REZULTATE ÎN 2022
în educația centrată pe valori pentru copiii și tinerii din România
EDUCAȚIE CENTRATĂ PE VALORI
Învățarea continuă centrată pe valori permite tinerilor să înțeleagă cum să învețe activ de la părinți, profesori, oameni de inspirație, influenceri, instructori, practic, de la oricine cu care interacționează de-a lungul vieții lor.
Accentul pus pe dezvoltarea caracterului, a personalității și a spiritului, precum și pe civismul activ dezvoltă limbajul valorilor, introduce vocabularul etic, îmbunătățește inteligența emoțională, consolidează relațiile interumane, induce noțiunea de coeziune și incluziune socială și favorizează crearea unei culturi centrate pe valori sănătoase.
Educația centrată pe valori înzestrează tinerii, pe profesorii și părinții lor cu o mai mare responsabilitate personală pentru actul educațional, în ansamblu.
Filozofia noastră educațională presupune abordarea holistică a actului educațional: oferim tinerilor și profesorilor lor experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual și dezvoltarea abilității de a lucra colaborativ multidisciplinar pentru a transforma România într-o societate centrată pe valori sănătoase.
4 PILONI ai educației centrate pe valori
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/99c9da2f48eb90c98576421ce6cd0762.jpeg)
Dezvoltarea personalității Prosperitate
Educație civică
Dezvoltarea caracterului
5 COMPETENȚE esențiale pentru secolul 21
Gândire critică
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/92e7b6e5b9e347af647521692f3aee2d.jpeg)
Creativitate
Colaborare
Comunicare
Locus de control intern
DESPRE ȘCOALA DE VALORI
MISIUNEA
Călăuzim tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți.
VIZIUNEA
În toate „viitorurile” posibile, vor avea succes aceia care își explorează potențialul și învață să se autodepășească, colaborează cu celelalte generații și caută activ oportunități pentru a contribui la transformarea umanității în spiritul bunăstării generațiilor prezente și viitoare.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/91b170f6dfaffc78378cc14598057f93.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/26106a04e62c92112f317222e17e40e3.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/e81e051ae5b089a3e679c4e2aa8ef800.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/ee7691f46a3faa422400d2df52a66f61.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/831b9dd9d4cd60df949a45843b6e4a1d.jpeg)
VALORILE
Autenticitate
Integritate
Libertate
Curaj
BENEFICIARII NOȘTRI
Adolescenți și tineri adulți, 13-25 ani, din mediul urban și rural, filiere: teoretică și tehnologică
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/162d680638eac98340e6a6a583374d3e.jpeg)
Copii cu vârste 7-12 ani, din mediul urban și rural
Profesori din preuniversitar
Profesori și psihologi din Centrele de orientare și Consiliere în Carieră, de pe lângă Universități
Proiectul Digital Villages a fost o oportunitate minunată de colaborare cu echipa Școlii de Valori și ne-am bucurat să vă avem alături ca parteneri. Atelierele livrate către copii și tineri din programele noastre au fost de un real impact și asta a arătat-o și prezența mare a copiilor la ateliere, chiar dacă acestea au fost online. Formatorii au reușit să creeze o atmosferă extraordinară, să îi apropie pe copii, să le câștige încrederea, să construiască un context de lucru ludic și relaxant ce a contribuit mult la procesul de învățare. Vă mulțumim și abia așteptăm viitoare colaborări!
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/64cc4584d72f2715c3963471567edef5.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/1580b8e744a79c19f3a431cde5167f0a.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/48b0e07af77e4ad6b7a093e727fc92ff.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/48b0e07af77e4ad6b7a093e727fc92ff.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/48b0e07af77e4ad6b7a093e727fc92ff.jpeg)
Andreea Ancuța Responsabil Dezvoltare Programe Adolescenți și Tineri SOS Satele Copiilor
Eu am învățat la atelierele de la Școala de Valori despre valorile mele, care sunt cele mai importante, despre lucrul în echipă și despre alegerile pe care trebuie să le facem în viață. Cel mai mult mi-au plăcut jocurile și faptul că am lucrat în echipe, împreună cu colegii mei, acest lucru cred că o să mă ajute mult în viitor. Mulțumesc Școlii de Valori pentru lucrurile care ne-au învățat și pe care o să le folosim în viață!
Teodora Daniel Odagiu
Elevă în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă
Am avut parte de inedita participare la proiectul “Profesii bine cimentate” la sfârșitul căreia am cules roadele muncii unei echipe de traineri bine pregătiți, empatici și voioși de care studenții din orice domeniu au nevoie. Proiectul a fost foarte bine organizat și adaptat nevoilor fiecărui participant. Îmi voi aminti cu drag de întreaga experiență deoarece prin prima parte a proiectului, la atelierele de dezvoltare personală, mi-am consolidat valorile și am fost constat încurajată să cred în mine, iar la atelierele tehnice am cunoscut oameni minunati din vaste domenii tehnice împreună cu care îmi voi șlefui cariera profesională.
Loredana Sas
Studentă anul II, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor București
31.379 ELEVI
182 ADULȚI
2.209 ATELIERE 421 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT școli și licee
220 STUDENȚI
794 PROFESORI
500 LOCALITĂȚI
DE VALORI
Este un program național, cu tradiție, care sprijină dezvoltarea unui ecosistem în sfera învățământului profesional din România, din perspectiva abilităților de care au nevoie tinerii în viață și în cariera pe care și-o pot contura în domeniul tehnic pentru care învață.
Prin intermediul programului „Adoptă un Liceu”, îndrumăm tinerii din învățământul profesional, filiera tehnologică, să țintească spre împlinire personală și profesională. Îi inspirăm să-și descopere valorile și să-și antreneze potențialul, astfel încât să fie pregătiți pentru viitorul incert, aflat în continuă schimbare.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/e4e6de1965620fcb4b021ee395718470.jpeg)
Portofoliu Academia de Cariere Tehnice ediția a II-a
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/0851f94c1a61e3e45a2b592ae58cfc10.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/50968230caf29e8a8e3d9c87e9c8569a.jpeg)
Protecție și educație pentru copii cu părinți plecați la munca în străinătate - POCU
Pașii mici determină marile realizări! Profesorii sunt persoanele care au impact intelectual și esențial asupra produsului intern brut al unei țări.
Acesta este programul prin care îi sprijinim pe dascăli în activitatea lor educațională prin expunerea la metode și tehnici de predare creativă, astfel încât aceștia să-și valorifice potențialul pedagogic și să contribuie la formarea tinerelor generații cu entuziasm și abilități adaptate la realitatea prezentă.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/6fa451d16f9b7fa6b2fa95ff10c72160.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/1db50197155bc14dc04bc5a023e77343.jpeg)
Scopul programului este ca în 2035 să avem o generație de profesori mai implicați în activitățile educaționale pentru viață, mai conștienți de calitățile pe care le au și mai pregătiți să lucreze vocațional cu toți elevii pe care-i au la clasă pentru ca aceștia să obțină succesul în ariile potrivite abilităților, pasiunilor și dorințelor lor.
Portofoliu
Pedagogie digitală pentru profesori Susţinem tinerii talentaţi, pasionaţi de ceea ce fac, și care își doresc să transforme realitatea ce îi înconjoară cu responsabilitate, determinare și dăruire.
Pentru aceștia am creat Excepționalii, un program național bazat pe educație centrată pe valori care inspiră prin oameni-model, facilitează interacțiunea cu mediul de afaceri, promovează inovația socială, oferă sprijin pentru incluziune socială şi pune bazele comunităţii liderilor de mâine. O etapă din viaţa unui tânăr în formare, e şansa de a intra în comunitatea celor care își scriu viitorul.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/f2466b2a3d1cab9752720db7e7a1d582.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/6ce21d5b0e3265469b700ef6357a46a2.jpeg)
Ne adresăm tinerilor excepționali care investesc în ei înșiși, celor care își doresc să aibă impact pozitiv asupra bunăstării lor și a celorlalți. Excepționalii sunt cei care pot transforma România într-o societate bazată pe valori sănătoase.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/ea8bc4a1a269bfc7569e4fd7288ed84a.jpeg)
Avanpost Educațional
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/62b99df46906cc7e31fafe766906ecc9.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/0581ccd0de74ad106c6543e9990f711f.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/62b99df46906cc7e31fafe766906ecc9.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/62b99df46906cc7e31fafe766906ecc9.jpeg)
2.138
ELEVI 733
ATELIERE
Domenii și materii acoperite de proiect
Orientare școlară și consiliere în carieră pentru elevii din clasele primare, gimnaziu și licee, școli tehnice și învățământul dual
Educație centrată pe valori și program de meditații la materiile STEM pentru elevi de clasa a XII-a
Dezvoltare personală și pregătirea pentru integrarea în câmpul muncii
Dezvoltare personală, orientare și consiliere vocațională pentru elevi de clasele a X-a și a XI-a
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/6a8d089e0658d72855a645e1af39067f.jpeg)
654
PROFESORI 168
ATELIERE
Domenii și materii acoperite de proiect
Ateliere de proiectare, predare, evaluare a unei lecții transdisciplinare - pedagogie digitală.
29.313
ELEVI
1.311 ATELIERE 24 ADULȚI
Domenii și materii acoperite de proiect
Implicare comunitară și cetățenie activă
Educație financiară pentru preșcolari (4-5 ani), copii (6-11 ani), juniori (12-14 ani), adolescenți (15-18 ani) și adulți
Burse și dezvoltare personală pentru tinerii (15-19 ani) preocupați de artă și domenii conexe.
Într-o lume în care fenomenul tehnologic este tot mai prezent, este nevoie de implementarea unui program național de tradiție care să sprijine dezvoltarea tinerilor 19+ din România, din perspectiva abilităților de care au nevoie în viață pentru a obține succesul în lumea digitală.
Laboratorul de Cariere promovează o cultură a performanței, integrare academică și egalitate de șanse pentru toți studenții din România, indiferent de specializarea pentru care învață. În plus, contribuie la creșterea angajabilității tinerilor prin crearea de oportunități și participarea într-un program atractiv, livrat în limbaj specific, în limba română, care dezvoltă abilități & promite experiențe de învățare relevante, precum și „contactul cu viața reală profesională” din industriile Partenerilor.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/23f2ea7507356b113771bb3d0f7f03bb.jpeg)
Portofoliu
Într-o lume aflată în schimbare, marcată de profunde transformări fără precedent în medicină, știință și tehnică și influențată de numeroase probleme economice, politice, sociale și culturale, relațiile interumane joacă un rol din ce în ce mai important. Ca urmare a acestei realități, considerăm că avem competența necesară pentru a contribui în proiecte care vizează dezvoltarea unor comunități de învățare, precum și crearea unor produse educaționale de calitate și inovatoare care adresează această temă importantă pentru viitor.
Proiectele globale oferă beneficiarilor posibilitatea de a accesa inteligența globală, de a investiga lumea, de a câștiga perspective de ansamblu asupra nevoilor educaționale proprii, de a comunica intergenerațional și multicultural și de a învăța să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți propria viața, dar și pentru a o influența pozitiv pe a celor din jurul lor.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/96985ff89aeb9c51c2fbbb0424962333.jpeg)
Portofoliu
Inițiative îndrăznețe lansate în 2022
ȘCOALA BUNĂTĂȚII
Este o campanie de fundraising cu și pentru tineri și, totodată, o inițiativă educațională care promovează cultura blândeții, generozității și a compasiunii în rândul tinerilor. Școala de Valori este pentru zeci de mii de tineri, organizația care i-a ajutat să spună „Știu cine vreau să fiu când voi fi mare!”.
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/8bc3a8c4dd4102b4d37214312aca8a6a.jpeg)
DONOR CARE
În 2022 am lansat prima campanie de Direct Debit în domeniul educației non-formale, alături de Asociația pentru Relații Comunitare. Ne-am propus să fim alături de cei care cred în puterea educației centrate pe valori, dar care încă nu au ajuns la noi. Împreună cu o echipă de tineri fundraiseri, care cred că educația este cea care va aduce schimbarea în societate, am lansat campania de fundraising stradal. Continuăm campania și în 2023, așa că avem nevoie în continuare de susținerea celor care vor să se implice în educație. Află mai multe despre cum poți să ne fii alături prin donare aici: www.scoaladevalori.ro/doneaza
STUDENȚI 60 ATELIERE
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/cc708b791821ee03c2a891662b6a7a1a.jpeg)
220
Domenii și materii acoperite de proiect
Ateliere de soft skills și ateliere tehnice
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/189fee29983c4e1cd423777a2e73ee37.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/b413f4da1de33c13cd88ed1aab63e927.jpeg)
Rezolvarea problemelor și Luarea deciziilor/ Simulare Choice;
Gândirea deductivă, inductivă și analitică; Gestionarea prejudecăților și managementul conflictelor;
Transformarea Digitală și Lumea IoT.
Domenii și materii acoperite de proiect Îmbunătățirea competențelor cheie ale profesorilor
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/2c1b685bc3ea91a2aa1b34bc22f2e1ab.jpeg)
Crearea unui set de instrumente pentru orientarea în viață
Dezvoltarea unui manual de activități și bune practici și a unui program de mentorat pentru a încuraja antreprenoriatul în rândul tinerilor
Orientare profesională privind viitoarele locuri de muncă în regiuni europene divergente
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/2a0bcb60f068ec180b805859109f2e53.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/108d6b2c5c3b00e419e24fe2a779b8ac.jpeg)
PARTENERI
PARTENERI
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/aa429cd677c8bc4dd0fb7681c4c1b58a.jpeg)
PARTENERI EDUCAȚIONALI
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/c8ae8b56f60f475b643c82aa5bf24b4c.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/f92c80bb838fc027c575a25de7b62242.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/a70a37cc0c9128be674655d9c3978fb6.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/d2c534190df669520d9608a07033c7bb.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/809df0e164e5f36048d9481304e3f944.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/d42d609ad1db3362f4a380ba99bc4f4e.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/76c797aeb2101f3ab7da8127ffc1be7b.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/72e30b4a96412247deea8dfefc592152.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/e8007eb416d805fad4c279eb4b3ad5f3.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/4ab934991a156821caae69f71d056824.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/69bc08a02ddc704ead0ae53969590106.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/2ce0de2ea7ae29ff06fc64b39b1037dc.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/ec575f4fc669ee3d832a4ff406ec83b9.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/73608a962ba04ce55f00d75b740dce38.jpeg)
PARTENERI ECOSISTEM
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/5ba9b18af9a80562e976fef263bb2595.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/c99b60db6d46adfeccb9c36e3a16444c.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/7e5e33ee5b07705d7b970fbef069d78e.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/2bfc1a3e7bcfeb9d8a19d7e575b9b667.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/40cff9f5bdcbc6e1faba2c541ea1ae7b.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/0fd83382a8c7bc8daefd7d6f4a72c688.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/b9df4eb39afd2f44158497a3cba806f4.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/aabf9a061c2590c9aa6b85edeee3996d.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/97ad312f8583b535bced2153e28a99af.jpeg)
PARTENERI SUPORTERI
PARTENERI INSTITUȚIONALI
PARTENERI PROIECTE INTERNAȚIONALE
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/6bd41beeef473ee961248294c7096a70.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/c992fba1782695d52f2231f3dc9fdc10.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/cc4605a2063138cfc83ace9e0daad935.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/48fc9ad9b37987e598fa7c2df7cb96cf.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/74fce9e32ca52145f864b70dac53bff3.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/5ff4d9073550abcf12388d84f0ca4d45.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/af74d1ad88d3d9580ea53bbd8c6c9137.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/afe582975af028e9a46cbdbc51374937.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/6bd5dee3217b2ed05e1802330e3598a4.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/23f1e9e1b1e722757460a8085af67a56.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/56d2e9b817993c286e3f1b8dc569ead3.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/6caa3d9308cdaa25cb06dae402a0b15a.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/74dc7913d06cbc472f9838ac5dd6d563.jpeg)
PARTENERI MEDIA ȘI COMUNICARE
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/4a50ef6629e5ad48facc0b42a8263789.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/c3d9677d7b170914be58844c13eaffe4.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/0581ccd0de74ad106c6543e9990f711f.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/106e7cdf4724be2e3818e67dc55112dd.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/ba84671dd4f0ac888202493e7d042a80.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/aa04539480308c72ea2cfe97cefec298.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/40c35250462f57f0fedae4385485c3a9.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/88892fa5e460352f3af2568b46a1324d.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/a6ddc96bd885eeaeaecb5647856362ae.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/230613153723-23a897d746274055125f7655763a06c6/v1/65bc5ba21e4e3a51a9e457394f6ed0b7.jpeg)