Actualitatea creștină, nr. 2/2021

Nr. 02/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

Încrederea poporului în sfântul Iosif este rezumată în expresia „Ite ad Ioseph”, care face referință la timpul de foamete din Egipt când oamenii îi cereau pâine faraonului și el Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată răspundea: „Mergeți la Iosif; faceți ceea ce vă va spune” (Gen 41,55). (manuscris), 1923.

„ÎNTÂLNIRILE” LUNII FEBRUARIE

(Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde)

Un an de la înscăunare Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Postul Mare: timp de convertire și de pregătire la Botez?

Cu această privire, formată din credință și din iubire, din har și din angajare, din familie umană și din Treime divină, contemplăm familia pe care cuvântul lui Dumnezeu o încredințează în mâinile bărbatului, femeii și copiilor, ca să formeze o comuniune de persoane care să fie imaginea unirii dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Activitatea generativă și educativă este, la rândul său, o reflexie a lucrării creatoare a Tatălui. Familia este chemată să împărtășească rugăciunea cotidiană, lectura cuvântului lui Dumnezeu și împărtășania euharistică, pentru a face să crească iubirea și a se transforma tot mai mult în templu în care locuiește Duhul.

(Papa Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 29)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXII, Nr. 2/2021

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

„Întâlnirile” lunii februarie VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8

10 11 12 13

Evenimente Postul Mare: timp de convertire şi de pregătire la Botez?

Rugăciune pentru unitatea creștinilor In memoriam... Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Social Relația de încredere 16 Doctrină socială - DOCAT Pentru o civilizație a iubirii (2)

Suflet tânăr

17 Puterea și însoțitoarea ei Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Paternitate şi libertate SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei Mărturia despre Cel Înviat 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Când cel sărman strigă, Domnul îl aude 25 Minuni şi sfinţi Madre Giuseppina Vannini 26 Biserica misionară Pauline Marie Jaricot, „micuța misionară” 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc).

Gustave Peytavi de Faugères

3 INTERVIU

28 ÎPS Aurel Percă - Un an de la înscăunare CULTURĂ

32 Credință, artă și istorie Fidelitatea față de Mântuitorul 33 Biserica Romano-Catolică Sân Nicoară - Curtea de Argeș 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

8

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 2/2021

22

28

Mesajul redacției Numărul din luna februarie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul ÎPS Aurel Percă intitulat „«Întâlnirile» lunii februarie”, în care sunt amintite mai multe evenimente care marchează această lună, Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, Ziua pentru Viață, Ziua Mondială a Bolnavului, începutul Postului Mare. Editorialul se încheie cu următorul îndemn: „Doresc tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină întâlniri cât mai rodnice cu Cristos: cu toții împreună putem progresa în credință şi în întâlnirile noastre cu Cristos, prin rugăciune şi ascultarea Cuvântului său, profitând mai ales de climatul pe care ni-l oferă Timpul Postului Mare.” Paginile de la rubrica Focus conțin o prezentare a Postului Mare ca timp de convertire și de pregătire la Botez, o retrospectivă a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, o evocare a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, trecut la cele veșnice la 12 ianuarie. Rubrica Suflet tânăr tratează despre „Putere și însoțitoarea ei”.

La Universul familiei aflăm despre „Paternitate și libertate”. Rubrica Ce știm despre psalmi face următoarea afirmație: „Când cel sărman strigă, Domnul îl aude.” Paginile de dosar ne prezintă un interviu luat Înalt Preasfinției Sale Aurel Percă de către Ciprian Dumea pentru emisiunea „Universul credinței”. La paginile de cultură, rubrica Credință, artă și istorie ne vorbește despre „Cea mai veche biserică de piatră din Valahia (Țara Românească). Biserica romano-catolică «Sân Nicoară» de la Curtea de Argeș”. În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Gabriel Anghel Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Mons. Ieronim Iacob Pr. Ștefan Lenghen Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2021 don Giovanni Berti | www.gioba.it

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

„Întâlnirile” lunii februarie

L

iturgia lunii februarie ne conduce prin Timpul de peste an la mai multe întâlniri cu Cristos, culminând cu începerea Postului Mare. Este o lună bogată în celebrări şi fiecare din ele ne oferă ocazia să reflectăm asupra mai multor aspecte importante legate de viață.

Deja în a doua zi a lunii, Biserica celebrează sărbătoarea Prezentării la templu a Mântuitorului sau Întâmpinarea Domnului, şi tot în această zi se marchează şi Ziua Mondială a Vieţii Consacrate. Începând din anul 1997 se celebrează în întreaga Biserică o zi specială: Ziua persoanelor consacrate. De fapt, dăruirea Fiului lui Dumnezeu - simbolizată prin prezentarea la templu - este model pentru orice

bărbat şi femeie care îşi consacră întreaga lor viaţă Domnului. Scopul acestei zile este triplu: înainte de toate, pentru a-l lăuda pe Domnul şi a-i mulțumi pentru darul vieții consacrate; în al doilea rând, pentru a promova cunoașterea ei şi stima din partea întregului popor al lui Dumnezeu; în sfârșit, pentru a-i invita pe cei care şi-au dedicat pe deplin viața pentru cauza Evangheliei să celebreze minunățiile pe care Domnul le-a înfăptuit în ei.

Tot în legătură cu sărbătoarea Întâmpinării Domnului este şi celebrarea Zilei pentru Viaţă, promovată de Conferința Episcopală Italiană, dar cu rezonanțe în întreaga Biserică Catolică: o celebrare care ar trebui să fie un adevărat imn pentru viață şi un îndemn puternic

şi insistent pentru respectarea ei din momentul conceperii, apoi în timpul creșterii spre vârsta matură şi spre bătrânețe, până la sfârșitul ei natural. Într-un Mesaj adresat de Papa Francisc cu ocazia Zilei pentru Viaţă, spunea: „Fiecare copil este față a Domnului iubitor al vieții, dar pentru familie şi pentru societate.

Fiecare, în propriul rol şi în propriul domeniu, să se simtă chemat să iubească şi să slujească viaţa, s-o primească, s-o respecte şi s-o promoveze, în special atunci când este fragilă şi are nevoie de atenții şi de îngrijiri, din sânul matern până la sfârșitul său pe acest pământ.”

Așadar, o altă întâlnire, în acceptarea liberă şi responsabilă a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru că FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

„orice viață umană este unică şi irepetabilă, reprezintă o valoare inestimabilă” (Papa Francisc, 2020, Aniversarea a 25 de ani de la publicarea enciclicei Evangelium vitae).

O a treia întâlnire, întâlnirea specială cu bolnavii, la 11 februarie, Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, când se celebrează şi Ziua Mondială a Bolnavului: această zi „este din nou un moment propice pentru a rezerva o atenție specială persoanelor bolnave şi celor care le asistă, fie în locurile destinate îngrijirii, fie în sânul familiilor şi al comunităților. Gândul se îndreaptă îndeosebi spre cei care, în toată lumea, îndură efectele pandemiei de coronavirus”, scrie Papa Francisc în Mesajul pentru această zi. Apelul Papei Francisc este de a investi mai mult „în îngrijirea şi în asistența persoanelor bolnave… deoarece este o prioritate legată de principiul că sănătatea este un bine comun primar”. În fond, un răspuns la „porunca iubirii, pe care Isus a lăsat-o discipolilor săi, are o realizare concretă şi în relația cu bolnavii. O societate este cu atât mai umană cu cât ştie să se îngrijească de membrii săi fragili şi suferinzi şi știe să facă asta cu eficiență însuflețită de iubire fraternă. Să tindem la această țintă şi să facem în aşa fel încât nimeni să nu rămână singur, nimeni să nu se simtă exclus şi abandonat”, scrie Papa în finalul Mesajului. În mod obișnuit, în luna februarie Liturgia ne face să schimbăm şi pasul celebrărilor: de la Timpul de peste an vom trece la Timpul Postului Mare. Miercuri, 17 februarie, cu ritul impunerii cenușii, vom începe acest drum care ne cheamă la convertire, îndemnându-ne să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima şi să ne lăsăm împăcați cu El. Timpul Postului Mare ne oferă 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

o întâlnire specială cu Isus contemplat în suferințele sale pe drumul Crucii, cu invitația la o convertire autentică şi însușirea unui stil mai auster de viață, premise necesare pentru a putea sărbători cu vieți reînnoite Învierea Domnului.

Pentru a ajunge la bucuria pascală, la coroana slavei, este necesară stăruința în rugăciune, printr-o ascultare atentă a Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi de sinceritate în post, pentru că abstinența de la mâncare, sau de la ceva la care ținem mai mult, ne poate ajuta să părăsim haina veche a păcatelor noastre.

La aceste două practici trebuie să adăugăm o a treia: pomana.

Faptele de caritate ne trimit direct la Milostivirea lui Dumnezeu Tatăl. Numai când vom fi capabili să ne apropiem de necesitățile şi de suferințele fraților noștri vom reuși să imităm, în măsura posibilităților noastre, bunătatea plină de milostivire a Dumnezeului nostru. Sfântul Leon cel Mare, în una din predicile sale pentru Postul Mare, scrie: „Faptele iubirii pot fi foarte diferite şi, astfel, datorită acestei diversități, toți creștinii buni pot să se exercite în ele, nu numai cei bogați şi puternici, ci inclusiv oamenii obișnuiți şi chiar cei săraci; în felul acesta, cei care sunt inegali datorită capacității lor de a face pomană sunt asemănători prin iubirea cu care o fac” (Predica 6).

La câteva zile după începerea Postului Mare, se celebrează sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru Apostolul (22 februarie), am putea spune o nouă întâlnire între Petru şi Cristos, care îi încredințează misiunea de a „paște oile sale” (cf. In 21): „a paşte” înseamnă tocmai a conduce turma, a o călăuzi pe „drumul cel bun”, adică al Evangheliei. „A paşte” înseamnă şi a păzi, a ține turma unită. În realitate, Isus este adevăratul şi unicul Păstor care îşi conduce turma. Dar a voit să încredințeze apostolilor săi, şi într-un mod special lui Petru, misiunea de a învăța, a conduce şi a ține unită turma sa, adică Biserica. Exercitarea acestei puteri se face de la o „Catedră”, simbolul misiunii lui Petru, care i-a fost încredințată de Mântuitorul imediat după Înviere.

Doresc tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină întâlniri cât mai rodnice cu Cristos: cu toții împreună putem progresa în credință şi în întâlnirile noastre cu Cristos, prin rugăciune şi ascultarea Cuvântului său, profitând mai ales de climatul pe care ni-l oferă Timpul Postului Mare.

Cu binecuvântare arhierească! † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Trăim pentru a realiza visul lui Dumnezeu: iubirea Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Medicamentul pentru a combate împietrirea inimii este memoria: a ne aminti de binecuvântările Domnului. Astfel ne menținem inimile deschise și fidele.

Nu am primit viața ca să o îngropăm, ci să o trăim activ; nu să o păstrăm, ci să o dăruim.

Cine este cu Isus știe că secretul posedării vieții este să o dai.

Să ne lăsăm reconciliați, pentru a putea trăi așa cum suntem: copii iubiți, păcătoși iertați și vindecați, călători însoțiți de El.

O inimă fără compasiune este o inimă idolatrică, o inimă autosuficientă, care merge înainte susținută de propriul egoism, care devine tare numai prin ideologii.

Când inima se împietrește, se uită. Se uită harul mântuirii, se uită gratuitatea. Inima împietrită duce la certuri, duce la războaie, duce la egoism, duce la distrugerea fratelui, pentru că nu este compasiune.

Mesajul de mântuire cel mai mare este că Dumnezeu a avut compasiune față de noi [...] Isus este compasiunea Tatălui, Isus este palma dată oricărei împietriri a inimii.

Fiecare dintre noi are ceva care s-a împietrit în inima lui [...] În inimile împietrite Domnul nu poate să intre; [...] intră numai în inimile care sunt asemenea cu inima lui: inimile pline de compasiune, inimile care arată compasiune, inimile deschise.

(Omilia Papei în capela Casei Sf. Marta, 18 februarie 2020)

Viaţa consacrată înseamnă să vezi ceea ce contează în viaţă. Înseamnă să întâmpini darul Domnului cu braţele deschise. Iată ce văd ochii consacraţilor: harul lui Dumnezeu s-a revărsat în mâinile lor.

Pentru a avea privirea justă asupra vieţii să cerem capacitatea de a vedea harul dat nouă de Dumnezeu [...] A avea familiaritate cu Duhul Sfânt, cu iubirea lui Dumnezeu.

Dacă viaţa consacrată rămâne fermă în iubirea Domnului, vede frumuseţea. Vede că sărăcia nu este un efort titanic, ci o libertate superioară, pe care ne-o dăruiesc Dumnezeu şi alţii asemenea unor autentice bogăţii. Vede că a fi cast nu este o sterilitate austeră, ci calea pentru a iubi fără a poseda. Vede că ascultarea nu este disciplină, ci victorie asupra anarhiei noastre, în stilul lui Isus.

(Omilia Papei în a XXIV-a Zi Mondială a Vieţii Consacrate, 1 februarie 2020)

Postul Mare este timpul de a recunoaște că cenușa noastră sărmană este iubită de Dumnezeu.

Este timp de har, pentru a primi privirea iubitoare a lui Dumnezeu asupra noastră și, fiind astfel priviți, să ne schimbăm viața.

Noi, fii ai lui Dumnezeu, nu putem trăi pentru a căuta țărâna care dispare [...] Dacă trăiesc pentru lucrurile lumii care trec, mă întorc în țărână, tăgăduiesc ceea ce Dumnezeu a făcut în mine [...]

Valorăm mult mai mult, trăim pentru mult mai mult: ca să realizăm visul lui Dumnezeu, ca să iubim.

Singuri nu suntem în stare să îndepărtăm țărâna care ne murdărește inima. Postul Mare este timp de vindecare. Îmbrățișarea Tatălui la Spovadă ne reînnoiește lăuntric, ne curăță inima [...] Vom avea atunci bucuria de a descoperi că Dumnezeu ne învie din cenușa noastră.

(Omilia Papei în Miercurea Cenușii, 26 februarie 2020) FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Preoția comună a botezului

Impunerea cenuşii în timp de pandemie

Cu o scrisoare motu proprio, Papa Francisc modifică prevederile din Codul de Drept Canonic și extinde la femei posibilitatea de a primi slujirile lectoratului și acolitatului.

Notă emisă de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor.

A

ceste slujiri, evidențiază Papa, fac parte din preoția comună a botezului și pot fi îndeplinite de toți creștinii, laici și laice. În același timp, Biserica nu are în niciun fel facultatea de a conferi femeilor Sacramentul preoției. În ultimele decenii, slujirea specială a Cuvântului lui Dumnezeu (lectoratul) și a altarului (acolitatul) erau deja deschise în mod excepțional femeilor, astfel că scrisoarea Papei Spiritus Domini instituționalizează, de fapt, o practică frecventă în celebrările liturgice din ritul latin.

Cele două slujiri liturgice au în vedere proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu (lectoratul) și slujirea altarului (acolitatul), acestea fiind până acum destinate bărbaților, în special seminariștilor care urmează un parcurs de pregătire la Sacramentul preoției. Prin motu proprio Spiritus Domini, care modifică primul paragraf al canonului 230 din Codul de Drept Canonic, pontiful stabilește că femeile pot avea acces la aceste slujiri, iar acestea să fie atribuite printr-un gest liturgic care le conferă o valoare instituțională.

Sursa: vaticannews.va

C

ongregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a emis o notă privind celebrarea din Miercurea Cenuşii în timp de pandemie, cu referire la impunerea cenușii. În notă se spune că „după ce s-a rostit rugăciunea de binecuvântare a cenuşii şi după ce s-a stropit cu apă sfinţită”, preotul „spune o singură dată pentru toţi: «Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie», sau: «Aminteşte-ţi, omule, că eşti pământ şi în pământ te vei întoarce»”. După ce preotul „îşi dezinfectează mâinile şi ia masca de protecţie a nasului şi gurii”, impune apoi „cenuşa celor care se apropie de el”.

Nouă numire A fost numit un nou secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților, în persoana Monseniorului Fabio Fabene.

P

e 18 ianuarie, Papa Francisc l-a numit pe Mons. Fabio Fabene, Episcop titular de Montefiascone, secretar al Congregației pentru Cauzele Sfinților. Mons. Fabio Fabene a fost înainte subsecretar al Sinodului Episcopilor.

Născut la Roma pe 12 martie 1959, s-a format la Seminarul Pontifical Regional din Viterbo, fiind hirotonit preot la 26 mai 1984. A obținut un doctorat în drept canonic și a predat la Institutul Teologic din Viterbo.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Hoţi de bibliotecă „Dorinţa nestăpânită de cărţi” L’Osservatore Romano, 5 ianuarie 2021, pag. IV

I

nter folia fructus – „între frunze sunt fructele / între foi sunt roadele”, spune o veche maximă latină, folosită şi azi în sens metaforic pentru a sublinia tezaurul de cultură aflat între paginile cărţilor de valoare. Înţelepciunea cuprinsă între foile îngălbenite ale unui manuscris trebuie ocrotită, la fel ca şi bogăţia spirituală care impregnează paginile unei cărţi rare. Din păcate, unde sunt comori nu lipsesc nici prădătorii – în cazul cărţilor, nu lipsesc cei care vor să ţină numai pentru ei roadele apetisante ale bibliotecilor. Acestui păcat deloc nou şi încă foarte activ, istoricul italian Lucio Coco i-a dedicat recent un studiu intitulat Contro i ladri di libri.

Maledizioni e anatemi („Împotriva hoţilor de cărţi. Blesteme şi anateme”, Florenţa 2020).

Infracţiunea furtului de cărţi este strâns legată de „dorinţa nestăpânită de a le avea”, arată în prefaţă Edoardo R. Barbieri, care aminteşte cum Antonio Brucioli, dedicându-i în 1532 traducerea italiană a Bibliei regelui François I al Franţei, îi sugera să pună cartea printre comorile coroanei, închizând-o într-un loc sigur, aşa cum făcuse Alexandru cel Mare cu opera lui Homer. Elogiul cărţii, înţeleasă nu ca obiect cu o valoare materială în sine, ci ca depozitară a cunoaşterii, este de mult un topos literar.

Intrând pe terenul întunecat al furtului de cărţi, Coco arată că actul priveşte mai ales marile biblioteci. În Antichitate, bibliotecile erau

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Renaştere verde în Sahel

pradă de război: consulul roman Lucius Cornelius Sulla, de pildă, după cucerirea Atenei în anul 86 î.C., a adus la Roma biblioteca lui Aristotel, de ea folosindu-se apoi şi Cicero. Pentru a preveni furtul de cărţi, de-a lungul istoriei s-a recurs la blesteme şi anateme, cea mai veche atestare însoţind o donaţie din partea prinţesei Theodetrude către Abaţia Saint-Denys în 627 d.C.: „Blestematul care ar face aceasta să ajungă în fundul iadului şi acolo să îndure caznele alături de Iuda, iar păcatul lui să cadă asupra fiilor lui şi a casei lui.” Chiar şi papi cum ar fi Clement al XI-lea sau Benedict al XIV-lea au luat atitudine, ameninţând cu excomunicarea ipso facto pe cei care ar fi furat cărţi din biblioteci ale Bisericii.

Traducere şi adaptare de Liana Gehl, după Gabriele Nicolò

C

irca 10 milioane de noi locuri de muncă se preconizează a fi create până în 2030 prin realizarea unui „zid verde” de 8.000 km lungime, de la Atlantic până la Marea Roşie, care să împiedice extinderea deşertului Sahara şi să relanseze economia în zona subsahariană.

Iniţiativa, de o importanţă crucială pentru întregul continent african, a fost discutată pe 12 ianuarie 2021 într-un summit organizat de Franţa, Banca Mondială şi ONU. Proiectul, în valoare de 14,2 miliarde de dolari, are ca scop atât combaterea deşertificării, cât şi valorizarea zonelor rurale şi a biodiversităţii, scăderea sărăciei şi prevenirea secetei în 11 ţări africane.

OR, miercuri 13 ianuarie 2021, pag. 1 FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7

FOCUS evenimente

40

de zile a petrecut în post Isus, 40 de zile a petrecut Moise pe muntele Sinai, 40 de zile a fugit profetul Ilie de mânia reginei Izabela până ce a demonstrat pe muntele Horeb cine este singurul şi unicul Dumnezeu adevărat, 40 de ani a rătăcit poporul ales prin deşert.

Postul Mare timp de convertire şi de pregătire la Botez? În zilele noastre, scopul principal al Postului Mare este să ne pregătească pentru celebrarea Paştelui. E un timp de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu şi de convertire, de pregătire şi de amintire a Botezului.

D

e asemenea, Postul Mare este un timp de reconciliere cu Dumnezeu şi cu fraţii, de a recurge mai cu fervoare la „armele penitenţei creştine”: rugăciunea, postul şi pomana (cf. Mt 6, 1-6.16-18). Însă în secolul al IV-lea, când a început să se contureze din ce în ce mai clar timpul Postului Mare, doar două scopuri erau recunoscute ca fiind de importanţă capitală: abluţiunea cu apă (lavacrum aquae) şi abluţiunea lacrimilor (lavacrum lacrimae), adică pregătirea celor ce urmau să primească 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

Botezul în noaptea de Paști şi pocăinţa celor care se înscriau în Miercurea Cenuşii în ordinul penitenţilor ca să primească dezlegarea din mâna episcopului locului în Joia Mare.

Fiecare Post Mare începe cu 3 etape fixe: Miercurea Cenuşii şi apoi primele două duminici, care au exact aceleaşi 2 evanghelii luate din cei 3 sinoptici: prima duminică, cum Isus a fost ispitit în timp ce postea 40 de zile în pustiu şi cum a rezistat tentaţiilor, făcându-se astfel exemplu pentru noi (Anul A: Mt 4, 1-11; Anul B: Mc 1, 12-15; Anul C: Lc 4, 1-13) şi a doua

duminică, schimbarea lui Isus la faţă, vrând să ne arate gloria la care vom fi părtaşi şi noi dacă vom reuşi să ne înfrânăm pornirile rele şi dacă vom face eforturi sincere să ne schimbăm în timpul Postului Mare (Anul A: Mt 17, 1-9; Anul B: Mc 9, 2-10; Anul C: Lc 9, 28b-36).

Aceste două duminici sunt identice în toate ciclurile de lecturi citite, A, B şi C; după aceste două duminici, drumurile se diversifică, anul A urmând calea baptismală, anul B, calea reparării, anul C, un drum mai afectiv şi pastoral. În al doilea cel mai vechi „liturghier” al Bisericii, sacramentarul Gelasianum Vetus, din secolul al VII-lea, rugăciunile pentru Liturghie sunt identice cu cele din zilele noastre, în anii A şi B. Aşadar, vedem o continuitate sacră în ceea ce priveşte unul dintre timpurile cele mai importante, forte, cele mai încărcate de har pentru mântuirea noastră. Nu e mic lucru să celebrăm acest timp aşa cum o făcea Biserica acum 1.400 de ani.

De ce 2 cicluri, A şi B? Pentru că în vechime, în timpul Postului Mare

FOCUS

se întâmplau 2 evenimente extrem de importante: 1) Catecumenii se pregăteau să primească Botezul în noaptea de Paşti (de aici a luat naştere ciclul A, primul şi cel mai vechi din punct de vedere istoric). De ce Botezul în noaptea de Paşti? Comunitatea primară, sub inspiraţia Duhului Sfânt, s-a întrebat: nu ne învaţă oare Apostolul Paul că Botezul este perfecta conformare a creştinului la moartea şi la învierea lui Cristos (Rom 6, 3-5)? De aceea, încă de la începutul formării acestui timp, se citeau marile teme baptismale din evanghelistul Ioan: samariteana (apa) în a 3-a duminică acum la noi; orbul din naştere (lumina), în a 4-a duminică şi învierea lui Lazăr (viaţa) în a 5-a duminică. Astăzi, odinioară grandioasa instituţie a catecumenatului, plină de ritualuri şi simbolisme măreţe, aproape a dispărut, nemaiexistând decât scurte referinţe în Liturghier în prima (înscrierea catecumenilor), a III-a, a IV-a şi a V-a duminică din Postul Mare (scrutinele şi exorcismele) şi mai pe larg în RICA (Ritul iniţierii creştinilor adulţi).

2) Penitenţa publică. Cine era prins în păcate publice era exclus din adunarea liturgică. Pentru a fi dezlegaţi şi readmişi, în Miercurea Cenuşii, penitenţii primeau cenuşă pe cap, erau îmbrăcaţi în haine de penitenţă şi se înscriau pe lista celor care aveau să primească dezlegarea din mâinile episcopului în Joia Mare. Se pregăteau asiduu aparte de ceilalţi credincioşi, făcând post şi fapte bune ca să demonstreze că merită iertarea. De aici a luat naştere tradiţia B, separată de tradiţia primordială, baptismală.

Dar deja de la sfârşitul secolului al IX-lea uzanţa penitenţei publice şi a ordinului penitenților dispăruse. În Pontificalul Romano-German din secolul al X-lea, deja toţi creştinii primesc cenuşa pe cap în Miercurea

Cenuşii, nu doar păcătoşii publici; Missalul Tridentin reţine doar tradiţia baptismală, A, iar tradiţia B până la Conciliul Vatican II este trecută cu vederea. După Conciliul Vatican II, s-a revalorizat tradiţia B, într-o cheie de lectură mai blândă faţă de practica Evului Mediu, evidenţiindu-se că timpul Postului Mare e o perioadă în care se repară Alianţa dintre Dumnezeu şi om distrusă prin păcat.

Apoi, acelaşi Conciliu a mai introdus un ciclu, Anul C, un ciclu pastoral, care arată delicateţea şi gingăşia lui Isus faţă de cei păcătoşi.

Aşadar, astăzi avem 3 ani, anul A (pregătire pentru Botez, iluminare şi trezire la o nouă viaţă), B (repararea Alianţei distruse prin păcat) şi C (delicateţea cu care Tatăl îi aşteaptă pe păcătoşi să se întoarcă), primii doi preluaţi din Tradiţie, ultimul nou.

Cum s-a format timpul Postului Mare?

La începuturile creştinismului, anul liturgic avea o singură mare sărbătoare, Paştele, şi desigur duminica, Paştele săptămânal al Domnului.

Aşadar, Postul Mare nu a existat dintotdeauna. Celebrarea Paştelui în primele trei secole din viaţa Bisericii nu avea o perioadă de pregătire. Aceasta se limita doar la post în Vinerea şi Sâmbăta Sfântă („Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” Mt 9,15), după cum atestă Tertulian (secolul al II-lea) şi Traditio Apostolica (secolul al III-lea). În plus, comunitatea creştină trăia atât de intens credinţa, uneori până la mărturia martiriului, încât nu simţea necesitatea unei perioade de timp pentru a reînnoi convertirea asumată prin Botez.

Atunci când, după pacea lui Constantin, s-a observat o delăsare a trăirii creştine, s-a sesizat necesitatea

unei perioade de timp suficiente pentru a-i rechema pe creştini la o mai mare coerenţă cu botezul pe care l-au primit. Astfel ia naştere o perioadă de pregătire mai întâi de o săptămână, apoi de trei.

La sfârşitul secolului al IV-lea ( ̴ 384, la Roma), s-a introdus uzanţa de a înscrie păcătoşii pentru penitenţa publică cu patruzeci de zile înaintea Paştelui.

Astfel s-a format Quadragesima, care începea cu a VI-a duminică înainte de Paști (6x7=42). Însă, conform prescrierilor Conciliului din Niceea (325), duminica era interzis să se postească sau să se facă fapte de penitenţă.

Aşadar, 42-6=36. Lipseau 4 zile. Ca să nu se ştirbească numărul simbolic de 40, au fost adăugate miercuri, joi, vineri şi sâmbătă înainte de prima duminică, pentru a rectifica lipsa.

Dintr-o coincidenţă fericită, fiecare miercuri era zi staţională la Roma şi, prin urmare, zi de post. Astfel a luat naştere „Miercurea Cenuşii”. În secolele al VI-lea şi al VII-lea observăm o lărgire progresivă a timpului de pregătire la cincizeci, şaizeci şi şaptezeci de zile (quinquagesima, sexagesima, septuagesima). Sacramentariile Gelasianum şi Gregorianum ne redau practica Septuagesimei, adică încă 30 de zile suplimentare faţă de cele deja 40 de zile. Motivaţia spirituală era legată de cei 70 de ani petrecuţi de evrei în exilul din Babilon, dar probabil se voia şi umplerea spaţiului rămas între Epifanie şi Postul Mare, cum se vede destul de bine în Gelasianum Vetus. Începând cu secolul al VIII-lea, din întâlnirea liturgiei romane cu lumea franco-germanică, rezultă înlăturarea a tot ce era superfluu şi forţat şi rămâne practica celor 40 de zile de post.

La dezvoltarea Postului Mare au contribuit practica postului care pregătea Paştele și pregătirea catecumenilor la Botez şi mai apoi disciplina penitenţială.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9

FOCUS EVENIMENTe

Î

n asemenea momente, mai mult ca oricând spiritualitatea și solidaritatea sunt inseparabil legate.

Rămânând în Cristos, primim puterea și înțelepciunea de a acționa împotriva structurilor de nedreptate și de asuprire, dar mai ales de a ne recunoaște pe deplin ca frați și surori în umanitate și de a fi creatorii unui nou mod de a trăi, în respect și comuniune cu toată creația. (ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București)

Rugăciune pentru unitatea creștinilor În perioada 18-25 ianuarie s-a desfășurat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. La București, săptămâna de rugăciune în comun pentru unitate a început la Mănăstirea ortodoxă Cașin și s-a încheiat la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif. Au participat reprezentanți ai diferitelor culte din capitală.

L

a biserica Parohiei Parcul Domeniilor-Cașin, a început la 18 ianuarie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, prin celebrarea Vecerniei de către un sobor de preoți.

La eveniment a fost prezent PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Patriarhului Daniel, precum și reprezentanți ai altor Biserici și confesiuni creștine din capitală. Întâlnirile din acest an, organizate de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, au ca temă de reflecție pasajul din Ioan 15, 1-17, 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

cu îndemnul „Rămâneţi întru iubirea Mea” (cf. Ioan 15, 9).

Meditaţia din prima seară de rugăciune a fost susținută, după celebrarea Vecerniei, de Pr. Zsold Béla, de la Biserica Reformată Calvineum.

Cea de a doua seară de rugăciune a avut loc marți, 19 ianuarie, la Catedrala Episcopală Greco-Catolică Sfântul Vasile cel Mare. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Illyés Márton, parohul Bisericii Luterane de limbă maghiară din București.

A treia întâlnire din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea

Creștinilor a avut loc miercuri, 20 ianuarie, la Catedrala Armeană Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.

Cuvântul de învățătură a fost ținut din partea Bisericii Romano-Catolice de către PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București.

Celelalte întâlniri s-au desfășurat după cum urmează: pe 21 ianuarie la Biserica Luterană, cuvântul de învăţătură fiind ţinut de către Biserica Greco-Catolică; pe 22 ianuarie, întâlnirea a avut loc la Biserica Reformată Calvineum, cuvântul de învățătură fiind ținut de Biserica Armeană; pe 23 ianuarie, reprezentanții diferitelor culte s-au reunit la Biserica Evanghelică Luterană Germană C.A., cuvântul de învăţătură fiind ţinut de către Biserica Ortodoxă Română; duminică, 24 ianuarie, fiecare comunitate s-a rugat în biserica proprie pentru unitatea creștinilor. Pe 25 ianuarie, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif a fost gazda ultimei întâlniri, în cadrul căreia cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către Biserica Evanghelică Luterană S.P.

FOCUS EVENIMENTe

„S

ă ne înălțăm și noi privirea spre modelul Sfântului Iosif. Să ne amintim că, asemenea Sfântului Iosif, și noi suntem chemați în aceste zile să-L primim pe Pruncul Isus care renaște în lume, să-L luăm cu noi pe drumul noului an, păstrând neștirbit în suflete tezaurul credinței. Aceasta este garanția mântuirii noastre și a dobândirii acelui loc pregătit pentru noi în Casa Tatălui.”

(PS Florentin Crihălmeanu, Circulară privind Anul Sfântului Iosif)

In memoriam...

PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a trecut la cele veșnice pe 12 ianuarie. Înmormântarea a avut loc la Cluj-Napoca în catedrala în construcție din Piața Cipariu, dedicată martirilor și mărturisitorilor secolului al XX-lea. La funeralii au participat și ÎPS Aurel Percă și PS Cornel Damian.

P

e 16 ianuarie, ÎPS Aurel Percă și PS Cornel Damian au participat la funeraliile PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de ClujGherla, trecut la cele veșnice pe 12 ianuarie 2021.

Vineri, 15 ianuarie, episcopii au stat în rugăciune și veghe la catafalcul Preasfinției Sale Florentin.

Sâmbătă, 16 ianuarie, Sfânta Liturghie de la ora 8.00 a fost prezidată de PS Virgil Bercea, alături de ÎPS Aurel Percă, PS Cornel Damian, PS Iosif Păuleț, PS Anton Coșa și PS Ioan Bot, cu clerul Eparhiei de ClujGherla, în Catedrala Schimbarea la Față. Trupul Preasfințitului Florentin

a fost transferat de la Catedrala Schimbarea la Față, unde a fost adus de vineri dimineața, la catedrala în construcție, pentru funeralii.

Slujba de înmormântare a fost oficiată la ora 12.00 pe esplanada din fața Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea din Piața Timotei Cipariu.

Cu ocazia aflării veștii trecerii la cele veșnice a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, ÎPS Aurel Percă a spus printre altele: „PS Florentin Crihălmeanu a fost un om al rugăciunii, un ierarh care a fost apropiat de oameni, un păstrător fidel al depozitului credinței catolice, care

a cunoscut și experiența Bisericii Greco-Catolice din clandestinitate.”

PS Florentin Crihălmeanu s-a născut în Iaşi, la 17 septembrie 1959. Între 1979 și 1984 a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic ClujNapoca. După ce în 1986 a început în clandestinitate studiile pentru preoție, a fost hirotonit preot la data de 9 septembrie 1990 de către PS George Guţiu.

A studiat la Roma în perioada 1990-1994, iar pe 7 iulie 2005 a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Pontificale Urbaniana din Roma.

La 9 noiembrie 1996 a fost numit Episcop auxiliar al Eparhiei de Cluj-Gherla, fiind consacrat Episcop la 6 ianuarie 1997, la Roma, de către Papa Ioan Paul al II-lea. În data de 18 iulie 2002, a fost numit Episcop eparhial de Cluj-Gherla, iar la 6 august 2002 a fost înscăunat în Catedrala Schimbarea la Față.

PS Florentin Crihălmeanu a fost președintele Comisiei pentru Viața Consacrată a CER. FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11

FOCUS ȘTIRI ARCB

Timișu de Sus

Vizită

La 17 ianuarie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a celebrat o Sfântă Liturghie în capela Surorilor de la Timișu de Sus. Alături de Arhiepiscop s-au aflat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București și preoții Gabriel Popa și Mihai Baciu, parohul comunității.

Popești-Leordeni

Eveniment

Pe 3 ianuarie, două provincii din Congregatio Jesu, România și Italia, s-au unit și au format o singură provincie, Provincia Latino-Europeană, având-o superioară provincială pe Sr. Monica Cojan.

Tulcea

Unitate Pe 19 ianuarie, în biserica romano-catolică „Sfântul Arhanghel Mihail” din Tulcea, a avut loc cea de-a doua zi de rugăciune din cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, celebrată de Pr. Marcel Lungeanu și Pr. Romeo Horvat. Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Visarion, Episcopul ortodox al Tulcii.

12

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

Vizită pastorală

Întâlniri lunare

La începutul lunii ianuarie, ÎPS Aurel Percă s-a aflat la Târgoviște, pe urmele Fericitului Anton Durcovici.

Î

n ziua de 7 ianuarie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost prezent la Târgoviște, în mijlocul comunității catolice, unde a prezidat Sfânta Liturghie cu recviem în memoria Sorei Veronica, sora Părintelui Francisc Șerban, plecată la cele veşnice acum patru ani.

Alături de ÎPS Aurel Percă au concelebrat Pr. Emil Moraru, Pr. Marius Martin, Pr. Francisc Șerban, parohul bisericii Sfântul Luca din Pucioasa și Pr. Ioan P. Solomon, parohul bisericii Sfântul Francisc de Assisi din Târgoviște.

După celebrare, ÎPS Aurel Percă a oferit parohiei ornatul cu imaginea Fericitului Anton Durcovici pe care l-a purtat la Sfânta Liturghie.

Acest gest unic a fost făcut în semn de prețuire față de această biserică, în care Fericitul Anton Durcovici a slujit în patru perioade: 1911 – 1916, martie 1923 – august 1924, iulie 1926 – decembrie 1927 şi martie – decembrie 1930.

Atelierele Familiilor: 6 întâlniri lunare pentru familii, la Mănăstirea Sfânta Familie.

Î

ntâlnirile se desfășoară o dată pe lună, joi la ora 19:30, la Mănăstirea Sfânta Familie (strada Jiului 35-37). După o introducere în legătură cu tema zilei, fiecare își împărtășește gândurile pe această temă, pregătite dinainte. Sunt bineveniți și cei care vin doar din curiozitate.

Temele programate sunt următoarele: 28 ianuarie: Bogățiile familiei în România; 25 februarie: Tentațiile actuale ale familiei; 25 martie: Ce vrem să le transmitem copiilor noștri?; 22 aprilie: De ce familiile noastre au pierdut credința?; 27 mai: Bazele familiei creștine; 24 iunie: Mesajul pe care dorim să-l transmitem tuturor familiilor și societății.

Lumea virală, ispită sau prilej? Școala la iezuiți a propus un nou seminar, în patru întâlniri online, cu scopul de a conștientiza diferite aspecte ale lumii virale.

D

esfășurat în perioada 16 ianuarie – 7 februarie, seminarul, pe parcursul a patru serii de întâlniri în format hibrid (online și fizic), a căutat răspunsuri la întrebări precum: ce înseamnă un fenomen viral în epidemiologie, în economie, în marketing, în psihologie, în social media, în domeniul spiritual sau religios? Care sunt capcanele, dar și binele care poate fi scos la iveală din aceste fenomene virale? Cum pot face un discernământ în confuzia – virală și ea – a contextului actual?

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Reuniunea Colegiului consilierilor și protopopilor La 19 ianuarie, la Palatul Episcopal din Lugoj a avut loc reuniunea Colegiului consilierilor și protopopilor din Eparhia de Lugoj.

Î

Curs pentru logodnici Patru cupluri de tineri au participat la cursul pentru logodnici care s-a desfășurat la Traian.

S

ntâlnirea a fost deschisă de PS Alexandru Mesian cu rugăciunea „Tatăl nostru”. Preasfinția Sa Alexandru a prezentat principalele evenimente petrecute în Eparhia de Lugoj de la ultimul consistoriu, dar și bilanțul pe anul 2020 cu realizările eparhiale. În continuare, Preasfinția Sa a evocat personalitatea regretatului Episcop de ClujGherla, PS Florentin Crihălmeanu, trecut la cele veșnice în ziua de 12 ianuarie.

Alte probleme propuse pentru ordinea de zi au fost: predarea datelor statistice și a execuției bugetare pe anul 2020 din partea protopopiatelor; stabilirea datelor de desfășurare a cursurilor de vară pentru preoții Eparhiei, ediția 2021;

âmbătă, 16 ianuarie, a avut loc la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian cursul pentru logodnici organizat de către Oficiul pentru Pastorația Familiei pentru tinerii care doresc să știe mai multe despre viața de familie. Cei opt tineri participanți au fost întâmpinați de Pr. Felician Tiba, coordonatorul cursului. Pr. Felician Tiba le-a vorbit tinerilor despre sacramentul Căsătoriei, care este sacramentul încrederii lui Dumnezeu în om. Eugenia Dămătăr i-a îndemnat pe tineri să aibă grijă unul de altul, iar Maria Gherghel a prezentat metoda naturală Billings.

stabilirea datelor de desfășurare a exercițiilor spirituale cu clerul eparhial și soțiile clericilor, a pelerinajelor eparhiale etc.; stabilirea taxelor de cult pentru anul 2021; planul pastoral pentru anul 2021 la nivelul Eparhiei de Lugoj.

Sursa: bisericaromanaunita.ro

Polonia

Cehia

Irak

Ziua națională a ebraismului

Dosar de beatificare

Semn de renaștere

Pe 17 ianuarie, Polonia a marcat cea de-a 24-a Zi Națională a Ebraismului, promovată de Biserica Catolică. Motoul a fost „Viață și moarte. Iată, pun astăzi înaintea ta viața și binele, moartea și răul!”, inspirat din Dt 30,15, cu referire la anul 2020 și la pandemia de coronavirus. Tot în contextul pandemiei de coronavirus, marcarea acestei zile s-a făcut online. Toate inițiativele prilejuite de acest eveniment au fost transmise pe canalul YouTube „Salve Net”.

Iezuiții cehi au adresat la Roma un dosar în vederea unei eventuale beatificări a preotului Adolf Kajpr SJ (1902-1959), care a fost întemnițat de către naziști în timpul celui deal Doilea Război Mondial și care a decedat mai târziu într-o închisoare comunistă. Faza diecezană a procesului beatificării s-a încheiat pe 4 ianuarie printr-o Liturghie și prin anunțul oficial al Cardinalului Dominik Duka, Arhiepiscop de Praga, în biserica Sfântul Ignațiu unde Pr. Kajpr a slujit.

În Irak, în orașul Qaraqosh, a fost instalată o statuie mare a Sfintei Fecioare pe clopotnița Bisericii Sfintei Maria al Tahira (Preacurata). Instalarea statuii s-a făcut pe 11 ianuarie și a căpătat o conotație simbolică, de renaștere a orașului pe care Papa Francisc îl va vizita în timpul călătoriei apostolice în Irak prevăzute pentru perioada 5-8 martie. Complexul Sfintei Maria al Tahira este format din două biserici, una veche din secolul al XIII-lea și una modernă.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13

Biserică și societate SOCIAL

Relația de încredere

M

esajul Papei Francisc cu ocazia celei de-a XXIX-a Zile Mondiale a Bolnavului 2021 are ca temă: „«Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi» (Mt 23, 8). Relația de încredere la baza îngrijirii bolnavilor”. Mesajul a fost dat publicității la 20 decembrie 2020, în a patra duminică din Advent.

La începutul mesajului său, Papa Francisc afirmă că această Zi Mondială a Bolnavului „este un moment propice pentru a rezerva o atenție specială persoanelor bolnave și celor care le asistă, atât în locurile dedicate îngrijirii, cât și în sânul familiilor și al comunităților”. În continuare, Suveranul Pontif spune că se gândește în special la cei care „suferă din cauza efectelor pandemiei de coronavirus”. De aceea, ține să exprime faptul că este aproape spiritual de ei și îi asigură de solicitudinea și de afecțiunea Bisericii.

Vorbind despre tema acestei Zile, a arătat că aceasta „se inspiră din 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

pasajul evanghelic în care Isus critică ipocrizia celor care spun, dar nu fac (cf. Mt 23, 1-12)”. De asemenea, „Isus folosește expresii puternice pentru a pune în gardă împotriva pericolului de a aluneca spre idolatria față de sine însuși și afirmă: «Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi» (v. 8)”. Referindu-se la critica pe care Isus o adresează celor care „spun și nu fac” (v. 3), Papa Francisc a spus că aceasta este „salutară pentru toți pentru că nimeni nu este imunizat împotriva răului ipocriziei, un rău foarte grav care are drept efect împiedicarea înfloririi precum copii ai unicului Tată, chemați să trăiască o fraternitate universală”. În continuare s-a referit la modelul pe care Isus îl oferă, și anume un „comportament cu totul opus ipocriziei. El propune să ne oprim, să ascultăm, să stabilim o relație directă și personală cu celălalt, să resimțim empatie și emoție pentru el sau pentru ea, să ne lăsăm atinși de suferința sa până la a ne ocupa cu slujirea (cf.

Lc 10, 30-35)”.

Boala ne poate face să simțim vulnerabilitatea noastră și nevoia înnăscută de celălalt, dar totodată și dependența noastră de Dumnezeu. „Când suntem bolnavi, într-adevăr, incertitudinea, teama și uneori chiar tulburarea invadează spiritul nostru și inima noastră; ne găsim într-o situație de neputință pentru că sănătatea noastră nu depinde de capacitățile noastre sau de «străduința» noastră (cf. Mt 6, 27).”

După ce spune că „boala impune o cerință de sens care, în credință, se adresează lui Dumnezeu, o cerință care caută o nouă semnificație și o nouă direcție existenței noastre și care, uneori, poate să nu găsească imediat un răspuns” și afirmă că „familia și prietenii înșiși nu sunt mereu în măsură să ne ajute în această căutare trudnică”, Suveranul Pontif propune exemplul lui Iob, care este emblematic: „Soția și prietenii săi nu au reușit să-l însoțească în nenorocirea sa; mai rău încă, amplificau în el singurătatea și rătăcirea acuzându-l. Iob se scufundă într-o stare de abandonare și de neînțelegere.

Dar, tocmai prin această fragilitate extremă, respingând orice ipocrizie și alegând calea sincerității față de Dumnezeu și față de ceilalți, face ca strigătul său insistent să ajungă până la Dumnezeu, care sfârșește prin a-i răspunde deschizându-i un nou orizont. Îi confirmă că suferința sa nu este o pedeapsă sau o condamnare; nu este nici măcar o îndepărtare de Dumnezeu sau un semn al indiferenței sale. Astfel, această declarație vibrantă și emoționantă către Domnul izbucnește din inima rănită și vindecată a lui Iob: «Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut» (42, 5).”

Mai departe, Papa Francisc precizează faptul că „boala are întotdeauna

Biserică și societate

un chip, și nu doar unul: are chipul fiecărui bolnav, chiar al celor care se simt ignorați, excluși, victime ale nedreptăților sociale care le neagă drepturile lor esențiale (cf. Scris. enc. Fratelli tutti, nr. 22)”. De asemenea, vorbind despre pandemia actuală, a spus că aceasta „a pus în lumină multe insuficiențe ale sistemelor de sănătate și de lipsuri în asistența persoanelor bolnave. Accesul la îngrijire nu este întotdeauna garantat persoanelor în vârstă, celor mai slabi și celor mai vulnerabili, și nu întotdeauna în mod echitabil. Acest lucru depinde de alegerile politice, de modul de a administra resursele și de angajamentul celor care ocupă funcții de responsabilitate”. De aceea, este necesar să se investească „resurse în îngrijire și în asistența persoanelor bolnave”, ceea ce reprezintă „o prioritate legată de principiul potrivit căruia sănătatea este un bun comun primordial”. În continuare a subliniat „devotamentul și generozitatea agenților sanitari, voluntarilor, lucrătorilor și lucrătoarelor, preoților, persoanelor consacrate”. Aceștia, „cu profesionalism, cu abnegație, cu simțul responsabilității și cu iubire față de aproapele, au ajutat, au îngrijit, au mângâiat și au slujit mulți bolnavi și familiile lor”.

Spunând că „proximitatea este un balsam prețios care aduce sprijin și mângâiere celor care suferă în boală”, Sfântul Părinte a arătat că „în calitate de creștini, trăim proximitatea ca expresie a iubirii lui Isus Cristos, bunul samaritean care, cu compasiune, s-a făcut aproapele fiecărei ființe umane rănite de păcat. Uniți cu El prin acțiunea Duhului Sfânt, suntem chemați să fim milostivi precum Tatăl și să-i iubim în mod deosebit pe frații noștri bolnavi, slabi și suferinzi (cf. In 13, 34-35). Și trăim această proximitate, nu doar în mod

personal, ci și sub formă comunitară: în fapt, iubirea frățească în Cristos dă naștere unei comunități capabile de vindecare care nu abandonează pe nimeni, care include și îi primește mai ales pe cei mai fragili”.

Amintind „importanța solidarității frățești”, Papa Francisc a spus că aceasta „se exprimă concret în slujire și poate lua forme foarte diverse, toate orientate să-l susțină pe aproapele. «A sluji înseamnă a avea grijă de membrele fragile ale familiilor noastre, de societatea noastră, de poporul nostru» (Omilie la Havana, 20 septembrie 2015). […] Slujirea vizează întotdeauna chipul fratelui, îi atinge corpul, îi simte proximitatea și chiar în anumite cazuri o «suportă» și caută promovarea fratelui. De aceea slujirea nu este niciodată ideologică, din moment ce nu slujește idei, ci persoane (ibid.)”.

Un alt lucru pe care îl menționează Suveranul Pontif este acela că „pentru ca o terapie să fie bună, aspectul relațional este decisiv pentru că permite o apropiere holistică a persoanei bolnave. Valorizarea acestui aspect îi ajută și pe medici, pe infirmieri, pe profesioniști și pe voluntari să ofere îngrijire celor care suferă, pentru a-i însoți într-un parcurs de vindecare, datorită unei relații interpersonale de încredere (cf. Noua cartă a lucrătorilor sanitari, 2016, nr. 4)”. În continuare, precizează faptul că „este important să se stabilească un pact între cei care au nevoie de îngrijire și cei care îi îngrijesc; un pact întemeiat pe încredere și respect reciproc, pe sinceritate, pe disponibilitate, pentru a depăși orice barieră defensivă, pentru a pune în centru demnitatea bolnavului, pentru a proteja profesionalismul agenților de sănătate și pentru a întreține un raport bun cu familiile pacienților”.

Pornind de la relația cu persoana bolnavă, Papa Francisc arată că aceasta „găsește cu adevărat o sursă inepuizabilă de motivare și de putere în caritatea lui Cristos, așa cum demonstrează mărturia milenară a bărbaților și a femeilor care s-au sfințit slujindu-i pe bolnavi. În fapt, din misterul morții și învierii lui Cristos izvorăște această iubire care este în măsură să dea un sens deplin atât condiției de pacient, cât și celei a celor care au grijă de el. Evanghelia o atestă de numeroase ori, arătând că vindecările înfăptuite de Isus nu sunt niciodată gesturi magice, ci întotdeauna rodul unei întâlniri, al unei relații interpersonale unde darului lui Dumnezeu oferit prin Isus îi corespunde credința celui care îl primește, așa cum rezumă bine cuvântul pe care Isus îl repetă adesea: «Credința ta te-a mântuit»”.

De asemenea, a mai adăugat: „O societate este cu atât mai mult umană cu cât are grijă de membrii săi fragili și suferinzi și cu cât știe să o facă cu o eficacitate însuflețită de o iubire frățească. Să tindem spre acest obiectiv și să facem în așa fel încât nimeni să nu rămână singur, încât nimeni să nu se simtă exclus, nici abandonat.” În încheierea mesajului său adresat bolnavilor, Papa Francisc a spus: „Încredințez toate persoanele bolnave, pe agenții sanitari și pe cei care se dăruiesc alături de cei care suferă, Mariei, Maica milei și Tămăduitoarea bolnavilor. De la Grota de la Lourdes și de la nenumăratele sale sanctuare ridicate în lumea întreagă, să susțină credința noastră și speranța noastră, și să ne ajute să avem grijă unii de alții cu o iubire frățească.”

Text: Iulia Cojocariu FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15

Biserică și societate doctrină socială - docat

„P

utem face mult pentru binele celor săraci, al celor slabi și al celor suferinzi, putem face mult pentru a promova dreptatea, pentru a aduce reconcilierea, pentru a face pacea. Dar înainte de toate trebuie să păstrăm vie în lume setea după Absolut.”

(Papa Francisc)

Pentru o civilizație a iubirii (2) Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

C

ontinuăm să reflectăm împreună asupra „De ce”-urilor propuse de ultimul capitol al DOCAT. De ce creștinii au ceva deosebit?

Nu au nimic deosebit, special, pe care să îl ofere semenilor. Dar au pe cineva special: Isus Cristos. Creștinii ce luptă pentru o lume mai umană nu dețin în portofoliul lor planuri sociale mai bune și nici concepte financiare mai bune, adesea nici idealism mai mult. În cele din urmă, ei au un singur lucru de împărtășit: un Dumnezeu care s-a făcut om. De aici și următoarea întrebare: Mă pot angaja într-un partid politic, chiar dacă poziția acestuia nu este întotdeauna în concordanță cu învățătura creștină?

Da. În calitate de creștini catolici, avem misiunea de a transforma societatea într-o „civilizație a iubirii”.

Prin angajarea în partide ni se oferă 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

posibilitatea de a ne dovedi solidari cu cei slabi, a sluji binele comun, a accentua primatul persoanei, a ocroti viața, a privi asupra statutului juridic al Bisericii în societatea noastră. De aceea este important ca din partea catolicilor să vină inițiativa ca acestea să devină eficace pentru majoritate.

De ce nu e Biserica în pas cu Lumea? - Poate Biserica să-și schimbe învățătura și s-o adapteze la spiritul vremii? „Biserica nu-și va rescrie niciodată CREDO-ul său; ea nu va schimba nici numărul și nici conținutul SACRAMENTELOR sau să extindă, respectiv să restrângă cele ZECE PORUNCI. Ea nu va modifica nici chipul primordial al LITURGIEI sau al rugăciunilor sale” (DOCAT, 318). DE CE? Pentru că adevărurile de credință nu sunt rezultatul majorităților, existând independent

de gradul aprobării lor actuale. Ceea ce depinde de noi este să ne întindem toți senzorii spre „semnele timpului”, prin care Dumnezeu ne vorbește astăzi. Cunoștințele rezultate pot duce la aprofundarea și dezvoltarea învățăturii de credință a Bisericii, fără a fi înlocuite cunoștințele sigure ale Bisericii (dogmele), dobândite în lupta pentru credință. În cadrul doctrinei sociale, Bisericii îi revine obligația de a adapta tot mai bine excelentul său instrumentar în provocările schimbărilor sociale, politice și economice. „Putem face mult pentru binele celor săraci, al celor slabi și al celor suferinzi, putem face mult pentru a promova dreptatea, pentru a aduce reconcilierea, pentru a face pacea. Dar înainte de toate trebuie să păstrăm vie în lume setea după Absolut” (Papa Francisc).

Prin acest capitol încheiem prezentarea acestui document. Invităm cititorii la curaj. Apropierea personală de această carte nu poate aduce decât beneficii, iar Sfântului Părinte Papa Francisc... împlinirea visului: o generație care să fie pentru contemporanii săi „doctrină socială pe două picioare”.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Puterea și însoțitoarea ei

D

acă vrei să cunoști un om cu adevărat, dă-i putere. De ce își doresc unii oameni atât de mult să dețină putere? Acea autoritate care subordonează. Oare din dorința de apreciere sau poate din nevoia de a demonstra ceva, satisfacția că poți lua decizii, foloasele financiare?

Fie că acceptăm/conștientizăm sau nu, puterea vine întotdeauna împreună cu responsabilitatea. Suntem responsabili de efectele deciziilor pe care le luăm. George Bernard Shaw, scriitor irlandez și laureat al premiului Nobel pentru literatură (1925), a afirmat că „libertatea înseamnă responsabilitate, de aceea mulți se tem de ea”.

Cu toate acestea, deși evităm autoritatea organizată, tot manifestăm o oarecare putere asupra celor din jur: asupra vânzătorului care se bazează pe banii noștri, asupra celor care depind de sprijinul nostru regulat, asupra celor care ne consideră mai înțelepți etc. În cele din urmă, trebuie să acceptăm că toți mânuim puterea, iar pentru ca efectele deciziilor să ajute, trebuie să gestionăm bine mai întâi

responsabilitatea față de noi. Iată ce ne poate ajuta: să analizăm bine situația pentru a fi conștienți ce implică decizia noastră, să ținem cont câte persoane vor simți influența alegerii noastre, să cerem părerea și altor persoane pentru o perspectivă diferită, să acționăm cu bună-credință pentru o decizie cu efect constructiv și să analizăm rezultatul obținut pentru a face ajustările potrivite când va trebui să repetăm acțiunea. „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mc 10,4245). Isus a simțit ceva deosebit în acest comportament. Începe de la aceste cuvinte și poate îl vei descoperi și tu.

Pr. Marian Blaj Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Domnul ne mângâie. Suntem toți chemați să-i mângâiem pe frații noștri, mărturisind că singur Dumnezeu poate elimina cauzele dramelor.

(Papa Francisc)

TINERII ÎNTREABĂ

Ce înseamnă să fii profet „al mângâierii”?

C

uvântul „profet” face referire la persoana care vorbeşte în numele lui Dumnezeu, duce un mesaj din partea Lui şi poate să înţeleagă voinţa divină. În acelaşi timp, un profet ştie să se facă auzit pentru că vorbeşte cu îndrăzneală.

Dacă ne gândim la un profet „al mângâierii”, acesta poate fi orice persoană care duce mângâierea lui Dumnezeu şi ştie să se facă „auzit”. Pentru aceasta are nevoie să se lase inspirat de un chip blând şi de cel mai potrivit cuvânt. Cine este acest chip pentru mine? În aceste timpuri pe care le trăim, putem să cerem harul să înţelegem că ori de câte ori ducem un cuvânt de consolare sau mângâiere, participăm cumva la vindecarea cuiva. Chiar dacă unii dintre noi părem mai puternici sau mai siguri de noi înşine, în realitate, toţi suntem nişte răniţi. Nimeni nu este un profet perfect, dar fiecare poate să găsească un cuvânt care vindecă. Care este cuvântul mângâietor ce aduce cea mai mare vindecare în acest timp? „Tu contezi”… „Mă bucur că exişti”… sau „Sunt aici pentru tine”?

Sr. Gabriela Lungu FCJ

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Tineri călători

C

ontinuăm și în această lună cu observarea realităților care îi provoacă pe tineri; în acest număr, realitatea migrației (Christus vivit, art. 91-94). „Cum să nu amintim de atâţia tineri implicaţi direct în migraţii? (...)

Preocuparea Bisericii se referă îndeosebi la aceia care fug de război, de violenţă, de persecuţie politică sau religioasă, de dezastre naturale, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, şi de sărăcie extremă: mulţi dintre ei sunt tineri. În general sunt în căutarea oportunităţii pentru sine şi pentru propria familie. Visează la un viitor mai bun şi doresc să creeze condiţiile pentru ca să se realizeze.” Migranţii „ne amintesc condiţia originară a credinţei, adică aceea de a fi «străini şi pelerini pe pământ» (Evr 11,13)”.

Alţi migranţi sunt „atraşi de cultura occidentală, nutrind uneori aşteptări nerealiste care îi expun la dezamăgiri grele. Traficanţi fără scrupule, adesea legaţi de cartelurile de droguri şi de arme, exploatează slăbiciunea migranţilor, care de-a lungul parcursului lor prea des întâlnesc violenţa, traficul de persoane, abuzul psihologic şi chiar fizic,

18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

şi suferinţe inexprimabile. Trebuie semnalată vulnerabilitatea deosebită a migranţilor minori neînsoţiţi şi situaţia celor care sunt constrânşi să petreacă mulţi ani în lagărele de refugiaţi sau care rămân blocaţi îndelung în ţările de tranzit, fără a putea continua cursul de studii şi nici să exprime propriile talente (...).” „Tinerii care migrează experimentează despărţirea de propriul context de origine şi adesea şi o dezrădăcinare culturală şi religioasă. Fractura este resimţită şi de comunităţile de origine, care pierd elementele cele mai viguroase şi întreprinzătoare, şi de familii, îndeosebi atunci când migrează unul sau ambii părinţi, lăsând copiii în ţara de origine. Biserica are un rol de referinţă pentru tinerii din aceste familii frânte. Dar istoriile migranţilor sunt şi istorii de întâlnire între persoane şi între culturi: pentru comunităţile şi societăţile în care ajung sunt o oportunitate de îmbogăţire şi de dezvoltare umană integrală a tuturor (...).” „«Graţie provenienţei diferite a părinţilor, cu privire la tema migranţilor, Sinodul a văzut întâlnirea multor perspective, îndeosebi între ţări de plecare şi ţări de sosire.

În afară de asta, a răsunat strigătul de alarmă al acelor Biserici ai căror membri sunt constrânşi să scape de război şi de persecuţie, şi care văd în aceste migraţii forţate o ameninţare pentru însăşi existenţa lor.

Tocmai faptul de a include în interiorul său toate aceste perspective diferite pune Biserica în condiţia de a exercita un rol profetic faţă de societate cu privire la tema migraţiilor» (Documentul reuniunii presinodale ca pregătire pentru a XV-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, 24 martie 2018). Cer îndeosebi tinerilor să nu cadă în mrejele celor care vor să-i pună împotriva altor tineri care ajung în ţările lor, descriindu-i ca subiecţi periculoşi, ca şi cum n-ar avea aceeaşi demnitate inalienabilă a oricărei fiinţe umane.”

SUFLET TÂNĂR

Iubirea, dincolo de clișee!

A

vorbi despre iubire e o întreagă filosofie și ne-ar trebui o viață să o disecăm și să o înțelegem fără să intrăm în clișee și limitări sau preconcepții. În cartea sa Iubire – Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață, Valerio Albisetti ne propune un drum de înțelegere adevărată a acestui concept atât de complex care este IUBIREA. Aproape toți confundă iubirea cu îndrăgostirea. Aproape toate revistele, filmele, literatura, cu mici excepții, preamăresc momentul îndrăgostirii, de parcă ar fi esența adevăratei iubiri. Și e frumos să te îndrăgostești,

dar nu aceasta este finalitatea. Ce faci după ce trece îndrăgostirea? Rămâi cu un gol sau construiești mai departe o relație care să dureze, de ce nu, toată viața!

Ne întrebăm mereu: Oare voi găsi bărbatul potrivit sau femeia potrivită?, în loc să ne întrebăm: Oare sunt în stare să iubesc? Am eu această capacitate?

Nu putem iubi dacă nu am crescut, dacă nu suntem maturi psihic și spiritual, pentru că iubirea înseamnă: risc, descoperire, adevăr, alegere, libertate, demnitate, cunoaștere, a da sens și în final, un proiect de viață.

Georgiana Nechita

Reflexie

Ce urmează după 2020?

A

trecut și anul de grație 2020.

A fost un an distractiv pentru cei care nu vor să interacționeze cu nimeni, mai puțin distractiv pentru cei care simt această nevoie conspiraționistă de a fi un animal social.

Anul nou a început cu un eveniment care ar trebui să pună pe gânduri pe oricine își iubește libertatea. Esența libertății este libertatea de exprimare, acel drept de a spune ce gândim, cum ne dorim. Restul drepturilor și libertăților izvorăsc natural din aceasta.

Ca libertatea de exprimare să însemne ceva, aceasta trebuie să însemne că ai voie să spui fix acel lucru care îl supără pe celălalt. În același timp, trebuie să fii dispus să asculți ce are aproapele să îți zică. Numărul celor care sunt de acord nu e relevant. Etichetarea

mesajului cu diferite nume derogatorii nu are nicio substanță.

Libertatea de exprimare nu trebuie să fie îngrădită în niciun fel.

Dacă vom permite contrariul, dacă vom lăsa ca anumiți oameni să fie făcuți indezirabili pentru că mesajul lor jignește pe cineva, atunci să nu ne mirăm dacă, la un moment dat, vom deveni și noi indezirabili.

Ne întoarcem la întrebarea din titlu. Ce urmează după anul 2020?

Urmează anul 2021, în care vom deveni conștienți că nimic nu poate justifica o acțiune prin care un grup de experți ne poate decide până și cele mai intime detalii ale vieții personale sau ceea ce avem voie să vorbim în public? Sau urmează 1984 și va trebui să ne pregătim icoane cu Fratele cel Mare?

Acesta este adevăratul derbi.

Rafael Ropotă

CURIOZITĂȚI

despre sfinți/ fericiți adolescenți/ tineri

Sf. Joselito Sánchez

Știai că: • a trăit doar 15 ani (1913-1928)?

• la vârsta de 10 ani își începuse deja misiunea de apostolat printre prietenii săi, pe care îi învăța să se roage și pe care îi însoțea la adorație?

• la 14 ani s-a înrolat în armată ca ajutor pe câmpul de luptă, apoi ca purtător de stindard și clarinetist al generalului L. G. Morfín, căruia îi oferă propriul cal pentru a se salva deoarece spunea că viața generalului e mai utilă?

• trupele care l-au capturat au încercat să îl facă să renunțe la credința sa promițându-i, pe lângă libertate, bani din belșug, o strălucită carieră militară?

• a fost supus unui drum precum cel al Calvarului pentru Isus, pe care el și-a păstrat credința și a strigat „Trăiască Cristos Regele, trăiască Fecioara de Guadalupe”?

• este sărbătorit pe 10 februarie?

Alexandra Corina Iacoban

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Festivalul Tinereții se reprogramează

D

ragi lucrători pastorali și tineri, pandemia continuă să ne schimbe planurile, pe care în septembrie le doream altfel. Însă pentru că ținem la sănătatea voastră și la indicațiile autorităților, suntem nevoiți să amânăm organizarea Festivalului Tinereții pentru perioada aprilie-mai. Acum că vaccinul împotriva virusului a devenit o soluție în plus pentru stoparea răspândirii sale, suntem optimiști și nu renunțăm la cel mai așteptat eveniment din Planul pastoral, pe care sperăm să îl organizăm cu mai mult entuziasm într-o perioadă cu mai puține restricții. De aceea, venim în întâmpinarea voastră cu un sondaj de opinie (chestionar) prin care dorim să observăm cum vedeți voi acest festival. Puteți contribui la dezvoltarea organizării

evenimentului. Pe site-ul și pagina de Facebook ale Centrului diecezan veți putea avea ocazia de a completa acest formular.

Dacă vom reuși să-l organizăm, evenimentul va reprezenta ediția cu numărul 16. Până acum, festivalul s-a desfășurat în ultima sâmbătă înainte de Miercurea Cenușii și avea ca scop întâlnirea tinerilor (actori sau spectatori) pentru a pune în comun idei constructive, pornind de la o tematică. Evenimentul se desfășura sub forma unui concurs, fiind prezent un juriu care aprecia eforturile grupurilor prin câteva premii simbolice.

Roman

București

Tinerii și societatea

Evanghelia la minut

Comunitatea Iosefinii lui Murialdo din Roman propune, din luna ianuarie, tinerilor liceeni și studenți un drum „sinodal” pentru a discuta lipsurile din societatea în care trăiesc, cât și propunerile spre rezolvarea acestora. Aceștia vor compune un „caiet” cu toate ideile ce iau naștere din comuniunea lor și le vor aborda cu persoane competente din fiecare domeniu. „Caietul” va fi tipărit până la data de 18 mai și discutat cu tinerii și la orele de cateheză.

„Evanghelia la minut” este un proiect promovat de către Părinții Ioaniți din București. A debutat în octombrie 2019, printr-o colaborare cu Surorile Misionare Carmelitane.

Recent, inițiativa s-a deschis și către laici și, mai ales, către tineri. În fiecare dimineață este propus câte un verset din Evanghelia zilei, comentat timp de un minut de către un invitat. Clipurile sunt postate în fiecare zi, la prima oră, pe pagina de Facebook Mănăstirea Sfânta Familie.

(Bianca Bîlha)

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

Activitatea CDPT Proiectul „Fii speranță pentru aproapele” continuă!

Detalii pe site (www.cdpt.ro), rubrica Voluntariat.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Semnele lui Moise (Ex 4, 1-15)

M

oise a răspuns şi a zis: ,,Dar dacă nu mă vor crede şi nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: «Nu ţi s-a arătat Domnul!»?” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul i-a zis: „Aruncă-l la pământ!” El l-a aruncat la pământ şi toiagul a devenit şarpe, iar Moise a fugit din fața lui. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă!” El şi-a întins mâna şi l-a apucat şi şarpele a devenit toiag în mâna lui. „Ca să creadă că ţi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob.”

Domnul i-a mai zis: „Du-ţi mâna în sân!” El şi-a dus mâna în sân, apoi a scos-o şi, iată, mâna lui era albă ca zăpada de lepră. Şi i-a zis: „Du-ţi înapoi mâna în sân!” El şi-a dus înapoi mâna în sân, apoi a scos-o din sân şi, iată, mâna s-a făcut cum era trupul lui. „Dacă nu te vor crede şi nu vor asculta de glasul primului semn, vor crede glasul celui de-al doilea. Dacă nu vor crede nici după aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei din apa Fluviului şi să verşi pe pământ uscat! Și apa pe care o vei lua din Fluviu va deveni sânge pe pământul uscat.”

Moise a zis: ,,Te rog, Doamne, trimite, aşadar, mesajul tău prin mâna celui pe care îl vei

Tu vei pune cuvintele în gura lui; eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce trebuie să faceţi.

(Ex 4, 15) trimite!” Atunci, mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Moise; apoi i-a zis: ,,Nu-l ai tu oare pe Aaron, fratele tău, levitul? El va vorbi în locul tău. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui.”

De colorat:

Pe acest Moise Dumnezeu l-a trimis drept conducător şi eliberator prin îngerul care i-a apărut în tufişul arzând.

(Fap 7, 35)

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Paternitate şi libertate Tatăl îi conferă copilului simţământul de siguranţă şi impresia că domină lumea exterioară. El este cel care îi inspiră dorința arzătoare de a deveni asemenea lui. În schimb, lipsa sa ar crea în sufletul copilului un mare gol.

Text: Pr. Fabian Măriuţ

S

crisoarea apostolică Patris Corde, prin care Papa Francisc a deschis Anul Sfântului Iosif la data de 8 decembrie 2020, poate fi considerată a fi o meditaţie asupra paternităţii.

Punându-l în centru pe Sfântul Iosif, scrisoarea Sfântului Părinte ne arată că figura paternă este o parte esenţială a peisajului familial din toate timpurile. Prezența tatălui este temelia pe care se sprijină o serie de trăsături de caracter ale copilului. Dintre ele amintim încrederea în sine, capacitatea organizatorică, posibilitatea de a relaţiona cât mai mult cu cei din jur.

Desigur, o prezenţă nefavorabilă ar putea aduce şi traume. În acest sens stau drept mărturie spusele lui J.P. Sartre în cartea sa Les mots: „Dac-ar fi trăit tatăl meu s-ar fi

culcat peste mine şi m-ar fi stâlcit.

Din fericire, a murit de tânăr.” Când prezenţa tatălui e obscură sau negată, copilului îi este negată originea, ceea ce duce la o percepţie profund ştirbită asupra realităţii şi, în cele din urmă, în loc ca realitatea să trezească forţa dorinţei (primul nivel al libertăţii), aceasta e stinsă. În locul schimbului zilnic de iubire prin care tatăl îi încredinţează copilului o viziune asupra vieţii, iar copilul alege (al doilea nivel al libertăţii) întrucât e capabil de judecată, aflăm nesiguranţă şi absenţă. Soarta, deplina realizare de sine (al treilea nivel al libertăţii) devin inaccesibile.

Iată de ce îmbolnăvirea libertăţii şi absenţa paternităţii merg mână în mână.

Charles Peguy în ale sale Pagini alese ne lasă o mărturie despre

„Fiecare copil poartă mereu cu sine un mister, ceva inedit care poate să fie revelat numai cu ajutorul unui tată care respectă libertatea sa.”

(Patris Corde, nr. 7)

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

rolul tatălui în a-şi conduce fiul la libertate: „Un tată care-şi învaţă fiul să înoate într-un râu este împărţit între două sentimente. Pe de o parte, dacă îl susţine totdeauna şi prea strâns, copilul se va agăţa şi nu va învăţa niciodată să înoate.

Dar şi dacă nu-l susţine la momentul just, copilul va înghiţi apă... acesta este misterul libertăţii omului, spune Dumnezeu, şi al guvernării mele asupra lui şi asupra libertăţii sale. Dacă îl susţin prea mult, nu mai este liber. Şi dacă nu-l mai susţin se scufundă. Dacă îl susţin prea mult, îi vatăm libertatea, dacă nu-l susţin îndeajuns îi vatăm mântuirea.” Libertatea creaturii este reflexul cel mai frumos care există în lume despre libertatea Creatorului.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

Mărturia despre Cel Înviat

Să devenim martiri, adică martori luminoși ai Dumnezeului celui viu și lucrând în istorie.

Următoarea cateheză despre Faptele Apostolilor din 12 iunie 2019 s-a axat pe alegerea lui Matia. Dat fiind că Iuda și-a abandonat slujirea de apostol al lui Isus prin alegerile pe care le-a făcut, locul lui trebuia ocupat de un altul.

Text: Iulia Cojocariu

P

apa Francisc a precizat mai întâi: „Am început un parcurs al catehezelor care va urma «călătoria»: călătoria Evangheliei relatată de cartea Faptele Apostolilor, pentru că această carte ne face să vedem călătoria Evangheliei.” Vorbind despre învierea lui Cristos, Suveranul Pontif a spus că „aceasta, într-adevăr, nu este un eveniment printre multe altele, ci este izvorul vieții celei noi. Ucenicii știu aceasta și, ascultând de porunca lui Isus, rămân uniți, unanimi și stăruitori în rugăciune. Se adună în jurul Mariei, Mama, și se pregătesc să primească puterea lui Dumnezeu nu în mod pasiv, ci consolidând comuniunea între ei”.

Mai departe, ni se prezintă prima comunitate, care „era formată mai mult sau mai puțin din 120 de frați și surori, un număr care conține cifra 12, emblematică pentru Israel, pentru că reprezintă cele 12 triburi, și emblematică pentru Biserică, datorită celor 12 apostoli aleși de Isus.

Dar, după evenimentele dureroase ale Pătimirii, apostolii Domnului nu mai sunt 12, ci 11. Unul dintre ei, Iuda, nu mai este acolo: s-a sinucis, strivit de remușcări”.

Ni se arată apoi profilul lui Iuda, care „începuse deja să se separe

de comuniunea cu Domnul și cu ceilalți, să acționeze singur, să se izoleze, să se atașeze de bani, ajungând până la instrumentalizarea săracilor, să piardă din vedere orizontul gratuității și al dăruirii de sine, până la a permite virusului orgoliului să infecteze spiritul său și inima sa, transformându-l din «prieten» (Mt 26, 50) în dușman și în «călăuză a celor care l-au arestat pe Isus» (Fap 1, 17). Iuda a încetat să aparțină cu inima lui Isus și s-a pus în afara comuniunii cu El și cu ai săi. L-a vândut și cu «prețul delictului său» a cumpărat un teren, care nu a produs roade, dar care a fost impregnat de sângele său (cf. Fap 1, 18-19)”.

Evanghelistul Luca ne face să vedem că în fața abandonului unuia din cei doisprezece, care a creat o rană în trupul comunitar, este necesar ca locul lui să treacă la un altul. Condiția este indicată de Petru: noul membru trebuie să fie ucenic al lui Isus de la început, adică de la botezul în Iordan, până la sfârșit, adică până la Înălțarea la cer (cf.

Fap 1, 21-22).

Sunt doi candidați: Iosif Barsaba și Matia. Sorții indică faptul că cel ales este Matia, care se alătură celor unsprezece. Astfel se reconstituie

trupul celor doisprezece, semn de comuniune, comuniune care este prima mărturie pe care o dau apostolii. Apostolii aleg să trăiască sub conducerea Celui Înviat în unitatea între frați, care devine unica atmosferă a autenticei dăruiri de sine. Și noi avem nevoie să redescoperim frumusețea de a da mărturie despre Cel Înviat, ieșind din atitudinile autoreferențiale, renunțând la a reține darurile lui Dumnezeu și necedând mediocrității.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Când cel sărman strigă, Domnul îl aude

Priviţi la el şi veţi fi luminaţi / şi feţele voastre nu se vor ruşina. / Când cel sărman strigă Domnul îl aude / şi îl scapă din toate necazurile sale. / Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el / şi-i scapă din primejdie. / Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, / ferice de omul care se încrede în el.

(Ps 34, 6-9)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

T

răim zile agitate. Asupra noastră s-a abătut dihonia. Veștile care bântuie în jurul nostru, în loc să ne liniștească, creează în mințile noastre tot mai multă confuzie. Am ajuns să ne ducem zilele în spaime și îngrijorări, în neajunsuri și invidii.

Ziua de mâine ne preocupă din ce în ce mai acut, iar bucuriile ne sunt tot mai puține și mai nesemnificative.

Toată această atmosferă ne deprimă... ne abrutizează, iar cei de la care așteptăm o asigurare ori vreo încurajare dătătoare de speranță se bâlbâie. Într-o astfel de situație, cine ne poate oferi un licăr de speranță? De la cine putem reînvăța încrederea? În timpul său, autorul Psalmului 34 surprindea prin cântarea sa pe contemporanii săi cufundați în apatie și 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

în neliniști. Toată apatia și neliniștea societății timpului său îl marcaseră adânc și pe el, până în ziua în care și-a adus aminte de Dumnezeu, a îndrăznit să i se adreseze în rugăciune și să creadă că orânduirile Legii sale sunt cele de urmat. Și iată ce ajunge să exclame: Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, lauda lui va fi fără încetare în gura mea. Să se laude sufletul meu în Domnul! Să audă cei umili şi să se bucure! L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns şi m-a eliberat de orice teamă. Mai apoi îi îndeamnă și pe cei de lângă el, în care a secat toată speranța: Priviţi la el şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina. Când cel sărman strigă Domnul îl aude şi îl scapă din toate necazurile sale. Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el şi-i

scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, ferice de omul care se încrede în el.

Condiția pentru a redescoperi bucuria vieții: Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el... Cine este omul care doreşte viaţa, care vrea zile multe ca să vadă binele? Fereşte-ţi limba de răutate şi buzele de vorbe înşelătoare; fugi de rău şi fă binele, caută pacea şi urmeaz-o... Pe cel nelegiuit îl va ucide răutatea, iar duşmanii celui drept îşi vor primi pedeapsa.

Domnul eliberează sufletele slujitorilor săi, nu vor fi pedepsiţi cei ce se încred într-însul.

Așadar, șansa noastră de a ne regăsi pacea și bucuria vieții presupun întoarcerea la Domnul și împlinirea exigențelor sale.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Madre Giuseppina Vannini

BIOGRAFIE

salvează un muncitor de la moarte

P Sfânta Giuseppina Vannini Canonizare: 13.10.2019 Beatificare: 16.10.1994* Venerabilă: 07.03.1992 Procesul: 08.06.1955 Moartea: 23.02.1911 Nașterea: 07.07. 1859

opularitatea Fericitei Giuseppina Vannini în orașul Sinop din Brazilia trebuie plasată într-un mare climat special de devoțiune. Acesta s-a dezvoltat începând cu înființarea unei asociații formate din laici, cu scopul de a construi o casă de bătrâni, cu numele Fericitei.

De la începutul construcției căminului pentru bătrâni au cerut lui Dumnezeu ca Madre Vannini să protejeze întreaga comisie, lucrătorii și toate activitățile conexe. Astfel, surorile au insuflat tuturor, muncitorilor, voluntarilor și personalului devoțiunea și protecția Fericitei în timpul lucrărilor, și chiar așa a fost. În dimineața zilei de 19 februarie 2007, Arno Celson Klauck era pe acoperișul clădirii în construcție pentru a acoperi puțul ascensorului cu scânduri din lemn. În încercarea de a le potrivi, și-a pierdut echilibrul și a căzut cu capul în jos. În timpul căderii de la o înălțime de peste zece metri, corespunzătoare celor trei etaje ale clădirii, s-a prăbușit și un zid de 1,5 metri peste Arno.

Muncitorului i-a venit spontan să o invoce pe Madre Giuseppina, exclamând: „Măicuța mea, ajută-mă!”

Casca de protecție a fost complet zdrobită, dar el nu a avut decât câteva zgârieturi. Arno s-a întors la muncă la trei zile după accident. Comisia medicală a recunoscut inexplicabilitatea tehnică a cazului.

ȘTIAȚI CĂ * „Cu o inimă maternă și cu înțelepciune supranaturală, ea a îndrumat Congregația, astfel încât să poată fi pentru slava lui Dumnezeu și slujirea bolnavilor, urmând astfel exemplul Sfântului Camil, ca profesoară și model de dăruire plină de iubire milostivă față de oamenii suferinzi... preocupată de mântuirea lor spirituală și corporală; și le-a învățat pe surori să se comporte în același mod cu bunătate și fără a se cruța pe ele însele.” (Decretum Beatificationis Servae Dei Josephinae Vannini)

O sfântă a carității față de cei bolnavi

M

adre Giuseppina Vannini, fondatoarea Congregației Fiicelor Sfântului Camil, s-a născut la Roma, la o aruncătură de băț de Piazza di Spagna.

Orfană la doar 7 ani, a fost încredințată în grija Surorilor Vincențiene. După absolvirea cursurilor de educatoare, Giuseppina – al cărei nume secular era Giuditta – intră la noviciatul Fiicelor Carității din Siena. În 1892, la vârsta de 32 de ani, datorită propunerii Părintelui Luigi Tezza, procuratorul general al Camilienilor, a fondat o congregație de maici dedicată asistenței persoanelor care au nevoie de îngrijire: Fiicele lui San Camillo*.

Din acea zi, în multe părți ale lumii, în special în cele mai defavorizate, există călugărițe cu o cruce roșie cusută pe haina lor. Astăzi, Fiicele Sfântului Camil își desfășoară misiunea caritabilă în 22 de națiuni ale lumii.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25

SPIRITUALITATE BISERICA MISIONARĂ

Portretul Venerabilei Pauline Marie Jaricot; sursa paulinejaricot.opm-france.org

Pauline Marie Jaricot, „micuța misionară” Text: Pr. Ștefan Lenghen

Harul lui Dumnezeu era asupra lui.

(Lc 2,40)

Î

n istoria Bisericii, Pauline Marie Jaricot, fondatoarea Operei Misionare Pontificale pentru Propagarea Credinței (OPPC), este considerată „micuța misionară”, istorie ce o vom cunoaște în rândurile de mai jos.

Pauline s-a născut la data de 22 iulie 1799 la Lyon, fiind ultimul copil din cei șapte ai familiei Jaricot. Încă din timpul copilăriei, Pauline suferea de miopie, dar această suferință nu a împiedicat-o să aibă un început de viață fericit. Aceasta s-a concretizat prin faptul că împreună cu fratele ei mai mare cu doi ani, Philéas, visa să ajungă misionară.

La vârsta de 15 ani suferă o paralizie a picioarelor și o dificultate 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

în vorbire. În urma unei vindecări miraculoase din partea Domnului, datorată rugăciunilor mamei ei, cere să fie însoțită la Bazilica NotreDame de Fourvière din Lyon. Aici, micuța se roagă în fața statuii Sfintei Fecioare, cu intenția de a-și dedica total viața slujirii celor săraci și bolnavi. Micuța Pauline avea o viață de rugăciune intensă, primea zilnic Euharistia, mijlocind astfel pentru convertirea păcătoșilor și pentru evanghelizarea lumii. Un lucru admirabil ce trebuie amintit este faptul că a fost membră în cadrul „Asociației Inimile Sacre, a lui Isus și a Mariei”. Datorită acestei apartenențe a înființat asociația numită „Uniunea rugăciunilor în

repararea Sfintei Inimi”. Meditațiile ei în fața tabernacolului au inspirat-o să scrie și să publice broșura „Dragoste infinită în Euharistia divină”.

La vârsta de 17 ani, datorită aceluiași frate, Philéas, care se pregătea să plece ca misionar în China, se hotărăște să sprijine activitățile misionarilor, iar în 1817 organizează primele colecte pentru misiuni. În anul 1822 a fondat Asociația de Propagare a Credinței, având caracteristica universalității. Patru ani mai târziu inițiază rugăciunea misionară „Rozariul viu”. Moare la 9 ianuarie 1862, iar în ziua de 25 februarie 1963, Papa Ioan al XXIII-lea o proclamă „Venerabilă”. În anul 2012 a avut loc un miracol prin intervenția Venerabilei. O fetiță din Franța de 3 ani și jumătate, pe nume Mayline, s-a vindecat miraculos, după ce întreaga comunitate din care făcea parte s-a rugat Venerabilei Pauline pentru ea. Această minune a fost validată de către Biserică în anul 2020. Prin această minune fondatoarea OPPC ne arată că Biserica are, mai mult decât orice, nevoie de credincioșii botezați, de discipoli misionari, întăriți de credința lor și de minunata speranță pe care o au în Dumnezeu.

(Va urma)

Mayline vindecată de Venerabila Pauline Marie Jaricot

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Gustave Peytavi de Faugères (1881-1954) Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

C

ronica noastră din această zi pornește de la menționarea unui simplu nume în agenda lui Vladimir Ghika pentru anul 1934: „Dna Peytavi de Faugères”. Căutând pe internet, am găsit un anume Gustave Peytavi de Faugères, autor al unei cărți intitulate Roumanie, terre latine1 (1929). În urma acestei apariții, autorul a venit să țină conferințe la București și acolo i s-a propus să se facă un film după roman, film care ar arăta România cu veșmintele ei frumoase, cu peisaje frumoase, cu monumente frumoase, cu persoane frumoase. Este o poveste de dragoste în trei, o frumoasă țărancă având de ales între un vlăstar de boier educat în Occident și un tânăr tehnician ieșit dintr-un mediu modest. Tânăra fată, care simbolizează noua Românie, alege viitorul (inginerul) și abandonează trecutul (tânărul aristocrat). Filmul, sonor, a cărui producție este susținută de o generoasă subvenție a statului român ridicându-se la câteva milioane de lei din epocă, apare imediat în săli în Franța sub titlul Roumanie, terre d’amour2 (1931). Cu actori francezi în rolurile principale. Criticii sunt unanimi: este un film prost! Un

jurnalist de la Figaro chiar se scuză față de români într-un articol intitulat Pardon, Roumanie! Filmele de propagandă nu sunt în general bune.

Sau, altfel spus: nu toată lumea se cheamă Eisenstein!

Pentru a ști mai mult despre acest autor francez mă hotărăsc să consult fișa Bibliotecii Naționale a Franței care îi este dedicată: Salvator Peïtavi (1881-1954) a publicat mai multe lucrări (printre care o biografie a lui Mussolini) sub diverse pseudonime, printre care cel de Gustave Peytavi de Faugères... doctor în teologie... hirotonit preot în 1909... Asumpționist!

Un preot care scrie romane de dragoste! La urma urmei, nu ar fi primul... Da, dar această „Dnă Peytavi de Faugères” care apare în agendă ar fi mama lui? Problema este că, dacă ar fi fost cazul, nu ar fi folosit unul din pseudonimele fiului său pentru a se prezenta la Vladimir Ghika.

Scot atunci al treilea atu din jocul meu: asumpționiștii europeni au un sit internet pe care apare biografia fraților din ordinul lor. Și îl găsesc acolo într-adevăr pe omul meu și aflu că, după Primul Război Mondial, acesta a părăsit congregația... pentru a se căsători. Și apoi că s-a reintegrat în congregație în 1933. Își va termina

viața în America de Sud, la Santiago de Chile, în 1954, dedicându-și restul vieții populației locale, tinerilor în special, cu care pune în scenă piese de teatru cu tematică religioasă.

Femeia care îl întâlnește pe Vladimir Ghika la 4 septembrie 1934 ar fi deci nu mama lui Gustave Peïtavi, ci soția sa părăsită. Vladimir Ghika se confruntă deci cu o dublă dramă: cea a unui preot caterisit și care trebuie readus în sânul Bisericii, pentru mântuirea sufletului său, dar și cea a femeii vinovate, adulteră într-un sens, dar și părăsită, abandonată de către soțul ei și care adesea este uitată atunci când ne gândim la soțiile preoților caterisiți, văzându-le mai degrabă ca pe niște corupătoare, în timp ce ele nu sunt decât sărmane credincioase păcătoase, în care nu trebuie să aruncăm cu pietre. Ne putem gândi că acest gen de dramă i-a dat lui Vladimir Ghika ideea asociației Virgo Fidelis, fraternitate spirituală de rugăciune pentru preoții rătăciți, dar și ideea piesei Femeia adulteră.

1 România, țară latină.

2 România, țara iubirii.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27

Un an de la înscăunare Interviul luat ÎPS Aurel Percă de către Ciprian Dumea

Interviul a fost difuzat în cadrul emisiunii „Universul credinței” de la TVR1, ediția din 10 ianuarie.

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

INTERVIU

Ciprian Dumea: Anul 2019 a marcat și a îmbogățit viața întregii comunități catolice din țara noastră prin vizita Sanctității Sale Papa Francisc de la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie. Sfârșitul anului a adus pentru Arhidieceza Romano-Catolică de București anunțul retragerii, la împlinirea vârstei canonice de 75 de ani, a Înalt Preasfințitului Ioan Robu de la cârma Arhidiecezei după mai bine de 35 de ani de păstorire. În acest context, Papa Francisc a numit un nou Arhiepiscop de București în persoana Monseniorului Aurel Percă, până atunci Episcop auxiliar de Iași, a cărui instalare în scaunul de păstor a avut loc la începutul anului 2020, mai precis în ziua de 11 ianuarie în Catedrala Sfântul Iosif din București. După un an 2020 aflat sub semnul pandemiei, în chiar prima săptămână a noului an 2021, ne aflăm în sediul Arhiepiscopiei de București, unde stăm de vorbă cu Arhiepiscopul Aurel Percă despre perspectivele și provocările anului ce s-a încheiat și, de ce nu, despre provocările și perspectivele noului an. Îi spunem bun găsit Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscop Aurel Percă și „La mulți ani!” pentru anul 2021. ÎPS Aurel Percă: La mulți ani și bun venit în casa noastră!

CD: Vă mulțumim că ne-ați primit și v-ați făcut timp să ne împărtășiți din experiența acestui prim an al păstoririi Înalt Preasfinției Voastre

aici, în București, păstorire pe care v-o dorim rodnică și îndelungată.

AP: Mulțumesc frumos și mă bucur să putem face o analiză a acestei păstoriri într-un an dificil de început, dar și în același timp dificil din cauza pandemiei de coronavirus.

CD: Principala grijă a păstorului

este îndreptată către cea mai importantă resursă a societății, persoana umană, în toate aspectele sale, umane și spirituale. Așadar, cum ați perceput comunitatea catolică din Arhidieceza de București și cum v-ați simțit primit de preoții și credincioșii Arhidiecezei?

AP: Dorința mea exprimată chiar în programul de păstorire, în ziua înscăunării ca arhiepiscop de București, a fost aceea de a mă apropia de oameni și am spus că vreau întâi să-i cunosc pe oameni, să cunosc locurile unde trăiesc, să iau contact cu preoții la fața locului, pentru că un preot și un episcop lucrează cu oamenii, și dacă îi cunoști pe oameni poți să te adresezi apoi în diferite moduri, cunoscând specificul lor. Din păcate, sigur, acest program amplu, pe care l-am avut la început de a vizita imediat toate comunitățile Arhiepiscopiei nu s-a realizat, deoarece la scurt timp a intervenit starea de urgență care m-a împiedicat să mă deplasez în parohii, dar am reluat această vizită imediat ce a fost posibilă deplasarea pe teren. De aceea, pot să spun că, până în prezent, până

la sfârșitul anului 2020, am putut să vizitez peste 90% din comunitățile Arhidiecezei de București, ocazie cu care m-am întâlnit foarte mult cu oamenii, cu tinerii, care s-au arătat entuziasmați și bucuroși să poată întâlni păstorul lor.

CD: Experiența din Dieceza de Iași, unde comunitatea catolică este foarte densă, și numeric și teritorial, este diferită de cea din Arhidieceza de București, unde teritoriul este foarte vast și comunitatea puțin mai împrăștiată, am putea spune.

De asemenea, Dieceza de Iași are o diaspora foarte numeroasă. Care este realitatea în Arhidieceza de București în ceea ce privește acest aspect al diasporei? Are această grijă Arhiepiscopul de București?

AP: Desigur, cunoșteam această situație chiar când în calitate de Episcop auxiliar de Iași vizitam comunitățile de români din Italia, Spania, Anglia sau în alte țări unde erau într-adevăr în număr mai mic, dar întâlneam și credincioși din Arhidieceza de București. Bineînțeles că ponderea nu este atât de numeroasă ca cea a credincioșilor din Dieceza de Iași, dar sunt foarte mulți credincioși care provin din Arhidieceza de București și se află în diferite țări. Nu avem o formă organizată, cum de altfel nici pentru Dieceza de Iași nu a fost prea ușor să numim un preot responsabil, totuși am reușit ca acele comunități cu un număr mai mare de credincioși să FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29

INTERVIU

aibă un capelan recunoscut și de episcopul locului și care poate oficia slujbele în limba română. Sunt foarte mulți preoți ai Arhidiecezei care activează în diferite parohii și cred că ocazional oferă asistență spirituală și pastorală credincioșilor. Mă refer la un botez, la o înmormântare, la o cununie, la sărbătoarea Paștelui sau a Crăciunului, când doresc să aibă un preot român și sunt sigur că mulți preoți care, deși nu au numire specială pentru comunitatea română, totuși îi ajută pe credincioșii români.

CD: Sigur că da. Menirea Bisericii

este predicarea Evangheliei. Știm că și Arhidieceza de București are în grijă un teritoriu sau o activitate misionară. Despre ce este vorba?

AP: Da, vocația Bisericii este aceea de a fi misionară sau de a evangheliza. Când ne gândim la activitate misionară, imediat mergem cu gândul la acele țări sau teritorii unde încă nu a pătruns Evanghelia și unde oamenii încă nu știu nimic despre Dumnezeu sau despre problemele fundamentale ale omului și care trebuie rezolvate în spiritul credinței.

Arhidieceza de București s-a deschis și pentru activitatea misionară pentru că există, sigur, și această convingere că aici, pe aceste teritorii odată au fost misionari care ne-au adus sămânța credinței, iar acum, având preoți suficienți, ne gândim să dăm și noi acelor oameni care au nevoie de cunoașterea Evangheliei.

De aceea, dacă noi am primit în dar, se cuvine să dăm și noi acum mai departe, și am ales Kenya, un teritoriu foarte fertil pentru sămânța Evangheliei, chiar într-o zonă de primă evanghelizare, unde creștinismul a pătruns cu abia 50 de ani în urmă, unde avem două misiuni și în care activează trei preoți. Dar misiunile 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

nu înseamnă să avem numai preoți, e vorba și de susținerea misionară de acasă. Biserica ne cheamă să sprijinim această activitate a Bisericii, și chiar dacă unii nu pot merge în misiuni sau nu au vocația de a se deplasa în acele teritorii, totuși prin diferite acțiuni, activități pastorale, pot să vină în sprijinul misiunilor. Mă gândesc la acțiunea de sensibilizare a credincioșilor pentru a cunoaște realitățile și de a interveni punctual atunci când este vorba de un sprijin material. Există o colectă care se face în luna octombrie cu ocazia Zilei Misiunilor, sau alte proiecte, cum este Cutia speranței în fiecare parohie și unde fiecare își pune obolul propriu pentru a sprijini un copil sau o activitate socială din Kenya.

CD: Cum vedeți implicarea laicilor și a persoanelor consacrate în viața Bisericii de aici și care sunt perspectivele în acest sens? Care este locul lor în Biserică, în viziunea Înalt Preasfinției Voastre?

AP: Și aici mergem pe linia

Bisericii, pentru că oricum în spiritul Conciliului Vatican al II-lea laicii sunt chemați să joace un rol important în viața Bisericii. Nu mai putem concepe Biserica într-o separare absolută între ierarhie și credincioși, avem această implicare a laicilor, în virtutea chemării prin botez, să participe după specificul fiecăruia și după capacitatea fiecăruia la diferite activități, și acestea sunt în mod obișnuit coordonate și organizate de Biserică sub formă de asociații. Mă gândesc la Acțiunea Catolică sau grupul de familii, cum este aici în Arhidieceza de București, „Asociația Familiilor Fericitul Vladimir Ghika”. Dar sunt și alte forme mai mici, sau uneori poate fără răsunet, dar care asigură

o vitalitate deosebită în cadrul parohiilor, iar acest lucru se reflectă apoi și pe planul Arhidiecezei. La fel și congregațiile religioase. Sunt mai multe congregații care s-au stabilit pe teritoriul Arhidiecezei după căderea comunismului și s-au implicat în diferite forme mai mult de asistență și de educație. Multe grădinițe sunt conduse de aceste congregații, sau sunt aziluri de bătrâni, sau chiar dacă nu sunt în formă recunoscută oficial ca azil sau asociație de asistență, totuși multe congregații, prin membrii lor, merg și vizitează bolnavii, se interesează de situația lor. Am putea spune că vitalitatea Arhidiecezei, ca de altfel a Bisericii, se măsoară și prin prisma implicării laicilor și a congregațiilor în viața Bisericii. De fapt sunt și un fel de coordonată pastorală, o activitate pastorală pe care o secondează, conform specificului lor, laicii sau persoanele consacrate.

CD: Ați amintit de congregații

care au deschis grădinițe. Aceasta este următoarea întrebare. Învățământul catolic în Arhidieceza de București.

Cum vedeți acest aspect?

AP: Învățământul, spunem noi,

patronat de Biserică reintră în programul de evanghelizare. Este o altă formă prin care Biserica se implică în evanghelizarea oamenilor și mai ales când e vorba de școală, a copiilor și a tinerilor. De aceea, școala este importantă și chiar Biserica a insistat foarte mult și insistă prin documentele Magisteriului asupra importanței pe care Biserica trebuie să o acorde școlii. Când e vorba de școală, sigur că ne gândim foarte mult la forma de școală confesională.

Nu este o ocazie poate acum pentru a dezvolta această temă, dar vreau să spun că Biserica, prin profesorii pe

INTERVIU

care îi formează în facultatea de teologie sau profesorii pe care îi asumă din alte medii, dar care au un comportament moral ireproșabil, care au o viziune corectă despre viață, chiar dacă aparțin altor confesiuni, Biserica dorește să aibă totuși în acele școli, unde are un cuvânt de spus, personal bine calificat, pentru că așa se face evanghelizarea. Fiecare dieceză, arhidieceză, în general, are câteva unități de învățământ și cred că trebuie să ținem foarte mult la aceasta. Episcopul chiar, spunem, are obligația de a supraveghea foarte atent și acest sector al evanghelizării, școala. Școala, pentru că acolo se formează viitorii cetățeni ai țării, dar și viitorii creștini. Și dacă avem o școală bună avem toate șansele să avem și oameni bine formați pentru viață și pentru Biserică.

CD: Ca orice instituție și cu carac-

ter uman, Biserica și Arhidieceza de București au acumulat de-a lungul existenței și un anumit patrimoniu nu atât spiritual, dar și cultural, ori istoric și uman. Cum vedeți punerea sa în valoare?

AP: Da, este important, pentru că așa cum pentru o persoană particulară e nevoie să-și cunoască bunicii și străbunii, la fel și o instituție cum este Biserica este bine să-și cunoască trecutul și, în general, fiecare dieceză, arhidieceză are un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat care conține foarte multe valori culturale, spirituale, artistice, și de aceea preocuparea este și în Arhidieceza de București de a pune în evidență acest patrimoniu. S-a început deja pe timpul păstoririi Înalt Preasfințitului Ioan Robu prin crearea unui departament de cercetare istorică și a patrimoniului religios al Arhidiecezei, există și o revistă, Pro Memoria, în

care se publică diferite studii, și acest proiect merge mai departe. Pentru că intrând în arhive sau mergând pe teren descoperim din ce în ce mai multe lucruri care îmbogățesc istoria Arhidiecezei. Și nu sunt puține.

Avem nevoie însă de cercetători pasionați și vom lucra mai departe în această direcție de a încuraja tineri cercetători, fie că sunt preoți sau laici, de a intra în arhive și de a studia trecutul diferitelor comunități ale Arhidiecezei de București.

Care este sfatul Arhiepiscopului de București pentru enoriași în aceste vremuri de încercare, când cei mai mulți au fost constrânși să stea separați de aria Bisericii în acest context de pandemie? Cum vă adresați lor? Cum v-ați adresat în acest timp și cum vă propuneți să ajungeți mai aproape de cei care se pregătesc sau care trăiesc momente importante din viața lor sau din viața comunității lor?

CD:

AP: Da, am trăit vremuri destul de dificile, mai ales în prima parte a anului 2020, când era starea de urgență care a împiedicat foarte mulți credincioși să participe direct, fizic la sfintele slujbe. Deși era acea recomandare de distanțare

fizică, noi am încercat să promovăm o apropiere spirituală. Și așa s-a realizat, sigur, această posibilitate de a participa prin intermediul mijloacelor de comunicație la liturghiile care se celebrau în Catedrală sau în diferite biserici. Eu țin foarte mult să mulțumesc Televiziunii Române pentru că a înlesnit și înlesnește în continuare transmiterea Liturghiei din Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif. Un ecou foarte plăcut pentru că, mărturisesc, odată cu vizita mea în diferite parohii, foarte mulți credincioși apreciază și țin foarte mult să participe la această Liturghie, mai ales categoria persoanelor vulnerabile, bolnavii, bătrânii și chiar și persoanele care din motive de prudență preferă să rămână în casă. Dar Biserica a fost mereu aproape, este aproape prin diferite activități și cu caracter social, implicarea multor persoane pentru ajutorarea persoanelor izolate, mă refer și la o activitate deosebit de entuziastă a tinerilor care au mers și au vizitat bătrânii, mai ales în perioada de stare de urgență. Oricum există o mare posibilitate de activități prin care, în mod vizibil sau în mod ascuns, Biserica a fost aproape de toți credincioșii care au avut de suferit în această perioadă.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31

CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Fidelitatea față de Mântuitorul

A

treia întâlnire din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a avut loc miercuri, 20 ianuarie, la Catedrala Episcopală Armeană Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, ocazie cu care cuvântul de învățătură a fost ținut din partea Bisericii Romano-Catolice de către PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București.

Preasfinția Sa a făcut mai întâi referire la „expresia «distanțare socială»” pentru a spune că aceasta nu trebuie „să-i distanțeze pe credincioșii practicanți de bisericile lor, de preoții/ păstorii lor, de episcopii lor sau să adâncească distanțarea dintre Bisericile creștine în așa fel încât să ne întâlnim cât mai puțin în rugăciune comună și în dialog fratern”. Și în continuare a afirmat că „acest lucru este cu neputință, atâta timp cât în noi se află iubirea de Dumnezeu exprimată în iubirea lui Cristos”.

32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

„Iată-ne, așadar, reuniți în rugăciune comună în Catedrala armeană din București, animați de sentimentul că, potrivit motoului Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Tuturor Creștinilor din acest an, noi vom aduce acele roade pe care Domnul nostru Isus Cristos le așteaptă de la fiecare ucenic, doar atunci când vom rămâne în iubirea lui”, a mai spus PS Cornel Damian în cuvântul său. Și a continuat: „Sigur că fidelitatea față de Mântuitorul ne determină să identificăm, în funcție de voința exprimată de El în Evanghelie, care este atitudinea pe care o avem de adoptat în diferitele situații ale vieții, pentru a rămâne în iubirea lui și a produce roadele mântuitoare. În acest sens, fragmentul evanghelic pe care l-am auzit acum pune în evidență, mai întâi, un gest surprinzător săvârșit de Isus, acela de a-și fi lepădat haina și de a fi spălat picioarele fiecăruia dintre ucenici, pentru ca, imediat după, să-și

reia haina – gest care, după cum știți, anticipă «lepădarea» pe cruce a vieții, pentru a o recupera plină de slava învierii, după ce va fi trecut prin moarte. Cu alte cuvinte, prin gestul său, Isus a încărcat atitudinea de slujire umilă, a celui din urmă dintre sclavi, cu toată puterea înnoitoare a Morții și a Învierii sale, pentru ca, mai apoi, să le explice ucenicilor semnificația și valoarea gestului săvârșit de El (...)

Prin aceasta Cristos ne sugerează că lucrarea înnoitoare a Jertfei de sine se face prezentă în lume prin slujirile simple, cotidiene, pe care ucenicii le vor înfăptui unii față de alții.” Și a mai precizat: „Isus a voit ca iubirea reciprocă să reprezinte trăsătura caracteristică a celor care alcătuiesc Biserica pe care a întemeiat-o. Într-adevăr, Isus spunea la sfârșitul fragmentului evanghelic de azi: prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă vă veți iubi unul pe altul.” Mai departe, a subliniat faptul că „este esențial ca noi să ne reunim, să citim și să medităm împreună aceste pagini ale Sfintei Scripturi, pentru ca să redeprindem gesturile și atitudinile pe care Isus Cristos le-a poruncit ucenicilor săi. Într-un context ecumenic, cum este această Octavă de Rugăciune pentru Unitatea Tuturor Creștinilor, cuvintele Mântuitorului ar trebui să trezească ecouri noi în sufletele noastre și să ne inspire atitudini de îngăduință și de respect reciproc, precum și dorințe de colaborare în timpurile de față în care este nevoie, mai mult decât oricând, de o mărturie conjugată a valorilor creștine”. În încheiere, PS Cornel Damian a exprimat următorul îndemn: „Să-l rugăm pe Duhul Sfânt să ne inspire gândurile și atitudinile voite de Domnul și Învățătorul nostru Isus Cristos pentru timpurile de azi.

Amin!”

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Biserica romano-catolică Sân Nicoară - Curtea de Argeș Cea mai veche biserică de piatră din Valahia (Țara Românească) Text: Mons. Ieronim Iacob

Î

n lucrarea Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor (1982), academicianul Grigore Ionescu, căutând să identifice cele mai vechi biserici ale Valahiei, afirmă că mai avem doar rămășițele „a trei biserici de zid: două în Turnu Severin, din care nu ni se păstrează decât fundațiile și câteva frânturi de ziduri, și una, aflată în stare de avansată ruină, dar încă evocatoare, în Curtea de Argeș”.

Conform istoricilor din secolele trecute, cel puțin două dintre biserici erau, la origini, romano-catolice.

Recent, adepți ai unei ortodoxii cvasiexclusive, ab ovo, tind să elimine din lucrările de popularizare orice referință la identitatea catolică a locurilor și a ctitorilor.

Biserica Sân Nicoară de la Curtea de Argeș se află pe o colină naturală, peste drum de biserica Sf. Nicolae Domnesc. Ea apare în tabloul votiv din Biserica Domnească: biserica mare este oferită lui Dumnezeu de către „voievodul întemeietor”, iar „Sân Nicoară” este oferită de soția sa, „catolica Doamna Clara”. „Lungă de 15,50 m şi lată de 8,50 m, biserica Sân Nicoară este îndeosebi interesantă, atât prin forma foarte îngrijită a planului dreptunghiular, cât şi prin plastica decorativă a fațadelor” (Grigore Ionescu).

Stilul de construcție este caracteristic acestei regiuni, la sfârșitul feudalismului timpuriu. Zidurile prezintă

o alternanță de șiruri de piatră de râu, cu trei rânduri de cărămizi aparente. Deasupra intrării se înalță turnul de cărămidă, care servea drept clopotniță (astăzi în mare parte dărâmat!), utilizat probabil și ca post de observație. Împărțită în pronaos, naos şi altar, biserica avea o boltă în leagăn (semicilindrică) care s-a prăbușit din cauza cutremurelor și a infiltrațiilor pluviale. Absida, care leagă zidul dinspre răsărit al altarului de corpul bisericii, este realizată în spic (cărămizi puse pe muchie şi crescând din ax spre margini). Cele două absidiole care mărginesc sfertul de sferă al absidei amintesc, printre altele, de bisericile construite în aceeași perioadă în Toscana (Italia).

Biserica a fost puternic avariată de cutremurul din 1838, devenind după aceea carieră de materiale de construcții pentru locuitorii din zonă. Alexandru Odobescu, venind de la Râmnicu Vâlcea, i-a găsit pe câţiva locuitori în frunte cu un preot ortodox demontând biserica. La cererea sa, guvernul a trimis jandarmi să protejeze monumentul pentru a nu fi dărâmat complet (cf. istoricul Ștefan Dumitrache).

Sân Nicoară nu a fost – cu mare probabilitate! – „catedrala” Episcopiei Catolice de Argeș (înființată de Papa Urban al VI-lea la 9 mai 1381), dar a avut aceeași soartă ca și aceasta: a intrat, la o dată și în

Curtea de Argeș, sec. XIX. Litografie după o pictură de Michel Bouquet.

Album Valaque, Paris, 1843

Plan Arhitect Grigore Ionescu

Studiu de restaurare

În prezent

circumstanțe necunoscute, în posesia fraților ortodocși. Abia în ultimii ani Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a renunțat la „proprietatea” sa, Sân Nicoară trecând în patrimoniul primăriei locale. Biserica, trecută în Lista Monumentelor Istorice (cod LMI AG-II-m-A-13655.01), se află din păcate într-un avansat stadiu de degradare și se riscă pierderea ireversibilă a acestei mărturii de la începuturile existenței noastre ca formațiune statală.

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

carte

Et in Arcadia ego! Consemnări jurnalistice despre Biserica Catolică din România, vol. 1 – Ziarul „Opinia” Iaşi (1897-1915, 1926-1940), colecția „Istoria Bisericii”, Iosif Tamaş (editor), Editura Sapientia, Iași, 2021, 384 p.

carte

Dumbrava minunată, de Mihail Sadoveanu, Editura Mihail Sadoveanu, 2013, 48 p. Dumbrava minunată este o operă scrisă de Mihail Sadoveanu, povestind aventurile Lizucăi și ale lui Patrocle, câinele ei, care, după ce fug de acasă, după multe peripeții, ajung la bunici.

carte

Cămașa lui Cristos, de Lloyd C. Douglas, Editura Casa Cărții, 2010, 624 p.

Această carte este povestea lui Marcellus, care a câștigat cămașa lui Cristos la un joc de zaruri. El pornește în căutarea adevărului despre cămașa Nazarineanului, ceea ce îl va conduce către esența creștinismului.

34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

Doamne, învață-ne să ne rugăm Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2020

N

evoia de rugăciune este un impuls al inimii care nu poate fi stăvilit. Aşa cum simţim nevoia de a vorbi cu cei dragi ai noştri şi ne bucurăm mereu de prezenţa lor, tot astfel, atunci când vorbim cu Dumnezeu prin rugăciune simţim bucurie şi căpătăm noi puteri pentru drumul vieţii de zi cu zi.

Recunoaştem însă că nu e uşor să găsim cele mai potrivite cuvinte şi atitudini atunci când vrem să ne rugăm, iar în ajutorul nostru vin marii maeştri ai vieţii spirituale a timpurilor noastre.

Unul dintre aceştia este părintele André Louf (1929-2010), care a scris acest tratat despre rugăciune destinat celor interesaţi să aprofundeze acest aspect al vieţii de credinţă. Preot şi călugăr cistercian, specializat în științe biblice la Roma, eremit şi contemplativ al unor timpuri neliniştite, Părintele Louf „ne propune un pelerinaj spre

Format: 13x20 cm, 212 pagini

profunzimile inimii, acolo unde sălășluiesc liniștea, pacea și bucuria”. Acest „pelerinaj” ne este şi nouă accesibil prin traducerea realizată de Augusta-Maria Flonta, iar lectura acestei cărţi va fi şi pentru noi „un suflu de aer curat, o înălțare spre cer, o cale spre rai”.

Editorii acestei lucrări menţionează că aceasta „nu este o carte ca altele despre rugăciune, ci un adevărat ceaslov al vieții spirituale. Este o carte plină de focul Spiritului Sfânt ce luminează toate adâncurile inimii”.

Pr. Andrei Dumitrescu

Expoziție de caricatură

Î

n perioada 27 noiembrie 2020 – martie 2021, la Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, are loc expoziția tematică „Când istoria folosește penița satirică”. Expoziția evidențiază schimbări de mentalitate și comportamente cu ajutorul satirei, al caricaturii și al umorului negru. Sunt prezentate caricaturi din toate timpurile istorice moderne, din perioada 1850-1989.

Mai multe detalii pe muzeulbucurestiului.ro.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Prezentarea la Templu Text: Pr. Andrei Dumitrescu

S Prezentarea la Templu (1342) de Ambrogio Lorenzetti Tempera pe panou de lemn.

Dimensiune: 267 cm x 168 cm Se află în Galleria degli Uffizi din Florenţa (Italia).

ărbătoarea Prezentării la Templu a Domnului nostru Isus Cristos, sau Întâmpinarea Domnului, este de origine orientală şi a fost introdusă în calendarul roman de către Papa Sergiu I (687701), care a şi stabilit ca ea să fie celebrată pe 2 februarie. Prin această sărbătoare îl contemplăm pe Pruncul Isus, din braţele Mariei şi ale lui Iosif, care îl prezintă la templu „ca să-l ofere Domnului” (Lc 2,22). Acolo este recunoscut de bătrânul Simeon ca „lumină pentru luminarea neamurilor” (Lc 2,32) şi este îmbrăţişat cu căldură de cei care aşteptau împlinirea promisiunilor mesianice, păstrate de veacuri în inima poporului ales.

Tabloul „Prezentarea la Templu” este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului medieval Ambrogio Lorenzetti şi una dintre cele cinci care poartă data şi semnătura pictorului. Pictura se prezintă sub forma unui panou de lemn, care iniţal a făcut parte din altarul „Sf. Crescenţiu” din Catedrala din Siena şi completa o serie de patru altare dedicate patronilor acestui oraş. O sursă din secolul al XV-lea menţionează lucrarea ca parte componentă a unui triptic, iar în 1822 ajunge la Florenţa. Sunt reprezentaţi membrii Sfintei Familii, bătrânii drepţi Simeon şi Ana, iar în spatele altarului, un preot pregătit pentru a efectua tăierea împrejur pe care o va primi

Isus. Toate personajele sunt îmbrăcate după canoanele vestimentare ale perioadei în care a trăit artistul. Se remarcă atmosfera de sobrietate, care invită la înţelegerea sacralităţii acestui moment din viaţa Mântuitorului. Fondul auriu trimite la divinitatea lui Cristos, iar clarobscurul evidenţiază mai mult personajele din pictură. Templul este reprezentat în forma unei biserici (oarecum asemănătoare cu Catedrala din Siena), cu o navă și două culoare, fiecare înconjurată de arcuri ogivale. Deasupra preoților, în interiorul bisericii, este un arc de triumf cu doi îngeri. Deasupra coloanelor din prim-plan sunt prezentate două mici portrete ale lui Moise, cu tabla celor Zece Porunci, şi Ilie, cu scrierile profetice; prezenţa lor confirmă împlinirea Vechiului Testament în persoana Mântuitorului. În partea superioară, deasupra intarsiei de marmură a arcurilor și a frizei cu dragoni, este o serie de îngeri cu o ghirlandă, care subliniază mai mult caracterul de sărbătoare al acestui moment.

Ambrogio Lorenzetti

pictorul italian cu influenţe bizantine

A

mbrogio Lorenzetti (cca 1285-1348) a fost un pictor italian, care a trăit la Siena.

A fost influenţat de arta bizantină, atât în privinţa formelor, cât şi a combinării culorilor. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este fresca „Alegoria bunei guvernări” aflată în interiorul clădirii Palatului Public din Siena.

Ambrogio Lorenzetti

FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35

ETCETERA ANUNȚURI

In memoriam...

Î

n dimineața zilei de 11 ianuarie 2021, la vârsta de 71 de ani, a trecut la cele veșnice Părintele Ioan Balint. Liturghia de înmormântare a fost celebrată pe 14 ianuarie în capela mortuară a cimitirului Parohiei Trebeş, judeţul Bacău. PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, a prezidat și a predicat la Liturghia de înmormântare. Ceremonia a început la ora 10.30, în capela mortuară a cimitirului Parohiei Trebeş, sicriul fiind în fața capelei, înconjurat de credincioși. Au participat 15 preoți, între care și vicarul general al Episcopiei de Iași, Pr. Egidiu Condac. În predica sa, PS Cornel Damian a evocat figura Pr. Ioan Balint – „un preot care și-a hrănit existența sacerdotală din credință”, „un om al credinței, care și-a dedicat viața predicării lui Cristos, Învierea și Viața”, care și-a manifestat credința printr-o „fidelitate extraordinară față de Biserică” și „a trăit cu bucurie și entuziasm slujirea lui preoțească”.

Pr. Ioan Balint s-a născut în data de 09 mai 1949 la Mărgineni, județul Bacău. A fost hirotonit preot în ziua de 29 iunie 1983 la Iași, prin impunerea mâinilor PS Iakab Antal. Între 1983 și 1984 a lucrat ca preot vicar la Parohia Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (PopeștiLeordeni, Ilfov); între 1984 și 2003 a fost paroh la Parohia Vizita Sfintei Fecioare Maria (Giurgiu); apoi, până în 2014, când s-a pensionat, a fost paroh la Parohia Sfântul Anton de Padova (Râmnicu Vâlcea). Ca pensionar a ajutat oriunde era nevoie, mai ales în parohiile din Bacău, unde avea și reședința.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Noutăți editoriale

L

a Editura ARCB au apărut în anul 2020 două volume semnate de Pr. Alexandru Cobzaru, și intitulate Dați-le voi să mănânce. Predici pentru evangheliile duminicale. Sub acest titlu au apărut aceste două volume, unul pentru Anul A și celălalt pentru Anul B, cu prefața semnată de Pr. Emil Moraru. Pe lângă predicile propriu-zise, fiecare dintre acestea este precedată de câteva texte propuse pentru momentele mai importante de la Liturghie: salutul liturgic; introducerea la tema liturgică; Kyrie; rugăciunea credincioșilor și binecuvântarea finală. Așa cum se menționează în prefață, aceste volume constituie un ajutor în pregătirea predicilor „prin rugăciune, meditație și studiu, astfel încât predicile să nu fie lungi și fără conținut, dar bine pregătite și să ajungă la inima creștinului”.

36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Cu această privire, formată din credință și din iubire, din har și din angajare, din familie umană și din Treime divină, contemplăm familia pe care cuvântul lui Dumnezeu o încredințează în mâinile bărbatului, femeii și copiilor, ca să formeze o comuniune de persoane care să fie imaginea unirii dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Activitatea generativă și educativă este, la rândul său, o reflexie a lucrării creatoare a Tatălui. Familia este chemată să împărtășească rugăciunea cotidiană, lectura cuvântului lui Dumnezeu și împărtășania euharistică, pentru a face să crească iubirea și a se transforma tot mai mult în templu în care locuiește Duhul.

(Papa Francisc, Exortația apostolică Amoris laetitia, nr. 29)

Nr. 02/2021 * Anul XXXII * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII GÂNDUL LUNII

Încrederea poporului în sfântul Iosif este rezumată în expresia „Ite ad Ioseph”, care face referință la timpul de foamete din Egipt când oamenii îi cereau pâine faraonului și el Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată răspundea: „Mergeți la Iosif; faceți ceea ce vă va spune” (Gen 41,55). (manuscris), 1923.

„ÎNTÂLNIRILE” LUNII FEBRUARIE

(Papa Francisc, Scrisoarea apostolică Patris corde)

Un an de la înscăunare Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Postul Mare: timp de convertire și de pregătire la Botez?