Death Note LABB FIla 2

Page 1

De-a lungul vremii, L se alesese cu o oarecare duşmănie din partea celorlalţi detectivi şi cei mai invidioşi îl numeau deseori detectivul pustnic sau detectivul robot. Numai că, niciuna dintre aceste descrieri nu era o reprezentare fidelă a adevărului. Până şi Naomi Misora avea tendinţa de a-l considera pe L un detectiv comod, neimplicat, dar adevărul e că L era chiar opusul acestei imagini şi se prezenta ca un individ activ într-o manieră aproape agresivă. Cu toate că nu era interesat de convenţiile sociale, nu era genul de detectiv care să se izoleze într-o cameră întunecată, cu draperiile trase, refuzând să iasă pe teren. În momentul de faţă, cu toţii ştim că toţi cei trei mari detectivi postbelici - anume, L, Eraldo Coil şi Deneuve- erau de fapt aceeaşi persoană. Desigur, oricine ar citi aceste notiţe e conştient de acest adevăr, dar ceea ce poate nu ştiu mulţi este faptul că L chiar a dus un război cu adevăraţii Eraldo Coil şi Deneuve, război din care a ieşit triumfător (adjudecându-şi ulterior codurile de detectiv ale adversarilor. O să las pe altădată detaliile spumoase ale acestui război, dar dincolo de cele trei nume, L mai poseda şi alte coduri de detectiv. Nu ştiu nici eu câte, dar numărul sigur era compus din trei cifre. Şi foarte multe identităţi erau chiar cunoscute în public, iar dacă ar fi să exemplificăm, putem lua în calcul cazul întâlnirii cu Kira, în care L s-a prezentat ca fiind Ryuzaki sau Ryuga Hideki, după cum bine ştim.) Desigur, Naomi Misora nu avea de unde să cunoască aceste detalii, dar părerea mea este că L era încă o identitate pe care marele detectiv şi-o asumase. Nu exista nicio legătură directă cu acea identitate şi nu se considerase vreodată L, acela fiind doar unul dintre numeroasele coduri de detectiv pe care şi le însuşise de-a lungul vieţii. Numele aducea cu sine numeroase avantaje, dar îi lipsea nota aceea de obscuritate. L avea un nume ca toată lumea, doar că nimeni nu îl cunoştea, aşa cum nimeni nu-l va cunoaşte de acum, iar un nume cunoscut doar de tine nu are cum să te definească în totalitate. Uneori mă întreb dacă L a ştiut vreodată ce nume a fost scris în Carnetul Morţii, ce nume l-a ucis. Mă întreb. Revenind totuşi la crimele lui BB din Los Angeles. - Ryuzaki, zise Naomi Misora, aruncând direct suspicioasă o privire pe cartea neagră de vizită care îi fusese întinsă. Rue Ryuzaki, da? - Da, Rue Ryuzaki, îi răspunse bărbatul pe acelaşi ton liniştit. Ochii lui mari, încercuiţi de negru, se holbau la ea pe când degetul lui îşi făcea loc ostentativ în gură. Ieşiseră de acum din dormitor şi ajunseseră în sufrageria lui Believe Bridesmaid. Pe cele două canapele scumpe dispuse paralel, cei doi se priveau. Ryuzaki îşi luase o poziţie incomodă privitorului, cu genunchii urcaţi pe canapea şi mâinile strânse în jurul lor. Misorei i se păru o postură infantilă, dar având în vedere faptul că Ryuzaki nu era un copil, imaginea se transforma într-un mic spectacol horror. Singurul motiv pentru care Misora nu făcu o remarcă răutăcioasă era că deja se maturizase îndeajuns de frumos.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.