Actualitate
PriOrităţile noului ministru al ComuniCaţiilor Începând cu data de 7 mai, Dan Nica a preluat portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Cu ocazia audierilor din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Parlamentul României, noul ministru a anunţat priorităţile mandatului său. Iată în continuare cele mai importante declaraţii referitoare la CNPR, aşa cum au fost ele preluate de agenţia de presă Mediafax:
Cine este
Dan Nica
„
Privatizarea Poştei Române se va încheia la finele acestui an, prin atragerea unui investitor, proces care va fi însoţit de restructurarea profundă a activităţii, pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare. Situaţia financiară a Poştei este una foarte preocupantă. Din informaţiile pe care le am, operatorul poştal are circa 100 de directori. Prin restructurare vor mai rămâne cel mult zece. De asemenea, aproximativ 300 de angajaţi TESA ai Poştei Române ar trebui să plece, pentru că personalul este excedentar. Restructurarea companiei, care va începe la finele lunii mai, urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei financiare a Poştei, care în ultimii ani a înregistrat pierderi şi a acumulat datorii către diverse bugete ale statului. Fără restructurare şi management privat, nici un investitor străin nu va fi interesat de intrarea în acţionariatul Poştei. Este inadmisibil ca ministere şi alte instituţii ale statului român să încheie contracte cu firme private pentru a beneficia de servicii poştale asupra cărora Poşta Română are drept exclusiv până la 31 decembrie 2012.
„
ION SMEEIANU este noul Preşedinte-Director General al CNPR
Î
ncepând cu data de 11 mai, noul PreşedinteDirector General al Companiei Naţionale Poşta Română este Ion Smeeianu (foto). În vârstă de 54 de ani, Ion Smeeianu este de profesie inginer electronist şi a ocupat diverse funcţii în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. Astfel, între 2001 şi iulie 2002 a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, după care a preluat sarcina de înfiinţare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, fiind primul Preşedinte al instituţiei, până în martie 2005. Din mai 2009 până în prezent a fost manager departament în cadrul Radiocomunicaţii SA. În numărul viitor veţi putea citi un interviu cu noul Director General al Poştei Române.
Data şi locul naşterii: 2 iulie 1960, Panciu, jud. Vrancea Starea civilă: căsătorit, un copil Domiciliul actual: Galaţi Studii şi Specializări 2005 – Doctorat în Ştiinţele Comunicării; 1985 – Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Iaşi; Specializări atestate prin diplome în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (Franţa, Austria, Suedia, Canada). Activitate Profesională 1985 – 1996: Direcţia judeţeană de telecomunicaţii Galaţi; 1991 – 1996: Director al Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Galaţi; 1993 – 1996: Profesor asociat, universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Catedra de Telecomunicaţii şi Transmisiuni Date; 1996 – 2000: Deputat PDSR – membru în Comisia parlamentară pentru Industrii şi Servicii; 2000 – 2004: Deputat PDSR – membru în Comisia parlamentară de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; 2000 – 2004: Ministru, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei; 2004 – 2008: Deputat PSD – vicepreşedinte în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei; 2008 – 2012: Deputat PSD – Membru in Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (decembrie 2009-martie 2011) şi Membru în Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare (martie 2011 - prezent); 2008 – 2009: Viceprim-ministru, Ministrul Administraţiei şi Internelor. Activitate politică 2006 – prezent, Vicepreşedinte PSD: 2006 – 2009: Coordonator al Departamentului de Transporturi şi Comunicaţii; 2005 – 2006: Preşedinte al Departamentului de Transporturi şi Comunicaţii; 2004 – 2005: Membru al Biroului Coordonator al PSD; 1999 – 2004: Membru în Biroul Executiv Central al PSD (PDSR); 2003 – prezent: Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi; 1999 – 2003: Prim Vice Preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD (PDSR) Galaţi; 1997 – 2003: Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD (PDSR) Galaţi.
POªTAªUL402 ¦ 3
Poştă & Poştaşi
Petre Chirea
Stãpânul culorilor
A
cum ceva mai mult de jumătate de an, la început de septembrie, Petre Chirea, poștașul de la OP București 15, își vernisa prima expoziție personală. Între timp, Petre a ajuns deja la a treia astfel de expoziție iar numele său a început să se impună tot mai autoritar în pictura contemporană autohtonă. Cea mai nouă expoziție semnată Petre Chirea, intitulată ”Despre gust și culoare”, și-a deschis porțile pe 5 aprilie la Sala de Lectură a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) din București, situat pe strada Ion Ghica nr. 5, şi poate fi vizitată până la finele lunii mai. Anvergura tot mai impozantă pe care Petre Chirea a căpătat-o în lumea artistică bucureșteană s-a văzut încă de la vernisaj. Publicul prezent în număr foarte mare, peste 70 de persoane, a avut plăcerea de a asculta opiniile unor personalități cunoscute din peisajul artistic românesc: Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Doina Ghițescu, Octavian Ursulescu, Aristotel Bunescu etc.
POªTAªUL402 ¦ 9
Tablouri - Petre Chirea
Poştă & Poştaşi
– Petre, ești la a treia expoziție personală în șapte luni. A fost greu până ai început... – Deja se poate vorbi despre o legătură specială între mine și OSIM, pentru că toate expozițiile personale le-am avut aici. Pe 6 septembrie 2011 am vernisat expoziția de la ”București la Balcic”, cu 62 de lucrări, apoi în decembrie și ianuarie a urmat ”Culori de sărbători”, cu 35 de tablouri axate pe tematica sărbătorilor și a iernii, și cea de acum, ”Despre gust și culoare”, cu 52 de lucrări. Marea majoritate a lucrărilor expuse în primele două expoziții au fost vândute, iar acum am avut satisfacția ca 20 de tablouri să fie deja reținute încă înainte de a deschide oficial expoziția. Practic, vernisajul din 5 aprilie a fost un spectacol în sine, așa cum îmi spunea cineva la terminarea evenimentului. Gazdele mele, în frunte cu directorul OSIM, Bogdan Boreschievici, au fost și ele impresionate și mi-au promis că vom continua colaborarea și pe viitor. Este un lucru bun, ținând cont de concurența care există pentru acest spațiu de expunere, situat într-o zonă extrem de importantă a Bucureștiului, aproape de centrul vechi. 10 ¦
MAI 2012
„
Satisfacțiile mele vin din artă
„
– Ai avut parte de un vernisaj foarte reușit, cum puțini pictori, fie și dintre cei cunoscuți la nivel național, au. Cum a fost posibil? – Da, m-am bucurat de prezența unor nume importante în lumea artistică și vreau să le mulțumesc și pe această cale tuturor acestor prieteni, cum deja îmi permit să-i numesc pe actorii Eugen Cristea, Cristina Deleanu și Doina Ghițescu, dar și pe prezentatorul Octavian Ursulescu, un arhitect al cuvintelor, așa cum îmi place mie să-i spun. Cu toți acești oameni m-am întâlnit la o emisiune de televiziune a unui post TV, acolo am pus bazele unei prietenii pe care mi-o doresc a fi cât mai lungă și mai trainică. În plus, vreau să remarc și prezența a doi membri ai Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), Vergil Cojocaru – Cover și Vasile Mihalache, care mi-au făcut onoarea de a fi invitații mei la această expoziției. Iar în sală au fost și alți membri ai UAP, cum ar fi Petrică Bădilă sau Minu Movilă. Le mulțumesc tuturor celor prezenți, dar și familiei pentru sprijinul oferit. – Ce aduce nou, din punctul tău de vedere, ”Despre gust și culoare”? – Cred că se vede o evoluție în cariera mea. Un artist trebuie să se reinventeze permanent, iar acum am venit cu foarte multe lucrări pe suport de hârtie Canson, o hârtie franțuzească de o foarte bună calitate, special dedicată picturii în ulei. În ceea ce privește tehnica folosită pentru aceste tablouri, în mare parte este vorba de una mixtă. Am făcut mai întâi un desen în tuș, după care am venit cu ulei acrilic și pastel. Fiind vorba de hârtie colorată, în mult dintre lucrări am preferat să nu o acopăr integral, am lăsat-o să ”lucreze”, să lege cromatic întreaga scenă. E o găselniță de-a mea, care se pare că a dat bine la public și pe care intenționez să o folosesc pe mai departe. În plus, pentru prima oară m-am aplecat asupra portretelor. Au fost doar trei, dar ele au fost primite foarte bine. Mi-am propus să explorez acest domeniu, să văd ce va ieși. – Între timp ai și o funcție administrativă în cadrul Asociației Artiștilor Plastici (AAP) din București. Despre ce este vorba?
Instantaneu de la vernisajul expoziţiei – Din decembrie 2011, AAP are un nou consiliu de conducere, iar eu am fost ales vicepreședinte. Și acest lucru îl datorez tot primei mele expoziții, pentru că ai mei colegi au văzut de ce sunt în stare și au zis că merit să mă număr printre fruntașii breslei. Mă ocup în special de partea financiară, eu fiind licențiat în economie, dar am și atribuții în ceea ce privește noii intrați în Asociație. Țin să subliniez că toată această muncă este benevolă, nu primesc nici un ban pentru ea.
Succes fulminant – Poți spune care sunt prețurile lucrărilor expuse acum? – Da, nu-i un secret. Pentru lucrările pe hârtie Canson A4 ele pleacă de pe la 250-300 de lei și, în funcție de complexitatea lor, de mijloacele folosite, de temă se poate ajunge la 450 de lei. Cele pe pânză sunt mai scumpe, prețul lor începând cu 150 de euro și ajungând până pe la 350-400 de euro. Pot să vă mai spun că pe mine toată această expoziție m-a costat undeva pe la 2.500 de lei, o sumă mică pentru o expoziție de o asemenea anvergură. Prețul scăzut s-a datorat hârtii pe care am ales-o drept suport pentru majoritatea lucrărilor și ramelor ceva mai ieftine pe care le-am folosit de această dată. – Înțeleg că ești deja prezent și în cataloagele caselor de licitații. – Da, după prima expoziție personală, reprezentanții Casei de Licitații Monavissa, de pe Calea Victoriei, m-au remarcat și mi-au făcut onoarea ca, începând cu luna octombrie 2011, să mă includă în catalogul lor lunar cu câte cel puțin o lucrare. Și mai bine pentru mine a fost că mai toate aceste tablouri s-au vândut și au ajuns în colecții importante, lucru care-mi conferă vizibilitate în lumea artistică. În plus, sunt prezent și în diverse expoziții colective de prin București, cele mai importante la Galeriile Elite Prof Art din Cotroceni. Un artist trebuie să fie validat de public, să fie cumpărat. Dacă se întâmplă lucrul acesta, înseamnă că ești pe un drum bun. – În aceste condiții, se poate spune că trăiești din pictură?
te-ai gândit să renunți la jobul de poștaș pentru a te dedica integral artei plastice? – Ceea ce pot spune este că veniturile din pictură au ajuns să fie mai mari decât cele pe care le am din activitatea de factor poștal. Mai am însă până la a ajunge să mă întrețin, pe mine și familia mea, doar din pictură. Nu mi-am pus problema să plec din Poștă, însă recunosc faptul că mi-a trecut o dată prin cap această idee. La ora aceasta pot spune că satisfacțiile cele mai mari le am din artă, mai ales după ce, în ultima perioadă, am început să-mi fac un nume în acest domeniu. Nu vreau să mă culc pe o ureche, să mă plafonez. (Silviu Tănase)
Proiecte legate de Balcic Pentru această vară, Petre și-a propus să mai meargă o dată la Balcic. ”Au rămas zone neexplorate acolo, cartiere vechi ce așteaptă să fie descoperite. De data asta mi-am propus să prezint un Balcic modern, actual. Sunt multe clădiri noi în această localitate, pe care le-am observat încă de anul trecut, dar pe care n-am avut timp să le pictez. o voi face acum și probabil că acele lucrări vor constitui tema principală a viitoarei mele expoziții, care cred că va fi prin septembrie-octombrie, tot aici, la oSIM”, ne dezvăluie factorul de la oP 15 proiectele sale pe termen mediu.
Stradă în Balcic
POªTAªUL402 ¦ 11