Max Ritvo | Romanta linistita (trad. Paul Vinicius)

alchemia No.1 - martie 2019

Max Ritvo

Romanţă liniştită

Traducere de Paul Vinicius

Sunt oricum prea slab pentru impulsuri sexuale

însă tânjesc să stau dezgolit

tot timpul.

Mi-aș dori să urinez fără

să mai trebuiască să-mi scot

chiloții –

Lumea vrea să știu

că-i ok să mă strecor înăuntrul sau în afara

ei. Ei îi place chestia asta.

Când voi muri, asigurați-vă

că Tata nu-mi va înșuruba vreo pălărie

ca să-mi păstreze creieru-năuntru.

Și nu lăsați pe nimeni să mă-nțolească în vreo cămașă.

Lăsați moartea să-și așeze căpșorul ei rece

pe stomacul meu și să asculte.

Îmi doresc toate orificiile libere:

pupilele, nările, cele două

de sub pântec. Vreau să ascult la rându-mi:

Tocmai auzii

un răcnet în depărtare,

jumătate hohot de râs, jumătate nechezat,

Mi-a plăcut, sunt speriat, dar la fel

a fost și sunetul. Amândoi

vom fi oaspeți.

**

Poemul poartă semnătura poetului american Max Ritvo (19.12.1990 – 23.08.2016).

Diagnosticat cu cancer la vârsta de 16 ani, întreaga lui operă n-a fost altceva decât o cronică a luptei pe care a dus-o cu destinul, sub semnul unei morți anunțate.

Și-a luat masteratul la Yale University, iar doctoratul la Columbia University, unde a și predat o vreme cursuri de poezie. A debutat cu o plachetuță (chapbook) - “Aeons” -, pentru care a fost distins cu 2014 Poetry Society of America Chapbook Fellowship, fiind nominalizat totodată drept unul dintre primii 20 tineri poeți publicați în 2015. Primul său volum adevărat - “Four Reincarnations” (Milkweed Editions, 2016) -, apare însă la o lună și ceva după decesul lui, la numai 25 de ani.

Poemul pe care l-am selectat este și ultimul pe care l-a mai scris, purtând data de 10 iulie 2016, într-unul din saloanele spitalului în care și-a trăit ultimele clipe.