Iluzie de iarnă
Caranovič Mina, clasa a IX-a E
Acum mulți, mulți ani, când ele încă erau mici și naive, Sophia și Eliana se jucau afară, într-o zi luminoasă, ca orice altă zi de decembrie, cu zăpada până la genunchi. Cele două fetițe alergau prin parcul lor preferat, foarte aproape de locuința acestora. Alergând printre bănci, dându-se in leagăne, făcând îngeri în zăpadă și bucurându-se împreună, Eliana îi propusese prietenei sale să meargă către locul lor secret din parc, unde nu venea mai nimeni, iar Sophia entuziasmată aprobă. Ele au luat-o la drum pe aleile fine ale parcului spre un colț izolat de pe harta acestuia. Odată ajunse în fața statuii ce reprezenta două surori, după care se vedeau mai mulți copaci, Eliana și Sophia se așezaseră in zăpada dintre copaci și statuie, pentru a se ascunde de lumea aflată pe cealaltă parte, o lume aproape complet uitată de cei doi copii. Jucându-se printre copaci, Sophia este urmărita de Eliana. Trece printre doi copaci, care păreau sa formeze o ușă din crengi. Vocea omniprezentă a prietenei sale dispăruse, cum dispăruse și statuia. Tot ce se auzea și tot ce se vedea până acum fusese înlocuit de ceva complet diferit. Acum, peisajul din fața Sophiei era unul nou și straniu. Acesta nu mai reprezenta parcul în care a crescut. Nu, acum era un loc încețoșat unde era numai zăpadă și un felinar ce ilumina vag teritoriul străin. Prima impresie fusese confuzia. Cum a ajuns aici? Unde era Eliana? Unde se afla ea? Mi de întrebări fără răspuns. Se contopiseră într-una: ce s-a întâmplat? Deodată o cuprinse frica, nu se mai putea mișca. Realiza că se afla într-un loc necunoscut venise de nicăieri. Neștiind o cale de întoarcere, panica se răspândise prin întregul său corp. Într-un final, ajunge să își recâștige controlul asupra corpului său și analizează repede împrejurimile. În afara felinarului de moda veche, ce nu semăna cu cele din parc, nu se vedea nimic. Felinarul era singura sursă de lumină, ce se dovedea util, dar nu se compara cu întunericul creat de ceața groasă. Întorcându-se, Sophia vede ca tot ce era înainte dispăruse. Totul in afară de cei doi copaci, care, din perspectiva ei, îi ofereau o cale înapoi din acest vis urât, înapoi spre prietena ei. Pentru ca Eliana să nu o mai aștepte mult, aceasta aleargă printre cei doi copaci. Atunci simți ceva pe braț, mâna Elianei. S-a întors în parcul său, de parcă nici nu a plecat. Eliana nu părea tulburată nici pe departe, ca și când nu a observat deloc dispariția prietenei sale. Totul făcea parte din jocul celor două fete. Sophia nu voia să își îngrijoreze prietena, așa că nu i-a spus nimic acesteia. Așadar, ziua a continuat ca orice altă de zi de decembrie, cu zăpada până la genunchi.
ANOTIMPURI „ROSE” LTT
- 26 -
ISSN 2783 - 9915 NR. 7 ANUL IV ISSN - L - 2783 - 9915
