Elveția, pe malul Bodensee sau, cum îl știm de la geografie, lacul Constanța. Pe partea elvețiană îi corespunde un alt oraș, Kreuzlingen, de care Konstanz e separat doar prin linia graniței, trecătorului grăbit putând să i se pară că, în loc de două, acestea ar fi o singură urbe).

Nu e de mirare că am uitat de noi înșine preț de zece stații: într-o companie plăcută și într-o atmosferă relaxată, timpul trece repede, iar opririle trenului, deși anunțate, chiar și în cazul liniilor suburbane ale celebrului sistem feroviar elvețian, au trecut cumva… pe lângă urechile noastre și, mai ales, pe lângă ochii prea ocupați să admire malurile celebrului lac mai sus amintit. Orășelul, cu o populație de vreo trei mii de locuitori, este amplasat pe cursul Rinului, într-un loc pitoresc, la gura de vărsarea a fluviului în Lacul Constanța. Situată pe o stâncă din apropiere (care dă și numele orașului), se află cetatea Burg Hohenklingen. Stein am Rhein este singura localitate din cantonul Schaffhausen care are un pod peste Rin și, în același timp, ieșire la Bodensee/Lacul Constanța. Iar lista minunilor continuă: cu el se încheie periplul elvețian al fluviului și este, totodată, punctul de hotar între Rinul

superior și cel mijlociu. Casele pitorești, înghețate parcă în timp, au celebrele fațade renascentiste sgraffitate pe care le-am văzut și prin Lucerna. De nedescris tihna dupăamiezelor târzii pe malul fluvial, la una dintre cafenelele-terasă deschise atât de îmbietor turiștilor! Primitor și vesel, orașul se dăruiește turiștilor, chemând la tihna din alte veacuri. Ceasurile se scurg, vrăjite parcă, pentru cel oprit să admire, la nesfârșit, străduțele de basm. Zâmbete în ochii locuitorilor, zeci de mâțe și de glastre cu mușcate se întind cochet prin marchizele căsuțelor. Vopsit proaspăt, în centru, un ”bourneau” (din franceză, ”borne a eau”, fântână publică a cărei apă e potabilă) se înalță în razele târzii. Muzeul își întinde tăblița de reclamă cu un balaur de tinichea. Clopoței cu clinchet vesel anunță că se face seară, se face ora închiderii magazinelor. E șase, ceasul când vor închide magazinele… O lume veselă își face, grăbit, ultimele pregătiri de duminică…

De prof. Valeria Roșca

E un joc nou! De magie! Se aleg echipe de elevi și profesori. Se alege o țară de poveste (din Uniunea Europeană). Se citesc lucuri interesante despre tara aleasă și, mai ales, despre dulciurile cu care este așteptat Moș Crăciun . Un cântec, un descântec, nuci , miere groasă , fructe coape, parfumate se transfomă în dulciuri sănătoase pentru mari și mici. ,, Căsuța de turtă dulce” captează toată atenția . Cu aroma ei de scorțișoară și nucșoară antreneză toate prăjiturelele în atmosfera momentului important ce se apropie, Crăciunul. Cu ochii strălucind de incântare, cu râsete și bucurie, degustând fiecare prăjitură, plecăm prin Italia, Austria Olanda….. să găsim povestea de Crăciun.

De Constantin Florin Radu (X G) Afirmaţia „cred că proiectul Bucureștiul de ieri și azi a fost unul de succes în școala noastră” este demonstrată de faptul că la concurs au participat 71 de elevi din clasele a X-a B, C, D, E, F şi G, care au realizat lucrări individuale sau în echipă. O parte din acestea pot fi admirate încă în sala 22, unde au fost expuse după încheierea concursului. Prof. Nicoleta-Doina Nedelea

„Bucureștiul de ieri și azi”a fost titlul uneia dintre temele propuse de catedra de istorie-geografie către toți elevii claselor a X-a, în vederea descoperirii și cunoașterii mai bine a orașului în care locuim zi de zi. Am început cu toții să răsfoim date și articole despre cartierele în care locuim, să aflăm cum arăta obișnuita noastră stradă pe care, dacă am fi văzut-o acum câteva zeci sau chiar sute de ani, cu siguranță nu am fi recunoscut-o sau care putea să nu existe. Fiecare a încercat să scoată din zona sa ce era mai frumos și mai de preț, punând pe hârtie poze vechi, poze care îi fac pe părinții noștri să zâmbească, știind ce era odată și ce este acum. Din păcate, noi vedem trecutul doar din poze și auzim rar informații despre el, dar cu ocazia acestui proiect, mulți am descoperit lucruri frumoase și neștiute despre „Bucureștiul de ieri”, lucruri care ne sunt cu siguranță de folos. Pe mulți dintre noi și, sincer, pe mine ne-a mirat diferența dintre „Bucureștiul de ieri” și „Bucureștiul de azi”. Înainte, într-un cartier existau în jur de două magazine destul de mici și nu aveai prea multe opțiuni de cumpărare pe când astăzi există aproape câte un hypermarket la fiecare cartier mai măricel, dar mai ales magazine la fiecare colț de bloc. Astăzi sunt mult mai multe blocuri și clădiri construite, fapt ce reflectă lipsa spațiilor verzi – un dezavantaj al „Bucureștiului de azi” față de ”Bucureștiul de ieri”. În concluzie, cred că proiectul „Bucureștiul de ieri și azi” a fost unul de succes în școala noastră și cu siguranță toată lumea a avut numai de învățat, cu toții am aflat câteva idei noi despre propriul cartier și oraș pe care le străbatem în fiecare zi.

Iată ce frumos responsabil cu timpul liber ne propune, în plan grafic, Georgiana Dragomir (X E), pentru dosarul tematic unde vă așteptăm cu: -

Recenzii în oglindă – invitație la film Propuneri muzicale pentru zile festive Dreptul la opinie: Rolul familiei în societatea contemporană 14

de prof. Corneliu Șenchea Filmul Dulcea pasăre a tinereţii (Sweet Bird of Youth), realizat în anul 1962 în regia lui Richard Brooks, după piesa omonimă a dramaturgului american Tennessee Williams, reprezintă unul dintre cele mai bune exemple ale felului în care o operă literară este „ajustată” cinematografic potrivit cu canoanele industriei de film hollywoodiene. În ciuda infidelităţii faţă de drama originală, povestea luptei tânărului Chance Wayne (întors în oraşul natal cu visurile de glorie spulberate) pentru a o recâştiga pe iubita lui Heavenly farmecă şi azi cinefilii. Plecat să îşi caute norocul în visata carieră artistică, la sugestiile lui Boss Finley, tatăl lui Heavenly, care nu-l considera suficient de bun pentru a cere mâna fiicei sale, Chance se întoarce în sudicul oraş american, însoţit de actriţa Alexandra del Lago, trecută de prima tinereţe şi aflată la apusul carierei. Dar întoarcerea nu este una glorioasă. Chance nu a devenit actorul care se visa. Amăgit de promisiunile Alexandrei potrivit carora îi va distribui pe el şi pe Heavenly în rolurile principale din noul film Youth, el a devenit iubitul de ocazie al artistei, însoţitor şi „lover boy”. Ce găseşte în oraşul său natal? Mama lui murise, iar Boss Finley, tatăl lui Heavenly, a devenit un politician local, puternic, influent şi corupt, care îi controlează pe guvernatorul statului, pe primarul Hendricks şi pe... şeriful Clark. Lipsa lui de scrupule a mers mult mai departe. Boss Finley nu a şovăit să-şi sacrifice fiica (dupa ce a aflat că tânăra poartă copilul lui Chance), supunând-o unui avort şi unei operatii de sterilizare, cu ajutorul doctorului George Scudder. În momentul întoarcerii lui Chance, tânărul este martorul dezvăluirii publice a secretelor lui Boss Finley de către adversarii politici ai acestuia. Măcinat de remuşcări, conştient de partea de vină care îi revine pentru răul provocat lui Heavenly, el refuză să plece din oraș, în ciuda ameninţărilor fratelui fetei, Tom (ajuns un fel de gangster local), şi a încercărilor Alexandrei del Lago de a-l salva. Drept urmare, este imobilizat de acoliţii lui Tom, lovit cu bastonul şi desfigurat de fratele iubitei lui. Nu şi-a pierdut doar iluziile, ci şi singurul său atú, („lover’s boy meal ticket”). Dar o recâştigă pe Heavenly, care fuge împreună cu el, în timp ce Boss Finley are prilejul de a-i vedea întorşi împotriva lui pe sora lui şi pe mătuşa lui Heavenly, Nonny, pe primar şi pe cetăţenii orasului. Prin urmare, un final fericit! Asa cum observa criticul de film Maurice Yacowar in cartea sa Tennessee Williams şi filmul, industria cinematografică american şi gustul publicului nu erau pregătite să accepte intriga şi finalul dure propuse de dramaturg, unde Heavenly, în loc să rămână însărcinată, se molipseşte de o boala venerică, iar Chance este castrat, drept pedeapsă, de gangsterii lui Tom. Mai mult, potrivit aceluiaşi critic de film, Hollywoodul nu era suficient de maturizat pentru a prezenta un actor carismatic, de felul lui Paul Newman (interpretul lui Chance, sex-simbol al generaţiei anilor ’60), într-un rol cu contururi atât de întunecate. Richard Brooks, care este şi autorul scenariului, îi conferă personajului un plus de sensibilitate, în privinţa ambiţiilor sale privind cariera, pe care le leagă de iubirea lui pentru Heavenly. Chance al lui Williams se întoarce la iubita sa golit de ambiţii, „pentru că ea a rămas unicul lui vis”. Dar mai mult decât atât, în viziunea lui Williams, Hollywood-ul nu este pentru Chance şi Heavenly „calea celestă spre desăvarşire” (Maurice Yacowar) ci un drum al pierzaniei. „Industria sau fabrica de vise” trebuia obligatoriu să îşi păstreze aparenţele iluzorii cel puţin, astfel încât, cei doi, fugind (în ciuda desfigurării lui Chance), îşi păstrează visul nealterat, iar happy-endul parial din final mulţumea atât gustul publicului, cât şi orgoliul imperiului filmului. De remarcat că, pentru Paul Newman, filmul a punctat un remarcabil succes financiar. De la cei 17 000 de dolari (primiţi pentru rolul din Pisica pe acoperişul fierbinte, altă ecranizare anterioară după Williams), onorariul lui a urcat la fabuloasa sumă de 350 000 de dolari. Merită remarcat şi jocul sensibil al actriţei Shirley Knight (interpreta lui Heavenly), dar şi cel la fel de convingător al lui Rip Torn (în rolul sadicului Tom Finley). Însă performanţa supremă îi aparţine lui Ed Bigley (interpretul lui Boss Finley), care a obţinut un Premiu Oscar pentru Cel mai Bun Actor în Rol Secundar. Suficiente motive iată pentru ca însuşi Tennessee Williams, autorul piesei de teatru care a stat la baza scenariului, să declare după premiera peliculei că „filmul a fost probabil mai bun decât piesa”.

De Maria Marican și Alexandra Călin (X D)

Filmul meu S.F preferat este Twilight. Twilight este o poveste de dragoste dintre vampirul Edward Cullen și muritoarea Bella Swan. Ei doi se îndrăgostesc atunci când Bella sosește la liceu din Forks, orășelul din Washington unde locuiește cu tatăl său. Bella, supranumită un ‘’magnet al pericolelor’’, trece pe lângă moarte de mai multe ori. Aceasta se mută cu tatăl său, după ce mama ei hotărăște să se recăsătorească cu un jucător de baseball Phill Dwyer. Ea se împrietenește repede cu mulți dintre stundenții noii sale școli, dar are un anume interes pentru copiii doctorului Cullen, îndeosebi pentru Edward Cullen. La lecția de biologie în prima sa zi de școală stă într-o bancă cu misteriosul Edward, care nu prea ar fi încântat de aceasta, după părerea Bellei. Însă în timpul acesta începe să vorbească cu ea. Peste câteva zile Bella aproape să fie zdrobită în curtea școlii de o mașină condusă de unul dintre colegii de clasă, dar este salvată subit de Edward care se apropie de ea cu o viteză uimitoare și oprește cu mâna mașina, fără pagube pentru el sau pentru Bella. Desigur Bella a dorit să afle cum a făcut asta însă acesta îi explică că este din cauza adrenalinei şi începe să o evite. După ceva cercetări Bella află că Edward este de fapt un vampir, deși se hrănește doar cu sânge de animale. Cu timpul ei se îndrăgostesc și Edward îi face Bellei cunostință cu familia sa: Carlisle, Esme, Alice, Rosalie si Emmett. După ceva timp Bella se duce cu familia Cullen să joace baseball și se întâlnește cu un alt clan de vampiri: James, Victoria si Laurențiu, care propun să joace cu toții, însă, când James își dă seama că Bella este om și vede cum Cullenii o apără, decide să o omoare pentru distracție. Alice și Jasper fug cu Bella înapoi în Phoenix în timp ce ceilalți membrii ai familiei îl vânează pe James. Acesta îi păcălește, le scapă și o contactează pe Bella pentru a o convinge să vină la el în schimbul mamei sale. Ea scapă de Alice si Jasper și-l întălnește pe James întrun vechi studio de dans unde exersase când era mică. James îi spuse că o păcălise și mama ei defapt este în siguranță, dar este oprit de Edward când încercând să o omoare și reușește să o muște până este prins și omoât de restul familiei Cullen. Edward suge veninul și o duce apoi la spital. După ce ea își revine, Edward o aduce acasă și peste câteva zile are loc balul de la școală unde Bella îi spune lui Edward că și-ar dori să devină ea însăși vampir, spre a trișa îmbătrânirea, însă acesta o refuză. Filmul se sfârșește cu Victoria privindu-I de la geamul clădirii unde se ținea balul. 16

de Alexandru Zaharia și Cristian Minciună (X D)

Născut pe 19 aprilie 1980 în București, Crăciun Marius Stelian a început să se facă cunoscut sub numele de Cedry2K la finele secolului 20, remarcându-se printre ascultătorii genului HipHop prin subiectele profunde și învățăturile de viață pe care le aborda într-un mod sublim, prin intermediul timbrului său special și al liricii complexe. Subiectul principal al muzicii sale este lupta pentru dreptate, pentru bine, promovarea adevăratelor valori românești . Prima înregistrare oficială datează din 1998. Piesa celor de la Drepturi egale, numită ,,Florile cuvântului", alături de FreakaDaDisk (pe atunci membru Morometzii) și alți membrii din Armada timpurie și se găsește pe compilația "Marpha Hip-Hop 3". Este co-fondator și membru al "familiei" Facem Records. Sub același label, se înfiițează și brigada Armada, din care făceau parte nume ca Cedry2K, Doc, Deliric 1, Vlad Dobrescu, Carbon, Nwanda, Smogg și Prozak. Apare pe materiale semnate Facem Records precum Secretul din atom (2002), Dificultăți tehnice (2005) și cu piese pe vechile casete FacemRecords vol.1 și 2. În 2010 pune bazele trupei Haarp Cord (în formula inițială : Cedry2K, Tudor Sișu, Dragonu', Pacha Man), trupa lansând în anul 2011 albumul "Dragoste sau Frică", promovând un sistem de valori bine-înrădăcinit și religia creștin-ortodoxă. Un al 2-lea album Haarp Cord a fost lansat în 2012, numit ,,Vremurile din urmă", de data aceasta într-o nouă formulă (Cedry2k, Dragonu, Carbon), fiind și ultimul album Haarp Cord pe care a apărut Cedry2k. în anul 2014, odată cu revenirea lui, este anunțată și noua formulă Haarp Cord, Cedry2k fiind inclus. Are la activ 7 albume solo : Alchimia veninului (2007), Poezie Balistică (2009), CuvinteCeVindeca (2010), Clipa Schimbării (2012), Identitate (2012), Sfinții Închisorilor (2014). Odată cu albumul ,,Clipa Schimbării", Cedry2k decide să se retragă din rap. După albumul "Identitate", Cedry2K decide in 2013 să se retragă în Munții Buzăului, revenind la tainele existenței și descoperirea adevarălui arătat de Dumnezeu. A revenit surprinzător și exploziv însă în noiembrie 2014, cu EP-ul "Sfinții Închisorilor„, pe care vi-l recomandăm tocmai acum, în prag de Crăciun, pentru tematica lui, dar și pentru că ne invită să stăm să ne gândim un pic la cum suntem ca oameni.

de Adrian Cosmin Ivan (X D) Michael Joseph Jackson (născut pe data de 29 august 1958) (decedat pe data de 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreț american, care a contribuit semnificativ la evoluția muzicii, a dansului și a modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii. Michael Jackson este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile potrivit Guiness World Records. Al șaptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat în anul 1964 alături de frații săi, în formația The Jackson 5, ca principal vocalist, fiind cel mai tânăr membru. Și-a început cariera solo în 1971, în timp ce încă era membru al formației. Albumul Thriller (1982) rămâne cel mai vândut album din toate timpurile, Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premiiGrammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards), 17 single-uri numărul unu înStatele Unite (incluzâd 4 ca membru al formației The Jackson 5) și vânzări de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduți artiști din istorie. Michael Jackson a strâns și a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de acțiuni de caritate și prin intermediul propriei sale fundații, Fundația Heal the World. Michael este creditat ca fiind cel ce a transformat videoclipul dintr-un instrument de promovare într-o formă de artă desăvârșită, prin videocplipurile unor piese precum „Billie Jean”, „Beat it” sau „Thriller”, devenind primul artist de culoare care are succes la MTV. Viața personală a lui Michael Jackson a generat numeroase controverse de-a lungul timpului. Înfățișarea lui Michael a suferit modificări încă din anii '70, devenind tot mai alb datorită bolii de care suferea,vitiligo. De ce vi-l propun? Pentru că muzica lui convinge, dincolo de barierele generațiilor. Pentru că este altfel, pentru zilele noastre. Pentru că a știut cum să fie rebel. Și nu s-a temut să fie șocant, diferit, amuzant, luptător sau controversat. De aceea, pentru că a fost atât de diferit de alții, e numit regele muzicii pop.

Rolul familiei în societatea contemporană

De Georgiana Burcea (XII D) Se spune adesea despre Crăciun că este sărbătoarea familiei. Sfânta familie: Iosif, Maria, pruncul din iesle. Imaginea pe care o vedem în biserică, în presă, pe felicitări, este una idilică. Eu cred că este una care dă și de gândit. Familia este un grup de indivizi ce își împărtășesc aceleași sentimente și se ajută reciproc. Dar cum și cât, asta rămâne de discutat… În ce mă privește, consider că rolul familiei în societatea contemporană este unul foarte important, deoarece aceasta își îndrumă copiii către fapte bune, însă poate avea și un efect negativ. Copiii iau ca model familiile în care se află, indiferent de valorile morale pe care le au. Pe de o parte, apreciez că unele familii își arată nevoia de iubire necondiționată între soț și soție, astfel urmașii lor vor învăța să iubească și să respecte persoanele din jurul lor. Tipul acesta de familii poate fi numit model demn de urmat. Dacă aceste principii ar fi aplicate în toate familiile, atunci societatea s-ar schimba radical în bine, oferind fericire și siguranță generațiilor viitoare. Pe de altă parte, cred că suntem creați cu necesitatea de a vedea lucruri, modele care sunt importante în viețile noastre; din aceasta cauză, familiile care consumă alcool sau în care se manifestă violență unul față de celălalt ar trebui să își dea seama că este nevoie de mai mult decât să își sfătuiască copiii. Trebuie să se schimbe mai întâi ca persoane pentru a-i ajuta pe ceilalți; astfel, propriii copii ajung să practice aceleași ”activități” ca părinții. Prin urmare, susțin că familia are un rol decisiv, având capacitatea și responsabilitatea de a schimba întreaga societate prin exemplul ei pozitiv.

Vă veți întâlni în această secțiune, a cărei ilustrație de copertă aparține Georgianei Dragomir (X E) cu creații de: Antonio Negoi, Raluca Palangă, Cătălin Arambașa, Alina Jugănaru, Georgiana Dragomir, Miruna Petrescu

De Cătălin Arambașa (X D) Ilustrație: Georgiana Dragomir (IX E)

Eram într-o tabără, atunci când mi s-a întâmplat un lucru straniu. Am plecat în pădure și mam rătăcit; spre seară, am ajuns într-o poiană. -Ce bine că am ajuns aici! Să bat la ușă, precis îmi va deschide o zână bună. -Ba nu, ba nu! m-am gândit eu puțin speriat. În basme, uneori, în căsuțele de turtă dulce, cum pare aceasta, trăiesc cele mai cumplite vrăjitoare. Abia așteaptă un biet copil ostenit și dezorientat ca mine. În loc să mă invit la cină, pot fi chiar eu cina ei. Poate sunt naiv! Mai bine cercetez, întâi. M-am apropiat și am privit pe geam. Lângă foc, o femeie bătrână, cu o broboadă pe cap, amestecă ceva într-un ceaun. O pisică neagră își scapără ochii alungiți în bătaia flăcărilor. Umbrele întunecate jucau pe pereți. Primul gând a fost să fug. Deodată, două mâini mari, înmănușate m-a ținut pe loc. Un țipăt înfiora liniștea pădurii. În clipa următoare însă, râsul calm al omului voinic risipi orice urmă de teamă. -Trebuie să fii copilul din tabără, mi-a spus el. Eu sunt pădurarul Toma. Am fost anunțat prin stație și am pornit în căutarea ta. Hai în casă și te încălzește. Mama mea văd că tocmai a luat mâncarea de pe foc și are și niște plăcinte cu afine, o bunătate! Pădurarul a anunțat găsirea mea urmând să mă conducă în tabără, a doua zi pe lumină. Am petrecut o seară minunată în acea căsuță, ascultând în jurul focului povești stranii nemaiauzite de mine. Această întâmplare mi-a confirmat faptul că imaginația joacă feste.

Îngerii din stele Carmen Nicoleta Gheorghe (XI C) De Crăciun, totu-i minunat, Un copil privind mirat. Pe cer, o mare stea, Care puternic strălucea. Steaua lui Hristos era, Copilului i se-arăta. Căci Nașterea Mântuitorului sosise Și pe loc se-nveselise, De cadoul primit – Că o stea a întâlnit. Copilul, mirat, Mult a stat și-a așteptat O stea și o rază Să vază. El era copilul mirat, Pentru că de părinți Fu uitat și-abandonat. El pe Dumnezeu iubea Și în El credea, Și la El se ruga; Cu ochii în stele, Se ruga la ele Să-i dea Sănătate și putere, Să treacă peste zile grele. Și, pe acele stele, îngerii ședeau. El, de strălucirea lor, se mira, Că Hristos, cerul și îngerii Mult îl mai iubeau.

Carnaval – grafică de Georgiana Dragomir (X E)

Amor obsesivo De Raluca Palangă (XII C)

Capitolele al IX-lea și al X-lea! Ilustrații de fundal: Antonio Negoi (IX D)

Cuando amas eres capas de hacer cualquier cosa por el que ama... no es asi? Que cosas estarias capas , de hacer tu, por la persona que amas...? Estarias capas de dejarla ir... aunque te duele el corazon? Estarias capas de perdonarla aunque te haya rompido el corazon…? Estarias capas de dar la vida por esa persona… pero... que pasa si... en un momento de inconciencia llegas a matar... ala que la nombraste el "amor de tu vida "...? Talvez morir de las manos de la persona que amas... no sea tan... tragico y doloroso... No? ********** Seung Hyun Dos semanas... dos semanas sin hablar con mi pequeno. Me sentia la peor basura de la tierra por huir como cobarte y dejarlo asi... llorando por mi. Con Mia... las cosas iban de mal en peor. Algunas veces intento rogarme dejarla ir pero ni la quise escuchar porque como dije, ella es MIA quere o no. Desde unos dias ya niquiera me miraba y tampoco me hablaba. La obligaba a comer... y siempre la dejaba encerrada en la casa. No se porque me comporto asi... Deberia... simplemente dejarla ir ? Talves si... pero no lo puedo hacer... La miro y ya no veo lo que algun dia veia… ya no veo amor! Cuando se fue... todo el amor? Cuando desaparecio todo lo que teniamos? O... alguna vez existio? No entiendo... No entiendo y con cada dia que paso... alado de ella... me siento triste… vacio…! Siento que vivo alado de una extrana... no con mi novia... o bueno con la ex novia! Porque simplemente no la dejo ir? Porque aunque me lastimo, me umillo yo... yo... la amo!La amo y no soporto nisiquiera el pensamiento de que ella se vaya y me olvida..y..y que este con otro que no sea yo! NO! Esto nunca! Ella es mia y de nadie mas! Estaba tendido en mi cama tratando de conciliar el sueno. Mia estaba a mi lado pero a la ves tan lejos...Trataba de dormir pero mis pensamientos no me dejaban tranquilo. Pense que Mia ya estaba dormida porque ya pasaba de los diez de la noche, pero me di cuanta de que no dormia cuando muy despacio se levanto de la cama. Senti su mirada puesta en mi. No se porque no abri los ojos, segui "durmiendo". Pense que se iria al bano pero no fue asi. Oi la puerta del closey abriendose despacio.Un cierre abrirse… Que hacia?! Me voltee con la cara hacia el closet y por unos momentos ya no se oia nada... creo que la asuste. Despues de unos segundos entreabri un poco los ojos para ver que hacia y vi como metia su ropa en una maleta. Woow. Queria huir? De verdad pensaba que lo lograria??... nina tonta… Segui "durmiendo" mientras que ella terminaba de empacar las cosas. Despues de un par de minutos oi otraves el cierre y me he dado cuenta de que ya termino. Otravez entreabri los ojos y la vi como tomaba su jaqueta. La deje y despues vi como caminaba hacia la puerta. Antes de que pudiera albrir la puerta yo me levante. -No piensas despedirte? – dije en un tono serio -S... Seung...- me miro sorprendida y asustada en el mismo tiempo . -No piensas despedirte? – repeti y ella empezo a templar- Que pasa , que tienes? Porque estas tan nerviosa??? -la pregunte curioso -Y..Yo... -Mia… calmate mi nina... -Me acerque a ella pero ella retrocedio -No me hagas dano porfavor -dijo cerrando fuertemente los ojos -Hacerte dano? Mia que estupideces dices? Yo nunca te aria dano mi amor...no seria capas de hacerte esto...te asuste y lo se... pero algo mas de esto no estaria capas de hacerte... eres mi nina... como podria hacerte dano? – dije serio y incredulo.. -Pero... entonces porque no me dejes ir... porque me amenaces... porque…? – dijo dejando escapar una lacrima. Me acerque a ella y con mi pulgar limpie su pequena lagrima. La mire a los ojos pero ella enseguida desvio la mirada. No se porque siempre hacia lo mismo. Nunca me miraba a los ojos por mas de unos segundos... siempre desviaba la mirada. Esto me molestaba pero ahora ya no me importa. Me acerque mas a ella y la tome entre mis brazos. La abraze fuerte y ella me correspondio… -Perdoname mi nina... perdoname por hacerte esto... no se que fue lo que paso... Te lo juro que no lo se... Cuando dijiste que te vas a ir... me rompiste el corazon... yo no queria perderte y no quiero hacerlo y por eso actue asi… -Perdoname… - dijo llorando -Me amas..? – pregunte sabiendo la respuesta -Mucho... – no dudo en decirlo y esto me hiso sonreir -Y entonces porque te quieres ir mi nina?? – la pregunte triste... -Necesito alejarme… siento que ya no es lo mismo… Necesito estar lejos por un tiempo… -Volveras…? – pregunte… 'temeroso' -Me vas a dejar ir...? – me pregunto incredula -Si… En ese momento se desprendio del abrazo que compartiamos y me miro a los ojos. -E… enserio? 24 -Si… pero dime... volveras…? – repeti

-No lo se… - dijo agachando la cabeza... Se volte y tomo su maleta y estaba a punto de salir pero la tome del brazo haciendo que me mire. En sus ojos se leia la felicidad... y se atrevia a decir que todavia me amaba... -Dame… un ultimo beso... – le pedi con una voz suplicante. Ella me miro y sonrio dulcemente mentras se me acercaba. Me miro a los ojos y despues miro mis labios. Se acerco y yo tome su cabeza entre mis manos. Ella cerro los ojos esperando mis labios... Que nunca llegaran... Con un solo movimiento fuerte de mis manos... un "crack " se oio y Mia cayo despacio... Estaba tendida ante mis pies... sin vida! Le acaricie la mejilla y la mire... -Te dije que de aqui... sales solo muerta... no?? Pues... era verdad mi linda nina... porque ... si yo no te tengo... nadie te va a tener… - dije sonriendo. Segui mirandola mientras acariciaba su mejilla y su cabello... Sin darme cuenta mi vista se nublo dando paso a esa salada agua que desde pequeno me acompano. Los latidos de mi corazon se aceleraron y mis manos empezaron a temblar... Me levante rapido y mire su cuerpo sin vida, asustandome... Empeze a alejarme pero despues de unos pasos el madito pared me hiso pararme. Me deje caer al suelo mirandola… -Que hice dios mio...? Mi llanto aumento y mi mirada no se alejaba de ella... No sabia que hacer... queria revivirla pero no podia. Tenia miedo... mucho miedo de mi mismo... Que clase de monstruo soy…? Estaba temblando pero me levante del suelo y sali de esa habitacion cerrando la puerta con llave. Necesito alejarme... necesito calmarme… ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------Golpeaba la puerta con fuerza mientras mis lagrimas no paraban. Esperaba que me abriera de una buenza vez... La puerta se abrio por fin dejando ver a un muy molesto y somnoliente Ji Yong, cuando me vio abrios sus ojos de par en par mirandome con sorpresa. Antes de que pudiera decir algo me abalanze sobre el abrazandolo y llorando escondiendo mi cabeza en su cuello. -Tengo miedo... Mucho miedo Ji, a… ayudame!! – grite agarando de su playera y estrechandola en mis manos -Que pasa H… Hyunnie... porque estas asi... de que tienes miedo?? – Dijo correspondiendo a mi abraza acariciando mi espalda – Calmate, calmate porfavor si? Mirame! – tomo mi cabeza con sus manos y me obligo a mirarlo a los ojos. Sus hermosos ojos cafe que denotaban preocupacion... me pedian una explicacion a todo esto, una explicacion que yo no le podia dar, no queria, porque si se lo diria… lo perderia tambien a el y eso no lo puedo permitir... mejor MUERTO... si… mejor me muero antes de perderlo a el tambien. Desvie la mirada... tenia verguenza... como podia mirar a los ojos... a una persona tan inocente y pura como el…? Yo... que soy un monstruo! -Tengo miedo... – dije solamente… -Miedo de qu? – me pregunto... – No tengas miedo porfavor… no tienes porque tener miedo… Estoy aqui… contigo... y estoy capas de protejerte con mi vida si es necesario... Entiendes? -Tengo miedo de mi mismo... puedes defenderme de mi?? – le pregunte con miedo… -Defenderte de ti... como...? -Ji... porfavor… no me preguntes nada… solo... dejame quedarme aqui contigo… no me dejes solo porfavor... te necesito... -Aqui estoy... -Ji... tu… no me tienes miedo? – dije mirandolo a los ojos otravez -No. -E... estas sincero…? -Te lo juro! Yo no te tengo miedo… porque deberia tenertelo?? -Yo estuve al punto de hacerte dano mi pequeno... -Si… es cierto -Entonces porque... simplemente no huyas como todos lo hacen? – le pregunte todavia mirandolo a los ojos. En todo este tiempo en nunca desvio su mirada. Nunca lo hacia. Desde el primer dia cuando lo conoci nunca desvio la mirada… aunque en un momento lo mire feo… Esto... esto me gusta mucho!... -Acaso en ese dia, cuando estuviste a punto de golpearme… huy? -No... -Entonces…? Porque deberia hacerlo? Hyunnie... tu me prometiste que no me vas a hacer dano… y nadie me va a tocar… y yo confio en ti! -Gracias… - dije deramando otravez unas malditas lagrimas… ya no queria llorar… ya no… -Y otra cosa Hyunnie… yo nunca me alejaria de ti…! -Me lo promestes? -No… Te lo juro… Me abraze a su cuerpo reposando mi cabeza en su pecho escuchando los batidos de su corazon. Eso era el paraiso para mi... Entre 25 sus brasoz todo desaparecia... el miedo… los problemas… el dolor… la tristeza… el frio... todo. Para mi, sus abrazos y sus palavras eran todo lo que yo necesitaba para estar tranquilo y recuperar el razon. -Dejame quedarme aqui... porfavor...

-Claro que si... Ve tu a mi cuarto y yo me quedo aqui, si? – me hablo dulcemente mientras acariciaba mi cabello. -No! – dije simplemente -Entonces quieres dormir en el sofa? -No! -Te gusta el suelo, entonces? – dijo riendo estavez -Noo!! Pequeno, no quiero dormir solo... no quiero tener frio... ni miedo… Quiero dormir en tus brasoz. -Q.. que..? -Los latidos de su corazon empezaron a ser mas... fuertes mientras que yo levante la mirada viendo sus mejillas que eran un poco sonrosadas.. -Si... dejame dormir en tus brasoz, pequeno… Te necesito… -E… esta bien… vamonos... – dijo y intento separarse del abrazo para ir a su cuarto pero no lo deje. -Oie… sueltame para poder caminar no?? -No quiero! -Pero...- No lo deje terminar porque ya lo abraze fuerte a mi pecho alzandolo y caminando con el hasta el habitacion. Oieee-dio riendo -Que… - pregunte inocente... -Nada... – dijo metiendose bajo las sabanas . Lo imite y me meti bajo las sabanas y me abraze a su cuerpo… -Duerme..ya es tarde Si..esto es lo que voy a hacer...dormire..porque manana..debo deshacerme del cuerpo..de su cuerpo..! X Cuando te transformes en un monstruo..aunque lo deseas , es dificil poder regresar a lo que eras antes. Es dificil esconder ..tu nueva personalidad..el nuevo TU. Aveces estas asustado de ti mismo..y deseas con todas tus fuerzaz poder dar el tiempo atras y reparar tus errores pero no puedes . Es imposible . Y cuando crees que todo es perdido ..y decides continuar asi..porque ya no vale la pena seguir luchando..pero cuando menos te esperas...aparece un angel..un angel que talves puede matar a ese demonio que llevas dentro..eso si tu lo dejas..y..si estas seguro de que ..no le vas a hacer dano..! Y entonces em Ji Yong Estaba durmiendo tranquilo sintiendo a mi lado una calidez aparte..y eso hacia que mi sueno sea mas dulce y tranquilo de lo normal. La luz de la manana entraba por las ventanas de mi alboba y me molestaba . Si lo recuerdo bien , hoy era Sabado asi que podia dormir hasta mas tarde . Dificilmente me separe de sus brazos que me abrazaban fuertemente y despacio me levante de la cama para tapar las ventanas. Cuando me voltee para regresar a la cama y seguir durmiendo , me pare un poco y lo mire. Se veia hermoso durmiendo..aishh.. Este hombre..cuando no es hermoso ?? Seung, eres un IDIOTA ! Por que demonios tuviste que ser tan guapo ? Tener esa ronca voz que me mata cada vez que la oigo ?? Esa mirada que me hace temblar? Por que demonios , tus labios desprenden un sabor tan dulce ..? Porque cuando probe esos labios...mori y revivi al mismo tiempo? Eres un IDIOTA SEUNG HYUN !... Espera..el idiota soy yo ..que estoy parado frente a la cama , mirandolo como un si de un lobo hambirente se tratara y teniendo estos pensamientos! Si Ji ..el idiota aqui..eres tu. Estaba a punto de echarme denuevo a la cama cuando de pronto , Seung fruncio el ceno y volteo la cabeza hacia otro lado.Me sente en la cama y segui mirandolo . De nuevo voltea la cabeza , esta vez hacia mi .. Empezo a estrechar la sabana entre sus manos. Creo que estaba sonando . Su respiracion empezo a acelerarse y cada vez , apretaba mas la sabana entre sus manos. Quise despertalo pero entonces el empezo a hablar entre sus suenos. -Dejame..Vete!!-decia una y otra vez . Empezaba a sudar y su respiracion era a mil por hora. -Hyunnie ..Hyunnie despierta !-trate de despertarlo pero no lo lograba.. -Dejame..fue tu culpa ..Vete !-decia frunciendo el ceno otravez -Seung..Seungie despierta!- intentaba pero nada.. -MIAAAAA!!!!- De pronto se levanto gritando el nombre de Mia . Me asuste y di un salto quedando de pies , alado de la cama . Su respiracion era muy agitada y tenia los ojos cerrados fuertemente .Puso sus manos en su cabeza y susurraba algo que no podia oir .. De pronto abrio los ojos de par en par . -Ji Yong -grito y otravez di un salto por la impresion -Aqui estoy..-dije sin animos . El echo de que despertara gritando su nombre ..no fue exactamente la cosa mas hermosa despues de dormir..en mi casa..en mi cama..abrazandome toda la noche. -Ji..perdoname..-dijo con un hilo de voz , levantandose y quedandose de rodillas en la cama , mirandome .-No tengo por que perdonarte..Tuviste un mal sueno? 26 -S..si, pero no importa..yo...

-No tienes porque darme explicaciones. No te las pedi. Ademas..es normal no..? Es tu novia..Talvez esta preocupada . Mejor ve a tu casa y arregla las cosas con ella ..no me gusta verte a si.. -No Ji..Ven..- me dijo tendiendome la mano . Mire su mano unos segundo y despues la tome. Me atrajo asia el y me abrazo. No quiero ir a mi casa todavia ..quiero estar un rato mas aqui...porfavor.. -E..esta bien.- Demonios ..porque siempre lograba convencerme.. Nos recostamos de nuevo en la cama y me abrazo . Yo escondi mi cabeza en su pecho escuchando los latidos de su corazon que todavia eran muy rapidas.pieza la batalla entre el Angel y el Demonio..! -Ya no hay nada que rezolver..es demasiado tarde - lo oi susurrar . -Que es demasiado tarde?-pregunete curioso. -Nada mi pequeno.. -Pero.. -No digas nada porfavor..no me preguntes nada...solo ..quedate asi conmigo y yo voy a estar bien..si? -E..esta bien.. Solo cerre los ojos escuchando las dulce melodia echa por los latidos de su corazon.El acariciaba mi cabello y suspiraba. El sueno me vencio y no supe nada mas de mi. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------Me levante de un salto cuando oi la puerta del departamento cerrandose. Tome mi telefono que estaba en el burro de alado de mi cama mirando la hora. Era ya las tres de la tarde. Omoo,que flojo soy. Mire a mi lado recordando que el se habia quedado hasta mas tarde..pero ahora el..ya no estaba. La tristeza se apodera de mi , pensando que fue como la otravez..solo que ahora ya no nos peleamos..Pero igual se fue..sin siquiera despedirse y sin dejarme saber si volvera. Me limpie esa traicionera lagrima que viajaba por mi mejila , viendo el lugar que hace unos minutos fue ocupado por el . Toque despacio ese lugar de mi cama .. su calor todavia estaba .. Tome la almuada en donde su cabeza habia descansando..la acerque a mi pecho y la abraze..despues de unos segundos fundi mi cara en ella sintiendo el aroma que desprendia..su aroma! Que patetico soy..yo aqui..abrazado a una almoada , llorando..y el..deseguro ..reconciliandose con Mia.. -Demonios ,Seung..porque nisiquiera te despediste?-solloze como idiota , abrazando la almoada. -Despedirme? - oi su voz y rapido levante la mirada . Estaba parado en frente de la puerta con una bandeja llena de comida -Seung..-dije en un susurro.. -Que pasa mi pequeno? Porque lloras??-me pregunto preocupado . Se acerco a la cama y dejo la bandeja en el burro y se sento en la cama mirandome -Es..esque pense que..te habias ..ido..-dijo agachando la cabeza. -Sin despedirme..? -Si.. -Nunca! Senti sus brasoz envolverme y atraiendome mas asia el . Su calor me invadio y senti mis mejillas arder. Que tonto soy..solo por un abrazo me pongo asi..Cuando me atrevi a besarlo..ya no tenia verguenza.Correspondi a su abrazo , enrollando mis brasoz en su espalda. Repose mi cabeza en su hombro dejando salir una sonrisa.No se ha ido.. -Gracias.. -De que ?? -Esque deverdad tengo mucha hambre.-dije riendome -Ah..si no fuera por mi..que harias ? -Me hubiera levantado y me hubiera echo algo de comer !- dije en un tono de burla. -A si? Pues entonces ve y a hacerte de comer porque esta bandeja me la llevo y la comere solo - dijo levantandose y tomando la bandeja -OYE NOOO!! - dije saltando de la cama y tomandolo por la cintura. -Ahora ..tengo flojera . Dame de comerrrrrr-dije en un tono de nino que no tenia mas de cinco anos . -No !-dijo firme -Como que nooo!! Damela o lloro ! -Aver , llora !-dijo riendo -wae wae wae waeeeeee- intentaba pero no me salia. El estaba partiendose de risa y yo con hambre. -Ya ya ya ! Ya no..'llores' . Vamos a comer .- Me dedico una tierna sonrisa y nos sentamos en la cama a comer. Puedo decir que fue la tarde mas hermosa de mi vida..Es todo un BINGUU! Es adorable..inocente! Todo fue maravilloso hasta que.. -Ahora si..debo irme..tengo unas cosas pendientes..-dijo mirando a la nada -Cosas pendientes..? -Si..

-Hm..esta bien..pero..regresaras..?-pregunte temeroso -Claro pequeno...manana vuelvo..-dijo regalandome una sonrisa. Pero no era su sonrisa..algo le pasaba. Cuando dijo que tenia que irse ..su mirada cambio.. Sin decir nada mas se encamino hacia la salida . Nisiquiera se volteo a mirarme . Solo salio ...no levantaba la mirada del suelo. Regrese a mi cuarto y me meti en la ducha . Muchos pensamientos vinieron a mi cabeza. Su comportamiento fue muy extrano..Anoche vino muy nervioso..llorando ..temblando..Despues , esta manana desperto todo sudado y gritando su nombre..y despues en la tarde ..se comporto como si nisiquiera recordaba nada .Y ahora cuando se fue ..era como si ya no era en esta tierra ..como si estuviera perdido en algun lugar del otro mundo. Al principio pense que se peleo con Mia ..pero ..esto parecia algo mas. Algo que el no quiso decirmelo..asi que necesito averiguarlo no ?? Sali de la ducha y me vesti .Queria ir a preguntarlo pero...no se si es lo mejor..Entonces..que debo hacer? No creo que me va a decir que le paso..sobre todo si el algo grave..y esto me molesta porque demuentra que no me tiene sufieciente confianza.. demonios Seung Hyun.. Despues de una hora de pensarlo y pensarlo , decidi ir a su casa y hablar con el . Me encamine asia su casa y cuando llege toque varias veces pero nadie me abrio . Nisiquiera Mia estaba en casa?? -Que haces aqui ?-oi su voz a mi espalda y me asuste -Seung ! Casi me matas del susto .-Me voltee a verlo y me quede pasmado . Sus ojos eran rojos ..como si habia llorado mucho..Estaba todo sudado y sus manos eran sucias ..tenia ..tierra en las manos ?? -Que haces aqui Ji Yong ?!- me pregunto en un tono muy frio mirandome directamente a los ojos . Un escalofrio recorrio mi columna. Su miraba denotaba molestia y..su tono..era espantoso . -Y..yo..queria hablar contigo..- dije con la voz etrecortada -Te dije que voy a vorlver manana ! No tenias porque venir hasta aqui. Hablamos manana!-diijo muy serio y intento entrar en la casa pero se lo impedi tomandolo de la muneca. -Porque me hablas asi..? Que pasa? Lloraste??-dije en un tono triste -No! - dijo cortante -Porque no confias en mi?-dije mirandolo a los ojos esta vez.. -Ji Yong ..vete porfavor! -Porque no me contestes?? Porque estas asi? Que te paso ?? Porque tienes las manos sucias?? Y..donde esta Mia..? -JI YONG!- grito haciendo dar un pequeno salto- TE DIJE QUE TE VAYAS !! CON UN DEMONIO VETE!!!-grito denuevo . Porque me trataba asi..M..me duelen sus palavras..y sus gritos eran como un punal que se clavaba muy denro de mi corazon.. -Seung..yo solo..-intente hablar pero me interumpio -Demasiadas preguntas Ji Yong ! No es bueno que seas tan curioso ! Nos vemos manana!! Se desprendio de mi agarre y entro en casa azotandome la puerta en mi cara ... Que pasa Dios mio..? ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Georgiana Dragomir: ”Redemption” – cărbune, creion, tuș 29

In Corpore Sano

Vă veți întâlni în această secțiune, dincolo de coperta Cristinei Dionisie (X C), cu: - Lecția de stil: Accesorii vestimentare feminine - Agenda medicală: Sfaturi pentru îngrijirea tenului (II) - Colțul PSI: Descoperă-te! Steaua competențelor Cu ochi de adolescent: comunicarea părințicopii - Colțul dulce și pripit: Brioșe cu zmeură 30

Lecția de stil: De Andreea Pomârleanu (XII D) Adolescenții trec printr-o perioadă de continuă schimbare, în care descoperă stiluri diferite care fie le sunt pe plac, fie nu. Ideea principală este că tinerii doresc să își exprime unicitatea prin intermediul îmbrăcăminții, fara a lipsi vreodată accesoriile ce accentuează mesajul transmis de aceștia. Hainele pe care le poartă îți oferă o privire de ansamblu asupra personalității unui adolescent care, însă, e foarte posibil să se schimbe în anii ce urmează. Fără să ne dăm seama, accesoriile sunt, de fapt, cele care ne reprezintă: gențile, lanțurile, pălăriile, eșarfele, brățările ș.a.m.d. Ele reușesc să schimbe în totalitate modul în care ne îmbrăcăm, pot să-l completeze sau să-l distrugă total; de aceea, înainte de a-ți finaliza alegerea, este mai bine să ceri părerea unei persoane obiective. Haideți să aflăm câteva ponturi ce ar putea să ne corecteze modul de a combina hainele cu accesoriile.

După cum se știe, fetele adoră să încerce, să probeze, să se asorteze, deoarece țin foarte mult la imaginea lor și la modul în care sunt percepute de ceilalți. Rareori s-a întâmplat să întâlnesc o adolescentă care să nu poarte măcar un accesoriu sau o pată de culoare. simple, colorate sau cu imprimeuri se află în topul preferințelor și sunt un must-have, mai ales primăvara și toamna. Iarna apelăm la fularele de lână sau la gulerele pufoase ce ne încălzesc dar care, în același timp, ne și ofera un aspect unic. Le putem asorta foarte ușor cu gentile mai mari sau mai mici, depinde de spațiul de care avem nevoie. este un accesoriu necesar, în ea transportăm toate lucrurile care sunt prea mari să ne încapă în buzunare și ne scuteşte de disconfortul de a avea mâinile pline. Dacă dorești un lucru de calitate, te sfătuiesc să optezi pentru gențile din piele, cele din bumbac sau din dantela deteriorându-se rapid; în final, nu ajungi să te bucuri de ele.

trebuie alese în funcție de celelalte accesorii pe care ne dorim să le purtăm, pentru a nu amesteca, din greșeală, stilurile. Cele lungi se potrivesc de obicei cu hainele care îți accentuează talia, cele pe gât mergând mai bine cu cămăși sau rochii vaporoase, chiar și cu corsete sau maiouri. pot fi, de asemenea, din materiale prețioase, dar și din ceramică, lemn ori din sticlă de murano. Cele mai apreciate, în ultima perioadă, s-a întâmplat să fie chiar inelele de dimensiuni mai mari, completând cu succes ținutele obișnuite. late sau subțiri, din plastic, metal sau lemn ne pot oferi un aer jucăuș sau destul de serios, însă nu trebuie să facem abstracție nici de celelalte accesorii care ne completează aspectul, acestea fiind indicat să se afle în concordanță. din piele sunt alegerea potrivită pentru un look fresh și sunt, totodată, mai rezistente decât cele din alte materiale.

sunt mai putin populare din cauză ca sunt destul de dificil de asortat, însă, dacă se întâmplă să participi la ocazii speciale, acestea îți pot oferi un aer sofisticat și elegant. Valabil și pentru zilele cu ninsoare, când pălăria, aleasă în ton cu pasul modei, te va feri și de intemperii. cu urechi pufoase, dacă ești genul sport, a câștigat deja popularitate la noi în țară. Nu numai că te protejează, dar este și un accesoriu ce nu trebuie să lipsească din garderoba unei adolescente care iubește excursiile la munte.

De Georgiana Burcea (XII D)

Dacă în numărul de toamnă al revistei vorbeam despre problemele specifice unui ten uscat, acum e timpul să analizăm împreună ”dieta” și întreținerea tenului normal. Vă veți ntreba dacă necesită o îngrijire specială. Specială nu, dar îngrijire da! Altminteri, ajungem, cum spun eu de obicei ”să ne trădeze” fața.

Iată un tip de ten care nu ridică, de obicei, probleme și necesită îngrijire minimă pentru a-l menține sănătos și strălucitor. Iată câteva sfaturi și ponturi de care să ții seama: 1. Curățarea, tonifierea și hidratarea zilnice mențin tenul normal în formă pentru o perioadă îndelungată. Se recomandă folosirea produselor naturale. 2. Este ușor să nu ai probleme cu tenul. Dar, dacă îl neglijați, va începe să formeze linii fine si riduri. Sub nicio formă nu dormiți cu machiajul rămas de la ultima petrecere pe el! Nu vă culcați cu fața demachiată și evitați să vă tot atingeți fața cu mâinile nespălate în prealabil. Chiar și un ten normal, la vârsta noastră, se poate transforma, practic peste noapte, în ten acneic. Mai mult, întotdeauna amintiți-vă să vă hidratați și să hrăniți adecvat tenul. 3. Cremele și loțiunile care conțin vitamina A, C și E ajută la ameliorarea texturii tenului, făcându-l mai catifelat și mai fin. În plus, aceste vitamine contracarează efectele radicalilor liberi.

Pasați un sfert de banană. Aplicați-o pe față, având grijă sa evitați regiunea pleoapei inferioare. Lăsați să acționeze timp de 10 minute, apoi îndepărtați-o cu apă rece. Banana este un remediu excelent pentru îndepărtarea celulelor moarte, care conferă un aspect de ten „fără viață”. Folosirea regulată a aceste măști cu banane asigură tenului un aspect proaspăt, sănătos și strălucitor.

Propus de prof.consilier Monica Pătlăgean Să fii adolescent înseamnă să fii o mare frământată de întrebări. Exercițiul de mai jos, dacă îl faci în mod onest, te va ajuta să îți descoperi abilitățile, stilul de lucru, stilul de interacțiune, viziunea despre lume. Nu e greu să completezi rândurile de mai jos, reflectând în mod cinstit asupra ta. Și, de vreme ce le-ai completat, dacă vrei să discutăm, ne putem întâlni și la cabinetul de consiliere. Eu te aştept!

De Neluța-Gabriela Nae (XII D)

E așa la modă să vorbim despre faptul că… nu comunicăm… Din păcate, a devenit un refren frecvent al orelor de psihologie ideea că nu știm să comunicăm și că ne îndepărtăm de cei apropiați. Că mai ales părinții nu își înțeleg copiii și că nici copiii nu știu să comunice părinților ce le umple sufletul. Dacă mă întrebați, opinia mea este că a comunica, atunci când e vorba despre părinți și copiii lor, este foarte important. Și din punctul de vedere al părinților, dar mai ales din punctul de vedere al copiilor. Dacă privim din punctul de vedere al părinților, pe de-o parte, consider că a avea un copil înseamnă cea mai mare împlinire în viață. Ca părinte, îl vezi crescând și aștepți cu nerăbdare ziua în care vei putea să vorbești cu el precum cu egalul tău. Da! Sunt de părere că a comunica este foarte important în relația cu părinții. Și tocmai aici e durerea: problema generației noastre de azi este tocmai lipsa de comunicare și înțelegere. Copiii sunt atât de orbiți de gadgeturile nou-apărute, încât nu mai observă munca depusă de părinții lor. Ni se pare că totul vine așa ușor, ca pe Google un răspuns la căutare. Și ne mirăm de ce părinții au păreri diferite de noi. Pe de altă parte, nici părinții nu sunt bine organizați; devin, practic, obsedați de muncă și de confortul copilului, încât nu observă că noi avem cea mai mare nevoie de ascultare. De relația cu ei. De a vorbi, nu de a primi. Nu trebuie să presezi copilul să vorbească, zic eu, dar trebuie să îi oferi siguranța că îl vezi, că îl apreciezi și, mai mult ca orice, că îl iubești. Și asta se poate face numai comunicând. Uneori, avem nevoie să auzim lucrurile pe care, în sinea noastră, le știm deja. Susțin ideea că un copil are nevoie de atenția totală, nu doar parțială a unui părinte, chiar dacă noi suntem dificili . În ceea ce mă privește, recunosc că nu am o comunicare foarte bună cu familia mea, dar asta nu pentru că nu îmi doresc, ci pentru că nu mă pot deschide în fața familiei, nu pentru că nu am încredere, dar pentru că nu mă simt înțeleasă. Concluzia mea este următoarea: comunicarea, într-o familie cu copii, este foarte importantă. Iar lipsa comunicări este foarte gravă. Chiar poate duce la distrugerea încrederii în sine și a încrederii în forțele proprii ale copilului. În viitor, poate că va deveni timid și cu frică de cei din jur.

Știu că nu sunt chiar de sezon, dar sunt în ton cu atmosfera care domnește acum la noi în școală: veselă, pentru că suntem în prag de vacanță, delicioasă, pentru că se apropie sărbătorile… ce mai! Roz-zmeurie de atâta veselie! De Leonard Lăzureanu (IX D) Timp de pregătire:15 minute Temperatura de coacere:190֯ Nu uita, ai nevoie de o tavă specială sau de forme de hârtie/silicon Ingrediente -200g făina+2 lingurițe de praf de copt -75g zahăr -1ou (bătut) -125g unt (topit și răcit) -175g zmeură (fie și congelată, în perioada asta) Pasul 1 Încălziți cuptorul la 190֯C. Introduceți formele din silicon sau din hârtie în adânciturile tăvii de brioșe sau aranjaţi-le pe o tavă mare. Cerneți făina într-un castron, împreună cu praful de copt și cu zahărul și amestecați-le. Pasul2 Amestecați oul bătut cu laptele și cu untul topit și răcit și încorporați-le în ingredientele solide până la uniformizarea compoziției, fără a amesteca prea mult. Adăugați zmeura. Pasul 3 Turnați aluatul in proporții egale în forme. Coaceți brioșele 20-25de minute, până cresc și se rumenesc . Sincer sa fiu asta este rețeta mea preferată de brioșe sau, cum le spune toată lumea, "muffins" Rețeta originală este aceea cu zmeură, dar eu le mai fac și fără fructe; ideal ar fi să încercați și voi! Poftă bună!

Dacă nu iei prea în serios balaurul din ilustrația lui Răzvan Stavre (IX D), vei citi despre: -

Povestea vorbei: 7 elemente de curiozitate ale limbii române Informatica aplicată: Day Z Standalone Lecția de literatură altfel: Republici de hârtie 36

de dr.Natașa-Delia Maier 1.

3. 4. 5. 6. 7.

Oficial, cu o lungime de 44 de litere, cel mai lung cuvânt din limba română se află pe locul 3 în topul celor mai lungi cuvinte din Europa. Pe primul loc se află un cuvânt german cu o lungime de 79 de litere, iar pe locul 2 un cuvânt turcesc cu o lungime de 70 de litere, ambele fiind cuvinte compuse, în timp ce cuvântul românesc este unul tehnic. Neoficial, mai există alte două cuvinte mai lungi (un cuvânt în islandeză cu o lungime de 64 de litere și un cuvânt finlandez cu o lungime de 61 de litere), însă acestea nu sunt incluse în dicționare, fiind mai degrabă glume lingvistice. Cuvintul este: “pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză“ (o pseudoboală a plămânilor provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic). Limba română este singura limba europeană în care se poate face o propoziție completă, formată din 5 cuvinte care conțin doar vocale: “Oaia aia e a ei”. Cel mai lung cuvânt care conține doar vocale: uiuiu. Cel mai lung cuvânt care conține o singură consoană: acioaiei. Cel mai lung cuvânt care începe și se termină cu o vocală și în rest conține doar consoane: înspre. Cel mai lung cuvânt care denumește o localitate din Romania: Constantinești. Cel mai scurt cuvânt care denumește o localitate: Ip.

Și, în final, câteva palindromuri amuzante (grupuri de cuvinte sau cuvinte care pot fi citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul… bine, având în vedere diacriticele limbii noastre, ar trebui să tratăm frazele ”în modul” (±diacritice), pentru a obține palindromurile): Ele ne seduc cu desenele; Era sa pozez o pasăre; Elisa va lasa Toyota sa la Vasile; Era o tipa rapitoare.

De Ionuț Andrei Moise (XI E) După ce am jucat acest joc de tip combat, cu personaje zombies, pentru o perioadă rezonabilă de timp, pot ajunge la următoarele concluzii:

1) Chiar și cu toate bug-urile și problemele de frame rate este, fără îndoială, un joc bun(deși prea scump), pe care este foarte distractiv a-l juca. Cei câțiva oameni care nu sunt bandiți fac jocul ceea ce este. Cooperarea și munca în echipă sunt, într-adevăr, ceea ce face jocul. 2)Simt că acest joc ar putea fi foarte bun și are o grămadă de potențial, dar este nevoie de multă dezvoltare în continuare pentru a ajunge la această etapă și pentru ca acest potențial să devină realitate. (Personal, cred că este nedrept să se arunce toată vina pe dezvoltatori, care, în ansamblu, fac o treabă bună. Pentru a rezolva multe dintre probleme sale actuale, ar putea coborî la ”engine”-ul jocului, să îl schimbe, încât să facă față sumei de modificări majore care ar putea să survină. 3) În ansamblu, cu toate aceste imperfecțiuni, aș recomanda acest joc. Ei, bine, poate că nu în starea sa actuală, ci în versiunea lui de viitor, când va fi un joc complet. Eu simt că atunci ar putea să aibă o valoare care să facă jucătorul să simtă că a meritat costurile, investiția financiară.

1) Pentru un joc care este încă ALPHA Early Access de la lansarea sa, prețul este mult prea mare și, în opinia mea, nu merită, având în vedere stadiul său actual de dezvoltare. 2) Jocul a fost făcut acum 3 ani, lansat deci în 2013 și, de atunci, foarte puține dintre obiectivele pe care dezvoltatorii și le-au propus au fost pe deplin atinse; nenumărate bug-uri nu au fost rezolvate, iar de optimizare ce să mai spun?! Este foarte redusă, ceea ce face dificil să poată fi jucat, în special pe hărțile situate în orașe. 3)Rulând Dayz pe setările maxime, consider că este extrem de dificil a obține un framer-ate stabil, jocul fluctuând masiv de la 60 în zone rurale deschise la 5-10 în orașe. 4) În cazul în care jocul este comparat cu acela care i-a fost sursă de inspirație - ARMA2 – este corect să spunem că a rămas în urmă, comparația fiind clar în defavoarea primului.

Eseurile de mai jos reprezintă rezultatul unei alte provocări lansate la ora de Limba și literatura română. Pornind de la textul lui Mircea Horia Simionescu – Dicționar onomastic și de la definirea și redefinirea termenului de ficțiune, am oftat și noi și ne-am spus Oh, voi ficțiuni, dulce lemn de tei… și ne-am așternut pe scris… am răspuns provocării de a recontextualiza povești. Ne-am imaginat cum ar arăta jocul din fișa Erasmo azi, în era digitală. Căci jocul de-a republica sau de-a războiul e vechi de când lumea. Doar lumea și jucătorii se mai înnoiesc, din când în când. Dacă nu credeți, urmăriți mai jos poveștile celor de la clasa a X-a D: Georgiana, Oana, Alexandra și Maria.

De Oana Topală (X D) Acum, deodată, în republica noastră, era o bătălie între cei doi oameni…. De opt ani de zile se luptau care să fie președintele republicii. Pe unul dintre ei, îl chema Tudose, iar pe celălalt, Mihai. Nu de mult… vă spun ce s-a întâmplat…. Tudose și Mihai se cunoșteau de când erau mici; ei erau cei mai buni prieteni. Dar să vă spun ce s-a întâmplat!.... Dintr-o joacă, în care Tudose și Mihai s-au gândit ce vor face ei când vor deveni oameni mari, când se vor face bărbați în toată firea. Mihai a fost primul care să spună că, atunci când se va face mare, el vrea să fie președintele republicii sale, iar atunci, Tudose, la rându-i, a spus că și el vrea să fie președinte. Bineînțeles, Mihai i-a argumentat de ce nu pot să fie amândoi președinți… doar … unul sau rând pe rând ar putea ocupa scaunul… astfel, nu mult i-a trebuit lui Tudose să îi declare, chiar prietenului său, un război de toată frumusețea. După câțiva ani, Mihai și Tudose, ajungând să își întemeieze propriile familii, nu i-au mai dat atenție acestui lucru… până când, din întâmplare, într-o zi, au dat unul peste celălalt. Tudose a aflat că prietenul său se înscrisese pe niște liste electorale, niște primi pași spre a deveni președinte, astfel că s-a întors nervos acasă, declarându-i răspicat nevestei că vrea să candideze ca președinte al republicii, ceea ce o făcu pe consoartă, pe Mitrina, să îi răspundă: Tudose, să știi că e o idee bună să candidezi ca președinte, că și așa stăteai doar pe-acasă, nefăcând mai nimic! Păi, da, Mitrină… eu, de când eram mic mi-am propus să devin președintele propriei republici și să se întâmple tot ce e mai bun în ea, adăugă, fălindu-se, Tudose. Și, astfel, plecă să se înscrie pe lista de candidatură pentru președinție… iar acolo, ca un făcut, se întâlni cu Mihai, care era tare preocupat să arate că el poate face tot ce își propune și poate deveni ce și cine vrea. Astfel, Tudose, ca să îi arate că nici el nu-i mai prejos, promise cetățenilor că va schimba atât de multe lucruri, încât părea gata-gata să facă și imposibilul posibil, numai să ajungă președinte. Și deveni… Dar, după nici o săptămână, îl așteptau câte cinci-șase cetățeni în fiecare zi, cerându-i să își îndeplinească promisiunile pe care li le făcuse nu cu mult timp în urmă. El, speriat, pentru că nu mai știa ce promisiuni făcuse fiecăruia în parte, era în stare de groază, gata să abandoneze. Prietenul său, Mihai, aflând în ce probleme reușise să intre Tudose, a venit în mare fugă să-l ajute… și, făcând aceasta, își dădu seama că a greșit foarte mult. Și, pentru a-și cere iertare, Tudose îi cedă locul lui de președinție vechiului amic, care îi mulțumi… Și, cum ei redeveniră cei mai buni prieteni, totul este bine când se termină cu bine!

De Alexandra Cristina Călin (X D) Eram președinta Republicii. Aveam propria armată, din aceasta făcând parte și Maria, mâna mea dreaptă. Noi două, împreună cu armata noastră, ne-am hotărât să declarăm război lui Lukusa și turmei lui de cimpanzei. Alături de noi, îi aveam pe Antonio, care era mai bine făcut, dar și pe Jeffrey, care îl și depășea, cred, pe Antonio. Restul păreau oameni normali, dar, cu gigantica statură a celor doi, un lucru era cert: aveam să câștigăm. Și, ca să fim siguri că într-adevăr o să câștigăm, ne-am zis că ar fi mai bine să exersăm tehnicile de luptă. Ne-am strâns cu toții la mine acasă și am început antrenamentele. După câteva zile, ne-am zis că e cazul să începem războiul… Am pornit cu toții spre comandamentul cimpanzeilor, cu intenția să îl găsim pe Lukusa. De parcă ar fi presimțit, căile ni s-au încrucișat pe la jumătatea drumului… Lukusa, îi zic, azi la ora 14.00 vii pe terenul din parc, să vedem care dintre noi câștigă acest război. Oricum, care pierde, va fi tuns la chelie! Bine, îmi răspunse Lukusa, îngândurat. Zis și făcut! La ora stabilită, ne aflam cu toții pe terenul din parc. Noi ne-am echipat cu vopsea lavabilă, iar Lukusa și cimpanzeii lui s-au dotat cu banane. Cimpanzei, căci așa le spuneam noi rivalilor noștri de la capătul srăzii…. Hainele lor și capetele netunse, blănoase asta ne inspira… un cimpanzeu gălăgios și lipsit de orice umbră de educație. La atac! Strigai eu serioasă. Și am început să aruncăm cu lavabilă către Lukua și turma lui. Bineînțeles că și ei au început să arunce în noi. Stop! Stop! Strigă Lukusa. De ce? Ce s-a întâmplat? Se miră Maria. Nimic… vă declar câștigători! Noi, care știam că înainte de bătălie făcuserăm prinsoare ca acela care pierde să fie tuns chilug, ne-am mirat foarte tare. Dar războiul e război, astfel că Lukusa și cimpanzeii lui nu aveau decât să suporte consecințele. Asta e, până la urmă, rămășagul e rămășag… Maria și-a adus mașina de tuns și a început să își croiască drum printre pletele lui, însă Lukusa era foarte agitat. Ea, văzându-l așa, i-a spus: Lukusa, dacă nu stai potolit, îți tund și urechile! Nu te mai tot mișca atât! Bine, prefer să îmi tunzi doar părul. Și așa se sfârși războiul nostru… Un sunet de mecanism, insistent, răzbătea în surdină… E mașina de tuns, mi-am spus. Luca, fratele meu, striga la mine: trezește-te, leneșo! Acuși trebuie să mergi la școală! Hai, că eu am terminat cu tunsul și îți las baia liberă! Vezi să nu mai întârzii și azi… 40

De Alexandra Maria Marican (X D) Eram președinta Republicii. Alexandra, mâna mea dreaptă și, bineînțeles, de încredere. Îmi dăduse, cu două zile în urmă, o informație precum că, spre tabăra noastră, se îndreaptă și este deja în apropiere tabăra adversă, în fruntea căreia se afla Elena, cu care am mai purtat bătălii (pe care, bineînțeles, tot noi le-am câștigat). Tabăra mea avea doi oameni în care nu prea mai aveam încredere; cel puțin de unul dintre ei mă cam îndoiam, deoarece muniția cam dispărea, așa că singura cu care puteam vorbi despre toate acestea și căreia îi și dădusem funcțiile mai importante (de ministră de externe) și care, bineînțeles, avea drepturi depline asupra muniției era Alexandra. Îmi pierdusem încrederea și îi retrăsesem toate funcțiile de seamă Antoniei, deoarece îmi trezise suspiciuni și, astfel, am lăsat-o în funcția de cadet. Am hotărât să o trimit pe Alexandra la depozitul de armament, să verifice muniția, ca nu cumva să fie sustrasă în mod subtil! (o ascunsesem chiar eu, bine-mersi, sub primul tobogan din dreapta băncii!). Stăteam pe un pod înalt, ca să pot vedea tot ce mișcă pe terenul meu, când, deodată, o văzui pe Alexandra aruncând cu câteva grenade într-o adversară care era pornită în recunoaștere pe terenul parcului nostru. Alexandra apărase tabăra cu onoare, pe când așa-zisul nostru coleg era la mașină, să-și cumpere bomboane… și, în loc să le împartă cu noi, tot el le mânca. Eram amenințați! Tabăra adversă ne-a încălcat terenul! Așa că leam chemat la mine pe Alexandra și pe Antonia… Alexandra, fiindcă ai apărat tabăra cu mare onoare, îți înmânez încă o medalie de aur! Antonia, nu cumva știi ceva despre muniția aceea care a dispărut acum câteva zile?! NU, nu știu nimic! Minți! Spuse Alexandra. Nu-i adevărat! Ba da… Gata, Alexandra, nu e timpul să ne certăm! Cât despre muniția dispărută acum câteva zile, vom afla noi ce s-a întâmplat. Important acum este că Elena își trimite oamenii în recunoaștere, iar noi nu facem nimic?! Ba da! Răspunse vehement Alexandra. Ce?! Păi, mă deghizez și voi pleca în recunoaștere. Așa voi putea afla ceva. Bine, du-te, dar ai grijă de tine! Fix peste două ore ne întâlnim la balansoare, cu noile informații pe care mi le vei aduce. Apropo, Antonia unde a plecat? Nu știu, cred că la magazin, să-și ia bomboane, din nou! Bine… Succes! Mulțumesc! Stând pe balansoar, cu sufletul la gură, fiindcă omul meu de încredere era trimis în misiune, aud căm în spatele meu, niște pași răsună ușor. Mă întorc imediat și o văd pe Alexandra. Misiune îndeplinită! Spuse ea Ei! Ce-ai aflat?! Am aflat ce bănuiam de mult… Antonia este o trădătoare; am văzut-o cum lua de la Elena o pungă de bomboane drept răsplată pentru informațiile și planurile de atac, dar și pentru muniția cea furată, acum câteva zile. Bine, du-te să te odihnești! Dar înainte, ascunde muniția, ca Antonia, când o veni, să nu știe unde e. Bătălia se apropia; în două ore și câteva minute tabăra adversă era așteptată să piardă în fața noastră. La ora două și jumătate, am urcat toți pe pod, stând fiecare la locul stabilit. La două și patruzeci și cinci, tabăra adversă intra pe poarta parcului. 41 Alexandraaaa! Am strigat cât am putut de tare. Da, sunt chiar lângă tine!

Uite, au venit! Ești gata? Da! Du-te mai întâi și ia muniția! Cum era de așteptat, în timpul schimbului meu de replici cu Alexandra, Antonia a dispărut… Mai întâi, a fost la fostul loc în care ascundeam muniția și, spre surprinderea ei, aceasta nu mai era acolo… Am încercat tunul și-am tras către tabăra adversă… Elena se ține pe poziție, dar Antonia nu știa că, sub leagănul din dreapta balansoarului, îngropasem o bombă plină cu vopsea care, de altfel, trebuia să fie cireașa de pe tort. Am băgat-o în tun și am tras; într-o fracțiune de secundă, bomba noastră a avut succes. Tabăra inamică fusese vopsită în verde… Iar eu și Alexandra am sărbătorit victoria supremă. Cum altfel?! … la o pizza…!

* De Georgiana Drăgănescu (X D) În acel oraș, eram președinte. Aveam un război serios cu cealaltă tabără, care era condusă de sergentul Mihai Popescu, rivalul meu de o viață. Aflând că Popescu își adună arata pentru a declanșa un nou război, încep și fac planuri; știind că armata mea este mai prost înzestrată, apelez la prietenul meu cel mai bun, șeful statului major, Alexandru Nedelcu, spunându-i că al meu dușman de-o viață ne declară război… Auzind cele spuse, Cătălin Enache, plătit de Popescu, merse la acesta și, cum era de așteptat, îi povesti tot ce plănuiam eu, președintele, cu șeful meu de stat major. Aflând că am fost trădat de mâna mea dreaptă (asta era, până atunci, pentru mine, ca președinte, acest Cătălin Enache), mă apucai să croiesc alte planuri… știind precis că Nedelcu mă va ajuta, la fel ca întotdeauna… Popescu plănuia să ne ia din muniție! Își luă armata și puse mâna pe depozitul principal de arme. Nechifor Andrei, soldatul care stătea de pază la depozit, veni să anunțe că armamentul tocmai a fost furat. Trădare… Și încă pentru ce?! Pentru bani! M-am înfuriat rău și mi-am întrebat statul major ce știe despre acest complot. Nimic! Atâta tot că a fost un complot bine pus la cale, de un cap bine înzestrat, de o armată puternică și care, probabil, plănuiește să mă distrugă! Auzisem cele spuse și mi-am dat seama că Popescu încerca să îmi fure mai ales praștia (ce e drept, luată din casa lui…) și mi-am pus șeful de stat major să îl pedepsească: cincizeci de genuflexiuni cu sacul de iepurași și de maimuțoi de pluș în spinare. Așa! Să se învețe minte! Că în republica de pe strada Popovici nu are voie nimeni să comploteze, fără să știu eu și fără să mi se plătească birul de cuviință! (bineînțeles, în natură, în acadele cu cireșe. Sau dacă nu, în bomboane roz cu arahide. Uite-așa! Am zis!)