Picatura de viata toamna 2016 by Revista Colegiului Tehnic de Industrie Alimentara "Dumitru Motoc", Bucuresti

PICĂTURA DE VIAŢĂ REVISTA COLEGIULUI TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ „DUMITRU MOŢOC” BUCUREŞTI, STR. SPĂTARUL PREDA NR.15, SECTOR 5 – picaturadeviata@gmail.com - SERIE NOUĂ, ANUL AL V-LEAANUL ŞCOLAR 2016-2017 , TOAMNĂ Director: prof.Ion Jănel Șoană

ECHIPA DE REDACŢIE: RESPONSABIL NUMĂR: DR. NATAŞA-DELIA MAIER REDACTOR-ŞEF ŞI COORDONATOR PROIECT EDITORIAL: DR. NATAŞA-DELIA MAIER REDACTORI: prof.MARIA-MIRELLA POPESCU prof.VALERIA ROŞCA EDITARE ŞI RESEARCH: prof. MARIA-MIRELLA POPESCU ILUSTRARE GRAFICĂ: Silviu Andrei Drăgan (IX A), Georgiana Dragomir (XI E), Miruna Petrescu (XII C), Mihai Boboc (XII E), Georgiana Roman Colaboratori: Raluca Teodora Palangă (absolventă) Colaboratori elevi: Radu Cosmin Ștefan (X C), Cristian Minciună (XI D), Constantin Florin Radu (XI G), Adriana Ionela Stoian (XI G), Florin Nicolae (XI A), Sebastian Ilie (XI A), Andreea Tudosoiu (XII C), Florin Iulian Covete (X E), Denisa Mogoș (X E), Anamaria Andreea Rădeanu (X E), Marius Ninel Sima (X E), Caius Alexandru Tălpuș (X A), Leonard Lăzureanu (XI D), Ana Mihaela Stancu (XI E), Daniel Stoian (XII E), Ionuț Moise (XII E), Andreea Dragomir (XII B), Ana Garaliu (XII B), Simona Paula Oprică (X D) Coordonare elevi: Maria Mirella Popescu (IX A, X C; XI E), Nataşa-Delia Maier (XE, XI A, XID, XI G, XII B, XII E), Mădălina Calcan (X E, ), Silvia Tălpuș (X A), Valeria Roşca (IX A), Nicoleta Doina Nedelea (XI G), Mihaela Croitoru (XI G).

Povestea coperții Vinovată, pentru copertă este, ca de obicei, în ultima perioadă (am spune chiar în ultimii doi ani), Georgiana Dragomir, sau Bibo, după cum o știm cu toții, de la clasa a XI-a E. Ilustrația este tematică, fapt pe care îl putem recunoaște cu toții: a participat la concursul de ilustrații și desene prilejuit de sărbătorirea Halloween, la noi în școală. Și nu oricum: a câștigat premiul I al categoriei sale. Despre sărbătoare, despre serbarea care ne-a încântat prânzul luminos al ultimei vineri de octombrie, despre petrecere și dulciuri, dar și despre alte frumoase ocazii de a fi cu toții împreună, veți citi în acest număr.

• • -

Toamna e ca… vara!....…………….................................................................................. Agenda reflexivului: Patru ani…............ ...................................................... Gazeta de perete..................................................................................................... Cu ochii în patru: Radio ZU în curtea școli…..…………………………………………………………..

4 5 8 9

Știați că?………………………………………………………………………………………………………… Autoportret de lider:……………………………………………………………………………………………… Moțocul spune ”Prezent!” – Festivalul de Film Ecologist ”Pentru sănătatea Pământului” S-a redeschis Clubul M-Impact…………………………..………………………………………………………… Halloween… Moțocul e ”de groază”!

10 11 13 14 15

• -

Veni, vidi, vici ................................................... ....................................................... Periplu grecesc……………………………………………………………………………………………………….. Binecuvântatul Skiathos…………………………………………………………………………………………… Balkanic Festival, o bucurie la început de an școlar……………………………………………….. Sfârșit de toamnă la… ROMEXPO......................................................................... Responsabil cu timpul liber...................................................................................... Recenzii în oglindă................................................... ................................................

18 19 20 21 22

24 25

Adolescența, o vârstă a provocărilor. Dosar tematic ………………………………………….

• • •

Dreptul la joc: Counter Strike (CS)………………………………………....................................... Generația nouă................................................... ................................................... In corpore sano................................................... ................................................... Colțul PSI: Nevoia de confidenți de aceeași vârstă........................................................... Cuget, deci exist: Chestiunea cu logica................................................... ..................... Agenda sportivă: Meciurile elevi-profesori……..................................................... Colțul dulce și pripit................................................... ............................................. Despre școală cu drag................................................... ..........................................

29 30 40 41 42 43 44 45

Uimire, lucrare graficÄ&#x192; de Georgiana Dragomir (XI E)

Toamna e… ca vara! De prof.Maria Mirella Popescu Sau cel puţin aşa a fost începutul de an şcolar, cu temperaturi neobişnuit de ridicate, menite să ne dorim să mai stăm în vacanţă, mai ales că anul ăsta ne-am simţit "furaţi" de câteva zile preţioase. Cum adică "furaţi"? Păi nu a-nceput şcoala de luni, aşa cum e logic să-nceapă orice treabă serioasă, cu 3 (trei!!!) zile mai repede decât data cu care suntem obişnuiţi? E clar! Dacă aţi uitat, sau, mai rău, dacă nici n-aţi băgat de seamă, înseamnă că aşteptaţi să înceapă! Nu mă mir, fiindcă şi eu aşteptam. Deşi se repetă an de an, pentru unii mai "copţi", revenirea printre persoanele cu care ne petrecem cam 9 luni pe an, e cât se poate de plăcută. Oricât ne-am vedea cu prietenii sau cu colegii de la şcoală în timpul vacanţei de vară, nimic nu se compară cu fiorii pe care îi simţi pe ... 12 septembrie, că asta e data la care a început anul acesta şcoala. Frânturi de conversaţie îţi trec pe lângă urechi: "Ce dirigintă frumoasă avem". Aşa îţi dai seama că vorbesc bobocii despre doamna tânără şi elegantă care îi învăluie într-o privire plină de mândrie(şi ea îi găseşte frumoşi, dar nu le-a spus încă!) "Ce doooooor mi-a fost de tine, fatooooo!" Sigur sunt nişte fete din clasele mai mari, căci par foarte încântate de revedere. "Ce frumos arată copiii în cămăşi albe şi strălucitoare şi cu papioane roşii!" E o mamă fermecată de ţinuta elevilor noştri, care a promis puştiului blond cu privire visătoare că e ultimul an când îl însoţeşte la şcoală, fiindcă, a zis el, "râd copiii de mine!" "Potoliţi-vă şi mergeţi la clasa voastră!" E glasul autoritar al unui profesor care îşi trimite elevii la locul de adunare din careul şcolii, organizat pe terenul de sport. Treptat, rumoarea se potoleşte, la fel şi entuziasmul revederii. La microfon se aude glasul ferm dar prietenos al directorului şcolii. Urează cele cuvenite tuturor, prezentând diriginţii şi noua conducere a Liceului. Elevii mai vechi îşi primesc diriginţii cu aplauze ori cu strigăte de entuziasm. Cei noi, cu priviri pline de speranţă. Pe rând, invitaţii ţin scurte discursuri. La final, cu toţii se îndrepată spre clasele lor. Deşi scenariul primei zile de şcoală e repetabil, emoţiile ne încearcă pe toţi, de ficare dată, în mod egal. Nu putem scăpa de ele, nu vrem să scăpăm. Fac parte din viaţa noastră, se strâng în albumul amintirilor noastre, ne îmbogăţesc an de an, pe 15 septembrie ori pe 12, nu contează data, ci doar faptul că e PRIMA ZI DE ŞCOALĂ.

De Raluca Teodora Palangă (absolventă) um au fost pentru voi primii ani de liceu? Sau cum sunt, în cazul bobocilor? Ei bine, trebuie să recunosc că, pentru mine, încă din prima zi a fost ciudat. rima zi de liceu semnifică începerea unui nou ciclu din viaţa noastră şi, probabil, zorii celor mai frumoşi ani, ai adolescenţei. Chiar dacă majoritatea acum probabil nu sunt de acord cu asta, încetul cu încetul își vor da seama cât de frumoasă este viaţa de liceu... şi cât de repede trece. Şi acum să vă povestesc prima mea zi la liceu... şi cum au trecut patru ani fară măcar să-mi pot da seama. Norocul meu a fost că am intrat la acelaşi liceu ca şi vărul meu, el deja fiind în clasa a XII-a. Nici măcar nu ştiam unde este liceul şi cum să ajung; nu o să mint, eram speriată. Am stat cu el până când mi-am găsit propria clasă şi a fost necesar să merg alături de noii mei colegi. Bineînţeles, asta nu înseamnă că l-am scăpat din priviri: nu care cumva să mă pierd! robabil toată lumea crede că prima zi de liceu e ca un Acum…

test, e ca şi cum ai merge pe un teren minat. Un pas greşit şi bum! Este totuşi un teritoriu nou, dar... nu e chiar aşa rău cum sună. Mi-am întâlnit clasa şi mă uitam prin jurul meu destul de curioasă. Unii pur şi simple erau indiferenţi, unii erau prea timizi pentru a se apropia, unii pur şi simplu încercau să lege o conversaţie cu persoanele care aveau să le fie colegi pentru următorii patru ani. Şi printre ei eram eu.. uitându-mă întotdeauna după vărul meu care îmi făcea semne să rămân calmă, că total e ok. Amuzant, nu? Chiar şi eu mă amuz amintindu-mi. recând peste asta, zilele treceau şi totul începea să

… atunci, pe vremea bobocilor. Fotografii din arhiva personală

devină normal, pentru mine, pentru noi. Zi de zi ne cunoşteam noii profesori şi, după fiecare oră, ne întrebam cum o sa reuşim să le facem faţă. Da! Profesorilor, nu materiilor. Desigur, această întrebare nu se aplica în cazul tuturor... doar când venea vorba de geografie, de matematică şi de română. (Acum că scriu asta... sper ca nu toţi profesorii să o citească, dar eu eram îngrozită de cât de puține știam la niște materii care mi se păreau esențiale). A fost doar o chestiune de timp până să ajung a mă simţi în largul meu şi a-mi dezvălui ”tupeul” extraordinar față de profesori (deşi nu puteam să întrec, la acest capitol, anumite colege din clasă, orice-aș fi făcut, asta e clar!). 5

ar a existat, în cele din urmă, o doamnă profesoară care a ştiut să îmi închidă gura şi să mă facă să gândesc înainte să vorbesc. Doamna profesoară va citi aceste rânduri şi sper că îşi va aminti prima noastră conversaţie, acum patru ani, la clasa a IX-a D. Câteva cuvinte din partea doamnei profesoare şi am căzut pe gânduri, am început uşor, uşor să fac o mică schimbare în ceea ce priveşte atitudinea mea şi totodată, cu ajutorul dumneaei, am reuşit să mă descopăr, să descopăr că există în mine ceva mai bun, ceva diferit. Niciodată nu m-aş fi gândit că cineva ar putea avea interes în ceea ce scriu, dar, din nou, am fost descoperită. Eram şi încă sunt o începătoare, dar mereu am fost încurajată şi sfătuită de doamna profesoară. Nu este necesar să dau un nume, e suficient să spun toate aceste lucruri. cum... că tot vorbim despre liceu, vorbim şi despre adolescenţă, nu? Despre prima iubire, poate chiar şi despre primul sărut . Of, în principal, vârsta la care facem cele mai multe prostii, nebunii… dar niciodată nu putem da înapoi. Niciodată nu am ştiut cum e să fii cu adevărat îndrăgostit. Au fost anumite persoane care au avut un loc special în sufletul meu, fie că îl meritau, fie că nu, dar nu au ajuns să pătrundă în inima mea de adolescentă. E adevărat că niciodată nu am căutat o persoană de care să mă îndrăgostesc; au trecut însă anii... şi, după câteva încercări complet eşuate, am ajuns să mă întreb... de ce? De ce nici o persoană nu reuşeşte să îmi atragă atenţia atât de tare încât să îşi facă un loc în inima mea? Câteodată mă uit pierdută în jurul meu... şi, într-un anumit moment, inima mea o ia la goană, şi nu înteleg de ce. Am dat timpul înapoi şi m-am gândit... Patru ani de zile au trecut pe lângă mine fulgerător, cu bune şi cu rele.Nu pot spune că mă întelegeam bine cu toţi, eram destul de imaturi; într-o ne înțelegeam şi în a doua ne certam – ceva tipic! Şi aşa a fost în toţi anii. Au venit colegi noi, alții au plecat, iar alţii, din păcate, ne-au părăsit prea devreme spre a se muta în liniștea din ceruri. În acel nefericit moment pot spune că am fost uniţi. Trist, nu?! Pentru mine aşa s-a simţit. ltimul an de liceu e cel care te face să reacţionezi cu adevărat. O spun din propria experienţă, căci, în cei trei ani de zile am mai și chiulit, m-am distrat şi mi-am permis să fiu imatură şi iresponsabilă. dată ajunsă în clasa a XII-a, realitatea m-a lovit din plin. Nu, nu a fost faptul că, cu câteva luni înainte împlinisem 18 ani, ci faptul că în curând urma să îmi iau viaţa în mâini şi să mă descurc pe cont propriu. Asta mă îngrozeşte. Cum o să mă descurc? Ce o să fac? O să reuşesc? ată și cea mai mare frică... Bacalaureatul. Şi atunci este momentul în care vrei, nu vrei, trebuie să revii cu picioarele pe pământ şi să îţi stabileşti anumite priorităţi. Aşa am făcut şi eu şi, până acum, pot spune că sunt pe drumul cel bun. ar ceea ce este cel mai amuzant este că, odată cu maturitatea, odată cu realitatea, reuşim să ne dăm seama de lucri pe care până acum nu le-am văzut sau pur şi simplu nu am vrut să le acceptăm.

Ilustrație de fundal: Miruna Petrescu (XII C)

um poţi să urăşti şi să iubeşti o persoană în acelaşi timp, pentru patru ani de zile? Deodată timpul se opreşte în jurul meu şi privirea mea rămâne în partea opusă a clasei, ultima bancă… şi încep să imi dau seama de motivul pentru care inima mea începe un nou maraton. Şi zâmbesc, râd, neg totul, încep din nou să râd. Nu sunt tristă, nu mă doare inima. Poate e doar o iluzie, dar, oricât aş încerca să neg, bătăile inimii mele şi zâmbetul fără motiv mereu mă dau de gol. Am putea să numim asta doar o iubire platonică. ca atunci când ascuţi melodia preferată şi te trec fiorii, ca o frumoasă şi torenţială ploaie de vară. Şi totuşi, mă simt bine, mă simt eliberată, pentru că cineva a pătruns în inima mea fără măcar să încerce şi fără să îmi dau seama, fapt care în realitate mă amuză şi totodată mă face fericită. Pot să iubesc, îmi pasă. Este un fapt că aceste sentimente nu sunt împortăşite, şi de aceea totul a rămas ca un dulce şi frumos secret îngropat adânc în inima mea inexpertă. ucuraţi-vă din plin de cei patru ani de liceu, distraţi-vă şi fiţi voi înşişi. Persoanele care vă plac şi ţin cu adevărat la voi vă vor accepta aşa cum sunteţi, fără dar şi poate. Îndrăgostiţi-vă, odată, de două ori… dar când veţi găsi persoana corectă, atunci veţi şti ce este iubirea.

Ilustrație: Antonio Negoi (XD)

Veți citi în această secțiune: -Cu ochii în patru: Radio ZU în curtea școlii -Știați că? -Autoportret de lider -Moțocul spune ”Prezent!” – Festivalul de Film Ecologist ”Pentru sănătatea Pământului” -S-a redeschis Clubul M-Impact -Halloween… Moțocul e ”de groază”!

Cu ochii în 4... De Denisa Mogoș (X E) n data de 11 octombrie 2016, în sfârșit, la Colegiul de Industrie Alimentară “Dumitru Moțoc”, s-a întâmplat să ni se anime pauzele într-un mod foooarte neașteptat! După ce multă vreme doar am visat și am sperat că s-ar putea opri și la noi Caravana Radio ZU, iată că s-a susținut în incintă un concert în colaborare ”Cel mai mare radio din România”. (Nu vă mai spunem că, pentru a ne bucura cum se cuvine de muzică, în ziua aceea am avut un program special, cu ore și pauze modificat, încât să putem merge la concert, fără nicio remușcare pentru eventuale cursuri ratate). rumoasa pauză oferită de caravană a ținut o oră. Majoretele liceului fiind foarte entuziasmate, au deschis concertul cu o coregrafie făcută de ele. Pe urmă a urcat pe scena improvizată dintr un camion Ana Cervis, o fostă elevă a acestui liceu, executând o coregrafie de street dance, creată tot de ea. A fost superb. Pe urmă, a fost anunțată Delia că va urca pe scenă. Noi am început să strigăm în cor entuziasmați: “Delia Matache”. Dar, de fapt, era una dintre fetițele Clubului Copiilor Sector 5, de la secția de muzică, foarte, foarte talentată și fără niciun fel de emoții de scenă. A reușit să ne impresioneze poate mai mult decât ar fi făcut-o Delia Matache prin piesele cântate cu multă poftă de viață, la fel ca și colega ei, Anastasia. Amândurora le-am urat, printre aplauzele din plin meritate, să ajungă la fel de celebre precum starul cu care le-am confundat. unctul culminant al concertului a fost prezența pe scenă a lui Jo. La piesele ei, am fost și mai activi, în ciuda vremii deloc prietenoase și a ploii care începea afară. Am dansat și am cântat împreună cu ea, fără să ne mai pese de vreme. ar cum invitații într-o școală așa de veselă ca a noastră nu au cum să plece cu mâna goală, Delia, Jo și Anastasia au primit o diplomă și o coroniță de premiante. Neam bucurat și ne-am distrat la acest miniconcert al Caravanei ZU în liceul nostru și sperăm să se repete această activitate. Dar, cum toate lucrurile bune ajung la un sfârșit concertului, toți cei care aveau ore după amiază și-au reluat cursurile. fost foarte frumos. Toată lumea s-a distrat, a fost muzică, dans și ne-a plăcut foarte mult. Mai ales că și noi am fost premiați de Coca Cola și Radio Zu, pentru felul activ în care ne-am implicat în distracție (deci, mai ales pentru dans și veselie, care au fost la cote înalte, ca întotdeauna în școala noastră).

De prof.Valeria Roșca tiaţi că…. putem detecta cinci gusturi de bază? Patru sunt foarte familiare: gustul dulce, acru, amar şi sărat. Al cincilea e mai familiar în Asia şi mai puţin în Vest, se numeşte Umami şi e gustul glutamatului monosodic. Despre multe alte curiozităţi, în continuare. Acest compus, glutamatul monosodic, e larg utilizat în bucătăria orientală şi de aceea e probabil recunoscut ca un gust separat. tiaţi că... temperatura de fierbere a apei scade cu altitudinea? Astfel, la o înălţime de 1800 metri, apa va fierbe la 94,4 grade Celsius, iar nu la 100 grade Celsius, aşa cum fierbe la nivelul mării. tiaţi că... oamenii graşi, care sunt şi mai bine izolaţi termic, simt frigul mai repede decât oamenii slabi? Motivul e că grăsimea păstrează căldura în interiorul corpului, departe de piele, care se răceşte. Iar când pielea se răceşte, ţi se face frig (pentru că în piele se găsesc receptorii termici). tiaţi că... anul are 365 de zile? Desigur că ştiaţi. Dar aţi observat următorul lucru: 365=102+112+122=132+142? Coincidenţă? Armonie prestabilită? Voi hotărâţi. tiaţi că.. o să fie vară în ianuarie în emisfera nordică? Pe lângă mişcarea de revoluţie şi de rotaţie a Pământului, el mai suferă o mişcare de precesie a axei sale (mişcarea de precesie este ca mişcarea unui titirez care nu se învârte într-o poziţie perfect verticală), astfel că la fiecare 12900 de ani Polul Nord alternează în a fi orientat spre Soare sau depărtat de acesta în luna ianuarie. Acum, în emisfera nordică în ianuarie este iarnă deoarece Polul Nord nu este înclinat spre Soare. tiaţi că... noi vedem de pe Pământ doar o singură jumătate a Lunii, oricând am privi-o? Asta se întâmplă deoarece mişcarea de rotaţie a Lunii are Ilustrații de aceeaşi durată ca mişcarea de revoluţie a ei în jurul Georgiana Roman Pământului. 10

Încă de când eram mică, mi-am dorit să cresc, să fiu un copil mare. Acum chiar sunt un copil mare, dar, cel mai important, pentru mine, este faptul că simt că, pe traseu, am învățat tot felul de lucruri noi și că miam dezvoltat personalitatea, în tot acest timp. Sunt o persoană vorbăreață și îmi place să îmi fac prieteni noi. Sunt veselă, chiar și atunci când nu am motive, pentru că eu consider că gândirea pozitivă mă ajută să fiu un om mai bun, un om care să ofere ajutor atunci când e nevoie. Îmi iubesc familia și prietenii, pentru că ei sunt mereu acolo, când sunt supărată, când am nevoie de dragoste și de sprijin. Sunt fericită cu viața pe care o am, chiar dacă sunt și momente grele uneori cele prin care trec. Îmi place moda… cred că orice fată de vârsta mea adoră asta. Sunt înnebunită după rochițe și pantofi. Cine nu ar fi?! Mă și aud întrebândumă, în sinea mea, pe un ton vesel, cu un chicot în suflet. Asta îmi amintește că ar trebui să vă povestesc ceva tare interesant despre mine… În copilărie, cel mai mare vis al meu (și, ce să spun, prima mea meserie… căci așa e, mereu te întreabă adulții ce vrei să te faci când o să fii mare) era acela de a deveni mireasă. Îmi imaginam că poți să faci din asta o meserie. Că e ceea ce ai putea fi zi de zi, până la sfârșitul vieții și mă simțeam tare mândră și tare bucuroasă de ideea mea. Îmi imaginam, de regulă, o rochie de prințesă, simplă, lungă, albă, iar la brațul meu, invariabil, îl vedeam pe soțul meu iubitor, de care, firește, eram îndrăgostită până peste cap (chiar dacă nu știam eu pe atunci ce înseamnă să fii îndrăgostit).

Acum, după câțiva ani, mai mulți chiar, îmi dau seama că era un vis hazliu, de copil, și mă și mir de ce mă impresiona așa. Dar tot îmi mai plac rochiile de prințesă, simple, albe, lungi până la pământ. Altul e însă acum visul meu: acum îmi doresc să devin doctoriță, să ajut și să vindec oamenii. Știu că această meserie necesită mult efort intelectual, chiar și fizic, dar când știu că pot face o persoană să zâmbească, uit de toate aceste aspecte negative. Atunci când îți place cu adevărat ceea ce faci, nu contează cât efort trebuie depus; rezultatul este cel care contează cu adevărat. Sunt pasionată de modă, cum am menționat mai sus. Sunt înaltă și acest lucru mă ambiționează să încerc să ajung ca unul dintre modelele mele preferate de la Victoria`S Secrets. Este o meserie pe care probabil și-ar dori-o orice tânără, însă societatea impune anumite standarde de frumusețe, unele fiind chiar banale. Industria modelllingului este una dură, care descurajează fetele care nu îndeplinesc cerințele firmei. În viziunea mea, orice femeie este frumoasă și consider că asta ar trebui să promoveze și aceste firme: frumusețea naturală, nu femeile care cred ei că sunt un ideal al frumuseții feminine. Să vă spun și eu câte ceva despre caracterul meu?! Sunt, pe scurt, o persoană ambițioasă, curajoasă și amabilă. Eu sunt Ana.

Daniel Dușa (XI F)

flat la cea de-a șasea ediție a sa, festivalul prezintă cele mai valoroase filme de lung, mediu sau scurt-metraj, documentare sau de animație românești sau străine, având drept tematică protecția mediului înconjurator sau ecologia sub diversele ei aspecte. biectivul esențial al festivalului este promovarea și dezvoltarea în rândul populației, îndeosebi a tinerei generații, a unei conștiințe și atitudini active, militante și creative pentru protecția și salvgardarea naturii și a mediului înconjurător. ilmele sunt prezentate în câte 2 proiecții, cu acces gratuit, pentru publicul interesat, un accent deosebit punându-se pe atragerea și participarea interactiva a elevilor și studentilor. a proiecțiile, dezbaterile, întâlnirile cu publicul și cu presa vor participa realizatori de filme de gen, distribuitori, critici de film din țara și străinătate, organizatori de festivaluri și manifestări internaționale de film, factori educaționali cu răspunderi în politica de mediu. outatea ediției din acest an este un concurs de filme realizate de elevi. Pentru a fi înscrise în concurs, filmele trebuiau să aibă durata de maximum 1 minut și să prezinte o poveste, chiar dacă imaginile nu sunt dublate de voce. Criteriile care au stat la baza jurizării de către organizatorii Eco Fest a proiectelor înscrise în concurs au fost relevanţa mesajului, originalitatea și creativitatea, relaţionarea mesajului cu subiectul. Bineînțeles, la o astfel de provocare, școala noastră nu putea spune nu. De aceea, ne-am înscris în concurs cu un filmuleț despre Reciclarea unui PET. Surpriza nesperat de plăcută a fost că la concursul de filme ”Eco la minut” elevii Colegiului D. Moțoc au fost câștigători. Drept care nu ne rămâne decât să spunem Felicitări elevilor participanți!

De dr.Natașa-Delia Maier

acă e octombrie, e vremea să face un altfel de recensământ al elevilor din colegiul nostru și să vedem cum mai stăm cu… gașca de Impact. lubul își redeschide porțile pentru membri și, bineînțeles, pentru vizitatorii curioși să vadă ce o mai fi și asta… ref, clubul M-Impact este un club de voluntariat, în cadrul căruia îți poți dezvolta abilitățile de viață prin implicarea în proiecte de învățare și de serviciu în folosul comunității. oi, cei de la Impact, credem că e important să ne formăm în școală pentru societatea în care vom trăi, dar credem, de asemenea, că dincolo de porțile școlii ne așteaptă o societate cu destul de multe probleme în care, pentru a fi un membru activ și valoros, nu e suficient să acumulăm doar cunoștințele din programele școlare. oi credem că este foarte important să ne dezvoltăm abilități care nu sunt niciodată cuprinse în cataloage și foi matricole, dar abilități care ne vor ajuta să comunicăm mai asertiv și mai eficient cu cei din jur, să observăm problemele cu care se confruntă comunitatea noastră și să luăm parte activă la rezolvarea lor. redem că e important să știm să găsim soluții pentru probleme și să nu ne fie frică să le și aplicăm, să învățăm să ne găsim finanțări și alternative atunci când ușile par închise dinaintea noastră și, dacă ne confruntăm cu un refuz, să nu ne dăm bătuți, ci să căutăm mereu altă și altă cale de a ieși din impas. u alte cuvinte, asta încercăm să facem la Impact, cu ajutorul programelor de învățare, al jocurilor și al poveștilor care ne aduc mai aproape de realitatea în care trăim. nul trecut, am fost o duzină de oameni (uneori, nici nu e nevoie de mai mult), care au învățat, cu pași mici și ezitanți, să lucreze împreună. Am trecut și prin două proiecte (Impact- Clubul preferat și Ajutor pentru un viitor brutar), iar anul acesta căutăm colegi noi. e găsiți în două formule de funcționare, depinzând de schimbul în care învățați: marțea, de la 14.30, alături de Iulia Rosnițche, pentru cei care învață în schimbul I, iar joia, de la 10.30, alături de subsemnata, pentru elevii schimbului II.

lucru deja știut că noi, cei de la Moțoc, ne căutăm mereu pretexte și prilejuri pentru distracție. De data aceasta, ce putea fi mai la îndemână decât Halloween, noaptea tuturor sfinților?! Pentru sunt multe și felurite modurile de a celebra toamna, am ales și noi câteva dintre ele, după cum vă veți da seama din fotoreportajul ce urmează.

Iata-ne! Actori ai practicii la Carrefour sau, de ce nu, încercând câte un machiaj de groază (tot e concurs…)

m ales, sub atenta ghidare și organizare a doamnelor Mihaela Croitoru și cu Mirela Bojoga, sub oblăduirea conducerii școlii noastre și, bineînțeles, cu nelipsita complicitate a diriginților și a profesorilor din colegiu, să ne oferim prilejul de a dansa, de a asculta cântece interpretate de colegii noștri, de a desena (și chiar de a câștiga concursuri de desen). alul de Halloween, care sperăm că va deveni o plăcută tradiție pe la Moțoc, vorbește de la sine, în imagini. În plus, sub atenta supraveghere a doamnei Mariana Stănescu (ale cărei aprecieri ne-au bucurat enorm), am oferit, în cursul stagiului de practică de la Carrefour, momente de amuzament clienților. șadar, încă o dată, Moțocul spune Salut, veselie!

Câteva dintre cele mai bune imagini realizate în cadrul evenimentului. Felicitări colegilor noștri talentați!

Sau secțiunea în care ne-am luat rucsacul în spate și am plecat la plimbare, cu mic, cu mare… - Periplu grecesc - Binecuvântatul Skiathos - Balkanic Festival, o bucurie la început de an școlar - Sfârșit de toamnă la… ROMEXPO

de Sebastian Ilie (XI A)

ara nu se putea încheia fără să ne împrietenim cu marea… Mediterană! Grație PROEDUS, departament de proiecte al Primăriei Municipiului București, care, în fiecare an, își aduce aminte de noi, unii dintre elevii premianți, merituoși, atât prin notele obținute la învățătură, cât și prin purtare, am fost și anul acesta în Tabăra Elevilor Activi și Merituoși, care s-a organizat la Paralia Katerinis, în Grecia. e-am găsit acolo? O mare caldă, mult mai caldă decât o știam din taberele de la Costinești, o vreme senină, minunată, chiar dacă eram la început de septembrie. Veselie și multe râsete și glume și noi prieteni, din alte licee bucureștene. abăra a fost o minunată ocazie să facem cunoștință cu Nordul Greciei, cu zona numită Olimp. Am intrat în țară străbătând Munții Olimpului și orașul Salonic (pe care, mai apoi, am revenit ca să îl vizităm). Paralia, adică plaja orașului Katerini se află la cam o oră de mers cu mașina de Salonic și are kilometri întregi cu plajă lină, cu cel mai fin nisip pe care l-am văzut. Chiar mult mai fin decât pe insula Skiathos, pe care am vizitat-o, de asemenea, într-o croazieră al cărei punct de plecare a fost orașul Amaliopolis, vestit pentru plantațiile sale de măslini și pentru uleiul de cea mai bună calitate, obținut prin presare la rece. n alt punct de atracție a fost, pentru noi, în cea de-a doua seară petrecută acolo, Festivalul de Folclor din orașul Dion, unde am avut ocazia să ținem pumnii ansamblurilor și interpreților din țara noastră (invitată specială a acestei edtiții!) într-un amfiteatru antic. e-am bucurat de aventurile la Aqua Park și de mâncarea minunată, de fructele de mare proaspăt pescuite, de fructele suculente și de plăcintele specifice. În cele din urmă, nu îmi rămâne decât să spun că mai vreau! Și la anul!

Sau despre minunatul trai insular grecesc

Dați-mi voie să vă spun că nu mi-am imaginat niciodată că o plajă ar putea să pornească fix de la marginea unei păduri de pini. Și totuși așa e… este vorba despre plaja Koukounaries (numită așa după conurile de pini care se găsesc la tot pasul răspândite prin nisip… și care înțeapă, la fel ca acele de pini peste care e imposibil să nu dai la tot pasul…), de pe insula Skiathos, una dintre cele mai frumoase din arhipeleagul Sporadelor al Mării Egee de Nord. Am avut ocazia să petrec câteva ceasuri de neuitat pe vestita plajă, care, în greacă, mai e numită și Chrysi Ammos (adică Nisipurile de Aur – fără legătură cu Bulgaria, vă asigur!). Probabil că numele îl primește de la frumoasa culoare a nisipului care contrastează cu albastrul închis, limpede al apei mării. O apă atât de sărată cum nu mi-am imaginat și limpede încât vedeam clar bancurile de peștișori plutind la peste un metru adâncime.

De Andreea Tudosiu (XII C)

Reuniune de clasă… în cadru informal

Aflat la cea de-a șasea ediție, Festivalul a debutat cu o paradă a instrumentiștilor de etnie rromă

La poalele turnului de apă au fost găzduite punctele de informare pentru vizitatori

Iată ce am reușit să confecționăm, din bucățele de săpun eco, la unul dintre atelierele tematice

Abia la apus de soare a început să se creeze atmosfera specifică unui festival, când trupe cunoscute au făcut să vibreze pe toți cei aflați în Grădina Uranus

De Florin Iulian Covete (X E) red că ne-am numi degeaba Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ”Dumitru Moțoc”, dacă nu am ține la profilul nostru. Și cred că ne-am numi degeaba școala cu cea mai veche tradiție în domeniu din România, dacă nu ne-am respecta… fix… tradițiile! na dintre aceste tradiții este că, la noi în liceu, se organizează vizite cu clasa la cel mai mare târg din domeniu. Se numește INDAGRA și are lor în fiecare toamnă, în ultima săptămână din octombrie.

e este, pe scurt, INDAGRA? Un târg, foarte mare, foarte agitat, plin de forfotă și unde nu toată lumea are ocazia să intre, pentru că oarecum specializat. Aici se expun utilaje, mașinării, de toate pentru toți în domeniul agricol: utilaje agricole, pentru irigații pentru transporturi din domeniul agricol, îngrășăminte pentru agricultură, sere și solarii, material săditor, semințe.

altă secțiune e dedicată zootehniei (creșterea animalelor, creșterea păsărilor, nutrețuri combinate, produse de uz veterinar, dezinsecție, deratizare sau chiar utilaje pentru abator și transformarea cărnii în tot felul de preparate). Echipamente pentru viticultură sau pentru protecție, echipamente de laborator și inclusiv lucruri la care nu ne-am așteptat noi (oferte de finanțări, de consultanță, o bursă de proiecte, una de locuri de muncă sau un organism de certificare), toate au fost acolo. i acolo am fost și noi, cei de la XE, alături de doamna noastră dirigintă, ing.Mădălina Calcan. Vremea a ținut cu noi, iar expozanții, ca să ne ademenească (pentru că eu cred că eram cei mai tineri vizitatori) ne-au oferit tot felul de obiecte promoționale. Cel mai mult ne-au plăcut baloanele, după cum se vede și din fotografii. Una peste alta, ne-am distrat copios înainte de a ne întoarce, pentru cursuri, la școală.

Grafică de Georgiana Roman și Mihai Boboc (XII E)

Responsabil cuâ&#x20AC;Ś. Timpul liber!!!

Recenzii în oglindă Pumnii de oțel De Caius Tălpuș (X A)

Anul apariției filmului: 2011 (I), 2016 (II) Regia: Shawn Levy Cu: Hugh Jackman, Dakota Goyo Genul: Acțiune, SF

Hugh Jackman interpretează rolul unui fost luptător ce a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine un sport ilegal, deoarece este prea violent iar luptătorii din ring sunt înlocuiţi de roboţi de o tonă în greutate şi 2,5 metri înălţime, ce preiau acţiunea ringului de box. Charlie Kenton trebuie să supravieţuiască în această lume nouă a sportului. El căştigă atât cât să poată achiziţiona roboţi uzaţi în încercarea de a pregăti unul care să câştige titlul la această nouă categorie de box. Cu ajutorul fiului său nelegitim - Max , vor descoperi un robot care pare a câştiga mereu,care datorita lui Max este introdus in ring, iar acest lucru le dă speranţe pentru a ieşi învingători în luptele dintre roboţi. Aşa cum mizele cresc în luptele din ring, în ciuda sorţii, Charlie şi Max primesc o ultimă şansă de a reintra în cărţi,spre bucuria copilului.

Julieta De prof. Maria Mirella Popescu Anul apariției filmului: 2016 Regia: Pedro Almodovar Cu: Emma Suarez, Adriana Ugarte Genul: dramă, romantic Văduva Julieta trăiește în Madrid. Fiica sa a împlinit 18 ani și a decis să plece de-acasă fără nicio explicație. Julieta face tot posibilul să o găsească,

Cartea bate filmul?!... însă singurul lucru pe care îl află este cât de puțin își cunoștea fiica. Povestea Julietei ia forma unui jurnal, motiv frecvent întâlnit în filmele regizorului spaniol, pe care Julieta îl scrie fiicei dispărute din viaţa ei, încercând cumva, să-şi "spele" păcatele comise fiindcă îi ascunsese lucruri esenţiale din existenţa ei. Femeia matură, crede că, scriind într-un jurnal, va avea odată ocazia să umple golurile de comunicare dintre ea şi fiica plecată inexplicabil de acasă. Firul narativ contrazice aşteptările spectatorului, dar şi cu acest lucru suntem obişnuiţi la Almodovar. Când vine rândul poveştii morţii tatălui pe care fata îl idolatriza, credem că aflăm motivul plecării fetei de acasă, dar rolurile sunt exact invers decât ne-am fi aşteptat. Fiica este cea care îşi susţine până la sacrificiu mama căzută în depresie. De asemenea, finalul salvează filmul, chiar şi pentru cei care nu au căzut în extaz până în acest moment: doar faptul că trăieşte o dramă asemănătoare o determină pe fiica dispărută să întindă un fir fragil care să refacă legătura cu mama ei. Filmul s-a născut din întâlnirea lui Pedro Almodovar cu proza lui Alice Munro, care e una fericită. Nici nu putea fi altfel atunci când se întâlnesc pe ecran un mare regizor şi o mare scriitoare. Spaniolul nu se dezminte şi adaptează cu pricepere trei dintre povestirile canadiencei, iar ceea ce rezultă e o puternică dramă cu elemente tragice, foarte bine jucată, care se urmăreşte cu atenţie mărită de la început până la sfârşit, un film intens, sensibil, frumos, aşa cum rar mai vedem în zilele noastre. Pedro Almodóvar se numără printre regizorii mei preferaţi. Nici acest film nu m-a dezamăgit. Mai mult decât atât, m-am regăsit foarte mult în el, m-a impresionat mult. Jumătate din film e constituit de fapt dintr-un monolog, dar frumos pus în scenă, fără a fi, în ceea ce mă priveşte, monoton. De fapt, deşi filmul e foarte mult vorbit, este o dramă profundă despre... tăcere. Recomand filmul celor pasionaţi de literatură, care pot fi cuceriţi de o poveste cu multă substanţă şi cu substrat psihologic. E o pagină de viaţă, un film trist, dar aşa cum se-ntâmplă şi-n alte filme ale lui Almodovar, sfârşitul lasă o rază de speranţă. Un final elegant, poetic, frumos, acordat şi de cântecul grav "Si no te vas" al Chavelei Vargas.

De Cristian Minciună (XI D) Muzica underground reprezintă o varietate de subgenuri muzicale, ce dezvoltă o mișcare subculturală, independent de vizibilitatea, de aprecierea sau de promovarea comercială a mainstreamului. Formațiile și artiștii underground, în general, semnează contracte la casele de discuri independente și susțin spectacole în locații mici și își promovează muzica prin viu grai, prin situri web, prin reviste de specialitate și, uneori, prin posturi radio. Genurile de muzică underground cuprind de la muzica psihedelică din anii 1960, un gen ce ține de contracultura hippie din SUA, până la punk-ul anticorporatist al anilor 1970 și hip-hop-ul anilor 2000. În timp ce termenul cuprinde o gamă vastă de genuri muzicale, acestea pot avea, în general, valori comune, cum ar fi sinceritatea și intimitatea, promovarea dorinței de libertate și exprimare creativă, aprecierea pentru creativitate. De asemenea, în timp ce puține tipuri de muzică underground sunt complet ascunse - cu excepția rock-ului underground din Uniunea Sovietică de dinainte de Gorbaciov spectacolele și înregistrările pot fi greu de găsit pentru persoanele din afara subculturii. Unele genuri muzicale underground nu și-au părăsit niciodată originile non-mainstream, cum ar fi hardcore-punk-ul agresiv, reprezentat de formația britanică Discharge. Unele stiluri underground devin la un moment dat mainstream, stiluri pop comercializate, un exemplu fiind hip-hop-ul underground al anilor '80, ce în prezent e foarte popular. În anii 2000, internetul și tehnologiile muzicale digitale au un impact puternic asupra muzicii underground, prin faptul că ușurează cu mult distribuirea compozițiilor, prin intermediul pod-casturilor si streaming-ului audio. Unii experți în studii culturale spun că acum nu mai există underground, deoarece internetul a facut muzica accesibilă tuturor. Un expert, Martin Raymond, al companiei londoneze The Future Laboratory a comentat într-un articol al ziarului The Independent, ca tendințele în muzică, artă și politică sunt: ... acum transmise secundar și prin colaborare prin internet. Înainte aveai un număr de persoane care ajutau la adoptarea unei tendințe: inovatorul, asimilatorul timpuriu, asimilatorul târziu, mainstream-ul timpuriu, mainstream-ul târziu, apoi

conservatorul. Dar acum trecerea este directă de la inovator la mainstream. Ca rezultat, asta înseamnă că, de exemplu, o trupă de baieți (boy band - un tip de formație mainstream) ar putea fi influențată de garage rock-ul anilor 1960 (un gen ce a fost obscur în trecut), post punk, noise rock, no wave, sau chiar de compozitori avant-garde, precum John Cage și Karlheinz Stockhausen, iar acea trupă să rămână în continuare recunoscută ca fiind un boy band.

De dr.Natașa-Delia Maier Plasat în generosul spațiu budapestan, pe o insulă care, înainte de a aparține acestui festival, a fost mai degrabă părăsită (fiind insula vechii fabrici de ambarcațiuni), festivalul de muzică de la Sziget este acel gen de eveniment la care trebuie să iei parte, măcar o dată în viață. De ce nu ai face-o, mă rog?! Atâta vreme cât nu asculți (doar) manele, cu siguranță vei găsi ceva bun și pentru tine. În primul rând, te va bucura diversitatea muzicală. Numeroase scene, dedicate celor mai diferite genuri: electro, pop, rock, ambiental, clasic, folcloric, fusion, ska, punk, glam, jazz etc… etc… În al doilea rând, cred că e greu să reziști atmosferei… vara aceasta, Sziget a numărat peste 100000 de tineri, cu vârste cuprinse între … mai puțin de 18 și… hm! Hai să spunem că nu există limită superioară! În al treilea rând, te vei bucura să fii alături de muuuulți alți tineri ca tine, într-o atmsoferă degajată, dar, în același timp, în perfectă siguranță. Te poți caza cu propriul cort, cu cort închiriat sau cu rulota, în oricare dintre numeroasele campinguri aflate mereu sub supraveghere. Un card special, reîncărcabil, face inutilă folosirea lichidităților financiare. Și, ca să scapi complet de orice grijă, există seifuri pentru actele tale, încât să te poți zbengui liniștit pe orice ritm. Pe cine am văzut anul acesta? Hm… Lumineers, Parkway Drive (vor veni la primăvară și în România), Rihanna, Last Shaddow Puppets, printre alții….

De Andrei Ionuț Moise (XII E)) Counter Strike (pronunțat [ˈkaʊntəˌstɹaɪk]) este un mod al cunoscutului joc video Half-Life ce face parte din clasa jocurilor First-Person Shooter (FPS) tactic, abreviat "CS", realizat de Minh Le și Jess Cliffe. Acest mod a fost dezvoltat într-o serie de variante de la lansarea originală, ce conține în prezent CounterStrike Condition Zero, Counter-Strike Source și Counter-Strike pentru platforma Xbox. Ultima versiune a acestui joc esteCounter-Strike Global Offensive. Semne ale influenței majore pe care Counter-Strike o exercită pot fi văzute în apariția unor mod-uri pentru jocuri ca Quake III Arena, Unreal Tournament și alte FPS-uri ca Global Operations, America's Army, Call of Duty, True Combat Elite și multe altele. Din luna mai a anului 2006 până în prezent Counter-Strike este cel mai jucat FPS din lume. În anul 2002 erau peste 30.000 de servere populate pe Internet pentru Counter-Strike, al doilea fiind Unreal Tournament cu aproximativ 9.800 de servere. În 2004 statisticile GameSpy arătau că peste 85.000 de utilizatori jucau simultan Counter-Strike, iar în 2006, Steam arată cu regularitate că 200.000 de utilizatori joacă Counter-Strike. În prezent, 25 de milio Gameplay : În Counter-Strike jucătorii trebuie să aleagă între teroriști și forțele speciale anti-teroriști, fiecare opoziție având 4 tipuri de jucători diferiți. Fiecare jucator primește inițial o sumă de bani setată de administratorul server-ului, cu care poate cumpăra echipamente ($800 pe modul Competitive). Ei primesc inițial un pistol (Heckler & Koch USP 45 pentru anti-tero și Glock 18c pentru teroriști). La începutul rundei, jucătorii nu se pot deplasa sau trage pentru câteva secunde, în acest timp ei pot cumpăra armament și echipamente. Echipele sunt puse la poziții diferite, de multe ori baze sunt plasate la capetele opuse ale hărții. Membrii echipei primesc bonusuri în bani dacă ucid un membru oponent, dacă salvează un ostatic, dacă membrul este terorist și plasează o bombă sau dacă membrul este anti-tero și dezamorsează bomba. De asemenea el primește la următoarea rundă mai mulți bani dacă echipa respectivă câștigă. Jucătorii uciși în luptă intră în mod de spectator unde pot "zbura" liberi dar nu pot comunica cu cei vii (excepție dacă acest lucru este setat de administrator în consolă). La începutul rundei următoare, ei primesc din nou echipamentul inițial. Obiectivele ambelor echipe diferă de tipul de hartă ales. Tabela de scor arată scorul echipelor conform statisticilor pentru fiecare jucător numele, scorul (câți jucători a ucis), deaths (de câte ori a murit) și ping-ul (sau LAG-ul în milisecunde). Tabela de scor indică de asemenea și dacă un jucător este mort, VIP, sau ține bomba, deși echipa opusă nu poate vedea decât dacă jucătorul este mort (sau dacă este VIP numai pe unele servere).ane de oameni de pe tot globul se joaca acest joc si 18 echipe românești sunt înscrise in campionatele mondiale, ca de exemplu: "Team Natix", "cooL Gaming" si "IGotGame". Realism : Deși Counter-Strike este menit a fi mai realist decât FPS-urile futuristice precum Quake III Arena și Unreal Tournament, el păstrează rapiditatea și simplitatea acțiunii, pierzând calitatea detaliilor. Pentru a ucide un jucător nu sunt necesare decât câteva lovituri, iar loviturile nu au impact asupra abilității de a fugi și a sări, permițând unui jucător să fie rănit, dar să se comporte la fel ca unul care nu este rănit. Și se face respawn (renaște). În ansamblu? Merită, într-o zi în care te-au supărat crunt notele tale de la matematică. ᄨ Sau vremea ploioasă. ᄨ Sau colegii, dar nu știi cum să le-o spui. ᄨ

Dosar tematic:

cele mai multe ori, elevii se sfiesc să vorbească despre provocările pe care le înfruntă zi de zi, în cei patru ani de liceu. Tocmai de aceea, le-am cerut să reflecteze asupra dificultăților cu care se confruntă, asupra semnelor de întrebare pe care și le pun. Vă prezentăm, prin urmare, două dintre opiniile cele mai relevante.

Nicoleta Dragomir (XII B) Ilustrație de fundal: Georgiana Roman

Adolescența este o etapă a vieții prin care trece orice om. În opinia mea, adolescența este o vârstă a provocărilor, deoarece aceasta reprezintă pragul dintre vârsta când copilul devine adult și vrea mai multă libertate și să facă ce vrea cu viața lui și să nu mai fie controlat de părinți, cum era înainte să depășească vârsta de paisprezece ani.

Înainte de toate, adolescența este o vârstă a provocărilor tocmai pentru că se întâmplă multe, survin multe schimbări în viața noastră, atât în plan personal, cât și în existența de zi cu zi. Adolescentul este supus la multe provocări, deoarece el trebuie să își aleagă drumul în viață și trebuie să nu intre în anturaje care îl pot distruge pe el, ca om. De exemplu, adolescenții, în perioada aceasta, trebuie să facă diferența între bine și rău, să știe care este calea lor, să nu se lase influențați de prieteni, ca să ajungă pe căi greșite.

Mai mult, vârsta adolescenței este o vârstă a provocărilor, deoarece trebuie să înțeleagă că învățăturile primite de la părinți nu sunt rele. Adolescentul trebuie să se învingă pe el însuși și să accepte că părinții au dreptate când îl ceartă, când îi interzic un lucru. La vârsta adolescenței, copiii pot fi mai ușor influențați de persoanele din jur și, așa, ei se cred mari și tari, doar pentru că le-a spus un prieten că părinții lui nu sunt așa și că ar fi mai bine ca ei să nu mai asculte de părinți și să înceapă să iasă cu el afară, pentru că e mai bine și mai interesant decât să stea cu părinții în casă. De pildă, un adolescent este tentat să facă tot ce i se interzice, pentru că el crede că poate lua hotărâri și singur, fără ajutorul mamei sau al tatălui. Acesta poate fi influențat de prieteni, să i se spună hai și tu cu noi, să fii un băiat de cartier și, uite-așa, el cade pradă unor lucruri care nu îi sunt de folos deloc, dar el poate crede că, în acel moment, a luat cea mai bună decizie a sa.

În concluzie, vârsta adolescenței este o vârstă a provocărilor, deoarece adolescentul trebuie să înțeleagă că părinții nu-i vor răul și că, la această vârstă, el trebuie să ia hotărâri serioase în privința vieții sale, adică referitor la ce vrea el să facă cu viața lui. Și el mai trebuie să depășească, la această vârstă, tentațiile de tot felul. 28

Ana Garaliu (XII B)

În opinia mea, adolescența este o vârstă

a provocărilor, pentru că este vârsta care, într-un fel, ne îndeamnă să încercăm, să facem, să creăm multe lucruri noi, care ne pot fi de folos.

Când suntem la vârsta adolescenței, suntem în stare să facem multe lucruri care, pur și simplu, vin de la sine.

Primul

lucru care se întâmplă când devii adolescent este să te îndrăgostești, să iubești… asta este o provocare, din punctul meu de vedere, pentru că, un timp, ești cu capul în nori, după care apar provocările.

În primul rând, adolescența devine o provocare în momentul în care ai nevoie de bani, mai ales când ai cursuri, fie un liceu, fie o facultate, dar știi că ai nevoie de bani… atunci apare o provocare; trebuie să poți să le faci pe amândouă.

Un alt exemplu este acela că, atunci când devii adolescent, automat trebuie să stai cu alți adolescenți, despre care, cu timpul, îți dai seama că nu sunt de teapa ta.

Apar certuri cu părinții, pentru că tu ești adolescent și vrei să faci lucruri noi, cu care părinții nu sunt de acord. Spre exemplu, să pleci la mare, să faci nopți albe cu prietenii, să stai cât mai târziu afară, pentru că, într-un fel, adolescența, vârsta teribilă te face să vrei să-ți dorești lucrurile acestea.

Totuși, vârsta are ca aspect pozitiv faptul că poți să faci lucruri pe care, cu mai mult timp în urmă, nu puteai să le faci.

În al doilea rând, provocarea adolescenței are și ea aspectele negative, de neevitat. Spre exemplu, să iubești azi enorm, iar apoi, după ceva timp, să suferi… să treci printro perioadă ”grea” cu iubirea… Să te cerți cu părinții, pentru că tu ești un adolescent, iar ei te văd ca pe un copil și-ți interzic să faci lucruri pe care îți dorești mai mult ca oricând să le încerci.

În

concluzie, toate acestea sunt perfect normale, sunt pașii adolescenței, asta se întâmplă când ești adolescent: apar bucuriile, odată cu provocările date de vârstă.

Este mai mult o provocare spre a reuși să îți faci o viață frumoasă.

Vă veți întâlni în această secțiune ( pe a cărei copertă este o lucrare grafică a lui Silviu Andrei Drăgan – IX A), cu creații de: Ana Mihaela Stancu, Cosmin Victor Ștefan, Raluca Palangă, Georgiana Roman, Adriana Ionela Stoian, Silviu Andrei Drăgan

de Cosmin Victor Ștefan (X D) Ilustrație: Silviu Andrei Drăgan (IX A)

zi comună şi plictisitoare, numai bună pentru a hoinări cu mintea prin trecut şi în prezent. Stau în faţa ferestrei şi privesc pomii rămaşi goi şi neajutoraţi. Parcă cerşesc mila privirilor mele, parcă aşteaptă să fac o minune şi să le redau strălucirea de altădată a verii... mintindu-mi-i aşa cum erau, de un verde primăvăratic, nu pot să nu mă întreb de ce nuşi pot păstra culorile frunzei şi tinereţea pură. În loc de răspuns, aud glasul stins al frunzelor uscate. Gândul completează restul răspunsului: e legea firii. Unii se nasc, trăiesc şi gustă din bucuriile vieţii, iar alţii au înlocuit bucuria cu speranţa. Aceştia din urmă îşi fac bagajele şi se îndreaptă spre noi orizonturi, ascunse de ochii indiscreţi ai lumii. rază ruşinoasă de soare, răsărită de după nori, mă aduce cu mintea în prezent. Îmi mângâie blând faţa, reamintindu-mi cât de mult mă uimeşte orice creaţie a naturii. Un zâmbet discret îmi înfloreşte în colţul gurii, iar ochii sorb cu nesaţ apariţia completă a soarelui. Prilej de aducere-aminte a dimineţilor de vară. Mi se face dor de păsărelele gureşe, de rândunicile ciripitoare care aşteptau să le hrănesc cu boabe şi firimituri de pâine pe pervaz. ncântarea durează puţin, căci soarele, obosit de arşiţa verii, se ascunde după un deal , făcând loc lunii să apară, mândră şi graţioasă. Lăsarea serii aduce cu sine şi un vânt rece. Suflă cu putere, răscolind frunzele înfiorate. Natura îşi arată colţii duşmănoşi, faţa ei sumbră se dezvăluie şi ne învăluie într-o mantie de tristeţe. Covorul arămiu se împrăştie în cele patru zări, de parcă n-ar fi fost nicicând. rin geamul deschis, vântul se insinuează perfid, intrându-mi în cameră şi în suflet. Miroase a frig. Miroase a toamnă.

Înțelepciunea toamnei – lucrare grafică de Georgiana Dragomir (XI E) – creion și tuș 32

de Ana-Mihaela Stancu (XI E) Andrei era un băieţel care-şi pierduse tatăl pe când avea vreo patru anişori. Mai târziu, soarta s-a dovedit încă şi mai crudă: a fost părăsit și de mama lui. Băiatul a rămas singur, într-o căsuță prăpădită și neavând cine să îi poarte de grijă. Într-o zi mohorâtă de toamnă, la venirea serii şi a frigului, Andrei parcă tremura mai tare ca alădată. Pentru că nu avea multe haine și niciun fel de ajutor, băiatul strângea în fiecare zi, câte o mână de frunze care să îi țină de cald la lăsarea soarelui. Pe la el,trecea aproape zilnic, o bătrânică sărmană, care îi mai dădea de mâncare din când în când. După câțiva ani, bătrâna Maria decide să părăsească pământul, lăsându-l fără nici un fel de sprijin. Pentru că Ilie, soțul Mariei, știa povestea băiețelului acestuia, decide într-o zi să îl viziteze pe Andrei. Ajungând la căsuța băiatului, îl observă pe acesta plângând și tremurând .Un ciocănit se auzi dintr-o dată în tabla care închidea încăperea. -Bună,Andrei! îi spuse bătrânul cu o voce miloasă. Pot să intru? -Dumneata ce mai vrei? îl întreabă Andrei. -Am venit să te văd. Soția mea, Maria, obișnuia să îmi povestească mereu despre tine. -Aha...și ce îmi spuneți mie? Credeți că mă ajută cu ceva? -Dar ce ai? ce te supară atât de tare astăzi? -Păi...hmm...cu ce să încep? Nu mi-am văzut mama de nouă ani. Iar tatăl meu...nici măcar nu știu cum arată! Am stat singur atâta timp. Am fost singur de ziua mea. Am fost singur de Crăciun și de Anul Nou. Am ,,petrecut" singur toate sărbătorile și oricare zi din toți acesti ani. Am stat singur, tremurând de frig și acoperindu-mă cu frunze când venea vremea rea, pentru că, după cum vedeți, stau într-o casă fără ușă și fără ferestre. De fiecare dată când vine toamna, mă aștept la ce e mai rău. -Dar te-ai gândit vreodată că toamna aduce roadele ei? -Adică? răspunde copilul, ștergându-și lacrimile. -Te-ai gândit că poți să aduni câte nuci vrei? sau să mănânci câte gutui îți poftește inima? -Și cu ce mă încălzește asta? întreabă Andrei revoltat. Urăsc frigul,pentru că mă chinuieşte la fel și toamna, la fel și tot ce aduce ea! Urăsc copacii care se leangănă și creează vântul! Urăsc natura! Urăsc lumea asta! -Vino cu mine! Îți voi arăta ceva. Bătrânul îl ia de mână și îl duce în pădurea de lângă sat, unde ajunge și se așază comod pe un morman de frunze. Andrei îl privea nedumerit, neștiind ce are să se întâmple cu el. -Bine. Și acum ce fac? -Așează-te lângă acel copac! Știi ce copac este? -Este un pom oarecare. -Nu este un copac oarecare. Este un stejar bătrân și chinuit. -Bine, l-am atins! Ce ar trebui să se întâmple? Să se miște? -Așteaptă! Ai răbdare! Concentrează-te! -Gata! Sunt atent. -Acum atinge cu mâna dreaptă stejarul lângă care stai, apoi apleacă-te și atinge cu mâna stângă pământul. Andrei era atent și asculta cu ochii mari fiecare cuvânt al bătrânului. -Te concentrezi și ești atent la tot ce îți spun să faci? -O să doară? îl întrebă Andrei cu frică. -Ce să doară? -Ce o să fac? O să mă doară? -Categoric, nu! -Bine. Gata. Nu prea am încredere, dar încerc. -Stai relaxat! Simte stejarul! Simte iarba! Simte ce este sub ea! Simte pământul și rădăcinile copacilor! Bătrânul îi șoptea totul, așteptând ca băiatul să repete. 33

- Acum,concentrează-te pe tulpina lui! Simte interiorul! Simte fiecare vietate acre umblă prin el! Simte-i energia! Simte-i mirosul! Concentrează-te pe coroana lui! Simte-i frunzele! De la cea mai de jos creangă până mai înaltă. Simte vântul,care trece printre ele, lasă-te dus de val. Băiatul se ridică speriat,își deschise ochii și începe să strige: -Începe ploaia! Hai acasă! O să răcești... -Stai pe loc! Ce bine că te-ai ridicat! Acum,că tot ești în picioare, întinde mâinilie! Simte furtuna! Simte ploaia de toamnă. Simte cum picăturile trec prin tine. Simte cum cad frunzele. Simte cerul! Simte fiecare stea! Simte tot ce ti-am spus până acum. -Simt! Nu pot să cred! Simt ceva! strigă băiatul mirat. -Ce simți? -Copacul pe care îl ating este bătrân și trist! Are rădăcini lungi și câteva crengi uscate de-a binelea. Plânge...pentru că îi cad frunzele, iar el rămâne gol și singur. Frunzele lui îl părăsesc și...copilul se oprește din a mai vorbi și începe să plângă... frunzele îl părăsesc așa cum m-a părăsit pe mine mama. Nu mai are frunze, deci nu mai are prieteni, exact ca mine. Este singur... suntem singuri. -Ce ai înțeles din tot ce ai simțit? -Ne asemănăm foarte mult, chiar dacă nu pare. -Mai urăști toamna și tot ce aduce ea? îl întreaba cu un zâmbet ascuns. -Nu! Am învățat că mă ajută. Am înțeles că vântul, care nu îmi plăcea deloc, bate și scutură copacii. Aceștia îmi dăruiesc mie tot ce am mai de preț. Frunzele! Cu ele mă învelesc, cu ele mă încălezsc, pe ele dorm și fără ele nu aș supraviețui frigului. Ciudat, dar până acum nu am observat cât mă ajută un copac. Am învățat să las vântul să mă mângâie și ploia să mă atingă în fiecare fibră a corpului. Pest e câțiva ani, Andrei crește, învață să prețuiască și își face o familie frumoasă și fericită. După un timp foarte lung se trezește la ușa casei lui,cu bătrânul Ilie, care îmbătrânise -Băiete! îl strigă cu o voce ușoară și răgușită. Ești mare, ai o familie frumosă. Am venit să îți spun un lucru văzut. -Despre ce este vorba? - Ce zi este astăzi? -Douăzeci şi șapte octombrie.De ce? -Ce anotimp este? -Toamnă,bineînțeles. -Acum câțiva ani te-am luat cu mine în pădure și te-am învățat ceva! Mai știi? -Bineînţeles! Dar ce-i cu întrebarea asta? -Ascultă-mă! și începe să îi șoptească totul,atingându-l ușpr pe umăr. Eu sunt bătrân. Nu o mai duc mult. În scurt timp,voi fi lângă Maria și vreau sa îi povestesc ce te-am învățat. Poți să îmi aduci aminte? -Am învățat să merg desculț pe pământul umed, nu pentru că mă chinuieşte ploaia, ci pentru ca îmi place. Am învățat să mă uit la cer nu doar atunci când vreau să cer ceva. Am învățat să iubesc ce am în jur pentru a fi fericit, la fel cum mi-am învățat si copiii. Fructul preferat al băiețelului meu, Dorin, este gutuia. Sucul preferat al soției mele este cel de struguri, iar fetița mea, Maria, pentru că i-am dat numele răposatei tale soții, iubește să fie atinsa de ploaie și pictează în fiecare an cum cad frunzele stejarului din curte. Anotimpul nostru preferat al,tuturor este toamna. Iubim tot ce ne aduce. Iubim fiecare strugure copt din boltă și fiecare gutuie căzută pe pământul udat de ploaie. După trei luni, bătrânul merge la soția sa, iar lui Andrei i se naște cel de-al doilea băiat, pe care îl numeste Ilie, după bătrânul care l-a ajutat să se descopere pe sine și să iubească tot ce are în jur. 34

Lucrare grafică de Silviu Andrei Drăgan (IX A)

De Raluca Palangă (absolventă)

Foiletonul continuă! Aici, al doisprezecelea capitol al romanului de dragoste al Ralucăi. P.S. Ilustrații de fundal – Georgiana Roman

Solo con pedir perdon no vas a areglar las cosas . En unos casos , pedir perdon ya no es suficiente ..Es mejor dejar todo atras y tratar de vivir tu vida como puedes..pero no puedes verdad? Te sientes culpable ..triste... abandonado...SOLO ! Y lo mas doloroso , es que lo sabes, sabes que es tu culpa ..solo tuya por alejar el unico que te podia salvar de ese abismo en que estas cayendo ..poco..a..poco ! Ji Yong Como pude Dios mio ..como pude ser tan idiota!!! Como pude enamorarme de un asesino??Un..asesino...un asesino en el que pienso cada noche ..un asesino que lo extrano mas que nada en el mundo..un asesino al que en este momento quisiera abrazarlo para no sentirme tan solo. Quiero ver lo ojos de ese asesino...sus ojos negros y profundos que me recuerdan tanto a mi mama ..Mi mama...mamita..si tan solo estarias aqui conmigo..apoyandome ..dandome un consejo... Una semana ha pasado desde que ...el ..me confeso..Una maldita semana en la que no he podido cerrar un ojo pensando en el...En como lo deje..llorando..Me sentia tan culpable..No sabia como reactionar en ese momento.. Fueran tantos los momentos en las que he querido correr a su lado ...pero algo en mi interior me decia que no debo!!..Habra comido bien..? Durmio bien? No hiso ninguna tonteria verdad? El esta bien..debe estar bien... Esos pensamientos ocupaban mi mente y no me dejaban estar en paz . El dolor y la tristeza ocupaban mi corazon. La lagrimas se empenan en no abandonarme de una buena vez ..No dejaban espacio para un poco de felicidad ..una felicidad que de cualquier modo no llegaria porque no hay un motivo para existir . Solo de vez en cuando , una pequena sonrisa se apoderaba por uno segundos de mi rostro...Y eso pasaba cuando recordaba SU sonrisa..SUS abrazos y..y SUS labios...Aquel beso fue el beso mas..profundo y hermoso que he recibido alguna vez.. Con mis dedos ,toco despacio mis labios cerrando los ojos ..queriendo recordar cada movimiento de ese momento tan magico que tuve con el .Recuerdo..recuerdo su mano en mi pelo atrayendo mas a el ..sus labios acariciandolos a los mios despacio como temiendo no lastimarlas ..su mano en mi espalda ..su aroma.. -Seung Hyun...-otravez me dejo vencer por las lagrimas ..-SEUNG HYUN!!!-grito con todas mis fuerzas deseando dar el tiempo atras y vivir de nuevo ese momento..impedirle...impedirle convertirse en un...asesino! --------------------------------------------------------------------------------------------Mi llanto se desaparece poco a poco y yo cierro mis ojos quedandome dormido.Sentia mi cabeza explotar y mis ojos me ardian de tanto llorar.Me escondi debajo de una manta que estaba al otro lado del sofa y me quede esperando que el sueno me robara.....Que voy a hacer de ahora en adelante..deberia ir a la policia y decir todo? Si ..claro ! Ni yo mismo me creo ..no seria capaz de hacerle esto..Solo..debo olvidarlo..debo olvidar que lo conoci ..debo enterrar todo este amor que siento por el ...tal y como el enterro a Mia.. Mis pensamientos fueron interumpidos por el sonido de la puerta de mi casa..Alguien tocaba la puerto . Mi corazon se acelero al instante ...Yo no tenia muchos amigos por aqui..y solo el sabia donde vivo... Me levante despacio y me dirigi asia la puerta . El seguia tocando pero ...no tenia planeado abrirle ..! -J..Ji Yong..se q..que es..estas alla..Abreme...por..porfavor!-su voz sonaba entrecortada. Mis manos empezaron a temblar y no sabia que hacer ..Se me partia el alma oirlo asi ..-Yongie..porfavor...-oi sus sollozos y quise abrir la puerta..pero me contuve ! Un nudo empezo a formarse en mi garganta..Que hago Dios mio? Me muero por abrazarlo ..por sentir su calor ..por ver sus ojos..que hagoo?? Me deje caer apoyandome en la puerta ...Todo seria tan dificil..si ella no hubiera existido... -M..mi pequeno..te..te ne..necesito....-lo oi decir y un escalofrio recorrio mi columna...yo ..yo le prometi estar con el siempre..y ahora? Ahora lo abandono cuando mas me necesita..pero que hago..lo que el hiso es...terrible.. -Vete...-dije sin animos ..-Vete y no vuelvas porfavor..Porfavor ..olvidate de que me conociste...olvidate de mi !!-grite lo ultimo haciento que las lagrimas se apoderaran otravez de mi.. -No...no me digas es..esto..no puedo..no...no lo puedo hacer..yo... -Tu que?! -grite levantandome y abriendo la puerta. La imagen que vi ante mis ojos hiso que mi corazon temblara..Mi Seung Hyun...palido..muy descuidado y con los ojos rojos de tanto llorar.. Despues de que le abri la puerta se abalanzo sobre mi abrazandome como si su vida depende de este abrazo. Parto en llanto escondiendo su cabeza en mi pecho.. -J..Ji Yong...Mi Yo..Yongie!! No me dejes so..solo!! Tu no...te lo suplico!-en ese momento me senti horrible.. -Seung...-trate de alejarlo pero se aferro mas a mi cuerpo .. -No me alejes porfavor..No lo hagas Yongie... 36 -NO ME DIGAS ASI ! NO ME ABRAZEZ ASI!! SUELTAME!!-grite zafandome de su agarre.-YA NO SOY TU PEQUENO , YA NO SOY TU YONGIE !!! VETE!

-Nooo!!-trato abrazarme otravez pero no se lo permiti -A que viniste?? Quieres matarme para no decir nada?? -Q..que??! -Si a esto viniste.. hazlo..! Me importa un carajo si estoy vivo o muerto!! YA NO ME IMPORTA NADA ! MI MAMA ESTA MUERTA ..NO SE NADA DE MI PADRE Y TAMPOCO QUIERO SABERLO Y LA PERSONA QUE MAS AMO EN ESTE MUNDO RESULTO SER UN ASESINO!! ASI QUE ANDALE ..MATAME COMO LO HICISTE CON ELLA !!! HAZLO!!-grite tomando sus manos y poniendolas en mi cuello .. -QUE DEMONIOS TE PASA?!- grito con su voz mas ronca que nunca. Tomo mi cara en sus manos y me miro directamente a los ojos ..- Como puedes pensar esto..? Vine aqui ..porque te extrano ..porque te necesito cerca ..Mil veces te dije que no seria capaz de hacerte dano..Y sabes que? A mi tambien me importa un carajo si tu dices a todo el mundo, que yo mate a Mia ..si quieres hazlo..Todo lo que quiero es tenerte a ti cerca..pero si tu no quieres estar cerca de mi...lo entiendo ..pero solo con la policia me vas a alejar de ti , entendiste?? Asi que ve ..ve y di a la policia todo lo que sabes ! VE !! -grito de nuevo haciendome enstremecer.. -Porque haces esto..?-dije apartandome de el..-Porque ..simplemente no desapareces de mi vida? CON UN DEMONIO SABES QUE NO SERIA CAPAS DE DENUNCIARTE!! PORQUE SIMPLEMENTE NO ME MATES?!?!-grite cerrando fuertemente los ojos -PORQUE TE AMO!!-grito..con desesperacion En ese momento abri los ojos mirandolo incredulo..No lo podia creer ..Me enfureci al instante y levante mi mano dandole un punetazo con todas mis fuerzas -COMO TE ATREVEZ A DECIR QUE ME AMAS ??? TU NO SABES LO QUE ES EL AMOR !! TU NO SABES LO QUE ESA PALAVRA SIGNIFICA !!! A MIA PORQUE LA MATASTE ? PORQUE LA AMABAS?? -Ji..-me miro incredulo..Le habia roto el labio..Todo mi cuerpo temblaba y el nudo de mi garganta se hacias cada vez mas grande.. -Sal de mi casa ! SAL AHORA MISMO!!- trate de empujarlo pero el muy maldito nisiquiera se movia.Me tomo de las munecas haciendome parar y con una mano tomo mi menton para que lo mire. -Crees que no se que es el amor , Ji Yong? -No creo! Estoy seguro! -Te equivocas..!- tomo mi mano y la puso sobre su pecho , en donde esta el corazon. Su corazon latia a mil por hora..La sientes?? - baje la cabeza.. -Esto no significa nada ..!- intente alejarme pero no me dejo -Mirame !-levante la mirada y antes esas dos perlas negras que me miraban intensamente, me sentia perdido. - Esta semana ha sido la peor de mi vida ...Cuando cerraba los ojos intentando dormir , siempre aparecias tu con esa maldita sonrisa en tu cara haciendome sonreir a mi tambien , pero cuando abira los ojos tu no estabas !! Estaba yo solo , en esa cama , entre esos cuatro paredes que me asfixiaban . Te he extranado como una idiota y he sonado con sentir una vez mas tu calor..sentir una caricia tuya..un...un beso tuyo..y.. -CALLATE!! -lo interumpi! No queria oirlo ..no.. -Y TODO LO QUE QUISE FUE TENERTE ENTRE MIS BRAZOS Y DECIRTE QUE ME ENAMORE COMO UN IDIOTA DE TI!!continuo gritando -NO! NO ES CIERTO ! NO ME MIENTAS !! No me hagas esto.. -Te estoy diciento la verdad..mirame !! MIRAME A LOS OJOS Y DIME SI CREES QUE TE ESTOY MINTIENDO! -lo mire ...lo mire tratando de descubrir la verdad..pero no habia ninguna otra verdad..estaba...sincero.. -Lo siento..Aunque dices la verdad...yo ya no puedo confiar en ti..y...yo ya no te amo!-menti-Asi que porfavor..vete y no vuelvas mas ! -me di vuelta para irme a mi cuarto pero denuevo me detuvo . -Esto no es cierto! Si que estas babo..hace un momento dijiste que me amas..! -No es cierto !!! -Si es cierto!! -VETE!! -NO! -COMO QUIERAS ! QUEDATE AQUI SI SE TE DA LA GANA PERO ME VOY YO!!- dije y trate otravez de alejarme de el Me tomo de la muneca y me hiso voltear . Me acorralo entre sus brazos con fuerza sin que yo me puediera soltar . Su rostro estaba a milimetros del mio ..su aliento chocaba con mis labios y sus ojos no se despejaban de los mios ..Nos miramos por unos segundos y despues el miro mis labios. -Que haces?! -Tu..que crees?? Sin decir mas , corto la distancia que nos separaba y unio sus labios con los mios. Quise apartarme pero no me dejo ! Enrredo sus dedos en mi cabelo y empezo a mover sus labios sonbre los mios... Su dulce aroma me invadio haciendome perderme en sus labios... Poco a poco deje de luchar y enrolle mis manos en su espalda. Con su otro brazo me tomo por la cintura pegandome mas a el si se podia . Me aferre con fuerza a su cuerpo temiendome de que este fuera un sueno del cual despues despertar..Como si me hubiera leido la mente se paro mirandome a los ojos ... -No es un sueno mi pequeno..estoy aqui..y te amo..te amo mucho!! 37 -........................................................................................................................................

-Y..yo tambien te amo.. Despues de aquella pequena confesion volvio a unir nuestros labios en un beso mas necesitado. En este beso nuestras lagrimas se mezclaban haciendonos querer robar el aliento el uno al otro . Todos esos dias en las que me contuve..todas las lagrimas que las he dejado caer..toda la tristeza y el dolor....y toda la felicidad y el miedo que sentia en ese preciso momento..Todas esas emociones y sentimientos los dejaba salir y mezclar en ese beso..Nuestros pechos eran unidos y podia sentir los latidos de su corazon..al compas con los mios .. -QUE DEMONIOS ESTA PASANDO AQUI???!- un grito nos hiso separar imediatamente..y ambos nos volteamos a mirar a la puerta.. -Q..que haces aqui?! No creo! Estoy seguro! -Te equivocas..!- tomo mi mano y la puso sobre su pecho , en donde esta el corazon. Su corazon latia a mil por hora..- La sientes?? - baje la cabeza.. -Esto no significa nada ..!- intente alejarme pero no me dejo -Mirame !-levante la mirada y antes esas dos perlas negras que me miraban intensamente, me sentia perdido. - Esta semana ha sido la peor de mi vida ...Cuando cerraba los ojos intentando dormir , siempre aparecias tu con esa maldita sonrisa en tu cara haciendome sonreir a mi tambien , pero cuando abira los ojos tu no estabas !! Estaba yo solo , en esa cama , entre esos cuatro paredes que me asfixiaban . Te he extranado como una idiota y he sonado con sentir una vez mas tu calor..sentir una caricia tuya..un...un beso tuyo..y.. -CALLATE!! -lo interumpi! No queria oirlo ..no.. -Y TODO LO QUE QUISE FUE TENERTE ENTRE MIS BRAZOS Y DECIRTE QUE ME ENAMORE COMO UN IDIOTA DE TI!!-continuo gritando -NO! NO ES CIERTO ! NO ME MIENTAS !! No me hagas esto.. -Te estoy diciento la verdad..mirame !! MIRAME A LOS OJOS Y DIME SI CREES QUE TE ESTOY MINTIENDO! -lo mire ...lo mire tratando de descubrir la verdad..pero no habia ninguna otra verdad..estaba...sincero.. -Lo siento..Aunque dices la verdad...yo ya no puedo confiar en ti..y...yo ya no te amo!-menti-Asi que porfavor..vete y no vuelvas mas ! -me di vuelta para irme a mi cuarto pero denuevo me detuvo . -Esto no es cierto! Si que estas babo..hace un momento dijiste que me amas..! -No es cierto !!! -Si es cierto!! -VETE!! -NO! -COMO QUIERAS ! QUEDATE AQUI SI SE TE DA LA GANA PERO ME VOY YO!!- dije y trate otravez de alejarme de el Me tomo de la muneca y me hiso voltear . Me acorralo entre sus brazos con fuerza sin que yo me puediera soltar . Su rostro estaba a milimetros del mio ..su aliento chocaba con mis labios y sus ojos no se despejaban de los mios ..Nos miramos por unos segundos y despues el miro mis labios. -Que haces?! -Tu..que crees?? Sin decir mas , corto la distancia que nos separaba y unio sus labios con los mios. Quise apartarme pero no me dejo ! Enrredo sus dedos en mi cabelo y empezo a mover sus labios sonbre los mios... Su dulce aroma me invadio haciendome perderme en sus labios... Poco a poco deje de luchar y enrolle mis manos en su espalda. Con su otro brazo me tomo por la cintura pegandome mas a el si se podia . Me aferre con fuerza a su cuerpo temiendome de que este fuera un sueno del cual despues despertar..Como si me hubiera leido la mente se paro mirandome a los ojos ... -No es un sueno mi pequeno..estoy aqui..y te amo..te amo mucho!! -Y..yo tambien te amo.. Despues de aquella pequena confesion volvio a unir nuestros labios en un beso mas necesitado. En este beso nuestras lagrimas se mezclaban haciendonos querer robar el aliento el uno al otro . Todos esos dias en las que me contuve..todas las lagrimas que las he dejado caer..toda la tristeza y el dolor....y toda la felicidad y el miedo que sentia en ese preciso momento..Todas esas emociones y sentimientos los dejaba salir y mezclar en ese beso..Nuestros pechos eran unidos y podia sentir los latidos de su corazon..al compas con los mios .. -QUE DEMONIOS ESTA PASANDO AQUI???!- un grito nos hiso separar imediatamente..y ambos nos volteamos a mirar a la puerta.. -Q..que haces aqui?! 38 ........................................................................................................................................

Când răsare luna plină Dintre norii plumburii Eu te-aștept lângă izvoare Cu pași tandri ca să vii...

Colaj poetic de Adriana Ionela Stoian (XI G)

Să mă strângi duios de mână Și să-mi spui că ți-a fost dor De iubirea noastră dulce Și de soaptele de-amor...

"Am fost și eu copil cândva, Dar anii au zburat pe rând, De-aș fi să fiu, de-aș mai putea, Aceasta mi-ar fi primul gând. Aș da mulți bani să mă întorc, Măcar o zi-n copilărie, Să zburd, să cânt și să mă joc Iar grijile să nu mă știe. Dar timpult trece… NU așteaptă, Și de nimic nu ține seamă, Tu, din copil, acum ești MAMĂ, Eu, din copil, acum sunt TATĂ."

Ilustrare grafică: Silviu Andrei Drăgan (IX A)

Oameni și iubire, te uit, în jur… adânci sentimente, ce se nasc prea pur... mâini care se roagă, uitând de iubire, pricini de jale, în rime prea pline...

Mai frumoși ca primăvara Sunt, iubite, ochii tăi Și îi văd în toată seara După ce-i închid pe-ai mei. Iar lumina ce răsare Din privirea lor senină Îmi aduce alinare Și o liniște deplină... 39

Veți citi în această secțiune (cu supracoperta ilustrată de Silviu Andrei Drăgan –IX A): - Colțul PSI: Nevoia de confidenți de aceeași vârstă Cuget, deci exist: Chestiunea cu logica - Agenda sportivă: Meciurile elevi-profesori - Colțul dulce și pripit

Colțul Personal

De Constantin Florin Radu (XI G) Ilustrație: Silviu Andrei Drăgan (IX A)

Sincer Intim in punctul meu de vedere, confidenții de aceeași vârstă, în adolescență, se numesc prieteni. Ca adolescent, este foarte important să ai cel puțin un prieten căruia să i te destăinui și invers, dar este foarte important să ai și o oarecare liniște sufletească în privința faptului că ai cu cine socializa zi de zi, indiferent de subiectul pe care îți dorești să îl discuți. n primul rând, sunt de părere că necesitatea de a avea cel puțin un prieten în adolescență este foarte mare, deoarece îi poți expune acestuia o problemă, el ajutându-te cu un sfat sau cu o părere, astfel încât gravitatea oricărei situații ar putea scădea sau, cel puțin, te vei calma. Eu și cel mai bun prieten al meu ne spunem problemele unul altuia și simțim că este bine ceea ce facem, fiind automat mai înțelepți la ascultarea unei opinii sau la oferirea unui sfat. n al doilea rând, cred că este foarte bine ca, în cazul copiilor care nu au frați sau surori, să aibă măcar un prieten foarte apropiat, cu care să vorbească despre absolut orice. Este foarte important să ai cu cine comunica și cu cine ieși din propria ta persoană! În caz contrar, cu siguranță, simt eu, vor apărea negativismul și lipsa de încredere în sine. Mergând pe stradă, putem observa grupuri de tineri care, de cele mai multe ori, sunt chiar foarte buni prieteni și susțin că o prietenie bine clădită te poate face să privești multe lucruri din multe alte perspective. șadar, sunt de acord cu ideea că e necesar să avem cel puțin un confident de aceeași vârstă în adolescență, oameni în experiența cărora ne putem regăsi ușor, oameni cu care putem vorbi fără opreliști, tocmai pentru că simțim că suntem la fel. Contează atât de tare spiritul egalității de experiență! Pot spune că eu am doi astfel de prieteni de încredere, băieți buni și serioși, care nu și-ar permite să râdă pe seama mea sau să mă sfătuiască greșit și, cred eu, ne susținem unii pe alții. Un prieten te poate ajuta să nu devii antisocial și te poate face o persoană mult mai deschisă și mai bună la vârsta asta așa fragilă, a adolescenței. 41

De Ionuț Andrei Moise (XII E)

Problema pe care o propunem mai jos are o soluție atât de simplă, încât, la prima vedere, nici măcar nu e evidentă. Puteți să verificați felul în care ați răspuns pe coperta a treia a revistei. Totuși, dacă ați răspuns greșit, există o pedeapsă: o să vă rugăm să decupați și să afișați în mod vizibil, de preferință pe profilul Facebook sau whatsapp, pentru cel puțin 24 de ore, broscuța verde.

Într-o dimineață, foarte devreme, când încă dormi profund și liniștit, să zicem pe la ora șase, te trezești că îți sună un vechi prieten la ușă. Știm că nu se face așa ceva, că e nepoliticos, dar e prieten vechi și are o problemă. Este într-o grabă mare și are mare nevoie să îi faci o cafea, pentru că aragazul lui este defect și trebuie să ajungă urgent la serviciu. Întrebarea noastră este: ce deschizi tu prima dată, dimineața la șase, când sună prietenul la ușă?

Pentru rezolvarea corectă a testului, du-te la coperta a III -a revistei!

De Florin Nicolae (XI A)

Așa suna postarea pe facebook: MARE MECI MARE..... JOI, 3.11.2016 la ora 14 va avea loc meciul PROFESORI vs CLASA a 11 a A, organizat cu prilejul zilei Colegiului. Mult succes tuturor! Cum a fost? Citiți mai jos!

Meciul din acest an a fost oarecum diferit, deoarece scorul a fost unul extrem de strâns. E adevărat că și noi am mai crescut și, parcă, nu mai suntem chiar atât de ușor de bătut. Primul gol a fost marcat de elevi; aceștia deveniseră destul de încrezători și știau că, în acest an, va fi un meci cu totul diferit, dar, în scurt timp, domnii profesori au egalat. Ambele echipe erau destul de tensionate, domnii profesori încercau să înscrie prin degajarea portarului către Domnul director, iar elevii stăteau în apărare și încercau să înscrie prin contraatac. Elevii marchează din nou, în prima repriză, iar scorul devine 2-1 pentru colegii mei, destul de siguri că anul acesta noi vom câștiga. Totuși, prima repriză nu avea să se termine înainte ca domnii profesori să egaleze. În pauza dintre reprize, ambele echipe încercau să găsească soluții pentru a învinge. A doua repriză începu așadar de la scorul 2-2. Colegii mei au adoptat o tactică nouă: au început să joace mai agresiv, iar această tactică a schimbat scorul de pe tabelă destul de curând: elevii conduceau din nou, cu scorul de 3-2. Numai că, din păcate, au făcut o mare greșeală, deoarece l-au lăsat pe Domnul director liber - acesta primește o degajare din partea portarului și înscrie, iar scorul devine 3-3. Nu mai era mult pana ce a doua repriza să se termine. Nicio echipă nu știa ce să mai facă spre a mai înscrie un gol. Domnii profesori obțin, ca urmare a neatenției noastre, un penalti, ce a fost executat de Domnul director… era tensiune pe teren, deoarece acest gol putea decide cine va câștiga. Revăd faza ca pe un film: Domnul director se pregătește să bată; portarul elevilor era extrem de concentrat; directorul bate pe partea dreaptă și… este gol… scorul devine 4-3, pentru domnii profesori. La scurt timp, meciul se termină cu 43 victoria domnilor profesori…

Colțul dulce şi pripit

Trucuri: poți să folosești și pișcoturi simple. La decor, poți pune vișine sau cireșe confiate. Sau migdale. Sau nuci pralinate. Sau ce vrei tu. E cea mai bună cremă de ciocolată

Bineînțeles, Leo revine. Cum adică cine?! Leonard Lăzureanu (XI D), talentatul nostru coleg în ale bucătăriei, care, a spus, aspiră la un curs de chef. A promis cea mai apetisantă cremă de ciocolată și iată!

Pentru că este foarte gustoasă! Poți să o folosești drept cremă la diverse prăjituri sau, pur și simplu, să o așezi în cupă, cu câteva fructe sau nuci și frișcă și obții un desert pentru care toți prietenii care îți vin în vizită au să te felicite. Într-un bol, rupeți ciocolata bucățele, adăugați untul moale. Frișca o turnați într-o cratiță și puneti pe foc până începe să fiarbă. O turnati peste cicolată. Amestecați ușor cu lingura și o lăsați în pace 7-10 minute. După acest timp, luați un tel și începeți să amestecați cu mișcări circulare în cremă. Veți observa cum, pe parcurs, devine tot mai uniformă și mai densă. Cam așa ar trebui să fie gata de pus la rece. Trebuie să se răceasca bine câteva ore, sau chiar peste noapte, la frigider. Si asta-i crema gata de lucrat. De multe ori veți găsi rețete care recomandă s-o bateți bine cu mixerul, eu nu fac așa - o las mătăsoasă și mai densa. De obicei, după bătutul cu mixerul, crema devine mai deschisă la culoare și mai pufoasă. Aici am pus doar 500ml frișcă fierbinte+150g ciocolata amăruie (fără unt) - la fel amestecat, răcit. Poftă bună!

De prof.Valeria Roșca

1. Pământul este cea mai densă planeta din sistemul nostru solar. 2. De pe Pământ se vede numai o parte a Lunii. Asta pentru ca Luna se învârtește în jurul axei proprii în același timp în care seînvarteăte în jurul Pământului. Partea care nu se vede a fost lovită de un meteorit cu mult timp în urmă și a deplasat centrul Lunii, o emisferă devenind mai grea decat cealaltă. Pentru ca Pământul are o forța gravitaționaă de 6 ori mai mare decât a Lunii, întotdeauna spre Pământ va fi atrasa numai partea mai grea. 3. De pe Lună cerul se vede negru pentru că Luna nu are atmosferă care să împrăștie lumina. 4.Luna noastră se depărtează de Pământ cu 3 cm pe an. Gravitația Lunii este de 6 ori mai mică decât a Pământului. De exemplu dacă pe Pamant ai 42 de kg, pe Lună ai 7 kg. 5. Pe Marte se găsește cel mai înalt vulcan din sistemul nostru solar, de 3 ori mai înalt decât Everestul. La polii planetei Marte se găsește gheață. 6. Marte are o suprafața care seamănă cu un deșert pietros. Vulcani enormi și cratere vechi, ca și dune de nisip sunt formele de relief de pe Marte. 7. Pe Marte există un aliniament accidental de roci și alte formațiuni geologice care, privit dintr-un anumit unghi, se întamplă să arate ca un chip de om. 8. Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru. În ea ar încapea toate celelalte 8 planete. Suprafata lui poate fi acoperită de11 suprafețe ale Pământului sau ți-ar trebui 1.000 de planete Pămînt dacă vrei să-i umpli volumul. 9. Luminii de la Soare îi ia 8 minute până atinge Pământul; dacă Soarele s-ar stinge acum, în 8 minute am rămâne în întuneric 10. Lumina este cel mai rapid lucru din univers și călătoreste cu 300.000 de km pe secundă

Ilustrarea paginii: Silviu Andrei Drăgan (IX A)

Iată mai sus, în ilustrația colegului nostru boboc ce trebuie să deschizi înainte de toate… Nu cafeaua, nu aragazul, nici măcar ușa. Trebuie să deschizi ochii, spre a putea ajunge măcar la ușă, ca să deschizi prietenului care îți strică somnul. AI deschis cumva ușa? Sau cutia de cafea? Sau focul? Nu-i nimic! Broscuța te așteaptă cuminte, ca să o atașezi la profilul tău, la pagina 42… Coperta IV – Dreamcatcher de Georgiana Roman