Chiar dacă acum toată lumea îi spune „Crimele lui BB din Los Angeles” -care e un titlu atractiv, aş putea spune- când toate astea se întâmplau, nu acorda nimeni atâta importanţă cazului. În presă plana sub numele de Crimele Wara Ningyo, sau Crimele cu uşa închisă din L.A, sau tot felul de nume de tabloid. Chestia asta îl scotea din minţi pe Beyond Birthday autorul crimelor în cauză-. Dar, dacă e după mine, cred că numele acelea dau o definiţie mai corectă asupra celor care s-au petrecut atunci. În orice caz, in ziua în care Beyond Birthday a comis a treia crimă, 14 august 2002, ora locală 8:15, agentul FBI pe nume Naomi Misora zăcea năucită pe patul din apartamentul ei, abia trezită din somn. Purta pantaloni negri de piele şi o jachetă din acelaşi material, dar cred că ar fi ciudat să presupunem că adormise în ţinuta asta. Petrecuse noaptea trecută gonind cu motocicleta pe străzi, în încercarea inutilă de a scăpa de stres, iar când a ajuns acasă, a adormit tun, fără a mai face duş sau a-şi schimba hainele. La fel ca numele cazului, Misora a intrat în atenţia publicului ca fiind persoana care a reuşit să pună capăt crimelor lui BB din Los Angeles. Adevărul e că în momentul în care toate acestea se petreceau, ea fusese suspendată din funcţia de agent FBI. Conform informaţiilor oficiale, era doar în concediu, însă asta numai din cauză că nu avea capacitatea de a suporta presiunea venită din partea superiorilor şi a colegilor. Suspendată, plecată în vacanţa de vară. Nu cred că trebuie să ne afundăm în detaliile privitoare la suspendarea ei. Cert e că vorbim de America, iar ea era niponă, femeie, foarte pricepută la treaba ei, iar FBI-ul este o organizaţie imensă.. cred că e de ajuns să ne oprim aici. Sigur, avea şi colegi care o apreciau. Tocmai de-asta a putut lucra atâta timp într-o asemenea organizaţie. Dar, cu o lună înainte de crimele lui BB, Misora a făcut o greşeală -ale cărei consecinţe nu le cunoştea nici ea- care a adus-o în situaţia curentă. Iar de toată povara asta nu puteai scăpa gonind noaptea cu motocicleta.
Misora se gândise serios să îşi dea demisia, să lase viaţa asta în urmă şi să se întoarcă în Japonia. Bineînţeles, o parte din ea era sătulă de toată inutilitatea acestei slujbe, dar mai mult de atât o chinuia vina faţă de propria greşeală, care îi atârna pe umeri ca un bolovan sisific. Şi chiar dacă toţi cei din jur n-ar fi presat-o -nu că o asemenea situaţie ar fi fost posibilă-, Misora tot ar fi sfârşit prin a cere concediu. Sau ar fi demisionat. Misora se prelinse încet de pe pat, intenţionând să facă un duş pentru a spăla noaptea trecută. Numai că observă că laptopul era, dintr-un oarecare motiv, aprins. Nu îşi amintea să fi făcut asta- până la urmă, doar ce se trezise. Oare apăsase pe buton când ajunsese acasă? Şi apoi să fi adormit până să-l oprească? Nu îşi amintea asemenea lucruri, dar din moment ce imaginea rula pe ecran, altă explicaţie nu ştia să îşi dea. Dar, dacă o luăm altfel, dacă a avut destulă energie pentru a apăsa pe buton, de ce nu s-a schimbat şi de haine? Misora îşi dădu jos jacheta şi pantalonii şi cu trupul mult mai uşor, se îndreptă către birou şi mişcă mouse-ul. Era de ajuns pentru a înlătura screensaver-ul, însă gestul acesta o băgă în ceaţă şi mai tare. Căsuţa de e-mail era deschisă şi afişa un mesaj nou. Era posibil să fi adormit cu laptopul aprins, dar să fi adormit în timp ce îşi verifica e-mailul? Pe când încă se întreba care-o fi problema, apăsă pe mesaj. Avea un mesaj nou, de la Raye Penber. Acesta era numele iubitului ei actual, şi el agent FBI. El era exemplul trainic al celor care aveau o părere bună despre ea (nu că asta îl împiedica să o implore să se transfere la un departament mai puţin periculos de fiecare dată când se întâmpla ceva). Din moment ce concediul era pe sfârşite, se gândi că era doar interes de serviciu şi deschise mesajul. Naomi Misora-sama Îmi cer scuze că te contactez în felul acesta. Mi-ar plăcea să îţi cer ajutorul în rezolvarea unui anume caz. Dacă doreşti să participi, te rog să accesezi a treia coloană din a treia secţiune a serverului Funny Dish pe 14 august, la ora nouă dimineaţa. Linia va fi accesibilă pentru fix cinci minute rămâne să treci tu de firewall)
L P.S: Pentru a te contacta, mi-am luat libertatea de a împrumuta adresa prietenului tău. Era cel mai sigur şi uşor mod de a lua legătura cu tine, dar te rog să mă ierţi. Fie că accepţi să mă ajuţi sau nu, vreau să distrugi acest computer în decurs de o zi de la citirea mesajului. După ce termină de citit mesajul, Misora îl reciti, sfârşind prin a verifica numele expeditorului. L. O fi fost ea suspendată, dar încă era agent FBI, aşa că ştia bine numele- era de neiertat dacă nu. S-a gândit la început că Raye Penber, sau poate altcineva, făcea mişto de ea, dar îi era greu să creadă că s-ar fi folosit cineva de acest nume cu aşa uşurinţă. L nu apăruse niciodată în public, dar Misora deja auzise câteva poveşti groaznice legate de cei care se dăduseră drept L. Era mai bine să nu te foloseşti de acest nume, nici măcar în glumă. Aşa că. „Draci”, stoarse ea cuvântul, ducându-se să facă duş pentru a spăla tot tumultul nopţii trecute. Îşi uscă părul lung, brunet, şi bău o ceaşcă de cafea. De fapt însă, gândea superficial problema, căci nu prea avea de ales. Nu îşi amintea de vreun agent FBI, mai ales de unul de duzină, care să refuze o solicitare din partea lui L. Dar putem menţiona că în acel moment, Misora nu îl aprecia întocmai pe marele detectiv L, aşa că încercă să ezite, pentru a se simţi mai bine în pielea ei. Dacă luăm în calcul personalitatea Misorei, motivele sunt clare. Îşi dădu seama că motivul pentru care laptopul era aprins era că L îl hackuise, şi gândul că trebuia să arunce o piesă nouă, achiziţionată doar cu o lună în urmă, o deprima un pic. „Nu îmi pasă… adică, îmi pasă, dar…”
Nu prea avea de ales. Era trecut de 08:50, iar Misora stătea în faţa laptopului care brusc mai avea doar douăzeci şi trei de ore de viaţă. Misora începu să urmeze instrucţiunile lui L. Nu era ea mare hacker, dar fusese instruită în paşii de bază într-un training FBI. Tocmai când reuşise să acceseze serverul, întregul ecran se făcu alb. Misora se alarmă pe moment, dar un L centrat, caligrafic, apărut în marea de alb, iar asta o relaxă imediat. "Naomi Misora", se auzi o voce prin difuzorul laptopului, după o pauză scurtă. Era o voce modificată, bineînţeles. Dar era vocea aceea modificată pe care o recunoşteai în fiecare departament de investigaţii. Misora o auzise şi ea de câteva ori - dar era prima dată când i se adresa direct. Şi era ciudat, căci era ca şi cum îşi auzea numele la televizor- bine, nu că ar fi ştiut cum e, dar era uşor de imaginat. "Sunt L". "Bună", încercă Misora să spună, dar realiză rapid că nu avea sens. Nu avea microfon instalat la laptop şi el nu avea cum să o audă. Astfel că, se apucă să tasteze, "Sunt Naomi Misora. E o onoare să discut cu tine, L". Dacă era bună conexiunea, avea să primească mesajul. "Naomi Misora, cunoşti contextul investigaţiei crimelor care se petrec în Los Angeles în acest moment?" L trecuse direct la subiect, fără a-i lua în seamă vorbele. Poate din cauză că trebuia să încheie conversaţia la 9:05. Numai că atitudinea sa a călcat-o pe nervi pe Misora, aceasta crezând că era cumva obligată să lucreze cu el- bine, ceea ce era adevărat, dar lipsa aia de respect îi rănea mândria. Misora îşi permise să pocnească tastatura. "Nu sunt într-atât de abilă încât să ţin pasul cu toate investigaţiile de crimă din Los Angeles". "Oh, nu? Eu sunt".
Îi returnase serviciul cu ceva mai multă cruzime. L continuă, "Mă refer o serie de crime- ieri s-a găsit a treia victimă. Şi cred că mai urmează. HNN numesc abominaţia Crimele Wara Ningyo". "Crimele Wara Ningyo?" Nu auzise de aşa ceva. Era în concediu şi evitase intenţionat astfel de ştiri. Misora trăise în Japonia până la absolvirea liceului şi cunoştea termenul, dar în engleză i se părea perfect străin. "Aş vrea să rezolv acest caz", spuse L. "Trebuie să arestez criminalul. Dar ajutorul dumitale e vital, Naomi Misora". "De ce eu", tastă ea. Asta putea însemna fie "De ce ai nevoie de ajutorul meu?", fie "De ce te-aş ajuta?". Dar L preluă primul context fără a sta pe gânduri. Îşi pierduse sarcasmul. "Desigur, deoarece eşti un agent extrem de abil, Naomi Misora". "Sunt în concediu de odihnă". "Ştiu. Nu crezi că e perfect?" Trei victime, zisese. Sigur, depinde şi de victime, dar, din ce îi zisese L, cazul încă nu ajunsese la nivelul la care să intre în atenţia FBI-ului. Acum ar fi avut sens discuţia cu ea şi înţelegea de ce nu s-a dus la directorul FBI întâi, dar era prea din senin. Şi nici nu i se lăsase timp să se gândească. Dar iată că îşi găsi totuşi timp să se întrebe de ce L s-ar implica într-un caz atât de neînsemnat pentru FBI. Nu îşi imagina totuşi că va găsi răspunsul prin intermediul unui computer. Privi către ceas. Mai avea un minut. "Bine, te ajut cu ce pot", răspunse Misora.
L replică imediat, "Mulţumesc. Ştiam că vei fi de acord". Nu părea foarte recunoscător. Dar poate că acest lucru era cauzat de modificarea vocii. "O să îţi explic cum vom comunica pe viitor. Nu avem timp, aşa că voi fi concis. Mai întâi.." Mai întâi, trebuia să cunoască ansamblul de informaţii despre crimele lui BB. Pe 31 iulie, 2002, într-un dormitor dintr-o casă de pe strada Insist, Hollywood, un bărbat pe nume Believe Bridesmaid a fost ucis. Trăia singur şi lucra ca jurnalist amator. Scrisese diverse articole pentru numeroase reviste, sub felurite nume şi era destul de cunoscut în industrieceea ce înseamnă că nu însemna nimic pentru ceilalţi. Poate doar pentru noi acum. Fusese strangulat. Prima dată a fost pus la pământ cu un anestezic şi apoi a fost strangulat cu un soi de sfoară. Nu păruse că s-ar fi zbătut- iar crima părea a fi exectutată perfect. Cea de-a doua crimă a avut loc patru zile mai târziu, pe 4 august 2002. De această dată, în centru, într-un apartament de pe strada nr. 3. Numele victimei era Quarter Queeen. De data asta, victima a fost bătută până la moarte. Craniul i-a fost deformat de un obiect dur. Din nou, se pare că victima fusese drogată înainte şi inconştientă în momentul morţii. Aşa s-a stabilit că ambele crime au fost comise de aceeaşi persoană... desigur, oricine vedea scena crimei s-ar fi prins. În ambele locaţii fuseseră lăsate două păpuşi voodoo, din paie. Păpuşi cunoscute ca Wara Ningyo. Patru pe Strada Insist. Trei pe Strada nr. 3. Prinse pe pereţi. Cazul Wara Ningyo a apărut la ştiri şi era posibilitatea ca a doua crimă să o fi copiat-o pe prima. Numai că se mai potriveau şi alte detalii, iar asta i-a făcut pe poliţişti să conchidă că era vorba de o serie de crime. Dar dacă era aşa, rămânea o singură întrebare - nu era absolut nimic care să îi lege pe Believe Bridesmaid şi pe Quarter Queen. Nu aveau numărul
celuilalt în telefon, şi nici nu părea că s-ar fi cunoscut de undeva. Plus că Quarter Queen nici nu avea telefon sau carte de vizită, căci era o fetiţă de treisprezece ani. Oare ce legătură putea avea ea cu un bărbat de patruzeci şi patru de ani? Dacă aveau vreo legătură, probabil era făcută prin mama fetei, care nu era în oraş la momentul crimei. Totuşi, având în vedere diferenţa de cartiere şi situaţiile celor doi, era greu să găseşti vreo conexiune. Ca să folosim un termen mai de modă veche, era o verigă lipsă şi cele două victime nu aveau nimic în comun. Investigaţia se concentrase fix pe asta, dar nouă zile mai târziu (mass-media deja începuse să numească seria de crime Crimele Wara Ningyo), pe 13 august, a avut loc cea dea treia crimă. Două Wara Ningyo pe perete. La fiecare crimă, cu o păpuşă mai puţin. A treia crimă a avut loc în partea vestică a L.A-ului, într-o casă de lângă staţia de metrou Glass, iar numele victimei era Backyard Bottomslash. O altă femeie- în vârstă de douăzeci şi şase de ani (la jumătatea vârstelor celorlalţi doi) - care lucra la o bancă. Încă o dată, nu exista nicio legătură între ea şi Believe Bridesmaid sau Quarter Queen. Părea improbabil să fi dat unii de ceilalţi pe stradă vreodată. Murise din cauza pierderii masive de sânge - o hemoragie ca în poveşti. Strangulare, lovire, înjunghiere- de fiecare dată, o altă metodă, lăsând o impresie vagă cum că încerca de fiecare dată ceva nou. Şi nu lăsa indicii niciodată. Singura pistă de investigat era legătura dintre indicii, dar cum nu fusese găsit niciunul - ceea ce era foarte ciudat pentru astfel de crime- cea de-a treia crimă a aruncat poliţia în haos. Ucigaşul întrecea poliţia cu mult. Bun, pe lângă Wara Ningyo, mai era ceva similar în ceea ce priveşte crimele - toate se petrecuseră cu uşile încuiate. Fix ca într-un roman poliţist. Detectivii care investigau cazurile nu au acordat mare importanţă acestui aspect... dar când Naomi Misora a primit dosarul cu cazul de la L, acest lucru i-a atras atenţia.
Când Naomi Misora a început să investigheze cazul, şi nu ca agent FBI, ci ca agent sub acoperire sub supravegherea lui L, a fost fix în ziua după care a acceptat propunerea. 15 august. Nu era în funcţie, aşa că nu avea pistolul şi insigna, ceea ce o făcea total lipsită de drepturi în ceea ce priveşte deţinerea de arme. Dar nu o deranja asta în mod special, căci Misora nu fusese niciodată genul de om autoritar. Era un pic cam agitată şi lipsită de răbdare, aşa că nu era neapărat potrivită pentru a coordona cazul, dar nici L nu era mai departe. Cu alte cuvinte, nu se descurca la lucrul în grup şi cel mai bine strălucea când lucra singură. Ceea ce explică de ce i-a atras atenţia lui L. Iată că pe 15 august, după amiaza, Naomi Misora era pe strada Insist, la scena primei crime. Aruncând o privire la casa care părea cam mare pentru un singur om, Misora puse mâna pe geantă şi scoase un telefon, apelând numărul primit. I se spusese că era complet sigur. Nu doar pentru L, cât şi pentru Misora. "L, am ajuns la locul crimei". "Bun", zise vocea artificială, de parcă o aştepta. Misora începu să se întrebe unde e L şi în ce fel de mediu îşi desfăşoară investigaţiile, dar realiză rapid că întrebările ei nu aveau relevanţă. "Ce fac acum?" "Naomi Misora, eşti în clădire sau nu?" "Sunt afară, mă îndrept către locul crimei, dar încă nu am intrat". "Atunci intră, te rog. Nu cred că e încuiat. Am aranjat să nu fie". "Mulţumesc". Foarte bine pregătit era. Scrâşni din dinţi, abţinându-se să nu arunce cu o vorbă ironică. În mod normal, se considera o persoană pregătită, dar pregătirea lui L o dădea peste cap.
Deschise uşa şi pătrunse în casă. Victima fusese ucisă în dormitor şi Misora făcuse parte din multe investigaţii cât pentru a ghici rapid unde era dormitorul. O astfel de casă avea de regulă dormitorul la etaj, aşa că se îndreptă într-acolo. Trecuseră două săptămâni de la crimă, dar curăţenia era impecabilă. Nu era fir de praf. "Dar, L..." "Ce este?" "Conform informaţiilor primite ieri - nu vreau să fac pe deşteapta, dar poliţia a investigat deja". "Da". "Nu ştiu cum ai făcut, dar cred că ei au preluat ce era de preluat". "Da". Nu îi era deloc de ajutor. "Şi ce caut aici?" "Nimic", zise L. "Numai că mă aştept să găseşti ceva ce nu a găsit poliţia". "Da, foarte clar". Evident, mai bine spus. Dar tot nu explica nimic. "Se spune că trebuie să mergi la locul crimei de o sută de ori... aşa că nu e atât de inutil. A trecut ceva timp şi poate că a ieşit ceva la suprafaţă. Naomi Misora, primul lucru la care ne gândim în cazul acesta e lipsa legăturii dintre victime. Mai întâi, ce îi leagă pe Believe Bridesmaid şi pe Quarter Queen. Ce îi leagă pe ei de Backyard Bottomslash? Sau nu e nicio legătură şi crimele sunt comise la întâmplare? Dar, chiar dacă e aşa, trebuie să aibă un algoritm şi o logică totul. Ce îţi cer eu să faci, Naomi Misora, e să descoperi veriga lipsă".
"Înţeleg.." Nu prea înţelegea, dar ştia că dacă se contrazice cu L, acesta nu va avea o revelaţie în a-i spune ce voia ea să afle. Aşa că a decis să tacă. Şi apoi, găsise deja dormitorul. Uşa se deschidea pe interior şi avea încuietoare. O cameră încuiată, da. Şi aşa aveau şi celelalte două camere unde fuseseră comise următoarele două crime. Să fi fost o legătură? Nu, sigur erau trecute detaliile în dosar. Poliţia şi-ar fi dat seama. L căuta ceva mai mult. Nu era o cameră prea mare, dar nu era nici prea multă mobilă, aşa că nu era un spaţiu prea aglomerat. Patul mare ocupa o bună parte din cameră, iar în rest mai erau doar câteva etajere cu cărţi. Cărţi despre activităţi recreative şi benzi desenate japoneze. Asta însemna că Believe Bridesmaid folosea camera ca loc de relaxare. Părea a fi genul de om care separă distracţia de muncă - ceea ce nu prea vezi la jurnalişti. Probabil avea un birou la următorul etaj, se gândi Misora, holbându-se la tavan. Ar trebui să se ducă şi acolo mai apoi. "Apropo, Naomi Misora. Ce crezi despre ucigaş? Aş vrea să aud părerea ta". "Mă îndoiesc că părerile mele ţi-ar fi de folos, L". "Toate părerile sunt de folos". Oh? Misora se gândi o clipă. "E anormal", răspunse ea, fără a-şi fi ales cuvintele, dar spunându-şi părerea sinceră. Era impresia generală pe care i-o lăsase în ziua precedentă, când citise dosarul. "Şi nu pentru că a ucis trei oameni... ci din cauza fiecărui pas făcut în a ajunge acolo. Şi nici nu încearcă să ascundă asta". "Ce anume?" "De exemplu, amprentele.. Nu s-a găsit nicio aprentă. Au fost şterse complet".
"Da, dar.. Naomi Misora, cred că primul lucru pe care îl face un criminal e să şteargă amprentele". "Nu cu atâta zel", zise Misora, enervată - ştia că L pricepuse încotro bătea şi că acum voia să îi testeze abilităţile, orice ar fi zis el. Voia să vadă dacă era capabilă să fie la locul crimei. "Dacă nu vrei să laşi amprente, porţi mănuşi- sau ştergi ce ai atins. Dar tipul ăsta a şters absolut fiecare amprentă din casă. De la toate locaţiile. La început am crezut că mai vizitase casele şi că nu mai ştia ce atinsese, dar odată ce am citit că a desfăcut becurile, s-a schimbat totul. Cum este omul ăsta dacă nu anormal?" "Sunt de acord cu tine". Oare era? "Revenind la ce vorbeam, L. Dacă şi-a luat atâtea măsuri de precauţie, mă îndoiesc că voi găsi ceva aici. Aş avea speranţe deşarte. Un om ca ăsta nu face greşeli". O greşeală. Ca aceea pe care o făcuse luna trecută ea. "În mod normal, investigaţia începe cu găsirea greşelilor criminalului. Apoi piesele de puzzle vin la locul lor. Numai că acum nu cred că va funcţiona aşa". "Da, nu cred nici eu", zise L. "Dar dacă nu e vorba de o greşeală?" "Să nu fie o greşeală?" "Da. Poate a lăsat ceva inteţionat. Iar detectivii nu au sesizat... asta ar fi şansa noastră". Să lase intenţionat indicii? În ce univers? Desigur, nu era deloc normal. De ce să lase în urmă ceva ce l-ar putea compromite? Sau nu. Acum că zisese, deja aveau două exemple care demonstrau tendinţa criminalului de a face asta. O dată erau păpuşile Wara Ningyo prinse de pereţi. Apoi erau uşile încuiate. Mai ales cea din urmă, căci Misora era extrem de interesată de modul în care criminalul dorise cumva să facă să pară că victimele s-au sinucis. Numai că prima victimă fusese strangulată, a doua fusese lovită cu un obiect
negăsit la locul crimei, iar a treia fusese înjunghiată tot cu un obiect necunoscut. Nici din greşeală nu puteai spune că era vorba de sinucidere. Ceea ce înseamnă că nu avea nimic de câştigat dacă încuia camera. Nu era o greşeală.. dar era anormal. La fel şi cu Wara Ningyo. Nu avea idee ce însemnau. Wara Ningyo erau folosite la blesteme în Japonia şi acum mulţi credeau că ucigaşul ar fi japonez, sau vreunul care urăşte japonezii. Numai că păpuşile puteau fi cumpărate cu uşurinţă de oriunde şi teoriile astea nu dovedeau nimic. Misora închise uşa în urma sa şi cum încuietoarea era în dreptul mâinii, o răsuci. Imediat, se apucă să verifice zonele în care păpuşile fuseseră prinse pe pereţi. Fuseseră patru. Câte una pe fiecare perete. Desigur, fuseseră luate de poliţie, dar era uşor de ghicit unde fuseseră prinse, deoarece erau găuri în pereţi. Misora scoase şase poze din geantă. Patru cu păpuşile. Una cu victima, Believe Bridesmaid, zăcând pe spate; i se vedea sfoara din jurul gâtului. Şi ultima poză. Aceasta nu era de la locul crimei, ci un cadru apropiat cu pieptul lui Believe Bridesmaid, probabil capturat la autopsie. Părea că fusese tăiat de multe ori cu un cuţit. Nu erau tăieturi adânci, dar se duceau în toate direcţiile. Conform raportului, fuseseră făcute după deces. "În general, când criminalul caută să distrugă trupul, se spune că a fost vorba de o crimă pasională. Un jurnalist amator preia orice slujbă pică. Sigur avea câţiva duşmani. Avea multe articole defăimătoare...”
"Dar, Naomi Misora, asta nu explică legătura cu a doua şi a treia crimă. Şi celelalte cadavre au fost ciopârţite cumva, dar fără vreo legătură cu moartea. De fapt, cruzimea a crescut odată cu numărul crimelor". "Poate că numai pe Bridesmaid îl detesta şi a vrut să îşi piardă urma cu celelalte crime. Sau poate detesta pe una din celelalte... sau poate avea o problemă cu doi din ei şi s-a folosit de al treilea ca acoperire. Faptul că a fost mai crud poate avea treabă cu acoperirea.." "Crezi că ucigaşul ucide la întâmplare?" "Nu. E doar un mod de a privi lucrurile. Aşa nu s-ar explica prezenţa păpuşilor. Adică, le-a lăsat fix pentru a face poliţia să realizeze că e vorba de acelaşi ucigaş. Iar uşile au fost încuiate tot din acelaşi motiv". Ceea ce înseamnă că schimbarea locaţiilor fusese făcută pentru a deruta poliţia. Cu cât erau implicaţi mai mulţi, cu atât mai mult haos s-ar fi creat. Şi poate că alegerea unei tinere şi a unei copile era menită să îl facă să pară psihopat. "Pretinde că e anormal.. ei, simpla idee că încearcă asta îl face anormal", spuse L. Misora rămase surprinsă de remarca personală. Cumva, se simţea impresionată, aşa că reveni rapid la subiect, spre a-şi ascunde reacţia. "Deci, L, mă simt ridicolă în încercarea asta de a crea conexiuni. Cred că poliţia se descurcă cu asta şi.. Sincer, e mai de folos să verificăm apropiaţii lor. Uite, Backyard Bottomslash sigur avea multe cunoştinţe la bancă". "Dar, Naomi Misora", o întrerupse L. "Nu avem timp de presupuneri. Cred că în curând va avea loc a patra crimă". Spusese ceva similar cu o zi înainte. Că vor mai fi victime. Dar pe ce se baza când spunea asta? Desigur, ucigaşul era liber. Putea repeta gestul, dar putea să se şi oprească aici. Asta depindea de planurile sale. Era straniu ca un agent să facă asta, dar şansele erau şi pentru, şi contra.
"Numărul de păpuşi", continuă L. "Patru în locul în care te afli, trei în centru şi două la a treia crimă, în vest- de fiecare dată cu una mai puţin". "Aşa, şi?" "Mai poate renunţa la una". Trebuia să îşi fi dat seama. De fapt, nici n-ar fi avut sens să numere înapoi de la patru către doi şi apoi să se oprească. Chiar dacă teoria Misorăi era bună şi încerca să camufleze crima reală cu alte crime, exista posibilitatea să mai adauge victime în palmares. Desigur, cu fiecare crimă creştea riscul de a fi prins, dar şi rezultatul avea să fie justificat. Sincer, nici nu puteai spune că ucigaşul vede un risc în crimele sale şi probabil că unii ucigaşi chiar văd o răsplată în crimele comise. Era anormal să fii anormal. "L.. crezi că vor mai fi două crime?" "Şanse de peste nouăzeci la sută", replică el. "Aş fi zis sută la sută, dar există posibilitatea să i se întâmple ceva criminalului, iar asta să îl împiedice să continue. Poate nouăzeci şi doi la sută. Dar, Misora, dacă se petrece ceva, nu vor mai fi două crime- ci doar una. Şansele pentru a cincea crimă sunt de treizeci la sută". "Treizeci?" Se dusese destul de jos. "De ce? Mai sunt două Wara Ningyo, şi dacă se foloseşte de păpuşi pentru a reprezenta victimele..." "Numai că în cazul acesta, nu va putea lăsa o Wara Ningyo la a cincea crimă. Va rămâne cu o păpuşă după ce ucide a patra victimă. Păpuşa va arăta clar că toate crimele sunt comise de el, dar..." "Oh, da!", zise Misora, mirându-se de cât de lentă este. Oricare i-ar fi fost motivaţia, regula de aur era să lase o Wara Ningyo la locul crimei. Nu putea să mai ucidă odată ce nu mai erau păpuşi.
"E o şansă de treizeci la sută să nu se gândească aşa departe, dar greu de crezut. Vorbim de un om care a şters becurile.." "Deci vor fi doar patru victime. Următoarea va fi ultima". "Nu, a treia a fost ultima", spuse L cu tărie, în ciuda platitudinii cauzate de modificarea vocii. "Odată ce am preluat cazul, nu voi mai permite o altă crimă". Încredere? Sau grandomanie? Misora nu apelase la niciuna în ultima vreme. Mai ales în ultimele săptămâni. Cum era încrederea? Cum era mândria? Nu mai ştia. "Dar am nevoie de ajutorul tău, Naomi Misora. Am mai aşteptări de la tine". "Aşa zici?" "Da. Te rog să nu lucrezi cu inima. Din experienţă, un caz are nevoie de un om care să nu se lase mişcat. Gândeşte-te că joci şah pe gheaţă". "..." Nu i se zicea curling? "L, ştii că sunt suspendată?" "Da, de aceea am apelat la tine. În cazul acesta am nevoie de un om care poate lucra perfect independent". "Să pretind că ştii şi de ce am fost suspendată?" "A, nu", zise el, spre surprinderea Misorei. "Asta nu ştiu".
"Şi nu ai verificat?" "Nu m-a interesat. Eşti pregătită şi erai disponibilă. Asta era tot ce conta. Sau oare trebuia să ştiu ceva? Dacă trebuie, aflu în mai puţin de un minut". "Nu trebuie", îi răspunse ea, făcând o grimasă. Simţea că toată lumea ştie de tâmpeniile făcute, dar iată că nici cel mai mare detectiv nu ştia. Şi a vorbit despre suspendarea ei ca şi cum i-ar fi influenţat disponibilitatea. Nu îşi imaginase niciodată că L putea avea simţul umorului. "Bun, L. Dacă vrem să oprim a patra crimă, ar trebui să îi dăm drumul. Ce vrei să fac mai întâi?" "Ce poţi face?" "Pot face orice", răspunse Misora. "Ştiu că îţi tot spun, dar dacă voi verifica locurile crimelor, în căutarea a ceva deosebit... ce caut, mai exact?" "Orice fel de mesaj". "Mesaj?" "Da. Nu era menţionat în informaţiile primite, dar cu nouă zile înainte de 31 iulie, înainte de prima crimă, asta pe 22 iulie, LAPD a primit o scrisoare". "Scrisoare?" Ce voia să însemne? Şi.. LAPD? "Legată de caz?" "Pe atunci, nimeni nu a sesizat o conexiune. Nu ştiu sigur dacă e una... dar tind să cred că da". "În ce procent?" "Optzeci la sută". Răspuns imediat.
"Expeditorul e necunoscut. A folosit un sistem de codare. Şi locaţia îi e necunoscută. În plic era o singură foaie, cu un joc de cuvinte". "Un joc de cuvinte?" "Nu fi aşa dezamăgită. A fost destul de greu de descifrat. Nimeni nu l-a putut rezolva. Desigur, putem spune că nu a fost luat în serios. Dar putem spune şi că nu i-au putut da de capăt". "Aşa. Şi apoi?" "În cele din urmă, au considerat că fusese o farsă şi au aruncat hârtia... numai că eu am reuşit să obţin o copie ieri". "Ieri..." De aceea nu era în dosar. Pe când Misora se pregătea de investigaţia sa, L o luase în altă direcţie. "L-am rezolvat", zise L. Se pare că dificultatea acelui joc de cuvinte voia să ducă la o laudă indirectă. Probabil era desconsiderat des, se gândi Misora. Nu că ea ar fi fost mai departe. "Dacă nu greşesc, răspunsul reprezintă locaţia primei crime" "221, strada Insist, Hollywood? Unde sunt? Dar asta înseamnă că.." "Exact. Le-a spus unde va fi comisă crima. Dar, cum jocul era imposibil de descifrat, probabil a făcut-o din vanitate". "Şi au mai primit scrisori din acestea? Cu a doua şi a treia crimă?" "Nu. Am verificat în tot statul, să mă asigur. Dar nu am mai găsit ceva similar. Voi mai căuta, dar..." "Să fie oare o coincidenţă? Nu, nu are cum, câtă vreme e aceeaşi adresă. Dar de ce cu nouă zile înainte?"
"Intervalul dintre a doua şi a treia crimă a fost tot de nouă zile. De pe 4 august până pe 13. Poate îi place cifra". "Dar între prima crimă şi a doua a fost un interval de doar patru zile.. să fi fost întâmplare?" "O interpretare rezonabilă. Dar cred că intervalele trebuie luate în seamă. Nouă zile. Patru zile. Nouă zile. În orice caz, ucigaşul e genul care anunţă crimele poliţiştilor. Şi chiar dacă se preface că e genul care face asta, mai e şansa să existe un mesaj în cameră. Asta pe lângă Wara Ningyo". "Deci.." Ceva lăsat intenţionat. Un mesaj mai subtil decât Wara Ningyo. Ceva similar unui joc de cuvinte. Misora simţea că începe să înţeleagă de ce L are nevoie de ajutorul ei. Un detectiv sedentar ca el nu putea desluşi misterele de unul singur. Trebuia să vezi cu ochii tăi, să poţi atinge... şi era nevoie de calitate, nu de cantitate. O persoană care să poată privi scena din propria perspectivă. Dar credea că L îşi pune prea mult baza în ea. În ochii lui L, trebuia să fie doar un simplu agent. "Ai păţit ceva, Naomi Misora?" "Nu, nimic". "Bun, pentru moment vom înceta conversaţia. Am alte lucruri de care să mă ocup". "Desigur". Era L. Cu siguranţă că mai rezolva şi alte cazuri între timp. Cazuri din întreaga lume. Pentru el, era doar un caz din multe altele. Cum altfel să îşi păstreze intactă reputaţia? Cel mai mare detectiv al secolului. L. Detectivul fără clienţi.
"Aştept să aud de bine. Data viitoare când mă suni, sună-mă de pe tasta cinci, Naomi Misora", zise L şi închise imediat. Misora băgă telefonul în geantă, după care se îndreptă către etajere, spre a investiga. În cameră erau doar patul şi etajerele, aşa că nu era mare lucru de investigat. "Nu era la nivelul ucigaşului, dar şi Believe Bridesmaid ăsta era cam obsedat". Cărţile erau aranjate atent, fără vreun spaţiu între. Misora numără rapid. Cincizeci şi şapte de volume. Încercă să ia unul la întâmplare, dar era prea greu. Nu putu scoate unul decât trăgând cu degetul mare şi cu palma proptită de etajeră. Frunzări cartea, dar în zadar. Se păstra ocupată până ce avea să afle ce să facă. Ce simplu ar fi fost dacă mesajul era printre pagini.. dar ar fi fost prea uşor. Conform dosarului, la fel cum făcuse cu becurile, criminalul ştersese fiecare pagină din cărţi, nelăsând vreo amprentă - ceea ce sugera că ucigaşul nu era doar obsedat, ci şi că poliţia le frunzărise deja. Lesne de înţeles că nu erau mesaje. Sau poate că mesajul fusese codat încât poliţia să nu îl surprindă. Un semn normal, cu un cod ascuns. Totuşi, după ce verifică câteva cărţi, Misora renunţă la idee. Nu era niciun semn. Believe Bridesmaid nu părea genul de om care să pună semne. Mulţi cititori detestă urmele pe care le lasă un semn. Ceea ce înseamnă că nici măcar un ucigaş n-ar pune ceva într-o carte. Misora se îndepărtă de etajere. Privi spre pat, dar acolo părea şi mai puţin de cercetat. Putea doar să ridice aşternuturile şi să se uite sub saltea. Şi nici n-a trebuit să verifice dosarul ca să ştie că poliţia deja făcuse asta. N-aveai cum să ascunzi un mesaj pe sau sub pat fără ca poliţia să se prindă. "Sub covor.. sub tapet.. nu, de ce să ascundă mesajul? Doar îl vrea găsit. Nu e mesaj dacă nu e găsit. A trimis jocul poliţiei... cât tupeu. Vrea ca jocurile să fie grele ca să picăm noi de proşti". Nu încerca să îi depăşească. Dorise să îi desconsidere.
"Sunteţi inferiori, nu mă puteţi învinge- asta spun mesajele lui. Ceea ce înseamnă că nu încearcă doar să evite să fie prins.. şi vrea ceva mai mult. Are de gând să ne ia la mişto? Dar pe cine? Poliţia? LAPD-ul? Societatea? Statele Unite? Lumea? Nu, merg departe. E ceva mai personal. Deci, mesajul... sau ceva asemănător unui mesaj trebuie să fie în camera asta. Sau..." Era greşit să pretinzi că era. Poate nu era. "Ceva ce ar trebui să fie aici, dar nu e. Ceva ce trebuia să fie aici lipseşte. Wara Ningyo? Nu, era un simbol pentru victime, nu un mesaj.. dormitorul... da! Proprietarul. Proprietarul nu e aici". Ceva lipsea. Ceva nu mai era. Ca Believe Bridesmaid, de exemplu. Misora scoase fotografiile din nou şi privi cu atenţie fotografiile cu cadavrul lui Bridesmaid: cea din cameră şi cea de la autopsie. Dacă ucigaşul lăsase un mesaj pe trupul său, sigur nu îl lăsase prin urmele de sfoară, ci prin tăieturile de pe piept. Aşa cum îi zisese lui L, în mod normal, semnele astea denotă o vendetă personală, dar, acum că se gândea mai bine, nu erau nişte semne normale. În poza din cameră, trupul era aşezat pe spate, purtând un tricou cu câteva pete de sânge pe el.. dar tricoul nu era rupt. Ceea ce înseamnă că, după ce l-a ucis, criminalul i-a scos tricoul, l-a tăiat pe piept şi apoi i-a pus tricoul la loc. Dacă era ceva personal, tăia direct prin material. De ce nu dorise să strice tricoul? Dar de pete se pare că nu i-a păsat... şi tricoul sigur era al victimei. Era tricoul său de culcare. "Dacă te uiţi atent.. semnele par... litere.. cumva". Trebuia totuşi să întorci fotografia. "V.. C.. I? Nu, M... iar V.. X? D... şi trei de I. L? Da, pare un L. Cred că o forţez". Funcţiona doar dacă stăteai să cauţi. Nu părea kanji sau Hangul- literele erau formate prin linii şi semicercuri, dar aşa ceva puteai face cu orice creion sau cuţit.
"În mod normal, aş căuta să văd ce cred detectivii, cei implicaţi în caz. Dar acum nu am insigna, aşa că iese din discuţie. Desigur, probabil că L o să se ocupe de asta". Misora începea abia acum să aprecieze cât de greu era să lucrezi independent, fără ajutorul organizaţiei. Mereu se simţise marginalizată în FBI, dar acum realiza cât de mult o ajutau resursele lor. "Mai bine verific şi celelalte camere... pare în zadar, dar dacă a şters toate amprentele..." murmură ea, întorcându-se către uşă spre a pleca. Numai că, parcă din senin, realiză că nu verificase un loc. Sub pat. Uşor de acoperit şi mult mai plauzibil ca ascunzătoare decât covorul. Da, părea improbail ca poliţia să fi ratat locul, dar poate merita să verifice, spre a se asigura. Poate vedea lucrurile altfel de acolo. Din acest motiv, Misora se lăsă pe burtă lângă pat. Deodată, o mână ieşi, încercând să o apuce. "...?!" Misora sări ca arsă, încercând să nu îşi piardă cumpătul şi luându-şi poziţia de autoapărare. Nu avea pistolul- şi nu pentru că fusese suspendată, ci pentru că nu era obişnuită să îl care după ea. Fără pistol, nu avea cu ce ameninţe. "Ce... nu, cine eşti?" urlă ea, încercând să îl intimideze. Dar mâna a fost urmată de alta şi de un trup care se târa afară. Un bărbat. De când era acolo? Fusese acolo în tot acest timp? O auzise vorbind cu L? Tot felul de întrebări îi treceau prin minte. "Răspunde! Cine eşti?!"
Băgă o mână în jachetă, pretinzând că are pistol. Bărbatul îşi săltă capul. Şi se ridică uşor. Păr brunet. O bluză simplă. Blugi decoloraţi. Era tânăr, dar în jurul ochilor mari se vedeau cearcăne ostentative. Era slăbuţ şi destul de înalt, numai că nu se vedea. Era mult prea adus de spate, părând mai scund decât Misora... parcă privind-o de jos. "Mă bucur să te cunosc", zise el nemişcat. Se aplecă şi mai tare. "Numele meu este Ryuzaki".