CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE
Biserica romano-catolică Sân Nicoară - Curtea de Argeș Cea mai veche biserică de piatră din Valahia (Țara Românească) Text: Mons. Ieronim Iacob
Î
n lucrarea Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor (1982), academicianul Grigore Ionescu, căutând să identifice cele mai vechi biserici ale Valahiei, afirmă că mai avem doar rămășițele „a trei biserici de zid: două în Turnu Severin, din care nu ni se păstrează decât fundațiile și câteva frânturi de ziduri, și una, aflată în stare de avansată ruină, dar încă evocatoare, în Curtea de Argeș”. Conform istoricilor din secolele trecute, cel puțin două dintre biserici erau, la origini, romano-catolice. Recent, adepți ai unei ortodoxii cvasiexclusive, ab ovo, tind să elimine din lucrările de popularizare orice referință la identitatea catolică a locurilor și a ctitorilor. Biserica Sân Nicoară de la Curtea de Argeș se află pe o colină naturală, peste drum de biserica Sf. Nicolae Domnesc. Ea apare în tabloul votiv din Biserica Domnească: biserica mare este oferită lui Dumnezeu de către „voievodul întemeietor”, iar „Sân Nicoară” este oferită de soția sa, „catolica Doamna Clara”. „Lungă de 15,50 m şi lată de 8,50 m, biserica Sân Nicoară este îndeosebi interesantă, atât prin forma foarte îngrijită a planului dreptunghiular, cât şi prin plastica decorativă a fațadelor” (Grigore Ionescu). Stilul de construcție este caracteristic acestei regiuni, la sfârșitul feudalismului timpuriu. Zidurile prezintă
o alternanță de șiruri de piatră de râu, cu trei rânduri de cărămizi aparente. Deasupra intrării se înalță turnul de cărămidă, care servea drept clopotniță (astăzi în mare parte dărâmat!), utilizat probabil și ca post de observație. Împărțită în pronaos, naos şi altar, biserica avea o boltă în leagăn (semicilindrică) care s-a prăbușit din cauza cutremurelor și a infiltrațiilor pluviale. Absida, care leagă zidul dinspre răsărit al altarului de corpul bisericii, este realizată în spic (cărămizi puse pe muchie şi crescând din ax spre margini). Cele două absidiole care mărginesc sfertul de sferă al absidei amintesc, printre altele, de bisericile construite în aceeași perioadă în Toscana (Italia). Biserica a fost puternic avariată de cutremurul din 1838, devenind după aceea carieră de materiale de construcții pentru locuitorii din zonă. Alexandru Odobescu, venind de la Râmnicu Vâlcea, i-a găsit pe câţiva locuitori în frunte cu un preot ortodox demontând biserica. La cererea sa, guvernul a trimis jandarmi să protejeze monumentul pentru a nu fi dărâmat complet (cf. istoricul Ștefan Dumitrache). Sân Nicoară nu a fost – cu mare probabilitate! – „catedrala” Episcopiei Catolice de Argeș (înființată de Papa Urban al VI-lea la 9 mai 1381), dar a avut aceeași soartă ca și aceasta: a intrat, la o dată și în
Curtea de Argeș, sec. XIX. Litografie după o pictură de Michel Bouquet. Album Valaque, Paris, 1843
Plan Arhitect Grigore Ionescu
Studiu de restaurare
În prezent
circumstanțe necunoscute, în posesia fraților ortodocși. Abia în ultimii ani Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a renunțat la „proprietatea” sa, Sân Nicoară trecând în patrimoniul primăriei locale. Biserica, trecută în Lista Monumentelor Istorice (cod LMI AG-II-m-A-13655.01), se află din păcate într-un avansat stadiu de degradare și se riscă pierderea ireversibilă a acestei mărturii de la începuturile existenței noastre ca formațiune statală. FEBRUARIE 2021 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
33
