Revista Turist prin Romania Nr. 21

Page 1

Turist prin Romania

Fii curios, fii turist prin România!

octombrie 2018

Anul III, Nr. 21

Orașul durerii Aiud

Pensiunea Bodrogeni Piatra Corbului



T

Toamna aceasta recomandăm câteva frumuseți create de natură, care nu trebuie ratate, mai ales, pentru că sunt atât de accesibile. În numerele anterioare am vorbit mult despre Malaia, zona de care ne-am îndrăgostit, zona din România în care natura este foarte generoasă și ne lasă să o descoperim în detaliu. În acest număr, vorbim despre locul care ascunde minuni efemere unde apa muntelui creează mici cascade, locul unde apa țopăie printre pietrele azvârlite în joacă, parcă, de un gigant. Am descris pe scurt peisajul ce înconjoară Peștera Laptelui, dar, mai multe despre acel loc desprins din povești găsești în articol. Tot în acest număr, vorbim despre o altă frumusețe a naturii care, dacă nu ești suficient pregătit (sufletește), îți va tăia respirația. Este vorba despre Lacul Tău, aflat la granița județelor Alba și Sibiu. Piatra Corbului, o mică rezervație naturală din zona Munților Metaliferi, îi sunt dezvăluite secretele, într-un articol dedicat. Am dat cuvântul specialiștilor. Experiența trebuie trăită pe cont propriu. Acestea sunt câteva exemple din nenumăratele minuni ale naturii pe care le oferă generos România. Ne îndreptăm atenția către un oraș care, eclipsat fiind de Alba Iulia din punctul de vedere al expunerii mediatice, ne-a lăsat să îl cunoaștem, iar noi, la rândul nostru, vă prezentăm prin trei articole câteva din atracțiile acestui oraș. Urmărește evenimentele lunii, călătorește, cunoaște România mai bine și de ce nu, pe tine, mai bine.

Turist prin Romania | 3


Editor TPR Media Promotion SRL turistprinromania@gmail.com Contribuitori Adriana Roman - jurnalist Adrian Satmaru - fotograf/jurnalist foto credit: Pensiunea Bodrogeni Popas Talmaciu

Peisaj din Lancrăm. Foto: Adrian Satmaru

Design/Fotografie TPR Media Promotion SRL Advertising/Publicitate turistprinromania@gmail.com +40 742 661 713 Publicat de TpR Media Promotion S.R.L., București


Destinații Peștera Laptelui Capela Sfânta Ana Aiud Piatra Corbului Barajul și Lacul Tău

6 12 18 34 40

Recomandări de cazare Pensiunea Bodrogeni Motel Popas Tălmaciu Pensiunea Trei Ursuleți

30 36 51

Evenimente Festivalul Iubiți Muzica Românească Târgul Mărului Festival culinar multietnic Festivalul Internațional al Sașilor Transilvăneni Toamna Orădeană Balloon Fiesta Maramureș Festivalul Internațional de animație Crizantema de Aur Festivalul Vinului Moldovei

2 17 22 39 45 46 50 55 56

File de istorie Capela Sfânta Ana Aiud

12 18

Ce și unde mâncăm și bem? Mărul Vinul Crama Logos

16 23 26


Peștera Laptelui

Peștera Laptelui, intrarea. Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 6


- Minunea Rudăresei -

P

Plecăm din Mălaia, fiind cazați la Pensiunea Domniței Sophie, unde ne-am reîncărcat bateriile și continuăm drumul pe DN7A. Până în Valea Măceșului, se face la dreapta drumul județean DJ701D, trecem de Pensiunea Ciobănelu și continuăm drumul până în Ciungetu. Aici, se face o intersecție iar DJ701D continu

către stânga peste un pod. Noi facem dreapta pe un drum forestier. Mergem cu 20 km/h și, după ce se termină zona de case, continuăm drumul plin de praf până când, pe dreapta, vedem pe o stâncă scris Peștera Laptelui. În sfârșit, după 4 kilometri și jumătate de mers pe drumul forestier, de la intersecția cu podul, unde am părăsit DJ701D, vedem primul semn (crucea albă) care ne indică drumul către ceea ce căutăm Peștera cu Lapte sau Peștera Laptelui.

Pe Valea Rudăresei. Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 7


Intrarea în Peștera Laptelui. Foto: Adrian Satmaru

Lăsăm vagabondul (mașina) pe marginea drumului, trecem peste o apă rapidă de munte, aflată pe partea stângă și urmărim crucea albă. Începem să urcăm pieptiș, prin pădure. Slavă Domnului că nu a plouat de curând. Cărarea prin pădure, cu pante abrupte, plină de frunze și praf, ar fi devenit aproape imposibil de urcat. Urcăm preț de 30 de minute. Trecem de o cascadă în trepte, impresionantă, nenumită, nemarcată, care sparge liniştea pădurii de brazi într-un

loc ascuns. În zona aceasta, natura este mai mult decât generoasă. Ploile și firavele izvoare creează astfel de cascade care, pentru ceva timp, se zbenguie și se aruncă nebune printre stânci, creând miracole efemere. În jurul nostru, pădurea își etalează frumusețea în toată splendoarea ei. Aerul acesta inconfundabil ne intră în plămâni și, ușor ușor, ne pregătim pentru o altă minune ce avea să ne dezvăluie tainele.

Turist prin Romania | 8


Citisem despre Peștera Laptelui și am aflat că, deşi nu prezintă formaţiuni de peşteră, cum sunt stalactitele, stalagmitele, coloanele sau ornamentele, Peştera Laptelui prezintă interes, mai ales din punct de vedere paleontologic şi istoric. S-au descoperit fosilele unor animale mici, care au trăit cu mai bine de 50.000 de ani în urmă, precum şi fragmente ceramice, vestigii ale Culturii Glina, acestea fiind expuse la Muzeul de Istorie al judeţului Vâlcea. Denumirea Peşterii Laptelui vine de la scurgerile de calcit solubilizat alb (curgeri parietale). Acestea impregnează pe alocuri pereţii interiori şi bolovanii podelei. Pereţii par brodaţi cu mici concreţiuni albe. Peştera Laptelui are o galerie lungă de 22 de metri, care se termină cu o mică acumulare de apă. Galeria poate fi parcursă fără dificultate. A fost cartată la sfârșitul anilor ’70 de către Cercul Speologic „Nyphargus” din Râmnicu Vâlcea. Rezultatele obținute au fost publicate de Ghiță Procopie. La câţiva metri mai sus de peșteră se află alte două mici grote cu dezvoltare verticală, care suscită interesul cercetătorilor. Aceasta este priveliștea de care am avut parte. Am intrat ghemuiți în peșteră. Podeaua alunecoasă ne făcea fiecare pas nesigur. Aerul umed ne intra în plămâni. Un liliac deranjat de lumina lanternei se izbește de picior, încercând să iasă din peșteră, se cuibărește în altă crăpătură a peșterii. Ne cerem scuze de deranj. Eram în casa lui, intruși. Privirile stăruiau însă pe pereții peșterii. Broderii diafane ornau pereții cu mii de broboane de apă și calcit. Străluceau ireal în lumina lanternei. “Laptele” din peșteră. Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 9


Portalul de la intrare. Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 10


Fascinant este și portalul aflat în apropierea grotei. Părea că un uriaș a săpat în stâncă și a lăsat treaba neterminată. În jurul stâncii copacii (nu cunosc specia) își fac de cap. Fructe ciudate atârnă din copac sub forma unor ciorchini cu fructe roșii ce par a avea niște pălărioare de un roz pal. Stânca, și ea, pare ornată și pregătită pentru sărbătoare. Perdele galben-ocru atârnă pe pereții ale căror înălțime, încercând să o cuprind, îmi frâng gâtul. Iedera atârnă peste aceste

perdele de licheni creând un tablou impecabil. Aceasta a fost experiența noastră la Peștera Laptelui. Vă invităm să trăiți propria experiență. Peştera cu Lapte situată pe versantul drept al Văii Rudăreasa, la 5 kilometri în amonte de satul Ciunget, vă așteaptă punând în scenă același decor impresionant pentru fiecare dintre privitori.

de Adrian Satmaru

Peștera Laptelui. Foto: Adrian Satmaru

Recomandăm pensiunile din zonă: • • • • • •

Pensiunea Socolescu, Mălaia Pensiunea Domniței Sophie, Săliște, comuna Mălaia Pensiunea În Zăvoi, Săliște, comuna Mălaia Pensiunea Ciobănelu, Mălaia Pensiunea Paradis, Mălaia Casa de vacanță “Căsuța din pădure”, Mălaia

Turist prin Romania | 11


Capela Sf

Capela Catolică Sfânta Ana. Foto: Adriana Roman


fânta Ana


C

apela Sfânta Ana este ridicată într-un cadru deosebit de frumos. Se află pe malul Lacului Sfânta Ana, în apele sale reflectându-se pădurile de brad. Peisajul este de o frumusețe aparte. Capela catolică Sfânta Ana se află în Munții Harghitei, județul Covasna, foarte aproape de Băile Tusnad, situându-se la o altitudine de aproximativ 940 de metri. Poziționarea capelei este într-un cadru feeric. O zi de plimbare la Lacul Sfânta Ana te încarcă cu energie. Aerul este curat și bogat în aerosoli rășinoși și ioni negativi. Toată această zonă dispune de un climat montan favorabil relaxării. În acea zi de plimbare am fost încărcați cu energia locului și încântați de descoperirea poveștii acestei micuțe capele. Prima menționare a Capelei Sfânta Ana se găsește într-un document autentic având ca dată anul 1349. Prima construcție a capelei a fost realizată din lemn. Legendele locului spun că acea mică bisericuță a fost distrusă de invazia tătarilor și, mai apoi, de cea a turcilor.Restaurarea acesteia apare într-o înregistrare din anul 1562, fiind apoi reconstruită în anul 1764, la inițiativa preotului Tompos Peter. Intrarea în capelă Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 14


Interiorul caplei. Foto: Adrian Satmaru

În această perioadă, între anii 1562 și 1764, s-au ținut anual două hramuri: de ziua Sfintei Ana și de Nașterea Maicii Domnului. Cel mai popular a fost hramul zilei Sfânta Ana, care, alături de numeroși soldați, a atras aproximativ 20 – 30 de mii de pelerini din zona Ciucului și din regiunea Trei Scaune. Sărbătorirea hramului Sfintei Ana, din nefericire, a provocat încăierări între pelerini, bătăi crunte. Din acest motiv, episcopul Transilvaniei a interzis sărbătorirea hramului Sfânta Ana. În timpul primului război mondial capela a fost grav avariată, astfel în anul 1927, capela a fost demolată și reconstruită, din inițiativa inginerului-șef al silviculturii din Sânmartin, Rakosi Istvan. În apropierea capelei Sfânta Ana se află o suprafață acoperită cu un umbrar. Am aflat ulterior că, în trecut, aici a fost ridicată în 1562, Capela Sfântul Ioachim. Soarta acestei capele a fost mult mai nefericită. După interzicerea sărbătoririi hramului Sfânta Ana de către episcopul Transilvaniei și, mai ales, neglijența au făcut ca micuța capelă să cadă pradă distrugerii. La sfârșitul secolului al XIX-lea mai existau doar mici bucăți din Capela Sfântul Ioachim care, în timp, au fost împrăștiate și, probabil, refolosite la construcția unei cabane turistice în anul 1927. Mult mai târziu, în anul 1977, au fost descoperite bucăți din grinda ușii capelei, după care a fost identificată fundația construcției. Au fost descoperite relicve care au fost plasate în sacrariul Capelei Sfânta Ana, unde se află și în prezent. Această capelă, Capela Sfânta Ana, are un mister aparte. Poate vine de la silueta clădirii micuțe, din lemn și cărămidă vopsită cu var alb, poate vine de la codrul falnic ce o umbrește, poate de la povestea ei sau poate datorită vârstei ei de peste șapte secole.

Turist prin Romania | 15


Mărul - regele fructelor Bucură-te de bogățiile toamnei și pregătește-te pentru sezonul rece. Pline de vitamine și minerale, ele alungă primele simptome de răceală, fortifică organismul! Mere sunt unele dintre cele mai consumate fructe din lume. Vă prezentăm lucruri interesante și amuzante despre „regele” fructelor. Știai că: • o persoană consumă în medie într-un an, 65 de mere? • arheologii au descoperit dovezi care atestă faptul că oamenii ar fi mâncat pentru prima dată mere în 6500 î.Hr.? • primele fructe dintr-un măr apar după 4-5 ani, de la plantarea acestuia? • originea merelor este Asia Centrală, acest fruct fiind adus în Europa de către romani? • un măr conține în jur de 10 semințe? • malusdomesticaphobia este frica de a consuma mere? • un măr conține în medie doar 80 de calorii, adică echivalentul a 25 de grame de cârnați? • există peste 2.500 de mere de soiuri diferite în Statele Unite şi în întreaga lume 8.000? Din 36 de state care cultivă mere, China rămâne cel mai mare producător din lume. • dacă puneți un mar într-un vas cu apă, acesta va pluti? • cei mai mulți antioxidanți dintr-un măr sunt în coaja lui? • mărul nu conține grăsimi, sodiu sau colesterol? • mărul face parte din familia trandafirilor, la fel ca și prunele și perele? • recordul celui mai mare măr cules vreodată este de 1,5 kilograme? • merele au conținut bogat în bor, care ajută la întărirea oaselor, precum calciul? • merele pot stimula producția de estrogen la femeile care au intrat la menopauză? • merii pot trăi și peste 100 de ani? • într-un an mediu de producție un măr poate produce suficiente fructe pentru a umple 20 de cutii fiecare a câte 19 kilograme? • este nevoie în medie de 36 de mere pentru a produce un litru de cidru de mere? • merele conțin acid malic, un produs chimic utilizat în produsele de albire a dinților, care ajută la dizolvarea petelor? • cel mai scump soi de măr este Sekai-ichi care costă aproximativ 21$? • cel mai răspândit soi de măr cultivat în țara noastră este Jonathan-ul, acesta fiind originar din SUA?

Turist prin Romania | 16



Aiud

Foto: wikipedia


Î

n maghiară Enyed, Nagyenyed, în dialectul săsesc Änjet, Angetn, Stroßbrich, în germană Straßburg am Mieresch, în latină Brucla. Toponimul maghiar, cel vechi german, precum și cel român al orașului provin de la numele sfântului Egidiu. Este municipiul din județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Aiud (reședința), Aiudul de Sus, Gâmbaș, Măgina și Păgida și din satele Ciumbrud, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârbovița, Sâncrai și Țifra. Orașul Aiud este așezat în culoarul depresionar aflat pe cursul mijlociu al Mureșului, la contactul celor trei mari unități geografice: Câmpia Transilvaniei, la nord-est, Podișul Târnavelor, la sud-est și Munții Apuseni, la vest. Aiudul se află la o distanță de 70 de kilometri de Cluj Napoca și la 35 de kilometri de Alba Iulia. Pe teritoriul orașului s-a aflat în antichitate așezarea romană Brucla. Prima menționare documentară datează din 1293, când populația era alcătuită în majoritate de sași. În documentele medievale, localitatea Aiud apare sub denumirile Enietten sau Engeten (în dialectul săsesc Angeten sau Anjet) și, uneori, ca Strassburg. În anul 1437, în timpul răscoalei de la Bobâlna, Aiudul fost ocupat de răsculați.


În timpul reformei protestante populația a îmbrățișat în majoritate varianta calvină a protestantismului, ceea ce a avut drept consecință maghiarizarea treptată a populației germane. Aiudul a devenit unul dintre principalele centre calvine din Transilvania. Aiudul a fost cel mai important centru cultural și de învățământ al calvinismului ardelean. Colegiul, fondat în anul 1622 de principele Gabriel Bethlen la Alba Iulia, a fost mutat în 1662 la Aiud de principele Mihai Apafi I. Colegiul Bethlen poartă astăzi numele fondatorului. În timpul războiului antiaustriac, condus de principele Francisc Rákóczi al II-lea, comandantul militar imperial Jean Rabutin a dispus incendierea Aiudului la 13 martie 1704. În lupta de apărare a cetății și-au pierdut viața 30 de studenți ai colegiului. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-

1773 (Sectio 139), localitatea apare sub numele de „N. (Nagy) Enyed” (Aiudul Mare). La 8 ianuarie 1849 țăranii români răsculați, conduși de Axente Sever și preotul Simion Prodan, au incendiat orașul. Populația nu credea că românii, pe atunci pașnici, ar fi putut să atace orașul. În seara de 8 ianuarie, Crăciunul după calendarul iulian, a început măcelul care a durat până la 17 ianuarie. Au fost uciși circa 600 de etnici maghiari. Morții au fost aruncați în șanțurile cetății și în varnița de lângă cetate, unde se află un monument construit în memoria victimelor. Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat că ar fi participat la masacru, dar, în procesul penal, instanța i-a stabilit inocența. În timpul regimului comunist din România, în închisoarea din Aiud au fost întemnițați numeroși deținuți politici.

Cetatea Aiudului în restaurare Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 20


Lăcașuri de cult • Catedrala ortodoxă (Biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”) • Biserica reformată (calvină) (în incinta cetății Aiudului), în stil gotic (sec. XVXVI), de tip biserică-hală cu trei nave, cu absida poligonală și turn pe vest, cu interiorul modificat baroc. • Biserica romano-catolică, cu hramul Sf. Elisabeta a Ungariei • Biserica unitariană (1929) • Biserica ortodoxă, cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci (strada Ostașilor) • Biserica ortodoxă, cu hramul Sfântul Nicolae (strada Simion Bărnuțiu) • Schitul Eroilor • Biserica greco-catolică (1998) • Biserica baptistă (strada Liviu Rebreanu) Obiective turistice • Cetatea Aiudului, una din cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania (sec. XIIIXVI). De plan poligonal neregulat, construită din piatră brută (grosimea zidurilor: 1,20 m), cetatea a fost întărită cu turnuri (al blănarilor, al măcelarilor, al croitorilor etc.), aparținând breslelor meșteșugărești. • Castelul Bethlen (palatul voievodal, sec. XVI-XVII) a aparținut principelul ardelean Gabriel Bethlen (în anii 1612-1629). În palat ființează în prezent un muzeu de științe naturale. • Muzeul de istorie (în incinta cetății Aiudului) • Muzeul de Științele Naturii • Clădirea primăriei • Monumentul Calvarul Aiudului • Monumentul Studenților • Rezervația naturală Pădurea Sloboda (20 de hectare). • Cheile Aiudului

Turist prin Romania | 21

Monumentul Studentului Foto: Adrian Satmaru

Biserica Romano Catolică Foto: Adrian Satmaru



Vinul

- licoarea zeilor -


S

ângele viței-de-vie, puterea pământului și eternitatea soarelui", așa descria Alexandru cel Mare licoarea zeilor, poate cea mai veche băutură alcoolică, asimilată de cele mai multe ori cu începuturile civilizației. Presupunerea generală este că vița de vie a fost adusă din Asia Mică acum aproximativ 8000 de ani. Cultivarea ei a fost făcută consecvent de greci și fenicieni, recunoscuți în zona mediteraneeană pentru vinurile pe care le produceau. Răspândirea acestei practici a fost făcută fără doar și poate de romani, ei fiind cei care au dus la rang de aristocrație cultivarea vinului în Europa. Cel mai vechi vin a fost descoperit în Germania în anul 1867. Amfora în care a fost desoperit a fost datată ca fiind din 325 d.Hr. Lichidul avea foarte multe sedimente și conținea ulei de măsline, romanii fiind cei care foloseau așa ceva pe post de antioxidant. Riesling, Pinot Noir, Chardonnay și Cabernet au fost vinuri create de romani din struguri care cresc la ora actuală pe teritoriile Franței și Germaniei. Tot ei au fost cei care au transmis mai departe, popoarelor cucerite, arta fabricării vinului. În România, prima atestare documentară a fabricării vinului se regăsește în scrierile geografului Strabo, care îl menționează pe Burebista ca fiind cel care a interzis cultura viței de vie pentru a opri incursiunile popoarelor barbare pe teritoriul statului centralizat dac atrași de bogațiile pamântului.

Turist prin Romania | 10


Cea mai veche scriere medicală, o farmacopee sumeriană descoperită în Nipur în anul 1910, menționa faptul că vinul amestecat cu apă era folosit în tratarea rănilor și infecțiilor, acesta având caracter antiinflamator și antisepic. Tehnologia obținerii vinului a rămas aproape neschimbată de-a lungul timpului. Procedeul este relativ simplu, dar implică niște pași care trebuie respectați cu sfințenie pentru a obține această licoare a zeilor. Șampania, un derivat al vinului, a fost descoperită absolut întâmplator de un călugăr orb, Pierre Perignon, călugăr la abația Hautvillers situată în centrul regiunii Champagne. Pierre Perignon era orb, dar avea un simț al gustului și o memorie absolut extraordinară. Legenda spune că el fi fost luat prin surprindere de o pocnitură puternică la deschiderea unei sticle cu vin. Gustând vinul a constatat că licoarea nu fiersese suficient înainte de a fi îmbuteliată. Gustul puțin acidulat și înțepător l-a făcut să studieze fenomenul și să realizeze că, de fapt, șampania se produce prin a doua fierbere a vinului, de data aceasta după îmbuteliere. Este foarte bine știut că vinurile vechi sunt cele mai scumpe datorită faptului că învechirea se face foarte anevoios și necesită mult timp. Vinul a fost folosit întotdeauna pe post de produs alimentar cu efecte curative. Un vin bun, consumat fără excese, favorizează digesia și are efecte benefice asupra organismului, motiv pentru care, în cantități normale, este recomandat chiar și de medici.

Foto: Adrian Satmaru


Crama Logos - Aiud -

- vinul preotului -

Plebanos Turist prin Romania | 26


O

rașul Aiud ne-a captat atenția și expediția noastră de cunoaștere a acestui oraș s-a încheiat cu descoperiri surprinzătoare. Vitrina istoriei acestui oraș este impresionată. Una din cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania, Cetatea Aiudului stă mărturie a importanței orașului în circuitul economic al Transilvaniei secolelor XIII – XVI. Aiudul a fost cel mai important centru cultural și de învățământ al calvinismului ardelean, Colegiul Bethlen fiind un ecou al acelor vremuri. Aiudul descoperit de noi se poate lăuda cu podgoriile sale. Podgoria Aiud ocupă coastele sudice sud-estice și sud-vestice din preajma Aiudului, se află la nord-vestul judeţului Alba. Podgoria Aiud cuprinde

zone din comunele Rădeşti, Lopadea Nouă, Hopîrta, Fărău, Miraslău, Ciumbrud, Ocna Mureşului, Livezile, Cuguzel şi din mai multe sate disparate uneori la distanţe destul de mari şi despărţite de apele Mureşului. Asociaţia ”Ţara Vinului” este asociația care sprijină și promovează patru din cele mai importante podgorii din Transilvania, respectiv Alba (Ţara Vinului), Aiud, Sebeş-Apold şi Târnave. În Aiud am cunoscut un vinificator premiat, domnul Emil Andras, omul care a făcut dintr-un cupaj specific Transilvaniei, o marcă de renume: Plebanos. Marca Plebanos are o istorie agitată, marca fiind disputată din perioada interbelică. În prezent, marca Plebanos este înregistrată la OSIM de către Cramele Logos. Astfel, am ajuns să cunoaștem și să vă povestim povestea Plebanos, vizitând Crama Logos din Aiud, avându-l pe domnul Andras gazdă și povestitor.

Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 27


În prezent, Plebanos este cupajul care a câștigat numeroase premii. În 2016, a fost recunoscut ca fiind cel mai bun vin al micilor producători din Alba, în cadrul Galei Vinurilor 2016, competiţie organizată de Asociaţia ”Ţara Vinului”. Competiția a reunit 20 de mici producători din judeţul Alba care au propus un număr de 46 de vinuri. A fost desemnat câştigător vinul demisec Plebanos din producţia anului 2015, al producătorului Logos SRL Aiud.

Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 28


Povestea vinului Plebanos începe cândva în secolul al XVIII-lea de la un grof reformat din Aiud, care se căsătoreşte cu o tânără frumoasă, catolică. Groful era mare iubitor de vin, ca mai toţi nobilii maghiari. Groful mergea duminica şi de sărbători la biserică reformată, iar soţia sa la biserica catolică, fiecare fiind fidel confesiunii sale. Într-o zi de duminică, după slujbă, groful îl invită pe preotul catolic în crama sa, să guste vinurile. Era vremea când vinurile se amestecau pentru a fi puse la butoi şi meşterii scoteau diverse soiuri din butoaie, le gustau şi le vărsau apoi întrun ulcior de lut aşezat pe o masă. Intră preotul însetat, în cramă, urmat de grof. Până să-l prevină meşterii, preotul îşi pune vin din ulcior, îl gustă şi declară că e cel mai bun vin pe care l-a băut în viaţă lui. Gustă şi groful şi îi întreabă pe meşteri ce soiuri au amestecat şi aşa află că, de fapt, băuse un amestec întâmplător. Meşterii îi spun ce vinuri au amestecat şi împreună cu preotul şi groful, încercând diverse proporţii, reuşesc să refacă ceea ce, de atunci încolo s-a numit Plebanos sau vinul preotului (predicatorului sau vicarului).

În Crama Logos, vinul pare a se odihni în pace, în butoaie mari din lemn, așteptând să îmbătrânească sau așteptând să ia drumul către iubitorul cupajului Plebanos. Componența sa (Traminer, Fetească Regală și Grasă, în alți ani, Fetească Regală, Muscat și Riesling), culoarea sa (galben pai deschis cu tente străvezii), gustul său vioi, cu note de fructe coapte și impresii vagi zaharate și mirosul său aromatic cu tușe vegetale, dure de urzici și leuștean fac din cupajul Plebanos un vin cu personalitate care îți devine repede tovarăș și prieten. Fără pretenții și cerințe deFoto: Adrian Satmaru osebite, Plebanos te însoțește echilibrat și proaspăt în orice situație: o seară de povești cu prietenii, o masă elegantă la restaurant.

de Adriana Roman

Sursa info: provin.ro, adevarul.ro, taravinului.ro

Turist prin Romania | 29


Pensiunea

L

a doar 15 km de Aiud și 40 de km de Alba Iulia, la poalele munților Trascău, stă mărturie din anul 2003 una din perlele Văii Aiudului, Pensiunea Bodrogeni. “Doamne ajută și bine ați venit! ” v-ar ura ardelenii din satul Poiana Aiudului, localitatea unde este situată Pensiunea Bodrogeni. Piscuri pitorești ieșite din frunzișul codrilor, izvoare limpezi și iuți, simple case țărănești, sunt doar câteva elemente care formează cadrul natural armonios


Bodrogeni

în care fuga și stresul citadin vor fi umbrite.La adăpostul Pensiunii Bodrogeni, deja din anul 2003, vă oferim condiții excelente pentru a avea o vacanță reușită. Pentru Dumneavoastră sunt asigurate facilități moderne precum televiziune prin satelit, internet, etc. Sperăm să vă aprindem pofta de a vizita un paradis ardelenesc ce merită văzut.” spuneau frații Balazs atunci când i-am cunoscut. Foto: Adrian Satmaru


Foto: Pensiunea Bodrogeni

Trebuie să recunosc, foarte rar mi-a fost dat să văd o asemenea îmbinare armonioasă a construcției cu mediul înconjurător. Cele 8 căsuțe cu 3 paturi, baie proprie și încălzire, 2 ciubere din lemn cu apă sărată și apă caldă, restaurantul cu o arhitectură unică se armonizează perfect cu peisajul selenar oferit de priveliștea de basm a munților Trascău. Aici se poate ajunge foarte ușor, din Aiud, chiar din centru, de lângă cetate, se face drumul județean 107M spre Buru. În localitatea Poiana Aiudului se urmează indicatorele către pensiune și după câțiva

kilometri se ajunge la Pensiunea Bodrogeni. Restaurantul pensiunii poate găzdui cu ușurință 240 de persoane, astfel că aici se pot organiza mese festive, nunți, petreceri de logodnă, botezuri, întâlniri de familie, etc. Mâncarea servită este strict tradițională, frații Balazs, proprietarii pensiunii, fiind mari conservatori și păstrători ai tradiției locale. Dintre serviciile oferite nu lipsesc nici WiFi-ul, ghidajul local sau drumețiile în zonă, munții Trascău fiind cunoscuți pentru varietate formelor carstice existente aici.

Turist prin Romania | 32


Ospitalitatea gazdelor este proverbială. Îmi aduc aminte că prima oară când am ajuns aici, Iosif Balazs a fost cel care m-a întâmpinat. M-a întrebat de unde vin și când iam spus că de la Sebeș a replicat foarte scurt: “Lung sau nu, drumul face foame! Ia aici un loc sa-ți pun ceva să mănânci!”. Am luat loc și în câteva minute a apărut cu un castron generos de ciorbă de fasole cu afumătură și smântână cum numai în Ardeal poți servi. Absolut delicios! Abia după ce am servit masa s-a așezat lângă mine să povestim puțin. La momentul respectiv tocmai se consumase un majorat și era destul de ocupat cu activitățile de după, dar un lucru îl pot certifica. Pensiunea Bodrogeni este unul din locurile unde te duci și nu-ți mai vine să pleci, este un loc unde ajungi turist și pleci prieten, este un colț de rai al cărui ornament principal este ospitalitatea și deschiderea fraților Balazs.

Ciubăr cu apă încălzită Foto: Pensiunea Bodrogeni

Restaurantul Foto: Pensiunea Bodrogeni

de Adrian Satmaru

Ciorbă de fasole Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 33


Piatra Corbului


P

iatra Corbului este o stâncă de calcare. Este situată în versantul stâng al Văii Ampoiului, între localitățile Tăuți și Meteș, respectiv, pe drumul care face legătura între Alba Iulia și

Zlatna. Piatra Corbului este o stâncă înaltă de 14 metri, cu dimensiunile bazei de 3,5 metri, respectiv, 2 metri. Este o bogăţie geologică compusă din calcar, cuarţ, magmatite şi orbitoline. Orbitolinele sunt fosile foarte vechi acoperite de un strat de calciu. Piatra Corbului din Valea Ampoiului este rezervație geologică și face parte din Formația de Meteș, fiind un martor de eroziune. Ocrotirea Pietrei Corbului este justificat de interesul geologic al formațiunii și de aspectul original (arată ca un zid ). Zona ocrotită are o suprafață 2.000 metri pătrați. Este una dintre cele mai interesante formațiuni geologice ale Munților Metaliferi. Piatra Corbului este supusă continuu eroziunii și scade an de an. Este constituită dintro alternanță de straturi cu sedimentație

normală (șisturi argiloase-grezoase violacee și verzui, gresii și bancuri de calcarenite fine) și straturi cu sedimentație haotică, acestea fiind constituite din niveluri de blocuri rulate de roci foarte variate (gresii, calcare, șisturi cristaline, dar, mai ales, roci eruptive) prinse într-o matrice argiloasă. Această masă haotică este o formațiune de Wildflysch, adică o formațiune depusă în condiții de instabilitate, rezultată dintr-o alunecare, pe panta taluzului continental, a materialelor deja depuse sau desprinse dintr-o faleză. O formațiune de Wildflysch trădează iminența unei faze de cutare. În acest loc straturile sunt redresate la verticală. Aici sunt blocuri de calcare brecioase bine sudate, printre care se află mici granule de cuarț și de roci eruptive. În cimentul breciei se găsesc exemplare de orbitoline (Orbitolina conica și Orbitolina discoidea) pe baza cărora a fost stabilită vârsta albiană. Bibliografie: Gherman I. (1943) - Cercetări geologice în colțul de SV al Depresiunii Transilvaniei Bleahu M, Dimian M. (1967) - Studii stratigrafice și tectonice în regiunea Fenes-Ighiel-Întregalde (Munții Metaliferi)

Turist prin Romania | 35


Popas Tălmaciu

Popas Tălmaciu Foto: Popas Tălmaciu

E

ste obligatorie trecerea spre sudul Carpaților Meridionali prin Tălmaciu. Localitate aflată la 20 de kilometri de Sibiu, la confluența râurilor Sadu și Cibin, Tălmaciu, dintr-o așezare de agricultori a devenit un mic centru industrial și a fost martorul a numeroase evenimente războinice. În prezent, Tălmaciu este un oraș în plină dezvoltare

economică. Eram în drum către Sibiu, era târziu și eram înfometați. Am avut toate motivele, obosiți și înfometați fiind, să testăm un motel aflat la marginea drumului, respectiv E81. Așa că am decis să înnoptăm la Motel Popas Tălmaciu. Am fost impresionați de calitatea amenajării motelului, a serviciilor oferite și, mai ales, de calitatea bucatelor restaurantului motelului. Așa că, permiteți-mi a aduce argumente care să susțină laudele noastre.

Turist prin Romania | 36


Motel Popas Tălmaciu are 12 camere. Acestea sunt spațioase, oferind tot confortul necesar odihnei. Camerele au baie proprie, balcon și sunt dotate cu tot ceea ce ai nevoie pentru a fi la curent cu știrile momentului: televizor cu cablu, internet și, pentru asigurarea confortului, vara mai ales, camerele sunt dotate cu aparate de aer condiționat. Cameră twin Foto: Adrian Satmaru

Masă festivă Foto: Popas Tălmaciu

Camerele Motelului Popas Tălmaciu sunt mobilate modern, nota de confort fiind dată de nuanțele de crem și maro, cu tonuri de albastru pentru înnobilare a atmosferei. În motel sunt două apartamente, cinci camere duble twin, patru camere cu pat matrimonial și o cameră cu trei paturi. O notă chic dă scara interioară a Motelului Popas Tălmaciu a cărei balustrade este chiar interesant lucrată în fier forjat. Restaurantul motelului are un spațiu generos alocat la parterul motelului. Aici, poți servi orice masă a zilei. Spațiul este modern mobilat iar nuanțele accesoriilor sunt, ca și cele din camere, tonuri de crem și maro, cu touche-uri de albastru. Restaurantul Motelului Popas Tălmaciu este curat și atmosfera este relaxată. Am fost plăcut surprinsă să văd că toate mesele restaurantului erau frumos aranjate și pregătite pentru sosirea clienților. Servirea este promptă și profesionistă.

Turist prin Romania | 37


Ciorbă de văcuță Foto: Adrian Satmaru

Meniul restaurantului Motelului Popas Tălmaciu este bogat în preparate cu inspirație din bucătăria tradițională locală, dar și din bucătăria internațională. Ingredientele folosite de bucătarii restaurantului sunt de proveniență locală, astfel fiind încurajată producția locală. Gustul absolut delicios al preparatelor îmi confirmă faptul că bucătarii restaurantului Motelului Popas Tălmaciu sunt profesioniști și caută atingerea perfecțiunii în fiecare farfurie creată. Truda lor este răsplătită. Clienții restaurantului sunt foarte mulțumiți de calitatea preparatelor. Și noi, Turist prin Romania, am fost mulțumiți cu ceea ce am servit la

restaurantul Motelului Popas Tălmaciu și vă spunem cu mâna pe inimă, ne-a rămas la suflet ciorba de văcuță. Cât de gustoasă a fost!! Și acesta este motivul pentru care recomandăm Motelul Popas Tălmaciu: restaurantul! Cu gândul la delicioasa ciorbiță (!!) și nu numai, vă invităm să vizitați Tălmaciu, Biserica Luterană, Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, Cetatea Tălmaciu și să vă bucurați de calitatea servirii de la Motelul Popas Tălmaciu.

Turist prin Romania | 38

de Adriana Roman



Barajul și

Lacul Tău Foto: Adriana Roman

Turist prin Romania | 40


Lacul Tău

Turist prin Romania | 41


B

arajul se află la confluența râurilor Sebeș și Bistra, în apropiere de Transalpina și are un nume impresionant, Tău. Barajul Tău nu poate rivaliza cu baraje mai cunoscute, precum Vidraru (166 de metri) sau Izvorul Muntelui (Bicaz, 127 de metri), despre care am scris, sau cu Gura Apelor (168 de metri), având 78 de metri înălțime. De la apariția sa, în anul 1984, natura a creat în jurul barajului, un peisaj fascinant. Nu doar frumusețea creată în jurul său este specifică barajului ci și soluția găsită pentru construcția sa. Pentru barajul Tău, s-a folosit puțin beton, fiind un baraj în arc, cu coronament de 178 de metri, apăsat de 21 de milioane de metri cubi ai lacului din spate.

Barajul este destinat producției de energie electrică și trimite apa către centrala Șugag, amplasată într-o cavernă subterană. Centrala produce anual 260 GW/h. Barajele în arc sau în dublu arc sunt printre cele mai puțin costisitoare, dat fiind faptul că se sprijină pe versanții văii și, uneori, pe roca de la bază. Barajul Tău de pe râul Sebeș este al doilea de pe cursul râului, cel mai mare fiind cel de la Oașa și va constitui subiectul unui alt articol. Hidrocentrala lucrează doar în vârf de sarcină, adică atunci când se umple lacul de acumulare, care este alimentat atunci când funcționează centralele de la Oașa și centrala de la Gâlceag, deversând apă în aval. Barajul Tău depinde de Gâlceag, hidrocentrala funcționând cu apă în cădere. Astfel, dacă hidrocentrala de la Gâlceag funcționează, barajul Tău se umple în câteva zile.

Turist prin Romania | 42

Lacul Tău Foto: Adriana Roman


Turist prin Romania | 43

Lacul Tău Foto: Adriana Roman


Deversarea apei se face prin punctul de sus al barajului, unde se află gurile specifice, dar nu este un spectacol care poate fi prins prea des de către turiști. În timp ce deschiderile de sus au un debit de 550 mc/s, barajul are și două conducte la bază, pentru golirea de fund, care au un debit de 60 mc/s. Bazinul râului Sebeş, unde e situat barajul Tău, este unul dintre cele mai frumoase locuri din România. În zona barajului se află aşezări de crescători de vite şi oieri, fiind printre regiunile cele mai vechi din România care au ca ocupaţie principală creşterea animalelor. De la barajul Tău, în dreapta, se poate merge spre Mănăstirea Ţeţ, care se află la o distanţă de 60 de kilometri de Sebeş, pe cursul Văii Sebeş. De pe malul Lacului Tău, urcând pe Valea Bistrei se poate ajunge pe Vârful Paltinei, iar de aici, trecând de Picioarele Cailor se poate ajunge în Poiana Padina Rudarilor situată la o altitudine de 1.550 de metri în Munţii Cândrelului. Lacul Tău este populat cu păstrăv indigen şi păstrăv curcubeu, iar pescarii trebuie să deţină doar permis de pescuit, pentru a se bucura de oferta lacului. de Adriana Roman Spre lacul Tău Foto: Adriana Roman

Turist prin Romania | 44




Î

n perioada 3 - 7 octombrie 2018, Aerodromul Baia Mare al Aeroclubului României găzduiește cea de-a 5-a ediție a Maramureș Balloon Fiesta, un proiect ambițios care pune România pe harta europeană a baloanelor cu aer cald. Intitulată “100 baloane pentru România”, ediția de anul acesta va fi dedicată Centenarului României. 100 de baloane cu aer cald din întreaga Europă se reunesc în Maramureș pentru o întâlnire memorabilă, cu un onest și asumat mesaj despre pace și bucurie: “La mulți ani, România! Ne bucurăm că ești!” La zborul liber de duminică dimineața, 7 octombrie 2018, cei 400 de membri de echipe din 28 de țări europene împreună cu participanții care vor fi prezenți pe aerodromul din Baia Mare vor ține un moment de reculegere pentru comemorarea eroilor români. “Centenarul României coincide cu 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, un eveniment cu o încărcătură spirituală puternică pentru întreaga Europă. Prin ”100 baloane pentru România” propunem celebrarea tuturor eroilor Europei concomitent cu Centenarul României”, spune Loredana Ionescu, președintele Asociației S.E.N.S. “Îi invităm pe toți românii să celebreze alături de noi 100 de ani de România, la #festivalulbucuriei, un proiect civic unic, de talie europeană, unde tradițiile vii ale Maramureșului se întâlnesc cu tradiția zborului cu balonul cu aer cald! Scopul nostru este să construim un eveniment anual care să valorifice și să promoveze frumusețea și bogățiile culturale ale Maramureșului printr-o experiență memorabilă oferită de spectaculozitatea unui zbor cu baloanele cu aer cald. Este o combinația irezistibilă!”


Cele 5 zile ale festivalului Maramureș Balloon Fiesta vor reuni sesiuni de zbor liber cu balonul, sesiuni de zbor ancorat, zboruri cu planorul, târg meșteșugăresc, gastronomie locală și activități pentru copii. "Cel mai spectaculos moment pentru familiile cu copii va fi sesiunea de zbor ancorat de duminică după-amiază, când toate cele 100 de baloane vor fi înșirate pe aerodrom, un fel de expoziție uriașă de artă aeriană în aer liber, asemănătoare cu 100 de lumânări pe tortul României!" Ziua de joi, 4 octombrie 2018, este dedicată piloților și echipajelor pentru care organizatorii pregătesc o incursiune în zona rurală a Maramureșului, în Țara Lăpușului și va începe cu zborul de dimineață, la ora 08:00, momentul cel mai spectaculos al zilei din punctul de vedere al frumuseții peisajului ce va putea fi admirat. Având în vedere faptul că Maramureșul și maramureșenii au fost, în urmă cu 100 de

ani, în prima linie a celor care au crezut în ideea de unitate națională, piloții vor încerca, în cadrul zborurilor libere, să aterizeze și în satele Șișești și Băsești, locurile de origine ale personalităților marcante Vasile Lucaciu și Gheorghe Pop de Băsești, doi dintre făuritorii României Mari. Evenimentul "100 de baloane pentru România" - Maramureș Balloon Fiesta este organizat în parteneriat de: Asociația SENS, Consiliul Judeţean Maramureş, Municipiul Baia Mare și Aeroclubul României. Festivalul beneficiază de sprijin financiar parțial din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale prin Consiliul Județean Maramureș. Maramureș Balloon Fiesta - Festivalul baloanelor cu aer cald www.maramuresballoonfiesta.ro

Turist prin Romania | 48


Carte pentru copii Alec Blenche reușește în «Aventuri în Țara Virtuților» un lucru aproape imposibil. Ea reușește să explice unui copil ce înseamnă respectul, compasiunea, curajul, modestia. Folosește un limbaj magic, limbajul imaginației, pe care toți copiii îl stăpânesc atât de bine. Alec face o minune în și prin cartea lui: ne învață pe toți să fim oameni. E un volum de mare preț pentru noi toți, copiii îl vor iubi, iar noi, părinții, vor fi recunoscători pentru așa un dar.“ – Ioana Chicet-Macoveiciuc Cartea cuprinde și două cântece: Emma și Familia noastră.

O sută de rochii va intra în rândul cărților care înfruntă timpul.” Saturday Review “Scrisă cu o intuiție rară și ilustrată cu căldură și farmec.” The Horn Book “O carte pe care niciun copil nu o va uita vreodată.” Book Week

Povestea Wandei are ecou și azi. Milioane de copii sunt ironizați sau batjocoriți pentru afirmațiile lor, culoarea pielii, naționalitate etc. Cuvintele reprezintă o forță ascunsă și pot răni mai tare decât lama unui cuțit. Fenomenul are rădăcini adânci peste tot și ia amploare destul de rapid. Suntem judecați pentru slăbiciunile noastre, pentru convingeri, pentru idei. Cartea lui Eleanor Ester are o valoare inestimabilă. Limbajul este blând, eliberat de prejudecăți, sfaturile sunt subtile și ilustrațiile superb realizate de Louis Slobodkin. Această carte pentru copii îl prezintă pe cățelușul Vincas în prima lui călătorie în jurul lumii. Cartea descrie o lume miraculoasă, cu ținuturi îndepărtate, cu animale, plante, culturi, culori și mirosuri necunoscute. Călătorind cu cățelușul Vincas, copiii vor întâlni prieteni veseli, vor învăța o mulțime de lucruri importante, vor cunoaște tradiții și vor experimenta aventuri unice descoperind cât de frumoasă și grandioasă e lumea în care trăim.

Turist prin Romania | 49


Turist prin Romania | 50


Pensiunea Trei Ursuleți - Vărșag -

Curtea interioară Pensiunea Trei Ursuleți, Vărșag. Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 51


L

ocalitatea Vărșag se află la 830 – 1.200 m deasupra nivelului mării. Spre deosebire de satele ardelene clasice, Vărșagul este alcătuit din 4 cătune și ocupă o suprafață de 77 km pătrați, 60% din acest teritoriu fiind acoperit cu păduri unde trăiește o varietate mare de animale sălbatice. În pădurile de brazi viețuiesc urși bruni, lupi, râși, vulpi, cerbi, mistreți, căprioare, etc. Fructele de pădure sunt la ele acasă, localnicii fiind specializați în folosirea acestora pentru fabricarea diverselor sortimente de palincă, sirop, dulceață, săpun natural aromat. Vărșagul este una din puținele localități unde se mai fabrică manual șindrila, această

localitate fiind cunoscută și sub denumirea de “Țara șindrilelor”. Meșteșugari pricepuți care au păstrat tradiția, se îndeletnicesc și azi cu prelucrarea molidului pentru a fabrica șindrilă manual. Pensiunea Trei Ursuleți (”Három Bocs”) a fost proiectată în astfel încât să asigure odihna și relaxarea confortabilă atât familiilor, cât și grupurilor de turiști. Pensiunea dispune de un apartament cu bucătărie, sufragerie, baie proprie și un dormitor cu 5 locuri, 6 camere cu pat matrimonial, 4 camere cu câte două paturi, salon cu 40 locuri, separeu cu 10 locuri, un salon de relaxare în care se pot organiza meciuri de tenis de masă, petreceri, conferințe, spectacole, sau se poate folosi pur și simplu pentru odihnă. Fiecare cameră este prevăzută cu baie proprie

Cameră cu 3 paturi Pensiunea Trei Ursuleți, Vărșag. Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 52


Parcarea se face în curtea pensiunii. În dotarea pensiunii se găsește o saună, un bazin de înot, grădină, teren de joacă, teren de sport. Este de menționat faptul că există internet wireless pe toată suprafața pensiunii, atât în camere cât și în restaurant. Restaurantul pensiunii asigură specialități secuiești, maghiare și românești, ingredientele folosite fiind autohtone, majoritatea lor provenind din ferma proprie. Pensiunea Három Bocs (Trei Ursuleți) are și păstrăvărie proprie. În curtea pensiunii se găsește un cuptor cu lemne unde se coace pâinea tradițională servită la masă. Micul dejun este de tip suedez, oaspeții având la dispoziție o varietate foarte mare de specialități secuiești și românești. De asemenea, pensiunea are și un centru de echitație, pentru cei care doresc să călărească sau să facă o plimbare cu atelajul sau cu sania. Se pot organiza ture în pădurile din zonă pentru observarea și fotografierea sau filmarea animalelor sălbatice. Aceste ture se fac cu ghidaj autorizat sub supravegherea strictă a pădurarilor, orice fel de riscuri fiind astfel aproape înlăturate.

Pâine de casă Foto: Adrian Satmaru

Terasă Foto: Adrian Satmaru

Bar Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 53


Pentru familiile cu copii, gazda a conceput unele camere cu paturi franțuzești (supraetajate) asigurând astfel confortul întregii familii. Cei mici nu au fost neglijați nici la proiectarea sălii de mese, astfel că aici se găsesc scaune de masă pentru copii, masă pentru schimbat scutece, iar încălzirea este făcută prin pardoseală. Cele mai apropiate obiective turistice sunt: • Cascada Vărșag, • Lacul Zetea • Rezervația de animale sălbatice de la Izvoare de Adriana Roman

Echitație Foto: Adrian Satmaru Loc de joacă Foto: Adrian Satmaru

Turist prin Romania | 54




Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.