Noaptea” se termină în „Ziua” pe care a făcut-o Domnul

„Noaptea” se termin ă în „Ziua” pe care a făcut-o Domn ul! Scrisoare pastorală pen tru sărbătoarea în vierii domn ului

Sfinţiile Voastre, cucernici Părinţi, Dragi persoane consacrate, Iubi fraţi și surori în Cristos, L a începutul Postului Mare abia auzeam câte ceva despre coronavirus și am pornit pe drumul obișnuit de pregătire la sărbătoarea Paștelui. Numai că odată cu trecerea timpului, postul asumat – mai mult sau mai puţin convenţional – a început să capete un alt contur, aducând cu sine foarte multe renunţări și îngrădiri în diferitele domenii ale vieţii, ajungându-se chiar și la un adevărat „post euharistic”, cu imposibilitatea participării la Sfânta Liturghie comunitară… Și chiar cu perspectiva unui Paște „trăit” online prin mijloacele de comunicaţie. Epidemia coronavirusului Covid-19 s-a abătut asupra lumii întregi, inclusiv asupra ţării noastre, ca o adevărată furtună de nisip în pustiu. În mod necesar, totul trebuie să se oprească până ce furtuna va trece. Este exact ceea ce trăim noi creștinii în coincidenţă cu zilele Postului Mare, când pregătirea noastră pornită cu invitaţia la convertire – „convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” la impunerea cenușii pe cap – ne aduce aminte de formula alternativă: „Memento, homo, quia pulvis es, et in pulverem reverteris” – „aminteşte-ţi, omule, că eşti praf şi în praf te vei întoarce”. Nu sunt cuvinte neliniștitoare, nu sunt cuvinte ameninţătoare, nu reprezintă un fel de „terorism spiritual”. Suntem pământ iubit de Dumnezeu, răscumpărat de Cristos. Isus a pătimit pe Cruce, dar a învins moartea și noi credem în învierea trupurilor, în viaţa veșnică.

Paștele este sărbătoarea acestei victorii asupra morţii. Este vorba de o realitate minunată, extraordinară, eliberatoare, de care ne-am dat seama abia în aceste zile de pandemie. Acest timp de criză provocată de coronavirus ne pune înaintea unei realităţi care ne cere să nu fugim, să nu ne întoarcem încă o dată în altă parte, ci să înfruntăm cu mare simţ de libertate și de responsabilitate prezentul, de a nu continua să-L acuzăm pe Dumnezeu, de a nu evoca în zadar pedepsele Sale mai mult sau mai puţin meritate, de a fi onești și de a recunoaște că unica afirmaţie sigură și indiscutabilă pe care o putem împărtăși este că suntem un „mister fragil”, mysterium fragilis.

Fiecare din noi știe foarte bine că este născut și știe foarte bine că va muri: nu este o veste de nenorocire, dar este o simplă realitate. În calitate de creștini trebuie să adăugăm la această realitate o altă realitate, la fel de indiscutabilă, și anume „teologia mântuirii”, adică scopul ultim spre care tindem. Acest scop nu este „nimicul”, ci este Dumnezeu. Acest timp de izolare și de epidemie poate și trebuie folosit și pentru a reflecta asupra acestui „mysterium fragilis”: suntem praf, argilă plăsmuită de mâinile înţelepte ale lui Dumnezeu Creatorul, care conduce pașii noștri cu înţelepciune și dispune orice lucru după providenţa Sa, spre nostra salutis causa, adică pentru mântuirea noastră. Dacă vom ști să ne oprim și să reflectăm asupra acestui mare mister, vom descoperi adevărul cuvintelor Apostolului Paul, care în Scrisoarea către Romani afirmă: „Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39).

Desigur, nu va putea această nouă pandemie provocată de numitul virus Covid-19, alias virus corona, să ne separe de iubirea lui Dumnezeu și desigur, până la urmă totul se va sfârși bine, pentru că ultimul cuvânt asupra fragilei noastre existenţe, chiar și asupra evenimentului inevitabil al morţii, totul îi revine lui Dumnezeu. Pentru noi, creștinii, cea mai mare teamă, realitatea teribilă de care trebuie să fugim este păcatul de moarte, nu păcatul corporal; el poate fi doar amânat, dar nu anulat. Așa cum pentru lupta cu virusul este necesară o perioadă de „carantină” (recomandată sau obligatorie!), la fel, primul lucru care trebuie făcut pentru vindecarea de păcat este retragerea în „pustiu”, într-un loc separat de lume („staţi acasă”!), pentru a rămâne singuri cu noi înșine și cu Dumnezeu (nici măcar la biserică nu trebuie să-L căutăm!). Postul Mare – patruzeci de zile sunt un timp cronologic cu o valoare simbolică foarte

puternică – sunt zile (acceptate de voie sau de nevoie!) ca un îndemn puternic de a revizui propriul stil de viaţă și de schimbare a unor atitudini dăunătoare. Nicio posibilitate de a avea un post mai scurt! Trebuie să-l facem până la Paște.

Pe de altă parte, așa cum epidemia coronavirusului cere o perioadă de îngrijiri și analize pentru recuperarea sănătăţii trupești, la fel Postul Mare (asociere întâmplătoare sau nu, din punct de vedere etimologic, cuvântul din limba latină „quadragesima” se asociază foarte bine cu „carantină”) se prezintă ca un „timp favorabil” (2Cor 6,2), în care este nevoie să activăm anticorpii pentru a învinge în bătălia cea grea. Între aceste atitudini, lecţia pe care pandemia actuală ne-o prezintă în mod evident și neechivoc este acceptarea convinsă a sensului limitei, recunoașterea fragilităţii noastre (omul = „mysterium fragilis”) și a caracterului limitat al umanității noastre. Acceptarea propriilor limite ajută la recuperarea valorii „carităţii”, a solidarităţii și a fraternităţii. Acestea sunt aspectele pozitive pe care epidemia coronavirusului le pune în evidenţă într-un mod exemplar. În aceste zile, la noi în ţară, dar și în ţările Europei, asistăm la un minunat spectacol: un adevărat concurs de solidaritate, de dăruire, de împărtășire. Dialogul, disponibilitatea faţă de cel slab, construirea unei adevărate fraternităţi, sunt adevărate bogăţii, pe care oamenii au învăţat să le recupereze. Desigur, „virusul” pe care Postul Mare vrea să-l scoată din suflet este păcatul. Dacă toţi, într-adevăr, experimentăm faptul că suntem sclavi ai păcatului, Isus Cristos vine să ne elibereze. Triumful său asupra păcatului va fi sigilat cu Moartea şi Învierea Sa.

Vigilia pascală, noaptea de veghe, chiar celebrată în condiţii de austeritate anul acesta, va vesti și în acest an triumful lui Cristos Isus, Domnul nostru, asupra păcatului și asupra morţii. Aprinderea lumânărilor, proclamarea solemnă a Învierii cu preconiul pascal – proclamarea Învierii – și intonarea solemnă a strigătului de victorie – Aleluia! – se vor face „virtual”, și mulţi dintre dumneavoastră veţi fi în comuniune cu preoţii din biserici doar online, cu ajutorul mijloacelor de comunicaţie. Dar va fi realitate și se va celebra Paștele în acest an, în aceste condiţii de „situaţie de urgenţă”. Și anul acesta vom cânta, poate din casele noastre, „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!”. Și după aceea, în familiile noastre, vom ciocni ouăle roșii, în semn de bucurie și speranţă. Vigilia pascală este și va rămâne o noapte a minunilor: „o, fericită Noapte, care singură ai meritat să cunoşti timpul şi ceasul în care Cristos a înviat din morţi!” (Preconiul pascal). Poate vom simţi nostalgia sunetului solemn al clopotelor, dar anul acesta ne mulţumim cu ecoul lor care vestește în mod tainic: Cristos a înviat!

Iubiţi fraţi și surori în Cristos,

Anul acesta va fi un Paște marcat de „durere”, diferit pentru întreaga lume creștină, și bisericile goale din această ultimă perioadă sunt deja un semn. Pandemia coronavirus ne obligă să trăim „la distanţă” toate celebrările din Săptămâna Sfântă. Dar vestea finală va fi aceeași: Cristos a înviat! A înviat cu adevărat! Aleluia! Clopotele și cântările,executate mai mult „solo”, vor cânta totuși victoria libertăţii asupra sclaviei, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii… a vieţii asupra morţii, și vrem să sperăm că va fi și o victorie și eliberare de temutul virus care ne-a întunecat prea tare zilele Postului Mare. Cuvintele Sfântului Paul din Scrisoarea către Romani pot fi o încurajare pentru a spera mai departe în victoria binelui, a luminii, a vieţii: „Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia?” (Rom 8,35), și răspunsul Apostolului ca un ecou care ajunge la noi: „Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit… și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (v. 37-39). Învingători prin Pătimirea, Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu! Paștele este și rămâne sărbătoarea bucuriei prin excelenţă: Cristos Înviat rămâne mereu cu noi, El ne arată lumina feţei sale de Înviat și nu părăsește pe cei care sunt în încercări, durere și doliu. El este speranţa noastră și cea mai frumoasă tinereţe a acestei lumi. Tot ceea ce atinge El devine tânăr, devine nou, se umple de viaţă. Dacă „virusul” va mai continua să semene teroare și preocupări, amintiţi-vă că Isus Cristos a învins tot răul și moartea! Cu aceste trăiri și sentimente încheiem timpul Postului Mare și ne pregătim pentru „sărbătoarea sărbătorilor”, inima anului liturgic și nucleul credinţei noastre. Paștele înseamnă viaţă, lumină și speranţă și noi toţi avem nevoie mare de viaţă nouă, de lumină adevărată și de speranţă vie care nu înșală. Învierea lui Cristos ne spune că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice rău și decât însăși moartea.

Ca Păstor al dumneavoastră, mă adresez tuturor comunităţilor parohiale, tuturor familiilor și persoanelor consacrate, pentru a vă spune: curaj, nu vă temeţi, Cristos Înviat este cu noi! Tuturor vă doresc Sărbători pascale binecuvântate, pline de darul bucuriei și al speranţei aduse de Cristos!

Cristos a înviat! Aleluia! † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti