Revista Poştaşul Martie 2019

Page 1




Comisionariatul vamal, o activitate mai puţin cunoscută a Poştei Române Tot mai mulţi români cumpără produse din afara spaţiului UE, acestea trebuind, conform legii, vămuite înainte să ajungă la destinatar. La finele lunii august a anului 2013, Poşta Română a obţinut autorizaţia de comisionar în vamă din partea Direcţiei Generale a Vămilor. La ceva mai mult de cinci ani de la acel moment, în baza de date a Compartimentului Comisionari Vamali şi Relaţii cu Vama al CNPR se regăsesc peste 34 de mii de persoane fizice şi aproape o mie de persoane juridice, un lucru remarcabil în condiţiile în care această activitate nu a fost promovată în mod deosebit. Dar ce presupune exact acestă procedură de comisonariat vamal? „Prin această soluţie, CNPR oferă clienţilor săi, persoane fizice sau juridice, posibilitatea utilizării serviciului de comisionariat vamal, constând în efectuarea, în numele acestora, pe bază de împuternicire de reprezentare în vamă a formalităţilor vamale aferente punerii în liberă circulaţie a trimiterilor poştale care le sunt adresate. În prezent, serviciul de comisionariat vamal este disponibil persoanelor fizice şi juridice domiciliate în Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi doar persoanelor fizice cu domiciliul în afara Bucureştiului şi Ilfovului, destinatari ai trimiterilor express internationale (EMS). Activitatea de comisionar în vamă este o activitate nepoştală, nereglementată de legea serviciilor poştale sau de deciziile ANCOM şi care se desfăşoară în baza legislaţiei vamale în vigoare în România”, ne explică Simona Tărăbăşanu, şeful Serviciului Trafic Poştal Internaţional, care gestionează activitatea Compartimentului Comisionari Vamali. Principalul obiectiv urmărit de Poşta Română prin implementarea acestui serviciu modern şi elegant a fost acela ca formalităţile vamale să se efectueze centralizat, la nivelul Biroului de Schimb Internaţional Bucureşti, prezenţa destinatarului nefiind necesară în nicio etapă a vămuirii.   

Ulterior punerii în liberă circulaţie a trimiterilor poştale, acestea pot fi livrate direct la adresa de destinaţie înscrisă pe trimitere. Alternativa utilizării serviciului de comisionariat vamal al CNPR este distribuirea trimiterilor poştale la nivelul subunităţilor poştale cu asistenţă vamală. În acest caz, destinatarii trebuie să se prezinte la subunitatea corespunzătoare domiciliului, în vederea efectuării formalităţilor vamale în persoană, de faţă cu salariaţii poştali şi vameşii. O soluţie mai complicată, care presupune timp pierdut de client, nu de puţine ori mass-media centrală sau locală relatând despre cozile de la subunităţilor poştale cu vamă din ţară.

Ursuleţul plin cu bani Toată activitatea de comisionariat vamal a Poştei Române se derulează în şase birouri din clădirea din Calea Giuleşti nr. 6-8, acolo unde lucrează cei 26 de salariaţi din cadrul Compartimentului Comisionari Vamali şi Relaţii cu Vama, din cadrul Serviciului Trafic Poştal Internaţional. Activitatea lor este coordonată de Mariana Matei, o persoană cu trei decenii de muncă în Poştă,


aproape toţi în sectorul de poştă externă. „În medie, avem de prelucrat cam 200 de trimiteri poştale pe zi. Cele mai multe sunt din SUA, apoi urmează cele din China, Japonia, Israel şi Canada. Pentru ca noi să-i reprezentăm pe clienţi în relaţia cu Biroul Vamal şi să efectuăm formalităţile vamale în numele lor, în calitate de destinatari ai unei trimiteri poştale, trebuie ca ei să ne completeze şi să ne transmită pe mail un formular în acest sens. Procedura este un pic mai complicată, dar avantajul este că respectiva împuternicire va putea fi folosită şi pentru trimiterile viitoare ale respectivului client. Formularul se poate obţine gratuit din orice subunitate poştală sau poate fi listat de pe site-ul Poştei Române”, ne explică Mariana. Tot ea ne spune că, după obţinerea tuturor documentelor necesare din partea clienţilor, cea mai mare parte a coletelor este deschisă şi verificată în prezenţa unui salariat poştal şi a vameşului, în funcţie de cum doreşte acesta din urmă. Coletele verificate şi care nu au probleme sunt sigilate şi predate mai departe în reţeaua poştală spre expediere către destinatari. Timpul de vămuire a unei trimiteri depinde foarte mult de cât de repede trimite pe mail destinatarul actele necesare întregii proceduri (împuternicire, facturi fiscale, actele firmei etc). De-a lungul celor cinci ani şi jumătate de activitate a compartimentului au existat situaţii în care în unele trimiteri au fost descoperite obiecte interzise. „În astfel de cazuri apelăm la organele de Poliţie, care vin şi ridică trimiterea dubioasă pentru a efectua cercetările necesare dându-ne în acelaşi timp o chitanţă de reţinere a coletului cu probleme. De multe ori se întâmplă să avem colete cu marfă contrafăcută, care sunt confiscate de organele în drept. Cea mai inedită situaţie s-a produs în 2014, când, într-un urs de pluş aflat într-un colet din SUA, am descoperit considerabila sumă de 40 de mii de dolari. Banii erau ascunşi în interiorul jucăriei, numai că, într-un loc, cusătura pluşului era un pic ruptă şi se vedeau banii. Plus că era foarte greu pentru un astfel de obiect. Suma a fost confiscată de cei de la Biroul Vamal, conform reglementărilor în vigoare”, ne povesteşte Daniel

Doi dintre angajaţii colectivului Relaţii Clienţi Chiriţă (foto pagina alăturată), un declarant vamal cu state vechi în cadrul Compartimentului Comisionari Vamali.

Fără taxe pentru comenzile sub 10 euro Clienţii persoane fizice, care reprezintă imensa majoritate a celor ce solicită asistenţa salariaţilor Comparimentului Comisionari Vamali, trebuie să ştie că pentru bunurile a căror valoare nu depăşeşte 10 euro, nu au de achitat taxe, iar în cazul în care suma achitată este cuprinsă între 10,01 şi 150 de euro au de plătit doar TVA (19% sau cotă redusă, după caz). Abia la sumele de peste 150 de euro trebuie să achite şi taxe vamale şi TVA. Tariful pe care Poşta Română îl percepe pentru efectuarea procedurii de comisionariat vamal prin intermediul salariaţilor săi este de 20 de lei (TVA inclus)/trimitere. Tariful include şi taxa de prezentare la vamă, în cazul persoanelor fizice, dar şi a celor juridice a căror factură nu depăşeşte suma de 150 de euro. Pentru situaţia în care factura firmelor depăşeşte valoarea de 150 de euro, CNPR percepe un tarif de 115 lei/trimitere, care poate creşte cu 15 lei pentru fiecare articol ce implică o poziţie nouă în lista trimiterilor.

Mariana Matei, alături de diversele colective ale Compartimentului Vamal






Poştaşul de la ARTE TV Viaţa de poştaş din România a ajuns subiect de reportaj la Arte TV, unul dintre cele mai importante posturi de televiziune din Europa. Reportajul difuzat în 8 Martie a realizat o radiografie a Bucureştiului prezent, în cadrul căreia a fost evidenţiată, printre multe alte aspecte pozitive şi modul în care un factor poştal se implică în viaţa comunităţii din care face parte. Una dintre cele mai apreciate instituţii media europene, postul de televiziune ARTE a radiografiat în cadrul unei producţii proprii viaţa din Capitala României, punând accent pe locuitorii ei. Astfel, într-un Bucureşti al zilelor noastre, când poluat şi apăsător, când expansiv şi modern, când nostalgic după anii când i se spunea micul Paris, oamenii fac tot tabloul şi dau viaţă urbei. Acesta este, de altfel, şi principalul aspect evidenţiat de reportajul Arte TV. În materialul documentar realizat, printre personajele prezentate, reporterii postului TV s-au oprit şi asupra vieţii de poştaş, considerând-o ca fiind un ingredient important ce descrie implicarea în societate şi cum pot fi construite legături puternice între oameni. Pe fundalul marelui oraş, printre personajele care au compus povestea urbană a fost şi colegul nostru, Viorel Ţeru, factor cu mare experienţă la Oficiul Poştal 63 din cocheta zonă a Pieţei Dorobanţi. Reporterii ARTE l-au însoţit pe poştaş într-o zi obişnuită de muncă, când ieşise să-şi efectueze cursa poştală în cartierul bucureştean. Documentare de teren, în care au aflat ce înseamnă meseria de poştaş, mai ales de la persoanele pe care Viorel Ţeru le deserveşte în fiecare zi. Pentru oamenii cărora le aduce corespondenţa, Viorel nu este un simplu poştaş, ci şi un prieten, un confident şi chiar un om foarte apropiat, care le face cumpărăturile, atunci când nu are cine să îi ajute. Locuitorii cartierului Dorobanţi au arătat că s-au ataşat de angajatul Poştei Române şi că acesta este parte din viaţa lor! Aşa cum spune şi sloganul Poştei Române. Întregul reportaj poate fi vizionat accesând https://www.arte.tv/en/videos/072404-003-A/bucharest/.

Cine este ARTE TV Instituţia media funcţionează sub crezul că este o casă bună pentru orice program care are o tentă culturală, luptând pentru a aduce europenii într-un spaţiu cultural comun. ARTE este abrevierea postului de televiziune franco-german Association Relative à la Télévision Européenne. Sediul lui se află în Straßburg, Baden-Baden şi Issy-lesMoulineaux lângă Paris. Postul TV a luat naştere în anul 1992 ca urmare a contractului de la data de 2 octombrie 1992 dintre Franţa şi 11 landuri germane, iar prima emisie a avut loc la data de 30 mai 1992. Potrivit propriei pagini de prezentare găzduită pe internet, peste 55% dintre programele de aici sunt documentare, 25% filme, iar 15% programe informative, în timp ce spectacolele şi muzica ocupă 5% din spaţiul de difuzare. 85% din programele postului tv sunt produse in Europa, iar 70% din întreaga populaţie a bătrânului continent poate să urmărească producţiile media în propria limbă maternă, adică în franceză, germană, engleză, spaniolă, poloneză şi italiană.   


Emoţii pe hârtie Vă propunem o definiţie a scrisorii pe care diriginta OP Petroşani, Maria Czane (foto), a dat-o în urma unei postări de pe pagina de facebook a CNPR. În era digitală, diriginta face o pledoarie pentru parfumul scrisorilor de altădată, care ne-a atras atenţia şi ne-a determinat să o publicăm în revistă.

Un fost fotbalist din Liga 1 a ajuns poştaş în Elveţia

„Stimaţi concetăţeni, Vă propun ca împreună să facem un exerciţiu de imaginaţie. Vă amintiţi cum era lumea cu zece, douăzeci, cincizeci de ani în urmă? Era mică şi tihnită. O altă ordine a lucrurilor. O atmosferă a vieţii, creată cât mai natural. Vă amintiţi de minunatele scrisori de dragoste trimise cu iz de parfum între îndrăgostiţi sau închinate cu respect reciproc între copii şi părinţii lor? Câţi dintre noi mai trimit astăzi astfel de scrisori? Dar vă imaginaţi câţi părinţi, bătrâni deja, aşteaptă o scrisoare de la nepoţii sau copiii lor? Astăzi, odată cu apariţia internetului şi a telefoniei mobile, am uitat să ne mai bucurăm între noi de acel mesaj simplu dar palpabil, izvorât din sufletele noastre frumoase, care din păcate se pierde odată cu trecerea timpului. Sunt frumoase mesajele trimise într-o adresă de e-mail sau pe un telefon mobil. Însă, câte dintre ele le recitim sau le mai păstrăm chiar?

Gabriel Machado (foto), un fotbalist brazilian de 30 de ani care a evoluat patru sezoane şi în Liga 1, a ajuns să distribuie corespondenţa în Elveţia. După ce a jucat vreme de trei sezoane la Universitatea Cluj, pentru care a avut 74 de meciuri şi a marcat 16 goluri, Machado a fost cumpărat de Gigi Becali şi a evoluat timp de şase luni la Steaua, în 2012. N-a confirmat la clubul bucureştean, unde a prins doar 3 meciuri, şi, după ce a trecut pe la un club din Suedia şi pe la spaniolii de la Rayo Vallecano, a ajuns, în 2015, în Elveţia, la o echipă de liga a patra. Salariul mic, de doar 2.500 de euro, şi viaţa scumpă din această ţară l-au obligat să caute un job suplimentar, iar Machado s-a orientat spre meseria de poştaş în cadrul unei companii de stat. A livrat pachete înainte să fie promovat la birou. „Lucrez la poştă acolo şi mă ocup de un grup de 10 persoane. Să stai opt ore şi să livrezi e ceva destul de greu”, s-a plâns brazilianul, care a fost abordat de reporterii ProTv în timpul unei vacanţe pe care a petrecut-o la Cluj-NaPentru acest număr v-am pregătit o fopoca în tografie din Raportul Anual al Poştei Roluna femâne din anul 1993. Poza reprezintă un bruafactor poştal de vârstă mijlocie, cel mai rie. probabil din Bucureşti. La acea vreme, CNPR număra 34.520 de angajaţi, dintre care mai bine de jumătate erau factori poştali.

Vine o vreme în care ne dorim să retrăim amintirile de altădată şi căutăm legătura de scrisori... Ne este dor de mirosul vremii de demult, pe care doar prin intermediul scrisorii îl mai putem simţi şi mirosi! Păstrarea legăturii între noi de-a lungul vieţii se poate face mai intens printr-o scrisoare sau o felicitare personalizată şi nu cu un mesaj informatizat, de multe ori impersonal... Chiar steril... Scrisorile, în general, le păstrăm în locuri secrete... Legate cu panglica de mătase... Preţuite... Recitite şi sărutate de fiecare dată când dorul de persoana preţuită şi iubită este prea mare. Aşa cum toată lumea gândeşte, arta scrisorilor poate părea pierdută astăzi. Dar a citi epistole înflăcărate şi sincere, ne emoţionează şi acum pe fiecare dintre noi. Închei această epistolă, rugându-vă ca împreună să nu lăsăm să se piardă această pată de culoare din viaţa noastră... Să nu lăsăm să se piardă bucuria de a primi şi a trimite o scrisoare sau o felicitare... Diriginte Maria Czane

Colţul 

FACTOR POŞTAL îN ACŢIUNE

În cazul în care aveţi informaţii despre persoana din imagine, vă rugăm să ne contactaţi.





Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.