Papa Francisc, de la naturalețe la profunzime

P F de la na tural ețe la profun

Text: Pr. Daniel Bulai

zim e

Lumea actuală este dornică de noutate! Omul modern vrea să ajungă la ceea ce-l fascinează, folosind pentru aceasta toate mijloacele de care poate să dispună. Oriunde s-ar afla, face orice pentru a ajunge la noi descoperiri. Și se bucură când întâlnește „un semn” care îi indică direcția sigură spre o nouă informație!

Pentru societatea actuală, Sfântul Părinte Papa Francisc poate fi considerat „un semn al timpului”. Prin gesturi părintești, pline de umilință, de naturalețe, dar și de profunzime, ne prezintă măreția lui Dumnezeu. Prin cuvinte familiare, ne dezvăluie lucrarea concretă și voită a lui Dumnezeu pentru omul de astăzi, indiferent cine este el. Cu simplitate, Sfântul Părinte ne vorbește despre profunzimea interioară a sufletului, de care este însetat omul contemporan. Mai mult decât atât, pentru a ajunge în această lume interioară, descoperim, atunci când „îl privim” pe Papa Francisc, că nu sunt căi de negociat, ci există doar drumul milostivirii lui Dumnezeu.

Personal, am avut ocazia să-l întâlnesc de mai multe ori pe cel de-al 266-lea Succesor al Sfântului Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc, la Roma, și să-l rog să

mă binecuvânteze! L-am întâlnit și în Brazilia, la Rio de Janeiro, la a XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului. De câteva ori am avut chiar ocazia să port scurte dialoguri cu Papa. Iar după fiecare întâlnire am simțit o bucurie care este greu de exprimat în cuvinte. Este acea bucurie care te îmbogățește sufletește și îți dă convingerea că „ceea ce crezi este totul”. Această bucurie am simțit-o și când Suveranul Pontif a vizitat România, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019. Pentru acest eveniment am fost desemnat de către Nunțiul Apostolic, Excelența Sa Miguel Maury Buendía, să fac parte din echipa de organizare a vizitei Sfântului Părinte în România, alături de PS Mihai Frăţilă, coordonator, și de Pr. Wilhelm Dancă, responsabil cu mass-media. Misiunea mea a fost să mă ocup direct cu partea liturgică la nivel național. În această calitate, am putut beneficia de extraordinarul privilegiu de a mă afla în apropierea Sanctității Sale la București, la Șumuleu Ciuc și la Blaj.

Pregătirea vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc în România a fost foarte importantă și cu mult mai complexă decât pregătirea vizitei Sfântului Ioan Paul al II-lea în țara noastră, din perioada 7-9 mai 1999. Trecând rapid peste tot ceea ce a însemnat pregătirea vizitei – întâlnirile de la Nunțiatura Apostolică; întâlnirile cu echipa de la Vatican condusă de Mons. Mauricio Rueda și contactul permanent cu acesta; întâlnirile cu Mons. Guido Marini, maestrul ceremoniilor liturgice pontificale, și cu ceremonierii pontificali, la Vatican; contactul personal cu responsabilii liturgici de la Iași, Șumuleu Ciuc și Blaj; întâlnirile nenumărate cu autoritățile centrale ale statului și cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe; vizitele repetate în locurile unde urma să ajungă Sfântul Părinte etc. – și vizita în sine a Papei Francisc în România, acum, la un an de la extraordinarul eveniment care a marcat viața multor români, catolici sau necatolici, ecoul prezenței Pontifului pe pământ românesc este încă viu în adâncul sufletului meu.

Apoi, întâlnirile de organizare a vizitei Papei la București cu echipa locală, plină de energie și inițiative; implicarea trup și suflet a tuturor responsabililor în sectoarele de organizare; conferințele de presă; pregătirea Catedralei Sf. Iosif pentru a-l primi cât mai bine pe urmașul Sfântului Petru; pregătirea pentru credincioși a locului din vecinătatea

Catedralei; Festivalul Bucuriei, plin de entuziasm, în vederea pregătirii vizitei Sfântului Părinte în capitala României; înscrierile pentru a participa la întâlnirea cu Sfântul Părinte; rugăciunile făcute în toate bisericile pentru reușita vizitei Papei în România etc. și Sf. Liturghie solemnă celebrată de Papa Francisc în „Biserica Mamă” a Arhidiecezei Romano-Catolice de București trezesc amintiri unice, care vor rămâne scrise pentru totdeauna în paginile istoriei Bisericii noastre locale.

La încheierea Sfintei Liturghii de la Blaj eram în sacristie cu Sfântul Părinte, cu maestrul celebrărilor liturgice pontificale și cu cei doi ceremonieri de la Vatican. După ce Sfântul Părinte și-a dat jos veșmintele liturgice, s-a întors spre mine și mi-a spus: „Vreau puțină apă!” Imediat i-am turnat apă în pahar, a băut puțin, m-a privit fix și m-a întrebat: „Care este misiunea ta în Dieceza de București?” Și am început să-i spun care este activitatea mea pastorală... M-a ascultat cu atenție și cu foarte multă răbdare! Și-n în timp ce-i vorbeam, mi-am dat seama că mi-a cerut un pahar cu apă doar ca să stăm puțin de vorbă și să intrăm într-un dialog ca între „un tată și fiul său”. După ce a ieșit din sacristie, mi-au venit în minte cuvintele lui Isus adresate samaritenei: „Dă-mi să beau!” (In 4,7). Acolo, la fântâna lui Iacob, samariteana l-a descoperit pe Isus.

Sfântul Părinte Papa Francisc ne învață că în lumea actuală, atât de divizată, este foarte important să știi să asculți cu o atitudine de umilință. Privind cu atenție la Papa Francisc putem învăța că atunci când îl ascultăm pe aproapele nostru, în spiritul smereniei, învățăm, de fapt, să ascultăm pe Altcineva, care vrea să ne transmită mult mai multe! În acest caz, Dumnezeu este cel care vorbește. Gesturile Papei Francisc sunt elocvente! Se apropie de cei bolnavi, de cei mici, de cei marginalizați și-i îmbrățișează, îi mângâie, îi sărută! Spală picioarele celor încarcerați și le sărută! Se întâlnește cu lideri de popoare și le sărută picioarele!

Pentru poporul român și în memoria sa colectivă va rămâne o icoană vie gestul Sfântului Părinte Papa Francisc făcut atunci când s-a întâlnit cu Preafericitul Patriarh Daniel și cu alți înalți arhierei ortodocși români: le-a sărutat engolpionul (medalion cu o icoană purtat de ierarhi la piept). Pot fi considerate simple gesturi, dar sinceritatea cu care Papa a săvârșit aceste gesturi le face să fie deosebit de profunde! Acesta este Papa Francisc! Prin tot ceea ce face vrea să ne spună că se poate trăi și altfel, că putem descoperi căi pentru „a merge împreună”, că putem fi chiar noi cei care facem primul pas pentru a ajunge la solidaritate, spre binele lumii în care trăim.

În cele trei zile ale prezenței sale în România, Papa Francisc s-a întâlnit cu reprezentanți ai lumii politice, s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel și cu membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit cu Biserica Catolică în varietatea tradițiilor ei etnice și lingvistice, și ne-a lăsat un mesaj inserat într-o moștenire bogată: avem foarte multe lucruri de făcut și cel mai bine este să le facem împreună! Sfântul Părinte ne-a ajutat să înțelegem că dificultățile pot fi depășite numai cu ajutorul iubirii. Diferențele, chiar dacă nu sunt comode, ne ajută să creștem! Indiferent cine suntem, toți avem un Tată Ceresc care este „al nostru” și care ne ajută „să mergem împreună”! În Catedrala Ortodoxă din București, Sfântul Părinte spunea pe înțelesul tuturor: „De fiecare dată când pronunțăm Tatăl nostru subliniem că fără să spunem al nostru nu poate exista cuvântul Tată. Uniți în rugăciunea lui Isus, ne unim și în experiența sa de iubire și de mijlocire care ne face să spunem: Tatăl meu și Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru (cf. In 20,17). Prin aceasta ne invită ca al meu să se transforme în al nostru, și al nostru să devină rugăciune. Tată, ajută-ne să luăm în serios viața fratelui, să ne însușim istoria sa. Ajută-ne, Tată, să nu ne judecăm fratele, din cauza acțiunilor și a limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al Tău. Ajutăne să învingem ispita de a ne simți fiii mai mari care, aflându-se într-o poziție privilegiată, uită că fratele este un dar (cf. Lc 15,25-32).” Prin aceste cuvinte, Sfântul Părinte a deschis porți noi în „Grădina Maicii Domnului”, unde toți cei care urmăresc binele comun pot contribui la o lume mai bună.

În predicile și în cuvântările din România, Papa Francisc a pus accentul pe câteva teme actuale pentru societatea noastră: reînsuflețirea memoriei comuniunii; identitatea de fii și de frați; binele comun și sufletul poporului român; cultura întâlnirii; credința și provocările actuale; pelerinii construiesc împreună viitorul; libertatea și milostivirea etc. Aceste teme formează „un testament spiritual” și sunt în realitate gânduri profetice. Atunci când vor fi trăite, ele vor schimba radical fața țării noastre!

Îndemnul Sfântului Părinte de „a fi deschiși” față de Dumnezeu și față de frații noștri, asemenea Sfintei Fecioare Maria, adresat, în cadrul omiliei, credincioșilor, persoanelor consacrate, preoților și episcopilor aflați în Catedrala Sf. Iosif și din afara lăcașului sfânt din

inima Bucureștiului, va rămâne pururi viu în sufletele tuturor: „Maria ne amintește că Dumnezeu poate înfăptui întotdeauna minuni, dacă rămânem deschiși față de El și dacă suntem la fel față de frații noștri. Să ne gândim la mărturisitorii de seamă ai acestor meleaguri: oameni simpli, care s-au încredințat lui Dumnezeu în mijlocul persecuțiilor. Nu și-au pus speranța în lume, ci în Domnul, și așa au mers mai departe.”

Un alt îndemn, ieșit din inima urmașului Sfântului Apostol Petru, este acela de a avea curajul de „a risca”. La predica din timpul Sf. Liturghii celebrate pe Colina Șumuleului, lângă Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc, Papa Francisc adresa aceste cuvinte zecilor de mii de credincioși prezenți: „Fraților și surorilor, să nu uităm: Domnul nu-i dezamăgește pe cei care riscă! Să mergem, și să mergem împreună, să riscăm, făcând astfel încât Evanghelia să devină acea substanță care să impregneze totul și să le dea popoarelor noastre bucuria mântuirii, în unitate și în fraternitate.”

Pe Câmpia Libertății din Blaj, Sfântul Părinte Papa Francisc încheia predica din timpul Sfintei Liturghii la care au fost beatificați cei șapte Episcopi greco-catolici români martiri, cu aceste cuvinte: „Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei contemporanilor noștri și să continuați să luptați, asemenea acestor Fericiți, împotriva noilor ideologii amintite. Acum este rândul nostru să luptăm, așa cum a fost rândul lor în acele timpuri.”

Este evident că atunci când îl întâlnești și îl asculți pe Papa Francisc te simți în siguranță. La un moment dat, în timpul vizitei, am avut ocazia să-i spun și eu Sfântului Părinte să se roage pentru mine. L-am rugat să spună „ultimul Bucură-te, Marie din Sfântul Rozariu pentru mine”. În acel moment, s-a oprit, m-a prins bine de mână și mi-a spus: „Numai atât? Ai nevoie de altceva? Pot să te ajut cu ceva?” În aceste cuvinte am simțit dragostea păstorului și i-am răspuns: „Nu! Nu am nevoie de nimic altceva, doar de rugăciune!” Sfântul Părinte a insistat: „Dar pentru ce să mă rog?” I-am spus: „Pentru convertirea mea!” Papa și-a pus mâna la piept și mi-a răspuns: „Și tu să te rogi mereu pentru mine!”

Întâlnindu-l pe Papa Francisc întâlnești fără îndoială „omul” din Sanctitatea Sa. Omul care vrea să se întâlnească cu omul pentru a-l înțelege, pentru a-l susține, pentru a-l ajuta să se ridice, indiferent de motivul care a cauzat căderea! Descoperi omul care simte nevoile celorlalți, omul care empatizează, omul care merge la periferii și-i îndeamnă pe toți să se îndrepte spre periferiile societății; omul care crede, speră și iubește; omul care te mângâie și te încurajează; omul care luptă și aduce pacea; omul care se bucură și glumește... Da, Papa Francisc este și omul care știe să glumească! Înainte de a ieși din sacristia de la Blaj, la despărțire, s-a întors spre mine și mi-a spus: „Acum sper că ai reușit să ieși din groapa leilor!”, făcând aluzie la profetul Daniel, care fusese aruncat în groapa cu lei și a ieșit de acolo în mod miraculos!