Revista "Poştaşul" - Septembrie 2012

Page 1


Actualitate

Privatizarea Poştei Române

PriMa etaPă a ProCesului a fost finalizată Luni, 10 septembrie 2012, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a încheiat o primă etapă necesară procesului de pregătire a privatizării Companiei Naţionale

Poşta Română (CNPR). În cadrul unei şedinţe deschise, în prezenţa Comisiei de Evaluare şi Selecţie a Consultantului, au fost desfăcute plicurile cu ofertele de servicii de consultanţă.

La şedinţă au luat parte şi reprezentanţii companiilor care au depus oferte, respectiv Pricewaterhouse Coopers (PwC) şi KPMG, ambele făcând parte din grupul celor mai mari patru firme de audit din lume (numit „big four”), alături de Ernst& Young şi Deloitte. Data limită de depunere a ofertelor a fost 10 septembrie, ora 12.00. Prin derularea procedurii de achiziție de servicii de consultanță pentru pregătirea și derularea procesului de privatizare se urmărește selectarea unui consultant de reputație internațională, bancă de investiţii sau firmă de consultanţă cu experienţă în privatizare. „Comisia va evalua ofertele şi va stabili cine va fi consultantul. Ulterior, consultantul va stabili, împreună cu Ministerul Comunicaţiilor, procedura pentru identificarea celor mai buni investitori strategici care vor veni la privatizarea Poştei Române. Sperăm ca procesul să se încheie la finele lunii decembrie", a declarat ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica. Rolul consultantului în cadrul procesului de privatizare a Poștei Române este de a asigura derularea întregii proceduri de identificare şi selectare a investitorului strategic, în conformitate cu legislaţia privatizării din România. Anunţul public pentru selectarea consultantului a fost făcut în data de 6 august 2012, fiind publicat pe pagina de web a MCSI, în „Financial Times”, precum și în presa românească de specialitate. În contextul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul a decis, prin Hotărârea Guvernului nr. 761/31.07.2012 de aprobare a strategiei de privatizare a C.N. Poşta Română S.A., să lanseze procesul de privatizare a CNPR prin majorarea capitalului social al Companiei, care să conducă la atragerea unui investitor strategic în acţionariat, cu minim 20% din acţiuni.

Cine este KPMG

Cine este PricewaterhouseCoopers

KPMG România S.R.L. este o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a reţelei de firme independente KPMG afiliate la KPMG International Cooperative (KPMG International), o entitate elveţiană. KPMG oferă în România servicii de audit, asistenţă fiscală şi consultanţă în afaceri, inclusiv servicii de restructurare și accesare ŞERBAN TOADER, de fonduri, pentru organizații din Senior Partner KPMG diverse domenii, atât din sectorul România privat, cât și cel public. KPMG România este o firmă membră a rețelei internaționale KPMG, care are birouri în 152 țări și peste 145.000 de angajaţi în toată lumea. KPMG a deschis primul birou din România în 1994, urmând apoi un al doilea, în 1999, la Timișoara. În ultimii ani, firma a deschis birouri în Cluj, Iași, Constanța și Chișinău, ajungând ca, la această oră, să aibă peste 600 de angajați, atât cetățeni români, cât și străini, combinând astfel experiența locală cu know-how-ul internațional. Printre clienții KPMG România se numără corporații, agenții din sectorul public și privat, precum și organizații non-profit. Combinația între cunoștințele naționale puternice și rețeaua regională și multinațională echilibrată oferă un sistem de servicii de calitate, precum și capacități de consultanță transfrontalieră.

PricewaterhouseCoopers (PwC) oferă servicii de audit financiar, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri, specializate pe diferite sectoare, având circa 165.000 de angajaţi în 151 de ţări. PwC a apărut pe piaţa românească în 1991 şi s-a dezvoltat substanţial, continuând să îşi extindă sfera serviciilor şi cunoştinţele în mediul de VASILE IUGA, afaceri din ţara noastră. Îşi desCountry Managing făşoară activitatea în România şi Partner PwC România Republica Moldova printr-o reţea de cinci birouri conduse de o echipă formată din zece parteneri, peste 650 de specialişti şi personal administrativ, în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa şi Chişinău, oferind servicii atât firmelor internaţionale prezente în România şi Moldova, cât si celor autohtone. Prin reunirea experienţei locale cu perspectiva globală, PwC oferă servicii de consultanţă în conformitate cu standardele internaţionale, dar care răspund adecvat la condiţiile şi cerinţele locale. Proiectele reunesc echipe formate din specialişti români, care cunosc piaţa locală şi reglementările în vigoare, şi consultanţi străini, cu experienţă în abordarea unor probleme cu care se confruntă companiile ce îşi derulează activitatea în mediului economic românesc.

POªTAªUL406 ¦ 3


Actualitate

ACORD ADMINISTRAţIE-SINDICATE În data de 4 septembrie 2012 a avut loc, la sediul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, o reuniune între reprezentanţii CNPR şi SLPR în încercarea de a găsi soluţii, la masa negocierilor, la diversele probleme ridicate în ultimele luni de cele două părţi. După mai bine de şase ore de discuţii a rezultat un acord ce răspunde atât solicitărilor CNPR cât şi revendicărilor SLPR ce au stat la baza declanşării acţiunilor de protest ce au avut loc în cursul lunii august. Consecinţă a acestui acord, mitingul SLPR ce fusese anunţat pentru data de 7 septembrie 2012, în Piaţa Constituţiei, a fost anulat. Iată în continuare ce prevede acest acord.

ACORD încheiat între Compania Naţională Poşta Română S.A. şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România Astăzi, 04.09.2012, C.N. Poşta Română S.A. (CNPR), reprezentată legal prin Director General Ion SMEEIANU, şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), reprezentat legal prin Preşedinte Matei BRĂTIANU, Ţinând cont de necesitatea ajungerii la o înţelegere privind actualul diferend între CNPR şi SLPR, precum şi de faptul că sindicatul a respins orice propunere de restructurare a societăţii prin reduceri ale veniturilor salariaţilor sau concedieri colective, Părţile au convenit următoarele:

1.

C.N. Poşta Română S.A. reafirmă, la cererea SLPR, ca până la privatizare, dar nu mai târziu de data de 30.06.2013, să nu declanşeze nici o procedură de concediere colectivă şi să nu ia nici o măsură, cu caracter unilateral, care să aibă ca efect reduceri ale veniturilor salariaţilor.

2.

SLPR se angajează, la cererea CNPR, să stopeze imediat orice manifestare sindicală aflată în desfăşurare sau pe care are intenţia să o iniţieze pe perioada de valabilitate a prezentului acord, precum şi orice intervenţie în massmedia prin care se critică nefundamentat actualul management al companiei.

3.

Prin derogare de la punctul 1, CNPR şi SLPR se angajează să întreprindă toate acţiunile rezultate ca fiind necesare ca urmare a aplicării efective a normării 2011, aşa cum rezultă în urma negocierii comisiilor abilitate, negocieri ce se vor finaliza până la 15.10.2012.

4.

Părţile convin emiterea deciziilor şi semnarea actelor adiţionale la Contractul Individual de Muncă pentru salariaţii care au susţinut testarea conform art. 64.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română S.A. şi acordarea drepturilor corespunzătoare, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale incidente, începând cu data de 01.08.2012.

5.

Părţile convin acordarea drepturilor băneşti restante, la care salariaţii aveau dreptul potrivit Contractului Colectiv de Muncă, eşalonat lunar până la data de 31.03.2013 începând cu data de 01.10.2012.

6.

Părţile convin ca până la 31.12.2013 să elaboreze o nouă metodologie pentru trecerea la o clasă superioară în cadrul aceleiaşi funcţii.

4 ¦

SEPTEMBRIE 2012


ION SMEEIANU, Preşedinte CA şi Director General CNPR

Poşta Română nu intenţionează să facă reduceri salariale sau concedieri colective

În prealabil acordului încheiat la început de septembrie la sediul MCSI, Ion Smeeianu, Directorul General şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Poştei Române, a ţinut să facă câteva precizări vizavi de unele luări de poziţie venite din partea reprezentanţilor SLPR. Iată în continuare declaraţia Directorului General al CNPR: „Am fost neplăcut surprins să aflu că Sindicatele (SLPR) din Compania Naţională Poşta Română (CNPR) continuă într-un mod răuvoitor campania de dezinformare a mass-media, a lucrătorilor poştali şi a publicului larg.

Singurul demers de disponibilizare care a fost făcut de actuala conducere a companiei în acest an este acela din primăvară, când au fost restructurate peste 500 de posturi de conducere şi administrative.

Repet, în acest moment, nu se intenţionează a fi făcute disponibilizări colective sau reduceri salariale pentru restul anului 2012 , în afară de cele naturale (demisii, pensionări etc.).

Este esenţial, acum, pentru Poşta Română, să ne concentrăm pe eficientizare, pe aducerea pe profit a companiei şi pe o privatizare de succes, aşa cum ne-am asumat prin acordul internaţional cu FMI.

De asemenea, subliniez că, în Consiliul de Administraţie (CA) al Poştei Române, nu a fost înaintată vreo propunere de concedieri colective sau reduceri salariale. De altfel, în Consiliul de Administraţie sunt prezente şi Sindicatele. Conducerea CNPR a invitat SLPR la negocieri şi consultări pe tema reducerii fondului de salarii, invitaţie generată de anomalia că fondul de salarii în CNPR reprezintă cca. 70% din totalul cheltuielilor societăţii, faţă de o medie de 50% în societăţile similare din UE. Menţionez că întregul pachet de propuneri făcut de managementul companiei, menit a întări poziţia pe piaţă a Poştei Române, a fost respins de Sindicate, acestea din urmă nefăcând, în schimb, nici o propunere, pe nici una dintre temele vitale pentru bunul mers al companiei.

Conducerea CNPR este conştientă că este absolut necesară creşterea veniturilor companiei şi a elaborat o strategie de dezvoltare aprobată în CA şi AGA şi aflată în curs de implementare. De altfel, liderilor sindicali le-a fost adusă la cunoştinţă această strategie. Limbajul folosit de liderii de sindicat în comunicatul pe care l-au transmis mass-media în 30 august 2012 nu face cinste mişcării sindicale europene şi nici nu poate convinge pe nimeni de consistenţa aşa-ziselor argumente prezentate într-o astfel de formulare.

Aşadar, deoarece propunerile de lucru au fost respinse de Sindicat, acestea nu au fost înaintate către CA şi nici nu au fost puse în practică (dacă SLPR poate dovedi contrariul, sunt liberi să o facă !).

Conducerea Poştei Române îşi reafirmă disponibilitatea de a găsi soluţii pe calea dialogului social, având ca obiectiv pregătirea societăţii pentru apropiata liberalizare a pieţei de servicii poştale din România.

În mod cu totul ilogic, liderii SLPR au întrerupt dialogul dintre părţi şi au declanşat acţiuni de protest în toată ţara, exclusiv pe baza unor propuneri de lucru şi a unor discuţii definite chiar de către ei ca fiind informale, fapt complet atipic.

Orice sabotare intenţionată a demersurilor manageriale care au ca scop stabilitatea pe termen lung a Poştei, modernizarea acesteia şi alinierea la standarde internaţionale nu poate fi considerată decât rea-voinţă!” POªTAªUL406 ¦ 5


Actualitate

ALExANDRU PETRESCU, Director Executiv Direcția Strategie și Dezvoltare CNPR:

”Privatizarea Poștei române urmărește o remodelare a business-ului și nu o reducere a locurilor de muncă” ”serviciile financiare reprezintă viitorul” – Pentru început am să vă rog să dezvăluiți cititorilor câteva date din CV-ul dumneavoastră. – Sunt născut pe 2 ianuarie 1975. Am urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, apoi pe cele ale Universității din Cardiff, în Marea Britanie. Sunt specializat în Business Administration şi, din 1996 până în primăvara acestui an, am trăit și am muncit în Marea Britanie. De altfel, am dublă cetățenie, română și britanică. Am lucrat, începând cu anul 2000, în sistemul bancar londonez, ajungând în timp inclusiv vicepreședinte al uneia din celei mai vechi instituții britanice de privat banking, înființată în 1787. Am părăsit Londra în luna mai, când am acceptat provocarea de a deveni director în cadrul Poștei Române.

– Aveți experiență în ceea ce privește sectorul poștal? – Funcția pe care am avut-o în sistemul bancar londonez mi-a permis ca, în ultimii cinci-șase ani, să am relații foarte strânse cu multe dintre administrațiile poștale europene. Am fost implicat în parteneriatul dintre Royal Mail, administrația poștală britanică, și banca irlandeză Bank of Ireland, am demarat procesul de bancarizare al portofoliului de produse și servicii al Poștei Irlandeze, am colaborat strâns cu reprezentații Poste Italiane și cei ai La Poste France pe aceeași linie a serviciilor financiare. Undeva prin anii 2008-2009 am avut legături inclusiv cu Poșta Română, atunci când această companie a avut prima sa tentativă de a bancariza portofoliul de servicii poștale, prin introducerea sistemul de plăți cashplus. Dacă managementul de atunci avea viziunea dezvoltării acestei platforme de servicii financiare, astăzi am fi fost într-o poziție mai bună; timpul însă nu este pierdut și am convin-

6 ¦

SEPTEMBRIE 2012

gerea că vom recupera poziția de piață pe care o merităm pe linia serviciilor financiare.

– Cum se vedea Poșta Română din postura de partener de business? – Se vedea ca o mare oportunitate, necapitalizată din păcate nici până în ziua de azi. Sper ca, în cel mai scurt timp, să reușim să materializam acest potențial uriaș pe care compania îl are în ceea ce privește serviciile financiare, telecomunicații și alte prestații și produse adiacente, ce pot completa și spori profitul portofoliului nostru de servicii. Trebuie spus că, în cadrul administraţiilor poștale din Europa Centrală și de Vest, serviciile financiare reprezintă de câțiva ani buni unul dintre principalele fluxuri de venituri, în unele cazuri surclasând încasările rezultate din prestațiile poștale clasice, cum ar fi trimiterile de scrisori sau colete. În cadrul acestui proces de dezvoltare a serviciilor financiare, administrațiile poștale sunt ajutate de capilaritatea superioară pe care o dețin, în comparație cu zona bancară. O implementare corectă a serviciilor financiare poate duce și în cazul nostru la un nivel de bancarizare ridicat în rândul populației, ceea ce s-ar traduce prin venituri mai mari pentru companie. – Această capilaritate de care vorbiți poate fi de folos CNPR în condițiile în care zona rurală autohtonă este la ani lumină ca nivel al dezvoltării față de cea similară din țările occidentale? – Sigur că da. Ruralul și urbanul mic reprezintă o oportunitate pe care nu avem

voie să o scăpăm din mână. Trebuie să fim alături de ei de la început, cu produse specifice, să fim atenți la nevoile lor financiare și să dezvoltăm gama de servicii de care ei au nevoie. În calitatea mea de președinte al Comisiei de Pregătire și Monitorizare a Procesului de Privatizare al Poștei Române vă pot spune că interesul pe care CNPR l-a stârnit printre operatorii poștali importanți de pe Bătrânul Continent se datorează și acestei oportunități ce ține de potențialul neexploatat al vastei rețele naționale pe care compania o deține.

„negociem cu furnizorii și băncile pentru optimizarea costurilor” – Care au fost principalele hibe pe care le-ați descoperit în cadrul Direcției pe care o coordonați? – Aș spune că o serie de lacune pe


– Pentru că a venit vorba de privatizarea CNPR, ne puteți detalia ce presupune tot acest proces, pașii pe care el îi va urma? – Procesul a demarat efectiv la finele lunii iulie, o dată cu aprobarea HG privind Strategia de privatizare a CNPR. Următorul pas a fost făcut pe 10 august, atunci când s-a lansat caietului de sarcini privind selectarea consultantului de tranzacție. Trei companii au cumpărat caietul de sarcini, iar două dintre ele au decis să înainteze oferte până pe 10 septembrie, ora 12.00, data limită. Este vorba de KPMG și PricewaterhouseCoopers, două firme de renume mondial în domeniul consultanței. Acum suntem la stadiul în care se analizează cele două oferte, urmând ca, până cel târziu pe 27 septembrie, să se anunțe câștigătorul. Alături de consultant vom finaliza Strategia de privatizare și tot împreună vom demara discuțiile cu potențialii parteneri strategici. Cred că aceste discuții vor începe undeva în ultima decadă a lunii octombrie și urmărim să identificăm investitorul strategic spre finele anului în curs.

– Ce procent din acțiunile Poștei Române se va pune în vânzare? – Noi urmărim cu strictețe litera HGului și termenii agreați cu Fondul Monetar Internațional, în care se stipulează că vom vinde, prin majorare de capital, minim 20 la sută din acțiunile Poștei

care le-am descoperit la nivel comercial și la politica de parteneriate, acolo unde prețurile practicate de către furnizorii noștri nu au fost, în multe cazuri, aliniate la prețurile pieței. În momentul de față discutăm cu fiecare furnizor în parte în încercarea de a optimiza aceste costuri. De asemenea, pe zona bancară discutăm cu fiecare bancă fie o micșorare a tarifelor percepute de la Poșta Română, fie o majorare a comisionului nostru. Nevoia de optimizare se resimte pe toate planurile Direcției de Strategie și Dezvoltare și lucrăm la nivel de micromanagment, în comisii și grupuri de lucru, pe fiecare contract în parte, pentru a reduce costurile și a crește veniturile.

– Cum stă Poșta Română pe partea de logistică, respectiv mașini, clădiri etc.? – Logistica este o prioritate pentru noul management; printr-o monitorizare

”Privatizarea – impact minim asupra numărului de salariați” Române. Nu avem impusă o limită superioară a pachetului de acțiuni vândut; rămâne ca, împreună cu viitorul consultant, să stabilim numărul exact al acțiunilor pe care le vom vinde, în funcție de ofertele pe care le vom primi. Vă pot asigura că va avea prioritate oferta financiară cea mai bună, însoțită însă și de o strategie de investiții menită să poziționeze compania pe un trend stabil de creștere și cu un impact minim asupra securității locurilor de muncă.

– Aveți semnale care să denote interes din partea administrațiilor poștale pentru pachetul de acțiuni al CNPR ce va fi scos la vânzare? – Avem semnale pozitive la nivelul industriei poștale europene, acolo unde există un interes evident din partea unor administrații poștale cu renume și tradiție. Eu aș defini o privatizare de succes a CNPR situația în care rolul de partener strategic al nostru va fi luat de un operator poștal de renume, care să vină atât cu componenta financiară, extrem de necesară Poștei Române la ora aceasta, dar și cu componenta de know-how, menită să asigure alinierea la standardele poștale europene. Vor fi necesare investiții cheie,

a derulării contractelor și renegocierea termenilor contractuali curenți putem obține reduceri de cost semnificative. Intenția mea este să îndreptăm toate contractele percepute a fi în detrimentul interesului companiei și încheierea de noi contracte și parteneriate, în care să prevaleze dezvoltarea companiei. Nu în ultimul rând, ne-am propus să asigurăm toate echipamentele și materialele necesare unei bune desfășurări a activității poștale.

– Ați întocmit un plan spre a contracara pierderile financiare prilejuite de liberalizarea totală a pieței serviciilor poștale, prevăzută a avea loc la 1 ianuarie 2013? – Din păcate, trebuie să spun că Poșta a pierdut venituri importante în ultimii ani ca urmare a faptului că, până acum treipatru luni de zile, autoritățile au manifestat indulgență față de nenumăratele încălcări ale drepturilor rezervate CNPR de

pe zona informatizării, pe cea a automatizării, acolo unde suntem departe de nivelul mediu european.

– Privatizarea va aduce concedieri masive de personal? – Vreau să fac o precizare extrem de importantă: o privatizare de succes înseamnă și un impact minim în ceea ce privește reducerea posturilor și a numărului de angajați. Preferăm ca viitorul partener să redeseneze modelul de business al Poștei, să-l remodeleze, decât să aleagă varianta reducerilor de personal. Cunosc poveștile de succes ale altor administrații poștale europene și cred că activitatea Poștei Române poate fi optimizată prin redefinirea modelului de business. Trebuie spus că viitorul partener, oricare ar fi el și oricât de mare ar fi pachetul de acțiuni pe care îl va deține, va lucra alături de statul român, reprezentat de MCSI, iar ministerul va trebui să agreeze strategiile de relansare economică propuse de partenerul CNPR și va urmări să protejeze, ca și până acum, tot ceea ce înseamnă locuri de muncă în cadrul celei mai mari companii a țării.

către operatorii privați. Am avut practic de a face cu o piață semiliberalizată. Strategia de privatizare are o importantă componentă de preîntâmpinare a efectului liberalizării pieței, care se bazează nu doar pe dezvoltarea de noi servicii și atacarea unor noi nișe, cum ar fi zona financiară sau cea de telecomunicații, dar și o optimizare a prețurilor la nivel de furnizori ai CNPR. Am convingerea că vom putea atrage noi clienți, pe baza unei politici de prețuri aliniată la cererea existentă în acest moment pe piață. Ideea centrală este că trebuie să ne axăm pe producerea de noi venituri, sa reducem costurile și să creștem profitul prin regândirea modelului de business. Sper ca momentul liberalizării să ne găsească cu produse noi la ghișee, menite să suplinească eventualele pierderi cauzate de micșorarea numărului de trimiteri de până în 50 de grame pe care le vom procesa. Silviu Tănase POªTAªUL406 ¦ 7


Actualitate

CONGRESUL UPU DE LA DOhA

Un kenyan şi un uruguayan candidează ntru postul de director general

După cum v-am informat în numărul trecut, între 24 septembrie şi 15 octombrie a.c., la Doha, capitala Qatarului, va avea loc cel de-al 25-lea Congres al Uniunii Poştale Universale, prilej cu care România va candida pentru un loc în Consiliul de Administraţie (CA) şi Consiliul de Exploatare Poştală (CEP) ale UPU. Tot cu acest prilej, delegaţii din cele 192 de ţări prezente la evenimentul de la Doha vor trebui să aleagă un nou director general al forului poştal mondial, dar şi un nou director general adjunct.

Administraţiile poştale din Kenya şi Uruguay şi-au înscris câte un candidat pentru cea mai înaltă funcţie a UPU, cea de director general. Din partea statului sud-american va concura pentru acest post Dr. Serrana Bassini Casco (foto stânga), cea care este, începând cu 2006, secretarul general al Uniunii Poştale a Americilor, Spaniei şi Portugalie (PUASP). De profesie avocat şi notar public, Bassini Casco ar putea deveni prima femeie care ar ajunge la şefia UPU, la fix 138 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Contracandidatul său la alegerile ce vor avea loc pe 10 octombrie va fi kenyanul Bishar A. Hussein (foto dreapta), cel care îndeplineşte, începând cu 1 ianuarie 2009, funcţia de preşedinte al CA al UPU. Hussein a mai ocupat funcţii importante în cadrul UPU, cum ar fi cea de vicepreşedinte al CA al CEP, şi a prezidat cel de-al 24 Congres UPU, derulat la Geneva în 2008.

Delegaţii la Congresul de la Doha vor avea de ales şi un nou director general adjunct al instituţiei, între americanul Dennis Delehanty şi elveţianul Pascal Clivaz. Noii aleşi vor intra în pâine începând cu prima zi a anului viitor, urmând să-i înlocuiască în fruntea organismului poştal mondial pe francezul Edouard Dayan (director general) şi chinezul Guozhong Huang (director general adjunct), ambii aleşi prima oară la Congresul de la Bucureşti şi realeşi la cel de la Geneva.

GRECIA câştigă în emieră Concuul Epistolar al UPU C

ea de-a 41-a ediţie a Concursului Epistolar organizat de UPU şi-a desemnat laureaţii. Pentru prima oară în istorie, locul întâi şi medalia de aur a competiţiei au revenit Greciei, prin tânărul de 14 ani Marios Chatzidimou (foto). Acesta a sedus juriul cu o scrisoare adresată celui mai mare tenisman din istorie, elveţianul Roger Federer. Tema concursului din acest an, conform deciziei UPU la nivel global, a fost „Scrie o scrisoare către un atlet ori unei persoane din lumea sportului pe care o admiri, în care să-i explici ce înseamnă pentru tine Jocurile Olimpice”. Într-o epistolă pe care juriul UPU a caracterizat-o drept „strălucitor redactată” şi „simplu de înţeles”, Marios îl plasează pe campionul helvet alături de atleţi precum Diagoras din Rhodos sau Polidamas şi imaginează o conversaţie cu acesta.„Să te aliniezi la startul unei astfel de competiţii cum este Olimpiada reprezintă deja o mare victorie, nu contează dacă mai şi câştigi o medalie sau nu. Este o victorie contra fricii, a insecurităţii, împotriva egoismului şi a vanităţii proprii”. Aşa îi descrie fictivul Federer lui Marios valorile olimpismului, care-şi continuă scrisoarea deplângând

10 ¦

SEPTEMBRIE 2012

absenţa fair-play-ului şi utilizarea tot mai intensă a anabolizantelor în competiţiile sportive moderne. ”Acestea duc la degradarea atleţilor şi la decăderea sportului”, îşi spune oful Marios, care precizează că, pentru el, „Primele ediţii ale Jocurilor Olimpice, derulate în antichitate, nu însemnau nici anabolizanţi, nici performanţe de top, nici beneficii financiare. Ele semnificau bucuria de a fi părtaşi la un asemenea eveniment, corectitudine, prietenie şi pace. Mi-aş dori ca Jocurile de la Londra, din acest an, să revină la aceste valori”, încheie epistola Marios Chatzidimou. Locul doi şi medalia de argint au revenit unei tinere din Kenya, Valentine Chimba, în vârstă de 15 ani, care a redactat o scrisoare către compatriotul său, David Rudisha, un atlet ce deţine recordul mondial al probei de 800 de metri. În ceea ce priveşte ultima treaptă a podiumului, aceasta a fost împărţită de ucraineanca Aliona Kuchanskaia (15 ani) şi de Gabriella Mangarro (11 ani), din Trinidad-Tobago. S-au acordat şi cinci menţiuni, care au revenit copiilor din Rusia, Brazilia, Indonesia, Benin şi Muntenegru. Din statisticile UPU rezultă că, la ediţia 2011-2012 a Concursului Epistolar au participat peste 1 milion de copii, record absolut în istoria competiţiei. Pentru ediţia 2012-2013, UPU a decis ca tema să fie „Scrie o scrisoare cuiva în care să-i explici de ce apa reprezintă o resursă preţioasă pentru omenire”. Tema a fost aleasă în contextul în care perioada 2005-2015 a fost declarată de ONU drept decada internaţională de acţiune „Apă pentru viaţă”.



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.