Ce este lumea?

Pe ce lume traim?

Cristian Presura December 29, 2015

"Priviti!", le strig oamenilor de pe strada. Tin un borcan in mana, construit special de mine, ce contine multa gheata si un circuit electric.

"Vedeti licaririle din borcan? Ele sunt urmele stralucitoare ale unor particule cosmice, venite din indepartarile spatiului. Odata ce ajung in borcan, particulele lasa o dara de lumina in urma lor".

Trecatorii se uita rar la mine, dar sunt obisnuit. De obicei, copiii sunt cei care isi trag parintii de mana. "De unde vin particulele, intreaba ei?". "Poate de la o gaura neagra, sau poate de la supernova, nu stiu nici eu", le raspund. Parintii sunt nedumeriti. "Nu este periculos?", intreaba ei. "Nu", le spun. "Corpul nostru este strabatut de miliarde de astfel de particule, iar cele mai multe trec prin noi ca prin branza. Cele periculoase, sunt absorbite de atmosfera".

Apoi ma intorc spre copii si bag mana sub tejghea, intotdeauna am ceva special pregatit pentru ei. Le dau o foaie de hartie alba, cu un punct negru in centru. "Vedeti punctul acesta? Aici am captat pentru voi niste particule din Andromeda, numite fotoni. Luati-le acasa, sunt gratis!".

De rusine, unii parinti incerca sa imi dea cativa lei, eu insa ii refuz. Nu le spun ca fotonii sunt, de fapt, particulele razelor de lumina, si ca eu i-am captat folosind un telescop de amatori, nu vreau sa ii dezamagesc.

1

Copiii zambesc larg, iar eu stiu ca, cel putin in seara asta, au la ce sa viseze. "Vanzatorul de vise", ma gandesc.

Sunt doar doua momente in viata cand ne intoarcem privirea la lumea in care am aterizat. Primul moment este in tinerete, cand visam sa vizitam lumi indepartate de orasul liceului nostru. Al doilea moment este la batranete, cand avem un moment brusc de sinceritate, si ne intrebam ce va fi fost oare lumea in care ne-am purtat durerile si bucuriile. Tanarul vede in spatele fiecarei legi noi un mister. Batranul stie ca, la scara universului, el este doar un fir de praf aruncat in spatiu, ce nu poate pretinde mai mult decat este in puterea sa.

Nu sunt singurul vanzator de vise din piata orasului. Intre timp, sau mai adunat si altii langa mine. Unul anunta apocalipsa, iar altul il vinde pe Dumnezeu. Fizicienii s-au certat, de lungul timpului, cand cu unul, cand cu altul. Fara succes. Cartile de astrologie, sau cele religioase, le bat net la vanzari pe cele de fizica.

Si acum, ceilalti doi vanzatori de vise au mai mult succes. Oamenii asculta speriati de alinierea planetelor Jupiter si Venus, fara sa stie ca lucrul s-a produs si in trecut, fara consecinte dezastruaose pentru noi.

E momentul sa imi scot si eu recuzita pentru momente dificile: gheata carbonica si recipientul cu heliu lichid. Peste cateva momente, aburul magic al ghetii carbonice face copiii sa strige de placere, iar florile inghetate in heliul lichid se sparg de podea cu zgomot de sticla.

Am atras atentia publicului din jur, acum e momentul in care asez cartea de fizica pe tejghea, la vedere. Imi spun, daca reusesc sa vand mai mult carti de fizica decat pastorul cu bibliile lui, atunci am castigat competitia. Le spun auditorilor mei: "Cartea evita stilul manualului de scoala". Apoi adaug, uitandu-ma provocativ catre pastor: "Manualele nu sunt decat o colectie de texte sacre, ce trebuie acumulate pentru nota."

Si apoi, continui: "Nu are sens o astfel de abordare; atata timp cat muschii ni se mai misca pe fata, ar fi pacat sa nu zambim, iar atata timp cat creierul nostru nu a dat inca in Alzheimer, ar fi pacat sa nu il folosim. Luati aceasta carte! Redescoperiti legile 2

mecanicii, prin observatii simple ale lumii inconjuratoare. Ajutati de un simplu telescop de amatori, calculati distantele pana la planete. Prin intermediul presiunii aerului, descoperiti natura atomica a materiei!"

Ca sa ii conving, aduc doua semisfere in contact, si videz aerul dintre ele, cu o pompa. Rog apoi pe doi barbati mai puternici sa separe semisferele, ca in celebrul experiment al primarului din Magdeburg.

Oricat incearca ei, nu pot separa sferele, in rasetele spectatorilor.

Descopera astfel, pe propria piele, presiunea enorma exercitata de aer asupra lucrurilor din jur.

Dupa ce se mai potoleste lumea, introduc a doua parte a cartii, in care sunt prezentate fortele electrice si magnetice. Le reconstruiesc o parte din proprietati, pornind de la experiente cotidiene, ca electrizarea obiectelor frecate. Cu ajutorul unor magneti de neodimiu, care aluneca ireal de incet in interiorul unot tuburi de aluminiu, le introduc campul electromagnetic.

Pentru a le explica frumusetile teoriei relativitatii, abordate in carte, nu ii pot purta cu viteza apropiate de viteza luminii. Mi-as dori sa am un ceas atomic, pe care sa-l arunc in masina de spalat. Dupa cateva ore, ceasul ar intarzaia cu cateva nanonescunde, suficient sa convinga audienta de efectele teoriei. Asa, le povestesc cum ne putem imprieteni cu Einstein, si calatori cu el in teoria relativitatii.

Se face seara, iar lumea se imputineaza in piata publica. Azi nu a fost o zi pierduta. Visele mele si-au continuat drumul catre unii dintre ascultatori. La sfarsit, ma indrept catre pastor, si el singur pe treptele scarilor de metrou. Nu ii port pica. Ii explic ca, pentru mine, fizica a fost o calatorie, ca si credinta pentru el. La sfarsitul calatoriei mele, m-am confruntat cu adevarul nestiintei noastre.

Paradoxal, cu toate ca am aflat multe lucruri despre lume, nu stiu nimic despre natura ei fundamentala. Am devenit astfel mai modest in parerile mele despre lucruri, dar am desoperit bucuria libertatii alegerii. De aceea, sunt de acord cu el, ca alegerile cele mai importante sunt calea de urmat in viata, dragostea pe care o impartasim si credinta

3

la care avem dreptul. Toate astea insa, trebuie sa le facem in deplina cunostinta a necunostintei noastre.

Pastorul imi zambeste impaciutor si imi spune ca, chiar daca lumea este un vis, toti avem dreptul sa ii dam un sens.

4