2 minute read

Anunțuri

O nouă col ecţie Î n luna mai, Editura ARCB a lansat o nouă colecţie, intitulată „Universul Bibliei”. Colecţia se adresează atât celor care se specializează în diverse domenii ale teologiei, cât și tuturor celor care simt nevoia să aprofundeze studiul Bibliei. În cadrul colecţiei au apărut deja, simultan, trei titluri. Primele două, Interpretarea Bibliei în Bisericăși Poporul evreu și sfintele sale scripturi în Biblia creștină, sunt reeditări în ediţie revizuită și adăugită, ambele lucrări reprezentând compendii elaborate de ComisiaBiblică Pontificală sub îngrijirea – pe atunci – a Cardinalului Joseph Ratzinger. Al treilea titlu, Iluzie și libertate, semnat de Pr. Tarciziu Șerban, este un amplu și foarte bine închegat comentariu la Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către romani, capitolele 1-8 (un al doilea volum, dedicat celorlalte opt capitole, este în pregătire).

Cărţile pot fi procurate de la Librăria Sf. Iosif, prin comandă telefonică la nr. 021 201 54 75, prin e-mail la libraria@arcb.ro sau online la www.librariasfiosif.ro.

Advertisement

O nouă emi siun e fila telică N oua emisiune filatelică introdusă în circulație pe 5 mai și dedicată centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun se intitulează „România – Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice” și constă într-o coliţă dantelată, cu valoare nominală de 29 de lei. Pe colița dantelată se regăsesc stemele de stat ale Regatului României și Sfântului Scaun, alături de Decretul Regelui Ferdinand I, prin care îl numește pe Dimitrie C. Pennescu ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun. Detalii pe www.romfilatelia.ro.

In memoriam P e 8 mai, a trecut la cele veșnice profesorul Alexandru

Barnea arheolog, clasicist și cercetător al creștinismului timpuriu. A fost director științific al cercetărilor arheologice de la Adamclisi – Tropaeum Traiani. A fost și un cunoscător al operei arheologice a arhiepiscopului Raymund Netzhammer, căruia i-a editat și publicat o carte, Antichitățile creștine din Dobrogea, apărută în 2005.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H .M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

O RAZĂ DE LUMIN Ă PEN TRU SUFLETUL TĂU!

ASCULTĂ RADIO MARIA

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

2007

2007

2012

2017 2012

Legendă imagine: desen în tuș negru pentru „La visite de pauvres”, ediția ilustrată (manuscris), 1923. În timp ce privim înainte spre o recuperare lentă și anevoioasă după pandemie, riscul este ca un virus și mai rău să ne lovească: cel al unei indiferențe egoiste care uită de cei rămași în urmă. (Papa Francisc, @Pontifex, 24 aprilie 2020)

Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Statuie reprezentându-l pe Sf. Anton de Padova cu Pruncul Isus

This article is from: