Revista "Poştaşul" - Aprilie 2012

Poştă & Poştaşi

Curajul unui E

ste demonstrat că, în vremuri de criză, numărul infracţiunilor şi al tâlhăriilor creşte. În astfel de momente, oricine trebuie să fie pregătit pentru eventualitatea unui atac de orice fel, care îi poate pune viaţa în pericol. Iar atunci când eşti factor poştal şi mergi cu banii de pensii asupra ta, riscul creşte vertiginos.

Printr-un moment de acest gen a trecut un factor poştal din Bârlad, atunci când, în timp ce se afla pe traseu spre a împărţi corespondenţa şi drepturile sociale, a fost victima unei tentative de jaf. Prezenţa de spirit a poştaşului, autocontrolul şi încrederea în sine au făcut ca atacul să fie dejucat de către acesta într-un mod remarcabil, care ar putea fi prezentat ca model oriunde în cadrul unui exerciţiu de autoapărare.

AtACAt ziuA în AmiAzA mAre

Gabriel Curelaru, un poştaş hotărât 12 ¦

APRILIE 2012

Cei care vor citi despre cele întâmplate vor avea, probabil, impresia că un factor poştal pleacă la serviciu ca la război. Şi nu se vor înşela prea mult...

Dar să mergem pe firul întâmplării. În ziua de 22 martie, factorul poştal Gabriel Curelaru, salariat al OPDC Bârlad (OJP Vaslui), a fost atacat în timp ce se afla pe sectorul de distribuire, mai exact în scara 7 a blocului S1 situat pe strada Republicii, de către un individ înarmat, cu scopul de a-l deposeda de banii pe care îi avea în geantă.

Incidentul a avut loc în miezul zilei, undeva în jurul orei 12.30.

Cuvintele sunt de prisos atunci când povestea prinde viaţă prin însăşi relatările factorului poştal. Gabriel Curelaru are 37 de ani şi lucrează de aproape patru ani la OPDC Bârlad, ca factor poştal.

Pe 22 martie, factorul a plecat de la oficiul poştal spre blocurile din zona centrală a oraşului, pentru a împărţi pensii şi mandate poştale. Zona pe care o avea de acoperit (centrul oraşului şi cartierul Podeni) nu făceau parte din sectorul său tradiţional de distribuire, Gabriel înlocuind un coleg de serviciu care se afla în concediu. În doar cinci minute a ajuns în centru, în zona Ştefan cel Mare. ”M-am oprit la primul bloc să las corespondenţa şi am plecat apoi spre scara următoare. Acolo am observat un tânăr cam de 22 de ani, cu mâinile în buzunar, care fuma, sprijinit de perete. Eu mi-am făcut datoria, am intrat în scară, am lăsat corespondenţa la cutiile poştale şi am plecat mai departe. Am ajuns la un bloc în formă de potcoavă, cu opt scări. Acolo l-am zărit din nou pe băiat. Când să scot cartela să deschid uşa blocului, el era deja la scara şase, în faţa mea. M-am gândit că aşteaptă pe cineva cunoscut... Fiecare cu problemele lui.... Am intrat în scara opt, am lăsat corespondenţa la cutie şi am intrat în scara următoare. Acolo îl văd din nou pe tânăr, la etajul 1, cu mâinile în buzunar. Trec pe lângă el, las corespondenţa la cutie, apoi urc scările, că aveam de dus o recomandată şi, la etajul 4, trebuia să duc o pensie.”

poştaş din Bârlad FACtorul „DeCizie” În timp ce achita pensia, factorul poştal l-a întrebat pe locatarul imobilului dacă i se pare cunoscut personajul pe care acesta îl văzuse la un etaj inferior şi, primind un răspuns negativ, îşi activă, instantaneu, mental, butonul de panică. Pe cale de consecinţă, şi-a aşezat geanta de poştaş pe după gât şi a dat să coboare scările, fără a uita să verifice, în prea-labil, nelipsitul spray paralizant din dotare. „Am trecut pe lângă individ, nu a zis nimic şi, după vreo patru, cinci paşi (scările sunt puţin şerpuite) tipul a început să fugă după mine. M-am întors îndată, aşteptându-mă să-mi solicite ceva pe un ton imperativ. Când a dat să spună ceva a scos şi pistolul şi, atunci, nu am mai stat pe gânduri, i-am pulverizat direct spray paralizant în faţă. Eu aveam deja mâna în buzunarul stâng, pe spray. Astfel, atunci când el a scos pistolul, l-am şi asfixiat. Apoi am ieşit în fugă afară din scara blocului”, ne povesteşte Gabriel. Însă actul său de curaj nu s-a oprit aici. Factorul poştal şi-a dorit să-l şi prindă pe atacator: ”M-am gândit că vine după mine şi m-am postat în faţa uşii de la intrarea în bloc, ca să nu mai poată ieşi. Am sunat la poliţie, apoi la dirigintă.” În doar câteva minute, o maşină de poliţie a sosit în faţa blocului. În acest timp, pentru a-şi acoperi urmele, atacatorul a fugit la etajul patru, a urcat scara care duce spre acoperiş şi s-a descotorosit de pistol şi de mănuşi. Acolo, pe acoperiş, a şi fost găsit de oamenii legii. Speriat, i-a fentat pe aceştia şi a coborît în mare viteză scările în încercarea de a ieşi din bloc.

S-a izbit însă de rezistenţa poştaşului nostru, care, proptit în uşă, a făcut tot posibilul şi l-a reţinut până ce poliţiştii i-au luat urma şi l-au reţinut. Este remarcabil faptul că în acele momente, când cele mai multe dintre victimele unui atac armat ar fi fugit mâncând pământul, factorului poştal nici prin gând nu i-a trecut să-l lase pe agresor să scape nepedepsit. „Aşa mi-e firea, nu renunţ uşor. Aş fi avut regrete dacă ar fi reuşit să fugă”, ne explică el, hotărât.

aveam de gând să-i spun soţiei. Mă gândeam la ea, este casnică, ar fi rămas singură cu doi copii, nu i-ar fi fost uşor.”

Chiar dacă, la finalul incidentului, s-a dovedit că arma cu care a fost atacat era doar o imitaţie extrem de reuşită a unui pistol, Gabriel Curelaru va uita cu greu clipele de groază prin care a trecut. „A fost, totuşi, un stres, din care încă nu mi-am revenit complet. În momentul atacului eram ferm convins că agresorul are un pistol adevărat în mână. A doua zi după incident am luat şi eu ziarul local şi, citind reportajul, am început să plâng”, ne spune el, gâtuit de emoţie.

Morala, dacă ar fi să existe, nu este decât una: meseria de poştaş implică, pe lângă siguranţa proprie, şi pe cea a clienţilor Poştei Române. În mâinile şi genţile factorilor poştali stau banii care asigură traiul multor români. Iar mulţi dintre colegii noştri care distribuie drepturile sociale pun datoria înainte de toate.

Ada Cojan

reconstituirea evenimentelor din 22 martie

BAnii oAmenilor înAinte De toAte Povestea în sine pare ruptă dintr-un scenariu de film.

Poate că mulţi poştaşi se vor lăsa furaţi de firul narativ şi vor uita, pe moment, că puteau fi ei în locul factorului atacat. Prin prezentarea cazului, nu dorim decât să facem apel la condescendenţă, pentru a vă aduce cu picioarele pe pământ. Meseria de factor poştal implică, pe lângă disciplina specifică profesiei în sine, şi grija pentru siguranţa banilor, dar şi a celui care îi aduce. „Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine.

Poate nu întotdeauna eşti atent, uneori te concentrezi la pensiile pe care le ai de dat, dar eu am fost mai vigilent decât tâlharul care m-a atacat. Atunci nu mă gândeam decât să nu îl las să scape.” Întrebat dacă i-a fost teamă, acesta răspunde cu un „NU” categoric. „Nu ştiam sigur dacă pistolul pe care îl avea este adevărat. Eram conştient că pot să mor, dar mi-am spus că asta este, banii oamenilor contează înainte de toate. Nici nu POªTAªUL401 ¦ 13

Poştă & Poştaşi

ION PITULESCU, director general al PTT, şeful serviciului sect al ELENEI LUPESCU În perioada interbelică, Ion Pitulescu a ocupat în trei rânduri funcţia de Director General al Direcţiei Generale Poştă Telegraf Telefon (D.G.P.T.T.) din cadrul ministerului Comunicaţiilor. S-a născut în 1878 la Bahna, lângă Vârciorova, la graniţa dintre Oltenia şi Banat, dar şi dintre România şi – pe atunci – Imperiul Austro-Ungar. A fost unul din cei mai controversaţi conducători ai Poştei Române. A făcut studiile în Franţa, fiind licenţiat în matematici la Sorbona, absolvent al Şcolii Superioare de Electricitate şi al Şcolii Superioare PTT. Cele trei diplome pariziene nu l-au scutit de criticile unor contemporani care puneau la îndoială faptul că ar fi fost cu adevărat inginer. Unul dintre aceştia a fost Eugeniu Buhman, secretar particular al regelui Carol al II-lea, care îi face o caracterizare deloc favorabilă: „Generalul Văleanu, Ministrul Comunicaţiilor, cere demisia Directorului General de la Poştă, declarând că este imposibil a se înţelege cu el. Pitulescu intrase ca funcţionar în corpul PTT şi a fost ataşat serviciului tehnic. Se intitula inginer. Mulţi contestă acest titlu. A cultivat cu deosebit talent popularitatea personalului inferior şi cu ajutorul acestora a reuşit să fie numit Director General. El a fost sufletul grevei de la Poştă din acest an (1920, n.n.), şi lucru demn de menţionat, nici nu s-a ascuns. Element turburător şi lipsit de echilibru, nu recunoaşte autoritatea nimănui” (Eugeniu Arthur Buhman, Patru decenii în serviciul Casei Regale a României, memorii 1898-1940, Editura Sigma, Bucureşti, 2006, pp. 230-231).

Personaj ambiţios, nu a ezitat să lupte pentru a-şi atinge scopurile, în ciuda faptului că a avut adversari redutabili. Aşa se explică revenirile spectaculoase în funcţia de Director General al Poştei, după demiteri răsunătoare. Se spune că cel care deţine informaţiile deţine puterea. Este adevărat faptul că informaţiile sunt foarte necesare pentru realizarea scopului propus, dar nu sunt suficiente dacă nu sunt şi valorificate superior. În acest sens, Ion Pitulescu a profitat de poziţia sa la Poşta Română pentru a culege informaţii despre oamenii politici ai epocii. Faptul în sine nu era o noutate pentru România acelor ani, pentru că existau mai multe servicii de informaţii private, ale partidelor politice dar şi ale unor puternici oameni de afaceri. Nici chiar pentru Poştă nu era un lucru neobişnuit, au fost înaintea lui Pitulescu şi alţi angajaţi importanţi ai Poştei Române – numindu-i doar pe Cezar Librecht şi Eugeniu Buhman cităm două din cele mai sonore nume - care au utilizat funcţiile deţinute în Poştă pentru obţinerea de informaţii. Activitatea acestora s-ar încadra în ceea ce astăzi se consideră poliţie politică.

22 ¦

APRILIE 2012

Confruntat cu inamici puternici, Pitulescu şi-a căutat protectori printre mai marii zilei. Se pare că a ajuns să-i furnizeze informaţii Elenei Lupescu. Cel puţin aşa lasă să se înţeleagă un document, datat 1 decembrie 1934, aflat la Arhivele Statului, care a făcut parte din arhiva Serviciului Special de Informaţii (SSI). Din lipsă de spaţiu şi pentru că documentul a fost deja publicat în 1992 în revista Magazin Istoric, nu-l vom reda, limitându-ne la a face câteva consideraţii. Sinteza informativă redactată de Ion Pitulescu este adresată, în mod evident, Elenei Lupescu. Este neclar în ce împrejurări a ajuns acest act în posesia SSI, posibilitatea unei interceptări realizate de serviciile secrete ale statului fiind foarte plauzibilă.

Raportul informativ adresat Înaltei Doamne (aceasta era formula de adresare utilizată în document) este o sinteză a reacţiilor şi atitudinilor oameniilor politici faţă de Elena Lupescu.

Majoritatea sunt prezentaţi ca inamici sau cel puţin neprieteni ai Duduii. Sunt nominalizaţi cu astfel de convingeri nume importante precum Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Eugen Cristescu, Nae Ionescu, Virgil Madgearu, Grigore Filipescu, generalul Nicolae Rădescu, dr. Victor Gomoiu şi chiar Patriarhul Miron Cristea.

Numărul celor care priveau cu simpatie legătura dintre rege şi Elena Lupescu era foarte mic, raportul menţionând în acest sens doar pe omul de încredere al regelui Carol al II-lea, colonelul Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, pe Richard Franasovici, ministrul Comunicaţiilor, şi, oarecum surprinzător, pe conducătorul Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu.

Documentul nu este întocmit doar pe baza unor analize a poziţiilor publice exprimate de cei în cauză, afirmaţiile fiind susţinute şi de transcrierea unor convorbiri telefonice sau de fotocopiile unor scrisori. Acest fapt implică în mod evident interceptarea comunicaţiilor poştale şi telegrafice, adică violarea secretului corespondenţei, ceea ce tocmai ar fi trebuit să apere în cel mai înalt grad Directorul General al Poştei. Acesta nu numai că nu a respectat acest secret dar s-a aventurat într-o zonă foarte riscantă, persoanele cărora li se intercepta corespondenţa şi convorbirile telefonice ocupând cele mai înalte poziţii în societate. Surprinde în mod deosebit înregistrarea convorbirilor telefonice ale regelui cu Nicolae Titulescu, sau cele ale unor persoane din cadrul Mareşalatului Palatului referitor la relaţiile intime ale regelui cu Duduia. În toamna anului 1938, când a împlinit 60 de ani, Ion Pitulescu a fost pensionat. Nu este exclus ca drumul riscant pe care l-a ales să-l fi costat scoaterea din joc. Ipoteza este plauzibilă deoarece în cursul activităţii a reuşit să-şi facă mulţi şi puternici duşmani. Conducând practic un serviciu de informaţii Ion Pitulescu a ajuns să cunoască multe lucruri, dar cunoscând mult a devenit incomod, atât pentru adversari cât şi pentru patroni. După pensionare, Ion Pitulescu a condus un atelier de telecomunicaţii şi a continuat editarea revistei intitulată Poşta Informativă. Desigur, maliţioşii vor zâmbi...

Cristian Scăiceanu

Vasile Sava

un personaj legendar al istoriei poştale româneşti Numărul trecut v-am anunţat că vom începe o serie de materiale dedicate celor mai reprezentative publicaţii poştale româneşti din perioada antebelică şi interbelică. Începem acest demers prezentându-l pe omul fără de care apariţia celor mai importante publicaţii de acest gen nu ar fi fost posibilă: Vasile Sava. Acesta a iniţiat şi susţinut, în perioada 1900-1930, apariţia publicaţiilor Jurnalul Telegrafic, a Revistei Telegrafice, Telefonice şi Poştale şi a Revistei Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor. Dar cine a fost Vasile Sava?

O viaţă dedicată PTT Vasile Sava a fost unul dintre promotorii modernizării serviciilor de poştă, telefon şi telegraf din România. Sub numele său și sub pseudonimul „Delaiași” a publicat pe lângă cărți de specialitate numeroase articole tehnice, de informare, de formare tehnică și asupra drepturilor și doleanțelor funcționarilor serviciilor poștale, telefonice și de telegrafie în Jurnalul telegrafic (1900-1906), în Revista telegrafică, telefonică și poștală pe care a condus-o redacțional și administrativ între anii 1907 și 1916, si în Revista Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor între anii 1926 și 1930, aflată, de asemenea, sub conducerea sa redacțională.

A fost însărcinat în iunie 1900 cu conducerea Oficiului Poștal Calafat iar din mai 1904 cu conducerea Oficiului Poștal Ploieşti. Începând cu octombrie 1906 a condus ca oficiant superior serviciul telegrafo-poștal pe câmpul manevrelor regale. În aprilie 1911 preia conducerea Oficiului Poștal Craiova. În octombrie 1912 este însărcinat cu conducerea Diviziei Exploatare Telegrafice și Poștale din Direcția Poștelor din Bucureşti. În noiembrie 1912 este numit în Comisia pentru cercetarea proiectului de lege al exploatării poștale, telegrafice și telefonice și introducerea modificărilor necesare.

Din noiembrie 1912 este însărcinat cu conducerea Diviziei Economatului din Direcțiunea Generală a Poştelor. În mai 1912 este numit membru în Comitetul tehnic; de asemenea în Comitetul de recepție a furniturilor Direcției. Din septembrie 1913 este însărcinat cu conducerea Serviciului Curselor Poștale. Începând cu aprilie 1914 este numit membru în Consiliul de Administrație al Casei de Credit, Ajutor și de Economie a Corpului Telegrafo-Poștal, unde a funcționat până în noiembrie 1915. Din noiembrie 1914 este însărcinat cu conducerea inspectoratului P.T.T. regiunea l din Craiova, iar din decembrie 1916 cu conducerea inspectoratului P.T.T. reg. IV cu reședința Focşani.

După ocupația germană, din august 1917 este însărcinat cu organizarea și conducerea serviciului P.T.T. în zona Cherson din Ucraina, în vederea funcționării serviciului de legătură cu Țara, până în Aprilie 1918.

După revenirea în ţară, în mai 1918, a fost însărcinat cu conducerea inspectoratului P.T.T. Regiunea VI Iaşi. A reluat, după plecarea trupelor de ocupație, în noiembrie 1918, însărcinările inspectoratului Regiunii l Craiova. În mai 1919 este numit din nou membru în Consiliul de Administrație al Casei de Credit, Ajutor și Economie P.T.T.

Din mai 1919 este însărcinat cu conducerea serviciului contabilității generale a Poștelor cu atribuțiuni de InspecS-a născut pe 20 aprilie 1868 la tor General. În ianuarie Iași, ca fiu a lui Nicolae Sava și Sofia 1920 este numit PreșeSofronie.

S-a căsătorit pe 2 iulie dinte al Comisiei pentru 1894 cu Ioana Sava (Jeanna). Din întocmirea legii și regucăsătorie au rezultat trei copii. A delamentului exploatării cedat pe 19 iulie 1930, de un cancer P.T.T. în vederea unificării pulmonar, la București, în str. Ing. serviciilor pentru înZablovschi 32. treaga țară întregită. Se A absolvit Școala Superioară deleagă în februarie de Comerț din Iaşi în anul 1885, 1920 în mod provizoriu prima serie.

Ulterior și-a continuat și cu conducerea servistudiile la Paris, unde a obținut, în ciului construcțiilor și în1897, diploma la Școala Profesiotreținerii liniilor telegranală Superioară de Poștă și Telegrafie fice și telefonice. Din (École professionelle supérieure des aprilie 1920 conduce serpostes et des télégraphes). viciului Administrativ, cu atribuțiuni de Inspector General. Din august 1920 este membru în Comisia pentru organizarea unui Serviciu Comercial în Administrația Centrală. În septembrie 1920 este numit membru în Comisia pentru studierea și introducerea modificărilor ce sunt de adus în regulamentul serviciului P.T.T. în Campanie.

Din octombrie 1920 conduce serviciul de exploatare P.T.T. din Direcțiunea Generală. La data de 1 aprilie 1921 se pensionează din Corpul P.T.T, după 35 de ani muncă în domeniu.

Pe lângă toate aceste atribuţii, Vasile Sava a condus şi redactat, între 1900 și 1906, revista bilunară Jurnalul Telegrafic, care s-a transformat, cu începere din 1 noiembrie 1907 pînă în 1916, în Revista Telegrafică, Telefonică şi Poştală, Direcția Generală a Poștelor acordîndu-i subvenții anuale. După război a reeditat revista sub numele de Revista Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor la București, între 1926 și 1930, pînă la decesul acestuia. În semn de respect pentru prodigioasa sa activitate, Vasile Sava a fost decorat cu distincţia Coroana României în gradul de Cavaler şi apoi de Ofiţer, iar pentru lucrările sale profesionale a fost premiat de către Juriul Expoziţiei din 1906 cu medalia de argint.

POªTAªUL401 ¦ 23