Ziua Mondiala a Mediului by Compania Nationala Posta Romana SA

Catalog editat de Compania Naţională Poşta Română S.A. prin Serviciul Relaţii Publice, Muzeul Naţional Filatelic şi Grădina Zoologică Bucureşti Coordonatori proiect: Nicoleta Micu - Şef Serviciu Relaţii Publice C.N.P.R. Ancuţa Elena Oprea - Director Grădina Zoologică Bucureşti Iolanda Tabără - Muzeul Naţional Filatelic Coordonator expoziţie: Cristian Scăiceanu - Director adjunct Muzeul Naţional Filatelic Curatori expoziţie: Sorian Uyy, Lucia Şopeanu, Cristina Gruescu Foto: www.digitalzoo.kappa.ro Grafică: Lioara Mareş Tipar: Fabrica de timbre Bucureşti

Expoziţia filatelică, dedicată Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor, îmi oferă prilejul să retrăiesc clipele copilăriei şi să îmi aduc aminte cu plăcere de colecţiile mele de timbre, de schimburile filatelice pe care le realizam cu colegii de clasă, de temele predilecte care erau, bineînţeles, animalele şi natura înconjurătoare, precum şi de economiile pe care le făceam pentru putea a cumpăra încă un plic cu timbre. Pe lângă caracterul lor strict de folosinţă în trimiterile poştale, timbrele filatelice ocupă un loc important în cultura şi educaţia fiecărei naţiuni, contribuind de generaţii şi generaţii la îmbogăţirea patrimoniului naţional, devenind, practic, un bun al întregului popor. În ţara noastră, primul timbru apărut a fost CAP DE BOUR, în anul 1858, „ştanţat” la Iaşi la tipografia Atelia Timbrului în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride. Artizanii de la acea vreme au copiat un model de timbru austriac folosindu-se matriţe de oţel pentru tipărirea lui. La acea vreme, acest timbru a fost un „fapt jignitor” faţă de turci care nu permiteau nici un fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Trebuie amintit faptul că în partea de sud-est a Europei, de exmplu în Grecia, primele mărci poştale au apărut în anul 1861, în Turcia în 1863, în Serbia în 1866, iar în Bulgaria în 1879. După cum se vede, ţara noastră s-a înscris de timpuriu în concertul naţiunilor care au promovat circulaţia plăţii în avans pentru un serviciu poştal, precum şi dezvoltarea unui servciu modern şi rapid. Această expoziţie îmi conferă fericita ocazie de a recomanda tuturor copiilor şi tinerilor, ca pe lângă pasiunea pentru computer, pentru fotbal sau pentru alte sporturi, să colecţioneze timbre filatelice pentru că ele vor fi la modă mereu, pentru că şi în filatelie se poate vorbi despre modă şi tendinţe. Mulţi filatelişti români se pot mândri, astăzi, cu colecţii foarte valoroase expuse în cele mai luxoase saloane, la fel de căutate precum cele ale renumitelor case de modă. Îmi doresc ca evenimentul de astăzi, celebrat şi prin apariţia acestui frumos şi elegant catalog, să constituie un nou imbold pentru noi toţi să iubim şi să protejăm animalele. Să protejăm şi să respectăm natura pentru că respectând natura ne respectăm pe noi înşine. Valerian VREME Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

Dincolo de semnificaţia de taxă pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, timbrul este un mijloc de promovare a unui anumit subiect, dar şi o piesă de colecţie, un purtător de imagine pentru ţara noastră, care contribuie la păstrarea valorilor şi a specificului culturii autohtone. Cu ani în urmă, colecţionarea şi schimbul de timbre era una dintre cele mai răspândite pasiuni ale copiilor. Şi astăzi, Poşta Română continuă să fie alături de copii, sprijinind acţiunile de popularizare a mărcilor filatelice, de această dată, în contextul protecţiei animalelor şi al conservării mediului înconjurător. Prin astfel de manifestări, ne dorim să fim tot mai prezenţi în viaţa românilor, să stârnim interes şi să promovăm filatelia în rândul tinerilor, aducându-i cât mai aproape de tradiţia şi de istoria Poştei Române. La fel cum un timbru duce informaţia în orice colţ al lumii, îmi doresc ca şi acest eveniment, concretizat prin catalogul de faţă, să aducă tot mai mulţi tineri aproape de fenomenul filatelic şi, în acelaşi timp, să sporească gradul de conştientizare asupra importanţei ocrotirii mediului înconjurător. Dumitru Daniel NEAGOE Director General al Companiei Naţionale Poşta Română S.A.

Stimate cititor, Din momentul naşterii noastre începem să învăţăm, şi continuăm până la moarte. Această foame de informaţie, această nevoie de a asimila şi de a utiliza informaţia ne-a făcut specia dominantă pe pământ. Pe lângă nevoia de a învăţa, simţim în permanenţă şi nevoia de a transmite informaţia, pentru ca noile generaţii să nu fie nevoite să depună eforturi pentru a descoperi din nou aceleaşi lucruri, ci să fie în măsură să extindă şi mai mult frontierele cunoaşterii. Azi, în epoca internetului, ne-a devenit extrem de uşor să regăsim aproape orice informaţie dorim. Dar în urmă cu doar câteva decenii, cel care dorea să înveţe era limitat la cărţi, ori biblioteci existau doar în oraşe, ceea ce făcea ca mulţi oameni să fie privaţi de informaţie. Aici a intervenit o invenţie ce datează de pe la mijlocul secolului XIX: timbrul poştal. În epoca scrisorii, timbrul poştal - la început doar un mijloc de a semnala plata contravalorii serviciilor poştale - a devenit un important purtător de informaţie. Primind o scrisoare, destinatarul şi familia acestuia nu primeau doar veştile - bune sau rele - conţinute de hârtia misivei, ci şi informaţii despre oameni, animale, plante, evenimente, într-un cuvânt primeau o mică bucată din tezaurul informaţional al omenirii. Organizând acest eveniment, Poşta Română, Grădina Zoologică Băneasa şi Comisariatul Regional Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu vor să continue această tradiţie veche de când specia umană. Dorinţa noastră este de a împărtăşi cât mai multă informaţie despre natură, despre animale şi despre pericolele ce le ameninţă, ca şi despre mijloacele prin care fiecare dintre noi poate face ceva, un gest cât de mic, pentru a le proteja, astfel încât şi descendenţii noştri să se bucure de existenţa lor. LOVÁSZ A. Miklós comisar regional, Comisariatul Regional Bucureşti, Garda Naţională de Mediu

Devenit un eveniment de tradiţie, Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor este sărbătorită în acest an, aducând vizitatorilor şi iubitorilor de animale câteva surprize în premieră. Obiectivele de mediu au ca scop conservarea biodiversităţii, ca interes major pentru conservarea mediului natural la nivel global. Scopul existenţei grădinilor zoologice la nivel mondial este acela de a proteja activ fauna şi flora sălbatică, dar mai ales de a proteja specii pe cale de dispariţie şi de a realiza cercetări pentru a spori cunoştinţele în domeniu şi beneficiile de conservare a speciilor de animale. Alături de aceste demersuri, Zoo Bucureşti are ca rol şi obiectiv principal furnizarea informaţiilor asupra vieţii sălbatice, creşterea gradului de conştientizare publică în domeniul protecţiei mediului şi al conservării naturii. Poate cea mai importantă şi mai interesantă activitate pe care Zoo Bucureşti o desfăşoară şi pe care o sărbătorim împreună cu ocazia Zilei Internaţionale a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor este protecţia speciilor rare şi pe cale de dispariţie prin prezentarea animalelor pe cât posibil în condiţii similare habitatelor lor naturale către publicul larg. În acest an, Poşta Română a venit în sprijinul demersurilor noastre de informare publică cu privire la importanţa conservării biodiversităţii şi protecţiei mediului înconjurător. Catalogul realizat cu ocazia acestui eveniment transmite mesajul Zoo Bucureşti dincolo de graniţele fizice ale acesteia, către toţi iubitorii de animale. Ne dorim ca acest eveniment, realizat împreună cu Poşta Română, să crească gradul de conştientizare asupra mediului înconjurător şi mai ales asupra importanţei conservării biodiversităţii, o premisă indispensabilă unui mediu sănătos. Ancuţa Elena OPREA Director Administraţia Grădina Zoologică Bucureşti

)

Acvila Imperiala

Aquila heliaca

Clasa: Aves Ordin: Falconiformes Familie: Accipitridae Gen: Aquila Specie: Aquila heliaca Răspândire: Europa de est şi mare parte din Asia. Există mici populaţii izolate în Alpii austrieci şi italieni, de asemenea în Cipru. La noi a fost observată în Dobrogea (pădurea Babadag) şi în estul Transilvaniei. Habitat: dealuri şi câmpii cu pâlcuri de copaci şi păduri mici, păduri de luncă, terenuri deschise, zone agricole. Lungimea corpului: 80 cm. Anvergura aripilor: 2 m. Greutatea: masculul 2,5 kg, femela 4,5 kg. Ponta: 2-3 ouă. Incubaţia: 43 de zile. Hrană: pasăre răpitoare, vânează rozătoare, vulpi, iepuri şi diverse păsări. Protecţia speciei: specie vulnerabilă; în România specia este protejată prin lege. Maturitatea sexuală: 4 ani.

Perechile sunt monogame şi în fiecare an se întorc la cuibul vechi. Acesta este aşezat în vârful unui arbore, foarte vizibil. Foloseşte ca bază ramurile groase ale arborelui, acoperind găurile cu iarbă şi fulgi din propriul corp. Dintre pui doar cel mai puternic va ajunge să părăsească cuibul, ceilalţi murind înainte. În imperiul Austro-Ungar a fost emblema Casei Regale de Habsburg.

Calul Equus caballus

Clasa: Mamifere Ordin: Perissodactyla Familia: Equidae Gen: Equus Specie: E. Caballus Răspândire: populaţia sălbatică se găsea în stepele din Polonia până în Mongolia. Acum, domesticit, calul se găseşte în toată lumea. Greutate: variază între 300 şi 1000 kg. Gestaţie: 11 luni. Iapa naşte un mânz cu păr lânos şi încâlcit. În 15-25 de minute de la naştere mânzul este capabil să-şi urmeze mama. Masculul se numeşte armăsar. Hrană: În habitatul natural se hrănesc cu iarbă, dar cei domesticiţi se hrănesc şi cu fân, grâne, morcovi, sfeclă. Caii au un sistem social de tip harem format dintr-un mascul dominant şi femelele cu urmaşii lor. Habitat: păşuni. Prădători: puma, ursul negru, omul. Maturitatea sexuală: 2,5 ani. Dimensiuni: mărimea corpului variază în funcţie de rasă, între 142-183 cm înălţime.

Omul a obţinut mai multe rase (peste 300) prin selecţie şi încrucişare, care se deosebesc între ele prin talie, greutate, culoarea părului. Exemple de rase: pur sânge, pur sânge englezesc, hipitanul, trăpaşul. Caii sunt folosiţi pentru călărie şi dresaj, dar şi pentru tracţiune grea. Biologie: Părţile corpului sunt bine proporţionate. Coada şi coama sunt formate din peri lungi. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, subţiri, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptaţi oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafaţa incisivilor apar ornamentaţii, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini şi premolari se află bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalţ.

)

Capra Neagra

Rupicapra rupicapra

Clasă: Mamifere Ordin: Artiodactyla Familie: Bovidae Gen: Rupicapra Specie: R. rupicapra Răspândire: munţii Alpi, regiunea Savoia (Italia, Elveţia) până în sudul Franţei, Pirinei, Dalmaţia, Grecia, iar spre nord până în Anatolia, munţii Caucaz, munţii Carpaţi (România), Steiermark (Austria), Tatra Mare (Slovacia), Schwarzwald (Germania). Habitat: regiuni înalte stâncoase. Lungimea corpului: 110 - 130 cm. Lungimea cozii: maximum 8 cm. Greutatea: 30 - 50 kg. Nr. pui: 1 - 2. Gestaţie: 6 luni. Maturitate sexuală: 3 ani. Hrană: măceşe, muguri, vlăstari de foioase sau conifere, frunze, lucernă. Iarna consumă muşchi sau licheni. Caprele negre pot consuma o multitudine de plante care sunt otrăvitoare pentru om, cum ar fi tisa, degeţelul roşu şi mătrăguna, dar evită urzicile şi feriga. Prădători: râsul, lupul, ursul, vulturul, omul prin vânătoare. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN.

Are picioare musculoase cu copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele sexe cu două coarne inelate şi încovoiate spre înapoi. În spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în perioada de împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. Copitele sunt perfect adaptate la viaţa în mediul alpin. Sunt mari, având rolul de a evita scufundarea în stratul gros de zăpadă din timpul iernii. Marginile copitelor, ascuţite şi tari, îi permit o bună ancorare pe pământ, iar la interior sunt foarte aderente, permiţându-i astfel să alerge în jos chiar şi în zonele cele mai stâncoase. Astfel, chiar şi pe stâncile abrupte, capra neagră poate alerga cu o viteză de 50 km/oră. Blana de vară a caprei negre, scurtă şi moale, este aproape în totalitate de culoare maro-roşcat, în timp ce iarna, ea devine maro-ciocolatie şi este formată din fire de păr de protecţie, groase şi lungi de 10-20 cm, care acoperă un strat profund de puf dens. În România, capra neagră se deosebeşte de celelalte capre negre din regiunile Europei prin talia sa mai dezvoltată (aprox. 60 kg). Este întâlnită în cei 7 masivi muntoşi din Carpaţi: Rodnei, Ceahlău, Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraş şi Retezat.

Cerbul European Cervus elaphus

Clasă: Mamifere Ordin: Artiodactyla Familie: Cervidae Gen şi specie: Cervus elaphus Răspândire: Europa, zona caucaziană, centrul Asiei, vestul şi nordul Chinei, regiunea râului Ussuri. Există şi în Corsica şi Sardinia. Răspândirea în România: în arcul Munţilor Carpaţi, din Maramureş până în munţii Banatului şi ai Olteniei. Habitat: preferă poienile pădurilor de foioase, dar intră şi în pădurile de conifere, iar uneori chiar depăşeşte limita pădurilor de brad. Lungimea corpului: 170 - 260 cm. Lungimea cozii: 12 - 15 cm. Greutate: 100 - 340 kg (254 kg masculul / 150 kg femela). Maturitatea sexuală: 1 – 3 ani. Perioada de împerechere: începe de la jumătatea lunii septembrie. Durata gestaţiei: 225 – 245 zile. Numărul puilor la o naştere: femela naşte un viţel în lunile mai-iunie. Greutatea la naştere: 13 - 18 kg. Hrană: iarbă, frunze, lujeri, ciuperci, ghindă. Prădători: la noi este lupul. Protecţia speciei: nu are statut special. La noi specia este ocrotită prin lege.

Masculul se numeşte cerb, iar femela se numeşte ciută de cerb. În primele luni de viaţă, puiul prezintă pete deschise pe corp. Acesta este un mijoc de apărare contra duşmanilor, ele căutând să imite razele solare ce pătrund prin frunzişul arborilor. Coarnele sunt purtate numai de mascul. Cad în fiecare an prin februarie-martie şi până în august cresc altele noi, în primii ani cu câte un ram în plus, ajungând la 1,3 m lungime. Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun şi văzul suficient de bun. Cerbul comun este cel mai impunător reprezentant al faunei carpatice, având un trup puternic şi zvelt, masiv şi elegant. Este cunoscut sub denumirea de cerb roşu central european sau cerb carpatin, iar în literatura de specialitate apare sub numele de Cervus elaphus carpathicus.

Cocosul de Munte , Tetrao urogallus

Clasa: Păsări Ordin: Galliformes Familie: Phasianidae Gen: Tetrao Specie: T. Urogallus Răspândire: Europa Centrală unde poate fi întâlnit numai în regiunile de munte împădurite, puţin circulate. Ţările unde poate fi întâlnit cocoşul de munte sunt: Austria, Germania, România. În Scoţia şi Siberia cocoşul de munte stă pe lista animalelor periclitate de dispariţie, fiind interzisă vânarea lui. Habitat: luminişurile pădurilor de foioase sau de conifere cu vegetaţie abundentă. Ponta: 5-12 ouă albe punctate cu brun, depuse în cuib timp de 10 zile. La cocoşi există un dimorfism sexual accentuat. Incubaţia: 26-28 de zile. Timp de 14 zile puii sunt dependenţi de femelă, care îi hrăneşte şi îi apără de frig. Perioada de împerechere: martie începutul lunii iunie. Hrana: diferite părţi vegetale, seminţe fructe, insecte şi larvele lor. Prădători: omul în principal, râşii, jderii, vulpile, mistreţii, câinii de la stâne, care distrug cuiburile. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie ameninţată.

Masculul este mai mare atingând o greutate de 4-5 kg, anvergura aripilor măsoară 1,2 m, iar lungimea corpului de 74-115 cm. Penajul este pe spate, cap şi aripi de un brun închis, iar pieptul are o culoare verde cu luciri metalice. Femela este mult mai mică, cântărind numai 2,5 kg, are lungimea corpului de 56-64 cm, anvergura aripilor măsoară 70 cm. Culoarea penajului pe partea superioară a corpului este pestriţă brună cu dungi argintii, iar partea inferioară a corpului alb gălbui. La ambele sexe cresc iarna pene pe picioare, iar lateral picioarele sunt prevăzute cu pinteni cornoşi. Sub ochi păsările au o parte a pielii neacoperită de pene de culoare roşie. Puii au deja timpuriu culoarea femelei adulte cu o pată neagră specifică pe cap. Mai târziu, prin luna august, în funcţie de sex începe să se schimbe culoarea penajului. Masculul atrage atenţia femelei prin dansul caracteristic împerecherii, emiterea unor sunete specifice, umflarea penajului cu deschiderea penelor cozii în formă de evantai. În perioada împerecherii masculii sunt agresivi, putând ataca şi omul. Cocoşul de munte nu este sociabil, trăind în apropierea găinilor numai în perioada de împerechere, fiind o pasăre poligamă. De creşterea puilor se ocupă numai femela. În rest cocoşul trăieşte singuratic. În timpul iernii sunt mai mult prin copaci, iar vara preferă zonele umede, cu muşchi, cu izvoare, desişurile şi pantele însorite.

Dropia Otis tarda

Clasa: Păsări Ordin: Gruiformes Familie: Otididae Gen: Otis Specie: O. tarda Răspândire: în sud-estul Europei şi în zonele cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al oraşului Salonta, judeţul Bihor, respectiv al comunei Beba Veche, judeţul Timiş. Aceste populaţii sunt comune cu cele de la Kis-Sárrét, Parcul Naţional KörösMaros, Ungaria, respectiv Mokrin, Voivodina, Serbia. Habitat: câmpiile din zonele temperatcontinentale ale Eurasiei, stepele, silvostepele şi zonele cultivate cu cereale şi leguminoase. Lungimea corpului: masculul 110 cm. Anvergura aripilor: masculul 2 m. Greutate: femela 3,5 - 5 kg, masculul 10 - 16 kg. Perioada de împerechere: aprilie. Ponta: 2 - 3 ouă. Imediat după eclozare puii îşi însoţesc mama care va avea grijă de ei timp de un an. Incubaţia: 23 - 28 de zile. Maturitatea sexuală: 5 ani - masculul. Hrană: părţile verzi ale plantelor (preferă mazărea şi fasolea verde), insecte, râme, melci, mici vertebrate.

Prădători: Principalii prădători ai ouălor şi puilor de dropii sunt corvidele, vulpile, bursucii, aricii, lupii şi mai multe specii de păsări de pradă. Adulţii, datorită taliei şi greutăţii, aproape nu au duşmani naturali, rareori câte o acvilă de munte se încumetă să atace un dropioi. Protecţia speciei: specia este protejată de lege în toate ţările unde este întâlnită. Apare pe Lista Roşie IUCN ca specie vulnerabilă. Se observă un dimorfism sexual accentuat, masculul este mult mai mare decât femela, coloritul penajului cuprinde nuanţe de arămiu, negru şi roşcat, fiind aproximativ asemănător la ambele sexe, doar că masculii au un penaj mai „luminos”, cu o proporţie mai mare de pene albe. Masculii au aşa-zisele „mustăţi” lungi, care cresc de o parte şi de alta a bazei ciocului. Acestea sunt pene modificate şi au rol preponderent în comunicarea vizuală între rivali. În medie, au o lungime cuprinsă între 9-11 cm. Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre din Europa. Este pasărea cea mai grea care se poate înălţa în zbor. Este o pasăre tăcută, dar în perioada de cuibărire scoate un ţipăt ca un lătrat. Dropiile îşi depun ouăle într-o simplă adâncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetaţie erbacee bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole.

Flamingo Phoenicopterus ruber

Clasă: Aves Ordin: Phoenicopteriformes Familie: Phoenicopteridae Gen şi specie: Phoenicopterus ruber Răspândire: Europa de Sud, Asia Mică şi interioară, insulele Caraibe şi Galapagos, zona nordică şi sudică a Americii de Sud, Africa. Habitat: pentru cuibărit şi procurarea hranei are nevoie de lagune şi lacuri cu apă puţin adâncă. Iarna, coloniile de flamingo aflate mai la nord, ale căror locuri de cuibărit se află în Asia, migrează spre sud, pe ţărmul Iranului şi Indiei. Majoritatea îşi petrec însă iarna pe teritoriile de cuibărit şi doar în cazul unor condiţii aspre de climă migrează. Înălţime: 125 - 145 cm. Anvergura aripilor: 140 - 165 cm. Greutate: 3 kg. Perioada de împerechere: din aprilie până în august. Cuibul: are formă conică, construit din noroi, din mâl. Incubaţia: 28 - 31 zile. Ponta: 1 ou clocit pe rând de către ambii părinţi. Hrană: nevertebrate mici, insecte, raci, moluşte şi viermi. Filtrează hrana din apă asemănător balenelor cu fanoane.

Protecţia speciei: este ameninţată în primul rând de degradarea şi distrugerea habitatelor, mai ales datorită avioanelor care zboară la joasă înălţime. În privinţa numărului de exemplare însă, majoritatea coloniilor de flamingo sunt stabile, deşi nu cuibăresc în fiecare an în acelaşi loc. Cuibăresc în colonii compuse adesea din mai multe mii de exemplare. Femelele încep să depună ouă cam în acelaşi timp. Puiul este hrănit cu o secreţie a esofagului, aşa numitul „lapte de guşă”. Culoarea corpului este dată de pigmenţi carotenoizi, care nu pot fi sintetizaţi de organismul păsării, ci provin din hrană, sunt transportaţi de sânge şi depozitaţi în diferite părţi ale corpului.

Foca Phoca vitulina

Clasa: Mamifere Ordin: Carnivora Familie: Phocidae Gen: Phoca Specie: P. Vitulina Răspândire: emisfera de nord în apele mărilor şi oceanelor Atlantic şi Pacific. Habitat: regiunile de coastă cu plaje de nisip sau cu stânci. Lungimea corpului: 1,4 - 1,9 m. Greutatea: 55 - 170 kg. Perioada de împerechere: diferă în funcţie de subspecie, dar în general este primăvara. Nr. pui: 1. Perioada de gestaţie: 9 - 11 luni. Greutatea la naştere: 10 kg. Maturitatea sexuală: femela 2-6 ani, masculul 3-7 ani. Hrană: Dieta variază în funcţie de sezon şi de regiune. Hrana lor este formată din crustacee, moluşte, calmar şi o varietate de peşte. Nu mestecă hrana, rup în bucăţi sau înghit în întregime. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN cu risc scăzut de dispariţie.

Este un mamifer marin, bun înotător, putând rămâne sub apă timp de 30 de minute, ajungând la adâncimi de până la 100 de m. În mod normal rămân însă circa 3 minute sub apă, timp în care vânează. În apă vânează fiecare separat. Pe uscat trăiesc în colonii mici. În general sunt animale agresive, având loc frecvent lupte sângeroase între masculi. Împerecherea are loc în apă, mai mulţi masculi urmărind o femelă, care se apără la început prin muşcături. După împerechere partenerii se despart.

Gasca cu gat rosu , Branta ruficollis Clasa: Păsări Ordin: Anseriformes Familie: Anatidae Gen: Branta Specie: B. ruficollis Răspândire: Îşi petrec perioada de înmulţire în regiunile arctice, în tundra Siberiană, de la râul Ob în est, până în jurul peninsulei Taimir. Se stabilesc, cu precădere, lângă cuiburi de păsări de pradă mari (ca vulturul pelegrin), protejându-se astfel de prădători ca vulpea arctică. În România apare doar la sfârşitul lunii octombire şi poate fi observată până în luna martie. Lungimea corpului: 54 - 60 cm. Ponta: 3 - 7 ouă. Incubaţia: 23 - 25 de zile. Puii zboară după 5 - 6 săptămâni. Hrană: iarbă, frunze, orz, porumb, grâu. Protecţia speciei: a fost inclusă în Lista Roşie a IUCN, fiind declarată specie periclitată. În vederea găsirii unor soluţii viabile la această problemă de conser vare, a fost înfiinţat un grup internaţional de lucru pentru gâsca cu gât roşu (RBGIWG – Red-breasted International Working Group). Scopul principal al acestui grup este de a coordona implementarea unui plan internaţional de acţiune şi de a monitoriza populaţia mondială prin sincronizarea numărătorilor anuale care se realizează în Azerbaijan, Kazahstan, Rusia, Ucraina, România şi Bulgaria.

Gâsca cu gâtul roşu, cea mai mică şi compactă dintre gâşte, reprezintă una dintre cele mai rare specii de gâşte sălbatice din lume, fiind dependentă de zonele umede şi agricole. Are penajul cu cel mai frumos colorit întâlnit în rândul exemplarelor din familia ei. Obrajii, gâtul şi partea anterioară a pieptului sunt cărămiziu-aprins. În rest, penajul este întunecat, tivit cu dungi sinuoase, albe. Ciocul cenuşiu este mult mai mic în comparaţie cu al altor specii de gâşte. Picioarele sunt tot de culoare cenuşie, iar coada este neagră.

)

Iepurele de Vizuina Oryctolagus cuniculus

Clasa: Mamifere Ordin: Lagomorpha Familia: Leporidae Gen: Oryctolagus Specie: O. cuniculus Răspândire: S-V Europei, N-V Africii. În România a fost introdus la începutul secolului XX. Lungimea corpului: 38 - 42 cm. Greutate: 1,2 - 2 kg. Maturitate sexuală: 8 luni. Gestaţie: 30 de zile. Nr. pui: 5 - 6 de 4 - 6 ori pe an. Puii devin independenţi după 3 - 4 săptămâni. Hrană: frunze, zarzavaturi, lăstari. Iarna roade coaja pomilor tineri. Prădători: vulpea, dihorul, vulturul, uliul, bufniţa. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN cu risc scăzut de dispariţie.

Picioarele dinainte sunt puternice şi conformate pentru săpatul galeriilor, picioarele dinapoi fiind însă mai scurte decât la iepurele comun. Trăieşte în galerii şi preferă soluri uşoare, nisipoase, pentru a săpa cu mai multă uşurinţă. Îşi face galeria şi vizuina în pantă. Evită zonele cu ierni aspre şi sol compact. Trăieşte în colonii de mai multe familii, în galerii, fără a se incomoda reciproc. Nu se depărtează prea mult de galeria de adăpost, zona de mişcare fiind doar de câteva sute de metri. Vizuinile sunt construite la adâncime şi au 8-10 galerii de acces.

Jderul de Copac Martes martes Clasa: Mamifere Ordin: Carnivora Familie: Mustelidae Gen: Martes Specie: M. martea Răspândire: centrul şi nordul Europei. Habitat: păduri de conifere şi foioase. Lungimea corpului: 44 - 55 cm. Lungimea cozii: 23 - 28 cm. Greutate: femela 0,9 - 1,5 kg, masculul 1,2 - 2,2 kg. Hrana: veveriţe, pui de iepuri, iezi de căprioară, porumbei, rozătoare mici, fructe de pădure (mere şi pere sălbatice, mure, zmeură, afine, coacăze, măceşe). Reproducere: perioada de împerechere este în timpul verii. Starea de latenţă a embrionului este specifică jderului de copac, astfel încât puii se nasc în sezonul de primăvară (martie-aprilie). Puii jderului de copac sunt neajutoraţi, se ridică greu în picioare şi timp de şase săptămâni sunt hrăniţi exclusiv de mama lor. Masculul nu participă la creşterea puilor. Nr. pui: 3-5. Greutatea la naştere: 30 g. Maturitatea sexuală: 426 de zile. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN cu risc scăzut de dispariţie.

La noi, este întâlnit prin pădurile de foioase din lanţul carpatic, prin scorburile şi crăpăturile stâncilor, prin cuiburile părăsite de păsările răpitoare sau în cele de veveriţă. Se caţără cu uşurinţă pe copaci, ambele perechi de membre au degetele terminate cu gheare puternice. Jderul de copac are o activitate predominant nocturnă, dar deseori este activ şi în timpul zilei. Rareori coboară pe sol, majoritatea timpului umblând prin coronamentul arborilor (motiv pentru care a şi fost numit jder de copac). Glasul jderului de copac poate fi auzit numai în perioada împerecherilor când scoate sunete guturale şi înfundate. Cei mai mulţi indivizi trăiesc solitari. Le place ca în timpul zilei să stea la soare, întinşi pe ramuri cu bifurcaţie, în coroanele arborilor, în scorburi, în culcuşuri făcute iniţial de veveriţe sau de păsări răpitoare mari.

Mistretul Balkan , Sus scrofa atthila

Clasa: Mamifere Ordin: Artiodactyla Familie: Suidae Gen: Sus Specie: S. scrofa Subspecie: S.s. atthila Răspândire: subspecie întâlnită din Europa de est până în Kazahstan, Caucaz partea de nord, Iran. Organismul de mistreţ este compact, capul este mare, picioarele relativ scurte. Blana este formată din păr rigid şi blană, de obicei, mai fină. Culoarea, de obicei variază de la gri închis până la negru sau maro, dar există mari diferenţe regionale în culoare. În timpul iernii blana este mult mai densă. Puii până la 6 luni au blana dungată, după această vârstă capătă culoarea adulţilor.

Mistreţul este strămoşul porcului domestic şi este reprezentat de numeroase subspecii. Greutatea şi dimensiunile variază în funcţie de zona geografică. Conform regulii lui Bergmann exemplarele dinspre tropice sunt mai mici ca cele din partea de nord. Este întâlnit în Europa de Nord şi Centrală, regiunea mediteraneană (incluzând partea de nord a Africii), o mare parte din Asia. A fost introdus artificial în America şi Australia, în principal pentru vânătoare. Masculii au colţi cu creştere continuă care sunt folosiţi ca arme sau ca unelte pentru a procura hrana. Aceştia pot atinge 6 cm lungime, dar au existat şi cazuri excepţionale de 12 cm. Masculii sunt de regulă solitari în afara perioadei de reproducere, iar femelele trăiesc în grupuri formate din pui şi subadulţi.

Rasul Lynx lynx

Clasă: Mamifere Ordin: Carnivoră Familie: Felidae Gen: Lynx Specie: L. lynx Răspândire: din Peninsula Scandinavă până în estul Siberiei şi Insula Sakhalin. În NE şi V Chinei. Habitat: pădurile de taiga, pădurile întunecate de conifere şi mixte. Coboară mai jos foarte rar, pentru că râsul nu se poate adapta în habitate mai deschise. Lungimea corpului: masculul 92 - 150 cm, femela 70 - 130 cm. Lungimea cozii: 12 - 24 cm. Greutate: 18 - 38 kg. Maturitatea sexuală: masculul 21 - 31 luni, femela 9 - 21 luni. Perioada de împerechere: martie - aprilie. Durata gestaţiei: 67 - 74 zile. Numărul puilor la o naştere: 2 - 4, o singură dată pe an. Alăptarea puilor are loc în primele 6 luni. Aceştia îşi însoţesc mama până la doi ani. Hrană: iepuri, şoareci, căprioare, pui de mistreţi, pui de cerb, păsări (dropia, cocoşul de munte, etc.) Protecţia speciei: datorită scăderii dramatice a populaţiei, râsul a fost declarat specie în pericol de dispariţie. În România specia este declarată Monument al naturii şi este ocrotită prin lege.

Animale solitare, se adună în perechi sau grupuri de 3-4 indivizi numai în perioada de reproducere. Râsul este un carnivor obligatoriu, fiind un vânător nocturn. Este aproape imposibil de urmărit datorită camuflajului său aproape perfect, putând fi trădat doar de urmele lăsate pe noroi şi zăpadă. Teritoriul său de vânătoare este în jur de 10000 ha, habitatul său normal fiind pădurile întunecate de conifere. Salturile sale pot trece de 4 m (până la 6 m). Auzul şi mirosul sunt foarte dezvoltate, iar văzul îi este deosebit de bun. Elementele caracteristice sunt favoriţii pe maxilarele superioare care lasă impresia că animalul ar râde, vârful cozii negru, iar în vârful urechilor (care au 4 - 5 cm) are smocuri de peri negri. Ghearele sunt retractile, foarte ascuţite, lungi de aproximativ 4 cm.

Ursul Brun Ursus arctos Clasă: Mamifere Ordin: Carnivoră Familie: Ursidae Gen: Ursus Specie: U. arctos Răspândire: N-V Americii de Nord, Scandinavia, până în estul Rusiei, Siria până în munţii Himalaya, Munţii Pirinei, Alpi, Abruzzi şi Carpaţi (la noi ocupă întreg lanţul Carpaţilor, din Maramureş până în estul Banatului şi în Munţii Apuseni). Habitat: păduri mari de conifere şi foioase. Lungimea corpului: 1,5 - 2,5 m. Lungimea cozii: 8 cm. Greutatea: 300 - 350 kg. Maturitatea sexuală: 4-6 ani. Perioada de împerechere: aprilie-iunie. Durata gestaţiei: 7 - 8 luni. Număr pui născuţi: 1 - 3. Îşi deschid ochii numai după 28-35 de zile. Puii au 20-25 cm lungime şi 400-500 g greutate. Devin independenţi la vârsta de un an şi jumătate - doi. Hrana: animal omnivor, în hrana sa predomină elemente vegetale: iarbă, muguri; fructe de pădure: zmeură, mure, afine; toamna jir şi ghindă, fructe de scorus, ciuperci, rădăcini, ovăz, porumb în lapte, miere. Hrana animală este reprezentată de larve de furnici, râme, insecte, peşti, şoareci, păsări şi ouăle acestora, iar la nevoie cu cadavre care n-au intrat în putrefacţie, mai rar oi, cai, vite. Atacă omul numai când este rănit sau puii sunt în pericol.

Protecţia speciei: este o specie strict protejată prin Convenţia de la Berna, la care România a aderat în 1993. Cât stă în bârlog ursul intră într-o stare de somn în care nu mănâncă, ci trăieşte din rezerva de grăsime adunată vara şi toamna. Această stare se numeşte somn de iarnă. Ursul nu hibernează. Urşii tineri au un guler alb care la majoritatea dispare cu vârsta. Lungimea părului variază după anotimp. Lungimea părului de iarnă este de 8-9 cm pe spate şi de 10-12 cm pe greabăn. Vara este mai mică, pe spate 4-6 cm. Cele mai dezvoltate simţuri sunt mirosul şi auzul; văzul mai puţin. Nu este un animal sociabil. Duce o viaţă solitară, cu excepţia mamei cu pui. Ursul este un animal de noapte. Iese după hrană când se întunecă şi se întoarce înainte de a se face zi. Glasul: când este surprins scoate un sunet care seamănă a „pfui” şi dă impresia că a scuipat; când e deranjat de la mâncare mormăie; când e rănit scoate un urlet; între mamă şi pui există un mijloc de comunicare ca un grohăit. În raport cu omul ursul este paşnic şi nu atacă decât în anumite cazuri: 1. dacă este rănit; 2. dacă ursoaica are pui şi se teme că-i vor fi luaţi; 3. dacă este deranjat când, foarte flămând, a dat de un cadavru şi mânâncă; 4. dacă este surprins la foarte mică distanţă şi nu mai are timp să fugă; 5. în cazul ursului nărăvit, care a mai avut întâlniri cu oamenii şi a observat că atacul este singura formă de apărare.

Ursul Polar Ursus maritimus Clasa: Mamifere Ordin: Carnivora Familie: Ursidae Gen: Ursus Specie: U. maritimus Răspândire: zonele nordice îngheţate ale Oceanului Artic (regiunile de coastă ale Arcticii - SUA, Canada, Groenlanda, Norvegia şi Rusia). Habitat: tundra cu climat subpolar. Greutate: femela 150-300 kg, masculul 300-600 kg. Înălţimea: 1,8 m. Lungimea corpului: 2 - 2,5 m. Hrana: animal carnivor, consumă în special pui de focă, morse, păsări de mare, mamifere mici, etc. Perioada de împerechere: din martie până în iunie. Gestaţia: 195 - 265 zile. Nr. pui: în medie 2, rămân cu mama 2 sau 3 ani. Greutatea la naştere: 600 g. Maturitatea sexuală: 5-6 ani. Protecţia speciei: Supravieţuirea speciei este pusă în pericol de către încălzirea globală. Deja calotele glaciare au început să se topească, gheaţa este din ce în ce mai puţină. Una dintre soluţiile propuse a fost transportarea apei în aceste zone şi transformarea ei în gheaţă. Este un animal protejat prin lege. Ţări precum Norvegia, Canada, Danemarca au interzis vânarea acestora din 1960.

Femela începe construcţia adăpostului pentru pui începând cu luna octombrie. Ea sapă un gang lung de câţiva metri continuat cu o peşteră adâncă de 2 metri, lăsând şi o ieşire spre sud pentru a nu fi înfundată cu zăpadă de viscolele din nord. Ghearele mari şi puternice sunt capabile să doboare adversarii. Are un strat de grăsime sub piele, care îl ajută să se protejeze împotriva frigului. Este un înotător excelent. Labele din faţă sunt folosite pentru înot fiind mari şi membranate pentru a asigura propulsia. Cele posterioare au rol de cârmă. Prezintă gheare neretractibile. Picioarele sunt mai mari decât la ceilalţi urşi şi au păr pe tălpi şi ventuze pentru a le conferi stabilitate pe gheaţă. Au buze extensibile adică nu sunt ataşate de gingii şi pot culege fructe mici, iar pe unele le pot decoji. Au mirosul bine dezvoltat, simt prada de la 30 de km depărtare. Culoarea blănii este albă, dar poate fi gălbuie sau gri în timpul verii. Firele de păr, incolore, sunt goale în interior şi conduc razele ultraviolete spre pielea lor neagră, unde sunt absorbite. Au un sistem de încălzire foarte eficient, în părul blănii se găsesc canalicule microscopice pline cu aer care asigură o izolare termică excelentă şi de aceea uneori se tăvălesc prin zăpadă pentru a se răcori.

Veverita , Rosie , Sciurus vulgaris

Clasa: Mamifere Ordin: Rodentia Familie: Sciuridae Gen: Sciurus Specie: S. Vulgaris Răspândire: din vestul Europei până în estul Asiei. În Marea Britanie şi Irlanda numărul a scăzut drastic din cauza introducerii veveriţei gri (Sciurus carolinensis) din America de Nord. Habitat: pădurile mature de foioase şi conifere. Lungimea corpului: 20 - 30 cm. Lungimea cozii: 15 - 20 cm. Greutatea: 250 - 400 g. Hrana: seminţe de conifere, ghindă, nuci, alune, jir, muguri, fructe, din care îşi face rezerve şi pentru iarnă; uneori consumă ouă şi pui de păsărele. Maturitatea sexuală: 1 an. Gestaţia: 38 - 39 zile. Nr. pui: 3 - 4, naşte de 2 - 3 ori pe an. Greutate pui: 10 - 15 g. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN dar nu are statut special.

Nu au dimorfism sexual, masculul şi femela au aceeaşi dimensiune. Îşi schimbă blana de 2 ori pe an, blana de iarnă are peri mai lungi şi este mai închisă la culoare. Are o coadă stufoasă şi urechile cu ciucuri, în special iarna aceştia se observă mai bine. Are gheare ascuţite, curbate care îi permit să urce şi să coboare pe trunchiurile arborilor, ramurilor mai subţiri sau chiar pe pereţii caselor. Picioarele posterioare sunt puternice, permiţându-i să realizeze salturi între arbori. Poate face salturi de 4-5 m de la un arbore la altul. Îşi face cuibul în găuri făcute de ciocănitori, scorburi sau între două ramuri; iarna nu hibernează propriu-zis, dar doarme zile în şir, ieşind din când în când după hrană. În iernile foarte friguroase se refugiază prin podurile caselor de lângă păduri.

Vulpea Rosie , Vulpes vulpes Clasa: Mamifere Ordin: Carnivora Familie: Canidae Gen: Vulpes Specie: V. vulpes Răspândire: în întreaga emisferă nordică, de la Cercul Polar la Nordul Africii şi Americii Centrale. Vulpea roşie este una dintre rasele de vulpe întâlnită aproape în întreaga Europă şi Nordul Americii şi mai puţin în Nordul Africii şi Australia. La noi în ţară, populaţii de vulpi se găsesc cu predilecţie în Câmpia Română, Bărăgan, Dobrogea, dealurile subcarpatice, precum şi în platoul Bucegilor. Habitat: La noi poate fi întâlnită de la câmpie la pădurile de mare altitudine, până la limita vegetaţiei forestiere. Lungimea corpului: 60 - 75 cm. Lungimea cozii: 30 - 40 cm. Greutate: 7 - 10 kg. Maturitatea sexuală: 10 luni. Gestaţia: 51 - 53 de zile. Nr. pui: 4 - 6. Greutate la naştere: 56 - 110 g. Hrană: mamifere (şoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veveriţe, iepuri), păsări de curte, insecte, melci, fructe de pădure, diferite seminţe. Detectează prada chiar şi fără să o vadă, dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din faţă, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă şi îngroapă ce rămâne, urmând a reveni altă dată la locul cu „provizii”.

Prădători: vulturul, coiotul, lupul, ursul, omul. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie cu risc scăzut de dispariţie. Considerate în trecut „devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie este faptul că acestea răspândesc câteva boli foarte grave, printre care şi turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă şi omului, fie direct prin muşcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă. Însă în ecosistem, vulpile sunt importante deoarece ţin sub control populaţiile de rozătoare, curăţă natura de cadavre, efectuează selecţia naturală eliminând vieţuitoarele slabe, cu diferite dizabilităţi şi bolnave. Vulpea este un animal nocturn, solitar, care îşi desfăşoară activitatea cu predilecţie pe timpul nopţii.

Vulturul Gypaetus barbatus

Clasa: Păsări Ordin: Falconiformes Familie: Accipitridae Gen: Gypaetus Specie: G. barbatus Răspândire: sudul Europei, orientul Mijlociu, nord-estul Chinei, în unele părţi din nordul şi estul Africii de Sud. Habitat: teren muntos, pajişti alpine, pante stâncoase, la peste 1000 m altitudine. Lungimea corpului: 95 - 123 cm. Anvergura aripilor: 275 - 308 cm. Greutate: 4,8 - 7,2 kg. Ponta: 1 - 2 ouă. Incubaţie: 53 - 63 de zile. Puii zboară după 100 - 130 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi până la 1 an. Cuibul este construit pe stânci. Protecţia speciei: la nivel global specia este ameninţată cu dispariţia, conform Listei Roşii IUCN. În unele regiuni specia este extrem de vulnerabilă, cum ar fi Europa şi Africa de Sud, unde există o serie de proiecte de conservare.

Este singura specie de pasăre care se hrăneşte cu oase şi măduvă, oase cărora le dă drumul de la înălţime să se spargă în bucăţi la contactul dur cu stâncile. Românii l-au cunoscut sub denumirile neaoşe de zagân, rarău şi ceahlău. Conform unor lingvişti de prestigiu, acestea sunt singurele denumiri de păsări rămase nealterate din străvechea limbă a dacilor.

Zimbrul Bison bonasus

Clasă: Mamifere Ordin: Artiodactyla Familie: Bovidae Gen: Bison Specie: B. bonasus Răspândire: Polonia, vestul Caucazilor, reintrodus în Belarus, Lituania, Ucraina, Federaţia Statelor Ruseşti. Habitat: poienile pădurilor de foioase din zone de deal şi munte, cu subarboret mult şi locuri umede, chiar mlăştinoase. Urcă şi la limita pădurilor de conifere, pentru păşunea alpină. Lungimea corpului: 2,1 - 3,5 m. Lungimea cozii: 50 - 60 cm. Greutate: 800 - 1000 kg. Maturitate sexuală: femela 3 ani, masculul 6 ani. Perioada de împerechere: august septembrie. Durata gestaţiei: 254 - 272 zile. Nr. pui la o naştere: 1, rar 2. Greutate la naştere: 15 - 25 kg. Hrană: iarbă, frunze, licheni, muşchi, scoarţa copacilor tineri. Prădători: omul, lupul, ursul, râsul (pentru pui). Protecţia speciei: este clasificat ca specie periclitată de IUCN, dar nu este listată de CITES.

Zimbrul este ierbivorul cel mai mare din Europa şi se diferenţiază de specia americană prin volumul mai mic al corpului şi al capului. A fost vânat timp de mulţi ani în tot continentul şi a dispărut din foarte multe ţări. Coarnele sunt prezente la ambele sexe şi au lungimea de cel mult 45 cm, dar sunt deosebit de viguroase. Blana are păr scurt, de culoare brun - cafeniu închis, aceeaşi pe tot corpul. Pe faţa internă a maxilarului inferior şi pe piept are păr mai lung. Fruntea zimbrului este puternică şi lată, iar botul este scurt. Spre deosebire de marele bizon american nu migrează foarte mult, ci este o specie mai sedentară. Este un animal tipic de pădure. Masculii adulţi sunt solitari sau în grupuri de 2-3 în mare parte a anului. Din fericire, s-a reuşit reintroducerea speciei în rezervaţii naturale din vechea URSS şi din Polonia, astfel că în zilele noastre nu se mai află într-un pericol iminent de dispariţie.

EMISIUNEA DE MĂRCI POŞTALE GRĂDINA ZOOLOGICĂ BUCUREŞTI

La 28 septembrie 1964 Poşta Română a pus în circulaţie emisiunea de mărci poştale Grădina Zoologică Bucureşti. Seria este compusă din 8 timbre, cu valorile nominale de 5 bani, 10 bani, 35 bani, 40 bani, 1 leu, 1,55 lei şi 2 lei. În ordinea valorilor nominale mărcile ilustrează: un şarpe piton, lebede negre, struţi, cocori, tigri, lei, zebre şi cămile. Seria aduce câteva noutăţi în filatelia românească, fiind prima emisune de mărci poştale dedicată unei grădini zoologice şi reprezintă, în premieră pe timbrele româneşti, animale exotice. Pe plan filatelic emisunea este însă cunoscută prin cele trei erori majore pe care le conţine. În primul rând este vorba despre o eroare de machetare, pe marca cu valoarea nominală de 1,55 fiind inscripţionat, în mod eronat BANI în loc de LEI. Tot tirajul emisunii a avut această eroare. Tariful poştal de 1,55 lei corespundea unei scrisori recomandate oficiale (tarif rezervat instituţiilor statului, care aveau o reducere de la 1,75 lei - cât era tariful normal pentru o astfel de trimitere -, la 1,55 lei). În aceste condiţii, toată lumea a luat lucrurile ca atare, folosindu-se la francarea scrisorilor timbrele aşa cum erau, cu 1,55 bani în loc de 1,55 lei. Eroarea a produs unele încurcături în exploatarea poştală pentru că, cu toate că pe timbru scria 1,55 bani, oficianţii poştali trebuiau să ţină cont că de fapt valoarea lor reală era de 1,55 lei. Seria a fost machetată de unul dintre cei mai apreciaţi artişti români ai epocii, Ion Untsch, cunoscut pentru realizările sale în domeniul ilustraţiei de carte şi al artei ornamentale. Eroarea de machetare a apărut datorită neatenţiei. Alte două erori se referă la procesul de imprimare al timbrelor care a fost efectuat în sistem offset la Fabrica de Timbre. La o parte din tiraj, marca cu valoarea nominală de 35 bani, reprezentând struţii, a apărut fără culoarea roşie sau fără culoarea brun. În primul caz nu a mai apărut textul GRĂDINA ZOOLOGICĂ BUCUREŞTI care era scris cu respectiva culoare, iar în cazul secund nu au mai apărut struţii, care erau imprimaţi în brun. Erorile de imprimare au trecut de controlul calitativ efectuat în Fabrica de Timbre şi au ajuns în circuitul filatelic. Cu toate că din punct de vedere tipografic ele sunt rebuturi de fabricaţie, din punct de vedere filatelic sunt considerate erori, fiind foarte apreciate şi căutate de filatelişti. Cristian SCĂICEANU Director adjunct Muzeul Naţional Filatelic

Strutul African , Struthio camelus

Clasa: Aves Ordin: Struthioniformes Familie: Struthionidae Gen specie: Struthio camelus Răspândire: Partea centrală, estică şi sudică a Africii. Habitat: regiuni uscate şi nisipoase, zone deşertice sau semideşertice. Înălţime: masculul 2,1 - 2,7 m, femela 1,7 - 1,9 m. Greutate: masculul 100 - 130 kg, femela 90 - 110 kg. Maturitate sexuală: 3 - 4 ani. Perioada de împerechere: sfârşitul lui septembrie şi sfârşitul lui februarie. Incubaţia: 42 - 46 zile. Ponta: 10 - 20 ouă. Greutatea unui ou: 755 - 1618 g; 13 -16 cm diametru. Hrană: lucernă, cereale, seminţe, iarbă, flori. Ocazional carne rămasă de la prădători, insecte. Durata vieţii: 30 - 40 de ani în libertate, mai mult în captivitate. Statut de conservare: risc scăzut de dispariţie.

Struţul este înzestrat cu membre posterioare foarte dezvoltate, terminate în două degete, fapt unic la păsări. Lungimea picioarelor, musculatura voluminoasă şi conformaţia lor specială fac posibilă deplasarea foarte rapidă. Ei pot să atingă viteza de fugă de peste 60 km/oră şi să o menţină în decurs de 20 de minute. Toate obiectele strălucitoare, din sticlă sau metal, îl atrag nespus de mult pe struţ. Penele de struţi simbolizau pentru vechii egipteni justiţia şi echitatea. Astfel, deasupra capului zeiţei egiptene MAAT, care supraveghea judecarea sufletelor, se afla o pană de struţ.

Pitonul Indian Python molurus

Clasa: Reptile Ordin: Squamata Familia: Boidae Gen: Python Specie: P. molurus Răspândire: India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka. Habitat: pădurea tropicală, pajişti şi savane, terenuri umede şi mlaştini. Biologia: şarpe constrictor, nu se deplasează foarte repede pe uscat (face 1,6 km într-o oră). Nu este bun căţărător, dar este un bun înotător. Sunt şerpi rezistenţi care se adaptează bine în captivitate. Au nevoie de temperaturi de 30 grade Celsius şi un amplasament spaţios. Lungime: 4-9 m. Greutate: un piton de 7,6 m lungime cântăreşte 137 kg. Hrana: în funcţie de mărime se hrănesc cu rozătoare, păsări, reptile şi mamifere ca maimuţe, porci şi antilope. Întâi sugrumă prada cu ajutorul corpului său, iar după ce aceasta moare prin asfixiere începe să o înghită întreagă. Simţul văzului este slab, iar cel al mirosului este foarte dezvoltat. Pe buza superioară are senzori de temperatură. Statutul de conservare: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie aproape periclitată şi în Anexa I - CITES.

Reproducere: se reproduc foarte uşor în captivitate. Femela atinge maturitatea sexuală la aproximativ 3,5 metri lungime, iar masculul la 2,5 metri. Împerecherea are loc de obicei în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie. Zece săptămâni mai târziu femela depune 20-50 ouă. În cazuri speciale ouăle sunt depuse în cuiburi puţin adânci sau le acoperă cu frunze şi sol. Femela se încolăceşte în jurul lor şi începe incubaţia, care durează 65-70 de zile la o temperatură de 30 grade Celsius. Femela nu părăseşte cuibul decât foarte rar să mănânce şi să bea apă. Dacă scade temperatura, prin contracţii ale corpului aceasta poate creşte cu câteva grade. În această perioadă pierde foarte multă energie, astfel că se va reproduce din nou după 2-3 ani. După ce ouăle s-au spart, femela părăseşte puii, aceştia fiind pe cont propiu. Puii măsoară 50-60 cm lungime, fiind vioi şi agresivi. Încep să se îmbăieze de la vârsta de 2-4 zile. Creşterea poate fi foarte rapidă, maturitatea sexuală fiind atinsă uneori la 18-24 luni.

)

Lebada Neagra

Cygnus atratus

Clasa: Păsări Ordin: Anseriformes Familie: Anatidae Gen: Cygnus Specie: C. atratus Răspândire: sunt native în Australia şi Tasmania şi au fost introduse în Noua Zeelandă şi Europa. După ce au fost introduse în Europa ca păsări decorative pot fi întâlnite aici şi în sălbăticie. Habitat: trăiesc pe lacuri, râuri şi iazuri care pot fi de apă dulce, sărată sau sălcie. Preferă habitate cu vegetaţie. Lungimea corpului: 110 - 140 cm. Anvergura aripilor: 160 - 200 cm. Greutate: 3,7 - 8,75 kg. Maturitatea sexuală: 18 - 36 luni. Perioada de împerechere: februarie până în septembrie. Incubaţia: 35 - 48 zile, începe după ce au fost depuse toate ouăle. Masculul ajută şi el la incubare. Ponta: 5 - 6 ouă de un verde pal, depuse la interval de o zi. Hrana: este alcătuită, în principal, din plante acvatice sau de pe malul apei, iar ocazional se hrăneşte şi cu insecte. Protecţia speciei: nu au statut de conservare special.

Ca la cele mai multe păsări, diferenţa dintre sexe este că masculul este puţin mai mare decât femela. Sunt monogame şi adesea au un singur partener pe viaţă. Rar se grupează în colonii. Se hrănesc în amurg şi călătoresc noaptea. Comportament de apărare: îşi deschid şi îşi unduiesc aripile cu 2-3 bătăi urmate de o chemare. Bătăile fac un zgomot foarte mare care sperie duşmanii. Îi ameninţă cu gâtul ridicat şi ciocul în jos. Comportament de împerechere: există un ritual numit „ceremonia triumfală”. Masculul abordează femela cu aripile şi pieptul ridicat chemând-o repetat, apoi îşi apleacă capetele alternativ. Aceste ceremonii sunt iniţiate de mascul şi tind să crească în frecvenţă când sunt mai multe femele în jur. Protecţia speciei: IUCN – Lista roşie – nu este ameninţată.

)

Cocorul cu coroana Balearica pavonin

Clasa: Păsări Ordin: Gruiformes Familie: Gruidae Gen: Balearica Specie: B. Pavonina Răspândire: Africa, la sud de Sahara (Kenia, Uganda, Namibia, Natal). Habitat: păşuni, mlaştini şi câmpii inundate. Înălţime: 1 m. Anvergura aripilor: 1,87 m. Greutate: 3,6 kg. Hrana: omnivor - plante, seminţe, cereale, insecte, broaşte, viermi, şerpi, peşti mici, ouă de peşti. Prădători: omul. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie vulnerabilă, datorită degradării şi pierderii habitatului natural.

Masculul şi femela sunt asemănători. Este considerat a fi „fosila vie” printre cocori, având o perioadă înfloritoare în Eocen cu 54 - 38 milioane de ani în urmă şi a supravieţuit erei glaciare. Strigătul ca de trompetă al cocorului cu coroană este unul dintre sunetele de neuitat ale Africii: O-uang! O-uang! O-uang! Acest ţipăt puternic poate fi auzit de la mari distanţe. Adesea, o pereche de cocori strigă în timp ce zboară spre sau dinspre copacul în care îşi au cuibul. În timpul dansului de împerechere, cei doi cocori sar cu graţie unul în jurul celuilalt, cu aripile puţin desfăcute. Apoi deschid aripile total, se provoacă reciproc şi sar câţiva metri în aer. Când sunt pe uscat, masculul aleargă în jurul femelei, apoi aceasta în jurul masculului, după care reiau.

Tigrul Siberian Panthera tigris altaica

Clasa: Mamifere Ordin: Carnivora Familie: Felidae Gen: Panthera Specie: P. tigris Subspecia: P. t. altaica Răspândire: nord-estul Asiei. Habitat: pădurile de conifere din Rusia Occidentală şi în Nord-Estul Chinei unde mai sunt cunoscuţi şi sub numele de Manchiurian. Dimensiuni: comparativ cu celelalte şapte rase geografice ale speciei Panthera tigris, subspecia siberiană are talia cea mai mare, părul mai lung şi mai des, de culoare mai deschisă. Recordul absolut este de 384 kg greutate pentru un mascul. Lungimea corpului: 230 - 280 cm. Lungimea cozii: 75 - 91 cm. Înălţimea: 90 - 100 cm. Greutate: până la 290 kg. Maturitatea sexuală: 4 - 5 ani. Durata gestaţiei: 102 - 112 zile. Numărul puilor la o naştere: 3 - 4, naşte o dată la 2 - 2,5 ani. Hrana: mistreţi, cerbi, accidental animale domestice. Protecţia speciei: specie ameninţată cu dispariţia.

Culoarea blănii variază de la un crem palid până la un gălbui-roşcat. Dungile pe care le prezintă diferă la fiecare individ. Este un animal solitar ce trăieşte într-un teritoriu bine delimitat, controlat periodic şi semnalat cu excremente. Tigrii au pupilele rotunde şi irisul galben datorită unui strat special de celule de la nivelul retinei (tapetum). Tigrii văd bine şi noaptea. Are 5 degete la picioarele din faţă şi 4 la cele din spate. Toate degetele sunt prevăzute cu gheare retractile ca la pisici. Lungimea ghearelor atinge 8-10 cm. Ca să reziste la temperaturi extreme, tigrul siberian are cea mai stufoasă blană, cu cel mai mare număr de fire pe centimetru pătrat. Din cauza acţiunilor distructive ale oamenilor, au dispărut 75-85% din totalul tigrilor siberieni, care sunt în continuare vânaţi pentru blană şi pentru a fi utilizate anumite părţi ale corpului în medicina tradiţională chineză sau ca suveniruri pentru turişti.

Leul

Panthera leo

Clasa: Mamifere Ordin: Carnivora Familia: Felidae Gen: Panthera Specie: P. Leo Raspândire: Africa, sud - vestul Asiei. Lungimea corpului: 1,7 - 2,5 m (femelele sunt mai mici). Lungimea cozii: 0,9 - 1,1 m. Greutatea: 150 - 250 kg masculii, 122 - 182 kg femelele. Maturitatea sexuală: 4 ani femelele, 5 ani masculii. Perioada de gestaţie: 110 zile. Nr. pui: 1 - 4. Hrană: zebre, gnu, impala, bivoli, rozătoare mici, iepuri de câmp şi reptile. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie vulnerabilă, iar pe lista CITES apare în Anexa II, subspecia asiatică este înscrisă în Anexa I.

Sunt animale sociabile, comparativ cu celelalte feline din specia lor. În timpul nopţii pornesc la vânătoare. Leii, în special leoaicele, vânează numai în grup: două sau mai multe leoaice urmăresc, de regulă, un singur animal. Trăiesc în grupuri de familii, constând în femele înrudite, puii de ambele sexe, şi un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Masculii sunt daţi afară din grup atunci când ajung la maturitate. În timpul zilei se odihnesc, pot dormi până la 22 de ore zilnic, într-un adăpost ascuns. Cu toate că este cunoscut ca „regele junglei”, leul este un animal care trăieşte în câmpii deschise.

Zebra lui Grevy Equus grevyi

Clasa: Mamifere Ordin: Perissodactyla Familie: Equidae Gen: Equus Specie: E. Grevyi Răspândire: Estul Africii, Kenia, Etiopia şi Somalia. Lungimea corpului: 1,25 - 1,50 m. Lungimea cozii: 36 - 60 cm. Greutatea: 350 - 450 kg. Maturitatea sexuală: femela 3 ani, masculul 6 ani. Gestaţia: 1 an. Nr. pui: 1. La numai 15 minute de la naştere se ridică în picioare, iar după două ore este capabil să-şi urmeze mama. Timp de câteva zile, aceasta nu permite nimănui să se apropie de pui. Hrana: ierburi scurte, plante înalte, cu flori. Prădători: lei, hiene, leoparzi, cimpanzei. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie în pericol de dispariţie.

Este cea mai mare zebră sălbatică, are dungi dese şi înguste care rămân distincte până jos la copite, abdomenul şi baza cozii sunt albe. Când o familie este atacată, zebrele formează un semicerc, cu faţa înspre animal, pe care-l urmăresc pentru a-l muşca şi ataca atunci când acesta se repede la ele. Dacă cineva din familie este rănit, ceilalţi îl înconjoară ca să-l protejeze. Deşi s-ar părea că toate arată la fel, zebrele dintr-o cireadă se pot distinge în funcţie de dungile lor, care sunt unice, asemenea amprentelor umane. Zebra se apără prin fugă, modul în care sunt dispuse dungile ajutând-o să se piardă în zare, prădătorul neavând precizie în a o urmări. Mai ales dacă sunt mai multe într-o turmă, urmărirea lor de către duşmani devine imposibilă, provocând confuzie cu atâtea dungi.

)

Camila Bactriana Camelus bactrianus

Clasa: Mamifere Ordin: Artiodactyla Familie: Camelidae Gen: Camelus Specie: C. bactrianus Răspândire: Mongolia de Sud-Vest şi în zone izolate ale Chinei, inclusiv la Lake Lob, Arjin Shan şi Desertul Taklimakan. Habitat: populează regiuni aride, se găsesc de-a lungul râurilor, în stepa siberiană, în deşert. Lungimea corpului: 2,5 - 3 m. Lungimea cozii: 35 - 53 cm. Greutatea: 450 - 550 kg. Hrana: iarbă, frunze, arbuşti. Gestaţia: 360 - 440 zile. Nr. pui: 1 - 2. Greutatea la naştere: 36 kg. Puiul se poate ridica şi merge la câteva ore de la naştere. Stă cu mama lui până la vârsta de 3-5 ani. Maturitatea sexuală: 3 - 5 ani. Protecţia speciei: apare pe Lista Roşie IUCN ca specie critic periclitată, în sălbăticie numărul exemplarelor este într-o continuă scădere.

Cămila este adaptată la viaţa de deşert, când trebuie să parcurgă fără hrană sau apă distanţe mari. Pentru aceasta cămila poate să acumuleze ca rezervă o cantitate mare de hrană şi apă. În cocoaşă ea poate să acumuleze hrană sub formă de grăsime, cu care poate să reziste fără a se hrăni timp de 30 de zile. Rezerva de apă a unei cămile acumulată în stomac atinge o cantitate între 100 şi 150 litri, cantitate suficientă pentru 2 săptămâni. Cămila poate bea în 10 minute o cantitate de 100 de litri de apă. S-a adaptat extrem de bine la viaţa din deşertul Gobi, unde furtunile de nisip pot face viaţa extrem de dificilă. Se protejează împotriva furtunilor în mai multe feluri: prezintă pleoape groase, ochii au gene protectoare lungi, urechile sunt relativ mici şi cu păr în interior şi au posibilitatea de a-şi închide nările. Se deplasează în turme formate din 5-20 de exemplare. Fiecare turmă este condusă de un mascul adult. Blana este zburlită şi are culoarea bej-deschis spre maro-închis. Cocoaşele drepte indică un animal bine hrănit.