„Arta ca mijloc de comunicare” – concurs naţional de artă plastică – organizat de
sub înaltul patronaj al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
2010
Concurs naţional de artă plastică, adresat tinerilor artişti cu vârsta de până la 35 ani, cu tema: realizarea unor lucrări de artă utilizând tehnicile picturii şi ale graficii având ca elemente de inspiraţie lucrarea lui Joan Miró, „Inundaţii II”, aflată în Muzeul Naţional Filatelic din Bucureşti şi crezul artistic al acestuia: „Sunt adversarul oricărei pregătiri intelectuale a proiectării moarte a tabloului. Artistul lucrează ca un poet: cuvântul are întâietate, ideea îi urmează”. Catalogul conţine imagini ale celor 40 de lucrări selectate pentru a participa la expoziţia organizată în galeriile Muzeului Naţional Filatelic, din Calea Victoriei nr. 12. Casa de Licitaţii Goldart a organizat licitarea celor 40 de lucrări selectate în faza finală a competiţiei. Întreaga sumă obţinută a făcut obiectul susţinerii programului de ajutorare a zonelor sinistrate în urma inundaţiilor din anul 2010. Destinaţia fondurilor strânse va fi identificată împreună cu UNICEF România.
Foto: Grafică: Tipar: 2
Gabriela BOTICI Lioara MAREŞ Fabrica de timbre
3
4
Edgar Degas afirma faptul că „Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă”. Prin lucrările prezentate în acest catalog, participanţii transmit emoţie, fantezie şi viziune, dovedind încă o dată că arta este un mijloc de comunicare. Prin intermediul competiţiei demarate de C.N. Poşta Română S.A., sub Înaltul Patronaj al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, am dorit să susţinem arta şi valorile culturale româneşti şi internaţionale, să promovăm tinerii artişti şi să le creăm, pe cât posibil, un cadru propice afirmării valorii lor. Ideea concursului „Arta ca mijloc de comunicare Pe urmele lui Joan Miro” a reprezentat o invitaţie adresată aspiranţilor, de a visa la culmile pe care le oferă exprimarea prin intermediul artei plastice, de a imagina şi de a zugrăvi o lume interioară, pornind de la lucrarea marelui artist spaniol, „Inundaţii II”. Catalogul de faţă întâmpină dorinţa tinerilor de a se exprima, de a-şi exterioriza sentimentele prin artă şi de a oferi lumii parte din personalitatea lor, fiind totodată, o recompensă a muncii şi a participării acestora în cadrul concursului organizat de C.N. Poşta Română S.A. Arta este, în cele din urmă, cea mai profundă expresie a creativităţii umane, prin care creatorul îşi dezvăluie sufletul şi adresează celor din jur o invitaţie către contemplare şi meditaţie, interiorizare şi exteriorizare. Artistul exteriorizează sentimente prin artă, iar noi interiorizăm mesajele transmise de acesta. Dumitru Daniel Neagoe, Preşedinte Director General C.N. Poşta Română S.A.
5
Prin acest catalog se celebrează talentul tinerilor artişti, reprezentând, în acelaşi timp, o recompensă a muncii lor, dar şi un imbold spre a persevera în actul creaţiei, pentru că perseverenţa este cea care atrage cu sine rezultatele dorite şi performanţa. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale răspunde întotdeauna prompt faţă de acţiunile care vizează susţinerea viitorului ţării, motiv pentru care ne bucurăm atunci când putem să contribuim la promovarea şi încurajarea fenomenului artistic, dar mai ales la promovarea şi încurajarea tinerilor creatori. Arta înglobează exerciţiul, percepţiile, imaginaţia şi intuiţia creatorului şi a criticului de artă, deopotrivă. Calitatea estetică este o valoare dependentă de percepţiile şi interiorizările fiecăruia dintre noi, suprapunându-se peste experienţa umană a diferiţilor indivizi, reprezentând, totodată, o formă de cunoaştere. Libertatea fiecărui artist de a-şi alege singur regulile, tiparele şi dimensiunea de lucru constituie esenţa artei şi a comunicării prin artă, dar trebuie, de asemenea, să facă dovada iscusinţei artistului de a transmite către lume, către ceilalţi. Valerian Vreme Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
6
Existenţa în Romania a unei lucrări de artă semnată Joan Miró înseamnă foarte mult pentru comunitate. Momentul donaţiei din anul 1970 a fost însă uitat şi numai realizarea Muzeului Naţional Filatelic în anul 2004 a făcut ca lucrarea „Inundaţii II” să fie descoperită şi afişată pe unul dintre pereţi. Nu cu mult timp în urmă, întâlnirea cu reprezentanţii Poştei Române şi ai Muzeului Naţional Filatelic, a prilejuit discutarea importanţei informării iubitorilor de artă asupra existenţei, poate a unicei lucrări de Miró aflată într-o instituţie publică din ţară. Un grup restrâns a iniţiat lansarea unui concept de comunicare în cadrul căruia proiectul Miró a prins contur. Concursul intitulat „Pe urmele lui Joan Miró”, destinat tinerilor studenţi, elevi şi absolvenţi din domeniul artelor, a făcut posibilă participarea unui număr de 107 lucrări primite din toate centrele artistice din România. Selecţia a numai patruzeci de lucrări realizate în tehnici diferite, de la ulei, tempera, acuarelă, guaşe, colaj, până la imprimate, a necesitat o riguroasă analiză a răspunsurilor date de participanţi şi o consemnare minuţioasă a încadrării în tematica anunţată. Spiritul artistic şi creativitatea au fost însă componentele determinante în alegerea lucrărilor premiate. Juriul apreciază calitatea plastică a tuturor lucrărilor primite, constată respectarea tematicii şi apropierea de spiritul creaţiei lui Joan Miró, precum şi de conceptul lucrării pe care acesta a donat-o în anii 70 statului român. 7
Compoziţiile diverse şi multitudinea tehnicilor şi a materialelor utilizate de participanţi, subliniază spiritul creator şi înţelegerea testamentului artistic al marelui om de cultură spaniol Joan Miró, sculptor, pictor şi ceramist, care, de-a lungul vieţii a fost influenţat de suprarealism neaderând vreodată la această grupare şi afirmând întotdeauna că teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertăţii artistice. Crezul artistic exprimat de Miró – „Sunt adversarul oricărei pregătiri intelectuale a proiectării moarte a tabloului. Artistul lucrează ca un poet: cuvântul are întâietate, ideea îi urmează”, urmat, iată, şi de participanţi, a oferit ocazia de a sublinia importanţa existenţei în România (la Muzeul Naţional Filatelic) a unei lucrări valoroase donată de un artist important, cotat la sume de milioane de euro, şi a existenţei unui poţential creativ de excepţie în România, care aşteaptă să fie apreciat şi susţinut. Un concurs având ca scop promovarea valorilor culturale în context internaţional şi susţinerea unei cauze nobile de ajutorare a copiilor care au suferit în urma inundaţiilor din 2010, prin donarea drepturilor de autor, nu poate decât să sublinieze, deopotrivă, calitatea artistică şi calitatea umană a participanţilor. Juriul competiţiei ARTA CA MIJLOC DE COMUNICARE - PE URMELE LUI JOAN MIRÓ, constată cu bucurie şi apreciază cu încredere oferta creativă şi îi felicită pe toţi participanţii. În ceea ce priveşte susţinerea primită până acum de la organizatori şi de la colaboratorii acestora, suntem convinşi că va beneficia de continuitate, iar interesul din partea publicului va creşte şi astfel de exemple vor deveni, nu cazuri izolate, ci atitudini constante. Preşedinte Prof. Univ. Dr. Alexandru Ghilduş 8
Fundaţia Löwendal premiază arta! În luna octombrie 2010, C.N. Poșta Română S.A. lansa concursul de artă plastică „Arta ca mijloc de comunicare – Pe urmele lui Joan Miró” ce își propunea realizarea unei lucrări, având ca bază de inspiraţie lucrarea „Inundaţii II”. Tabloul a fost donat statului român în anul 1970 de către Fundaţia Joan Miró în semn de solidaritate faţă de românii afectaţi de marile inundaţii din anii ‘70. Pe data de 24 noiembrie 2010 s-a desemnat câștigătorul concursului din multitudinea de lucrări prezente în concurs. Dificila sarcină a revenit juriului prezidat de Prof. Univ. Dr. Alexandru Ghilduș, Decan al Universităţii Naţionale de Arte București, alături de Petru Lucaci, Președintele Artiștilor Plastici din România, Eugen Alexandru Gustea, Șef Catedră Grafică, Universitatea Naţională de Arte București, Marius Fecioru, Secretar de Stat în Ministerul Comunicaţiilor și Societăţii Informaţionale, Camelia Enăchioiu, purtător de cuvânt al Ministerului Comunicaţiilor și Societăţii Informaţionale, Ariadna Avram, Președinte Fundaţia Löwendal, Nicoleta Micu, Șef Serviciu Relaţii Publice C.N. Poșta Română S.A. şi Gabriela Botici, Şef Serviciu Marketing Vânzări Centrul Regional Reţea Poştală Braşov. Impresionată de numărul mare de lucrări reușite, am luat hotărârea de a sponsoriza încă un premiu I. Astfel au fost doi câștigători, George Dragoș Serafim – student la Facultatea de arte Plastice din București și 9
Vadim Alexandru Bartoș – absolvent al Academiei de Arte din Cluj-Napoca. Premiul constă într-un sejur în Barcelona unde se află sediul Muzeului/Fundaţiei Juan Miro. Fundaţia Löwendal a suportat integral deplasarea în Spania a lui George Dragoș Serafim. Ca majoritatea artiștilor plastici care au devenit iluştri, George are o condiţie materială foarte modestă. Prin suportarea cheltuielilor acestui tânăr artist plastic, Fundaţia Löwendal își propune să ajute tinerele talente din domeniul artelor plastice, dramatice, cinematografice, în aprofundarea și continuarea studiilor de profil atât în ţară cât și în afara ei. Premiul sejurului în Spania a fost decernat lui George Dragoș Serafim de către dl. Dorin Dănilă, Director Fundaţia Löwendal. Ariadna Avram Preşedinte al Fundaţiei Löwendal
10
COMISIA DE JURIZARE Prof. Univ. Dr. Alexandru Ghilduş – Decanul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti Petru Lucaci – Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România Eugen Alexandru Gustea – Şef Catedră Grafică, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti Marius Fecioru – Secretar de Stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Camelia Enăchioiu – Purtător de Cuvânt al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Ariadna Avram – Preşedinte al Fundaţiei Löwendal şi Director al Muzeului Löwendal Nicoleta Micu – Şef Serviciu Relaţii Publice C.N. Poşta Română S.A. Gabriela Botici – Şef Serviciu Marketing-Vânzări, Centrul Regional Reţea Poştală Braşov
11
12
CELE
40
de lucrトビi participante la expoziナ」ie
13
14
15
Locul I mixt, 60 x 40 cm BartoĹ&#x; Vadim-Alexandru, 35 ani, Cluj-Napoca
16
Locul I acrilic pe carton, 60 x 40 cm Serafim George Dragoş, 20 ani, Argeş
17
18
Locul II colaj, 60 x 40 cm Pahonţu Radu, 25 ani, Braşov
19
20
Locul III tempera pe carton, 40 x 60 cm Chiroşcă Teodora, 21 ani, Bucureşti 21
Menţiune print, 60 x 40 cm Tăbăcaru Maria-Cătălina, 22 ani, Bucureşti
22
Menţiune colaj textil, 60 x 40 cm Popescu Maria Mihaela, 21 ani, Dâmboviţa
23
tuĹ&#x;, acrilic pe carton, 60 x 40 cm Apostol Andrei, 21 ani, BucureĹ&#x;ti
24
ulei pe carton, 60 x 40 cm Mocanu Adina Elena, 20 ani, Teleorman
25
ulei pe carton, 60 x 40 cm Taicuţu Diana Rozalia, 28 ani, Bucureşti
26
tempera pe carton, 60 x 40 cm Chiriac Monica, 23 ani, BucureĹ&#x;ti
27
tempera pe carton, 60 x 40 cm Dumitru Alin, 19 ani, Vrancea 28
acrilic pe pânză, 60 x 40 cm Vasilescu Cătălina, 23 ani, Bucureşti
29
tuş, tempera, acrilic pe carton, 40 x 60 cm Sahlean Alexandru, 22 ani, Bucureşti 30
pastel, tempera, ulei, 60 x 40 cm Munteanu Mihaela Emilia, 18 ani, Vrancea
31
acrilic, pastel, pe carton, 60 x 40 cm Gherghinoiu Georgeta, 20 ani, ArgeĹ&#x;
32
acrilic pe carton, 60 x 40 cm Bira Lia-Maria, 20 ani, Dolj
33
ulei pe carton, 60 x 40 cm Macovei Andreea-Maria, 24 ani, IaĹ&#x;i
34
tempera pe carton, 60 x 40 cm Mohonea Ana, 22 ani, BucureĹ&#x;ti
35
colaj, 40 x 60 cm Mohonea Ana, 22 ani, BucureĹ&#x;ti 36
ulei pe pânză, 60 x 40 cm Gramatic Marcela Irina, Iaşi
37
ulei pe carton, 60 x 40 cm Nestorescu Ioana, 32 ani, BucureĹ&#x;ti
38
tempera pe carton, 60 x 40 cm Florescu Cătălina Elena, 21 ani, Bucureşti
39
acrilic pe carton, 40 x 60 cm Rusu Alexandra Andreea, 26 ani, BucureĹ&#x;ti 40
print, 40 x 60 cm Tudoran EmiliaDaniela, 21 ani, Dolj 41
colaj, 40 x 60 cm Manea Clara, 19 ani, BucureĹ&#x;ti 42
ulei pe pânză, 60 x 40 cm Gherghel Mihaela, 22 ani, Neamţ
43
ulei pe carton, 60 x 40 cm Taicuナ」u Diana Rozalia, 28 ani, Buzトブ
44
print, 60 x 40 cm Ghenea Iulia, 21 ani, BucureĹ&#x;ti
45
print, 60 x 40 cm Gal Nicoleta, 25 ani, BucureĹ&#x;ti
46
ulei pe carton, 40 x 60 cm Mocanu Adina Elena, 20 ani, BucureĹ&#x;ti 47
tempera, 60 x 40 cm Rotaru-Marin Adriana, 22 ani, Bacトブ
48
ulei pe pânză, 60 x 40 cm Manu Cătălina, 20 ani, Bucureşti
49
ulei pe pânză, 40 x 60 cm Rizea Florentina, 26 ani, Bucureşti 50
ulei pe pânză, 40 x 60 cm Scoruş Ecaterina, 24 ani, Bucureşti 51
colaj, 40 x 60 cm Poştea Maria, 17 ani, Bucureşti 52
ulei pe pânză, 60 x 40 cm Ciornea Andreea, 17 ani, Bucureşti
53
ulei pe pânză, 60 x 40 cm Socaciu Ruxandra Eugenia, 32 ani, Argeş
54
ulei pe pânză, 60 x 40 cm Stamate Flavia, Galaţi
55
colaj, 60 x 40 cm Nedeloaia Silvia Florentina, 21 ani, Teleorman
56
ulei pe carton, 50 x 70 cm Portik Noemi, 17 ani, Harghita 57
REGULAMENT PREAMBUL În anul 1970, impresionat de evenimentele nefericite produse de inundaţii, artistul Joan Miró a donat statului român o lucrare inspirată de tragedie. Poşta Română a realizat o emisiune de timbre pe care a lansat-o pe piaţă, iar banii obţinuti au fost utilizaţi în campania de reabilitare a caselor afectate. În anul 2004, odată cu organizarea Muzeului Naţional Filatelic, aflat în incinta Muzeului Naţional de Istorie din Calea Victoriei nr. 12, a fost expusă în contextul muzeistic, alături de emisiuni filatelice româneşti şi obiecte care prezintă evoluţia Poştei şi a timbrului în România, şi lucrarea artistului Joan Miró. Singura lucrare de artă a lui Joan Miró care se află în România, intitulată „Inundaţii II”, este o compoziţie, care prin culorile utilizate amintind de cele ale steagului românesc, aduce speranţa unui deznodământ fericit în urma dezastrului. Organizatorii îşi propun derularea unui ciclu de competiţii artistice care să susţină arta şi valorile culturale româneşti şi internaţionale, în ideea unei mai bune cunoaşteri şi comunicări între oameni. Competiţia va avea ca finalitate licitarea de către Casa de Licitaţii GOLDART, în scop caritabil, a creaţiilor participanţilor, urmând ca sumele obţinute să fie donate UNICEF România pentru repararea şcolilor afectate de inundaţiile din 2010. TEMA Realizarea unor lucrări de artă utilizând tehnicile picturii şi ale graficii având ca elemente de inspiraţie lucrarea lui Joan Miró, „Inundaţii II”, aflată în Muzeul Naţional Filatelic din Bucureşti şi crezul artistic al acestuia: „Sunt adversarul oricărei pregătiri intelectuale a proiectării moarte a tabloului. Artistul lucrează ca un poet: cuvântul are întâietate, ideea îi urmează”. ORGANIZATORI C.N. Poşta Română S.A., Romfilatelia, Muzeul Naţional Filatelic, Casa de Licitaţii Goldart, cu sprijinul Societăţii Designerilor Profesionişti din România, al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Universităţtii Naţionale de Arte Bucureşti. 59
PARTICIPANŢI Concursul se adresează tinerilor creatori cu vârsta de până la 35 ani: - artişti plastici, absolvenţi cu studii superioare - studenţi ai învăţământului de specialitate (nivel licenţă şi masterat) - elevi ai liceelor de specialitate din clasele a XI-a şi a XII-a CONDIŢII DE PARTICIPARE a. Execuţia lucrărilor Lucrările se vor executa respectând următoarele elemente: - Dimensiuni: 40x60 cm (60x40 cm) - Suport: pânză, hârtie sau carton - Tehnica: la alegere (ulei, acryl, acuarelă, guaşe, tempera, creion, colaj, gravură ş.a.). Lucrarile realizate pe suport de hârtie vor fi caşerate pe suport rigid pentru a nu suferi deteriorări. b. Anonimatul Lucrările participante la concurs nu vor purta semnătură şi niciun alt indiciu care ar putea divulga numele autorului, în caz contrar vor fi eliminate din competiţie. Pe verso-ul fiecărei lucrări se va înscrie codul personal de participare la competiţie, format din cinci cifre. Un plic format A5, care va conţine în interior o foaie de hârtie A4 cu datele personale ale participantului la competiţie (Nume, Prenume, Vârstă, Nivelul de studii, Instituţia de învăţământ, Adresa, Telefon de contact, E-mail, Codul personal de participare), va purta pe exterior codul personal de participare, acelaşi înscris pe foaia din interior şi pe lucrarea din competiţie. În acelaşi plic se introduce şi declaraţia sub semnătură proprie, pe baza căreia participanţii la competiţie îşi vor prezenta acceptul de a ceda drepturile de autor C.N. Poşta Română S.A., în condiţiile în care lucrările sunt licitate în scop caritabil. Plicul va fi deschis de Comisia de Jurizare la finalizarea lucrărilor, în prezenţa membrilor juriului. c. Ambalarea lucrărilor Lucrările vor fi atent ambalate pentru a nu suferi deteriorări la transport. d. Expedierea lucrărilor Lucrările vor fi trimise prin serviciul coletărie al C.N. Poşta Română S.A., sau predate la sediul acesteia, personal sau prin curier. Adresa de expediere este: Compania Naţională Poşta Română, B-dul Dacia nr. 140, sector 2, cod 020065, Bucureşti. 60
e. Primirea lucrărilor Lucrările vor fi recepţionate de secretariatul Concursului şi prezentate juriului la data stabilită prin prezentul regulament pe baza unui proces verbal. f. Termenul de predare / primire Lucrările predate personal sau prin curier la adresa concursului vor fi primite până în ziua de vineri, 19 noiembrie 2010, ora 12.00. Lucrările transmise prin intermediul Poştei vor fi considerate eligibile în măsura în care data de expediere se încadrează în prevederile prezentului regulament (vineri, 19 noiembrie 2010, ora 12.00) şi recepţia se face până la data de marţi, 23 noiembrie, ora 12.00. JURIZAREA Jurizarea lucrărilor are loc în data de miercuri, 24 noiembrie 2010, rezultatele concursului urmând a fi făcute publice în data de 25 noiembrie prin mijloace de comunicare. MEMBRII JURIULUI Jurizarea se efectuează de un juriu constituit din nume consacrate din lumea artistică, reprezentanţii C.N. Poşta Română S.A., reprezentanţi ai companiilor private partenere. PREMII Premiul I: Lucrarea declarată câştigătoare va face, în cursul anului 2011, obiectul unei transpuneri pe un plic filatelic - Un sejur la sediul Muzeului Joan Miró – Barcelona - Medalie aurită Premiul II: Un sejur în spaţiile de cazare ale C.N. Poşta Română S.A. – Gârda de Sus, judeţul Alba, în perioada 07-13 decembrie 2010 - 2.000 lei - Medalie argintată. Premiul III: Un clasor filatelic oferit de Romfilatelia – premiu echivalent a 4.000 lei - Medalie bronzuită. 61
ORGANIZAREA EXPOZIŢIEI Cele 40 de lucrări selectate de juriul competiţiei vor face obiectul expoziţiei care se organizează în galeriile Muzeului Naţional Filatelic, din Calea Victoriei nr. 12. Vernisajul are loc în ziua de luni, 29 noiembrie, ora 18.00 LICITAŢIA ÎN SCOP CARITABIL Casa de Licitaţii Goldart organizează licitarea celor 40 de lucrări selectate în faza finală a competiţiei. Întreaga sumă obţinută va face obiectul susţinerii programului de ajutorare a zonelor sinistrate în urma inundaţiilor din anul 2010. Destinaţia fondurilor ce vor fi strânse va fi identificată împreună cu UNICEF România. Licitaţia are loc în ziua de 29 noimebrie, ora 19.30, după vernisajul expoziţiei. Participanţii la licitaţie vor primi câte un catalog care va cuprinde semnăturile membrilor juriului.
62
VERNISAJ
63
64
Muzeul Joan Miró - Barcelona
Bartoş Vadim Alexandru şi Serafim George Dragoş – câştigătorii locului I la Concursul naţional de artă plastică „Pe urmele lui Joan Miró”, alături de Mioara Pribescu - Director Executiv CNPR, Aurica Popa - Director Ececutiv CNPR, Nicoleta Micu - Şef Serviciu Relaţii Publice CNPR
65
66